See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/267694256

Analiza evoluţiei şi a performanţelor ofertei turistice din România şi din

Transilvania

Article  in  Amfiteatru Economic · November 2014

CITATIONS READS

0 2,606

2 authors:

Monica Maria Coros Adina Negrusa

Babeş-Bolyai University Babeş-Bolyai University
91 PUBLICATIONS   175 CITATIONS    65 PUBLICATIONS   248 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Gastronomic Tourism & Food-services View project

Sustainability - Tourism in Romania View project

All content following this page was uploaded by Monica Maria Coros on 03 November 2014.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Abordări contemporane şi provocări ale turismului durabil AE

ANALIZA EVOLUŢIEI ŞI A PERFORMANŢELOR OFERTEI TURISTICE

DIN ROMÂNIA ŞI DIN TRANSILVANIA

Monica Maria Coroş1* şi Adina Letiţia Negruşa2

1)2)
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, România

Rezumat
Premisa lucrării este că există o legătură strânsă între slabele performanţe ale
turismului românesc şi calitatea ofertei sale de ospitalitate. În acest sens, se realizează o
analiză comparativă a ofertei turistice la nivelul României şi al regiunii Transilvania cu
scopul de a identifica particularităţile evoluţiei acestora şi cauzele performanţelor lor slabe.
Motivaţia pentru alegerea Transilvaniei rezidă în atractivitatea pe care o are această regiune
pentru turiştii străini, fiind o destinaţie cu potenţial ridicat pentru dezvoltarea unor produse
turistice competitive pe piaţa internaţională. Astfel, pe baza unei analize cuprinzătoare de
date secundare privind unităţile de primire turistică cu funcţiune de cazare, lucrarea prezintă
dispersia lor geografică, evoluţia capacităţii de cazare pe niveluri de clasificare, numărul de
locuri oferite, tipurile de unităţi, afilierea internaţională a hotelurilor, principalii proprietari
români etc. Distribuţia în funcţie de nivelul de clasificare, alături de indicii de utilizare a
capacităţii de cazare, caracterizează performanţele din această industrie. Studiul reliefează
faptul că, în ciuda unui potenţial turistic ridicat, oferta actuală de ospitalitate nu poate
susţine o dezvoltare sănătoasă a activităţii turistice şi prezintă câteva cauze posibile.

Cuvinte-cheie: ofertă turistică, ospitalitate, evoluţie, performanţe, proprietari de hoteluri şi

companii/organizaţii de management, analiză statistică.

Clasificare JEL: C46, L83

Introducere

Oferta turistică a României este caracterizată concis în câteva documente oficiale

elaborate de autorităţile române în vederea dezvoltării turismului românesc: Strategia
Naţională în Turism pentru perioada 2004-2006, Programul Operaţional Regional (POR)
2007-2013, Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007-2026 etc.
Anterior anului 1989 România a reprezentat o destinaţie turistică importantă pentru piaţa
est-europeană, fiind promovate cu precădere: produse turistice de litoral şi balneare,
programe şi circuite culturale, precum şi mănăstirile din nordul Moldovei şi din Bucovina.
Din păcate, în timp, oferta turistică românească (dezvoltată în special în anii 1970) a încetat
să evolueze, devenind astfel neatractivă şi necompetitivă pe piaţa internaţională. Chiar dacă

*
Autor de contact, Monica Maria Coroş – monica.coros@gmail.com

Vol. XVI • Nr. Special 8 • Noiembrie 2014 1089

AE Analiza evoluţiei şi a performanţelor ofertei turistice
din România şi din Transilvania

toate cele opt regiuni de dezvoltare ale ţării, inclusiv cele mai puţin dezvoltate, sunt
înzestrate cu un foarte valoros potenţial turistic, contribuţia turismului în PIB-ul naţional a
fost şi continuă să fie una modestă. Specialiştii consideră că turismul românesc este susţinut
de câteva segmente care funcţionează bine şi se dezvoltă corespunzător: agroturismul;
turismul balnear; turismul montan; turismul de circuit; turismul de evenimente. Potenţialul
turistic al României este variat şi este distribuit relativ uniform la nivelul regiunilor de
dezvoltare ale ţării, acestea posedând un potenţial turistic semnificativ din perspectiva
resurselor naturale, culturale şi istorice. Desigur, în ceea ce priveşte valorificarea
potenţialului turistic, apar disparităţi la nivelul regiunilor, determinate atât de condiţiile
istorice de dezvoltare a acestora, cât şi de gradul de dezvoltare a infrastructurii generale a
ţării ce, adesea, generează imposibilitatea de a valorifica resurse de mare atractivitate
datorită accesibilităţii reduse. Această situaţie a condus şi la continuarea dezvoltării unor
destinaţii în detrimentul altora. Există o concentrare mai mare îndeosebi în zona Carpaţilor
Meridionali, care cuprind un număr semnificativ de staţiuni turistice montane, balneare şi
balneoclimaterice de interes naţional, dar şi local.
Bazându-se pe prezentarea literaturii de specialitate şi a metodologiei de cercetare,
principalele etape ale prezentei cercetări vor acoperi: analiza potenţialului turistic al
României şi al Transilvaniei, discutarea gradului de dezvoltare a ofertei naţionale şi
regionale de cazare şi a manierei în care aceasta sprijină dezvoltarea destinaţiilor turistice,
precum şi analiza performanţelor prestatorilor de servicii de cazare (în termeni de grad de
ocupare). Toate acestea vor conduce la formularea mai multor concluzii.

1. Recenzia literaturii de specialitate

Odată ridicată Cortina de Fier, fostele ţări comuniste din Europa de Est, inclusiv
România, au reintrat pe piaţa turismului internaţional, stârnind interesul Occidentului. În
acest context, România s-a confruntat cu provocarea de a valorifica o atare oportunitate.
Perspectiva unui număr crescut de sosiri turistice în diversele destinaţii ale ţării a
determinat o sporire a cererii pentru infrastructură (Butler, 1980), îndeosebi în sectorul
serviciilor de cazare. Pentru a contribui la dezvoltarea turismului, unităţile de cazare trebuie
să fie disponibile în cantitatea necesară şi la un nivel calitativ în concordanţă cu aşteptările
călătorilor ce sosesc. Astfel, creşterea numărului de turişti a determinat intensificarea
activităţii de afaceri şi un flux investiţional în industria ospitalităţii. Veniturile mari
preconizate ale sectorului ospitalităţii au făcut industria atractivă în rândul întreprinzătorilor
dornici să exploreze noi domenii de afaceri. Se presupune că bucla se închide cu o
infrastructură puternică şi bine dezvoltată, capabilă să stimuleze cheltuiala turistică şi să
genereze noi oportunităţi de afaceri în domenii conexe ale economiei locale, toate acestea
conducând la o nouă creştere a turismului (Butler, 1980). În ciuda apariţiei unei astfel de
oportunităţi, România a ratat startul, întrucât timp de mai bine de 15 ani de la căderea
comunismului, nivelul investiţiilor din sectorul hotelurilor şi al restaurantelor a reprezentat
constant mai puţin de 2 % din totalul investiţiilor realizate în România, având totodată o
contribuţie nesemnificativă la PIB (Pop, et al., 2007, pp. 120-121). În consecinţă, oferta de
cazare a ajuns să fie uzată moral şi neatractivă.
În viziunea lui Hong (2008, p. 59): „Avantajele competitive rezultă din utilizarea
eficientă a resurselor din patrimoniul unei destinaţii turistice pentru atragerea potenţialilor
turişti. Suplimentar, avantajele concurenţiale oferă o perspectivă asupra strategiei de
realocare a diverselor dotări ale resurselor turistice pentru modificarea avantajelor
comparative existente.” În acest context, performanţa poate fi asociată competitivităţii.

