Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
Referat
Student: .
CICEOI Roxana .
Master .
Anul I .
-2003-
C u p r i n s
Introducere
Bibliografie
2
I n t r o d u c e r e
Petuniile se numără printre plantele anuale cele mai populare si cele mai mult
folosite pentru amenajarea estivală a grădinilor, teraselor sau balcoanelor. Sunt foarte
mult apreciate atât pentru coloritul variat şi mărimea florilor, precum si pentru durata
lungă de înflorire.
Originea numelui este nesigură. Unii cercetători afirmă că numele derivă din
cuvântul brazilian ’petun’, care înseamnă tutun, plantă cu care se înrudeşte. Alţii afirmă
că numele provine de la un botanist francez, pe nume Petun şi care la începutul secolului
al IXX- lea a creat multe soiouri de petunii.
Petuniile sunt originare din Brazilia si Argentina, unde se cunosc circa 15 specii
spontane ale acestui gen. Prin strădania horticultorilor au fost obţinute, de-a lungul
timpului, din hibridarea speciilor Petunia nyctaginiflora si Petunia violacea, numeroase
varietăţi.
Cultura lor este simplă şi au pretenţii reduse faţă de sol si expoziţie. Se pot cultiva
în multe scopuri: în parcuri şi grădini pentru ronduri sau rabate, singure sau in combinaţie
cu alte plante în jardiniere sau ghivece suspendate etc. Majoritatea soiurilor nou create
sunt rezistente la vânt şi florile nu se strică dacă plouă sau dacă este frig. Soiurile pitice au
nevoie de mult soare si preferă soluri bogate in substanţe organice, in special gunoi de
grajd. Pe timpul iernii pot fi cultivate în interior. Pentru o ramificare mai bună şi o
înflorire abundentă se ciupesc vârfurile lăstarilor. Plantele au nevoie de fertilizări la
fiecare 2-3 săptămâni cu un îngrăşământ bogat in azot (1).
Petunia hybrida, cunoscută pentru valoarea ei ornamentală, a fost introdusă într-
un program de ameliorare prin mutageneză indusă. S-a folosit o varietate cu flori albe,
pur. Seminţele au fost tratate cu etilmetane sulfonat (EMS)sau cu radiaţii gama. Seminţele
tratate cu etilmetan sulfonat au dat planteM 1 cu flori de diferite culori, în timp ce iradierea
a afectat foarte puţin culoarea florilor. Observaţiile asupra generaţiei M 2 au arătat o
3
variabilitate foarte mare a florilor tratate cu EMS. Frecvenţa acestor mutaţii s-a dovedit
mult mai redusă în cazul iradierilor, pentru generaţia M2 (1).
Cea mai modernă metodă pentru producerea de hibrizi este utilizarea liniilor
mascule sterile, eliminându-se necesitatea castrării liniilor materne. Studii amănunţite se
fac pentru a descoperii fundamentul biochimic al acestor fenomene şi la petunia (3).
Printre direcţiile de cercetare actuale se numără şi obţinerea de petunii modificate
genetic cu scopul prelungirii duratei de viaţă şi de înflorire. Se urmăreşte controlul genetic
al raportului dintre etilenă (cauzează îmbătrânirea premature) şi citochinine (care întârzie
acest fenomen)fie prin controlul genei responsabilă de sinteza enzimei izopentenil
transferase (IPT), cu un promotor specific,fie prin îndepărtarea genelor responsabile de
îmbătrânirea plantelor (5).
In SUA petuniile au fost între primele 5 plante cele mai vândute în decursul
ultimilor 100 de ani. Pe piaţă sunt actualmente peste 400 de cultivaruri.
4
C A P I T O L U L I
Sortimentul actual de petunii
Petunia x hybrida este o specie obţinută prin încrucişarea a alte două specii:
Petunia axilaris, o plantă cu tulpina înaltă de 50-80 cm, ramificată de la bază, cu frunzele
alterne, obtuze sau oblong ovale, scurt peţiolate sau sesile, cu flori de culoare albă, foarte
mirositoare, de forma unor pâlnii vâscoase, lânos-păroase, şi Petunia violaceea, o specie
cu tulpini mai mici, ramificate doar în parte superioară,cu frunze peţiolate, oval lanceolate
sau oval ascuţite, cu flori puţin odorante seara, purpuriu-violacee şi catifelate, cu corola în
formă de pâlnie sau campanulată.
