GENEZA

INTRODUCERE

Titlu şi conţinut. Geneza este prima carte din Pentateuh. Evreii au

numit-o „Bürë´šît” (= „la început”), după cuvântul cu care începe
cartea. LXX şi tradiţia patristică, pornind de la conţinutul cărţii, au
numit-o „Geneza” (sau Facerea).
Tratează despre originile lumii, istoria primară şi istoria patriarhi-
lor, capii de trib ai naţiunii ebraice ca popor al lui Dumnezeu.
TM este bine conservat. Fidelitatea sa faţă de original este recu-
noscută în mod universal şi a fost confirmată de descoperirile recente de
la Marea Moartă.
Teologia. Tratând istoria populară a începuturilor omenirii până
la sfârşitul perioadei patriarhilor, autorul are intenţia de a arăta calea
negativă străbătută de oamenii care s-au îndepărtat de Dumnezeu şi
cea pozitivă a capilor de trib evrei care au vrut să se reapropie de el.
Totul este încadrat în opera creatoare şi răscumpărătoare a Dumne-
zeului evreilor.
El a creat lumea şi oamenii, nu din capriciu sau egoism, ci pentru
a comunica în afară de sine iubirea sa mântuitoare: toate creaturile
din interiorul cosmosului sunt bune, iar stăpânul lor, omul, este foarte
bun (Gen 1,31). Datorită acestei bunătăţi, Dumnezeu iese din „izola-
rea” sa pentru a crea cerul şi pământul, lumea materială şi omul.
Din partea sa, omul merge, progresiv, pe drumul vinovăţiei. Se
îndepărtează din ce în ce mai mult de faţa lui Dumnezeu. Acesta nu-l
cruţă şi îl judecă în mod sever. Totuşi, alături de judecata de condam-
nare, străluceşte mereu mila îndurătoare a Domnului care îşi păstrea-
ză totdeauna un „rest”, descendentul care va zdrobi capul şarpelui;
de ex.: Enos, care îşi pleacă genunchiul pentru a invoca numele Dom-
nului; Noe, care, în calitate de „noul Adam”, reînnoieşte creaţia, lanţul
genealogic al semiţilor occidentali, care poartă binecuvântarea până
la Abraham, prietenul ales de Dumnezeu. De acum înainte, el va fi
alesul asupra căruia se va concentra tot interesul istoriei mântuirii.
La început erau „toţi oamenii”: crearea bărbatului, a femeii, a ome-
 16

nirii, a popoarelor pământului, după limbi şi naţiuni – teme univer-

sale; de la Abraham încolo va fi individul: el va fi capul poporului
ales, părintele multor regi, binecuvântarea tuturor neamurilor.
În a doua parte a Genezei, sau „istoria patriarhilor”, redactorul
relatează reconstruirea din partea lui Dumnezeu a planului originar
de mântuire, care fusese distrus de oameni în timpul istoriei primare.
Este relatată alegerea gratuită a lui Abraham, a lui Isaac şi a lui Iacob,
care acceptă cu plăcere planul lui Dumnezeu. În acelaşi timp este
descrisă eliminarea lui Ismael, a lui Esau şi chiar a lui Iosif, care ar
fi putut să se bucure, din punct de vedere uman, de drepturi. Toate
acestea arată cititorilor că mântuirea nu depinde de om, ci de bună-
tatea gratuită a Dumnezeului care o dăruieşte.
Structura cărţii:
ORIGINEA LUMII ŞI A OMULUI (1,1 – 11,32): Creaţia şi căde-
rea în păcat (1,1 – 6,4); Potopul (6,5 – 9,17); De la Noe la Abraham
(9,18 – 11,32).
ISTORIA PATRIARHILOR (12,1 – 50,26): Abraham (12,1 –
20,18); Isaac şi Ismael (21,1 – 25,18); Isaac şi Iacob (25,19 – 36,43);
Iosif (37,1 – 50,26).
 ORIGINEA LUMII ŞI A OMULUI

I. CREAŢIA ŞI CĂDEREA ÎN PĂCAT

Prima relatare a creaţieia

1 La începutb, Dumnezeu a creatc cerul şi pământul. 2 Pământul era

1

neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisuluid, şi duhul 2,4-25;

lui Dumnezeu pluteae deasupra apelor.
3
Şi a zisf Dumnezeu: „Să fie lumină!”g. Şi a fost lumină. 4 Dum-
nezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit Dumnezeu lumina de
întuneric. 5 Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit
„noapte”. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua întâih.
1. a Prima relatare a creaţiei, atribuită
tradiţiei sacerdotale, 1,1–2,4a, este mai
abstractă şi mai teologică şi prezintă o
clasificare logică a fiinţelor create după
un plan gândit în cadrul unei săptămâni.
Fiinţele încep să existe prin voinţa lui
Dumnezeu, după o ordine crescândă în
demnitate, până la om, chipul şi asemăna-
rea lui Dumnezeu, încununarea creaţiei.
b
De-a lungul istoriei au fost propuse
următoarele traduceri: 1 - „Când Dumnezeu
a început să creeze – atunci pământul era
[…] – Dumnezeu a spus: «Să fie lumină!»”;
2 - „Când Dumnezeu a început să creeze
cerul şi pământul, pământul era […]”;
3 - traducerea propusă aici şi adoptată de
toate versiunile vechi şi de cea mai mare
parte a traducerilor moderne.
c
Verbul folosit aici pentru a crea (ebr.:
„Bärä´”) se găseşte în Biblie de 47 de ori
şi înseamnă: „a face, a plasmui, a tăia, a
separa”. De fiecare dată, se referă la o acţi-
une divină care implică ideea de noutate
şi de efect minunat; subliniază uşurinţa
Ex 42,5;
Ps 8;
74,14-15;
89,10-11; 104;
Ier 4,22-23;
10,11-13;
Prov 8,22-30;
Iob 38;
Col 1,15-17;
In 1,1-3
Is 45,7;
60,19; 2Cor
4,6;
acţiunii divine săvârşite numai prin cuvân- Ap 22,5
tul şi prin voinţa lui Dumnezeu.
2. d Neorânduit şi pustiu („töhû wäböhû”)
– este o expresie greu de interpretat.
Mulţi exegeţi cred că ar fi vorba despre
un pământ deja format în substanţă dar pus-
tiu şi lipsit de plante, de animale şi de oameni
din cauza abisului („tühôm” – numele demi-
tizat al zeiţei Tiamat, regina apelor oceanu-
lui primordial, la babilonieni) acoperit de
întuneric.
e
Expresia duhul lui Dumnezeu („rûªH
´élöhîm”) înseamnă sau „vânt”, sau „spirit”,
şi se referă la „energia vitală” sau „prezen-
ţa divină” care pregăteşte creaţia.
3. f Este acţiunea creatoare a lui Dumnezeu
prin cuvânt, expresie a voinţei sale eficace.
g
Lumina este creaţia lui Dumnezeu
pe când întunericul nu este. Creaţia lumi-
nii este relatată la început pentru că suc-
cesiunea zilelor şi a nopţilor va fi cadrul
în care se va desfăşura lucrarea creatoare.
5. h Calcularea zilei începea seara, pentru a
sublinia victoria luminii asupra întunericului.
 Gen 1,6 18

6
Şi a zis Dumnezeu: „Să fie firmamenta între ape care să despartă
Ez 1,22-25
apele de ape!”b. 7 Dumnezeu a făcut firmamentul şi a despărţit apele
care sunt sub firmament de apele care sunt deasupra firmamentului.
Şi aşa a fost. 8 Dumnezeu a numit firmamentul „cer”c. Şi a fost seară,
şi a fost dimineaţă: ziua a doua.
Iob 26,8-10;
38,8; Is 51,10
9
Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele care sunt sub cer într-un
singur locd şi să se arate uscatul!”. Şi aşa a foste. 10 Dumnezeu a numit
uscatul „pământ”, iar adunarea apelor a numit-o „mare”. Şi a văzut
Dumnezeu că era bun.
Ps 65,10-14 11
Şi a zis Dumnezeu: „Pământul să dea verdeaţă, ierburi purtând
sămânţă şi pomi roditori care să facă, după soiul lor, fructe, purtând
în ele sămânţa lorf pe pământ!”. Şi aşa a fost. 12 Pământul a produs
verdeaţă, ierburi purtând sămânţă după soiul lor, şi pomi roditori care
fac după soiul lor fructe purtând în ele sămânţa lor. Şi a văzut Dum-
nezeu că era bun. 13 Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
Ier 31,35;
14
Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe firmamentul ceruluig,
Bar 3,33-35;
Is 40,26
ca să despartă ziua de noapte şi să fie semne pentru sărbătorih, pentru
zile şi ani, 15 şi să fie luminători pe firmamentul cerului ca să lumineze
Ps 136,7-9
Sir 40,1-10
pământul!”. Şi aşa a fost. 16 Şi a făcut Dumnezeu cei doi luminători
mari: luminătorul cel mare – ca să stăpânească ziua – şi luminătorul
cel mici – ca să stăpânească noaptea – şi stelele. 17 Dumnezeu i-a pus
pe firmamentul cerului ca să lumineze pământul, 18 să stăpânească ziua

6. a Reproduce imaginea unui element
solid, plat sau boltit, ce reţine apele de
deasupra.
b
LXX adaugă: „Şi aşa a fost”.
8. c LXX adaugă: „Şi a văzut Dumnezeu
că era bun”. Acest calificativ lipseşte din
TM, probabil pentru că autorul a voit să
folosească aprecierea asupra creaţiei de
şapte ori sau pentru că a considerat strâns
unite lucrările din a doua şi a treia zi.
9. d LXX are: „într-o singură adunare”.
e
În loc de: „şi a fost aşa”, mai apare
varianta: „şi apele de sub cer s-au adunat
într-un loc şi a apărut uscatul”.
11. f Autorul împarte vegetaţia în trei gru-
puri conform cu modul lor de reproducere:
verdeaţă simplă, fără sămânţă, plante cu
pai şi seminţe şi pomi cu fructe şi seminţe.
14. g LXX adaugă: „ca să lumineze
pământul”.
h
Termenul ebraic „mô`ëd” poate în-
semna şi: „anotimp, timp fixat”.
16. i Autorul nu numeşte soarele şi
luna, prezentându-le ca simple creaturi
pentru a lumina ziua şi noaptea şi a marca
timpul, ca polemică împotriva cultului ido-
latric ce li se aducea la popoarele vecine.
19 Gen 1,26

şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu

că era bine. 19 Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a patra.
20
Şi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de fiinţe vii şi să zboare
păsări deasupra pământului pe firmamentul cerului!”. 21 Şi Dumnezeu Iob 40; Iona 2

a creat peştii cei maria şi toate fiinţele vii care mişună în ape, după
specia lor, şi toate păsările înaripate, după specia lor. Şi a văzut Dum-
nezeu că era bun. 22 Şi le-a binecuvântatb Dumnezeu zicând: „Fiţi Mt 6,26;
Lc 12,6
rodnici, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; şi păsările să se înmul-
ţească pe pământ!”. 23 Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
24
Şi a zis Dumnezeu: „Să producă pământul fiinţe vii după specia Ps 50,10-12

lor: animale, reptile şi vieţuitoare ale câmpului, după specia lor!”. Şi

aşa a fost. 25 Şi a făcut Dumnezeu vieţuitoare ale câmpului după spe-
cia lor, animalele după specia lor şi toate reptilele pământului, după
specia lor. Şi a văzut Dumnezeu că era bun.
26
Şi a zis Dumnezeu: „Să-l facemc pe om după chipul şi asemănaread 9,6; Sir 17,1-4;
Înţ 2,23

noastră şi să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului,

peste vite, peste tot pământule şi peste toate reptilele care se târăsc pe
pământ!”.

21. a Lit.: „Tannînìm” (monştrii marini).
Sunt asociaţi haosului primordial (Ex 27,1;
Ps 74,13; 148,7). Autorul insistă asupra
faptului că sunt simple creaturi şi sunt
declaraţi buni împreună cu celelalte vie-
ţuitoare marine.
22. b În gândirea biblică binecuvântarea
nu este doar un bine spiritual, ci se mani-
festă şi prin dezvoltarea şi răspândirea
vieţii.
26. c Acest plural poate indica delibe-
rarea lui Dumnezeu cu curtea cerească
(îngerii – cf. 3,5.22): astfel a înţeles tra-
ducerea greacă a Ps 8,6 (urmată de Vg)
reluată în Evr 2,7. Acest plural ar putea
exprima maiestatea şi bogăţia interioară a
lui Dumnezeu al cărui nume obişnuit în
ebraică este o formă de plural („´élöhîm”).
Sfinţii părinţi au văzut insinuată aici reali-
tatea Sfintei Treimi. Din punct de vedere
gramatical s-ar putea înţelege ca un plu-
ralis deliberationis (cf. Gen 11,7-8; Is 6,8).
d
Termenul concret „chip” implică o
similitudine fizică asemenea aceleia din-
tre Adam şi fiul său (5,3). „Asemănare”
pare să atenueze sensul termenului chip,
excluzând paritatea dintre om şi Dumne-
zeu. Acest raport al omului cu Dumnezeu
îl diferenţiază de animale. Presupune mai
mult o asemănare generală de natură: inte-
ligenţa, voinţa, puterea: omul este o per-
soană. Această expresie pregăteşte o reve-
laţie mai înaltă: participarea la natura lui
Dumnezeu prin har.
e
Mulţi comentatori sunt surprinşi de
această menţionare care întrerupe enume-
rarea animalelor supuse omului şi propun
să se citească, împreună cu syr: „şi peste
toate animalele câmpului”.
 Gen 1,27 20

1Cor 11,7-8;
Col 3,10;
27
Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său.
Iac 3,9
După chipul lui Dumnezeu l-a creat;
bărbat şi femeiea i-a creat.
Mt 19,4 şi par.
8,17; 9,1.7
28
Şi i-a binecuvântat Dumnezeu. Dumnezeu le-a zis: „Fiţi rodnicib,
înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării,
peste păsările cerului şi peste toate animalele care se mişcă pe pământ”c.
29
Şi a zis Dumnezeu: „Iată, v-am dat toată iarba care face sămânţă de
pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă într-însul.
9,2-4 Acestea vor fi hrana voastră. 30 Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor
păsărilor cerului şi tuturor animalelor care se mişcă pe pământ, care
au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde ca hrană”. Şi aşa a
Ps 104,24; fost. 31 Şi Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau
Sir 39,33-35
1Tim 4,4 foarte buned. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

2 Astfel s-au împlinit cerurile şi pământul şi toată oştirea lore.

1

Ex 20,11;
31,12-17;
Şi a împlinit Dumnezeu în ziua a şaptea lucrarea pe care o făcuse.
2

Evr 4,4-10 Şi s-a odihnit în ziua a şaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse.
3
Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şapteaf şi a sfinţit-o, pentru că
27. a Opera creaţiei lui Dumnezeu, bărbat
şi femeie, este dublă în structură, dar unică
în misiune şi în demnitate. Dumnezeu ră-
mâne transcendent, însă operează mântu-
irea intrând în descendenţa umană, în tim-
pul omului, care trece din verigă în verigă,
din tată în fiu, din epocă în epocă. Fecun-
ditatea cuplului uman este aşadar un semn
al Dumnezeului creator şi mântuitor.
28. b LXX şi NVg preferă: „creşteţi!”.
Verbul original are şi această nuanţă de
creştere în mărime, dar împreună cu multe
dintre traducerile moderne preferăm tra-
ducerea din text, întrucât se adaptează
mai bine contextului binecuvântării.
c
Este prima dată când Dumnezeu are un
interlocutor, pe cineva care îl ascultă, fapt
care îl distinge pe om de animale.
d
Ceea ce distinge acest ultim verset de
versetele anterioare ale capitolului este faptul
că ceea ce până acum era bun devine acum
foarte bun. În felul acesta ziua a şasea devine
punctul culminant al creaţiei lui Dumnezeu.
1. e Acesta este sensul literal din TM pre-
luat şi de NVg. Pornind de la LXX, multe
traduceri înţeleg „oştirea” ca podoaba, orna-
mentele, elementele, totalitatea fiinţelor care
populează cerul şi pământul, cu toată armo-
nia, ordinea, frumuseţea şi perfecţiunea lor.
3. f Unele versiuni au: „în ziua a şasea”
pentru a evita să se înţeleagă o lucrare a lui
Dumnezeu în zi de sâmbătă. La popoarele
semite, sâmbăta era ziua în care munca
era nefastă şi interzisă. Revelaţia biblică
i-a dat o semnificaţie teologică: (1) Ex 23,12
şi Dt 5,12-15 garantează odihna săptămâ-
nală a omului; (2) în Ex 20,8-11 ziua a şaptea
a sâmbetei evocă împlinirea creaţiei; (3) în
Ex 31,12-16 sâmbăta este semnul alianţei
între Dumnezeu şi poporul său. Evr 4,1-11
revine asupra participării omului la odihna
lui Dumnezeu de la sfârşitul creaţiei. Sâmbăta
21 Gen 2,7

în ea s-a odihnit de la toată lucrarea pe care a creat-o atunci când a

făcut-oa.
4
Acestea sunt originileb cerului şi pământului, atunci când au fost create.

A doua relatare a creaţieic

Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul şi cerul, 5 nu era pe 1,1–2.4

pământ nicio plantă a câmpuluid şi nu răsărise iarbă pe câmpie, pen-

tru că Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era
încă nici un om care să lucreze pământul. 6 Un izvore ieşea din
pământ şi uda toată faţa pământului. 7 Domnul Dumnezeu l-a plăs- Qoh 3,20; 12,7;
Ps 104,29-30;
muit pe om din ţărâna pământuluif şi i-a suflat în nărig suflare de Iob 34,14-15;
1Cor 15,45-49
viaţăh şi omul a devenit fiinţă vie.
nu este un spaţiu gol destinat lenei. Odihna este vorba despre statutul primului cuplu
biblică este un concept pozitiv care nu se într-o grădină determinată, împodobită în
reduce numai la absenţa oboselii. Ea este prin mod minunat de Dumnezeu.
excelenţă simbolul comuniunii depline şi per- 5. d Lipsit de vegetaţie, pământul se afla
fecte cu Dumnezeu. Cadrul săptămânii divi- într-o stare totală de abandonare; lipseau cei
ne nu reprezintă succesiunea reală a lucră- doi factori principali, capabili să-l îmbogăţeas-
rilor lui Dumnezeu; această durată fictivă a că cu vegetaţie: ploaia din partea lui Dum-
creaţiei îi slujeşte autorului pentru a face nezeu – prezentată aici drept creatură şi nu
din lucrarea divină modelul activităţii umane. sămânţă divină cum considereau cultele po-
3. a Expresia în TM este foarte greu de poarelor învecinate – şi lucrarea omului agri-
redat în limbile moderne. De aici diferen- cultor, care să facă să iasă din adâncul pămân-
ţele mari de variante în traduceri. Pornind tului izvoare şi să sape canale de irigaţie.
de la LXX în unele traduceri găsim vari- 6. e Termenul ebraic este nesigur. Poate
anta: „după toate lucrările sale, pe care însemna şi „abur, umezeală”. LXX şi NVg
Dumnezeu începuse să le facă”. NVg ră- folosesc termenul de izvor.
mâne fidelă TM: „requieverat ab omni opere f
Urmând mentalitatea ambientului,
suo, quod creavit Deus, ut faceret” (= Dumnezeu este prezentat asemenea unui olar
„S-a odihnit de toată lucrarea lui, pe care care plăsmuieşte, din ţărâna pământului, trupul
a creat-o Dumnezeu, ca să o facă”). uman. Pentru ca această statuie să înceapă a
4. b În ebraică: „tôlüdôt”, în greacă: „gene- trăi este nevoie de suflul lui Dumnezeu, sim-
sis”, înseamnă literal: naştere, descendenţă. bolul vitalităţii comunicate de creator. În limba
Mai târziu capătă semnificaţia unei istorii ebraică este un joc de cuvinte: „ädäm” (=
a unui strămoş şi a descendenţilor săi. om) şi „ádämâ” – (= ţărâna pământului),
Indică aici faptul că lumea intră în exis- sugerând originea pământească a omului.
tenţă. Prin folosirea acestui cuvânt aici, cre- g
LXX şi Vg traduc: „în faţă”.
aţia este demitizată, este începutul istoriei. h
Termenul ebraic: „nüšämâ”, folosit
c
Mai mult decât o nouă relatare a crea- numai pentru Dumnezeu şi om, arată conşti-
ţiei am putea vorbi despre o nouă temă; inţa de sine, capacitatea de a se cunoaşte şi
 Gen 2,8 22

8
Domnul Dumnezeu a sădit o grădinăa în Edenb, spre răsărit, şi l-a
aşezat acolo pe omul pe care îl plăsmuise. 9 Domnul Dumnezeu a
Prov 3,18;
Ap 2,7; 22,2.14
făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni
de mâncat, pomul vieţiic în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii
binelui şi răuluid.
10
Un râu ieşea din Eden şi uda grădina şi de acolo se împărţea în
patru braţee. 11 Numele celui dintâi este Pişon; el înconjoară toată ţara
Havilahf, unde se găseşte aur. 12 Aurul din ţara aceea este bun; acolo
se găseşte bdeliu şi piatră de onix.
13
Şi numele celui de-al doilea râu este Ghihon; el înconjoară toată
ţara Cuşg. 14 Numele celui de-al treilea râu este Tigru; el curge la răsărit
de Asur. Al patrulea râu este Eufratul. 15 Domnul Dumnezeu l-a luat
pe om şi l-a pus în grădina Edenului ca să o lucrezeh şi să o păzească.
de a se judeca, libertatea creativă, puterea extremi ai realităţii considerate sub profil
de introspecţie şi de intuiţie, spre deosebire moral; sunt aşadar sinonimi moralei.
de termenul generic „nepeš”, folosit şi 10. e Versetele 10-14 constituie o
pentru animale, care indică principiul vital. paranteză. Izvorul râului era în afara gră-
8. a LXX traduce cu „paradeisos” (para- dinii, undeva în Eden. De aici intra în Para-
dis), iar Vg cu paradisum voluptatis (para- dis şi apoi se împărţea în patru braţe; două
disul desfătării). Termenul „paradis” este sunt complet necunoscute (Pişon şi Ghi-
de origine persană şi se referă la o grădină hon) şi două sunt identificate cu Tigrul şi
specială, un parc divin, plin de vegetaţie Eufratul. Unii exegeţi au interpretat pre-
luxuriantă. zentarea în sens real şi au căutat Paradisul
b
Este un nume geografic imposibil de pe Pământ: în Palestina meridională, în
identificat. Termenul indica, la origine, Armenia sau în Arabia. Alţii au înţeles-o
câmpia sau stepa şi a fost folosit pentru în sens ideal şi au căutat Paradisul în afara
desemnarea geografică a câmpiei dintre Pământului, în apropierea Ierusalimului
Tigru şi Eufrat, în sudul Mesopotamiei. ceresc, pe Muntele cel veşnic.
9. c Este comun în multe povestiri mitice 11. f În VT acest nume desemnează fie o
din ambientul sumero-acadian. El indica persoană, fie un loc. După Gen 10,29 ar putea
vegetaţia cu care se hrăneau animalele şi fi localizat în Arabia, iar după Gen 25,18
oamenii, ba chiar şi zeii în sanctuarele lor. apare ca una din frontierele teritoriului ismaelit.
Întrucât zeii nu mureau, acest arbore ar 13. g În mod obişnuit, cu acest nume
putea să se refere la o hrană a nemuririi. este desemnată Etiopia, dar exista şi un
d
Cunoaşterea biblică nu este numai ţinut Cuş în Madian, la sud-est de Palestina,
intelectuală, ci implică voinţa, sentimen- aproape de Golful Aqaba.
tul şi acţiunea şi este în felul acesta sino- 15. h În Eden nu este nimic magic. Auto-
nim al hotărârii, al opţiunii şi al alegerii rul subliniază că munca fizică nu este o
radicale. „Binele şi răul” sunt cei doi poli consecinţă a păcatului. Munca intră în
23 Gen 2,22

16
Şi Domnul Dumnezeu i-a poruncit omuluia: „Din toţi pomii grădi-
nii poţi mânca, 17 însă din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu Înţ 1,12-15;
Rom 6,23
mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, cu siguranţă vei muri!b”.
18
Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Gen 24,67;
Prov 18,22
Îi voi facec un ajutor pe potriva luid”. 19 Domnul Dumnezeu a plăsmuit
din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus
la om ca să vadă cum le va numi. Şi numele pe care avea să-l dea
omul fiecărei fiinţe vii, acela avea să rămână numele ei. 20 Omul a pus
deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor
câmpului. Dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui.

Crearea femeiie
Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adâncf asupra
21 15,12

omului şi el a adormit. Şi a luat una din coasteleg sale şi a închis locul

ei cu carne. 22 Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care 1Cor 11,9

o luase din om şi a adus-o la om.

scenă înaintea păcatului şi, chiar dacă
omul nu ar fi păcătuit, tot ar fi trebuit să
lucreze. Paradisul nu presupune o petre-
cere idilică şi continuă a timpului fără
exigenţa datoriilor zilnice. Munca nu este
o condamnare, ci o demnitate; numai păca-
tul o alienează şi o face dificilă. Spre deose-
bire de religiile din Orientul Antic, omul nu
a fost creat pentru a înlocui munca zeilor, ci a
fost creat să construiască, să inventeze şi să
transforme realitatea în care trăieşte.
16. a LXX şi traducerile din ea în limba
română redau cuvântul ebraic „ädäm” cu
nume propriu „Adam”.
17. b Lit.: „Cu moarte vei muri”. Aceeaşi
expresie este folosită în legile şi sentinţele
care prevăd pedeapsa cu moartea. Mânca-
tul din pomul oprit nu va provoca o moarte
instantanee. Adam şi Eva vor supravieţui,
iar condamnarea de după păcat nu vorbeşte
despre moarte decât ca despre un sfârşit al
unei vieţi mizerabile. Păcatul simbolizat prin
mâncarea din pomul oprit merită moartea.
18. c LXX foloseşte pluralul.
d
Lit:. „Aptă de a sta faţă către faţă”,
„după faţa sa”.
21. e Popoare vecine Israelului nu cu-
nosc o tradiţie aparte despre crearea femeii.
În gândirea biblică, femeia nu este consi-
derată sub demnitatea bărbatului. Gen 1,27
ne-a informat că atunci când Dumnezeu a
creat cele două fiinţe care vor purta chipul
şi asemănarea lui, el a creat un pământean
bărbat şi o pământeană femeie.
f
Este un fel de somn letargic şi anormal
(cf. Gen 15,12; Ex 29,10; Iob 4,13), putând
să meargă până la halucinaţie. Este som-
nul care îl împiedică pe om să vadă acţiu-
nea minunată de creaţie a lui Dumnezeu
care nu tolerează spectatori. Omul poate
numai să contemple creaţia lui Dumnezeu
ca un eveniment împlinit.
g
Este singurul caz în Scriptură unde ter-
menul desemnează precis o „coastă”; terme-
nul indică în mod obişnuit o parte laterală a
unui deal, a unei clădiri etc. Semnificaţia
 Gen 2,23 24

23
Şi omul a zis:
Ct 2,16; 6,3 „Aceasta, în sfârşit, este os din oasele mele
şi carne din carnea meaa.
Aceasta se va numi femeieb,
pentru că din bărbat a fost luată”.
24
De aceea, va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni
Mal 2,15;
Mt 19,5 şi par.;
cu femeia sa şi vor fi un singur trupc.
1Cor 6,16;
Ef 5,31
25
Amândoi, bărbatul şi femeia lui, erau goid, dar nu se ruşinau
unul de altul.

Căderea omului

3 Şarpelee era cel mai vicleanf dintre toate animalele câmpului pe

Înţ 2,24; 1
In 8,44;
Ap 12.9 care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis către femeie: „A spus
este că ceea ce Dumnezeu crează din coasta
bărbatului va fi de aceeaşi calitate, cu acelaşi
ţesut fizic, reprezentând aceeaşi realitate.
23. a Aici apar pentru prima dată, în
discurs direct, cuvintele unei fiinţe ome-
neşti, reprezentând exclamaţia omului în
faţa celei care îi este ajutor pe potrivă.
b
În limba ebraică numele de femeie
(„´iššâ”) este apropiat ca sonoritate de
numele de bărbat („´iš”). Prin aceasta, lim-
ba ebraică sugerează demnitatea egală a
bărbatului şi a femeii chiar şi în ceea ce
priveşte numele.
24. c Cele două verbe „va lăsa” şi „se va
uni” indică acţiunea bărbatului adult care se
desprinde de familia proprie pentru a forma
una nouă. În limba ebraică verbul „a se uni”
exprimă o relaţie interpersonală foarte pro-
fundă care depăşeşte raportul sexual. Deute-
ronomul şi literatura profetică folosesc acest
cuvânt pentru a exprima relaţia poporului cu
Dumnezeu. Isus preia acest verset (Mt 19,5)
şi îl foloseşte în Evanghelie ca argument
pentru indisolubilitatea căsătoriei.
25. d Cu excepţia acestui verset, în Ve-
chiul Testament nuditatea este întotdeauna
legată de o formă de umilinţă: (a) ca de-
scriere a celui sărac (Iob 24,7; Ez 18,16);
(b) ca semn al ruşinii sau al vinovăţiei (Gen
3,7; Ez 16,22); (c) în legătură cu naşterea
(Iob 1,21; Qoh 5,15). Nu este exclusă
ideea pudorii, dar nuanţa principală este
aceea a slăbiciunii, a lipsei de protecţie şi
de apărare.
1. e Şarpele apare aici ca o fiinţă în
spatele căreia se află duşmanul prin exce-
lenţă al omului, în care Cartea Înţelepciu-
nii, şi, mai apoi, Noul Testament şi toată
tradiţia creştină, au recunoscut Diavolul
(cf. Iob 1,6). Este aici o polemică împotri-
va mitologiei popoarelor învecinate, unde
şarpele era considerat semn al fertilităţii
în Canaan şi al puterii politice în Egipt.
Este o simplă creatură, şi nu o divinitate a
vegetaţiei, un apărător al sanctuarelor şi
al graniţelor, un simbol al vieţii, păzitor al
ierbii dătătoare de viaţă, un mijloc pentru
a ghici evenimentele viitoare şi pentru a
practica magia neagră.
f
Termenul ebraic „`ärûm” poate în-
semna: (a) înţelept, abil, isteţ, prudent; (b)
şiret, viclean.
25 Gen 3,9

cu adevărat Dumnezeu să nu mâncaţi din niciun pom al grădinii?”.

2
Femeia i-a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din roadele pomi- 2Cor 11.3

lor din grădină; 3 numai din rodul pomului din mijlocul grădinii a zis
Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să
nu muriţi!»”. 4 Şi şarpele a zis către femeie: „Nicidecum nu veţi
muri! 5 Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se
vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
6
Şi femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor, şi Iac 1,13-15

că pomul era de dorit, ca unul care dă înţelepciune, şi a luat din rodul

luia, şi a mâncat, şi a dat şi bărbatului care era cu ea şi a mâncat şi elb.
7
Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; au
cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte din ele.
8
Şic au auzit glasul Domnului Dumnezeu care se plimba prin gră-
dină în adierea vântului de după-amiază şi s-au ascuns bărbatul şi femeia
lui din faţa Domnului Dumnezeud printre pomii grădinii. 9 Domnul
6. a Contrar credinţei populare textul vaţi şi fixează sancţiunile. Relatarea fac
nu specifică ce fel de fruct au mâncat băr- să se înţeleagă faptul că Dumnezeu nu
batul şi femeia. Singurul fruct menţionat este dezinteresat de om şi nu-l abando-
în text este smochinul (v. 7). Tradiţia care nează în mâinile celui care l-a sedus. Băr-
identifică fructul cu un măr provine pro- batul, la fel ca şi femeia, aruncă responsabi-
babil de la cuvintele latine asemănătoare: litatea a ceea ce s-a întâmplat asupra altuia,
„malus” (rău) şi „malum” (măr). în ultimă instanţă asupra lui Dumnezeu.
b
Încălcarea poruncii lui Dumnezeu este Şarpele nu este interogat cu privire la res-
cunoscută sub numele de „păcatul originar ponsabilitatea lui pentru că numai bărba-
sau strămoşesc”. Acesta nu constă în con- tul şi femeia sunt răspunzători de ceea ce
sumarea unui fruct, nici în trezirea conştiin- s-a întâmplat. Răul nu este o fatalitate, ci
ţei morale într-un cuplu de tineri imaturi, este o decizie eronată a libertăţii omului.
nici într-un păcat sexual; nici nu este un Şarpele ar trebui să explice de ce a venit
mit eţiologic care vrea să explice mizeriile cu ispita, însă acest lucru nu se întâmplă.
vieţii umane. Păcatul constă în revolta în faţa Originea răului rămâne fără răspuns,
oricărui principiu suprem al eticii pentru a chiar dacă manifestarea lui este evidentă.
deveni principiu pentru sine însuşi; voinţa d
Încălcarea poruncii lui Dumnezeu
de a determina, în virtutea propriei naturi, creează o situaţie nouă caracterizată de au-
ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Este torul sacru prin patru informaţii: 1. li s-au
vorba de o triplă vinovăţie: autonomia deschis ochii: cuvintele şarpelui par să se
etică, abuzul de viaţă şi abuzul de putere. împlinească şi omul dobândeşte un anu-
8. c În v. 9-13, Domnul intervine ca un mit tip de cunoaştere; 2. s-au descoperit
judecător în cadrul unui proces. Stabileşte goi: ceea ce au cunoscut este o lipsă care
responsabilităţile, îi interoghează pe vino- rupe echilibrul şi intimitatea existente
 Gen 3,10 26

Dumnezeu l-a strigat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”. 10 El a răspuns:

„Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică, pentru că sunt gol,
Is 20,3; şi m-am ascuns”. 11 Şi el a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva
Ap 3,18;
16,15 ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” 12 Omul
a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat
din pom şi am mâncat”. 13 Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: „De ce ai
făcut aceasta?” Femeia i-a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat”.
14
Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui:
„Fiindcă ai făcut aceasta,
blestemata să fii între toate animalele
şi toate fiarele câmpului;
pe pântece să te târăşti şi ţărână să mănânci
în toate zilele vieţii tale!
15
Duşmănie voi pune între tine şi femeie,
între descendenţa tab şi descendenţa ei.
Ap 12,13-16 Acestac îţi va pândi capul
şi tu îi vei pândi călcâiuld”.

mai înainte; 3. se acoperă cu frunze din
cauza fricii reciproce; 4. se ascund de gla-
sul lui Dumnezeu care trece prin grădină.
Abuzul faţă de viaţă face să se trezească
revolta concupiscenţei. În loc să se des-
chidă spre o iluminare supraumană, ochii
li se deschid cu răutate asupra goliciunii.
Abuzul de autoritate şi de putere face să
se nască în ei teama de Dumnezeu.
14. a Este unul dintre puţinele cazuri în
care Dumnezeu blestemă în mod direct (cf.
4,11). Şarpele, cel mai viclean, isteţ („´ärûm”)
dintre animale devine cel mai mizerabil
(„´ärûr”). Viclenia lui se întoarce împotriva sa.
15. b Termenul „zera`” în mod obişnuit
se referă la descendenţa pe linie bărbă-
tească (Gen 21,13; 15,3-4), dar cuvântul
poate să desemneze şi o descendenţă spi-
rituală, de exemplu discipolii unui profet
(Is 53,10). Când este vorba de şarpe,
sensul nu poate fi decât: descendenţă rea,
nelegiuită. Termenul este folosit în con-
text mesianic: mântuirea va fi încredinţată
„descendentului” lui Abraham (Gen 12,7),
apoi celui al lui David (2Sam 7,12-15).
Sfântul Paul îl va identifica pe acest des-
cendent în persoana lui Cristos (Gal 3,19).
c
LXX traduce acest pronume cu mas-
culinul „autos” („acesta”), care nu se
acordă în limba greacă cu nici un element
din fraza precedentă („femeie” - genul
gramatical feminin - ori „descendenţă” -
genul gramatical neutru). În felul acesta,
s-a creat posibilitatea interpretării textu-
lui în cheie mesianică: învingătorul şarpe-
lui va fi un descendent precis al femeii.
d
Pornind de la dificultatea înţelegerii
rădăcinii verbului în limba ebraică şi de la
opţiunea traducerii latine a Vg, s-a creat o
tradiţie răspândită a interpretării textului
prin două verbe diferite: „el îţi va zdrobi
capul şi tu îi vei pândi călcâiul”. Totuşi
27 Gen 3,22

16
I-a spus femeii: 35,16-18;
Mih 4,10;
In 16,21;
„Voi înmulţi suferinţele tale când vei fi însărcinatăa Ap 12,2

şi vei naşte copiii în durere.

Te vei simţi atrasă către bărbatul tău,
iar el te va stăpâni”.
Şi i-a spus lui Adam: „Pentru că ai ascultat de femeia ta şi ai
17

mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci, Os 4,3;

Rom 8,20

blestemat să fie pământul din cauza ta!

Cu trudă te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale!
18
Spini şi mărăcini îţi va da şi vei mânca iarba câmpului. Evr 6,8

19
În sudoarea frunţii tale Qoh 2,22-23;
Iob 7
vei mânca pâine
până te vei întoarce în pământul
din care ai fost luat.
Pentru că pământ eşti Ps 90,3;
104,29; Iob 3
şi în pământb te vei întoarcec”.
Şi omul a dat femeii sale numele de Eva pentru că ea a devenit
20 Fap 17,26

mama tuturor celor vii. 21 Domnul Dumnezeu a făcut omului şi femeii

sale veşminte de piele şi i-a îmbrăcat. 22 Şi Domnul Dumnezeu a zis:
„Iată, omul a devenit ca unul dintre noi cunoscând binele şi răul! Şi,
acum, să nu-şi întindă mâna să ia şi din pomul vieţii să mănânce şi să Ap 22,2.14

imparitatea luptei nu este indicată atât de
verb cât mai ales de membrele care intră
în luptă: în timp ce şarpelui îi este ame-
ninţat capul, adică partea cea mai impor-
tantă şi vitală, omului îi este atacat doar
călcâiul.
16. a NVg şi unele traduceri moderne
preferă: „voi înmulţi suferinţele tale şi sar-
cinile tale”.
19. b Lit.: „praf, pulbere”.
c
Omul fusese plăsmuit din pământ ca
să lucreze pământul: între pământ şi om
exista o solidaritate. Aceasta a fost desfi-
inţată; lucrarea pământului devine o sclavie
pentru că omul a mâncat atunci când îi
fusese interzis acest lucru. De acum va
obţine mâncarea cu trudă. Se ridică şi o
altă problemă: moartea este pedeapsă şi
consecinţă a păcatului – stipendia peccati.
În context (cf. 2,9; 3,22), se pare că moar-
tea face parte încă de la început, din con-
diţia de creatură a omului. Dar, ca şi vene-
rarea lui Dumnezeu care devine frică, la
fel şi moartea capătă o tonalitate tragică şi
deprimantă. Omul care voia să fie ca
Dumnezeu, fără Dumnezeu descoperă
absurditatea şi mizeria proprie.
 Gen 3,23 28

trăiască veşnic!”. 23 Şi Domnul Dumnezeu l-a alungat din grădina

Edenului ca să lucreze pământul din care a fost luat. 24 Şi l-a izgonit
Ex 25,18-22 pe om şi a pus la răsăritul grădinii Edenului heruvimia şi sabia de foc
rotitoare, ca să păzească drumul spre pomul vieţii.

4 Adam a cunoscut-ob pe Eva, soţia sa, şi ea a zămislit şi l-a născut

1

pe Cainc. Şi a spus: „Am dobândit un om de la Domnuld!”. 2 Şi l-a

mai născut pe fratele lui, Abele. Abel era păstor la oi, iar Cain, lucră-
tor al pământului. 3 După câtva timp, Cain a adus Domnului jertfă din
Evr 11,4 roadele pământului. 4 Abel a oferit şi el din întâii născuţi ai turmei
sale şi din grăsimea lor. Domnul a privit către Abel şi jertfa lui, 5 dar
Iona 4,4 la Cain şi la jertfa lui n-a privitf. Cain s-a mâniat foarte tare şi faţa i
s-a posomorât. 6 Domnul i-a spus lui Cain: „De ce te-ai mâniat şi ai
faţa posomorâtă? 7 Dacă faci binele, nu-i aşa că poţi ţine fruntea sus?
Dar dacă nu faci binele, păcatul stă cuibărit la uşăg. El caută să te
domine, dar tu trebuie să-l stăpâneştih”. 8 Cain a vorbit cu Abel, fratele
24. a Etimologic, „Kürùbîm” este aso- 5. f Textul nu menţionează motivele pen-
ciat cu acadianul „kärîbu/kùrîbu”, de la tru care o jertfă este preferată alteia, dar
„käräbu” (= „a se ruga, a binecuvânta”). este de presupus că jertfa lui Cain a fost
Heruvimii erau consideraţi nişte fiinţe de o calitate inferioară sau textul sugerează
înaripate, jumătate oameni, jumătate o lipsă interioară sau o atitudine cunoscută
animale, care stăteau de pază la temple şi doar de Dumnezeu.
palate şi păzeau pomul vieţii. Sabia de 7. g Păcatul (feminin în ebraică) este
foc în formă de zigzag era simbolul in- calificat de „röbëc” (masculin). Am putea
terdicţiei. în felul acesta traduce: „Cel Rău, ca un
1. b Este un mod specific Bibliei de a „röbëc” pândeşte la poartă”. „röbëc” poate
indica raporturile matrimoniale (Num fi identificat cu miticul „rabiţu” de la aca-
31,17.18.35; Jud 11,39 etc.). dieni care era un demon tolănit la poarta
c
Textul original are un joc de cuvin- locuinţelor pentru a aduce boli şi efecte
te: numele primului născut, Cain, ar pro- nedorite şi pentru a-i lua în stăpânire pe
veni de la verbul „qänäh” = „a dobândi”. locuitorii casei.
d
Lit.: „cu ajutorul Domnului”. h
LXX a înţeles versetul în mod dife-
2. e Surprinde faptul că textul nu dă rit: „Dacă ai adus jertfa cum trebuie,
etimologia numelui Abel. Acest nume dar n-ai împărţit-o cum trebuie, oare
„Hebel” evocă termenul din Qohelet, n-ai păcătuit? Linişteste-te! [Abel] se
care înseamnă „deşertăciune, inconsis- va întoarce către tine, iar tu îl vei stă-
tenţă, suflu”. Din acest motiv nu a fost pâni”.
folosit niciodată ca nume propriu în tra-
diţia ebraică.
29 Gen 4,16

său. Când erau pe câmpa, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele 1In 3,12;
Iuda 10
său, şi l-a ucis.
9
Domnul i-a zis lui Cain: „Unde este Abel, fratele tău?”. Iar el a
răspuns: „Nu ştiu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?”b 10 Domnul
i-a spus: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine Mt 2,35;
Evr 12,24
din pământ! 11 Acum, aşadar, fii blestemat pe pământul care şi-a des-
chis gura ca să bea sângele fratelui tău din mâna ta! 12 Când vei lucra
pământul, nu-ţi va mai da rodul său; rătăcitor şi fugar vei fi pe
pământ”c. 13 Cain i-a spus Domnului: „Vina mea este prea mare pen-
tru a o putea duce! 14 Iată că astăzi tu m-ai alungat de pe faţa pămân-
tului, şi eu mă voi ascunde de faţa ta. Voi fi rătăcitor şi fugar pe pământ Prov 28,17;
Iob 15,23
şi oricine mă va întâlni mă va ucide”d. 15 Domnul i-a spus: „Dacă
cineva îl ucide pe Cain, de şapte ori va fi răzbunat”. Domnul i-a pus Mt 15,22

un semn lui Cain, ca nici unul dintre cei care îl vor întâlni să nu-l
ucidăe. 16 Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţinutul Nodf, la
răsărit de Edeng.
8. a Începând cu LXX şi Nvg, multe
traduceri preferă vorbirea directă: „Să ieşim
la câmp!”
9. b Răspunsul lui Cain este dictat de
minciună. Păcatul se lărgeşte şi se aprofun-
dează. Protopărinţii au recunoscut îndată
păcatul comis, dar Cain încearcă drumul
minciunii înaintea lui Dumnezeu. Atunci,
Judecătorul schimbă acuza: „Ce-ai făcut?”.
Este terminologia tehnică judiciară. Apoi
aduce proba: glasul sângelui. Strigătul
oprimaţilor cere dreptate (cf. Gen 18,20;
Dt 22,24 etc.). Sângele, adică viaţa, este
proprietatea lui Dumnezeu şi chiar şi
atunci când nimeni nu ascultă „glasul”
său, Dumnezeu îl percepe. Dumnezeu în-
suşi intră în judecată cu asasinul..
12. c Pedeapsa este o sentinţă com-
pusă din trei clauze: un blestem adresat
direct lui Cain; răsturnarea situaţiei agri-
cultorului (pământul care a băut sângele
lui Abel din mâna fratelui său, acum se
Ez 9,4-6
Ap 7,3; 9,4
revoltă împotriva lui); expulzarea lui
Cain din ambientul vital al pământului
cultivat, ceea ce îi neagă acum orice posi-
bilitate de existenţă, întrucât el devine
rătăcitor şi fugar.
14. d În urma sentinţei divine, Cain ros-
teşte o lamentaţie.
15. e Dumnezeu îmblânzeşte pedeapsa
făcând apel la o lege veche cu privire la
răzbunare, cu scopul de a salva viaţa
omului, chiar şi pe aceea a ucigaşului fra-
telui său. Cain este „blestemat”, dar nimeni
nu are dreptul să-i ia locul lui Dumnezeu
în executarea sentinţei, pentru că răzbu-
narea îi aparţine lui Dumnezeu (Rom
12,19).
16. f Ţinutul nu poate fi localizat, dar
semnificaţia termenului face aluzie la ţinu-
tul rătăcirii.
g
Este vorba de acelaşi loc unde a fost
expulzat şi Adam.
 Gen 4,17 30

Descendenţa lui Cain

Mih 3,10 17
Cain a cunoscut-o pe soţia sa; ea l-a zămislit şi i-a dat naştere lui
Enoh. El a zidit o cetate şi a pus cetăţii numele după numele fiului său,
Enoh. 18 Lui Enoh i s-a născut Irad; Irad i-a dat naştere lui Mehuiael;
Mehuiael i-a dat naştere lui Metuşael şi Metuşael i-a dat naştere lui
Lameha. 19 Lameh şi-a luat două soţiib: numele celei dintâi era Ada, şi
numele celei de-a doua era Ţilac. 20 Ada l-a născut pe Iabal: el a fost
tatăl celor care locuiesc în corturi, lângă turme. 21 Numele fratelui
său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor care cântă cu lira şi cavalul.
22
Ţila, de partea ei, l-a născut pe Tubal-Cain, părintele tuturor lucră-
torilor în bronz şi fier. Sora lui Tubal-Cain era Naamad.
23
Lameh le-a zis soţiilor sale:
„Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu!
Soţii ale lui Lameh, plecaţi urechea la cuvântul meu!
Ex 21,23-25 Am omorât un om pentru rana mea
şi un tânăr pentru vânătaia mea.
24
Cain va fi răzbunat de şapte ori,
Mt 18,22 Lameh, însă, de şaptezeci de ori câte şapte”e.

18. a Sunt enumerate şapte generaţii.
Numărul şapte este ales pentru a indica o
perioadă închisă în ea însăşi, o anumită
plinătate.
19. b Pentru prima dată în Biblie apare
căsătoria poligamă, ceea ce intră în con-
tradicţie cu ideea căsătoriei monogame
din Gen 2,24. Vechiul Testament menţio-
nează şi alte căsătorii poligame: Abraham,
Iacob etc. Aproape toate aceste familii
poligame suferă experienţe neplăcute şi
chiar sfâşietoare tocmai din cauza acestui
tip de relaţie.
c
Transliterarea numelui „Ţila” în
unele traduceri româneşti s-a făcut după
LXX şi Vg: „Sela”.
22. d Cele trei categorii profesionale:
crescătorii de animale, muzicienii şi meş-
teşugarii metalelor sunt sugerate de nu-
mele descendenţilor lui Lameh: „yäbäl”
(„a conduce, a păstori”), „yubal” („yôbël”
= „trompetă”), „Tubal”, numele unui popor
din Nord, în ţara metalelor (Gen 10,2);
Cain, lucrător în metale. „Naama” (bucu-
rie, cea iubită), ar putea fi aluzie la o altă
profesie asupra căreia textul păstrează
tăcerea.
24. e Cântul lui Lameh este o cântare
sălbatică spre cinstirea lui Lameh, un
erou al deşertului, prezentată aici ca o
mărturie a violenţei crescânde printre urma-
şii lui Cain.
31 Gen 5,5

Set şi descendenţii săi

Adam a cunoscut-o din nou pe soţia sa; ea a născut un fiu şi i-a
25

dat numele de Seta, căci şi-a zis: „Dumnezeu mi-a dat un alt urmaş,
în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain”. 26 Lui Set, la rândul lui, i s-a Lc 3,38

născut un fiu şi i-a dat numele Enos. Atunci au început oamenii să Ex 3,14-15

cheme Numele Domnuluib.

Patriarhii de la Adam la Noe

5 Aceasta este cartea generaţiilor lui Adamc.

1

Când l-a creat Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui
Dumnezeud. 2 Bărbat şi femeie i-a creat. I-a binecuvântat şi le-a dat
numele de „om” în ziua când au fost creaţi.
3
Când avea o sută treizeci de anie, lui Adam i s-a născut un fiu
după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. 4 După naşterea
lui Set zilele lui Adam au fost de opt sute de anif. Şi i s-au născut fii
şi fiice. 5 Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute
treizeci de anig; apoi a murit.

25. a Numele Set (ebr.: „šët”) este ex- d

plicat prin verbul „šät” sau „šit” (= „el a
acordat, a dăruit”).
b
Aici avem prima referinţă la cultul
Domnului într-o epocă prediluviană. Con-
form tradiţiei elohiste şi sacerdotale, acest
cult ar începe abia în timpul exodului din
Egipt (Ex 3,14; cf 3,13 şu; 6,2-3), unde
este prezentată revelarea numelui divin.
1. c Prin menţionarea cărţii genealogi-
ilor („Tôlüdöt”), documentul sacerdotal
reia istorisirea de la Gen 2,4a şi vrea să
umple intervalul dintre creaţie şi potop.
Nu trebuie să căutăm aici o istorie în sen-
sul modern al cuvântului şi nici o crono-
logie. Numele sunt resturi din tradiţii
vechi, unele sunt reluate din lista descen-
denţilor lui Cain.
Asemănarea divină este un caracter
de natură pe care primii oameni l-au
transmis descendenţilor lor.
3. e LXX şi traducerile dependente de
ea au: „două sute treizeci de ani”.
4. f LXX are: „şapte sute de ani”.
5. g Cifrele sunt diferite în Pentateuhul
Samaritean şi în LXX. Este atribuită o
longevitate extraordinară primilor patri-
arhi întrucât se considera că durata vieţii
omului urma să se diminuieze urmând
marile etape ale omenirii. Între Noe şi
Abraham durata vieţii va fi cuprinsă între
600 şi 200 de ani; pentru patriarhii evrei
între 100 şi 200 de ani, iar această dimi-
nuare era pusă în raport cu răspândirea
răului (cf. Gen 6,3; Prov 10,27; Is 65,20).
Gen 5,6 32

6
Când avea o sută cinci ania, Set i-a dat naştere lui Enos. 7 După
ce i-a dat naştere lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte anib. Şi i s-au
născut fii şi fiice. 8 Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doispre-
zece ani; apoi a murit.
9
Când avea nouăzeci de anic, Enos i-a dat naştere lui Chenan.
10
După ce i-a dat naştere lui Chenan, Enos a mai trăit opt sute cinci-
sprezece anid. Şi i s-au născut fii şi fiice. 11 Toate zilele lui Enos au
fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit.
12
Când avea şaptezeci de anie, Chenan i-a dat naştere lui Mahala-
leel. 13 După ce i-a dat naştere lui Mahalaleel, Chenan a mai trăit opt
sute patruzeci de anif. Şi i s-au născut fii şi fiice. 14 Toate zilele lui
Chenan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit.
15
Când era de şaizeci şi cinci de anig, Mahalaleel i-a dat naştere
lui Iared. 16 După ce i-a dat naştere lui Iared, Mahalaleel a mai trăit
opt sute treizeci de anih. Şi i s-au născut fii şi fiice. 17 Toate zilele lui
Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit.
18
Când avea o sută şaizeci şi doi de ani, Iared i-a dat naştere lui
Enoh. 19 După ce i-a dat naştere lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de
ani. Şi i s-au născut fii şi fiice. 20 Toate zilele lui Iared au fost de nouă
sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit.
21
Când avea şaizeci şi cinci de anii, Enoh i-a dat naştere lui Matu-
salemj. 22 După ce i-a dat naştere lui Matusalem, Enoh a umblat cu
Dumnezeuk trei sute de anil. Şi i s-au născut fii şi fiice. 23 Toate zilele
lui Enoh au fost de trei sute şaizeci şi cinci de anim. 24 Enoh a umblat cu
6. a LXX are: „două sute cinci ani”. 20. i LXX are: „o sută şaizeci şi cinci
7. b LXX are: „şapte sute şapte ani”. de ani”.
9. c LXX are: „o sută nouăzeci de ani”. j
Lit.: „mütûšälaH”.
10. d LXX are: „şapte sute cincispre- 21. k Expresia înseamnă „a acţiona în
zece ani”. conformitate cu voinţa lui Dumnezeu”,
12. e LXX are: „o sută şaptezeci de ani”. ceea ce textul grec interpretează prin „i-a
13. f LXX are: „şapte sute patruzeci de plăcut lui Dumnezeu” (cf. Evr 11,5-6).
ani”. l
LXX are: „două sute de ani”.
15. g LXX are: „o sută şaizeci şi cinci 22. m Numărul de 365 de ani cores-
de ani”. punde cifrei perfecte, echivalând numărul
16. h LXX are: „şapte sute treizeci de de zile ale unui an solar.
ani”.
33 Gen 6,3

Dumnezeu; apoi nu a mai fost [văzut], pentru că l-a luat Dumnezeua. Sir 44,16;
Evr 11,5
25
Când avea o sută optzeci şi şapte de anib, Matusalem i-a dat
naştere lui Lameh. 26 După ce i-a dat naştere lui Lameh, Matusalem
a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de anic. Şi i s-au născut fii şi fiice.
27
Toate zilele lui Matusalem au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de
ani; apoi a murit.
28
Când avea o sută optzeci şi doi de anid, lui Lameh i s-a născut un
fiu. 29 El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia de ostenea-
la şi truda mâinilor noastre pentru pământul pe care l-a blestemat
Domnul”. 30 După ce i-a dat naştere lui Noe, Lameh a mai trăit cinci
sute nouăzeci şi cinci de anie. Şi i s-au născut fii şi fiice. 31 Toate zilele 3,17-19

lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de anif; apoi a murit.
32
Când avea cinci sute de ani, Noe le-a dat naştere lui Sem, Ham şi 6,10; 9,18;
10,1
Iafet.

Fiii lui Dumnezeu şi fiii oamenilor Mt 24,37-39

6 Când oamenii au început să se înmulţească pe faţa pământului şi

1

li s-au născut fete, 2 fiii lui Dumnezeug au văzut că fiicele oame-

nilorh erau frumoase; şi-au luat de soţii pe toate cele pe care şi le-au
ales. 3 Domnul a zis: „Duhul meu nu va rămâne pentru totdeauna în
24. a Aşa cum va fi Ilie (2Rg 2,9), şi ser-
vitorul Domnului (Is 53,8) Enoh a fost
transferat într-o regiune sau sferă supra-
pământească (cf. Ps 49,15). Această afirma-
ţie, „Dumnezeu l-a luat”, poate fi o indica-
ţie că viaţa lungă nu este neapărat cea mai
mare binecuvântare din partea lui Dumne-
zeu. A fi primit în prezenţa lui Dumnezeu
este poate mai mult decât o onoare. Este un
privilegiu de care au beneficiat doar Enoh
şi Ilie (2Rg 2,11) şi, astfel, doar de două ori
porţile Şeolului nu au învins.
25. b LXX are: „o sută şaizeci şi şapte
de ani”.
26. c LXX are: „opt sute doi ani”.
28. d LXX are: „o sută optzeci şi opt
de ani”.
30. e LXX are: „cinci sute şaizeci şi
cinci de ani”.
31. f LXX are: „şapte sute cincizeci şi
trei de ani”.
2. g Nu trebuie înţeles ca adevăraţi fii
născuţi de Dumnezeu. Sensul termenului
„fiu” este larg şi se referă aici la indivizi
care aparţin într-un anumit mod sferei di-
vine. Exegeza tradiţională vedea în aceste
fiinţe fie îngeri, fie nobili din aristocraţia
regală, fie bărbaţi din descendenţa lui Set,
oameni buni şi drepţi.
h
Expresia ar putea fi o referinţă la
femeile care formau haremul nobililor
sau la femeile din dinastia cainiţilor,
oameni nelegiuţi.
 Gen 6,4 34

In 3,5-6
oma. El nu este decât carne iar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de
Dt 2,10;
Sir 16,7;
ani”b. 4 Uriaşiic erau pe pământ în zilele acelea, chiar şi după ce au
Bar 3,26-28
venit fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor şi le-au născut [copii].
Aceştia sunt eroii din vechime, oameni renumiţi.

