Metode şi strategii didactice pentru învătarea activa

pentru disciplina Religie Ortodoxa

Referat sustinut in cadrul Cercului Pedagogic,

centru metodicTărgu Jiu -gimnaziu- ,
pe data de 23.10.2013
de prof. Geică Steluţa

Profesorului de religie îi este încredinţată slujirea de a-i învăţa pe copii despre cuvântul lui
Dumnezeu. În această misiune, el nu este singur, ci este însoţit de Însuşi Dumnezeu, în toată
ziua, precum a făgăduit să le fie alături tuturor celor care vorbesc în numele Său. Pentru
profesorul de Religie, investirea de către Însuşi Învăţătorul Suprem cu puterea de a educa aduce
o responsabilitate care se amplifica pe măsură ce acesta conştientizează că misiunea lui nu este
una profana, ci una în care urmează să pregătească „un atlet pentru Hristos”1, demers posibil doar
prin intermediul unui set de acţiuni educativ-religioase. Necesitatea educaţiei îşi află începutul în
urma căderii protopărinţilor noştri în păcatul neascultării. Odată cu pierderea harului, omul a tins
către un mijloc de îndreptare a vieţii, spre o stare de bine. Şi acest „mijloc omul l-a aflat în
formarea şi dezvoltarea personalităţii sale prin educaţie”2 iar, o educaţie aleasă creionează
„adevărate portrete ale lui Dumnezeu când îi formăm în practica binelui, a blândeţii, a iertării
injuriilor, a exercitării generozităţilor, a dispreţului de lucrurile temporale.”3
Pentru a putea merge pe cale ştiinţifică a procesului de formare şi dezvoltare a
personalităţii educabilului, este necesar ca „profesorul să cunoască procesele din lumea interioară
a copilului, complexă sa activitate psihică -asa cum se desfăşoară în timpul predării şi receptării
cunoştinţelor - particularităţile reacţiilor psihice individuale faţă de influenţele externe
educaţionale, precum şi schimbările survenite în personalitatea copilului.”4
Un factor determinant al succesului orei de Religie este profesorul, care, pentru a fi un bun
îndrumător al educaţiei religioase, trebuie să întrunească anumite cerinţe ce tin de insusirea
tehnologiei instruirii. Tehnologia instruirii component astrategiei didactice, va indica “ansamblul
metodelor, mijloacelor de cunoastere stiintifica prin invatare, a modurilor de aplicare a datelor
stiintifice la situatii concrete, de combinare a metodelor si procedeelor intr-o conceptie unitara de
rezolvare a obiectivelor, arata ce sunt, ce roluri au, cum sunt determinate, ce specific au, cum
coreleaza, cum se combina, cum se perfectioneaza.”5 Astfel, profesorul trebuie să deţină nu
numai o bună pregătire de specialitate, ci şi o bună pregătire metodică, o instrucţie pedagogică şi
experienţă în materie de predare pentru a-şi putea urmări îndeplinirea idealului educaţional în
demersul său didactic.
Idealul educaţional, conform Legii învăţământului, art. 3, pg.3, consta în dezvoltarea liberă,
integrală şi armonioasă a individualităţii umane în formarea personalităţii autonome şi creative.

1
Sfantul Ioan Gura de Aur Omilii si Cuvantari despre Educatia Copiilor, trad. Marcel Hanches, Editura Marineasa, Timisoara,
2005, p. 91
2
Emilian Cornitescu, Raporturile intre parinti si copii dupa cartile didacticeale Vechilui Testament, in Studii Teologice, seria a
II-a, anul XXI, nr.1-2, ianuarie-februarie, (1969), “Tiparit de Institutul Biblic si de Misiune Ortodox” Bucuresti, p. 102
3
Sfantul Ioan Gura de Aur, Homelies sur l’epiture aux Ephesiens, Homilie XXI, 1, in Oeuvres completes de Saint Jean
Chrysosteme; trad. par l’ Abbe J. Bareille, tom XXI, 4 Paris, 1872, p. 410, apud Pr. Leon Dura, Familia in lumina Noului
Testament,Studii Teologice, seria a II-a, an. 2V, nr. 1-2, ianuarie-februarie, 2003, “Tiparit de Institutul Biblic si de Misiune
Ortodox” Bucuresti, p. 136,
4
Corneliu Novac, Psihologie educationala, Ed. Universitaria , Craiova, 2012, p.10.
5
Elena Joita, Pedagogie si elemente de psihopedagogie scolara, Ed. Arves, 2003, p.216

