1896-1969 – ARHITECTUL D. IONESCU-BERECHET.

arhitectură românească sacră și modernă

coordonator : prof. dr. arh. Augustin IOAN

autor : Tudor PATAPIEVICI
SDA / UAUIM septembrie 2o19
ARGUMENT

La o primă cercetare, Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969) este arhitectul căruia

îi sunt atribuite peste 400 de proiecte1. A fost arhitect șef al Patriarhiei atât în perioada
interbelică cât și în perioada comunistă, construind, cât a ocupat această funcție, nu mai
puțin de 100 de biserici noi și participând la numeroase restaurări de construcții
bisericești2. Paradoxul este că, în ciuda activității sale prodigioase, studiile care să îi fie
dedicate sunt aproape absente. Luând ca exemplu una dintre bisericile sale pe care o
găsim totuși în literatura de specialitate3, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din
Constanța (1933-1937), observăm o combinație surprinzătoare de elemente bizantine și
locale reinterpretate pentru a exprima două lucruri, mesajul creștin al unei biserici
naționale și puterea unui stat nou care se manifestă prin comunicarea unei religii
naționale.

Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet a început să proiecteze4 într-o perioadă

deosebită, în care preocuparea primelor generații de arhitecți școliți în România era
problema identitară în arhitectură, într-un cadru istoric de mare importanță, când
entitatea politică România în anvergura ei cea mai cuprinzătoare este proaspăt
constituită. Cum nu putem vorbi de un specific național, de o arhitectură românească sau
de tipare transferate dinspre politica naționalistă decât începând cu a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, fapt la care se adaugă proaspăta expansiune teritorială din 1918,
problema identitară în arhitectură era de maximă importanță la acea vreme. După o
perioadă de 8 ani în care proiectează pe cont propriu, în anul 1930 acesta devine arhitectul
șef al Patriarhiei Române, funcție pe care o va ocupa și care va deveni reprezentativă

1 Incluzând și proiectele nerealizate. Informația originală – acum preluată și multiplicată prin

diverse articole pe internet – provine de la o cercetare amănunțită a arhivei familiei, făcută de
Lect. Dr. Ștefan Ionescu-Berechet, cadru didactic al Facultății de Teologie ortodoxă Justinian
Patriarhul din București - nepotul arhitectului.
2 Ștefan IONESCU-BERECHET, „Arhitectul Dimitrie Ionescu‑Berechet (1896–1969) Partea I” ,

Arhitext, nr. 2, 2013, p. 16

3 Augustin Ioan, Întoarcere în Spațiul Sacru, Paideia, București, 2004, pp. 19-25.

4 Acesta este absolvent al Școlii superioare de Arhitectură din București în anul 1922.

1
Tudor PATAPIEVICI SD UAUIM
1896-1969 – ARHITECTUL D. IONESCU-BERECHET Septembrie ’19
pentru cea mai mare parte a vieții sale profesionale. Prin prisma funcției pe care a deținut-
o, arhitectul Ionescu-Berechet a fost responsabil de transpunerea prin clădirile construite,
a imaginii și locului pe care biserica ortodoxă dorea să-l ocupe în noul stat. Astfel,
căutările sale în materie de arhitectură bisericească au fost variate, de la biserici urbane
de mari dimensiuni, aparținând unei intenții de atestare și impunere a puterii bisericii și
statului, la o diversitate bogată de manifestări formale și de limbaj arhitectural, care au
propus formule de volum actuale epocii pentru bisericile de importanță normală, în speță
cele de parohie. Această diversitate în construcțiile proiectate de arhitect, aparținând
celor două categorii de biserici amintite mai sus, trebuie studiată în paralel cu caracterul
general al construcțiilor interbelice laice, în cazul cărora, în același fel, interesul oficial-
public, cu o necesitate de afirmare a identității noului stat, făcea notă discordată față de
sfera de interes privat, supusă unor rigori diferite. În final, un alt aspect care face
oportună cercetarea amănunțită a vieții și operei acestui arhitect este faptul că acesta a
continuat să construiască biserici și după schimbările politice aduse de Al Doilea Război
Mondial5.