II. POTOPUL

Răspândirea răului
Ps 14,2-3;
Ier 5,1-5;
5
Domnul a văzut că răutatea omului pe pământ era mare şi că
6,28 toate gândurile plănuite de inima lui erau rele tot timpul. 6 Domnului
8,21
1Sam 15,35;
i-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ şi s-a mâhnit în inima luid.
Ex 32,12-14;
Ier 18,8-10;
7
Şi a spus Domnul: „Îl voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe
Iona 4,2 care l-am creat şi, împreună cu omul, şi animalele, reptilele şi păsă-
rile cerului, deoarece îmi pare rău că le-am făcut”. 8 Însă Noe a aflat
har în ochii Domnului.
18,3; 9
Aceasta este descendenţa lui Noe. Noe era un om drept şi desă-
2Sam 15,25;
Lc 1,30 vârşit între cei din generaţia sa: Noe umbla cu Dumnezeu. 10 Lui Noe
Sir 44,17; i s-au născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 11 Pământul era stricat în faţa
Evr 11,7;
2Pt 2,5 lui Dumnezeu, pământul era plin de nelegiuire. 12 Dumnezeu s-a uitat
spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi per-
vertise calea pe pământe.
3. a Retragerea spiritului amintește textul sa totală de Duhul Domnului. Cei 120 de
din Gen 1,2 despre Duhul care se purta peste ani ar putea sugera durata până la potop.
ape. Unde pluteşte Duhul, acolo este ordine, 4. c Termenul „nüpìlîm” mai apare în
iar haosul este restrâns. Când Duhul este Biblie doar în Num 13,33, desemnând o
retras haosul se răspândeşte necontrolat. parte din populaţia preisraelită a Palesti-
b
Duhul sau puterea vitală („rûah”) este nei. Conform textului, aceştia erau oameni
darul lui Dumnezeu pentru viaţa omului (cf. de statură impresionantă, acesta fiind pro-
Num 16,22; Iob 27,3; Ps 104,29; Qoh 12,7). babil motivul pentru care LXX traduce
Omul este făcut din ţărână şi fără ruah nu termenul cu „hoi gigantes” („giganţii”).
este decât carne, egal cu animalele (cf. 6. d Un astfel de verset aminteşte că
Gen 6,17; Qoh 3,21). În polemică indirectă Dumnezeul Vechiului Testament nu este
față de cultul fecundităţii din Canaan, au- incapabil de a simţi durere, amărăciune şi
torul afirmă că viaţa este numai darul lui regret. Definirea lui Dumnezeu ca „absolu-
Dumnezeu şi nu rezultatul practicilor ma- tul impasibil” este doar o parte din adevăr.
gice. Reducerea lungimii vieţii devine o 12. e Verbul „šäHat” apare de trei ori
condiţie comună pentru toată omenirea în aceste două versete. Spre deosebire de
care descoperă în felul acesta dependenţa relatările mesopotamiene ale potopului,
35 Gen 6,22

Pregătirile pentru potop

Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este înaintea
13

mea, fiindcă s-a umplut pământul de nelegiuire din cauza [oameni- 18,20-32

lor]. Iată, îi voi nimici împreună cu pământul. 14 Fă-ţi o arcăa din Evr 11,7;
1Pt 3,20
lemn de chiparos; să faci încăperib în arcă şi s-o acoperi cu smoală pe
dinăuntru şi pe dinafară. 15 Iată cum s-o faci: arca să aibă trei sute de
coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înăl-
ţime. 16 Să faci arcei un acoperişc şi să-l înalţi până la un cot; uşa să o
pui într-o latură a arcei; să faci un nivel jos, altul la mijloc şi altul sus.
17
Iată, eu voi face să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimi- Ps 29,10;
93,2-4
cească toată făptura de pe el, suflarea de viaţă de sub cer; tot ce este
pe pământ va pieri. 18 Eu închei alianţa mea cu tine. Să intri în arcă, 9,9;
17,2
tu şi fiii tăi, soţia ta şi soţiile fiilor tăi împreună cu tine. 19 Din toate
vieţuitoarele, din toate făpturiled, să iei câte două în arcă pentru ca să
rămână în viaţă împreună cu tine; să fie parte bărbătească şi parte
femeiască. 20 Din păsări, după soiul lor, din animale după soiul lor şi
din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, din toate să iei câte
două la tine, ca să rămână în viaţăe. 21 Şi tu, ia-ţi din toate alimentele
care se mănâncă şi fă-ţi provizii, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi
lor”. 22 Aşa a şi făcut Noe după toate cele poruncite de Dumnezeu.
Astfel a făcut.

unde pedeapsa aplicată de zei se datora
unui capriciu (erau deranjaţi de mulţimea
oamenilor gălăgioşi), pentru autorul bi-
blic, motivaţia pedepsei este răutatea
omului care a pervertit întregul pământ.
14. a Cuvântul ebraic „Tëbah” apare
numai aici şi în Ex 2,3.5 cu referinţă la
coşul în care a fost aşezat copilul Moise.
Astfel două personaje remarcabile ale Scrip-
turii sunt salvate de la pieire prin arcă.
b
Lit.: „cuiburi”.
16. c Am preferat traducerea „acope-
riş”, termenul corespunzând mai bine
sensului general al frazei. Alţii preferă
sensul mai frecvent al termenului „cöhar”
şi traduc: „să faci o fereastră în partea de
sus cu latura de un cot”.
19. d LXX cunoaşte o variantă extinsă
a textului: „din toate dobitoacele, din toate
târâtoarele, din toate fiarele şi din tot tru-
pul, tu vei aduce în arcă două câte două
ca să le ţii în viaţă împreună cu tine”.
20. e Această relatare subliniază un
anume aspect al realităţii: oamenii şi ani-
malele se strâng împreună în faţa catas-
trofelor care ameninţă viaţa, aşa cum a
fost la creaţie. Animalele pier împreună
cu oamenii şi oamenii şi animalele se sal-
vează împreună.
 Gen 7,1 36

7 Domnul i-a spus lui Noe: „Intră [în arcă], tu şi toată casa ta,
Înţ 10,4; 1
1Pt 3,20
pentru că am văzut că, din generaţia aceasta, tu eşti drept înaintea
Dt 14; meaa. 2 Din toate animalele curate ia câte şapteb de parte bărbătească
Lev 11
şi parte femeiască; dintre animalele care nu sunt curate, ia douăc de
parte bărbătească şi parte femeiască. 3 De asemenea, din păsările ceru-
lui câte şapte de parte bărbătească şi de parte femeiascăd, ca să se
păstreze sămânţa lor pe toată faţa pământului. 4 Căci după încă şapte
zile voi face să cadă ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile şi
patruzeci de nopţi şi voi şterge de pe faţa pământului toate fiinţele pe
care le-am făcut”. 5 Noe a făcut tot ce i-a poruncit Domnul.
6
Noe avea şase sute de ani când a venit potopul de apă pe pământ.

Potopul şi efectele lui

Mt 24,38 7
Noe a intrat în arcă cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi,
din faţa apelor potopului. 8 Din animalele curate şi din animalele
care nu sunt curate, din păsări şi din toate târâtoarele de pe pământ,
9
au intrat în arcă la Noe două câte două, de parte bărbătească şi de
parte femeiască, aşa cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe. 10 După
cele şapte zile, apele potopului au venit pe pământ.
11
În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a
Iob 12,15; şaptesprezecea a luniie, în ziua aceea, au erupt toate izvoarele adân-
Ps 104,6-8;
2Pt 3,6 cului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilorf. 12 Şi a căzut
ploaia pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
1. a Spre deosebire de 6,5 şi 6,12, unde femeiască. LXX precizează: „câte
vedea doar nelegiuirea pe pământ, aici două”.
Dumnezeu îşi coboară privirea binevoi- 3. d LXX face distincţia între păsările
toare asupra lui Noe cel drept, pentru că curate „câte şapte” şi păsările necurate
prin el va restaura lumea distrusă de potop. „câte două”.
2. b Pentru relatarea sacerdotală (6,19-20) 11. e LXX are: „ziua a douăzeci şi şap-
nu este vorba decât de asigurarea supra- tea”, ceea ce înseamnă că potopul durează
vieţuirii speciilor, fapt pentru care este de cu zece zile mai puţin.
ajuns o pereche; pentru relatarea yahvistă f
După ce Dumnezeu, în ziua a doua a
trebuie salvate mai întâi animalele pure, creaţiei, a separat apele de jos de apele de
pentru că unele dintre ele vor fi sacrificate sus prin firmament (1,7), acum se rup digu-
(cf. 8,20-21). rile pe care le făcuse Dumnezeu, lumea
c
TM poate fi înţeles „şi numai două”, întorcându-se la starea de haos.
una de parte bărbătească şi una de parte
37 Gen 8,1

În aceeaşi zi au intrat în arcă Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui

13

Noe, soţia lui Noe şi cele trei soţii ale fiilor lui cu ei, 14 ei şi toate
vieţuitoarele după specia lor, toate animalele după specia lor, toate
târâtoarele care se târăsc pe pământ după specia lor, toate zburătoa-
rele după specia lor, toate păsările înaripate. 15 Au intrat la Noe în
arcă, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. 16 Şi
cele care au intrat, parte bărbătească şi parte femeiască din orice
făptură, au intrat după cum îi poruncise Dumnezeu.
Şi Domnul a închis [uşa] după ela.

Creşterea apelor
17
Potopul a fost timp de patruzeci de zileb pe pământ, apele au
crescut şi au ridicat arca şi ea s-a înălţat deasupra pământului. 18 Apele
s-au ridicat şi au crescut foarte mult pe pământ şi arca plutea pe deasupra
apelor. 19 Apele au pus tot mai mult stăpânire pe pământ şi au fost aco-
periţi toţi munţii cei înalţi, care sunt sub cerul întreg. 20 Apele s-au
înălţat cu cincisprezece coţi deasupra munţilorc, care fuseseră acoperiţi.
21
Şi au pierit toate făpturile care se mişcau pe pământ, păsările, anima-
lele şi vieţuitoarele şi toate vietăţile care mişună pe pământ şi toţi oame-
nii. 22 Tot ce avea suflare cu duh de viaţă în nărid, tot ce era pe pământul
uscat a murit. 23 Şi [Domnul] a nimicit orice fiinţă de pe faţa pământu-
lui, de la om până la animal, până la târâtoare şi până la păsările cerului:
au fost nimicite de pe pământ. Şi a rămas numai Noe şi cele ce erau cu Ez 14,14

el în corabie. 24 Şi apele au stăpânit pe pământ o sută cincizeci de zile.

Retragerea apelor

8 Dumnezeu şi-a adus amintee de Noe şi de toate vieţuitoarele şi

1

de toate animalelef care erau cu el în arcă. Şi Dumnezeu a făcut

16. a Imaginea lui Dumnezeu care în-
chide uşa sugerează grija pe care el o
poartă faţă de omenirea în primejdie.
17. b LXX adaugă: „şi patruzeci de nopţi”.
20. c LXX adaugă: „celor înalţi”.
22. d LXX omite: „în nări”.
1. e În momentele cruciale ale istoriei
mântuirii, Dumnezeu „îşi aduce aminte”:
de Abraham (19,29), de Rahela (30,22),
de evreii persecutaţi în Egipt (Ex 2,24)
etc. Nu este vorba de un act psihologic, ci
de o acţiune îndreptată spre cineva, într-un
context de mântuire.
f
LXX adaugă: „şi de toate păsările şi
de toate vietăţile mişcătoare”.
Gen 8,2 38

să sufle un vânt pe pământ şi apele s-au oprit. 2 Au fost închise izvoa-

rele adâncului şi stăvilarele cerurilor şi a fost oprită ploaia din cer.
3
Apele au început să se scurgă de pe faţa pământului şi să se retragă.
S-au scurs şi, după o sută cincizeci de zile, au scăzut. 4 În luna a şaptea,
în ziua a şaptesprezeceaa a lunii, arca s-a oprit pe munţii Araratb.
5
Apele s-au scurs şi s-au retras până în luna a zeceac. În luna a zecea,
în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
6
După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care o
făcuse. 7 Şi a dat drumul unui corbd, care ieşea, pleca şi se întorcea, până
când au secat apele de pe pământ. 8 Apoi a dat drumul unui porumbel,
ca să vadă dacă au scăzut apele de pe faţa pământului. 9 Porumbelul
n-a găsit nici un loc unde să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în arcă,
fiindcă pe faţa întregului pământ mai era încă apă. [Noe] şi-a întins
mâna, l-a luat şi l-a adus la el în arcă. 10 A aşteptat alte şapte zile şi a
trimis din nou porumbelul din arcă. 11 Spre seară, porumbelul s-a întors
la el, având în cioc o ramurăe de măslin ruptă de curând. Noe a ştiut
atunci că apele au scăzut pe pământ. 12 A aşteptat alte şapte zile şi a
trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el.
13
În anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în luna întâi, în prima zi
a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte acoperişul
arcei şi s-a uitat şi iată, faţa pământului era uscată.
14
În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a luniif, pământul era
uscat.
4. a LXX are: „în a douăzeci şi şaptea Noe), de aproximativ 5615 m. S-au făcut
zi”. multe încercări de a se găsi urme ale ar-
b
Ararat este acelaşi lucru cu acadianul cei, dar toate au rămas fără rezultat.
„Urartu” din regiunea muntoasă a actualei 5. c LXX are: „în luna a unsprezecea”.
Armenia (estul Turciei), în nord-estul Lacu- d
LXX are: „să vadă dacă apa a scăzut
lui Van. Este zona împotriva căreia regii şi ieşind nu s-a mai întors până când a secat
asirieni din prima parte a mileniului întâi apa pe pământ”.
au purtat campanii militare (2Rg 19,37; 11. e Lit.: „frunză”.
Is 37,38). Zona muntoasă are două vâr- 14. f În relatarea sacerdotală potopul a
furi: Araratul Mic, de aproximativ 5400 m, durat astfel un an şi zece zile (după LXX
şi Araratul Mare (numit de turci „Arghi- un an întreg), iar în relatarea yahvistă a du-
dagh”, adică Muntele Arcei, iar de per- rat patruzeci de zile: este precedat de o
sani „Koh-i-Nouh”, adică Muntele lui săptămână şi urmat de alte trei.
39 Gen 9,2

Ieşirea din arcă

Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Noe şi i-a zis: 16 „Ieşi din arcă,
15

tu şi soţia ta, fiii tăi şi soţiile fiilor tăi care sunt cu tine! 17 Toate vie-
ţuitoarele de orice fela care sunt cu tine, păsările, animalele, toate
târâtoarele care se târăsc pe pământ, scoate-le împreună cu tine: să
mişune pe pământb, să fie rodnice şi să se înmulţească pe pământ”c. 1,22
18
Şi a ieşit Noe cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi care erau
împreună cu el. 19 Toate vieţuitoarele, toate târâtoarele, toate păsările
şi tot ce se mişcă pe pământ, după speciile lor, au ieşit din arcă.

Încheierea naraţiunii potopului

Noe a zidit un altar Domnului. A luat din toate animalele curate
20

şi din toate păsările curate şi le-a adus arderi de tot pe altar. 21 Dom-
nul a mirosit mireasma plăcută. A zis Domnul în inima lui: „Nu voi
mai blestema niciodată pământul din cauza omului. Căci gândurile
inimii omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi toate vie-
ţuitoarele, aşa cum am făcut.
22
Cât va dăinui pământul,
semănatul şi seceratul,
frigul şi căldura,
varad şi iarna,
ziua şi noaptea
nu vor înceta”e. Ier 31,35-36;
33,20

Alianţa lui Dumnezeu cu Noe

9 Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a spus: „Fiţi

1 1,28

rodnici, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul! 2 Să aibă frică şi spaimă

17. a Lit.: „De orice trup”.
b
LXX omite: „să mişune pe pământ”.
c
Este o nouă binecuvântare, asemenea
aceleia din prima creaţie (1,28) care îi va
face rodnici pe Noe, speranţa omenirii, înno-
itorul lumii, şi pe fiii săi. Este semnul unei
naşteri din nou a lumii, a lumii solidare cu
omul atât în cădere, cât şi în mântuire.
22. d LXX are „primăvară”.
e
Perversitatea omului (8,21b) nu va de-
regla permanenţa legilor naturii care sunt da-
rul lui Dumnezeu (Ier 33,25; Mt 5,45). În
lumea creată de Dumnezeu va exista o stabi-
litate.
 Gen 9,3 40

toate vieţuitoarele pământului, toate păsările cerului, tot ce se mişcă

pe pământ şi toţi peştii mării; toate sunt date în mâinile voastre. 3 Tot
1,29;
Dt 12,15-16;
ce se mişcă şi are viaţă va fi pentru hrana voastrăa; vi le dau pe toate
Fap 10,11-16;
Rom 14,3
cum v-am dat şi iarba verde. 4 Numai să nu mâncaţi carnea cu viaţa
Lev 17,11-14 ei, adică sângele eib. 5 Voi cere socoteală de sângele fiecăruia dintre
voi; voi cere socoteală pentru el tuturor vieţuitoarelor şi omului.
Pentru viaţa omului voi cere socoteală de la om, fratele său.
Ex 21,23-25 6
Dacă varsă cineva sângele omului,
sângele lui să fie vărsat de omc;
1,26 căci Dumnezeu l-a făcut pe om
după chipul său.
7
Iar voi, fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe tot pământul
şi stăpâniţi-l!”d.
6,18;
Sir 44,18
8
Apoi Dumnezeu le-a vorbit lui Noe şi fiilor săi: 9 „Iată, eu închei
alianţa mea cu voi şi cu urmaşii voştri care vin după voi 10 şi cu toate
vieţuitoarele care sunt cu voi, cu păsările, cu animalele, cu toate vie-
ţuitoarele pământului care sunt cu voi şi cu toate cele care au ieşit din
arcă, cu toate vieţuitoarele pământului. 11 Închei alianţa mea cu voi;
nu va mai fi nimicită toată făptura de apele potopului şi nu va mai fi
potop ca să pustiască pământul”.
12
Dumnezeu a zis: „Acesta este semnul legământului, pe care îl
pun între mine şi voi şi toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru

3. a Omul este binecuvântat din nou şi
consacrat rege al creaţiei, aşa cum a fost
la început, dar nu mai este o împărăţie paci-
fică. Epoca nouă va fi caracterizată de
lupta animalelor cu omul şi a oamenilor
între ei. Pacea paradiziacă nu va mai înflo-
ri decât la sfârşitul timpurilor (Is 11,6 şu).
4. b Acesta este primul dintr-o serie de
versete din Biblie care interzic consumarea
sângelui (Lev 3,17; 7,26-27; Dt 12,15-16
etc.). Această lege nu se găseşte în legisla-
ţiile celorlalte popoare ale Orientului Mij-
lociu Antic. Aici, ca şi în alte locuri din
Vechiul Testament, sângele este echivalat
cu viaţa, motiv pentru care consumarea
sau vărsarea sângelui sunt interzise.
6. c Acest verset a devenit un locus
classicus biblic pentru pedeapsa capitală.
În acest caz se reflectă Legea Talionului,
conform căreia pedeapsa trebuie să fie
proporţională cu delictul. Se discută dacă
avem aici o prescriere legală sau este vorba
mai curând de o zicală, aşa cum rezultă
din forma proverbială a versetului (cf.
Ex 21,24; Lev 24,20; Dt 19,21).
7. d Lit.: „înmulţiţi-vă”.
41 Gen 9,25

toate generaţiile, pentru totdeauna. 13 Am pus curcubeul meu în nori; Ez 1,28;

Ap 4,3
el va fi semnul legământuluia dintre mine şi pământ”. 14 Când se vor
aduna nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nori; 15 eu îmi
voi aduce aminte de alianţa dintre mine şi voi şi toate vieţuitoarele şi Is 54,9

toată făptura; şi apele nu vor mai deveni potop care să nimicească

toată făptura”. 16 Curcubeul va fi în nori, şi, când îl voi vedea, îmi voi Is 24,5

aduce aminte de alianţa veşnică dintre Dumnezeu şi toată suflarea de

viaţă care se află în toată făptura de pe pământ”.
17
Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Acesta este semnul alianţei pe care
am făcut-o între mine şi toată făptura de pe pământ”.

III. DE LA NOE LA ABRAHAM

Fiii lui Noe: Sem, Ham şi Iafet

Fiii lui Noe, care au ieşit din arcă, erau: Sem, Ham şi Iafet. Ham
18
10,1-6

este tatăl lui Canaanb. 19 Aceştia erau cei trei fii ai lui Noe şi din ei
s-au răspândit [oamenii] pe tot pământul.
20
Noe a început să fie lucrător al pământului şi a sădit o vie. 21 A băut
vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său. 22 Ham, tatăl lui Prov 23,29-35;
Sir 31,25-27;
Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui Idt 13,2;
Ef 5,18
care erau afară. 23 Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umerii
amândurora, au intrat cu spatele şi au acoperit goliciunea tatălui lor.
Feţele le erau întoarse şi n-au văzut goliciunea tatălui lor. 24 Noe s-a
trezit din vin şi a aflat ce-i făcuse fiul său mai tânăr. 25 Şi a zis:
13. a Există alte două pasaje în Tora în un arc, simbol al luptei (la fel cum apare
care se face referinţă la un semn al legă- şi Domnul Dumnezeu în unele locuri din
mântului: în Gen 17,11, circumcizia, şi în Vechiul Testament: Ex 15,3; Hab 3,9), în
Ex 31,16-17, sabatul. Alegerea acestor textul nostru arcul curcubeului devine un
trei semne nu este întâmplătoare. Sabatul, simbol al păcii.
curcubeul şi circumcizia sunt de fapt 18. b Canaanul desemnează, începând
semnele a trei mari alianţe stabilite de din sec. al XVI-lea î.C., populaţia urbană
Dumnezeu în trei stadii critice ale omeni- care avea ca ocupaţie comerţul pe malul
rii: creaţia, restabilirea lumii după potop Mediteranei. Tradiţia yahvistă îl asociază
şi naşterea naţiunii ebraice. Dacă în ico- pe Canaan lui Ham, unul dintre numele
nografia altor popoare din Orientul Mijlo- Egiptului (Kemi), care a dominat această
ciu Antic divinitatea era reprezentată cu regiune între sec. XVI-XII î.C.
 Gen 9,26 42

Dt 27,16
„Blestemata să fie Canaan!
Să fie sclavul sclavilor fraţilor lui!”
26
Şi a zis:
Jud 1,28 „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem,
şi Canaan să fie sclavul lui!
27
Dumnezeu să-l sporească pe Iafet.
Acesta să locuiască în corturile lui Semb
şi Canaan să fie sclavul lui!”.
Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani. 29 Toate zilele
28

lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.

Lista naţiunilorc

10 Acestea sunt generaţiile fiilor lui Noe, Sem, Ham şi Iafet.

1

Ez 38,6 După potop li s-au născut fii. 2 Fiii lui Iafet sunt: Gomerd,
Is 66,19; Magog, Madai, Iavane, Tubal, Meşec şi Tiras. 3 Fiii lui Gomer:
Ez 27,13

25. a Binecuvântările şi blestemele patri- după raporturile lor istorice şi geografice:

arhilor (cf. Gen 27; 49) sunt cuvinte eficace
care se răsfrâng asupra capului unei des-
cendenţe şi se realizează în membrii aces-
teia: neamul lui Canaan va fi supus lui
Sem – strămoşul lui Abraham şi al israeli-
ţilor puşi sub protecţia specială a Domnu-
lui – şi lui Iafet. Situaţia istorică pare să
fie aceea a regatului lui Saul şi a începutu-
lui domniei lui David, când israeliţii şi filis-
tenii dominau asupra Canaanului şi când
filistenii invadaseră o parte din teritoriul
Israelului.
27. b Dumnezeul lui Israel locuieşte în
corturile lui Sem (cf. 2Sam 7,6), dar lasă
loc şi pentru Iafet care nu este semit şi
care se pare că reprezintă aici regiunea de
coastă a mării dominate de filisteni. Aceştia
aveau relaţii bune cu David, care era rege la
Hebron, înainte de cucerirea Ierusalimului.
1. c Sub forma unui tablou genealogic,
capitolul oferă o listă a popoarelor grupate
nu atât după afinităţi etnice, cât mai ales
fiii lui Iafet populează Asia Mică şi insu-
lele din Mediterana; fiii lui Ham regiunile
din Sud: Egiptul, Etiopia, Arabia şi Cana-
anul, care le este alăturat ca amintire a
dominaţiei egiptene asupra acestei ţări.
Între aceste două grupări se află fiii lui
Sem: elamiţii, asirienii, arameii şi strămo-
şii evreilor. Lista este de origine sacerdo-
tală, cu excepţia câtorva elemente yahviste
(v. 8-19.21.24-30), care aduc câteva modi-
ficări. Rezumând cunoştinţele despre
lumea locuită pe care le avea Israelul în
sec. VIII-VII î.C., această listă afirmă de
fapt unitatea speciei umane divizate în
grupuri dintr-o rădăcină comună. Această
răspândire apare în 10,32 ca împlinire a
binecuvântării din 9,1.
2. d Numele „Gomer” (cf. Ez 38,6) de-
semnează poporul cimerienilor. Locul lor
de origine se situează în nordul Mării
Negre între Don şi Dunăre.
e
LXX adaugă: Elisa.
43 Gen 10,14

Aşchenaza, Rifat şi Togarma. 4 Fiii lui Iavanb: Elişa, Tarşiş, Chitim şi

Dodanimc. 5 De la ei s-au despărţit popoarele din zona de coastă în
ţinuturile lor, fiecare după limba sa, după familiile lor, după neamu-
rile lor.
6
Fiii lui Ham: Cuş, Miţraimd, Pute şi Canaan. 7 Fiii lui Cuş: Seba, 9,18;
12,6;
Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. Fiii lui Raema: Şebaf şi Dedan. 1Rg 10,1-3
8
Cuş l-a născut şi pe Nimrod: el a început să fie puternic pe pământ. Mih 5,5
9
El a fost un vânător puternic înaintea Domnului; iată de ce se spune:
„Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului”. 10 El a domnit la
început peste Babelg, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear. 11 Din ţara
aceasta a intrat în Assurh şi a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah 12 şi Nah 1,1–3,19

Resen, între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare.

13
Miţraim le-a dat naştere locuitorilor din Lud, Anam, Lehab,
Naftuh, 14 celor din Patros, Casluh, din care au ieşit filistenii şi locu-
itorii din Caftori.

3. a Reprezintă un popor şi o ţară în Yemenului de astăzi. A fost un renumit

partea superioară a Eufratului, în Armenia.
Numele „´ašKánazìm” îi desemnează astăzi
pe evreii care provin din nordul şi estul
Europei, spre deosebire de „säpardîm”
care provin din sudul Italiei, Spania, Por-
tugalia, nordul Africii şi ţările arabe.
4. b Iavan - grecii din Ionia.
c
LXX şi unele manuscrise ebraice au:
„rödänîm”, ceea ce ar putea să se refere
la locuitorii din insula Rodos, una dintre
cele mai mari din Marea Egee. TM din
Gen 10,4 poate fi considerat autentic nu-
mai dacă presupunem că atât „rödänîm”,
cât şi „dödänîm” provin din originalul
„dädänîm” (gr. „danaoi”), o populaţie din
Peloponez în perioada miceniană.
6. d Este denumirea ebraică obişnuită
pentru Egipt.
e
Cu excepţia lui Ez 38,5, LXX traduce
„pû†” cu „Libia”.
7. f Şeba este localizată în partea de
sud-vest a Arabiei, probabil pe teritoriul
centru comercial mai ales în timpul lui
Solomon (1Rg 10,1 ş.u.; 2Cr 9,1 şu).
10. g Trei dintre cele patru oraşe sunt
bine cunoscute: Babilon, vechiul oraş-
capitală a Mesopotamiei; Erec (anticul
Uruk, modernul Warka), un important
oraş sumerian în mileniile IV-III î.C.;
Acad, oraşul-capitală al dinastiei lui Sar-
gon din Acad.
11. h Assur se poate referi fie la popo-
rul Asiriei, fie la un oraş, în Asiria, care a
fost o vreme capitala imperiului.
14. i Nu este necesar să inversăm ordi-
nea lui Casluh cu Caftor şi, deci, să ne
îndepărtăm de TM. Totuşi Am 9,7 afirmă
că filistenii provin din Caftor. Probabil
Casluh şi Caftor au fost folosite pentru a
desemna aceeaşi regiune. Sau, mai proba-
bil, Am 9,7 şi Gen 10,14 susţin probabili-
tatea ca filistenii să fi venit în Egipt prin
Creta. „KapTörîm” ar trebui asociaţi fie cu
Creta, fie cu o altă insulă din Marea Egee.
 Gen 10,15 44

15
Canaan i-a dat naştere lui Sidon, întâiul lui născut, şi lui Heta;
16
iebuseuluib, amoreuluic, ghergheseuluid, 17 heveului, archeului, sine-
ului, 18 arvadieului, ţemareului, hamateului. După aceea s-au răspân-
dit familiile canaaneene. 19 Şi era hotarul canaaneenilor de la Sidon,
13,10;
14; 18,16;
cum se merge spre Gherar, până la Gaza şi cum se merge spre Sodoma,
19 Gomora, Adma şi Ţeboim, până la Leşa.
20
Aceştia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor,
după ţinuturile lor, după neamurile lor.
21
Şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber şi fratele cel mai mare al
lui Iafet, i s-au născut fii.
22
Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Arame. 23 Fiii
lui Aram: Uţf, Hul, Gheter şi Maş.
24
Arpacşad i-a dat naştere luig Şelah; Şelah i-a dat naştere lui Eberh.
25
Lui Eber i s-au născut doi fii: numele primului era Pelegi, pentru
că pe vremea lui s-a împărţit pământul, iar numele fratelui său era
Ioctan. 26 Şi lui Ioctan i s-au născut Almodad, Şelef, Haţarmavet,
15. a Het este legat de hetei, cei care d
Aceştia ar putea fi în legătură cu
au acoperit o mare parte din vestul Asiei, gadarenii sau gherasenii sau ghergheseii
începând din Anatolia, în perioada 1450- din Noul Testament (Mt 8,28; Mc 5,1; Lc
1200 î.C. Dar aceştia s-au aşezat în Asia 8,26-37).
Mică pe la anul 2000 î.C. Ei sunt grupaţi 22. e Aram este strămoşul arameilor
împreună cu fenicienii şi canaaneenii şi în (sirienii). Teritoriul lor se întindea de din-
Palestina şi Siria. colo de Iordan şi din nordul Palestinei
16. b Iebuseii apar printre popoarele până în valea Tigrului şi a Eufratului.
pre-israelite care locuiau în Palestina (Gen LXX adaugă: „Cainan”.
15,21; Ex 3,8.17 etc.). Oraşul a fost locuit 23. f Uţ era o regiune situată în nord-
până când a fost capturat de David (2Sam estul Mesopotamiei (cf. 22,21).
5,6-8). 24. g LXX are: „Arpacşad i-a dat naştere
c
Din punct de vedere geografic, teri- lui Cainan, Cainan i-a dat naştere Şelah”.
toriul lor se află în nord-vestul Babilonu- h
Eber este părintele evreilor şi cores-
lui. La începutul mileniului al treilea sunt punde lui „Hapiru – Apiru” din textele
menţionaţi ca „amurru”. Vechii evrei sunt egiptene şi mesopotamiene din mileniul al
legaţi de acest popor: „tatăl tău a fost un doilea. Nu este vorba de israeliţi propriu-
amoreu” (Ez 16,3.45). S-au aşezat în Pales- zis, dar există un raport între Eber şi semi-
tina în cel de-al doilea mileniu î.C. Mam- ţii stabiliţi în Canaan.
bre, pe timpul lui Abraham, era un ţinut 25. i Tradiţia sacerdotală îl prezintă pe
amoreu (Gen 14,3), iar Sihem este numit Abraham ca descendent al lui Peleg (cf.
„cetate amoree” (Gen 48,22). 11,18-26).
45 Gen 11,4

Ierah, 27 Hadoram, Uzal, Dicla, 28 Obala, Abimael, Şeba, 29 Ofir, Havila

şi Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan. 30 Ei au locuit de la Meşa,
cum se merge spre Sefar, până la muntele din răsărit.
31
Aceştia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor,
după ţinuturile lor şi după neamurile lor.
32
Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după generaţiile lor, după
neamurile lor. Şi din ei s-au răspândit popoarele pe pământ după potop. Dt 32,8

Turnul Babel Fap 2,1-11

11 Pe tot pământul erau o singură limbă şi aceleaşi cuvinteb.

1
2
Pornind de la răsărit, [oamenii] au găsit o câmpie în ţara lui
Şinearc şi s-au stabilit acolo. 3 Au zis unul către altul: „Haideţi să facem
cărămizi şi să le ardem în foc!”. Şi au folosit cărămida în loc de pia-
tră, iar smoala în loc de mortar. 4 Şi au zis: „Haideţi să ne construim Ier 51-53;
Is 14,12-14;
o cetate şi un turn al cărui vârf să ajungă la cerd; să ne facem un nume
ca să nu ne împrăştiem pe faţa întregului pământ!”
28. a LXX omite: „Obal”. cele şapte planete cunoscute pe atunci şi
1. b Ţinând cont de paralelele din tex- „centrul” turnului era, din punct de vedere
tele politico-militare mesopotamiene, s-ar teologic, legătura dintre cer şi pământ.
exprima unitatea unuia sau a mai multor Ziqqurat-ul din Babilon însemna „casa
popoare care au aceleaşi simţăminte, care fundamentului cerului şi al pământului”,
sunt administrate de un singur guvern iar templul din el avea sensul de „casa care
central, care venerează acelaşi zeu naţio- îşi înalţă capul”. Simbolismul ridicării capu-
nal (cu tot panteonul lui) şi ar fi vorba în lui este foarte bogat (cf. Is 2,6-23; 14; Ez
acest caz de un proiect „imperialist” ce 28; Ier 51,53). O astfel de construcţie este
vrea unirea politică şi religioasă a unor interpretată ca o sfidare a lui Dumnezeu.
popoare diferite sub o singură autoritate. Astfel, planul constructorilor este inter-
2. c Cei care s-au stabilit, după v. 5, pretat de autor ca fiind construirea unei
sunt fiii lui Adam, dar, în relatarea yahvistă cetăţi, Babilonul, rivală a Ierusalimului
(10,10), Nimrod era deja în ţara Şinear şi (cf. Ier 50,28-29; 51,5.9.24.35) şi a unui
avea Babelul drept capitală. Şinearul repre- ziqqurat rival al Templului din Sion (cf. Is
zintă, fără îndoială, ţinutul Mesopotamiei, 50,2-24; 51,5.25.44). „A-şi face un nume”
un teritoriu care s-a numit mai întâi Sumer, este al doilea scop al constructorilor. În
apoi Akad şi apoi Babilonia. sens reflexiv, în Biblie, expresia îi este
4. d Scopul construcţiei este de „a atinge atribuită numai lui Dumnezeu (Is 63,12;
cerul”. Nu este un limbaj hiperbolic, ci este Ier 32,20; Neh 9,10). El poate „să facă
vorba de un limbaj teologic. „Turnul” este mare numele” lui Abraham (Gen 12,2) sau
microcosmosul care reproduce macrocos- al lui David (2Sam 8,13). „Numele” este o
mosul: el avea şapte terase care reprezentau realitate stabilă care asigură supravieţuirea
 Gen 11,5 46

5
Domnul a coborâta să vadă cetatea şi turnul pe care le construiau
fiii oamenilor. 6 Şi Domnul a zis: „Iată, toţi sunt de un popor şi de o
limbă; acesta este numai începutul a ceea ce vor să facă. De acum
înainte nimic nu-i va împiedica să facă tot ceea ce şi-au pus în gând să
facăb. 7 Haideţi, să coborâmc şi să le încurcăm limba acolo, ca nimeni
să nu mai înţeleagă limba celuilalt!”. 8 Domnul i-a împrăştiat de acolo
pe faţa întregului pământ şi au încetat de a mai construi cetatead. 9 De
Înţ 10,5 aceea i s-a dat numele de Babele, pentru că acolo Domnul a încurcat
In 11,52 limba de pe întregul pământ şi de acolo Domnul i-a împrăştiat pe
faţa întregului pământ.

Patriarhii. Descendenţa lui Sem

1Cr 1,17-27;
Lc 3,34-36
Aceasta este descendenţa lui Sem. Când Sem avea o sută de ani,
10

i-a dat naştere lui Arpacşad, la doi ani după potop. 11 După ce i-a dat
naştere lui Arpacşad, Sem a mai trăit cinci sute de ani. Şi i s-au
născut fii şi fiicef.
pentru viitor, aşa cum tatăl este prezent în
fizionomia şi viaţa fiilor săi (cf. Sir 40,19).
5. a Coborârea lui Dumnezeu asupra pă-
mântului, în limbajul Sfintei Scripturi, are
aproape întotdeauna caracter de judecată.
6. b Venirea lui Dumnezeu îi găseşte vi-
novaţi pe constructori de trei lucruri: 1. la
umbra turnului şi-au unificat cultura şi religia
şi s-au unit împotriva poruncii divine de a se
răspândi pe tot pământul (9,1); 2. au devenit
sedentari, constructori de opere măreţe, rod al
mândriei şi al prepotenţei; 3. şi-au fixat ca
ideal competiţia, aşa încât nimic nu va mai pu-
tea să-i oprească; se cred atotputernici, aseme-
nea lui Dumnezeu, adevăraţi titani.
7. c Pluralul poate fi explicat ca şi în
Gen 1,26 şi 3,22 ca un plural al deliberării.
8. d Asiro-babilonienii erau convinşi
că distrugerea cetăţii era simbolul înfrân-
gerii şi al oprimării din partea duşmanului
şi că aceste necazuri au fost cauzate de
neînţelegerea limbajului, adică de crearea
grupărilor rivale.
9. e Autorul sacru alătură termenului
„Babel” („poarta zeilor”), pe cel de „balal”
(„a amesteca”). Printr-o etimologie popu-
lară, autorul polemizează cu pretenţia Babi-
lonului, repetată în istorie, de a construi un
imperiu ca vis al unităţii neamului omenesc
fără Domnul. Dacă cetatea şi turnul nu au
ajuns să fie ridicate, cum mai poate fi numit
„poarta zeilor”? Dacă nu are un ziqqurat,
cum pot zeii să locuiască în el? Dacă nu
există armonie, cum se poate numi ţară
sfântă? Numele său devine „Balbel”, adică
„amestecătură, confuzie de limbi şi de
mentalitate, de regiuni şi de popoare”. O
altă cetate, Ierusalimul, va avea misiunea
să reunifice întreaga omenire (Is 2,2-5;
60,11-14; Mih 4,1-3; Ps 48; 87).
11. f LXX adaugă: „Cainan a trăit o sută
treizeci de ani şi l-a zămislit pe Sala. Şi Cai-
nan a mai trăit încă trei sute treizeci de ani
după naşterea lui Sala, a născut fii şi fiice
şi a murit”. LXX adaugă la sfârşitul fiecărui
verset din această genealogie: „şi a murit”.
47 Gen 11,28

Arpacşad aveaa treizeci şi cincib de ani când i-a dat naştere lui
12

Şelahc. 13 După ce i-a dat naştere lui Şelahd, Arpacşad a mai trăit patru
sute trei anie. Şi i s-au născut fii şi fiice.
14
Şelah avea treizecif de ani când i-a dat naştere lui Eber. 15 După
ce i-a dat naştere lui Eber, Şelah a mai trăit patru sute treig ani. Şi i
s-au născut fii şi fiice.
16
Eber avea treizeci şi patruh de ani când i-a dat naştere lui Peleg.
17
După ce i-a dat naştere lui Peleg, a mai trăit patru sute treizecii de
ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.
18
Peleg avea treizecij de ani când i-a dat naştere lui Reu. 19 După
ce i-a dat naştere lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani. Şi i
s-au născut fii şi fiice.
20
Reu avea treizeci şi doik de ani când i-a dat naştere lui Serug.
21
După ce i-a dat naştere lui Reu a mai trăit două sute şapte ani. Şi i
s-au născut fii şi fiice.
22
Serug avea treizeci de anil când i-a dat naştere lui Nahor. 23 După
ce i-a dat naştere lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani. Şi i
s-au născut fii şi fiice.
24
Nahor avea douăzeci şi nouăm de ani când i-a dat naştere lui
Terah. 25 După ce i-a dat naştere lui Terah, a mai trăit o sută nouă-
sprezecen ani. Şi i s-au născut fii şi fiice.
26
Terah avea şaptezeci de ani când le-a dat naştere lui Abram, lui
Nahor şi lui Haran.

Descendenţa lui Terah

Aceasta este descendenţa lui Terah. Terah le-a dat naştere lui
27

Abram, lui Nahor şi lui Haran. Haran i-a dat naştere lui Lot. 28 Haran
12. a Lit.: „a trăit”. 17. i LXX are: „trei sute şaptezeci de ani”.
b
LXX are: „o sută treizeci şi cinci de ani”. 18. j LXX are: „o sută treizeci de ani”.
c
LXX are: „Cainan”. 20. k LXX are: „o sută treizeci şi doi
13. d LXX are: „Cainan”. de ani”.
e
LXX are: „patru sute treizeci de ani”. 22. l LXX are: „o sută treizeci de ani”.
14. f LXX are: „o sută treizeci de ani”. 24. m LXX are: „şaptezeci şi nouă de ani”.
15. g LXX are: „trei sute treizeci de ani”. 25. n LXX are: „o sută douăzeci şi
16. h LXX are: „o sută treizeci şi patru nouă de ani”.
de ani”.
 Gen 11,29 48

a murit în faţa tatălui său, Terah, în ţara în care se născuse, în Ur din

22,20-23;
24,15
Caldeeaa. 29 Abram şi Nahor şi-au luat soţii. Numele soţiei lui Abram
era Sarai, iar numele soţiei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl
16,1;
17,17;
Milcăi şi al Iscăi. 30 Sarai era sterilă: nu avea copii.
18,11-12 31
Terah i-a luat pe fiul său Abram şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său,
15,7 şi pe Sarai, nora sa, soţia fiului său Abram. Au ieşit împreună din Urul Cal-
deii ca să meargă spre ţara Canaan. Au venit la Haranb şi s-au aşezat acolo.
32
Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; Terah a murit în Haran.

ISTORIA PATRIARHILOR

I. ABRAHAM
Is 41,8-9;
Sir 44,19-21; Chemarea lui Abraham

12
Înţ 10,5;
Fap 7,2-4;
Evr 11,8-10
1
Domnul i-a spus lui Abram:
„Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău
spre ţara pe care ţi-o voi arăta!
13,16; 15-5;
2
Voi face din tine un popor marec,
17,4; 22,17;
26,4; 35,11; te voi binecuvântad
Is 51,2;
Gal 3,16
28. a Cei mai mulţi consideră că oraşul ochii credinţei. Porunca lui este însoţită de
din care a plecat Abraham este Urul sume- o promisiune care cere un răspuns liber.
rian, un oraş mare pe Eufrat, în Mesopo- Nu este explicat de ce a făcut această ale-
tamia de jos, la 200 de km distanţă de Ba- gere şi nici nu poate fi explicat: este planul
bilon. Unii cercetători localizează oraşul în de nepătruns al lui Dumnezeu. De aceea
Mesopotamia de sus: fie în oraşul Urfa alegerea nu poate să degenereze în orgo-
(numit acum Edessa), situat la aproximativ liu sau siguranţă (cf. Ier 7,3-10; Mih 3,11;
30 de km nord-vest de Haran, fie, după o Am 9,7 şu). Alegerea fundamentată pe iubi-
propunere mai recentă, cu un oraş numit rea lui Dumnezeu nu se întreabă de ce, ci
Ura, în teritoriul heteilor. răspunde cu iubire.
31. b O localitate veche, nu departe de d
Este tema dominantă a promisunii.
actualul Haran, pe fluviul Eufrat, nu departe Binecuvântarea este cuvântul sacru care cre-
de oraşul Ur, cu care avea relaţii religioase ează în mod sacramental ceea ce exprimă.
şi economice. Era un centru important pen- Sferele în care se va realiza această bine-
tru comerţul cu caravane, iar zeul princi- cuvântare adresată lui Abraham sunt urmă-
pal adorat acolo era Sin, zeul lunii. toarele: 1. promisiunea unei descendenţe-
2. c Domnul este iniţiatorul chemării lui numeroase, creându-se o legătură cu eţio-
Abraham, un eveniment citit numai prin logia metaistorică din cap. 1 – 11 încheiată
49 Gen 12,9

şi voi face mare numele tău;

şi vei fi o binecuvântare.
3
Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta, 27,29;
Num 24,9
iar pe cei care te vor blestema îi voi blestema.
Şi prin tine vor fi binecuvântate 18,18; 21,18;
26,4; 28,14;
toate neamurile pământului”. Fap 3,25;
Gal 3,8-9
4
Abram a plecat, după cum i-a spus Domnul. Şi Lot a plecat cu el.
Abram avea şaptezeci şi cinci de ania când a ieşit din Haran. 5 Abram
a luat-o cu sine pe Sarai, soţia lui, pe Lot, fiul fratelui său, toată averea 11,31; 18,5

pe care o adunaseră şi toate persoaneleb pe care le dobândiseră în Haran.

Au ieşit ca să meargă spre ţara Canaanului şi au ajuns în ţara Canaanului.
6
Abram a străbătut ţara până la locul numit Sihemc, până la tere- 33,18-20

bintuld lui More. Pe atunci erau în ţară canaaneenii. 7 Domnul i s-a 13,15; 15,18;
17,8; 26,4;
arătat lui Abram şi i-a spus: „Voi da ţara aceasta urmaşilor tăi”e. Şi Dt 1,7-8; 34-4;
Fap 7,5
[Abram] a zidit acolo un altar Domnuluif care i se arătase. 8 A plecat
de acolo în munţi, la răsărit de Betel; şi-a aşezat cortul, având Betel 28,19

la apus şi Ai la răsărit. A zidit acolo un altar Domnului şi a invocat

numele Domnului. 9 Abram şi-a urmat drumul mergând spre Negheb. 20,1

cu dorinţa iluzorie a omului de a-şi face un (16,16), circumcizia şi alianţa (17,1.24),

nume mare pe pământ: ceea ce omul singur
nu reuşeşte, Dumnezeul istoriei oferă ca dar;
2. binecuvântarea Domnului creează o jude-
cată în istorie. Omul este chemat să ia o
poziţie cu privire la lucrările lui Dumne-
zeu (cf. Num 22,24; In 5,22-23); 3. bine-
cuvântarea prin Abraham dobândeşte un
orizont universal şi îşi va atinge scopul
numai când vor fi binecuvântate toate
neamurile pământului. Recunoscând în
Cristos adevăratul descendent al lui Abra-
ham, mărturisim că în el s-a împlinit pro-
misiunea universală a lui Dumnezeu
adresată lui Abraham (Gal 3,15-18).
4. a Din când în când, naratorul menţi-
onează vârsta unui patriarh. În cazul lui
Abraham, menţionarea vârstei marchează,
de fiecare dată, un punct critic în viaţa sa:
plecarea din Haran (12,4), naşterea lui Işmael
naşterea lui Isaac (21,5), moartea (25,7).
5. b Lit.: „toate sufletele”, servitori şi
servitoare.
6. c Pe vremea lui Abraham exista deja
un sanctuar la Sihem, legat de un terebint
care constituia obiectul unei veneraţii deo-
sebite în Canaan. Acest terebint al lui More,
menţionat şi în Dt 11,30, ar putea fi identic
cu „terebintul ghicitorilor” din Jud 9,37.
More ar putea însemna şi „învăţătorul”.
d
Este un arbore răşinos cu tulpina
înaltă şi cu frunzele mari, totdeauna verzi,
alungit-eliptice, din a cărui scoarţă se ex-
trag terebentina şi alte substanţe tanante.
7. e Aceasta este prima menţionare a
darului ţării sfinte către descendenţa lui
Abraham (cf. 13,15; 15,18; 26,3-4 etc.).
f
Este o acţiune cultuală a lui Abra-
ham, în acord cu „religia părinţilor”, fără
 Gen 12,10 50

Abraham în Egipt
26,1-11;
Ps 105,16
10
Apoi a fost o foamete în ţară. Abram a coborât în Egipt ca să
42,1-2 locuiască acolo, căci foametea era mare în ţară. 11 Când era aproape
să intre în Egipt, i-a zis soţiei sale, Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie
frumoasă la chip. 12 Când te vor vedea egiptenii, vor zice: «Aceasta
este soţia lui!». Pe mine mă vor ucide, iar pe tine te vor lăsa în viaţă.
13
Spune, te rog, că eşti sora meaa, ca să-mi meargă bine de dragul
trecerii tale şi sufletul meu să trăiască datorită ţie!”. 14 Când a ajuns
Abram în Egipt, egiptenii au văzut că soţia lui era foarte frumoasă.
15
Şi au văzut-o căpeteniile lui Faraon şi au lăudat-o înaintea lui Faraon.
Femeia a fost adusă în casa lui Faraon. 16 Pe Abram l-a primit bine
datorită ei; el a dobândit oi, vite, măgari, slujitori şi slujitoare, măgă-
riţe şi cămile. 17 Domnul l-a lovit pe Faraon şi casa lui cu pedepse marib
din cauza soţiei lui Abram, Saraic. 18 Faraon l-a chemat pe Abram şi
i-a zis: „Ce mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că ea este soţia ta? 19 De ce
ai zis: „Este sora mea” şi am luat-o astfel de soţie? Acum, iată soţia
ta; ia-o şi pleacă!” 20 Şi Faraon a dat poruncă oamenilor lui şi ei i-au
scos afară pe el, pe soţia sa şi tot ce avead.

Despărţirea dintre Abraham şi Lot

13 Abram s-a suit din Egipt spre Negheb, el, soţia sa şi tot ce
1

24,35; avea, împreună cu Lote. 2 Abram era foarte bogat în turme,

Iob 1,3-10;
Prov 3,9-10; argint şi aur. 3 A mers din loc în loc, din Negheb până la Betel, până
Ps 112,1-3

mediere sacerdotală şi fără sacrificii. Este c

o amintire istorică precisă.
13. a Evenimentul este asemănător cu
o practică din Mesopotamia de sus: în
aristocraţia hurită, un soţ putea să adopte
în mod fictiv una dintre soţii ca „soră” şi
aceasta se bucura de o consideraţie aparte
şi de privilegii speciale. Aceasta ar fi fost
condiţia Sarei şi Abraham s-ar fi folosit
de ea în faţa egiptenilor. Autorul biblic se
pare că nu cunoaşte bine această tradiţie
şi de aceea explicaţia este nesigură.
17. b LXX adaugă: „şi grele”.
Pentru a îndepărta riscul ca Sarai să
dispară în haremul faraonului, intră în
acţiune Domnul care, nu numai că o sal-
vează pe Sarai, dar face să înceteze şi
perioada de foamete. Dacă Yhwh s-a ară-
tat „salvator”, în ciuda atitudinii ambigue
a lui Abraham, înseamnă că într-adevăr
promisiunea lui este vrednică de crezare.
20. d LXX adaugă: „şi Lot era cu el”.
1. e Situaţia socială a relatării este cea
caracteristică păstorilor seminomazi din
deşert. Probabil, în acest context, un clan
nu putea să depăşească 20-30 de membri.
51 Gen 13,16

la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai, 4 în locul
unde făcuse altarul mai înainte. Şi acolo Abram a chemat numele 2,8

Domnului.
5
Dar şi Lot, care călătorea cu Abram, avea oi, vite şi corturi. 6 Ţinu-
tul acela nu era suficient ca să locuiască împreună, pentru că averile 36,7

lor erau mari şi nu puteau să locuiască împreună. 7 Şi a fost ceartă 26,20

între păstorii turmei lui Abram şi cei ai turmei lui Lot. Canaaneenii
şi ferezeiia locuiau pe atunci în ţară. 8 Abram i-a spus lui Lot: „Să nu
fie ceartă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci noi
suntem fraţi! 9 Nu este, oare, toată ţara înaintea ta? Desparte-te, te
rog, de mine! Dacă tu o iei la stânga, eu o iau la dreapta; dacă tu o iei
la dreapta, eu o iau la stânga!”
10
Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată zona Iordanului era bine
udată, căci înainte ca Domnul să fi nimicit Sodoma şi Gomora, ea era 19,24-25

ca grădina Domnului, ca ţara Egiptului, până spre ţinutul Ţoarb. 11 Lot 2,9

şi-a ales toată zona Iordanului şi a plecat Lot spre răsărit şi s-au despăr-
ţit unul de altul. 12 Abram a locuit în ţara Canaanului, iar Lot a locuit 19,17

în cetăţile din vale şi şi-a aşezat corturile până la Sodomac. 13 Oame-

nii din Sodoma erau foarte răi şi păcătoşi în faţa Domnului.

Promisiunile făcute lui Abraham

Domnul i-a spus lui Abraham după ce Lot s-a despărţit de el:
14

„Ridică-ţi ochii şi priveşte, din locul în care eşti acum, spre miază-
noapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus! 15 Căci toată ţara pe 12,7

care o vezi ţi-o voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru totdeauna. 16 Voi face

7. a Una dintre populaţiile nesemite 12. c Aria geografică ocupată de Lot

din „ţara” pe care o stăpâneau canaanee-
nii. Este un indiciu că seminomazii, Abra-
ham şi Lot, rămâneau în stepa de pe lângă
oraşele canaaneene.
10. b Locul exact al Ţoarului nu ne
este cunoscut, însă sunt de presupus două
posibilităţi: sau un teritoriu fertil din Del-
ta Nilului, sau, mai probabil, un loc la sud
sau sud-est de Marea Moartă.
cuprinde regiunea de la vărsarea Iordanu-
lui în Marea Moartă (cca. 30 km spre
nord) şi împrejurimile Mării Moarte. Ale-
gerea lui pentru o viaţă uşoară într-un cli-
mat de păcat va fi crunt pedepsită (cap. 19).
Generozitatea lui Abraham care i-a lăsat
iniţiativa alegerii nepotului său va fi însă
recompensată de Dumnezeu prin reînnoi-
rea promisiunii din 12,7.
 Gen 13,17 52

urmaşii tăi ca pulberea pământului. Dacă va putea cineva să numere

pulberea pământului, va putea să-i numere şi pe urmaşii tăi. 17 Ridică-te,
străbate ţara în lung şi în lat, căci ţie ţi-o voi da!”. 18 Abraham şi-a
23,2; ridicat corturile, a plecat şi s-a stabilit la terebinţii din Mambrea, care
Num 13,22;
2Sam 2,1 sunt lângă Hebron. Şi a zidit acolo un altar Domnului.

Abraham, regii şi Melchisedec

14 În zilele lui Amrafel, regele din Şinear, Arioc, regele din Ela-
1

sar, Chedarlaomer, regele din Elam, şi Tidealb, regele din

Goimc, 2 au făcut război cu Bera, regele din Sodoma, cu Birşa, regele
din Gomora, cu Şineab, regele din Adma, cu Şemeeber, regele din
Ţeboim şi cu regele din Bela, adică din Ţoard.
3
Toţi aceştia s-au adunat în valea Sidim, adică Marea Moartăe. 4 Doi-
sprezece ani i-au slujit lui Chedarlaomer şi în anul al treisprezecelea
s-au răsculat. 5 În al paisprezecelea an a venit Chedarlaomer şi regii
Dt 2,10 care erau cu el şi i-au bătut pe refaimif la Aşterot-Carnaim, pe zuzimig
la Ham, pe emimi la Şave-Chiriataim. 6 şi pe horei în muntele lor, Seir,
până la El-Paran, care este lângă pustiu. 7 S-au întors şi au venit la
En-Mişpath, sau Cadeş, şi au lovit tot ţinutul amaleciţilor, ca şi pe
amorei, care locuiau la Haţeţon-Tamari. 8 Au ieşit regele din Sodoma,
18. a Un sanctuar, la 3 km nord de istoric. „Amintirea de grup” are în sine
Hebron care a jucat un rol important pen- multe date „istorice”, dar a pierdut refe-
tru clanul lui Abraham şi apoi pentru tra- rinţele cronologice precise.
diţiile ebraică, creştină şi musulmană. 3. e Lit.: „Marea Sărată”.
1. b Numele celor patru regi din Orient 5. f LXX are: „giganţii”.
au forme vechi, dar nu pot fi identificate g
Această parte finală a frazei este înţe-
cu nici un personaj cunoscut. Numele leasă de LXX astfel: „precum şi puterni-
unui rege amoreu (Amrafel), al unui rege cele neamuri care erau împreună cu ei, pe
horeu (Arioc), al unui rege elamit (Che- omeenii din cetatea Save”.
dorlaomer) şi al unui rege heteu (Tideal) 7. h LXX traduce: „Izvorul Judecăţii”.
au ca scop introducerea lui Abraham în i
Surprinde exactitatea geografică a
marea istorie a omenirii şi vor să adauge descrierii drumului urmat de invadatori.
imaginii sale o aureolă de glorie militară. Numele localităţilor sunt identificabile
c
LXX, Vg şi NVg au: „neamurilor”. de-a lungul lanţului muntos central al
2. d Lista regilor celor cinci cetăţi Transiordaniei. Această rută este „calea
(Pentapolis, cf. Înţ 10,6) concentrează secole regală” (Num 20,17), parcursă de caravane
de istorie şi evenimente multiple imposi- şi expediţii militare, între Siria, în nord, şi
bil de reconstruit într-un singur eveniment Marea Moartă, în sud.
53 Gen 14,17

regele din Gomora, regele din Adma, regele din Ţeboim şi regele din
Bela, adică din Ţoar, şi s-au aşezat în linie de luptă împotriva lor, în
valea Sidim, 9 împotriva lui Chedarlaomer, regele din Elam, a lui
Tideal, regele din Goim, a lui lui Amrafel, regele din Şinear şi a lui
Arioc, regele din Elasar; patru regi împotriva a cinci. 10 Valea Sidim
era plină cu fântâni, fântâni de smoală. Regele Sodomei şi al Gomo-
rei au fugit şi au căzut acolo, iar cei rămaşi s-au refugiat spre munţi.
11
Şi au luat toată avereaa Sodomei şi Gomorei şi toate proviziile lor
şi au plecat.
12
Şi l-au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Abram, şi averea lui şi au
plecat. El locuia atunci în Sodoma. 13 A venit un fugar şi i-a dat de
ştire lui Avram, Evreulb; el locuia lângă terebinţii lui Mambre, amoreul,
fratele lui Eşcolc şi fratele lui Aner; ei erau aliaţii lui Abram. 14 Şi a
auzit Abram că fratele său a fost luat captiv, i-a adunat pe cei mai
viteji născuţi în casa lui, trei sute optsprezece la număr, şi i-a urmărit
până la Dan. 15 S-au împărţit şi, noaptea, el şi servitorii lui au năvălit
asupra lor şi i-au urmărit până la Hoba, care este la nord de Damasc.
16
A adus înapoi toată averea şi l-a luat înapoi şi pe fratele său, Lot,
cu averea lui, precum şi pe femei şi oamenii lui.

