COLEGIUL PEDAGOGIC „MIHAI EMINESCU”

TÂRGU MUREŞ

PEDAGOGIE
ŞCOLARĂ

PROFESOR COORDONATOR : MACARIE CRISTINA

CURSANT : CRIȘAN BRIGITTE SORINA

BISTRIŢA-NĂSĂUD
 METODE DE EVALUARE

Evaluarea este o componentă importantă a procesului educaţional. Prin intermediul

evaluării, în funcţie de rezultatele obţinute, se determină măsura în care au fost atinse obiectivele
stabilite. Scopul evaluării este perfecţionarea procesului educaţional.

O definiţie completă a procesului de evaluare, ar trebui să răspundă la o serie de întrebări,

precum: de ce evaluăm?, ce evaluăm?, pe cine evaluăm?, când evaluăm?, cine evaluează?, cum
evaluăm?, cui foloseşte evaluarea? etc.

Colaborînd părerile mai multor specialişti, iată definiţia evaluării dată de prof. dr. Constantin
Cucoş în lucrarea „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”:
„Evaluarea şcolară este procesul prin care se delimitează, se obţin şi se furnizează informaţii utile,
permiţînd luarea unor decizii ulterioare. Actul evaluării presupune două momente relativ distincte:
măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare.”

Evaluarea este un însoţitor aproape permanent al procesului de predare-învăţare, avînd,

după părerea unor specialişti, o pondere de circa 40% în cadrul procesului educaţional.

Clasificarea metodelor de evaluare

Evaluarea ne permite să ne pronunţăm “asupra stării unui fapt, proces la un anumit
moment, din perspectiva informaţiilor pe care la culegem cu ajutorul unui instrument care ne
permite să măsurăm în raport cu o anumită normă la care ne raportăm” (Etienne Brunswic).
În sens larg, prin strategie se înţelege ansamblul de acţiuni întreprinse într-o organizaţie
(militară, economică, educaţională etc.) pentru atingerea obiectivelor stabilite pe termen lung sau
mediu.
Strategia vizează asigurarea şi pregătirea resurselor umane şi materiale, probleme de
planificare şi organizare a muncii, de cooperare în cadrul organizaţiei sau cu alte organizaţii etc.,
potrivit funcţiilor managementului modern, toate acestea avînd însă un caracter anticipativ, cu
bătaie lungă, deci un pronunţat spirit de previziune.
Aşadar, a stabili o strategie de evaluare în învăţământ echivalează cu a fixa când evaluezi,
sub ce formă, cu ce metode şi mijloace, cum valorifici informaţiile obţinute etc. Desigur, în final,
în funcţie de concluziile desprinse, elevul îşi va modifica strategia de învăţare, profesorul pe cea
de predare iar directorul strategia managerială.
Strategia de evaluare denotă modul de integrare a acţiunii de evaluare (realizabilă prin
operaţiile de măsurare-apreciere-decizie) în structura de funcţionare a activităţii didactice/
educative. Conceptul de strategie de evaluare reflectă tendinţa de extindere a acţiunilor evaluative:
de la verificările tradiţionale la evaluarea proceselor şi condiţiilor de desfăşurare a activităţii
didactice, a situaţiilor de instruire/învăţare.
Teoria şi practica pedagogică acreditează o gamă largă de metode de evaluare. Acestea se
pot grupa în două mari categorii:
a) metode tradiționale de evaluare ;
b) metode complementare de evaluare
Evaluarea este realizată întotdeauna cu un anumit scop. Diversitatea situaţiilor educative,
precum şi spectrul larg de obiective presupun aplicarea unor variate strategii de evaluare, în unele
cazuri apare necesitatea de a compara performanţele elevilor; în altele - de a determina nivelul
achiziţiilor elevului în raport cu un obiectiv fixat. Există situaţii în care se impune identificarea
abilităţii elevilor de a executa acţiuni necesare pentru rezolvarea unei probleme specifice; în alte
situaţii se urmăreşte obţinerea unor informaţii generale despre performanţe în contextul dezvoltării
preconizate şi al devierilor posibile.
Metode tradiționale de evaluare
Metodele tradiționale de evaluare au primit această denumire datorită consacrării lor în
timp şi utilizării lor frecvente în practica didactică.
În categoria metodelor tradiţionale sunt incluse:

a) probele orale;
b) probele scrise;
c) probele practice.
a)Probele orale chestionarea(examinarea orală) reprezintă metoda de evaluare cel mai frecvent
folosită. Se realizează printr-o conversaţie între profesori şi elevi, prin care urmăreşte a se obţine
informaţii cu privire la volumul(cantitatea) şi calitatea instrucţiei. Conversaţia poate fi individuală,
frontală sau combinată. Se recomandă a fi utilizate mai ales în cazul disciplinelor care au ca
obiectiv formarea unor capacităţi şi abilităţi dificil de surprins prin intermediul altor metode de
evaluare (de exemplu, capacitatea de comunicare verbală).

Avantajele probelor orale sunt că:

- permit comunicarea directă profesor-elev

- dezvoltă capacitatea de exprimare orală a elevilor

-oferă un feed-back rapid.

Evaluarea răspunsurilor are în vedere criterii legate de conținut (corectitudinea şi

complexitatea informației, utilizarea corectă a termenilor, calitatea exemplelor şi argumentelor
etc.) şi de modul de prezentare a acestuia (claritate, coerență, concizie etc.)

b) Probele scrise sînt o modalitate de a elabora şi de a exprima idei în scris, fără intervenția
profesorului, concretizate în lucrări de control curente, lucrările semestriale (teze), teste, examene
etc., ocupă un rol de prim rang în verificarea nivelului de pregătire al elevilor.

Lucrările scrise de control curent (extemporale) se administrează la lecţia curentă, durează

10-15 minute şi cuprind un număr redus de întrebări. Urmăresc triplu scop: verificarea modului în
care elevii şi-au însuşit lecţia de zi,acoperirea necesarului de note, formarea la elevi a obişnuinţei
de a învăţa sistematic.

Lucrările de control la sfârşitul unui capitol se aplică în cadrul evaluării formative. Verifică
în ce măsură obiectivele capitolului (obiectivele de referinţă) au fost îndeplinite şi elevii şi-au
însuşit conţinuturile esenţiale. Oferă informaţii privind calitatea demersului didactic şi efectele
sale exprimate în nivelul de pregătire al elevilor.

Lucrările scrise semestriale (teze) se pregătesc, de regulă, prin lecţii de recapitulare şi

sistematizare şi evaluează un volum mai mare de cunoştinţe. Se recomandă ca în cazul tezelor să
se formuleze subiecte de sinteză care să permită să se verifice posibilităţile elevilor de a prelucra,
organiza, sistematiza materia asimilată în alte structuri decît cele folosite în predare şi să
abordeze anumite cunoştinţe din perspective noi, originale, dacă este posibil.

Reţinem că probele scrise datorită numeroaselor avantaje pe care le prezintă câştigă tot mai
mult teren în practica evaluării. Folosite în combinaţii optime cu probele de verificare orală şi
practică pot conduce la creşterea eficienţei actului evaluativ.

Criteriile de apreciere a probelor scrise vizează: conținutul lucrării, forma acesteia (stil,
ortografie, prezentare grafică) şi factorul personal (originalitate, impact).

c)Probele practice se folosesc pentru a evalua capacitatea elevilor de a aplica anumite

cunoştinţe teoretice în rezolvarea unor probleme practice, gradul de stăpînire a unor priceperi
şi deprinderi. Se aplică în special atunci când se urmăreşte evaluarea conţinutului experimental şi
practic al instruirii, dar oferă şi informaţii cu privire la însuşirea conţinutului conceptual.
Reprezintă şi o modalitate importantă de dezvoltare a unor competenţe generale şi specifice,
aplicative. Aprecierea în cadrul acestor probe are un grad ridicat de obiectivitate şi este uşurată de
faptul că se finalizează într-o serie de produse ce pot fi analizate prin raportare la criterii obiective
precise, evaluează deprinderi şi priceperi formate în contextul diferitelor discipline de studiu,
permit identificarea aptitudinilor şi talentelor elevilor. Exemple: probele susținute la educație
fizică, lucrări practice de laborator (fizică, chimie, biologie) şi din ateliere (discipline tehnice),
execuții de desen, grafică, sculptură, interpretările muzicale, susținerea lecțiilor în practica
pedagogică etc.

