Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Specialitatea Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională

Catedra Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională

Elaborat de :
Gudîma Olga,
stud. an. I, sec.f / r

Evaluat de :
Cernat Inga,
conf. univ.

Chişinău, 2015
 : „Cei ce topesc multe lumînări în citirea cărţilor, tocesc şi vederea ochilor
trupului; dar cei ce n-au căutat niciodată pe slove, măcar că şi-au păzit mai ascuţită
vederea ochilor, însă neştiinţa i-a vîrît în în tuneric şi în tartarul necunoştinţei”
(Dimitrie Cantemir)

Cartea o poţi găsi doar în Bibliotecă. Pot împărtăşi cu mare plăcere că mi-am petrecut
copi-lăria şi adolescenţa mai mult prin biblioteci. Cărţile mi-au fost un combustibil al
speranţei, doza mea zilnică de optimism, încurajarea de care aveam nevoie pentru a-mi urma
visurile, ce erau ca nişte interludii care au produs schimbări în viaţa mea. Cu ajutorul
cărţilor nu mai eram doar o fetişcană ce alergam desculţă prin băltoacele peleriene, ci
asediam castele stră-vechi, călătoream pe corăbii cu pînze sfîşiate, alături de Columb,
căutam comorile ascunse de R.L. Stivenson pe o insulă misterioasă, îi veneam în ajutor lui
Mowgly prin junglele de nepătruns din Industan. De acea vreme se leagă şi înfiriparea
primelor iubiri, acea stare mira-culoasă cînd aproape toţi băieţii erau frumoşi...
Am ascultat de sfatul lui Helen Keller, care a spus : „Dacă ceea ce vedeţi în faţă nu e bine,
încercaţi să priviţi în sus. Întotdeauna e bine”, la care eu aş adăuga : „...Sau intraţi într-o bi-
bliotecă. E şi mai bine!”
Cărţile din bibliotecă reprezintă oştenii binelui din Cetatea ştiinţei, literaturii şi artei
frumoa-se. Grija pentru focul sacru din această fortăreaţă echivalează cu menţinerea vie şi
trează a conştiinţei naţionale aici şi acum. Înconjuraţi de înţelepciunea cărţilor, doar noi,
biblioteca-rii, ştim să descătuşăm sufletele celor împătimiţi de căutări înfigurate, desprinse
din filele vechi ale cronicilor, letopiseţelor, uricelor.
Atingerea acestor „odoare” ne înnobilează, conferindu-ne o condiţie superioară : Cea de ves-
tale ale altarului purificator de tot ce este minciună, neadevăr ştiinţific şi antinaţional. Sufle-
tele noastre de bibliotecar ştiu, cu siguranţă, cum să apropiem fiecare cititor de dezlegarea
marei taine, pe nume Cartea. Să fim ocrotiţi de lumina sacră a Bunului Dumnezeu, îndemnî-
ndu-ne să curăţim fîntînile înnămolite şi izvoarele abandonate ale istovitoarelor, dar nobile-
lor activităţi de bibliotecar.
Aceasta este biblioteca: o condensare a lumilor de taină, a informaţiei despre om şi despre
Univers.
Cu sensul lui de dicţionar, cuvîntul bibliotecă (din grecescul „biblion”-carte şi „theca”-
dulap) înseamnă instituţia care colecţionează cărţi... De-a lungul anilor cuvintele îşi lărgesc
2
sensurile. Azi biblioteca este mai mult decît o simplă colecţie de cărţi - ea este o instituţie de
cultură în care se adună oamenii setoşi de carte, se organizează activităţi cu caracter diferit,
se educă spiritele.
Biblioteca pe toate le cuprinde, concentrîndu-şi toate eforturile şi străduinţele spre propaga-
rea Cărţii .
Cartea - expresie a intelectului uman şi a părţii cele mai bune din noi. În bibliotecă e
linişte şi pace. Pe rafturi - adunate, aliniate, aşezate cu grijă, clasificate - cărţile. Paşii calcă
pe co-vorul moale, vorbele răsună înnăduşit, mîna se întinde înfiorată de aşteptare- am găsit
o car-te! O iei, o mîngîi ca pe o fiinţă vie, fugi cu ea acasă de parcă te-ai teme să nu şi-o ia
cine-va... Sau te retragi comod într-un fotoliu deschizi un ziar sau o revistă... Foşnesc domol
foile, omul zîmbeşte ironic sau cu bunătate se încruntă supărat sau se amărăşte - e ca şi cum
s-ar afla el şi lumea faţă-n faţă.
Biblioteca este un loc al liniştei aparente. Se aud foşnind foile din carte, dar nu se aud
foşne-tele sufletului; se văd ochi mîngîind paginile, dar nu se aud lumile care intră în sufletul
omu-lui cititor, în creierul şi imaginaţia lui, intră formîndu-l, modelîndu-l, înnălţîndu-l...
Liniştea bibliotecii este una a interiorizării, a dialogului neauzit. Liniştea bibliotecii este una
rodnică, vibrînd de undele invizibile ale gîndurilor care se întîlnesc, colaborează...
Biblioteca ne învaţă să vorbim cu scriitorul, cu nou înşine. Să vorbim cu lumea. Ne învaţă să
ne întrebăm şi să răspundem; să ne îndoim ţi să ne depăşim... Da, este interesant Internetul,
da, găseşti acolo informaţii, dar le găseşti fără nici efort intelectual ! A pierde contactul per-
manent cu cartea înseamnă a perde una di marile posibilităţi de a te autocultiva.
„Deşi concurată de radio şi cinematograf, forma clasică a cărţii va rămîne instrumentul
cel mai temeinic pentru cultivarea sufletului oamenilor şi pentru înţelegerea paşnică între ei;
ins-trumentul cel mai subtil de perfecţionare minţii noastre”. ( N. Georgescu – Tistu )
Asemuiesc biblioteca noastră de la Colegiu cu o cetate a ideii mereu asaltată, dar niciodată
cucerită pînă la capăt, căci de la izvoarele ei au sorbit cele mai luminate minţi. Ea, Biblio-
teca, devenind astfel, un tezaur inepuizabil, o coloană de sprijin pentru toate edificiile ideilor
înălţătoare, Templu al semeţiei gîndului, al spiritualităţii şi civilizaţiei; instituţie, în cele din
urmă, pentru care se exprimă materia umană.

