Din păcate, pierderea unei persoane dragi nu ne doare numai emoţional, ci ne afectează sănătatea

şi din punct de vedere medical. Haideţi să ridicăm un pic cortina şi să vedem ce se întâmplă de
fapt în corpul nostru atunci când suntem în doliu. În primul rând, trebuie explicat faptul că orice
emoţie pe care o simţi, este bazată pe o reacţie chimică ce porneşte din creier atunci când există
un stimul extern.

Iată deci ce se întâmplă în corpul nostru atunci când suntem în doliu, şi când trăim emoţii
dureroase – tristeţe, suferinţă, dor – foarte intens. La un anumit nivel, creierul nostru nu face
diferenţa prea bine între o ameninţare fizică (de plidă un câine care sare să ne muşte) şi o
ameninţare emoţională. De aceea, atunci când primim vestea cumplită a morţii cuiva drag, se
declanşează în corp acelaşi mecanism ca şi în cazul unui atac fizic – aşa numitul mecanism
„flight or fight“, sau „fugă sau apărare“.

O serie de reacţii chimice se declanşează în creier şi în glandele suprarenale, ceea ce duce la

eliberarea unei mari cantităţi de adrenalină (hormon stimulator) şi cortizol (cunoscut şi sub
numele de hormonul stresului) în sânge. Aceşti hormoni călătoresc prin fluxul sanguin către
inimă, determinând-o să pompeze un debit mai mare de sânge, cu mai multă putere, către
plămâni, dilatând bronhiile şi favorizând astfel inhalarea unei mai mari cantităţi de aer, deoarece
în acele momente organismul are nevoie de mai mult oxigen. Totuşi, nu toate sistemele din corp
se bucura de acest flux de sânge crescut, pentru că, într-un fel, corpul intră într-o stare de asediu,
ca o ţară pe vreme de război

La fel şi sub stres – anumite părţi ale corpului primesc mai tot sângele, iar altele nu sunt irigate
mai deloc. E uşor de ghicit că muşchii braţelor şi ale picioarelor sunt foarte irigaţi (ca sa te poţi
apăra prin luptă sau fugi), pe când sistemele considerate secundare (care nu te ajută în
momentele în care eşti atacat) – cum ar fi aparatul reproducător, anumite părţi din creier, rinichii,
aparatul digestiv primesc mai puţin sânge. De asemenea, este important de ştiut că centrul
agresiunii din creier este mai activ, pe când partea din creier care se ocupă cu planificarea pe
termen lung, este aproape complet inactivă. Practic, ce înseamnă acest lucru pentru tine, cel
îndoliat? Înseamnă că în corpul tău se petrec o sumedenie de schimbări datorită stresului
emoţional prin care treci, şi de aceea, vei experimenta nelinişte, dureri de cap, tremor, tulburări
de digestie, de apetit, pofta sexuală va fi diminuată, îţi va fi afectat somnul (ca şi cantitate şi
calitate), vei creşte sau pierde din greutate, vei aveamodificări de energie (te vei simţi poate mai
obosit ca de obicei). Vestea bună este că toate aceste lucruri pot fi administrate cu înţelepciune,
în aşa fel încât efectul stresului asupra corpului tău să fie minim, şi să experimentezi cât mai
puţine din aceste efecte nedorite.

Înainte să sugerez niste aspecte practice care ne pot ajuta să ne raportăm la acest stres, aş vrea să
menţionez un aspect foarte important. Problema ta cea mai mare, ca şi îndoliat, nu este neapărat
că nu ştii ce să faci ca să treci cât mai sănătos prin doliu. Problema multor îndoliaţi este că nu au
destulă energie nici cât să le pese dacă sunt sănătoşi sau nu. Ştiu cum este, pentru că am trecut
pe-acolo: vrei numai să supravieţuieşti, şi uneori nuţi doreşti nici măcar asta. Durerea te orbeşte
atât de tare, încât ultimul lucru de care îţi pasă este cum să mănânci sănătos. Nu vrei să fii un
îndoliat sănătos, pentru că nu vrei să fii îndoliat deloc. Aşa este. Îmi dau seama că atunci când
vorbesc despre sănătatea corpului tău pe parcursul procesului de doliu, îţi cer energie pe care nu
o ai. Sau cel puţin aşa crezi. Eu ştiu însă că ai în tine resurse nebănuite.

Adevărul este, dragul meu coleg de suferinţă, că vei supravieţui acestei încercări. Ştiu că ai
momente în care îţi doreşti să te doboare, să nu mai exişti ca să nu mai simţi jalea şi dorul atât de
copleşitoare. Dar nu este alegerea ta, şi nu vei muri, ci vei trăi. Vei trăi, şi peste ani de zile, te vei
uita mirat înapoi, şi nu-ţi va veni să crezi că tu ai putut să treci peste o încercare aşa de cumplită.
Aşa că, te rog, pregăteşte-te pentru viaţa după doliu, şi încearcă să intri în ea cu cât mai puţine
sechele din punct de vedere fizic. Nu lăsa ca această perioadă care te va defini într-un fel toata
viaţa din punct de vedere emoţional, să te defineasca şi fizic.

