Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Relaţii Internaţionale

Globalizarea si ordinea internaţională actuală

Profesor coordonator: Student:

Prof. Univ. Dr. Teodor Frunzeti

Bucureşti
2021
 Putem “vedea” globalizarea peste tot. A pătruns în aproape toate domeniile sub o
formă sau alta şi în acelaşi timp a adus cu sine avantaje şi dezavantaje. Există oameni care
continuă să se opună globalizării din diferite motive, cele mai importante fiind cele legate de
mediu şi de sărăcie.
Globalizarea întrebuințată pentru a descrie un proces multicauzal care are drept
rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce
mai ample asupra societăților și problemelor din alte părți ale globului.
Globalizarea este procesul de integrare internațională care rezultă din schimbul de
opinii, produse, idei și alte aspecte ale culturii la nivel mondial. Progresele în transport și
infrastructura de telecomunicații, inclusiv dezvoltarea telegrafului și a urmașului
său Internetul, sunt factori majori în globalizare, generatoare de interdependență în continuare
a activităților economice și culturale.
Nu există o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată și probabil, nici
definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese
complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societăți. Ea poate fi un
fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.
Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în
economia mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de crescut și din
schimburi culturale. Descrie creșterea comerțului și a investițiilor datorită căderii barierelor și
interdependenței dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea, aproape
exclusivă, la efectele comerțului și în particular la liberalizarea comerțului sau la liberul
schimb.
Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea
tehnologică și economică(care nu ar fi fost posibile fără susținerea dezvoltării intelectualilor
europeni, în special), un număr important al activităților umanității se situează pe o scală și
un orizont atât de mari, încât au depășit granițele naționale, în limitele cărora statele suverane
își exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care
ascunde mai multe decât lasă să se înțeleagă. Pe măsură ce domeniul activităților umane se
extinde dincolo de reglementările statului-națiune, legalitatea și regulile au devenit prea
strâmte.
Noii jucători au trebuit să facă față provocării iscate de guvernarea de tip monopol;
au apărut corporațiile multinaționale, piețele financiare globale, organizațiile non-
guvernamentale, dar și organizații criminale și rețele teroriste internaționale.

1
 Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaționale, care se
bazează pe înțelegeri formale între statele-națiune, pentru că acestea nu au fost capabile până
acum să găsească un teren comun pentru înțelegeri care vizează problema globalizării.1
Între 1910 și 1950 o serie de schimbări economice și politice au redus dramatic
volumul și importanța fluxurilor comerciale internaționale. Dar, începând cu Primul Război
Mondial și continuând cu cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost create FMI și GATT,
trendurile s-au inversat. În mediul de după cel de-al Doilea Război Mondial, stimulat de către
instituții economice internaționale și programe de reconstrucție și dezvoltare, comerțul
internațional a crescut brusc. Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerț deveneau
mult mai vizibile atât în privința beneficiilor, cât și ca efecte distrugătoare.
Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întrețesute, este util să distingem efectele
globalizării în fiecare din mediile economice, politice și culturale. Alt aspect cheie al
globalizării este schimbarea în tehnologie și inovație, în special în sectoarele transporturilor și
telecomunicațiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial.
Mondializarea este o mișcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea
este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraș, un municipiu, un stat, de exemplu –
ca teritoriu internațional, mondial, cu responsabilități și drepturi la scară internațională.
Atâta timp cât lumea are, în același timp, înțelesuri tehnice și politice, grupuri diferite vor
avea istorii diferite ale globalizării. De altfel, în termeni generali, folosiți
în economie și economie politică, este o istorie a creșterii comerțului inter-statal bazat pe
instituții stabile ce autorizează firme din diferite state să schimbe mai ușor bunuri.
Termenul de liberalizare este o combinație între teoria economică a liberului schimb
și îndepărtarea barierelor în care se mișcă bunurile. Aceasta a dus la creșterea specializării
țărilor în exporturi și la presiuni care să termine o dată pentru totdeauna cu tarifele
protecționiste și a altor bariere în fața comerțului.
Perioada liberalizării și cea în care aurul definea standardul economic este, deseori,
numită “Prima eră a Globalizării”. Bazată pe Pax Britannica și pe schimbul de bunuri în
numerar, această eră a crescut odată cu industrializarea. Baza teoretică a fost munca lui
Ricardo în Avantajul comparativ și Legea generală a echilibrului a lui Say. Cei doi susțineau
că țările vor face comerț eficient și că orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă se vor
corecta automat. Instituirea standardului în aur s-a realizat, treptat, în țările intens
industrializate, între anii 1850 și 1880.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare accesat la 15.01.2021