1
Din această succinta definire legistică rezulta că idealul educaţional este „ţelul suprem,
conştientizat în modelul de personalitate ce trebuie format, în raport de cerinţele culturale şi
economice ale societăţii, într-o anumită etapă de dezvoltate a acesteia.”6 Pentru idealul educativ
primează omul sau omul în devenire, iar modelul absolut în întreaga umanitate este unul Divino-
uman, acest model fiind Dumnezeu-Omul, Mântuitorul Iisus Hristos. Educaţia religioasă, fără a
forţa libertatea elevului, pune în valoare relaţia omului cu Dumnezeu, încearcă să-l facă pe elev
mai bun, dornic de a face binele şi de a evita răul. Astfel, idealul educaţional constituie o instanţă
valorică din care reies norme, principii, strategii, scopuri şi obiective determinante care
portretează procesul de formare a educabililor. In plan didactic ,”strategia face parte din
metodologia, arta profesorului de a conduce, rezolva situatii de instruire.”7 Pedagogul utilizeaza
in sistem elementele procesului de predare-invatare-evaluare-reglare, pentru realizarea
obiectivelor intr-o anume maniera, optiune procedurala, mod combinativ, stil de coordonare,
model de rezolvare tipica si optimal.
Obiectivele educaţiei rezulta din „idealul educaţional ce reprezintă finalitatea pedagogică
de maximă generalitate, care angajează toate resursele formative ale societăţii existente la nivel
instituţional şi individual.”8 Finalitatea educaţiei religiei, ca disciplină, reprezintă perfecţionarea
educabilului în iubire şi sfinţenie în, cu şi prin Mântuitorul Hristos. Scopul educaţiei este, pe de
o parte, un reglator al lanţului de acţiuni, orientează acţiunea educaţionala determinanta, pe de
altă parte, presupune participarea activă a educatului, activând astfel latura intenţională,
psihologică. Psihologia evidenţiază ca „funcţiile psihice cognitive care stau la baza asimilării
cunoştinţelor dar şi a formării deprinderilor îmbracă forme specifice de manifestare la fiecare
disciplină de învăţământ.”9 In lecţiile de Religie sunt solicitate procesele de memorie pentru
formulări şi cunoaşteri teoretice a învăţăturii de credinţă a Bisericii şi a istoriei ei, dar pot fi şi
deprinderi psihomotrice precum capacitatea de control şi autoreglarea conduitei în cazul
realizării semnului Sfintei Cruci şi a rugăciunii de început şi sfârşit al orei de curs. Educaţia
religioasă are valenţe benefice atât sub aspectul dezvoltării cognitive a elevilor, cât şi sub
aspectul reprezentărilor şi atitudinilor. De aceea, profesorul trebuie să-şi însuşească atât
cunoştinţe cât şi tehnici-strategii- psihologice menite să formuleze obiective specifice cognitive
şi psihomotrice pe care le operaţionalizează în cursul orelor de predare.
Strategiile didactice “fac parte din tehnologia didactica si reprezinta ansambluri de
procedee pentru conlucrarea profesor-elevi in realizarea predarii-invatarii, in camp specific de
factori si posibilitati.”10 Strategiile didactice depind de: concepţia pedagogică a cadrului didactic,
obiectivele instructiv-educative, conţinuturile instruirii, tipul de învăţare necesară, stilul de
predare al profesorului, caracteristicile psihosociale ale partenerilor, ergonomia spaţiului
instructiv-educativ şi orizontul timpului de instruire. Strategiile de instruire sunt elemente
complexe ale realităţii pedagogice; ele se clasifică după criterii diverse: după domeniul
activităţilor instrucţionale predominante: cognitive, psihomotorii, afectiv-motivaţionale,
combinatorii; după logica gândirii: inductive, deductive, analogice, transductive, mixte; după
gradul de structurare a sarcinilor de instruire: algoritmice, nealgoritmice, euristice ş.a.). In
activitatile concrete ale actului educativ, “metodele sunt alese si utilizate in sistem, pe fondul
strategiilor precizate, caci practic ele actioneaza complementar, in rezolvarea situatiilor

6
Constantin Cucos, Pedagogie, Ed. Polirom, Iasi, 1996, p.24.
7
Elena Joita, Pedagogie si elemente de psihopedagogie scolara, Ed. Arves, 2003, p220
8
Corneliu Novac, Psihologie educational, Ed. Universitaria , Craiova, 2012, p.12.
9
Ibidem, p.13
10
Elena Joita, Pedagogie si elemente de psihopedagogie scolara, Ed. Arves, 2003, p. 226

