Curs 1.

Criminalistica – domeniu de cunoaştere în sistemul ştiinţei;

1. Noţiunea şi obiectul criminalisticii;

Apărarea ordinii de drept, presupune combaterea eficientă a faptelor antisociale. Crearea unor asemenea
condiţii ca nici un declit să nu rămînă instrumentat, nici un infractor să nu se poate sustrage de la răspundere şi nici un
om nevinovat să nu fie pus sub învinuire şi condamnat. A atinge acest scop este posibil numai în baza respectării legii
– prin impliment în practica de urmprire penală şi judiciare a realizării progres tehnico-ştiinţific a tehnologiilor
informaţionale contemporane şi a experienţelor pozitive a ţărilor.
Funcţia ei utilitară constă în aceea ca prin analiza realizării diverselor ştiinţe tehnice, naturale, umanitare. Prin
generalizarea experienţei activităţii de urmărire penală a practicii judiciare şi de expertiză să iniţieze metofe, mijloace,
şi procedee eficiente, de descoperire şi cercetare a faptelor penale. Ca ştiinţă criminalistica are un dublu obiect de
studiu şi anume legităţile realităţii obiective ce se manifestă cu ocazia comiterii infracţiunilor, reflectarea acestora
activităţi ilicite în ambianţa înconjurătoare în memoria oamenilor, precum şi cele ce determină munca de descoperire,
cercetare şi prevenire a lor. Criminalistica este este un domeniu specific de cunoaştere ce vizează pe de o parte
activitatea infracţională, iar pe de altă parte, antipodul ei, adică activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor.
Criminalistica este definită ca ştiinţa care elaborează şi foloseşte un ansamblu de cunoştinţe despre metodele,
mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor
implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale.
Obiectul de studiu al criminalisticii este studiul mijloacelor tehnice şi metodelor tactice de investigare a
faptelor prevăzute de legea penală.
2. Sistemul şi sarcinile criminalisticii;
Criminalistica este compusă din 4 compartimente ( constituie suportul ştiinţific în lupta contra criminalităţii):
1. Teoria generală a criminalisticii - este baza metodologică a ştiinţei în totalitate. Ea cuprinde cunoştinţe privind
obiectul şi metodologia criminalisticii, principiile şi sarcinile concrete. Stabileşte locul şi legătura ei cu alte ştiinţe.
Deci, teoria generală a criminalisticii, constituie un sistem de principii conceptuale, noţiuni şi categorii, definiţii şi
conexiuni, ce interpretează obiectul ştiinţei în ansamblu;
2. Tehnica criminalistică – prezintă un ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice cu caracter sintetic, în baza cărora se
elaborează metode, procedee şi diverse tehnici destinate colectării, examinării şi utilizării probelor. Sub aspect practic,
ea cuprinde tot arsenalul de mijloace şi metode destinat, colectării informaţiei cu semnificaţie criminalistică.
Fundamentul acestui compartiment în formează datele unor ştiinţe, atît tehnice, cît şi naturale incluse în mai multe
ramuri şi anume: a) traseologia;
b) amologia;
c) gapitoscopia;
d) documentologia.
De aceea termenul folosit pentru întitularea acestui compartiment are caracter convenţional.
3. Tactica criminalistică – constituie de asemenea un sistem de teze ştiinţifice în baza cărora se elaborează diferite
reguli de organizare precum şi procedee de realizare cu maximum de eficienţă, a diferitelor acţiuni de urmărire penală
(cercetarea la faţa locului, audierea, percheziţia etc). Tactica se bazează pe experienţa pozitivă a practicii judiciare,
avînd menirea să adapteze necesităţile actului concret de investigaţii, preconizările altor ştiinţe.
4. Metodica (metodologia) criminalistică – include un ansamblu de recomandări şi indicaţii metodice validate
ştiinţific şi aplicate în practică,, care privesc cercetările unor categorii de infracţiuni. Astfel, caracterul metodologiilor
scoate în evidenţă trăsăturile specifice de cercetare ale anumitor categorii şi grupuri de infracţiuni, determinate de
natura faptelor, modul concret în care acestea se săvîrşesc şi alte împrejurări de fapt.