Melchisedec
Regele Sodomei i-a ieşit în întâmpinare la întoarcerea lui, după
17

ce i-a bătut pe Chedarlaomer şi pe regii care erau împreună cu el, în

11. a LXX are aici şi la v. 16, în loc de
„averea”, „caii”.
13. b Este singura dată când Abraham
este calificat astfel. Termenul „evreu” a
fost asociat de unii specialişti cu termenul
„Habiru” sau „Hapiru”, cuvânt care de-
semnează o populaţie mai vastă decât cea
a israeliţilor, prezentă în Orientul Mijlo-
ciu, în sec. XX-XI î.C. Sunt cunoscuţi din
scrisorile de la Tell Amarna (sec. XIV
î.C.) şi din arhivele de la Halalak (sec.
XVIII-XVII î.C.). Indică o clasă socială
formată din triburi diferite care trăiau în
afara oraşelor state pe care le ameninţau
mereu prin incursiunile lor. Ebraicul
„`ibrî” provine de la „`eber” şi, aici, îl dis-
tinge pe Abraham de ceilalţi locuitori ai
Canaanului. El este un descendent al lui
Eber din linia lui Sem. LXX traduce cu
„imigrantul”, „cel care vine de dincolo
(de Eufrat)”, „înstrăinatul” .
c
Este un nume de loc personalizat. Se
referă la o vale de lângă Hebron care a fost
cercetată de exploratorii trimişi de Moise
(Num 13).
 Gen 14,18 54

Ps 110,4;
Evr 7,1
valea Şavea, adică în Valea Regelui. 18 Melchisedecb, regele din Salemc,
a adus pâine şi vind; el era preot al Dumnezeului celui preaînalte. 19 El
l-a binecuvântat şi a spus:
„Binecuvântat să fie Abram de Dumnezeul cel preaînalt,
Creatorul cerului şi al pământului,
20
şi binecuvântat să fie Dumnezeu cel preaînalt
care i-a dat pe duşmanii tăi în mâinile tale!”.
28,22 Şi i-a datf a zecea parte din toate.
21
Regele Sodomei i-a zis lui Abram: „Dă-mi oamenii şi ia averea
pentru tine!”. 22 Abram i-a zis regelui Sodomei: „Ridic mâna mea
spre Domnulg, Dumnezeul cel preaînalt, creatorul cerului şi al pămân-
tului, 23 că nici un fir de aţă, nici o curea de încălţăminte, nimic din
tot ce este al tău nu voi lua, ca să nu zici: «Eu l-am îmbogăţit pe
Abram», 24 în afară de ce au mâncat tinerii şi de partea oamenilor
care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mambre: ei să-şi ia partea lor!”.
17. a Acest loc mai este menţionat în d
Clement Alexandrinul a văzut în pâine
Vechiul Testament doar în 2Sam 18,18. Era şi vin o prefigurare a sacrificiului euharis-
situat la confluenţa dintre valea Cedronu- tic, iar Ciprian de Cartagina, considerând
lui cu valea Hinomului, la circa 400 de că este vorba aici de o adevărată jertfă, a
metri sud de cetatea lui David. văzut în gestul lui Melchisedec o prefigu-
18. b Acest nume se poate traduce: rare a Liturghiei.
„regele meu este drept”. Melchisedec era, e
Ebr.: „´ël `elyôn” se pare că a fost
în acelaşi timp, preot şi rege. În tradiţia divinitatea adorată la Ierusalim înainte de
iudeo-creştină, fiind prezentat fără nici o cucerirea cetăţii de către David, iar pentru
genealogie, va fi considerat veşnic. Pen- autorul biblic nu este altcineva decât
tru că l-a binecuvântat pe Abraham, pro- Dumnezeul lui Israel.
topărintele iudeilor, şi pentru că primeşte 20. f Melchisedec este subiectul gra-
de la el zeciuială, va fi considerat superior matical, dar din punct de vedere logic
economiei Vechiului Testament. Pentru că Abraham este cel care dă zeciuială preo-
a acţionat ca preot (chiar dacă a aduce tului-rege. Astfel, Abraham îşi manifestă
pâine şi vin nu înseamnă neapărat un sacri- recunoştinţa faţă de Dumnezeul protector,
ficiu), a fost considerat capul unei rându- căruia îi atribuie victoria şi, în acelaşi
ieli sacerdotale, a aceleia mesianice (Ps timp, se recunoaşte inferior lui Melchise-
110,4; Evr 5,6.10.19; 7,1-26). Liturgia dec, preotul Dumnezeului celui preaînalt.
creştină romană a introdus numele lui Pornind de aici, autorul Scrisorii către
Melchisedec în Rugăciunea Euharistică I. Evrei proclamă superioritatea preoţiei
c
Tradiţional, Salemul este identificat mesianice faţă de cea levitică (Evr 7,10).
cu Ierusalimul (Ps 76,3). 22. g LXX omite: „Domnul”.
55 Gen 15,8

Promisiunile şi alianţa divină 12,2.7;

13,14-17;

15
17
1
După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a fost către
Abram într-o viziune: „Nu te temea, Abrame! Eu sunt scutul Dt 33,29;
Ps 28,7
tău şi răsplata ta va fi foarte mare”.
2
Abram a zis: „Doamne Dumnezeul meu, ce-mi vei da? Căci mă
duc [din viaţă] fără copii, şib moştenitorul casei mele este Eliezer din Fap 7,5

Damasc”. 3 Abram a zis: „Iată, tu nu mi-ai dat urmaş şi [de aceea] mă

va moşteni un servitor din casa mea”. 4 Dar, iată, cuvântul Domnului
[a fost] către el: „Nu te va moşteni acesta! Căci cel care va ieşi din
măruntaiele tale, el te va moşteni”. 5 L-a condus afară şi i-a zis: „Pri- Dt 1,10;
Evr 11,12
veşte spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri”. Şi i-a spus: Rom 4.18
„Aşa va fi descendenţa ta”. 6 El a crezut în Domnul şi [Domnul] i-a Rom 4,3-25;
Gal 3,6;
socotit aceasta ca dreptatec. Iac 2,23
7
El i-a zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Caldeea, ca 11,31

să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta”d. 8 Şi [Abraham] a zis: „Doamne

1. a Abraham este prezentat ca un profet 13,14-16 etc). Ea se referă la un cuvânt

prin următoarele formule: „cuvântul Dom-
nului a fost către”; aceasta se petrece într-o
viziune şi oracolul este unul de mântuire:
„nu te teme”. La fel ca în Lc 1,12-13, cu-
vântul este adresat unui tată înaintat în
vârstă care nu are copii.
2. b Din acest loc textul ebraic este co-
rupt şi a fost refăcut pe baza versetului
următor. LXX continuă: „iar fiul slujitoa-
rei mele, Masec, este Damaskos Eliezer”.
6. c Din punct de vedere gramatical,
subiectul propoziţiei: „şi el i-a socotit
aceasta ca dreptate” poate fi sau Abraham
(acesta recunoaşte dreptatea lui Dumne-
zeu care i-a promis o descendenţă şi acum
este pe cale să realizeze promisiunea) sau
Dumnezeu (care recunoaşte dreptatea lui
Abraham, cel care are încredere în promi-
siunea divină). Dreptatea nu este înainte
de toate o virtute morală, ci implică un
acord cu voinţa lui Dumnezeu aşa cum se
exprimă în promisiunile sale (Gen 12,3;
divin şi din ea decurg viaţa şi prosperita-
tea. Credinţa lui Abraham este încrederea
într-o promisune nerealizabilă din punct de
vedere uman. Dumnezeu îi recunoaşte meri-
tul acestui fapt (cf. Dt 24,13; Ps 106,31)
şi-l socoteşte ca dreptate, „drept” fiind
omul pe care corectitudinea şi supunerea
îl fac plăcut înaintea lui Dumnezeu. Sfân-
tul Paul foloseşte textul pentru a arăta că
justificarea depinde de credinţă, şi nu de
faptele Legii (Rom 4,3-25; Gal 3,1-18),
(dar credinţa lui Abraham determină con-
duita sa); ea este principiu de acţiune şi
Sfântul Iacob poate să invoce acelaşi text
pentru a condamna credinţa „moartă” fără
faptele credinţei (Iac 2,14-26).
7. d Modul de autoprezentare a lui
Dumnezeu şi darul ţării promise apropie
textul acesta de stilul deuteronomic întâl-
nit în mărturisirile de credinţă din Ex 20,2
şi Dt 5,6.
 Gen 15,9 56

Dumnezeule, cum voi cunoaşte că o voi stăpâni?” 9 Şi [Domnul] a

zis: „Ia-mi o juncă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei
Ier 34,18-19 ani, o turturică şi un pui de porumbel”. 10 Şi i-a adus toate acestea,
le-a spintecat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa celeilalte, dar
păsările nu le-a spintecata. 11 Şi păsările răpitoareb se năpusteau asupra
animalelor spintecate, dar Abram le izgoneac.
12
La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Abram şi l-a
2,21;
Iob 4,12-16
cuprins frica. Era întuneric mare. 13 [Domnul] i-a zis lui Abram: „Să
ştii cu siguranţă că descendenţa ta va fi străină într-o ţară care nu va
Idt 5,6-10; fi a ei; acolo îi vor sluji [pe străini] şi aceştia îi vor oprima timp de
Fap 7,6-7
patru sute de anid. 14 Dar pe poporul pe care ei îl vor sluji, eu îl voi
Ex 12,40; judeca. Şi după aceea vor ieşi cu averi mari. 15 Tu vei pleca la părinţii
Gal 3,17
tăi în pace şi vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. 16 A patra gene-
raţie, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoreilor nu şi-a împli-
nit până acum măsura”.
17
Soarele a asfinţit şi s-a făcut întuneric adânc; şi, iată, ca dintr-un
cuptor fumegând, pară de foc a trecute printre acele jumătăţi de ani-
17,2 male. 18 În ziua aceea, Domnul a încheiat o alianţăf cu Abram:
10. a Este vorba de un ritual foarte 13. d Versetul face aluzie la oprimarea
vechi, atestat şi în biblioteca de la Mari, şi evreilor în Egipt. Ex 12,40 vorbeşte cu
rămas în vigoare timp de multe secole (cf. exactitate de 430 de ani de captivitate.
Ier 34,17 şu): animalele erau împărţite în 17. e Sub simbolul focului, cel care
două şi contractanţii unui tratat treceau trece este însuşi Domnul (cf. rugul arzând:
printre cele două părţi, învocând asupra Ex 3,2; coloana de foc, Ex 13,21; muntele
lor blestemul în caz de infidelitate. Lista Sinai în flăcări: Ex 19,18). Trece numai
animalelor se pare că face aluzie la diferite Dumnezeu întrucât alianţa este un pact
tipuri de sacrificii practicate în liturgia de unilateral (cf. Gen 9,9). Nu este necesar
la templu. să vedem aici un blestem la care se expune
11. b În alte locuri din Vechiul Testa- Yhwh însuşi, aşa cum se desfăşura ritualul
ment, păsările răpitoare (care sunt necura- încheierii unei alianţe.
te, cf. Lev 11,13-19; Dt 14,12-18) repre- 18. f Lit.: „a tăiat un legământ”. Ter-
zintă naţiunile străine (Ez 17,3.7; Zah menul ebraic „bürît” este asociat cu ter-
5,9), de cele mai multe ori Egiptul. În si- menul acadian „bîrîtû”, un termen care
tuaţia de faţă, aceste răpitoare sunt, pro- sugerează că legământul, în sens biblic,
babil, păsări rău-prevestitoare, făcând nu este o înţelegere între două părţi, dar
aluzie la incidentele care vor urma, pro- ceva care este impus, o obligaţie. În cazul
babil captivitatea din Egipt. de faţă, Domnul se obligă să împlinească
c
LXX are: „Abram s-a aşezat împreună promisiunea (mai ales, pe aceea a ţării)
cu ele”. făcută lui Abraham şi descendenţei sale.
57 Gen 16,10

„Urmaşilor tăi le voi da ţara aceasta

de la râul Egiptului până la Râul cel Mare, râul Eufratului, Ios 1,4

şi anume: cheneii, chenezeii, cadmoneii, 20 heteii, ferezeii, refai-

19 Ex 3,8.17;
34,11;
mii, 21 amoreii, canaaneenii, ghergheseii şi iebuseii”. Dt 7,1

Agar şi Ismael 21,9-21;

16
Gal 4,21-32
Sarai, soţia lui Abram, nu-i născuse nici un fiu. Ea avea o
1

sclavă egipteană, numită Agar. 2 Sarai a zis către Abram: „Iată,

Domnul nu mi-a dat copiia. Mergi la sclava mea. Poate că voi avea fii
prin ea”b. Abram a ascultat cele spuse de Sarai.
3
Sarai, soţia lui Abram, a luat-o pe Agar egipteanca, sclava ei –
după zece ani de când Abram se stabilise în ţara Canaan – şi i-a dat-o
bărbatului ei, Abram, ca soţie. 4 [Abram] a intrat la Agar şi ea a zămis-
lit. Dar când a văzut că a rămas însărcinată, [Agar] a început să o
privescă cu dispreţ în ochi pe stăpâna ei. 5 Sarai i-a zis lui Abram:
„Ocara mea să cadă asupra ta! Eu ţi-am dat-o la pieptul tău pe sclava
mea şi, de când a văzut ca a rămas însărcinată, sunt privită cu dispreţ
în ochi. Domnul să judece între mine şi tine!”. 6 Abram a zis către
Sarai: „Sclava ta este în mâinile tale. Fă cu ea cum îţi pare mai bine!”.
Sarai s-a purtat aspru cu Agar şi aceasta a fugit dinaintea ei.
7
Îngerul Domnuluic a găsit-o lângă un izvor de apă, în pustiu, la 25,18;
Ex 15,22;
izvorul de pe drumul spre Şurd. 8 El i-a zis: „Agar, sclava Sarei, de 1Sam 15,7

unde vii şi încotro mergi?” Ea a răspuns: „Fug din faţa stăpânei mele,
Sarai!” 9 Şi îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpâna ta şi 1Pt 2,18-20

supune-te ei!”e. 10 Îngerul Domnului i-a zis: „Voi înmulţi atât de mult 17,20

2. a Lit.: „m-a împiedicat să nasc”. nege existenţa acestor forţe personalizate,

b
Conform dreptului mesopotamian
(vezi Codul lui Hammurapi), o soţie sterilă
putea să-i dea soţului o sclavă ca femeie
şi să accepte ca fiind ai săi copiii născuţi
din această unire. Situaţia se va verifica şi
în cazul Rahelei (Gen 30,1-6) şi al Leei
(Gen 30,9-13).
7. c La canaaneeni, îngerul (trimisul)
unei divinităţi superioare executa porun-
cile acesteia pe lângă oameni. Fără să
Biblia le subordonează adevăratului Dum-
nezeu şi afirmă în aceşti trimişi prezenţa
Domnului însuşi alături de credincioşii
săi (cf. v. 13).
d
Şur se referă la un loc de la hotarul
cu Egiptul, poate chiar la „zidul” (ebr. „šûr”)
construit de egipteni împotriva incursiu-
nilor semiţilor.
9. e Lit.: „pune-te sub mâna ei”.
 Gen 16,11 58

urmaşii tăi, încât nu vor putea fi număraţi din pricina mulţimii!”a.

11
Îngerul Domnului i-a zis:
„Iată, tu eşti însărcinată şi vei naşte un fiu.
Îi vei pune numele Ismaelb,
pentru că Domnul te-a ascultat în necazul tău.
12
El va fi un om asemenea unui asin sălbatic.
Mâna lui va fi împotriva tuturor
şi mâna tuturor va fi împotriva lui.
25,12-18 Şi el se va aşeza în faţa tuturor fraţilor săi”.
13
Ea i-a dat un nume Domnuluic care-i vorbise: „Tu eşti El Roi”d, căci
a zis: „Oare nu l-am văzut aici pe cel care m-a văzut?”e. 14 De aceea,
Dt 1,19 izvorul s-a numit „Beer Lahai Roi”f; el este între Cadeş şi Bered.
15
Agar i-a născut lui Abram un fiu şi Abram i-a dat fiului său, pe
care l-a născut Agar, numele de Ismaelg. 16 Abram avea optzeci şi
şase de ani când Agar l-a născut pe Ismael lui Abram.

Alianţa şi circumcizia

17 Când Abram avea nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i-a apărut

28,3; 1
35,11;
Ex 6,3 lui Abram şi i-a zis Dumnezeul cel atotputernich:

10. a În istoriile patriarhilor, bărbaţii e

sunt cei cărora li se promite o descendenţă
numeroasă (Abraham în Gen 12,2; 13,13-16;
15,5; 17,8; 18,14; 22,17; Isaac în 26,4;
Iacob în 28,3-4). Agar este singura femeie
din Geneză care este onorată cu o astfel
de revelaţie. Acest fapt o pune într-o situ-
aţie aparte, spre deosebire de mamele din
Israel (Ismael va fi doar începutul).
11. b Textul ebraic are un joc de cuvinte
în „Ismael” între verbul „šäma`” (= „a as-
culta”) şi „´el” (= numele lui Dumnezeu).
13. c Agar îi dă un nume lui Dumne-
zeu, caz unic în Biblie când un om îi dă
un nume lui Dumnezeu.
d
Lit.: „Dumnezeul care mă vede” sau
„Dumnezeul pe care l-am văzut”.
LXX redă această propoziţie în formă
afirmativă: „Am văzut faţa (enopios) celui
care s-a lăsat văzut de mine”.
14. f Lit.: „Izvorul Celui Viu care mă vede”.
Izvorul nu este localizat cu precizie. Por-
nind de la localităţile amintite în text, dedu-
cem că este în Negheb, în sudul Canaanului.
Aici se va opri Isaac (cf. Gen 24,62 şi 25,11).
15. g De vreme ce Ismael s-a născut în
casa lui Abraham şi a primit un nume de
la el, acest lucru arată că este recunoscut
pe deplin ca fiu al lui Abraham.
1. h Lit.: „Eu sunt El Şadai”. Este un
nume vechi divin provenind din epoca patri-
arhală (cf. Gen 28,3; 35,11; 43,14; 48,3;
49,25). Se întâlneşte rar în afara Pentate-
uhului, în afară de Cartea lui Iob. Au fost
59 Gen 17,11

„Umblăa în prezenţa mea

şi fii fără prihană!”.
2
Voi stabili legământul meu între mine şi tine 9,9

şi te voi înmulţi foarte mult”.

3
Avram a căzut cu faţa la pământ şi Dumnezeu i-a vorbit:
4
„Iată, eu [închei] alianţa mea cu tine:
vei fi tatăl unei mulţimi de popoare.
5
Nu te vei mai numi, de acum încolo, Abram, Neh 9,7

ci numele tău va fi Abrahamb,

fiindcă te-am făcut tată al unei mulţimi de popoare. Rom 4,17

6
Te voi face rodnic nespus de mult; din tine voi face neamuri şi regi 35,11

vor ieşi din tine. 7 Voi pune legământul meu între mine şi tine şi sămânţa
ta după tine, din neam în neam: un legământ veşnic. Eu voi fi Dumne- Lc 1,72-73;
Rom 9,4
zeu pentru tine şi pentru descendenţa ta care vine după tine. 8 Îţi voi 17,13.19;
da ţie şi descendenţei tale după tine o ţară în care să locuieşti, toată Is 24,5;
Gal 3,16
ţara Canaanului, ca stăpânire veşnică. Eu voi fi pentru ei Dumnezeu”. 12,7;
9
Dumnezeu i-a zis lui Abraham: „Tu să păzeşti legământul meu, 48,4

tu şi urmaşii tăi după tine, din neam în neam! 10 Acesta este legământul
pe care să-l păziţi, cel dintre mine şi voi şi urmaşii tăi după tine: să
fie tăiaţi împrejur toţi cei dintre voi de parte bărbătească!”. 11 Să vă tăiaţi Ex 12,48;
Rom 4,11;
împrejur carnea prepuţului vostru! [Acesta] să fie semnul legământuluic Col 2,11-12

propuse mai multe variante de traducere:
a) dacă Şadai este legat de verbul „sädad”,
(„a distruge, a domina”) numele înseamnă
„Dumnezeul cel atotputernic”; de aici pro-
vine varianta LXX: „pantokrator”. b) „Dum-
nezeul muntelui”, după acadianul „shadû”;
c) după ebraicul „sädè” ar fi de preferat:
„Dumnezeul stepei”.
a
LXX are: „fii plăcut înaintea mea”.
5. b Este prima dată în Biblie când nu-
mele unei persoane este schimbat. Schim-
barea numelui are o valoare teologică şi
înseamnă o nouă etapă în viaţa lui Abraham.
Numele Abram înseamnă: „el este tată înăl-
ţat, el este înălţat ca tatăl său, el este nobil”.
Numele Abraham este explicat prin aso-
nanţă: „´ab-hámôn”, „tatăl unei mulţimi”.
11. c Circumcizia a fost practicată cu
mult înainte de israeliţi şi chiar de patriar-
hii lor, fiind atestată pentru prima dată în
nordul Siriei pe la 2800 î.C. a) Motivele
erau fizice, medicale sau igienice; b) din
motive sociale, ca rit de iniţiere şi de decla-
rare a maturităţii unui membru al tribului;
c) din motive religioase, un sacrificiu în
care vărsarea sângelui era luată ca parte
pentru tot trupul şi semn al apartenenţei la
un legământ. Circumcizia a ccrescut mult
în importanţă după exil (cf. 1Mac 1,60 şu;
2Mac 6,10). Sfântul Paul interpretează ritul
drept „sigiliul justificării prin credinţă”
(Rom 4,11).
 Gen 17,12 60

Lev 12,3;
Lc 2,21
dintre mine şi voi! 12 La opt zile, orice copil de parte bărbătească
Ex 12,44 dintre voi să fie tăiat împrejur, neam din neamul vostru, fie că este
născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la orice străin care nu
este din seminţia ta. 13 Va trebui tăiat împrejur atât cel născut în casa
17,7 ta, cât şi cel cumpărat cu banii tăia. Astfel alianţa mea în carnea voastră
va fi o alianţă veşnică. 14 Un necircumcis, unul de parte bărbătească
ce nu a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului luib, sufletul acela să
fie nimicit din neamul său: a călcat legământul meu”.
15
Dumnezeu i-a vorbit lui Abraham: „Pe Sarai, soţia ta, nu o vei
18,9-15 mai numi cu numele Sarai, pentru că numele ei va fi Sarac. 16 Eu o voi
binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea, o voi binecuvânta şi din ea voi
face neamuri şi regi de popoare vor ieşi din ea”. 17 Abraham a căzut
18,12; cu faţa la pământ şi a râs, căci îşi zicea în inima lui: „Unui om de o
21,6-7;
In 8,56 sută de ani i se pot, oare, naşte copii şi Sara la nouăzeci de ani mai
poate naşte?”. 18 Abraham i-a spus lui Dumnezeu: „O, de ar trăi Ismael
înaintea ta!”. 19 Dar Dumnezeu a zis: „Nu, Sara, soţia ta, îţi va naşte
un fiu şi tu îi vei da numele de Isaacd. Eu voi stabili alianţa mea cu el,
o alianţă veşnică pentru urmaşii săi de după el. 20 Şi cu privire la Ismael
25,12-16 te-am ascultat. Iată, îl binecuvântez; îl voi face rodnic şi îl voi înmulţi
foarte mult; el va da naştere la doisprezece principie şi voi face din el
18,14 un popor mare. 21 Dar alianţa mea o voi încheia cu Isaac, pe care Sara
ţi-l va naşte la anul pe vremea aceasta!”. 22 Când a terminat de vorbit
cu el, Dumnezeu s-a înălţatf de la Abraham.
23
Abraham l-a luat pe Ismael, fiul său, pe toţi cei ce se născuseră
în casa lui şi pe toţi cei cumpăraţi cu banii lui, pe toţi cei de parte
bărbătească dintre oamenii din casa lui Abraham şi a tăiat împrejur
carnea prepuţului lor chiar în ziua aceea, aşa cum îi spusese Dumnezeu.
16,16 24
Abraham era de nouăzeci şi nouă de ani când a fost tăiat împrejur
în carnea prepuţului său. 25 Ismael, fiul său, era de treisprezece ani
13. a Toţi cei care trăiesc în aceeaşi implică şi schimbarea semnificaţiei, adică
casă trebuie să participe la aceeaşi viaţă acela de „prinţesă”, „stăpână”.
şi, deci, să se supună aceluiaşi rit. Din 19. d Isaac înseamnă „el râde”.
perspectiva alianţei cu Dumnezeu, toţi 20. e LXX are: „douăsprezece neamuri”.
sunt egali. 22. f S-a înălţat (la cer). Locuinţa ce-
14. b LXX adaugă: „în ziua a opta”. rească a lui Dumnezeu exprimă suprema-
15. c Schimarea formei numelui nu ţia lui asupra creaţiei.
61 Gen 18,12

când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său. 26 În aceeaşi zi au

fost tăiaţi împrejur Abraham şi Ismael, fiul său. 27 Şi toţi bărbaţii din
casa lui, cei născuţi în casă sau cumpăraţi cu bani de la străini au fost
tăiaţi împrejur împreună cu el.

Dumnezeu la Mambre

18 Domnul i s-a arătat [lui Abraham] la terebinţii din Mambre,

1

pe când el şedea la intrarea în cort, în timpul arşiţei de la amiază.

2
Şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, trei bărbaţia stăteau în picioare în
faţa lui. I-a văzut şi a alergat de la intrarea în cort ca să-i întâmpine şi Evr 13,2;
In 14,23
s-a aplecat până la pământ 3 şi a zis: „Doamne, dacă am aflat har în ochii
tăi, nu trece pe lângă slujitorul tău! 4 Să se aducă puţină apă. Vă veţi
putea spăla picioarele şi să vă odihniţi sub copac. 5 Eu voi lua o bucată Rom 12,13

de pâine ca să prindeţi la inimă înainte de a pleca mai departe, de vreme

ce aţi trecut pe la slujitorul vostru”. Ei i-au zis: „Fă aşa cum ai spus!”.
6
Abraham s-a dus în grabă la Sara, în cort, şi i-a zis: „Ia repede
trei măsuri din făina cea mai bună, frământă şi fă turte!”. 7 Abraham
a alergat la cireadă, a luat un viţel fraged şi bun şi l-a dat servitorului
care s-a grăbit să-l pregătească. 8 A luat unt, lapte şi viţelul pe care îl
pregătise şi le-a pus înaintea lor, iar ei au mâncat în timp ce el stătea
lângă ei sub copac.
9
Ei l-au întrebat: „Unde este Sara, soţia ta?”. El le-a răspuns: „Iat-o,
în cort!” 10 Şi a spus: „Mă voi întoarce la tine la anul pe vremea 15,2-4;
17,15-21;
aceastab şi atunci Sara, soţia ta va avea un fiu”. Sara asculta la intrarea Rom 9,9

în cort, fiind în spatele lui. 11 Abraham şi Sara erau bătrâni, înaintaţi

în zile, iar Sarei îi încetase rânduiala femeilor. 12 Sara a râs în sine,

2. a În redactarea finală, naraţiunea de naşterii lui Isaac; pe Rafael, care îl vindecă

faţă prezintă o apariţie a Domnului (v
1.10-11.13.22) însoţit de doi „oameni” care,
după 19,1, sunt doi îngeri. Textul ezită de
mai multe ori între plural şi singular. În
cei trei oameni cărora Abraham li se adre-
sează la singular, midraşul a văzut trei în-
geri: pe Mihael, care îi aduce Sarei vestea
pe Abraham după circumciziune, şi pe
Gabriel, venit ca să distrugă Sodoma. Mulţi
Părinţi ai Bisericii au văzut aici prefigura-
rea misterului Sfintei Treimi, a cărui reve-
lare este însă rezervată Noului Testament.
10. b Lit.: „în timpul vieţii” – posibilă
referinţă la cele nouă luni de sarcină.
 Gen 18,13 62

1Pt 3,6
zicându-şi: „Acum că m-am trecut, voi mai avea plăcere?a. Şi stăpânul
meu este bătrân”. 13 Domnul i-a zis lui Abraham: „Pentru ce a râs Sara,
Ier 32,17; zicând: «Oare voi naşte cu adevărat, aşa bătrână cum sunt?». 14 Oare
Mt 19,26
şi par.; este vreun lucru cu neputinţă pentru Domnul? La timpul hotărât, la
Lc 1,36-37;
Evr 11,11-12 anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce la tine şi Sara va avea un fiu”.
15
Sara a tăgăduit, zicând: „N-am râs”. Căci îi era frică. Dar acela a
zis: „Ba ai râs!”.

Ex 32,11;
Am 7,1-6;
Mijlocirea lui Abraham pentru Sodoma
Ier 15,1;
Is 53,12;
In 17,20;
16
Bărbaţii s-au ridicat de acolo şi s-au dus spre Sodomab, iar Abra-
Iac 5,16 ham a mers cu ei ca să-i conducă. 17 Domnul a zis: „Oare îi voi ascunde
lui Abrahamc ceea ce am de gând să fac? 18 Deoarece Abraham va
Am 3,7; deveni un popor mare şi puternic şi vor fi binecuvântate în el toate
In 15,15
12,3 neamurile pământului, 19 căci l-am alesd, ca el să lase poruncă fiilor
săi şi casei sale de după el să păstreze calea Domnului şi să facă
Ier 22,3.15 dreptate şi judecatăe, pentru ca Domnul să ducă la îndeplinire ceea ce
i-a promis lui Abraham”. 20 Domnul a zis: „Strigătulf [împotriva]
4,10 Sodomei şi Gomorei s-a mărit şi păcatul lor este foarte greu. 21 De
aceea voi coborî să văd dacă purtarea lor corespunde cu strigătul ei
ajuns până la mine; iar de nu, voi şti [ce să fac]”.
Ps 106,23 22
Bărbaţiig s-au întors de acolo şi s-au îndreptat spre Sodoma, în
vreme ce Abraham stătea încă înaintea Domnuluih. 23 Abraham s-a
12. a LXX are: „Nu mi s-a întâmplat acestor două virtuţi (Is 32,16; Ier 9,23;
aceasta până acum”. Ez 18,5; Am 5,7.24).
16. b LXX adaugă: „şi Gomora”. 20. f Ebr.: „cüD`äqâ” este termenul
17. c LXX adaugă: „slujitorului meu”. tehnic pentru a exprima plângerea din
19. d Lit.: „L-am cunoscut, ştiut”, pro- partea celui care a suferit o nedreptate
babil un termen tehnic în terminologia (Ex 22,22-23; Dt 14,25).
tratatelor care se referă la recunoaşterea 22. g Însoţitorii Domnului, care pleacă
legală mutuală din partea suveranului şi a spre Sodoma, vor fi desemnaţi mai târziu,
vasalului. În acest caz, „a cunoaşte” în- în 19,1, ca fiind îngeri. Desemnarea lor cu
seamnă pentru Domnul a-l recunoaşte pe titluri diferite se explică prin formarea
Abraham ca slujitor legitim. textului final în urma unui proces de supra-
e
„Dreptatea şi judecata” sunt cele două punere a unor tradiţii diferite.
virtuţi fundamentale pe care va fi construită h
„A sta înaintea Domnului” este o expre-
monarhia lui David (2Sam 8,15; Is 9,6). Şi sie comună în Vechiul Testament şi poate
profeţii s-au arătat preocupaţi de împlinirea însemna: a-l adora pe el (Ier 7,10); a intra
63 Gen 19,2

apropiat şi i-a zis: „Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel
păcătosa? 24 Poate că se află cincizeci de drepţi în cetate; oare îi vei
nimici şi nu vei cruţa locul pentru cei cincizeci de drepţi care sunt în
ea? 25 Departe de tine să faci un lucru ca acesta: să-l faci pe cel drept
să moară împreună cu cel păcătos şi să fie cu cel drept cum este cu
cel păcătos! Departe de tine! Oare judecătorul întregului pământ nu
va face dreptate?”. 26 Domnul i-a răspuns: „Dacă voi găsi în Sodoma,
în cetate, cincizeci de drepţi, voi cruţa tot locul de dragul lor!”.
27
Abraham a reluat: „Iată, am îndrăznit să vorbesc cu Domnul, eu
care sunt praf şi cenuşă! 28 Poate că din cincizeci de drepţi vor lipsi Ps 144,3-4

cinci. Vei nimici pentru cei cinci toată cetatea?” I-a răspuns: „N-o
voi nimici dacă voi găsi acolo patruzeci şi cinci”. 29 Abraham i-a
vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi acolo patruzeci”. I-a
răspuns: „Nu o voi face de dragul celor patruzeci”.
30
A zis: „Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai vorbi. Poate
că se vor găsi acolo treizeci!”. A răspuns: „Nu o voi face dacă voi
găsi acolo treizeci!” 31 [Abraham] a zis: „Iată, am îndrăznit să mai
vorbesc Domnului meu. Poate se vor găsi acolo douăzeci!” A răs-
puns: „Nu o voi distruge de dragul celor douăzeci!” 32 A zis: „Să nu se
mânie Domnul meu dacă voi mai vorbi o singură dată. Poate se vor
găsi acolo zece!”. A răspuns: „Nu o voi nimici de dragul celor zece!”.
33
Când Domnul a terminat de vorbit cu Abraham a plecat, iar Ier 5,1;
Ez 22,30
Abraham s-a întors acasăb.

Distrugerea Sodomei

19 Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; Lot şedea la poarta

1

Sodomei. Când i-a văzut, Lot s-a ridicat ca să-i întâmpine şi

s-a plecat cu faţa până la pământ. 2 Le-a zis: „Domnii mei, abateţi-vă,
vă rog, pe la casa slujitorului vostru; rămâneţi peste noapte, spălaţi-vă

înaintea lui (Dt 19,17; 29,14) sau a-l sluji
(1Rg 17,1; 18,15; 2Rg 3,14; 5,16). Un rol
special îl are această expresie în a exprima
rolul de mijlocitor al profetului (Ier 15,1).
În acest text Abraham stă înaintea lui
Dumnezeu fiind un precursor al mijlocirii
profetice.
23. a LXX adaugă: „şi va fi cu cel
drept cum va fi cu cel păcătos?”.
33. b Lit.: „la locul său”.
 Gen 19,3 64

picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi veţi merge în drumul

vostru”. Ei au răspuns: „Nu, ci vom petrece noaptea în piaţă”. 3 El a
stăruit mult pe lângă ei până au venit, iar ei s-au abătut pe la el şi au
intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a copt azime şi ei au mâncat.
4
Dar mai înainte ca ei să se fi culcat, oamenii din cetate, bărbaţii
Jud 19,22-24 din Sodoma, de la tânăr la bătrân, tot poporul din toate colţurile, au
înconjurat casa. 5 L-au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt bărbaţii
care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să-i
cunoaştema”.
Lev 22,13;
6
Atunci Lot a ieşit la ei la intrare şi a încuiat uşa după el 7 şi le-a
Rom 1,24.27
zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi rău! 8 Iată că am două fiice care nu au
cunoscut bărbat; le voi aduce la voi şi le veţi face ce vă va place.
Numai nu faceţi nimic acestor bărbaţi, fiindcă au venit sub umbra
acoperişului meub”. 9 Ei au strigat: „Pleacă!”. Şi au zis: „Omul acesta
a venit să locuiască aici ca un străin şi acum vrea să facă pe judecă-
torul. O să-ţi facem mai rău decât lor”. Şi, împingându-l pe Lot cu
forţă, s-au apropiat să spargă uşa. 10 Dar bărbaţii aceia au întins mâna,
l-au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa. 11 Iar pe oame-
2Rg 6,18 nii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbirec, de la cel mai mic până
la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.
12
Bărbaţii aceia i-au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Ginerii, fiii
tăi şi fiicele tale şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta! 13 Căci
2Pt 2,6-8
noi vom nimici locul acesta, pentru că a ajuns mare strigătul lor îna-
intea Domnului. Şi Domnul ne-a trimis ca să-l nimicim”. 14 Lot a ieşit
şi a vorbit cu ginerii săi, care urmau să le ia pe fetele lui, şi le-a zis:

5. a Verbul „a cunoaşte”, în limbajul Dacă se întâmpla ceva cu oaspeţii când

biblic, are şi semnificaţia de cunoaştere
sexuală. Aici este evident păcatul celor
din Sodoma, numit „sodomie”. Acest viciu
împotriva naturii este abominabil pentru
israeliţi (Lev 18,22) şi este pedepsit cu
moartea (Lev 20,13), deşi este destul de
răspândit în jurul Israelului (Lev 20,23;
cf. Jud 19,22-23).
8. b Etica orientală susţinea că gazda este
responsabilă pentru siguranţa oaspeţilor.
erau sub acoperişul casei ei, gazda era vino-
vată. Este un obicei pe care evreii îl aveau
în comun cu vecinii lor. Lot preferă să
piardă fiicele sale decât să trădeze invio-
labilitatea ospitalităţii. Autorul lasă să se
întrevadă o trăsătură negativă a lui Lot,
pus într-o lumină negativă în comparaţie
cu Abraham. El este un om al compromi-
sului şi al comportamentului nehotărât.
11. c Cf. şi 2Rg 6,18.
65 Gen 19,26

„Sculaţi-vă, ieşiţi din locul acesta, căci Domnul va nimici cetatea!”.

Dar ginerilor li s-a părut că el glumeşte.
15
Iar la revărsatul zorilor îngerii l-au grăbit pe Lot, zicând: „Scoală-te!
Ia-ţi femeia şi pe cele două fiice ale tale, care se află aici, ca să nu
pieri din cauza fărădelegii cetăţii!”. 16 Deoarece ezitaa, bărbaţiib i-au
apucat de mână pe el, pe soţia lui şi pe cele două fiice, Domnul având
milă de el, i-au scos şi i-au pus în siguranţă în afara cetăţii.
17
În timp ce-i scoteau afară, el le-a zis: „Fugi, dacă vrei să scapi Mt 24,15-18

cu viaţă! Nu privi în urma ta şi nu te opri nicăieri în câmpie! Fugi

spre munte ca să nu pieri!”. 18 Lot le-a zis: „Nu, Doamne, te rog!
19
Iată, slujitorul tău a aflat har în ochii tăi şi tu mi-ai arătat o mare
bunăvoinţă lăsându-mi viaţa, dar eu nu pot să fug în munţi, căci neno-
rocirea mă va ajunge din urmă şi voi muri. 20 Iată cetatea aceasta
aproape; pot fugi acolo; este foarte mică, voi scăpa acolo. Nu-i aşa
că e mică? Şi mi-aş putea salva viaţa!”. 21 El i-a răspuns: „Iată că îţi
fac şi această favoare de a nu distruge cetatea despre care ai vorbit.
22
Repede, fugi într-acolo, căci eu nu pot face nimic înainte ca tu să fi
ajuns acolo!”. De aceea cetăţii i s-a dat numele de Ţoarc. Is 15,5
23
Soarele se ridica deasupra pământului când Lot intra în Ţoar.
24
Domnul a făcut să plouă asupra Sodomei şi Gomorei sulf şi focd de Dt 29,23;
Lc 17,29;
la Domnul din ceruri. 25 Dumnezeu a distruse aceste cetăţi şi toată Ap 14,10;
20,10
regiunea împreună cu toţi locuitorii cetăţilor şi cu tot ce creştea pe
pământ. 26 Soţia lui [Lot] s-a uitat înapoi şi a devenit stâlp de saref. Înţ 10,7;
Lc 17,32

16. a LXX are: „Ei s-au tulburat”.
b
LXX are: „îngerii”.
22. c Numele localităţii Ţoar este expli-
cat prin cuvântul ebraic „cö`ar”, „mic`ar”
(v. 20) care înseamnă „mic, puţin, nesemni-
ficativ”. Cetatea era la sud-est de Marea
Moartă (13,10; Dt 34,3; Is 15,5, Ier 48,34).
În epoca romană, un nou cutremur a făcut
ca cetatea să fie acoperită de ape. Mai
apoi, a fost reconstruită pe un teren mai
înalt şi locuită până în Evul Mediu.
24. d Posibilă aluzie la un cutremur care
ar fi degajat din pământ gaze toxice. Dar ex-
presia „de la Domnul din ceruri” sugerează
că nu este vorba despre un fenomen pur
natural, ci de o intervenţie divină.
25. e Verbul „häpak” sugerează că
cele două cetăţi ar fi fost distruse de un
cutremur. În afară de Sodoma şi Gomora,
printre cetăţile blestemate mai sunt Adma
şi Ţeboim (Gen 14; Dt 29,22; Os 11,8).
26. f Regiunea sulfuroasă de la Djebel
Usdum prezintă forme curioase care trimit
cu gândul la statui. Înţ 10,7 vorbeşte de
„stâlpul de sare ca memorial al unui suflet
necredincios”, iar Iosif Flaviu vorbeşte de
„soţia lui Lot ce s-a transformat într-un stâlp
de sare; căci eu am văzut aceasta şi a rămas
 Gen 19,27 66

27
Abraham a plecat dis-de-dimineaţă spre locul în care stătuse
Am 4,11; înaintea Domnului, 28 a privit spre Sodoma şi Gomora şi spre toată
Lam 4,6;
Mt 10,15; câmpia Iordanului şi a văzut un fum gros care se ridica de la pământ
11,23;
ca fumul dintr-un cuptor.
Ap 9,2 29
Când Dumnezeu a distrus cetăţile din acel ţinut, şi-a amintit de
Abraham şi l-a salvat pe Lot de nenorocirea care a distrus cetăţile în
care locuise Lot.

Păcatele fiicelor lui Lota

30
Lot a plecat din Ţoar şi a locuit pe munte cu cele două fiice ale
lui, căci s-a temut să locuiască în Ţoar. A locuit într-o peşteră cu cele
două fiice ale lui.
31
Cea mai mare a zis către cea mai mică: „Tatăl nostru este bătrân şi
nu mai este nici un bărbat în ţinutul acesta ca să intre la noi, aşa cum se
Hab 2,15 obişnuieşte pe tot pământul. 32 Hai să-i dăm tatălui nostru să bea vin şi să
ne culcăm cu el ca să ne păstrăm vie descendenţa din tatăl nostru!”. 33 I-au
Lev 18,6-7 dat tatălui lor de băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare a intrat şi
s-a culcat cu tatăl ei. El, însă, n-a ştiut nici când ea s-a culcat, nici când
s-a sculat. 34 A doua zi, cea mai mare a zis către cea mai mică: „Iată, eu
m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; hai să-i dăm să bea vin şi
în noaptea aceasta şi intră şi culcă-te şi tu cu el, ca să ne păstrăm vie
descendenţa din tatăl nostru!”. 35 I-au dat tatălui lor de băut vin şi în
noaptea aceea; apoi cea mai tânără a intrat şi s-a culcat cu el. El, însă,
n-a ştiut nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. 36 Cele două fete ale
lui Lot au rămas astfel însărcinate de la tatăl lor. 37 Cea mai mare a născut
un fiu şi i-a pus numele Moabb; el este tatăl moabiţilor până în ziua de azi.

până astăzi” (Ant. Iud., 1.11.4). În discur-
sul său escatologic, Isus face referinţă la
soţia lui Lot în contextul din Lc 17,31-33.
30. a Fragmentul următor reproduce o
tradiţie a moabiţilor şi a amoniţilor (cf.
Num 20,23 şu) care ar putea să se mân-
drească cu o astfel de origine. La fel ca şi
Tamar în Gen 38, fiicele lui Lot nu sunt pre-
zentate ca necuviincioase. Ele vor numai
să perpetueze neamul. Istoria Sodomei
distruse din cauza păcatului locuitorilor ei
ar fi putut fi, la început, o paralelă tran-
siordaniană a istorisirii potopului.
37. b LXX adaugă: „zicând: «E de la tatăl
meu»”. Numele Moab ar putea însemna
„apă de la tatăl”. Totuşi cei mai mulţi acceptă
că este vorba de o etimologie populară.
67 Gen 20,8

38
Şi cea mai mică a născut şi ea un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammia;
el este tatăl amoniţilor până în ziua de azi.

Abraham şi Sara în Gherar 12,10-20;

20
26,1-11;

Abraham a plecat de acolo spre ţinutul Negheb şi s-a aşezat

1 Ps 105,13-15

între Cadeş şi Şur şi a locuit ca străin în Gherarb.

2
Abraham zicea despre Sara, soţia sa: „Este sora mea!”c. Abime-
lec, regele Gherarului, a trimis şi a luat-o pe Sara. 3 Dumnezeu a 31,24
Mt 2,13
venit la Abimelec noaptea în visd şi i-a zis: „Iată, vei muri din pricina
femeii pe care ai luat-o, căci este soţia unui bărbat”. 4 Abimelec, care
nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorî oare chiar şi
un neam drept? 5 Nu mi-a spus el: «Este sora mea?» Şi n-a zis şi ea:
«Este fratele meu?». Cu inimă curată şi cu mâini nevinovate am făcut
aceasta”. 6 Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi eu că ai făcut aceasta cu 31,7;
1Sam 25,26;
inimă curată: pentru aceasta te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Iuda 24

meae. De aceea nu te-am lăsat să te atingi de ea. 7 Acum, dă-i omului

soţia înapoi, căci el este profetf; el se va ruga pentru tine şi vei trăi.
Dar dacă n-o dai înapoi, să ştii că vei muri tu şi toţi ai tăi”.
8
Abimelec s-a sculat dimineaţa, i-a chemat pe toţi slujitorii săi şi
a spus toate aceste lucruri în auzul lor. Şi oamenii au fost cuprinşi de o

38. a LXX are: „Aman, fiul neamului
meu”. Şi în acest caz este vorba de o eti-
mologie populară. Atât Amon, cât şi
Moab sunt numele a două triburi sau po-
poare din perioada triburilor lui Israel.
1. b Gherar, actualul Tell Abu Hurei-
rah, nu este identificat între cele două lo-
curi indicate, ci se află mai la nord de ele,
în partea de vest a deşertului Negheb, în
apropiere de Gaza (24-25 km sud de
Gaza).
2. c LXX adaugă: „S-a temut să spună:
«Este soţia mea» ca să nu-l ucidă oamenii
cetăţii din pricina ei”.
3. d Dumnezeu alege ca mijloc de reve-
lare visul. Este primul din cele patru exem-
ple în care un străin primeşte de la Dum-
nezeu o revelaţie prin vis: Laban (31,24),
paharnicul şi mai marele pitarilor (40,5),
şi Faraonul (41,1).
6. e Această afirmaţie este în linia altor
texte din Geneză care prezintă adulterul
ca un păcat împotriva lui Dumnezeu (cf.
26,10 şi 39,9).
7. f Aici apare pentru prima dată ter-
menul de profet („näbî´”). În cazul acesta
este înţeles în sens larg, desemnând un
om care are relaţii privilegiate cu Dumne-
zeu, relaţii ce fac din el o persoană invio-
labilă (cf. Ps 105,15) şi un mijlocitor pu-
ternic (cf. Num 11,2; 21,7; Dt 34,10).
 Gen 20,9 68

frică mare. 9 Abimelec l-a chemat şi pe Abraham şi i-a zis: „Ce ne-ai
făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste
mine şi peste ţinutul meu un păcat atât de mare? Ai făcut cu mine un
lucru pe care alţii nu l-ar face”. 10 Abimelec i-a zis lui Abraham: „Ce
Prov 16,6 ai gândit când ai făcut lucrul acesta?”. 11 Abraham a răspuns: „Îmi
ziceam că: poate nu este frică de Dumnezeua în locul aceasta şi mă
vor ucide din pricina soţiei mele. 12 Şi este adevărat că ea este sora
mea, fiica tatălui meu; numai că nu este fiica mamei mele; şi a ajuns
să-mi fie soţieb. 13 Când m-a scosc Dumnezeu din casa tatălui meu,
i-am zis ei: «Fă-mi acest bine: în toate locurile unde vom merge,
spune despre mine: ‹Este fratele meu› »”.
14
Abimelec a luatd oi şi vite, servitori şi servitoare şi i le-a dat lui
Abraham; i-a dat-o înapoi pe Sara, soţia sa. 15 Abimelec a zis: „Iată,
ţara mea este înaintea ta; locuieşte unde-ţi va place”. 16 Sarei i-a zis:
„Iată, îi dau fratelui tău o mie de arginţie; aceasta să fie un văl pentru
ochii tuturor celor care sunt cu tine; aşa că vei fi cu totul reabilitată”f.
Ex 15,26;
Dt 32,39;
17
Abraham s-a rugat lui Dumnezeu şi Dumnezeu i-a însănătoşit pe
2Rg 20,5
Abimelec, pe soţia sa şi pe servitoarele sale, aşa că au putut să nască.
18
Fiindcă Domnul încuiaseg orice sân din casa lui Abimelec din pri-
cina Sarei, soţia lui Abraham.

11. a „A avea frică de Dumnezeu” folosind verbul „Tä`â”, care înseamnă „a

înseamnă a-l recunoaşte ca Domnul şi a
asculta de el. Frica de Domnul exprimă
aşadar atitudinea corectă a credinciosului
înaintea lui Dumnezeu (cf. Prov 1,7; 3,8).
12. b Abraham îi aminteşte regelui că
Sara îi este cu adevărat soră vitregă pen-
tru că ea şi Abraham au acelaşi tată, dar
nu aceeaşi mamă. Surprinde că ea nu este
niciodată menţionată mai înainte ca fiică
a lui Terah (Gen 11,27 şu). Mai târziu,
legea Vechiului Testament va condamna
căsătoria cu o soră vitregă (Lev 18,9.11;
20,17; Dt 27,22; Ez 22,11).
13. c Lit.: „M-a făcut să rătăcesc”.
Aici Abraham îl învinuieşte pe Dumnezeu
călători fără ţintă şi fără speranţă”, adesea
într-un ambient ostil
14. d LXX adaugă: „o mie de didrah-
me”. (Gen 21,14; 37,15).
16. e LXX are: „didrahme” şi conti-
nuă: „să fie pentru cinstea feţei tale... şi
spune adevărul întreg”.
f
Gestul lui Abimelec trebuie să o rea-
biliteze pe Sara şi să dovedească faptul
că ea a rămas fidelă soţului ei. Este vorba
de un act simbolic cu încărcătură juridică.
La arabi, spre exemplu, vălul face dis-
tincţie între femeile căsătorite şi cele necă-
sătorite.
18. g LXX adaugă: „pe dinafară”.
69 Gen 21,9

II. ISAAC ŞI ISMAEL

Naşterea lui Isaac

21 Domnul a vizitat-oa pe Sara, după cum spusese, şi a făcut

1 17,15-21;
18,9-15
Domnul pentru Sara după cum făgăduiseb. 2 Sara a zămislit şi
i-a născut lui Abraham un fiu la bătrâneţea lui, la timpul hotărât aşa
cum îi spusese Dumnezeu. 3 Abraham i-a pus fiului său, pe care i l-a
născut Sara, numele Isaacc. 4 Abraham l-a tăiat împrejur pe fiul său Fap 7,8

Isaac când avea opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu. 5 Abraham era
în vârstă de o sută de ani când i s-a născut fiul său Isaac. 6 Sara a zis:
„Dumnezeu m-a făcut de râs; oricine va auzi, va râde de mine”d. 7 Şi
a adăugat:
„Cine s-ar fi gândit să-i spună lui Abraham
că Sara va alăpta copii?
Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţea lui!”.

Îndepărtarea lui Agar şi a lui Ismael

Copilul a crescut şi a fost înţărcate. Abraham a făcut un mare
8 16

ospăţ în ziua în care Isaac a fost înţărcat. 9 Sara l-a văzut râzândf pe
1. a Cf., de asemenea, 1Sam 2,21 şi Lc
1,68 pentru sensul verbului „a vizita”.
b
Cele două acţiuni divine: „a vizitat-o”
şi „a făcut pentru Sara” arată că naşterea
lui Isaac nu este realizarea unui proiect
uman, ci împlinirea unui cuvânt divin.
Acest fiu nu este semnul puterii umane, ci
pune în lumină imaginea unui Dumnezeu
capabil să realizeze proiectul său dincolo
de orice speranţă umană (cf. Rom 4,17-22).
3. c Isaac înseamnă „el râde” cu refe-
rinţă fie la Dumnezeu, fie la Abraham, fie
la Isaac.
6. d LXX are: „Domnul mi-a dăruit de
ce să râd; oricine va auzi de aceasta se va
bucura împreună cu mine”.
8. e Vârsta probabilă la care copiii
erau înţărcaţi era de trei ani (cf. 2Mac
7,27) sau chiar mai mare (1Sam 1,22.24).
9. f LXX are: „se juca împreună cu
Isaac”. Această variantă a fost acceptată
de unele traduceri moderne. Tradiţia târzie
ebraică explică aceste jocuri ca abuzuri
din partea lui Ismael, fie imorale, fie ido-
latrice. Este posibil, de asemenea, ca Sara
să considere nedemn pentru fiul ei să se
joace cu un copil dintr-o clasă socială infe-
rioară. În Noul Testment, Paul sugerează în
Gal 4,29 că Ismael îl persecuta pe Isaac.
 Gen 21,10 70

fiul pe care Agar egipteanca i-l născuse lui Abraham 10 şi i-a zis lui
Gal 4,22-31 Abraham: „Alung-o pe această sclavă şi pe fiul ei, căci fiul acestei
In 8,33-35 sclave nu va avea moştenire cu fiul meua Isaac!”. 11 Acest cuvânt i-a
căzut foarte greu lui Abraham, căci era vorba de fiul său. 12 Dumne-
zeu i-a zis lui Abraham: „Nu te amărî din cauza copilului şi a sclavei
Rom 9,7; tale. În tot ceea ce îţi spune Sara, ascultă de glasul ei, pentru că numai
Evr 11,18
cei din Isaac se vor chema urmaşii tăi. 13 Dar eu voi face un poporb şi
din fiul sclavei, căci şi el este urmaşul tău”. 14 Dimineaţa, Abraham
s-a sculat, a luat pâine şi un burduf cu apă, i le-a dat lui Agar, le-a pus
pe umerii ei, de asemenea, şi copilulc şi i-a dat drumul.
Ea a plecat şi a rătăcit în pustiul Beer-Şebad. 15 Când s-a terminat
apa din burduf, a aşezat copilul sub un tufiş, 16 a mers şi s-a aşezat în
faţa lui, depărtându-se ca la o bătaie de arc. Căci îşi spunea: „Să nu
văd moartea copilului”. S-a aşezat în faţă, şi-a ridicat glasul şi a înce-
put să plângă. 17 Dumnezeu a auzit glasul copilului şi îngerul lui Dum-
nezeu a strigat-o din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme,
pentru că Dumnezeu a auzite glasul copilului în locul unde se află.
18
Scoală-te, ia copilul şi ţine-l cu mâna ta, căci eu voi face din el un
popor mare!”. 19 Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de
16,10; apă. Ea s-a dus, a umplut burduful cu apă şi i-a dat copilului să bea.
17,20 20
Dumnezeu era cu copilul, care a crescut mare, a locuit în pustiu
şi a devenit arcaş. 21 El s-a stabilit în pustiul Paranf, şi mama sa i-a
luat o soţie din ţara Egiptului.
10. a În general, moştenitorul era pri- d
LXX traduce: „Izvorul Jurământului”.
mul născut, dar tatăl avea facultatea de a 17. e Folosirea verbului „šäma`” („a
alege un alt moştenitor. Scrierile cunei- asculta”) cu subiectul „´élöhîm” aminteşte
forme ne dau informaţii despre legi con- de etimologia numelui „Išmael” care în-
form cărora fiul unei sclave putea ridica o seamnă „Dumnezeu ascultă”.
pretenţie legală la moştenire din partea 21. f Acesta este partea cea mai mare a
tatălui. În acest caz, Sara i-ar cere lui pustiului din estul peninsulei Sinai. Se
Abraham să comită un act ilegal. întinde de la Marea Roşie în sud (cf. Dt
13. b LXX şi multe traduceri moderne 1,1) şi ajunge până la Cadeş sau chiar
adaugă: „mare”. Beer-Şeba în partea de nord (Num
14. c Întrucât Ismael avea peste 15 ani 13,3.26). Naraţiunea din Geneză suge-
(cf. Gen 16,16; 17,25), este de presupus rează că Ismael a locuit în partea de nord
că nu a fost pus pe umărul mamei, ci, sim- a acestui pustiu.
plu, i-a fost încredinţat.
71 Gen 21,34

Alianţa de la Beer-Şeba 26,15-25

22
În acel timp, Abimeleca şi Picol, căpetenia oştirii lui, i-au vorbit
astfel lui Abraham: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci. 23 Jură-mi,
acum, aici, pe Dumnezeu că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine,
nici pe copiii mei, nici pe urmaşii meib; aşa cum ţi-am arătat bunăvo-
inţăc, aşa să arăţi şi tu faţă de mine şi ţara în care locuieşti ca străin”. Evr 11,9

24
Abraham a zis: „Jur!”.
25
Dar Abraham i-a cerut socoteală lui Abimelec pentru un izvord
de apă pe care îl luaseră cu sila servitorii lui Abimelec. 26 Abimelec
a răspuns: „Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai spus şi
nu am auzit până azi”. 27 Abraham a luat oi şi vite şi le-a dat lui Abi-
melec şi au încheiat amândoi un legământ. 28 Abraham a pus de o 31,44

parte şapte mieluşele din turmă. 29 Abimelec i-a zis lui Abraham: „Ce
sunt aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus deoparte?”. 30 El a răs-
puns: „Trebuie să iei din mâna mea şapte mieluşele ca să-mi fie măr-
turiee că am săpat fântâna aceasta”. 31 De aceea i s-a dat locului ace- 26,33

luia numele Beer-Şebaf; căci acolo au făcut amândoi un jurământ.