Printre cele mai cunoscute şi utilizate varietăţi se numără:
- Petunia hybrida 'Nana compacta', cu tufe compacte de talie mică, maximum
30 cm şi flori simple.
- Petunia hybrida 'Pendula', cu soiuri caracterizate prin tulpini lungi de 75-80
cm, târâtoare. Cele mai căutate sunt P. hybrida 'Pendula Violaceea ' şi 'Rosea'.
- Petunia hybrida 'Grandiflora' cuprinde soiuri de talie mare, peste 50 cm, cu
flori mari simple, cu marginile corolei întregi sau uşor ondulate. Acest tip a fost creat în
1950, iar primul hibrid F1 -, 'Ballerina,' a fost introdus în 1952. alte cultivaruri la modă
din această categorie sunt Daddy, Dream, Falcon, Flash, Picotee, şi Ultra.
- Petunia hybrida ’Grandiflora Superbissima’ ajunge până la 80 cm înălţime,
flori mari, 12-15 cm în diametru, simple, ondulate cu gâtul nervat, frunze cărnoase, groase
şi rotunde. Varietatea a fost obţinută în 1880 de către Theodosia Shepherd, în California.
Cu timpul acestea au devenit unele dintre cele mai populare flori.
- Petunia hybrida 'Fimbriata', înaltă de 80 cm, cu flori mari, simple, marginile
petalelor fiind fimbriate. Forma Nana are 30 cm înălţime.
- Petunia hybrida 'Multiflora' a fost creat în 1940, iar primul hibrid F1, -
'Comanche,' a apărut pe piaţă în 1953. florile sunt, mai mici decât a celorlalte tipuri, dar
sunt mult mai numeroase şi rezistenţe la condiţiile neprielnice de vreme. Petuniile cu flori
involte se înmulţesc prin butaşi, în luna august. De la plantele obţinute se face din nou în
5
februarie, oi nouă serie de butaşi. Varietăţile cele mai comercializate la ora actuală sunt
Carpet, Celebrity, Horizon, Merlin, Polo, şi Primetime.
- Petunia hybrida 'Floribunda' a rezultat din încrucişarea între grandiflora şi
multiflora. Florile nu diferă cu mult de cele ale părinţilor, dar s-au dovedit a fi mai
rezistente la boli.
- Petunia hybrida 'Milliflora'' este o mutaţie genetică din Petunia x hybrida,
Sunt tufe foarte compacte, care înfloresc rapid şi abundent, ideale pentru containere mici.
- ‘Petuniile curgătoare’ sunt o creaţie destul de recentă şi foarte la modă. Ele
înfloresc tot timpul, si rezistă foarte bine la soare puternic şi căldură. Unele cultivaruri se
înmulţesc prin seminţe - 'Purple Wave' şi 'Pink Wave', altele prin butaşi - Cascadia,
Supertunia, şi Surfinia.
Petuniile cu flori simple se înmulţesc prin seminţe iar cele cu flori involte prin
butaşi.
Pe piaţa externă cel mai căutate sunt la ora actuală petuniile hibride (tabelul 1)
Tabel 1
Varietăţi de petunie foarte cerute pe piaţa externă
Numărul de flori
Varietatea Culoarea şi diametrul florii Forma plantelor Observaţii
deschise simultan
KAPRYS F1 Albă
SONATA F1 Roz-lila
C A P I T O L U L I I
7
Distanţele minime de izolare faţă de orice sursă de polen străin, aparţinând altor
soiuri ale aceleiaşi specii sunt de minimum 1000 m..
Rotaţia obligatorie, pentru ca o cultura de petunia să fie certificată este minimum 3
ani. Seminţele de petunia scuturându-se foarte uşor, impurificarea culturii de la an la an
este foarte posibilă, dacă se cultivă pe aceeaşi solă mai mulţi ani la rând.
Alegerea terenului. Zonele cele mai bune pentru producerea seminţelor sunt zone
fără vânturi puternice, cu veri călduroase, ploi moderate, toamne lungi, calde şi uscate,
pentru a asigura maturarea unei cantităţii cât mai mari de seminţe. Terenul trebuie să fie
plan sau uşor înclinat, cu expoziţie sudică, însorit, ferit de curenţii reci de aer.
