LP.

2 PU
Examen clinic- imagini clinice cu diferite leziuni odontale/situații clinice

Pentru conceperea planului de tratament, avem nevoie să parcurgem într-o ordine firească
anumite etape, care pe rând, ne aduc elemente atât de necesare pentru reușita terapeutică. Aceste
etape ar fi:
- examinarea clinică a pacientului
- diagnosticul
- tratamentul preprotetic
- alegerea tipului de PFU
- alegerea materialelor de restaurare protetică

Examenul clinic reprezintă prima etapă în cadrul consultației pacientului ce se prezintă în

cabinetul stomatologic și trebuie realizat cât mai corect și complet, pentru a aduna toate
informațiile, atât de necesare în diagnosticarea și întocmirea planului de tratament ulterior.
Astfel, examenul clinic al pacientului se împarte în două etape:
I. Etapă preliminară: - de contact
 informație
 examinare
II. Etapă secundară: - diagnostic
 plan de tratament
Etapa preliminară cuprinde :
1. Datele personale
2. Motivele prezentării
3. Anamneza
4. Examenul clinic
5. Examene paraclinice

1. Datele personale:
- numele pacientului : ne ajută în relaționarea cu acesta și construirea unei relații absolut
necesare astfel încât pacientul să se simtă în siguranță.
- vârsta : deosebit de importantă deoarece ne ghidează uneori în stabilirea diagnosticului, în
alegerea planului de tratament, etapizarea lui și alegerea orelor la care programăm acești
pacienți, în funcție de medicația care o iau pentru afecțiunile acestora.
 La vârstnici apar retracții gingivale, dinții au o hipermineralizare ceea ce îngreunează
tratamentul endodontic (prin prezența denticulilor în camera pulpară), în prepararea pivoturilor
parapulpare sau intraradiculare iar structurile muco-periosto-osoase sunt mai puțin rezistente.
Femeile la menopauză, au o predispoziție la sângerare mai mare datorită modificărilor la
nivelul structurii epiteliale și uneori modificări comportamentale.
La tineri, volumul camerei pulpare este mai mare, asfel încât trebuie acordată o atenție
crescută deciziei asupra planului de tratament, ca prin șlefuire să nu fie afectată integritatea
pulpară.

La copii, se impun mai puține preparații cu șanțuri și puțuri parapulpare iar punțile trebuiesc
evitate.
- sexul pacientului influențează forma, volumul și culoarea dinților din cadrul restaurărilor
fixe. Femeile însă, de cele mai multe ori, au exigențele estetice mai ridicate decât bărbații.
- profesia pacientului ne ajută în stabilirea cauzei apariției afecțiunii dar și în stabilirea
planului de tratament. Profesia ne influențează și etapizarea ședințelor de tratament, astfel
pacienților cu profesii ce le impun o estetică ridicată ,trebuie să le realizăm în aceeași ședință și o
protezare provizorie care să le permită acestora să-și desfășoare activitatea în condiții optime.
- domiciliul pacientului impune uneori o etapizare a planului de tratament în funcție de
posibilitățile pacientului de a ajunge în cabinet.

2. Motivele prezentării
În mod obișnuit, motivele prezentării se încadrează într-una din următoarele categorii:
 disconfort - durere, caz în care anamneza trebuie să precizeze caracteristicile:
factorii declanșatori, agravanți, atenuanți, localizare, durată, caracter, simtome
asociate;
 disfuncție ( masticatorie, fonetică sau fizionomică );
 aspect estetic necorespunzător;
 existența unor modificări morfologice ( fistule, ulcerații, tumefacții etc.);
 probleme legate de senzații de gust sau miros neplăcut;
 control periodic;
  reoptimizarea unor aparate gnatoprotetice care nu mai satisfac necesitățile
pacientului;
 decimentări, afectările pulpare ale dinților stâlpi, afectări parodontale etc).
 probleme legate de aspectul fizic: dinți fracturați, modificați de culoare, dinți cu
înghesuiri, prognatism mandibular, inocluzie sagitală, diastema maxilară, edentație
frontală etc.
De multe ori motivul prezentării reflectă numai o parte redusă a patologiei existente. În
asemenea situații planul de tratament poate cuprinde intervenții complexe, îndelungate și
costisitoare pentru probleme pe care pacientul le consideră a fi relativ ușor de realizat.
Foarte important este să fim atenți la ce așteptări are pacientul, ce așteaptă el de la medic.

