-------------------- AU ELABORAT: ------------------ --------- ---------

I
OVIDIU BĂDINA:
Gîndirea şi m işcarea sociologică pînă la 1944
MIRON CON STA N TIN ESCU :
G îndirea sociologică In Rom ânia c o n te m p o ra n ă
Cuvînt înainte
încheiere
I ERNO GALL
Sociologia m aghiară din R om ânia

A ceste note de curs au fost lu a te d u p ă p re le g e rile

ţin u te de autori la U n iv ersitatea B ucureşti, la A cade­
mia de învăţăm înt social-poiitic „Ş tefan G heorghiu" şi
la U niversitatea Babeş-Bolyai Cluj.

Redactor: M. Nicolae
Tehnoredactor: V. Bogdan
Coperta: D. Negrescu
 SUMAR

Cuvînt înainte
7
P r e c u r s o r i ..............................................................
1. Nicolae Milescu . . . . . . 13
2. Dimitrie C a n t e m i r ............................ 13
3. Ion B u d a i- D e le a n u ............................ 14
4. Memorii şi însemnări de călătorie 16
18
a) Dinicu Golescu . . . .
b) Ion Codru-Drăguşanu . . 20
21
Concepţia sociologică a generaţiei de la 1848
25
1. Ion Eliade-Rădulescu . . . .
25
2. Nicolae B ă lc e s c u .................................. 26
3. Ion G h i c a .......................................... 27
4. Ion C. Brăcianu şi Dumitru Brătianu 27
5. Miha.il K o g ă ln ic e a n u ........................... 28
6. George B a r i ţ i u ................................... 29
7. Simion B ă r n u ţ i u .................................. 30

Monografierea judeţelor, plăşilor şi satelor 31

1. Ion Ionescu de la Brad 31
2. S. P. R a d i a n u ................................... 33
3. B. P. H a ş d e u ................................... 34
4. Monografierea s a te lo r ............................ 35

C ontribuţia medicilor la cercetarea fenomenelor sociale 41

Presa muncitorească şi cercetarea concretă a realităţii sociale 47

3
 ii h

Vasile Conta, A. D. Xenopol, Spira Haret ş.a............................................................... 5 5

1. Teoria lui Vasile Conta • ................................................................ 55 i

2. A. D. X e n o p o l..............................................................................................
3. Spira Haret . . ........................................................................................ 5*7
4 . C. Dimitrescu-Iaşi ...................................................................................... 55
5. D. Drăghicescu . ........................................................................................

Ideologia mişcării socialiste premarxiste din România (1875—1883/1884) • • • 63

Constantin Dobrogeanu-Gherea şi modelul sociologic m a r x i s t .................................

Perioada interbelică şi orientările noi insociologie......................................................77

1. Sociologia marxistă într-o nouă etapăis to r ic ă ............................................. 77
2. Lucreţiu P ă tra ş c a n u ....................................................................................81
3. Activitatea de cercetare monografică........................................................ • •• 83

A. Şcoala monografica de la Bucureşti..................................................... 83

a) Începuturile cercetării.......................................................................... 83
b) Sistemul sociologic alîntemeitorului Şcolii monografice 84
c) In ce constă «metodamonografică” ? ................................................85
d) G. Vlădescu-Răcoasa, H. H. Stahl, Tr. H e r s e n i .......................... 8 8
e) Institutul Social Român — scop, structură, evoluţie . . . . 90

B. Institutul social Banat-Crişana fi alte institute sociale . . . . 93

C. Compoziţia social-politică şi factura ideologica a Şcolii monografice . 96

4. Ştefan Z e l e t i n .................................................................... ...... 102

5. Constantin G. S t e r e ..................................................................................104
<6 . Sociologia de c a t e d r ă ..................................................................................105

Petre A n d r e i .........................................................................................105
Mihai R a l e a ......................................................................................... 107
Alexandru C l a u d ia n ............................................................................109
Nicolae P e tr e s c u ..................................................................................109
Eugeniu Speranţia ................................................................. HO
Virgil B ă r b a t ........................................................................................112
Constantin S u d e ţe a n u ..................................... ...................................... 112
Georgc Em. Mariea ..................................................................... 113
7. Influenţa fascistă în sociologie............................................................

Sociologi maghiari din R om ânia........................................................ ţţ7

4
G îndirea sociologica în R om ânia contem porana 123
Trăsături principale ale noii perioade......................................................... 125
Lupta de idei în sociologie ...................................................................... 131
Renaşterea sociologică .................................................................................. 137
Problematica actuală a sociologiei în Republica SocialistăRomânia . . 143
Unităţile de cercetare sociologică din România şi modul cumacestea răspund
comenzii sociale .............................................. ................................. 149

î n c h e i e r e .........................................................................................................................157

A n e x e ..................................................................................................................... 159
 CUV1NT ÎNAINTE

Pentru a înţelege istoria gîndirii sociologice în România trebuie

să ne referim mai întîi la dezvoltarea socială a ţării noastre şi la
condiţiile ce au generat progresul ideilor.
In Ţările Române, secolele XVII—XVIII au fost acelea în
care au început să se dezvolte noile forţe de producţie; s-au creat
manufacturile (unde se utiliza, pe lîngă munca şerbilor, şi munca
salariată), s-au născut noile raporturi de producţie, a început o
schimbare lentă a relaţiilor agrare, s-au dezvoltat comerţul şi trans­
porturile, s-a produs o anumită urbanizare a oraşelor feudale, s-a
dezvoltat producţia pentru piaţă şi s-a manifestat mai puternic
tendinţa de formare a unei pieţe unitare a Ţărilor Române.
Masele, care deschid calea noii orînduiri şi sînt făuritorii ade­
văratei istorii, se afirmă cu o vigoare din ce în ce mai mare ;
numai în Transilvania —* în cursul secolului XVIII — au avut
loc patru mari răscoale, care au zdruncinat edificiul feudal, înce-
pînd de la imensa revoluţie a Curaţilor (1705—1711) şi pînă la
aceea, care a avut un program foarte înaintat, a lui Horea, Cloşca
şi Crişan (1784—1785). Tendinţa istorică obiectivă de formare a
naţiunii române se accentuează tot mai mult şi scriitorii acelui
secol, mai ales cei aparţinînd „Şcolii Ardelene®, contribuie în mod
deosebit la formarea noii culturi modeme şi a conştiinţei naţionale
a românilor.
Dezvoltarea gîndirii sociale şi naţionale în Transilvania şi
Banat a incitat considerabil gîndirea tinerilor revoluţionari şi
patrioţi de la Bucureşti şi Ia şi; în acelaşi timp, dezvoltarea con­
ştiinţei naţionale în Transilvania a fost stimulată de lucrările lui

7
Dimitrie Cantemir *, marele savant român, autorul cărţii „Descrip-
tio Moldaviae"y lucrare sociologică şi în acelaşi timp geografică,
istorică, etnografică, apărută în 1716. Este caracteristic că a existat
o legătură permanentă între Ţările Române, între oamenii de
ştiinţă şi revoluţionarii democraţi ai acestor ţări.
în secolele XVIII şi XIX se ivesc în Moldova, Transilvania şi
Muntenia probleme care vor preocupa multă vreme societatea
românească. Ele sînt exprimate istoric şi ideologic în scrierile oame­
nilor de ştiinţă români.
Problema dezvoltării capitalismului în agricultură s-a manifestat
cu o ascuţime deosebită în economia românească. Reînnoirea rela­
ţiilor agrare şi industrializarea apar ca o necesitate obiectivă în
ţările române şi după unificarea în România modernă. Necesi­
tatea obiectivă a unirii ţărilor române şi a independenţei lor s-a
impus cu o forţă de neînvins.
Revoluţionarii democraţi din 1821 şi 1848/1849 au încercat să
dea un răspuns acestor probleme importante, atît pe plan teoretic
cît şi practic. Chiar dacă aceste revoluţii au fost învinse de către
forţele mult superioare ale celor trei imperii vecine retrograde,
ele au împins considerabil înainte societatea românească.
Vastele probleme sociale se asociau, de asemenea, cu marile
probleme naţionale ale constituirii statului naţional român, cu cele
ale unităţii naţionale a societăţii româneşti şi cu independenţa
naţională. Gînditorii sociali ai epocii au trebuit să răspundă la
toate aceste grele probleme. Studiile sociologice în ţările române
s-au născut în acest mod ca o necesitate obiectiva teoretică şi prac­
tică, de a răspunde problemelor interne de o extremă acuitate.
Nicolae Bălcescu2, mare istoric şi gînditor social, militant al
revoluţiei burghezo-democratice, a publicat unele lucrări cu carac­
ter sociologic, dintre care menţionăm Mersul revoluţiei în istoria
românilor, lucrare de interpretare sociologică a dezvoltării istoriei
României, precum şi Despre starea sociala a muncitorilor plugari,
studiu asupra condiţiilor sociale ale ţărănimii române, din epoca
sa ; dar lucrarea cea mai importantă a lui Nicolae Bălcescu, este
cea publicată la Paris (1850), Question economique des Principautes
DanubienneSy în care face o profundă analiză a situaţiei sociale şi
economice a Munteniei şi propune unele soluţii practice, atît în
domeniul economic cît şi social.

1 1673—1723.
* 1S19—1852.

8
 înainte de Nicolae Bălcescu, cîţiva gjfoditori remarcabili ca
Teodor Diamant1 şi Dimitrie JFilipescu2 încercaseră să aplice în
Muntenia unele principii ale socialismului utopic de nuanţa
fourieristă; Teodor Diamant organizează chiar în cursul anilor
1835—1837 un falanster la Scăieni. Dimitrie Filipescu a creat o
organizaţie conspirativă în scopul de a răsturna regimul feudal, dar
această organizaţie a fost cu duritate reprimata.
După Nicolae Bălcescu, studiile sociologice au cunoscut un
puternic impuls, prin moldoveanul Ion Ionescu de la Brad 3, agro­
nom şi economist agrarian, care a publicat în „Le journal de
Constantinople" un strălucit studiu asupra situaţiei economice şi
sociale din Dobrogea (1851), iar mai tîrziu, în România, cele trei
excelente monografii asupra judeţelor Mehedinţi, Putna şi Dorohoi,
în care trata — în special — problemele agrare. Calea deschisa
de Ion Ionescu de la Brad a fost urmată de către cercetătorii
George Maior 4, G. D. Creangă 5 ş.a.
Problemele industrializării României au stîrait de asemenea dez­
bateri vii Ia sfîrşitul secolului al XlX-lea ; Mihail Kogălniceanu 6,
P. S. Aurelian7 şi A. D. Xenopol8 au publicat lucrări importante
în care au luat net poziţii în favoarea industrializării României.
Ultimul menţionat, A. D. Xenopol, teoretician şi mare istoric
român, a publicat la Paris două din lucrările sale fundamentale
La theorie de Vhistoire şi Vhistoire des Roumains (2 volume), s-a
interesat de asemenea îndeaproape de relaţiile dintre istorie şi socio­
logie, precum şi de caracterul programatic al sociologiei.
Remarcabile cercetări în domeniul sociologiei au fost efectuate
de marele matematician român Sp'rru Haret °. El a publicat la
Paris în 1910 lucrarea sa La mecanique sociale.
Tot astfel, iluştrii sociologi români, Dimitrie Drâghicescu10 (con­
silierul ministrului afacerilor externe, Nicolae Titulescu) şi Dimi­
trie G uştiu , au publicat unele din lucrările lor în limba franceză,
la Paris. (Primul, Le role de Vindividu dans le determinisme social,
190.4 şi altele; al doilea, La Science de la realite sociale, 1941.)
Probleme sociologice au fost de asemenea puse de către savanţii
români Ştefan 2 eletin12 în lucrarea sa Burghezia româna, originea

t ,1841. * 1833—1909.
2 1808—1843. « 1847—1920.
8 1818—1892. * 1851—1912.
4 1855—1927. 19 1875—1945.
5 1872—1940. 11 1880—1955.
• 1817—1891. “ 1882—1934.

9
fi rolul ei istoric, şi Radu Rosetti1, în Pămîntul, sătenii stăpînii
din Moldova, Pentr# ce s-aw răsculat ţăranii, precum şi în lucrările
lui Gbeorghe Zâne 2 — care au interpretat opera lui Nicolae Băl-
cescu —, de masivele studii ale profesorului Petre A ndrei 3, asupra
Sociologiei generale şi Filosofiei valorii şi ale profesorului Nicolae
Petrescu, asupra problemelor sociologiei politice.
Pentru sociologii din Transilvania, trebuie citate cercetările cu
totul remarcabile ale lui Vasile Gold'tş \ cu privire la problema
naţională şi cele ale lui Virgil Bărbat5, Victor A radi 6, Robert
Braun7 ş. a.
Criticii şi istoricii literaturii Garabet Ibrăileann 8 şi Eugen Lo-
vinescu9 au elaborat importante lucrări de sociologie a literaturii
şi de sociologie a culturii în România.
Paralel cu dezvoltarea şi maturizarea clasei muncitoare din
România a apărut — în a doua jumătate a secolului al X lX -lea —
o puternică şcoală de sociologie marxistă, reprezentată de Raicu
lonescu Rion 10, Ştefan Stîncă u , Ion Nădejde12 şi mai ales C. Do-
brogeam-Gherea13, autorul unei lucrări celebre şi foarte discutate,
Neoiobăgia, aprobată cu entuziasm de unii, combătută cu energie
de alţii. Judecînd prin prisma istoriei, astăzi, după 60 de ani de la
apariţie, se constată că această lucrare îndelung pregătită şi minu­
ţios elaborată rezistă timpului şi prezintă încă un interes deosebit,
chiar dacă unele din tezele sale nu au fost suficient de realiste şi
sînt perimate.
Cristian Racovskiu , prin lucrarea sa 40 de ani de sărăcie,
robie fi ruşine şi Şerban Voinea, prin cartea Marxism oligarhic, în
care critică tezele sociologului Ştefan Zeletin privind dezvoltarea
burgheziei române şi susţine tezele lui Dobrogeanu-Gherea, au adus
contribuţii valoroase la dezvoltarea gîndirii sociologice din România.
In 1925 se produce, din iniţiativa profesorilor D. Guşti şi
G. Vlădescu-Răcoasa, o cotitură în modalitatea cercetărilor sociolo­
gice din România; în mod organizat, în ediipe, încep investigaţiile
directe şi concrete ale realităţii sociale din ţara noastră.
In perioada dintre cele două războaie mondiale, studii remarca­
bile de sociologie au fost publicate de H. H. Stahl15, în Contribuţii
t 1853—1926. • 1881—1943.
* 1897— « 1872—1895.
* 1891—1940. » 1865—1897.
* 1862—1934. i* 1854—1928.
8 1879—1936. w 1855—1920,
* 1871—1936. u 1873—1941.
1 1879—1936. w 1901—
8 1871—1936.

10
la studiul satelor devălmaşe româneşti şi Al. Claudian1 în Originea
sociala a filozofiei lui Auguste Comte. In aceeaşi perioadă, Lucreţiu
Patraşcanu ", strălucitul economist, sociolog şi filozof marxist-leninist,
îşi elabora lucrările sale, dintre care menţionăm: Un veac de
frămîntări sociale, Ce este statul ţărănesc ?, Probleme de bază ale
României, Sub trei dictaturi, Curente şi tendinţe în filozofia roma­
nească. Aceste lucrări au fost publicate, sub formă de studii sau
de capitole, înaintea celui de-al doilea război mondial şi retipărite
în ediţii definitive, după război.
La sfîrşitul secolului X I X şi în secolul X X , o polemică vie şi
aprigă a survenit în sociologia română, între adepţii concepţiei
materialiste şi adepţii concepţiei idealiste despre dezvoltarea
societăţii.
Această situaţie s-a diversificat şi a suferit regrupările necesare
în cursul celui de-al 3-lea, al 4-lea şi al 5-lea deceniu al seco­
lului X X , cînd sociologii marxişti şi o bună parte a sociologilor
nemarxişti au dus umăr la umăr o luptă necruţătoare împotriva
ideologiei fasciste care îşi avea şi în România reprezentanţii săi
(Traian Brăileanu, Nicolae Roşu, A. C. Cuza, Nae Ionescu, Traian
Herseni şi alţii).
Din această luptă, poziţiile sociologiei marxiste au ieşit întărite,
verificate atît practic, în cursul revoluţiei, cît şi teoretic.
După eliberarea României, cercetările sociologice s-au dezvoltat
în special sub egida Comisiei pentru reforma monetară şi stabili­
zarea economică din anii 1947—1948 şi sub conducerea Comiten­
tului de stat al planificării şi a Direcţiei centrale de statistică, în
cursul anilor 1949—1955.
După o perioadă de întrerupere a predării sociologiei în Uni­
versitate, lucrările sociologice au luat un mare avînt, odată cu
alegerea la conducerea Partidului a tovarăşului Nicolae Ceauşescu
care, prin discursul din decembrie 1965, a dat un nou impuls cer­
cetării în învăţămîntul sociologic din Rom ânia; şcoala marxistă de
sociologie s-a transformat într-o largă mişcare sociologică, care s-a
manifestat în toate regiunile ţării.
Integrată organic în eforturile generale pentru dezvoltarea eco­
nomică şi socială a ţării, cercetarea sociologică este organizată în
toate marile centre ştiinţifice şi concentrează pe toţi sociologii, atît
ai tinerei generaţii cît şi ai celei mai vîrstnice.

1 1898—1962.
• 1900—1954.

11
 Fundamentul filozofic şi ideologic al întregii mişcări sociologice
din România constă în concepţia materialistă a dialecticii socie­
tăţii. Pe această bază filozofică unică se dezvoltă în acelaşi timp
o multitudine de cercetări sociologice, de direcţii şi de teme de
cercetări variate, în formele şi modalităţile de lucru cele mai
corespunzătoare.
In aceste condiţii, progresul cercetării sociologice se realizează
în cadrul unei vieţi ştiinţifice intense şi efervescente, de confruntări
deschise de opinii.
Apreciem ca foarte semnificative în această privinţă dezbaterile
şi sesiunile ştiinţifice fructuoase organizate pe teme majore şi de
actualitate în sociologie, cum au fost: „Studiile sociologice şi urba­
nistice necesare pentru acţiunile prevăzute în planul naţional de
organizare", „Bugetul de timp al muncitorilor şi previziunea so­
cială", „îmbunătăţirea planificării, organizării şi conducerii în agri­
cultura cooperatistă", „Metode şi tehnici de cercetare sociologică'*,
„Problemele forţei de muncă", „Ce este o zonă socială" etc.
Cercetările sociologice efectuate pînă în prezent au fost valo­
rificate prin publicarea a numeroase volume.
Lucrarea noastră Gîndirea sociologica din România eşte o în­
cercare colectivă de a descifra dezvoltarea gîndirii sociologice din
ţara noastră, începînd din secolele XVII—XVIII, pînă astăzi.
Desigur că acest început mai suferă încă unele imperfecţiuni
şi lacune; dar important este faptul că autorii s-au străduit să
aplice cu consecvenţă, în volumul de faţă, metoda şi concepţia
dialectică.
Concomitent am încercat să prezentăm strînsele legături dintre
sociologii români, maghiari şi de alte naţionalităţi.

MIRON CONSTANTINESCU
ERNt) GALL
OVIDIU BĂDINA

12
 PRECURSORI

1. Primul gînditor român care marchează începutul observaţiilor con­

crete asupra realităţii sociale, prezentînd în lucrările sale interesante ele­
mente, recunoscute mai tîrziu ca aparţinînd sociologiei, este Nicolae Milescu
(1625—1714), rămas în istorie sub numele de Spătarul Milescu.
Român din Moldova secolului al XVII-lea, datorită împrejurărilor ce l-au
făcut pribeag politic, dar şi curiozităţii sale de a cunoaşte ţări şi popoare,
Nicolae Milescu a străbătut mii de kilometri între marile oraşe ale ţărilor din
Europa şi Asia, devenind astfel unul din cei mai vestiţi călători ai vremii.
Lucrarea lui cea mai importantă, Jurnal de călătorie în China, cu multe note
de originalitate, conţine autentice observaţii directe, elemente cu caracter
sociologic.
Referindu-se la unele aspecte din viaţa poporului chinez în anii
1675—1677, perioadă în care a făcut celebra sa călătorie, Milescu, folosind
comparaţia, procedeu uzitat în lucrările contemporane, dar într-o viziune
limitată istoriceşte, arăta : „La fel ca turcii, ei sărbătoresc Anul nou în luna
martie, după lună plină ; şi nu numai aceasta dar toate obiceiurile lor^ sînt
asiatice şi turceşti ; case, hrană, băutură şi haine, totul, în afară de pălării
şi de faptul ca nu-şi ascund femeile. ;în vorbă sînt cuviincioşi, în îmbrăcăminte
simpli; totuşi, sub umilinţa pe care o arată, se ascunde trufia: cred că pe
lume nu se află oameni mai buni ca ei şi ca obiceiurile şi felul lor de viaţa
sînt mai presus de ale tuturor”.
Pentru călătorul moldovean prezintă interes şi activităţile desfăşurate de
locuitorii ţărilor vizitate pentru asigurarea hranei.
Despre procurarea hranei ostiacilor, el scrie : „..prind foarte mult peşte.
Unii dintre ei îl mănîncă crud, alţii îl fierb sau îl usucă. Nu cunosc nici
sarea, nici pîinea, şi nu se hrănesc cu nimic altceva decît cu peşte şi cu o
rădăcină albă numită susak, pe care o culeg vara, o usucă, şi iama o mănîncă.
Nu sînt obişnuiţi să mănînce pîine, şi dacă mănîncă pînă se satură, mor“.
Spre deosebire de alte lucrări ale sale, în Jurnal de călătorie în China,
Spătarul Milescu se bazează îndeosebi pe cele văzute şi observate direct de e l;
uneori îşi fac loc totuşi şi în această scriere lucruri auzite de la alţii. In
scrisoarea trimisă ţarului la 10 mai 1675 din Samarovski-iam, vorbind toi

13
despre ostiaci, afirma că „au moschei (sic !), în care se află idoli ciopliţi
în argint, aramă, lemn sau alte materiale. Ostiacii se roagă în picioare ori
aleargă încoace şi încolo şi dansează. Cînd vînează un urs în pădure, îl
tîrăsc în curte şi apoi în coliba cu arcuri şi săgeţi; şi, împungîndu-1 cu săge­
ţile, ei cîntă şi dansează în jurul lui şi spun că se închină diavolului care
colindă satele". E greu de crezut că Milescu a surprins un asemenea moment
în locuri destul de sălbatice în acele vremuri. Socotim plauzibilă observaţia
lui J. F. Baddeley, după care cele scrise de spătar constituie „o aluzie la
aşa-numita adorare a ursului de către ©stiaci, cea mai veche aluzie asupra
acelui ciudat obicei însemnată în vreun docum ent; dar spătarul, care scria din
auzite, nu a reuşit să-şi dea seama de însemnătatea acestui fapt".
însemnările lui Nicolae Milescu despre viaţa socială cuprinse în Jurnal
de călătorie în China sînt, în general, fugare şi se mărginesc la simple rela­
tări de fapte. Ele au însă o valoare deosebită, pentru că aici sînt cuprinse
date despre oameni, locuri şi obiceiuri necunoscute pînă atunci şi, în covîrşi-
toarea majoritate a cazurilor, sînt rezultatul constatărilor făcute de un obser­
vator direct al realităţii sociale.
2. Un precursor de mare valoare, cu profunde ecouri şi influenţe deose­
bite în mai miukie domenii 'de activitate, este Dimitrie Cantemir (1673— 1723),
istoric, geograf, literat, om politic şi mare filozof uimanist. El a realizat prin
Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) — o excelentă expunere socio­
logică a cadrului geografic, social-istoric, cultural şi etnografic — < prima
lucrare de acest gen în literatura românească, contribuind, totodată, şi la
dezvoltarea literaturii europene a genului (scrisă în limba latină şi tradusă
în cîteva limbi europene). ^ h ®
Redactată pe la 1716, la cererea Academiei din Berlin, şi publicată în |
1771 în limba germană, Descrierea Moldovei a apărut în limba rusă în 1789,
iar în limba română a văzut lumina tiparului abia în 1825. Prin vastitatea
informaţiei, a concepţiei moderne ce-i stă la bază, precum şi prin metoda
folosită, lucrarea s-a impus atenţiei contemporanilor, care, traaucînd-o, au
făcut cunoscut în Europa nu numai pe autorul acestei originale descrieri
multilaterale a societăţii în mijlocul căreia a trăit, ci şi pe domnitorul patriot
ce prezintă realitatea ţării sale, Moldova epocii cu oamenii şi obiceiurile lor.
Dacă geograful apreciază harta întocmită de Cantemir, istoricul relatările
sale cu valoare de document, iar filologul lingvist găseşte la Dimitrie C an­
temir „momentul de tranziţie de la literatura religioasă şi cronicărească la
cea modernă**, pentru sociolog Cantemir este valoros în primul rînd prin
bogăţia materialului care se referă la aspecte sociale contemporane lui.
în partea a Il-a din Descrierea Moldovei, el tratează despre „felul de
cîrmuire a ţării Moldovei**, „despre obiceiurile şi ceremoniile cu care se făcea
înscăunarea domnilor odinioară** sau alte aspecte legate de viaţa şi activi­
tatea lor, despre boierii din Moldova şi stările lor, despre legile ţării şi insti­
tuţiile judecătoreşti ale vremii, precum şi despre „ceilalţi locuitori Moldoveni",
cu năravurile şi obiceiurile lor la logodnă, la nunta sau chiar la îngropăciune. H
Vorbind „despre ceilalţi locuitori ai Moldovei", Cantemir afirmă : „Toţi,
de orice neam ar fi, sînt siliţi să muncească cu sîrguinţă pentru stăpînii lor ;
nu li se hotărăşte dinainte cîte zile trebuie să fie puşi la muncă. Acesta nu
poate să le ia cu sila banii sau dobitoacele. Oricît de mare ar fi bogăţia pe

14
care şi-a agonisit-o un ţăran, stăpînul său nu poate să-i ia nici o parte
dintr-însa : dacă i-o ia cu sila, judecata ÎI osîndeşte s-o dea îndărăt. Iar dacă
stapînul vrea să-i facă strîmbătate, atunci îl bate pe ţăran pînă cînd acesta
îi dă de bunăvoia lui ceea ce vrea să dobîndească boieruL După lege, el
nu-1 poate omorî pe ţăran (...). U n boier poate, ce-i drept, să vînda un vecin
moldovean, însă nu afară din satul în care acesta s-a născut. Dacă îşi vinde
însă toată moşia, cu ţărani cu tot, vînzarea aceasta se socoteşte dreaptă şi
se ţine în seamă. Ţăranul plăteşte atîtea dări cîte voieşte domnia să-i p ună;
la acestea nu se hotărăşte nici felul şi nici sorocul de plată. Eu i-aş socoti,
desigur, pe ţăranii moldoveni că sînt cei mai nenorociţi ţărani din lume,
dacă belşugul păm întului şi secerişurile bogate nu i-ar scoate din sărăcie
aproape fără voia lor".
Paragraful citat mai sus, ca şi altele referitoare Ia starea celor săraci,
poartă am prenta concepţiei clasei boiereşti; cu toate acestea, Cantemir nu
omite să constate că starea socială a ţăranilor moldoveni e rea şi că, din
aceasta cauză, ei p o t fi socotiţi „cei mai nenorociţi ţărani din lume".
Deşi scrierea a fost elaborată într-o vreme cînd, plecat din Moldova,
trebuia să se bazeze în multe cazuri numai pe amintirea celor observate de
el şi de curtenii ce-1 însoţiseră în Rusia (şi de aici şi unele erori), lucrarea
cuprinde date autentice cu privire la obiceiuri, datini, tradiţii populare, oraţii,
referiri la stări şi aspecte social-politice etc.
Despre locuitorii Moldovei, el scrie: „Moldovenii adevăraţi sînt ... fie
tîrgoveţi, fie ţărani. Tîrgoveţi le zicem acelor ce trăiesc prin cetăţi şi prin
tîrg u ri; ţărani, acelor care locuiesc prin sate. Cei din tîrguri nu sînt supuşi
decît domniei să-şi plătească dăjdiile numai acestora. Toţi sînt meşteşugari.
Rareori afli un moldovean neguţător, pentru că semeţia... le este născută
din fire, încît orice neguţătorie o socotesc lucru de ocară, afară de neguţă-
toria cu roadele pe care le dobîndesc de pe pămînturile lor. Şi eu socot că
aceasta este pricina cea mai de seamă de nu se poate afla decît rareori un
tîrgoveţ moldovean bogat, şi în ţara noastră este necontenit lipsă de bani
cu toate că se trim it peste hotare mai multe lucruri decît se aduc în ţară".
Descriind felul cum duc războaiele moldovenii, el a ra tă : „Arcul îl în­
tind foarte bine, de asemenea se pricep să poarte suliţa: dar totdeauna au
izbutit mai mult cu spada. Numai vînătorii poartă puşti, şi moldovenii soco­
tesc că e un lucru de ocară să folosească această unealtă împotriva duşmanului
la care nu ajungi nici prin meşteşugul războiului şi nici prin vitejie. La în­
ceputul luptei sînt totdeauna foarte viteji, iar^ de-al doilea sînt mai m o i;
dacă şi după aceea sînt din nou împinşi îndărăt, atunci rar mai cutează să
înceapă a treia oară. încă de la tătari au învăţat să se întoarcă iar din fugă
şi cu acest meşteşug au smuls adesea izbînda din mîna duşmanului*.
In paginile lucrării întîlnim referiri şi la jocurile populare, pe care Cante­
mir le descrie a s tfe l: „Jocurile sînt la moldoveni cu totul altfel decît la
celelalte neamuri. Ei nu joacă doi sau patru inşi laolaltă, ca la franţuzi şi
Ieşi, ci mai mulţi roată sau într-un şir lung. Altminteri, ei nu joacă prea
lesne decît la nunţi. Cînd se prind unul pe altul de mînă şi joacă roată,
m er|înd de la dreapta spre stînga cu aceiaşi paşi potriviţi, atunci zic că
joaca hora ; cînd stau însa într-un şir lung şi se ţin de mîini aşa fel că frun­
tea şi coada şirului rămîn slobode şi merg împrejur făcînd felurite întorsături,
atunci acesta se numeşte, cu un cuvînt luat de la Ieşi, «danţ». La nunţi,