Metode complementare de evaluare

Metodele complementare de evaluare se înscriu în categoria acelor strategii de evaluare

care urmăresc să ofere elevilor posibilităţi sporite de a demonstra nu numai că au asimilat un
ansamblu de cunoştinţe, dar şi că dispun de priceperi, deprinderi, abilităţi de a opera cu respectivele
cunoştinţe. Au un potenţial formativ ridicat şi permit o mai bună individualizare a actului
educaţional.
În categoria metodelor complementare de evaluare sunt incluse:
a) observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor;
b) investigaţia
 c) proiectul
d) referatul
e) portofoliul
f) autoevaluarea.
a) Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor

În activitatea pe care o desfăşoară zilnic la clasă, profesorul obţine prin intermediul acestei
metode informaţii relevante asupra performanţelor elevilor din perspectiva capacităţii lor de
acţiune şi reacţionare, a competenţelor şi abilităţilor de care dispun. Permite cunoaşterea unor
performanţe mai greu cuantificabile, dar foarte importante pentru aprecierea randamentului şcolar,
conduită morală, trăsături de personalitate şi implicit pentru calitatea şi eficienţa demersului
didactic. Pentru ca metoda să conducă la obţinerea unor informaţii cu adevărat relevante, utile
actului evaluativ, foarte important este modul în care acestea sunt înregistrate şi prelucrate. Datele
observate pot fi colectate în jurnalul sau caietul profesorului şi pot fi utilizate prin asociere cu alte
metode de evaluare.

b) Investigaţia.

Este o metodă complementară de evaluare prin care se obţin informaţii cu privire la

capacitatea elevului de a aplica în mod original, creativ, în situaţii noi şi variate, cunoştinţele
asimilate. Se poate realiza pe parcursul unei ore sau unei succesiuni de ore de curs, individual sau
pe echipe. Prin intermediul acestei metode se pot evalua multiple aspecte privind capacitatea
elevului de a:

-defini şi înţelege problema investigată;

-folosi procedee diverse pentru a obţine informaţiile necesare;

-colecta şi organiza date obţinute;

-formula şi verifica ipoteze cu privire la problema luată în studiu;

-alege şi descrie metodele folosite;

-prezintă rezultatele/concluziile la care a ajuns.

 Are o contribuţie deosebită nu numai pentru evaluarea propriu zisă, ci şi în dezvoltarea
capacităţilor de ordin aplicativ, familiarizîndu-i pe elevi cu tehnicile investigaţiei ştiinţifice,
dezvoltîndu-le gîndirea logică, divergentă, capacitatea de argumentare, inventivitatea şi
originalitatea. În cazul în care investigaţia se desfăşoară pe echipe/în grup stimulează interrelaţiile
în interiorul grupului şi formează deprinderi de comunicare, de cooperare în rezolvarea unor
sarcini colective.

c) Proiectul.

Este o metodă complexă de evaluare, mult mai amplă decît investigaţia, recomandată mai
ales în cadrul evaluării sumative; se poate realiza individual sau în grup. Implică abordarea
completă a unei teme, la nivelul particularităţilor de vârstă. De obicei cuprinde o parte teoretică şi
o parte practică, experimentală. În cazul în care, datorită specificului disciplinei, partea
experimentală este redusă sau nu se poate realiza, îmbracă forma referatului. Proiectul permite
identificarea şi evaluarea unor cunoştinţe şi capacităţi superioare ale elevilor, fiind, în acelaşi timp,
o modalitate de evaluare cu puternice valenţe în direcţia stimulării motivaţiei învăţării. Prin
intermediul său se pot evalua capacităţi precum:

-capacitatea de a selecta din surse variate lucrările care conţin informaţii utile realizării proiectului
(documentare) şi de a le valorifica în mod creator;

-priceperea de a identifica metodele de lucru adecvate îndeplinirii obiectivelor;

abilitatea de a utiliza corespunzător materialele, echipamentele, instrumentele din dotare;

-capacitatea de a gândi soluţii alternative şi de a o alege pe cea mai potrivită;

-abilitatea de a finaliza produsul;

-priceperea de a opera generalizări;