1090 Amfiteatru Economic

Abordări contemporane şi provocări ale turismului durabil AE
Conform aceluiaşi autor, unii dintre factorii determinanţi ai competitivităţii sunt: a)
investiţiile în infrastructura destinaţiei (inclusiv: accesibilitate, design, unităţi de cazare,
sisteme de transport şi servicii specifice de alimentaţie); acestea constituie cea mai
importantă componentă, fiind baza funcţională, cunoscută şi drept factori avansaţi (în
terminologia lui Porter); b) planificarea strategică a legăturilor destinaţiei cu piaţa
(inclusiv: construirea de legături turistice între caracteristici şi activităţi creative); acestea
reprezintă al doilea element al investiţiilor instituţionale funcţionale care pot contribui la
atragerea turiştilor, element cunoscut şi ca internaţionalizarea cererii domestice (în cazul lui
Porter); c) creşterea şi dezvoltarea (inclusiv: creşterea economică şi dezvoltarea sistemelor
sociale publice) determină statutul socio-economic al unei destinaţii ce poate sprijini cu
robusteţe infrastructura de sprijin şi reţelele sistemelor de siguranţă a turiştilor; d) eficienţa
performanţelor operaţionale ale destinaţiei (inclusiv: servicii asociate pachetelor de tip
one-stop travel package) reprezintă factorul motivaţional primordial al turiştilor; eficienţa
performanţei operaţionale a unei destinaţii depinde în principal de gradul de sofisticare a
turiştilor autohtoni şi de nivelul sporit al pretenţiilor şi al aşteptărilor lor comparativ cu alte
destinaţii; astfel, conform analizei Porter, turiştii autohtoni sofisticaţi nu oferă doar
motivele pentru care s-ar evalua performanţele concrete ale procesului de servire asociat
prestaţiei, ci, de asemenea, servesc şi drept indicator de atenţionare cu privire la
principalele curente şi tendinţe ale serviciilor turistice la nivel mondial sau la nevoia de
tranziţie sau de schimbare (Hong, 2008, pp. 59-63).
În cazul turismului poate mai mult decât în alte cazuri, consumatorii sunt
înconjuraţi de un număr nelimitat de opţiuni; prin urmare, prestatorii de servicii se
confruntă cu o bătălie în amonte pentru satisfacerea nevoilor clienţilor lor tot mai
pretenţioşi, care pot foarte uşor să opteze pentru alţi prestatori dacă sunt nemulţumiţi de o
experienţă trăită (Abdullah şi Hamdan, 2012). Pentru hoteluri, principalul indicator al
succesului este asociat gradului de ocupare (Abdullah şi Hamdan, 2012). Desigur, cu cât
este mai mare indicele de ocupare, cu atât vor fi mai bune şi performanţele în termeni de
profit. Gradul de ocupare este influenţat de factori externi şi interni. Prima categorie
include: starea economiei, nivelul dezvoltării tehnologice, mediul politic, legislaţia şi
demografia. A doua categorie de factori are legătură cu: provocările managementului
hotelier, calitatea servirii, politica de preţ şi taxele aplicate, varietatea şi calitatea
facilităţilor de alimentaţie, de cazare şi de agrement, respectiv şi localizarea hotelului. În
consecinţă, o prestaţie slabă din perspectiva calităţii servirii generează probleme legate de
factorii interni (Abdullah şi Hamdan, 2012). Ţinând cont de marea varietate de oportunităţi
şi de ameninţări determinate de mediul de afaceri al industriei de ospitalitate, „pentru a fi
sustenabil în mediul concurenţial de astăzi, crearea unui nume puternic şi a unei imagini de
marcă sunt cruciale. Pentru ca un hotel să îşi creeze un nume puternic, acesta trebuie să aibă
performanţe deosebite în ceea ce priveşte calitatea servirii şi să adopte o politică de preţ
competitivă.” (Abdullah şi Hamdan, 2012, p. 200).
Analiza ofertei de cazare a hotelurilor afiliate internaţional este importantă şi utilă
deoarece turiştii străini tind să se cazeze îndeosebi în structurile de cazare ale brandurilor
preferate (Pranić, Ketkar şi Roehl, 2011), fie datorită beneficiilor aduse de programele lor
de fidelizare, fie asigurându-şi, astfel, în cadrul unor destinaţii mai puţin cunoscute sau mai
puţin dezvoltate din punct de vedere economic (precum România), garanţia unei prestaţii la
un nivel calitativ deja cunoscut şi anticipabil. Turiştii străini tind să fie principalii clienţi ai
hotelurilor afiliate internaţional, probabil şi datorită fenomenului globalizării şi al
McDonald-izării, ce determină o cerere în creştere pentru servicii standardizate, pe care
hotelurile afiliate garantează că le pot presta (Hociung şi Frâncu, 2012).

Vol. XVI • Nr. Special 8 • Noiembrie 2014 1091

AE Analiza evoluţiei şi a performanţelor ofertei turistice
din România şi din Transilvania

Performanţele prestatorilor din turismul românesc sunt asociate gradului de

ocupare în contextul în care literatura de specialitate arată că, pentru supravieţuire, unităţile
trebuie să atingă un grad de ocupare de minimum 50 %; pentru realizarea unui profit din
activitatea de cazare, gradul minim de ocupare trebuie să depăşească acest nivel (Negruşa,
2006, p. 108). Alţi autori (Kainthola, 2009, p. 134) consideră că pragul de rentabilitate este
atins abia la un grad de ocupare de 60 %, ceea ce face demersul şi mai dificil. Mai mult,
sporirea calităţii serviciilor este cu siguranţă necesară atât la nivel naţional, cât şi în plan
regional; în acest sens, specialiştii recomandă implementarea conceptului de management
al calităţii totale cu scopul principal de a creşte nivelul satisfacţiei turiştilor.