3. Anamneza
Informațiile din această etapă pot fi culese direct de către medic sau se pot folosi
chestionare anamnestice ce vor fi completate de către pacienți și detaliat ulterior prin dialog
direct medic-pacient.
Utilizarea chestionarelor prezintă câteva avantaje legate de : sistematizarea datelor,
evitarea omisiunilor ce pot apărea prin dialog direct, caracteristică deosebit de folositoare pentru
medicii începători dar și pentru cei cu practică aglomerată, economie de timp pentru medic,
deoarece formularele pot fi completate de către pacienți în sala de așteptare. În schimb există
riscul ca pacienții să nu înțeleagă formulările din chestionar astfel considerăm că utilizarea
chestionarelor anamnestice trebuie folosite doar în asociere cu dialogul direct medic-pacient.
Pentru a evita limitările chestionarelor și chiar confuzia , este necesar a fi încheiate prin
două întrebări de compensare: ”Există ceva legat de trecutul dumneavoastră medical care nu a
fost cuprins de întrebările anterioare care ați dori sa ni-l comunicați?” și ” Există întrebări, dintre
cele anterioare, pe care nu le-ați înțeles?”.
Medicul trebuie să facă pe baza dialogului cu pacientul, un sumar al status-ului medical
care să evalueze: gradul de risc medical al intervenției terapeutice stomatologice, urgența
tratamentului precum și necesitatea consultației medicale de specialitate, să urmărească și
elemente clinice de interes general, neidentificate prin anamneză, dar care pot influența
diagnosticul și abordarea terapeutică a cazului. De exemplu să identifice simptome ale unor
afecțiuni necunoscute de pacient și să-l îndrume spre un examen de specialitate. Observarea
aspectului și motilității mâinilor, a mersului și a posturii generale pot oferi informații legate de o
suferință reumatică generală care ar putea avea repercursiuni asupra evoluției simptomatologiei
ATM și a mușchilor mobilizatori ai mandibulei sau prezența motilităților involuntare pot sugera
afecțiuni neurologice ori psihice etc.
Anamneza va urmări :
Istoricul afecțiunii;
Antecedente personale (generale și stomatologice);
 Antecedente heredocolaterale (generale și stomatologice).
Istoricul afecțiunii va cuprinde evoluția în timp a leziunilor coronare cerând pacientului
să precizeze în mod special etiologia pierderii dinților, cronologia extracțiilor și a tratamentelor
efectuate anterior.
Ne sunt necesare date privind: prima/ultima vizită la stomatolog, frecvența tratamentului,
gradul de igienă orală, restaurări dentare directe/indirecte, tratamente endodontice, extracții,
rezecții apicale, tratamente ortodontice, examene imagistice, istoricul afecțiunilor temporo-
mandibulare, dacă au apărut tulburări asociate cu tratamentele stomatologice anterioare.
Trebuie să fim atenți la istoricul legat de colaborarea cu medicul anterior, asupra
interesului pacientului pentru intervenții laborioase precum și asupra frecvenței controalelor
stomatologice.
Antecedentele personale generale pot fi fiziologice și patologice și reprezintă o trecere
în revistă a tuturor afecțiunilor de la naștere până în prezent care ar putea influența tratamentul
stomatologic. Acestea se vor corela cu vârsta, sexul, stările fiziologice și momentul fiziologic în
care se gasește pacientul( creștere, maturitate, involuție, ciclul menstrual la femei, sarcină).
Antecedentele personale generale fiziologice la femei sunt: pubertatea, tratamentul cu
anticoncepționale, sarcină, lactație, climacteriul.
În sarcină apar modificări hormonale ce influențează vasele gingivale, cu instalarea
gingivitei de sarcină( tumoră de sarcină) dar care cu ajutorul unei bune igiene orale efectele pot fi
mult reduse. În această perioadă sunt evitate radiografiile dentare și anesteziile generale, iar în
primul și ultimul trimestru de sarcină se vor evita intervențiile chirurgicale și anestezia loco-
regională. Se va evita medicația ce ar putea avea efecte asupra fătului, ședințele lungi și pe cât
posibil se vor evita manoperele dureroase.
Pubertatea și menopauza aduce modificări hormonale (osteoporoză, spasmofilie).
La bărbați andropauza duce la modificări psiho-somatice care duc la manifestări
disfuncționale cum ar fi bruxismul, osteoporoza.
Antecedente personale generale patologice
Pacienții care depășesc vârsta de 55 de ani prezintă în proporție de 50 %: HTA, diabet de
tip II sau diferite afecțiuni cardiace. Aceasta face necesar un examen medical general periodic
anual pentru pacienții care depășesc vârsta de 50 de ani și la fiecare doi ani pentru cei mai tineri.
Medicul stomatolog trebuie să se asigure că aceste controale au fost realizate și în caz contrar să
solicite sprijinul medicului de medicină generală.
Afecțiunile cardio-vasculare impun precauții legate de: anestezie, aceasta se va efectua
fără vaso-constrictor, controlul durerii, planificarea și întinderea ședințelor de tratament. Medicul
se va asigura ca acești pacienți sunt cu medicația la zi și că au asupra sa corono-dilatatorul pe
care-l utilizează la ei.
 Sunt situații când intervențiile stomatologice vor fi temporizate și se vor efectua doar cu
acordul medicului cardiolog ( infarct miocardic recent- cu mai puțin de trei luni, episoade de
angor instabil care nu au răspuns la medicația obișnuită).
Tratamentul protetic este adesea laborios și îndelungat și de aceea acestor pacienți trebuie
să le fie rezervat programul de dimineață imediat după ce aceștia și-au administrat medicația.
În cazul manoperelor chirurgicale ce produc bacteriemii tranzitorii este de preferat
administrarea unei antibioterapii de protecție, pentru a evita complicațiile severe cum ar fi
endocardita bacteriană sau glomerulo-nefrita. Aceasta se realizează după protocoale standard.
Afecțiunile infecto-contagioase (hepatitele, HIV etc.) impun măsuri suplimentare atât de
protecție (măști, mănuși, viziere, halate, bonete, ochelari de protecție) cât și de sterilizare a
instrumentarului folosit și a cabinetului. De aceea acești pacienți ar fi indicat să fie programați
spre sfârșitul programului sau la distanțe suficiente de timp față de ceilalți pacienți, pentru a
putea realiza dezinfectarea suprafețelor și sterilizarea cabinetului.
Afecțiunile alergice, din ce în ce mai variate, ne cer o atenție deosebită în administrarea
anesteziei, substanțelor din cadrul tratamentelor stomatologice precum și a materialelor folosite
în terapia protetică.
Afecțiunile cu răsunet la nivelul cavității bucale (cu componentă imună) pot duce la
apariția stomatitelor paraprotetice micotice.
Antecedente personale stomatologice
În cadrul dialogului cu pacientul vom încerca să realizăm un istoric stomatologic al
acestuia care să cuprindă în ordine cronologică totalitatea afecțiunilor stomatologice, evoluția și
preocuparea pacientului față de această problemă. Vom urmări în special modul și cauza
instalării edentației, măsurile de igienă, existența unor tratamente odontale, endodotice,
parodontale, chirurgicale în sfera OMF, ale sindromului disfuncțional precum și vârsta la care
acestea s-au realizat și rezultatul obținut.
De asemenea, vom urmări existența unor eventuale parafuncții cum ar fi bruxismul,
cerând informații despre modul cum se manifestă și dacă au apărut sau nu anumite simptome.
Tratamentele endodontice le vom investiga radiologic stabilind astfel starea de sănătate
periapicală.
Momentul în care au fost realizate tratamentele restaurative protetice ne ajută în
aprecierea longevității acestor tratamente iar purtătorii aparatelor gnato-protetice adjuncte ne pot
da informații asupra timpului de adaptare la acest tip de tratament.
În cazul unor pacienți cu intervenții chirurgicale de mare amploare ce au necesitat
spitalizare sau la cei cu sindrom disfuncțional li se vor solicita bilete de externare sau documente
privind evoluția tratamentului până în momentul actual.
 Antecedente heredo-colaterale: - generale
- stomatologice

