CAPITOLUL X.

PIAŢA DE CAPITAL

10.1 Structura, funcţiile şi participanţii pieţei de capital

10.2 Instrumentele pieţei de capital
10.3 Bursa de valori – principalul element al pieţilor de capital

10.1. Structura, funcţiile şi participanţii pieţei de capital

În orice economie, indiferent de tipul ei şi problemele cu care se confruntă, există un
anumit volum de capitaluri disponibile care necesită un plasament în vederea valorificării lor. În
principal, modalităţile de valorificare a capitalurilor disponibile vizează:
 Plasamentele pe piaţa financiară:
o plasamente monetare;
o plasamente pe piaţa de capital.
 Plasamentele în aur, imobil, obiecte de artă sau valută.
Piaţa financiară reprezintă un ansamblu de relaţii şi mecanisme prin intermediul cărora
capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt puse la dispoziţia unităţilor solicitatoare
de fonduri sau, cu alte cuvinte, reprezintă o piaţă organizată a transferurilor de capital de la cei
cu surplus de capital către cei care resimt nevoia de capital.
Conform abordării anglo-saxone, în funcţie de termenul pentru care mobilizează
capitalurile, piaţa financiară este structurată în:
 piaţă monetară;
 piaţă de capital.
Piaţa monetară constituie locul unde se interferează oferta de capitaluri disponibile pe
termen scurt şi foarte scurt, de la maximum un an de zile la 24 de ore sau mai puţin, cu cererea
pentru astfel de capitaluri. Intermediarul principal pe piaţa monetară este banca comercială, iar
instrumentele specifice ale acesteia sunt depozitele, cecurile, biletele de ordin, certificatele de
depozit, cambiile etc.
Piaţa de capital reprezintă componenta pieţei financiare care asigură întâlnirea ofertei de
capitaluri cu cererea pentru capitaluri pe termen mediu şi lung. Mobilizarea capitalurilor pe
această piaţă se face uzitând de titluri de valoare (valori mobiliare) specifice: acţiuni, obligaţiuni,
obligaţiuni de stat pe termen mediu şi lung etc.
Multitudinea tipurilor de titluri financiare tranzacţionate pe piaţa de capital, organizarea
variată a acestor pieţe şi diversitatea mecanismelor de emitere şi comercializare a produselor
specifice au dus la structurarea pieţei după mai multe criterii:
 După obiectul tranzacţiei (sau după natura titlului tranzacţionat):
  Piaţa acţiunilor este piaţa în care se tranzacţionează acţiunile societăţilor pe
acţiuni.
 Piaţa obligaţiunilor – locul de tranzacţionare a instrumentelor de datorie de orice
fel (obligaţiuni, bonuri de tezaur etc.).
 Piaţa contractelor la termen ferm (Futures) – piaţa utilizată pentru tranzacţionarea
„contract la termen”.
 Piaţa opţiunilor (Options) – piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare
pentru livrare viitoare condiţionată.
 După modul de formare a preţurilor titlurilor financiare:
 Piaţa de licitaţie – tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, iar preţul se
formează prin suprapunerea ofertelor şi cererii pentru o anumită valoare
mobiliară.
 Piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii, pe de o parte, şi vânzătorii, pe de
altă parte, negociază între ei preţul şi volumul valorilor mobiliare, direct sau prin
intermediul unui broker/dealer.
 După momentul finalizării tranzacţiilor:
 Piaţa la vedere (piaţa cash) - valorile mobiliare tranzacţionate sunt livrate imediat
contra plată în numerar .
 Piaţa la termen – finalizarea tranzacţiei, adică livrarea titlurilor şi efectuarea plăţii
se realizează la o dată viitoare, fixată in prealabil.
 După modul de organizare a pieţei:
 Piaţa organizată (Bursa) – piaţă cu reguli de tranzacţionare fixate.
 Piaţa “la ghişeu” (Over-the-Counter) – piaţă localizată la birourile brokerilor,
dealerilor şi emitenţilor de valori mobiliare.
Întrucât tranzacţiile au loc în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, fax, telex sau
computer.
Piaţa de capital, practic, este formată din două segmente:
 segmentul principal sau piaţa primară;
 segmentul secundar sau piaţa secundară.
Piaţa primară serveşte la o primă plasare a valorilor mobiliare emise, în scopul
formării şi majorării capitalului social sau atragerii capitalurilor disponibile pe termen mediu