2. Metodologie

Lucrarea prezintă un studiu comparativ al ofertei turistice din România şi din

Transilvania cu scopul de a identifica potenţialul de dezvoltare şi de competitivitate al
turismului din Transilvania, precum şi cauzele performanţelor slabe obţinute până acum.
Pentru a atinge obiectivele propuse în această cercetare s-a realizat o analiză cantitativă de
date secundare prezente în anuare statistice şi în rapoarte sau documente reprezentative. În
cadrul acestui demers, dezvoltarea ofertei turistice a fost analizată şi urmărită în dinamică
printr-un sistem de indicatori specifici: capacitate de cazare, ofertă turistică şi grad de
ocupare. S-a delimitat Transilvania pe baza celor 16 judeţe cuprinse în regiunile de
dezvoltare Centru, Nord-Vest şi Vest.
Pentru evaluarea potenţialului turistic al României şi al Transilvaniei au fost
prelucrate informaţiile din legislaţia ce reglementează amenajarea teritoriului. Astfel, pe
de-o parte, au fost centralizate resursele turistice naturale şi antropice (OUG 142/2008
secţiunea VIII şi Legea 190/2009, secţiunea VIII), respectiv problemele pe care destinaţiile
le au cu infrastructura turistică şi cu cea tehnică şi, pe de altă parte, au fost sistematizate
zonele protejate şi valorile de patrimoniu cultural de interes naţional (Legea 5/2000
secţiunea III). Odată caracterizată oferta turistică a României şi a Transilvaniei, conform
descrierii anterioare, analiza a continuat pe baza datelor colectate de Institutul Naţional de
Statistică (INS) în Anuarele Statistice ale României (ASR), în Buletinele Statistice Lunare
Judeţene (BSLJ) şi în baza de date TempoOnline.
Pe baza în rezultatelor celui mai recent Recensământ al populaţiei şi locuinţelor
(octombrie 2011), s-a determinat numărul de municipii, de oraşe şi de comune din România
şi din Transilvania. La nivel guvernamental, autoritatea pentru turism elaborează periodic o
listă ce cuprinde toate unităţile de primire turistică cu funcţiune de cazare autorizate.
Informaţiile din baza de date valabilă la nivelul lunii decembrie 2012 au fost confruntate cu
lista unităţilor administrativ-teritoriale UAT cu potenţial turistic ridicat şi foarte ridicat, cu
cea a unităţilor de cazare autorizate, respectiv cu cea a unităţilor de alimentaţie publică din
România pentru a se determina măsura în care oferta turistică sprijină potenţialul turistic al
României şi al Transilvaniei (OUG 142/2008, Legea 190/2009 şi MDRT, 2012).

3. Rezultate şi discuţii

Una dintre concluziile specialiştilor care au analizat turismul românesc este aceea
că zonele mai puţin dezvoltate sau chiar nedezvoltate ale ţării cuprind cele mai importante
obiective şi atracţii turistice. Tocmai turismul este resursa ce poate să le asigure
revitalizarea, prin valorificarea potenţialului lor natural şi cultural. Analiştii au împărţit
potenţialul turistic al României în două categorii: zone cu potenţial turistic complex şi de

1092 Amfiteatru Economic

Abordări contemporane şi provocări ale turismului durabil AE
mare valoare (care ocupă circa 24 % din suprafaţa ţării şi includ: Parcuri Naţionale şi
Rezervaţii ale Biosferei, monumente naturale, arii naturale protejate, valori de patrimoniu
cultural de interes naţional, resurse balneare, muzee şi case memoriale) şi zone cu potenţial
turistic ridicat (ce ocupă alte 34 % din suprafaţa ţării şi includ cel puţin una dintre
următoarele categorii de resurse turistice: rezervaţii şi monumente ale naturii de interes
naţional, valori de patrimoniu cultural de interes naţional, resurse balneare, muzee şi case
memoriale) (PATN secţiunea VI. Turism, Anexa 3). Acestor zone li se adaugă şi o serie de
UAT-uri ce cuprind: atracţii turistice, naturale şi antropice, bogate în oportunităţi pentru
dezvoltarea turismului, dar care au o densitate mai redusă (PATN, secţiunea VI. Turism,
Anexele 5 şi 6).
O analiză rapidă a informaţiilor prelucrate pe baza PATN şi prezentate în Tabelul
nr. 1 permite caracterizarea succintă a turismului românesc atât din perspectiva resurselor
naturale şi antropice de care dispune ţara noastră, cât şi prin prisma măsurii în care
infrastructura tehnică şi cea specifică turismului contribuie la dezvoltarea sa.
Un prim rezultat arată că UAT-urile judeţelor ce compun Transilvania
concentrează aproape 54 % din totalul resurselor turistice ale României, existând o pondere
mai mare a localităţilor în care domină deopotrivă resursele turistice naturale şi cele
antropice. În al doilea rând, atât în cazul României, per ansamblu, cât şi în cel al
Transilvaniei, în particular, situaţia dotării destinaţiilor înzestrate cu resurse turistice
naturale şi antropice cu infrastructura tehnică şi turistică necesară exploatării optime a
acestor resurse este dezastruoasă: 79,2 % din UAT-urile cu concentrare mare şi foarte mare
de resurse turistice din România şi 80,2 % din cele din spaţiul transilvan au probleme de
infrastructură (Tabel nr. 1).

Tabel nr. 1: Situaţia resurselor turistice naturale şi antropice şi a infrastructurii

tehnice şi turistice la nivelul României şi al Transilvaniei
infrastructură (număr)

UAT-uri cu concentraţie mare şi foarte

mare de resurse turistice (număr)
Resurse turistice Probleme de
Resurse turistice

dominante infrastructură
(Număr total)

Regiune de dezvoltare
Probleme de

Turistică &
Naturale şi
Antropice

antropice

Turistică
Naturale

Tehnică

Tehnică
România 1,164 922 529 372 263 369 110 443
Transilvania 627 503 251 213 163 226 46 231
Nord-Est 162 129 65 55 42 31 24 74
Sud-Est 132 116 79 40 13 38 12 66
Sud 123 89 70 34 19 43 20 26
Bucureşti-Ilfov 6 2 1 2 3 2 0 0
Sud-Vest 114 83 63 28 23 29 8 46
Surse: determinări proprii pe baza: OUG 142/2008 şi Legea 190/2009

Această analiză mai relevă şi faptul că regiunile cu cele mai multe UAT-uri cu
multe şi foarte multe resurse turistice naturale şi antropice au şi cele mai multe localităţi cu
probleme de infrastructură tehnică şi turistică, numărul lor fiind îngrijorător de mare.