15
înainte de cununie au obicei să joace în ogrăzi şi pe uliţe în două şiruri, unul
de bărbaţi, iar celălalt de femei" şi, mai departe,^ „afară de aceste feluri de
iocuri, care se joacă pe la sărbători, mai sînt încă alte cîteva (...), care tre-
ouie alcătuite din numere fără soţ 7, 9 şi 11. Jucătorii se numesc «căluşari»,
se adună o dată pe an şi se îmbracă în straie femeieşti*.
îmbinarea elementelor obţinute pe baza observaţiei directe cu cele ale
experienţei indirecte şi a acestora cu datele extrase din lucrări ale înaintaşilor,
precum şi cu concluzii teoretice personale cu caracter de generalizare, face
din Dimitrie Cantemir nu numai un mare savant şi cugetător, dar şi un
pionier al sociologiei româneşti. Crezul să u : „Sufletul odihnă nu poate avea
pînă nu găseşte adevărul, carile îl cearcă orirît de departe şi oricît de cu
trudă i-ar fi a-1 nimeri" i-a servit drept călăuză. Rezultatele muncii sale
migăloase i-au dăltuit locul meritat nu numai în istoria social-politică a ţării,
ci şi în istoria culturii secolului al XVIII-lea şi, implicit, în cea a gîndirii
filozofice, social-politice şi sociologice. O remarcabila lucrare sociologică a
lui Dimitrie Cantemir este cea Despre cauza fizica a monarhiilor.
3. Preocupări speciale în domeniul fenomenelor social-politice întîlnim şi
in scrierile kn Ion Budai-Deleanu (1760—1820), cărturar umanist lum inat,
reprezentant de seamă al Şcolii ardelene şi al literaturii beletristice din secolul
al XVIII-lea, luptător pentru drepturile social-economice şi politice ale româ­
nilor din imperiul habsburgic. Prin lucrarea Scurte observări asupra Bucovinei
îşi aduce şi el contribuţia la punctarea şi completarea începuturilor observării
directe şi descrierii realităţii sociale romaneşti. Scrisă în limba germană pe la
sfîrşitul secolului al XVIII-lea, lucrarea a văzut pentru prima dată lumina
tiparului în „Gazeta Bucovinei", fiind tradusă în limba română de George
Bogdan-Duică.
Scurte observări asupra Bucovinei este o descriere istorică, politică, socială
şi administrativă, cu referiri concrete, bazate pe observaţii personale, dar şi
pe date statistice, asupra stării social-economice şi atitudinii social-politice a
celor care deţineau puterea politică şi administrativă în acest „district din
Moldova de sus şi care a fost cedat de Poarta otomană în anul 1774 prin
o convenţie Casei Austriei", cum scria autorul.
Observaţia directă, urmată de concluzii cu caracter general, îl duce pe
Ion Budai-Deleanu la încercarea de a explica o serie de stări sociale, de a
arăta cauzele şi consecinţele lor.
Critica sa ascuţită vizează clerul, organele de stat şi judecătoreşti, rela­
ţiile sociale de diferite grade etc. „Popii şi călugării şi-au făcut şi aici men­
drele", scrie el. „Foarte ignoranţi, ei nu cunosc nici măcar propriul lor dome­
niu de activitate". In susţinerea afirmaţiilor sale, Budai-Deleanu citează ca
exemplu pe episcop şi pe arhimandrit, „cele dintîi demnităţi în Bucovina",
a căror cunoştinţe se mărginesc doar „la ritual şi ceremonial, cum le găsesc
prescrise în cărţile bisericeşti..."
Scriind despre organele administrative, despre etica salariaţilor imperiului
austro-ungar puşi să cîrmuiască această provincie, Ion Budai-Deleanu arăta
cu amărăciune : „Bucovina pare a avea soarta de a vedea în fruntea sa tot
ce-i incapabil, imoral sau egoist în monarhia întreagă"...
„Tocmai acesta este motivul că mi-am propus a povesti unele proceduri
ale funcţionarilor cercuali", declară Budai-Deleanu şi face apoi o sumară,

16
dar ascuţită, trecere în revistă critica a cîtorva aspecte ale relaţiilor sociale
existente în acea vreme în Bucovina.
„Deoarece supuşii moldoveni au sa dea proprietarului, în puterea vechei
lor constituţii, munca a 12 zile de lucru şi afară de aceasta şi dijmele din
toate productele, la^ începutul guvernului austriac arenda moşiilor din Buco­
vina era foarte mică ; aceasta întrece înzecit pe cea de mai înainte — scria el.
Este de necrezut cînd auzi că o moşie care înainte cu 30 de ani se arenda
cu 50 de galbeni azi se dă arendaşului cu mai mult de 500 de galbeni; şi cu
toate acestea se rup formal după obţinerea acestor arendări silite, cu toate
că zidirile nu s-au îmbunătăţit, zilele de robotă aceleaşi au rămas şi impo­
zitele s-au duplicat...**
Modul de rezolvare a conflictelor ivite între proprietari, arendaşi şi
ţărani a atras atenţia lui Budai-Deleanu. El a observat că arendaşii „pricep
arta de a-şi stoarce de la ţăran 100 în loc de 12 zile de robotă; dar pentru
ca să nu fie pîrîţi şi, în acest caz, pentru a avea de partea lor aparenţa
legală, fiecare se sileşte să-şi cîştige din vreme pe respectivul comisar ; la
o eventuală cercetare apare apoi funcţionarul şi ţăranii sînt adunaţi; dacă
pîrile nu pot fi tăgăduite, comisarul se face mijlocitor, intervine cu autori­
tatea sa şi, la nevoie, îi lasă să şi simtă, pînă ce pîrîţii consimt sa se împace;
dacă pîrile sînt întemeiate (căci o comună nu are obiceiul a pîrî niciodată
şi foarte rar fără temeiu), dar de aşa fel că nu pot fi dovedite uşor şi dacă
şe poate vorbi şi în contra mult, supusul trebuie să fie învins; cei care sînt
plenipotenţiaţi de comună sînt priviţi ca revoltători ai comunei, însemnaţi
la protocol şi pedepsiţi cu arest, bătae şi uneori cu expulzare".
Reaua rezolvare a problemelor se datoreşte nu numai lipsei de compe­
tenţă profesională a aparatului judecătoresc, ci şi lipsei de orice etică civică
a majorităţii slujitorilor dreptăţii. Aceştia sînt — conform celor scrise de
I. Budai-Deleanu — „persoane fără valoare, vagabonzi de nimic..."
în continuare, cărturarul român consemnează: „Toată ţara murmură, dar
nimeni nu s-a găsit încă să aibă curajul a aduna faptele şi sa le supună prea-
înaltului tron : pentru că unul ca acesta ar trebui sa fie numai un om cinstit;
şi un astfel de om nu voieşte să se încarce cu numele dispreţuitor de denun-
ţia n t; mai ales dacă şi mai înainte este cunoscut că asta-i împreuntată cu
multe g reu tăţi; denunţiantul ori, mai bine zicînd, acuzatorul este privit ca
pîrîş şi ţinut să-şi dovedească pîra. Cercetările de acest fel durează ani în­
tregi, acuzaţii îşi menţin autoritatea şi au mijloace să se răzbune pe un astfel
de om ; ei au şi aderenţi, care se întind mai departe decît poţi presupune.
La ei altfel sună dovezile decît la un om cinstit; şi astfel descoperitorul
mişeliilor lor trebuie să apară, la urma urmelor, ca un calomniator !*.
Dijma şi arenda, ca fenomene dominante în relaţiile sociale din satele
Bucovinei vremii, au fost surprinse de I. Budai-Deleanu în tot ce aveau ele
mai esenţial, sub diferitele lor forme de manifestare. Cu această ocazie, el
abordează şi problema „zilelor de muncă" ce erau obligaţi ţăranii să le efec­
tueze moşierilor. Dacă pe vremea principelui Ghica legea nu permitea ca
deţinătorul de pămînturi să ia ţăranului mai mult de 12 zile de „robotă", la
sfîrşitul secolului al XVIII-lea — constată Budai-Deleanu —, „arendaşii bu­
covineni ştiu să-şi întocmească astfel lucrul, ca supusul să facă de 3 şi 4 ori
atîtea zile. Dar, deoarece aceasta nu se poate obţine decît prin speculaţiuni
ce păgubesc pe supus, este evident că aceste apucătpri rafinate nu sînt de­

17
parte de înşelătorie". Şi scriitorul notează printre „apucăturile lor obişnuite"
următoarele:
J- Ei îşi însuşesc moşiile cele mai bune comunale, care din vremuri
■străvechi erau ale supuşilor, le ară şi le seamănă pentru ei.
2' Deoarece apoi nu se pot ajunge cu cele 1 2 zile de robotă pentru
pămînturile astfel sporite, ei sînt necesitaţi a stoarce, sub diferite pretexte,
mai multe zile de robotă, ce să face aşa :
a) Dacă supusul nu este din zori în cîmp, el primeşte numai o jumătate
de chitanţă, dacă apare mai tîrziu, atunci primeşte 1/3 sau şi numai 1/4 din
chitanţă. Uneori trebuie să facă chiar altă zi de robotă.
b) Dacă supusul şi-a făcut zilele şi, după ordinea existentă, are să-şi capete
chitanţa îndată seara, i se zice că domnul nu are timp acum, să vie altă­
dată. El vine şi iarăşi şi iarăşi este amînat, pînă ce sărmanul supus îşi uită
socoteala şi lucră mai multe zile decît a fost dator. Acum devine neliniştit şi
cere chitanţele sale; apoi se face o răfuială, la care ţăranul totdeauna e pă­
gubit ; pentru că i se dovedeşte din registrele domneşti că a făcut numai atîtea
zile; aici se ivesc mai multe 1/2, 1/3 şi 1/4 chitanţe, şi slujbaşii domneşti îl
dovedesc că nu au apărut, conform rînduielei, cu zorile în cîmp la robotă.
(Pot avea şi dreptate că ţăranul apare poate cu cîteva minute mai tîrziu.)
c) Pentru a ara o falce, supusul are de lipsă de cel puţin 3 zile cu un plug
cu 6 vite. După obiceiul de pînă acum al ţării, supusului i se cuvin pentru
lucrarea unei fălci 4 chitanţe, deşi deja la această dispoziţie supusul este deja
păgubit; căci în Bucovina, unde pămîntul e tare, are lipsă de 6 boi şi de
doi oameni la un plug, prin urmare trebuie să se asocieze 2 sau 3 gospodari
şi să piarză 3 zile de lucru, deci ar trebui să se socotească 9 zile de robotă ;
şi totuşi se găsesc provizorii ale oficiilor cercuale în care o falce este redusă
la 2 chitanţe...
Sub numele zile de reparaţiune, pe care ţăranii sînt şi aici datori sa
le facă, înţeleg arendaşii locului orişice; zidiri noi, mori noi, crîşme etc. La
zidirea lor supusul trebuie să lucreze mai multe zile fără plată.
f" Deoarece supuşii bucovineni trebuie să dea mai înainte de toate pro­
ductele lor, dijmele domnului, arendaşii au şi aici prilej să se înavuţească cu
paguba supuşilor; ei nu iau după rînd tot al zecelea stog, cum se vine, ci
socotesc de mai înainte toate stogurile şi caută unde-i fructul mai frumos şi
iau apoi de la un loc toată dijma. Dacă pot, îi iau ţăranului ce-i mai bun
■şi-i lasă lui ce-i mai rău, iar la popuşoi au obiceiul să ia după vedere rîndu-
rile dese, acolo pe cîmp şi-n. acelaşi chip, adecă ce-i mai bun.
Aceastea sînt numai cîteva din apucăturile lor".
Evident, asemenea constatări, ca şi multe altele, făcute de Ion Budai-
Deleanu asupra relaţiilor dintre proprietarii de pămînturi sau arendaşi şi cei
ce muncesc pămîntul au valoare de document istoric, pentru că ele pun în
lumină stări şi fapte ale oamenilor, situaţia lor într-un anumit loc şi într-un
moment determinat.
4. în cadrul analizei primelor încercări de descriere a realităţii sociale,
trebuie avute în vedere şi memoriile fi însemnările de călătorie. Este cunoscut
că la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, şi mai ales în primele decenii ale secolu­

18
lui al X lX -lea, datorită noilor relaţii social-economice ce se înfiripau în
Principatele Române, precum şi relaţiile economice şi comerciale ce începuseră
să se stabilească între ţările române şi ţările Europei apusene, îndeosebi în
urma slăbirii dominaţiei Turciei, se realizează nu numai o circulaţie de bunuri
materiale, ci şi un simţitor schimb de idei, de bunuri spirituale. Un suflu
nou străbate viaţa politică, economică şi culturală a ţarilor române. Sub
înrîurirea lui, elementele mai înaintate ale boierimii, intrate în relaţii econo­
mice cu ţările europene dezvoltate, încep să-şi trimită fiii să se instruiască
acolo. D acă în Transilvania, datorită condiţiilor istorice, se simte, Ia sfîrşitul
secolului al X V III-lea îndeosebi influenţa culturii şi filozofiei moderne ger­
mane, în Ţ ara Românească şi Moldova abia la începutul secolului al XlX-lea
putem semnala propagarea unor idei înaintate ale gînditorilor francezi.
Aceasta este perioada în care se fac multe călătorii şi, ca rezultat al lor, apare
o nouă literatură despre oamenii şi locurile văzute — literatura de călătorii *.
în Principatele Române această tendinţă nouă apare şi se conturează pu­
ternic în numai cîteva decenii. Dacă Tudor Hagi Tudorache şi Dudescu au
fost printre primii drumeţi români de la şi despre care ne-au rămas însemnări,
pe urmele lor au mers patrioţi, cărturari şi scriitori, oameni luminaţi c a :
C. Dinicu Golescu, Călugărul Chiriac, D. Bolintineanu, D. Ralieri, N. Filimon,
Gh. Asachi, C. Bolliac, Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, Ion Codru-Drăgu-
şanu şi a l ţ i i ; tendinţa dezvoltîndu-se continuu pînă (şi mai ales) în zilele
noastre.
Spre deosebire de autorii străini ai unor jurnale de călătorie, la care pre­
domină interesul pentru peisajul sălbatic, pentru monumentele de artă sau
pentru moravuri orientale ce reprezentau pentru ei curiozităţi, în literatura
de călătorie a autorilor români, pe lîngă descrieri de oraşe şi frumuseţi ale
naturii, pe lîngă zugrăvirea oamenilor şi obiceiurilor lor, întîlnim mai ales
năzuinţa practică de informare a compatrioţilor, precum şi îndemnul de a fi
reţinute exemplele bune de pus în aplicare şi în ţara noastră.
Dacă Lamartine socotea că însemnările din jurnalul său sînt destinate doar
lui însuşi, nu publicului cititor, Constantin Dinicu Golescu scria, dimpotrivă,
că „orice obiceiu şi faptă bună am văzut spre folosul naţiei mele am însemnat,
arătînd şi urmările cele rele ce cunosc că să urma în patria noastră, carele
nelipsit hotărît, nici noi cinste, nici norodul fericire nu putem dobîndi". Iar
cînd se adresează cititorului, Golescu scrie : „Dar cum puteam, ochi avînd,
să nu văz ; văzînd, să nu iau am inte; luînd aminte, să nu asemăn; asemă-
nînd, să nu judec binele şi să nu poftesc a-1 face arătat compatrioţilor mei ?*
Ceea ce iese în evidenţă în însemnările de călătorie ale unor români, în
special la Dinicu Golescu şi Ion Codru-Drăguşanu, precum şi din Memoriile
lui Nicolae Şutzu, este faptul că ei consemnează date şi concluziile despre aspec­
tele cele mai variate ale realităţii sociale cu care au venit în contact.
* In Europa acest gende literatură se manifestaîncă din a doua jumătate asec
lului al XVIII-lea. In Anglia L a w i e n c e S t e r ne publică în 1768 Voiajul senti­
mental ; în Rusia, A. N . R a d i ş c e v publică în 1780 lucrarea sa Călătorie de la
Petersburg la Moscova, iar zece ani mai tîrziu N. M. K a r a m z i n Scrisorile unui
călător rus. în aceeaşi perioadă, în Germania, G o e t h e publică Scrisorile din Italia, iar în
1826 H. H e i n e a publicat Icoanele de călătorie. In Franţa au apărut, printre altele,
în 1771, Itinerarul de la Paris la Ierusalim a lui C h a t e a u b r i a n d , mult discutata
Suvenire fi impresii... din timpul unei călătorii în Orienta, 1832—1833, sau Notele unui
călător de A. d e L a m a r t i n e , ca să dăm numai două exemple.

19
 a) Lucrarea însemnare a călătoriei mele — 1824—1825—1826, de Dinicu
Golescu, reprezintă un document ce conţine multe şi valoroase date despre
oamenii şi locurile văzute de el, judecăţi comparative ce dovedesc poziţia
înaintată a unui boier liberal care aprecia critic to t ce era în jurul său.
De la început se vede că l-au impresionat ţăranii ce lucrau pe moşia
boierului, situaţia lor grea şi tristă. De aceea, el nu putea sa nu consemneze câ
aceştia sînt „far’ de nici o învăţătură, urît şi soios îmbrăcaţi, căci unii lucrează
pe an 104 zile, iar cei din Ardeal, ce se hrănesc de stăpînul moşiei 198. U nii
lucrează şi mai puţin, după tocmirile ce au prin legături cu stăpînii, şi aceste
zile sînt bez zilele ce lucrează în trebuinţarea împărăţiei, cum la forşpanu-
rile \ adecă la trecerile ofiţerilor ostăşeşti şi la facerea şi dregerea drum urilor,
care zile toate, strîngîndu-le cinevaş, şi alăturînd duminicile şi sărbătorile
împărăteşti, şi de să va întîmpla omul peste an bolnav cîtuş de puţine zile, nu
ştiu de le vor mai rămînea zile să muncească pe seama lor. Şi cu toate acestea
sînt mai fericiţi decît românii noştri, care lucrează numai 12 zile pe an.
Acum judece fieşcare care pot fi pricinile de a fi mai în bună stare aceia
care muncesc altora peste 200 de zile pe an, de cei ce lucrează num ai 12,
decît numai căci nu-i lipseşte din auzul urechii, de cum se naşte şi pînă
moare, cuvintele: ado bani cu felurimi de mijloace prefăcute, în auzire
numai dreptea.
Aceste observaţii premerg şi anunţă pe cele pe care le va face două
decenii mai tîrziu, cu alt scop şi-ntr-un alt context istoric-social, Nicolae
Bălcescu.
Fără să înţeleagă procesele în intimitatea lor (şi nici nu i se poate im puta
acest lucru), Dinicu Golescu a observat că ordinea socială a acelor vremuri
era nedreaptă pentru cei mulţi, pentru cei ce munceau. Observatorul direct
al realităţii româneşti afirma despre situaţia celor de pe teritoriul din dreapta
O ltului: „Aceste nedrepte urmări, şi nepomenite peste to t păm întul, i-au
adus pe ticăloşii (bieţii — O. B.) lăcuitori întru aşa stare, încît, intrînd cinevaş
într-acele locuri unde să numesc sate, nu va vedea nici biserică, nici casă, nici
gard împrejurul casei, nici car, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici pasăre, nici
patul cu semănăturile omului, pentru hrana familiei lui, şi, în scurt, nimica ;
ci numai nişte odăi în pămînt, ce le zic bordeie unde intrînd cinevaş nu are
a vedea alt decît o gaură numai în pămînt, încît poate încăpea cu nevasta
.şi copiii împrejurul vetrei, şi un coş de nuiele scos afară din faţa păm întului
şi lipit cu balegă. Şi după sobă, încă o altă gaură, prin care trebuie el să
scape fugind, cînd va simţi că au venit cinevaş la u şă-i; căci ştie că nu poate
fi alt, decît un trimis spre împlinire de bani. Şi el neavînd să dea, ori o să-l
bată, ori o să-l lege, şi o să-l ducă să-l vînză, pentru un an, doi şi mai mulţi,
sau la un boiernaş, sau la un arendaş, sau la oricine să va găsi, ca el să-i
slujească acei ani, şi banii ce să dau pentru slujba acelor ani să să ia pentru
birul lui... Ce era dator această făptură dumnezeiască şi să robească, ca
să dea şi ce nu are domnului ? Şi apoi, intrînd cinevaş, întru acele bordeie
ale lor, peste putinţă era de a găsi pe trupurile lor şi în casă lucru de zece
le i; căci şi căldarea cu care o sa-şi facă mămăligă nu o are fieşcine, ci sînt
5—6 tovarăşi pe unaK.

* Servicii de poţţă, de releuri (de la cuvîntul german Vorspann).

20
 Sînt numeroase paginile din însemnare... în care Dinicu Golescu descrie
durerea, suferinţa şi mizeria ce însoţeau pretutindeni pe truditorii pămîntului.
Comparaţia reprezintă Ia Golescu un mijloc de a sublinia mizeria şi
sărăcia satelor româneşti. După ce a privit ogoarele germane şi pe muncitorii
lor frumos îmbrăcaţi, n-a putut să nu însemneze: „Cînd am văzut acele
cîmpuri roşind şi negrind şi căpătăile panglicilor (de la pălărie — O. B.)
fîlfîind în vînt, n-a fost cu putinţă să nu-mi aduc aminte cînd am fost şi
eu în cîmp la seceriş şi la coasă, cu două, trei sute oameni, — zi, să nu-mi
aduc aminte de ticăloşia (mizeria — O. B.) lăcuitorilor Ţării Româneşti, de
goliciunea şi trenţerătura hainelor, şi mai vîrtos cum era de peste Olt, trebuia
să fie şi negri pîrliţi, întocmai ca unele dobitoace ce ies rău din iarnă, slabe
şi sbîrlite".
Dar comparaţia la Golescu îndeplineşte şi rolul unui instrument cu aju­
torul căruia el îndreaptă critica asupra boierimii române, care, prin draconi­
cele forme de exploatare folosite, strîngea averi pentru a avea ce pierde la
jocurile de noroc pe coastele Mediteranei franceze sau în alte locuri, ducînd la
ruină economia ţării în general. „Cele ce lucrăm muncind în 1 0 ani numaf
într-o zi le pierde, lăsîndu-ne patria şi fugind prin ţări streine".
La Dinicu Golescu se simte tendinţa ca, în urma observaţiei directe şi a
comparării fenomenelor văzute în diverse locuri, să facă unele aprecieri de
valoare cu caracter de generalitate. în asemenea cazuri devine evidentă atitu­
dinea sa patriotică, de critică socială clară. El ştia bine ca existau familii
boiereşti „ce agoniseau averi, în vreme de două, trei sute ani, şi nu ajută nici
patria, nici trebuinţele oraşului, cu nici-un mijloc, măcar să dea din averea
lui dintr-o mie una ; ci strîng numai din averea norodului far’ de a să folosi
şi norodul de la ei“. Şi pentru a sublinia caracterul de autenticitate al celor
afirmate, el precizează : „Şi, în scurt, după acela care ştiu, cînd chiar eu am
fost în slujbele patriei, zic că toţi aceşti mulţi speculanţi, stăpînirea cu toţi
cei din prin prejuru-i şi făr’ de deosebire, toate treptele dregatoriilor de la
mare pînă la cel mai mic, necontenit şi făr* de milostivire sleesc toată sudoarea
norodului, făr3 de a pricinui nici unul acestui neam, acestor fraţi, folos,
măcar cît bobul de meiu“.
b) D in aceeaşi categorie, a lucrărilor de călătorie, face parte şi Peregrinul
transilvan, cartea lui Ion Codru-Draguşanu. Lucrarea cuprinde observaţii
făcute între anii 1835 şi 1844, cînd a călătorit prin Ţara Românească, Austria,
Germania, F ranţa, Elveţia, Italia, Anglia, Rusia.
M inte ageră şi receptivă la tot ce era nou şi valoros, Ion Codru-Drăgu-
şanu a fost un fin observator al organizării şi stărilor sociale, al obiceiurilor
diferitelor popoare pe care le-a văzut în îndelungatele lui peregrinări.
Peregrinul transilvan nu cuprinde numai interesante notaţii literare şi
artistice sau descrieri de peisaje, ci şi afirmaţii cu ajutorul cărora putem să
descifrăm viziunea şi idealurile social-politice ale celui care^ a fost comisar
de propagandă în revoluţia de la 1848 în Ţara Românească. Bun mînuitor
al condeiului, creator al unei variate game de imagini în momentul cînd
faza de pionierat în literatura noastră de călătorii fusese depăşită, observator
al faptelor şi stărilor social-politice, Drăguşanu reuşeşte sa îmbine în mod
izbutit impresiile şi convingerile personale cu informaţia riguroasă asupra locu­
rilor vestite şi bogăţiilor ţinuturilor vizitate, asupra moravurilor sau asupra
modului de viaţă al unor oameni şi de organizare a societăţii.

21
 Literatura scrisa sub forma însemnărilor de călătorie a oglindit şi oglin­
deşte instantanee din realitatea socială imediată. Şi Drăguşanu, care în 1840
scria: „Nemica mai uşor decît a critiza; nemica mai greu decît a depinge
(zugrăvi, reda — O. B.) adevărul, a enunţa judecata dreaptă bazată pe obser-
vaţiuni minuţioase, juste, în toate clasile şi în toate locurile despre cari vrei
sa scrii", — respectă întru totul această metodă, devenită îndreptar în
munca sa.
Analizata din punctul de vedere al sociologului, lucrarea Peregrinul transil­
van prezintă un deosebit interes pentru că ea cuprinde multe date autentice,
dar şi cugetări, concluzii trase în urma celor observate, care indică o anumită
concepţie şi atitudine social-politică. „Voi să-mi descriu România, în care
trăiesc de patru ani şi jumătate. Nu m-aş încumeta, dară în toamna trecută
făcui în sfera administrativă o rundă în cea mai mare parte a ţărei şi cu
eastă ocaziune n-am închis ochii la cele ce mi se desfăşoară înaintea lor". Şi
rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. „Afli în România cel mai greţos aristocra­
tism, măcară instituţiunile se par a nu-1 fi favorit. O seamă de boieri get-beget
români, despoţi patriarhali, ultraruginiţi, fanarioţi tocmai aşa de superbi, deşi
laşi, ca sub bas-Imperiul bizantin, cînd dogele veneţian era dominus quartae
partis et dimidiae Imperii romani *, caţaunii greci arendatori de moşii ce,
fără nici o cruţare, sug sîngele bieţilor clăcaşi; aceştia din urmă (clăcaşii)
mare majoritate prea dedaţi cu jugul şi corbaciul, apoi ţigani vagabonzi şi
ţigani definitiv sclavi; în fine, trîntori de călugări ignoranţi şi lăturile altor
popoare, ce se bucură de rară consideraţiune".
Fenomenele sociale văzute în altă parte îi dau ocazia să facă utile com­
paraţii cu cele observate în ţara sa. iîn 1839, cînd vizita Italia, cu frumuseţile
ei naturale, dar şi cu contrastele ei sociale, scria: „Cugetarăm la lepra ce au
cuprins poporul roman în Italia şi la lepra şi ronia (rîia — O.B.) ce suge
şi stoarce sudoarea poporului dacoromân: iobăgia, claca, boierescul, robota,
una şi aceeaşi plagă cu patru numeni barbare, apoi estrema mizerie şi abjec-
ţiune în care vegetează.
O, decadenţă ! O, calamitate ! O, tristă realitate !*
Ca exprimare a unei atitudini social-politice a celui care, văzînd starea
rea a mulţimii, nu poate trece pe lîngă aceasta fără să reacţioneze, este şi
comparaţia ce a făcut-o cu ocazia cunoaşterii Parisului. După ce în 1840
scria: „Aspectul dezolator al satelor române nu ţi-1 mai descriu. Ţi se sfîşie
anima văzînd într-o ţară aşa de bună, cum e România, viţa umană în stare
aşa de mizeră", în 1841 afirma: „La noi sărăcimea locuieşte în bordeie, va
sa zică jumătate în groapă. în Paris ea e sus, pe cale către cer, şi are cel
puţin nutreţ, aer curat, dacă nu totdeauna mămăligă".
Pe linia unei critici sociale directe, bazată ipe faptele vieţii reale cu care
a luat contact în călătoriile întreprinse, dar îndreptată, de astă dată, împo­
triva exploatatorilor maghiari, sînt observaţiile sale din 1839. După ce apre­
ciază ospitalitatea şi spiritul degajat al poporului maghiar, Ion Codru-Drăgu-
şanu comunica presupusului său prieten : „Aflai că magnaţii maghiari, ca
şi boierii români, merg de-şi delapida averea în ţări streine, dară nu prea le
e iertat a cerceta Parisu, ca boierii noştri, nici a-şi face studiile la universi­
tăţile liberale germane".