2
 “Prima eră a Globalizării” se crede că s-ar fi împărțit în etape odată cu Primul
Război Mondial și, apoi, căzând sub criza standardului în aur, spre sfârșitul anilor ’20 și
începutul anilor ’30. Țările ce începuseră să îmbrățișeze era globalizării, incluzând nucleul
european, câteva state de la marginea Europei și câteva lăstare europene din cele două
Americi și Oceania prosperau. Inegalitatea dintre acele state dispărea în timp ce bunurile,
capitalul și forța de muncă formau, în mod excepțional, fluxuri libere între state.
Globalizarea în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial a fost condusă
prin runde de negocieri în prima fază sub auspiciile GATT, ce a dus la mai multe înțelegeri în
îndepărtarea restricțiilor asupra liberului schimb. Runda Uruguay a dus la semnarea unui
tratat prin care se creează Organizația Mondială a Comerțului (WTO), cu rolul de a media
dispute comerciale. Alte acorduri comerciale bilaterale, inclusiv secțiuni ale Tratatului de la
Mastricht și NAFTA, au fost, de asemenea, semnate cu scopul de a reduce tarifele vamale și
barierele comerciale.
Există și un aer de scepticism față de procesele economice globale și optimism față
de posibilitățile de control ale economiei internaționale și față de viabilitatea strategiilor
politice naționale. Un efect deosebit de important al conceptului de globalizare a fost
paralizarea strategiilor naționale de reformă radicală, fiind privite ca imposibil de realizat din
punct de vedere rațional și al evoluțiilor piețelor internaționale.2
In ceea ce priveste dimensiunea economică, exemple privind dimensiunile
globalizării pot fi extrase fără probleme din presa de zi cu zi, dimensiunea economică
aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc (creşterea enormă a comerţului şi a investiţiilor
directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie integrată la nivel trans-naţional, corporaţii
trans-naţionale, competiţie la nivel local).
Din punct de vedere al dimensiunii "mediu ambiant", unele probleme globale, cum
ar fi încălzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tăierea pădurilor tropicale ilustrează
în modul cel mai impresionant fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz este vorba în
mod cert despre probleme globale care necesită o abordare globală. Evident că şi în domeniul
mediului ambiant există probleme de ordin regional şi local, chiar dacă acestea au un caracter
ce depăşeşte uneori graniţele, cum ar fi poluarea râurilor. Există însă şi alte situaţii, ce nu ţin
de elemente precum spaţiu şi timp. De exemplu, supravieţuirea unor state insulare de mici
dimensiuni, care au constituit împreună organizaţia AOSIS şi care sunt ameninţate la modul
cel mai serios de creşterea necontenită a nivelului mării, depinde de comportamentul tuturor
oamenilor din lume, şi în special al celor din ţările industrializate ultradezvoltate.
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare accesat la 15.01.2021