Vol. XVI • Nr. Special 8 • Noiembrie 2014 1093

AE Analiza evoluţiei şi a performanţelor ofertei turistice
din România şi din Transilvania

Dezvoltarea unităţilor de cazare turistică din România şi din Transilvania

Aşa cum reiese din graficul de mai jos (Figura nr. 1), cel mai mare număr de
structuri de cazare era generat de vile şi de hoteluri. Acest lucru se datorează faptului că
unităţile de cazare din România s-au dezvoltat foarte mult în anii ’70. Investiţiile realizate
în perioada comunistă au avut drept scop dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru
turismul de masă, motiv pentru care s-au construit hoteluri mari de clasificare inferioară.
Această situaţie a continuat până în prima perioadă a anilor 1990; abia prin 1993-1994 au
început să apară primele pensiuni turistice (pensiuni şi ferme agroturistice, pensiuni urbane
şi rurale sau pensiuni turistice). Locurile de cazare oferite în structurile publice autorizate şi
clasificate par a fi dominate de cele din cadrul hotelurilor. Din perspectiva clasificării, cele
mai multe locuri oferite înainte de 1990 erau la nivelul a 1 sau 2 stele (conform clasificării
curente).

Figura nr. 1: Evoluţia unităţilor de cazare în perioada 1970-2013

Surse: determinări proprii pe baza: INS, ASR, 1971-2010 şi TempoOnline, 2014.1

Oferta de cazare (Figura nr. 2) a avut o evoluţie ascendentă până în anul 2010. S-
au înregistrat modificări semnificative în sensul sporirii calitative a ofertei de cazare, pe
fondul diminuării ponderii unităţilor slab clasificate (privatizate la începutul anilor 2000 şi
ulterior renovate sau închise). După 1989, au început să apară numeroase structuri noi,
dintre care cea mai semnificativă contribuţie numerică şi ca locuri de cazare o au: hotelurile
(în general, mici), pensiunile turistice urbane, cele agroturistice şi pensiunile rurale. În
vreme ce numărul de unităţi aproape s-a dublat, cel al locurilor a rămas practic neschimbat.
Circa 80 % din capacitatea de cazare existentă este funcţională pe tot parcursul anului.
Oferta de cazare continuă să fie dominată de unităţile şi de locurile de cazare de
clasificare inferioară sau chiar neclasificate. Dacă o astfel de situaţie era acceptabilă într-o
perioadă în care programele sociale erau în prim plan, astăzi piaţa este cea care face
selecţia; or, din declinul observat atât la nivelul cererii de cazare, cât şi al gradului de
ocupare la nivelul unităţilor de cazare, rezultă că turiştii resping oferta, datorită nivelului
slab al calităţii. La finele lui 2013, locurile de cazare ale structurilor de 3, 4 sau 5 stele/flori,
reprezentau circa 50 % din totalul unităţilor şi al locurilor de cazare (Figura nr. 2).
Deşi numărul de unităţi de cazare a crescut constant în ultimii ani, s-a înregistrat
totuşi o scădere a numărului de locuri disponibile, ceea ce indică pe de-o parte apariţia de
noi structuri de primire turistică cu funcţiune de cazare cu un număr relativ mic de camere

1094 Amfiteatru Economic

Abordări contemporane şi provocări ale turismului durabil AE
şi de locuri şi, pe de altă parte, restructurarea, renovarea sau chiar închiderea unor unităţi de
cazare de dimensiuni mari.

Figura nr. 2: Locurile de cazare, pe niveluri de clasificare în perioada 1970-2013

Surse: determinări proprii pe baza: INS, ASR, 1971-2010 şi TempoOnline, 2014.2

La nivelul lunii decembrie din anul 2012 (MDRT), în România erau autorizate să
funcţioneze un număr de 7.736 de unităţi de cazare clasificate, în cadrul cărora s-au regăsit
153.433 de camere şi 320.074 de locuri. Structurile de cazare sunt relativ mici, având în
medie 19,8 camere pe unitate de cazare şi oferind 41,4 locuri pe structură de primire
turistică; dintre acestea, 3,96 % au mai puţin de cinci locuri (Figura nr. 4).

Figura nr. 3: Oferta de cazare – România şi Transilvania

Sursă: determinări proprii pe baza: INS, ASR, 2005-2010 şi TempoOnline, 2014.2 şi 3

Cele mai numeroase structuri de primire turistică cu funcţiune de cazare sunt

pensiunile turistice (în total 3.917 unităţi, adică 51 % la nivel naţional şi 2.389 de unităţi,
respectiv 63 % în Transilvania). Din analiza comparativă realizată după criteriul ponderii
pe tipuri de pensiuni, rurale, urbane şi agroturistice, a rezultat faptul că în Transilvania se
respectă structura de la nivel naţional, cu o singură excepţie: ponderea pensiunilor
agroturistice este de două ori mai mare în comparaţie cu media de la nivelul ţării. Astfel, în

Vol. XVI • Nr. Special 8 • Noiembrie 2014 1095

AE Analiza evoluţiei şi a performanţelor ofertei turistice
din România şi din Transilvania

Transilvania sunt 31 % pensiuni rurale, 28 % urbane şi 5 % agroturistice. Acest lucru

întăreşte ideea potenţialului rural pentru turismul în regiunea transilvană. Per ansamblu,
pensiunile contribuie la oferta totală de locuri de cazare cu circa 21 % la nivel naţional şi cu
aproximativ 35 % în plan regional.
Transilvania deţine circa o treime din locurile de cazare disponibile la nivel
naţional şi are în funcţiune aproape jumătate din totalul disponibil la nivel naţional (Figurile
nr. 3 şi 4). Deşi cel mai mare număr de locuri este disponibil la nivelul regiunii Centru,
urmată de Nord-Vest şi de Vest, în privinţa locurilor în funcţiune trebuie să atragem atenţia
asupra faptului că, la nivelul regiunii Nord-Vest, au funcţionat aproape la fel de multe
locuri ca şi în cazul regiunii Centru. În anul 2012, se remarcă o creştere semnificativă a
locurilor disponibile la nivelul regiunii Centru, însă ea nu este reflectată şi în cazul locurilor
în funcţiune. În Transilvania, regiunea Centru este aceea care dispune de cea mai bogată
ofertă de cazare; această situaţie este absolut firească, dat fiind potenţialul turistic pe care îl
are regiunea.