Antecedente heredo-colaterale generale

Acestea sunt reprezentate de bolile genetice existente la membrii familiei, boli ce se

transmit de la mamă la făt, boli sistemice ce afectează ultimele trei generații ale familiei
pacientului, bolile cu transmitere ereditară, bolile prezente datorită condițiilor de mediu comune,
cele cu transmitere prin contagiune precum și bolile mamei din cursul sarcinii etc.

Antecedente heredo-colaterale stomatologice

În această categorie intră toate bolile cu transmitere genetică ce pot determina afecțiuni
stomatologice adică anomalii dento-maxilare, parodontopatii, carii multiple, malformații
congenitale, aspecte discutate pe larg în stagiul anterior.

Condițiile de viață și muncă ale pacienților ne interesează în contextul apariției

anumitor afecțiuni ale aparatului dento-maxilar. Vom investiga mediul în care muncește
pacientul pentru a depista diferite noxe, efortul depus în desfășurarea ei, existența unor ticuri
profesionale. De asemenea ne interesează obiceiurile alimentare, ritmicitatea meselor, alimentele
preponderente din alimentație, ritmul masticator și stereotipul masticator, dacă realizează
masticația uni- sau bilateral, dacă este consumator de băuturi acidulate, cafea, alcool, fumator și
preferința pentru textura alimentelor.

4. Examenul clinic
Examenul clinic este compus din examen clinic general, examenul loco-regional
(extraoral) și examenul local (intraoral) care se realizează prin: inspecție, palpare, percuție și
ascultație.
Examenul clinic general
Este necesar ca la prima ședință de tratament, înaintea trecerii la examenul loco-regional
propriu-zis, să se înregistreze în fișă parametrii vitali (frecvența respirațiilor, pulsul, temperatura,
tensiunea arterială). Examenul clinic practic începe cu mult înainte ca pacientul să fie așezat pe
scaun, urmărindu-i încă de la intrare mersul, postura capului și a trunchiului, starea și
comportamentul psihic, tipul constituțional precum și concordanța vârstă biologică-vârstă
cronologică.

Examenul clinic extraoral

Acesta se realizează prin inspecție de față și profil, palpare superficială și profundă și
prin ascultația în mod special a articulației temporo-mandibulare.