32
Astfel au făcut ei legământ la Beer-Şeba. S-au ridicat Abimelecg 4,26;
12,8;
împreună cu Picol, căpetenia oştirii sale, şi s-au întors în ţara filiste- Is 40,28

nilorh. 33 A plantat un tamarisci la Beer-Şeba şi a invocat acolo Numele

Domnului Dumnezeului celui veşnicj. 34 Abraham a locuit multe zile
ca străin în ţara filistenilor.
22. a LXX adaugă: „Ohozat, cel care a
condus mireasa la [Abimelec]”.
23. b LXX are: „numele meu”.
c
Termenul ebraic „Hesed” are aici
sensul de „loialitate” sau „comportament
adecvat unui raport de alianţă”.
25. d LXX are: „izvoare”.
30. e Darul avea un caracter de obligati-
vitate. Dacă Abimelec nu ar fi acceptat darul,
ar fi însemnat că nu recunoştea dreptul lui
Abraham asupra izvorului. Nu darul, ci
procedura oferirii darului devine mărturie
(„`ëdâ”), deoarece acceptarea ţine locul
mărturiei care poate să devină obligatorie
în cazul unui viitor conflict de interese.
31. f „Izvorul celor şapte” (cu referinţă
la cele şapte mieluşele), dar cuvântul ebraic
pentru „şapte” şi „jurământ” este acelaşi,
motiv pentru care Beer-Şeba poate fi înţeles
ca „Izvorul Jurământului”. Beer-Şeba se
află la sud de Hebron.
32. g LXX adaugă: „Ohozat, cel care a
condus mireasa la [Abimelec]”.
h
Sunt o populaţie care a ocupat ţara
lui Abimelec începând de la 1200 î.C.,
deci mult după Abraham (cf. Gen 10,14).
33. i LXX traduce: „grădină, dumbravă”.
j
Ebr.: „´ël `ôläm” – este unul dintre
numele lui Dumnezeu din ţara Canaanu-
lui, la fel ca „´ël `elyôn”, „´ël šaDDay”,
„´ël bürît”, „´ël ró´î” etc.
 Gen 22,1 72

Evr 11,17-19;
Iac 2,21-23
Sacrificiul lui Abrahama

22 După acestea, Dumnezeu l-a pus la încercareb pe Abraham şi

1Mac 2,52 1

Mih 6,7; i-a zis: „Abraham!”c. El a răspuns: „Iată-mă!” 2 I-a zis: „Ia-l
Mt 10,37
pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac şi du-te în
ţinutul Moriad şi jertfeşte-l acolo ca ardere de tote pe unul dintre
munţii pe care ţi-l voi spune eu!”.
3
Abraham s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe măgarul
său şi a luat cu el doi slujitori şi pe Isaac, fiul său. A tăiat lemne pentru
jertfă, s-a ridicat şi a plecat spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
4
A treia zi, Abraham şi-a ridicat ochii şi a văzut locul de departe. 5 Atunci
a zis Abraham slujitorilor săi: „Rămâneţi aici cu măgarul, iar eu şi
băiatul ne ducem mai încolo; ne vom închina şi după aceea ne vom
întoarce la voi”.

1. a Relatarea numită în general „sa- ronomic (Dt 8,2). Ea descrie peregrinarea

crificarea lui Isaac” cuprinde în mod im-
plicit o condamnare a sacrificării copiilor
din Israel şi pune în evidenţă credinţa lui
Abraham, căruia Dumnezeu îi cere ceea
ce are mai scump. Patriarhul va deveni în
tradiţia biblică modelul dreptului care as-
cultă din credinţă Sir 44,20; Înţ 10,5; Evr
11,17; Iac 2,21. „Legarea” lui Isaac joacă
un mare rol în pietatea şi riturile ebraice.
Părinţii Bisericii văd în sacrificiul lui
Isaac o prefigurare a sacrificiului lui Isus
Cristos. Coranul face aluzie la această
scenă fără a-l numi pe fiul lui Abraham
care trebuie să fie sacrificat; pentru tradi-
ţia musulmană, Ismael este cel pe care
Dumnezeu îl cere de la tatăl său.
b
Ideea punerii la probă sau la încercare
a apărut în contextul acţiunii lui Dumne-
zeu în istorie sau a experienţelor lui Israel
în istorie. Ea dezvoltă reflecţia asupra expe-
rienţelor istorice. Punerea la încercare are
de-a face cu ascultarea (cf. Ex 16,4; Jud 2,22),
sau cu teama de Dumnezeu (Ex 20,20).
Expresia este specifică îndemnului deute-
prin pustiu şi evenimentele grele experi-
mentate pe cale ca fiind încercări din par-
tea lui Dumnezeu.
c
LXX are: „Abrahame, Abrahame”.
2. d LXX traduce: „ţinutul de sus”.
Tradiţia identifică acest loc sau cu un teri-
toriu al amoreilor, sau cu vârful Sionului
din Ierusalim, unde Solomon a construit
templul (2Cr 3,1).
e
Conform autorului, ar fi vorba despre
un oracol care are ca scop o ispitire a patri-
arhului şi ca obiect sacrificarea primului
născut. Ca pelerin în ţara lui Abimelec,
unde era venerat zeul Melek-Cronos, devo-
rator al primilor născuţi şi fondator al cultu-
lui rival celui al Domnului („´ël `ôläm”),
Abraham ar fi putut să-şi formeze o con-
ştiinţă greşită şi să se întrebe dacă nu
cumva şi Dumnezeul său ar fi dorit să fie
venerat prin sacrificarea primului născut.
O situaţie psihologică paralelă se găseşte
în Mih 6,7. Ştim că şi alte personaje din
Biblie ca Iefte, Hiel, Ahaz, Manase, au
căzut în aceeaşi ispită.
73 Gen 22,17

Abraham a luat lemnele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac,
6

fiul său; a luat în mâna sa focul şi cuţitul şi au plecat amândoi împre-

ună. 7 Isaac i-a spus lui Abraham, tatăl său: „Tată!”, iar el a răspuns:
„Iată-mă, fiul meu”. Şi a spus: „Iată focul şi lemnele, dar unde este
animalula pentru jertfă?”. 8 Abraham a răspuns: „Dumnezeu va avea
grijăb el de mielul de jertfă, fiul meu!”. Au mers amândoi, împreună,
9
şi au ajuns la locul pe care li-l spusese Dumnezeu. Abraham a zidit
acolo altarul şi a aşezat lemnele; l-a legatc pe Isaac, fiul său şi l-a pus
pe altar, deasupra lemnelor. 10 Abraham şi-a întins mâna şi a luat cu-
ţitul ca să-l înjunghie pe fiul său.
11
Atunci îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Abraham,
Abraham!”d. El a răspuns: „Iată-mă!”. 12 Şi i-a zis: „Să nu-ţi ridici
mâna asupra băiatului şi să nu-i faci niciun rău, căci acum ştiu că te temi In 3,16;
Rom 8,32
de Dumnezeu şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu pentru mine”. 13 Abra-
ham a ridicat ochii, a privit şi, iată, un berbec era în spatele lui, încurcat 1Cor 10,13

cu coarnele într-un tufiş. Abraham s-a dus, a luat berbecul şi l-a adus ca
ardere de tot în locul fiului său. 14 Abraham a numit locul acela: „Domnul
va vedea”; de aceea se zice şi astăzi: „pe munte Domnul se arată”e.
15
Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abraham 16 şi a
zis: „Mă jur pe mine însumi, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta Evr 6,13

şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu, 17 te voi copleşi cu binecuvântări şi

7. a Lit. „oaia”.
8. b Această expresie este folosită de
autor pentru a da nume sanctuarului ce va
fi indicat la v. 14. Pentru autorul yahvist,
omul merge să-l vadă pe Dumnezeu în locul
de cult, adică pentru a fi în prezenţa lui.
Relatarea subliniază că, înainte de a fi
văzut, Dumnezeu este cel care vede şi pre-
vede în providenţa sa. Dacă pentru auto-
rul yahvist omul poate să se apropie de
Dumnezeu şi să-l vadă (22,14; Ex 34,20;
Num 14,14), pentru autorul elohist, care
vrea să evite orice confuzie între creator
şi creatura sa, nu este permis creaturii să-l
vadă pe Dumnezeu fără ca să moară (cf.
Ex 33,20).
9. c Victima consimte să fie sacrificată.
„Legarea” (în ebr.: „`äqedâ”) vine de la
verbul „`äqad”, care dă şi numele episodului.
Sfinţii Părinţi pun legarea lui Isaac în rela-
ţie cu legarea lui Isus înainte de a fi răstignit.
11. d Gravitatea cu care vorbeşte mesa-
gerul este indicată de repetarea numelui:
„Abraham, Abraham!” (Cf. „Moise, Moise”,
Ex 3,4; „Samuel, Samuel”, 1Sam 3,4; „Saule,
Saule”, Fap 9,4). În fiecare din aceste cazuri
mesagerul Domnului, sau însuşi Dumne-
zeu, sau vocea opreşte o acţiune pe care
persoana este pe punctul de a o face („a
înfige cuţitul, a profana pământul sacru,
a-i aresta pe creştinii din Damasc”).
e
Lit.: „Domnul va vedea”.
 Gen 22,18 74

12,2;
15,5
îţi voi înmulţi foarte mult urmaşii, ca stelele cerului şi ca nisipul de
pe ţărmul mării, şi descendenţa ta va stăpâni cetăţilea duşmanilor săi.
Lc 1,73-74
12,3
18
Prin neamul tău vor fi binecuvântate toate neamurile, pentru că ai
ascultat de glasul meu”.
19
Abraham s-a întorsb la servitorii săi, s-au ridicat şi au plecat
împreună la Beer-Şeba. Şi a locuit Abraham la Beer-Şeba.

Descendenţa lui Abrahamc

20
După aceste întâmplări, i s-a spus lui Abraham: „Iată, Milca a năs-
Iob 1,1 cut şi ea fii fratelui tău Nahor: 21 pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fra-
tele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram, 22 pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş,
24,15; pe Idlaf şi pe Betuel. 23 Betuel i-a dat naştere Rebecăi. Pe aceştia i-a
25,20
născut Milca lui Nahor, fratele lui Abraham. 24 Şi concubina lui, numită
Reuma, a născut şi ea pe Tebah, pe Gaham, pe Tahaş şi Maaca.

Mormântul patriarhilor de la Macpela; moartea Sareid

23 Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de anie. Aceştia

1

au fost anii vieţii Sarei. 2 Sara a murit în Chiriat-Arbaf, adică

17. a Lit.: „poarta”. Este probabil o 1. d Relatarea este atribuită documentu-

aluzie la ocuparea Ierusalimului de către
David, după care Ierusalimul a devenit ca-
pitala dinastiei alese (cf. Gen 24,60).
19. b Absenţa lui Isaac din concluzia
naraţiunii ridică problema dacă Isaac a
fost cu adevărat sacrificat. Renumitul comen-
tator medieval spaniol al bibliei ebraice,
Ibn Ezra (1089-1164), în comentariul său
la Gen 22,19 notează opinia după care
Abraham l-a ucis într-adevăr pe Isaac şi
Isaac a fost mai târziu înviat din morţi.
20. c Aceste versete oferă un fundament
istoric pentru căsătoria lui Isaac cu cineva din
familia lui Nahor. Cineva îl informează pe
Abraham că fratele său Nahor are doisprezece
fii, opt de la soţia sa Milca şi patru de la con-
cubina lui, Reuma. Cele douăsprezece tri-
buri aramee vor purta numele acestor fii.
lui sacerdotal, dar acesta foloseşte un docu-
ment mai vechi. Obţinând un titlu de propri-
etate şi drept de cetăţean în Canaan, Abraham
începe să realizeze împlinirea promisiunii
ţării (12,7; 13,15; 15,7). Fiii lui Het sunt heteii,
dar, cf. Dt 7,1, heteii fac parte din lista nea-
murilor care trebuie alungate din Canaan.
e
Sara este singura dintre soţiile patriar-
hilor a cărei vârstă este amintită. Moartea
Rebecăi nici măcar nu este menţionată, iar
dispariţia Rahelei este notată pe scurt (35,19).
Este posibil ca viaţa Sarei să reprezinte dura-
ta maximă de viaţă (120, cf. Gen 6,3) la care
se adaugă numărul şapte, număr al plinătăţii.
2. f LXX traduce: „în cetatea Arboc,
care este în Vale”. Chiriat-Arba a primit
numele de Hebron în timpul naratorului.
Chiriat-Arba înseamnă „cetatea celor patru”,
75 Gen 23,16

Hebron, în ţara Canaanului. Abraham a venit să o jelească pe Sara şi

să o plângă.
3
Abraham s-a ridicat de lângă moarta sa, s-a dus la fiii lui Het şi
le-a spus: 4 „Eu sunt străin şi pribeag printre voi; daţi-mi proprietatea
unui mormânt, ca s-o pot strămuta şi s-o îngrop pe moarta mea”. 5 Fiii
lui Het i-au răspuns lui Abraham: 6 „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti un
principea al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în
cel mai bun dintre mormintele noastre! Nici unul dintre noi nu te va
împiedica să-ţi îngropi moarta în mormântul lui”.
7
Abraham s-a ridicat şi s-a plecat până la pământ înaintea poporu-
lui ţării, adică înaintea fiilor lui Het. 8 Şi le-a vorbit astfel: „Dacă vreţi
din inimă să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea mea, ascultaţi-mă
şi interveniţi pentru mine pe lângă Efron, fiul lui Ţohar, 9 ca să-mi
dea peştera Macpelab, care e a lui şi care este la marginea ogorului
lui; să mi-o dea pe câţi bani face ea ca proprietate pentru mormânt în
mijlocul vostru”. 10 Efron stătea în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron,
heteul, i-a răspuns lui Abraham în auzul fiilor lui Het şi al tuturor
celor ce treceau prin poarta cetăţii lui, zicând: 11 „Nu, domnul meu,
ascultă-mă! Îţi dau ogorul şi-ţi dau şi peştera care este în el. Ţi le
dăruiesc în faţa fiilor poporului meu. Îngroapă-ţi moarta!”.
12
Abraham s-a plecat până la pământ înaintea poporului ţării. 13 Şi i-a
spus lui Efron în auzul poporului ţării: „O, numai dacă ai vrea să mă 2Sam 24,24

asculţi! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine şi-mi voi îngropa
moarta acolo”. 14 Efron a răspuns astfel lui Abraham: 15 „Domnul meu,
ascultă-mă! Un pământ de patru sute de sicli din argint, ce este aceasta
între mine şi tine? Îngroapă-ţi, deci, moarta!” 16 Abraham l-a ascultat
pe Efron. Abraham i-a cântărit lui Efron argintul despre care vorbise Ier 32,9

în auzul fiilor lui Het: patru sute de sicli din argint, după greutatea
folosită printre negustori.

sau tetrapolis (probabil patru coline sau
patru localităţi confederale ale familiilor
din jurul Hebronului). Ios 15,13 îl numeşte
pe Arba ca tatăl lui Anac, care a fost se pare
părintele anakimilor, locuitorii de temut ai
Canaanului pe care i-au întâlnit israeliţii
(cf. Dt 2,10-11.21; 9,2). Mormintele patri-
arhilor sunt localizate astăzi la Hebron.
6. a LXX are: „rege”.
9. b LXX are: „peştera cu două încăperi”.
 Gen 23,17 76

17
Ogorul lui Efron care se afla în Macpela, care este faţă în faţă
cu Mambre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în
ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur, 18 [au intrat] în posesia lui
Abraham în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce au venit la poarta
50,13 cetăţii. 19 După aceasta Abraham a îngropat-o pe Sara, soţia sa, în
peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mambre, adică
Hebron, în ţara Canaanului. 20 Ogorul şi peştera din el au trecut în
stăpânirea lui Abraham, ca loc de îngropare, de la fiii lui Het.

28,1-10;
29,1-20
Căsătoria lui Isaac cu Rebecaa

24 Abraham era bătrân şi înaintat în vârstă. Domnul îl binecu-

1
12,2;
24,35
15,2
vântase pe Abraham în toate. 2 Abraham i-a zis celui mai bătrân
servitorb din casa lui, cel care administra toată avuţia sa: „Pune-ţi
14,19 mâna sub coapsa mea!c. 3 Te voi pune să juri pe Domnul Dumnezeul
Dt 7,3-4 cerului şi Dumnezeul pământului că nu-i vei lua fiului meu o soţie
dintre fiicele canaaneenilor în mijlocul cărora locuiesc eu, 4 ci vei
merge în ţara mea, la rudele mele şi vei lua o soţie pentru fiul meu
Isaac!”. 5 Servitorul i-a zis: „Şi dacă femeia nu va fi de acord să vină
cu mine în această ţară, atunci să-l duc pe fiul tău în ţara din care ai
ieşit?” 6 Abraham i-a răspuns: „Ai grijă ca nu cumva să-l duci pe fiul
Neh 1,4-5;
Dan 2,18.28
meu acolo. 7 Domnul Dumnezeul cerului, care m-a luat din casa tată-
lui meu şi dintre rudele mele, care mi-a spus şi mi-a jurat, zicând:
12,7 «Urmaşilor tăi le voi da această ţară» – el îl va trimite pe îngerul său
înaintea ta şi tu vei lua de acolo o soţie pentru fiul meu. 8 Dacă femeia
Ios 2,20 nu va fi de acord să vină cu tine, vei fi dezlegat de acest jurământd pe
care mi l-ai făcut. Numai să nu-l duci pe fiul meu acolo”. 9 Servitorul
1. a Acest capitol este cel mai lung din dar nu putem fi siguri că este vorba despre
Geneză şi aparţine tradiţiei iahviste, dar el aici. Totuşi, servitorul anonim este
redactarea finală ar putea fi într-o epocă identificat de tradiţie cu Eliezer.
mai târzie, un fel de reacţie împotriva inter- c
Este un gest care face discursul mai
zicerii căsătoriilor „mixte” din perioada lui solemn (cf. Gen 47,29).
Esdra şi Nehemia (cf. Ex 34,15 şu; Dt 7,3 şu). 8. d Ceea ce Abraham îi cere servito-
2. b Nu ştim numele acestui servitor. rului este un jurământ-blestem dat fiind că
Singurul servitor din casa lui Abraham al termenul ebraic „šübù`â” conţine şi nu-
cărui nume îl cunoaştem este Eliezer (15,2), anţa de blestem.
77 Gen 24,18

şi-a pus mâna sub coapsa lui Abraham, stăpânul său, şi i-a jurat cu
privire la acest lucru.
10
Servitorul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a
plecat având cu el [lucruri] din toate bunurile stăpânului său. S-a ridi-
cat şi a plecat în Aram-Naharaima, în cetatea lui Nahor. 11 Şi a făcut
cămilele să îngenuncheze în afara cetăţii, lângă o fântână cu apăb, la 29,2-10;
Ex 2,16
vreme de seară, când ies femeile să scoată apă. 12 Şi a zis: „Doamne, Ex 3,6.15

Dumnezeul stăpânului meu Abraham, te rog, fă să am noroc şi fii

binevoitor faţă de stăpânul meu, Abraham! 13 Iată, eu stau lângă izvo-
rul de apă şi fiicele oamenilor din cetate ies să scoată apă.
14
Fata căreia îi voi zice: «Apleacă-ţi, te rog, urciorul ca să beau»
şi care va răspunde: «Bea şi voi adăpa şi cămilele tale», ea să fie
aceea pe care ai rânduit-o pentru servitorul tău, Isaac! Şi prin aceasta
voi cunoaşte că te-ai îndurat de stăpânul meu”.
15
Înainte de a termina el de vorbit, iată, Rebeca, născută din Betuel, Is 65-24

fiul Milcăi, soţia lui Nahor, fratele lui Abraham, a ieşit cu urciorul pe
umăr. 16 Fata era foarte frumoasă la chip; era fecioară şi nu o cunos-
cuse încă nici un bărbat. Ea a coborât la izvor, şi-a umplut urciorul şi
urca înapoi. 17 Servitorul a alergat înaintea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, In 4,7

să beau puţină apă din urciorul tău!”. 18 Şi ea a zis: „Bea, domnul

10. a Numele se poate traduce: „Aram
al fluviilor”, din Mesopotamia de nord,
unde se afla localitatea Haran, reşedinţă a
rudelor lui Abraham (11,31). Oraşul a fost
ocupat de aramei, popor înrudit cu stră-
moşii Israelului. Cetatea lui Nahor a jucat
un rol important în mileniul al II-lea î.C.
şi este citată în textele asiriene de la Mari.
11. b Fântâna era locul unde se adunau
femeile sau tinerele (Gen 29 şi Ex 2), aşa
cum poarta cetăţii era locul în care se adu-
nau bărbaţii. Avem aici o scenă tipică a
întâlnirii la o fântână sau un izvor. Această
scenă tipică, regăsită şi în alte locuri în
Sfânta Scriptură (Gen 29,1-14; Ex 2,15-22;
In 4,1-42; cf. 1Sam 9,11; 1Rg 17,10), con-
ţine o serie de elemente comune care se
succed mai mult sau mai puţin în aceeaşi
ordine: 1) Un om, aflat în călătorie, ajunge
într-o ţară străină şi se opreşte lângă un
izvor; 2) Soseşte o femeie sau un grup de
femei care vin să scoată apă; 3) Omul
cere puţină apă şi femeia îi oferă, sau
omul scoate apă pentru femeie sau pentru
femei. În orice caz, se scoate apă pentru a
o oferi; 4) Urmează o conversaţie lângă
izvor unde personajele fac cunoştinţă; 5)
Femeia aleargă pentru a anunţa părinţii că
a întâlnit un bărbat lângă izvor; 6) Omul
este invitat de familie pentru a participa la
masă; 7) Istoria se încheie cu căsătoria
omului cu femeia, sau cu una dintre feme-
ile pe care le-a întâlnit la fântână.
 Gen 24,19 78

meu”. Şi s-a grăbit şi a coborât urciorul pe braţul ei şi i-a dat să bea.

19
După ce i-a dat să bea, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele
tale, până vor bea şi se vor sătura”. 20 S-a grăbit şi a golit urciorul în
adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă. Şi a scos
pentru toate cămilele lui. 21 Omul o măsura din priviri în tăcere ca să
vadă dacă Domnul a făcut să-i reuşească sau nu călătoria.
Ez 16,11-12 22
Când cămilele au terminat de băut, omul a luat un inel din aur,
de greutatea unei jumătăţi de siclua şi două brăţări pentru mâinile ei,
în greutate de zece sicli din aur. 23 Şi a zis: „A cui fată eşti tu? Spune-mi, te
rog, este loc pentru noi în casa tatălui tău ca să rămânem peste noap-
te?”. 24 Ea i-a răspuns: „Eu sunt fiica lui Betuel, fiul pe care Milca i
l-a născut lui Nahor”. 25 I-a zis: „Paie şi nutreţ sunt din belşug la noi
şi este şi loc de rămas peste noapte”. 26 Atunci omul s-a prosternat şi
l-a adorat pe Domnul 27 şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumne-
zeul stăpânului meu, Abraham, care nu a abandonat bunăvoinţa şi
fidelitateab faţă de stăpânul meu! În drumul meu, Domnul m-a con-
dus la casa fraţilor stăpânului meu”.
28
Fata a alergat şi a povestit în casa mamei salec toate acestea.
29
Rebeca avea un frate numit Laban; Laban a alergat afară la omul
acela, la izvor, 30 când a văzut inelul şi brăţările pe mâinile surorii
sale şi când a auzit cuvintele Rebecăi, sora sa, spunând: „Aşa mi-a
vorbit omul acela”. A venit, deci, la omul acela, care stătea cu cămi-
lele lângă izvor 31 şi a zis: «Vino, binecuvântatul Domnului! De ce
stai afară? Eu am pregătit casa şi loc pentru cămile»”. 32 Omul a intrat
în casă şi a despovărat cămilele. [Laban] a dat paie şi nutreţ cămile-
lor şi apă de spălat pentru picioarele lui şi pentru picioarele oameni-
lor care erau cu el.
22. a Un siclu = 11,424 g. Inelul era oameni, pietatea perseverentă a omului
pentru nări (Ez 16,12). faţă de Dumnezeu sau loialitatea în iubire
27. b În ebraică, „Hesed we´émet” (cf. a omului faţă de aproapele său (Os 2,21 şu).
v. 49; 32,11; 47,29, Ex 34,6; Ios 2,14; 28. c Din această expresie reiese că
2Sam 2,6; 15,20 etc.), lit.: „harul (milosti- Betuel nu mai trăia, fata fiind în grija mamei
virea) şi fidelitatea (loialitatea, credincio- şi a fratelui ei. În acest caz menţionarea
şia), care exprimă iubirea fidelă, bunăvo- lui Betuel la v. 50 ar putea fi un adaos redac-
inţa fără întoarcere a lui Dumnezeu faţă de ţional.
79 Gen 24,48

33
I s-a pus înaintea să mănânce, dar el a zis: „Nu voi mânca până
nu voi spune ce am de spus”. Şi [Laban] a zis: „Vorbeşte!”. 34 [Sluji-
torul] a zis: „Eu sunt servitorul lui Abraham. 35 Domnul l-a binecu-
vântat mult pe stăpânul meu şi el a devenit mare. I-a dat oi şi vite, 13,2

argint şi aur, servitori şi servitoare, cămile şi măgari. 36 Sara, soţia

stăpânului meu, i-a născut la bătrâneţea ei un fiu stăpânului meu şi
lui i-a dat el tot ce are. 37 Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zisb: „Să
nu iei fiului meu o soţie dintre fiicele canaaneenilor, în ţara cărora
locuiesc, 38 ci să te duci la casa tatălui meu şi la rudele mele ca să ieic
o soţie pentru fiul meu”. 39 Eu am zis stăpânului meu: «Poate că femeia
nu va veni cu mine». 40 El mi-a zis: «Domnul, înaintea căruia umblu,
va trimite pe îngerul său cu tine şi va face să reuşeşti în drumul tău şi
vei lua fiului meu o soţie din rudele mele şi din casa tatălui meu. 41 Atunci
vei fi dezlegat de jurământul meu, când te vei duce la rudele mele; şi
dacă nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul meu». 42 Am ajuns
azi la izvor şi am zis: «Doamne, Dumnezeul stăpânului meu, Abra-
ham, dacă vei face să reuşesc în drumul pe care merg astăzi, 43 iată,
eu stau lângă izvorul de apăd şi fata care va ieşi să scoată apă şi căreia
îi voi zice: ‹Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din urciorul tău› 44 şi
care îmi va răspunde: ‹Bea tu însuţi şi voi scoate apă şi pentru cămi- Prov 19,14

lele tale›, aceea este femeia pe care a rânduit-o Domnul pentrue fiul
stăpânului meu!». 45 Eu încă nu terminasem de vorbit în inima mea
şi, iată, Rebeca a ieşit cu urciorul ei pe umărul ei, s-a coborât la izvor
şi a scos apă. Şi eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog!”. 46 Ea s-a grăbit,
şi-a plecat urciorul ei de pe umărul ei şi a zis: «Bea şi voi adăpa şi
cămilele tale!». Am băut şi ea a dat de băut şi cămilelor. 47 Şi am între-
bat-o şi am zis: «A cui fiică eşti?». Ea a răspuns: «Sunt fata lui Betuel,
fiul lui Nahor, pe care i l-a născut Milca». I-am pus inelul în nas şi
brăţările la mâini. 48 Apoi m-am prosternat şi l-am adorat pe Domnul.
33. a LXX adaugă: „pâini”. 43. d LXX adaugă: „iar fiicele oame-
37. b Repetiţii atât de lungi (vv. 37-48) nilor din cetate vor ieşi să scoată apă”.
se mai găsesc în Exod şi în textele canaa- 44. e LXX adaugă: „servitorul său,
neene; ele scot în evidenţă arta literară din Isaac, şi de aici voi şti că te-ai milostivit
epoca respectivă. de stăpânul meu, Abraham”.
38. c LXX adaugă: „de acolo”.
 Gen 24,49 80

Şi l-am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Abra-

ham, care m-a călăuzit pe drumul potrivit ca s-o iau pe fiica fratelui
stăpânului meu pentru fiul lui. 49 Şi acum, dacă voiţi să arătaţi bună-
voinţă şi fidelitate faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu,
spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga”.
50
Laban şi Betuel au răspuns şi au zis: „De la Domnul vine lucrul
acesta; noi nu-ţi putem spune nici rău, nici binea. 51 Iată, Rebeca este
înaintea tab; ia-o şi du-te; şi să fie soţia fiului stăpânului tău, cum a
spus Domnul”. 52 Când a auzit servitorul lui Abraham cuvintele lor,
s-a aruncat la pământ înaintea Domnului. 53 Servitorul a scos podoabe
din argint şi obiecte din aur şi îmbrăcăminte pe care le-a dat Rebecăi;
a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei salec.
54
Au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau cu el şi au rămas
acolo peste noapte. Dimineaţa, când s-au sculat, el a zis: „Lăsaţi-mă
să mă întorc la stăpânul meu!”. 55 Fratele ei şi mama ei au zis: „Fata
să mai rămână cu noi măcar vreo zece zile; după aceea va pleca”. 56 El
le-a zis: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul m-a făcut să reuşesc în călă-
toria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu”. 57 Atunci ei
au zis: „S-o chemăm pe fată şi să aflăm răspuns din gura ei”.
58
Au chemat-o pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul
acesta?”. Şi ea a răspuns: „Merg!”. 59 Şi au lăsat-o pe sora lor Rebeca
să plece cu doica eid, cu servitorul lui Abraham şi cu oamenii lui. 60 Au
binecuvântat-o pe Rebeca şi i-au zis:
„O, sora noastră, să devii
28,3 mii de zeci de miie
şi urmaşii tăi să stăpânească
poarta duşmanilor lor!”.

50. a Sensul expresiei ar putea fi: „nu
putem să-ţi mai spunem absolut nimic” (cf.
Gen 31,24.29; 2Sam 13,22). LXX traduce:
„nu-ţi putem răspunde cu rău la bine”.
51. b Este o formulă solemnă tradiţio-
nală prin care o femeie era dată în căsăto-
rie unei alte familii.
53. c Acestea nu sunt obişnuitul preţ al
căsătoriei (ebr.: „möhar”), ci este un dar.
59. d În tradiţia yahvistă Rebeca este
însoţită de un grup de servitoare, pe când
în tradiţia elohistă doar de doica ei care va
fi mai apoi confundată cu profetesa Debora
(Gen 35,8; Jud 4,4-5).
e
Binecuvântarea este de tip profan şi se
bazează pe un joc de cuvinte în limba ebra-
ică: „ribqâ” (Rebeca) şi „rübäbâ” („zeci
de mii”). I se urează miresei o fecunditate
81 Gen 25,4

61
Rebeca s-a sculat împreună cu slujitoarele ei, au încălecat pe cămile
şi au mers după omul acela. Servitorul a luat-o pe Rebeca şi a plecat.
62
Isaac venisea de la Beer-Roib şi locuia în ţinutul Neghebc. 63 Spre 16,14;
25,11
seară, a ieşit Isaac la câmp să se plimbed; şi-a ridicat ochii, a privit şi,
iată, veneau nişte cămile. 64 Rebeca şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe
Isaac. S-a coborât de pe cămilă 65 şi l-a întrebat pe servitor: „Cine
este bărbatul acela care merge pe câmp în întâmpinarea noastră?”.
Servitorul i-a răspuns: „El este stăpânul meu!”. Atunci ea şi-a luat
vălul şi s-a acoperite.
66
Servitorul i-a povestit lui Isaac tot ce făcuse. 67 Isaac a condus-o
[pe Rebeca] în cortul Sarei, mama sa. A luat-o pe Rebeca şi ea i-a 25,20

fost soţie. Isaac a iubit-o şi s-a mângâiat după [piederea] mamei sale.

Descendenţii Cheturei

25 Abraham şi-a luat din nou o soţie, numită Cheturaf. 2 Ea i-a

1 1Cr 1,32-33

născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madiang, pe Işbac

şi pe Şuahh. 3 Iocşan le-a dat naştere lui Şebai şi lui Dedan. Fiii lui
Dedan au fost: Aşurim, Letuşim şi Leumimj. 4 Fiii lui Madian au
fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sunt fiii Cheturei.
minunată şi urmaşilor ei stăpânire asupra e
Vălul nu era permanent obligatoriu,
duşmanilor. Această binecuvântare a mai fost dar mireasa trebuia să-şi întâmpine mirele
folosită pentru alte căsătorii (cf. Rut 4,11). cu vălul pus.
62. a LXX are: „Isaac mergea prin pustiu”. 1. f Chetura este menţionată în Geneză
b
Pentru localizarea acestui izvor, a se doar în acest loc. Ea este numită „soţia”
vedea nota de la 16,14. lui Abraham, dar în 1Cr 1,32 este identifi-
c
Absenţa oricărei menţionări a lui cată drept „concubină a lui Abraham”.
Abraham în aceste versete şi faptul că ser- 2. g Madian este singurul nume bine
vitorul îl numeşte pe Isaac stăpânul său cunoscut din acest verset. Madianiţii erau
(v. 65) – termen folosit înainte numai pentru localizaţi la est de Golful Aqaba. S-au depla-
Abraham – ar putea să indice că Abraham sat între Moab şi Edom (Gen 36,35; Num
murise la puţin timp înainte de sosirea 22,4.7) şi, probabil, prin Ghilead, în Pales-
slujitorului. Dar Abraham va apărea din tina (Jud 6-8). În istoria lui Iosif, medaniţii
nou în cap. 25 şi va trăi până la 175 de ani. şi madianiţii apar împreună (Gen 37,28.36).
63. d Sensul verbului este greu de re- h
Şuah reprezintă tribul unuia dintre
dat. Rădăcina folosită aici exprimă reflec- prietenii lui Iob, Bildad (Iob 2,11).
ţia sau jalea şi, după v. 67, se pare că Isaac 3. i LXX adaugă: „şi pe Teman”.
era, aici, cuprins de tristeţe din cauza j
LXX adaugă: „Raguel şi Nabdeel”.
morţii mamei sale.
 Gen 25,5 82

24,36 5
Abraham i-a dat lui Isaac toate averile sale, 6 iar fiilor concubinelor
pe care le-a avut Abraham le-a dat daruri şi, pe când era încă în viaţă,
i-a îndepărtat de lângă Isaac, fiul său, spre răsărit, în ţinutul Qedema.

Moartea lui Abraham

7
Acestea sunt zilele anilor vieţii lui Abraham: o sută şaptezeci şi
15,15 cinci de ani.8 Abraham şi-a dat duhul şi a murit după o bătrâneţe feri-
cită, bătrân şi sătul de zile şi a fost adăugat la poporul său. 9 Isaac şi
Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron,
fiul lui Ţohar, heteul, care este faţă în faţă cu Mambre, 10 ogorul pe
23 care-l cumpărase Abraham de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi
Abraham şi Sara, soţia sa. 11 După moartea lui Abraham, Dumnezeu
24,62
l-a binecuvântat pe fiul său, Isaac. El locuia lângă Beer Lahai-Roi”.

Descendenţa lui Ismaelb

12
Aceştia sunt urmaşii lui Ismael, fiul lui Abraham, pe care i-l
16,10 născuse lui Abraham Agar, egipteanca, servitoarea Sarei. 13 Acestea
1Cr 1,29-31 sunt numele fiilor lui Ismael, după numele lor şi după neamurile lor:
36,3; întâiul născut al lui Ismael, Nebaiot, Chedarc, Adbeel, Mibsam, 14 Mişma,
Is 60,7
Duma, Massad; 15 Hadad, Tema, Ietur, Nafişe şi Chedma. 16 Aceştia
6. a Qedem (lit.: „Ţara din est”) poate de Assurbanipal. Nebaiot este atestat ca
fi înţeles ca un nume care desemna regiunea un trib arabic învecinat cu Tema. Chedar
din nord-estul Israelului, mai la sud de Damasc. este localizat la est de Transiordania, în
12. b Numărul de 12 fii ai lui Ismael nu Arabia de Nord, şi se specifica faptul că
este o paralelă întâmplătoare cu cele 12 triburi membrii lui locuiau în corturi şi că erau
arameene (22,20-24), cu cele 12 triburi edo- arcaşi. Mireasa din Cântarea Cântărilor
mite (36,10-14) şi cu cele 12 triburi ale lui compară chipul ei negru şi frumos cu cor-
Israel. Probabil numărul de 12 este cerut de turile din Chedar (Ct 1,5).
faptul că fiecare trib era responsabil cu între- 14. d Localitatea Massa este situată tot
ţinerea locului central de cult pentru câte o lună. în Arabia şi doi dintre regii acestei cetăţi
În v. 11 se spunea că Dumnezeu l-a binecu- sunt prezentaţi ca autori ai proverbelor:
vântat pe Isaac, dar nu se spune cum. Aici nu Agur (Prov 30,1) şi Lemuel (Prov 31,1).
găsim verbul „a binecuvânta” cu referinţă 15. e Ietur şi Nafiş sunt localizate de
la Ismael, dar găsim o ilustrare a ceea ce 1Cr 5,19 în Transiordania. Ietur este popo-
constituie binecuvântarea în numărul de 12. rul din Itureea, regiunea unde a fost tetrarh
13. c Nebaiot şi Chedar apar împreună Filip, fiul lui Irod cel Mare (Lc 3,1), la
şi în textele cuneiforme, triburi cucerite nord-est de Galileea.
83 Gen 25,23

sunt fiii lui Ismael şi acestea sunt numele lor, după aşezările şi tabe-
rele lor. Ei sunt cei doisprezece principi după neamurile lor.
17
Aceştia sunt anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani.
El şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său. 18 Ei au 16,7

locuit de la Havila până la Şur, care se află în faţa Egiptului, pe dru-

mul ce duce spre Asiria. El s-a aşezat în faţa tuturor fraţilor luia. 16,12

III. ISAAC ŞI IACOB

Naşterea lui Esau şi Iacob

Aceasta este descendenţa lui Isaac, fiul lui Abraham. Abraham
19

l-a născut pe Isaac. 20 Isaac avea patruzeci de ani când a luat-o de

soţie pe Rebeca, fiica lui Betuel, arameulb, din Padan-Aramc, sora lui 22,23

Laban, arameul. 21 Isaac s-a rugat Domnului pentru soţia sa, căci era
sterilă. Domnul l-a ascultat şi Rebeca, soţia sa, a rămas însărcinată.
22
Copiii se băteau în sânul ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, de ce se întâm- 38,27-30

plă asta mie?”. Şi s-a dus să-l întrebe pe Domnuld. 23 Domnul i-a zis:
„Două neamuri sunt în sânul tău
şi două popoare din sânul tău se vor despărţi.
Un popor va fi mai tare decât celălalt popor Mal 1,2-5;

şi cel mai mare îl va sluji pe cel mai mice”. Rom 9,12

18. a Verbul ebraic „näpal” are ca
prim sens: „a cădea, a muri”. De aceea
unele traduceri aleg acest sens. Pornind
de la Jud 7,12, unde este folosit acelaşi
verb cu sensul de poziţionare a luptători-
lor, cele mai multe traduceri preferă vari-
anta „s-a aşezat”.
20. b LXX are: „sirianul”.
22. c LXX are: „Mesopotamia”.
d
Nu poate fi vorba decât despre o vi-
zită într-un loc sacru unde s-a manifestat
Domnul (Ex 33,7; 1Sam 14,41).
23. e Descoperirea făcută Rebecăi este
un exemplu dintr-o lungă listă în care fratele
mai tânăr ia locul celui mai vârstnic: Isaac
şi Ismael, Zerah şi Pereţ (şi ei gemeni),
Iosif, Beniamin şi fraţii lor mai mari,
Efraim şi Manase, David şi fraţii săi mai
mari, Solomon şi Adonia (toate aceste situ-
aţii dau mărturie de alegerea gratuită a lui
Dumnezeu, în care factorul alegerii nu
este vârsta, ci voinţa suverană a lui Dum-
nezeu). Aici este anticipată supremaţia
descendenţei lui Iacob asupra descendenţei
lui Esau, edomiţii. Aceştia au fost supuşi
de David (2Sam 8,13-14) şi nu-şi vor redo-
bândi libertatea pe deplin decât în timpul
lui Ioram, regele lui Iuda (1Rg 8,20-22).
 Gen 25,24 84

S-au împlinit zilele când avea să nască; şi, iată, că în sânul ei

24

erau doi gemeni. 25 A ieşit primul şi era roşua; era în întregime ca o

Os 12,4 mantie de păr; şi i-au pus numele Esau. 26 Apoi a ieşit fratele său şi
mâna lui ţinea călcâiul lui Esau; şi i-a pus numele Iacobb. Isaacc era
în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei.

Esau cedează dreptul de întâi-născut

27
Băieţii s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic,
27,3-10 om al câmpiei; dar Iacob era un om liniştit, locuind în corturi. 28 Isaac
îl iubea pe Esau pentru că îi plăcea vânatul lui; Rebeca, însă, îl iubea
pe Iacob.
29
Odată, Iacob a pregătit o fiertură, Esau a venit de la câmp şi era
frânt de oboseală. 30 Esau i-a zis lui Iacob: „Dă-mi, te rog, să mănânc
din fiertură, fiertura asta roşie, fiindcă sunt foarte obosit”. De aceea i
s-a dat numele Edomd. 31 Iacob a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de
Dt 21,16-17 întâi-născut!”. 32 Esau a zis: „Iată, eu sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte
dreptul de întâi-născut?”. 33 Iacob a zis: „Jură-mi astăzi”. Şi el i-a
jurat şi, astfel, i-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacobe. 34 Iacob
Is 22,13;
Evr 12,16
i-a dat lui Esau pâine şi fiertură de linte. El a mâncat şi a băut; apoi
s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a dispreţuit Esau dreptul de întâi-născut.
25. a Culoarea „´admônî” se mai întâl- mănânce este de culoare roşie („´ädöm”)
neşte o singură dată, când este vorba de şi, printr-un joc de cuvinte, numele lui
David (1Sam 16,12 şi 17,42). Se poate referi devine Edom.
fie la culoarea pielii lui Esau, fie la culoa- 33. e Fundalul acestei relatări ar putea
rea părului său. Se pare că acest cuvânt fi un obicei horeu conform căruia dreptul
pentru „roşu” furnizează etimologia pentru ereditar al primilor născuţi – care presupu-
Edom deoarece cuvântul pentru „păros” nea poziţia de şef de clan şi o moştenire
(„së`är”) este folosit ca explicaţie eţiologică dublă faţă de fraţi – putea fi vândut printr-un
pentru Seir, locul unde se va stabili Esau. ospăţ. Autorul moralizează povestirea,
26. b Iacob este numit astfel aici deoarece considerând acţiunea lui Esau o formă de
ţine călcâiul („`áqëb”) fratelui său gea- dispreţ faţă de dreptul de întâi-născut.
măn, dar după 27,36 şi Os 12,4, pentru că Mâncarea pregătită de Iacob nu este speci-
i-a luat locul („`äqab”). În realitate, nume- ficată. Esau (cf. 27,36) se va considera în-
le prescurtat de la „ya-`áqöb-´el” înseam- şelat de două ori întrucât, după obiceiul
nă, probabil: „Dumnezeu să protejeze”. horeu, se aştepta la o fiertură de sânge, în
c
În NVg versetul 26 începe aici. schimb i se oferă o fiertură de linte.
30. d Mâncarea din care cere Esau să
85 Gen 26,14

Isaac la Gherar; promisunile făcute lui Isaac

26 În ţară a fost o foamete, alta decât foametea dintâi care fusese

1

în zilele lui Abraham. Isaac s-a dus la Abimeleca, regele filis-

tenilor, la Gherar. 2 Domnul i s-a arătat şi i-a zis: „Nu coborî în Egipt, 46,3

ci aşază-te în ţara în care îţi voi spune. 3 Locuieşte ca străin în ţara Evr 11,9

aceasta; eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, căci ţie şi urmaşilor tăi Dt 2,7;
Sir 44,22
vă voi da toate ţinuturile acestea şi voi împlini jurământul pe care 12,3.7;
l-am făcut tatălui tău, Abraham”. 4 Voi înmulţi urmaşii tăi ca stelele 15,5

cerului; le voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea şi vor fi bine-

cuvântate toate neamurile pământului prin seminţia ta, 5 pentru că
Abraham a ascultat de glasul meu şi a păzit poruncile mele, rânduie- 22,18

lile mele şi legile mele”. 6 Astfel, Isaac a rămas la Gherar.

7
Când oamenii locului îl întrebau cu privire la soţia lui, el zicea:
„Este sora mea”. Căci îi era frică să spună: „este soţia mea”, [gân-
dind]: „să nu mă ucidă oamenii locului din pricina Rebecăi, căci este
frumoasă la chip”. 8 După ce petrecuseră acolo mai multe zile, Abi-
melec, regele filistenilorb, a privit pe fereastră şi a văzut şi, iată, Isaac
jucându-se cu Rebeca, soţia sa. 9 Abimelec l-a chemat pe Isaac şi i-a Qoh 9,9

zis: „Cu siguranţă e soţia ta. Cum ai putut zice: «E sora mea?»”.
Isaac i-a răspuns: „Am zis: «să nu cumva să mor din pricina ei»”.
10
Abimelec a zis: „De ce ne-ai făcut aceasta? Puţin a lipsit ca cineva
din popor să se culce cu soţia ta şi ai fi adus vinovăţie asupra noastră”c.
11
Atunci Abimelec a poruncit întregului popor: „Cine se va atinge de
omul acesta sau de soţia lui va fi pedepsit cu moartea”. Prov 6,29

Izvoarele dintre Gherar şi Beer-Şeba

Isaac a semănatd în pământul acela şi a culese însutit în anul
12

acela. Domnul l-a binecuvântat. 13 Omul s-a îmbogăţit şi a tot sporit până 12,2;
Ps 67,7
când a ajuns foarte bogat. 14 Avea turme de oi şi cirezi de vite şi mulţi
1. a Acest Abimelec nu poate fi acelaşi din 10. c Conform ideilor timpului, tot popo-
cap. 20 deoarece între cele două episoade rul ar fi fost contaminat prin acest adulter.
este un interval de timp de cel puţin 75 de ani. 12. d Cultivarea pământului nu este
8. b Menţionarea filistenilor în acest loc proprie timpului patriarhilor.
este un anacronism, întrucât filistenii au venit e
LXX adaugă: „orzul”.
în Canaan începând din sec. al XII-lea î.C.
 Gen 26,15 86

servitori. Filistenii îl invidiau. 15 Toate fântânile pe care le săpaseră servi-

torii tatălui său pe vremea tatălui său, Abraham, au fost astupatea şi
umplute cu pământ de filisteni. 16 Abimelec i-a zis lui Isaac: „Pleacă de
Ex 1,9 la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi”. 17 Isaac a plecat de
acolo şi şi-a aşezat tabăra în valea Gherar şi a locuit acolo. 18 Isaac a
săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră [servitorii] în zilele
lui Abraham, tatăl său, şi pe care le astupaseră filistenii după moartea lui
Abraham; şi le-a numit cu aceleaşi nume cu care le numise tatăl său.
19
Servitorii lui Isaac au săpat în vale şi au găsit acolo o fântână cu
apă vieb. 20 Păstorii din Gherar s-au certat cu păstorii lui Isaac, zicând:
„Apa este a noastră”. Şi a dat fântânii numele Esecc, pentru că se certa-
seră cu el. 21 Apoid au săpat o altă fântână şi s-au certat şi pentru aceasta;
de aceea a numit-o Sitnae. 22 S-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână
Dt 28,4.8; pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobotf „căci acum”, a zis
Lev 26,3-4;
Ps 144,12-15 el, „Domnul ne-a făcut loc larg şi ne-a făcut să prosperăm în ţară”.
23
De acolo a urcat la Beer-Şeba. 24 Domnul i s-a arătat în noaptea
aceea şi i-a zis:
„Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, tatăl tăug;
nu te teme, căci eu sunt cu tine;
te voi binecuvânta
şi voi înmulţi descendenţa ta,
de dragul lui Abraham, slujitorul meu”.
15. a Semnificaţia rădăcinii „s†m” se e
LXX traduce: „Duşmănie”; Vg şi
apropie de înţelesul substantivului „si†nâ” Nvg traduc: „Inimicitias”.
(v. 21) care înseamnă „contestare, adver- 22. f Ebraicul „rüHöbôt” înseamnă „loc
sar” (Satana). larg, întins, câmp liber”.
19. b Apă vie: care ţâşneşte direct din 24. g Religia din timpul patriarhilor
pânza freatică, apă săltătoare. este legată în mod esenţial de „Dumnezeul
20. c Lit.: „Ceartă, judecată, învinuire”. tatălui” (28,13; 31,5; 32,10 etc.) până la
LXX traduce numele fântânii cu „Nedrep- revelarea numelui Domnului (Ex 3,13-15).
tate, întrucât au fost nedrepţi faţă de el”. Este religia nomazilor: Dumnezeu nu este
Sensul în limba ebraică este greu de iden- stăpânul unui teritoriu; el se revelează
tificat dar se aseamănă probabil cu un ter- strămoşului unui grup pe care îl protejează
men acadian „asakkum” care se referă la şi îl conduce (cf. 12,1; 46,3-4) şi căruia îi
un sacrilegiu împotriva unei alianţe. acordă promisiunile unei descendenţe şi
21. d LXX introduce versetul cu: „Isaac ale unui teritoriu (cap. 15).
s-a mutat de acolo”.
87 Gen 27,2

A zidit acolo un altar şi a invocat numele Domnului şi şi-a sta-

25 8,20;
4,26
bilit cortul acolo. Servitorii lui Isaac au săpat acolo o fântână.

Alianţa dintre Isaac şi Abimelec

26
Abimelec a plecat din Gherar la el, cu Ahuzat, prietenul său, şi 21,22-23

cu Picol, căpetenia oştirii lui. 27 Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine
de vreme ce mă urâţi şi m-aţi alungat de la voi?”. 28 Ei au răspuns: „Am
văzut limpede că Domnul este cu tine şi am zis: «Să fie un jurământ 39,3;
1Sam 18,14
între noi, între noi şi tine, şi să încheiem un legământ cu tine 29 că nu ne
vei face nici un rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am
făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace. Acum tu eşti binecuvân-
tat de Domnul»”. 30 Şi le-a dat un ospăţ şi au mâncat şi au băut.
31
S-au sculat dimineaţa şi au jurat unul altuia. Isaac i-a lăsat să 31,54;
Ex 24,11
plece, iar ei s-au dus de la el în pace. 32 În acea zi au venit servitorii
lui Isaac şi i-au vorbit despre fântâna pe care o săpaseră şi i-au zis:
„Am găsit apă!”. 33 El a numit-o Şibeea. De aceea numele cetăţii este
Beer-Şebaa până în ziua de astăzi.
34
Când avea patruzeci de ani, Esau a luat-o de soţie pe Iudit, fiica
lui Beeri, heteul, şi pe Basemat, fiica lui Elon, heteulb. 35 Ele au fost
o pricină de amărăciune a sufletuluic pentru Isaac şi Rebeca.

Iacob primeşte binecuvântarea de la Isaacd 25,23-24.29-34;

27
26,34-35;

Când Isaac era bătrân şi ochii îi slăbiseră încât nu mai putea

1 27,46–28,29

să vadă, l-a chemat pe Esau, fiul său cel mai mare, şi i-a zis:
„Fiul meu!”. El i-a răspuns: „Iată-mă!”. 2 Şi a zis: „Iată, am îmbătrânit
33. a Pentru etimologia termenilor, vezi unei morale încă imperfecte, este folosită
nota Gen 21,31. Vg şi NVg redau „šeba`” în mod misterios de acţiunea lui Dumne-
cu „abundantia”. zeu a cărui alegere liberă îl preferă pe Iacob
34. b LXX traduce: „heveul”. în faţa lui Esau (25,23; cf. Mal 1,2-3 şi
35. c Căsătoriile cu femei străine erau Rom 9,13). Acest apel la minciună nouă
un pericol pentru credinţă într-o epocă în ni se pare o blasfemie, dar în mentalitatea
care cultul adus Dumnezeului lui Abra- orientală nu se vede aici niciun rău, întru-
ham nu era practicat decât de israeliţi. cât totul este raportat la Dumnezeu, negli-
1. d Minciuna relatată aici, în cadrul jându-se cauzele secunde.
 Gen 27,3 88

şi nu ştiu ziua morţii mele. 3 Acum ia-ţi instrumentele, tolba ta şi arcul

tău, ieşi la câmp şi vânează ceva pentru mine. 4 Pregăteşte-mi o mân-
care cum îmi place mie şi adu-mi-o să mănânc, ca să te binecuvânteze
sufletul meu până nu mor!”a.
5
Rebecab asculta când Isaac îi vorbea lui Esau, fiul său. Când
Esau a plecat la câmp să vâneze ceva pentru tatăl său, 6 Rebeca i-a
25,28
zis fiului eic, Iacob: „Iată, l-am auzit pe tatăl tău în timp ce îi vorbea
lui Esau, fratele tău, zicând: 7 «Adâu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca
să mănânc; şi te voi binecuvânta în faţa Domnului, înainte de a muri».
8
Acum, fiule, ascultă glasul meu şi fă după cum îţi poruncesc. 9 Du-te
la turmă şi adu-mi de acolo doi iezi frumoşi ca să fac din ei o mân-
care pentru tatăl tău, aşa cum îi place; 10 tu o vei duce tatălui tău şi el
va mânca, pentru ca să te binecuvânteze înainte de a muri”.
11
Iacob a zis Rebecăi, mama sa: „Iată, Esau, fratele meu, este un
25,25
om păros, în timp ce eu nu am păr. 12 Nu cumva tatăl meu să mă pipăie
şi voi fi în ochii lui ca unul care vrea să-l înşele şi voi face să vină
asupra mea blestemul, nu binecuvântarea”d. 13 Mama sa i-a zis: „Bles-
temul tău să cadă peste mine, fiule! Ascultă numai glasul meu, du-te
şi adu-mi-i”. 14 El s-a dus, a luat [cei doi iezi] şi i-a adus mamei sale.
Mama sa a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său.
15
Rebeca a luat hainele cele mai frumoase ale lui Esau, fiul ei mai
mare, pe care le avea la ea în casă şi l-a îmbrăcat pe Iacob, fiul ei mai
mic. 16 Iar cu pieile iezilor i-a acoperit mâinile şi partea descoperită a
gâtului, 17 apoi a pus mâncarea şi pâinea, pe care le pregătise, în mâna
lui Iacob, fiul ei.
18
El a mers la tatăl său şi i-a spus: „Tată!”. El i-a răspuns: „Iată-mă!
Cine eşti tu, fiul meu?”. 19 Iacob i-a răspuns tatălui: „Eu sunt Esau,
4. a Binecuvântarea, ca şi jurămintele, în alegerea lui Solomon, fiul lui David
erau legate de un ospăţ ritual. (1Rg 1,11-40).
5. b Episodul, foarte realist şi de o fină 6. c LXX adaugă: „mai mic”.
psihologie, subliniază importanţa femei- 12. d Iacob este mai puţin preocupat
lor în planul lui Dumnezeu, chiar într-o de corectitudinea sau moralitatea sugestiei
societate atât de dominată de bărbaţi cum mamei, decât de ceea ce ar putea să i se
era aceea a patriarhilor. Fragmentul ne întâmple în cazul în care s-ar descoperi
permite să înţelegem rolul jucat de Batşeba înşelăciunea.
89 Gen 27,29

întâiul tău născut. Am făcut ce mi-ai spus. Vino deci, aşază-te şi

mănâncă din vânatul meu pentru ca să mă binecuvânteze sufletul
tău!”. 20 Isaac i-a spus fiului său: „Cum ai găsit asta aşa repede, fiul
meu?”. El i-a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte”.
21
Atunci Isaac i-a zis lui Iacob: „Apropie-te, fiul meu, ca să te pot
atinge [şi să ştiu] dacă tu eşti fiul meu Esau, ori nu”.
22
Iacob s-a apropiat de Isaac, tatăl său. El l-a atins şi i-a spus:
„Glasul este glasul lui Iacob, dar mâinile sunt mâinile lui Esau!”. 23 Şi nu
l-a recunoscut, căci mâinile sale erau păroase ca mâinile fratelui său
Esau, şi l-a binecuvântat. 24 El l-a întrebat: „Tu eşti cu adevărat fiul
meu Esau?” El i-a răspuns: „Eu sunt!”. 25 Şi i-a zis: „Adu-mi şi voi
mânca din vânatul tău, fiul meu, pentru ca sufletul meu să te binecu-
vânteze!”. [Iacob] i-a adus şi el a mâncat; apoi i-a adus vin şi el a
băut. 26 Atunci tatăl său Isaac i-a zis: „Apropie-te şi sărută-mă, fiul
meu!” 27 El s-a apropiat şi l-a sărutat. A simţit mirosul hainelor lui şi
l-a binecuvântata, zicând:
„Iată mirosul fiului meu
este ca mirosul unei câmpii
pe care a binecuvântat-o Domnul. 26,12

28
Dumnezeu să-ţi dea din roua cerului Dt 33,13

şi din grăsimea pământului,

belşug de grâu şi de vin.
29
Popoarele să-ţi slujească,
naţiunile să se prosterne în faţa ta.