3
 Din prisma dimensiunii sociale, lumea a devenit un „global village”, reţelele
inovatoare de comunicare la mare distanţă (chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor
tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele nu pot înlocui aceste sfere tradiţionale
de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul dimensiunii sociale.
Analizand dimensiunea culturală, producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în
lume, iar „americanizarea” culturii mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi
locale nu dispar însă din această cauză. Din contră: informarea cu privire la aceste culturi este
unul din fenomenele secundare ale globalizării.3
Redusă la conceptele economice, se poate spune că globalizarea contrastează cu
naționalismul economic și cu protecționismul. Este înrudită cu economia de piață liberă și
neo-liberalismul. Împarte o parte din caracteristici cu internaționalizarea și este, deseori,
interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să folosească termenul de globalizare pentru lărgirea
găurilor din granițele naționale sau statale. Formarea satului global – o mai mare apropiere
între diferite părți ale lumii odată cu creșterea posibilităților de schimburi personale,
înțelegere mutuală și prietenie între cetățeni “internaționali”, și crearea civilizației globale.
Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economică ce
indică patru tipuri de fluxuri peste granițe, și anume: fluxuri de bunuri/servicii; de exemplu,
liber schimb; fluxuri de persoane (migrația), de capital și de tehnologie. O consecință a
globalizării economice este îmbunătățirea relațiilor dintre dezvoltatorii aceleiași industrii din
diferite părți ale lumii (globalizarea unei industrii), dar și o erodare a suveranității naționale
asupra sferei economice. FMI-ul definește globalizarea ca și “creșterea în interdependența
economică a țărilor din întreaga lume, prin creșterea volumului și a varietății tranzacțiilor de
bunuri și servicii peste granițe, fluxul de capital internațional mult mai liber și mai rapid, dar
și o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca
Mondială definește globalizarea ca “Libertatea și capacitatea indivizilor și a firmelor de a
iniția tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor țări”.
În Management, globalizarea este un termen de marketing sau de strategie care se
referă la apariția unor piețe internaționale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi și
gusturi similare ale clienților, reușind astfel, de exemplu, să vândă aceleași mașini sau
săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor persoane ce
aparțin unor culturi diferite. Această uzanță contrastează cu internaționalizarea, care descrie
activitățile companiilor multinaționale ori în instrumente financiare, mărfuri, ori în produse
care sunt exclusiv destinate piețelor locale.
3
https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2006/RSJ3/B10AndraGaina.pdf accesat la 15.01.2021

4
 În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de
internaționalizare și localizare. Efectele negative asupra companiilor multinaționale axate pe
profit – folosirea unor metode legale și financiare sofisticate de a atinge limitele legilor și
standardelor locale pentru a controla balanța dintre muncă și servicii ale unor regiuni inegal
dezvoltate și a le întoarce împotriva lor. Răspândirea capitalismului din țările dezvoltate către
țările în curs de dezvoltare.
“Conceptul de Globalizare se referă la micșorarea lumii și la mărirea gradului de
conștientizare a lumii ca un întreg” – Roland Robertson. 4
Acum este perioada în care globalizarea începe să fie privită ca proces, nu ca
fenomen determinat adeseori de cauze aleatorii. Globalizarea contemporană este planificată şi
orientată prin instrumente instituţionale, puternic articulate la nivel regional. În plus, ea tinde
să cuprindă toate sectoarele vieţii sociale, de la economic la cultural, dar în primul rând, ea
încearcă să stabilească anumite caracteristici globale în domeniile politicii, dreptului şi
guvernării. Până acum nu s-a reuşit o definiţie exactă a ei, pentru că în dezbaterile asupra
globalizării există mai multe controverse. Pentru ca procesul analitic să-şi împlinească
finalitatea, interesează nu numai conceptualizarea, dar şi cauzalitatea (sursa noii ordini
mondiale), impactul (înţeles ca şi consecinţă asupra existenţei zilnice a individului) şi
evoluţia, traiectoria globalizării.
La modul generic, globalizarea exprimă procesul de extindere a activităţilor sociale,
economice şi politice peste graniţe (naţionale, apoi regionale), astfel încât evenimentele
apărute sau deciziile luate într-o anume zonă a arealului mondial ajung să aibă semnificaţii şi
să influenţeze şi vieţile celor aflaţi într-un alt colţ al lumii. Organizarea regională şi
instituţională determină caracterul regulat al globalizării contemporane, adică o accelerare (ca
viteză şi amploare) detectabilă a interconectării, a regulilor de acţiune şi a fluxurilor care
transcend societăţile şi statele constituente ale ordinii globale. Despre globalizarea
contemporană privită ca proces distinct, unic, irepetabil s-a spus că a apărut după cel de-al
doilea război mondial, când: – s-au creat condiţiile polarizării lumii în două tabere principale;
– a apărut o nouă ordine politică mondială prin crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite, care
prin instituţiile şi agenţiile sale trebuia să asigure cadrul legal şi instituţional al menţinerii
păcii şi securităţii mondiale, dezvoltării de relaţii amicale între naţiuni şi realizării cooperării
internaţionale în vederea rezolvării problemelor internaţionale de ordin economic, social,
intelectual sau umanitar; – procesul de decolonizare a condus la formarea unor state noi în
zonele Africii Subsahariene, Africii de Nord şi Orientului Mijlociu, Asiei de Sud-Est şi
4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare accesat la 15.01.2021