* Stăpînul unui sfert şi al unei jumătăţi a Imperiului roman (lat.).

22
 După cum se vede şi din lucrarea Peregrinul transilvan, între autorii
români ai însemnărilor de călătorie şi realitatea exterioara se produce un
anumit acord sau dezacord, pe care ei îl exprimă direct. In lucrările la care
ne-am referit, acest lucru este şi mai evident pentru că subiectul observaţiei
lor este realitatea socială. Diversitatea problemelor pe care le implică obser­
varea societăţii, diferenţa de stări pe care călătorii români o constatau de la
un loc la altul, de la o ţară la alta, au ridicat în faţa lor necesitatea folosirii
unui procedeu foarte valoros: comparaţia. Aceasta le-a dat posibilitatea ca
în condiţiile unei limbi încă săracă în termeni şi noţiuni, cu care operau
pentru a ajunge la o gamă largă de nuanţări, să realizeze totuşi imagini
veridice despre starea de lucruri spre care şi-au îndreptat atenţia.
*
* *
Istoria precursorilor sociologiei româneşti se întregeşte, de asemenea, cu
gîndirea sociologică implicată în scrierile cronicarilor Grigore Ureche (159C—
1647), Miron Costin (1633—1691), Constantin Cantacuzino (1636—1716) şi
alţii, precum şi cu reflecţiile despre societate ale unor umanişti proeminenţi
ca Gaspar H eltai (1490—1574), Nicolae Olahus (1493—1568), Iohannes
Honterus (1498—1549), Sommerus Pimensis (1542—1574).

23
CONCEPŢIA SOCIOLOGICĂ A GENERAŢIEI DE LA 1848

împrejurările social-economîce şi politice care duc la mişcarea lui Tudor

Vladimirescu (1821) şi apoi la revoluţia burghezo-democratică din 1848
determină dezvoltarea unei ideologii progresiste, în cadrul căreia se con­
turează mai distinct concepţia sociologică a gînditorilor romani ai epocii.
Dominante sînt ideile ce vizează aspectele social-politice — eliberarea
socială şi naţională, egalitatea între naţiuni, unitatea naţională —, ele fiind
generate de situaţia concret istorică în care se aflau românii în acele vremi.
1. Ion Eliade Rădulescu (1802—1872) a fost, în perioada prepaşoptistă,
unul din cele mai complexe şi mai active spirite ale timpului, un iluminist
cu multiple influenţe, care, mai apoi, publică o serie de lucrări, dintre care
importanţă pentru istoria sociologică o a u : Echilibrul intre antiteze (1859)
şi Historia critică universală publicată postum (1892).
Ceea ce se impune atenţiei este faptul că teoria „echilibrului între anti­
teze", care este dezvoltată de Eliade Rădulescu în perioada de după revoluţia
de la 1848, este prefigurată în perioada prepaşoptistă. Aceasta se observă sub
diferite forme. Pentru noi importanţă are aspectul ce priveşte felul în care
Eliade Rădulescu concepea terapeutica răului social.
Teoria echilibrului între antiteze proclamă că binele constă în armonie, în
măsură, în echilibru, iar răul în dezarmonie, în lipsa măsurii, în dezechilibru.
„Pentru noi Binele stă în echilibrul antitezelor... Din rumperea echilibrului
rezultă Răul" K După părerea lui Eliade Rădulescu, „omul pe faţa pamîntu-
lui n-a întîrziat a simţi în acelaşi timp şi plăcerea şi dezplăcerea, şi bucuria
şi întristarea, şi lucruri ce îi folosesc şi lucruri ce îl vatămă. De alăturea cu
bunul a văzut şi răul ; de alăturea cu frumosul a văzut şi urîtui... Pretutindeni
a văzut o dualitate* 2. în acest context se vede că Ion Eliade Rădulescu
concepea teoria echilibrului între antiteze ca o etiologie şi o terapeutică uni-

1 Echilibrul intre antiteze, Bucureşti, 1859—1869, p. 2.

* E l i a d e R ă d u l e s c u , Historia critica universala, voL I, Bucureşti, 1892, p. 7.

25
versală a răului social, pentru că, după părerea sa, „prin cunoştinţă clară a
fiecăruia din termenii dualităţii vom cunoaşte de unde provine răul în fiecare
loc şi secol" *. Evident că de pe această poziţie eclectică, se poate, crede
Eliade Rădulescu, să se acţioneze în vederea ameliorării stării create de
răul social.
2. Cel mai de seamă şi cel mai activ dintre personalităţile m arcante ale
anului revoluţionar 1848, care şi-au formulat în acea perioadă în scrieri
istorice şi social-filozofice reflecţiile cu privire la structura şi evoluţia socie­
tăţii şi statului român este Nicolae Bălcescu (1819— 1852), care — în special
prin scrierea sa Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele
Române în deosebite timpuri (1846) — prefaţează magistral începuturile
sociologiei rurale în România, aşa cum le vom găsi la Ion Ionescu de la Brad.
Prin lucrarea amintită Bălcescu realizează nu numai prim ul studiu de
istorie socială la noi, ci elaborează şi primele idei de sociologie ru rală ale
timpului.
„Deosebirea ce se vede în starea muncitorilor plugari între mai multe
popoare, îşi are pricina în instituţiile ce cîrmuiesc proprietatea. U nele po­
goare au primit împărţirea pamîntului în proprietăţi private, în vreme ce
altele au păstrat principiul ca tot pămîntul este al statului... M ai m ulţi se
învoiesc a zice ca pricina acestui deosebit obicei este că cele dintîi societăţi
s-au format prin concuistă (cucerire). împrejurările care deosebesc aceste doua
moduri de organizaţie socială sînt că coloniştii, ce se expatriază ca să dobîn-
dească pacea, libertatea sau bunăstarea materială, ce le lipseşte în locul lor
de naştere, sînt agricultori şi alcătuiesc o adunare de fam ilii sau asociaţii
egale, care fireşte că împart pămîntul cuprins în părţi şi la to ată fam ilia,
poate şi la tot insul se dă o parte. De simt oarecare îm potrivire de la locui­
torii acelui pămînt, ei nu-i robesc, ci se mulţumesc numai a coprinde locul
ce le trebuie, trăind subt legile sale şi gata a primi de cetăţeni pe cei vechi
locuitori. Popoarele concherante (cuceritoare) însă, supuse fiind n eap ărat unui
cap războinic îndrăzneţ şi învestit cu o putere nemărginită, sînt m ai adesea
străine agriculturii. Ele se mulţumesc mai bine a cere de la supuşii lo r produc­
tele pămîntului, decît a le dobîndi prin înţelegerea şi silinţele lor. D espo­
tismul dar, este sufletul concuistei, după cum egalitatea este sufletul colo-
nizaţiei" 2.
N. Bălcescu a sesizat rolul important pe care-1 au condiţiile economice în
explicarea fenomenelor istorice, şi mai ales însemnătatea relaţiilor p atrim o ­
niale în dezvoltarea societăţii.
în lucrările sale el a făcut o analiză amplă a apariţiei şi dezvoltării rela­
ţiilor de producţie feudale de pe teritoriul patriei noastre şi, pe această bază,
a arătat cum s-a format şi a crescut proprietatea feudală. U nele din datele
analizate de N. Bălcescu şi concluzii trase de el au fost utilizate de K . M arx
în Capitalul, voi. I, pentru capitolul Goana după supramuncă. Fabricant şi
boier, Dintre lucrările sale mai am intim : Despre împroprietărirea ţara-

1 E l i a d e R ă d u l e s c u , Historia critică universală, voi. I, Bucureşti, 1892, p. 9.

* N i c o l a e B ă l c e s c u . Despre starea socială a muncitorilor plugari în Princi­
patele Române in deosebite timpuri, p. 118.

26
 nilor (1848), M ersul revoluţiei în istoria românilor (1850), „Question econo-
mique des P rincipautes Danubiennes" (1850) 1.

3. P reocupările av u te în domeniul ştiinţelor sociale l-au dus pe Ion Ghica

(1817— 1897) fo arte aproape de sfera sociologiei. „Progresul şi civilizaţia
mea — scrie el — au d rep t scop îndreptarea relelor şi îmbunătăţirea socie­
tăţii omeneşti, ia r nu ^desfiinţarea lor şi întoarcerea la omul sălbatec sau la
omul n atu rii"... D u p ă părerea sa, omul trebuie să fie neapărat sociabil,
„fiindcă num ai în contactul cu alţi oameni îşi poate mulţumi aspiraţiunile
sufletului şi ale intelectului, căci numai în starea socială poate găsi sprijinul
necesar la îm plinirea trebuinţelor şi dorinţelor sale, numai în viaţa socială se
poate lum ina şi perfecţiona. Prin schimbul ideilor sale cu acelea ale altor
oameni îşi m ăreşte cercul cunoştinţelor; puterea fiecăruia se adaugă şi se
înmulţeşte cu puterile de aceeaşi natură ale celorlalţi şi dobîndeşte astfel
ceea ce putem num i lucrarea spiritului omenesc. Industria şi meşteşugurile,
artele, ştiinţele şi literatura, aceste mari şi frumoase producte ale inteligenţei,
care suie pe om a tît de sus în ordinul moral şi intelectual, sînt monumente
nedestructibile ridicate de lucrarea colectivă a spiritului şi a puterii omeneşti,
adică a sociabilităţii 2.
în lucrările lui I. G hica — principalele fiind elaborate şi publicate mult
timp după înăbuşirea revoluţiei paşoptiste, cînd el ca liberal burghez a fost
antrenat în v ia ţa politică — sînt multe teze care fundamentează politica
statului burghez, văzută prin prisma politicii liberale.
4. în acest curen t d e cercetări sociologice se încadrează şi Ion C. Brătianu
(1821— 1892) care, dealtfel, foloseşte termenul „sociologie*. în 1851 el scria:
„Sociologia n-avea încă nici numele chiar, nu se ştia că afară de origină, ome­
nirea este una, nu num ai în prezent, ci şi în trecut şi viitor, adică una în
spirit ca şi în tim p .“ 3 Sub influenţa lui Auguste Comte, el socoteşte socio­
logia ca fiin d o ştiinţă naturală a societăţii, şi este destinată să ajute la
îndrum area raţio n ală a vieţii sociale a oamenilor.

* Este curios că Eugen Lovinescu în a sa lucrare Istoria civilizaţiei romane moderne

(Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972) considera ca Bălcescu era un rural, excesiv ancorat
în trecut, „...avînd obsesia trecutului şi a celor optsprezece veacuri de trude, suferinţe şi
lucrare a poporului român*, iar ideile sale revoluţionare nu reprezintă decît în foarte
mică măsură un reflex al condiţiilor economice specifice din preajma anilor 1848 ; adică
Bălcescu nu avea „intuiţia prezentului*. ^ « ,
N u este lipsit de interes să consemnam însa aici ca in lucrarea citata, Lovinescu,
neînţelegînd specificitatea genezei capitalismului în România, îl considera m chip răsturnat
ca pe un produs al factorilor ideologici şi politici transplantaţi prin contagiune pe sol
romanesc. Analizând concepţiile sodal-politice ale revoluţionarilor paşoptişti (I. Eliade,
Ion Ghica, I. C. Brătianu, C. A. Rosetti, N . Bălcescu, Cezar Bolliac, C Filipescu şi
A. G. Golescu) Eugen Lovinescu refuză să vadă în principiile lor revoluţionare o reflectare
a raporturilor economice specifice acelei faze a capitalismului^ românesc, conâderînd^ că
însăşi capitalismul s-a născut în România ca urmare a preluării prin imitaţie de către
paşoptişti a unei ideologii revoluţionare născute în Apus. In acest fel se produce în so­
ciologia lovinesciană o considerabilă diminuare a meritelor gînditorilor de la 1848 (vezi
în acest sens expunerea introductivă de Z. Omea, cu deosebire p. 25—26).
* I. G h i c a , Scrisori, voi. I, p. 123— 124.
8 I. C. B r ă t i a n u , Republica Rom âna; în nr. 1 din .Republica Romană", Paris,
noiembrie 1851; publicat şi în .D in scrisorile lui Ion C. Brătianu", 1903.

27
 După părerea sa, omul este o fiinţă perfectibili, care acţionează prin
singura-i putere şi libera-i voinţă. El crede că domeniul omului „se întinde
peste tot ce poate fi materie de gîndit, de simţit şi de întrebuinţare mate­
rială, fără a putea fi mărginit decît de dreptul, deopotrivă cu al său, al
semenilor săi“ K
I. C. Brătianu, în spiritul gîndirii specifice secolului al X lX -lea, are con­
vingerea ca „viaţa oricărei societăţi este o dezvoltare necontenită, o apropiere
crescîndă de perfecţionare absolută", dezvoltarea socială făcîndu-se „prin
progresul ştiinţelor, al artelor, prin îmbunătăţirea moravurilor, prin introdu­
cerea dreptăţii, pătrunzînd din ce în ce mai mult în relaţiile politice, civile
şi economice, şi chiar prin modificarea însuşi a idealului, de care orice socie­
tate are trebuinţă" 2. Perfectibilitatea omului depinde de „sociabilitatea** sa,
pentru că el trăieşte în societate, care — după opinia lui Brătianu — este
un centru comun de vieţuire, „compus de un element omogen, ale cărui
raporturi sînt determinate prin nişte legi conforme unor principii, şi înfă­
ţişează o unitate, un ce organic şi cu viaţă" 3. După părerea sa societatea,
văzută „ca ordin natural, are elementele sale proprii", care s în t: „Individul,
familia, naţiunea sau patria, seminţia ţi omenirea". El are convingerea că
acestea „sînt naturale şi sînt singurele, fiindcă le găsim mai mult sau mai
puţin, oriunde este societate de oameni", crezînd chiar că „încă unele pînă
la oarecare grad, le găsim chiar între dobitoace" 4. I. C. Brătianu nu a avut
propriu-zis o doctrină sociologică, ci o concepţie politică liberal-burgheza
cu puternice nuanţe demagogice.
Poate că alături de Ion C. Brătianu este şi locul lui D um itru Brătianu,
care îşi prelungeşte ideile sale social-politice paşoptiste, în viaţa social-
politică la care participă în mod activ decenii de-a rîndul, ca om politic
radical-burghez în partidul liberal.
în 1852, deci în perioada exilului, adept convins al revoluţiei ca formă
de schimbare socială, el scria: „...Ziua dreptăţii, revoluţiei viitoare, sau mai
binezis triumful revoluţiei de la ’48 soseşte. Zicem triumful revoluţiei de la
’48 ; într-adevăr revoluţia nu a pierit, nu a putut p ie ri; căci ea n-a fost
conspiraţia a cîţiva oameni sau strigătul de război a unui popor, ea a fost
strigătul omenirii întregi".5 El avea convingerea că „popoarele nu sescoală
la glasul trîmbiţei armatei; ele nu se scoală decît la glasul conştiinţei lor",
că revoluţia „oriunde ar fi izbucnit, popoarele asemenea ar fi recunoscut
într-însa sufletele lor şi ar fi îmbrăţişat-o cu aceeaşi căldura" 6.
5. Mihail Kogălniceanu (1817—1891), patriot şi om de stat în perioada
de constituire a României moderne ; are meritul de a fi susţinut ideea egali-

1 Op, cit,, p. 17.

2 Articolul „Naţionalitatea". In : „Republica Română", nr. 2, Bruxelles, 1953 (după
op. cit., p. 43),
8 Articolul „Republica Română". In: „Repub'ica Română", nr. 1, 1851, p, 18.
4 lbidem, p. 18—19.
5 Vezi: „Din Arhiva lui Dumitru Brătianu. -Acte şi scrisori din perioada 1840__ 1870,
publicate de Al. Cretzianu, voi. I, 1933, pag. 292.
« lbidem, p. 293—294. •

28
taţii oamenilor, fără deosebire de rang şi de clasă, precum şi rolul maselor
populare.
Prin activitatea sa teoretică şi practică a influenţat propaganda social-poli-
tică şi sociologică a epocii. Ideile sale politice şi concepţiile despre istorie sînt
strîns legate de mişcarea democratică şi naţională din prima jumătate a seco­
lului al X lX -lea. El concepea istoria în spirit militant, considerînd cunoaşterea
trecutului patriei ca o condiţie a afirmării conştiinţei naţionale şi a emanci­
pării sociale a poporului român (Cuvint despre deschiderea cursului de istorie
naţională la Academia Mihăileană, rostit la 24 noiembrie 1843). Un loc în­
semnat în opera sa îl ocupă critica feudalismului.
Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre cei care au contribuit la crearea
climatului revoluţionar în Moldova deceniului al cincilea al secolului trecut.
Ca m ilitant politic în revoluţia de la 1848, el era convins — aşa cum
scria în Dorinţele partidei naţionale din Moldava (august, 1848) — ca
„puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi fericirea mulţimii, adică
a naţiei" ; era pentru „omenire" şi „dreptate*, pentru că — aşa cum credea
el — „nu este omenesc ca omul să exploateze pe om, ca cei mulţi să fie
instrumentele de muncă acelora puţini şi ca un popor să-şi jertfească viaţa în
folosul unora, în contra principiilor evanghelice şi ale adevăratei libertăţi" ;
este pentru „dreptate", pentru că „desfiinţînd boierescul şi întemeind proprie­
tatea între locuitorii săteni, ar fi a îndrepta crudele strîmbătăţi ale veacuri­
lor trecute".
6. George Bariţiu (1812—1893), istoric, publicist şi om politic, figură
proeminentă a revoluţiei de la 1848 în Transilvania, a avut un rol important
în lupta pentru revendicările sociale şi naţionale ale românilor din Transil­
vania. Prin activitatea sa publicistică, revoluţionară, a contribuit la crearea
unui climat ce a favorizat dezvoltarea unor idei sociologice avansate.
El vedea revoluţia socială ca un factor al dezvoltării, iar problemele revo­
luţiei în complexitatea lor, sesizînd întrepătrunderea dintre problema socială,
îndeosebi cea agrară, şi cea naţională. Concepţia sa istorică este străbătută
de rolul poporului în desfăşurarea istoriei. A scris numeroase articole şi studii
de istorie, politică, economie, precum şi Părţi alese din istoria Transilvaniei
pe două sute de ani în urma (1889—1891). Este întemeietorul presei româ­
neşti în Transilvania.
Militînd pentru eliberarea socială şi naţională a poporului român* în 1844
el scria: „Unirea naţională este frumoasa deviză ce răsună din toate părţile
şi deşteaptă duhurile cu putere multă. Popoarele Europei pricep şi cunosc
cum că tăria şi puterea unui popor, baza sa, politica sa de cumpănire, nă-
dejdiile sale, prezentul şi viitorul său zac în unirea naţională; ele pricepură,
că numai naţionalitatea e în stare a încheia legătuinţe care dăinuie mai înde­
lungat ca oricare alte alianţe politice sau împestriţate cu trăsături religioase,
alianţe pe care nici o silă rea şi nici o pretenţie străină şi nedreaptă nu le
poate sparge, alianţe care în timp de pace lucrează mai puternic decît oricare
alte aşezăminte umanioare, prin stîrpirea de prejudeţe, prin învierea iubirii
frăţeşti şi prin întărirea simţului moral, iar la ameninţarea de vreun război
insuflă pe întreaga naţie pentru apărarea libertăţii şi a neatîmării sale* *,

1 Articolul „Naţionalitate". In „Faaâe pentru minte, inima şi literatură", nr. 51,

18 dec. 1844.

29
 7. Simion Bnrnuţiu (1808—1864) ocmitobuaie da formarea dimatului care a
favorizat apariţia şi dezvoltarea sociologiei, prin contribuţiile sale teoretice
antiteologice, antifeudale şi republicane. Militantul pentru eliberarea naţio­
nală a populaţiei româneşti din Transilvania, unul dintre conducătorii miş­
cării revoluţionare româneşti din 1848, Bărnuţiu susţine o serie de idei semni­
ficative şi din optica sociologiei politice. în acest cadru amintim tezele sale
referitoare la respectarea drepturilor tuturor popoarelor de a-şi hotărî singure
soarta, inclusiv dreptul oricărei naţiuni de a se uni cu orice altă naţiune care
luptă pentru libertate şi care nu încalcă drepturile altor naţiuni (vezi Dis­
cursul de la Blaj, 1848), ideile sale republicane (în Dreptul public al romani­
lor, publicat postum, în 1867), sau respingerea categorică a oricărui fel de
dominaţie a popoarelor (în Dreptul natural public, publicat postum, Iaşi, 1870).
în Dreptul public al românilor el precizează „Scopul republicii române" ;
acesta „se cuprinde în însăşi ideea ei ca caetus multitudinis juris consensu et
comunione utilitatis sociatus, ca adică în toată întinderea ei să domine şi să
gubeme numai dreptul şi dreptatea, pentru ca naţiunea română să poată
vieţui în etern libera şi nedependentă sub scutul acestora, să-şi poată explica
(dezvolta) şi apăra viaţa fizică şi spirituală şi a se bucura de una pace şi
prosperitate comună".
Acestea sînt numai cîteva dintrejpersonalităţile a căror operă, analizată,
ar arăta complexitatea preocupărilor şi izvorul unor tendinţe ce se vor ma­
nifesta puternic în cea de-a doua jumătate a secolului al X lX -lea. Semnifi­
cativ este însă faptul că, începînd cu această etapă, sociologia este strîns
legată de politică, servind, în fond, evidente interese de partid.

30
 MONOGRAFIEREA JUDEŢELOR,
PLĂŞILOR ŞI SATELOR *

Secolul al X lX -lea este bogat şi în lucrări valoroase avînd ca arie a

cercetării social-economice realitatea plăşilor şi judeţelor. Aceasta preocupare
îşi are încep tul în anii de la jum ătatea secolului trecut, ea însă s-a lărgit şi
s-a diversificat de-a lungul a mai bine de o sută de ani, ajungîndu-se în
secolul nostru la abordarea atentă şi insistentă a unor probleme ce se referă
la un judeţ, la o anum ită parte a unui judeţ, la o plasă sau la o zonă speci­
fică sau, cum s-a întîm p lat îneepînd cu sfîrşitul secolului, la una sau cîteva
provincii istorice K
1. în perioada exilului în Turcia, consecinţă a participării sale la acţiunile
revoluţionare din anul 1848 în Ţ ara Româneasca, Ion Ionescu de la Brad, ca
specialist în agricultură, făcuse unele cercetări interesante. Lucrările sale
Excursie agricolă în Broussa (publicată în „Journal de Constantinople“),
Escursie agricola în Dobrogea şi Thessalia sau cea despre Ciftilercifli din
Asia Mică (aceasta n-a mai fost tipărită) dovedesc o preocupare constantă a
lui Ionescu de la Brad de a cunoaşte realitatea socială, ele oferind, totodată,
şi date valoroase pentru istorici, geografi, economişti, etnografi, precum şi
numeroase aspecte ce interesează pe sociologi.
Lucrările sale cu caracter sociologic realizate în deceniul al şaptelea sînt
însă de un nivel superior celor amintite mai sus, ca structură şi proporţii.
Structura lucrărilor din această nouă perioadă a fost determinată de ^calitatea
sa de inspector general în agricultură precum şi de scopul urmărit prin
realizarea lor.
C itînd un articol din ordonanţa domnească de la 28 noiembrie 1864, în
care se preciza că „pe lîngă inspecţiile generale, inspectorii vor fi datori a
face în fiecare an descrierea unuia din judeţele ce i se va însemna. Acest
studiu se v a face din p u nct de vedere agricol, comercial, industrial şi statistic
şi va cuprinde osebitele îm bunătăţiri ce vor trebui introduse în fiecare din
aceste ram uri", Ion Ionescu încearcă să delimiteze şi scopul lucrării sale.

* Vezi O v i d i u B ă d i n a , Cercetarea sociologica concreta. Tradiţii româneşti, p. 33

ţi urm.
1 Ibidem.

31
.A constata ceea ce este şi a propune ceea ce trebuie sa fie — scrie el — iată,
într-un cuvînt, îndoitul scop ce l-am urm ărit în to t cursul investigaţiilor
ce le prezentăm în această carte cu privirile aţintite către scopul cel m ai înalt,
către creşterea civilizaţiunii poporului român**.
Pentru realizarea unei lucrări de acest gen, Ionescu de la B rad a trebuit
să meargă din sat în sat şi să observe pretutindeni „şi păm în tu l, şi oamenii,
şi mijloacele lor de exploatare, şi de existenţă, şi de cîştiguri".
Bogată în aspecte sociale ce interesează pe sociolog este lucrarea Agricul­
tura română în judeţul Mehedinţi, publicata în 1868. A utorul are în vedere
o problematică ce se referă la veniturile proprietarilor funciari, veniturile
dăcaşilor, aplicarea legii rurale, numărul clacaşilor în 1859 şi 1864, păm întul
dat clacaşilor, capitalul din despăgubiri, banii încasaţi din clacă sau diverse
aspecte referitoare la instrucţiunea publică, culturală etc. M odul în care se
aplica legea pentru reformă agrara constituie o problem ă p rin cip ală spre
care-şi îndreaptă atenţia.
Abuzuri peste abuzuri, nedreptate după nedreptate \— co nstată Ionescu
de la Brad, în cercetarea directă pe care o face vizitînd satele unde se aplicase
reforma agrară. „Am văzut arendaşi care, intrînd astă-prim ăvară pe moşiile
statului, ca D. Dimitrie Burileanu la Deveselu, a găsit moşia delim itată şi
hotărîta chiar de superarbitri, şi cu toate acestea a făcut ce a ştiut şi a stricat
delimitarea făcută, a schimbat pămînturile, le-a dat altele şi le-au lu at pe
cele lucrate, pe cele semănate cu grîu şi porumb, şi astfel a recoltat fără să
semene şi a făcut ce a voit, umplînd magazia cu grîul luat cu execuţiune şi
cu jaful, de care s-au speriat pînă şi sîrbii de peste D unăre. A lu a t p în ă şi
cenuşa din vatră şi a lăsat oamenii săraci lipiţi păm întului şi iată aceasta este
una din cauzele principale ale nemulţumirii cultivatorilor săteni, ale acelor
focuri şi omoruri de care se înfiorează omul gîndind" — încheie, plin de
durere, Ionescu de la Brad.
Legea rurală, în care îşi pusese atîtea nădejdi, nu dădeau rezultatele pozi­
tive pe care le-ar fi vrut, pentru că — constata el — sătenii „...emancipaţi
fiind, au căzut indirect iarăşi în clacă, pe care o şi fac ca şi m ai înainte,
avînd acum şi sarcina de a plăti răscumpărarea clăcii... sînt siliţi a munci
mai mult tot într-acel timp şi fără să aibă îm bunătăţite mijloacele lor de
muncă, fără să aibă unelte şi maşini care singure nu mai perm it a se face
mult lucru într-acelaşi timp".
Totodată, autorul monografiei consemna : „Afară de lipsa de libertate,
populaţiunea noastră a fost împiedicată în sporirea ei şi prin m ulte alte rele^
precum case nesănătoase, mîncare puţin restorîtoare, posturi multe, muncă
multă şi traiu rău, nevoi, griji şi dureri morale, nedreptăţi, măsuri economice
împilatoare şi, în fine, bolile, care fac pe oameni să se ducă pe cealaltă lume,
de unde s-a şi luat la români vorba care zice că cutare a m urit cu zile".
Dacă adăugăm la toate acestea starea grea în care se găsea învăţăm întul,
imaginea situaţiei populaţiei din judeţul Mehedinţi capătă contururi mai pre­
cise. „Numărul şcolilor a scăzut de la 1864— 1865 pînă la 1876 cu 30 şi au
rămas 107 la cel din urmă recensămînt de prefectura judeţului.
Raportul numărului de copii ce merg Ia şcoală faţă de num ărul familiilor
de săteni este... de un copil pentru fiecare sută de familii".
„La unele sate stau şcoalele închise din cauză că nu se găsesc învăţători,
pe cînd la altele sînt cîte trei, ca la Ruptura, cîte doi, ca la Strehaia.