Sarcina generală a criminalisticii ţine de asistenţa şi sprijinul organelor de drept în activitatea de descoperire şi
cercetare a infracţiunilor.
Ea are şi careva sarcini speciale la care se atribuie:
- lărgirea bazelor teoretice şi sporirea eficacităţii practice a criminalisticii;
- elaborarea metodelor şi mijloacelor de colectare, examinare şi utilizare a probelor, perfecţionarea celor existente;
- desăvîrşirea bazelor tacticelor metodologice ale urmăririi penale şi judecării cauzelor;
-studierea criminalisticii ţărilor dezvoltate şi implementarea experienţei pozitive a acestora.
3. Metodele de cercetare criminalistică;
Metodă criminalistică reprezintă o totalitate de acţiuni, operaţii şi mijloace, inerente însuşirii realităţii obiective,
privind cercetarea infracţiunilor.
La nivel practic, metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri, operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice,
aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale.
La nivel teoretic, cât şi la cel utilitar, se folosesc trei categorii de metode:
-Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prioritate în
cercetările criminalistice, acestea sunt: 1) Metoda observaţiei;
2) Metoda măsurării;
3) Metoda experimentală;
4) Metoda modelării;
5) Metoda comparatiei;
6) Metoda descrierii.
-Metode particular ştiinţifice - fiind preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din
diverse ramuri ale ştiinţelor naturale, metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri, de ex: metode
fizice, metode de ramură, metode adaptate la specificul criminalisticii, metode ştiinţifice şi tehnice.
In toate cazurile însă se au în vedere, în primul rând:
1. Metode fizice sau fizico-chimice: - Metoda optică;
- Metoda palpării;
- Metoda efectului de luminiscenţă;
2. Metode matematice;
3. Metode antropologice.
-Metodele speciale criminalistice, pot fi încadrate în următoarele subgrupuri după cum urmează:
a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale infracţiunii şi
măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca de ex: metodele fotografiei de fixare, aplicate în
cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor
create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor;
b) metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice) şi a acitivităţii specialiştilor abilitaţi să
efectueze constatări tehnico-ştiinţifice.
c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a cercetării la faţa locului percheziţiei etc.
d) metodele de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute şi sub denumirea de metodici particulare de
cercetare penală.
4. Criminalistica în sistemul ştiinţelor;
Legătura cu dreptul penal – criminalistica are rolul specific de descoperire a faptelor prevăzute de legea penală, de
cercetare şi interpretare a urmelor acestora, precum şi de identificare a autorilor infracţiunilor. Prin urmare,
criminalistica contribuie la clarificarea sau conturarea elementelor constitutive ale infracţiunilor, respectiv a
obiectului, subiectului, laturii obiective şi subiective.
Legătura cu dreptul procesual penal – întreaga activitată de investigare criminalistică se desfăşoară în conformitate
cu normele de drept, cele procesual penale avînd o poziţie preponderentă, deoarece dreptul procesual penal stabileşte
metodele şi regulile de cercetare criminalistică.
Legătura cu criminologia – este determinată de scopul comun, adică combtarea şi prevenirea fenomenului
infracţional. Criminologia studiază starea, dinamica, cauzele şi condiţiile care favorizează existenţa fenomenului
infracţional, iar ciminalistica elaborează metode şi procedee tehnico-ştiinţifice de descoperire şi cercetare a
infracţiunilor.
Legătura cu medicina legală – există domenii cu ar fi cercetarea infracţiunilor împotriva persoanei (omorurile,
violenţa, violurile) cercetarea urmelor biologice, identificarea persoanelor şi cadavrelor după semnele exterioare sau
resturile osoase şi etc.
Legătura cu psihologia judiciară – se manifestă prin elaborarea metodelor tactice de ascultare a martorilor,
învinuiţilor, inculpaţilor, chiar şi în situaţia cînd aceştia sunt minori, bolnavi sau handicapaţi mintal, precum şi
efectuarea unor activităţi de urmărire penală, cum sunt confruntarea, prezentarea spre recunoaştere, percheziţia.