3
Biblioteca mai e şi însemnată punte între generaţii, deoarece Universul cărţilor îşi poartă se-
mnificaţiile istorice, morale, educative şi spirituale. Fără să vrem, ne apar în memorie nume-
le ctitorilor noştri de biblioteci : Grigore Ureche, Grigore Milescu-Spătaru, Petru Movilă,
Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Alexandru Hîjdău, Mihail Kogălnicea-
nu, Costache Negruzzi, Alexandru Donici, Constantin Stamati.
Chiar dacă trăim într-o lume, care paradoxal, tinde să marginalizeze cartea, datorită biblio-
tecii cartea rezistă tuturor intemperiilor vremurilor, ocrotirii ei ea asemuindu-şi responsabi-
litatea socială majoră.
Ce poate fi mai sfînt decît o carte în care autorii îşi notau ceea ce îi durea mai mult, fragme-
nte însîngerate luate din viaţă? Viaţa vie se scurge, în timp ce rîndurile scrise în carte conti-
nuă să vieţuiască veşnic vii.
Biblioteca, întemeiată pe tradiţie şi modernitate, devine astăzi un loc de socializare a
mem-brilor comunităţii. De fapt, bibliotecii îi revin mai multe funcţii. Ea este un centru de
infor-mare, documentare, cercetare,; este o casă a întregii comunităţi, unde fiecare vine să-şi
sati-sfacă cerinţele de lectură şi de cultură. Funcţia culturală a bibliotecii constă în a
promova va-lorile naţionale şi universale, în a forma personalităţi, cea socială – în a
influenţa subiectul uman. Orice activitate de bibliotecă are o finalitate socială. Marginalizată
în ierarhia insti-tuţiilor comunitatre, ea, biblioteca, devine acum un soi de mecenă pentru
utilizatorii pe care-i deserveşte.
„Consider biblioteca drept una dintre marile instituţii umane de care comunitatea are
nevoie. Doar biblioteca poate oferi simultan prezentul, trecutul şi viitorul – le are pe rafturi.
Numai aici miracolul şi misterul se transformă în stări şi realităţi ale duratei.” (Lidia
Kulikovski. „Cartea, modul nostru de a dăinui”).
Răsfoind o carte, lecturînd-o, fiind desigur încîntaţi de conţinutul şi grafica sa, ne punem o
seamă de întrebări: Cum s-a realizat aceasta, cum s-a tipărit, cît este tehnică şi cît este artă,
cît este hîrtie şi cerneală, dar nu în ultimul rînd cît este minte, suflet şi lumină?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, consider că este necesar să amintesc că scrisul, una din
marile invenţii ale omenirii, este cel care a făcut posibilă existenţa cărţilor de astăzi. Scrisul
a apărut treptat, în mai multe focare de civilizaţie, sub forme variate în timp şi în spaţiu, ca
urmare a necesităţii de comunicare între grupurile umane.