32
 Lefile în v ă ţăto rilo r se plăteau pînă la 1864 regulat pe fiecare trimestru
prin institutorul superior de la şcoala din reşedinţa judeţului, acum trece anul
şi învăţătorii încă nu se plătesc*. O situaţie grea a învăţămîntului e înfăţişată
şi în lucrarea sa despre judeţul Putna.
R ealitatea sociala concretă — observată direct — l-a convins pe Ionescu
de la Brad că deşi agricultura este meseria cea mai larg îmbrăţişată de copiii
ce ies din şcolile săteşti, „cu toate acestea nici o noţiune despre agricultură
nu se dă copiilor din şcoalele săteşti".
Asemenea referiri docum entate şi bogate justifică pe deplin interesul pe
care-1 stîrnesc lucrările lui Ionescu de la Brad pentru istoria cercetărilor socio­
logice concrete din ţa ra noastră. Putem afirma fără exagerare că Ion Ionescu
de la B rad este întem eietorul cercetărilor monografice româneşti.
2. T endinţa inaugurată de Ion Ionescu de la Brad a fost în parte conti­
nuată de S. P. R adianu, autorul lucrării Judeţul Bacău — studiu agricol şi
economic. D in prim ele pagini ale lucrării sale, S. P. Radianu precizează ca
între cercetările lui şi cele făcute de I. Ionescu de la Brad există o oarecare
continuitate : „M inisterul Agriculturii, voind a continua studiile agricole şi
descrierea judeţelor ţării începute la 1864 prin învăţatul agronom Ion Ionescu
de la Brad, m i-a făcut distinsa onoare, anul trecut, a mă însărcina cu studiul
judeţului Bacău. D îndu-m i această însărcinare, ministerul mi-a pus în datorie
să merg din com ună în comună şi sa înregistrez toate faptele care se înde­
plinesc în agricultura judeţului". Continuitatea cu cercetările făcute de I. Io­
nescu este confirm ată şi de conţinutul programului întocmit de minister pentru
studiul iniţiat.
P riv ită în ansamblu se poate afirma că lucrarea lui S. P. Radianu este o
valoroasă m onografie judeţeană.
în elaborarea lucrării, S. P. Radianu, pe lîngă procedeul observării directe
a realităţii sociale, folosit de Ion Ionescu de la Brad, „a împrumutat şi
observaţiunile altora". Lucrarea cuprinde date interesante în legătură cu pro­
prietatea, relaţiile sociale, învăţăm întul şi cultura, situaţia sanitară, adică o
prezentare m ultilaterală a stării reale a populaţiei din fostul judeţ Bacău.
în a doua jum ătate a secolului al X lX -lea apariţia lucrărilor care prezintă
tabloul social-economic al diferitelor regiuni continuă *. Dintre acestea amin­
tim pe acelea scrise de I. I. N acian : „Le Dobroudja economique et sociale,
son passe, son present et son averur", publicată la Paris în 1886 ; Dobrogea.
Reformele economice fi sociale ce ea reclamă (Bucureşti, 1892) şi Constantin
PJ Scheletti, Dobrogea, organizarea (Tulcea,1879). Principal rămîne faptul
că aceste lucrări monografice s-au înmulţit, că ele au abordat aspecte variate
ale realităţii sociale, că aduceau la cunoştinţa publicului probleme şi stări noi
ce fram întau oameni şi instituţii, că într-o însemnată măsură au contribuit la
cunoaşterea realităţii româneşti.
* Şi primele decenii ale secolului nostru înregistrează astfel de lucrări. Amintim dintre
lucrările publicate: Judeţul Tulcea. Dare de seama prezentata consiliului judeţean (1904,
376 pag.), de L u e a I o n e s c u ; Ardealul, Banatul, Crifana fi Maramureşul din punct
de vedere agricol, cultural p economic, de I o n E n e s c u şi I u l i u E n e s c u (ed. a
IlI-a, 1920, 254 pag.), sau lucrările Plasa Cărei, judeţul Sălaj. Descrierea teritoriului,
populaţiunei, stărilor: sanitare, culturale, morale... Date statistice, 1937, întocmită de
dr. I o a n G h e r m a n , Teleormanul economic. Monografie social-economică, de C r i s t a c h e
C. M i 1 i a n.

33
 3. Merita amintită aici o acţiune de cercetare a realităţii sociale între­
prinsa de B. P. Haşdeu în 1878. Dacă o serie de anchete organizate şi con­
duse de el au importanţă în special pentru lingvişti, cea al cărei subiect a
fost Obiceile juridice ale poporului român * suscită interes nu numai pentru
jurist, lingvist sau folclorist, ci şi pentru sociolog şi etnograf. Folosind chestio­
narele, în care cele 40 de întrebări au fost grupate pe trei m ari problem e:
I. Satul (de la 1 la 147); II. Casa (de la 148 la 310) şi III. Lucrurile (de
la 311 la 400), B. P. Haşdeu a reuşit să angreneze învăţători, preoţi şi alţi
intelectuali ai satelor în această acţiune.
în legătură cu felul cum a cules şi înregistrat materialul faptic, remarcăm
că aici nu este vorba numai de o relaţie între cel ce a întocm it chestionarul şi
cei ce l-au completat. Ca să se ajungă la răspunsurile cele mai adecvate la
întrebările cuprinse în chestionar a fost nevoie, în multe cazuri, de consultarea
diverşilor subiecţi — de obicei oameni în vîrstă, bărbaţi şi femei iggg buni
cunoscători ai fenomenului cercetat. „Am răspuns chestiunilor ce mi s-au
cerut în modul cum m-au încredinţat locuitorii bătrîni din satul Bătrîneşti,
plasa Fundului, judeţul Roman, unde sînt învăţător de gradul I-iu", scria
Dimitrie Rugină după ce, în ianuarie 1879, completase răspunsurile.
Gradul de generalizare, aria unde avea valabilitate fenomenul semnalat
sînt aspecte care se impun cînd analizăm materialul cuprins în lucrările citate,
învăţătorul I. Simionescu, ocupîndu-se de subiectul chestionarului în comuna
Cîrlomăneşti din fostul judeţ Tutova, ţinea să precizeze că acesta se ma­
nifestă „mai mult sau mai puţin în comunele învecinate Cărăpceşti, Cerţeşti,
Cotoroaia, Popi-Diei, Sălceni, Ghidigeni”, iar preotul I. Chercea, învăţător
comunal, completînd chestionarul trimis pentru judeţul Putna, dădea răspun­
suri valabile pentru satele „Păuleşti şi Hauleasca".
Interesantă ni se pare intenţia lui Constantin P. Scheletti de a realiza o
lucrare intitulată Obiceiurile poporului român. Judeţul Fălciu, plasa Crasna
fi Prut, prelucrate după chestionarul d-lui B. P. Hajdău. I. Satul. Lucrarea
n-a fost terminată; ea se opreşte la întrebările 47, 48, 49, 50, 51, grupate
sub titlul Despre ciobani. Pe lîngă faptul că merită atenţie încercarea de a
realiza, sub formă literară, o monografie cu un asemenea subiect observat
pe aria a două plase, lucrarea lui Constantin P. Scheletti atrage atenţia şi
prin scopul ei declarat. în Precuvîntare, o ochire asupra satului, autorul
scrie: „Să ne punem să studiem poporul nostru cu tot dinadinsul, ca sa-1
cunoaştem bine, şi, după ce vom avea conştiinţa de ceea ce este el, să ne
silim a lucra pentru dînsul măcar pe jumătate cît lucrăm pentru interesele
noastre. Să ne grăbim a lucra şi a-1 ridica pînă la noi din starea de slugărie
şi ignoranţă în care zace. Cînd acest imens popor sătean va lua locul alăturea
cu noi ca cetăţeni, iar nu ca sluji plecate, atunci vom avea dreptul a vorbi
şi lucra în numele naţiei române. Iată pentru ce sînt fericit a putea da în
această broşură cîteva răspunsuri la întrebările puse de d-1 B. P. Hajdău,

* Referitor Ia activitatea lui Haşdeu, Dimitrie Guşti scrie următoarele : „Abia cu

ivirea lui Haşdeu, o înţelegere ştiinţifică a vieţii populare se naşte la noi...
...Toate aceste culegeri ale diverselor aspecte ale vieţii populare se facea şi se fac
încă într-un alt fel decît acela pe care îl pretinde studiul sociologic al vieţii sociale. Şi
anume, s-a lucrat mai ales cu ajutorul „chestionarelor

34
dorind din tot sufletul ca lucrarea începută de învăţatul şi neobositul nostru
filolog şi istoric să-şi vadă cît mai curînd sfîrşitul." 1
In unele cazuri, învăţătorii au încercat să sistematizeze răspunsurile, în­
tocmind formulare ce cuprindeau elemente noi în legătură cu cei care furnizau
date. Reţine atenţia formularul redactat de I. Podeanu, învăţător la Gan-
giova, judeţul D o lj:

Numirea nu merilor de Numele si , T, . ^

sub cele trei capete: prenumele r£! r Cuprinderea Pun
Iert. Satul, Casa şi povestito- P°vestito- sau. întrebării ţ ,^a
lucrurile nUm IDlm IntreOare

În mod practic, cu tot materialul acumulat (răspunsuri culese din peste

37 de comune — unele avînd ca arie plăşile —g răspîndite în nouă judeţe),
acţiunea iniţiată de Haşdeu n-a fost realizată, materialul nefiind prelucrat
sau folosit în lucrări de sinteză. B. P. Haşdeu — cercetător direct al reali­
tăţii înconjurătoare — a reuşit să marcheze un moment important în istoria
cercetărilor sociologice în România.

4. Ideea realizării unor lucrări monografice unitare despre sat, văzut sub
o multilateralitate de aspecte, apare abia la sfîrşitul secolului al XlX-lea, cînd
se poate vorbi de o orientare nouă în cercetarea realităţii satelor. Este vorba
de întocmirea monografiilor săteşti, acţiune care atinge punctul maxim în
perioada dintre cele două războaie mondiale. *
în deceniul al nouălea al secolului trecut Asociaţiunea transilvană pentru
literatura română şi cultura poporului român („Astra") — care îşi asumase
sarcina să studieze diferite aspecte ale vieţii românilor din Transilvania şi să
promoveze cultura în rîndurile lor — publică în 1885 discursul ţinut de
Iosif Comănescu sub titlul „Studiu istoric-statistic asupra presintelui şi trecu­
tului românilor din opidulu Codlea. Cu note şi anexe (Braşov, 1885, 50 pag.).
Studiul prezentat de Comănescu reprezintă de fapt o monografie sumară, ce
cuprindea următoarele probleme : Momente din trecut. Poziţiunea românilor
în prezent. Starea materială. Ocupaţiunea, meseria şi industria de casă. Lu­
cruri de mînă femeieşti. Oficiile publice. Edificiile publice confesionale. învă­
ţători de şcoală. Cercetarea şcoalei. Construcţiunea caselor. Contingentul în
armată. Caracteristica. Modul de viaţă şi diferite obiceiuri. Tot aici sînt
publicate în anexă o serie de date istorice şi explicarea unor fenomene ivite
de-a lungul anilor în istoria comunei Codlea.
Momentul care poate fi socotit începutul tendinţei de monografiere a
satelor este toamna anului 1894, cînd un grup de tineri români din Sibiu,
reluînd o idee enunţată în „Foaia poporului" nr. 49 din 1893, a luat hotă-
rîrea să publice „un concurs literar" cu premii pentru monografiile comune­
lor româneşti din comitatul Sibiu.

1 Biblioteca Academiei R.S.R., mss. 3437, f. 409—431. Vezi şi O v i d i u B a d i n a ,

p* A44.
op. cit.,•> p. A
,
Vezi : Cercetarea sociologică concreta. Tradiţii româneşti, p. 59 şi

35
 Rezultatele practice ale acestei iniţiative au fost îm bucurătoare. In 1895
autorii au trimis juriului pentru concurs un num ăr de 13 m onografii, dintre
care cele mai bune au fost publicate. Monografia com unei O rla t (126 pag.),
scrisă de Romul Simu, învăţător în acea comună, a lu a t prem iul I, Mono­
grafia economică-culturala a comunei Gurariului (220 pag.), întocm ită de
Ioachim Muntean, preot al comunei, a fost distinsă cu prem iul al II-lea, iar
Monografia comunei Rehau (104 pag.), scrisă de N icolae C ărpinişan, paroh
în Rehău, a luat premiul al IIl4ea.
*
* *

O trăsătură caracteristică a vieţii sociale româneşti din ultim ele decenii

ale secolului al XlX-lea şi începutul celui de-al X X -lea o constituie mişcările
ţărăneşti, care au culminat cu marea răscoală din 1907. Problem a agrară
devenise de cea mai mare acuitate şi era discutată de toate p artid ele politice
ale vremii. Partidele care reprezentau interesele diferitelor clase exploatatoare
încercau să-şi creeze o platformă de pe care sa acţioneze în aşa fel, încît
să poată evita frămîntările sociale. Dar pentru acest lucru trebuiau cunoscute
mai îndeaproape stările de lucruri de la Sate. Astfel, nu în tîm p lăto r, Vasile
Lascăr, pe atunci ministru de interne într-un guvern liberal, a lu at în 1903
iniţiativa monografierii comunelor rurale după un program în to cm it de
A. V. Gîdei.
în formularul anchetei sînt cuprinse întrebări edificatoare în legătură
cu proprietatea şi relaţiile de proprietate, munca şi relaţiile de m uncă, in­
dustria şi influenţa ei asupra mediului rural, într-un cu v în t probleme
într-adevăr esenţiale pentru epocă. D ar, dacă vom com para p lanul iniţial,
elaborat în 1903, cu cel publicat de A. V. Gîdei în 1905, vom observa că
autorul a eliminat tabelul final al gospodăriilor cu caracteristicile lo r econo­
mice şi sociale. Pentru o lucrare menită să fie călăuză în acţiuni viitoare,
aceasta este o lacună, pentru că necunoaşterea unor asemenea elemente nu dă
posibilitatea sesizării dinamicii schimbărilor.
Care sînt elementele noi pentru cercetarea din ţara noastră, aduse de
A. V. Gîdei ?
în primul rînd, faptul ca el socotea că în România acelor ani cercetarea
trebuie să abordeze relaţiile agrare („învoielile agricole de la 1864 p în ă azi")
şi bugetele ţărăneşti. Este un merit al său că şi-a pus problem a cercetării
procesului de destrămare a proprietăţii devălmaşe, ca a surprins procesul de
«descompunere a gospodăriilor ţărăneşti ce luaseră naştere în urm a reformei
agrare din 1864, că a obsefvat procesul de stratificare socială (de aici şi
izbutitele tabele în legătură eu structura proprietăţii şi structura socială a
populaţiei rurale cercetate).
în al doilea rînd, regulile ce le-a recomandat şi le-a folosit în cercetare.
El a cercetat comuna umblfnd „din casă în casa" culegînd „inform aţiunile
trebuitoare". Planul lucrării, ca şi planul discuţiei cu subiecţii, arată că Gîdei
pleca de la probleme cu caracter mai general, care să nu stîrnească suspiciuni,
pentru a ajunge la chestiuni mai concrete, referitoare la viaţa economică a
locuitorilor (vezi: pămîntul şi proprietatea, comerţul, traiul sătenilor, renta­
bilitatea unei gospodării, capital şi credit, impozite etc.).

36
 D in considerente de ordin ştiinţific, Gîdei socotea că lucrarea trebuie sa.
cuprindă date absolut exacte, pentru că, afirmă el, „fără această exactitate,
monografia nu numai că e lipsită de orice valoare, dar face chiar un rău
prin concluziile sale false". Pentru a da şi mai multă veridicitate tezelor
lucrării, la încheierea cărţii, Gîdei dă tabloul gospodăriilor din Bragadiru, în
felul acesta punînd la dispoziţia cititorului un instrument de verificare.
Acţiunea ce s-a inaugurat ca urmare a iniţiativei lui Vasile Lascăr ^ - me­
ritul deosebit pentru programul monografiei revenindu-i lui A. V. Gîdei —
are im portanţă pentru istoria cercetării realităţii sociale româneşti. Ea a urmă­
rit culegerea de date care să servească unor scopuri politico-administrative-
Cercetarea după acest program s-a continuat, d ar ea a suferit o evoluţie
deosebită, care a dus, între cele două războaie, la realizarea unei serii de
lucrări ce m erită atenţie.
N atu ra problemelor abordate şi mai ales lipsa unei perspective teoretice
a cercetătorului arată că această iniţiativă nu putea să se dezvolte m mod
organizat, să aibă adepţi fervenţi. Aşa s-a şi întîmplat. Numai datorită unor
pasionaţi, care au însemnat fenomenele realităţii satului cercetat aşa cum
le-au găsit, s-au înregistrat date valoroase în cîteva din lucrările elaborate în
cursul acestei acţiuni.
D upă acest moment, în toată prima jumătate a secolului nostru există o
împletire între acţiunea oficială la care ne-am referit şi lucrările de mono-
grafiere independente, spontane, ale unor intelectuali din satele şi oraşele ţării-
în anii de pînă la primul război mondial se impun atenţiei cîteva lucrări,
dintre care amintim pe cea întocmită de Neculai Dărângă — Monografia
comunei Tîrgu-Frumos (Iaşi, 1916, 102 p.) şi cea realizată de Victor Păcală
— Monografia comunei Răşinari (publicată la Sibiu în 1915, 528 pag.).
Neculai Dărîngă, precizînd scopul lucrării, scria în introducere : „Socot
că bun şi frumos lucru este ca oricine poartă numele de român să se intere­
seze de a cunoaşte cît mai mult istoria neamului său, a ţării sale şi chiar a
localităţii unde se află, oricare ar fi ea, ştiut fiind că orice lucru cu cît îl
cunoşti mai mult, cu atît îl preţuieşti după adevărata lui valoare*.
D ărîngă a realizat o lucrare cu un pronunţat caracter de istorie locală,
în care, cînd e vorba de trecut, se folosesc documente istorice şi hrisoave,
legende şi datini, iar observaţia directă este utilizată cînd e vorba de prezent ;
în concluzii, autorul pune şi problema viitorului acestui orăşel moldovean^
Cea mai valoroasă lucrare monografică întocmită în această perioadă
despre o comună rurală este, după părerea noastră, Monografia comunei Ră­
şinari, scrisă de Victor Păcală. în această lucrare, autorul tratează sistematizat
aspecte variate ale vieţii satului cercetat.
D in punctul de vedere al conţinutului şi al ţelului urmărit, această lucrare
este diferită de cele Ia care ne-am referit mai înainte. Ea are mai ales un
caracter etnografic, lim itat la comuna Răşinari —- o localitate ascunsă în
munţi — , comună ai cărei locuitori se ocupau cu tăiatul şi prelucratul lemne­
lor. Aceasta nu era o localitate tipică pentru localităţile româneşti, iar mo­
nografia înfăţişa specificul acelei comune.
D in totalul celor 525 de pagini, cît însumează, 226 de pagini (începînd
cu portul, pînă la „doftorii băbeşti" din partea I, cap. Populaţia, adăugînd
„ornamentica" din partea a IlI-a) se ocupă cu aspecte de ordin etnografic, ia r
129 de pagini (cap. Economia, industria, comerţul, căile şi mijloacele de co­

37
municaţie , situaţia financiarei, adăugind la aceasta partea a Ii- a : C lădirile,
uneltele fi întocmirile gospodăreşti) surprind aspecte economice, cealaltă parte
fiind dedicată descrierii fizice, istoriei comunei, populaţiei şi instituţiilor
comunei.
Activitatea spontană, mai ales a unor învăţători şi preoţi, de monografiere
a satelor se continuă şi în anii de după primul război mondial. în deceniul
al treilea se realizează cîteva lucrări, dintre care cea mai im portantă este cea
întocmită de C. Rădulescu Codin şi preot. I. Răuţescu. D ragoslavele. Tre­
cutul — Descrierea comunei, regiunea Dragoslavele (luptele din 1916). — O r­
felinatul. Cu numeroase vederi, hărţi, facsimile şi figuri în te x t (Cîmpulung-
Muscel, 1923, 432 pag.).
Publicarea lucrărilor de acest gen se intensifică. I. G. Obrocea, în în ­
demnare, scrisă în ianuarie 1921 la lucrarea lui Andrei A. Rădulescu,
afirm a: „La noi, de pildă, unde s-a vorbit şi se vorbeşte mereu despre
ţărănime, s-a făcut prea puţin pentru adevărata ei cunoaştere. S-au scris
şi se scriu articole de gazetă, se ţin discursuri, întruniri, şi în parlam ent s-a
criticat aspru ori s-a lăudat mult ţăranul, dar nu s-a făcut nimic sistematic
spre a se şti în mod exact starea lui materială şi culturală, nevoile lui,
gîndurile lui, sufletul lui. Chiar cînd s-a cercetat ceva, nu s-a făcut întot­
deauna de cei mai pregătiţi... Pentru a se putea înfăptui o adevărată înăl­
ţare a ţărănimii, va trebui să se facă cercetări serioase din care să reiasă o
exactă şi completă cunoaştere a ei...“
Din cele arătate se constată că în ţara noastră existau unele cercuri care,
din diferite motive social-politice, încurajau acţiunea de monografiere a
satului. *
în ceea ce priveşte tehnicile şi procedeele de înregistrare folosite de aceşti
cercetători ocazionali în monografiile lor, se poate afirm a că sînt cele ale
oricărui început: predomină observaţia directă, precum şi culegerea to t directă

* Dovada influenţei şcolii monografice asupra celor care cercetau individual realitatea
socială o face şi Monografia comunei Balaneşti, in judeţul Olt, de la întemeiere p'nă la
1 ianuarie 1936, cu trei planşe, 14 clişee şi numeroase tablouri statistice şi comparative,
întocmită de Pavel T. Vitănescu, învăţător, Craiova, 1937, monografie premiată de Academia
Română (premiul „Gheorghe Chiţu"). Lucrarea a fost întocmită dupăplanul monografic
al şcolii lui Guşti şi a cuprins următoarele capitole : I. Descrierea comunei (cadru cosmo­
logic) : cap. 1, satele comunei Bălăneşti; cap. 2, teritoriul comunei. II. Istoricul (cadrul
istoric): cap. 1, întemeierea satelor;cap. 2, evenimentele istorice în trecutul com unei;
cap. 3, urme în trecut; cap. 4, legende şi spuse din bătrîni. III. Locuitorii (cadrul bio­
logic şi psihic): cap. 1, starea trupească (cadrul biologic); populaţia (starea populaţiei,
traiul); cap. 2, starea sufletească (cadrul psihic, viaţa socială, obiceiuri şi datine). IV. În­
făptuirile locuitorilor: cap. 1, starea economică: privire în trecut ■şi în prezent, agricul­
tura, cultura pomilor roditori, cultura viei, pădurile, creşterea vitelor şi păşunatul, păsările
de curte, produse animale; bugetul săteanului: al unui fruntaş, al unui mijlocaş, al unui
sărac; cooperaţia, creditul şi economia; industria, comerţul, căile de comunicaţie ; cap. 2,
starea culturală: şcoala, căminul cultural, ştiinţa de carte, limba vorbită, producţii ar­
tistice ; cap. 3, starea religioasă: biserica, credinţa religioasă, practica religioasă; cap. 4,
starea etico-juridică: starea juridică, starea^ m orală; cap. 5, starea p o litica :legături
administrative în trecut şi în prezent, primăria, percepţia, politica în comună. încheiere.
Referindu-se la această lucrare (Sociologia românească, I, 1946, p. 201__202), Dimitrie
Guşti scria: .Recomandăm monografia d-lui învăţător Vitănescu tuturor intelectualilor
săteşti ca model. întocmirea monografiilor satelor lor, cu iubire, răbdare şi disciplină
metodologică, ar aduce, cum o spune aşa de minunat d-1 Vitănescu, mai întîi mare folos
satelor cercetate, dar, pe lîngă aceasta, ar da un temeinic sprijin unei construcţii a So­
ciologiei Naţiunii Române" (ibidem, p. 202).

38
a in fo rm aţiilor „din spusele bătrînilor" sau folosirea datelor din diverse docu­
m ente «găsite pe la locuitori" *. V ariaţia procedeelor se constată de la un
capitol la altul, determ inată fiind de natura problemei concrete. în Monografia
com unei A ninoasa, judeţul G orj, întocm ită de învăţătorul Ilie Iscrulescu,
lucrare ce cuprinde problem e c a : descrierea geografică, istorică, economică,
cu ltu rală, etnică şi folclorică, se afirm ă : „Am descris aşezarea satului şi am
încercat să fac un istoric al lui, pe baza tradiţiei orale şi documentelor ce am
av u t la îndem înă, ambele izvoare controlabile.
în cuprinsul celorlalte capitole am căutat să arăt starea reală a satului
sub ra p o rtu l economic, cultural şi moral, iar în ultimele capitole am înfăţişat
sufletul, m entalitatea, judecata şi scăderile săteanului, căutînd a fi cît mai
obiectiv şi deci n eţinînd seama că unele adevăruri ar putea produce oarecare
supărări".
M ajoritatea acestor m onografii folosesc cu m ult succes date şi tabele sta­
tistice, fotografiile diferitelor obiective social-economice, culturale etc., ale
tip u rilo r de localnici, schiţele şi documentele istorice. îmbinarea unor pro­
cedee şi tehnici a tît de variate a creat posibilitatea ca autorii unor asemenea
lucrări de cercetare directă să exprime cît mai precis constatările lor. Chiar
dacă form ularea unor observaţii este uneori lacunară, valoarea datelor con­
semnate nu este cu nimic afectată.
C onstrucţia unora din aceste monografii — tocmai pentru că în reali­
zarea lo r se pleacă de la un plan comun şi în ele este analizată o realitate de
aceeaşi n a tu ră — prezintă numeroase asemănări esenţiale. Fiecare din ele
cuprinde date despre aşezarea şi istoricul comunei, despre climă, faună şi
floră, despre populaţie, prezentată nu numai statistic, dar şi din punctul de
vedere al portului şi alimentaţiei, al stării sanitare şi igienice, despre starea
economică-socială a localităţii, precum şi despre situaţia ei moral-religioasă şi
culturală, despre instrucţia şcolară etc., apoi însemnări despre obiceiuri, datini,
superstiţii cu m ulte elemente folclorice ş.a.m.d.
Scopul urm ărit prin întocmirea monografiilor la care ne-am referit este
variat. E lena Costache Găinariu, în realizarea lucrării sale despre comuna
Burdujeni, a fost „îndem nată de dorinţa de a scoate din uitare trecutul locali­
tă ţii" unde a trăit. Nicolae I. Popescu-Samarineşti socotea că monografiile
„constituie p rim a treap tă de precizări, terenul de la care se pleacă pentru
sintezele mai cuprinzătoare", că întocmirea monografiilor este „o datorie
sfîntă pe care o au toţi cărturarii satelor... de a da la iveală icoana vie a
locurilor în care sînt chemaţi să răspîndească lumina şi să sădească în
sufletele şi inim ile celor pe care-i călăuzesc dragostea de glia strămoşească",
că „în văţătorii şi preoţii p o t fi preţioşi colaboratori ai marilor istorici şi
geografi ai ţă rii noastre, redînd în monografiile tuturor satelor şi comunelor
toate am ănuntele pe care nu le pot cunoaşte îndeajuns decît cei ce locuiesc
în ele". Stănică R. Popescu, cînd întocmea — în 1936 — lucrarea sa despre
Surdila-Greci d in fostul judeţ Brăila, scria că „lozinca vremurilor ce le trăim
e s te : Ridicarea cît mai grabnică a săteanului sub toate raporturile : moral,
cultural, economic, sanitar etc."

* Vezi, Monografia comunei Siîişţeni (fosta BumbeştiJ din judeţul Argeş, scrisa In
anul 1928 de învăţătorul B a d e a L S t ă n e s c u .

39
 Deşi lucrările de monografie a satului prezentate în acest cap ito l au fost
întreprinse în mod individual, fiecare autor căutînd să prezin te realitatea
socială aşa cum a înţeles-o el, nu sepoate tăgădui in flu en ţa suferi
partea acţiunilor oficiale iniţiate în 1903 de Vasile Lascăr, ia r d u p ă prim ul
război mondial influenţa cercetărilor sociologice conduse de^ D im itrie Guşti.
Planul celor mai multe din aceste monografii apărute p în ă în deceniul al
treilea prezintă evidente asemănări cu cel propus în 1903— 1905 de A. V . Gîdei.
Monografia comunei Chiojdeanca alcătuită de A ndrei Rădulescu în 1904,
cînd era student (publicată în 1921 de „Biblioteca C onfederaţiei băncilor
populare" din judeţul Prahova), şi care a fost una din lucrările prezentate
„spre a servi drept model şi călăuză acelor ce vor în trep rin d e lucrarea
monografiilor altor comune din judeţ...", face parte de fa p t din ciclul „anche­
telor rurale* iniţiate de V. Lascăr. Cuprinsul ei * reflecta de fa p t problemele
mari din planul monografiilor iniţiate în 1903.
în anii dintre cele două războaie mondiale, în acţiunea de monografiere
s-a mers uneori spre o specializare limitată la unele aspecte p arţiale ale reali­
tăţii sociale cercetate. De exemplu, în 1935, în cadrul „Asociaţiei rom âne de
monografii istorice N. Iorga", N. A. Constantinescu publica : P lanul unei
monografii de istorie locală, pentru sate, aceasta, evident, spre a aju ta şi a
îndruma cadrele didactice de la sate în întocmirea lucrărilor de istorie locală.
Ceva mai tîrziu, ilustrînd şi el această orientare spre m onografieri parţiale,
Ion Blăgilă a publicat lucrarea Tehnica monografiilor şcolare (A rad, 1942),
prin care autorul urmărea să arate „cum se alcătuieşte o m onografie şcolară".
„Chiar dacă aceste monografii rămîn în manuscris — spunea el — , sînt o
valoare pentru cei care trec pe la şcoală şi cercetează arhiva sau p en tru cei
care alcatuiesc monografia satului". El atrăgea atenţia, totodată, asupra unui
aspect foarte im portant: „în excesul nostru Însă trebuie să fim fo arte atenţi.
Ca normă generală să avem realitatea. Să nu neglijăm adevărul".
în mod rudimentar este exprimată aici o observaţie critică asupra întregii
şcoli monografice a cărei concepţie mărginită şi descriptivistă n u p u tea p ă­
trunde la adevărul social, ci se limita la prezentarea aspectelor de suprafaţă
ale realităţii sociale.
Faptele demonstrează că acţiunea de monografiere a satului cîştigase m ult
teren în ţara noastră. Orientarea care a constituit o etapă nouă în cercetarea
realităţii satelor româneşti rămîne cea întreprinsă de Şcoala m onografica
condusă de D. Guşti1, cunoscută şi sub denumirea de „Şcoala sociologică de
la Bucureşti".