Figura nr. 4: Unităţile, camerele şi locurile de cazare, pe regiuni de dezvoltare

Sursă: determinări proprii pe baza: MDRT, 2012

Analiza ofertei de cazare pe niveluri de clasificare (MDRT, 2012) a permis

caracterizarea ei. Astfel, oferta este dominată de unităţile de 3 stele/flori (42 % în România
şi 46 % în Transilvania) şi de 2 stele/flori (34 % în România şi 32 % în Transilvania), în
vreme ce structurile clasificate la 1 stea/floare sunt relativ puţine (7 % în România şi 6 % în
Transilvania). Structurile clasificate la un nivel superior (4 stele/flori) au o contribuţie
modestă (15 % la nivel naţional şi 14 % la nivel regional), iar segmentul de lux este foarte
mic (doar circa 2 % în ambele cazuri). La nivel naţional, cel mai probabil, această situaţie
se datorează faptului că regiunea Sud-Est, care concentrează circa 20 % din structurile de
cazare, oferă cele mai multe locuri de cazare (din totalul locurilor de cazare, pe litoral sunt
circa: 52 % – 1 stea/floare, 43 % – 2 stele/flori, 28 % – 3 stele/flori, 22 % – 4 stele şi
25 % – 5 stele/flori).
O analiză realizată de practicieni (Horeca, 2012) a arătat că în România existau şi
funcţionau la nivelul verii anului 2012 peste 8.000 de pensiuni turistice, oferind circa
140.000 de locuri de cazare. Dintre acestea, doar mai puţin de jumătate erau clasificate,
această situaţie constând totuşi într-o îmbunătăţire faţă de anul precedent (cu încă

1096 Amfiteatru Economic

Abordări contemporane şi provocări ale turismului durabil AE
500 de unităţi clasificate şi cu încă 10.000 de locuri). Astfel, ponderea tuturor locurilor
oferite de pensiuni urcă la circa 40 % din totalul naţional. Regiunile de top în termeni de
ofertă de cazare sunt: Sud-Est, Centru şi Vest, de altfel acestea fiind regiunile care se
bucură şi de cele mai ridicate niveluri ale cererii turistice pentru serviciile pensiunilor
turistice. Regiunea Centru are cel mai mare număr de pensiuni de aproximativ 2.800 de
unităţi. Mai mult, judeţele Constanţa, Braşov, Prahova, Suceava şi Sibiu concentrează peste
jumătate din pensiunile active şi din locurile de cazare disponibile (Horeca, 2012; MDRT,
2012).

Figura nr. 5: Principalele tipuri de unităţi de cazare din România şi din Transilvania
Sursă: determinări proprii pe baza: MDRT, 2012

Hotelurile contribuie la oferta naţională de cazare cu aproape 19 % din totalul

unităţilor şi cu circa 53 % din totalul locurilor, iar în Transilvania cu puţin peste 14 %
dintre structurile de cazare şi cu 36 % din locuri. Hostel-urile şi motelurile sunt slab
reprezentate pe piaţă, cele mai multe regăsindu-se pe litoral, în reşedinţele de judeţ şi în
staţiunile urbane. Vilele turistice sunt prezente la nivelul municipiilor şi în cadrul staţiunilor
turistice de litoral, balneare şi montane; alături de bungalouri, ele constituie o importantă
categorie de structuri de primire turistică. Cabanele sunt adesea asociate cu turismul
montan şi cu cel cinegetic; peste 70 % dintre ele se găsesc în Transilvania (în special, în
regiunile Centru şi Vest), în vreme ce restul sunt în regiunile Nord-Est şi Sud.
Campingurile şi căsuţele de tip camping reprezintă alte două categorii de unităţi asociate în
general cu turismul montan; circa jumătate din oferta României este localizată în
Transilvania îndeosebi în regiunea Centru. Satele de vacanţă reprezintă un tip de structură
de primire turistică cu mare potenţial de dezvoltare, care încă nu cunoaşte o dezvoltare
semnificativă nici la nivel naţional şi nici pe plan regional, în România funcţionând 14 sate
de vacanţă, din care doar 6 în Transilvania; doar unul singur este tematic, Arsenal Park de
la Orăştie, judeţul Hunedoara (Figura nr. 5).

Unităţile de cazare şi destinaţiile cu potenţial turistic

România are 3.179 de UAT-uri, din care 37 % sunt în Transilvania; din cele
319 municipii şi oraşe, 44,5 % sunt în Transilvania, iar din cele 2.860 de comune, doar
36,4 % sunt în Transilvania. Un total de 1.164 de UAT-uri româneşti (36,6 %) au potenţial

Vol. XVI • Nr. Special 8 • Noiembrie 2014 1097

AE Analiza evoluţiei şi a performanţelor ofertei turistice
din România şi din Transilvania

turistic mare şi foarte mare; dintre acestea 79,2 % se confruntă cu probleme semnificative
de infrastructură (Tabelul nr. 1). În Transilvania sunt 627 de UAT-uri cu potenţial turistic
mare şi foarte mare; dintre acestea, 80,2 % întâmpină probleme serioase de infrastructură
(Figura nr. 6 şi Tabelul nr. 1).

Figura nr. 6: Structurile de cazare pe tipuri de localităţi şi de destinaţii

Sursă: determinări proprii pe baza: MDRT, 2012

Aşa cum reiese din datele din Figura nr. 6, oferta de cazare, disponibilă la nivel
naţional şi în Transilvania, nu este suficient de dezvoltată şi, în consecinţă, eşuează în
sprijinirea destinaţiilor cu potenţial turistic ridicat şi foarte ridicat. O situaţie chiar mai
deficitară apare în cazul ofertei de servicii de restauraţie. Acestei stări de fapt i se adaugă şi
o ofertă extrem de săracă de servicii de agrement. Cumulate, aspectele de mai sus nu fac
decât să explice performanţele modeste ale turismului românesc şi ale celui transilvan şi
pot, totodată, să ofere şi o serie de motive pentru care cererea turiştilor români şi a celor
străini, deopotrivă, este încă redusă (Figurile nr. 8 a & b).
Un mijloc prin care aceste aspecte negative pot fi diminuate într-o oarecare măsură
este oferit de prezenţa pe piaţa românească a lanţurilor hoteliere internaţionale, deoarece:
„Brandurile hoteliere internaţionale sunt o necesitate pentru orice destinaţie turistică.
Acestea asigură în primul rând un sistem de distribuţie, adică aduc clienţi în destinaţia
respectivă. […] Turiştii care au o cultură a vacanţelor aleg hoteluri ce operează sub
branduri internaţionale. […] Un lanţ internaţional impune o serie de standarde ce trebuie
îndeplinite şi în acelaşi timp ţine cont de condiţiile şi facilităţile pe care le oferă hotelul
clientului.” (Tiron, 2010).
La finele lunii martie din anul 2013, erau prezente pe piaţa românească 16 grupuri
şi lanţuri hoteliere internaţionale cu unul sau mai multe branduri; acestea concentrau 54 de
hoteluri, cu 7.744 de camere şi 15.279 de locuri; acestea erau: Wyndham Worldwide
(11 hoteluri sub brandurile Howard Johnson şi Ramada şi 3.696 de locuri); Accor Hotels
(6 hoteluri sub brandurile Ibis, Novotel şi Pullman şi 2.438 de locuri); Hilton Hotels &
Resorts (6 hoteluri sub brandurile Double Tree, Hampton şi Hilton şi 1.707 locuri); Best
Western (11 hoteluri şi 1.307 locuri); Golden Tulip Hotels, Inns & Resorts (5 hoteluri sub
brandul Golden Tulip şi 1.274 de locuri); IHG – InterContinental Hotels Group (2 hoteluri
sub brandurile Crowne Plaza Hotels & Resorts şi Intercontinental şi 846 de locuri);
Rezidor Hotel Group (1 hotel sub brandul Radisson Blu şi 814 locuri); Marriott