2
constituite pe obiective.”11.Infinita varietate de situatii, intentii si actiuni didactice, este izvorul
unei mari diversitati de proceduri de lucru, de unde pluralismul metodelor, ca sprijin in
manifestarea creativitatii profesorului. Procedeul didactic este „o particularizare sau o
componentă a metodei; procedeele didactice sunt practice (soluţii didactice practice) însoţite,
după caz, de tehnici şi mijloace didactice, pentru realizarea metodelor didactice.“12În didactica
modernă metoda de învăţământ este înţeleasă ca un anumit mod de a proceda care tinde să
plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată care să se apropie până
la identificare cu una de cercetare ştiinţifică, de urmărire şi descoperire a adevărului şi de legare
a lui de aspectele practice ale vieţii. Folosirea strategiilor pentru invatarea activa nu trebuiesc
rupte de cele tradiţionale, ele marchează un nivel superior în spirala modernizării strategiilor
didactice. Prin metode de invatare activa înţelegem toate situaţiile şi nu numai metodele active
propriu-zise în care elevii sunt puşi şi care-i scot pe elevi din ipostaza de obiect al formării şi-i
transformă în subiecţi activi, coparticipanţi la propria lor formare. Presupune că elevii îşi
construiesc propria înţelegere şi cunoaştere a lumii, pe baza experienţei şi a reflecţiei asupra
acestei experienţe. Lucrurile nou întâlnite sunt reinterpretate prin prisma ideilor şi experienţelor
anterioare, rezultând fie modificarea convingerilor pe care le au, fie renunţarea la informaţia
nouă (în cazul în care o considera nerelevanta). În fiecare caz educabilii devin, îndrumaţi de
pedagog, creatori activi ai cunoaşterii proprii, cu ajutorul întrebărilor, explorării şi evaluării
cunoştinţelor pe care le dobândesc prin învăţare. Profesorul îşi va încuraja elevii să evalueze
permanent modul în care aceste activităţi îi ajută să îşi dezvolte înţelegerea lucrurilor. Elevul îşi
pune întrebări despre modul în care învaţă şi despre activităţile pe care le desfăşoară la şcoală cu
scopul de a deveni "expert în învăţare". Cu ajutorul unui mediu de învăţare bine planificat, elevii
învaţă "cum să înveţe". Procesul poate fi privit ca o spirală. “Modelarea informaţională devine
astfel o construcţie progresivă ce consta într-o serie de operaţii de codificare, recodificare şi
decodificare a informaţiilor recepţionate din natură sau din societate.”13 Disciplina Religie poate
ajuta in acest scop fiindca: dezvolta elevilor capacitatea de reflectie, obisnuieste elevii cu
dialogul, cu munca in colectiv si in echipa, dezvolta la elevi capacitatea de a-si afirma propriile
pareri si opinii.
Unul dintre cele mai importante roluri ale profesorului devine acela de a încuraja acest
proces de învăţare şi reflecţie. De exemplu: Grupuri de elevi discuta un studiu de caz în cadrul
lecţiilor de morală. Deşi profesorul cunoaşte răspunsurile la probleme, el se va concentra în a-i
ajuta pe elevi să-şi reformuleze întrebările în mod util. Va cere fiecărui elev să reflecteze şi să-şi
examineze nivelul actual al cunoaşterii. Atunci, când unul dintre elevi aduce în discuţie un
concept relevant, profesorul îl evaluează şi indica grupului că ar fi un câştig dacă ar încerca să îl
exploreze. Astfel, spre deosebire de învăţarea tradiţională invatarea activa sau instruirea
constructivistă, activează mecanismele psihologice ale învăţării în situaţie, pe când învăţarea
tradiţională urmăreşte stocarea informaţiilor în memorie.
Instruirea activa, constructivista determina schimbarea comportamentelor prin operaţii de
transformare: analogie, inducţie, generalizare. Principala diferenţa constă în mutarea atenţiei
dinspre profesor spre elev, în mod tradiţional accentual ar fi căzut pe profesor. Sala de clasă nu
mai este un spaţiu în care profesorul revarsă cunoştinţe spre elevul pasiv, care aşteaptă, asemenea
unui vas gol, să fie umplut. Utilizand metodele si strategiile active de invatare, elevii sunt
implicaţi fiintial în procesul de învăţare, “acest mod de procesare informaţional se construieşte

11
Ibidem, p.231
12
Ioan Bontas, Pedagogie, Ed. ALL, Bucuresti, 1995, p.45
13
Corneliu Novac, Psihologie educational, Ed. Universitaria , Craiova, 2012, p. 22