* Comuna şi administraţia ei. Locuitorii şi averea lor (împrumuturi la credit, starea

locuinţelor, despre bugete, preţul vînzării diferitelor produse, preţul vînzării vitelor, preţul
zilei de munca). Starea fizică şi morală a locuitorilor (boli, hrana locuitorilor, îmbrăcă­
minte). Dorinţele şi părerile locuitorilor.
1 Acţiunea Şcolii monografice a influenţat şi după 1944. In Monografia comunei
Gighera, R. Vîlcea, 1946, preotul F l o r i a n S t ă n e s c u - G i g h e r a scrie la p. 11:
.Materialul adunat l-am sistematizat după planul Institutului Social Român* ; în Monografia
unui sat, H. H. S t a h l o socoteşte .demnă de consultat”.

40
 CONTRIBUŢIA MEDICILOR
LA CERCETAREA FENOMENELOR SOCIALE

O preocupare deosebita pentru descrierea realităţii sociale au avut-o

o serie de medici care, prin însăşi natura activităţii lor, au fost în contact
cu stări şi fenomene care altora le scăpau. Aceia dintre medici care şi-au pus
probleme ce depăşeau sfera preocupărilor lor strict profesionale, încercînd
să cunoască şi sub alte aspecte realităţile, sociale cu care veneau în contact
nemijlocit, au reuşit să aducă o contribuţie la munca de investigare concreta
a unor aspecte ale vieţii sociale din România *.
Figura cea mai proeminentă a începutului în acest domeniu ramîne
dr. Constantin Caracaş (1773—1828), cu lucrarea sa intitulată Topografia
Ţârii R om âneşti şi observaţiuni antropologice privitoare la sănătatea şi bolile
locuitorilor ei **, tipărită la Bucureşti în 1830 la tipografia lui I. Eliade-
Rădulescu.
Multe elemente din lucrarea doctorului Caracaş ne dau posibilitatea
creării unei imagini destul de bine conturate asupra stării sociale, a epocii
cu diferenţierile clare dintre clasele sociale, cu nivelul de trai şi cultura
al acestora.
„Cu toate că această îmbelşugată ţară geme de multe producte ce are,
totuşi hrana ţăranilor şi a claselor inferioare diferă mult de cea a boierilor
şi a orăşenilor — scria Caracaş. Cea a ţăranilor este sobră, neîngrijită şi
neregulată, căci constă mai mult în mămăligă făcută din făină de porumb,
pe care o întrebuinţează ca pîine, iar în zilele de post numai cu sare, ceapă
sau usturoi. Uneori gătesc şi bucate făcute cu diferite ierburi, numai cu apă
şi puţină făină, sau din ciuperci şi fructe sălbatice, adunate din vreme şi

* V e z i: „Cercetarea sociologica concreta. Tradiţii româneşti", p. 26 şi urm.

** Scrisa între anii 1820 şi 1828, monografia lui Caracaş se referă la hotarele şi
starea fizică a ţării, la climă şi produse (animale, peşti, insecte, cereale, arbori, minerale)
— toate văzute prin prisma influenţei lor asupra sănătăţii oamenilor (ca hrană sau ca
medicamente). Afară de aceste probleme tratate în primele trei capitole, sînt abordate şi
probleme c a : originea daco-romană a poporului nostru, a populaţiei şi a cauzelor care
influenţează creşterea ei (cap. IV), multe aspecte privitoare la copii, la educaţia, hrana
lor şi a populaţiei (cap. V), la caracterul moral şi la cultura poporului (cap. VI), la
instituţiile medicale şi la practica medicală de la noi (cap. VII) etc.

41
 uscate; mai rar gătesc fasole, bob sau varză acră. C u acest sobru şi sără­
căcios nutriment trăiesc două din trei părţi ale anului în c ît tru p u rile lor
robuste slăbesc, iar cele debile şi copiii cad la boale gastrice". P en tru a evi­
denţia şi mai mult situaţia grea a ţăranilor, în altă p arte scrie : „Pe c ît hrana
sătenilor este sobră, proasta şi neregulată, pe a tît masa de to ate zilele a
boierilor este îmbelşugată, variată, luxoasă şi hrănitoare."
Pe o linie asemănătoare se încadrează şi lucrarea R u d im en tu m pbysio-
graphiae Moldaviae. Dissertatio inaugurales medica... (Buda, 1836) a
dr. C. Vîrnav.
Dar de la aceste începuturi pînă la valoroasele lucrări, m ai specializate,
scrise de dr. M. Zavergiu-Theodoru, dr. G. Banu sau dr. G rigore Benetato,
în perioada dintre cele două războaie mondiale, s-a parcurs un d ru m lung
şi complex, urmat de mari savanţi ca V ictor Babeş şi m ulţi alţii. U n m om ent
important, sub aspectul pe care-1 urmărim, este — după p ărerea n o astră —
cel marcat de sfîrşitul secolului al X lX -lea şi începutul celui de-al X X -lea.
Ultimul pătrar al secolului trecut are o semnificaţie deosebită în istoria
social-economică, dar şi politico-ideologică a ţării. E xploatarea ex ercitată de
către capitaliştii autohtoni şi străini face deosebit de grea v ia ţa şi m unca
maselor muncitoare. Aceasta a dus în acei ani la ascuţirea co n trad icţiilo r
sociale, a determinat o amplificare a luptei de clasă, a accelerat organizarea
clasei muncitoare din ţara noastră. T ot în această perioadă, tre p ta t, în miş­
carea muncitorească din România pătrunde marxismul. F răm în tările ţărăn im ii,
a cărei exploatare devine din ce în ce mai cruntă, se accentuează. A ten ţia
cercurilor politice de diferite orientări se îndreaptă to t mai m u lt spre aceasta
stare socială. Din diferite unghiuri, de pe poziţii social-politice şi teoretice
diferite se dezvoltă şi se diversifică explorarea realităţii rom âneşti.
Activitatea unor intelectuali, oameni de ştiinţă şi cultu ră a sta t în acei
ani sub influenţa nemijlocită a ideilor socialiste. T ovarăşul N icolae Ceauşescu,
în expunerea la adunarea festivă organizată cu prilejul aniversării a 45 de
ani de la crearea Partidului Comunist Rom ân, a s p u s : „Sub în rîu rirea ideilor
mişcării socialiste, numeroşi oameni de ştiinţă, artă şi cu ltu ră se orientează
în operele lor după ideile materialiste, iau poziţie îm p o triv a n ed re p tăţilo r
sociale, îşi manifestă simpatia faţă de cauza poporului m uncitor".
Pe linia unor asemenea preocupări se situează şi acţiunile u n o r medici
patrioţi aflaţi pentru un timp sub influenţa mişcării socialiste prem arx iste
din ţara noastră.
Lucrările de la sfîrşitul secolului al X lX -lea diferă şi ca propoTţii şi
ca scop *.
Dintre acestea, mai im portante pentru cercetarea sociologică ni se p a r :
O pagina din istoria contemporana a Rom âniei din punctul de vedere me­

* Enumerăm numai cîteva: Alimentarea în viaţa societăţii.^, de dr. Ş u t u , 1877;

Despre locuinţa ţăranului, de dr. C. I. I s t r a t i , apărută în „Jurnalul Societăţii ştiinţelor
medicale" şi dezvoltată şi publicată in 1880 sub titlul O pagina din istoria contemporana
a României din punctul de vedere medical, economic şi naţional; Viaţa ţăranului şi viaţa
arădeanului de dr. Ş e r b ă n e s c u publicată în acelaşi an ; Cîteva consideraţii asupra stării
neigienice a ţăranului român în special la plasa Mostiştea, o teză susţinută în 1881 dc
dr. A t a n a s i e s c u ; Raport general asupra igienei publice şi asupra serviciului sanitar al
regatului României pe anul 1895, de dr. I. F e 1 i x, apărută în 1897 ; Igiena ţăranului de
dr. M a n o I e s c u, apăruta în 1895, şi altele.

42
dical, economic şi naţional, de dr. C. I. Is tr a ti; Igiena ţăranului. Locuinţa,
ilum inatul şi încălzitul ei. Îmbrăcămintea, încălţămintea. Alimentaţiunea
ţăranului în deosebite epoci ale anului şi în deosebitele regiuni ale ţării,
de dr. N . Manolescu, şi îndeosebi R aport general asupra igienei publice şi
asupra serviciului sanitar al regatului României pe anul 1895 de dr. I. Felix.
în m ajoritatea cazurilor, medicii care au întocmit studii sociale au folosit
observaţia directă, d ar în unele cazuri au utilizat şi date şi tabele statistice
găsite în diferite rapoarte şi dări de seamă făcute de subalterni sau în diverse
lucrări publicate. D r. C . I. Istrati, de exemplu, referindu-se la felul cum a
cercetat fenomenele sau faptele sociale, precizează:
„Am că u ta t pe cît se poate a mă servi de citaţiuni, căci scopul meu prin­
cipal este de a nu fi acuzat de exclusivism în o chestiune atît de vitala
pentru noi, şi în urm ă, cînd am găsit, mai ales în partea economică, oameni
speciali, care explicau mai bine decît aş fi făcut eu unele puncte atinse de
mine în această lucrare, am căutat a-i reproduce pentru ca astfel cititorul
să p ro fite mai m ult."
Lucrarea doctorului N . Manolescu se deosebeşte de aceea a doctorului
C. I. Istrati nu num ai din punctul de vedere al tehnicii de cercetare, dar şi
din acela al problem aticii abordate şi al concluziilor trase.
E a a fost rezultatul unui concurs iniţiat de Academia Română în
1894— 1895, la care s-a propus pentru premiere şi publicare cea mai bună
lucrare despre situaţia ţărănimii. Indicaţiile doctorului Manolescu referitoare
la procedeele pe care le-a utilizat în cercetare merită o atenţie deosebită,
în cuvîntul introductiv al lucrării, autorul arată urm ătoarele: „Baza acestui
studiu sînt fap te văzute şi controlate de mine însumi aproape în totalitatea
lor, descrise am ănunţit şi reprezentate într-o mare parte prin mijloace ce
mi-au d at cea mai mare fidelitate de expunere obiectivă.
în tre mijloacele de reprezentare fidelă, am ales şi fotografierea, ca cel
mai superior mijloc etnografic pe care nu-1 poate concura nici un talent
descriptiv".
Aceste cîteva exemple ne dau o imagine clară asupra procedeelor şi teh­
nicilor folosite de medicii de la sfîrşitul secolului trecut în cercetările lor
sociale concrete. D ar, din punctul de vedere al sociologului, un interes şi
mai m are prezintă materialul faptic acumulat şi concluziile ce se desprind
din datele consemnate de ei.
în această privinţă, chiar şi lucrarea doctorului Istrati, în ciuda erorilor
determinate de poziţia politică greşită a autorului, continuă să prezinte un
mare interes. A firm aţiile lui sînt categorice : „Boalele de care suferă popu-
laţiunea Rom ână din ţa ra noastră sînt multiple. Una din ele, miseria, joacă
rolul de cauză principală, predisposantă ; toate celelalte: locuinţele defec­
tuoase, alim entaţia insuficientă chiar, postul, sifilisul, alcoolismul, malaria
etc., etc. joacă rolul de cauze ocazionale sau sînt cu totul dependente de
cauza prim ă : miseria".
„La noi nu (numai) în oraşe mizeria şi proletariatul au lo c ; nu o mică
porţiune din corpul nostru suferă de acest r ă u ; în România toată ţara,
adică aproape toată clasa locuitorilor de la ţară sînt adesea în o poziţiune
cu m ult mai tristă ca cei de pe urmă uvrieri din centrurile mari ale Occi­
dentului — scria el.

43
 De cîte ori, şi chiar anul acesta, nu au murit oameni la noi de foame ?
Ce voim dar mai mult? Se poate ceva mai trist ca aceasta ? Se poate ceva
mai de plîns ? Şi apoi ce origine au nenumăratele epidemii ce devastează
comunele rurale, aproape necunoscute pînă acum, daca nu to t acea iminenţă
morbidă şi mortala creată prin un regim alimentar m ult tim p necorect şi
nesuficient!“
Cînd este vorba despre „starea economică rea", care are „efecte în o
ţară sau asupra unei porţiuni din populaţiunea unei ţari ce singură se află
în această tristă stare“, autorul arată că aceasta a produs efecte : 1 ) „în
ordinea socială" ; 2) „în ordinea vieţii fiziologice" ; 3) „în ordinea morală" ;
4) „în ordinea naţională".
Starea de mizerie în care trăia ţăranul român —- starea lui de înapoiere
materială şi culturală, sărăcie alimentară, lipsă de îngrijire sanitară etc. —
este înfăţişată de doctorul N. Manolescu prin numeroase documente, din ale
cărui concluzii cităm : „Să mă întreb însă asupra cauzelor care ţin pe ţărani
în acest regim alimentar sărac.
Cauzele acestea sînt multiple, însă după mine cea principală în seria
cauzelor este sărăcia.
Nu cred că se poate contesta această cauză în cea mai mare parte a ţării...
Din cauza sărăciei, ţăranii nu pot ieşi din acest regim alimentar..."
Despre condiţiile de locuit ale ţăranului, dr. Manolescu scrie : „Toţi ai
casei lui se grămădesc într-o singură cameră în timpul iernii.
Această îngrămădire într-o singură cameră în tim pul iernii se vede in
casa săteanului chiar cînd vreunul din ai casei ar 4i căzut bo ln av ; toţi,
bolnavi şi sănătoşi, dorm şi locuiesc împreună într-o singură cam eră". în
multe locuri satele aveau numai bordeie. „Aceste locuinţe — scrie el — se
mai găsesc însă în districtele despre Dunăre şi în parte în Teleorm an, Rom a-
naţi şi Vlaşca."
Cînd scria despre iluminat, dr. Manolescu sesiza faptul că este o b ţin u t de
săteni „cu focul din sobă, cu opaiţ, cu luminarea şi cu petroliu...". D e aici
alte observaţii: „în casa săteanului productele de ardere ale m ateriilor de
luminat sînt multe ; că aceste producte sînt iuţi şi puturoase şi, ca atare, pot
fi socotite între multele cauze de iritaţiune ale diferitelor organe, ca ochii
şi plămînii în prima linie, într-un cuvînt ca cauze de nesănătate", scria me­
dicul român. De la aceste constatări nu mai era m ult pînă la a propune
soluţii radicale de îndreptare a acestei stări. D ar Manolescu nu o putea face.
Dacă avea dreptate cînd considera că „sărăcia este efectul mai m ultor cauze",
el îşi limita perspectiva, socotind în mod greşit că „acelea c a r i... prezidează
la sărăcia ţăranului sînt: înapoierea ţăranului şi lucrul pu ţin ce el face,
ţinînd socoteala de tot timpul unui an..." *. De aci şi soluţii date de un om
aflat, în fond, în afara satului, soluţii care nu ar fi avut ca rezu ltat rezol­
varea radicală a problemei satelor.
Pe linia sesizării inumanelor condiţii de trai ale ţărănim ii merge şi lu­
crarea publicată de dr. I. Felix Raport general asupra igienei publice şi
asupra serviciului sanitar al regatului României pe anul 1895. D ăm numai
un singur exemplu, referitor la judeţul O l t : „Doua treimi din locuinţele
ţărăneşti sînt bordee. Din cauza lipsei de paturi şi scumpetei lemnelor şi

1 Vezi; Cercetarea sociologică concretă. Tradiţii românefti, p. 33 şi urm.

44
nuielelor, cele m ai m ulte case sînt făcute din pămînt amestecat cu paie
tocate şi b ă tu t în tre scînduri...
D in 101 com une, cîte are judeţul, 5 n-au apă de ajuns, 96 comune au
fîntîni în p a rte fo arte rele, 28 comune se alimentează, pe lîngă apa din
fîntînă, cu p u ţin ă apă de izvor, 30 comune cu apă curgătoare. Pentru tre­
buinţele casnice şi pentru adăparea vitelor se servă locuitorii multor comune
de apa stătătoare din 54 bălţi şi heleştae*.
în p riv in ţa tehnicii de cercetare, reţinem faptul că, pe lîngă observaţia
directă, dr. Felix se foloseşte şi de rapoartele medicilor primari din judeţ.
C ercetările sociale ale altor medici diferă atît în privinţa ariei fenomenelor
studiate, c ît şi în cea a tehnicilor şi a procedeelor utilizate. în prefaţa lu­
crării lui C onstantin Popescu, intitulată Contribuţiuni la studiul stării bigie-
nice şi sanitare a populaţiunei rurale, se arată că „materialul a fost cules
din judeţele Suceava, Rm . Sărat şi Vlaşca, aşa că expunerea se mărgineşte
la aceste localităţi, şi num ai cînd am utilizat date statistice generale ia un
caracter general". A utorul corelează prin urmare, observaţiile sale directe
făcute ca sondaj în zone foarte diferite, pentru a surprinde aspectele urmă­
rite prin cercetare, cu unele date statistice corespunzătoare, ajungînd astfel
la concluzii mai generale.
Investigarea vieţii sociale, evident, a fost întreprinsă nu numai de me­
dicii enum eraţi în prezentul capitol, ci de nenumăraţi alţii K
Acţiunea lor se înscrie în tendinţa forţelor sociale progresiste ale epocii
de a face cunoscută opiniei publice crunta mizerie a maselor muncitoare de
la oraşe şi sate, de a dezvălui cauzele acestor stări sociale şi de a propune
unele soluţii chiar cu caracter parţial. Monografiile elaborate reprezintă o
parte com ponentă a acţiunii de cercetare a realităţii noastre sociale.

1 Atenţie specială trebuie acordată Şcolii de igienişti a dr. Banu, care şi-a desfăşurat
activitatea de cercetare în perioada dintre cele doua războaie mondiale.

45
 PRESA MUNCITOREASCĂ
ŞI CERCETAREA CONCRETĂ A REALITĂŢII SOCIAT F.

Publicaţiile m uncitoreşti şi socialiste din ultimele decenii ale secolului

trecut au dezbătut în coloanele lor situaţia clasei muncitoare şi a ţărănimii
sărace, au reflectat luptele pentru organizarea profesională a muncitorilor,
au demascat politica antipopulară a claselor guvernante *.
Presa muncitorească, prin corespondenţele primite din partea muncito­
rilor, prin anchetele industriale şi statisticile întreprinse, a înfăţişat un tablou
detaliat al situaţiei m ateriale a muncitorilor. Găsim aspecte din cele mai
diverse, ca viaţa de atelier cu munca ei abrutizantă, prelungirea la maximum
a zilei de muncă, amenzile şi bătăile la care erau supuşi muncitorii, condi­
ţiile inumane de locuit, scumpirea continuă a traiului.
Reflectînd în paginile ei activitatea multilaterală a mişcării muncitoreşti,
aspiraţiile sale sociale şi naţionale, presa muncitorească şi socialistă din Ro­
mânia a continuat pe un plan superior valoroasele tradiţii ale publicisticii
româneşti înaintate, constituind, totodată, un bun de preţ al cercetării reali­
tăţii sociale româneşti.
Este greu de afirm at în mod categoric că un anumit moment poate fi
socotit drept început al cercetării concrete a realităţii sociale în mediul mun­
citoresc. Aceasta din mai multe m otive: pe de o parte, pentru că date şi
fapte despre m uncitorimea din oraşe, despre lupta sa pentru revendicări eco­
nomice şi politice au fost consemnate în diferite documente oficiale, în studii
şi articole apărute în presa vremii, corespunzător cu procesul formării şi
dezvoltării clasei muncitoare ; iar, pe de alta parte, presa muncitorească, încă
de la apariţia ei, a consemnat diferite fapte şi stări ale celor din oraşe ce-şi
cîştigau existenţa cu trudă şi sudoare.
Rubrica „Anchetele noastre** sau „Anchete economice" a constituit prima
forma organizată de manifestare în presă a cercetării concrete întreprinse
de clasa m uncitoare din ţara noastră asupra propriei ei situaţii. Pentru pro­
blema de care ne ocupăm, semnificativă este afirmaţia făcută la rubrica
«Anchetele noastre" din ziarul „Lumea nouă" din 20 martie 1896 referitoare
la lipsa preocupării de a se ţine o statistică care să oglindească situaţia clasei

" V ezi: Cercetarea sociologică concretă. Tradiţii româneşti, p. 45 şi urm.

47
muncitoare. „Poate în nici o ţară nu exista o aşa desăvîrşită lipsă de sta­
tistică ca la noi. Aceasta mai ales în ceea ce priveşte pe m uncitori, fe]u]
muncii lor, salariul, modul de trai etc.
Se înţelege, cei de sus au to t interesul ca aceste am ănunte sa rămîie cît
mai necunoscute, căci altfel ele ar revolta lumea cinstită, care şi-ar putea da
seama de colosala exploatare pe care o sufăr m uncitorii din cauza nemăsuratei
pofte de cîştig a capitaliştilor.
Noi, publicînd cîteva notiţe asupra lucrătorilor de la binale, nu avem
pretenţia de a face o lucrare completa, care i-ar fi cu p u tin ţă num ai statului,
date fiind mijloacele ce le are la îndemînă...**
Însemnările despre lucrătorii zidari, dulgheri, tinichigii, vopsitori, tîmplari,
salahori, publicate de „Lumea nouăK, prezintă m are interes. D espre salariul
unor categorii de lucrători aflăm că „...se schimbă după anotim puri. Aşa,
primăvara lucrătorul zidar e plătit cu 3,50 lei pe z i ; v ara cu 4 ; toam na cu 5
şi uneori cu 6 . Ziua de muncă e şi ea deosebită, după anotim puri : primăvara
de 1 2 ore — fără a socoti vremea mesei ; vara e de 13 ; iar toam na scade pînă
la 1 1 , reducînd timpul de repaos pînă la jumătate de oră...
Timpul de muncă începe la 15 martie şi sfîrşeşte la finele lui octom brie:
în total 7 luni şi jumătate, ceea ce face 225 zile, scăzînd 50 zile cel puţin,
duminici şi sărbători, rămîn 175 zile, din care scăzînd cel puţin 25 de zile în
care lucrătorul nu lucrează, fie că n-are de lucru, fie că-i vrem ea rea, nu
rămîn decît 150 zile lucrătoare, cari, socotite în mijlociu a 5 lei ziua, dau
suma de 750 lei, salariu pe un an întreg ; cu alte cuvinte, ajungem la salariul
de 2 lei şi 1 0 bani ziua pentru o familie de cele mai multe ori numeroasă !
Unde mai puneţi că e absolut cu neputinţă unui lucrător să-şi echilibreze
aşa de bine bugetul, încît pe vremea lucrului să nu cheltuiască decît strict
2 lei şi 1 0 bani pe zi, spre a face economiile necesare pentru tim pul iernii.
E vădit că situaţia lui e mai rea decît dacă ar avea în perm anenţă micul
salar de doi lei pe zi“. în acelaşi articol aflăm că „mîncarea lor constă din
mămăligă, ciorbă de peşte împuţit, verdeţuri şi rareori pîine. Ei locuiesc în
cocioabe făcute din scînduri, în care sînt expuşi ploilor şi vînturilor". Cu
toate că datele nu sînt luate comparativ cu altele referitoare, de exemplu, la
puterea de cumpărare, la preţul de piaţă al bunurilor de larg consum, ele
redau veridic nivelul de trai al lucrătorilor respectivi.
Ziarele muncitoreşti au întreţinut în coloanele lor o vie campanie de
demascare a condiţiilor insalubre în care erau nevoiţi a lucra. în articolul
Igiena atelierelor, publicat în ziarul „Tipograful" din 1 martie 1905, întîi-
nim următoarea constatare : „Starea de necurăţenie în care se găsesc astăzi
atelierele tipografice din capitală trebuie să ne dea de gîndit.
Instalate prin grajduri şi mansarde... lipsite de aer şi lumină, murdare,
umede şi fără ventilaţie, atelierele tipografice, care produc aşa de mari şi de
repezi îmbogăţiri pentru patroni, au ajuns pentru lucrătorii tipografi nişte
localuri care propagă, încet, dar sigur, boala, infirmitatea, m oartea".
Sub semnătura lui C. D. Popovici, „Tipograful“ din 1 iunie 1897, în
articolul Unirea muncitorilor , scria despre situaţia economică a muncitorilor :
„Capitalistul ori patronul nu vor să ştie că din mizerabilul salar ce a cîştigat
la el, bietul lucrător trebuie să împartă la 5— 6 de acasă, care nu au alt
sprijin decît cele 2 mîini de muncă ale sale... Noi, lucrătorii, care astăzi
muncim cîte 12—14 ore pe zi, nemaiavînd putinţa de a ne cultiva şi nefiind

48
siguri nici de ziua de miine, trebuie sa ne unim... spre a scoate cît mai mult
din gura trîn to rilo r, care nu muncesc şi au totul". Aceste constatări vorbesc
grăitor despre munca istovitoare din ateliere, condiţiile proaste de lucru,
sistemul de salarizare aplicat de patroni etc.
în jjLumea nouă" din 24 octombrie 1899, Ion Ionescu, referindu-se la
anchetele pe tem a igienei atelierelor, anchete care au neglijat cercetarea minu­
ţioasă a fiecărui m uncitor şi muncitoare, scria: „Ar fi bine să se înceapă
acele anchete, şi să nu se mărginească numai la atelierele şi fabricile particu­
lare, ci să se facă şi Ia^ ale statului şi astfel ca, pe lîngă semnalarea stării
atelierului sau fabricei, să se ia în scris: numele şi pronumele fiecărui lucrător
şi lucrătoare, felul ocupaţiunei (specialitatea, cantitatea de lucru ce scoate
pe zi, căci în cea mai mare parte din fabrici se lucrează cu suma de bucăţi),
preţul unitar sau salariul zilnic, numărul orelor de lucru pe zi şi, în fine,
orice am ănunt privitor în această direcţiune, şi toate acestea să fie publicate.
Ar fi o icoană, a modului de exploatare burghez, ar fi ceva de care, cred,
s-ar îngrozi oricine ar citi". După cum se vede, în acest caz este vorba de
lărgirea sferei aspectelor abordate, dar şi de o acţiune ce capătă un caracter
to t mai organizat. Problematica, economică şi socială, este precis formulată
în acest punctaj, constituind un veritabil chestionar.
Creşterea numerică a clasei muncitoare, îmbunătăţirea muncii sale organi­
zatorice, politico-ideologice, precum şi maturizarea sa în luptele sociale duse
îm potriva exploatatorilor au pus probleme din ce în ce mai variate. Urmă­
rind scopuri cu totul diferite, clasele stăpînitoare. iniţiază şi ele, prin inter­
mediul organelor de stat, diferite anchete privind starea de lucruri din in­
dustrie. A stfel, în 1901— 1902, cercurile guvernamentale au organizat o
anchetă prin care urmăreau să culeagă date despre următoarele probleme:

„1. N um ărul şi felul aşezămintelor industriale mari, mijlocii şi mici de

toate categoriile existente în ţară.
2. Situaţia economică şi socială a meseriaşilor (stăpîni) şi a lucrătorilor
întrebuinţaţi în industrie.
3. Condiţiile de producţie a tuturor categoriilor de industrie sub raportul
capitalului, m ateriilor prime şi al muncii ce intră în fabricaţie.
4. Cauzele care concură la naşterea, dezvoltarea, progresul sau regresul
acestor industrii" ; scopul urmărit prin aceste anchete era de „a afla nevoile
dezvoltării noastre industriale", a căuta şi găsi „pentru fiecare industrie în
parte, mijloacele atît pentru îndreptarea relelor de care suferim, cît şi pentru
a asigura în viitor o dezvoltare prielnică". „România muncitoare" din
iunie 1902 dădea un răspuns clar şi categoric la această acţiune, care urmărea
numai acele probleme ce vizau nemijlocit interesele materiale ale patronilor,
în articolul intitulat Ancheta industrială şi muncitorii, A. Ionescu arăta că
„în aceste rapoarte nu se cere ca să se arate guvernului starea economica a
muncitorilor sau mijloacele de îmbunătăţire a stării lor, ci nevoile clasei
capitaliste, nevoi care trebuie să privească exclusiv pe patroni, iar asentimentul
muncitorilor nu e luat decît cu scopul de a înrîuri asupra guvernului şi a
confunda astfel interesele clasei capitaliste cu acelea ale clasei muncitoare..."