Inspecția de față
Are în vedere analizarea următoarelor elemente:
1. aspectul morfologic static și dinamic de ansamblu
2. forma feței (ovală, pătrată, rotundă, trapezoidală, dreptunghiulară,
triunghiulară)

asociată cu tipul constituțional (cerebral, digestiv, respirator, muscular)

 tipul muscular- figura și față pătrată, cele 3 etaje egale
 tipul respirator- figură ovală, etajul mijlociu predomină
 tipul cerebral- figura și fața trapezoidală cu baza mare în sus,
predomină etajul superior
 tipul digestiv- figura și fața trapezoidală cu baza mare în jos,
predomină etajul inferior

3. caracterul mimicii, fizionomie - se observă faciesul pacientului, care poate

prezenta expresia unei suferinţe oro-dentare (ex. crisparea provocată de
 prezenţa unei dureri) sau lipsa de expresie (tipică unei paralizii a nervului
facial), asimetrii (determinate de nedezvoltarea sau dezvoltarea în exces a
unei părţi osoase sau moi a feţei).

4. simetrie facială bilateral, dreapta – stânga

și tipul facial (leptoprosop, mezoprosop, euriprosop)

5. proporționalitatea etajelor feței

6. colorația tegumentelor comparativ cu regiunile învecinate

7. integritatea tegumentelor (deformări, tumefieri, ulcerații, tumori, cicatrici,
plăgi, fistule – la toate aceste trebuiesc descrise dimensiunile, forma și
aspectul)
8. elementele constituente ale feței: ochi, pleoape, nas, buze, comisuri,
menton, obraji cu pliuri, zonele temporale, maseterine, parotidiene, urechi,
tragus, conduct auditiv extern
9. relieful natural al feței : proeminențele și șanțurile anatomice care ne pot
da informații despre amplitudinea și localizarea edentațiilor
10. simetria și forma capului – tipuri cranio-faciale

Inspecția de profil
1. Se examinează pacientul din profil, apreciindu-se dacă este drept, convex sau
concav.
 Profilul drept sau ușor convex este considerat normal, cel concav apare în ocluzie
inversă/prognatism mandibular și i se asociază raportul inversat între buza superioară și cea
inferioară iar cel convex se găsește fie în prognatismul maxilar, retrognație mandibulară sau
hipoplazia mandibulei când profilul convex este atât de accentuat încât este numit „profil de
pasăre”.
2. Profilul facial în funcție de planurile Simon, Dreyfus, Frankfurt
3. Unghiul nazo-labial care normal este de 90 de grade și care se poate modifica datorită
poziției sau absenței dinților din zona frontală.
4. Se examinează, de asemenea, aspectul şi culoarea tegumentelor feţei, prezenţa
cicatricelor, a fistulelor şi se descriu în fişa de observaţie, menţionându-se localizarea
lor.
5. Postura buzelor- protruziv, retruziv.
6. Treaptă labială- normală când buza superioară acoperă ușor buza inferioară, poate fi
modificată prin accentuarea sa în anomalii dento-maxilare (proalveolodonții,
retrognații sau edentații) sau prin inversarea sa (ocluzii inverse frontale, edentații
frontale, prognații mandibulare).
7. Șanțul labio-mentonier poate fi normal, șters sau accentuat în funcție de poziția
dinților frontali sau absența lor.
8. Poziția mentonului: normo-, pro- sau retrogenie.
9. Unghiul goniac care are valoarea de 110-125 grade după vârsta de 12 ani și 130-140
grade la vârstnici.
10. Ramul bazilar – vom urmări aspectul, orientarea.

Palparea completează inspecția și se realizează superficial și profund.

