Sunteți pe pagina 1din 1

Toma David-Nicolae

Temă
2. strives=ruinez; taine=mistere.

3. Cratima, ca semn de orografie, are rolul în elidarea vocalei ,,î”, rostirea a două părți de vorbire
diferite în aceeasi silabă și evitarea hiatului.

4. Îmi place dimineața pentru că este lumina.

Tu ai devenit lumina ochilor mei.

Nu îmi place noaptea pentru că este întuneric.

Moartea bunicului său i-a adus noapte în suflet.

5. Tema prezentată în poezie este cunoașterea lumii în planul creației poetice, iar ca si motive literare
avem: luna, taina, flori, ochi, etc.

6. Verbul la forma negativă ,,nu strivesc” este o metaforă, semnifică refuzul cunoașterii de tip rațional;

Epitetul ,,sfânt mister” are rol de a amplifica încărcătura emoțională.

7. Lirismul prezentat în text este subiectiv.

8. Arta poetică este o opera literară care conține o expunere a unor percepții referitoare la creația
poetică, folosind mijloace artistice.

Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, este o arta poetică deoarece autorul își exprimă în
mod direct concepția despre poezie( principiile de creație: elemente de laborator poetic, surse de
inspirație) și despre rolul poetului (relația poet- creație; raportul poetului cu lumea sau cu divinitatea;
rolul său social).

9.Titlul poeziei ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o metafora, reluată în incipit și final, ce
esențializeaza ideile textului, are ca temă cunoașterea lumii, iar structura este tipică modernismului,
deoarece nu este împărțită în strofe și versurile inegale.

10. Arta poetică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se înscrie în direcţia modernistă pentru că
accentul cade pe relaţiile poet-lume şi poet-creaţie, pentru că există o identitate între planul autorului şi
planul eului liric (discursul poetic redă aspecte ale filozofiei lui Blaga, adică atitudinea de sporire a
misterului universului, deci opţiunea sa pentru cunoaşterea luciferică).

În plus, poezia ilustrează trăsături expresioniste, ca de exemplu, rolul accentuat al eului creator în
raport cu lumea cosmică, aspiraţia spre absolut, interiorizare.

11. Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” are ca idee principală opinia lui Blaga de a ține
misterele ,,tainice” ale lumii nedescoperite.Titlul este o metaforă care evidențiază ținerea secretă a
misterelor care ne dau un scop in viață, facând cunoaștere cu o povară nemeritând ruinarea misterelor.

S-ar putea să vă placă și