49
 După 1905, cînd mişcarea sindicală luase o mare dezvoltare, m ilitanţii
mişcării muncitoreşti din ţara noastră au înţeles mai bine că eficacitatea
luptei ce o conduceau este în funcţie directă de cunoaşterea ap rofundată a
realităţii sociale concrete. „O mişcare socială, ca cea de em ancipare a clasei
muncitoare, are nevoie de documentarea criticilor ce le face spre a întemeia
revendicările formulate pe stînca de granit a faptelor" ■— se scria într-o
notă a redacţiei la articolul Pirotehnia armatei, publicat de „R om ânia mun­
citoare". Tot aici se afirm a: „Cînd se critică sistemul de alcătuire capitalistă
a societăţii, cînd se afirmă că această alcătuire duce la mizeria m aterială şi
morală a muncitorului, cînd se repetă neîncetat că... m uncitorimea se află
într-o stare de mizerie ce nu mai poate dăinui g— toate acestea trebuie dove-
<lite, trebuie arătate negru pe alb, . în limbajul tăietor, dezgustător al cifrelor
nemiloase, cari nu iartă, nici nu fac concesii nimănui.
Iată de ce cercetările statistice, monografiile asupra diferitelor ram uri de
industrie din punctul de vedere al lucrătorilor (sublinierea noastră — O.B.) şi
asupra fabricilor, atelierelor etc. sînt de o necesitate absolută pentru ei. Ele
vin să susţină cu tăria faptelor protestarea vorbelor.
Dar ele mai au şi alt rol. Cercetările acestea pot aduce la lumină cu­
noştinţe, date noi, pe care nu le posedăm încă şi pe care numai cercetarea
ni le poate furniza. Statistica, ancheta nu numai că slujesc ca mijloc de
apărare a unei idei, dar ele pot servi chiar la crearea altora n o i ; şi aceasta
este creaţiunea cea mai trainică a ideilor, căci izvorăşte din nesecatul şi
neînlăturabilul izvor al faptelor".
Două luni mai tîrziu, Conferinţa din august 1906 a sindicatelor şi orga­
nizaţiilor social-democratice, în rezoluţia sa asupra „organizării propagandei",
stabilea: „Anchetele muncitoreşti, la noi, unde nu se interesează de ele ni­
meni din alte pături străine de viaţa clasei muncitoare, trebuie să găsească un
loc cît de mare în gazetă. în acest scop, cît de curînd se va tipări un plan
de adunat ştiri pentru asemenea anchetări". în numărul său din 4^11 februa­
rie 1907, „România muncitoare" a publicat chestionarul ce trebuia folosit
drept călăuză în cercetare. Cu această ocazie, se scria : „Publicăm acum acest
plan, rămînînd ca în urmă să vorbim asupra însemnătăţii anchetelor muncito­
reşti, asupra modului cum ele pot fi făcute şi cît de uşor se pot servi munci­
torii, în aceste anchete, de chestionarul * de mai la vale".
în numărul din 25 martie 1907 al aceluiaşi periodic- se afirma, referitor
la chestionarul publicat, că acesta „este menit să înlesnească descrierea vieţii
muncitoreşti în toate manifestările e i : în ateliere, acasă ori în societate, ma­
nifestările ei ca viaţă politică, sufletească, familială, starea ei în vremuri
obişnuite sau în momente de luptă.
Planul va fi ca o îndrumare în descrierea vieţii muncitoreşti într-o locali­
tate, o branşă sau o întreprindere oarecare, întrucît aceasta o cer nevoile
propagandei locale; dar el poate servi şi ca un fir conducător pentru întoc­
mirea unei descrieri amănunţite, care împreună cu altele făcute aiurea, să
* Chestionarul cuprinde capitolele: I. Fabrică sau altele (6 probleme) ; II. Lucrătorii
ţi condiţiile de muncă (11 probleme); III. Condiţiuni de tocmire a lucrătorilor şi sala­
riilor (25 probleme); IV. Ziua de muncă (13 probleme); V, Conducerea întreprinderilor,
primire de lucru, amenzi, locuinţe (15 probleme) ; VI. Judecarea (6 probleme); VII. Greve
(o problemă cu 16 subprobleme); VIII. Viaţa sufletească (19 probleme).

50
întocmească dosarul în baza căruia să clădească revendicările mişcării munci­
toreşti. C a atare, acest plan nu poate fi obligatoriu, ci toată libertatea este
lăsată aceluia care vrea să facă o asemenea descriere. De aceea, el poate
cerceta, slujindu-se de chestionar, numai o anumită parte din viaţa lucră­
torului — de pildă, viaţa sufletească, grevele sau alta —, lăsînd celelalte pe
planul al doilea sau nestudiindu-le de loc*. Prima condiţie pe care o reco­
mandă cercetătorul, valabilă „pentru orice descriere, este sinceritatea, exacti­
tatea ei, este expunerea nepărtinitoare a faptelor". în ceea ce priveşte „izvoa­
rele de unde pot fi culese materialele necesare", gazeta recomandă să fie alese
după „îm prejurări, în funcţie de natura şi particularităţile subiectului cercetat".
Singura condiţie pe care acestea trebuie s-o îndeplinească e „să fie sigure
şi adevărate".
în momentul cînd o serie de teoreticieni căutau din răsputeri să acredi­
teze ideea că marxismul ar avea valabilitate numai pentru ţările dezvoltate
din punct de vedere industrial, că socialismul n-ar prinde rădăcini în ţara
noastră, pentru că la noi nici n-ar exista o clasă muncitoare, presa muncito­
rească din Rom ânia a căutat nu numai să dovedească falsitatea unor asemenea
„teorii", ci pe bază de cercetări concrete, a înfăţişat adevărata stare a celor
ce munceau în fabrici şi ateliere. „România muncitoare" scria: „Trebuie
spus, trebuie scos în faţa tuturora ceea ce se petrece în întunecimile ateliere­
lor mari şi mici, a fabricilor, a minelor, trebuie arătată realitatea grozavă a
exploatării muncii. Pentru noi ea are un interes multiplu."
Fără să se exagereze, în periodicul clasei muncitoare se arăta că „observaţiile
personale sînt materialul cel mai preţios", dar că e bine şi indicat să se
recurgă şi la ajutorul altor specialişti şi al altor materiale, cînd necesităţile
cer depăşirea graniţei cunoştinţelor specialistului care se ocupă cu cercetarea
realităţii sociale. D e asemenea, aici se recomandă folosirea diferitelor date
statistice, ,>rapoartele şi dările de seamă ale camerelor de comerţ şi industrie
şi a celor de meserii" etc.
Pentru ca acţiunea sa aibă efectele cele mai bune, se insistă asupra folo­
sirii unui procedeu care ajută întotdeauna la crearea unei precise imagini
asupra subiectului cercetat. „Un mijloc admirabil de lămurire a chestiunilor
este comparaţia. Voim să arătăm că situaţia cizmarilor, de pildă, e extrem
de mizerabilă. O comparăm atunci cu viaţa mai bună a cizmarilor din alte
localităţi sau viaţa lucrătorilor din breasla pe care o studiem cu viaţa celor­
lalte clase sociale", se scria aici.
îndemnul presei muncitoreşti pentru utilizarea anchetelor a avut ca rezultat
apariţia unor materiale în care se găsesc date valoroase despre muncitorii
din fabrici şi condiţiile lor grele de muncă, despre salubritatea fabricilor şi
atelierelor, despre bolile profesionale etc.
Pe măsură ce clasa noastră muncitoare se dezvolta şi se maturiza, se
cereau mai bine îndrumate şi orientate eforturile sale, în aşa fel ca scopurile
urmărite să fie realizate. în acest sens, în august 1908, „România muncitoare"
a publicat un alt articol, semnat de Al. Constantinescu, intitulat Necesitatea
anchetelor muncitoreşti. în el se scria: „Dar dacă curăţenia atelierelor e
necesară vieţii producătorilor, nu mai puţin trebuincioasă este cunoştinţa ce
trebuie şă avem asupra salariilor cu care muncitorimea este retribuită, pe
urmă durata muncii ,şi, în fine, împărţirea muncitorilor în categorii, pe vîrste

51
 $i sexe. Pe urmă bolile profesionale trebuie arătate cu cea m ai m are preci-
ziune posibilă.
Aceste anchete trebuie făcute de muncitorii din fabrici, şantiere, porturi,
ateliere, pentru că numai aşa s-ar putea cunoaşte adevărata mizerie morală
:şi materială a producătorilor din România, mizerie ascunsă fără ruşine de
oficialii de pînă acum însărcinaţi cu această misiune".
Ziarul publică, în continuare, un chestionar care să-i ajute la întocmirea
anchetelor pe cei interesaţi.
în aceşti ani au apărut în paginile presei muncitoreşti zeci de materiale
înfăţişînd starea grea a muncitorilor din ateliere sau fabrici, v ăzu tă fie la
nivelul unei unităţi, fie la cel al unui oraş. Fiecare n o tiţă despre munca
dintr-un atelier sau dintr-o fabrică, despre salariul mizer al m uncitorilor şi
condiţiile lor de trai, despre bolile profesionale, sociale sau situ aţia sanitară
la locul de muncă şi acasa arăta că există o clasă m uncitoare în R om ânia, că
aceasta se organiza şi lupta pentru drepturile ei legitime. Presa m uncito­
rească centrala a folosit toate mijloacele pentru a inform a opinia publică
despre adevărata stare de lucruri, publicînd în acest scop o varietate de însem­
nări, note şi anchete despre condiţiile inumane din diferite u n ită ţi, uneori
reproducînd asemenea materiale şi din presa diferitelor oraşe.
în „România muncitoare" din 28 septembrie 1908, I. C. Frim u, la rubrica
„Anchete muncitoreşti", scria despre situaţia m uncitorilor de la F abrica de
postav Azuga următoarele:
„Acest tablou ne arată că munca a 488 de lucrători a produs în anul 1905
suma de lei 2 409 735,40, din care au prim it ei cu salariile directorilor şi
funcţionarilor, lei 297 195,60, iar acţionarilor, care n-au depus nici o munca
şi care poate nici nu ştiu unde este instalată fabrica, li s-a d a t suma de
lei 977 323 b. 52.
Pentru a vedea cum rămîne atîta profit acţionarilor, trebuie să spunem
că în fabrică se lucrează 11 jum. ore pe zi, iar salariile variază de la 80 bani
pe zi pînă la 4,50. Preţul zilei de lucru înainte era mai ridicat, însă în urm a
clădirei casei pentru lucrători, cărora li se opreşte cîte 2 0 % din salar, şi
după un interval oarecare au început scăderea preţurilor, iar acei care p ro ­
testau erau ameninţaţi cu darea afară din casă.
Locuinţele rele, mîncarea proastă la cantină (căci lucrătorii sîn t obligaţi
a consuma de la cantina fabricei), lucrătorii de acolo dau un contingent
de 20% de tuberculoşi. Tratament ordinar şi amenzi neomenoase. Cei care
nu se găsesc la lucru la ora 6 dim. primesc pentru lipsa unei ore o am enda
de 2 lei şi pentru 3 ore 5 lei..."
în deceniile al doilea şi al treilea, această tradiţie po zitiv ă este dusa
mai departe.
Sub titlul „Condiţiuni de muncă şi trai", „România m uncitoare* din
28 martie 1913 publica ancheta lui C. Popovici făcută în rîndurile m uncito­
rilor din Valea Prahovei.
„Traiul în această regiune este foarte scump, şi această scumpete nu o
simt numai lucrătorii cu salarii mici, ci şi cei cu salarii mai ridicate.
Din pricina acestei scumpete, lucrătorii se îndatorează, şi cînd se face
plata de abia le ajunge spre a-şi plăti datoriile din urmă...

52
 Munca de sondor, pe lîngă că e periculoasă, e şi grea şi murdară. Cîte
12 ore stau oam enii în noroi şi apă... Din cauza umezelii şi frigului, jumătate
din lucrători se îmbolnăvesc de reumatism şi de alte boli." „Socialismul* de
exemplu, întrep rin zîn d la P iatra Neamţ o anchetă pe tema „Cum trăiesc
muncitorii", după ce a abordat problema „Cum o duc muncitorii la Piatra
Neamţ în orele de m uncă", conchidea în numărul său din octombrie 1919 r
„La fabricile de cherestea, orele de lucru nu sînt decît 12 pe zi, iar
focării lucrează peste 13 ore, trebuind să se scoale la ora 3 noaptea pentru
a da presiune cazanelor. La celelalte fabrici se cheamă că lucratorii şi lucră­
toarele sînt mai fericiţi : lucrează numai 11 ore pe zi.
Am fi în d rep tăţiţi să credem că, în schimbul acestor îndelungate ore de
lucru, m uncitorii trebuie să fie plătiţi mult mai bine ca în oraşele unde tova­
răşii lor de m uncă lucrează numai 8 sau 9 ore pe zi.
D ar lucrurile stau tocmai co n tra riu : cei din Piatra muncesc şi mai mult
şi sînt p lă tiţi şi mai puţin..." Dîndu-se exemple de salarii ale diferitelor
categorii de .muncitori, calculîndu-se puterea de cumpărare a acestora, în
condiţiile în care preţurile alimentelor crescuseră de cîteva ori mai mult,
„Socialismul" scria : „D in cauza salariilor mici, a orelor multe şi a traiului
scump, lucrătorii şi lucrătoarele sînt slabi, ofiliţi de cu vreme, par mai mult
umbre decît oam eni". Evident, în asemenea condiţii, se impune întrebarea:
Ce trebuie sa facă m uncitorii ? La aceasta „Socialismul" răspundea: „Lucra­
torii şi lucrătoarele din P iatra Neamţ, dacă vor să îmbunătăţească aceste
înjositoare condiţiuni de muncă şi de trai, trebuie să se unească, să se înscrie
în sindicatul m uncitorilor din localitate, să citească cărţile socialiste, care sa
le lumineze m intea asupra drepturilor ce le au, căci datorii le-au pus destule
stăpînii.
îm bunătăţirea soartei lor nu poate să vie nici de la patron, nici de la.
stat. Aceştia au, din contră, interesul să-i asuprească şi mai tare. Nu stînd
acasă, nu neglijînd sindicatul vor avea muncitorii o stare mai bună. De
nevoile lor ei singuri trebuie să se îngrijească, căci, după cum a spus marele
nostru în v ă ţăto r K arl M arx, dezrobirea muncitorilor va fi opera lor înşişi.
La lu p tă d ar tovarăşi şi tovarăşe din Piatra Neamţ!"
Presa m uncitorească şi progresistă din anii de după victoria leninismu­
lui în mişcarea muncitorească din ţara noastră, condusă, îndrumată sau aflată
sub influenţa partidului comunist, a dus mai departe tradiţia bună a înain­
taşilor. „în ain te", organ al Blocului muncitoresc ţărănesc, în articolul inti­
tulat „Situaţia m uncitorilor din Mediaş. U n oraş industrial în care z a c :
tuberculoza, sărăcia şi m izeria", publica date autentice despre situaţia celor
ce munceau „Ia fabrica Westen, unica fabrică de vase emailate din ţara",,
despre accidente m ortale, amenzi şi umiliri a celor de aici, despre starea
grea a celor din fabricile de sticlărie, despre salariile lor etc.
Exem ple p o t fi date din toate sectoarele de activitate, despre situaţia
m uncitorilor din toate părţile ţării. Semnificativ pentru aceşti ani, şi în
special p entru deceniul al patrulea, este faptul că anchetele întreprinse de pe
poziţiile clasei m uncitoare au un profund conţinut politic.
Presa de sub îndrum area P.C.R., publiciştii aflaţi pe poziţii marxist-leni-
niste s-au orientat în perm anenţă asupra principalelor probleme ale etapei, au
întreprins anchete, au form ulat chestionare care au avut ca scop nu numai

5S
culegerea de informaţii necesare luptei social-politice, ci şi influenţarea şi
formarea unei opinii înaintate *.
Astfel, periodicul economic, social, cultural, „Cîmpul*, din februarie 1936,
deschizînd o anchetă printre ţărani, publica un chestionar, din care, printre
alte întrebări, reţinem:
„— Cum suportă familia ta dările către stat, com ună ?
— Este bine să se oprească libertatea vorbirii, scrisului, cum se
face prin cenzuri şi stare de asediu ?
— Ţăranul ştie prea bine că unirea face puterea, deci nu crezi
nimerit că toţi cei care muncesc cinstit, cu m intea şi cu bra­
ţele, trebuie să se unească într-un front popular-dem ocrat pen­
tru pace, libertate, dreptate şi bunăstare ?
— Dacă propaganda fascistă prinde mai ales în rîndurile tineri­
lor ? Ce crezi că trebuie să facem pentru a-i lum ina pe aceşti
tineri ? La aceste întrebări veţi binevoi, voi ţărani cinstiţi, să
răspundeţi prin ziarul acesta, care vă stă la dispoziţie".

Chiar şi numai din această sumară trecere în revistă se vede cu toată

claritatea că, de-a lungul atîtor decenii, presa muncitorească din ţa ra noastră
a format şi dezvoltat o bogată tradiţie în ceea ce priveşte acţiunea de cerce­
tare şi cunoaştere a stării social-economice a clasei noastre muncitoare, acor-
dînd atenţie şi celor ce trudeau în folosul altora pe ogoare. C ălăuzită de
ideea emancipării şi eliberării, această acţiune a fost pusă în slujba intereselor
celor ce muncesc.
Tradiţiile moştenite de la presa noastră muncitorească sînt un bun deosebit
de valoros ce se înscrie în istoria social-politică din România, ele constituind,
totodată, o etapă în istoria cercetării realităţii sociale din anii regimului
burg'hezo-moşieresc.

* Atenţie deosebita s-a acordat şi cercetărilor sociologice concrete întreprinse de „Şcoala

monografică" între cele două războaie mondiale. De pe poziţiile clasei muncitoare au fost
scrise valoroase studii şi articole. Dintre acestea amintim pe cele semnate de Ş t. V o i c u :
Expoziţia echipelor studenţeşti. Contribuţii la cunoaşterea realităţii româneşti, în „Era nouă“,
februarie 1936; Spre o sociologie ştiinţifică românească — reflecţii cu prilejul apariţiei
Sociologiei generale, de^ P. An d r e i , în „Societatea de mîine“, an XIV, 1937, nr. 1 ;
Sociologia monografică în polemica dreptei româneşti, în „Societatea de mnne“, an. XIV,
1937, nr. 3.

54
 VASILE CONTA, A. D. XENOPOL, SPIRU HARETr
C. DIMITRESCU-IAŞI, C. LEONARDESCU
ŞI D. DRĂGHICESCU

1. Vasile C o n ta (1845— 1882) face parte din categoria gînditorilor care*

încearcă călăuziţi de principiile filozofiei materialiste — să demonstreze
m aterialitatea lumii.
Problemele sociale le abordează pornind de la fenomenele de ordin psihic,,
facultăţile psihice fiind demonstrate prin faptul că în urma fiecărei funcţio­
nări a organelor, a fiecărui act al psihicului, „în organul întiparirilor de gradul
întîi" răm în în tip ăriri speciale ale „modalităţii" şi ale „calităţii" fiecărei
funcţii. Orice „întipărire" a obiectului din lumea exterioară conţine —> în
afara trăsăturilor corespunzătoare obiectului reflectat — o trăsătură ce reflecta
capacitatea psihicului de a funcţiona. Pe această pistă ajunge Conta să explice
procesul de form are a „ideilor generale", dar şi apariţia „conştiinţei eului
nostyu". D upă părerea sa, la acest nivel funcţionează legi, care sînt ale feno­
menelor psihice, dar ap arţin şi celor sociale.
Sub aspect pur sociologic, el pleacă însă de la ideea că valoarea Cursului
de filozofie pozitivă de Auguste Comte „este foarte îndoielnică" \ apreciind
în schimb lucrarea lui H erbert Spencer Principles of Sociology.
Formal el nu vrea să facă „o expunere completă a sociologiei, fie chiar şi
în prescurtare", ci doreşte să se ocupe doar „cu cîteva chestiuni generale ale*
acestei ştiinţe, num ai p en tru a dovedi ca legea ondulaţiunii universale are şi
aici deplină aplicare..." 2
Pornind de la unele teze ale lui Spencer, Vasile Conta afirmă că, plecînd
de la cele mai inferioare specii animale şi ajungînd la cele superioare, se ob­
servă tendinţa de a se form a „societăţi care nu se deosebesc de acelea ale
animalelor gregare propriu-zise“. Treptat acestea se unesc pentru a forma
„societăţi mai mari, care devin din ce în ce mai diferenţiate". El crede că
»în dezvoltările societăţilor omeneşti observăm acelaşi progres în diviziunea
muncii şi diferenţierea organelor, în solidaritatea părţilor constituite şi în

1 V ezi: V a s i l e C o n t a , Opere filozofice, Ediţie îngrijită, cu un studiu introductiv*,

comentarii şi note de Nicolae Gogoneaţă, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1967, p. 375.
2 Ibidem.

55*
mărimea masei, ca şi în dezvoltarea societăţilor de celule care constituie
indivizii"1.
Pentru Vasile Conta societatea „este în înţelesul cel mai larg orice adună­
tură de fiinţe organice care se condiţionează una pe alta pînă la un punct
oarecare, adică, care, constituiesc un organism". După părerea sa, avem mai
multe înţelesuri ale termenului „societate" : a) „orice adunătură de fiinţe
organice asemănătoare care aflîndu-se în contact nemijlocit sau aproape ne­
mijlocit formează un organism" ; b) „numai asociaţiunile de indivizi orga­
nici" ; c) „numai o asociaţiune de oameni".
Mergînd în prelungirea poziţiei lui Spencer, Vasile C o n ta afirm ă că
„asemănarea între individul organic şi între societatea politică, în to t ceea
ce aceste fiinţe au esenţial, este atît de complicată, încît cu cea mai mare
probabilitate de adevăr se poate argumenta prin analogie de la una la alta.
Astfel, nu numai că explicarea fenomenelor sociologice a r căp ăta mai m ultă
claritate prin comparaţiunea lor cu fenomenele biologice, d ar chiar cred că
este cu neputinţă ca sociologia să poată face un progres real şi repede fără
ajutorul biologiei la fiecare pas. Cred de asemenea că şi biologia, la rîndul
său, ar putea să descopere şi să lămurească mai bine explicarea m ai m ultor
fenomene biologice numai prin comparaţiunea acestora cu fenomenele logice" 2.
în acelaşi timp, Vasile Conta manifesta unele rezerve faţă de filozofia şi
sociologia lui H . Spencer.
2. Alexandru D. Xenopol (1847— 1920) se integrează g în d ito rilo r care
sesizează deosebirea dintre sincronie şi diacronie remarcîndu-se, în fond, prin
faptul ca face din această distincţie ideea centrală a concepţiei lui, conform
căreia ar exista şi o conciliere a acestor două aspecte. D upă părerea sa,
realitatea este formată din fapte de repetiţie şi fapte de succesiune.
Şi natura, şi societatea „înfăţişează fenomene de repetire şi fenomene noi,
acele de succesiune". Deosebirea dintre natură şi societate (omenire — zice
Xenopol) constă în aceea că „cea dintîi s-a dezvoltat în vrem uri mai vechi,
iar de la un timp... dezvoltarea formelor materiale s-a oprit, în tîi a celor
neorganice, mai apoi a celor organice, iar evoluţia schimbătoare de form e şi-a
aibătut puterea numai asupra minţii omeneşti, producînd... anume form e noi
de civilizaţie, după cum producea altă dată roce sau forme de v iaţă nouă" s.
în ceea ce priveşte fenomenele de succesiune, Xenopol crede că acestea
revin ştiinţelor istorice fie ale materiei, fie ale spiritului. Clasificarea ştiinţelor
din punctul de vedere al lui A. D. Xenopol nu este p u r şi simplu o clasifi­
care, ci avansarea ideii că exista ştiinţe care operează cu stru ctu ri care
surprind statica fenomenelor, şi ştiinţe icare operează cu serii, care su rp rin d
dinamica fenomenelor. Elementele care aparţin primei grupe au modele
dacă nu identice, cel puţin analoage, după cum cele din a doua grupă, adică
fenomenele istorice, au de asemenea modele analoage.
Sociologia este din punctul de vedere al lui Xenopol o ştiinţă care se
află în prima grupă, deci ea are un model logic cel p u ţin analog cu cel al
astronomiei, psihologiei, economiei politice etc.

1 Idem, p. 380—381.
* Idem, p. 388.
a A. D. X e n o p o l , Scrieri sociale fi filozofice, Ed. ştiinţifica, 1967, p. 341.

56
 C înd încearcă să arate ce discipline şi cum se ocupă ele de fenomenele de
repetiţie sau de succesiune, Xenopol intră într-o analiză a problemelor refe­
ritoare la legi. Duipă părerea sa, „legile sînt îndeobşte rostirea regulată
a m anifestaţiunii acţiunii forţelor naturale, prin circumstanţele identice ale
existenţei" 1, ele ap ă rîn d acolo unde fenomenele se repetă, „adică se reproduc
necontenit în acelaşi m o d în părţile lo r esenţiale" 2.
„Istoria se realizează ca fapte de succesiune, iar roţile pecare se învîrt
faptele omeneşti, ca şi cele naturale, sînt în adevăr aceleaşi; puterile ce
împing faptele la lum ina zilei sînt aceleaşi ; raporturile rămîn iarăşi identice
şi această id en titate de construcţie a naturii sau a societăţilor în fiecare mo­
ment ne înşeală şi ne face să credem că nimic nu se schimbă". El subliniază
ideea după care, „cu to a tă repetirea aceloraşi rotiri, nu se poate tăgădui
mersul înainte şi anum e p rin forme fără încetare nouă ale chipurilor naturii.
Repetiţia se m e n ţin e în sinul propăşirii, şi trebuie totdeauna bine deosebit
ceea ce răm îne identic de ceea ce se schimbă" *.
A firm înd existenţa legilor, Xenopol arată că „în societăţile omeneşti"
întîlnim „legile logice, psihologice şi sociologice, care nu se schimbă niciodată,
dar trecînd p rin condiţii pururi nouă pentru a da naştere la fapte, produc
necontenit form e nouă" 4.
D e aici însă u n elem ent nou, şi anume cel al previziunii. „Faptele de
repetire p o t totd eau n a să fie prevăzute, îndată ce s-a aflat formula legii
repetirii lo r". G rad u l de rigurozitate al prevederii este — după Xenopol —
mai redus p en tru fenomenele biologice, psihologice şi sociologice. El este
convins că „legile sociologice" perm it „o prevedere cu totul obştească, dedusă
din seriale istorice ce le-aiu diait naştere. Ele ne dau mijlocul de a întrevedea
numai înd rep tarea obştească în care se vor mişca evenimentele viitoare;
dar ele nu p o t niciodată să ne arate nici cînd, nici prin ce evenimente se
va îndeplini, adică p rin ce serie de evenimente se va introduce în aievea
lucrurilor". 5
X enopol este in fluenţat şi de poziţia lui Auguste Comte, dar el nu ig­
noră aspectul dinam ic, istoric al fenomenelor sociale. La fel ca şi alţi gîn-
ditori din acea vrem e, el se referă la formularea datorată lui Comte de
„statică socială? şi „dinam ică socială". Dacă pentru „statica socială" se pot
stabili şi previziuni asemănătoare celor din astronomie, pentru „dinamica
socială" — socoteşte X enopol — o astfel de întreprindere nu are sorţi de
succes decît d acă se ţine seamă de „seriile istorice", elementul legii şi cel
previzional fiind integral subsumate celui serial, longitudinal. De aceea — con­
sideră X enopol — ceea ce sepoate prevedea nu este un anume evenime
fapt indwidru'al, ci d o ar direcţia de dezvoltare în viitor dedusă din direcţia
identificată în trecut.
3. Spiru H a re t {1851— 1912) urmează principiile raţionamentului ana­
logic, situînd sociologia alături de ştiinţele care utilizează aparatul matema­
tic. în Mecanica socială Spiru H aret îşi propune să expună o „metodă care

1 Idem, p. 244.
a Idem, p. 333.
8 Idem, p. 339— 340.
4 Ibidem.
6 Idem, p. 342.

57
va permite... sa se introducă în studiul problemelor sociale aceea rigoare
a raţionamentului care dă atît de strălucite rezultate în ceea ce numim
«ştiinţe exacte»". Practic el face „o încercare de aplicare a metodelor
ştiinţifice la problemele sociale" \ dar, în acelaşi timp, îşi expune concepţia
în legătură cu dezvoltarea socială, concepţie care a fost diferit interpretata
de-a lungul timpului.
„Poate să ne sociologie mecanică dacă tratează ştiinţa sociologiei după
metoda mecanică; dar este şi mecanică socială, daică faci o carte în care
nu arăţi alta decît cum se poate aplica mecanica la sociologie. Eu acest din
urmă lucru l-am făcut"2 — scria Haret.
Din însăşi afirmaţia lui Haret se vede că el a propus un model mate­
matic pentru sociologie. Sînt multe aspecte în care H aret se apropie de po­
ziţia materialismului istoric în explicarea fenomenelor sociale : „Teoria de­
monstrează că raţiunea umană este departe de a fi singurul factor determi­
nant al fenomenelor sociale, ea nu este decît o parte şi probabil partea cea
mai puţin convenabilă. Acest adevăr este de multă vreme în afară de
orice discuţie" — afirma el. Ostil oricărei filozofii sterile, H aret susţinea :
„în studiul nostru nu-şi pot avea locul raţiuni de ordin metafizic". El era
adversar al oricărui subiectivism în ştiinţa cînd sublinia faptul că „chiar în
actele în care voinţa omului pare să se exercite în modul cel mai liber fe­
nomenele sînt supuse unor legi fixe în întregime sustrase fiinţei umane".
în fond Spiru Haret a făcut eforturi pentru a dezvălui ceea ce este
logic, raţional în fenomene, folosindu-se însă de o serie de enunţuri şi metode
ale „mecanicii raţionale" ; deci el încerca să creeze un suport riguros ştiin­
ţific, care să-l ajute să se descurce în imensul noian al faptelor sociale.
Haret este convins că soluţiile matematice din mecanică nu se pot trans­
fera aidoma în sociologie. „Difuziunea socială este un fenomen complex
şi ne îndoim că simpla lege empirică a difuziunii gazelor ar fi suficienta
pentru a o explica. în fizică singurele elemente de care este nevoie să se
ţină seamă sînt densităţile şi uneori compoziţia chimică a gazelor puse în
contact. In sociologie, fenomenul este cu mult mai complicat. Descoperirea
anumitor legi ale difuziunii sociale pare dificilă, dar nu este imposibilă."
Cînd vorbeşte despre civilizaţia integrală sau completă a unui corp so­
cial, Haret consideră că „o civilizaţie integrală este cu atît mai avansata
cu cît vectorul sau rezultanta este mai mare". Dar aceasta nu este o simplă
aplicare a terminologiei matematicii la domeniul vieţii social-politice, pentru
că în spatele acestei idei se află o serie de teze care reţin atenţia. Cităm spre
exemplificare: „Nu ajunge să spunem că pentru ca o societate să fie per­
fect civilizată condiţia este ca toţi membrii săi să fie absolut fericiţi'*...
Se ştie astăzi, ceea ce niciodată nu ar fi trebuit sa fie ignorat, anume
că fiecare om are dreptul la minimum de bunăstare" s. Iar în altă parte
„Intr-adevăr, nu ajunge ca suma bunăstării economice, intelectuale şi morale
a unei societăţi să fie mare; mai este necesar ca ea să fie repartizată cît
se poate de armonios în masa socială, căci este greu să numim bogată sau
cultă o societate în care avuţiile colosale ale cîtorva indivizi se ridică

1 Spi r u Har e t , Mecanica socială, Ed. ştiinţifică, 1969, p. 31.

* .Viaţa Românească", 1912, nr. 1, p. 71.
* Loc. cit., p. 191.