27. a Ritualul binecuvântării începe cu formă primară a ospăţului cultic de mai

întrebarea de identificare care este parte
constitutivă a ritului (v. 24). Al doilea act al
ritului este ospăţul pe care Iacob îl întinde
în faţa tatălui său. Este o masă completă
cu pâine (v. 17) şi cu vin (v. 25). „Aspec-
tul magic” al binecuvântării apare în aceea
că cel care binecuvântează, trecând asu-
pra fiului său puterea sa vitală, trebuie să-
şi găsească tăria în acest ospăţ. Ospăţul de
sărbătoare este parte a unui rit precultic, o
târziu. Al treilea act este contactul fizic, o
îmbrăţişare sau, ca aici, un sărut care este
parte a procedurii. Şi acesta este un semn
al mentalităţii magice; contactul fizic este
parte necesară pentru transferarea puterii
vitale. Aceste două elemente sunt păstrate
în binecuvântarea liturgică unde cuvântul
şi acţiunea sunt împreună (impunerea
mâinilor ca transfer fizic). Binecuvânta-
rea este astfel cel mai vechi sacrament.
 Gen 27,30 90

25,23;
Sir 44,23
Fii stăpân peste fraţii tăi,
şi să se prosterne în faţa ta fiii mamei talea.
Blestemat să fie cel ce te va blestema
12,3 şi binecuvântat să fie cel care te va binecuvânta!”b.
30
Îndată după ce Isaac l-a binecuvântat pe Iacob şi Iacob plecase de
la tatăl său, Isaac, a venit Esau, fratele său, de la vânătoare. 31 A făcut
şi el o mâncare şi i-a adus-o tatălui său. Şi i-a zis tatălui: „Să se ridice
tatăl meu şi să mănânce din vânatul fiului tău, ca să mă binecuvânteze
sufletul tău!”. 32 Isaac, tatăl său, l-a întrebat: „Cine eşti tu?”. Şi el a
răspuns: „Sunt eu, fiul tău întâi născut, Esau”. 33 Isaac s-a cutremurat
foarte mult şi a zis: „Atunci cine este cel care a prins vânatul şi mi l-a
adus, iar eu am mâncat din toate înainte de a veni tu şi l-am binecu-
vânta? Şi binecuvântat va fi”c. 34 Când a auzit Esau cuvintele tatălui
său, a scos un strigăt mare, plin de amărăciune, şi i-a zis tatălui
său: „Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”. 35 El a zis: „Fratele tău a
25,26.29-34; venit cu înşelăciune şi ţi-a luat binecuvântarea”. 36 Şi a zis: „Oare nu
Ier 9,3-4
Os 12,4
se numeşte Iacob? M-a înşelatd de două ori: mi-a luat dreptul de întâi-
Evr 11,20 născut şi, iată, acum mi-a luat şi binecuvântareae!”. Şi a zis: „N-ai
păstrat şi pentru mine o binecuvântare?”. 37 Isaac a răspuns şi i-a zis
lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine, iar pe toţi fraţii lui i-am
făcut slujitorii lui, cu grâu şi vin l-am dăruit: pentru tine, ce pot să mai

29. a LXX are: tatălui tău.
b
Binecuvântarea aceasta este formată
din şapte elemente care indică plinătatea
şi pot fi grupate în jurul a două sfere: una
se referă la fecunditatea agrară: roua ceru-
lui, grăsimea pământului şi belşugul grâ-
ului şi al vinului, iar cealaltă se referă la
supremaţia în relaţiile cu ceilalţi: dominarea
popoarelor, prosternarea naţiunilor, dom-
nia asupra fraţilor şi prosternarea fiilor
mamei. Formula de încheiere: „blestemat
să fie...” exprimă eficacitatea irevocabilă.
Este o binecuvântare diferită de promisiu-
nile făcute lui Abraham şi se apropie mai
mult de stilul ciclului lui Balaam. Este o
analogie pentru binecuvântarea casei lui
Iosif (Gen 49,22 şu; Dt 33,13 şu). Binecu-
vântarea reflectă o epocă ulterioară patri-
arhilor, când viaţa a devenit sedentară.
33. c Binecuvântările (ca şi blestemele),
odată rostite, sunt eficace şi irevocabile.
36. d Avem aici o a doua explicaţie a
numelui lui Iacob, care ar proveni de la
verbul „‘qb” care înseamnă „a înşela, a fi
viclean, a atinge un ţel prin mijloace nele-
gale sau neleale”.
e
Este un joc de cuvinte în ebraică în-
tre „dreptul de întâi născut” („Bükörâ”) şi
„binecuvântare” („Büräkâ”).
91 Gen 27,46

fac, fiul meu?”. 38 Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură
binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”a. Şi Esau
şi-a ridicat glasul şi a plâns. 39 Tatăl său, Isaac, a răspuns şi i-a zis:
„Iată! Locuinţa ta va fi departeb de grăsimea pământului Ios 24,4

şi de roua cerului de sus.

40
Vei trăi din sabia ta
şi vei sluji fratelui tău;
dar când te vei răscula,
vei rupe jugul lui de pe gâtul tău!”c.

Fuga lui Iacob în Mesopotamia 27,46;

28,5

Esau a început să-l urască pe Iacob din pricina binecuvântării

41

cu care-l binecuvântase tatăl său. Esau zicea în inima sa: „Se apropie
zilele de doliu pentru tatăl meu; apoi am să-l ucid pe Iacob, fratele
meu”d. 42 I-au spus Rebecăi cuvintele lui Esau, fiul ei mai mare. Ea a
trimis atunci şi l-a chemat pe Iacob, fiul ei mai mic, şi i-a zis: „Iată,
Esau, fratele tău, vrea să se răzbune pe tine, omorându-te. 43 Acum,
fiule, ascultă glasul meu: ridică-te, fugie la fratele meu Laban în Haran. Înţ 10,10
44
Rămâi la el câtva timp, până ce se va potoli furia fratelui tău 45 şi-i 24,29

va trece mânia fratelui tău împotriva ta şi va uita ce i-ai făcut. Atunci

voi trimite să te aducă de acolo. Pentru ce să rămân eu fără voi amân-
doi într-o singură zi?”f. 46 Rebeca i-a zis lui Isaac: „Sunt scârbită de

38. a LXX adaugă: „Isaac a rămas edomiţii au suportat dominaţia ebraică

profund tulburat, tace mişcat de durere”.
De la verbul „katanyssomai”, „pătruns de
durere, tristeţe, remuşcări, străpuns în ini-
mă”. Ca substantiv: „regret, remuşcare”.
39. b Vg a înţeles în sens pozitiv valoa-
rea partitivă a prepoziţiei „min” din ebraică
şi a tradus: „in pinguedine terrae et in rore
caeli desuper”.
40. c Cuvântul lui Isaac, în realitate,
este opusul tragic al binecuvântării trans-
mise lui Iacob. În cuvintele sale se reflectă
istoria politică din timpul monarhiei:
din timpul lui David (2Sam 8,14) până în
timpul lui Ioram (2Rg 8,20-22).
41. d Asemenea lui Cain, Esau începe
să-l urască pe fratele său şi decide să-l
omoare. Totuşi nu acţionează precum Cain
care s-a lăsat pradă unei pasiuni necontro-
late. Esau este mânios, dar nu impulsiv.
43. e LXX adaugă: în Mesopotamia.
45. f Iacob va fi ucis dacă rămâne în
preajma fratelui său, iar Esau va fi con-
damnat pentru uciderea fratelui său (cf.
Gen 4,14; 2Sam 14,6-7).
 Gen 28,1 92

26,35; viaţa mea din pricina fiicelor lui Het. Dacă Iacob îşi ia soţie dintre
Ex 34,16;
Dt 7,3-4; fiicele lui Het ca și acestea, dintre fetele ţinutului acestuia, la ce să
Neh 13,23-30;
Esd 10 mai trăiesc?”a.

28 Isaac l-a chemat pe Iacob, l-a binecuvântat şi i-a poruncit,

1

zicându-i: „Să nu-ţi iei soţie dintre fiicele lui Canaan. 2 Ridică-te,
27,43 mergi la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de
acolo o soţie, dintre fiicele lui Laban, fratele mamei tale. 3 Dumne-
17,4-5 zeul cel atotputernicb să te binecuvânteze, să te facă rodnic şi să te
înmulţească, ca să devii o adunare de popoare! 4 Să-ţi dea binecuvân-
tarea lui Abraham, ţie şi descendenţei tale cu tine, ca să moşteneşti
ţara în care locuieşti ca străin, [ţară] pe care i-a dat-o Dumnezeu lui
Abraham”. 5 Isaac l-a trimis pe Iacob, care s-a dus la Padan-Aram, la
Laban, fiul lui Betuel, arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacob şi a
lui Esau.

Esau se căsătoreşte cu o ismaelită

6
Esau a văzut că Isaac îl binecuvântase pe Iacob şi-l trimisese la
Padan-Aram ca să-şi ia de acolo o soţie şi că, binecuvântându-l, îi
poruncise, spunând: „Să nu-ţi iei soţie dintre fiicele lui Canaan!”, 7 şi
că Iacob ascultase de tatăl său şi de mama sa şi plecase la Padan-
Aram. 8 Esau a văzut că fiicele lui Canaan nu erau pe placul tatălui
său Isaacc. 9 Esau s-a dus la Ismael şi a luat-o de soţie, pe lângă soţi-
25,12-13 ile pe care le avea, pe Mahalat, fiica lui Ismael, fiul lui Abraham, sora
lui Nebaiot.

46. a Versetul face legătura dintre ca- 8. c Interzicerea căsătoriilor cu femei

pitolele 27 şi 28 unde există două motiva-
ţii ale plecării lui Iacob în Mesopotamia:
fuga de mânia fratelui şi căutarea unei
soţii din neamul Rebecăi.
3. b Ebr.: „´ël šaDDay”; vezi nota de la
Gen 17,1.
străine corespunde perioadei istorice a
patriarhilor şi, deşi a păstrat o mare impor-
tanţă pentru Israelul din toate timpurile,
această interdicţie nu a intrat niciodată în
Decalog sau într-o altă serie de porunci.
93 Gen 28,15

IV. IACOB LA LABAN

Visul lui Iacob; votul de la Betela Os 12,5;

Înţ 10,10;
In 1,51
Iacob a plecat din Beer-Şeba şi s-a îndreptat spre Haran. 11 A ajuns
10

la un anumit loc şi a rămas acolo peste noapte căci soarele asfinţise; 11,31;
27,43
a luat [o piatră] dintre pietrele din acel loc, a pus-o sub cap şi s-a
culcat în acel loc. 12 Şi a avut un visb. Iată, o scarăc sprijinită de pământ,
al cărei vârf atingea ceruld; iar îngerii lui Dumnezeue urcau şi coborau
pe eaf, 13 iar Domnul, care stătea în vârful ei, i-a spus: „Eu sunt Domnul
Dumnezeul lui Abraham, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul 12,2; 13,14-15;
15,5-6; 18,18;
pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi 14 şi vor fi urmaşii tăi ca 22,17-18; 26,4

pulberea pământului. Ei se vor răspândi spre vest şi spre est, spre
nord şi spre sud. În tine şi în urmaşii tăi vor fi binecuvântate toate
neamurile pământului. 15 Iată, eu sunt cu tine şi te voi păzi oriunde
10. a Relatarea este un amestec de tra-
diţii. Visul despre scara care conduce la cer
este o idee mesopotamiană care simboli-
zează turnurile etajate, zigurat (vezi Gen
11). Domnul, în viziune, reînnoieşte promi-
siunile făcute lui Abraham şi Isaac, iar Iacob
îl recunoaşte ca Dumnezeul său (v. 13-16.
19.21). Detaliile povestirii măresc presti-
giul sanctuarului de la Betel (1Rg 12,29-30).
Mai mulţi sfinţi Părinţi, urmându-l pe
Filon, au văzut în scara lui Iacob imaginea
providenţei pe care Dumnezeu o exercită
pe pământ prin slujirea îngerilor. Pentru
alţii, scara prefigurează întruparea Cuvân-
tului, punte între cer şi pământ. V. 17 este
folosit de liturgie pentru Oficiul şi Liturgia
de la sfinţirea unei biserici.
11. b Este primul vis relatat în Vechiul
Testament. Noaptea şi somnul constituie
un spaţiu care nu-i aparţine omului, ci numai
lui Dumnezeu (Iob 4,12-21; Ps 3,4) şi con-
stituie o ambientare simbolică a ceea ce se
va întâmpla (cf. 1Rg 3,5): credinciosul îşi
petrece noaptea într-un spaţiu „sacru” în
26,3;
31,3.5;
Dt 2,7
aşteptarea visului revelator acordat de
divinitate.
c
Cuvântul ebraic „sulläm” apare numai
aici în Biblie şi poate desemna fie o scară,
fie trepte ca la piramide sau la turnurile
suspendate din Babilon.
12. d Scara văzută de Iacob în vis şi
care ajunge până la cer este o paralelă la
turnul Babel (11,4), dar asemănarea se
opreşte aici. Spre deosebire de turnul Babel,
scara lui Iacob nu este o realizare a iluzii-
lor de mărire ale omului. Este o cale prin
care Dumnezeu însuşi i se face cunoscut
lui Iacob.
e
Îngerii lui Dumnezeu sunt la fel ca
fiii lui Dumnezeu (şi în Iob 1,6 şi 2,1), fiin-
ţe cereşti care stabilesc legătura dintre cer
şi pământ. Fiinţe cereşti sunt prezente şi
în Is 6 în legătură cu Dumnezeu şezând pe
tron în sanctuarul lui.
f
Versetul este preluat în In 1,51 cu
sensul că de acum înainte legătura dintre
cer şi pământ nu mai este templul, ci per-
soana lui Isus.
 Gen 28,16 94

vei mergea; te voi aduce înapoi în ţara aceasta, căci nu te voi părăsi
până nu voi împlini ceea ce ţi-am spus”b. 16 Iacob s-a trezit din som-
nul său şi a spus: „Într-adevăr, Domnul este în locul acesta şi eu nu
Ex 3,5;
19,2
ştiam!”. 17 S-a speriat şi a zis: „Cât de înfricoşător este locul acesta! El
nu-i altceva decât casa lui Dumnezeu; e poarta cerului!c”. 18 Iacob s-a
35,14; sculat dimineaţa şi a luat piatra pe care o pusese sub cap, acolo, a pus-o
2Sam 18,18
35,6; 48,3;
ca o stelăd şi a turnat untdelemn peste vârful ei. 19 A dat locului ace-
Jud 1,22-23 luia numele de Betel, dar, la început, numele cetăţii era Luze.
31,13 20
Iacob a făcut o făgăduinţă: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine şi mă
va ocroti pe drumul acesta pe care eu merg, dacă îmi va da pâine să
mănânc şi haine să mă îmbrac, 21 şi dacă mă va face să mă întorc în
pace la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. 22 Iar
această piatră pe care am pus-o ca semn de aducere aminte va fi casa
14,20: lui Dumnezeu şi din tot ce îmi va da, îi voi oferi a zecea parte”f.
Am 4,4

15. a Este o expresie tipică genului li-
terar al călătoriilor întâlnit în special în
psalmi (cf. Ps 23; Evr 13,5).
s
Această promisiune reia promisiuni-
le făcute lui Abraham în cap. 12-13 (cf. şi
cap. 15 şi 22) şi lui Isaac în cap. 26.
17. c În timpul nopţii, dar treaz, Iacob
recunoaşte cu veneraţie religioasă mani-
festarea misterului tremendum et fasci-
nans în locul acela. Cele două titluri „casa
lui Dumnezeu” şi „poarta cerului”, sunt o
confruntare apologetică cu teologia tem-
plului mesopotamian. Nu Babilonul („bab-
ilani” – „poarta zeilor”) şi nici templul
său nu sunt locuinţa divinităţii, ci Betel
(„casa lui Dumnezeu”). Tradiţia patriar-
hală din acest text este legată de sanctua-
rul locului existent înainte de centraliza-
rea cultului, realizată odată cu reforma
deuteronomică (Dt 12,2-12).
18. d Stâlpii sau stelele erau răspândite
în cultele din Orientul Antic (de ex. stele-
le de la Ghezer, de la Biblos, de la Assur).
Aveau diferite semnificaţii. Aici „stela”
comemorează protecţia lui Dumnezeu.
Mai târziu, legislaţia deuteronomistă va
căuta să facă să dispară aceste pietre care
favorizau practicile canaaneene (Dt 7,5;
12,3; 16,22).
19. e Ritualul ridicării unei stele a fost
interzis în mod explicit de Ex 34,13; Dt 12,3;
2Rg 18,4 şi este aspru criticat de Os 10,2
şi Ier 2,27. Explicaţia din v. 19 arată cum
a putut să apară şi să se menţină tradiţia
legată de sanctuarul renumit de la Betel,
un sanctuar regal în timpul monarhiei isra-
elite (cf. 1Rg 12,26-30; Am 7,13), distrus
abia în epoca lui Iosia (2Rg 23,15). Vechea
denumire de Luz se pare că indică mai degrabă
o localitate distinctă de Betel (Ios 16,2;
18,13). Probabil Luz era cetatea fortificată,
în timp ce Betel era doar sanctuarul. Redac-
torul final le-ar fi amestecat pentru a pierde
localizarea exactă a unui templu eterodox
din timpul său.
22. f Zeciuiala era o ofrandă adusă di-
vinităţii de către canaaneeni; totodată era
un impozit regal la vechii orientali (cf.
Gen 14,20; 1Sam 8,15). Aici Iacob soco-
teşte zeciuiala ca pe o plată adusă lui
Dumnezeu. Deuteronomul insistă asupra
aspectului de ofertă (Dt 12,6.18; 14,17;
95 Gen 29,12

Iacob şi Laban: căsătoria cu Lea şi Rahela

29 Iacob a pornit la drumg şi a mers în ţara fiilor Răsărituluih.

1

2
S-a uitat şi, iată, că pe câmp era o fântână; şi, iată, erau trei 24,11;
Ex 2,16
turme de oi, care se odihneau lângă ea; căci din acea fântână se adă-
pau turmele. Piatra de pe gura fântânii era marei. 3 Când se adunau
acolo toate turmele, [păstorii] rostogoleau piatra de pe gura fântânii
şi adăpau turma, apoi puneau piatra la loc pe gura fântânii. 4 Iacob
le-a zis: „Fraţii mei, de unde sunteţi voi?”. Ei au răspuns: „Suntem 11,31; 27,43

din Haran”. 5 El le-a zis: „Îl cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?”. „Îl 24,15

cunoaştem”, i-au răspuns ei. 6 El le-a zis: „Este sănătos?”. „Sănătos”,

au răspuns ei. Şi, iată, Rahelaj, fiica lui, venea cu turma. 7 El a zis:
„Iată, mai este încă mult din zi şi nu este încă timpul să adunaţi tur-
mele: adăpaţi turma şi duceţi-vă să le paşteţi”. 8 Ei i-au zis: „Nu putem,
până ce nu se adună toate turmelek; atunci [păstorii] rostogolesc piatra
de pe gura fântânii şi adăpăm turma”.
9
Pe când le vorbea el încă, venea Rahelal cu turma tatălui său;
căci ea o păzea. 10 Când a văzut-o Iacob pe Rahela, fiica lui Laban,
fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, Iacob s-a
apropiat şi a rostogolit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma
lui Laban, fratele mamei sale. 11 Şi a sărutat-o Iacob pe Rahelam şi
şi-a ridicat glasul şi a plâns. 12 Iacob i-a povestit Rahelei că este

26,11), iar tradiţia sacerdotală face ca 6. d Nume propriu. În traducere: „oaie,

această zeciuială să fie acordată clerului
levitic (Num 18,21 şu).
1. a Lit. „şi-a ridicat picioarele”.
b
Lit.: „fiii lui Qedem”, vezi nota de la
25,6. LXX adaugă: „la Laban, fiul lui Be-
tuel, sirianul, fratele Rebecăi, mama lui
Iacob şi a lui Esau”.
2. c Piatra de pe fântână este o garanţie
juridică; fiind mare, nu putea fi mutată de
un singur om. Era nevoie de colaborare
şi, deci, asigura controlul reciproc cu pri-
vire la utilizarea şi păstrarea acestui bun
foarte preţios, care era apa (cf. 21,25-31;
26,15-33; Num 21,17-18).
mioară”.
8. e LXX are: păstorii. Probabil pentru
a face o repartizare justă a apei.
9. f Avem aici o scenă tipică a întâl-
nirii la o fântână. Pentru elementele speci-
fice acestei scene, vezi nota de la Gen 24,11.
11. g Iacob încalcă dreptul de două ori.
Naratorul nu face niciun comentariu, ci
doar descrie scena: încalcă dreptul de
acces la fântână şi adapă turma Rahelei
mai înainte ca să se adune toţi păstorii (v.
10); încalcă dreptul matrimonial, săru-
tând-o pe Rahela mai înainte de a se fi
stabilit acordul cu familia acesteia (v. 11).
 Gen 29,13 96

fratelea tatălui ei şi că este fiul Rebecăi. Ea a alergat şi i-a povestit

tatălui ei. 13 Când a auzit Laban vestea despre Iacob, fiul surorii sale,
a alergat să-l întâmpine, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a condus în
casa lui. Şi [Iacob] i-a povestit lui Laban toate aceste lucruri. 14 Laban
i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti din oasele mele şi din carnea mea!”b. Şi
a stat [Iacob] cu el o lună de zile.

Os 12,13 Căsătoria lui Iacob

15
Apoi Laban i-a zis lui Iacob: „Fiindcă eşti fratele meu, îmi vei
sluji oare degeaba? Spune-mi, care ai vrea să-ţi fie plata?”c. 16 Laban
avea două fete: cea mai mare se numea Lead, iar cea mai mică, Rahela.
17
Lea avea ochii tandrie, iar Rahela era bine alcătuită şi frumoasă la
chip. 18 Iacob o iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi sluji şapte anif pentru
Rahela, fiica ta cea mai mică”. 19 Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o
dau ţie, decât s-o dau altui bărbatg. Rămâi la mine!”.
20
Astfel Iacob a slujit şapte ani pentru Rahela, dar lui i s-au părut
Ct 8,6-7 doar câteva zile, atât de mult o iubea. 21 Iacob i-a zis lui Laban: „Zilele
In 2,1-2 s-au împlinit, dă-mi soţia ca să intru la ea”. 22 Laban i-a adunat pe toţi
oamenii locului şi a făcut un ospăţh. 23 Seara, a luat-o pe Lea, fiica sa,
şi a dus-o la el şi el a intrat la ea. 24 Laban i-a dat-o pe servitoarea sa
Zilpa fiicei sale Lea ca servitoarei. 25 Când s-a făcut dimineaţă, iată

12. a Cu sensul de rudă, ca şi în v. 15, de-
oarece Iacob era nepotul de soră al lui Laban.
14. b Expresia aminteşte de cea folosită
în Gen 2,23; Jud 9,2; 2Sam 5,1 şi 19,13.
Este vorba de legături de sânge sau, într-un
context mai larg, se referă la un jurământ
de alianţă reciprocă.
15. c Ceea ce Laban prezintă ca atenţie
generoasă faţă de ruda sa este în realitate
preţul nupţial („möhar”) pentru a o lua pe
fiica sa în căsătorie.
16. d Numele înseamnă „vacă, junincă”.
17. e Tradiţional, textul a fost înţeles
în sensul că ochii Leei erau slabi sau bol-
navi. Însă, de cele mai multe ori, termenul
ebraic „raK” redă ideea de tandreţe, gin-
găşie, delicateţe.
18. f Şapte ani constituie un preţ mare,
maximum permis de legea din Dt 15,12
şu. Forţa iubirii dintre Iacob şi Rahela
este comparabilă cu cea din Ct 8,6-7.
19. g Laban acceptă oferta lui Iacob,
păstrând tradiţia prin care nepotul era pri-
vilegiat atunci când era vorba de căsătoria
fiicei (printre arabi soţia este numită „fiica
unchiului meu”).
22. h LXX are: „nuntă”.
24. i Laban urmează practica frecventă
de a prezenta mireasa împreună cu un dar
la vremea nunţii.
97 Gen 29,32

că era Leaa. Atunci el i-a zis lui Laban: „De ce mi-ai făcut aceasta?b
Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”c. 26 Laban
a răspuns: Prin părţile noastre nu se obişnuieşte să fie dată [fata] mai
mică înaintea celei mai mari. 27 Împlineşte săptămâna [nupţială] cu
aceasta, şi ţi-o voi da şi pe cealaltă în schimbul slujbei cu care mă vei
sluji alţi şapte ani”. 28 Iacob a făcut aşa şi a împlinit săptămâna cu
aceasta; apoi [Laban] i-a dat-o pe Rahela, fiica sa, de soţie. 29 Laban
i-a dat-o ca servitoare fiicei sale Rahela pe servitoarea sa Bilha. 30 Iacob Dt 21,15

a intrat şi la Rahela pe care o iubea mai mult decât pe Lea. Şi i-a mai
slujit lui [Laban] alţi şapte ani.

Fiii lui Iacobd 49;

Ps 127,3;
128,3
a) Fiii Leei
Domnul a văzut că Lea era dispreţuităe şi i-a deschis sânul. Iar
31

Rahela era sterilă. 32 Lea a zămislit şi a născut un fiu. I-a pus numele
25. a Înşelăciunea lui Laban şi eroarea
lui Iacob pot fi explicate prin obiceiul ca
mireasa să păstreze vălul până în noaptea
nunţii (24,65). Încă de pe vremea lui Iosif
Flaviu s-a răspândit ipoteza că Iacob ar fi
fost „dus în eroare de vin şi de întuneric”.
Banchetul de nuntă dura şapte zile (Jud
14,12; Tob 7,17; 8,21; 9,12; 11,21 etc.).
b
„Ce mi-ai făcut?” este o formulă tehnică
pentru a introduce acuzarea într-un proces
judiciar bilateral (cf. 3,13; 4,10; 12,18;
20,9; 26,10; 44,15 etc.).
c
Iacob l-a înşelat pe Isaac datorită orbi-
rii acestuia şi acum el o ia pe Lea fără ca s-o
fi văzut mai întâi. Şi-a bătut joc de tatăl său,
oferindu-i un vânat fals, şi acum el este luat
în râs cu o altă femeie decât se aştepta; a
dobândit dreptul de prim născut („Bükörâ”),
deşi era cel mai mic, acum trebuie să se
căsătorească cu sora mai mare („Bükîrâ”)
ca s-o poată dobândi pe cea mai mică. Tatăl
său, Isaac, a recunoscut înşelăciunea nu-
mai după ce i-a dat binecuvântarea, iar el
îşi dă seama de înşelăciunea lui Laban
numai după ce a luat-o pe Lea.
31. d Avem aici forma cea mai veche a
„sistemului celor douăsprezece triburi”
care va trece prin mai multe faze. Cifra 12
este obţinută aici prin includerea în listă a
Dinei. Ea va fi mai târziu înlocuită de Beni-
amin care se va naşte în Canaan (35,16-17).
Levi, devenit trib sacerdotal, va fi înlocuit
de cei doi fii ai lui Iosif, Efraim şi Manase.
Acest sistem tribal, chiar în forma lui cea
mai veche, n-a putut să fie stabilit decât
după instalarea în Canaan. Cei doisprezece
fii ai lui Iacob care, în cea mai mare parte,
nu au nici un rol în relatările din Cartea
Genezei şi dintre care unii nu vor fi nici
măcar menţionaţi, sunt strămoşii triburi-
lor lui Israel (cf. Gen 49).
e
Lit.: „era urâtă” (obiect al urii). Este o
expresie ebraică ce nu exprimă în sine sen-
timentul de ură, ci indică un loc secundar pe
care o persoană îl ocupă în afecţiunea cuiva
(Dt 21,15; Mal 1,2-3; Mt 6,24; Lc 14,26).
 Gen 29,33 98

Rubena, căci spunea: „Domnul a văzut mâhnirea mea; mă va iubi de

acum soţul meu”. 33 A zămislit din nou şi a născut un fiu; şi a zis:
„Domnul a ascultat, căci eu sunt dispreţuită şi mi l-a dat şi pe acesta”.
De aceea l-a numit Simeonb. 34 A zămislit iarăşi şi a născut un fiu şi a
zis: „De acum, soţul meu se va ataşa de mine, căci i-am născut trei
fii”. De aceea i-a pus numele Levic. 35 A zămislit din nou şi a născut
un fiu; şi a zis: „De data aceasta, îl voi lăuda pe Domnul”. De aceea
i-a pus numele Iudad. Şi a încetat să mai nascăe.

b) Fii Bilhăi

30 Când a văzut Rahela că nu i-a născut lui Iacob, a prins a o

1

invidia pe sora sa şi i-a zis lui Iacob: „Dă-mi copii, iar de nu,
voi muri!”. 2 Iacob s-a mâniat pe Rahela şi a zis: „Sunt eu oare în
1Sam 1,6
Lc 1,7
locul lui Dumnezeu, care nu a permis sânului tău să rodească?”. 3 Ea
a zis: „Iat-o pe servitoarea mea Bilha! Intră la ea şi ea va naşte pe
genunchii mei şi printr-însa voi avea şi eu copiif”. 4 Şi i-a dat-o pe
Bilha, servitoarea ei, ca femeie şi Iacob a intrat la ea. 5 Bilha a zămis-
lit şi i-a născut lui Iacob un fiu. 6 Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu
dreptate şi mi-a auzit glasul şi mi-a dăruit un fiu”. De aceea, i-a pus
numele Dang. 7 Bilha, servitoarea Rahelei, a zămislit din nou şi i-a
născut un al doilea fiu lui Iacob. 8 Rahela a zis: „Am luptat luptele lui

32. a Numele „Ruben”, în limba ebraică e

„rü´ûbën”, înseamnă „iată un fiu”.
33. b Numele „Simeon” este legat de
verbul „a auzi” („cel care ascultă, ascultă-
tor”), deşi este posibilă şi o altă etimolo-
gie care înseamnă „hienă mică”.
34. c Levi este legat de verbul „a se lipi,
a se ataşa, a se lega”. Poate fi o derivare din
literatura amoree sau din textele de la Mari
unde se întâlneşte în forma „lawu-la-el”,
„consacrat lui El (Dumnezeu)”.
35. d Ebr.: „yühûdâ” vine de la verbul
„yädah”, „a lăuda, a celebra, a cinsti”. Eti-
mologia ar putea fi derivată de la numele
geografic „´erec yühûdâ”, „ţinutul văilor”.
Naşterea acestor ultimi doi fii nu este
lipsită de importanţă. Levi este strămoşul
preoţilor leviţi. Moise şi Aaron fac parte
dintre leviţi. Din Iuda va apărea linia prin-
cipală a monarhiei. Două dintre instituţiile
cele mai însemnate ale Vechiului Testa-
ment – preoţia şi monarhia – îşi au originea
într-o căsătorie nedorită şi neplanificată.
3. f Pentru a semnifica adopţia, cel
adoptat era pus pe genunchii celui care
adopta. Cu privire la oferirea sclavei de
către soţie soţului, cf. cap. 16.
6. g Numele Dan se înrudeşte cu verbul
„Dîn” care înseamnă „a judeca în favoa-
rea cuiva, a face dreptate”.
99 Gen 30,14

Dumnezeu împotriva surorii melea şi am biruit”. Şi i-a pus numele

Neftalib.

c) Fiii Zilpei
Lea, văzând că a încetat să nască, a luat-o pe Zilpa, servitoarea
9

sa, şi a dat-o lui Iacob de femeie. 10 Zilpa, servitoarea Leei, i-a născut
lui Iacob un fiu. 11 A zis Lea: „Cu noroc!”. Şi i-a pus numele Gadc.
12
Zilpa, servitoarea Leei, i-a născut un al doilea fiu lui Iacob. 13 Şi Lea
a zis: „Ce fericită sunt, căci femeile mă vor numi fericită”. Şi i-a pus Prov 31,28;
Ct 6,9;
numele Aşerd. Lc 1,48

c) Lea naşte alţi fii

Ruben a ieşit în zilele seceratului grâului şi a găsit mandragoree
14

pe câmp şi le-a adus Leei, mama sa. Atunci Rahela a zis Leei: „Dă-mi, Ct 7,12-14

8. a TOB derivă semnificaţia cuvântu- şi fructe galbene. Fructul, care arată ca o

lui „lupte” de la „Pätîl” care înseamnă „fir
împletit, legătură”. Exclamaţia Rahelei,
în cazul acesta, pare să facă aluzie la lup-
tele purtate în comun de triburile legate
de Lea şi triburile legate de Rahela înain-
tea cuceririi Canaanului.
b
Numele Neftali se înrudeşte cu ver-
bul „Pätal” care înseamnă „a lupta”. Lup-
tele lui Dumnezeu în sens de superlativ:
lupte foarte mari. Numele ar putea veni şi
de la „nepet” care înseamnă „colină” cu
sensul de locuitor al colinelor.
11. c În ebraică „Gäd” înseamnă „noroc”.
13. d În ebraică „´äšër” înseamnă „feri-
cit”. Cf. Ps 1,1; 32,1-2; 112,1. Cuvintele
Leei pot fi comparate cu cele ale Mariei
din Magnificat (Lc 1,48) cu deosebirea că
Lea va fi numită fericită de toate femeile,
pe când Maria va fi numită fericită de toate
popoarele.
14. e Mandragora este o plantă din fami-
lia solanaceelor. Creşte în Africa de Nord,
Asia Occidentală, Europa de Sud, până în
Himalaia. Planta are flori de culoare violet
roşie, ajunge la maturitate în martie-aprilie
şi are un parfum deosebit (Ct 7,14). Renu-
mită pentru virtuţile ei afrodiziace, creşte
până la 30 cm înălţime. Rădăcina are forma
unui cartof, dar adesea e antropomorfă, de
unde legendele născute în jurul ei. Extrage-
rea rădăcinii este foarte dificilă, întrucât
micile ramificaţii pot ajunge până la 1 m adân-
cime. Grecii o numeau planta lui „Circe”.
Numele ei ebraic, „Dödayîm” este înrudit
cu substantivul „Död”, „iubit”, „Dödî”,
„iubitul meu”, şi „Dödîm”, „iubire”. În
folclorul românesc, mătrăguna e materia
unor descântece de dragoste menite să faci-
liteze măritişul. Ca plantă medicinală, e
cunoscută sub numele de „Antropa Bella-
donna”; în doze mari poate fi nocivă. Pla-
sată în contextul rivalităţii acerbe dintre
cele două femei, episodul din v. 14-16
reprezintă o inserţie folclorică a încercării
de a oferi o explicaţie aparte, savuroasă,
pentru naşterea lui Iosif. Totuşi adevărata
explicaţie este pusă, până la urmă, tot pe
seama lui Dumnezeu: vezi v. 22.
 Gen 30,15 100

te rog, din mandragorele fiului tău”. 15 Ea i-a răspuns: „Nu-ţi ajunge

că mi-ai luat bărbatul? Vrei să iei şi mandragorele fiului meu?”. Şi
Rahela a zis: „Ei, bine! Poate să se culce cu tine la noapte, pentru man-
dragorele fiului tău”. 16 Seara, pe când se întorcea Iacob de la câmp, Lea
i-a ieşit înainte şi a zis: „La mine vei intra, căci te-am cumpărat cu man-
dragorele fiului meu”. Şi el s-a culcat cu ea în noaptea aceea. 17 Dum-
nezeu a ascultat-o pe Lea. E a zămislit şi i-a născut lui Iacob al cincilea
fiu. 18 Lea a zis: „Mie mi-a dat răsplată Dumnezeu, pentru că i-am
dat-o pe servitoarea mea soţului meu”. Şi i-a pus numele Isahara. 19 Lea
a zămislit iarăşi şi i-a născut un al şaselea fiu lui Iacob. 20 Lea a zis:
„Dumnezeu mi-a dăruit un dar bun! De data aceasta soţul meu mă va
onora, căci i-am născut şase fii”. Şi i-a pus numele Zabulonb. 21 După
aceea a născut o fată şi i-a pus numele Dinac.

d) Fiul Rahelei
1Sam 1,27 22
Dumnezeu şi-a adus aminte de Rahela; a ascultat-o Dumnezeu
şi i-a deschis pântecele. 23 Ea a zămislit şi a născut un fiu şi a zis: „A
luat Dumnezeu ocara de la mine!”. 24 Şi i-a pus numele Iosifd, zicând:
35,17 „Domnul să-mi mai dea un fiu!”e.

Iacob îşi sporeşte averile

25
După ce Rahela l-a născut pe Iosif, Iacob i-a zis lui Laban:
27,44-45 „Lasă-mă să plec ca să mă duc în ţara mea. 26 Dă-mi soţiile şi copiii mei
29,20.30 pentru care ţi-am slujit şi voi pleca; căci tu ştii slujirea pe care ţi-am
18. a Numele „Issahar” înseamnă răs- ambientul mesopotamian şi femeile
plată. Evocă verbul „säkar” care înseam- aveau o parte de moştenire. Iacob a mai
nă „a depune garanţie, a dobândi”. avut şi alte fiice despre care nu se vorbeşte
20. b Numele este pus în relaţie cu ver- aici (cf. 37,35; 46,7.15).
bul „zäbal”, a înălţa, a onora, a susţine. 24. d Etimologia elohistă: „äsap”, „a
Numele înseamnă principe. îndepărta, a lua” şi etimologia yahvistă de
21. c Dina este cel de-al şaptelea copil la verbul „yäsap” care înseamnă „a adăuga,
al Leei. Astfel, Lea are un număr de copii a spori”.
care exprimă perfecţiunea. În text nu e
Afirmaţia Rahelei anticipă naşterea
avem o etimologie a numelui Dinei, însă lui Beniamin (35,16-18).
numele este în legătură cu „judecata”. În
101 Gen 30,40

făcut-o”. 27 Laban i-a zis: „Dacă am aflat har înaintea ta [...]a am cunoscut 12,2-3

prin semneb că Domnul m-a binecuvântat datorită ţie”c. 28 Şi a adăugat:

„Hotărăşte ce plată vrei şi ţi-o voi da”. 29 I-a zis: „Tu ştii cum ţi-am
slujit şi cum a prosperat turma ta datorită mie; 30 căci puţinul pe care-l
aveai înainte de venirea mea a crescut mult şi Domnul te-a binecuvântat
cu fiecare pas al meu. Dar acum, când am să lucrez şi eu pentru casa
mea?”. 31 Şi a zis: „Ce să-ţi dau?”. Şi Iacob a răspuns: „Nu-mi vei da
nimic. De vei face însă ce-ţi voi spune, îţi voi paşte turma şi o voi păzi.
32
Voi trece astăzi prin toată turma ta să pun de o parte din ea orice
oaie brumărie şi bălţată şi toate oile negre [între miei] şi caprele băl-
ţate şi brumării. Asta va fi plata mea. 33 Fidelitatea mea va răspunde
pentru mine înaintea ta de mâine, când vei veni să-mi fixezi plata; tot
ce nu va fi brumăriu şi bălţat între capre şi negru între miei să fie
socotit ca furat dacă va fi la mine”. 34 Laban a zis: „Bine! Fie aşa cum
ai zis!”. 35 În aceeaşi zi a pus deoparte ţapii brumării şi bălţaţi, toate
caprele brumării şi bălţate, toate cele ce aveau alb pe ele şi toţi mieii
negri. Le-a dat în mâna fiilor săi. 36 Apoi a pus o depărtare de trei zile
de drum între el şi Iacob; iar Iacob păştea celelalte oi ale lui Laban.
37
Iacob a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; şi a
crestat pe ele dungi albe, scoţând la iveală albul care era pe nuiele.
38
Apoi a pus nuielele pe care le cojise în jgheaburi şi adăpătorile cu
apă, când veneau oile să bea, chiar în văzul oilor care erau în călduri
atunci când veneau să bea. 39 Oile zămisleau uitându-se la nuiele şi
fătau miei dungaţi, brumării şi bălţaţid. 40 Iacob alegea mieii de o
27. a Întreruperea frazei se poate explica c
LXX are: „prin venirea ta”.
prin întâlnirea a două tradiţii: cea yahvistă 39. d Acest episod se apropie de ceea ce
şi cea elohistă. se numeşte „magie simpatetică” (o formă
b
„Am cunoscut prin divinaţie”. Verbul de manipulare genetică). Nuielele lui Iacob
„näHaš” are sensul de „a ghici”. Probabil funcţionează la fel de mult ca mandrago-
că cei care-i dau acest sens gândesc că rele Rahelei. Nu mandragorele aduc ferti-
Laban, pe jumătate păgân, ar fi descoperit litatea şi nu nuielele albe ale lui Iacob
prin ghicitură, prin vis sau viziune că în produc felul de oi pentru Iacob. Dumne-
viitor va fi prosper datorită prezenţei nepo- zeu este acela care deschide sânul Sarei şi
tului său. Unii preferă să traducă: „m-am al Rahelei şi, în 31,10-12, Iacob mărturi-
îmbogăţit”, făcând o paralelă cu verbul seşte că Dumnezeu, şi nu magia, i-a adus
acadian „näHašu” care înseamnă „a pros- rezultatele dorite.
pera, a avea din abundenţă”.
 Gen 30,41 102

parte şi-şi punea oile cu faţa spre ce era pestriţ şi spre tot ce era negru
în turma lui Laban. Dar turmele sale le ţinea de o parte şi nu le ames-
teca cu oile lui Laban. 41 Ori de câte ori erau în călduri oile cele vigu-
roase, Iacob punea sub ochii oilor nuielele în adăpători, pentru ca ele
să zămislească după cum erau nuielele. 42 Şi pentru oile slabe nu le
31,9 punea, aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele viguroase erau
pentru Iacob. 43 Şi aşa omul s-a îmbogăţit foarte mult; a avut multe
turme, servitoare şi servitori, cămile şi măgari.

Întoarcerea lui Iacob în Canaana

31 [Iacob] a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: „Iacob a

1

Qoh 4,4 luat tot ce era al tatălui nostru şi din cele ale tatălui nostru şi-a
făcut toată această bogăţie”. 2 Iacob s-a uitat la faţa lui Laban; şi iată
că nu mai era cu el ca mai ieri şi alaltăierib. 3 Domnul i-a zis lui Iacob:
26,3;
28,15
„Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi la rudele tale. Eu voi fi cu tine”.
4
Iacob a trimis să le cheme pe Rahela şi pe Leac la câmp, unde era
turma lui. 5 El le-a zis: „Eu văd că faţa tatălui vostru nu mai este cu
mine ca mai ieri şi alaltăieri; dar Dumnezeul tatălui meu este cu
30,29 mine. 6 Voi înşivă ştiţi că l-am slujit pe tatăl vostru cu toată puterea
mea. 7 Dar tatăl vostru m-a înşelat şi mi-a schimbat plata de zece ori;
Ps 105,14 însă Dumnezeu nu i-a îngăduit să-mi facă rău. 8 Când el zicea: „Cele
brumării să fie plata ta”, toate oile fătau miei brumării. Iar când
zicea: „Cele dungate să fie plata ta”, toate oile fătau miei dungaţi. 9 Şi
aşa a luat Dumnezeu turma tatălui vostru şi mi-a dat-o mie. 10 La
vremea când oile intrau în călduri, eu am ridicat ochii şi am văzut în
vis că ţapii şi [berbecii] care săreau pe capre şi pe oi, erau dungaţi,
16,7;
48,16;
brumării şi bălţaţi. 11 Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacob!”,
28,12 şi eu am răspuns: „Iată-mă”. 12 El a zis: „Ridică-ţi ochii şi priveşte:
toţi ţapii şi berbecii care sar pe capre şi pe oi sunt dungaţi, brumării
şi bălţaţi; am văzut tot ce ţi-a făcut Laban. 13 Eu sunt Dumnezeul din
1. a Capitolul 31 scoate în evidenţă 2. b Lit.: „ieri şi a treia zi”.
dreptatea lui Iacob şi protecţia divină care 4. c Soţiile unui adoptat plătit aparţi-
nu apăreau cu claritate din relatarea pro- neau tatălui lor. Iacob însă vrea să le aibă
fană a capitolului 30. cu sine.
103 Gen 31,23

Betela, unde ai turnat untdelemn pe stâlp, unde mi-ai făcut un jură- 28,18-22

mânt. Acum, ridică-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta de

naştere”b.
14
Rahela şi Lea au răspuns şi i-au zis: „Mai avem noi oare parte
şi moştenire în casa tatălui nostru? 15 Oare nu ne-a socotit el ca
străine, căci ne-a vândut şi ne-a mâncat şi banii? 16 Ca atare, toată
bogăţia pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru este a noastră şi
a copiilor noştric. Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu”. 17 Iacob s-a
ridicat, şi-a pus copiii şi soţiile pe cămile. 18 Şi-a luat toată turma şi
toate bunurile pe care le avea, toată turma pe care o dobândise şi
toată agoniseala pe care a adunase în Padan-Aramd ca să plece la tatăl
său, Isaac, în ţara Canaan. 19 În timp ce Laban era plecat să-şi tundă Jud 17,5;
1Sam 19,13;
oile, Rahela a furat idoliie tatălui ei; 20 şi Iacob l-a păcălitf pe Laban, 2Rg 23,24;
Os 3,4
arameul, prin aceea că nu i-a spus că vrea să plece, 21 ci a fugit cu tot
ce avea; s-a ridicat, a trecut Râulg şi s-a îndreptat spre muntele
Galaadh.

Înţelegerea dintre Laban şi Iacob

A treia zi i s-a dat de veste lui Laban că Iacob a fugit. 23 I-a luat
22

cu el pe fraţii săii, l-a urmărit cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele

13. a LXX traduce: „Eu sunt Dumne-
zeul care ţi s-a arătat în locul lui Dumne-
zeu”. Ar putea fi şi o aluzie la un cult adus
zeului Bet-El, cult atestat în Fenicia şi în
Insulele Elefantine (cf. Gen 35,7; Zah 7,2).
b
LXX adaugă: „Iar eu voi fi cu tine”.
16. c În Mesopotamia exista obiceiul
ca suma oferită socrului de către mire cu
ocazia căsătoriei să fie dată cel puţin în
parte miresei, însă Laban a profitat singur
de serviciile prestate de Iacob.
18. d Avem aici un adaos de natură ju-
ridică din tradiţia sacerdotală care justifi-
că proprietatea legitimă a lui Iacob.
19. e Terafimii erau nişte idoli domes-
tici care aparţineau de drept moştenitorului.
Sunt un fel de reprezentări de idoli mici
de lemn care se ţineau în casă. Sunt dovada
existenţei politeismului în perioada patri-
arhală şi au fost combătuţi de religia iah-
vistă monoteistă (cf. 2Rg 23,24; Ez 21,26;
Zah 10,2).
20. f Lit.: „i-a furat inima”, în sens fi-
gurat. Expresia se găseşte şi în 2Sam 15,6.
21. g Este vorba de Eufrat.
h
Galaad este o regiune muntoasă fer-
tilă în Transiordania, la peste 600 de km
de la Padan-Aram, unde se vor lupta ara-
meii cu israeliţii în perioada monarhiei.
23. i Nu este vorba de fraţi în sens
strict, ci de rude şi vecini apropiaţi.
 Gen 31,24 104

Galaad. 24 Dar Dumnezeu a venit noaptea în vis la Laban, arameul, şi

i-a zis: „Fereşte-te, nu cumva să-i vorbeşti lui Iacob nici de bine, nici
de rău!”. 25 Laban l-a ajuns pe Iacob. Iacob îşi fixase cortul pe munte;
şi tot pe muntele Galaad şi l-a fixat şi Laban cu fraţii lui.
26
Atunci Laban i-a zis lui Iacoba: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai
Dt 21,10-14;
1Sam 30,2
înşelat şi mi-ai luat fiicele ca pe nişte ostatece luate cu sabia? 27 Pentru
ce ai fugit pe ascuns şi m-ai înşelat?b. Şi de ce nu mi-ai dat de ştire?
Căci te-aş fi lăsat să pleci în toiul bucuriei şi al cântecelor, cu tambu-
rină şi harpă. 28 Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut fiii şi fiicele.
Te-ai purtat ca un om fără de minte. 29 Mâna mea cea puternică ar
putea să vă facă rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a vorbit noap-
tea trecută şi mi-a zis: «Fereşte-te, nu cumva să-i vorbeşti lui Iacob
nici de bine, nici de rău!». 30 Şi acum, să zicem că ai plecat pentru că
31,19 ţi-e tare dor de casa tatălui tău, dar de ce ai furat dumnezeii mei?”.
31
A răspuns Iacob şi i-a zis lui Laban: „Mi-a fost frică, pentru că
îmi ziceam: «Nu cumva să-ţi iei fetele de la mine!»c. 32 La cine vei
găsi dumnezeii tăi, nu va mai fi viu. În faţa fraţilor noştri, caută şi de
vei găsi la mine ceva din ce-i al tău, ia-ţi-l”. Dar Iacob nu ştia că
Rahela îi furased. 33 Laban a intrat în cortul lui Iacob, în cortul Leei,
în cortul celor două servitoare şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul
31,19 Leei şi a intrat în cortul Rahelei. 34 Rahela însă luase idolii şi-i pusese
în samarul cămilei şi şedea deasupra. Şi a scotocit Laban prin tot
cortul, dar n-a găsit nimic. 35 Ea a zis tatălui ei: „Să nu te superi, Dom-
Lev 15,19-20 nul meu, că nu mă pot ridica înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala
femeilor” e. A căutat, dar n-a găsit idolii.
26. a Secţiunea 31,26-44 este un exem- cine vei găsi dumnezeii tăi, acela nu va trăi
plu de controversă bilaterală: (a) 26-30: înaintea fraţilor noştri. Iacob nu ştia că Ra-
rechizitoriul lui Laban cu o acuză dublă; hela, soţia sa, îi furase»”.
(b) 31-32: răspunsul lui Iacob şi dezvinovă- 35. e Scena este plină de sarcasm, iro-
ţirea proprie; (c) 33-35: probele; (a’) 36-42: nizând neputinţa idolilor care pot fi furaţi,
rechizitoriul lui Iacob cu o acuză dublă; ascunşi sau se poate sta aşezat deasupra lor
(b’) 43-44: răspunsul şi rezoluţia lui Laban. (cf. Is 46,1-2). Pentru evreul din antichitate
27. b LXX omite această propoziţie. care asculta această istorisire, ea avea o re-
31. c LXX adaugă: „şi toate ale mele”. levanţă aparte; după Lev 15,19-33, cine
32. d LXX redă acest verset astfel: atinge lucrurile, pe care s-a aşezat o femeie
„Caută ce este al tău la mine şi ia-ţi-l. Dar în această stare, devine impur.
el n-a găsit nimic la el. Şi i-a zis Iacob: «La
105 Gen 31,43

36
Iacob s-a mâniat şi s-a certata cu Laban. I-a răspuns Iacob lui
Laban şi i-a zis: „Care este vina mea şi care este păcatul meu de mă
urmăreşti cu atâta înverşunare?b. 37 Căci ai scotocit prin toate lucrurile
mele şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Pune-le aici înaintea fraţilor
mei şi fraţilor tăi ca să judece ei între noi amândoi! 38 Iată, de douăzeci
de ani sunt cu tine; oile şi caprele tale n-au lepădat, iar berbecii tur-
mei tale nu ţi i-am mâncat. 39 Nu ţi-am adus animale sfâşiate de fiare:
eu, de la mine, te-am despăgubit pentru elec; îmi cereai cont de ceea
ce se fura ziua sau de ce se fura noaptea. 40 Ziua eram mistuit de căl-
dură, iar noaptea de frig, şi somnul nu se lipea de ochii mei. 41 Aşa
mi-au fost mie cei douăzeci de ani de când sunt în casa ta; ţi-am slujit
paisprezece ani pentru cele două fiice ale tale şi şase ani pentru turma
ta şi de zece ori mi-ai schimbat plata. 42 Dacă Dumnezeul tatălui meu,
Dumnezeul lui Abraham şi Cel temut de Isaacd nu ar fi fost cu mine,
acum m-ai fi trimis cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa
mea şi osteneala palmelor mele şi a rostit judecata noaptea trecută”. 31,24.29

Alianţa dintre Iacob şi Laban

Laban i-a răspuns lui Iacob şi i-a zis: „Fiicele acestea sunt fiicele
43

mele, fiii aceştia sunt fiii mei, turma aceasta este turma mea şi tot ce
vezi tu este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele sau pentru
36. a Această ceartă sau dispută („rîb”) ciuda schimbării plăţii; (A’) v. 42: protecţia
presupune acuzaţii din ambele părţi. Era o lui Dumnezeu şi apărarea nevinovăţiei.
formă de confruntare prejuridică şi mai 39. c Un animal sfâşiat de fiare nu era
apoi o confruntare preliminară de mare imputat păstorului dacă aducea urme din
importanţă în Israelul de la începuturi. animalul sfâşiat.
Disputa se putea încheia printr-o înţelegere 42. d Termenul ebraic „paHad” a fost
sau printr-un pact. înţeles în diferite moduri: (a) frica; (b)
b
Rechizitoriul lui Iacob este vehement refugiul lui Isaac; (c) ruda sau casnicul lui
(v. 36-42). Discursul lui, paralel cu cel al Isaac; (d) nume propriu care desemnează
lui Laban, are o dispoziţie perfectă cu sco- zeitatea ancestrală a fiilor lui Iacob. Dar
pul de a demonstra adversarului propria varianta cea mai probabilă este: „Cel de
loialitate: (A) v. 36b-37: declaraţia de ne- care se teme Isaac” sau „Cel temut de
vinovăţie şi apelul la martori. (B) v. 38: 20 Isaac”, desemnând divinitatea de care tre-
de ani de prosperitate a turmelor. (C) v. 39- buie să ai teamă aşa cum un fiu se teme de
40: loialitate şi generozitate în serviciu; părinte.
(B’) v. 41: 20 de ani de slujire fără cusur, în
 Gen 31,44 106

21,32
fiii lor pe care i-au născut? 44 Acum, vino, să facem o alianţă între
mine şi tine şi să fie o mărturie între mine şi tine!”a. 45 Iacob a luat o
piatră şi a pus-o ca stelă. 46 Iacob a zis fraţilor săi: „Strângeţi pietre!”.
Ei au strâns pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe movilăb.
47
Laban a numit-o Iegar-Sahadutac şi Iacob a numit-o Galeedd. 48 Laban
a zis: „Movila aceasta să fie astăzi mărturie între mine şi tine!”. De
aceea, i-a pus numele Galeede 49 şi Miţpaf, pentru că a zis: „Domnul
să vegheze asupra mea şi asupra ta, când ne vom pierde din vedere
unul pe altul. 50 Dacă le vei asupri pe fiicele mele şi dacă vei mai lua
Jud 11,10;
1Sam 12,5
alte soţii în afară de fiicele mele, vezi – chiar dacă nu este nimeni cu
noi –, Dumnezeu este martor între mine şi tine”. 51 Laban i-a zis lui
Iacob: „Iată movila aceasta şi iată stâlpul pe care l-am ridicat între
mine şi tine!g 52 Movila aceasta să fie martoră şi stâlpul să fie martor
că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta, şi nici tu nu vei
trece la mine peste movila aceasta şi peste stâlpul acesta, cu gând
rău, ca să [ne] facem rău. 53 Dumnezeul lui Abraham şi Dumnezeul
lui Nahor să judece între noi – acesta era Dumnezeul tatălui lor”h.
Iacob a jurat pe cel temut de tatăl său, Isaac. 54 Iacob a adus o jertfă
26,30 pe munte şi i-a chemat pe fraţii lui să mănânce pâine; ei au mâncat
pâine şi au petrecut noaptea pe munte.
44. a LXX adaugă: „Iacob i-a zis: «iată, 47. c Lit.: „Movila mărturie”.
nimeni nu este cu noi. Vezi, Dumnezeu este d
Lit.: „Movila martor”.
martor între mine şi tine»”. Această for- 48. e LXX redă v. 48 astfel: „Laban i-a
mulare dă mai mult sens versetului. De zis lui Iacob: «Iată, movila aceasta şi stâl-
fapt alianţa, „Bürît”, nu poate fi o mărtu- pul acesta pe care le-am aşezat între mine
rie; este vorba despre o mărturie, „`ëdâ” şi tine: martor este movila aceasta şi măr-
(= „ceremonie”), răspândită în ambientul turie este stâlpul acesta». De aceea i s-a
semitic. Vechiul Orient ne-a lăsat nume- pus numele «Movila este martor»”.
roase tratate de felul acesta, care determină 49. f Lit.: „veghere”. LXX traduce:
fie protecţia soţiei, ca aici, fie frontierele „vedenie”.
dintre teritorii; divinitatea era martor şi deci 51. g v. 51 lipseşte din LXX, întrucât
garant al acestor alianţe. Urmând tradiţia textul se găseşte în v. 48 din LXX.
yahvistă şi elohistă, în această relatare mar- 53. h LXX şi unele manuscrise iudaice
tori vor fi atât stâlpul, cât şi movila de pietre, nu conţin această glosă. Autorul consideră
puse în relaţie cu numele ţării, Galaad. că, deşi textul invocă drept martori două
46. b LXX adaugă: „şi au băut acolo pe nume divine diferite (Dumnezeul lui Abra-
movilă. Şi i-a zis Laban: «Movila aceasta ham şi Dumnezeul lui Nahor), era vorba,
este martor între mine şi tine»”. de fapt, de unul şi acelaşi Dumnezeu.
107 Gen 32,6

32 A doua zi dimineaţă, Laban s-a sculat, şi-a sărutat fiii şi

55/1

fiicele sale şi i-a binecuvântat. Apoi Laban a plecat şi s-a întors 24,60

la locuinţa luia. 2 Iacob a plecat pe drumul luib şi i-au ieşit înainte înge-
rii lui Dumnezeuc. 3 Când i-a văzut, Iacob a zis: „Aceasta este tabăra
lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaimd.