-competenţa de a prezenta proiectul realizat, punând în valoare aspectele relevante;

Evaluarea proiectului se face pe baza unor criterii ce vizează calitatea proiectului ca produs
şi a unor criterii ce vizează calitatea procesului prin care s-a ajuns la produsul respectiv (activitatea
depusă de elev).
 d) Referatul

Referatul este o posibilă probă de evaluare a gradului în care elevii şi-au însuşit un anumit
segment al programei, cum ar fi o temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă.El este întocmit
fie pe baza unei bibliografii minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii
prealabile, în acest din urmă caz, referatul sintetizând rezultatele investigaţiei, efectuate cu ajutorul
unor metode specifice (observarea, convorbirea, ancheta etc.).

Referatul poate îmbrăca mai multe forme:

-sinteză tematică din mai multe lucrări (referat sintetic)

-analiza unei lucrări (referat analitic)

-prezentarea unei investigații ştiințifice independente.

Etapele elaborării unui referat sînt:

-delimitarea temei;

-documentarea (selectarea surselor de informație, parcurgerea materialelor, prelucrarea

informațiilor);

-formularea titlului;

-conceperea planului lucrării;

-redactarea referatului;

-prezentarea şi valorificarea acestuia.

Dimensiunea referatului variază în funcție de complexitatea temei abordate (7-8 pagini).

Elevii îşi însuşesc informații şi îşi exersează o multitudine de abilități intelectuale: analiză, sinteză,
argumentare şi interpretare etc.
 e) Portofoliul

Este instrument complex de evaluare a rezultatelor elevului obținute pe durata unui program
de studiu (semestru, an şcolar sau chiar ciclu de învățământ).Permite urmărirea progreselor
înregistrate de elevi în achiziția cunoştințelor pe parcursul unui program de instruire, reflectă
capacitatea de sistematizare şi ordonare a conținuturilor, capacitatea de creație, stilul de lucru al
elevilor.

Portofoliul este întotdeauna personalizat şi particular!

Portofoliul poate cuprinde: mostre din probele de evaluare (lucrări de control, teste de
evaluare, probe practice etc.), teme pentru acasă, răspunsuri la chestionare, comentariile
profesorului asupra rezolvării temelor, proiecte sau investigații individuale sau de grup, concluzii
desprinse în urma vizitelor, excursiilor, mostre ale activității elevilor (eseuri, postere,organizatori
grafici, cvintete), fişe de autoevaluare, referate etc.

e) Autoevaluarea

Este o metodă prin care se urmăreşte construirea imaginii de sine a elevului, care astfel nu se
mai reduce la judecăţile de evaluare emise de către profesor.

ASPECTE PRACTICE

Deoarece sunt încă elevă şi nu am avut încă ocazia şi plăcerea să predau voi vorbi din
perspectiva unui viitor profesor.

Ca metode de evaluare m-au atras dintotdeauna metodele tradiţionale pe care le-aş aplica
astfel:a)proba orală:această metodă aş folosi-o la finalul unei lecţii adresând întrbări scurte şi
directe referitoare la lecţia predată,elevii putând astfel să aprofundeze informaţiile acumulate.Spre
exemplu dacă lecţia de zi ar fi despre injecţie aş adresa întrebările:Ce este injecţia? Care este scopul
injecţiei? Ce materiale se folosesc?Cum facem pregatirea pacientului?Care sunt principalele
accidente/incidente? Elevii pot răspunde folosindu-se şi de suporul de curs realizându-se astfel şi
o bună comunicare între profesor şi elev.

b)proba scrisă:această metodă mi se pare foarte adecvată să fie utilizată la finalul unui
capitol.La această metodă aş formula un test de evaluare mai amplu folosind întrbări cu mai mulţi
itemi.

c)proba practică:această metodă mi se pare cea mai eficientă pentru modulul pentru care pe
care aş vrea să îl predau, deoarece, prin această metodă pot evalua elevii atât oral cât şi practic.Aş
aplica acestă metodă folosindu-mă de bileţele pe care le-aş împărţi elevilor,aceste bileţele
conţinând întrebări la care elevii trebuie să răspundă oral cât şi să execute tehnica practic.
BIBLIOGRAFIE:
Ioan Nicola , Pedagogie școlară