58
deasupra unei m ulţim i de înfom etaţi sau în care pătura subţire de intelec­
tuali maschează şi ascunde m asa de jos, care zace în ignoranţă. Dacă vreun
ideal trebuie u rm ărit, el trebuie cău tat numai în această direcţie, că se poate
concepe foarte bine o stare socială în care indivizii să-şi aibă partea lor
suficientă din to a te foloasele civ ilizaţiei; şi dacă atingerea unui asemenea
ideal apare dificilă este totuşi permis să se facă mereu eforturi pentru a ne
apropia de el c ît m ai m ult cu p utinţă. Starea astfel definită reprezintă într-o
oarecare măstură civilizaţia interioară în opoziţie cu civilizaţia exterioara
reprezentată p rin m ărim ea şi direcţia vectorului rezultant al ponderilor so­
ciale ale masei considerate" î .
Credem că nu este o exagerare cînd se afirmă că teoria lui H aret despre
progresul intelectual al societăţii prefigurează actualele formule matematice
despre creşterea exponenţială a inform aţiei. Unele dintre modelele propuse
de H aret prefigurează chiar modelele cibernetice ale sistemelor sociale elabo­
rate în ultim ii ani. M odelul cu care operează H aret este acela al unui spaţiu
social tridim ensional, p rin aceasta înţelegînd coordonata economica, coordo­
nata intelectuală, coordonata morală, corespunzătoare la trei variabile de
care depind fenomenele sociale. Tocmai în acest model al unui spaţiu social
tridimensional se înscriu fap te de statică socială şi de dinamică socială fo­
losind aici accepţiunea lui Com te, fie că este vorba de corpul social, fie că e
vorba de individ, considerate însă ca sisteme materiale. Este dificil ca să fie
acceptat sau respins în bloc modelul propus de Haret, însă în lucrarea sa
Mecanica socială sînt elemente demne de reţinut, elemente care demonstrează
că această lucrare nu este o pură speculaţie gratuită, ci este rezultatul unei
experienţe de v ia ţă a autorului, după cum el însuşi spune în introducerea
lucrării am intite.
„...Se poate spera că într-o zi se vor putea substitui metode sigure în
rezolvarea m ultor problem e care astăzi sînt prea adeseori la bunul plac al
inspiraţiei de m om ent al întîm plării sau al pasiunilor" 2. împrejurările deo­
sebite la care face referire H a re t sînt de fapt concretizate de evenimentele
din anul 1907, cînd pe meleagurile româneşti se producea marea răscoala
ţărănească, care a a v u t urm ări deosebite. Ideea unei sociologii ştiinţifice
pe care să clădească o politică ştiinţifică este cea care îl împingea pe Haret
să realizeze o asemenea sociologie. N u trebuie să uităm nici faptul că Haret
era un om politic care aparţinea curentului liberal, el era în acelaşi timp
un om de stat p o sta t pe o poziţie a radicalismului burghez, însă un ra­
dicalism burghez m ărginit la interesele partidului liberal, şi el crede în fond
că prin lum inarea poporului, îndeosebi a ţărănimii, va reuşi să creeze ma­
selor o viaţă dacă nu fericită, în orice caz cu cît mai puţina suferinţă. So­
ciologia s-ar fi n um ărat p rin tre instrumentele atît de necesare ale conducerii
de stat cît şi ale procesului de dirijare a luminării maselor.
Pentru istoria sociologiei din România o semnificaţie aparte o au C. Di-
mitrescu-Iaşi şi D . Drăghicescu.
4. C onstantin D im itrescu-Iaşi (1849—1923) este cel care pentru prima
dată, în 1897, a ţin u t un curs de sociologie la Facultatea de litere a Univer­

1 Loc, cit., p. 191.

* S p i r u H a r e t . Mecanica socială, Bucureşti, Ed, ştiinţifica, 1969, p. 32.

59
sităţii din Bucureşti. Deşi nu sînt cunoscute textele preleg erilo r expuse de
prim ul sociolog de catedră, se poate afirm a — pe b aza m ă rtu riilo r contem ­
p o ranilor * — că el este în sociologie un m ilita n t av a n sa t, un dem ocrat
cu înclinaţii spre psihologie socială. M arele său m erit este acela de a fi in­
trodus sociologia în U niversitatea Bucureşti cu convingerea că aceasta ser­
veşte dem ocraţiei şi progresului social K
Poate că, în conform itate cu cele scrise de D im itrie G uşti, a r treb u i sa
m ai aimijitim p e n tru această perioadă pe C . L eonardescu, c a re „a p red ai
logica, estetica, psihologia, m etafizica, istoria filozofiei, ide la 1897, chiar
şi sociologia**, care a co n tin u at această form ulă p în ă în 1908, c în d a fost
obligat „a face şi un curs de sociologie pen tru licenţa în filo zo fie" 2.
în categoria celor care, într-un fel sau altul, au p ro p a g a t sociologia la
catedră, facilitînd ap ariţia a ceea ce în perioada interbelica vom num i so­
ciologia de catedră, sînt G . D . Scraba şi H . F u n d ăţean u .

5. D . D răghicescu (1875— 1945) este u n sociolog ro m ân d e lim b ă franceză,

în afara lucrării D in psihologia poporului ro m â n 3, pu b licată în lim ba ro­
m ână, el realizează şi unele lucrări ca : Le problem e du determ inism e so c ia l4,
în care dem onstrează că „determ inism ul social are o rea lita te n u num ai
deosebită de realitatea determinismului biologic, d ar chiar opusă acestuia" 5.
D upă părerea sa, ceea ce este esenţial în determ inism u l isocial ar fi „ar­
tificialul, idealul, conştientul, justiţia, .ca opuse selecţiei n atu rale, mecanis­
m ului instinctivului" 6.
R ealitatea socială — socoteşte el este o a doua n a tu ră , determ inată
dc ideal, de raţiune şi intenţie. Aceasta ar fi deosebirea fu n d am en tală faţă
de n atu ra biologică, care este mecanică, negîndită, şi se constituie ca „natura
organică a instinctului". R aporturile dintre indivizi sîn t însă d irijate de
„legea etico-socială", care se realizează în justiţie, egalitatea şi solidaritatea
fiin d negaţia legilor n a tu ra le : „selecţia, concurenţa, in e g a lita te a " 7. D upă
p ăi crea sa, „determinismul social derivă dintr-un ansam blu de in stitu ţii ex­
terioare faţă de corpul individului" ; el substituie „E reditatea socială", pe cînd
„determ inism ul biologic derivă dintr-un ansam blu de instincte înscrise în
corp şi care constituie ereditatea biologică" 8. Pe această p la tfo rm ă el alcă­
tuieşte un sistem de filozofie socială de tip speculativ, care, p en tru noi, are
d o ar o im portanţă istorică. Drăghicescu însă vede o identificare posibilă
în tre individ şi societate şi în acest caz şi o suprapunere în tre legile socio­
logice şi cele psihologice. De aici ideea că o sociologie obiectivă este posibilă

* Vezi : C. S t e r e , Evoluţia individualităţii şi C. Dimitrescu-laşi, Omul şi opera.

Volum omagial, Bucureşti, Socec 1933, în special cap. II Studii filozofice.
1 C. R ă d u l e s c u - M o t r u , Cuvlnt înainte la voi. omagial amintit,
2 D . G u ş t i , Introducere la cursul de Istoria filozofiei greceşti, Etica şi sociologie, 1910.
3 Publicată la Alcalay, în 1907.
4 Subintitulată : «Determinisme biologique •& Determinisme social", Paris, 1903.
5 O p. cit., p. 7.
• Op. cit., p. 17.
7 Idem, p. 39.
8 Idem, p. 84.

60
în măsura în care se realizează şi o psihologie individuală, în acest caz cele
două ştiinţe nu nturnai^ că se presupun, ci se pot contopi*
El este convins că poate realiza o „sociologie subiectivă*, mergînd pe
linia analizei originii sociale a conştiinţei, deci şi originea socială a idealului
şi a întregii vieţi spirituale omeneşti2. Ultimele sale lucrări (Problema de­
terminismului social, A devăr şi revelaţie, Problema conştiinţei, Idealul crea­
tor) sînt im pregnate de teze avind nuanţa unui oarecare misticism.

1 V e z i: Le probleme de la con scien ceEtude psychosociologique, Paris, 1907.

2 V ezi: „L’Ideal createur“, Paris, 1914: „La realite de l’esprit, Essai de sociologie
subjective", Paris, 1978.

61
 id e o l o g ia m iş c ă r ii so c ia l ist e prem arxiste
DIN ROMÂNIA (1875—1883/1884)

In ultimele trei decenii ale secolului trecut acţiunile de luptă a munci­

torilor din România se dezvolta. Totodată, mişcarea revoluţionară socialistă
ia amploare pe plan european, în România apar şi se răspîndesc idei so­
cialiste.
Promotorii ideilor socialiste premarxiste în România, între anii 1875 şi
1883/1884, au fost intelectuali progresişti, printre care un rol de seamă l-au
avut Nicolae Codreanu, dr. Nicolae Russel, C. Dobrogeanu-Gherea, fraţii
Nădejde, Zamfir C. Arbore şi alţii.
în întreaga sa activitate, Nicolae Codreanu s-a manifestat ca narodnic,
a îmbrăţişat tezele fundamentale ale mişcării narodnice specifice primei etape,
fiind însă receptiv şi la alte influenţe. Puţinele sale lucrări rămase sub
formă de scrisori adresate unor prieteni (majoritatea publicate în broşura
O pagină din socialismul român, apărută în 1880 sub îngrijirea d-rului
C. Istrate1) dovedesc cu prisosinţă aceasta.
Pentru Nicolae Codreanu naţiunea înseamnă în primul rînd masa ţără­
nimii. El crede că „viitorul ţăranului şi prin urmare al naţiunii este învăluit
în nouri întuneeoşi, trişti şi grozavi pentru dînsa".
Prin poporul muncitor, Nicolae Codreanu înţelege însă nu numai „pe
acei care muncesc cu braţele, dar şi pe doctori, învăţători de şcoale rurale
etc." 2. Iar în altă parte precizează : „Ca unul ce sînt pus în mijlocul popu-
laţiunei rurale, ca unul ce privesc pe toate zilele păsurile ei, grozava nefe­
ricire a ei, vream să-ţi scriu puţin despre aceasta populaţiune, care ea şi
singură şi împreună cu clasa muncitoare de prin oraşe ne-a păstrat naţionali­
tatea noastră, limba şi datinele străvechi, pe cînd clasa privilegiată devenea :
ba slavă, ba greacă etc., etc. după cum îi venea mai bine" 3.
Faptul că lui Nicolae Codreanu i-a fost clară împărţirea societăţii de
atunci în mari grupe sociale distincte, antagoniste, i-a dat posibilitatea să
sesizeze unele aspecte fundamentale ale societăţii româneşti din ultimul sfert

1 Vezi : Documente privind istoria României. Războiul pentru independenţa, voi, I,

Partea I, p. 824.
2 O pagină din socialismul român, p, 39.
3 Idem, p. 21.

63
al veacului al XlX-lea şi să le supună unei critici ascuţite. „Poate fi vorba
de armonia intereselor între minoritatea privilegiata şi m ajoritatea poporu­
lui ?“ Răspunsul lui Nicolae Codreanu este^ categoric : „Interesul proprieta­
rului este ca ţăranul să nu aibă niciodată păm înt, pentru ca astfel să-l poată
ţine mai bine sub dependenţa s a ; desigur că interesele ţăranului sînt cu totul
opuse".
„Interesul fabricantului este ca lucrătorul să prirneasca o p la tă cît mai
mică, muncind, de s-ar putea, 24 ore pe z i ; lucrătorii însă, p rin greve
destul de însemnate, riscînd de a pierde pînă şi existenţa fam iliilor lor, îşi
manifestă pe tot minutul dorinţa de a li se mări salariul şi a li se reduce
orele de lucru".1
Denunţarea războiului ca „organizarea omucidului în mase de către cla­
sele privilegiate cu scop de a-şi grămădi comori şi a-şi zidi castele şi palate
din sîngele şi lacrimile poporului" 2 este însoţită de critica instituţiilor bur-
ghezo-moşiereşti şi îndeosebi a justiţiei burgheze, menită să apere interesele
claselor dominante. „Legea pedepseşte pe un ţăran care taie o bucată de
lemn din pădurea boierului pentru a-şi încălzi copiii degeraţi de frig — scria
Nicolae Codreanu. Pedepseşte oare legea pe boierul care, folosindu-se de
nevoia ţăranului, îi cumpără munca pentru ani întregi înainte, robindu-i
astfel singurul mijloc de existenţă atît a lui, cît şi a copilaşilor lui ?“...
„Legea însă susţine toate instituţiunile sociale existente şi pedepseşte cu
asprime orice violare a lor" s.
De la această critică a diverselor aspecte structurale şi suprastructurale ale
orînduirii burgheze, Nicolae Codreanu ajunge la problema statului. El acceptă,
numai acea teză conform căreia statul ar fi „o conspiraţiune a m inorităţii
contra imensei majorităţi" 4. El socoteşte că aceasta ar fi o poziţie socialistă.
Teza cu privire la stat susţinută de Codreanu era prom ovată de majori­
tatea curentelor socialist-eclectice din acea epocă, şi, în anum ite privinţe,
făcea o punte de legătură între ele. Ea poate fi întîlnită în unele lucrări ale
socialiştilor utopici chiar în secolul al X V II-lea5. în a doua jum ătate a
secolului al XlX-lea era acceptată de narodnicii ruşi, dar era însuşită şi
propagată mai ales de anarhişti, care se declarau, în general, îm potriva statului.
Tezei pe atunci la modă în lumea capitalului, după care „proprietatea este
dreptul de a profita şi a uza de foloasele muncii fie manuale, fie intelectuale";
Codreanu îi opune teza lui Proudhon după care „proprietatea este un fu rt".
Codreanu aduce drept argument „autorităţile ştiinţei sociale dl. M ill, Man 6,

1 Ibidem, p. 33—34.
* Ibidem, p. 34.
* Ibidem.
4 Ibidem, p. 30.
5 Dc exemplu, în Utopia lui Thomas Morus sau în Nefericitul calator (1594) de
Thomas Nashe (1567—1601). Vezi: A. L. M o r t o n , Utopia engleză, Bucureşti, Ed. politica,
1958, p. 36 şi 55. *
* In „Emanciparea", 1883, nr. 3, art. semnat de Caiu Crachu, se arata că este vorba
de Henri Man, jurist englez. Nu este exclus să fie însă Mann Morace (1796— 1859),
filantrop, educator şi scriitor american, care a profesat filozofia şi economia politică.
A scris printre altele Importanţa educaţiei intr-o republică (1852), tradusă în franceza
in 1873.

64
Spencer, Lavalle *, care sînt de acord în a afirma că proprietatea a venit în
urma jafului, tîlhăriei, înşelăciunii etc., etc.2. Propagarea acestei teze era un
fapt pozitiv pentru acele condiţii şi reflecta o poziţie înaintată.
Dr. N . Ruissel era un socialist eclectic. El considera socialişti pe Saint-Simon,
Robert Owen, Marx, Lassalle, Herzen, Lizogub... * Nu a izbutit sa înţeleagă
deosebirea fundam entală dintre marxism, pe de o parte, şi ideile socialiştilor
utopici, ale lassallienilor şi narodnicilor ruşi, pe de alta. Pentru el, socialiştii
sînt acei „oameni pe care natura i-a înzestrat cu o mai mare doză de instincte
altruiste decît pe oamenii de rînd“ 4.
Russel arată că socialiştii sînt cei care „propăvăduiesc nu împărţirea
averilor, ci numai reîntoarcerea tuturor instrumentelor mari de muncă
(pămîntul, fabricile, drumurile de fier etc.) din proprietatea individuală de
astăzi în proprietatea colectivă a grupurilor (colectivităţilor) de muncitori" 5.
Argumentînd necesitatea „reîntoarcerii instrumentelor mari de muncă", Russel
face însă apel la lucrările lui Emile de Laveleye referitoare la istoria
proprietăţii 6.
Unele elemente de analiză a societăţii capitaliste îl arată însă pe Russel
ca militant socialist apropiat de înţelegerea necesităţii luptei organizate a
maselor îm potriva ordinii capitaliste. Aceste idei înaintate sînt rodul contactului
său direct cu mişcarea socialistă internaţională, cu membrii Internaţionalei I,
rodul cunoaşterii literaturii acesteia.
El afirma necesitatea şi obligaţia ca socialiştii să nu se mărginească la
simpla propagandă, ci să contribuie la organizarea maselor poporului pentru
a putea, în momentul favorabil, să opună „forţelor organizate a minorităţii
capitaliste puterea şi mai bine organizată a poporului şi să poată, chiar fără
a vărsa o picătură de sînge, a sfărîma ordinea socială actuală, raporturile
tradiţionale de forţă existente între diferitele grupe sociale şi a le înlocui
printr-o forma mai altruistă, mai justă, colectivismul*7. Alături de critica
pe oare o face ordinii capitaliste, ramîne pozitiv crezul său, convingerea sa
că viitorul societăţii aparţine comunismului (colectivismului, cum spune el).
Acel „Program al colectivismului*8, publicat de Russel în lucrarea sa Un
studiu psychiatric urmat de cîteva comentarii asupra ideilor sănătoase„
conţine şi teze înaintate. De exemplu, punctul I al programului său prevedea
„sechestrarea proprietăţilor private asupra instrumentelor mari de muncă
(fie naturale, fie capitale) şi trecerea lor în proprietatea colectivă a grupurilor
agricole şi industriale a muncitorilor". Dar, în acelaşi punct al Programului»
există teza lassalleană : „Asigurarea muncitoriului cu productul integral al

1 Credem că este vorba de Emile-Luis-Victor, Baron de Laveleye, care publicase

în 1874 La propriete et ses formes primitives, după ce în 1872 publicase Essai sur Ies formes
de gouvernement dans Ies societes modernes.
2 O pagină din socialismul român, p. 36; vezi şi p. 41—42.
8 Dr. Russel, Un studiu psychiatric urmat de cîteva comentarii asupra ideilor sănătoase,
Iaşi, 1880, p. 17.
4 lbidem, p. 20.
5 lbidem, p. 18.
8 De la propriete et des formes primitives, voi. I, 1972, în voi. 8 (Germer-Bailliere
et C-le), lucrare al cărui titlu este greşit citat de dr. Russel.
1 Un studiu psychiatric..., p. 31—32.
8 Unele probleme referitoare la „colectivism". Vezi: Emile de Laveleye, Le socialisme
contemporain, ed. a Il-a, Paris, cap. V, p. 285—300.

65
 muncii lui* *, teză combătută încă la acea vreme de K arl M arx 2. Aici este
însă izbitoare asemănarea în problema realizării şi o rg an izării societăţii
viitoare dintre unele teze ale lui Russel şi unele teze ale pro g ram u lu i lui
L avrov3. Este însă cert că ideile acestea circulau în acea epocă şi ele se
înrîlnesc în lucrările mai multor gînditori ai vremii.
Pozitiv este faptul că dr. Russel îşi dă seama că e necesar nu num ai să
lupte împotriva capitalismului, ci şi să se construiască ceva în locul lui, şi
anume „colectivismul", care „este numai o fază a evoluţiei care, într-un
mod fatal, trebuie să urmeze fazei capitaliste a societăţii" 4.
Adepţii ideilor socialiste din acea vreme au m ilitat p en tru crearea unei
societăţi „social-democratice române", precum şi a unui p a rtid socialist. Dacă
n-au izbutit aceasta, au reuşit în schimb să editeze ziarul „Socialistul", care
apare la Bucureşti la 26 mai 1877. Din păcate nu s-a p ă stra t decît un singur
nuimăr (primul) din cele trei numere semnalate că a r fi a p ă r u t5.
Articolul de fond al primului număr reflectă o încercare program atică,
dar în acelaşi timp în cuprinsul lui se sublinia şi necesitatea delim itării
mişcării socialiste de diversele orientări politice burgheze.
„Socialistul" urmărea scoaterea intelectualităţii din indiferenţa ce o ma­
nifesta faţă de tot ce o înconjura, îndreptarea privirilor ei asupra suferinţelor
şi nevoilor poporului, pregătirea ei pentru a deveni apărăto are a celor asu­
priţi, luptătoare pentru progres social, economic şi cultural. „D eterm inaţi-vă
în fine a aVea principii, a lucra pentru binele tuturor. Scopul acestui ziar
este să vă ajute în această direcţie" — se arăta în articolul de fond.
Pe linia umanitarismului se integrează şi articolul „R ezbelul", care însă
conţinea o serie de idei ce dovedesc, în fond, o înţelegere neadecvată a
momentului istoric în cărei se afla România.
„Socialistul" este primul organ de presă din Rom ânia care se declară în
mod oficial, prin titlu, adeptul ideilor socialiste. El îşi propune să contribuie
la formarea principiilor democratice şi să lupte pentru ca toţi să „lucreze
pentru binele tuturor".
Ca orientare ideologica el se află pe o poziţie democratică. în materialele
publicate se întîlnesc vizibile accente antimonarhice şi anticlerieale. Articolele
nu se ridică însă la nivelul înţelegerii ştiinţifice a esenţei fenomenelor sociale
abordate.
*
*1*
După încetarea războiului ruso-român-turc, sărăcia cuprinsese întreaga
populaţie muncitoare. Un contemporan al evenimentelor nota :
„Dacă în anul 1877 a fost anul entuziasmului, al speranţelor m ari şi al
victoriilor, în schimb anul 1878 fu anul decepţiilor şi. al d ez ilu z iilo r"6.

1 Un studiu psychiatric..., p. 32.

2 V ezi: K. Ma r x , Critica programului de la Gotha, în K. Marx şi Fr, Engels,
Opere alese, în două volume, ed. a Il-a, voi. II, Bucureşti, E.S.P.L.P., 1955, p, 11— 12.
* Vezi expunerea punctelor principale ale programului lui Lavrov în J. W. B i e n s t o c k,
Histoire du mouvement revolutionnaire en Russie, I, p. 138—139.
4 Un studiu psychiatric..., p. 29. Vezi ş i : Ovidiu Bădina, însemnări pe marginea pro­
iectului de periodizare, în „Cercetări filozofice", 1958, nr. 5, p. 120— 121.
* Vezi şi: N e r v a - H o d o ş şi Al . S a d i " I o n e s c u , Publicaţiile periodice româneşti,
voi. I, p. 678.
• C . B a c a l b a ş a , Bucureştii de altădată, 1871—1884, voi, I, 1927, p. 215.

66
 N icolae C odreanu a întreprins o călătorie prin ţară în vara anului 1878
pentru a discuta cu tovarăşii săi de idei probleme ale mişcării. După cum
remarca unul d in tre contem poranii săi, „după ce s-a înapoiat Ia Bucureşti
el se simţi m u lţu m it şi liniştit, fiindcă gîndul său de a înfiinţa o societate
social-democratică, precum şi ideea editării unui ziar socialist în curînd era
să se realizeze" 1.
D ar C odreanu n -a p u tu t să-şi vadă atins ţelul pentru care a luptat.
Clasele exploatatoare, speriate de influenţa mereu cresdndă a ideilor înain­
tate, au a ju ta t Oihranei ţariste în acţiunea de urmărire a revoluţionarilor.
După răp irea lui G herea (octombrie 1878) a început urmărirea lui Codreanu
şi a altor revoluţionari. Aceştia au fost nevoiţi să-şi restrîngă activitatea.
Lipsurile m ateriale, condiţiile grele în care a muncit şi a luptat Nicolae
Codreanu şi-au pus pecetea pe sănătatea lui şi la 31 decembrie 1878, el
moare la C u rtea de Argeş.
Cauza lui a fost continuată de tovarăşii săi de idei. în anul 1879 ei
reuşesc să editeze revista „Besarabia" (apărută între lunile septembrie şi
noiembrie) ; articoluJ-program care reflectă cîteva teze fundamental greşite
lăsa să înţeleagă că revista va îmbrăţişa în unele privinţe poziţiile cercurilor
burghezo-moşiereşti. în realitate, după cum arată conţinutul articolelor
publicate de-a lungul celor trei luni, acele prime impresii au fost mai ales
rezultatul unei m anevre tactice, menită să abată atenţia oficialităţilor de la
problemele sociale şi de la tezele socialiste conţinute în unele articole. Expe­
rienţa revistei „Socialistul" îi făcuse mai prudenţi. Iniţiatorul revistei,
dr. Russel, a fost sprijinit mai ales de fraţii Nădejde, care se alăturaseră
mişcării 2.
Relaţii cu revista a avut şi Z. A rbore8. Analiza publicaţiei arată că
ideile de critică socială şi soluţiile propuse erau grefate pe o poziţie teoretică
narodnică, cu fo arte m ulte elemente anarho-comuniste, mai ales cînd se
dezbătea problem a înlocuirii vechii societăţi, a structurii şi funcţionării
societăţii viitoare.
în artioolul-program se arăta că revista urmăreşte să contribuie la lămu­
rirea şi rezolvarea unor probleme cu caracter politic, dar şi la educarea
politică şi cultural-ştiinţifică a maselor. între altele se citează că ea se va
ocupa „m ai cu dinadinsul de bine ţăranului", îşi va da părerea în chestiuni
la ordinea zilei, va lupta îm potriva „tuturor prejudiciilor şi deprinderilor
neîntem eiate", v a cău ta să facă cunoscute în mase rezultatele ştiinţei sub
deviza : „L um ina să alunge întunericul".
Revista „Besarabia" publică şi articole cu caracter teoretic în problema
realizării şi organizării „societăţii viitoare"4, despre necesitatea înlocuirii
statului — instrum ent de clasă al exploatatorilor — cu „statul poporului".
Este evidentă aici influenţa puternică a cercurilor din care Russel făcuse
parte şi cu care mai era în legătură. în cazul teoriei despre stat, tezele

1 ..Societatea de mîine", an X III, 1936, nr. 6, p. 176, col. II.

2 Vezi : «Dacia viitoare", an I, nr. 11, 1 iulie 1883, p. 169; .Lupta zilnica", nr. 107
din 10 mai 1915, p. 2, col. V ; .Societatea de mîine", 1936, H nr. 6, 176, col. I, nota 3;
•Azi", an V, nr. 23, mai-iunie 1936, p. 2172; C. Miile, In .Dinu Milian",1887, lasă să se
înţeleagă că I. Nădejde este întemeietorul şi susţinătorul revistei .Besarabia".
8 Vezi ş i : Documente privind istoria României, voi. I, p. 390—591 ţi 593.
4 .Besarabia", nr. 14, 21 nov. 1879, p. 1.

67
 dominante sînt în mod vădit anarhiste. Statul este definit ca „un complot
al minorităţii subjugate", ca „o societate secretă al cărei scop e cunoscut
numai de acei care stau la putere...**1
Revista a publicat şi articole teoretice referitoare la diferite probleme
sociale (de exemplu articole: Proprietatea ; Studii politico-sociale ; Burghezia
şi liberalismul etc.), în care sînt implicate numeroase idei de critică sociala,
dar care reflectă totodată un mod îngust şi simplificator de înţelegere a lor.
Astfel, dacă în articolul „Burghezia şi liberalismul*2 se observă influenţa
liberalismului burghez, în cel despre „proprietate" se resimte şi influenţa
anarhismului. Deşi autorul articolului la care ne referim se consideră socialist,
el se ridică nu împotriva proprietăţii burgheze şi a consecinţelor sale sociale,
politice şi economice, ci împotriva proprietăţii în general.
Un alt grup de materiale cu un caracter general-filozofic era destinat
propagandei ştiinţifice şi filozofice. Amintim dintre acestea : Ce exista în
univers3, Este materia eternă, adică fără început şi fară sfîrşit, sau n u 4 ?
Sînt publicate şi articole care urmăresc popularizarea u n o r cunoştinţc
ştiinţifice (de exemplu Archeopterixul5, Camere m ortuare preistorice în
Andaluzia 6, Obiceiurile furnicilor 7 etc.
Aceste articole, scrise probabil de N ădejde8 sînt la un nivel mediu
(raportat la nivelul epocii), larg accesibile, contribuind la lărgirea orizontului
cultural-ştiinţific al cititorilor.
Articolele cu caracter filozofic aparţin tot lui Ion Nădejde. Republicarea
lor sub o formă îmbunătăţită în paginile revistei „Contemporanul" constituie
o dovadă elocventă. Ele au meritul afirmării unei orientări materialist-ateiste
consecvente. Poziţia lor generală este însă materialist-mecanicistă, iar în
multe cazuri exemplificările făcute pe baza datelor ştiinţifice sînt depăşite
de epoca în oare erau publicate. Nivelul lor teoretico-ştiinţific este inferior
materialismului lui V. Conta.
După suprimarea revistei, reprezentanţii mişcării socialiste premarxiste
din România au încercat să continue activitatea de propagandă filozofică şi
social-politică prin publicarea unor lucrări sub formă de broşuri. într-o
scrisoare adresată lui Russel, Z. Arbore afirmă că împărtăşeşte pe deplin
propunerea acestuia „cu privire la publicarea cîtorva broşuri atît pentru
intelectuali, cît şi pentru popor"9. El însuşi se îngrijea de traducerea din
rusă în română a lucrării Plugărimea, sugerînd totodată ideea înfiinţării unei
colecţii care să poarte denumirea de „Bibliotecă populară", cu un conţinut
variat şi larg accesibil maselor de cititori de la noi. în acest sens, Z. Arbore
propune chiar ca Nădejde, pe baza lucrărilor lui Ernest Haeckel, să publice
o cărţulie de circa 40 de pagini, sub titlul De unde fi cum au apărut oamenii

1 Idem, nr.21, octombrie 1879, p. 1.

1 Idem, nr.13, p. 1 şi 2; nr. 14, p. 2 şi 3 ; nr. 5, p. 2.
* Idem, nr. 7, p. 1—2.
* Idem, nr. 9, p. 1.
* Ibidem, nr. 2.
• Ibidem, nr. 4.
1 Ibidem, nr, 6.
• Vezi ş i: Documente privind istoria României, voi. I, partea I, p. 592.
• Ibidem.