Iacob se pregăteşte să-l întâlnească pe Esau

4
Iacob a trimis înaintea sa nişte soli la Esau, fratele său, în ţara
Seir, în ţinutul Edomuluie 5 şi le-a poruncit, zicând: „Aşa să spuneţi
domnului meu Esau: «Aşa vorbeşte servitorul tău Iacob: ‹Am locuit
împreună cu Laban şi am rămas la el până acum; 6 am boi, măgari,
oi, servitori şi servitoare, şi trimit să dea de ştire domnului meu ca să
afle bunăvoinţă înaintea ta› »”f.

1. a Unele traduceri consideră că acest ţară, conform protocolului amoreu-horeu,

verset încheie paragraful precedent şi-l
consideră v. 55 al capitolului 31.
2. b LXX adaugă: „Ridicându-şi ochii,
a văzut oştirea lui Dumnezeu adunată
într-o tabără”.
c
Expresia mai apare în cap. 28. Semni-
ficaţia verbului „Päga´ ”, „a întâlni”, poa-
te avea un caracter ostil sau prietenesc.
Aici contextul nu implică ostilitate.
3. d Este un termen la dual, care înseamnă
„două tabere”, posibilă referinţă la: tabăra
lui Iacob şi cea a îngerilor; îngerii erau
aliniaţi în două grupe; tabăra lui Iacob şi
cea a lui Esau, despre care va fi vorba în
continuare. Mahanaim este localizat la
est de Iordan, pe graniţa dintre teritoriile
lui Manase şi ale lui Gad (Ios 13,26.30).
Pentru o perioadă a fost capitala lui Işboşet,
fiul lui Saul (2Sam 2,8), capitală temporară
pentru David după revolta lui Absalom
(2Sam 17,24-27). Mai târziu, Solomon a fă-
cut din ea un centru districtual (1Rg 4,14).
4. e Genul literar al fragmentului 32,4-22
este cel al vizitei diplomatice într-o altă
cunoscut din documentele găsite la Mari
şi la Nuzi. Liga păstorilor din Galaad, sub
conducerea eponimului Iacob, trebuie să
se întoarcă în ţara promisă, Canaan, unde
mai locuieşte încă Isaac (32,9), dar trebuie
să treacă torentul Iaboc, hotarul dintre
Galaad şi liga vânătorilor din Transiorda-
nia, condusă de eponimul Esau. Sunt nece-
sare toate formalităţile cerute de diplomaţia
timpului. Structura textului este foarte îngri-
jită: a) v. 4-6: trimiterea mesagerilor la
Esau; b) v. 7-9: întoarcerea mesagerilor şi
împărţirea caravanei în două grupe; c) v.
10-13: rugăciunea lui Iacob; b’) v. 14-16:
darurile pentru Esau; a’) v. 17-22: trimite-
rea mesagerilor cu daruri.
6. f Accentul pus pe bogăţiile dobân-
dite în Haran nu vrea să fie motiv de inti-
midare pentru fratele său, ci o cerere pen-
tru primire paşnică. Formularul acestei
solii se regăseşte în scrisorile unui vasal
către marele rege din arhivele de la Mari
şi de la Tell el-Amarna.
 Gen 32,7 108

7
Solii s-au întors la Iacob şi au zis: „Am fost la fratele tău, Esau;
33,1 şi el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de oameni”.
8
Iacob s-a temut foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit popo-
rul care era cu el, turmele, cirezile şi cămilele în două tabere 9 şi a
zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o atacă, să scape
tabăra care va rămâne”a. 10 Iacob a zis: „Dumnezeule al tatălui meu
Abraham şi Dumnezeule al tatălui meu Isaac, Doamne, care mi-ai zis:
«Întoarce-te în ţara ta şi la rudele tale şi eu îţi voi face bine!». 11 Sunt
2Sam 7,18 prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată fidelitatea pe care le-ai
săvârşit faţă de servitorul tău; am trecut Iordanul acesta numai cu un
toiag, iar acum am devenit două tabere. 12 Salvează-mă, te rog, din
Ps 31,2-3;
59,2.10
mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mi-e frică să nu vină şi
să mă lovească, pe mine, pe mamă şi pe copii. 13 Chiar tu ai zis: «Îţi
28,14 voi face bine şi voi înmulţi descendenţa ta ca nisipul mării, care, de mult
ce este, nu se poate număra»b. 14 Iacob a petrecut acolo noaptea aceea.
21,29-30;
1Sam 25,18-19
A luat din ce avea la îndemână un dar pentru Esau, fratele său:
15
două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci
de berbeci, 16 treizeci de cămile care alăptau cu puii lor, patruzeci de
vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgari. 17 Le-a dat
servitorilor săi, turmă cu turmă, fiecăruia în parte, şi a zis servitorilor săi:
„Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între turme”. 18 A poruncit
celui dintâi, zicând: „Când te va întâlni fratele meu Esau şi te va întreba:
«Al cui eşti? Unde te duci? Şi ale cui sunt acestea ce merg înaintea ta?».
19
să răspunzi: «Ale servitorului tău Iacob; ele sunt un dar trimis dom-
nului meu Esau; iată că vine şi el în urma noastră»” 20 A dat aceeaşi
9. a Depăşind frica, Iacob face o mişcare vinei şi rugăciune de cerere (cf. Esd 9,
de tactică militară. Împărţirea caravanei Neh 9; Dan 3,26-45; 9,4-19, Tob 3,2-6).
are scopul de a evita ca totul să fie atacat Plasată în inima povestirii, rugăciunea are
şi înfrânt dintr-o dată. Dar este posibil să rolul de cheie de interpretare pentru tot
descoperim aici şi o eţiologie geografică. ciclul lui Iacob. Acţiunile încurcate ale
Râul Iaboc împărţea regiunea Galaadului oamenilor devin epifanie a lui Dumnezeu
în două zone: la nord erau aşezate triburile şi teatru al acţiunii lui salvifice. Pe dru-
care se recunoşteau ca fii ai Rahelei, iar la mul de întoarcere, înainte de a-l întâlni pe
sud, cele care se recunoşteau ca fii ai Leei. fratele său, Iacob se purifică căutând chi-
13. b Este un model de rugăciune israelită pul lui Dumnezeu.
formată din: invocaţie, laudă, mărturisirea
109 Gen 32,26

poruncă celui de-al doilea, celui de-al treilea şi tuturor care mergeau
cu turmele, zicând: „Aşa să-i vorbiţi lui Esau, când îl veţi întâlni. 21 Să
spuneţi de asemenea: «Iată, servitorul tău Iacob vine după noi»”. Căci,
îşi zicea: „Îl voi îmblânzia cu darul care merge înaintea mea; după
aceea, voi vedea faţa lui şi poate îşi va ridica chipul”. 22 Şi a lăsat să
meargă darul înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.

Lupta lui Iacob cu Dumnezeu la Iabocb Os 12,4-5;

Lc 22,44;
2Cor 12,7-10
23
El s-a sculat în timpul nopţii, a luat cu sine pe cele două femei Dt 3,16
ale sale, pe cele două servitoare ale sale şi pe cei unsprezece copii ai
săi şi a trecut Iaboculc prin vad. 24 I-a luat şi i-a trecut râul; şi a trecut
dincolo ceea ce avea. 25 Iacob a rămas singur şi un omd s-a luptat cu
el până la ivirea zorilor. 26 Văzând că nu-l poate învinge, i-a atins

21. a Lit.: „Îi voi acoperi faţa”. În aca-
diană, expresia „kuppuru pane” înseamnă
„a şterge faţa”, cu sensul de „a îndepărta
mânia de pe chipul cuiva”.
23. b Relatarea se prezintă destul de
obscur, din cauza fuzionării a două texte
de origine diferită. Este vorba de o luptă
fizică, corp la corp cu Dumnezeu, luptă în
care Iacob părea la început că este învingă-
tor. Când recunoaşte caracterul supranatu-
ral al adversarului său, îl forţează pe acesta
să-l binecuvânteze. Textul evită numele
Domnului şi agresorul necunoscut refuză
să-şi rostească numele. Autorul foloseşte
această istorisire veche pentru a explica nu-
mele de Penuel prin „Pünî´ël”, „faţa lui
Dumnezeu”, şi pentru a da o origine nume-
lui de Israel. În timp ce se luptă cu Dumne-
zeu, patriarhul îi forţează mâna pentru a
obţine o binecuvântare care îl va obliga pe
Dumnezeu faţă de toţi cei care vor purta de
acum înainte numele de Israel. Astfel, sce-
na a devenit imagine a luptei spirituale şi a
eficacităţii unei rugăciuni insistente.
c
Râul se află în partea de est a Canaa-
nului, curge prin canioane şi se varsă în
Iordan la 40 km nord de Marea Moartă.
Era graniţa cu amoreii. Are o lungime de
peste 80 km. Actualmente, Wady Zerka.
25. d Cel care îl atacă pe Iacob este
identificat simplu cu un „om” („´îš”). Iacob
îl va identifica mai târziu cu Elohim, Dum-
nezeu (v. 31), iar Os 12,5 îl identifică cu un
înger („mal´ak”). Folosirea termenului
„´îš” de către narator este o altă ilustrare a
incapacităţii muritorilor de a-şi da seama
de divinitatea sau caracterul supranatural al
vizitatorului până când acesta săvârşeşte o
minune. Ideea este prezentă în Gen 18-19
cu cei trei vizitatori ai lui Abraham; în Jud
6, unde îngerul Domnului apare sub un ste-
jar, în dialog cu Ghedeon; în Jud 13, unde
Manoah şi soţia lui îl iau pe îngerul lui
Dumnezeu drept un om al lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament sunt şi alte situaţii în
care fiinţe supranaturale iau forma umană.
Textele profane vorbeau despre divinităţi
ale râurilor de hotar. Tradiţia rabinică vor-
beşte despre demonul protector al lui Esau.
 Gen 32,27 110

încheietura şoldului şi încheietura şoldului lui Iacob s-a dislocat iar

şoldul i-a sărit din încheietură în timp ce se lupta cu ela. 27 El i-a zis:
„Lasă-mă să plec, că s-au ivit zorile!”. [Iacob] i-a răspuns: „Nu te voi
lăsa să pleci dacă nu mă vei binecuvânta”. 28 [Acela] l-a întrebat:
35,10 „Care este numele tău?”. El a zis: „Iacob”. 29 I-a zis: „Nu te vei mai
numi Iacob, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oame-
Ex 3,13-14;
Jud 13,17-18
nii şi ai învins”b. 30 Iacob l-a întrebat şi a zis: „Spune-mi, te rog,
numele tău?”. El i-a răspuns: „De ce întrebi tu de numele meu?”c. Şi
l-a binecuvântat acolod.
Is 6,5 31
Iacob i-a dat locului numele de „Peniel”e, căci [zicea]: „L-am
văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi sufletul meu a rămas în viaţă”f.

26. a Verbul „´äbaq”sugerează praful d

(„´äbäq”) care se ridică în timpul luptei.
În această luptă se află experienţa parado-
xală a credinţei trăită de secole de Israel:
un învingător care plânge şi imploră harul.
Cf. Os 12,1 şu, Ier 20,8 şu.
29. b Întotdeauna, în Biblie, schimbarea
numelui este voită de un superior cu referin-
ţă la un inferior al său, deseori pentru ca
acesta să-i recunoască superioritatea şi
uneori ca o dorinţă de binecuvântare pen-
tru viitorul fericit al inferiorului. Schimba-
rea numelui înseamnă şi o transformare
spirituală. Aici, pentru a nota că Iacob a
repurtat o victorie asupra celui care îi im-
pune numele, patriarhul nu se va mai numi
Iacob sau „înşelător al oamenilor”, ci Israel,
pentru că a luptat împotriva lui Dumnezeu
şi a ieşit biruitor. Probabil că această
schimbare a numelui a avut loc la Betel
(35,10) sau Sihem (33,20); astfel, v. 29
pare aici o adăugire. Numele Israel se poa-
te traduce ca un cohortativ: „Dumnezeu să
se arate puternic, Dumnezeu se luptă,
Dumnezeu porunceşte, Dumnezeu dom-
neşte, Dumnezeu judecă”.
30. c Unele versiuni adaugă: „el e mi-
nunat”.
A-şi da numele înseamnă a se preda.
Dumnezeu refuză să-i răspundă lui Iacob
pentru a păstra misterul cu privire la el,
dar îi acordă lui Iacob binecuvântarea
pentru care a luptat toată viaţa.
31. e Relatarea se încheie cu două eţio-
logii. Prima se referă la toponimul şi la
sanctuarul de la Penuel (în ebr. „Peniel”
la v. 31 şi „Penuel” la v. 32). Numele este
interpretat ca „chipul, faţa lui Dumnezeu”
(cf. Jud 8,8; 1Rg 12,25). Localitatea este
întâlnită pe timpul lui Ghedeon (Jud 8,9.17)
şi este fortificată de Ieroboam I (1Rg 12,25).
Tema aceasta a feţei a fost deja pusă în
lumină în 32,4-22. Acum, întrucât Iacob,
deşi l-a văzut pe Dumnezeu faţă către faţă
şi nu a murit, va putea să vadă şi chipul
fratelui său într-un alt mod (cf. 33,10).
f
Chiar dacă l-a înfruntat pe Dumnezeu,
Iacob a rămas în viaţă (cf. Ex 33,20-23).
Expresia „faţă către faţă” nu trebuie înţe-
leasă literalmente, ca o percepţie vizuală,
ci mai curând ca o întâlnire directă, neme-
diată, arătând caracterul unei manifestări
a prezenţei. Descrie o întâlnire de la per-
soană la persoană, fără ajutorul unui inter-
mediar.
111 Gen 33,11

Soarele se ridicase deasupră-i când trecuse de Penuel, iar el

32

şchiopăta din cauza şoldului. 33 De aceea, fiii lui Israel nu mănâncă

până în ziua de astăzi nervul de la încheietura coapsei; căci acela l-a
atins pe Iacob la încheietura şoldului, la nervul coapseia.

Împăcarea lui Iacob cu Esau Prov 16,7

33 Iacob şi-a ridicat ochii şi s-a uitat; şi, iată, venea Esau care
1 32,7

avea cu sine patru sute de oameni. Atunci şi-a împărţit copiii 32,8

între Lea, Rahela şi cele două servitoare. 2 Le-a pus pe servitoare cu

copiii lor înainte, pe Lea şi copiii după aceea, şi pe Rahela şi Iosif în
urmă. 3 El a trecut înaintea lor şi s-a închinat până la pământ de şapte
ori, până când s-a apropiat de fratele său. 4 Esau a alergat în întâmpi-
narea lui, l-a îmbrăţişat, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutatb. Şi au 45,14-15;
Lc 15,20
plâns. 5 Şi-a ridicat ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine sunt
aceştia care sunt cu tine?”. [Iacob] a răspuns: „Copiii pe care Dum-
nezeu s-a milostivit [să-i dăruiască] servitorului tău”. 6 Atunci s-au
apropiat servitoarele, ele şi copiii lor, şi s-au închinat; 7 Apoi s-au
apropiat şi Lea şi copiii ei şi s-au închinat; iar la urmă s-au apropiat
Iosif şi Rahela şi s-au închinat.
8
El a zis: „Ce ai de gând cu toată tabăra pe care am întâlnit-o?”.
Iacob a răspuns: „Pentru ca să aflu bunăvoinţă în ochii stăpânului 32,6

meu”. 9 Esau a zis: „Eu am din belşug, fratele meu; pe ale tale ţine-le
pentru tine!”. 10 Iacob a răspuns: „Nu, te rog! Dacă am aflat bunăvo-
inţă în ochii tăi, primeşte darul meu din mâna mea; căci am văzut 32,31

faţa ta aşa cum aş fi văzut faţa lui Dumnezeu, aşa de binevoitor mi-ai
fost. 11 Primeşte, te rog, binecuvântarea meac, care ţi-a fost adusă,
fiindcă Dumnezeu s-a milostivit de mine şi am de toate”. Şi a stăruit,
iar el a primit.

33. a Iacob iese din noaptea aceasta de
la râul Iaboc binecuvântat, dar rănit. Lupta
corp la corp cu Dumnezeu l-a atins în tru-
pul său, în forţa sa virilă, aşa cum sugerea-
ză ultima frază din verset.
4. b Aici, ca şi în Lc 15,11-32, sărutul
nu este doar expresia unor sentimente de
bucurie, ci şi un semn al iertării (cf. 2Sam
14,33).
11. c Din context rezultă că este vorba
despre darurile pe care Iacob i le face lui
Esau.
 Gen 33,12 112

Separarea lui Iacob de Esaua

12
[Esau] a zis: „Să plecăm şi să pornim la drumb; eu voi merge
înaintea ta”. 13 [Iacob] i-a răspuns: „Domnul meu ştie că fiii sunt gingaşi
şi că am în grijă oi şi vaci care alăptează; dacă le mânăm, într-o singură
zi va muri toată turma. 14 Domnul meu s-o ia înaintea servitorului său;
şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turmac de dinaintea mea şi la pas
32,4; cu copiii până voi ajunge la domnul meu, în Seir”. 15 Esau a zis: „Să-ţi
Dt 2,4
las cel puţin o parte din oamenii care sunt cu mine?”. El a răspuns:
„Pentru ce aceasta? Mi-ajunge că am aflat bunăvoinţă în faţa stăpânu-
lui meu!”. 16 În acea zi, Esau s-a întors pe drumul său spre Seir. 17 În ceea
ce-l priveşte, Iacob s-a îndreptat spre Sucot. Şi-a construit o casă şi a
Ios 13,27;
Jud 8,5-6
făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului numele de Sucotd.

Sosirea la Sihem
18
Iacob a ajuns cu binee în oraşul Sihem, care este în ţara Canaanului,
25,20 la întoarcerea sa din Padan-Aram, şi s-a aşezat în faţa cetăţii. 19 A dobân-
12,6;
48,22;
dit partea de câmp unde şi-a fixat cortul din mâna fiilor lui Hamorf,
Ios 24,32;
In 4,6
tatăl lui Sichem, cu o sută de chesitag. 20 A ridicat acolo un altar şi l-a
numith „El-Elohe-Israel”i.
12. a Neîncrezându-se în Esau, Iacob Alla, atunci Iacob, în loc să se îndrepte
îl lasă pe acesta să plece înainte şi, în loc spre sud, spre Seir, a mers spre nord, câţiva
să-l urmeze, o ia în altă direcţie. kilometri de la râul Iaboc.
b
LXX adaugă: „cât mai repede” şi 18. e LXX a înţeles cuvântul ebraic
omite restul versetului. BOR traduce: „eu „šälëm”, care înseamnă „cu bine, sănătos şi
însă îmi voi potrivi pasul cu tine”. teafăr”, ca fiind un nume de localitate: Şalem.
14. c LXX traduce: „iar eu voi prinde puteri 19. f Lit.: „fiii măgarului”, posibilă refe-
pe drum, după răgazurile celor dinaintea mea”. rinţă la o practică atestată la Mari, con-
17. d Numele „Sucot” înseamnă „colibe, form căreia membrii unei comunităţi erau
corturi”. Sucot era o cetate la est de Iordan, într-un raport de alianţă încheiat printr-un
în teritoriul lui Gad (Ios 13,27). Bătrânii ritual de sacrificare a unui măgar.
din această cetate au refuzat ajutorul pen- g
Unitatea monetară a ţinutului. Nu se
tru Ghedeon în urmărirea madianiţilor, cunoaşte valoarea acestei unităţi monetare.
fapt pentru care se va răzbuna împotriva LXX interpretează termenul ebraic
lor (Jud 8,5-7. 14-16). În timpul lui Solo- „qüsî†â” cu „miei”.
mon era un loc la sud de Valea Iordanului 20. h LXX are: „l-a invocat pe”.
unde au fost turnate vasele din bronz pentru i
Adică: „Dumnezeu este Dumnezeul
templu (1Rg 7,46; 2Cr 4,17). Dacă Sucot lui Israel”. „El” era numele Dumnezeului
corespunde localităţii moderne Tell Deir- suprem al locuitorilor din regiune. Astfel,
113 Gen 34,7

Masacrul de la Sihema 49,5-7

Violenţa asupra Dinei

34 Dina, fiica Leei, pe care i-o născuse lui Iacob, a ieşit să vadă
1

fiicele ţării. 2 A văzut-o Sihem, fiul heveuluib Hamor, stăpânul

ţinutului. El a luat-o, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o. 3 Sufletul lui s-a Ex 22,15-16;
Dt 22,28-29
lipit de Dina, fiica lui Iacob, şi a iubit-o pe fată şi i-a vorbit fetei la Jud 14,1-2
inimă. 4 După aceea, Sihem i-a zis tatălui său Hamor: „Ia-mi-o pe fata
aceasta de soţie!”. 5 Iacob a auzit căc o necinstise pe Dina, fiica sa; dar,
cum fiii săi erau cu turmele pe câmp, Iacob a tăcut până la venirea lor. Am 5,13;
Qoh 3,7

Pactul matrimonial cu cei din Sihem

Hamor, tatăl lui Sihem, a venit la Iacob ca să-i vorbească. 7 Toc-
6

mai atunci fiii lui Iacob s-au întors de la câmp. Când au auzit lucrul
acesta, bărbaţii s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare, pentru că acela
săvârşise o asemenea faptă de ocară în Israeld, culcându-se cu fiica 2Sam 13,12-13

găsim acest nume divin în locurile sfinte
frecventate de Abraham (21,30). Pentru auto-
rul biblic, „El” este un nume al Dumnezeului
lui Israel, aşa cum fusese sugerat din relata-
rea de la Iaboc (32,29). Relatarea face parte
din genul literar al contractului de vânzare-
cumpărare de imobile după tradiţia amoree.
Sunt prezente toate elementele unui act
notarial: data (când s-a întors din Padan-
Aram), contractanţii, hotarele cadastrale,
preţul stabilit (100 de chesita), trecerea în
proprietate (semnalată de construirea altaru-
lui în cinstea propriului zeu) şi jurământul.
1. a Capitolul este o tradiţie care vrea
să interpreteze o problemă de familie (vio-
lenţa făcută Dinei) ca pe un conflict între
populaţii: pactul cu locuitorii din Sihem,
rupt în mod violent de către fiii lui Iacob.
Episodul poate fi plasat la sfârşitul epocii
patriarhale, când cei care acţionează sunt
„fiii lui Iacob”: Dina, Simeon şi Levi. Nu
mai este vorba de nomazi sau semino-
mazi, ci de sedentari.
2. b LXX are: „horeul”. Heveii consti-
tuiau o populaţie străveche din Canaan.
Hamor este numele unui clan, iar Sihem
este numele unei localităţi pe unde a trecut
Abraham (12,6). Despre alianţa de la Sihem
se va vorbi în Ios 24 şi Jud 9.
5. c LXX adaugă: „fiul lui Hamor”.
7. d Expresia „nübälâ”, „faptă de ocară”,
în sens moral, se referă la o cădere etico-
religioasă, în special la starea unui rege decă-
zut care, renunţând la propria demnitate,
săvârşeşte un act de servilism. În Sfânta
Scriptură (Dt 22,21; Ios 7,15; Jud 19,23-24;
20,6-10; 2Sam 13,12, Ier 29,23), este vor-
ba întotdeauna de delicte sexuale, conside-
rate deosebit de grave de către Israel în
opoziţie cu alte popoare şi cu obiceiurile
lor sexuale. Deşi în comportamentul lui
Sihem nu există un motiv de ocară după
legislaţia veche, găsim aici accente care
se întâlnesc în legislaţia postexilică împo-
triva căsătoriilor mixte (cf. Ex 34, 15-16;
Dt 7,3-4; Esd 9 şi Neh 13).
 Gen 34,8 114

lui Iacob: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facăa. 8 Hamor le-a vorbit
astfel: „Sufletul fiului meu, Sihem, s-a îndrăgostit de fiica voastră;
daţi-i-o, vă rog, de soţie 9 şi să ne înrudim prin căsătorie; daţi-ne fii-
cele voastre şi luaţi pentru voib fiicele noastre. 10 Locuiţi cu noi; ţara
este înaintea voastră; aşezaţi-vă, faceţi negoţ şi dobândiţi proprietăţi în
ea!”. 11 Sihem a zis tatălui şi fraţilor ei: „Să capăt trecere înaintea
voastră şi vă voi da ce-mi veţi cere. 12 Ridicaţi cât de mult preţulc şi
daruld şi vă voi da după cum îmi veţi zice; numai daţi-mi fata de soţie”.
13
Fiii lui Iacob i-au răspuns lui Sihem şi lui Hamor, tatăl său, şi
Prov 26,25
le-au vorbit cu viclenie, pentru că o necinstise pe sora lor, Dina. 14 Eie
i-au zis: „Nu putem face lucrul acesta: să o dăm pe sora noastră unui
om netăiat împrejur; căci aceasta ar fi o ruşinef pentru noi. 15 Numai
17,10-14 astfel ne vom învoig, dacă vă faceţi asemenea nouă, tăindu-vă împre-
jurh toţi cei de parte bărbătească. 16 Atunci vă vom da pe fiicele noastre,
iar fiicele voastre le vom lua pentru noi; vom locui cu voi şi vom fi
ca un singur popor. 17 Dacă nu ne ascultaţi şi nu vă tăiaţi împrejur, ne
luăm fiicai şi plecăm”. 18 Cuvintele lor au fost plăcute înaintea lui
Hamor şi a lui Sihem, fiul lui Hamor. 19 De aceea n-a zăbovit tânărul
să facă lucrul acesta, căci o iubea pe fiica lui Iacob şi era cel mai
respectat în casa tatălui său.
20
Hamor şi Sihem, fiul său, s-au dus la poarta cetăţii lorj şi au
vorbit astfel bărbaţilor din cetatea lor: 21 „Oamenii aceştia sunt paşnici
a
LXX traduce: „Aceasta nu va rămâne o fecioară dezonorată sau cu o tânără tră-
aşa” (ameninţare), spre deosebire de TM dată de un bărbat.
care exprimă o apreciere morală. 15. g LXX adaugă: „şi vom locui prin-
9. b LXX are: „pentru fiii voştri”. tre voi”.
12. c Ebr.: „möhar” desemnează pre- h
Circumcizia este văzută aici nu cu
ţul plătit de mire tatălui pentru mireasă. valoarea religioasă din contextul alianţei
d
Ebr.: „maTTän” desemnează cadourile, cu Abraham (Gen 17), ci ca un indiciu al
darurile făcute de mire miresei. În mod iniţierii matrimoniale şi al vieţii comune
obişnuit se referă la un dar oarecare. dintr-un trib.
14. e LXX adaugă: „Simeon şi Levi, 17. i LXX are pluralul: „fiicele”.
fraţii Dinei şi fiii Leei”. 20. j Poarta cetăţii era locul întrunirii
f
Termenul ebraic „HerPâ” – „ruşine” comunităţii şi a tribunalului local. Discur-
înseamnă, în sens moral, schimbarea con- sul lui Hamor şi al lui Sihem este dezvoltat
diţiei şi indică o persoană scoasă afară din cu dibăcie: după captatio benevolentiae
rândul nobilimii, aşa cum se întâmplă cu (v. 21), sunt prezentate avantajul econo-
115 Gen 35,1

cu noi; să se aşeze în ţară şi să facă negoţ în ea; iată, ţara este destul
de mare înaintea lor. Noi le vom lua pe fiicele lor de soţii şi pe fiicele
noaste le vom da lor. 22 Numai aşa se învoiesc oamenii să locuiască
împreună cu noi şi să fie un singur popor cu noi, dacă şi la noi se vor
tăia împrejur toţi cei de parte bărbătească aşa cum sunt ei tăiaţi împre- Prov 1,13.19

jur. 23 Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, nu vor fi ele oare ale
noastre? Doar să fim de acord cu ei şi ei vor locui cu noi”. 24 Şi i-au
ascultat pe Hamor şi pe Sichem, fiul său, toţi cei care treceau prin
poarta cetăţii lor şi au fost tăiaţi împrejur toţi cei de parte bărbătească,
toţi cei care treceau prin poarta cetăţii lor.

Răzbunarea lui Simeon şi Levi

25
A treia zi, pe când ei erau încă suferinzi, cei doi fii ai lui Iacob, Ios 5,8

Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit
asupra cetăţii care se credea în siguranţă şi au ucis toţi bărbaţii. 26 I-au
trecut prin ascuţişul sabiei pe Hamor şi pe Sihem, fiul său; au luat-o
pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit. 27 Fiii lui Iacob s-au aruncat Rom 12,19

asupra celor străpunşi şi au jefuit cetatea, pentru că o necinstiseră pe

sora lor. 28 Au luat oile, vitele şi măgarii lor şi tot ce era în cetate şi
pe câmp, 29 toate bogăţiile lor, pe toţi copiii şi femeile lora le-au dus
în robie şi au jefuit tot ceea ce erab în case.
30
Atunci, Iacob le-a zis lui Simeon şi lui Levi: „Voi mi-aţi adus
mare tulburare, făcându-mă urât de locuitorii ţării, de canaaneeni şi de 13,7

ferezei. Eu am oameni puţini la număr; ei se vor ridica împotriva mea, Ps 105,12

mă vor lovi şi voi fi nimicit eu şi casa mea”. 31 Ei au răspuns: „Se

cuvenea să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o desfrânată?”.

Întoarcerea lui Iacob la Betel

35 Dumnezeu i-a zis lui Iacob: „Scoală-te, urcă la Betel şi locu-

1 28,10-22;
31,13
ieşte acolo. Fă acolo un altar lui Dumnezeu care ţi s-a arătat

mic şi cel de convenienţă (dobândirea 29. a LXX traduce: „sclavii acelora,

proprietăţii şi posibilitatea căsătoriei cu servitorii şi femeile”.
fiicele lor) şi numai printre avantaje este b
LXX adaugă: „în cetate”.
introdusă problema circumciziunii.
 Gen 35,2 116

când fugeai din faţa fratelui tău, Esau”. 2 Iacob a zis casei lui şi tutu-
31,19; ror celor care erau cu el: „Îndepărtaţi dumnezeii străinia care sunt în
Ios 24,15.23;
Ex 20,3; mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, 3 să ne sculăm şi
Ex 19,10-14; să urcăm la Betel şi voi faceb un altar lui Dumnezeu care m-a ascultat
Num 31,24
în ziua strâmtorării mele şi care a fost cu mine pe drumul pe care am
28,20; mers”c. 4 Ei i-au dat lui Iacob toţi dumnezeii străini care erau în mâinile
31,3.42;
48,15 lor şi cerceiid care erau în urechile lor şi Iacob i-a ascunse sub stejarul
12,6;
Ios 24,26;
de lângă Sihemf. 5 Ei au plecatg. Spaima lui Dumnezeu a căzut peste
Jud 9,6 cetăţile dimprejur şi acestea nu i-au urmărit pe fiii lui Iacob.
28,19
6
Iacob a ajuns la Luz, adică la Betel, care se află în ţara Canaanu-
lui; [au sosit] el şi tot poporul care era cu el. 7 A zidit acolo un altar
şi a numit locul El-Betelh, căci acolo i se descoperise Dumnezeu pe
24,59 când fugea din faţa fratelui săui. 8 Debora, doica Rebecăij, a murit şi
Jud 2,5 a fost îngropatăk mai jos de Betel, sub un stejar pe care l-a numit
Stejarul Plângerii.

Apariţia de la Betel
9
Dumnezeu i s-a arătat încă o datăl lui Iacob, când s-a întors din
Padan-Aramm şi l-a binecuvântat. 10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău
32,29 este Iacob; dar nu te vei mai numi Iacob, ci Israel va fi numele tău”.
Şi i-a pus numele Israeln.
2. a Este vorba despre zeii domestici duţi până în ziua de astăzi”.
asemănători cu cei pe care i-a ascuns 5. g LXX are: „şi a plecat Israel de la
Rahela (31,19-34; Ios 24). Sihem”.
3. b LXX are: „şi să facem”. 7. h LXX are, simplu, „Betel”.
c
Este vorba de un ritual de pelerinaj care i
LXX adaugă: „Esau”.
prevede trei gesturi de purificare: renun- 8. j Menţionarea numelui doicii Rebe-
ţarea la zeii străini, spălarea rituală şi căi este legată de explicaţia numelui locu-
schimbarea hainelor, garanţie pentru stră- lui: Stejarul Plângerii. Este interesant că e
baterea drumului în pace şi sub protecţia amintită moartea doicii şi nu aceea a
lui Dumnezeu. Rebecăi.
4. d Cerceii, la fel ca şi inelele, erau dese- k
LXX omite verbul: „a fost îngropată”.
ori simboluri ale divinităţilor (cf. Jud 8,26). 9. l LXX adaugă: „la Luz”.
e
De la cap. 31 până la cap. 35 avem o pa- m
LXX are: „Mesopotamia Siriei”.
rodie la adresa zeilor străini: aceştia pot fi 10. n LXX omite această ultimă pro-
furaţi, ascunşi, profanaţi, iar acum îngropaţi. poziţie.
f
LXX adaugă: „şi acolo i-a făcut pier-
117 Gen 35,20

11
Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeu cel atotputernic. Fii rod- 17,1.5-6

nic şi înmulţeşte-te; un popor şi o mulţime de neamuri vor proveni din

tine şi regi vor ieşi din coapsele tale. 12 Ţara pe care le-am dat-o lui 12,7

Abraham şi lui Isaac, ţi-o voi da ţie: şi urmaşilor tăi de după tine le
voi da ţara”. 13 Dumnezeu s-a înălţat de la el, din locul în care îi vor-
bise.
14
Iacob a ridicat o stelă în locul în care îi vorbise [Dumnezeu],
un stâlp din piatră şi a turnat peste el o jertfă de băutură şi apoi a
turnat untdelemn. 15 Iacob a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu:
Betel.

Naşterea lui Beniamin şi moartea Rahelei

16
Apoi au plecat din Betela. Mai era o oarecare distanţăb până să
ajungă la Efratac. Rahela a născut şi naşterea a fost grea. 17 Şi, în timp
ce ea se chinuia să nască, moaşa i-a zis: „Nu te temed, căci ai încă un 30,24

fiu!”. 18 Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus 1Sam 4,20-21;
1Cr 4,9;
7,23
numele Ben-Onie: dar tatăl său l-a numit Beniaminf. 19 Rahela a Rut 1,2;
murit şi a fost îngropată pe drumul ce duce la Efrata, adică la Mih 5,1;
Mt 2,6
Betleemg. 20 Iacob a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este Ier 31,15;
Mt 2,18
stâlpul de pe mormântul Rahelei până în ziua de astăzi.

16. a LXX adaugă: „şi şi-a întins cor-
tul dincolo de turnul Gader”.
b
Lit.: „o bucată de ţară”.
c
LXX are: „când s-au apropiat, la
Habrata, de ţinutul Efrata”. „Habrata”
este traducerea eronată a unui termen
ebraic „Kibrat”, care desemnează distanţa
până la un anumit loc.
17. d LXX are: „Curaj!”.
18. e Adică: „fiul durerii mele”. LXX
a preferat traducerea în locul numelui
ebraic.
f
Adică: „fiul dreptei”.
19. g În Mih 5,2 este numit Betleem
Efrata. Betleem înseamnă „casa pâinii”,
iar Efrata „rodnic”, regiunea abundând în
grâu. Tradiţiile ebraică şi creştină identifi-
că mormântul Rahelei cu un monument în
formă de piramidă, aproape de Betleem,
monument atribuit la început unui oareca-
re Arhelau, care prin confuzie fonetică a
ajuns să fie tranformat în Rahela. Locali-
zarea acestui mormânt, după Ier 31,15,
este în apropiere de Rama, la 10 km nord
de Ierusalim.
 Gen 35,21 118

Incestul lui Ruben

Israel a plecat şi şi-a aşezat cortul dincolo de Migdal-Edera.
21

49,3-4; 22
Lev 18,8
Pe când locuia Israel în ţinutul acela, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu
29,31–30,24 Bilha, concubina tatălui săub. Şi Israel a auzitc.

Cei doisprezece patriarhi, fii ai lui Iacob

Fiii lui Iacob au fost doisprezece; 23 fiii Leei: Ruben, întâiul născut
al lui Iacob, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulond; 24 fiii Rahelei:
Iosif şi Beniamin; 25 fiii Bilhei, servitoarea Rahelei: Dan şi Neftali;
26
fiii Zilpei, servitoara Leei: Gad şi Aşer; aceştia sunt fiii lui Iacob
care i s-au născut în Padan-Arame.

Moartea lui Isaac

13,18
27
Iacob a ajuns la Isaac, tatăl său, în Mambre, la Chiriat-Arbaf,
adică Hebrong, unde locuiseră Abraham şi Isaac. 28 Zilele pe care le-a
trăit Isaac au fost o sută optzeci de ani. 29 Isaac şi-a dat duhul şi a
25,8
murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi,
Esau şi Iacob, l-au înmormântat.

21. a LXX omite aici complet versetul
pe care îl plasează la v. 16. Migdal-Eder,
în traducere „turnul turmei”, se afla în
apropierea colinei Sionului, unde David a
instituit cultul adus lui Dumnezeu, iar Solo-
mon a construit Templul (cf. Mih 4,8).
22. b Gestul lui Ruben ar putea fi inter-
pretat ca o tentativă de uzurpare a prero-
gativelor tatălui şi preluarea controlului
asupra familiei. Vechiul Testament oferă
unele exemple de femei care ajung „în
posesia” succesorului unui personaj impor-
tant (cf. 2Sam 12,8; 16,20-22; 20,3;
1Rg 2,22). Păcatul lui Ruben este plasat
aici pentru a justifica faptul că Ruben şi-a
pierdut dreptul de întâi-născut în favoarea
lui Iuda şi a casei lui Iosif (cf. Gen 49,3
şu). Privarea de moştenire este pedeapsa
prevăzută de Codul lui Hammurabi pen-
tru incest.
c
LXX adaugă: „şi aceasta i-a părut un
lucru rău”.
23. d În această listă nu mai apare nu-
mele Dinei, ca în lista de la 29,31 – 30,24.
Apare, în schimb, numele lui Beniamin.
26. e În realitate, Beniamin s-a născut
în Canaan.
27. f LXX are: „cetatea din câmpie”.
g
LXX adaugă: „în ţinutul Canaanu-
lui”.
119 Gen 36,10

Descendenţa lui Esau în Canaan şi Seira

36 Aceştia sunt urmaşii lui Esau, adică Edom. 2 Esau şi-a luat
1 26,34; 28,9

soţii dintre fiicele Canaanului: pe Ada, fiica lui Elon, heteul, pe Ez 23,4

Oholibama, fiica lui Ana, fiica lui Ţibeon, heveul 3 şi pe Basemat, fiica
lui Ismael, sora lui Nebaiot. 4 Ada i l-a născut lui Esau pe Elifaz; Base-
mat l-a născut pe Reuelb 5 şi Oholibama i-a născut pe Ieuş, Ialamc şi
Core. Aceştia sunt fiii lui Esau care i s-au născut în ţara Canaanului.

Plecarea lui Esaud

6
Esau şi-a luat soţiile, fiii şi fiicele, pe toţi oamenii din casa lui,
turmele, toate vitele şi toată agoniseala pe care şi-o dobândise în ţara
Canaanului şi a plecate într-o altă ţară, departe de fratele său Iacob.
7
Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună şi ţinu- 13,6

tul în care locuiau nu le mai era suficient din pricina turmelor lor.
8
Esau s-a aşezat pe muntele Seir. Esau se mai numeşte Edom. 32,4;
Jud 5,4;
Dt 33,2

Urmaşii lui Esau în Seirf

9
Aceştia sunt urmaşii lui Esau, tatăl lui Edom, pe muntele Seir.
10
Acestea sunt numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, soţia lui
Esau; Reuel, fiul Basematei, soţia lui Esau.
1. a Autorul a cules tradiţii sau docu-
mente de origine israelită sau edomită
privitoare la descendenţa edomiţilor. In-
congruenţa vizibilă, chiar şi la nivel orto-
grafic, în scrierea numelor este un indiciu
al respectului pentru materialele culese.
4. b LXX are: „Raguel”.
5. c LXX are: „Ieglom”.
6. d Tradiţia sacerdotală păstrează tă-
cerea cu privire la discordia dintre Iacob
şi Esau în 35,27-28 şi explică aici separa-
rea lor după modelul aceleia dintre Abra-
ham şi Lot.
e
Unele manuscrise (de ex., cel siriac)
conţin varianta: „în Seir”.
9. f Seirul sau Edomul se întindea de
la Wadi Zered până la Golful Aqaba (cam
36,15-19;
1Cr 1,35-37
160 km). Este o zonă muntoasă cu puţine
locuri cultivabile. Capitala era Sela, loca-
litate aşezată pe un podiş lângă Petra.
Urmaşii lui Esau i-au găsit acolo pe horei
pe care i-au cucerit şi asimilat. S-au opus
trecerii evreilor prin ţara lor (Num 20,14-21).
Au fost cuceriţi de David, iar politica de
exterminare a populaţiei a continuat şi
sub domnia lui Solomon. O coaliţie for-
mată din edomiţi, moabiţi şi amoniţi s-a
ridicat împotriva regatului lui Iuda în tim-
pul regelui Iosafat (870-848 î.C.), dar a
eşuat. După Hipolit, aceste trei popoare îl
vor sprijini pe Anticrist la sfârşitul tim-
purilor. Familia lui Irod era de origine
edomită.
 Gen 36,11 120

Hab 3,3 11
Fiii lui Elifaz au fost: Temana, Omar, Ţefo, Gatam şi Chenazb.
Ez 17,8 12
Timna era concubina lui Elifaz, fiul lui Esau, şi i l-a născut lui Elifaz
pe Amalecc. Aceştia sunt fiii Adei, soţia lui Esau.
13
Aceştia sunt fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza; aceştia
au fost fiii Basematei, soţia lui Esau.
14
Aceştia au fost fiii Oholibamei, fiica lui Ana, fiica lui Ţibeon,
soţia lui Esau. Ea i-a născut lui Esau pe Ieuş, Ialam şi Core.

Căpeteniile Edomului
36,9-14 15
Acestea sunt căpeteniile fiilor lui Esau: fiii lui Elifaz, întâiul-
născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo,
căpetenia Chenaz, 16 căpetenia Core, căpetenia Gatam, căpetenia
Amalec. Acestea sunt căpeteniile lui Elifaz, în ţara Edomuluid. Aceştia
sunt fiii Adei.
17
Aceştia sunt fiii lui Reuel, fiul lui Esau: căpetenia Nahat, căpete-
nia Zerah, căpetenia Şama, căpetenia Miza. Aceştia sunt căpeteniile lui
Reuel, în ţara Edomului. Aceştia sunt fiii Basematei, soţia lui Esau.
18
Aceştia sunt fiii Oholibamei, soţia lui Esau: căpetenia Ieuş, căpe-
tenia Ialam, căpetenia Core. Aceştia sunt căpeteniile din Oholibama,
fiica lui Ana, soţia lui Esaue.
19
Aceştia sunt fiii lui Esau, acestea sunt căpeteniile lor. Acesta
este Edomulf.

11. a Teman ar putea fi un district sau
un clan legat de eponimul nepotului lui
Esau. În Am 1,12, este o cetate, probabil
una dintre cetăţile importante, poate chiar
capitala Edomului. În alte părţi, constituie
ţinta discursurilor de judecată ale profeţi-
lor (Ier 49,20; Ez 25,13; Abd v. 9).
b
Chenaz era numele unui popor al că-
rui pământ a fost luat şi dat lui Abraham
(Gen 15,19). În alte locuri, Caleb din Iu-
deea este numit a fi un chenezeu (Num
32,12 şi Ios 14,6.14). Chenezeii au fost la
origine un clan edomit care mai târziu s-a
afiliat triburilor lui Iuda.
12. c Strămoşul amaleciţilor, trib de nomazi
din sudul Canaanului şi Peninsula Sinai
(Ex 17,8-16; Num 14,39-45; Dt 25,17-19;
1Sam 15). Genealogia lui scoate în evi-
denţă statutul special de nomad, distinct
de edomiţii care erau sedentari.
16. d LXX are: „în ţara Idumeii”. Idu-
meea este numele dat în perioada greco-
romană regiunii din sudul Iudeii care a
fost locuită de edomiţi (idumei după 586
î.C. când au fost alungaţi din vestul Iorda-
nului de către nabatei).
18. e LXX omite: „fiica Anei, soţia lui
Esau”.
19. f LXX are: „aceştia sunt fiii Edo-
mului”.
121 Gen 36,35

Descendenţa lui Seir Horeula

20
Aceştia sunt fiii lui Seir, horeul, locuitorii ţării: Lotan, Şobal,
Ţibeon, Ana, 21 Dişon, Eţer şi Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horei-
lor, fiii lui Seir, în ţara Edomului. 22 Fiii lui Lotan au fost: Hori şi
Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna. 23 Aceştia sunt fiii lui Şobal:
Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onamb. 24 Aceştia sunt fiii lui Ţibeon:
Aia şi Ana. Acesta este acel Ana care a găsit izvoarelec calde în pus-
tiu, pe când păştea măgarii tatălui său, Ţibeon. 25 Aceştia sunt fiii lui
Ana: Dişon şi Oholibama, fiica lui Ana. 26 Aceştia sunt fiii lui Dişon:
Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran. 27 Aceştia sunt fiii lui Eţer: Bilhan,
Zaavand şi Acan. 28 Aceştia sunt fiii lui Dişan: Uţ şi Aran. 10,23;
Iob 1,1
29
Aceştia sunt căpeteniile horeilor: căpetenia Lotan, căpetenia
Şobal, căpetenia Ţibeon, căpetenia Ana, 30 căpetenia Dişon, căpete-
nia Eţer, căpetenia Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horeilor, după cla-
nurile lor, în ţara lui Seir.

Regii Edomuluie
31
Aceştia sunt regii care au domnit în ţara Edomului, înainte ca 1Cr 1,43-50

vreun rege să domneasă peste fiii lui Israel. 32 În Edom a domnit Num 20,14

Belaf, fiul lui Beor şi numele cetăţii lui era Dinhaba. 33 Bela a murit
şi în locul lui a domnit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra. 34 Iobab a murit
şi în locul lui a domnit Huşam, din ţara temaneilor. 35 Huşam a murit

20. a Horeii (cf. Dt 2,12) sunt vechii
locuitori ai ţinutului Seir al cărui nume
devine numele strămoşului lor. Au fost depo-
sedaţi de către edomiţi: cf. Dt 2,12.22.
23. b LXX are „Onan”.
24. c Expresia traduce termenul ebraic
„yëmìm”, un substantiv comun al cărui
sens n-a fost clarificat. Versiunile variază,
dar cea mai probabilă variantă este cea a Vg:
„aquae callidae”, „izvoare termale”. Tar-
gumul Pseudo-Jonathan sugerează că ter-
menul ebraic ar însemna „catâri”. LXX redă
acest cuvânt prin numele propriu „Iamin”.
27. d LXX adaugă: „Ioucam”.
31. e Avem în faţă un document din
timpul lui Saul sau al lui David, luat din
arhivele regale ale Edomului. Documen-
tul conţine numele a opt regi care au dom-
nit nu prin succesiune, ci prin alegere,
începând din timpul lui Moise. Bela, fiul
lui Beor, poate fi identificat cu Balaam,
fiul lui Beor din Num 22 (cf. Num 20,14-21),
până în perioada davidică, atunci când Edo-
mul a fost cucerit de evrei (1Rg 11,15-16).
32. f LXX are: „Balac”.
 Gen 36,36 122

şi în locul lui a domnit Hadad, fiul lui Bedad, cel care l-a bătut pe
Madian în câmpia Moabului. Numele cetăţii lui era Avita. 36 Hadad a
murit şi în locul lui a domnit Samla din Masreca. 37 Samla a murit şi
în locul lui a domnit Saul din Rehobot-ha-Naharb. 38 Saul a murit şi în
locul lui a domnit Baal-Hanan, fiul lui Acbor. 39 Baal-Hanan, fiul lui
Acbor, a murit şi în locul lui a domnit Hadarc. Numele cetăţii lui era Paud;
şi numele soţiei lui era Mehetabel, fiica lui Matred, fiule lui Mezahab.

Căpeteniile Edomului
1Cr 1,51-54 40
Acestea sunt numele căpeteniilor lui Esau, după clanurile lor,
după locurile lor şi după numele lorf: căpetenia Timna, căpetenia
Alvag, căpetenia Ietet, 41 căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpe-
tenia Pinon, 42 căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar,
43
căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Acestea sunt căpeteniile lui
Edom, după aşezările lor, în ţara pe care o stăpâneau. Acesta este
Esau, tatăl edomiţilor.

V. IOSIFh

37 Iacob a locuit în ţara în care trăise ca străin tatăl său, în ţara

1

Canaan.

Visele lui Iosif

2
Aceasta este descendenţa lui Iacob.
35,25-26 Iosif, când avea şaptesprezece ani, era păstor împreună cu fraţii
lui la turmă; fiind el tânăr, era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, soţiile
35. a LXX are: „Gettaim”. 40. f LXX are: „în ţinuturile lor şi
37. b Lit.: „marginile Râului”. după neamurile lor”.
39. c LXX are: „Arad, fiul lui Barad”. g
LXX are: „Gola”.
În 1Cr 1,50 şi în unele manuscrise este 1. h Ultima parte a Genezei, în afara
transcris Hadad, fiind probabil vorba de cap. 38 şi 49, este o biografie a lui Iosif.
duşmanul lui Solomon din 1Rg 11,14-22. Această istorie se derulează fără intervenţia
d
LXX are: „Fogor”. vizibilă a lui Dumnezeu, fără vreo revela-
e
Citim cu LXX: „fiul” în locul varian- ţie nouă; este în totalitate o învăţătură ex-
tei din TM: „fiica”. primată clar la sfârşit, în 45,5-8; 50,20:
123 Gen 37,10

tatălui său. Iosif venea laa tatăl lor cu ceea ce se vorbea răub des-
pre ei.
3
Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi 44,20

pentru că era fiul bătrâneţilor salec şi-i făcuse o haină cu mâneci lungid.
4
Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toţi fraţiie şi Prov 18,19

îl urau. Nu puteau să-i spună nici o vorbă bună.