5. Caracterele criminalisticii;
Criminalisticii îi sunt specifice anumite caractere:
- Caracterul judiciar – este impus de legătura indisolubilă a Criminalisticii cu activităţile de cercetare şi urmărire
penală. Practica demonstrează, fără putinţă de tăgadă că, în foarte multe situaţii, activitatea consacrată soluţionării
cauzelor penale este precedată de un proces laborios destinat strângerii probelor, clarificării împrejurărilor în care a
fost săvârşită fapta ilicită, identificării autorului şi câteodată, chiar a victimei.
- Caracterul autonom – evaluarea obiectului Criminalisticii conduce la concluzia că acesta este deosebit de cel al
altor ştiinţe juridice. Astfel, nici una dintre acestea nu îşi propune să elaboreze metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice
de descoperire, ridicare şi examinare a urmelor faptelor ilicite sau de identificare a făptuitorilor.
- Caracterul unitar. Structura complexă a Criminalisticii este impusă de necesitatea rezolvării unor probleme dintre
cele mai diverse, determinate atât de varietatea faptelor penale ce trebuie investigate, cât şi de împrejurările deosebite,
nu de puţine ori singulare, în care se săvârşesc actele ilicite
- Caracterul pluridisciplinar – ştiinţa criminalisticii reprezintă „o punte de legătură între ştiinţele naturii şi ştiinţele
juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintâi găsindu-şi aplicarea în procesul judiciar”.
6. Principiile criminalisticii.
Criminalistica este călăuzită de principiile de bază care guvernează modul de organizare a sistemului judiciar şi
activitatea desfăşurată pe parcursul procesului penal.
Principiile fundamentale ale Criminalisticii sunt:
1. Principiul legalităţii. Principiul legalităţii este fundamental pentru întreaga activitate a unui stat de drept. El este
prevăzut atât în Constituţie, cât şi de normele penale. Astfel, în art. 2 al actualului Cod penal şi în art. 2 al Codului de
procedură penală, se prevede că întreaga activitate procesual penală, în consecinţă şi aceea proprie investigării
infracţiunilor, se desfăşoară în strictă conformitate cu prevederile legii.
2. Principiul aflării adevărului. Acest principiu are o semnificaţie cu totul deosebită, pornind de la faptul că, pentru
înfăptuirea justiţiei penale, este imperios necesară aflarea adevărului. Art. 3 al Codului de procedură penală prevede
că: „În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele cauzei, precum şi cu
privire la persoana făptuitorului”.
3. Prezumţia de nevinovăţie. Conform acestui principiu, orice persoană împotriva căreia a fost pornit un proces penal
este prezumată nevinovată, numai organelor judiciare revenindu-le obligaţia de a administra probele necesare
dovedirii vinovăţiei.
4. Principiul potrivit căruia nu există faptă fără urme. Toate faptele ilicite ale omului, ca, de altfel, orice activitate a
sa, produc transformări sau modificări ce se obiectivizează, din punct de vedere criminalistic, în urme ale infracţiunii.
În primul rând, prin urmă, trebuie să se înţeleagă orice modificare materială intervenită în condiţiile săvârşirii unei
fapte prevăzute de legea penală. Între fapta autorului şi modificarea intervenită este necesar să existe un raport cauzal
caracterizat prin aceleaşi criterii ca raportul cauzal prezent în structura laturii obiective a infracţiunii. În al doilea rând,
noţiunea de urmă trebuie privită într-un sens foarte larg, întrucât prin urmă nu se înţelege numai urma formată prin
contactul direct a două corpuri (urmele de mâini, de picioare, de dinţi, de buze, ale instrumentelor de spargere) ci şi
urme de resturi materiale, urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc, microurme diverse etc.
5. Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice ce concură direct la aflarea adevărului în procesul
penal se află identificarea persoanelor, a obiectelor sau a fenomenelor aflate în legătură directă, cauzală, cu faptele
incriminate de legea penală.
6. Principiul operativităţii în efectuarea investigaţiei penale. Acest principiu este caracteristic întregii activităţi
consacrate rezolvării cauzelor penale, el servind scopului procesului penal, mai ales în direcţia constatării la timp şi în
mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, precum şi la identificarea infractorilor.