şi lung.
Piaţa secundară reprezintă locul tranzacţionării (cumpărării şi vânzării) valorilor
mobiliare emise şi plasate pe piaţa primară.
Tranzacţionarea pe piaţa secundară are loc prin intermediul:
  Bursei de valori (engl. Stock exchange)
 Pieţei interdealer, numită şi piaţă de negocieri (OTC – over the counter – la ghişeu)
Bursa de valori constă într-o piaţă organizată, localizată, cu reguli fixe de tranzacţionare,
unde se întâlnesc cererea şi oferta pentru valori mobiliare, iar din incidenţa acestora rezultă
preţurile de tranzacţie.
Piaţa interdealer (OTC) este o piaţă lipsită de locaţie, flexibilă la valorile mobiliare care
se tranzacţionează în cadrul ei, iar negocierile se realizează direct între vânzător şi cumpărător
prin intermediul tehnicilor de telecomunicaţie.
Oferta de capital constituie apanajul investitorilor, care pot fi persoane fizice sau
juridice deţinătoare de capital disponibil provenit din venituri şi după satisfacerea nevoilor de
consum.
Cererea de capital provine de la emitenţii de valori mobiliare - entităţi care au nevoie de
resurse financiare. Cererea poate fi:
 Structurală: pentru finanţarea de investiţii productive de bunuri şi servicii; de creare
de noi societăţi; de dezvoltare a celor existente; de achiziţionare a bunurilor şi
serviciilor;
 Conjuncturală: pentru necesităţi tranzitorii, precum limitările la plafonul de credit;
deficitele bugetare şi ale balanţelor.
În sistemul unei economii, pieţei de capital îi revin un şir de funcţii, care, după criteriul
importanţei, pot fi grupate în:
funcţii principale:
o atragerea economiilor populaţiei – emisiunea valorilor mobiliare de către
entităţile interesate de resurse financiare acordă populaţiei posibilitatea investirii
economiilor pe piaţa de capital. Decizia populaţiei de a investi denotă rezultatul
comparării rentabilităţii acestei investiţii cu alte investiţii financiare, cum ar fi:
depunerile la termen în conturi bancare, cumpărarea de valută, cumpărarea unui
imobil etc. Piaţa de capital, prin instituţii specializate, oferă posibilitatea
comparării, informând investitorii despre rezultatele financiare ale emitenţilor de
valori mobiliare şi evoluţia preţurilor acestora.
o participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul social al societăţilor pe
acţiuni - piaţa de capital permite investirea capitalurilor disponibile în acţiunile
societăţilor pe acţiuni, iar acestea, la rândul lor, acordă posibilitatea de a participa
la luarea de decizii la Adunarea Generală a Acţionarilor şi în Consiliul de
Administrare.
 o facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital, după cum am arătat şi mai sus,
piaţa de capital oferă posibilitatea de întâlnire a nevoii de fonduri (pentru
formarea, majorarea capitalului social, contractarea de împrumuturi) şi fondurile
disponibile.
o reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale este o funcţie
care, practic, se realizează prin următoarele operaţiuni specifice pieţei de capital:
 informarea publicului investitor, referitor la rezultatele financiare ale
emitenţilor şi la preţurile titlurilor financiare, permite investitorilor să
renunţe la titlurile financiare ale emitenţilor neprofitabili şi să investească
în cele ale emitenţilor profitabili, astfel, alimentându-i cu fonduri;
 subevaluarea întreprinderilor noi ale căror titluri sunt cumpărate în
detrimentul altora, alimentându-le cu fonduri şi aducându-le la valoarea
reală prin creşterea preţurilor titlurilor;
 facilitarea cumpărării unei societăţi comerciale de către altă societate
comercială care păstrează obiectul de activitate sau îl modifică.
o barometru al economiilor naţionale şi economiei mondiale este consecinţa
analizei evoluţiei preţurilor titlurilor financiare. Preţul, rezultat al cotării, reflectă
situaţia economico–financiară a emitentului. Indicele pieţei de capital (indicele
bursier) în evoluţie oferă informaţie privind emitenţii de titluri financiare pentru o
economie naţională sau mondială.
 funcţii auxiliare:
o facilitarea investiţiilor – transformarea fondurilor deţinute de persoane fizice şi