5
Pacificului. Din punctul nostru de vedere, sfârşitul Războiului Rece înseamnă şi sfârşitul
primei etape a globalizării contemporane.
În primul rând, nu există o globalizare politică a lumii, construită pe baza unor
principii democratice cu accepţiunea universală. În această perioadă, existenţa statelor
totalitare a fost periodic ameninţată atât din interior, cât şi din exterior, ultimul deceniu al
Războiului Rece fiind martorul suprem al încercărilor reuşite de abolire a conducerilor
dictatoriale. Nu este de omis faptul că mai există încă, astăzi, state aflate sub un regim
unipersonal, totalitar (Cuba, Coreea de Nord, ţările dominate de fundamentalismul islamic),
dar pe de altă parte, procesul de globalizare şi democratizare politică nu este încheiat.
În al doilea rând, în perioada postbelică, vorbeam mai degrabă (în ceea ce ne
priveşte ca şi continent) de organizaţii subregionale sau zonale (CAER şi CEE) care nu se
puteau constitui într-o voce unică a unei regiuni – Europa, datorită principiilor ideologice
total opuse de constituire. Apoi, nu întotdeauna organizaţiile funcţionau pe baza acordului de
voinţă al statelor/guvernelor, ca expresie a voinţei popoarelor lor. Democratizarea politică de
la nivel global începută o dată cu terminarea Războiului Rece a permis reorientări de
amploare în politicile externe ale tuturor statelor. Dacă, de facto, considerau că aparţin
civilizaţiei occidentale, în anii care au urmat (procesul nefiind finalizat), statele foste satelit
ale Moscovei au devenit membrii „de iure“ ai unui spaţiu al libertăţii şi egalităţii. O serie de
organizaţii zonale au dispărut, iar altele s-au dezvoltat întrun tot unitar, fundamentat pe
principii solide şi politici eficiente care să le permită participarea la mecanismul decizional
mondial. Aşadar, globalizarea post Război Rece cunoaşte un puternic grad de
instituţionalizare, înlocuind diviziunea rigidă şi bipolară a lumii cu multipolaritatea
exprimată, în fapt, în regionalizare.
De aici putem desprinde ideea că regionalizarea şi globalizarea nu sunt procese
opuse, ci complementare. Globalizarea presupune acţiunea pe spaţii extinse, dar concret
delimitate, care să poată face posibilă decizia comună la nivel regional. În al treilea rând,
globalizarea militară înregistrată în acea perioadă a însemnat o evoluţie limitată a sistemului
de alianţe şi o structură de securitate internaţională oarecum previzibilă. Războiul Rece a
divizat lumea în cele mai multiple aspecte ale ei (viaţă economică, socială, culturală), dar a şi
reunit-o sub forma unei ordini militare globale numită „echilibrul terorii“. A fost ceea ce a
funcţionat la parametrii maximi, stimulând progresul tehnologic (ca susţinere a politicii de
forţă, e adevărat) şi permiţând proiectarea unei infrastructuri militare impresionante. În plus,
spaţiul global de desfăşurare a confruntărilor armate excludea Europa. Schimbările
înregistrate în Europa Centrală şi de Est au însemnat, totodată, şi prăbuşirea bruscă a