4
 Cartea - ca manieră specială de a trăi- a constituit de la apariţia ei un mediu optim de
comu-nicare între oameni, o cale puternică de transmitere de la un timp la altul, de la o
societate la alta, de la un popor la altul a valorilor culturale, ştiinţifice, artistice, zămîslite în
fiecare colţ din lume.
Cartea a fost, este şi va fi un liant ce crează, dezvoltă şi menţine multitudinea şi varietatea
relaţiilor interumane, pe care se sprijină existenţa socială.
Cel mai sigur prieten şi cel mai bun, e cartea. Dacă vrei, te încîntă cu descoperirile ei, te în-
tăreşte cu vorbe şi îţi dă ajutor. Unde să mai găseşti atîtea foloase, o fire mai lăudabilă, atît
de tăcută cînd e vorba de bîrfă, cu atît de frumoasă rostire atît de grăbită să te răsplătească cu
atît de neînsemnate dorinţe.
Dacă sînt descusute cum se cuvine, cărţile vorbesc despre viaţa celorlalţi oameni şi despre
noi înşine. Citindu-le, observăm cum ne slujesc mintea cu vorbe înţelepte, cum ne modelea-
ză sufletul cu sentimente pielduitoare. Numai în preajma cărţilor „creşte lumina cea fără de
amurg a unei umanităţi, în care muritorii îmblînziţi vor birui tristeţea trecerii prin viaţă”.
Sîntem în era informaticii. În zilele noastre, mai mult ca oricînd, este o cerere incredibilă de
informaţi. Oamenilor le place să găsească şi să citească informaţii care să le îmbogăţească
cunoştinţele, să le facă viaţa mai uşoară sau numai să se distreze sau să-şi petreacă în mod
plăcut timpul liber. Omul are nevoie de informaţie rapidă, scurtă şi la obiect. Aşa a apărut
calculatorul şi reţelele de comunicaţii. Aşa a apărut Internet-ul, dintr-o nevoie de comunicare
rapidă, uşoară şi fără de griji.
Cunoaşterea lumii înconjurătoare cu ajutorul calculatorului a devenit o realitate,
datorită vo-lumului mare de informaţii ce ne este pus la dispoziţie. În acelaşi timp, imaginile
dinamice, culorile vii şi efectele sonore, transformă acest proces într-un joc captivant.
Apariţia cărţilor, bibiliotecilor şi a librăriilor electronice aduce astăză omenirea în faţa unei
dileme : ce va aduce viitorul, cine va învinge ? Oare hîrtia, ca suport, va deveni o amintire,
aidoma pergamentului sau a altor materiale ? Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, pu-
tem spune împreună cu Miron Costin că „nu este alta, şi mai frumoasă şi mai de folos în
toată viaţa omului, decît cetitul cărţilor”.
„Cartea este trebuinţa de singurătate a omului neliniştit şi curios; o făgăduinţă, o bucu-rie, o
călătorie prin suflete, gînduri şi frumuseţe” ( Tudor Arghezi )