Pregătirea terenului se face de obicei pe straturi înălţate, cu lăţimea de 70 cm.
Distanţele de cultură sunt mai mari decât în culturile obişnuite, de 20-30 cm între rânduri
şi 15-20 cm între plante/rând.
Înfiinţarea culturii se face doar cu răsaduri repicate. Pentru a fi siguri că procentul
de impurificare biologică este foarte mic este bine să se planteze răsaduri deja înflorite.
Întreţinerea culturilor se face cu mai multă atenţie decât la culturile comerciale,
pentru a se încadra în vigorile impuse de lege, evitându-se astfel declasarea sau
respingerea unui lot semincer. În cazul în care fertilitatea naturală a solului nu poate
asigura dezvoltarea normală a plantelor şi maturarea seminţelor, se fertilizează preferabil
cu îngrăşăminte complexe. Starea de nutriţie a plantelor se observa din analizele foliare
(tabelul 2).
Tabel 2
Conţinutul normal de elemente la analiza foliară pentru Petunia x hybrida
8
Controlul culturilor semincere de petunia se face de mai multe ori, ocazie cu care
se elimină toate plantele nespecifice soiului. Fazele specifice în care se face controlul sunt
următoarele:
- Înainte de înfiinţarea culturii, în faza de producere a răsadurilor, pentru a se
verifica schiţa de amplasare, rotaţia culturilor şi distanţa de izolare din câmp, actele de
provenienţă şi calitate a seminţelor.
- Când plantele sunt bine formate se verifică eliminarea plantelor netipice
soiului/ cultivarului în funcţie de caracterele descrise de autorul sau menţinătorul soiului.
Acestea sunt: talia plantei, portul plantei, forma, mărimea, culoarea frunzelor /tulpinilor.
- La începutul înfloririi, se verifică eliminarea plantelor netipice soiului/
cultivarului în funcţie talia plantei, portul plantei, gradul de lăstărire, forma, mărimea,
culoarea sau variaţia de culorii, parfumul şi tipul florii.
- La înfloritul în masă, se verifică starea fitosanitară a culturii, eliminarea
plantelor netipice soiului/ cultivarului după forma, mărimea, culoarea sau variaţia de
culorii, parfumul şi tipul florii, abundenţa de înflorire (numărul de flori deschise simultan
pe o plantă este un criteriu de calitate foarte important), rezistenţa la diverse excese
climatice.
- La fiecare vizită se determină puritatea varietală, pentru a putea fi eliberat
actul de control.
Pentru Petunia x hybrida superbissima este necesară polenizarea artificială,
deoarece prezintă dificultăţi de polenizare naturală. Lucrarea se execută în zilele însorite
şi calde, dimineaţa, între orele 9-11 şi se repetă de cel puţin 2-3 ori.
În vederea obţinerii unor seminţe de calitate este necesară ciupirea, urmărindu-se
ca pe plantă să se reţină un număr nu prea mare de flori, reducând bobocii de prisos sau
chiar anumiţi lăstari
Determinarea purităţii varietale şi a stării fitosanitare se face într-un număr cât
mai mare de puncte, uniform repartizate cât mai uniform. Pentru fiecare 500 mp se
analizează 10 puncte, a minim 4 plante/punct, rezultând un control de 8000 de plante la 1
ha de cultură.
9
În Anexa 18.1. a ordinului Nr. 350 din 02.08.2002, emis în baza art. 12 din legea
266/2002 sunt precizate normele interne privind condiţiile de puritate varietală pentru ca
soiurile / hibrizi de legume să primească aprobarea în câmp. Acestea sunt:
- Pentru soiurile din categoriile prebază şi bază 95%;
- Pentru soiurile din categoria certificată 92%;
Limitele maxim admise în cultura seminceră de petunii la atacul unor organisme
fitopatogene pentru ca seminţele să poate primi avizul de certificare sunt ilustrate de
tabelul 3.