6
vechiului statu-quo european, prin apariţia unor teatre de ciocniri armate. Apoi, perioada post
Război Rece a condus şi la o descentralizare a ordinii militare mondiale, globalizarea şi
modernizarea creând premisele apariţiei unor noi concentrări de putere militară. 5
Globalizarea aduce multe beneficii și oportunități, dar și multe provocări. UE
dorește să valorifice oportunitățile globalizării și să diminueze impactul negativ al acesteia.
Regimul comercial european și numeroasele acorduri comerciale negociate de UE fac ca
Uniunea să se numere printre cele mai avantajoase regiuni în domeniul comercial. UE este
principalul partener comercial pentru 80 de țări.
Prin urmare, UE este unul dintre cei mai mare actori de pe scena comerțului
internațional, alături de SUA și China. Exporturile UE reprezintă peste 15% din exporturile
globale. Peste 80% dintre exportatorii Uniunii Europene sunt IMM-uri.
Exporturile UE de bunuri și servicii au crescut de la 1.160 de miliarde de euro în 2000 la
2.900 de miliarde de euro în 2018. În 2017, exporturile către Coreea de Sud au crescut cu
peste 12%, cele către Columbia cu peste 10% și cele către Canada cu 7%.
Globalizarea duce și la crearea de locuri de muncă. În 2017, peste 36 de milioane de
locuri de muncă (1 din 7) din UE au fost susținute de exporturi. Fiecare miliard de euro
provenit din exporturi susține în medie 13.000 de locuri de muncă în Uniune.
În România, în 2018, exporturile în afara UE au susținut 1,1 miliarde de locuri de
muncă (1 din 6). Jumătate dintre acestea se află în sectorul serviciilor.
Majoritatea acestor locuri de muncă sunt bine plătite. În medie, sunt cu 12% mai
bine plătite decât locurile de muncă din alte domenii.
Marile avantaje ale globalizării și comerțului pentru consumatori vin din importuri.
Acordurile comerciale fac ca importatorii să plătească taxe mai mici. Datorită competiției
crescute, prețurile la bunuri și servicii scad.
Consumatorii beneficiază și de o mai mare varietate de produse și servicii între care
să aleagă. În același timp crește nivelul bunăstării și confortul.6
Noua ordine internaţională va înlocui treptat actuala ordine internaţională liberală.
Diferenţa dintre cele două concepte constă în faptul că prima urmăreşte atingerea obiectivelor
interesului naţional fără obligaţia de a se supune unor restricţii ce ar împiedica acest demers.
În noua ordine internaţională devin esenţiale relaţiile bilaterale dintre state. Acesta este un
proces care se va desfăşura cu prudenţă pentru a nu duce la un colaps cu efecte distructive.
5
https://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a8.pdf accesat la 16.01.2021
6
https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20190603STO53520/beneficiile-globalizarii-economice-in-
europa accesat la 20.01.2021