5
 „Biblioteca este coloana vertebrală a unei culturi ce tezaurează valorile pe care le
creează un popor” (Mircea Eliade).
„Biblioteca este locul de sănătate pentru spirit” – spune un dicton elin. Biblioteca este o îm-
părăţie, o lume în cate pe rafturi stau mii şi mii de cărţi adunate împreună.
Lasă ca aceste cărţi să-şi găsească loc în sufletul tău, căci îţi vor deveni prieten care te vor
sfătui, te vor înţelege şi care niciodată nu îţi vor cere nimic în schimb decît să le iubeşti, să le
îngrijeşti, să le păstrezi.
Cartea şi biblioteca sunt elemente ale comunităţii, ele vin dinspre ieri şi ne poartă spre mâi-
ne. În calitatea sa de centru informativ, educativ şi recreativ biblioteca devine o instituţie pri-
etenoasă, un popas de suflet în care cititorii se simt bineveniţi.
Ai carte, ai parte; nu este mai puternică bombă decît carte...Şi unul foarte actual pentru pe-
rioada în care trăim: „O carte trebuie să fie securea care sparge banchiza ce o purtă în noi”-
de fapt, nu este un aforism, sînt cuvintele lui Kafca. Cartea participă la evenimente, le
resimte sau le provoacă. Cartea este reflectare, motor şi judecător al istoriei. Prietenă sau du-
şman, cartea are toate calităţile unei persoane morale. Biblioteca este o entitate. O entitate
morală, care ne ajută să căutăm adevărul risipit prin cărţi.
Stă scris: la început a fost cuvîntul!
M-am şi oprit. Cum să-mi reiau cuvîntul ?
Atîta cinste nu pot cuvîntului s-aduc,
Va trebui în altfel să traduc Dacă-mi va da iar spiritul Scînteia”
(Goethe)
În acest mic - şi vast,- univers, care este Biblioteca, sanctuar al celor mai înalte ziduri conce-
ptuale, se păstrează, spre nemurire, mari- ori mai mici-, conservaţii ale spiritului omenesc,
închizînd în sine fecunde şi spectaculare contacte ale menius human, cu indicibilele resor-
turi, inerente marelui univers - ca şi „subdiviziunilor acestuia -, decelîndu-i structuri şi eluci-
dînd unele dintre numeroase lui mistere.
„Locul geometric” al celor mai scăpărătoare spirite care au traversat timpurile, biblioteca es-
te un incontestabil remediu împotriva eferităţii, o instanţă spirituală supremă unde oricine
poate- gustînd din valorile ei superioare- să se salveze de propria sa micime.