Palparea superficială cuprinde informații despre temperatura, umiditatea, sensibilitatea,
denivelările și deformările, toate realizându-se comparativ dreapta-stânga. Aceasta ne dă
informații despre starea generală a pacientului care poate fi alterată, starea de hidratare a
tegumentelor, elasticitatea lor, prezența unor parestezii, hipersensibilități.
Palparea profundă interesează, în primul rând, relieful masivului osos al feţei. Se insistă
asupra pereţilor sinusali şi asupra punctelor sinusale (frontale, etmoidale, maxilare), a căror
sensibilitate se cercetează prin presiune digitală şi asupra punctelor de emergenţă facială
trigeminale (supraorbitar, infraorbitar, mentonier), care se examinează prin plimbarea policelui,
menţinut presat, pe zona de emergenţă cutanată a nervului. Se observă reacţia dureroasă a
pacientului la aceste manevre.
Tot prin palpare se stabilesc localizarea şi limitele unui abces, fluctuenţa sa, renitenţa
chisturilor, infiltraţia şi gradul de aderenţă al unei tumori, întreruperea continuităţii oaselor
masivului facial în caz de fractură.
Se palpează grupele ganglionare limfatice şi se notează modificările apărute: prezenţa şi
mărimea adenopatiei, numărul ganglionilor, mobilitatea sau aderenţa, sensibilitatea dureroasă la
palpare.
Pentru examinarea ganglionilor submandibulari se procedează astfel: pacientul ţine capul
flectat de partea unde se face palparea, medicul examinator menţine cu o mână capul pacientului,
iar cu cealaltă pătrunde cu patru degete sub bazilara mandibulei acroşând părţile moi
submandibulare şi căutând să le aducă pe planul osos, unde, cu vârfurile degetelor, se palpează
prin rulare formaţiunile ganglionare.
Palparea mușchilor se realizează într-o anumită ordine: mușchii mobilizatori ai
mandibulei (temporal,maseter, pterigoidian extern, pterigoidian intern, geniohioidian,
milohioidian, digastric, sternocleidomastoidian, mușchii limbii), mușchii mimicii( orbicular,
buccinator, narinari). Se realizează atât static(repaus postural) cât și dinamic (cu gura închisă-IM,
gura deschisă opunându-se deschiderii, închiderii, propulsiei, diducției), avându-se în vedere
masa musculară și inserțiile simetric și comparativ.
Tonusul muşchilor mimicii şi al muşchilor limbii se examinează prin opunerea degetelor
sau palmei examinatorului la contracţia acestora. Astfel, pentru muşchii buccinatori, medicul
exercită cu palmele o presiune uşoară pe suprafaţa cutanată a obrajilor, în timp ce pacientul este
rugat să-şi umfle obrajii.
Pentru tonusul muşchilor orbiculari ai buzelor, medicul trage cu indexul fiecărei mâini
introdus în gura paceintului de câte o comisură, în timp ce pacientul este rugat să strângă buzele.
Pentru examinarea tonusului muşchilor linguali, medicul pune indexul vertical peste cele două
buze şi se opune mişcării de scoatere a limbii pe care pacientul este rugat să o efectueze.
Palparea glandelor salivare mari: submandibulare, parotide, sublinguale, asociată cu
exprimarea secreţiei salivare la nivelul orificiilor de excreţie şi simptomatologia pacientului ne
orientează asupra stării de sănătate la acest nivel.
 Examenul articulaţiei temporo-mandibulare – descris pe larg în materialele de
la gnatologie

Examenul clinic intraoral

În cadrul examenului clinic intraoral vom examina cu foarte multă atenție, în ordine,
următoarele :
 Orificiul bucal
 Mucoasa jugală
 Vestibulul bucal
 Arcadele dentare
 Suportul odontal
 Spațiul protetic potențial
 Suportul parodontal
 Palatul dur și moale
 Limba
 Planșeul
 Examenul ocluziei
 Examenul relațiilor mandibulo-craniene.

Examenul orificiului bucal

Buzele sunt zona de acces în cavitatea bucală, au o porțiune extraorală, roșu buzelor și
piele, și o porțiune intraorală numită mucoasă labială.
Pielea din jurul gurii prezintă câteva șanțuri: nazo-labial, filtrum și labio-mantonier iar
mucoasa labială o putem vedea prin răsfrângerea buzei superioare și inferioare.

Se va examina static și dinamic.

1. Static vom urmări : - culoarea și textura labială
 fanta labială
 treapta labială( raportul bilabial )
 arcul lui Cupidon ( simetria lui )
 filtrul buzei superioare.
În edentațiile frontale paramediene arcul lui Cupidon este asimetric în sensul în care
această parte este înfundată (prăbușită) pe când în cazul unei ectopii de canin, arcul lui Cupidon
este deasemenea asimetric dar în sensul ridicării buzei superioare. În cazul edentațiilor frontale
maxilare se poate observa înfundarea buzei superioarea, cu micșorarea roșului buzei iar șanțul
labial este șters; la ectopia de canini acest șanț este accentuat. La edentații total prin micșorarea
etajului inferior șanțul labio-mentonier este accentuat și exemplele pot fi multiple.
2. Dinamic vom urmări :
- amplitudinea deschiderii gurii
 simetria deschiderii
 spațiul interlabial
 distanța intercomisurală în timpul vorbitului, surâsului
și a zâmbetului.

Examenul mucoasei labio-jugale

Mucoasa jugală căptușește fața internă a obrazului și vom aprecia integritatea, colorația,
prezența amprentei dentare și a liniei albe care corespunde planului de ocluzie a dinților laterali.
În apropierea M2 superior, se găsește papila glandei parotide, o proeminență cu diametrul de 5
mm la nivelul căreia se deschide orificiul canalului Stenon. Se va examina aspectul și
permeabilitatea canalului Stenon, aspectul salivei și depistarea unor elemente considerate variații
topografice ale anatomiei normale: corpusculii (granulele) Fordyce și edemul alb. Apariția
liniei albe se datorează fie presării mucoasei pe cuspizii vestibulari ai molarilor superiori de către
mușchiul buccinator, fie obiceiul pacientului de a mesteca sau suge obrazul. Când aceasta este
prezentă bilateral vom găsi la nivelul extremității ei anterioare un nodul palpabil numit caliculus
angularis. La limita posterioară a mucoasei jugale găsim plica pterigomandibulară , la acest
nivel își găsesc originea mușchii buccinator și constrictor superior al faringelui.În zona
premolarilor găsim frenurile laterale (bride) care consolidează mucoasa jugală la maxilar
respectiv mandibulă.