Tabel 3
Limitele maxim admise în cultura seminceră de petunii la atacul unor agenţi
fitopatogeni
Plante atacate (%) maximum
Agentul fitopatogen
Prebază, bază certificată
Nicotiana virus 1 0 1,5
Lycopersicum virus 7 0 1,5
Sphaerotheca fuligineea 1,5 3,5
Ascocyta petuniae 1,5 3,5
Peronospora tabacina 1,5 3,5
10
viteza de ventilaţie a aerului, acestea crescând progresiv. Temperatura de uscare la care se
ajunge este de 45º C iar grosimea stratului de seminţe este de 10 cm.
Sortarea se face în funcţie de mărimea şi culoarea seminţelor, dacă există în
unitate selectoare cu fotocelulă.
Ambalarea seminţelor se face în saci de 25 kg, care se cos şi se marchează cu o
etichetă pe care se va indica soiul, categoria biologică, provenienţa, puritatea biologică şi
puterea germinativă. Eticheta este întotdeauna dublă, una la exterior şi alta în interiorul
sacului.
Păstrarea seminţelor de petunia se face în depozite răcoroase, bine aerisite, cu
temperaturi cuprinse între 5-10ºC şi umiditatea relativă a aerului de 50-55%.
Controlul calităţii seminţelor
Verificarea autenticităţii, purităţii varietale şi stării sanitare a seminţelor şi
materialului săditor se face în precontrol şi postcontrol. Precontrolul se face fie prin
electroforeză (verificarea enzimelor specifice), la seminţe, fie prin organizarea unor
parcele de control iar postcontrolul se face la laborator, pe baza probelor ridicate din
partidele de seminţe.
Greutatea maxima a loturilor pentru petunie este de 5 t.
Greutatea minimă a probei de laborator1 este de 5 g.
Condiţii de certificare
Pentru ca sămânţa să fie certificată este necesar ca toţi indicii de calitate ai
seminţelor prevăzuţi în lege să fie îndepliniţi.
Condiţii de comercializare
Ambalajele care conţin sămânţa Prebază, Bază, Certificată sunt închise oficial sau
sub supraveghere oficială.
Ambalarea
În mod curent, sămânţa de petunie certificată, destinată vânzării se ambalează la
pliculeţe mici, cu 0,25- 1,5 g sămânţă /plic. Sămânţa de prebază şi bază se ambalează în
săculeţe de 1-5 kg.
1
Greutatea minimă a unei probe de laborator pentru hibrizi F 1 şi alte forme parentale (seminţe în cantităţi
mici şi scumpe) poate fi redusă până la ¼ din greutatea fixată pentru specia respectivă, dar nu poate fii mai mică de 5
grame şi să conţină mai puţin de 400 seminţe pure.
11
C A P I T O L U L I I I
În Anexa a ordinului Nr. 350 din 02.08.2002, emis în baza art. 12 din legea
266/2002 sunt precizate condiţiile de calitate pentru seminţele de flori.
Pentru petunie acestea sunt următoarele:
12
C A P I T O L U L I V
Seminţe în melanj,
Agrosel
17.900 1 Nu sunt specificaţi indicii de
România
Bricostore calitate
Vilmorin
45.900 - -
Franţa
Nana conpacta - melanj
H=45cm
0,2
Nu sunt specificaţi indicii de
Hortitops calitate
Unisem 15.000
Olanda
Nana conpacta - Snowball
0,25 Nu sunt specificaţi indicii de
calitate
13
’Nana compacta’ – melanj (11.000
sem/g), h=30 cm şi ’Pendula’
Bavicchi
Semperflorens 45.000 1,5 g (9.000 sem./g)
Italia
Categoria comercială, Germinaţia =
80%, Puritatea = 95%
Romstal Vilmorin
49.000 - -
Garden Franţa
Bibliografie
14
4. Bino R.J., 1986, Cytoplasmic male sterility in Petunia hybrida : a structural and histochemical
analysis http://www.agralin.nl/wda/
5. Michelle L. Jones D. Genetic transformation of Petunia for delayed leaf and flower senescence
Colorado State University Department of Horticulture and Landscape Architecture
6. Şelaru Elena, 1998. Flori cultivate în grădină, Ed. Grand, Bucureşti;
7. Toma F., 2003. Floricultura şi gazon (I), Ed. Cris Book Universal;
8. Preda M.,1989. Floricultură, Ed
15