3
ontogenetic, personalizându-se în stilul cognitiv al fiecărui elev.”14 Profesorul devine mai
degrabă un facilitator care antrenează, mediază, atenţionează şi ajuta elevi să-şi dezvolte şi
evalueze înţelegerea, de aceea “un aspect important în realizarea orelor de Religie îl reprezintă
ethosul comunicativ, respectiv dimensiunea relaţională susţinută ca limbaj explicit şi implicit
folosit de protagonişti.”15 Paradigma constructivistă susţine ideea organizării curriculare într-un
mod diferenţiat şi chiar personalizat sau curriculum la decizia şcolii pentru a facilita dezvoltarea
învăţării active şi conştiente, proprii a elevilor. A activiza înseamnă, deci, a mobiliza/angaja
intens toate forţele psihice de cunoaştere ale elevului, pentru a obţine în procesul didactic
performanţe maxime, însoţite constant de efecte instructiv-educative, optimale în toate
componentele personalităţii. Formarea atitudinilor, învăţarea şi asimilarea perceptelor creştine
constituie un demers anevoios şi de durată, unde actul educativ este dat de perseverenţa cu care
educatorul îi plăsmuieşte conturul personalităţii viitoare. Învăţarea face parte din categoriile
fundamentale de activităţi desfăşurate de omenire. Aceste tipuri de activităţi reprezintă „o
organizare psihică care cuprinde cel puţin trei elemente fundamentale „motivaţia, scopul,
mijlocele prin care se realizează scopul.”16 Motivele sunt mecanisme neuro-psihice care
stimulează, declanşează şi energizează comportamentele. Motivaţia învăţării sau motorul
învăţării, pune în mişcare raţiunea, voinţa şi sentimentele educabililor şi menţine atenţia
voluntară. Pentru susţinerea motivaţiei, profesorul de religie va urmări să menţină trează
curiozitatea elevilor, iar pe de altă parte, să prezinte cunoştinţe religioase cât mai interesante.
„Între motivaţie şi afectivitate exista o intercondiţionare reciprocă,”17 de aceea profesorul de
religie trebuie să împletească motivaţia cu convingeri referitoare la valoarea sufletului şi la
adevăratul scop al vieţii omului, astfel încât acestea să îi asigure o mare bogăţie de trăiri şi surse
de satisfacţie. Bună desfăşurare a unei activităţi nu depinde doar de motivaţie şi afectivitate, ci şi
de mecanismele psihice-cognitive. Acestea sunt: limbaj, atenţie, memorie şi senzaţii, percepţii,
reprezentări şi gândire, voinţa. Mecanismele psihice-cognitive se conturează şi se încheagă în
funcţie de particularităţile de vârstă. Pentru profesorul de Religie „cunoaşterea percepţiilor, a
trăiţilor şi a caracteristicilor educaţiei religioase în funcţie de etapele psihice şi biologice de
dezvoltare devine un imperativ.”18 În funcţie de particularităţile de vârstă, sedimentarea
sentimentelor şi a conştiinţei religioase presupune parcurgerea unor anumite etape de instruire
pliate pe o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă
independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă.
Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile
participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente.
Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în care
acesta este antrenat , ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări şi
formări. „Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicări, observând tendinţele inhibitorii
care pot apărea în interiorul grupului.”19

14
Ibidem, p. 23
15
Constantin Cucos, Educatia Religioasa, Ed. Polirom, Iasi, 1999, p. 284
16
Corneliu Novac, Psihologie educational, Ed. Universitaria , Craiova, 2012, p.20.
17
Ibidem, p.20
18
Vasile Timis, Misiunea Bisericii si Educatia,Ed. Presa Universitara Clujeana, 2004, p.30
19
Ion Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă. Ed. Polirom, editia a IlI-a. Iaşi, 2006, p.35