Examenul vestibulului bucal

Vestibulul bucal se găsește între obraji, buze și versantul extern al proceselor alveolare și
se termină în fundurile de sac (fornixuri).
Se va examina vestibulul bucal, consemnându-se prezența formațiunilor patologice
(abcese, formațiuni tumorale, fistule, cicatrici), inserția plicilor alveolo-jugale și existența la
nivel osos a exostozelor. Plicile alveolo-jugale sunt elemente destabilizatoare ale protezelor, pot
contribui la apariția problemelor muco-gingivale în cadrul bolilor parodontale sau cauza unor
malpoziții, înghesuiri. Exostozele , mai frecvent în zona molarilor superiori, pot afecta inserția
protezelor astfel încât acestea trebuiesc îndepărtate chirurgical.
În cazul edentațiilor reduse terminale ce vor fi protezate parțial amovibil este necesară
descrierea zonelor funcționale periferice adiacente spațiului protetic potențial (amplitudine,
lățime, înălțime).

Examenul arcadelor dentare

 Se examinează arcadele din punct de vedere al formei, simetriei și continuității arcadelor.
Tipurile de arcadelor dentare normale după Izard sunt:
 parabolă
 elipsă
 hiperbolă
 semicerc
 ovoidă
La maxilar predomină formele de parabolă iar la mandibulă cele de hiperbolă.

Aspectele patologice sunt reprezentate de următoarele forme de arcade dentare:

-omega-arcadă frontală în semicerc, dar îngustată în regiunea premolarilor
-trapez- zonele laterale divergente spre distal, zona anterioară aplatizată
-forma literei M- dinți frontali rotați
-forma evazată îngustă cu incongruența frontalilor
-cu ectopie de canini
-asimetrică
-în ”V”- regiunea frontală îngustată
-în ”U”- zonele laterale sunt paralele
Forma anormală se datorează incongruențelor dentoalveolare.
 În cadrul continuității arcadelor vom evidenția edentațiile sau lipsa dinților, care sunt
clasificate în funcție de topografie după Kennedy în:
Clasa I – edentație termino-terminală
Clasa a II-a – edentație terminală unilaterală
Clasa a III-a – edentație intercalată (laterală)
Clasa a IV-a – edentație frontală
Toate aceste clase pot fi complicate cu zone edentate suplimentare care le numim
modificări în număr de la 1 la 4. Atenție însă la faptul că menținerea continuității arcadei prin
puncte de contact nu reprezintă o garanție a prezenței tuturor unităților dentare pe arcadă, în
acest caz leziunea anatomică există prin absența dinților. La fel vom evalua și în cazul breșelor
protezate. Prezența protezei conjuncte nu anulează edentația. Punctele de contact pot fi absente
prin diasteme, treme și edentație, moment în care arcada este considerată întreruptă și se va
analiza la acest nivel fie papila interdentară ce va prezenta fenomene inflamatorii datorită
impactării alimentare sau se va descrie spațiul protetic potențial.
 Examinarea suportului odontal
Această etapă se mai numește și ”apelul dinților” ce presupune evaluarea fiecărui dinte în
parte privind poziția, prezența cariilor simple sau complicate, colorații anormale, anomaliile,
migrările, fațetele de abrazie, mobilitatea, eventualele traumatisme (fracturi, luxații, subluxații),
evaluăm tratamentele efectuate pe dinte (obturație, lucrare protetică, material, grad de finisare).
Tehnicile de examinare se realizează prin: inspecție, palpare și percuție.
Prin inspecție vom urmări mai multe elemente:
 integritatea coroanelor dentare, pot exista leziuni carioase, leziuni necarioase
datorate uzurii dinților fie prin abrazie, atriție, eroziuni sau datorită unor
traumatisme;
 numărul, mărimea și forma dinților;
 anomalii de formă, volum, număr, poziție (versie, translație, intruzie/extruzie,
egresie, rotație), sediu (transpoziție, ectopie, entopie, heterotopie);
 culoare;
 restaurări coronare protetice sau prin obturații (corectitudinea lor);
 punct de contact;
Pentru inspecție se folosesc oglina dentară, sursă de lumină foarte bună, utilizarea
camerei intraorale ce permite vizualizarea mai multor detalii, preluându-se imagini din zone mai
greu accesibile și mărește și imaginea oferind claritate iar pacientul participă activ la examinare.
Folosind această metodă înaintea oricărei manopere de igienizare, pacientul poate fi astfel
conștientizat și instruit în privința igienizării cavității orale.
În cazul în care observăm prezența abraziei, trebuie să precizăm dacă este localizată la
un singur dinte, la un grup de dinți sau dacă este generalizată, orientarea fețelor de abrazie
precum și gradul abraziei.
După aspectul clinic există 4 grade de abrazie astfel:
 gradul 1- abrazie localizată doar la nivelul smalțului
 gradul 2- apariția insulelor de dentină
 gradul 3- suprafață extinsă de dentină expusă, smalțul este situat la periferie ca un
inel
 gradul 4- deschiderea camerei pulpare și diminuarea înălțimii coroanei
Percuția se realizează în axul dintelui și ne dă informații în cazul unui răspuns pozitiv a
unui proces periapical activ (intens pozitiv) și a unui proces cronic periapical (slab pozitiv).
Percuția transversală pozitivă ne indică afecțiuni parodontale direct proporționale cu gradul
inflamației.
Vom evalua și mobilitatea dentară cu ajutorul a 2 instrumente rigide aplicate pe fața V și
O, realizându-se mișcări V-O, M-D și în ax.
Gradul de mobilitate este clasificat astfel (în funcție de sensul deplasării):
 0 – absența mobilității
1 – mobilitate V-O
2 – mobilitate V-O și M-D
3 – mobilitate V-O, M-D și în ax
Cauzele mobilității dentare pot fi datorită unui tratament ortodontic realizat recent,
afectarea parodonțiului de susținere, malocluzia, producerea unui traumatism, afectarea
parodonțiului apical.
Palparea se face cu ajutorul sondei ce se aplică cu o presiune ușoară pe dintele ce
prezintă leziuni carioase cu aspect cretos, colorat sau cavitare, iar dovada cea mai clară este
agățarea sondei. Cariile din șanțuri și fosete au consistență mai scăzută la baza șanțului sau
fosetei, opacitatea din jurul acestora indică subminarea sau demineralizarea smalțului ce poate fi
îndepărtat cu instrument de explorare. Cariile din 1/3 cervicală apar ca o pată alb cretoasă astfel
încât pentru a le identifica, dintele trebuie să fie foarte bine curățat și uscat. Cariile
interproximale sunt mai greu de diagnosticat, astfel încât vom acorda o atenție suplimentară
inspectării acestei zone folosind mai multe mijloace de investigare cum ar fi examenul radiologic
(bitewing), cu ajutorul transiluminării (la dinții frontali), palparea zonei cu ață interdentară,
prezența unei papilite (carie proximală sub punctul de contact).
Examinarea restaurărilor se face urmărind închiderea marginală, refacerea conturului
inițial al dintelui, modelarea și finisarea fiind elemente importante, raportul acestora cu gingia,
refacerea punctului de contact (pentru protecția parodontală și transmiterea forțelor ocluzale) și
verificarea lor în ocluzie statică și dinamică. Orice restaurare găsită incorect realizată este absolut
necesară înlocuirea ei deoarece este nefuncțională.
Testarea vitalității dinților se indică în carii profunde, dinți tratați cu obturații
voluminoase și se poate face electric, termic sau prin frezaj explorator. Dinții limitrofi breșei
edentate sunt traumatizați frecvent prin preluarea forțelor masticatorii iar dacă se mai suprapun și
traume generate de malocluzii, testarea vitalității dinților trebuie extinsă și pe alte grupuri de
dinți implicați în ocluzia traumatică.
Examenul suportului parodontal
În cadrul acestui examen vor fi urmărite modificările parodontale: inflamația,
recesiunea, pungile parodontale precum și mobilitatea dentară.
Inflamația gingivală prezintă următoarele semne: congestie, edem, hipersecreție de
lichid crevicular. Cuantificarea inflamației gingivale se realizează cu ajutorul indicelui de
sângerare papilară (PBI) .
0 – absența sângerării
1 – sângerare punctiformă sau lineară
2 – „V” hemoragic ce umple spațiul papilei
3 – picătură care curge
Indicele de sângerare descris de Muhlemann clasifică sângerarea astfel:
0 – absența sângerării
1 – sângerare la periaj
2 – sângerare la examenul cu sonda
3 – sângerare spontană
Recesiunea gingivală – suprafața radiculară denudată
Indicii recesiunii gingivale
0 – normal
1 – recesiune a ¼ din rădăcină
2 – recesiune a ½ din rădăcină
3 – recesiune peste ¾ din rădăcină
Leziunile de furcație (interradiculare) sunt examinate prin sondaj și sunt clasificate astfel:
Indici de furcație radiculară
1- Parodonțiu de aspect normal cu spațiul interradicular nedezgolit
2- Dezgolirea spațiului pe o profunzime de 1,5mm
3- Dezgolirea spațiului pe o profunzime mai mare de 1,5mm
4- Dezgolirea spațiului permițând sondei să treacă dintr-o parte în alta
Pungile parodontale vor fi măsurate cu ajutorul sondei parodontale în 6 puncte
( MV, MO, DO, DV ți la mijlocul fețelor vestibulare și orale iar valorile găsite se vor nota
în fișa pacientului.
Indicii gingivali Ramfjord
0 – inel pericervical sănătos
1 – papilă inflamată
2 - papilă inflamată și inel periodontal inflamat
3 – inflamație, secreție și pungi .
Valorile pungilor
0 – pungi parodontale de 2 mm- sănătos
1 - pungi parodontale de 2-4 mm
2 - pungi parodontale de 4-6 mm
3 - pungi parodontale de peste 6 mm
 Indicii CPITN ( examinarea vizează: 1.7,1.6, 2.6, 2.7, 3.7, 3.6, 4.1, 4.6, 4.7)
1- Sănătos
2- Sângerare și tartru
3- Pungi parodontale de 4-6 mm
4- Pungi parodontale de peste 6 mm
Mobilitatea dentară se va examina prin mobilizarea dintelui în sens vestibulo-oral şi
mezio-distal, cu ajutorul mânerului unui instrument sau al pensei dentare, aprecierea făcându-se
pe baza celor trei grade de mobilitate dentară patologică.
Cuantificarea mobilității dentare:
1- Normal
2- Mobilitate în sens V-O
3- Mobilitate în sens V-O și M-D
4- Mobilitate în sens V-O, M-D și în plan vertical
Testele de mobilitate se realizează cu ajutorul mânerului unui instrument aplicat cu o forță
pe fața vestibulară a dintelui în direcție vestibulo-orală, urmărindu-se deplasarea orizontală a
dintelui în alveolă și măsurând-o de la fața ocluzală sau marginea incizală a dintelui examinat
până la același reper luat pe dintele vecin celui testat.
Gradele de mobilitate dentară sunt:
Gradul I- mobilitate abia perceptibilă
Gradul II- deplasare orizontală cu maxim 1 mm
Gradul III- deplasare orizontală cu mai mult de 1 mm asociată de cele mai multe ori cu
deplasare și în sens vertical

