Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Catedra de Drept

Lucrare de control
la
unitatea de curs: Controlul și prevenirea criminalității.
Data: 14.04.2021
Profesor:
Faigher Anatolie,
dr., conf.univ.
1. Există sau nu deosebire între noțiunile „prevenirea criminalității”,
„combaterea criminalității” și „controlul criminalității”. Argumentați răspunsul
Dvs.
2. Scopul, sarcinile şi principiile activităţii de prevenire a infracţiunilor.
3. Evidențiați trăsăturile și tendințele ale criminalității în Republica
Moldova.

Vă doresc succes și sănătate tuturor!

Cu respect, Anatolie Faigher, dr., conf.univ.

REZOLVARE Nicolau Maxim SP11M

2) Lupta împotriva criminalităţii se desfăşoară în toate statele prin măsuri concrete, deopotrivă
de prevenire cît şi de constrîngere, cu aplicare sancţiunilor penale. Problema criminalităţii
persistă în toate statele, iar lupta împotriva acesteia este inspirată de politica penală, comportînd
soluţii la nivel naţional.
Prin conceptul de prevenire, se înţelege luarea unor măsuri care să conducă la împiedicarea
comiterii crimelor.
Conceptul de prevenire şi combatere a criminalităţii comportă 2 determinări:
1.    Prevenirea post-delictuală;
2.    Prevenirea pre-delictuală.
Prevenirea post-delictuală desemnează ansamblul de măsuri de resocializare a celor care au
suferit o condamnare, luate în temeiul legii, fie de organele de stat competente să pună în
executare pedeapsa penală (cînd pedeapsa se execută în detenţie), de organele penitenciare, fie
de colective de oameni (cînd pedeapsa se execută prin muncă), în vederea evitării recidivei.
Prevenirea pre-delictuală, care desemnează un proces social neîntrerupt, care implică un
ansamblu de măsuri sociale, luate în temeiul legii de organele de stat, în primul rînd de organele
M.A.I. şi Ministrului Justiţiei, în strînsă conlucrare cu diferite asociaţii, organizaţii, în vederea
preîntîmpinării şi eliminării riscurilor eventuale de comitere de infracţiuni, prin identificarea,
neutralizarea şi înlăturarea surselor socio-umane, subiective şi obiective, care pot să determine
ori să favorizeze comiterea de fapte anti-sociale, măsuri destinate să contribuie în mod esenţial la
educarea permanentă a tuturor membrilor societăţii, în spiritul respectării legii penale şi a ordinii
de drept.
Obiectivul primordial al prevenirii îl constituie ansamblul de factori care determină sau
favorizează comiterea faptei infracţionale.
Prevenirea criminalităţii reprezintă un sistem multilateral de măsuri orientate asupra
următoarelor:
a)    Relevării şi înlăturării sau reducerii ori neutralizării cauzelor criminalităţii, a unor tipuri
separate ale ei, precum şi a condiţiilor care o favorizează.
b)    Relevării grupurilor de persoane cu un grad sporit de risc criminal şi reducerea acestuia.
c)    Relevării şi înlăturării situaţiilor din anumite spaţii geografice sau dintr-un anumit mediu,
care motivează sau provoacă nemijlocit comiterea infracţiunilor.
d)    Relevării persoanelor, comportamentul cărora indică asupra posibilităţii reale de a săvîrşi
infracţiuni precum şi influenţa corectivă asupra lor.

Principiul parteneriatului reflectă exigenţa colaborării la nivel local/regional a locuitorilor,

reprezentanţilor locali, specialiştilor, pentru realizarea dezideratului de securitate publică.

Principiul contractualizării aduce în prim-plan referinţa la stat ca principal actor al acţiunilor

preventive, impunându-se următoarele precizări: chiar dacă sunt avute în vedere probleme
identificate prin „diagnosticul local de securitate”, este necesar ca demersul preventiv să aibă o
continuitate în timp, statul fiind cel care asigură această consecvenţă în primul rând prin
susţinerea financiară a acestui demers; în consecinţă, sunt facilitate: apariţia la nivelul naţional,
regional sau local a organismelor publice de coordonare şi planificare a prevenirii, elaborarea şi
susţinerea unor programe concrete şi a unor cercetări în domeniul prevenirii, cât şi cooperarea la
toate nivelurile, inclusiv cea internaţională în domeniul prevenirii criminalităţii.

Principiul sferei de aplicare determinată evidenţiază că o acţiune preventivă trebuie să se

integreze într-un teritoriu determinat (la nivel de comună, cartier, oraş etc.); acest teritoriu
constituie structura asupra căreia acţionează un ansamblu de acţiuni: ameliorarea habitatului,
optimizarea socio-culturală, integrarea profesională etc.; dar nu trebuie să se considere că rolul
instituţiilor statale este diminuat sau ignorat, acestea rămânând parteneri, participanţi la acţiunile
preventive la toate nivelurile.

Principiile politicii penale preventive, relevate în literatura de specialitate, au menirea de a

conferi mai multă rigoare acţiunilor preventive, în măsura în care sunt respectate şi concretizate
în practicile din ţări europene.
 1) Prin activitatea de combatere a criminalităţii înţelegem un ansamblu de măsuri
juridico-penale, luate de organele de stat specializate, în temeiul legii, pentru realizarea
scopului procesului penal şi anume constatarea la timp şi în mod complet, a faptelor care
constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie
sancţionată penal, potrivit vinovăţiei sale, şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală.
Prevenirea criminalităţii înseamnă preîntîmpinarea săvîrşirii primare a acelor acţiuni ori
inacţiuni umane, pe care societatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale, din care
motiv aceste comportamente au fost sancţionate de legea penală.
Controlul criminaliăți presupune verificarea permanentă sau periodică a factorilor și
înprejurărilor ce favorozează săvîrșirea infractiunilor pronoaticarea criminalitati si
modelarea noi realitati sociale in coraport cu procesul economic, cultural; elaborarea
conceptiei strategiei de combatere a criminalitati si crearea unui system efestiv de
combartere a infractonismului.
3)
Trăsăturile criminalităţii:
a)      Caracterul social de masă – se caracterizează printr-o totalitate de infracţiuni, comise într-
o societate respectivă, într-o perioadă de timp determinată.
b)      Caracterul de fenomen uman complex – majoritatea autorilor recunosc faptul că nu pot fi
explicate comportamentele infracţionale, avînd în vedere diversitatea modalităţilor de săvîrşire a
infracţiunilor. Aici nu putem analiza doar un factor care conduce la săvîrşirea actului ilicit, ci
trebuie avute în vedere factorii generali de mediu (sociali, biologici, psihologici, morali);
c)      Caracterul evolutiv, care exprimă ideea persistenţei fenomenului infracţional, structura şi
dinamica sînt diferite de la o epocă la alta, de la o o zonă geografică la alta.
d)     Caracterul anti-social, dăunător – se caracterizează prin faptul că fenomenul criminalităţii,
faptele antisociale provoacă daune destul de mari societăţii. Crima, în esenţa sa, comportă un
pericol sporit în societate, atentînd la ordinea şi securitatea publicului.
e)      Caracterul variat al criminalităţii – care derivă din varietatea infracţiunilor încriminate
prin legea penală şi varietatea formelor de exprimare concretă a infractorilor prin infracţiunile
săvîrşite. Aşa cum nu există doi indivizi identici, tot aşa nu există două infracţiuni, chiar de
acelaşi tip identice.
f)       Caracterul cauzal al criminalităţii – constă în aceea că criminalitatea, fiind un fenomen cu
manifestări fizico-sociale, nu poate exista în afara unui proces cauzal.