1098 Amfiteatru Economic

Abordări contemporane şi provocări ale turismului durabil AE
International (1 hotel sub brandul JW Marriott şi 810 locuri); Danubius Hotels (3 hoteluri
şi 788 de locuri); Select Hotels Group (1 hotel sub brandul Select Hotels Collection şi
374 de locuri); Vienna International Hotels & Resorts (1 hotel sub brandul Vienna şi
353 de locuri); NH Hoteles (2 hoteluri şi 314 locuri); Europa Group Hotels (1 hotel sub
brandul Europa Royale şi 204 locuri); Hunguest Hotels Hungary (1 hotel sub brandul
Hunguest Hotels şi 188 de locuri); K+K Hotels Group (1 hotel şi 124 de locuri) şi Minotel
(1 hotel şi 42 de locuri) (MDRT, 2012 şi website-urile grupurilor şi lanţurilor hoteliere
internaţionale).
Regiunea Bucureşti-Ilfov dispune de cele mai multe hoteluri afiliate internaţional;
cumulat, cele trei regiuni ale Transilvaniei se ridică la acelaşi număr de hoteluri, dar în
privinţa numărului de camere şi de locuri de cazare oferta acestei destinaţii rămâne la circa
jumătate din cea a Capitalei. Pe litoral se găsesc doar 3 hoteluri afiliate internaţional; oferta
lor de locuri de cazare este neglijabilă. Marea majoritate a hotelurilor afiliate internaţional
sunt hoteluri de 4 şi de 5 stele (în total 40 de hoteluri); prezenţa pe piaţa românească a
hotelurilor de buget mediu este discretă (2 hoteluri de 2 stele şi 13 de 3 stele).
O prezenţă mai puternică a brandurilor hoteliere internaţionale pe piaţa
românească nu poate decât să contribuie la sporirea calităţii ofertei de cazare, prin
intensificarea concurenţei de pe piaţă. Astfel, şi lanţurile şi grupurile autohtone ar fi
stimulate să îşi amelioreze oferta.

Figurile nr. 7 a & b: Grupurile şi lanţurile autohtone pe niveluri de clasificare

Sursă: determinări proprii pe baza: MDRT, 2012 şi a website-urilor grupurilor, lanţurilor
şi unităţilor hoteliere autohtone

Următoarele companii autohtone pot fi tratate ca grupuri sau lanţuri hoteliere:

Unita Turism (cel mai mare lanţ hotelier românesc, deţinut de Josef Goschy, cuprinde:
18 hoteluri cu 4.374 de locuri, precum şi o serie de vile), Phoenicia Hotels & Resorts
(posedat de Mohammad Murad, are 16 hoteluri cu 3.905 locuri), Continental (îi aparţine lui
Radu Enache, include: 8 hoteluri şi un motel, plus 4 alte hoteluri afiliate internaţional cu
1.812 locuri), ARO Palace (6 hoteluri şi 1.279 de locuri), Ana Hotels (grup deţinut de
George Copos, cu 5 hoteluri şi 1.057 de locuri), Călimăneşti-Căciulata (5 hoteluri şi 1.694
de locuri); Împăratul Romanilor (5 hoteluri cu 722 de locuri), Rin Hotels (deţinut de fraţii
Negoiţă, 4 hoteluri şi 2.170 de locuri), Rina Hotels & Resorts (4 hoteluri şi 885 de locuri),
International Hotels (2 hoteluri şi 483 de locuri) şi Residence Hotels (cu 2 hoteluri boutique
şi 136 de locuri). Cu excepţia a patru companii (Călimăneşti-Căciulata, Rin Hotels,
International Hotels şi Residence Hotels), toate celelalte grupuri şi lanţuri hoteliere sunt
prezente şi în Transilvania, cu 26 de hoteluri şi 5.054 de locuri (adică puţin peste 27 %).

Vol. XVI • Nr. Special 8 • Noiembrie 2014 1099

AE Analiza evoluţiei şi a performanţelor ofertei turistice
din România şi din Transilvania

Majoritatea proprietarilor români de hoteluri nu par interesaţi să dezvolte identităţi

de lanţ sau de grup hotelier. Un număr mare de hoteluri (71 % din numărul total) sunt
proprietăţi solitare; circa 13 % dintre locuri sunt oferite de companii ce deţin două hoteluri.
Proprietarii a câte trei, patru sau cinci hoteluri sunt nesemnificativi pe piaţă ca număr de
unităţi şi de locuri. Marii proprietari de hoteluri din România administrează 105 hoteluri
cuprinzând 33.236 de locuri (circa 18 % din oferta naţională): SIF Transilvania (40 de
hoteluri şi 14.006 locuri, incluzând: SC Turism Covasna SA cu 3 hoteluri, SC Turism Felix
SA cu 7 hoteluri şi THR Marea Neagră cu 20 de hoteluri), sindicatele româneşti
(18 hoteluri şi 8.368 de locuri, respectiv: Cartel Alfa: 3 hoteluri, BN SIND Balneo Turism:
12 hoteluri şi CSDR SIND Turism: 3 hoteluri), TBRCM (15 hoteluri şi 3.684 de locuri),
companiile fraţilor Micula (14 hoteluri şi 4.941 de locuri), unele asociaţii cooperatiste
(10 hoteluri şi 460 de locuri) şi RA-APPS (8 hoteluri şi 1.777 de locuri).
Ponderea mai mare a hotelurilor clasificate la 3, 4 sau 5 stele în cazul grupurilor şi
al lanţurilor româneşti indică un interes sporit faţă de acest aspect şi o orientare a
investitorilor spre hotelurile de clasă superioară şi de lux atât în România, cât şi în
Transilvania (Figurile nr. 7 a & b). În acelaşi timp, în cazul celorlalte hoteluri (mult mai
numeroase, de altfel) se observă că 45 % la nivel naţional şi 38 % în Transilvania sunt
clasificate la 1 şi 2 stele, respectiv alte 39 % în cazul României şi 42 % în cel al regiunii
sunt clasificate la 3 stele. Segmentul hotelier de clasă superioară şi de lux este slab
reprezentat comparativ cu cel mediu şi ieftin (16 % în România şi 20 % în Transilvania).
Cum, turiştii străini tind să aibă aşteptări mai mari în privinţa calităţii prestaţiei,
oferta de servicii de cazare care îi vizează în mod deosebit este cea a hotelurilor afiliate
internaţional. În percepţia prestatorilor, turiştii români par să aibă aşteptări mai modeste,
motiv pentru care principalii operatori de pe piaţă nu şi-au îmbunătăţit oferta din punct de
vedere calitativ, însă au optat pentru o continuă majorare a tarifelor practicate. Desigur,
această strategie nu a fost una câştigătoare, ea determinând scăderea interesului românilor
pentru destinaţiile autohtone.