6
 Biblioteca ajută la recuperarea umanităţii din obscurele ei rătăciri pe meleagurile
întortoc-heate a ceea ce este labil şi nestatornic, sprijinind-o să se-ntoarcă spre sine şi să se
debara-seze de indezirabilele stigmate ale relativităţii. Ea subscrie la sublimul îndemn
delfic: Nosce te ipsum !şi reprezintă un fel de piedestal pe care omul se poate înălţa, făcînd
un pas esenţial către nemurire.
Să iubim Biblioteca, acest dar preţios al zeilor, unde sclipesc nestemate ale spiritului, mereu
creator, singura aptă să vindece incurabilele boli ale nestatorniciei şi relativităţii.
Să venerăm acest divin sanctuar şi să nu ezităm a-i aduce ofranda jertfirii, din cînd în cînd, a
unor părţi din puţinul nostru timp, împărtăşindu-ne cu binefăcătoarele lui „licori” spirituale.
Biblioteca este un vis al cunoaşterii, un trecut proiectat spre viitor, in sprijin solid pentru toa-
te slăbiciunile amintirii, un exerciţiu încununat de succes, de ordonare şi de organizare a uni-
versalităţii gîndului, este o casă a speranţelor care n-are ziduri, cel mai tămăduitor leac de
suflet, cum spuneau şi scriau cei de demult. Este singura alcătuire omenească în care drago-
stea de viaţă şi de oameni se naşte şi se înmulţeşte biruitor, cu voia sau fără voia celor care îi
calcă pragul.
Aici vine sufletul să se bucure, gîndul să muncească, vederea să împrumute lumină aici, în
această oază , împuţinînd deşertul, înmulţind iubirea şi speranţa. Dacă n-ar fi, nu s-ar pove-
sti. Dar este : timpul dinăuntrul ei este altfel decît din afară. Aici este tinereţe fără bătrîneţe
şi viaţă fără de moarte.
Cred într-un viitor cu carte şi bibliotecă ! Bibliotece este şi sper că va fi, în continuare, o ne-
obosită căutătoare de soluţii pentru dezvoltare. Chiar dacă lumea din jurul nostru schimbă
implacabil – alte tehnologii, alţi utilizatori, angajaţi, alt mediu economic, social, cultural şi
profesional – alături de probleme apar în fiecare zi şi oportunităţi. Cred în forţa umană a Bi-
bliotecii ! Cred că va reacţiona, va valorifica, nu va pierde nici o oportunitate!
Lectura este cea care ne ajută cel mai mult în viaţă. Făcută să lumineze mintea omului şi să-i
încălzească omului sufletul, cartea este purtătoarea peste milenii a înţelepciunii şi a cunoa-
şterii umane, un obiect de cultură, deopotrivă de importantă în toate domeniile : literatură,
artă, ştiinţă, tehnică. Cartea este un univers magic, în cate marii visători ai umanităţii au tran-
smis generaţiilor următoare zestrea lor de gîndiri şi şi de sentimente. Cartea este o lume în
aşteptare. Cînd o deschidem, dăm viaţă spiritelor ei vrăjite şi cartea începe să trăiască.