Examenul bolții palatine

Bolta palatină va fi examinată din punct de vedere a formei, simetriei, adâncimii, precum și
elementele reprezentate de suportul osos și cel fibromucos. În cazul depistării torusului palatin,
se vor descrie mărimea și poziția torusului, încadrându-l în clasificarea Landa:
1. Torusul în 1/3 posterioară, mic, puțin reliefat
2. Torusul în 2/3 posterioare
3. Torusul în 2/3 anterioare
4. Torusul în 1/3 anterioară
5. Torusul în 1/3 medie
Examinarea bolții palatine nu este absolut necesară în cazul LOC sau a edentației parțiale
reduse decât în cazul în care este necesară protezare provizorie sau de urgență parțial amovibilă.

Examenul ocluziei- din materialele de la gnato (recitiți)

 Parametrii ocluzali :
  Morfologia ariilor ocluzale
 Cuspizii de sprijin
 Cuspizii de ghidaj
 Curba de ocluzie sagitală Spee-Balkwill
 Curba de ocluzie transversală Monson
 Curbura frontală
 Planul de ocluzie
 Examinarea rapoartelor ocluzale interarcadice(Angle)- ocluzia statică
Într-o ocluzie normală ideală, contactele dento-dentare ar trebui să corespundă din punct
de vedere al calității unor parametri:
punctiforme
de tip margine incizală-suprafață palatinală, cuspid-fosetă, cuspid-ambrazură
să se realizeze între suprafețe netede și convexe
să fie multiple
stabile
să fie uniform și armonios distribuite pe arcadă, pe toți dinții cuspidați
să aibă localizare precisă.
 Ocluzia dinamică: - ocluzia terminală centrică, posturală
 Examenul relațiilor fundamentale mandibulo-craniene:
 Relația de postură: determinarea RP (condiții de determinare, teste de
inducere, verificarea reperelor)
 Relația centrică: determinarea RC (condiții de determinare, teste de
inducere, verificarea reperelor)
 Triunghiul de toleranță al lui Spirgi
 Malrelații mandibulo-craniene- clasificarea V. Burlui
  Relațiile mandibulo-craniene dinamice
Examenul funcțiilor
Prezența LOC pot afecta funcțiile masticatorie, fizionomică, fonetică și deglutiția.
Tulburarea funcției masticatorii are loc prin scăderea eficienței masticatorii, masticație
predominant unilaterală, prin blocajele ocluzale este limitată aria masticatorie, ciclurile
masticatorii pot fi modificate ca număr, frecvență și traiectorie.
Deglutiția este afectată atunci când persistă deglutiția infantilă, traumatizarea excesivă a
ATM prin contacte premature etc.
Funcția fizionomică și fonetică sunt afectate în cazul afecțiunilor din zona frontală
(fracturi coronare, ocluzie frontală deschisă) și în cazul edentațiilor frontale.
Examenul stării de igienă
Evaluarea stării de igienă se realizează utilizând revelatori de placă aplicați pe fețele
vestibulare ale dinților 1.6,1.2, 2.1 și pe fețele orale ale dinților 3.6, 3.2, 4.1. La fel se evaluează
și depozitele de tartru.
Indicii de tartru
1- Absența tartrului
2- Prezența localizată a tartrului în zona frontală inferior, fața V a M1 superior
3- Prezența generalizată a tartrului însoțită de fenomene inflamatorii
4- Tartru generalizat în cantități considerabile însoțit de supurație, ulcerații și mobilitate
dentară