juridice în titluri financiare emise de societăţi productive, care pot realiza
programul investiţional;
o reducerea riscului investiţiilor financiare – această funcţie se realizează prin
reglementarea şi efectuarea tranzacţiilor cu titluri derivate. Aceste tranzacţii
permit modificarea poziţiei, astfel, încât cumpărarea sau vânzarea unei valori
mobiliare primare, care poate provoca o pierdere investitorului, să fie dublată de
cumpărarea sau vânzarea unei derivate pe acelaşi titlu financiar.
o obţinerea de câştiguri la capitalul investit din evoluţia preţurilor titlurilor
financiare este o funcţie care se manifestă pe diferite perioade de timp şi are ca
scop obţinerea de câştiguri cît mai mari, de obicei, fiind consecinţa tranzacţiilor
speculative.
Pe piaţa de capital, pot fi regăsite trei categorii de participanţi:
 Emitenţii
  Participanţii profesionişti
 Investitorii
Emitenţii sunt persoanele juridice care beneficiază de dreptul legal de emitere a valorilor
mobiliare pentru obţinerea resurselor financiare. În economia de piaţă, statul şi alte organe şi
organisme administrative pot emite titluri de valoare cu caracter de investiţii
Piaţa de capital presupune intermedierea operaţiunilor pe piaţa primară şi, în mod obligatoriu,
pe piaţa secundară. În continuare, vom enumera participanţii profesionişti şi vom descrie succint
activitatea pe care o desfăşoară ei pe piaţa de capital.
Banca de investiţii reprezintă persoana juridică care intermediază emiterea şi prima plasare a
valorilor mobiliare ale emitentului, prin intermediul reţelei proprii de sub-agenţi şi clienţi investitori.
Societăţile de valori mobiliare sunt societăţile de intermediere a tranzacţiilor cu valori
mobiliare. Pe piaţa primară, acestea pot suplini băncile de investiţii, iar pe piaţa secundară
îndeplinesc două operaţiuni importante:
 execută tranzacţii cu valori mobiliare în numele, pe contul şi riscul clientului şi, în
acest caz, avem de a face cu o firmă broker;
 efectuează operaţiuni de comerţ cu valori mobiliare acţionând ca contraparte în
tranzacţii - vânzător când clientul cumpără şi cumpărător când clientul vinde - şi în
acest caz avem de-a face cu o firmă dealer.
Firma broker este remunerată cu un comision calculat asupra rulajului de tranzacţii efectuate, iar
veniturile firmei dealer sunt reprezentate de diferenţa de preţ (spread).
Societăţile de administrare a investiţiilor sunt create cu scopul de a asigura gestionarea
profesională a portofoliilor de valori mobiliare în care se plasează disponibilităţile băneşti, ai
investitorilor individuali sau concentrate prin intermediul fondurilor de investiţii.
Societăţile de depozitare sunt create cu scopul depozitării valorilor mobiliare atât în
formă materială, cît şi în conturi.
Societăţile de decontare şi compensare sunt societăţi specializate în efectuarea
compensării şi decontării tranzacţiilor realizate cu valori mobiliare. Aceste societăţi asigură
rapiditatea, exactitatea şi siguranţa tranzacţiilor în condiţiile costurilor scăzute.
Societăţile de registru sunt companii independente cate atestă originalitatea valorilor
mobiliare emise de o societate şi ţine evidenţa înregistrând orice mişcare a acestora, într-un
registru special.
Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care investesc banii prin procurarea valorilor
mobiliare, cu scopul obţinerii profiturilor din dobânzi şi dividende sau proprietăţi.
Investitorii se clasifică în două mari categorii:
 Investitorii individuali, care sunt persoane fizice sau juridice care efectuează tranzacţii de
dimensiuni modeste pe piaţa titlurilor financiare.
Aceştia pot fi:
 Investitori pasivi pe termen lung, care cumpără şi păstrează hârtii de valoare, cu
scopul de a-şi asigura câştigul de capital pe termen lung din dividende şi dobânzi;
 Investitori activi, care urmăresc obţinerea profitului din tranzacţii cu valori mobiliare
pe termen scurt.
 Investitorii instituţionali sunt companiile sau instituţiile care efectuează tranzacţii de
importanţă majoră pe piaţa de titluri de valoare. Aceştia pot fi: bănci, companii de investiţii,
companii de asigurare.