La 50 de ani de la moartea sa, așadar, toate aceste lucruri enumerate mai sus,
împreună cu amploarea activității sale consecvente, care este încă de documentat, pe
fondul unei absențe aproape generale în literatura de specialitate, justifică acest studiu
care va reda spațiului cultural un personaj cu o anvergură profesională indiscutabilă, și
va arăta cum Ionescu-Berechet a putut practica consecvent o arhitectură religioasă perfect
asimilată unui urban în plină dezvoltare, fără a face rabat de la elementele clasice,
tradiționale, profund ancorate în spiritul românesc.

5 Deși numărul acestora biserici este mai mic, felul în care (și dacă) există o repoziționarea a
criteriilor arhitectului pe parcursul schimbărilor politice aduse de anii ’40 și ’50 este relevantă
pentru acest studiu.
2
Tudor PATAPIEVICI SD UAUIM
1896-1969 – ARHITECTUL D. IONESCU-BERECHET Septembrie ’19
REZUMATUL CAPITOLEOR

I. DESPRE DIMITRIE IONESCU-BERECHET

Capitolul începe prin prezentarea unui set inițial de instrumente necesare unui
ochi critic îndreptat asupra lui Dimitrie Ionescu-Berechet. Biografia generală a
arhitectului este un barometru relevant pentru contextul restrâns în care s-a format.
Aceasta are două planuri, primul este reprezentat de educația pe care o primește și
orizontul cultural pe care îl capătă în familie – amândouă definitorii dezvoltării lui. Al
doilea plan este o extindere a primului, aria de analiză crescând la zona culturală de care
acesta aparține, zona Muscelului și mai particular, cea a orașului Câmpulung Muscel.

Biografia intelectuală a lui Ionescu-Berechet va contura imaginarul profesional al

vremii, marcat de război, schimbări politice și noi aspirații naționale. Pe ea se grefează și
o nouă problematica de o importanță extraordinară pentru această nouă generație de
arhitecți. Opoziția dintre vechi și nou, dintre tradiție și modernitate cere, precum o
balanță într-un echilibru precar stând să fie înclinată în oricare din direcții, conceperea
unor principii și a unui discurs intern complex și consecvent.

Introducerea în viața arhitectului se va încheia printr-o descriere scurtă a

parcursului său profesional. Prin analizarea unor momente cheie din viața acestuia –
interpretate ca jaloane care i-au influențat traiectoria – vor forma o bază compusă din
raționamente pe care apoi să se poată ridica presupoziții plauzibile despre cheia de
interpretare a diverselor lucrări pe care arhitectul le-a proiectat.

II. ARHTECTURA LUI BERECHET

I. LAIC-ORAȘ-IDENTITATE

Capitolul prezintă începutul carierei profesionale ale lui Ionescu-Berechet. După

debutul său în 19256, acesta urmează un șir ascendent de lucrări din ce în ce mai marcante
pentru peisajul urban al orașului Câmpulung Muscel, afirmându-se până la jumătatea

6 Reprezentat prin două case, vila D. Ionescu-Berechet și vila Costică Berechet.

3
Tudor PATAPIEVICI SD UAUIM
1896-1969 – ARHITECTUL D. IONESCU-BERECHET Septembrie ’19
anilor ’30 ca un prodigios promotor al unui stil local particular, cu elemente moderne.
Parcurgerea cronologică a proiectelor sale subliniază sensibilitatea neobișnuită a
arhitectului pentru elementele constitutive definitorii arhitecturii locale vernaculare și
scoate la suprafață un parcurs profesional care este definit de căutări neîncetate pentru
formule noi7. Lucrările sale conturează grija pentru dezvoltarea urbană a orașului legând
stilistic unitar două lucruri care, la prima vedere, par de neconciliat – conformarea
locuințelor la scara umană și nevoia de păstrare a caracterului pitoresc puse lângă
cerințele de monumentalitate și scară ale programelor publice.

II. SACRU-STAT-IDENTITATE

În acest capitol arealul cercetării se extinde. Odată cu anul 1930, parcursul său
profesional cunoaște noi orizonturi, dobândind funcția de arhitect șef al Serviciului
Tehnic al Patriarhiei Române8. Lucrând pentru Patriarhie lucrările sale își schimbă sfera
de influență, de la cea locală la cea națională. Acest aspect îi influențează căutările
profesionale, spiritul său experimental amintit mai devreme formând în mintea sa un
veritabil program de biserici ortodoxe moderne. Aceste biserici sunt, în funcție de
contextul fiecăreia, când naționale, când urbane, dar sunt unite de această căutare
comună care se recalibrează de la proiect la proiect, oferind diversități impresionante de
soluții.