Performanţele prestatorilor locali reflectate în gradul de ocupare

Pe fondul scăderii continue a interesului turiştilor faţă de destinaţiile autohtone, la

nivelul unităţilor de cazare a apărut problema gradului de ocupare. Indicii de ocupare netă a
capacităţii în funcţiune (Figura nr. 8 a) au înregistrat o tendinţă descendentă, scăzând la
nivel naţional de la aproape 70 % în 1989 la puţin peste 25 % în 2012 (de la peste 70 %
pentru hoteluri la doar 30 %, iar pentru vile de la aproximativ 60 % la numai 20 %); în
Transilvania au scăzut de la 40 % in 1993 la puţin peste 20 % în 2013.
Pensiunile turistice (urbane, rurale şi agroturistice) nu au reuşit să depăşească
pragul de 15-20 %, având în prezent un grad de ocupare chiar sub 15 %. Sezonalitatea este
un fenomen prezent atât la nivel naţional, cât şi în plan regional, cu un sezon de vară mai
accentuat (Figura nr. 8 b). Per ansamblu, anul 2013 a fost cel mai slab, în vreme ce 2004 şi
2007 au avut cele mai bune rezultate. Pe parcursul sezonului cald se remarcă o uşoară
revenire a gradului de ocupare în anii 2011 şi 2012, urmată de un nou declin în 2013.
Valorile rămân modeste, înregistrându-se în cel mai recent vârf de sezon doar 40 % la nivel
naţional şi puţin peste 30 % în Transilvania. Dacă, în prima parte a intervalului studiat,
destinaţiile turistice de litoral aveau cel mai mare grad de ocupare, începând cu anul 2000
acest grad a început să se înregistreze în staţiunile balneare. În cazul ambelor destinaţii,
tendinţa este una descendentă, deşi pe parcurs au fost observate şi reveniri. Un declin foarte
accentuat apare în cazul destinaţiilor montane, de la peste 40 % în anii 1990, la aproape
20 % în anul 2013.

1100 Amfiteatru Economic

Abordări contemporane şi provocări ale turismului durabil AE

Figurile nr. 8 a & b: Evoluţia gradului de ocupare

Sursă: determinări proprii pe baza: INS, ASR, 1971-2010 şi BSLJ 2004-2013

Sezonalitatea manifestată în cazul sosirilor, al înnoptărilor şi al duratelor medii de

şedere ale turiştilor români şi străini are efecte vizibile şi asupra indicilor de ocupare netă a
capacităţii de cazare din Transilvania, care înregistrează, pe parcursul întregului interval
analizat, valori inferioare celor de la nivel naţional. Totuşi, trebuie menţionat faptul că, în
Transilvania, caracterul de sezonalitate este mai puţin accentuat decât la nivel naţional, sezonul
fiind ceva mai extins; cu toate acestea, gradul de ocupare a scăzut continuu (Figura nr. 8 b).
Per ansamblu, valorile indicilor de ocupare netă a capacităţii de cazare înregistraţi la
nivelul fiecărui judeţ din Transilvania sunt îngrijorător de mici. Nici măcar judeţele consacrate
ca destinaţii balneare (Bihor şi Caraş-Severin) nu înregistrează o cerere care să asigure
ocuparea pe perioade mai lungi şi să anuleze sau, măcar, să diminueze efectele sezonalităţii.
Excepţie de la această situaţie face judeţul Covasna care, deşi se bucură de un grad de ocupare
destul de ridicat (comparativ cu celelalte judeţe), nu înregistrează sosiri semnificative. Fără
excepţie, toate judeţele înregistrează diminuări ale gradului de ocupare, cu reveniri mai
importante sau mai modeste sau chiar fără reveniri, pe parcursul intervalului analizat.

Concluzii

Cu certitudine, criza economică globală a afectat şi activitatea turistică din

România şi din Transilvania, fiind până la un punct responsabilă de scăderea semnificativă
a gradului de ocupare la nivelul tuturor regiunilor transilvane. Totuşi, principalul motiv

Vol. XVI • Nr. Special 8 • Noiembrie 2014 1101

AE Analiza evoluţiei şi a performanţelor ofertei turistice
din România şi din Transilvania

pentru care o destinaţie relativ ieftină (România în general şi Transilvania în particular) nu