10.2. Instrumentele pieţei de capital

Instrumentele pieţei financiare reprezintă titluri negociabile de proprietate sau de

creanţă, tranzacţionabile, care conferă deţinătorilor lor anumite drepturi: dreptul asupra unei părţi
din capitalul emitentului, dreptul de a obţine o parte din veniturile viitoare ale emitentului,
dreptul de a participa la procesul de conducere sau alte drepturi.
De pe poziţia investitorului, valorile mobiliare sunt active, iar de pe poziţia emitentului
ele sunt elemente de pasiv.
Dintre criteriile folosite la gruparea valorilor mobiliare, cel mai utilizat, în literatura de
specialitate, este modalitatea de creare a valorilor mobiliare; conform căruia există:
 Valori mobiliare primare - emise de unităţi economice şi publice pentru constituirea
sau majorarea capitalului social – este cazul acţiunilor sau atragerea capitalului
împrumutat prin obligaţiuni;
 Valori mobiliare derivate - emise de bursele de valori sub forma contractelor
standardizate futures şi opţiuni(options);
 Valori mobiliare sintetice - rezultate din combinarea diferitelor valori mobiliare
primare sau derivate dintre care cele mai cunoscute sunt indicii bursieri.
În continuare, vom descrie pe scurt fiecare din tipurile valorilor mobiliare.
Acţiunile sunt valori mobiliare emise de companie fie cu scopul constituirii capitalului
social, fie cu scopul majorării lui.
Obligaţiunile sunt titluri financiare negociabile, care conferă deţinătorului calitatea de
creditor.
Obligaţiunile pot fi emise de societăţile pe acţiuni, de stat, de trezoreria statului şi de
organismele administrativ-teritoriale care gestionează activităţi în teritoriu.
 Futures este un contract standardizat, între doi parteneri, un vânzător şi un cumpărător,
care presupune activitatea de a vinde, respectiv, de a cumpăra un anumit activ (devize,
obligaţiuni, alte titluri financiare sau mărfuri), la un preţ stabilit în momentul încheierii
tranzacţiei şi cu executarea obligatorie la o data viitoare numită scadenţă.
Opţiunea (options) este un contract care dă dreptul – dar nu şi obligaţia –
cumpărătorului contractului să cumpere sau să vândă activul suport, la un preţ stabilit dinainte, la
o dată viitoare predeterminată, contra unei sume de bani (primă), plătită în momentul încheierii
contractului.
10.3. Bursa de valori – principalul element al pieţelor de capital
Piaţa secundară este cea pe care investitorii si întreprinzătorii cumpără si vând valorile
mobiliare emise si puse în circulaţie pe piaţa primară. Datorită existenţei acestei pieţe,
investitorii care-şi plasează capitalurile pe piaţa primară, pot ieşi de pe piaţă înainte de scadenţa
titlurilor cumpărate prin vânzarea lor. Astfel, piaţa secundară asigură o excelentă mobilitate şi
lichiditate a capitalurilor, extrem de bine venite pentru buna funcţionare a oricărei economii. Pe
piaţa secundară intervin bursele de valori prin intermediul cărora, şi alături de piaţa OTC (sau
piaţa interdealeri, piaţa la ghişeu sau bursa electronică cum mai este cunoscută) se realizează
tranzacţiile cu valori mobiliare. Cele două instituţii sunt cu atât mai eficiente cu cât ele
concentrează cât mai mult din intenţiile de cumpărare sau de vânzare de valori mobiliare şi
reuşesc să echilibreze cererea cu oferta. Piaţa secundară, prin modul de funcţionare, tranzacţiile
realizate şi posibilităţile de fructificare a capitalurilor aici, reprezintă obiectul principal al
studiului nostru. În continuare o vom numi generic piaţa bursieră sau bursa în sens larg.
Astfel, în opinia noastră, bursa este cea mai importantă instituţie a pieţei de capital,
specifică economiei de piaţă, concentrând cererea şi oferta de valori mobiliare negociate în mod
deschis şi liber pornind de la reguli cunoscute. Prin tehnici specifice aici se realizează vânzări-
cumpărări de valori mobiliare tradiţionale (acţiuni, obligaţiuni, valute, bonuri de tezaur), cât şi
moderne (opţiuni sau contracte futures).
Bursele au apărut ca urmare a unor necesitaţi dictate de relaţiile de schimb care joaca un
rol central în economia de piaţa. Dezvoltarea acestora însă până la stadiul actual a reprezentat un
proces istoric îndelungat şi evolutiv.
Majoritatea cercetărilor ştiinţifice în acest domeniu, îi creditează pe romani ca fiind cei
care au inventat sistemul bursier. Astfel, originile burselor s-ar afla în Roma antică unde anumite
reglementări privind funcţionarea acestora erau cuprinse în dreptul public.
Bursele au apărut ca o necesitate stringentă urmare a dezvoltării relaţiilor de schimb şi
implicit a economiei în ansamblu.