4
 După funcţia didactică principală putem clasifica metodele şi tehnicile interactive de grup
astfel:
Metode de predare-învăţare interactivă în grup:
Metoda predării/învăţării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar); Metoda Jigsaw
(Mozaicul); Citirea cuprinzătoare; Cascada (Cascade); STAD (Student Teams Achievement
Division) – Metoda învăţării pe grupe mici; TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda
turnirurilor între echipe; Metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles);Metoda piramidei;
Învăţarea dramatizată;
- Metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare:
Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map); Matricele; Lanţurile
cognitive; Fishbone maps (scheletul de peşte); Diagrama cauzelor şi a efectului; Pânza de
păianjăn (Spider map – Webs); Tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Technique);Metoda
R.A.I. ;Cartonaşele luminoase;
- Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii:
Brainstorming; Starbursting (Explozia stelară); Metoda Pălăriilor gânditoare (Thinking hats –
Edward de Bono); Caruselul; Multi-voting; Masa rotundă; Interviul de grup; Studiul de caz;
Incidentul critic; Phillips 6/6; Tehnica 6/3/5; Controversa creativă; Fishbowl (tehnica acvariului);
Tehnica focus grup; Patru colţuri (Four corners); Metoda Frisco; Sinectica; Buzz-groups; Metoda
Delphi;
- Metode de cercetare în grup:
Tema sau proiectul de cercetare în grup; Experimentul pe echipe; Portofoliul de grup;.
In cele ce urmeaza voi exemplifica realizarea urmatoarelor metode active: brainstorming,
Explozia stelara, Tehnica 6/3/5, Palariile ganditoare, Instruirea asistata de calculator.
Branistorming-ul se desfăşoară în cadrul unei reuniuni formate dinr-un grup nu foarte mare
(maxim 30 de persoane), de preferinţă eterogen din punct de vedere al pregătirii şi al ocupaţiilor,
sub coordonarea unui moderator, care îndeplineşte rolul atât de animator cât şi de mediator.
Durata optimă este de 20–45 de minute.
Specific acestei metode este şi faptul că ea cuprinde două momente: unul de producere a ideilor
momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice). Regulile de desfăşurare ale
brainstorming-ului sunt următoarele :
Cunoaşterea problemei pusă în discuţie şi a necesităţii soluţionării ei, pe baza expunerii clare şi
concise din partea moderatorului discuţiei;
Selecţionarea cu atenţie a participanţilor pe baza principiului eterogenităţii în ceea ce priveşte
vârsta, pregătirea, fără să existe antipatii;
Asigurarea unui loc corespunzător (fără zgomot), spaţios, luminos, menit să creeze o atmosferă
stimulativă, propice descătuşării ideilor;
Admiterea şi chiar încurajarea fomulării de idei oricât de neobişnuite, îndrăzneţe, lăsând frâu
liber imaginaţiei participanţilor, spontaneităţii şi creativităţii;
În prima fază, accentul este pus pe cantitate, pe formularea de cât mai multe variante de răspuns
şi cât mai diverse;
Neadmiterea nici unui fel de evaluări, aprecieri, critici, judecăţi din partea participanţilor sau a
coordonatorului, asupra ideilor enunţate, oricât de neaşteptate ar fi ele, pentru a nu inhiba
spontaneitatea şi a evita un blocaj intelectual;
Construcţia de „idei pe idei”, în sensul că, un răspuns poate provoca asociaţii şi combinaţii
pentru emiterea unui nou demers cognitiv-inovativ;

5
Programarea sesiunii de brainstorming în perioada când participanţii sunt odihniţi şi dispuşi să
lucreze;
Înregistrarea discretă, exactă şi completă a discuţiilor de către o persoană desemnată special să
îndeplinească acest rol (sau pe bandă), fără a stânjeni participanţii sau derularea discuţiei;
Evaluarea este suspendată şi se va realiza mai târziu de către coordonator, cu sau fără ajutorul
participanţilor;
Valorificarea ideilor ce provin după perioada de „incubaţie” într-o nouă sesiune, a doua zi
participanţii puntându-se reîntâlni; toate ideile sunt „cunoştinţe“, nici o sugestie nu se critică,
membrii grupului vor fi încurajaţi să construiască pe căile altora, ideea-finală e „produsul“
întregului grup, toţi membrii grupului participă la discuţii, calitatea e mai importantă decât
cantitatea. “Invatarea in grup exerseaza capacitatea de decizie si de initiativa, da o nota mai
personala muncii, dar si o complementaritate mai mare aptitudinilor si talentelor, ceea ce asigura
o participare mai vie, mai activa, sustinuta de foarte multe elemente de emulatie, de stimulare
reciproca, de cooperare fructuoasa.”20
Starbursting (Explozia stelara) este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii, similară
brainstormingului.
1 . Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au
legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?,
Când?.
2. Lista de întrebări iniţiale poate genera altele, neaşteptate, care cer şi o mai mare concentrare.
Scopul metodei este de a obţine cât mai multe întrebări şi astfel cât mai multe conexiuni înte
concepte.
Este o modalitate de stimulare a creativităţii individuale şi de grup. Organizată în grup,
starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la
întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltă construcţia de idei pe idei.
Etape:
Propunerea unei probleme;
Colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale;
Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări şi cât mai diverse.
Comunicarea rezultatelor muncii de grup.
Evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă.
Facultativ, se poate proceda şi la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.
Tehnica 6/3/5 este asemănătoare branstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de
hărtie care circulă între participanţi, şi de aceea se mai numeşte şi metoda brainwriting. Tehnica
se numeşte 6/3/5 pentru că există:
6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte
3 soluţii fiecare, la o problemă dată,
timp de 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup)
Etapele metodei 6/3/5:
I. Împărţirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare.
II. Formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru. 
Elevii/studenţii primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărţită în trei coloane.
III. Desfăşurarea activităţii în grup.
În acestă etapă are loc o îmbinare a activităţii individuale cu cea colectivă.
20
Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997, p. 54,