7
Azi, cînd lumea e în alertă în căutarea fericirii sub chip de pasăre albastră, rareori întîlneşti
un om care te-ar mira prin virtuţiile-i alese, prin capacităţile elevate a propriei personalităţi.
Suferim cu toţii de o boală incurabilă : intoleranţă, indiferenţă, pasivitate. Privim sceptic la
ziua de mîine. Ne punem întrebarea : cînd ne vom lua basmaua de pe ochi aidoma florilor
soarelui a lui Grigora Vieru ?.. Va trebui un secol sau un minut. Ce-ar trebui să ne scoată din
înţepenire ? Un cuvînt ori o faptă, un fenomen sau o personalitate, care ar şti să ne conducă
prin labirintul vieţii spre luminiţa cu nume de îzbîndă. Să stăm în loc ar fi o nedreptate, să
mergem orbeşte e o prostie, să fim indiferenţi ar fi un păcat.
Noi, generaţia de astăzi, ne aliniem timpului şi încercăm să prindem aerul cu gura pentru a
putea prinde puteri ca să putem face faţă grelelor încercări : să mai ţinem o carte în mînă, să
răsfoim filele trecutului, să culegem picăturile de lacrimi ale strămoşilor noştri, să lăsţm un
bob de înţelepciune şi celor ce ne vor urma.
Uneori ne urmăreşte gîndul : „Cine, dacă nu eu va schimba lumea ? sau „N-am să cuceresc
niciodată”.
Avem impresia că cerul şi norii se sprijină pe umeri, iar orizontul e la o aruncătură de băţ şi
atunci vrem să ieşim din strîmtoarea care ne apasă. Pe de altă parte, pentru a şti unde să aju-
ngem, iar pe de altă parte pentru a putea ajunge acolo unde este ţinta.
Ştia Creatorul cum este firea omului, deaceea a făurit şi nişte călăuze : Carul Mare, Steaua
Polară, Luceafărul.
Spre regret, astăzi cartea este marginalizată. O marginalitează televizorul, o marginalizează
calculatorul. Să nu iutăm însă că anume cărţile ne delectează, că oamenii încetează să gîn-
dească dacă încetează să citească.
Literatura a însemnat dintotdeauna o punte de acces spre adevărurile fundamentale, o
aple-care asupra vieţii ăi asupra omului, adresîndu-se deodată raţiunii şi meditaţiei, dînd
veşnicie vieţii, făcîndu-ne să ne adunăm puterile, să ne regăsim, să construm lumi. O
chintesenţă de sensibilitate şi gîndire este lectura.
Astăzi, ca niciodată, vulgaritatea ne inundă din toate direcţiile, inclusiv dinspre televiziunea,
dominată de goana după senzaţional ieftin. Căldura omenească, pa care doar hîrtia o păstrea-
ză, se pierde în faţa calculatorului. Cartea rămîne un lucru sfînt! Cartea, o urgenţă a şcolii de
astăzi. Elevul şi lumea literelor – o datorie sacră a fiecărui dascăl – filolog.

8
“Ce putem face pentru a-i atrage pe tineri, pentru a-i cîştiga ca cititori?” Trebuie să-i ajutăm
să descopere vibraţia unică, plină de învăţăminte, pe care cartea o emană. Să-i ajutăm să în-
ţeleagă tainele cărţii citite, răspunzînd nevoii de a descoperi simţirea omului într-un mod
unic, de neînlocuit. Ei înşişi prin roluri şi personaje să se regăsească, descifrînd valoarea atî-
tor capodopere ale umanităţii.
Şcoala poate să le modeleze personalitatea, să-i facă să se aplece asupra lecturii, pentru că
există o cultură ce trebuie transmisă, ce nu se poate rupe de tradiţii, de rădăcini. Să nu uităm
că “literatura se face prin cultură, iar cultura – prin lectură”.
Literatura rămîne un refugiu împotriva nefericirii, ne face conştienţi de limite, ne dă putere
să sperăm. Cartea rămîne un lucru sfînt !
Cartea este un sprijin. Ea ne ajută să înţelegem şi să pătrundem în tainele lumii,a universului.
În filele ei putem descoperi sfaturi, putem culege înţelepciune ,ne putem “adăposti” de gurile
rele. O carte bună este o mângâiere deoarece ne alină ,ne atrage cu ajutorul subiectelor ei şi
ne face să iutăm de viaţa cotidiană. Cartea mai este un îndemn pentru că citind o carte este
un îndemn de a citi altele ,astfel reuşim să găsim răspunsuri la întrebările noastre.Cartea “ne
face să trăim în afara de minciună, nedreptate şi prejudecăţi” (M.Sadoveanu). Aceste vorbe
ale unui mare scriitor ne atrage atenţia asupra unei mai calităţi a cărţii, adică puterea de
influenţare, puterea de a ne transpune într-o altă lume - o lume a fantasticului.
Biblioteca face din om o personalitate puternică, în adevăratul sens al cuvântului, îl
modelează şi îi conferă acea nobleţe sufletească de care are nevoie pentru a se diferenţia de
inferiorul din jur, iar lucrul acesta a fost dovedit din plin de foarte mulţi oameni de cultură.