5
Iosif a avut un visf şi l-a povestit fraţilor săi care l-au urât şi mai
multg. 6 El le-a zis: „Ascultaţi visul acesta pe care l-am visat! 7 Iată,
noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi, iată, snopul
meu s-a ridicat şi a stat drept; şi, iată, snopii voştri l-au înconjurat şi
s-au prosternat înaintea snopului meu”. 8 Fraţii lui i-au zis: „Oare vei
domni ca un rege peste noi, oare vei stăpâni peste noi ca un domn?” Ex 2,14;
1Sam 10,27;
Şi l-au urât şi mai mult din cauza viselor lui şi a cuvintelor lui. 9 A visat Ps 118,22;
Lc 19,14
un alt vis şi l-a povestith fraţilor săi. El a zis: „Iată, am mai visat un
vis şi iată, soarele, luna şi unsprezece stele se prosternau înaintea
mea”. 10 L-a povestit tatălui său şi fraţilor săi şi tatăl său l-a mustrat
şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Oare vom
providenţa nu ţine cont de calculele oame- 3. c Motivaţia predilecţiei – era fiul
nilor şi ştie să întoarcă spre bine răul voit bătrâneţilor sale – nu corespunde cu datele
de ei. Nu numai că Iosif este salvat, ci din 30,23, dar evidenţiază foarte bine carac-
chiar crima fraţilor lui devine instrument terul fiului mai mic.
al planului lui Dumnezeu, iar venirea fii- d
LXX şi Vg favorizează înţelesul de
lor lui Iacob în Egipt pregăteşte naşterea „pestriţă, colorată”. După 2Sam 13,18-
poporului ales. 19, era o haină specifică pentru prinţese,
2. a LXX adaugă: „la Israel”. iar în listele vestimentare ale asiro-babi-
b
Textul este ambiguu şi de aceea nu lonienilor făcea parte dintre hainele sacre
se poate spune dacă Iosif îi vorbea de rău ale zeiţelor. Prin această preferinţă, Israel
pe fraţii săi, dacă fraţii îl vorbeau de rău dorea ca ceilalţi fii să-l considere pe Iosif
pe Iacob, tatăl lor, sau dacă îi aducea la ca principele lor sau ca un personaj sacru.
cunoştinţă tatălui ce se vorbea rău despre 4. e LXX are: „decât pe toţi fiii săi”.
fraţii săi. O ipoteză de interpretare a tex- 5. f Visele care ocupă un rol important
tului susţine că am fi în faţa unei discredi- în istoria lui Iosif (cf. cap. 40-41) sunt
tări a fraţilor, o denunţare pentru a ajunge mai degrabă premoniţii şi nu apariţii ale
superior lor, răspândirea unor calomnii cu divinităţii ca în 20,3; 28,12; 31,11.24;
privire la ei. În felul acesta textul ar stig- 1Rg 3,5 etc.
matiza pretenţiile expansioniste ale tribu- g
LXX omite ultima propoziţie.
lui lui Iosif, în defavoarea triburilor pro- 9. h LXX adaugă: „tatălui său”.
venite de la concubinele lui Iacob. 10. a După 35,19, Rahela era deja
 Gen 37,11 124

merge eu, mama taa şi fraţii tăi să ne prosternăm în faţa ta până la

Fap 7,9 pământ?”. 11 Fraţii săi îl invidiau, dar tatăl său păstra acest cuvânt.
42,9;
Dan 7,28;
Lc 2,19.51
Iosif, vândut de fraţii săib
35,4 12
Fraţii lui s-au dus la Sihem ca să pască oile tatălui lor. 13 Israel
i-a zis lui Iosif: „Oare fraţii tăi nu pasc oile la Sihem? Vino, te voi
trimite la ei”. El a răspuns: „Iată-mă”. 14 I-a zis [Israel]c: „Du-te, aşadar,
şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine şi adu-mi
veşti!”. L-a trimis din valea Hebronului şi [Iosif] a ajuns la Sihem.
15
Un om l-a găsit în timp ce el rătăcea pe câmp. Omul l-a întrebat:
Ct 1,7 „Ce cauţi?”. 16 El a spus: „Îi caut pe fraţii mei. Spune-mi, te rog, unde
pasc ei oile?”. 17 Omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit
spunând: «Să mergem la Dotan»”. Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a
găsit la Dotand.
18
Ei l-au văzut de departe şi, înainte ca el să se apropie de ei, s-au
1Sam 19,1;
Ier 11,21;
sfătuit să-l omoare. 19 Ei au zis unul către altul: „Iată, vine visătorule.
12,6; Mt 27,1 20
Acum, haideţi să-l ucidem, să-l aruncăm într-o fântână şi să zicem
Ier 38,6
că l-a mâncat un animal rău. Să vedem ce va fi cu visele lui!”.
21
Ruben a auzitf şi a voit să-l scoată din mâna lor. El a spus: „Să
42,22 nu-i luăm viaţa”. 22 Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l
în fântâna aceasta din pustiu, dar nu ridicaţi mâna asupra lui!”.
[Aceasta o zicea] ca să-l scoată din mâna lor şi să-l trimită înapoi la
moartă. arheologice, este localizat în actualul Tell
12. b Textul actual este fuziunea a Dotan, în apropiere de Jenin.
două tradiţii; în tradiţia iahvistă, Iuda este 19. e Expresia ebraică „Ba`al haHálömôt”
cel care îl salvează pe Iosif vânzându-l s-ar traduce literal „stăpânul viselor”, sau
unei caravane de ismaeliţi. În tradiţia elo- „interpretul viselor”, cu referinţă la o per-
histă, Ruben reuşeşte să-l coboare într-o soană abilă în interpretarea viselor.
fântână cu gândul de a-l salva, dar Iosif 21. f Ruben îşi exercită astfel funcţia
este preluat de nişte madianiţi, iar Ruben fratelui mai mare. În perioada patriarhală,
îl crede mort (v. 30. cf. 42,22). atunci când grupuri sau părţi dintr-o fami-
14. c Cf. LXX. lie erau departe de tată, ruda cea mai în
17. d Dotan, oraş binecunoscut în lite- vârstă îşi asuma rolul tatălui atunci când
ratura egipteană, în perioada lui Tut-Moses era necesar. Când grupul se întorcea acasă,
al III-lea, deosebit de înfloritor de la el trebuia să răspundă la întrebările tatălui.
1770-1500 î.C., confirmat şi de săpăturile 25. a Ebr.: „nükö´t”, răşină de astragal
125 Gen 37,30

tatăl lui. 23 Când Iosif a sosit la fraţii săi, ei l-au dezbrăcat pe Iosif de
haina sa, de haina cea cu mâneci lungi, cu care era îmbrăcat, 24 l-au
luat şi l-au aruncat în fântână; fântâna era goală, nu avea apă. 25 După
aceea s-au aşezat să mănânce.
Ridicându-şi ochii, au văzut o caravană de ismaeliţi venind din- 43,11

spre Galaad; cămilele lor erau încărcate cu răşinăa, balsamb şi mirc,

pe care mergeau să le descarce în Egipt. 26 Atunci Iuda a zis către
fraţii săi: „Ce folos dacă îl vom ucide pe fratele nostru şi vom aco-
peri sângele luid? 27 Haideţi mai degrabă să-l vindem ismaeliţilore şi
să nu fie mâna noastră asupra lui, pentru că este fratele nostru şi
carne din carnea noastră”. Şi fraţii lui l-au ascultat.
28
Au trecut nişte negustori madianiţi. Fraţii l-au tras pe Iosif şi 25,2

l-au scos din fântână şi l-au vândut pe Iosif ismaeliţilor cu douăzeci de Zah 11,12;
Mt 26,15;
arginţif. Iar ei l-au dus pe Iosif în Egipt. 29 Ruben s-a întors la fântână Fap 7,9

şi, iată, Iosif nu era în fântână. El şi-a sfâşiat haineleg. 30 S-a întors la
fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Şi eu unde să mă duc acum?”.
– răşină obţinută din secreţia ramurilor
unui arbust spinos – Astragalus Gummifer,
care creşte pe coastele aride din Iran şi
Turcia.
b
„cürî”, „Balanites Aegyptiaca”, „bal-
sam de Ierihon”, este un balsam obţinut
din acest arbust, ale cărui fructe conţin un
ulei cu proprietăţi curative. „Balsamul de
Galaad”, un produs vâscos obţinut din
arbustul Pistacia Lentiscus, folosit în
mod obişnuit în Palestina de către arabi
pentru a da gust dulciurilor şi ca gumă de
mestecat. Numit balsam de Galaad sau,
astăzi, balsam de Mecca, se exporta din
Arabia spre Egipt.
c
„lö†”. Este numitul „Ladanum”, o răşină
aromatică obţinută din frunzele unei plante,
Cistus Salvifolius, trandafiri de stâncă,
care creşte în Palestina. Răşină aromatică
obţinută din Cistus Laurifolius, un tufiş
spinos, verde tot timpul, cu inflorescenţe
mari de culoare albă sau roză, asemănă-
toare trandafirilor, exportată de ismaeliţi
în Egipt.
26. d Pentru a evita ca sângele victimei
să strige spre cer (cf. 4,10), criminalul îl
acoperea cu pământ (Ez 24,7; Iob 16,18).
27. e Atât legile biblice mai târzii, cât
şi legile din textele cuneiforme interzi-
ceau ceea ce Iuda şi fraţii săi au făcut cu
Iosif: vânzarea unui frate în schimbul
unei sume de arginţi. Era o crimă consi-
derată o ofensă capitală.
28. f LXX are: „monede de aur”.
Suma corespunde cu preţul din Lev 27,5
cerut pentru răscumpărarea unui bărbat
între cinci şi douăzeci de ani oferit tem-
plului. Acesta era şi preţul pentru vinde-
rea unui sclav.
29. g Ca semn al durerii profunde sau
al doliului, era sfâşiată haina de la gât
până la centură.
34. a Ebr.: „saq” se referă la un mate-
 Gen 37,31 126

31
Ei au luat atunci haina lui Iosif, au înjunghiat un ied şi au înmuiat
haina în sânge. 32 Au trimis haina cu mâneci lungi, au dus-o la tatăl
lor şi i-au spus: „Am găsit asta! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu”.
33
El a recunoscut-o şi a zis: „Haina fiului meu. Un animal sălbatic l-a
mâncat! Sfâşiat, sfâşiat a fost Iosif!”. 34 Iacob şi-a sfâşiat hainele, şi-a
pus un saca pe coapse şi l-a jelit pe fiul său multe zile. 35 Au venit toţi
31,15 fiii săi şi toate fiicele sale ca să-l mângâie; dar el nu voia mângâiere,
45,28 ci zicea: „Voi coborî în locuinţa morţilorb plângându-l pe fiul meu”.
Şi tatăl său îl plângea.
36
Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Putifarc, un demnitard al lui
Faraon, şi anume comandantul gărziie.

46,12; Iuda şi Tamar

38
Num 26,19-21;
1Cr 2,3-4 1
În vremea aceea, Iuda s-a coborât de la fraţii săi şi s-a aşezat
la un om din Adulamf, numit Hira. 2 Iuda a văzut-o acolo pe
fiica unui canaanean numit Şua, a luat-o de soţie şi a intrat la ea. 3 Ea
a zămislit, a născut un fiu şi i-a pus numele Er. 4 A zămislit iarăşi, a
mai născut un fiu şi i-a pus numele Onan. 5 A mai născut un fiu şi i-a
pus numele Şela; erag la Chezibh când l-a născuti.
rial textil grosolan, de culoare închisă. bucătarilor”. Asociat cu un termen cores-
Încingerea coapselor cu un asemenea sac punzător de la curtea babiloniană poate fi
făcea parte din ritualul doliului. înţeles şi „comandantul gărzilor”. Probabil
35. b „šü´ôl”: spaţiu subteran cufundat în este vorba de şeful aprovizionării generale
întuneric, în care morţii locuiesc ca umbre. a Egiptului.
36. c Lit.: „Pô†îpar” este transcrierea 1. f Adulam (cf. Ios 15,35; 1Sam 22,1;
numelui egiptean „Pa-di-pa-re”, care în- Mih 1,15) poate fi identificat, cel mai pro-
seamnă „cel pe care l-a dăruit zeul Ra”. babil cu Tell esh-Sheikh Madhkur, în
d
Termenul „sürîs” este transcrierea câmpia Şefelah, la sud-vest de Betleem şi
cuneiformului „sha-reshi”; ar putea fi un titlu nord-vest de Hebron.
egiptean împrumutat de la mesopotamieni 5. g Forma ebraică a verbului este la
care înseamnă, în sens larg: „oficial al cur- masculin şi unele traduceri îl subînţeleg
ţii”. LXX traduce termenul cu spadon, pe Iuda.
care înseamnă „eunuc”, dar curtea egip- h
Localitate necunoscută, probabil
teană nu cunoştea eunucii, nici măcar aceeaşi cu Aczib din Ios 15,44; Mih 1,14,
pentru paza haremului. la cinci km sud de Adulam.
e
Expresia ebraică „sar ha††aBBäHîm”, lit.: i
LXX are: „când i-a născut”.
„comandantul măcelarilor” (cf. 1Sam 9,23),
ceea ce a dus la interpretarea lui ca „şeful
127 Gen 38,12

6
Iuda a luat pentru Er, întâiul său născut, o soţie. Numele ei era
Tamara. 7 Er, întâiul-născut al lui Iuda, a fost rău înaintea Domnului;
şi Domnulb l-a făcut să moarăc. 8 Atunci Iuda i-a zis lui Onan: „Intră
la soţia fratelui tău, fă-ţi datoria de cumnatd şi ridică urmaşi fratelui
tău”. 9 Dar Onan, ştiind că urmaşii nu vor fi ai lui, de câte ori intra la
soţia fratelui său, îşi vărsa sămânţa pe pământ, ca să nu-i dea urmaşi
fratelui săue. 10 Ceea ce făcea el era rău înaintea Domnului, care a
făcut ca şi el să moarăf. 11 Iuda i-a zis norei sale Tamar: „Rămâi văduvă
în casa tatălui tău, până va creşte fiul meu Şela”. Căci zicea: „Să nu Rut 1,11-13

cumva să moară şi el ca fraţii lui”. Tamar a plecat şi a locuit în casa

tatălui ei.
12
Au trecut multe zile şi fiica lui Şua, soţia lui Iuda, a murit. Şi
după ce Iuda s-a mângâiat, s-a urcat la cei care-i tundeau oileg, la
6. a S-ar putea ca această femeie cana-
aneană, Tamar, care în traducere înseamnă
„palmier, curmal”, să fie într-o oarecare
legătură cu localitatea Tamar din Iuda, la
sud-vest de Marea Moartă, în apropierea
Edomului, unde era clanul lui Zerah (cf.
36,13; 38,30).
b
LXX are: „Dumnezeu”.
c
Cf. 1Sam 2,6, la fel ca în Gen 3,22;
4,5; 11,7, yahvistul nu atenuează psihologia
divină. Pentru el, Domnul este suveranul
care decide fără apel. O moarte prematură
este ca o pedeapsă pentru o vinovăţie.
8. d Iuda îi cere lui Onan să aplice Le-
gea Leviratului, de la lat. „levir” = cum-
nat (cf. Dt 25,5-10 şi Rut), cunoscută şi de
alte popoare, cum ar fi Asiria. Fratele de-
functului o lua în grijă pe văduvă şi avea
în vedere să dea o descendenţă pentru fra-
tele mort fără urmaşi. Copilul născut pur-
ta numele tatălui defunct şi moştenea ave-
rea familiei. Gen 38 arată că, originar,
văduva avea dreptul numai la un descen-
dent, nu şi acela de a se căsători cu cum-
natul. De aceea termenul de „căsătorie
leviratică” nu este corect.
9. e În primul rând, Onan refuză res-
ponsabilitatea leviratului. Se sustrage res-
ponsabilităţilor de a ridica urmaşi. El pune
pe primul plan interesul propriu şi nu pe
acela al lui Tamar şi al viitorului copil.
10. f În ambientul canaanean erau preo-
tese legate de „sterilitatea sacră”; în ciuda
repetatelor aventuri amoroase, acestea
trebuiau să rămână fără copii şi să păstreze
puritatea rituală. Pentru aceasta recurgeau
la orice mijloc posibil, aşa încât încheiau
căsătorii nu pentru a avea copii, ci „din
iubire”. Natural, această cultură era perversă
în ochii lui Dumnezeu, atât pentru faptul
că familia ebraică era orientată spre creşte-
rea copiilor, cât şi pentru faptul că din căsă-
toriile „din iubire” nu puteau avea moşteni-
tori. Cu multă probabilitate, Er şi Onan
şi-au însuşit anumite practici din acestea
abominabile renunţând la fii şi la moşte-
nire, adică două dintre promisiunile fun-
damentale ale religiei părinţilor: descen-
denţa şi ţara.
12. g Era o mare sărbătoare la triburile
de crescători de oi (cf. 1Sam 25,2-4;
2Sam 13,23).
 Gen 38,13 128

Timnaa, el şi prietenulb său Hira din Adulam. 13 I s-a dat de veste Tamarei
şi i s-a zis: „Iată, socrul tău urcă la Timna, ca să-şi tundă oile”. 14 Atunci
ea şi-a dat jos hainele de văduvie, s-a acoperit cu un văl, s-a parfu-
matc şi s-a aşezat la intrarea în Enaimd, pe drumul care duce la Timna;
căci a văzut că Şela crescuse şi ea nu-i fusese dată lui de soţie.
15
Iuda a văzut-o şi a crezut că este o desfrânatăe, pentru că îşi
acoperise faţaf. 16 S-a îndreptat spre ea pe drum şi a zis: „Lasă-mă să
intru la tine!” Căci nu ştia că este nora sa. Ea a zis: „Ce-mi dai, ca să
intri la mine?”. 17 El a răspuns: „Îţi voi trimite un ied din turmă”. Ea
a zis: „Da, dacă îmi dai o garanţie, până când îl vei trimite”. 18 El a
Ier 22,24;
Ag 2,23;
zis: „Ce garanţie să-ţi dau?”. Ea a zis: „Inelul tău, colanul tău şi toia-
Ct 8,6;
In 6,27
gulg pe care-l ai în mână”. El i le-a dat, a intrat la ea şi ea a rămas
însărcinatăh. 19 Ea s-a sculat, a plecat, şi-a dat jos vălul şi s-a îmbrăcat
cu hainele de văduvie. 20 Iuda a trimis iedul din turmă prin prietenul
său din Adulam ca să ia garanţia din mâna femeii, dar el n-a găsit-o.
21
A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este prostituata aceea,
12. a Două locaţii sunt posibile pentru de Timna. Este menţionat numai aici
Timna, care înseamnă „partea atribuită”. (probabil Enam din Ios 15,34).
Una este la hotarul lui Iuda, cam la 6-7 15. e Este vorba despre o prostituată
km nord-vest de Bet Şemeş, identificată sacră care juca un mare rol în sărbătorile
cu Tell el-Batashi (cf. Ios 15,10; 19,43 religioase. Canaaneenii îşi imaginau fecun-
plasează localitatea Timna pe teritoriul lui ditatea divină după modelul fecundităţii
Dan). Devine un centru renumit al ocupa- umane. Astfel prostituţia sacră trebuia să
ţiei filistene în timpul lui Samson (Jud asigure fertilitatea pământului şi fecundi-
14,1.2.5). O altă posibilitate, probabil de tatea oamenilor şi a turmelor. Aici Tamar
preferat în situaţia noastră, este Khirbet vrea cu orice preţ să dobândească un fiu
Tibneh, la aprox. 4 km sud, sud-vest de pentru soţul ei defunct. Gestul ei va fi recu-
Bet Şemeş (cf. Ios 15,57). noscut ca drept de către Iuda în v. 26 şi
b
LXX are: „păstorul”. lăudat de urmaşi (Rut 4,12).
14. c Sensul verbului „`älaP” este dis- f
LXX adaugă: „şi n-a recunoscut-o”.
cutat. Poate avea nuanţa de „a se ascunde”. 18. g Inelul cu pecete şi colanul de care
Alţii traduc verbul cu „a se parfuma, a se era atârnat constituiau un fel de act de iden-
farda”. titate. Inelul cu pecete era din metal sau pia-
d
Expresia ebraică „BüpetaH `ênayim” tră şi atârnat pe o coardă în jurul gâtului. To-
poate fi tradusă cu: „poarta ochilor, des- iagul era un alt mijloc de identificare, cu
chiderea ochilor, în bătaia ochilor”, posi- anumite podoabe şi iniţiale gravate în metal.
bilă aluzie la locul la vedere unde s-a aşe- Poate fi emblema autorităţii onducătorului.
zat Tamar. Enaim este un mic sat la vest h
LXX adaugă: „de la el”.
129 Gen 39,2

care stătea la Enaim pe drum?”. Ei au răspuns: „Nu a fost aici nicio

prostituată”. 22 El s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o; şi chiar
oamenii locului au zis: «Nu a fost aici nici o prostituată»”. 23 Iuda a
zis: „Să şi le ţină! Numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul
acesta, iar tu n-ai găsit-o”.
24
Cam după trei luni, i s-a dat de ştire lui Iuda: „Tamar, nora ta, s-a
desfrânat şi chiar a rămas însărcinată în urma desfrânării”. Iuda a zis:
„Scoateţi-o afară şi să fie arsă”a. 25 Pe când o scoteau afară, ea a trimis
să i se spună socrului ei: „De la omul căruia îi aparţin acestea am
rămas eu însărcinată; vezi, te rog, ale cui sunt inelul, colanul şi toiagul
acesta”. 26 Iuda le-a recunoscut şi a zis: „Eab este mai dreaptă decât minec,
fiindcă nu i-am dat-o fiului meu Şela”d. Şi de atunci nu a mai cunoscut-o. 1Sam 24,18
27
Când i-a venit vremea să nască, iată că în sânul ei erau doi gemeni. 25,24
28
Şi, în timpul naşterii, unul a scos mâna; moaşa i-a prins mâna şi a
legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit primul”. 29 Dar el şi-a
tras mâna înapoi şi, iată, a ieşit fratele lui. Ea a zis: „Cum ţi-ai deschis
o spărtură!”. De aceea i s-a pus numele Pereţe. 30 Apoi a ieşit fratele Rut 4,12.18-22;
Mt 1,3-6
lui care avea firul roşu la mână; de aceea i s-a pus numele Zerahf.

Iosif în în casa lui Putifar Ps 105,16-23;

39
Înţ 10,13-14;
Iosif a fost dus în Egipt şi Putifar, un demnitar al lui Faraon,
1
Fap 7,9-10

comandantul gărzii, bărbat egiptean, l-a cumpărat din mâna

ismaeliţilor care-l aduseseră acolo. 2 Domnul era cu Iosif şi el a fost Dt 2,7

24. a Arderea era o pedeapsă mai rară
şi era aplicată în cazul prostituţiei fiicei
unui preot (Lev 21,9; Ier 29.22-23).
26. b LXX are: „Tamar”.
c
În sensul că s-a îngrijit mai mult decât
Iuda de urmaşii patriarhului, nu că actul
său ar fi fost bun. În Fenicia, în sec. al
XIV-lea î.C., femeia care asigura prin
descendenţa regală prosperitatea regatu-
lui era numită „femeia dreptăţii regelui”.
d
Relaţia dintre socrul văduv şi noră
nu a fost decât ocazională şi autorul n-ar
vrea ca să fie luată ca un model de urmat.
29. e „Pereţ” însemană „spărtură”.
Din clanul lui se va naşte David din Rut
(Rut 4,19-22). Se pare că tribul lui a lăsat
urme în regiunea Ierusalimului: Pereţ-Uza
(2Sam 6,8); Baal Peraţim (2Sam 5,20);
Har Peraţim (Is 28,21).
30. f Is 60,1 foloseşte verbul „zäraH”
şi Is 60,3, substantivul „zeraH”, cu refe-
rinţă la strălucirea răsăritului de soare,
roşeaţa zorilor. Clanul era mai la sud şi,
probabil, de origine edomită (36,13).
 Gen 39,3 130

un om căruia îi reuşeau toate. El a rămas în casa egipteanului, stăpâ-

26,3 nul său. 3 Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi în tot ceea ce el
1Sam 18,14 făcea, Domnul făcea să reuşească prin mâna lui. 4 Iosif a aflat bună-
Ps 1,3;
Fap 7,10-11; voinţă în ochii luia şi l-a slujitb. El l-a pus peste casa sa şi i-a dat pe
mânăc tot ce avea. 5 După ce l-a pus peste casa lui şi peste tot ce avea,
30,27 Domnul a binecuvântat casa egipteanului de dragul lui Iosif; şi bine-
cuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el în casă şi pe câmp.
6
El a lăsat tot ce avea pe mâinile lui Iosif şi nu mai ştia nimic dintr-ale
sale decât de pâinea pe care el o mânca.

Iosif şi soţia stăpânului său

1Sam 16,12 Dar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip.
Prov 7,10-23;
7
După aceste lucruri, soţia stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a
Qoh 7,26;
1Cor 6,9.13 zis: „Culcă-te cu mine!”. 8 Dar el a refuzat şi i-a zis soţiei stăpânului
său: „Iatăd, stăpânul meu nu poartă grijă de nimic din casa lui şi mi-a
dat pe mână tot ce are. 9 Şie nimeni nu-i mai mare în casa aceasta
decât mine şi nu m-a oprit de la nimic, în afară de tine, pentru că tu
eşti soţia lui. Cum aş putea să fac răul acesta atât de mare şi să păcă-
2Sam 12,13;
Ps 51,6
tuiesc împotriva lui Dumnezeu?f”. 10 Chiar dacă ea îi vorbea lui Iosif
zi de zi, el n-a ascultat-o să se culce cu ea şi să fie cu ea; 11 Într-o
astfel de zi, elg a intrat în casă ca să-şi facă lucrul său şi nu era acolo
nici unul din oamenii casei, 12 ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te
Prov 5,3-8 cu mine!” El şi-a lăsat haina în mâna ei, a fugit şi a ieşit afară. 13 Când
a văzut ea că şi-a lăsat haina în mâna ei şi a fugith afară, 14 ea a che-
mat oamenii casei sale şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreui ca
să-şi bată joc de noi! El a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu
Dan 13,24 am strigat în gura mare. 15 Şi, când a auzit că ridic glasul şi strig, şi-a
lăsat haina lângă mine, a fugit şi a ieşit afară”.

4. a LXX are: „în faţa stăpânului lui”.
b
LXX are: „şi i-a plăcut”.
c
LXX adaugă: „lui Iosif”.
8. d LXX are: „dacă”.
9. e LXX are: „şi dacă nimeni”.
f
În această povestire interlocutorii
folosesc numele lui Dumnezeu şi nu al
Domnului (Yhwh), întrucât acţiunea se
petrece în străinătate, iar înţelepţii egip-
teni vorbeau deseori despre Dumnezeu
fără a-i da un nume propriu.
11. g LXX are: „Iosif”.
13. h LXX adaugă: „şi a ieşit”.
14. i LXX are: „slujitor evreu”.
131 Gen 40,5

16
Şi a ţinut haina lui la ea până s-a întors acasă stăpânul lui. 17 Ea
i-a vorbit cu aceleaşi cuvinte: „Servitorul evreu pe care ni l-ai adus,
a venit la mine ca să mă batjocoreascăa. 18 Dar cândb am ridicat glasul
şi am strigat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară”. 19 Când a
auzit stăpânul lui cuvintele soţiei sale care i-a zis: „Asta mi-a făcut
servitorul tău”, s-a aprins de mânie. 20 Stăpânul lui Iosif l-a luat şi l-a Prov 6,34

aruncat în temniţăc, locul unde erau închişi deţinuţii regelui. El a rămas

acolo, în temniţă.
21
Domnul a fost cu Iosif şi şi-a revărsat asupra lui bunătatea şi i-a Ps 106,46

dăruit trecere în ochii mai-marelui temniţei. 22 Mai marele-temniţei

i-a dat în mâna lui Iosifd pe toţi deţinuţii care erau în temniţă. Şi tot
ceea ce era de făcut acolo, făcea ele. 23 Mai marele-temniţei nu se mai
îngrijea de nimic din ce avea el pe mână, pentru că Domnul era cu el. 39,5-6

Şi tot ceea ce făcea el, Domnul făcea să reuşească.

Iosif interpretează visele demnitarilor Faraonului 41,11-13

40 După aceste lucruri, paharnicul regelui Egiptului şi pitarulf

1

au greşit împotriva stăpânului lor, regele Egiptului. 2 Faraon Prov 16,14;

19,12
s-a mâniat pe cei doi demnitari ai săi, pe mai-marele paharnicilor şi
pe mai-marele pitarilor. 3 I-a pus sub pază în casa comandantului
gărzii, în temniţă, în locul unde era închis Iosif. 4 Comandantul gărzii
l-a rânduit pe Iosifg pentru ei şi el i-a slujit. Ei au rămas o vreme sub
pază.
5
Amândoi, paharnicul şi pitarul regelui Egiptului, care erau închişi
în temniţă, au avut câte un vis în aceeaşi noapte: fiecare visul lui,

17. a LXX adaugă: „şi mi-a zis: «Am
să mă culc cu tine»”.
18. b LXX adaugă: „a auzit că”.
20. c Închisoarea era necunoscută în
Israel, de aceea autorul încearcă să expli-
ce această situaţie a lui Iosif precizând în
ce constă pedeapsa pe care a primit-o.
Termenul „Bêt hassöhar” este de origine
babiloniană şi înseamnă „închisoare”, lit.
„casa înconjurată, rotundă”, cu sensul de
împrejmuită de paznici.
22. d LXX adaugă: „închisoarea”.
e
LXX omite: „făcea el”.
1. f În administraţia egipteană sunt cel
care gustă vinul şi cel care coace pâinea,
funcţii de încredere, dar nu politice.
4. g LXX traduce: „Mai marele temni-
ţei i-a aşezat la un loc cu Iosif”.
 Gen 40,6 132

având fiecare interpretarea visului săua. 6 Când Iosif a venit la ei

dimineaţa, i-a privit şi i-a văzut abătuţi. 7 Atunci i-a întrebat pe dem-
nitarii lui Faraon, care erau cu el sub pază în casa stăpânului său şi
41,15 le-a zis: „De ce aveţi feţele triste astăzi?” 8 Ei i-au răspuns: „Am visat
41,16;
Dan 2,11.28
un vis şi nu este nimeni care să-l interpreteze”. Iosif le-a zis: „Inter-
pretările nu sunt oare ale lui Dumnezeu? Povestiţi-mi, aşadar”.
9
Mai-marele paharnicilor i-a povestit lui Iosif visul lui şi i-a zis:
„În visul meu, înaintea mea era o viţă de vie. 10 Viţa avea trei mlădiţe.
A înmugurit, a dat în floare şi s-au copt ciorchinii de struguri. 11 Paha-
rul lui Faraon era în mâna mea. Am luat strugurii, i-am stors în paha-
rul lui Faraon şi am pus paharul în mâna lui Faraon”. 12 Iosif i-a zis:
„Aceasta este interpretarea. Cele trei mlădiţe sunt trei zile. 13 Încă trei
zile şi Faraon îţi va înălţa capulb şi te va pune iarăşi în demnitateac ta.
Îi vei pune paharul în mână lui Faraon, cum făceai şi înainte, când
erai paharnicul lui. 14 Dar adu-ţi aminte de mine – că am fost cu tine
– când îţi va merge bine şi arată bunăvoinţă faţă de mine. Aminteşte-i
lui Faraon de mine şi scoate-mă din casad aceasta; 15 căci am fost
37,28; 39,20;
Dan 1,3;
răpit din ţara evreilor şi nici aici n-am făcut nimic ca să mă arunce în
6,22 groapă”.
16
Mai marele pitarilor a văzut că a dat o interpretare favorabilă şi
i-a zis lui Iosif: „Am avut şi eu un vis şi, iată, aveam trei coşuri cu
pâine pe capul meu. 17 În coşul de deasupra erau tot felul de bucate
făcute de pitare pentru Faraon, şi păsărilef le mâncau din coşul de pe

5. a La egipteni visele aveau rol de
premoniţie. Era căutată în ele cheia inter-
pretării evenimentelor. Visele teorematice
erau interpretate pe baza faptului visat dacă
acesta era bun sau rău în el însuşi. Visele
alegorice erau interpretate prin asociere
de idei sau jocuri de cuvinte. Interpretul,
numit „Har††öm”, căuta în vise oracolul
lui Dumnezeu. Iosif, întrucât cunoştea cheia
viselor (v. 15) şi avea puterea de a ghici
(cf. 44,15), descoperă oracolul divin.
13. b Expresia „a înălţa capul (unei
persoane)” înseamnă „a lua în consideraţie
cazul unei persoane”, iar rezultatul poate fi
favorabil, ca aici (cf. 40,21; 2Rg 25,27; Ier
52,31), sau nefavorabil (Gen 40,19.22).
LXX are: „îşi va aminti de începutul tău”.
c
LXX adaugă: „de mare paharnic”.
14. d LXX are: „temniţa”.
17. e În Egipt era o industrie foarte
diversificată a produselor de panificaţie.
Un dicţionar egiptean consemnează din
perioada respectivă 38 de feluri de prăji-
turi şi 57 de tipuri de pâine.
f
LXX adaugă: „cerului”.
133 Gen 41,7

capul meu”. 18 Iosif a răspuns şi a zis: „Aceasta este interpretarea.

Cele trei coşuri sunt trei zile. 19 Încă trei zile şi Faraon îţi va înălţa
capula şi te va atârna de un copac şi păsările vor ciuguli carnea de 2Sam 21,10

pe tine”.
20
A treia zi, ziua de naştere a lui Faraonb, el a făcut un ospăţ pen-
tru toţi slujitorii săi şi a luat în consideraţie cazulc mai-marelui pahar- Mc 6,21

nicilor şi pe cel al mai-marelui pitarilor în prezenţa slujitorilor săi:

21
L-a pus iarăşi pe mai-marele paharnicilor în slujba lui de paharnic
şi el punea paharul în mâna lui Faraon; 22 iar pe mai-marele pitarilor
l-a spânzurat, după cum le-a interpretat lor Iosif. 23 Dar mai-marele Qoh 9,15;
Lam 3,26
paharnicilor nu şi-a mai amintit de Iosif. L-a uitat.

Iosif interpretează visele Faraonului

41 După doi ani de zile, Faraon a avut un vis. El stătea lângă

1

Nild. 2 Şi, iată, au ieşit din Nil şapte vaci frumoase la vedere şi
grase la trupe şi au început să pască printre trestii. 3 Şi, iată, alte şapte
vaci urâte la vedere şi slabe la trup au ieşit din Nil şi stăteau pe malul
Nilului, lângă celelalte vaci. 4 Iar vacile urâte la vedere şi slabe la
trup le-au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase. Şi
Faraon s-a trezit.
5
A adormit din nouf şi a visat a doua oară şi, iată, că şapte spice
pline şi frumoase au crescut dintr-un pai. 6 Şi, iată, şapte spice subţiri
şi arse de vântul de răsărit au ieşit după ele. 7 Spicele subţiri le-au
înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit. Şi, iată,
era un vis.

19. a LXX are: „îţi va lua capul”.
20. b Ar putea fi vorba mai degrabă de
aniversarea întronării. La astfel de sărbă-
tori oficialii îşi depuneau însemnele şi de
obicei Faraonul li le încredinţa din nou,
împreună cu funcţiile lor.
c
Lit.: „a înălţat capul”. LXX are: „şi-a
amintit de”.
1. d Substantivul „yü´ör” înseamnă „râu”
sau „fluviu” şi desemnează în mod obişnuit
Nilul. De inundaţiile lui anuale depindea
toată bogăţia Egiptului.
2. e Zeiţa Hathor era reprezentată sub
chipul unei vaci care ieşea din Nil pentru
a-şi răspândi fertilitatea. Este zeiţa fertilităţii,
protectoarea Nilului şi divinitatea „valului
celui mare” sau a oceanului, mama a toate.
Cele şapte vaci erau simbolul lui Osiris, in-
ventatorul agriculturii şi al ciclului septenar.
5. f LXX omite: „a adormit”.
 Gen 41,8 134

Dan 2,1
8
Dimineaţa, sufletul lui era tulburat. El a trimis şi i-a chemat pe
Ex 7,11.22; toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui. Faraon le-a istorisit visul
Dan 2,2; 5,7
Dan 2,27 lui. Dar nimeni n-a putut să i-l interpreteze lui Faraon. 9 Atunci, mai-
marele paharnicilor a luat cuvântul şi i-a zis lui Faraon: „Mi-aduc
40,1.23 aminte astăzi de greşelile mele. 10 Faraon se mâniase pe slujitorii lui
şi mă pusese sub pază în casa comandantului gărzii, pe mine şi pe
mai-marele pitarilor. 11 Am avut un vis în aceeaşi noapte, eu şi el. Am
avut câte un vis, fiecare cu interpretarea lui. 12 Era acolo cu noi un
tânăr evreu, un servitor al comandantului gărzii. I-am povestit şi el
ne-a interpretat visele. Fiecăruia i-a interpretat după visul luia. 13 Şi cum
ne-a interpretat el, aşa a fost. Pe mine m-a pus iarăşi în demnitatea
mea, iar pe el l-a spânzurat”.

Ps 105,20-21; Iosif este adus în faţa lui Faraon

1Sam 2,8;
Prov 16,13;
Fap 7,10
14
Faraon a trimis şi l-a chemat pe Iosif. L-au scos în grabă din
Dan 2,25
groapă. El s-a ras, şi-a schimbat hainele şi a venit la Faraon. 15 Faraon
i-a zis lui Iosif: „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l interpre-
teze; şi am auzit zicându-se despre tine că, îndată ce auzi un vis, poţi
40,8; să-l interpretezi”. 16 Iosif i-a răspuns lui Faraon: „Nu eu. Dumnezeu
Dan 2,11.28;
Mt 10,20; va da un răspuns spre binele lui Faraon”b.
2Cor 3,5
17
Faraon i-a zis lui Iosif: „În visul meu, iată, stăteam pe malul
Nilului. 18 Şi, iată, din Nil au ieşit şapte vaci grase la trup şi frumoase
la vedere şi au început să pască printre trestii. 19 Şi, iată, au ieşit după
ele alte şapte vaci jigărite, foarte urâte la vedere şi slabe la trup: n-am
mai văzut aşa de urâte ca ele în toată ţara Egiptului. 20 Vacile slabe şi
urâte le-au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase. 21 Şi au
intrat în pântecele lor, dar nu se cunoştea că intraseră în pântecele
lor, căci înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca şi înainte. Şi m-am trezitc.
22
Am văzut în visul meu şi, iată, şapte spice pline şi frumoase creşteau
dintr-un pai. 23 Şi, iată, alte şapte spice seci, subţiri şi arse de vântul

12. a LXX omite această ultimă propoziţie. mântuitor”.

16. b LXX are: „fără ajutorul lui Dum- 21. c LXX adaugă: „şi am adormit din
nezeu, Faraon nu va primi nici un răspuns nou”.
135 Gen 41,39

de răsărit au apărut în urma lor. 24 Spicele subţiri le-au înghiţit pe cele

şapte spice frumoase. Am spus acestea magilor, dar n-a fost nimeni
care să desluşească [înţelesul]”.
25
Iosif i-a zis lui Faraon: „Visul lui Faraon este unul singur: Dum- Am 3,7;
Is 43,9.12;
nezeu i-a arătat lui Faraon ce are să facă. 26 Cele şapte vaci frumoase 44,7;
Dan 2,28;
sunt şapte ani şi cele şapte spice frumoase sunt şapte ani: visul este Mc 13,23

unul singur. 27 Cele şapte vaci slabe şi urâte, care au ieşit după ele,
sunt şapte ani; şi cele şapte spice seci şi arse de vântul de răsărit, vor 2Rg 8,1

fi şapte ani de foamete. 28 Acesta este cuvântul pe care i l-am spus lui
Faraon. Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ce are să facă. 29 Iată, vin
şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. 30 Şi vor veni după
ei şapte ani de foamete şi se va uita tot belşugul în ţara Egiptului.
Foametea va secătui ţara. 31 Nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară în
faţa acestei foamete care va urma, căci ea va fi foarte grea. 32 Şi dacă
visurile i s-au arătat lui Faraon de două ori, înseamnă că lucrul este
hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l Is 46,10

împlinească.
33
Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună Dt 1,13;
Fap 6,3
peste ţara Egiptului. 34 Faraon să acţioneze şi să pună supreveghetori
în ţară şi să strângă a cincea parte din roadele pământuluia Egiptului
în cei şapte ani de belşug. 35 Să adune toate alimentele, produsele din
aceşti ani buni care au să vină; să înmagazineze grâu sub autoritatea
lui Faraon; să păstreze produsele în cetăţi. 36 Produsele vor fi provizia
ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului şi
ţara nu va pieri de foamete”.

Gloria lui Iosif în Egipt Fap 7,10

37
Cuvintele acestea i-au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor
lui. 38 Faraon a zis slujitorilor săi: „Vom putea oare să găsim un om
ca acesta, cu duhul lui Dumnezeub în el?”. 39 Faraon i-a zis lui Iosif:

34. a Lit.: „din pământul”. LXX are: capacitatea de a salva ţara (1Sam 10,6;
„din toate roadele pământului”. 11,6; 16,13). Aici este comunicat unui
38. b Duhul lui Dumnezeu este confe- ministru înţelept, la fel ca în Dan 4,15;
rit regilor odată cu ungerea, pentru a le da 5,11-14.
 Gen 41,46 136

Dan 3,45 gr „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscute toate acestea, nu este
Prov 20,29 nimeni atât de priceput şi înţelept ca tine. 40 Tu vei fi mai-mare peste
casa mea şi tot poporul meu va asculta de cuvântul tăua. Numai cât
priveşte tronul voi fi mai mare decât tine”. 41 Faraon i-a zis lui Iosif:
Est 3,10; „Uite, te-am pusb peste toată ţara Egiptului”. 42 Faraon şi-a scos ine-
8,2.15
lul de la mână şi l-a pus în mâna lui Iosif; l-a îmbrăcat în haine din in
Dan 5,7.29 subţire şi i-a pus un lanţ din aur la gâtc. 43 L-a urcat în al doilea car,
după el şi strigau înaintea luid: „Înclinaţi-vă!”e. Astfel l-a pus peste
toată ţara Egiptului.
44
Faraon i-a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Fără tine, nimeni nu
va putea mişca mâna sau piciorulf în toată ţara Egiptului”. 45 Faraon
46,20 i-a pus lui Iosif numele Ţafnat-Paneahg şi i-a dat-o de soţie pe Ase-
nath, fiica lui Poti-Fera, preotul din Oni. Şi Iosif a ieşit să viziteze ţara
Egiptuluij.
46
Iosif avea treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui Faraon,
regele Egiptului. A plecat Iosif de la Faraon şi a străbătut toată ţara
Egiptului.

40. a Lit.: „tot poporul meu va săruta
gura ta”, frază tipică egipteană, poate alu-
zie la gestul de a săruta pământul în semn
de supunere în faţa demnitarului. Această
variantă este cea mai uşoară, dar impro-
babilă. LXX are: „tot poporul meu va as-
culta de gura ta”.
41. b LXX adaugă: „astăzi”.
42. c Haina vizirului avea o croială
aparte şi purtarea ei avea o valoare simbo-
lică, fiind echivalentul uniformei din zile-
le noastre. Colanul din aur a jucat un rol
important la curtea egipteană şi era echi-
valent cu conferirea unui rang.
43. d LXX are: „un crainic îl vestea”.
e
Lit.: „´abrëk”. Traducerea este nesi-
gură: poate fi „Atenţie!”, „Faceţi loc pen-
tru!” sau „În genunchi, înclinaţi-vă!”.
44. f LXX omite: „piciorul”.
45. g Nume egiptean ce înseamnă:
„Dumnezeu spune: «El este viu»”. Tradi-
ţia exegetică interpretează numele cu sen-
sul de „omul care dezvăluie faţa ascunsă
a lucrurilor”, „omul care explică lucrurile
ascunse” sau „omul care ştie lucrurile”.
Sf. Ieronim înţelege expresia ca „salvato-
rul lumii”.
h
Nume teofor: „Cea care aparţine zei-
ţei Neit”, zeiţă care era cinstită la Sais în
Delta Nilului.
i
LXX are „Heliopolis”, „Cetatea Soa-
relui”, un oraş aproape de Cairo. Astăzi se
cheamă Tell Hasan. Oraşul era cunoscut
în popor cu numele de „On”, „Unu”, iar
religios cu numele de „Pi-Re”. A fost con-
siderat întotdeauna ca un centru al cultu-
lui zeului soare Ra; preoţii săi erau consi-
deraţi „cei mai înţelepţi dintre egipteni”
(Herodot).
j
LXX omite ultima propoziţie.
137 Gen 42,2

Adeverirea cuvântului lui Iosif şi naşterea lui Manase şi Efraim

47
În cei şapte ani de belşug, pământul a dat rod din abundenţă.
48
[Iosif] a adunat toate produsele din cei şapte ania în ţara Egiptului
şi le-a pus în cetăţi, în fiecare cetate punând produsele câmpiei dim-
prejur. 49 Iosif a strâns foarte mult grâu, cât nisipul mării de mult,
încât au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50
Înaintea anilorb de foamete, lui Iosif i s-au născut doi fii pe care
i-a născut Asenat, fiica lui Poti-Fera, preotul din On. 51 Iosif a pus 48

întâiului născut numele Manasec, căci a zis el: „Dumnezeu m-a făcut
să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. 52 Celui de-al
doilea i-a pus numele Efraimd, căci a zis el: „Dumnezeu m-a făcut
roditor în ţara întristării mele”.
53
Au trecut cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului.
54
Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, după cum spusese
Iosif. Şi era foamete în toate ţările, dar în toată ţara Egiptului era
pâine. 55 Când toată ţara Egiptului a început să sufere de foame, popo-
rul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraonul a zis tuturor egipteni- In 2,5

lor: „Mergeţi la Iosif şi ce vă va spune el, aceea faceţi!”. 56 Când

foametea s-a întins în toată ţara, Iosif a deschis toate grânarelee şi
vindea grâu egiptenilor. Dar foametea devenea tot mai cumplită în
ţara Egiptuluif. 57 Toate ţările veneau în Egipt să cumpere grâu de la
Iosif, căci foametea creştea pe tot pământul. Ps 105,16;
Fap 7,11-12

Iosif şi fraţii lui

42 Când a aflat Iacob că este grâu în Egipt, Iacobg le-a zis fiilor
1

săi: „Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?”. 2 Apoi a zis:

„Iată, am auzit că este grâu în Egipt; coborâţi şi cumpăraţi de acolo

48. a LXX adaugă: „de belşug”. Misi-
unea lui Iosif este aceea cunoscută în Egipt
ca „supraveghetorul grânarelor Faraonului”.
50. b LXX are: „cei şapte ani de foa-
mete”.
51. c Joc de cuvinte între numele Ma-
nase („münaššè”) şi verbul „näšah”, „a uita”.
52. d Joc de cuvinte între numele
Efraim şi verbul „pära”, „a rodi”.
56. e Aşa LXX. TM are: „tot ceea ce
era în ele”.
f
LXX omite această ultimă propoziţie.
1. g LXX omite „Iacob”.
 Gen 42,3 138

grâu pentru ca să rămânem în viaţă şi să nu murim”. 3 Şi au coborât

fraţii lui Iosif, zece din ei, ca să cumpere grâu din Egipt. 4 Dar pe
Beniamin, fratele lui Iosif, Iacob nu l-a trimis cu fraţii lui, căci zicea:
„nu cumva să i se întâmple vreo nenorocire”.
5
Fiii lui Israel au venit ca să cumpere grâu, aşa cum veneau şi
12,10 alţii, căci era foamete în ţara Canaanului.

Prima întâlnire dintre Iosif şi fraţii lui

41,56
6
Iosif guverna peste ţară şi el era cel care vindea grâu pentru tot
poporul ţării. Au venit fraţii lui Iosif şi i s-au închinat cu faţa la pământa.
7
Cum i-a văzut pe fraţii lui, Iosif i-a recunoscut. Dar el nu li s-a făcut
cunoscut şi le-a vorbit cu asprime. El le-a zis: „De unde veniţi?” Ei
au răspuns: „Din ţara Canaan, ca să cumpărăm de mâncare”.
8
Iosif i-a recunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au recunoscut. 9 Iosif
şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis:
„Voi sunteţi spioni şi aţi venit să vedeţi locurile slabeb ale ţării”. 10 Ei
i-au răspuns: „Nu, domnul meu; servitorii tăi au venit să cumpere
hrană. 11 Noi toţi suntem fiii unui singur om; suntem oameni cinstiţi;
servitorii tăi nu sunt spioni”. 12 El le-a zis: „Ba nu! Aţi venit să vedeţi
locurile slabe ale ţării”. 13 Ei au zis: „Servitorii tăi sunt doisprezece.
Noi suntem fraţi, fii ai unui singur omc, din ţara Canaan; şi, iată, cel
mai mic este acum cu tatăl nostru, iar unul nu mai este”. 14 Iosif
37,30
le-a zis: „E întocmai cum v-am zis eu când am spus: «Sunteţi spi-
oni». 15 În aceasta veţi fi puşi la încercared. Pe viaţa lui Faraon că nu
veţi ieşi de aici până nu va veni aici fratele vostru cel mai mic! 16
Trimiteţi pe unul dintre voi să-l aducă pe fratele vostru, iar voi rămâ-
neţi prizonieri. Astfel, cuvintele voastre vor fi puse la încercare pentru
a şti dacă adevărul este de partea voastră. Dacă nu, pe viaţa lui Faraon,
voi sunteţi spioni”.

6. a Expresia trimite la sensul primu- 9. b Lit.: „goliciunea”. LXX are: „ur-

lui vis premonitoriu al lui Iosif: fraţii mele, drumurile”.
mai mari se închină în faţa fratelui mai 13. c LXX omite: „fiii unui singur om”.
mic. 15. d LXX are: „Iată cu ce veţi dovedi”.
139 Gen 42,31

17
Şi i-a pus pe toţi sub pază timp de trei zile, 18 iar a treia zi Iosif
le-a spus: „Faceţi aceasta şi veţi trăi, căci şi eu mă tem de Dumnezeu.
19
Dacă sunteţi oameni cinstiţi, un frate de-al vostru să rămână în închi- 20,11;
Prov 15,33
soarea în care voi aţi fost, iar voi plecaţi şi duceţi grâua pentru fami-
liile voastre înfometate. 20 Aduceţi-mi-l pe fratele vostru cel mai mic;
astfel, vorbele voastre se vor dovedi adevărate şi nu veţi muri”. Ei au
făcut aşa. 21 Îşi spuneau unul către altul: „De bună seamă, noi suntem 37,18-27;
Num 32,23
vinovaţi faţă de fratele nostru Iosif, pentru că am văzut strâmtorarea
sufletului său când se ruga de noi şi nu l-am ascultat. De aceea a venit Prov 12,14;
21,13
peste noi strâmtorarea aceasta”. 22 Ruben le-a răspuns: „Oare nu
v-am spus să nu săvârşiţi păcat împotriva copilului? Dar voi nu m-aţi
ascultat. Acum, iată, sângele lui cere răzbunare de la noi!”. 23 Ei nu
ştiau că Iosif înţelege, deoarece era un interpret între ei. 24 Iosif s-a
dus de lângă ei şi a plâns. Apoi s-a întors la ei şi le-a vorbit; l-a luat 43,30

dintre ei pe Simeonb şi l-a legat în faţa ochilor lor.

Întoarcerea fiilor lui Iacob în Canaan

25
Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună baniic fie-
căruia în sacul său şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa li s-a
făcut. 26 Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au plecat de acolo. 27 Unul
din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului la un loc de popas.
A văzut banii săi la gura sacului 28 şi el a zis fraţilor săi: „Mi s-au
înapoiat banii: iată, sunt în sacul meu!”. Atunci le-a sărit inima din
loc şi au zis unul altuia, tremurând: „Ce înseamnă oare lucrul acesta
pe care ni l-a făcut Dumnezeu?”
29
S-au întors la tatăl lor, Iacob, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot
ce li se întâmplase, zicând: 30 „Omul care este domnul ţării ne-a vor-
bit asprud şi ne-a luat drept spioni ai ţării. 31 Noi i-am spus: «Noi

19. a LXX are în continuare: „pe care
l-aţi cumpărat”.
24. b Dându-şi seama că Ruben a vrut să-l
salveze, Iosif îl ia ca prizonier pe Simeon,
cel de-al doilea ca vârstă, dar cel mai
mare dintre cei vinovaţi de vânzarea lui.
25. c Lit.: „argint”, erau bucăţi de me-
tal gravat care circulau ca monedă în im-
periul egiptean, încă din perioada dinasti-
ei a XVIII-a.
30. d LXX adaugă: „ne-a pus în temniţă”.
 Gen 42,32 140

suntem cinstiţi, nu suntem spioni. 32 Noi suntem doisprezece fraţi, fii

ai tatălui nostru; unul nu mai este şi cel mai tânăr este acum cu tatăl
nostru în ţara Canaan». 33 Omul care este domnul ţării, ne-a zis: «Iată
cum voi şti că sunteţi cinstiţi. Lăsaţi la mine pe unul dintre fraţii
voştri, luaţi [hrană] pentru familiile voastre înfometate şi plecaţi!
34
Aduceţi-mi-l pe fratele vostru cel mic. Voi şti astfel că nu sunteţi
spioni, ci oameni cinstiţi; vi-l voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi
putea să cutreieraţi prin ţară»”.
35
Când şi-au golit sacii, iată că în fiecare sac era punga cu bani a
fiecăruia. Văzând pungile cu banii lor, s-au înspăimântat şi ei, şi tatăl
lor. 36 Tatăl lor, Iacob, le-a zis: „M-aţi lăsat fără copii: Iosif nu mai
este, Simeon nu mai este şi vreţi să-l luaţi şi pe Beniamin. Asupra
mea cad toate!”.
43,9 37
Ruben i-a zis tatălui său: „Să-i omori pe cei doi fii ai mei, dacă
nu ţi-l aduc înapoi; încredinţează-l în mâna mea şi eu ţi-l voi aduce
42,4 înapoi”. 38 El a zis: „Fiul meu nu va coborî împreună cu voi; căci
fratele lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo neno-
rocire în călătoria pe care o faceţi, o să-mi coborâţi cărunteţea, cu
îndurerare, în locuinţa morţilor”.

A doua călătorie în Egipt

43 Foametea apăsa greu peste ţară. 2 Când au terminat de mâncat

41,57 1

grâul pe care-l aduseseră din Egipt, tatăl lor le-a zis: „Duceţi-vă
iarăşi şi mai cumpăraţi-ne ceva de mâncare”. 3 Iuda i-a răspuns:
42,15-20 „Omul ne-a spus clar: «Nu-mi veţi mai vedea faţa, dacă fratele vos-
trua nu va fi cu voi». 4 Dacă eşti de acord să-l trimiţi pe fratele nostru
cu noi, vom coborî şi-ţi vom cumpăra de mâncare. 5 Dar dacă nu eşti
44,23 de acord să-l trimiţi, nu vom coborî, căci omul ne-a spus: «Nu-mi
veţi mai vedea faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!»”. 6 Israel a
zis atunci: „Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău spunând omului
aceluia că mai aveţi un frate?” 7 Ei au răspuns: „Omul acela ne-a
întrebat insistent despre noi şi familia noastră şi a zis: «Tatăl vostru

3. a LXX adaugă: „mai tânăr”.

141 Gen 43,18

mai este în viaţă? Mai aveţi vreun frate?». Şi noi am răspuns la între-
bările acestea. Puteam noi, oare, să ştim că el ne va zice: «Aduceţi-l
pe fratele vostru!»?”. 8 Iuda i-a zis lui Israel, tatăl său: „Trimite băia-
tul cu mine; ne vom ridica şi vom merge ca să trăim şi să nu murim, 42,2

nici noi, nici tu şi nici copiii noştri. 9 Eu răspund de el; din mâna mea
să-l ceri. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine şi dacă nu-l voi pune îna- 42,37

intea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru toate zilele vieţii mele. 10 Căci
dacă n-am mai fi zăbovit atât, ne-am fi întors de două ori până acum”.
11
Israel, tatăl lor, le-a zis: „Dacă aşa trebuie, aşa să faceţi: luaţi-vă
în saci din cele mai bune roade ale ţării şi duceţi omului aceluia ca Prov 18,16;
37,25
dar, şi anume: puţin balsam, puţină miere, răşină, mir, fistic şi mig-
dale. 12 Luaţi cu voi de două ori mai mulţi bani şi banii care v-au fost
puşi înapoi în sacii voştri, daţi-i înapoi cu mâna voastră. Poate că a fost
o greşeală. 13 Luaţi-l pe fratele vostru, ridicaţi-vă şi întoarceţi-vă la
omul acela. 14 Dumnezeul cel atotputernica să vă facă să căpătaţi tre-
cere înaintea omului aceluia şi să-l trimită împreună cu voi şi pe ce-
lălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit 42,38

de copiii mei, lipsit să fiu!”

A doua întâlnire a lui Iosif cu fraţii săi

15
Bărbaţii au luat acest dar, au luat de două ori mai mulţi bani şi
pe Beniamin, s-au ridicat, au coborât în Egipt şi s-au prezentat înaintea
lui Iosif. 16 Iosif i-a văzut, pe ei şi pe Beniaminb, şi a zis mai-marelui
casei sale: „Adu-i pe oamenii aceştia în casă, taie ceea ce trebuie şi
pregăteşte masa, căci oamenii aceştia vor mânca împreună cu mine
la amiază!”. 17 Omul a făcut cum îi poruncise Iosif şi i-a dus pe băr-
baţi în casa lui Iosif.
18
Oamenii au fost cuprinşi de teamă deoarece au fost conduşi în
casa lui Iosif şi au zis: „Din pricina banilor puşi înapoi în sacii noştri
ultima dată am fost aduşi aici; vrea să se năpustească peste noi, să se
arunce asupra noastră ca să ne ia sclavi, cu tot cu măgarii noştri”c.

14. a LXX are: „Dumnezeul meu”. 18. c Versul din LXX sună puţin diferit:
16. b LXX adaugă: „fratele lui, născut „Ei, văzându-se aduşi în casa lui Iosif, şi-au
din aceeaşi mamă”. zis: «Din pricina banilor puşi în sacii noştri
 Gen 43,19 142

19
S-au apropiat de mai-marele casei lui Iosif şi i-au vorbit la uşa
casei; 20 şi au zis: „Ascultaţi, domnule, noi am mai coborât o dată aici
ca să cumpărăm grâne. 21 Apoi, când am ajuns la locul de popas, ne-am
42,27-28 deschis sacii şi, iată, banii fiecăruia erau la gura sacului său, banii
noştri după greutatea lor, şi i-am adus înapoi cu noi. 22 Am adus cu
noi alţi bani ca să cumpărăm grâne. Nu ştim cine a pus banii în sacii
noştri”. 23 [El] le-a zis: „Pace vouă! Nu vă temeţi! Dumnezeu, Dum-
nezeul tatălui vostrua v-a pus o comoară în saci. Banii voştrib au ajuns
la mine”. Şi l-a adus la ei pe Simeon.
24
Omul i-a dus pe bărbaţi în casa lui Iosifc şi le-a dat apă ca să-şi
18,4 spele picioarele. Şi a dat nutreţ măgarilor lor. 25 Ei şi-au pregătit darul
43,11;
Prov 17,8
pentru când avea să vină Iosif, la amiază; căci auziseră că aveau să
mănânce acolo.
26
Când Iosif a ajuns acasă, ei i-au adus în casă darul pe care-l
aveau în mâini şi i s-au închinat cu faţa la pământd. 27 El i-a întrebat
de sănătate şi a zis: „Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănă-
tos? Mai trăieşte?”. 28 Ei au răspuns: „Servitorul tău, tatăl nostru,
este sănătos; trăieşte încă”e. Iar ei s-au aplecat şi i s-au închinat.
35,24 29
Iosif a ridicat ochii şi l-a văzut pe Beniamin, fratele său, fiul mamei
Num 6,25;
2Tim 1,16
sale, şi a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr, despre care mi-aţi
vorbit?”. Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”. 30 Iosif
a ieşit în grabăf, căci s-a simţit mişcat în interior în faţa fratelui său
42,24 şi îi venea să plângă. A intrat într-o încăpere şi a plâns acolo. 31 Apoi
şi-a spălat faţa, a ieşit şi, stăpân pe sine, a zis: „Puneţi mâncarea!” 32 Şi
i-au pus lui de o parte, lor de o parte, iar egiptenilor care mâncau cu
el de o parte; căci egiptenii nu puteau să stea la masă cu evreii, fiindcă
46,34 lucrul acesta era un lucru abominabil pentru egipteni. 33 Ei s-au aşe-
zat în faţa lui: după vârsta lor, de la cel dintâi născut, după dreptul lui
prima dată am fost aduşi aici, ca să fim pârâţi mânt este diferită de închinarea din 42,6.
şi luaţi în robie, cu tot cu măgarii noştri»”. Acolo gestul exprima supunerea, în vreme
23. a LXX are: „Dumnezeul părinţilor ce aici gestul este însoţit de prezentarea
voştri”. unui dar: semn de omagiu. Vezi Mt 2,11.
b
LXX adaugă: „cinstiţi”. 28. e LXX adaugă: „Binecuvântat de
24. c LXX omite această propoziţie. Dumnezeu este omul acela”.
26. d Această închinare cu faţa la pă- 30. f LXX are: „s-a tulburat”.
143 Gen 44,10

de întâi-născut, şi până la cel mai tânăr, după tinereţea lui; şi oamenii Is 13,8

aceia se uitau cu mirare unul la altul. 34 Le-a adus porţii din [buca- Prov 23,1-3

tele] care erau înaintea lui; iar porţia lui Beniamin era de cinci ori
mai mare decât porţia tuturor celorlalţi. Au băut şi s-au veselita împre-
ună cu el.