7
 Toţi analiştii politici ai lumii sunt unanim de acord cu faptul că ordinea
internaţională liberală a lumii, instaurată după cel de-Al Doilea Război Mondial, nu mai
satisface cerinţele tuturor statelor. SUA au dominat din punct de vedere politic, economic şi
militar globul pământesc şi au susţinut ordinea internaţională liberală, pentru a păstra o stare
neconflictuală a lumii, atât pe plan intern cât şi internaţional.
Plin de succes într-o perioadă de 70 de ani, acum acest concept nu numai că îşi arată
limitele dar, devine, destul de rapid, o frână în calea dezvoltării individuale a statelor. Aceasta
nu înseamnă că democraţia dispare,ci ea rămâne fundamentul dezvoltării interne a statelor.
Relaţiile internaţionale însă se dezvoltă pe alte coordonate, cele ale competitivităţii
individuale în dauna competitivităţii de grup. Încercările realizării competitivităţii de grup au
forţat unele state dezvoltate să aştepte ca statele mai puţin competitive să se apropie de cele
competitive, destul de rar cu succes, pierzând nu numai viteză dar şi fonduri. De asemenea,
soluţiile economice impuse de liderii grupărilor (alianţe, coaliţii, acorduri sau uniuni
economice) nu au fost întotdeauna şi în totalitate, conform intereselor naţionale ale statelor
mai puţin competitive.
Primele manifestări declarate, ale noii ordini economice bazate pe interese naţionale
s-au putut vedea la Conferinţa de Securitate de la Munchen când sintagma „globalism” care
includea, în esenţă, interesul colectiv, a fost rar enunţată. În locul ei a reapărut termenul
„multilateralism“ pe baza căruia se dezvoltă interesul naţional, uneori chiar în dauna
interesului colectiv. Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă SUA, unde aplicarea
doctrinei „America First” reprezintă, în primul rând, atingerea obiectivelor interesului
naţional.
La prima vedere s-ar părea că această noua ordine internaţională este doar pentru
statele mari şi puternice din punct de vedere economic şi militar. Realitatea nu este însă aşa,
pentru că şi statele mici pot să-şi urmărească cu prioritate interesele naţionale, cu condiţia să-
şi identifice realist atuurile şi să le folosească în favoarea lor. Urmărirea interesului naţional
nu înseamnă nici regres şi nici naţionalism extremist, ci înseamnă acea atitudine demnă, în
care un stat cere să i se recunoască valorile. Există pericolul ca urmărind interesele naţionale
să se ajungă la atitudini populiste, chiar naţionalist extremiste, ale guvernelor ce vor încerca
să se alinieze noii ordini internaţionale. Acest aspect trebuie conştientizat şi guvernele trebuie
să ia măsuri care să păstreze un echilibru.7
Pentru a înţelege sensul noii ordini internaţionale este nevoie, mai întâi, să fie înţeles
sensul cuvintelor. „Ordine “ înseamnă, conform unui studiu al RAND Corporation, „un
7
https://monitorulapararii.ro/noua-ordine-internationala-a-lumii-1-5212 accesat la 23.01.2021

8
model stabil şi structurat de relaţii între state care implică o combinaţie de părţi, variind de la
norme emergente între state, până la instituţii de reglementare la nivel internaţional,
organizaţiile sau regimurile politice“. Instituţiile internaţionale ce intră în discuţie pentru
relaţiile dintre state sunt ONU, Fondul Monetar Internaţional (IMF), Banca Mondială (World
Bank) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO). Acestea au rolul de a asigura forumuri
de dialog colectiv şi acţiune pentru probleme cheie, cum ar fi stabilitatea financiară, seturi de
tratate multilaterale, acorduri, şi convenţii, de la comerţ la drepturile omului. Noua ordine
internaţională întruchipează principiul mai larg al multilateralismului, care a caracterizat mult
timp viziunea SUA asupra politicii mondiale. Ea este subordonată intereselor între state şi
oferă mecanisme pentru „acţiunea comună". Aceasta nu însemnă, în niciun caz, a obliga
statele să acţioneze în afara interesului naţional. 
Reforma sistemului de relaţii internaţionale este cerută de realităţile lumii actuale şi
mai ales de schimbările survenite în ierarhizarea lumii din punct de vedere economic şi
militar. La începutul aplicării sistemului liberal de relaţii internaţionale, la sfârşitul celui de-
Al Doilea Război Mondial, lumea era evident unipolară, apoi a devenit bipolară. De la
destrămarea Uniunii Sovietice şi până acum 8-10 ani lumea a redevenit unipolară. Acum
lumea este multipolară din punct de vederea economic şi financiar. Din punct de vedere
militar şi de securitate lumea este încă unipolară dar, probabil, nu pentru mult timp. Creşterea
eficienţei noilor moduri de ducere a luptei vor duce, curând, la o nouă abordare a războiului
ce va crea asimetrii eficiente pentru agresori.
Regulile stabilite in cadrul unor acorduri, tratate sau convenţii internaţionale devin,
în noua ordine internaţională, tranzitorii. Statele membre nu vor mai fi obligate să respecte
ad-litteram regulile acestora. Statele pot intra sau ieşi din aceste aranjamente sau pot ignora
anumite paragrafe atunci când interesele naţionale le sunt afectate. Flexibilitatea
comportamentului statelor nu le exclude în mod obligatoriu, atunci când acestea îşi urmăresc,
deschis şi tranşant, interesul naţional. Acesta este modul în care administraţia Trump, şi nu
numai, au incercat să abordeze şi să reformeze noua ordine internaţională. 
Statele care clamează o nouă ordine economică internaţionala sunt, în primul rând:
SUA, China şi Rusia, fiecare cu argumente diferite. La aceste trei puternice state pot fi
adăugate şi state mai mici ca Ungaria, Turcia, Polonia şi altele.
Preşedinţii George Washington şi Thomas Jefferson au susţinut principiul potrivit
căruia SUA nu trebuie să facă parte din alianţe sau coaliţii permanente, întrucât acestea, prin
regulile pe care le impun, s-ar putea să afecteze interesele naţionale ale ţării. Aplicând acest
principiu, Donald Trump a semnat ieşirea SUA din acordul privind schimbările climatice