Parcurgerea detaliată a proiectelor de biserică din această categorie și identificarea

trăsăturilor comune pe care Ionescu-Berechet le păstrează pe parcursul timpului
subliniază acest program de biserici moderne. Elementele care nu sunt repetate trebuie
interpretate prin intermediul „lecției” pe care o reprezintă proiectele sale din Câmpulung
Muscel9, analizând posibilitatea existenței lor datorită unor motivații locale.

7 Căutarea de formule se întâmplă pe două planuri. Primul este unul orizontal, unde nuanțarea
formulelor se face operând prin combinare și variațiuni ale elementelor constitutive ale acestora.
Al doilea este unul pe verticală, unde se cunoaște o încercare de esențializare a clădirilor, pentru
a crea o nouă imagine particulară a arhitecturii locale, care să fie în același timp și nouă, și a
locului.
8 Ionescu-Berechet este numit de către Patriarhul Miron Cristea (1868 - 1939), primul patriarh al

României (1925-1939). El va deține funcția de arhitect șef al Serviciului Tehnic al Patriarhiei

Române până în anul 1963, continuând apoi să lucreze pentru Patriarhie, în calitate de colaborator
extern, până la moartea sa, în anul 1969.
9 Sensibilitatea arhitectului pentru loc nu dispare, ci își modifică izvoarele.

4
Tudor PATAPIEVICI SD UAUIM
1896-1969 – ARHITECTUL D. IONESCU-BERECHET Septembrie ’19
 III. SACRU-PAROHIE-IDENTITATE.

Prin sensibilitatea dezvoltată în primii ani de practică în orașul natal10, Ionescu-

Berechet proiectează și în mediul rural bisericile diferențiat, în funcție de loc. Acest
capitol analizează acest palier al răspunsului sale în zone rurale unde libertatea sa crește.
Prin absența unei nevoi de reprezentare la fel de riguroase a Bisericii Ortodoxe Române
ca aceea din contextul urban, izvoarele locale pe care Ionescu-Berechet le folosește se
diversifică aproape total11. Relevant aici este, în fond, faptul că răspunsul arhitectului la
programul de biserică rurală implică lucruri diferite față de contextul urban, reflectând
felul în care acesta înțelege dogmele acestor construcții12.

Prin analiza proiectelor sale din această categorie se completează imaginea

profesionistului Ionescu-Berechet nu doar într-un înțeles restrâns – ca arhitect de biserici
–, ci într-un înțeles extins, pentru că relaționarea fină cu contextul obiectului de
arhitectură ajută la nuanțarea cheii de interpretare a întregului său fond proiectat.

III. ÎN FINAL

Capitolul de încheiere își propune prin sintetizare să scoată în evidență calitățile

arhitectului laic Ionescu-Berechet prin care acesta produce obiecte de arhitectură în
profundă rezonanță cu locul unde sunt construite și inovative vizual într-o manieră
hibridă, care trimite la tradiție în condițiile unei ancorări în prezentul cu dorințe
modernizatoare.

În plus, prin aceeași metodă de sintetizare a proiectelor bisericești, scoaterea în

evidență a calităților arhitectului de biserici Ionescu-Berechet va fi însoțită de
formularea premisei existenței unui program de biserică ortodoxă modernă proprie
arhitectului, însoțit de schița acestuia.

10 Mă refer aici la perioada premergătoare colaborării sale cu Patriarhia, între anii 1925-1930.
11 Căutarea acestei direcții era introducerea bisericilor într-un caracter local specific și a folosit
drept modele relevante pentru zonă biserici istorice arhetipale, conace și ruine romane.
12 În rânduiala sătească, bisericile proiectate de arhitect trebuiau să se înscrie într-o înțelegere a

tradiției intuitive, țărănească, care trebuie să fi fost complet diferită de cea urbană, mediată de o
dorință modernizatoare vizibilă.
5
Tudor PATAPIEVICI SD UAUIM
1896-1969 – ARHITECTUL D. IONESCU-BERECHET Septembrie ’19