6
Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanţi, are de notat pe o foaie, 3 soluţii în tabelul
cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spre dreapta
până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit foaia colegului din stânga, citeşte soluţiile deja
notate şi încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătăţindu-
le şi reconstruindu-le continuu.
IV. Analiza soluţiilor şi reţinerea celor mai bune.
Se centralizează datele obţinute, se discută şi se apreciază rezultatele. “Învăţarea în grup
exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă personală muncii, dar şi
ocomplementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie,
mai activă, susţinută de foarte multe elemente de emulaţie,de stimulare reciprocă, de cooperare
fructuoasă.”21Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele:oferă elevilor mai puţin
comunicativi posibilitatea de a se exprima; similar brainstorming-ului, stimululează construcţia
de „idei pe idei”; încurajează solidaritatea în grup şi competiţia între grupuri, îmbinând munca
individuală cu cea de echipă; are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă
cât şi procesele psihice superioare (gândirea cu operaţiile ei: analiza ideilor emise de ceilalţi,
comparaţia, sinteza, generalizarea şi abstractizarea; dezvoltă imaginaţia, creativitatea, calităţile
atenţiei etc); Dezavantajele: rezultă din constrângerea participanţilor de a răspunde într-un timp
fix, pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri elevii pot fi influenţaţi de
soluţiile anterioare, intrând într-un blocaj creativ.
Metoda palariilor ganditoare este un joc în sine. Copiii se împart în şase grupe – pentru
şase pălării. Ei pot juca şi câte şase într-o singură grupă. Împărţirea elevilor depinde de
materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important însă ca materialul didactic să fie
bogat, iar cele şase pălării să fie frumos colorate, să-i atragă pe elevi. 
Ca material vor fi folosite 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben,
verde, albastru şi negru. Fiecare, bineînţeles, că rolurile se pot inversa, participanţii fiind liberi să
spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Fiecare culoare reprezintă un rol. 
Pălăria albă este obiectivă asupra informaţiilor; este neutră;
Pălăria roşie lasă liber imaginaţiei şi sentimentelor; este impulsivă; poate însemna şi supărare sau
furie; reprezintă o bogată paletă a stările afective;
Pălăria neagră exprimă prudenţa, grija, avertismentul, judecata; oferă o perspectivă întunecoasă,
tristă, sumbră asupra situaţiei în discuţie; reprezintă perspectiva gândirii negative, pesimiste;
Pălăria galbenă oferă o perspectivă pozitivă şi constructivă asupra situaţiei; culoarea galbenă
simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul; este gândirea optimistă, constructivă pe un
fundament logic;
Pălăria verde exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă; este simbolul fertilităţii, al
producţiei de idei noi, inovatoare;
Pălăria albastră exprimă controlul procesului de gândire; albastru a rece; este culoarea cerului
care este deasupra tuturor, atotvăzător şi atotcunoscător; supraveghează şi dirijează bunul mers al
activităţii; este preocuparea de a controla şi de a organiza;
Participanţii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi reprezinte fiecare
pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce
induce culoarea fiecăreia.
Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:
pălăria albă – pălăria roşie
pălăria neagră – pălăria galbenă
21
Ibidem, p.54,