9
pentru că aceasta ar fi însemnat mari cheltuieli pentru aplicarea de tehnologii nepoluante,
pentru producătorii americani. De asemenea, SUA nu au semnat tratatul de parteneriat
transpacific, semnat de 11 state printre care şi Marea Britanie şi nici tratatul transatlantic de
liber schimb. Motivul nesemnării acestor tratate a fost, conform declaraţiilor lui Trump,
balanţa negativă de comerţ pe care SUA o aveau cu unele state din parteneriatele şi acordurile
menţionate, deci afectarea interesului naţional. În acelaşi timp se pot aminti deciziile
administraţiei Trump de creştere a taxelor vamale la unele produse, cum ar fi produsele de
otel şi aluminiu din Uniunea Europeană, ca şi o largă gamă de produse importate din China.
Dându-şi seama de efectele izolaţioniste pe care le pot avea aceste masuri, Trump a propus,
prin preşedintele Comisiei Europene, eliminarea reciprocă a taxelor pe celelalte produse,
lăsând deschisă poarta negocierilor. Deocamdată Uniunea Europeană nu a dat încă un răspuns
oficial acestei propuneri. Macron a declarat că nu agreează propunerea lui Trump. Nu putem
şti, deocamdată, dacă aceasta este o tehnică de negociere sau devine un răspuns oficial
european.  
China a ajuns la un prag de dezvoltare şi de putere economică ce ar putea egala în
următorii 5-10 ani SUA. Ca argument poate sta faptul că, în perioada 2017-2019, PIB-ul
mondial actual de 75 de trilioane de dolari va creste cu 6,5 trilioane, creştere ce va fi realizată
în proporţie de 35,5 % de către China, 17,9 % SUA, 8.5% India, 7,9% Zona Euro, 2,5 %
Indonezia, 2% Coreea de Sud, 1,8 % Australia, 1,7 % Canada, 1,6 % Marea Britanie, 1,5 %
Japonia, 1,2 % Brazilia, Turcia 1,2 %, Mexic 1,2 %, Iran 1,2 % şi Rusia 1%. Realizările şi
proiectele economice ale Chinei o poziţionează, ca ţară, pe locul 2 în ierarhia globală din
punct de vedere economic.                    
Noua ordine internaţională va duce şi la o nouă formă de manifestare dar şi de
gestionare a conflictelor. Acestea vor avea forme care, în prezent, au fost doar testate, ele
combinând forma cinetică cu forma acinetică de acţiune a părţilor antagoniste. Conform
afirmaţiilor generalului Valeri Gherasimov, şeful statului major al armatei ruse, viitorul
război se va duce prin media şi în spaţiu. Ambele câmpuri de luptă, dacă mai pot fi numite
aşa, vor fi dominate de realizările inteligenţei artificiale.
În categoria mijloacelor cinetice de luptă vor intra armele ce pot lansa lovituri cu
mare precizie. Mijloacele aeriene, subacvatice şi terestre robotizate vor înlocui treptat
expunerea umană. Se va urmări anihilarea mijloacelor cinetice prin aplicarea realizărilor
inteligenţei artificiale, în folosirea sistemelor spaţiale de luptă împotriva mijloacelor de
comunicaţii, recunoaştere şi navigaţie.