Cupa lui Iosif în sacul lui Beniamin Prov 16,1.2.9

44 [Iosif] a poruncit mai-marelui casei lui, zicând: „Umple cu

1
42,25

provizii sacii oamenilor acestora, atât cât vor putea să ducă, şi

pune banii fiecăruia la gura sacului său. 2 Iar pocalul meu, cupa de
argint, s-o pui la gura sacului celui mai tânăr împreună cu banii pen-
tru grâul lui”. Şi acela a făcut după cum îi spusese Iosif.
3
Dimineaţa, când s-a făcut lumină, oamenii au fost lăsaţi să plece,
ei şi măgarii lor. 4 După ce au ieşit din cetate, nu erau departe, când
Iosif a spus către mai-marele casei sale: „Scoală-te şi urmăreşte-i pe
oamenii aceia şi, când îi vei ajunge, spune-le: «De ce aţi răsplătit Prov 17,13

binele cu rău? 5 Oare nu este aceasta [cupa] din care bea stăpânul
meu şi în care ghiceşteb? Rău aţi făcut ceea ce aţi făcut»”c.
6
El i-a ajuns şi le-a spus aceste cuvinte. 7 Ei i-au zis: „Cum poate
să spună domnul cuvinte ca acestea? Departe de servitorii tăi să fi
făcut o asemenea faptă! 8 Iată, banii pe care i-am găsit la gura sacilor
noştri ţi i-am adus înapoi din ţara Canaanului. Cum am fi putut să
furăm din casa stăpânului tău argint sau aur? 9 Să moarăd acela dintre
servitorii tăi la care se va găsie şi noi înşine să fim sclavi ai domnului
nostru!” 10 El a zis: „Acum, aşadar, să fie după cuvintele voastre! Ex 20,15
22,8

34. a Lit.: „S-au îmbătat”. („lekane”, „vas, lighean”). Practica respec-

5. b Expresia „în el ghiceşte viitorul”
trimite la practica lecanomanţiei, de ori-
gine babiloniană. Forma de divinaţie la
care se referă autorul este oleomanţia
(picurarea uleiului în apă) sau hidroman-
ţia (picurarea apei în ulei) sau, termenul
mai general, lecanomanţia (observarea
acţiunii lichidelor într-un recipient). Leca-
nomanţia este divinaţia cu ajutorul vaselor
tivă constă în urmărirea atentă a figurilor
pe care petele de ulei le alcătuiesc pe supra-
faţa apei dintr-un vas.
c
LXX începe acest verset astfel: „De
ce mi-aţi furat cupa de argint?”.
9. d Conform Codului lui Hammurabi,
cel care era dovedit de furtul obiectelor
sacre era pedepsit cu pedeapsa capitală.
e
LXX adaugă: „cupa”.
 Gen 44,11 144

Acela la care se va găsi, să fie sclavul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi”.
11
Ei s-au grăbit şi fiecare a coborât sacul lui la pământ şi fiecare şi-a
deschis sacul. 12 El a căutat, începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind
cu cel mai tânăr. Cupa a fost găsită în sacul lui Beniamin. 13 Ei şi-au
sfâşiat hainele, şi-a încărcat fiecarea măgarul şi s-au întors în cetate.
Prov 21,30 14
Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif pe când era el încă
acolo şi au căzut cu faţa la pământ înaintea lui. 15 Iosif le-a zis: „De
ce aţi făcut o faptă ca aceasta? Oare n-aţi ştiut că un om ca mine
poate să ghicească?”. 16 Iuda a răspuns: „Ce să spunem domnului
nostru? Ce să mai vorbim? Cum să ne îndreptăţim? Dumnezeu a
descoperit nelegiuirea servitorilor tăi. Iată, suntem sclavi ai domnu-
lui nostru: şi noi, şi acela la care s-a găsit cupa”. 17 Elb a zis: „Depar-
te de mine să fac aşa ceva. Acela la care s-a găsit cupa va fi sclavul
meu; dar voi mergeţi cu pace la tatăl vostru”.

Intervenţia lui Iudac

18
Iuda s-a apropiat de el şi i-a spus: „Te rog, domnul meu, îngăduie
slujitorului tău să vorbească înaintea domnului meu, fără ca mânia ta
să se aprindă împotriva slujitorului tău; căci tu eşti ca Faraonul. 19 Dom-
nul meu i-a întrebat pe servitorii săi: «Mai trăieşte tatăl vostru şi mai
aveţi vreun frate?». 20 Noi am răspuns domnului meu: «Noi avem un
tată bătrân şi un frate mai mic, care i s-a născut la bătrâneţe. Fratele
lui a murit, iar el a rămas singurul copil al mamei sale şi tatăl său îl
iubeşte». 21 Atunci tu ai spus servitorilor tăi: «Aduceţi-l la mine, ca
să-l văd cu ochii mei»d. 22 Noi am zis domnului meu: «Băiatul nu-l
poate părăsi pe tatăl său; căci dacă îşi va părăsi tatăl, acesta va muri».
23
Tu ai spus servitorilor tăi: «Dacă fratele vostru mai mic nu va
43,5 coborî cu voi, nu veţi mai putea vedea faţa mea». 24 Când am urcat la

13. a LXX adaugă: „sacul”.
17. b LXX are: „Iosif”.
18. c Discursul lui Iuda în apărarea lui
Beniamin este o capodoperă literară din
Vechiul Testament. Modelat după stilul
oratoric folosit în procesele judecătoreşti
care aveau loc la porţile oraşului, discur-
sul este împărţit în două secţiuni: v. 18-29
amintesc faptele care au dus la delict; în v.
30-34 sunt provocate emoţiile.
21. d Lit.: „ca să-mi cobor privirea”.
Din partea unuia mai mare sau din partea
lui Dumnezeu, este un semn de bunăvoinţă
(cf. Ier 24,6; 39,12; 40,4; Ps 33,18; 34,17).
145 Gen 45,5

slujitorul tău, tatăl meu, i-am spus cuvintele domnului meu. 25 Când
tatăl nostru ne-a zis: «Mergeţi din nou şi cumpăraţi ceva de mâncare»,
26
noi i-am zis: «Nu putem coborî; dacă este cu noi fratele nostru mai
mic, atunci coborâm. Căci nu putem să mai vedem faţa acelui om,
dacă fratele nostru mai mic nu este cu noi». 27 Atunci servitorul tău,
tatăl meu, ne-a zis: «Voi ştiţi că soţia mea mi-a născut doi fii; 28 unul
s-a dus de la mine şi am zisa: sigur a fost sfâşiat de vreun animal; 37,33

până astăzi nu l-am mai văzut. 29 Dacă îl luaţi şi pe acesta de la mine

şi i se va întâmpla vreo nenorocire, o să-mi coborâţi cărunteţea, cu
tristeţe, în lăcaşul morţilor». 30 Acum, dacă mă voi întoarce la servi-
torul tău, tatăl meu, şi nu va fi cu noi băiatul de al cărui suflet e legat
sufletul lui, 31 când va vedea că băiatul nu esteb, va muri; iar servitorii
tăi vor coborî cărunteţea servitorului tău, tatăl nostru, cu durere, în
lăcaşul morţilor. 32 Căci servitorul tău s-a pus garant pentru copil în 43,9

faţa tatălui meu, spunând: «Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vino-
vat să fiu faţă de tatăl meu pentru toate zilele vieţii mele». 33 Acum
îngăduie, te rog, servitorului tău să rămână în locul băiatului ca sclav Ex 32,32;
Est 8,6;
al stăpânului meu, iar băiatul să urce cu fraţii săi. 34 Cum să urc la Rom 5,7-8;
9,3
tatăl meu fără ca băiatul să fie cu mine? N-aş putea să văd nenoroci-
rea care l-ar lovi pe tatăl meu”.

Iosif se face cunoscut fraţilor săi

45 Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea celor de faţă şi a stri-

1

gat: „Scoateţi-i pe toţi afară din faţa mea!”. Şi nu a mai rămas

nimeni cu el; Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi. 2 Şi-a ridicat glasul Fap 7,13

şi a plâns. L-au auzit egiptenii şi l-a auzit şi casa lui Faraonc.

3
Iosif le-a spus fraţilor săi: „Eu sunt Iosif. Mai trăieşte tatăl meu?”
Dar fraţii lui nu au fost în stare să-i răspundă, aşa erau de înspăimân- 50,15

taţi de prezenţa lui. 4 Iosif le-a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de

mine!”. Şi ei s-au apropiat. El le-a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru,
pe care l-aţi vândut în Egipt. 5 Dar acum nu vă întristaţi şi nu mai fiţi
28. a LXX are: „voi aţi zis”. astfel: „Toţi egiptenii au auzit, şi a ajuns
31. b LXX adaugă: „cu noi”. să se audă până la casa lui Faraon”.
2. c LXX traduce ultima propoziţie
 Gen 45,6 146

50,20; abătuţi că m-aţi vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea
Rom 8,28
voastră pentru a vă păstra în viaţă!”. 6 Iată, sunt doi ani de când este
foamete în ţară şi mai sunt încă cinci ani în care nu va fi nici arat, nici
secerat. 7 Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să rămână un rest din
voia în ţară şi ca să rămâneţi în viaţă printr-o mare eliberare. 8 Aşadar,
nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu. El m-a făcut ca un tată pentru
41,42-43 Faraonb, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului.
9
Grăbiţi-vă, mergeţi la tatăl meu şi spuneţi-i: «Aşa zice fiul tău Iosif:
‹Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară la mine şi nu
46,28; zăbovi! 10 Vei locui în ţinutul Goşenc şi veţi fi aproape de mine, tu, fiii
47,1-6; 50,8;
Ex 8,18; tăi şi fiii fiilor tăi, turmele tale, vitele tale şi tot ce este al tău. 11 Acolo
9,26
mă voi îngriji de tine, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; astfel,
nu vei duce lipsă nici tu, nici casa ta şi nimic din ce este al tău›. 12 Iată,
ochii voştri şi ochii fratelui meu Beniamin văd că însăşi gura mea vă
vorbeşted». 13 Povestiţi-i tatălui meu despre toată cinstea pe care o am
Fap 7,14
în Egipt şi tot ce aţi văzut; grăbiţi-vă să-l aduceţi pe tatăl meu aici”.
14
El a căzut pe grumazul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beni-
amin a plâns şi el pe grumazul lui. 15 I-a sărutat pe toţi fraţii lui şi a
plâns cu ei. După aceea fraţii lui au stat de vorbă cu el.

Invitaţia Faraonului
Vestea s-a auzit în casa lui Faraon: „au venit fraţii lui Iosif”. Lucrul
16

Prov 16,15 acesta i-a plăcut lui Faraon şi slujitorilor lui. 17 Faraon i-a zis lui Iosif:
„Spune fraţilor tăi: «Aşa să faceţi: Încărcaţi-vă animalele de povară,

7. a Termenul teologic ebraic „šü´ërît” şi separată de indigeni. Este greu de identi-

apare o singură dată în Pentateuh. Are
semnificaţia de „a păstra o descendenţă”
după o catastrofă.
8. b Pentru titlul de la curte „tată” a se
vedea Is 9,5; 22,21; Est 3,13; 8,12 (în lite-
ratura egipteană, de exemplu, vizirul
Ptah-hotep, sec. XIV î.C., era numit „tatăl
zeului”, adică al lui Faraon).
10. c LXX are: „Gesem din Arabia”.
Termenul Goşen este probabil de origine
semitică şi indică o regiune foarte fertilă
ficat acest ţinut: lipsesc documentele egip-
tene, cele clasice nu sunt unanime şi cele
biblice plasează ţinutul fie într-un oraş sau
regiune palestiniană (Ios 10,41; 11,16;
15,51), fie în întreaga Arabie (cf. LXX),
fie în regiunea orientală a Egiptului, deci,
în afara Canaanului (Gen 47,4.27). În 47,11
este identificat cu „pământul lui Ramses”.
12. d Formulă care exprimă mai mult
autoritatea celui care vorbeşte decât inti-
mitatea lui cu interlocutorii.
147 Gen 45,28

plecaţi şi mergeţi în ţara Canaanului; 18 luaţi-l pe tatăl vostru şi fami-

liile voastre şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara 47,6;
Ps 81,17
Egiptului şi veţi mânca măduva pământului» a. 19 Iar tu dă-le această
poruncă: «Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului careb pentru
copiii voştri şi pentru soţiile voastre; luaţi-l şi pe tatăl vostru şi veniţi
înapoi! 20 Să nu vă pară rău de lucrurile pe care le veţi lăsac, căci tot
ce este mai bun în toată ţara Egiptului va fi al vostru»”.

Întoarcerea în Canaan
21
Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat care, după porunca lui
Faraond; le-a dat şi merinde pentru drum. 22 Le-a dat la toţi haine de
schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de arginţie şi cinci schimburi 2Rg 5,5

de haine. 23 Tatălui său i-a trimis astfel: zece măgari încărcaţi cu tot
ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţef încărcate cu grâu, pâine şi
hrană pentru tatăl său ca să aibă pe drum. 24 Apoi le-a dat drumul
fraţilor săi şi ei au plecat. Şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum”g.
25
Ei au urcat din Egipt şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor,
Iacob. 26 Ei i-au spus: „Iosif este încă în viaţă şi domneşte peste toată
ţara Egiptului”. Dar inima lui Iacob nu a tresărit, pentru că nu-i cre- Ps 126,1;
Iob 9,16
dea. 27 Când i-au spus ei toate cuvintele lui Iosif, pe care acesta le Lc 24,11

zisese lor, şi când a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l

aducă, atunci duhul lui Iacob, tatăl lor, s-a reînsufleţit. 28 Israel a zis:
„Îmi este de-ajuns că fiul meu Iosif este încă în viaţă. Mă duc să-l 46,30

văd înainte de a muri”.

18. a Adică cele mai bune sau alese
roade ale pământului.
19. b Nu este vorba despre carele
uşoare de război, ci despre vehicule grele
care transportau emigranţi sau exilaţi, în
cazul de faţă, pruncii şi femeile care nu
puteau face călătoria pe jos. Papirusul
Anastasi VI descrie o situaţie asemănă-
toare: faraonul Marnephtah dă permisiu-
nea unui grup de beduini să poată pătrun-
de în Egipt şi „să trăiască împreună cu
turmele pe teritoriul regelui”.
20. c Lit.: „Obiectele care nu pot fi trans-
portate cu carul”, după tradiţia elohistă;
după tradiţia iahvistă (46,1) şi sacerdotată
(46,6), Israel ia cu sine toate bunurile.
21. d LXX adaugă: „Regele”.
22. e LXX are: „galbeni”. 300 de arginţi
este echivalentul a aproximativ 3,4 kg de
argint.
23. f LXX are: „catâri”. De asemenea,
omite din propoziţie cuvintele „grâu” şi
„hrană”.
24. g Aluzie la vechile certuri între ei.
 Gen 46,1 148

Plecarea lui Iacob în Egipt

46 Israel a plecat împreună cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba

1

21,33; 28,10 şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. 2 Dumnezeu i-a
15,1; 31,24 vorbit lui Israel într-o viziunea de noapte: „Iacob, Iacob!” El a răs-
26,23-25; puns: Iată-mă!”. 3 El a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui
28,13-15
tău! Nu te teme să cobori în Egipt, căci acolo voi face din tine un
50,1 popor mare. 4 Eu voi coborî cu tine în Egipt şi tot eu te voi scoate de
acolo. Iar Iosif îşi va pune mâna peste ochii tăib”. 5 S-a ridicat Iacob
Fap 7,15 de la Beer-Şeba. Iar fiii lui Israel i-au urcat pe Iacob, tatăl lor, şi pe
45,19-21 copiiic şi soţiile lor în carele pe care le trimisese Faraond ca să-i aducă.
6
Au luat cu ei turmele şi averea pe care o agonisiseră în ţara Cana-
anului. Au venit, în Egipt, Iacob şi tot neamul său împreună cu el:
7
fiii lui şi fiii fiilor lui, fiicele lui şi fiicele fiilor lui; pe tot neamul său
l-a adus cu sine în Egipt.

Familia lui Iacob

Dt 26,5;
Num 20,15;
8
Acestea sunt numele fiilor lui Israele care au venit în Egipt, Iacob
Ios 24,4;
Is 52,4;
şi fiii lui. Întâiul născut al lui Iacob: Ruben. 9 Fiii lui Ruben: Enoh,
Ps 105,23;
Fap 7,14-15
Palu, Heţron şi Carmi. 10 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin,
Ex 1,1-5; Ţohar şi Saul, fiul canaaneencei. 11 Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi
Num 26;
1Cr 1–2 Merari. 12 Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zerah. Er şi Onan au
murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul. 13 Fiii
38,3-10 lui Isahar: Tola, Puva, Iobf şi Şimron. 14 Fiii lui Zabulon: Sered, Elon
29,31-35; şi Iahleel. 15 Aceştia sunt fiii pe care Lea i-a născut lui Iacob în Pa-
30,17-21
dan-Aram, precum şi pe Dina, fiica sa. Toţi, fii şi fiice, erau treizeci
şi trei de suflete.

2. a Este ultima teofanie din epoca pa- 5. c LXX are: „avutul”.

triarhală: Dumnezeu îi porunceşte lui Ia-
cob să coboare în Egipt (deja în perspec-
tiva exodului, v. 4), aşa cum îi poruncise
lui Abraham să pornească spre Canaan în
12,1.
4. b Cu sensul de „a închide ochii”, dar
şi în semn de binecuvântare.
d
LXX are: „Iosif”.
8. e Această listă pare a fi un rezumat
al listei mai vechi din Num 26.
13. f Urmând PS şi LXX, unele tradu-
ceri moderne corectează varianta Iob cu
Iaşub armonizând textul cu listele din
Num 26,24 şi 1Cron 7,1.
149 Gen 46,29

16
Fiii lui Gad: Ţifion, Haghi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areli. 17 Fiii
lui Aşer: Imna, Işva, Işvi, Beria şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria:
Heber şi Malkiel. 18 Aceştia sunt fiii Zilpei pe care o dăduse Laban 30,9-13

fiicei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacob, de toţi, şaisprezece
suflete.
19
Fiii Rahelei, soţia lui Iacob: Iosif şi Beniamin. 20 Lui Iosif i s-au
născut, în ţara Egiptului, Manase şi Efraim, pe care i-a născut Asenat, 41,45.50-52

fiica lui Poti-Fera, preotul din Ona. 21 Fiii lui Beniamin: Bela, Becher,
Aşbelb, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard. 22 Aceştia 30,22-24;
35,16-18
sunt fiii Rahelei care i s-au născut lui Iacob: toţi, paisprezece sufletec.
23
Fiii lui Dan: Huşim. 24 Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi
Şilem. 25 Aceştia sunt fiii Bilhei pe care i-o dăduse Laban fiicei sale 30,1-8

Rahela; pe aceştia i-a născut ea lui Iacob: toţi, şapte suflete.

26
Sufletele care au venit cu Iacob în Egipt şi care au ieşit din
coapsele lui, fără a le socoti pe soţiile fiilor lui Iacob, au fost de toate
şaizeci şi şase de suflete. 27 Şi fiii lui Iosif care i se născuseră în Egipt
erau două suflete. Toate sufletele din casa lui Iacob care au venit în Ex 1,5;
Dt 10,22;
Egipt erau şaptezecid. Fap 7,14

Iacob şi Iosif se întâlnesc

[Iacob] L-a trimis pe Iuda înaintea sa la Iosif ca să-i pregătească
28 43,8;
44,16-34
sosirea în ţinutul Goşene. Şi au ajuns în ţinutul Goşen. 29 Iosif şi-a
pregătit carul şi a urcat să-l întâmpine pe Israel, tatăl său, în Goşen.
20. a LXX adaugă: „Manase a avut fii 27. d Pentru autorul listei, numărul 70
pe care i-a născut concubina lui Sira: pe este cel tradiţional (Ex 1,5; Dt 10,22;
Machir; Machir l-a născut pe Galaad. Fiii Ex 24,1-9). Fiecare cifră este o construc-
lui Efraim, fratele lui Manase: Sutalaam ţie a autorului: fiii Leei sunt jumătate din
şi Taam. Iar fiii lui Sutalaam: Edom”. Plu- total şi fiecare dintre slujitoare are jumă-
ralul indică faptul că unicul fiu a avut mai tate din fiii stăpânei. Majoritatea sunt
mulţi urmaşi. Cei cinci urmaşi ai lui Manase nume de persoane şi nu de triburi: găsim
şi Efraim vor determina un număr total de nume de animale, nume care derivă din
75 de suflete, tradiţie folosită de Fap 7,14. constituţia fizică sau din caracteristicile
21. b LXX inserează aici: „Bela i-a spirituale ale persoanei, nume care exprimă
avut de fii pe:”. bucuria sau dorinţa părinţilor şi nume teo-
22. c LXX are aici: „optsprezece su- forice.
flete”, corespunzând cu Num 26,40-41. În 28. e LXX are: „Heroonpolis, în ţinu-
realitate, lista conţine 19 nume. tul Ramses” şi omite ultima propoziţie.
 Gen 46,30 150

45,14-15
Îndată ce l-a văzut, a căzut pe grumazul lui şi a plâns pe grumazul lui
45,28 îndelung. 30 Israel i-a spus lui Iosif: „De acum pot să mor, căci ţi-am
văzut faţa şi că mai trăieşti”.
45,10 31
Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui săua: „Voi merge, îi voi
45,16-18 da de veste lui Faraon şi-i voi spune: «Fraţii mei şi casa tatălui meu,
care erau în ţara Canaan, au venit la mine. 32 Oamenii aceştia sunt
31,38;
37,12
păstori de turme, căci ei se ocupă cu creşterea animalelor; ei şi-au
adus turmele, cirezile şi tot ce au». 33 Şi, când vă va chema Faraon şi
vă va întreba: «Cu ce vă îndeletniciţi?», 34 voi să răspundeţi: «Servito-
rii tăi au crescut vite, din tinereţea noastră până acum, atât noi, cât şi
părinţii noştri»b. În felul acesta veţi locui în ţinutul Goşen”. De altfel,
43,32 orice păstor de la turmă este un lucru abominabil pentru egiptenic.

Iacob, în faţa lui Faraon

47 Iosif s-a dus şi i-a dat de veste lui Faraon spunând: „Tatăl
1

meu şi fraţii mei, cu turmele lor, cu cirezile lor şi cu tot ce au ei,

au sosit din ţara Canaanului; iată, sunt în ţinutul Goşen”. 2 Din gru-
pul fraţilor săi a luat cinci bărbaţi şi i-a prezentat înaintea lui Faraon.
3
Faraon i-a întrebat pe fraţii luid: „Cu ce vă îndeletniciţi?”. Ei au
răspuns lui Faraon: „Servitorii tăi sunt păstori la turmă, atât noi, cât
Dt 26,5 şi părinţii noştri”. 4 I-au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim
în ţară pentru că nu mai este păşune pentru turmele servitorilor tăi,
căci este o mare foamete în ţara Canaanului. Îngăduie, acum, servi-
torilor tăi să se aşeze în ţinutul Goşen!”.
5
Faraon i-a zis lui Iosif:e „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. 6 Ţara
Egiptului este înaintea ta; aşază-i pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai

31. a LXX omite: „şi familiei tatălui său”.
34. b Triburile mai sunt încă triburi de
păstori, şi nu sclavii „evrei”, cum vor fi de-
venit la începutul exodului.
c
Nu există vreo indicaţie în scrierile
egiptenilor că aceştia dispreţuiau păstorii;
probabil s-a vrut prin această expresie să
se explice ura egiptenilor împotriva hixo-
şilor, regii păstori. Repulsia egiptenilor
s-ar explica prin faptul că evreii erau păs-
tori care sacrificau oi, animale sacre pen-
tru zeul Khnum din Elefantine.
3. d LXX adaugă: „Iosif”.
5. e LXX are în v. 5-6 o ordine diferită
a frazelor. La v. 5 adaugă: „Iacob şi fiii săi
au venit la Iosif, în Egipt, şi Faraon, regele
Egiptului, a auzit de asta. Atunci Faraon
i-a vorbit aşa lui Iosif”.
151 Gen 47,18

bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Goşen. Şi, de cunoşti printre ei

oameni pricepuţi, pune-i supraveghetori peste turmele mele!”. 7 Iosif 14,19;
Ex 12,32
l-a adus pe Iacob, tatăl său, şi l-a prezentat înaintea lui Faraon. Iacob
l-a binecuvântat pe Faraona. 8 Faraon l-a întrebat pe Iacob: „Câte sunt 25,7; 35,28;
47,28
zilele anilor vieţii tale?”. 9 Iacob i-a răspuns lui Faraon: „Zilele ani-
lor pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puţine şi rele au fost Iob 14,1;
Ps 90,9;
zilele anilor vieţii mele şi n-au ajuns zilele anilor vieţii părinţilor Ef 5,16

mei, în zilele pribegiei lor”. 10 Iacob l-a binecuvântat pe Faraon şi a

plecat dinaintea lui Faraon. 11 Iosif l-a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii
săi şi le-a dat o proprietate în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a Ex 1,11;
12,37
ţării, în ţinutul lui Ramsesb, cum poruncise Faraon.
12
Iosif s-a îngrijit de pâinea pentru tatăl său, pentru fraţii săi şi
pentru toată casa tatălui său, după numărul copiilor.

Politica agrară a lui Iosif

13
Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara
Egiptului şi ţara Canaanului erau epuizate din pricina foametei. 14 Iosif
a adunat toţi banii care se găseau în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului 41,56-57

în schimbul grâului pe care ei îl cumpărauc şi i-a dus în casa lui Faraon.

15
Când s-au terminat banii din ţara Egiptului şi din ţara Canaanu-
lui, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce
să murim în faţa ta? Căci s-au terminat banii”. 16 Iosif a zis: „Aduceţi
vitele voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre dacă s-au
terminat banii”. 17 Şi-au adus vitele la Iosif şi Iosif le-a dat pâine în
schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite şi în schimbul măga-
rilor. În anul acela i-a hrănit cu pâine în schimbul tuturor turmelor lor. Prov 11,26
18
După ce a trecut anul acela, au venit la el în anul următor şi i-au
zis: „Nu putem să ascundemd domnului nostru că s-au terminat banii
şi că turmele de animale sunt la domnul nostru; nu ne-au mai rămas

7. a Verbul poate fi înţeles şi cu sensul de
„a saluta”, poate „a saluta cu o binecuvântare”.
11. b Numele este anacronic. Localita-
tea Ramses, identificată cu Tanis sau
Qantir, n-a putut să primească acest nume
decât mai târziu, de la Ramses al II-lea.
14. c LXX are: „pe care-l vindea şi-l
împărţea lor”.
18. d LXX, în loc de „nu putem să as-
cundem”, are „Să nu pierim din pricina
domnului nostru”.
 Gen 47,19 152

înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre. 19 De

Lam 1,11; ce să pierim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne pe
5,9;
Neh 5,3 noi şi pământurile noastre în schimbul pâinii. Vom fi sclavi ai lui
Faraon, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţăa ca să trăim şi să
nu murim şi pentru ca pământul să nu rămână pustiu”.
20
Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului;
căci egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea.
Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui Faraonb. 21 Cât despre popor, l-a mutat
în cetăţic, de la o margine la alta a hotarelor Egiptului. 22 Numai pămân-
turile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era un decret de la Faraon
în folosul preoţilor, care trăiau din raţia pe care le-o dădea Faraon; de
aceea ei nu şi-au vândut pământurile.
23
Iosif a zis poporuluid: „Iată, v-am cumpărat astăzi pe voi şi pămân-
45,6 turile voastre, pentru Faraon. Iată, aveţi sămânţă, ca să puteţi semăna
41,34 pământul. 24 La vremea recoltei, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar
celelalte patru părţi să fie ale voastre, ca sămânţă pentru câmp, ca
hrană pentru voi şi pentru cei din casele voastre şi ca hrană pentru
copiii voştrie”. 25 Ei au zis: „Tu ne-ai salvat viaţa! Să aflăm trecere
înaintea domnului nostru şi vom fi servitori ai lui Faraon”. 26 Din
aceasta a făcut Iosif o regulăf care este până astăzi pe teritoriul Egip-
Esd 7,24 tului: a cincea parteg să i se dea lui Faraon; numai pământul preoţilor
era al lor; nu era al lui Faraon.

19. a LXX adaugă: „ca să semănăm”.
20. b Aici îşi are originea expresia bi-
blică: „Egiptul, ţara sclavilor şi a sclaviei”,
unde totul îi aparţine Faraonului, în con-
trast cu Israelul unde un om ca Nabot
avea drept asupra pământului, chiar îm-
potriva pretenţiilor regelui (1Rg 21).
21. c Unele traduceri moderne adoptă
varianta SP, LXX şi Vg: „l-a redus la sta-
rea de sclavie”.
23. d LXX are: „tuturor egiptenilor”.
24. e LXX omite: „şi ca hrană pentru
copiii voştri”.
26. f Acest decret („Hôk”) este decretul
„gravat pe piatră” sau pe tablete. Este un act
dat de un prinţ (cf. Gen 49,10, Num 21,18;
Jud 5,9.14). Moise (Ex 15,25) şi Iosue
(Ios 24,25) vor da decrete ce vor deveni
apoi ordonanţe regale (Mih 6,16) înainte
de a deveni un element al legislaţiei divine
deuteronomiste.
g
Acest impozit este puţin documentat
în istoria Egiptului. Era mai bine cunos-
cut un impozit constând în „cinci măsuri”
din produse. Autorul este uimit de siste-
mul decimal al egiptenilor în opoziţie cu
sistemul sexagesimal asiatic şi insistă
asupra numărului cinci.
153 Gen 48,6

Ultimele dorinţe ale lui Iacob

27
Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Goşen. Ei au luat din
el în stăpânire, au fost rodnici şi s-au înmulţit foarte mult. 28 Iacob a 35,11; 46,3;
Dt 26,5;
trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; zilele lui Iacob, anii vieţii Ps 105,24

sale, au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani. 29 Când s-au apropiat 49,29-32;
50,5-13
zilele ca Israel să moară, l-a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă
am căpătat trecere înaintea ta, pune mâna sub coapsa mea şi arată-mi 50,24-25

bunăvoinţă şi fidelitatea: să nu mă îngropi, te rog, în Egipt. 30 Când 23,19-20

mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă

îngropi în mormântul lor”. Şi el a zis: „Voi face după cuvântul tău”.
31
El i-a zis: „Jură-mi!”. Şi [Iosif] i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu 1Rg 1,47

faţa pe căpătâiul patuluib.

Iacob îi binecuvântează pe cei doi fii ai lui Iosif

48 După aceste lucruri i s-a spus lui Iosif: „Tatăl tău este bol-
1

nav”. El i-a luat cu el pe cei doi fii ai săi, pe Manase şi pe Ios 14,4

Efraimc. 2 Au dat de ştire lui Iacob şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif
a venit la tine”. Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat. 3 Iacob
i-a zis lui Iosif: „Dumnezeul cel atotputernic mi s-a arătat la Luz, în 17,1; 35,11-12

ţara Canaan, şi m-a binecuvântat. 4 El mi-a zis: «Te voi face rodnic, 35,6

te voi înmulţi şi voi face din tine o mulţime de popoare; voi da ţara
aceasta seminţei tale după tine ca stăpânire veşnică». 5 Acum cei doi
fii ai tăi, care ţi s-au născut în ţara Egiptului înainte ca eu să vin la 41,50-52

tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manased, ca şi Ruben şi Simeon, 1Cr 5,1-2

vor fi ai mei. 6 Iar copiii pe care i-ai născut după ei, vor fi ai tăi; cu
numele fraţilor lor vor fi numiţi în partea lor de moşteniree.
29. a Terminologia este specifică rapor- buri, cele ale lui Efraim şi Manase, însă
tului de prietenie şi de alianţă (cf. 21,23; cele două semitriburi nu au fost niciodată
24,12.14.49; 39,21). Aceleaşi expresii se gă- socotite decât ca unul singur (cf. Num
sesc şi cu referire la Dumnezeu (Num 14,18). 32,39-42; Dt 3,13-15).
31. b LXX traduce: „s-a închinat spri- 6. e Ei vor purta numele triburilor
jinindu-se pe capătul toiagului său”. Manase şi Efraim atunci când li se va trage
1. c LXX adaugă: „şi s-a dus la Iacob”. la sorţi partea cuvenită din ţara promisă
5. d După tradiţia israelită nu a existat (Ios 16-17). Ceilalţi copii ai lui Iosif nu
niciodată un trib al lui Iosif, ci două tri- sunt menţionaţi nicăieri în Biblie.
 Gen 48,7 154

35,16-20
7
Când am venit din Padan, Rahelaa a murit în ţara Canaan, cu
puţin înainte de a ajunge în ţinutul Efratab; şi am îngropat-o acolo, pe
drumul care duce la Efrata, adică Betleem”.
8
Israel i-a văzut pe fiii lui Iosif şi a zis: „Cine sunt aceştia?”c. 9 Iosif
a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu
Evr 11,21 aici”. Eld i-a zis: „Adu-i, te rog, la mine, ca să-i binecuvântez”. 10 Ochii
27,1; lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă.
1Sam 4,15
[Iosif] i-a apropiat de el; el i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat. 11 Israel i-a zis
37,35 lui Iosif: „Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa şi iată că Dumnezeu
m-a făcut să-i văd şi pe urmaşii tăi”. 12 Iosif i-a luat de pe genunchii
lui şi s-a plecate cu faţa la pământ.
13
Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la
stânga lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel,
şi i-a apropiat de el. 14 Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe
capul lui Efraim, care era cel mai tânărf, iar mâna stângă a pus-o pe
capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mâinile, deşi Manase era
49,22-26 cel dintâi născut. 15 L-a binecuvântat pe Iosif şi a zis:
17,1; 24,20 „Dumnezeul înaintea căruia
au umblat părinţii mei Abraham şi Isaac,
49-24; Dumnezeul care m-a păstorit
Ps 23,1;
80,2; de când sunt până în ziua aceasta,
Is 34,15.23;
In 10,1-18
16
Îngerulg care m-a salvat de orice rău,
să binecuvânteze copiii!
7. a LXX adaugă: „mama ta”. drepul divin, voinţa ascunsă a lui Dumne-
b
LXX traduce: „aproape de drumul zeu. Tribul lui Efraim va juca un rol deci-
Cailor, la Habrata”. Vezi nota de la 35,16. siv în evenimentele viitoare şi va consti-
8. c Ritul adopţiei este descris ca un tui nucleul primului stat israelit.
ritual liturgic solemn care prevede pre- 16. g Acţiunea salvifică a lui Dumne-
zentarea şi identificarea candidaţilor, sărutul zeu este descrisă prin expresia: „îngerul
şi îmbrăţişarea, gestul punerii fiilor pe care m-a salvat de orice rău”. Este proba-
genunchi şi, în sfârşit, binecuvântarea. bil o aluzie la figura divină întâlnită de
9. d LXX are: „Iacob”. Iacob la râul Iaboc (32,31), amintită şi de
12. e LXX are: „s-au plecat cu faţa la profetul Osea: îngerul (12,5). În multe
pământ”. texte, cel care îl însoţeşte pe Israel în că-
14. f Ca şi în relaţiile Cain-Abel, Ismael- lătoriile sale nu este Dumnezeu însuşi, ci
Isaac, Esau-Iacob, nu dreptul natural de îngerul său (Ex 23,20; 32,34).
întâi-născut este acela care hotărăşte, ci
155 Gen 49,3

Să dăinuiască în ei numele meu

şi numele părinţilor mei Abraham şi Isaac
şi să crească din ei mulţime mare pe pământ!”. 22,17

17
Iosif a văzut că tatăl său şi-a pus mâna dreaptă pe capul lui
Efraim şi nu i-a plăcut; el a apucat mâna tatălui său ca s-o mute de pe
capul lui Efraim pe capul lui Manase. 18 Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu
aşa, tată, căci acesta este întâiul-născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul
lui”. 19 Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un
popor, şi el va fi mare; dar fratele lui mai mic va fi mai mare decât el; 25,23

seminţia lui va fi o mulţime de popoare”.

20
El i-a binecuvântat în ziua aceea zicând:
„Cu numele tău Israelul va binecuvânta, zicând:
«Dumnezeu să te facă aşa, ca pe Efraim şi pe Manase!»” 12,3

Şi l-a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.

21
Israel i-a zis lui Iosif: „Iată, eu mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi
şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri. 22 Mai mult decât fraţilor tăi, 15,16;
46,4
eu îţi dau [cetatea] Sihema pe care am luat-o din mâna amoreilor cu
sabia mea şi cu arcul meu”.

Binecuvântările şi testamentul lui Iacob Dt 33;

Jud 5

49 Iacob i-a chemat pe fiii săi şi le-a zis: „Adunaţi-vă ca să vă

1

spun ce vi se va întâmpla în zilele care vor veni! Num 24,14

2
Adunaţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacob,
ascultaţi-l pe Israel, tatăl vostru!
3
Ruben, întâiul meu născut, 29,32;
Dt 33,6;
tu, puterea mea şi pârga tăriei meleb, Jud 5,15-16;
Ios 13,15-23
culme de mândrie şi culme de putere,

22. a Lit.: „umăr”, termen folosit pentru pentru descrierea lui Saul: „îi întrecea pe
a indica unele coline. Mot-à-mot: „ţi-am toţi în înălţime de la umăr în sus”.
dat un Sihem mai mult decât fraţilor tăi”. 3. b Lit:. „Începutul bărbăţiei, puterii
Termenul „sihem” este folosit în 1Sam 10,23 mele”.
 Gen 49,4 156

4
Năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâietatea!a
35,22 Căci te-ai suit în patul tatălui tău
şi atunci l-ai pângărit, când ai urcat pe elb.
29,33-34;
Dt 33,8-11;
5
Simeon şi Levi sunt fraţi,
Ios 13,14;
19,1-9
instrumente ale violenţei sunt armele lor.
6
În sfatul lor să nu intre sufletul meu
şi în adunarea lor să nu fie părtaşă slava mea!c
34,25-31 Căci, în mânia lor, au ucis oameni,
şi, în pofta lor, au schilodit tauri.
7
Blestemată să fie mânia lor, căci a fost silnică,
şi furia lor, căci a fost sălbatică!
Îi voi împărţi în Iacob
şi-i voi risipi în Israeld.
29,35;
Dt 33,7;
8
Iuda, pe tine te vor lăuda fraţii tăi.
Ios 15 Mâna ta va fi pe grumazul duşmanilor tăi.
27,29
Se vor închina în faţa ta fiii tatălui tău.
Ez 19,1-9;
Ap 5,5
9
Pui de leu, Iuda!
De la pradă, fiul meu, te-ai întors.
Num 23,24; S-a lăsat pe labe, s-a întins ca un leu, ca o leoaică.
24,9
Cine-l va scula?
Num 24,17 10
Nu se va depărta sceptrul din Iuda,
nici toiagul de conducător de la ele
Ez 21,32 până când va veni cel căruia îi este destinatf.
4. a Pierderea întâietăţii se va realiza 10. e Lit.: „dintre picioarele sale”.
din punct de vedere istoric mai târziu, când f
Termenul „šîlò” a fost înţeles în mai
tribul lui Ruben, care trăia în Transiorda- multe moduri: a) „Şilo”, ca localitate cunos-
nia, va fi integrat în tribul lui Gad. cută pe vremea lui Samuel, însă localitatea
b
Blestemul se referă la Gen 35,22 şi aparţine tribului lui Efraim; b) pornind de
aplică legea amoreilor care izgoneşte din la acadianul „šelû”, cuvântul ar putea să în-
casa părintească şi de la moştenire pe fiul semne principe; c) plecând de la Ez 21,32,
care a avut relaţii cu mama vitregă (Codul s-ar putea traduce „până va veni acela căruia
lui Hammurabi, § 158). i se cuvine judecata”; d) unii încearcă o co-
6. c LXX are: „ficaţii mei”, ca sediu al rectare a termenului „šîlô” cu „´ášer-lô”:
afectelor. „până când va veni cel căruia sceptrul i-a
7. d Tribul lui Simeon va fi absorbit de fost destinat”. Vg traduce termenul cu ex-
cel al lui Iuda, iar tribul lui Levi nu va presia qui mittendus est, care provine de la
avea un teritoriu al său, fiind împărţit între rădăcina ebraică „šälaH” (= a trimite). PS
celelalte triburi. traduce cu: „făcătorul de pace”. Pornind
157
Lui i se cuvine ascultarea popoarelora”.
11
El îşi leagă de viţă măgarul,
şi de coardă de soi puiul de măgăriţă;
îşi spală haina în vin
şi în sânge de struguri mantaua sa.
12
Scânteietorib sunt ochii săi de la vin
şi dinţii săi, mai albi ca laptele.
13
Zabulon va locui pe ţărmul mărilor,
va fi liman corăbiilor
şi hotarul lui va fi până la Sidonc.
14
Isahar este un măgar puternicd
care s-a întins între două ţarcuri.
15
Vede că locul unde se odihneşte este bun
şi că ţinutul lui este plăcut;
şi-a plecat umărul sub povară
şi a ajuns o masă de sclavie.
de la textele din Mih 5,1, Ier 30,21, Zah
9,9 s-a propus traducerea „stăpânul meu”.
Ţinând cont de toate aceste încercări s-ar
putea propune: „Sceptrul nu se va îndepăr-
ta din Iuda, nici toiagul de şef dintre pi-
cioarele sale, până când va veni cel pentru
care este destinat şi de care popoarele vor
asculta”.
10. a Anunţului primatului şi puterii
lui Iuda (v. 8-9) i se adaugă un oracol mesia-
nic (v. 10-12). LXX accentuează aspectul me-
sianic. Mai mult decât o traducere, vari-
anta LXX trebuie considerată un nou text:
„Căpetenie nu va lipsi din Iuda şi nici câr-
muitor din coapsele lui până când va veni
ceea ce i-a fost hărăzit: el este aşteptarea
neamurilor”. Textul va deveni apoi punct
de referinţă pentru iudaismul alexandrin
şi pentru Biserica creştină de la început.
12. b Termenul ebraic „Haklîlî” poate în-
semna şi „întunecos”, în sensul că ochii ar avea
o culoare mai intensă decât culoarea vinului.
13. c Teritoriul lui Zabulon (Ios 19,10-16)
Gen 49,15
Zah 9,9;
Mt 21,2-6
Is 63,1-6;
Ap 7,14;
19,13
30,20;
Dt 33,18-19;
Jud 5,14.18;
Ios 19,10-16
30,18;
Dt 33,18-19;
Jud 5,15;
Ios 19,17-23
nu ajunge până la coasta mediteraneană şi
nici nu se învecinează cu Sidonul. Însă, dacă
Sidonul este luat ca un termen colectiv pentru
Fenicia, exprimarea este corectă. Versetul su-
gerează pătrunderea locuitorilor tribului lui
Zabulon în câmpia Akko, desigur, sub patro-
najul oraşelor canaaneene din regiune (Jud
1,30). Zabulon este unul dintre cele trei tri-
buri (împreună cu Dan şi Aşer) asociate cu
navigaţia. Deşi, prin naştere, Isus aparţinea
tribului lui Iuda, reşedinţa lui în Nazaret a
fost în tribul lui Zabulon. Evangheliile amin-
tesc interesul lui Isus pentru corăbii şi pescu-
it, iar apele în care a pescuit sunt aceleaşi ape
menţionate în binecuvântarea lui Iacob pen-
tru tribul lui Zabulon. Tribul s-a extins spre
Carmel şi spre Mediterană. Probabil din
această cauză este acuzat că profită de
schimburile economice ale fenicienilor.
d
Lit.: „osos”.
15. e Tribul lui Isahar s-a stabilit în bogata
câmpie Esdrelon; apoi, încet-încet, a cedat
în faţa canaaneenilor şi a acceptat jugul lor.
 Gen 49,16 158

30,6;
16
Dan va judeca pe poporul său,
Dt 33,22;
Jud 5,17; ca una dintre seminţiile lui Israela.
Ios 19,40-48
17
Dan va fi un şarpe pe drum,
o viperă cu corn pe cărare,
muşcând gleznele calului,
ca să cadă călăreţul pe spate.
Is 25,9;
Ps 130,5-6
18
Mântuirea ta o aştept, Doamne!b
30,11;
Dt 33,20-21;
19
Gad, o hoardă îl va hărţui
Jud 5,17;
Ios 13,24-28
şi îl va atacac din urmă.
30,13;
20
Din Aşer vine pâinea grasă;
Dt 33,24-25;
Jud 5,17 el va da bucate alese regilord.
Ios 19,24-31
30,8;
21
Neftali este o cerboaică slobodă:
Dt 33,23;
Jud 5,18;
el rosteşte cuvinte frumoasee.
Ios 19,32-39 22
Ramură de pom roditor este Iosif,
30,24;
Dt 33,13-17; ramură de pom roditorf lângă izvor,
Jud 5,14;
Ios 13,29-31; ramurile lui se înalţă deasupra zidului.
16–17

16. a Deşi tribul era mic, prin judecăţile
sale se va impune şi în faţa celor puternici.
Tribul lui Dan a fost, la început, în legătu-
ră cu Ruben (35,22). Bilha este mama
acestui trib. Mai întîi se află în Basan (Dt
33,22), poposeşte un timp la est de Iuda
(evenimentele legate de Samson), apoi cu-
cereşte un oraş fenician, Laiş (Jud 17-18)
şi se află probabil în regiunea maritimă
feniciană pe timpul Deborei (Jud 5,17).
Laiş-Dan este o localitate importantă pe
ruta comercială dintre Iordan şi Oronte.
18. b Probabil este o aclamaţie liturgică
la mijlocul cântării, provocată de aluzia la
rolul tribului lui Dan ca apărător la graniţă.
19. c Aşezat în Transiordania, tribul a
fost mereu asaltat de jefuitorii din triburile
arameene, amonite şi arabe. Cântecul De-
borei îl prezintă cu numele de Galaad (Jud
5,17) şi, la fel ca tribul lui Ruben, Gad nu
ia parte la campania împotriva lui Sisera
(Jud 4). Probabil că l-a desfiinţat pe Ruben
(Dt 33,20-21) mai înainte de a se fi luptat
cu regele Moabului, Meşa, care îl citează
în inscripţia sa din jurul anului 840 î.C.
20. d Aşer locuia în regiunile mănoase
din jurul oraşului Haifa şi ale Carmelului
(cf. Dt 33,24).
21. e Var.: „Care face să se vorbească
bine despre sine”; „care naşte iezi fru-
moşi”; „care naşte pui frumoşi de cerb”;
„care scoate sunete dulci de libertate”;
„un mesager plăcut”. Tribul s-a stabilit în
regiunea împădurită din nordul Canaanu-
lui, în apropierea Libanului. A fost patria
lui Barak, eroul cântării Deborei, în epoca
judecătorilor (Jud 4,6). LXX traduce:
„Neftali, tulpină crescută liber, răspân-
dind frumuseţe prin rodu-i”.
22. f Expresia este o aluzie la naşterea
lui Efraim (41,52): „Dumnezeu m-a făcut
roditor în ţara întristării mele”.
159 Gen 49,28

23
I-au făcut viaţa amară, l-au lovit,
şi l-au hăituit arcaşiia.
24
Arcul lui a rămas puternic,
braţele şi mâinile lui au fost făcute zvelte
de mâinile Puterniculuib lui Iacob;
de acolo [vine] Păstorul şi Stânca lui Israelc.
25
Dumnezeul tatălui tău – el să te ajute –,
şi Dumnezeu cel atotputernic – el să te binecuvânteze
cu binecuvântările cerurilor de deasupra,
cu binecuvântările adâncului care zace jos,
cu binecuvântările sânilor şi ale pântecelui.
26
Binecuvântările tatălui tăud sunt mai puternice
decât binecuvântările părinţilor mei
până la marginile dealurilor veşnice:
ele să fie peste capul lui Iosif
şi peste creştetul celui consacrate dintre fraţii săi!
27
Beniaminf este un lup care sfâşieg. 35,18;
Dt 33,12;
Dimineaţa mănâncă vânatul Jud 5,14;
17–18; 20–21;
şi seara împarte prada”. Ios 18,11-28

28
Toate acestea sunt cele douăsprezece triburi ale lui Israelh.

23. a Lit.: „stăpânitorii de săgeţi”. 27. f La origine era un trib de război-

24. b Vechi nume al lui Dumnezeu
folosit în texte poetice.
c
În acest oracol avem trei nume ale
lui Dumnezeu: Puternicul lui Iacob
(„´ábîr”), Păstorul („rö`è”) şi Stânca
(„´eben”). Primul nume vorbeşte despre
puterea sa, al doilea nume despre gingăşia
sa, iar al treilea despre statornicia sa.
26. d LXX adaugă: „şi ale mamei tale”.
e
Termenul „näzîr” nu are nici o refe-
rinţă la puterea regală, ci reprezintă o
consacrare specială divinităţii.
nici feroci şi seminomazi, cu caracterul
sălbatic al amoreilor. Mai târziu, rămâ-
nând aproape de Ierusalim (1Rg 12,21),
tribul va căpăta un caracter mai blând şi
paşnic (Dt 33,12).
g
Aluzie la „muşcătura” pe care o vor
simţi nu numai ferezeii, ci şi cei din Gabaon
(2Sam 21,1-14). Dt 33,12 insistă asupra
stabilirii tribului lui Beniamin în jurul
locuinţei Celui Preaînalt.
28. h LXX are: „doisprezece fii ai lui
Iacob”.
 Gen 49,29 160

Ultimele momente şi moartea lui Iacob

Iată ce le-a spus tatăl lor, când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat, pe
fiecare cu o binecuvântare aparte. 29 El le-a poruncit: „Eu voi fi adăugat
la poporul meu. Înmormântaţi-mă lângă părinţii mei, în peştera din
23,19-20 câmpia lui Efron, heteul, 30 în peştera din câmpia Macpelaa, faţă în faţă
cu Mambre, în ţara Canaanului, pe care Abraham a cumpărat-o împre-
ună cu câmpiab de la Efron, heteul, ca loc de înmormântare. 31 Acolo i-au
îngropat pe Abraham şi pe Sara, soţia lui; acolo i-au îngropat pe Isaac
şi pe Rebeca, soţia lui, şi acolo am îngropat-o pe Lea. 32 Câmpul şi
peştera care se găseşte în el, au fost cumpărate de la fiii lui Het.
33
Când Iacob a terminat de dat porunci fiilor săi, şi-a strâns picioa-
48,2 rele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat poporului săuc.

Înmormântarea lui Iacob

50 Iosif a căzut pe faţa tatălui său, a plâns asupra lui şi l-a săru-
46,4 1

tat. 2 Iosif le-a poruncit servitorilor lui, doctorilor, să-l îmbăl-

sămeze pe tatăl său. Doctorii l-au îmbălsămat pe Israeld. 3 S-au împli-
nit patruzeci de zile, căci atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare.
Egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile. 4 După ce au trecut zilele de
doliu, Iosif le-a vorbit oamenilor din casa lui Faraon şi le-a zis:
„Dacă am căpătat bunăvoinţă în ochii voştri, vorbiţi, vă rog, în auzul
lui Faraon, spunând: 5 Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: «Iată, eu
33,19; mor! În mormântul pe care mi l-am săpat în ţara Canaan, acolo să mă
Fap 7,16
îngropi!». Acum, lasă-mă, te rog, să mă sui ca să-l îngrop pe tatăl meu!
După aceea mă voi întoarce”. 6 Faraon i-a spus: „Suie-te şi îngroapă-l
pe tatăl tău, după cum te-a pus să juri”.

30. a LXX are: „în peştera cu două în-
căperi”.
b
LXX omite: „împreună cu câmpia”.
33. c Este o scenă tipică de trecere în
moarte. Patriarhul care a trăit o viaţă lun-
gă, „sătul de zile”, se stinge în patul său,
înconjurat de toţi fiii săi, după ce le-a spus
un ultim cuvânt esenţial.
2. d În mod obişnuit, cu îmbălsămarea
se ocupau preoţii. Pentru a evita confuzii
religioase, autorul insistă asupra caracte-
rului laic al celor care operează îmbălsă-
marea lui Iacob, menţionând medicii. Nu-
mărul de zile pentru îmbălsămare,
preferat de Iosif pentru tatăl său (40), este
o aluzie la tradiţia ebraică a postului fune-
rar care dura atâta timp.
161 Gen 50,20

7
Iosif s-a dus, ca să-l îngroape pe tatăl său. S-au suit împreună cu
el demnitarii lui Faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii din ţara Egip-
tului, 8 toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său; numai copiii 46,32;
Ex 10,19
lor, turmele şi cirezile lor le-au lăsat în ţinutul Goşen. 9 Împreună cu
el au urcat care şi călăreţi, aşa încât cortegiul era foarte mare.
10
Când au ajuns la Goren Ha-Atad a, care este dincolo de Iordan,
l-au plâns acolo cu plângere mare şi impresionantă. [Iosif] a ţinut
pentru tatăl său un bocet de şapte zile. 11 Locuitorii ţării, canaaneenii, 1Sam 31,13

au văzut bocetul de la Goren Ha-Atad şi au zis: „Acesta este un mare

bocet pentru egipteni!” De aceea s-a chemat numele locului aceluia
Abel-Miţraimb, care este dincolo de Iordan.
12
Fiii lui [Iacob] au făcut pentru el aşa cum le poruncisec. 13 Fiii săi 49,29

l-au dus în ţara Canaanului şi l-au îngropat în peştera din câmpia

Macpela pe care o cumpărase Abraham împreună cu câmpul de la Efron, 23,19-20;
Fap 7,16
heteul, ca loc de înmormântare şi care este faţă în faţă cu Mambre.
14
După ce l-a îngropat pe tatăl săud, Iosif s-a întors în Egipt împreună
cu fraţii săi şi cu toţi cei care se suiseră cu el ca să-l îngroape pe tatăl său.

Sfârşitul lui Iosif

15
Văzând fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Cine ştie dacă
Iosif nu ne va purta ură şi nu ne va întoarce tot răul pe care i l-am
făcut?”. 16 Au trimis să i se spună lui Iosif: „Tatăl tău, înainte de
moartea sa, a poruncit: 17 «Aşa să-i spuneţi lui Iosif: ‹Acum, iartă, te Mt 6,12.14;
Lc 17,3
rog, vina fraţilor tăi şi păcatul lor, pentru că ţi-au făcut rău!› ». Acum,
iartă, te rog, vina slujitorilor Dumnezeului tatălui tău!”. Şi Iosif a
plâns când i s-au spus aceste cuvinte.
18
Apoi fraţii săi au venit ei înşişi şi au căzut în faţa luie şi i-au spus: 37,7.9

„Iată-ne, suntem sclavii tăi!”. 19 Dar Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi! Sunt 45,5

eu în locul lui Dumnezeu?f 20 Voi aţi plănuit răul împotriva mea, dar Rom 12,17-21;
1Tes 5,15;
Prov 16,1;
10. a Lit.: „Aria Ciulinului”. Localita- 14. d LXX omite această primă parte a 19,21;
Rom 8,28
tea nu mai apare în alt loc în Vechiul Tes- frazei.
tament şi nu este identificabilă. 18. e LXX omite: „au căzut în faţa lui”.
b
Lit.: „Bocetul egiptenilor”. 19. f LXX are: „căci (şi) eu sunt al lui
12. c LXX omite: „aşa cum le porun- Dumnezeu”.
cise” şi adaugă: „şi l-au îngropat acolo”.
 Gen 50,21 162

Dumnezeu a plănuit asta spre bine, ca să facă ceea ce se împlineşte

astăzi, să păstreze în viaţă un popor numeros. 21 Acum, nu vă temeţi!
Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri”. I-a mângâiat şi le-a vorbit
la inimă.
22
Iosif a rămas în Egipt, ela şi casa tatălui său. A trăit Iosif o sută
zece ani. 23 Iosif i-a văzut pe fiii lui Efraim până la a treia generaţie.
48,12 De asemenea şi pe fiii lui Machirb, fiul lui Manase, care s-au născut
pe genunchii lui Iosif. 24 Iosif le-a zis fraţilor săi: „Eu voi muri. Dar
Ex 12,41 Dumnezeu vă va vizita şi vă va face să urcaţi din ţara aceasta în ţara
Dt 1,8;
34,4
pe care a promis-o cu jurământc lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob”.
25
Şi Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când Dumnezeu
Ex 13,19;
Ios 24,32;
vă va vizita, să luaţi oasele mele de aici!”.
Evr 11,22 26
Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi
l-au pus într-un sarcofag în Egipt.

22. a LXX adaugă: „şi fraţii lui şi toa- Transiordania, după Num 32,39-40 şi Dt
tă”. 3,15.
23. b
Populaţie stabilită în nord, în 24. c LXX adaugă: „părinţilor noştri”.
163
164