7
pălăria verde – pălăria albastră
Cum trebuie să se comporte cel care “poartă” una din cele 6 pălării gânditoare:
Pălăria albă. Cel ce poartă pălăria albă trebuie să-şi imagineze un computer care oferă informaţii
şi imagini atunci când acestea i se cer. Calculatorul este neutru şi obiectiv. Nu oferă interpretări
şi opinii. Când “poartă” pălăria albă, gânditorul trebuie să imite computerul; să se concentreze
strict pe problema discutată, în mod obiectiv şi să relateze exact datele.
Gânditorul pălăriei albe este disciplinat şi direct. Albul (absenţa culorii) indică neutralitatea.
Pălăria roşie. Purtând pălăria roşie, gânditorul poate spune aşa: ”Aşa simt eu în legătură
cu…”Această pălărie legitimează emoţiile şi sentimentele ca parte integrantă a gândirii.Ea face
posibilă vizualizarea, exprimare lor.Pălăria roşie permite gânditorului să exploreze sentimentele
celorlalţi participanţila discuţie, întrebându-i care este părerea lor “din perspectiva pălăriei roşii”,
adică din punct de vedere emoţional şi afectiv. Cel ce priveşte din această perspectivă nu trebuie
să-şi justifice feeling-urile şi nici să găsească explicaţii logice pentru acestea.
Pălăria neagră este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă a lucrurilor.
Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorect şi care sunt erorile. Explică ce nu se
potriveşte şi de ce ceva nu merge; care sunt riscurile, pericolele, greşelile demersurilor propuse.
Nu este o argumentare ci o încercare obiectivă de a evidenţia elementele negative. Se pot folosi
formulări negative, de genul:“Dar dacă nu se potriveşte cu…” “Nu numai că nu merge, dar nici
nu…”
Gânditorul nu exprimă sentimente negative, acestea aparţinând pălăriei roşii, după cum
aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei galbene. În cazul unor idei noi, pălăria galbenă trebuie
folosită înaintea pălăriei negre. 
Pălăria galbenă este simbolul gândirii pozitive şi constructive, al optimismului. Se concentrează
asupra aprecierilor pozitive, aşa cum pentru pălăria neagră erau specifice cele negative. Exprimă
speranţa; are în vedere beneficiile, valoarea informaţiilor şi a faptelor date. Gânditorul pălăriei
galbene luptă pentru a găsi suporturi logice şi practice pentru aceste beneficii şi valori. Oferă
sugestii, propuneri concrete şi clare. Cere un efort de gândire mai mare, Beneficiile nu sunt
sesizate întotdeauna rapid şI trebuie căutate. Ideile creative oferite sub pălăria verde pot constitui
material de studiu sub pălăria galbenă. Nu se referă la crearea de noi idei sau soluţii, acestea fiind
domeniul pălăriei verzi.
Pălăria verde. Simbolizează gândirea creativă. Verdele exprimă fertilitatea, renaşterea, valoarea
seminţelor. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria verde. Este
folosită pentru a ajunge la noi concepte şi noi percepţii, noi variante, noi posibilităţi. Gândirea
laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creaţie.
Pălăria albastră este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfăşurate. E gândirea despre
gândirea nevoită să exploreze subiectul. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei şi cere ajutorul
celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre defineşte problema şi conduce întrebările,
reconcentrează informaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principale şi concluziile
la sfârşit. Monitorizează jocul şi are în vedere respectarea regulilor. Rezolvă conflictele şi insistă
pe construirea demersului gândirii. Intervine din când în când şi de asemeni la sfârşit. Poate să
atragă atenţia celorlalte pălării, dar prin simple interjecţii. Chiar dacă are rolul conducător, este
permis oricărei pălării să-i adreseze comentarii şi sugestii.
Pălăria albastră → clarifică
Pălăria albă → informează
Pălăria verde → generează ideile noi şi efortul
Pălăria galbenă → aduce beneficii creative