10
 În ceea ce priveşte mijloacele acinetice, media oferă un vehicul ieftin şi eficient de
acţiune nu numai asupra moralului adversarilor, dar şi în acţiunile cibernetice îndreptate
împotriva sistemelor economice, a infrastructurii critice sau a sistemelor bancare.
Toate aceste acţiuni nu mai sunt de domeniul viitorului, ci al prezentului. Competiţia
militară între state face ca prin utilizarea unor noi mijloace de acţiune şi contraacţiune
asimetrice să estompeze, într-o oarecare măsură, diferenţele de potenţial rezultate din cifrele
economice între statele care se ameninţă.
Când au fost desfiinţate barierele ideologice dintre state, lumea a devenit mai
complicată, gestionarea ei a fost tot mai complexă, suspiciunile între state au crescut, trecând
8-10 ani până când s-a putut atinge un echilibru. Acum, ordinea internaţională a lumii va fi
din nou schimbată. Va creşte din nou competiţia dintre state, fiecare stat îşi va urmări
interesul naţional în dauna foştilor sau actualilor parteneri. Vom vedea state care pot colabora
pe un anumit domeniu şi pot fi în competiţie pe un alt domeniu.
În noua ordine internaţională devin esenţiale relaţiile bilaterale în dauna celor
multinaţionale. Va trebui ca, bilateral, să fie identificate cele două interese naţionale şi să se
negocieze punctele comune. Dintr-un puzzle de relaţii bilaterale se vor putea atinge interesele
naţionale ale statului capabil de o asemenea construcţie. Statele care vor înţelege şi vor
accepta noile tendinţe cât mai curând se vor putea poziţiona de la început pe poziţii
avantajoase.8
În concluzie, globalizarea este un proces sau un set de procese, care întruchipează o
transformare în organizarea spaţială a relaţiilor şi a tranzacţiilor sociale, economice, politice –
generând fluxuri şi reţele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacţiune şi
exercitare a puterii. Mai precis spus, globalizarea deschide spaţiul naţional pentru fluxul de
persoane, bunuri, capital, tehnologie, informaţie, determinând, sub indrumari politice şi
economice, stabilirea de legături între diferitele paliere (orizontale şi verticale) de organizare
a societăţii. Angrenajul a fost pus în mişcare. Funcţionează. Schimbările implicate de
globalizare nu pot fi stopate. Totul depinde de capacitatea omului de a le gestiona în mod
eficient, canalizându-le spre ţinte dezirabile: prosperitate şi normalitate, sincronizare şi
integrare.

8
https://monitorulapararii.ro/noua-ordine-internationala-a-lumii-1-5212 accesat la 23.01.2021

11
 Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare accesat la 15.01.2021

2. https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2006/RSJ3/B10AndraGaina.pdf accesat la
15.01.2021

12
3. https://www.armyacademy.ro/reviste/4_2004/a8.pdf accesat la 16.01.2021
4.https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20190603STO53520/beneficiil
e-globalizarii-economice-in-europa accesat la 20.01.2021
5. https://monitorulapararii.ro/noua-ordine-internationala-a-lumii-1-5212 accesat la
23.01.2021

13