Dar ce trebuie să ştii acum, este că doliul este un proces de adaptare. De fapt, doliul seamănă
foarte mult cu amputarea unui picior. Imaginează-ţi că ai avut un accident, şi singura cale de a-ţi
salva viaţa este amputarea unui picior. Operaţia are loc repede, fără consimţământul tău. La
început, imediat după operaţie nici nu vrei să te gândeşti cum o să fie fără un picior, nu vrei să
accepţi, eşti furios că ţi l-au tăiat fără acordul tău, dar nu ai de ales. S-a întâmplat. Eşti schiop.
Dar din acel moment, poţi să alegi să recunoşti că ai o rană şi să o îngrijeşti bine până se va
vindeca, sau poţi să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic, că nu e nici o rană. Dacă vei alege să te
minţi pe tine însuţi şi să te comporţi ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, folosind medicamente ca
să îţi amorţeşti durerea, dacă vei refuza să schimbi pansamentele, să iei antibiotice şi să stai la
pat, rana se va infecta, şi îţi va afecta tot corpul. Dacă, în schimb, o vei lua pe drumul greu spre
vindecare, vei suferi mult, te va durea, dar până la urma, te vei vindeca. Vei avea o cicatrice toata
viaţa, şi vei fi mereu cel cu un singur picior, dar în rest vei fi sănătos, şi, cu timpul vei vedea că
se poate trăi şi cu un singur picior. Da, vor fi mereu momente când te vei privi în oglindă şi-ţi vei
dori să fi şi tu ca toţi ceilalţi, dar acele momente nu te vor defini în totalitate, şi vei fi evitat să fi
consumat de infecţie. Am dat ilustraţia cu piciorul amputat pentru că e important să ştii că se
poate trece prin doliu într-un fel sănătos, dar şi întrun fel toxic. Şi primul pas către vindecare,
este conştientizarea impactului pe care doliul îl are asupra unui om.

Procesul de doliu „Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale – Editia IV (DSM-

IV)“ include doliul în categoria altor condiţii care se pot afla în centrul atenţiei clinice, deoarece
persoana care a pierdut pe cineva drag poate prezenta simptome caracteristice unui episod
depresiv major – sentimente de tristeţe şi simptome 17 Drum prin doliu asociate cum ar fi
insomnia, apetitul scăzut şi pierderea în greutate. Şi nu sunt numai acestea simptomele fizice.
Dacă eşti în doliu este posibil şi să iei în greutate, să dormi sau să mănânci mai mult decât de
obicei, precum şi să acuzi dureri musculare sau dureri de cap sau tulburări intestinale. Totuşi,
dacă simptomele enumerate mai sus durează mai mult de două luni, sau dacă îţi afectează
funcţionarea zilnică – nu poţi să mergi la serviciu, să îţi menţii igiena corporală, să ai grijă de
restul familiei tale, etc – este bine să vezi un medic. Potrivit DSMIV, „prezenţa anumitor
simptome care nu sunt caracteristice unei reacţii «normale» de doliu poate fi utilă în diferenţierea
doliului de un episod depresiv major.“

Doliu normal Episod depresiv major Sentiment de vinovăţie – „Ar fi trebuit să fac mai multe, aş
fi putut să stau mai mult de vorba, să mă port mai frumos, sa-i spun că o iubesc, etc.“ Sentiment
de vinovăţie – „Ne-am certat şi mi-am dorit să moară, aşa că a murit din cauza mea. Eu l-am
omorât.“ Gânduri despre moarte „ Ar fi trebuit să mor eu în locul lui/ei.“ Gânduri obsesive
despre moarte, gândire sinucigaşă concretizată prin planuri. Sentiment de inutilitate – „Nu l-am
putut ajuta cu nimic.“ Preocupare morbidă referitoare la inutilitate. Oboseală după un efort fizic
relaţiv mic. Gândire şi mişcare fizică îngreunată semnificativ. Îndeplinirea sarcinilor zilnice un
pic mai greu dar cu success. Sarcinile zilnice sunt prea mult şi nu reuşesc să fac mai nimic. „Mi
se pare uneori că îi aud vocea sau că-l /o văd pe stradă.“ Halucinaţii – „ Îl/o văd, şi stăm de
vorbă.“18 Anda Mogoş Durata doliului este un alt aspect important de care trebuie să ţii seama.
Oficial (adică din punct de vedere psihiatric), doliul durează două, trei luni. Din punct de vedere
social, tot cam atât se aşteaptă şi cei din jur să suferi. Poate că vei auzi chiar comentarii „au
trecut trei luni, ar trebui să treacă peste asta, să-şi revină“, deşi poate tu simţi durerea şi pierderea
mai acut ca oricând.

Doliul este un proces foarte personalizat şi foarte intim, pentru că depinde de un număr infinit de
factori, aşa că trebuie să ştii că vei avea ritmul tău propriu. Poate dura trei luni, sau poate dura un
an până când vei putea să spui că începi să te vindeci. Este important să îţi acorzi timp, şi să nu
laşi ca aşteptările celor din jur (despre care vom vorbi mai târziu) să îţi determine procesul tău de
doliu. Pe de altă parte, dacă la şase luni după pierdere durerea este la fel de acută ca în prima
lună, sau dacă jalea este atât de mare încât nu poţi să funcţionezi normal, şi simptomele fizice
sunt încă prezente, nu ezita şi cere ajutor unui doctor sau unui psihoterapeut, pentru că s-ar putea
să suferi de ceea ce se numeşte „doliu complicat“. Asta înseamnă că, dîntr-un motiv sau altul,
procesul tău de jelire şi de vindecare nu merge cum ar trebui, şi există pericolul de a intra în
depresie.