reuşeşte să atragă turiştii şi să îi menţină într-o manieră care să asigure nişte performanţe
vizibile şi apreciabile ale sectorului, rezidă în slaba corelare a ofertei de servicii de cazare
cu cererea turiştilor vizaţi. Desigur, cel mai important şi, în aceeaşi măsură, şi cel mai util
demers este acela de îmbunătăţire a serviciilor prestate. În acelaşi timp, dezvoltarea
corespunzătoare a infrastructurii de sprijin şi a celei turistice constituie ingredientul esenţial
al viitorului turismului naţional şi al celui transilvan.
O importantă parte a patrimoniului natural şi cultural al României şi al
Transilvaniei (probabil unele dintre cele mai valoroase resurse) se află în cadrul
destinaţiilor rurale, însă acest patrimoniu nu este sprijinit de o infrastructură capabilă să
asigure valorificarea sa corespunzătoare, tocmai acestea fiind destinaţiile ce se confruntă cu
unele dintre cele mai grave probleme de infrastructură turistică şi de sprijin.
Câteva posibile explicaţii pentru lipsa de interes faţă de oferta românească pot fi
asociate unor aspecte precum: calitatea serviciilor oferite, nivelul de clasificare a unităţilor
de cazare, lipsa de interes a deţinătorilor de hoteluri faţă de realizarea investiţiilor necesare
pentru modernizarea proprietăţilor, slaba penetrare a pieţei de către lanţurile şi grupurile
hoteliere internaţionale, dar şi concurenţa internaţională semnificativă, care stimulează
cererea turiştilor români şi străini pentru alte destinaţii. În plus, numărul mare de structuri
de primire turistică ce funcţionează ilegal contribuie la înregistrarea acestor performanţe
slabe. Distribuţia unităţilor de cazare în funcţie de nivelul de clasificare, alături de indicii de
utilizare a capacităţii de cazare, indică faptul că nici în România şi nici în Transilvania,
oferta nu satisface cererea din punct de vedere calitativ. O altă problemă a turismului
românesc trebuie asociată faptului că prestatorii de servicii turistice se luptă pentru
supravieţuire, gradul de ocupare aflat într-un declin continuu generând o veritabilă criza în
rândul lor.
Cercetarea bazându-se strict pe prelucrarea de date secundare nu prezintă aspecte
ce ţin de subiectivismul turiştilor şi nici nu prezintă punctul de vedere al prestatorilor.
Aceste limite pot fi compensate prin aprofundarea problematicii în cadrul unor cercetări
calitative de tip focus grup, respectiv a unora cantitative, care să reflecte şi perspectivele
turiştilor români şi străini, respectiv opinia ofertanţilor de servicii specifice.

Bibliografie

Abdullah, A.A. şi Hamdan, M. H., 2012. Internal Success Factor of Occupancy Rate.
International Journal of Business and Social Science [online], 22(3 număr special),
pp. 199-218. Disponibil la: International Journal of Business and Social Science website
<http://ijbssnet.com/journals/Vol_3_No_22_Special_Issue_November_2012/18.pdf>
[Accesat 9 august 2014].
Butler R.W., 1980. The Concept of Tourist Area Cycle of Evolution: Implication for
Management of Resources, Le Géograph Canadien/Canadian Geographer [online],
24(1), pp. 5-12. Disponibil la: Aaron Luman’s website <http://aaronluman.com/articles/
CycleOfEvolution.pdf> [Accesat 9 august 2014].
Hociung, I.G. şi Frâncu, L.G., 2012. Globalization – Tourism – Communication,
Competitiveness Triangle on the Market Affected by the Economic Crisis. Theoretical
and Applied Economics [online], XIX, 7(572), pp. 133-146. Disponibil la: Theoretical
and Applied Economics website <http://store.ectap.ro/articole/756.pdf> [Accesat
25 martie 2013].

1102 Amfiteatru Economic

 Abordări contemporane şi provocări ale turismului durabil AE
Hong, S.W.Ch., 2008. Competitiveness in the Tourism Sector. A Comprehensive Approach
from Economic and Management Points. Heidelberg: Physica Verlag.
Horeca România, 2012. Pensiunile româneşti nu au învăţat ‚lecţia’ clasificării. Horeca,
[online]. 6 August. Disponibil la: <http://horeca.ro/articole/ospitalitate/2568-pensiunile-
romanesti-nu-au-invatat-lectia-clasificarii.html> [Accesat 31 March 2013].
Institutul Naţional de Statistică (INS). 1971-2010. Anuarul Statistic al României (ASR),
colecţia 1971-2010, Bucureşti.
INS. 2005-2014. Buletin Statistic Lunar Judeţean (BSLJ), colecţia ianuarie 2004-mai 2013.
[online]. Disponibil la: <http://www.insse.ro/cms/ro/content/arhiva-buletin-statistic-
lunar-judetean> [Accesat 2 august 2014].
INS. 2014.1. Baza de date TempoOnline [online]. Disponibil la: <https://statistici.insse.ro/
shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=TUR101C> [Accesat 2 august 2014].
INS. 2014.2. Baza de date TempoOnline [online]. Disponibil la: <https://statistici.insse.ro/
shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=TUR102B> [Accesat 2 august 2014].
INS. 2014.3. Baza de date TempoOnline [online]. Disponibil la: <https://statistici.insse.ro/
shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=TUR103B> [Accesat 2 august 2014].
Kainthola, V.P., 2009. Principles of Hotel Management. Delhi: Global Media.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), 2012. Unităţi Clasificate: Unităţi
de cazare. [online]. 10 decembrie. Disponibil la: <www.mdrt.ro/userfiles/turism/
BD_cazare_public.xls> [Accesat 18 decembrie 2012].
Monitorul Oficial No 152/2000. Legea Nr 5/2000 privind aprobarea Planului de
Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN), Secţiunea III. Arii Protejate. [online]
Disponibil la: <http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00033752> [Accesat
25 martie 2013].
Monitorul Oficial No 781/2008. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) Nr 142/2008
privind aprobarea PATN, Secţiunea VIII. Zone cu resurse turistice. [online] Disponibil la:
<http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00116524> [Accesat 25 martie 2013].
Monitorul Oficial No 387/2009. Legea Nr 190/2009 privind aprobarea PATN, Secţiunea
VIII. Zone cu resurse turistice. [online] Disponibil la: <http://idrept.ro/
DocumentView.aspx?DocumentId=00122732> [Accesat 25 martie 2013].
Negruşa A.L., 2006. Managementul unităţilor hoteliere. Cluj-Napoca: Alma Mater.
Pop, C., Cosma, S., Negruşa, A., Ionescu, C. şi Marinescu, N., 2007. Romania as a Tourist
Destination and the Romanian Hotel Industry. Newcastle: Cambridge Scholar
Publishing.
Pranić, L., Ketkar, S. şi Roehl, W.S., 2012. The Impact of Macroeconomic Country-
Specific Factors on International Expansions of US Hotel Chains. Tourismos: An
International Multidisciplinary Journal of Tourism, 7(1 primăvară-vară), pp. 155-173.
Disponibil la: University of the Aegean website <http://www.chios.aegean.gr/
tourism/VOLUME_7_No1_art08.pdf> [Accesat 25 martie 2013].
Tiron, M., 2010. De ce ocolesc marile lanţuri hoteliere internaţionale litoralul românesc?
Doar două hoteluri operează sub branduri străine. Ziarul financiar, [online] 19 iulie.
Disponibil la: < http://www.zf.ro/companii/de-ce-ocolesc-marile-lanturi-hoteliere-
internationale-litoralul-romanesc-doar-doua-hoteluri-opereaza-sub-branduri-straine-
6619056/poze/> [Accesat 25 martie 2013].

Vol. XVI • Nr. Special 8 • Noiembrie 2014 1103

View publication stats