8
Pălăria neagră → identifică greşelile
Pălăria roşie → spune ce simte despre
Marele avantaj al acestei metode este acela că dezvoltă competenţele inteligenţei lingvistice,
inteligenţei logice şi inteligenţei interpersonale. Acest tip de interactivitate determină
“identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în care acesta este antrenat”22, ceea ce duce la
trans-formarea elevului în stăpânul propriei transformări şi formări. „Metodele interactive
urmăresc optimizarea comunicări, observând tendinţele inhibitorii care pot apărea în interiorul
grupului.”23
Instruirea asistată de calculator reprezintă o metodă didactică ce valorifică principiile de
modelare şi de analiză cibernetică a activităţii de instruire în contextul noilor tehnologii
informaţionale şi comunicaţionale, caracteristice societăţii de tip postindustrial.
Această metodă valorifică următoarele operaţii didactice integrate la nivelul unei acţiuni de
dirijare euristică şi individualizată a activităţii de predare/învăţare/evaluare (Văideanu):
organizarea informaţiei conform cerinţelor programei adaptabile la capacităţile fiecărui elev;
provocarea cognitivă a elevului prin secvenţe didactice şi întrebări care vizează depistarea unor
lacune, probleme, situaţii-problemă; rezolvarea sarcinilor didactice prezentate anterior prin
reactivarea sau dobândirea informaţiilor necesare de la nivelul resurselor tehnologice activate
de/prin calculator; asigurarea (auto)evaluării rezultatelor elevului prin medierea resurselor
autoreglatorii existente la nivelul calculatorului; realizarea unor sinteze recapitulative după
parcurgerea unor teme, module de studiu; lecţii, grupuri de lecţii, subcapitole, capitole, discipline
şcolare; asigurarea unor exerciţii suplimentare de stimulare a creativităţii elevului.
Putem afirma ca “metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi
dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează
interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe”24 ;insa indiferent de metodele şi strategiile
didactice pentru învătarea activa utilizate in cadrul orelor de Religie, profesorul crestin nu trebuie
sa uite ca este un model moral pentru elevii săi, puterea exemplului este mare, fiindcă exemplul
acţionează direct asupra calităţii vieţii elevului. Pedagogul creştin trebuie să urmeze modelul lui
Iisus Hristos în tot ceea ce face, din el emanând dragostea, smerenia, răbdarea, blândeţea,
sinceritatea, bunătatea, evlavia, dar şi realismul. Educaţia religioasă este „dimensiunea educaţiei
prin care se dezvolta în mod conştient predispoziţia spre religiozitate, înnăscută, proprie
persoanei umane , pe baza unor principii didactice şi cu ajutorul unor metode şi mijloace
specifice.”25
Profesorul este o enciclopedie ce cuprinde în paginile sale ştiinţă, vocaţie şi artă
deopotrivă. Profesia de cadru didactic impune anumite competenţe: de a înţelege şi apoi de a
solicita să fie înţeles, de a alege priorităţile, de a anticipa, de a crea şi inova, de a relaţiona şi
comunica, de a motiva elevii să gândească, de a adapta conţinutul materiei în funcţie de vârsta
elevilor, şi de a realiza corelaţii interdisciplinare, pluridisciplinare şi transdisciplinare. Profesia
de profesor este prin excelenţă o profesie socială, unde “profesorul este întotdeauna un actor
sincer, fără sufleor şi fără timp de reflexie situaţională, dar inspirat de Duhul Sfânt”26.

22
Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997, p.54
23
Ion Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă. Ed. Polirom, editia a IlI-a. Iaşi, 2006, p. 140
24
Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003, p.37
25
Sebastian Sebu, Monica Opris, Dorin Opris, Metodica predarii religiei, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2000, p.21.
26
Vasile Timis, Misiunea Bisericii si Educatia,Ed. Presa Universitara Clujeana, 2004, p.35

9
BIBLIOGRAFIE

1.Corneliu Novac, Psihologie educaţional, Ed. Universitaria , Craiova, 2012

2.Constantin Cucoş, Educaţia Religioasă, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
3.Constantin Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
4.Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. II, EIBMOBOR, Bucureşti, 1997
5.Elena Joita, Pedagogie şi elemente de psihopedagogie şcolară, Ed. Arves, 2003
6. Emilian Cornitescu, Raporturile intre parinti si copii dupa cartile didacticeale Vechilui Testament, in
Studii Teologice, seria a II-a, anul XXI, nr.1-2, ianuarie-februarie, (1969), “Tiparit de Institutul Biblic si
de Misiune Ortodox” Bucuresti
7. Ioan Bontas, Pedagogie, Ed. ALL, Bucuresti, 1995,
8. Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997
9. Ion Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă. Ed. Polirom, editia a IlI-a. Iaşi, 2006
Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003,
10.Sebastian Sebu, Monica Opriş, Dorin Opriş, Metodica predării Religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia,
2000
11. Sfantul Ioan Gura de Aur Omilii si Cuvantari despre Educatia Copiilor, trad. Marcel Hanches, Editura
Marineasa, Timisoara, 2005
12.Sfantul Ioan Gura de Aur, Homelies sur l’epiture aux Ephesiens, Homilie XXI, 1, in Oeuvres
completes de Saint Jean Chrysosteme; trad. par l’ Abbe J. Bareille, tom XXI, 4 Paris, 1872, p. 410,
13 .Vasile Timiş, Misiunea Bisericii şi Educaţia,Ed. Presa Universitara Clujeana, 2004

10