68
 pe pâm înt 1. în acelaşi timp, cei din Bucureşti pregăteau, şi mai apoi au
publicat, lucrarea despre Nicolae Codreanu, în care vedeau pentru prima
dată lumina tiparului şi scrisorile lui Codreanu adresate doctorului
C. I. Istrati.
C. Dobrogeanu-Gherea, care în aceşti primi ani se ocupase mai ales de
problemele materiale ce priveau mişcarea, participă acum mai activ la
propaganda filozofică şi social-politică.
Orientarea spre probleme teoretice generale, spre popularizarea şi răs-
pîndirea cunoştinţelor ştiinţifice în masele de cititori devine evidentă mai
ales în paginile revistei „Contemporanul" (1881—1891), care apare sub
conducerea lui Ion Nădejde.
Alături de reuşite pagini literare sau de articole privind teoria limbii,,
întîlnim interesante articole de istorie, geografie, ştiinţe naturale, medicina,
biologie, filozofie. D in ultima categorie reţine atenţia şi ciclul Este oare
spirit ca ceva deosebit de materie ? 2, în care Ion Nădejde reia pe larg şi
la un nivel superior o seamă de probleme abordate în revista „Besarabia".
Prin această orientare spre problemele actuale ale ştiinţei, „Contempo­
ranul" a contribuit la pregatirea unui climat propice afirmării unei gîndiri
materialiste, ateiste, precum şi la autoeducarea militanţilor socialişti români,
înlesnindu-le apropierea treptată de marxism. în paginile revistei „ Contem­
poranul “ va apărea în 1885 traducerea lucrării Originea familiei, proprietăţii
private şi a statului. în legătură cu cercetările lui Lewis H. Morgan, de
Friedrich Engels3, iar în 1887 Cîntece şi obiceiuri la nunţi (studiu asupra
originii familiei de P. Lafargue), cu încercări de aplicare la români4, tra­
duceri făcute de I. Nădejde, precum şi o scrisoare în privinţa partidei
socialiste 5 de Fr. Engels.
*
* *
Această sumară trecere în revistă a principalelor momente şi aspecte ale
ideologiei socialiste premarxiste din România impune sublinierea cîtorva
concluzii.
Pătrunderea ideilor socialiste în gîndirea românească are loc în contextul
dezvoltării şi intensificării organizării clasei muncitoare. Socialismul utopic
cîştigase adepţi în rîndurile unor intelectuali români preocupaţi de găsirea
unor noi căi de dezvoltare a societăţii şi care s-a concretizat în forme
originale, cum a fost de pildă falansterul de la Scăieni-Prahova creat de
T. Diamant.
Revoluţia burghezo-democratică de la 1848, contactele stabilite cu miş­
carea revoluţionară din Occident au înlesnit de timpuriu cunoaşterea pro-

1 Ibidem, p. 593. în acelaşi loc, Arbore îi recomanda dr-ului Russel în legătura cu

Nădejde : „Nu trebuie să-l presaţi prea mult, lăsaţi-1 să-şi urmeze calea ştiinţei, iar nou
care nu avem ce pierde, noi îi vom oferi ţăranului român quintezenţa concepţiilor noastre*.
2 .Contemporanul*, an I (1881—1882), p. 352, 371, 410, 585, 624, 708.
8 Traducerea a fost începută în «Contemporanul* an IV, sem. II, nr. 17,15 septem­
brie—1 octombrie 1885, p. 641—651 şi continuată în nr. 18, p, 688—696; nr. 19,
p. 721—732 ; nr. 20—21, p. 8 0 -8 1 , p. 806—812; nr. 22, p. 841—861 ; 23—24,
p. 899—893.
« .Contemporanul* an V, sem. II (1887), p. 5 1 1 -5 2 2 ; an VI, sem. I (1887),p. 1 - 9 7 .
5 Ibidem, an VI, sem. I (1887), p. 571.

69
gramului Internaţionalei întemeiate de Marx şi Engels care a avut o puternică
influenţă asupra dezvoltării luptei revoluţionare din România.
N. Codreanu, dr. Russel, Z. Arbore, Gherea, Nădejde ş.a. cunoscuseră
Capitalul lui Marx, unele lucrări despre Capitalul, unele articole despre
problemele de bază ale marxismului, mai ales prin intermediul presei revo­
luţionare din Europa. Pozitiv este faptul că ei s-au preocupat de cunoaşterea
învăţăturii lui Marx.
Sub aspect ideologic, mişcarea socialistă premarxistă din Rom ânia era
lipsită de omogenitate. Analiza lucrărilor scrise, precum şi a acţiunilor
întreprinse de ei, confirmă această concluzie.
Procesul complex desfăşurat în perioada 1875-^—1883/1884 a pregătit
condiţiile care au permis trecerea de la un climat ideologic dom inat de teze
narodnice (în cazul lui N. Codreanu) şi anarhiste (la dr. Russel, C. Z. Arbore),
la însuşirea treptată, la apărarea şi răspîndirea unor teze marxiste de către
mişcarea socialistă de la noi.
Aceasta este perioada în care „cercurile socialiste constituite apoi la
Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe, la începutul deceniului al V lII-lea al veacului
trecut, au desfăşurat o largă activitate propagandistică, editînd o seamă de
publicaţii e a : „Socialistul", „Contemporanul", „Dacia viitoare", „Emanci­
parea", „Revista socială", „Drepturile omului" şi altele, prin intermediul
cărora socialismul ştiinţific este larg răspîndit in rîndul proletariatului, al
maselor muncitoare, precum şi al unor cercuri de intelectuali progresişti" L
în cadrul procesului de unire a mişcării muncitoreşti cu socialismul ştiin­
ţific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi
partidului politic al clasei muncitoare. încă din anii 1885—1886, în presa
socialistă a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea
creării unui «partid muncitoresc", a unui „partid socialist", a „partidului
marxist al muncitorimii".

1 N i c o l a e Ce a u ş e s c u , Cuvintare la adunarea festivă consacrată aniversării

a 80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din România. 30 mar­
tie 1973, Ed. politica, 1973, p. 12.

70
 CONSTANTIN DOBROGEANU-GHEREA
ŞI MODELUL SOaOLQGIC MARXIST

Personalitate proem inenta, C. Dobrogeanu-Gherea (1855—1920) s-a im­

pus în epocă p rin diversitatea preocupărilor şi prin valoarea generalizărilor
încorporate în operă. D eopotrivă sociolog, critic literar şi om politic; Gherea
a lăsat în toate aceste domenii creaţii şi înfăptuiri remarcabile, care l-au
impus în conştiinţa contem poranilor şi a posterităţii *.
Fără îndoială însă ca m arile sale împliniri creatoare au fost înregistrate
în sociologie. Sociolog prin formaţie, Constantin Dobrogeanu-Gherea a
utilizat de fa p t investigaţia sociologica în tot ce a scris, inclusiv în publicistica
literară. Beneficiind de perspectiva deschisă de sociologia marxistă, ale cărei
valori şi mijloace le-a cunoscut ca nimeni altul pe vremea lui la noi, Gherea
a întreprins o analiză sistematică a fenomenului socio-eoonomic şi politic
românesc. A năzuit decenii de-a rîndul să elaboreze o vastă şi atotcuprin­
zătoare cercetare a fenomenului românesc. Motive, multe şi complicate, l-au
împiedicat să-şi finalizeze intenţia. D ar dacă nu a izbutit să-şi înfăptuiască
acest deziderat la care a ţinut mult, Gherea a lăsat sociologiei româneşti;
cîteva lucrări remarcabile, exegeze pătrunzătoare din perspectiva marxistă
a unor probleme pe bună dreptate considerate vitale pentru România mo­
dernă. Ce vor socialiştii români (1886), în care este susţinută şi argumentata
temeinic necesitatea organizării partidului poKtic al proletariatului, Post-
scriptum sau C uvinte uitate (1908), Neoiobăgia (1910), Asupra socialismului
în ţările înapoiate (1911), răm în — datorită aprofundatelor analize între­
prinse, a diagnozelor sociale exprimate — opere de seamă, la care cercetă­
torii apelează cu folos ştiinţific mereu reconfirmat.
Prim ul care încearcă să propună un model sociologic marxist în literatura
românească, C onstantin Dobrogeanu-Gherea, prin tot ce a realizat repre­
zintă un nivel superior de generalizare teoretică şi o capacitate deosebită
de analiză a fenomenelor studiate. Modelul propus de Gherea era un model
evolutiv, dinamic, istoric, cu virtualităţi proiective, dar un model structurala
Gherea are pentru sociologia românească un merit deosebit, pentru că în
fond el nu preia un model gata făcut, încercînd să-l aplice pe un terenr
indiferent de condiţii de loc şi timp, ci încearcă transformarea şi modelarea
* V e z i: Z. O r n e a . Constantin Dobrogeanu-Gherea, în .Lupta de clasa", seria Vr
an L, nr. 5, mai 1970, p. 65—75.

71
unui tip care viza principiile într-un model operaţional de cunoaştere şi
acţiune, reelaborat prin cerinţele specifice ale realităţilor social-economice,
culturale şi politice româneşti, or aceasta înseamnă o muncă de creaţie dintre
cele mai eficiente în direcţia construirii unei sociologii ştiinţifice în Rom ânia.
Gherea a avut marea capacitate de a sesiza faptul că analiza fenomenelor
sociale trebuie făcută concret-istoric. El a preluat to t ce a fost fundam entat
în filozofia socială marxistă şi a încercat pe această bază teoretică să inter­
preteze fenomenele sociale româneşti.
„O viaţă politică şi economică plină de resturi feudale care nu vor să
moară şi bazată pe capitalism modern care nu poate încă să trăiască" este
realitatea social-eoonomică românească. Această formulă reflectă fap tu l că
în realităţile româneşti aveam de-a face la sfîrşitul secolului X IX şi începutul
secolului XX cu resturi feudale puternice, grefate pe un fond care încerca
să se modernizeze, cu relaţii de producţie dominate de resturi feudale în
condiţiile în care România era o ţară eminamente agricolă. De aceea pentru
Gherea problema agrară, extrem de importantă, „face totuşi p arte din
chestia socială a ţării ca o parte dintr-un tot. Soluţia problemei agrare nu
numai că nu rezolvă prin ea însăşi chestiunea socială, d ar nu rezolvă în
totul măcar problema mizeriei ţărăneşti; pentru a pricepe deci problema
agrară nu numai în ea însăşi, dar în înlănţuirea ei cu celelalte probleme
vitale ale ţării, ca făcînd parte din chestiunea ei socială ar treb u i studiată
tocmai această chestiune socială în toată lărgimea şi complexitatea ei ou
toate problemele economice, politice, morale, culturale, naţionale, pe care
le implică". Deci, în concepţia liui Ghierea, sociologia nu trebuie să fie
numai o teorie socială, ci trebuie să fie o analiză ştiinţifică a un o r realităţi
date sub toaite aspectele, pentru oa pe această bază să se poată înţelege
cauzalitatea unor fenomene şi să se formuleze soluţii. în acest context,
Gherea vorbeşte despre faptul că „o societate nu e un agregat oonfuz, ci
un organism social; deci nu se poate oa viaţa anormală dintr-o parte
esenţială a organismului (...) să nu influenţeze întreaga viaţă a întregului
organism1*. Este drept că aici avem de-a face cu preluarea unor termeni
care circulau în acea epocă, dar aceasta nu ne împiedică să vedem că la
Gherea este prefigurat un model sistemic de analiză sociologică, acela care
abia în zilele noastre tinde să se impună.
Constantin Dobrogeanu-Gherea era însă un teoretician militant, care
încerca să fundamenteze din punct de vedere teoretic schimbările social-
eoonomice şi politice care trebuiau să apară pe teritoriul României. Activi­
tatea lui teoretică şi practică din perioada de la începutul secolului al XX-lea
este definitorie şi pentru deplina cristalizare a unor concepţii şi teze pe care
le-a enunţat şi (parţial) le-a dezvoltat anterior. Aşa este de pildă concepţia
sa despre „dezvoltarea ţărilor înapoiate în orbita celor înaintate" şi elabo­
rarea teoriei neoiobăgiei.
Dobrogeanu-Gherea a elaborat teoria sa asupra evoluţiei ţărilor înapoiate
nu dintr-un interes pur academic, ci din dorinţa de a descifra perspectivele
viitorului acestor ţări văzute în totalitatea condiţiilor sociale, economice,
politice şi culturale în care popoarele acestor ţări îşi desfăşoară activitatea.
Gherea considera că ţările rămase în urmă îşi scurtează considerabil calea

72
spre socialism numai datorită evoluţiei lor în orbita capitalismului apusean
dezvoltat.
In articolul „Cuvinte uitate" (publicat în „Viitorul social", nr. 10
din 1908), vorbind de condiţiile sociale reale ale ţării, el afirm a: „sociologii
noştri o izolează în mintea lor de alte ţări şi uita că dacă ţara noastră e un
organism social-naţional ea face însă parte dintr-un alt organism social
superior, e în relaţii strînse de viaţă şi condiţii sociale cu alte ţări mai
înaintate, care determină chiar în bună parte condiţiile noastre de viaţa
naţională, uită de epoca istorică capitalistă în care trăim şi care influenţează
şi modifică procese de viaţă ce se petrec în ţară, uită de toate condiţiile
social reale care rezultă de aici pentru ţara noastră. Şi de aceea multe lucruri
le apar plante exotice care la noi n-ar avea teren şi rădăcină, pe cînd dacă
ar vedea şi pricepe totalitatea condiţiilor reale ale ţării şi-ar schimba,
desigur, opinia". Cu această ocazie, Gherea sublinia o altă idee care a intrat
în literatura de specialitate a vremii şi a influenţat în acelaşi timp şi mişcarea
social-politică de stînga. Este vorba de teza fundamentală a teoriei lui Gherea,
care trebuia să călăuzească social-democraţia în acţiunea sa. „Ţările rămase
în urmă intră în orbita ţărilor capitaliste înaintate, ele se mişcă în orbita
acelor ţări, şi întreaga lor viaţă, dezvoltare şi mişcare socială sînt determi­
nate de viaţa şi mişcarea ţărilor înaintate, sînt determinate în epoca istorică
în care trăim de epoca capitalistă burgheză. Şi această determinaţie a vieţii
şi mişcării sociale a ţărilor înapoiate prin cele înaintate le e însăşi condiţia
necesară de viaţă ; şi în această alergare ele sînt nevoite să facă de multe
ori în ani ceea ce celelalte, care le-au distanţat aşa de mult, au făcut în
secole ; tem po daca, şi de mudibe ori însuşi caracterul mişcării lor trebuie să
fie altul decît al ţărilor înaintate capitaliste, de aceea mişcarea lor şi toate
manifestaţiile vieţii lor sociale se fac de multe ori prin sărituri, prin zigzaguri,
sînt sau par a fi anormale". De aici o suită de teze expuse în lucrarea sa
asupra socialismului în ţările înapoiate, care a apărut ca postfaţă la lucrarea
lui Kautsky, Bazele social-democraţiei, tradusă în româneşte^ în 1911, unde
C. Dobrogeanu-Gherea, vorbind de particularităţile dezvoltării ţărilor îna­
poiate, sublinia : „Prima priveşte timpul în care se face evoluţia: evoluţia
ţărilor înapoiate se face într-un timp mult mai scurt ca a celor înaintate ;
şi a doua : caracterul însuşi al acestei evoluţii e de multe ori fundamental
schimbat. Astfel* una dintre cele mai însemnate schimbări şi deosebiri între
caracterul evoluţiei unora şi altora e următoarea : în ţările înapoiate, trans­
formarea formelor sociale de viaţă, a formelor sociale, politice, juridice eţc.
se face mai înainte de a se fi dezvoltat în sînul societăţii toate condiţiile
necesare de viaţă pentru astfel de forme de convieţuire socială, mai înainte
de a se fi dezvoltat, în special acel substrat economic-social, care în ţările
înaintate a făcut posibile, ba a dat chiar naştere acestor forme politice şi
juridice sociale.
în ţările înapoiate semicapitaliste, contrar celor care s-au întîmplat în
ţările înaintate capitaliste, e substratul acesta economic, care se dezvolta
în urmă şi sub influenţa chiar a noilor forme politice şi juridice sociale".
De aici o altă teză a lui Gherea cu implicaţii practice, politice, care
este formulată astfe l: „în ţările înaintate capitaliste formele sociale urmează
fondului social, în ţările înapoiate fondul social e acela care urmează
formelor sociale".

73
 Explicaţia dată de Gherea viza un context mai larg. După părerea sa,
„societăţile înaintate capitaliste, prin legăturile intime de viaţa, oare se
stabilesc între ele şi cele capitaliste înapoiate, impun acestora din urma»
puţin cîte puţin, întreaga lor civilizaţie, tot felul lor de viaţă : culturală,
morală, formele politice, juridice şi economice sociale.
Se înţelege însă că din tot acest complex de viaţă în v irtu tea legilor
mecanicii sociale se impun mai întîi acele forme de viaţă socială care întîm -
pină mai puţină rezistenţă: societăţile înapoiate adoptă şi im itează mai
întîi acele forme caTe sînt mai uşor de adoptat şi im itat. D e aceea mai
înainte se imită şi se adoptă formele superficiale : portul, manierele, lustrul,
pe urmă cultura, instituţiile politice, juridice, m oravurile, ia r gradul de dez­
voltare economică la care au ajuns societăţile înaintate, ca cel mai greu de
admis, se adoptă şi se realizează complet mai tîrziu şi procesul acesta de
dezvoltare economică se săvîrşeşte chiar sub influenţa form elor de viaţă
socială adoptată mai dinainte".
Insă Gherea merge mai departe, socotind procesul ca fiind deschis şi
realizabil în conformitate cu această lege a dezvoltării societăţilor înapoiate,
pentru că această lege ar guverna şi transform area societăţilor înapoiate în
ţări capitaliste şi va prezida în fond şi transform area ţărilo r capitaliste in
ţări socialiste. După părerea sa, „în ţările înaintate capitaliste, care dominează
epoca noastră de dezvoltare a societăţilor omeneşti, care dau conţinut şi
caracter însăşi acestei epoci, determină evoluţia omenirii şi caută să prefacă
ţările rămase în urmă după ohip şi asemănarea lor, cînd aceste societăţi se
vor preface în societăţi socialiste, atunci şi societăţile înapoiate, semicapita-
liste, care nu-şi vor fi dezvoltat încă toate condiţiile necesare de viaţă pentru
o societate socialistă ca cele dindi, îşi vor adopta şi ele şi li se v a impune
şi lor forma de organizaţie socialistă a societăţii".
Forţa care trebuie să realizeze acest proces o reprezintă masele populare,
oare sînt conduse de mişcarea social-democratică. D upă părerea lui Gherea,
activitatea socialiştilor din ţările înapoiate e analoagă cu activitatea tova­
răşilor lor din ţările înaintate, pentru că termenul la care ajung societăţile
respective în evoluţia lor e analog. în acelaşi tim p însă Gherea remarcă şi
deosebirea care se manifestă şi trebuie să se manifeste între diferitele mişcări
socialiste şi social-democratice. „Ceea ce urmează însă în adevăr din deose­
birile reale dintre noi şi apusul capitalist e că, în concordanţă cu aceste
deosebiri, activitatea practică, drumul practic al social-democratismului nostru
trebuie să se deosebească de acela al social-democratismului occidental. Din
deosebirile acestea rezultă că sînt probleme la noi de rezolvat pe care nu
le au cei din Apus, sau pentru ei însemnătatea acestor probleme este alta,
după cum şi cei din Apus au probleme de rezolvat care n-au pentru noi
aceeaşi însemnătate. împrejurările în care se petrece lupta fiind deosebite,
deosebită trebuie să fie întrucîtva şi tactica practică. Idealul social-democraţiei
române, scopul ei final e acelaşi ca al celei apusene, metodele de luptă sînt
în mare parte aceleaşi, metoda de cercetare a fenomenelor sociale, a mediului
social e aceeaşi, e metoda marxistă, dar această metodă urmează să se aplice
unui mediu social deosebit de cel din Apus, de aceea şi rezultatele cercetărilor
trebuie sa fie altfel." *
* Vezi şi P o m p i l i u Caraioan, în Sociologia româneasca azi, Ed. ştiinţifică.
Bucureşti, 1971, p. 27—31.

74
 Neoiobăgia este opera sa de sociologie marxista larg comprehensivă,
lucid aplicată fenomenului socio-economic-politic românesc din acea vreme,
care a p u tu t să găsească viciul de bază, să-l consemneze şi să-l denunţe,
prescriind şi soluţiile socotite posibile.
în întîlnirile şi congresele Internaţionalei socialiste a ştiut să se facă
ascultat, pledînd cu talent şi cu o fină cunoaştere a marxismului, a metodo­
logiei sale de cercetare, pentru valorile specifice ale socialismului în România.
Gherea a d at prioritate cercetării problemelor agriculturii, pentru ca
acesta era sectorul preponderent al economiei româneşti şi pentru că aici
îşi găsiseră loc fortificat anacronicele raporturi semifeudale. El a stăruit
însă mereu asupra ideii că agricultura, cu toate problemele ei, e numai unul
d in sectoarele unui ansamblu cuprinzător şi că, la urma urmei, progresul
agriculturii, pe calea modernă, capitalistă, depinde de structura întregului,
şi în special de condiţia industriei. Se respingea astfel frontal opinia acre­
d itată de poporanism, care considera că, de vreme ce sîntem şi trebuie să
ne menţinem o ţa ră eminamente agrară, era suficientă rezolvarea problemelor
lumii rurale pentru ca organismul economic românesc să se asaneze radical.
Iată de ce în C uvinte uitate (1908), Gherea a creionat lapidar ideea necesităţii
industrializării.
Pledoariile antiagrariene ale lui Gherea, substanţialele sale demonstraţii
favorabile evoluţiei României spre o civilizaţie modernă de tip industrial
îl aşază pe autorul Neoiobăgiei printre cei mai de seamă gînditori români
preocupaţi de fenomenul social.
O pera sociologică a lud C. D. Gherea trebuie însă văzută în contextul
etapei în care ea a fost elaborată şi cu toate implicaţiile sale pentru ac­
ţiunea politică a clasei muncitoare, cunoscut fiind faptul că autorul ei era în
prim ul rîn d un ideolog al mişcării socialiste din România. Ajşa că legea sa
despre „dezvoltarea ţărilor înapoiate în orbita celor înaintate1* *, expusă mai
întîi în C uvinte uitate şi dezvoltate în Neoiobăgia, precum şi teoria „neo­
iobăgiei", trebuie văzute şi în contextul fundamentării unor acţiuni politice.
Subliniind rolul ţărilor dezvoltate economic C. Dobrogeanu-Gherea a
subestimat rolul factorilor interni. Or, exagerarea contribuţiei factorilor ex­
terni ducea la o falsă explicaţie a procesului istoric real al ţărilor mici, cu­
noscut fiind că factorii externi constituie doar condiţii favorizante, factorii
prim ordiali ai dezvoltării trebuie căutaţi întotdeauna în rîndul factorilor
interni.
Constantin Dobrogeanu-Gherea credea că „în ţările înapoiate transfor­
marea formelor sociale de viaţă, a formelor sociale, politice, juridice etc., se
face mai înainte de a se fi dezvoltat în sînul societăţii toate condiţiile nece­
sare de viaţă pentru astfel de forme de convieţuire socială, mai înainte de a
se fi dezvoltat în special acel substrat economico-social...“. 1 Or, aceasta pune

* Iată conţinutul acestei le g i: , Ţările rămase în urmă intră în orbita ţărilor capitaliste
înaintate, ele se mişcă în orbita acelor ţări, şi întreaga lor viaţă, dezvoltare şi mişcare
socială e determinată de viaţa şi mişcarea ţărilor înaintate, e determinată de epoca în care
trăim, de epoca burghezo-capitalistă. Şi această determinaţiune a vieţii şi mişcării sociale în
ţările înapoiate prin cele înaintate le este însăşi condiţia necesară de viaţă- . (Neoiobăgia,
Studiu economic-sociologic al problemei noastre agrare, 1910, Ed. Viaţa românească, p. 35).
1 C. D o b r o g e a n u - G h e r e a , Asupra socialismului in ţările înapoiate, postfaţa la
lucrarea lui K. Kautsky, Bazele social-democraţiei, Bucureşti, 1911, p, 247.

75
în discuţie un aspect fundamental al legii sus-amintite, şi anume „dezvoltarea
ţărilor înapoiate* de la formă la fond, adică transformarea mai întîi a insti­
tuţiilor suprastructurale şi apoi a fondului social-economic. Ideea ca atare
merită atenţie, cert rămîne însă faptul că Dobrogeanu-Gherea „nu a dezvăluit
modul în care instituţiile burghezo-liberale, juridice şi politice determină sau
măcar condiţionează fenomenele bazei“ K
Teoria evoluţiei ţărilor înapoiate încerca să fundamenteze însă şi modali­
tatea trecerii la socialism în aceste ţări, care, după părerea autorului, era
calea luptei legale. Gherea era convins că după instaurarea socialismului
întîi în ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi social, în „ţările
înapoiate", unde condiţiile obiective pentru transformarea socialistă nu sînt
maturizate, activitatea de propagandă socialistă, destinată conştientizării pro­
letariatului devenea sarcina primordială a militanţilor socialişti.
„De la o optică neadecvată asupra etapei de dezvoltare istorică a ţării,
Gherea ajungea astfel în mod logic la neînţelegerea dimensiunilor reale ale
capacităţilor şi sarcinilor care se ridicau în faţa mişcării muncitoreşti" 2.
Aspecte teoretice cu implicaţii negative asupra programului mişcării mun­
citoreşti sînt şi în Neoiobăgia, unele datorate unui mod limitat de a vedea
dezvoltarea elementelor capitaliste în agricultură *, altele determinate de modul
în care concepea procesul de trecere de la „neoiobăgie" la o ordine socialistă
după formula schimbării de la formă la fond.

1 V ezi: D a m i a n H u r e z e a n u , studiu introductiv la C. Dobrogeanu-Gherea, Scrieri

iocial-politice, Ed. Politica, Bucureşti, 1968, p. 42.
* lbidem, p. 44. # . . . ..
* Cum este subestimarea ponderii, a gradului şi nivelului relaţiilor capitaliste în agri­
cultura, dar şi cea referitoare la dinamica, ritmul şi sensul evoluţei societăţii noastre.

76
 PERIOADA INTERBELICĂ
ŞI ORIENTĂRILE NOI IN SOCIOLOGIE

îri dezvoltarea ideologiei privind orientarea evoluţiei societăţii româneşti,

cercetarea sociologică din prima jumătate a secolului ai XX-lea se situează
alături de acele curente de idei care sînt favorabile reformării societăţii
noastre.
Trăsătura aceasta se accentuează în sociologia românească modernă după
primul război mondial, oînd lupta social-politică se accentuează, iar pro­
blema propunerii unor soluţii este mai mult decît oricînd legată de poziţia
unor clase ale căror interese sînt reprezentate de partide politice. Perioada
interbelică este etapa cea mai frămîntată — atît din punct de vedere social,
cît şi politico-ideologie — din întreaga istorie a poporului nostru.

1. Sociologia marxistă într-o noua etapa istorica

Perioada de după 1917 aduce la ordinea zilei cel mai mare experiment
social : Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie care a pus în discuţie o
problematică socială nouă în jurul căreia s-a intensificat lupta de idei. Este
etapa în care se conturează noi curente şi orientări în sociologie, lupta de
opinii avînd o puternică coloratură politică. Concepţia materialist istorică
despre societate cîştigă teren, şi mai toate lucrările de sociologie marxista
apărute în această perioadă discută probleme ale evoluţiei României, pro­
bleme sociale româneşti. Avem de-a face nu numai cu o confruntare de idei
între poziţiile conservatoare, burgheze şi cele proletare, ci cu o frămîntare
teoretică şi ideologică în însăşi mişcarea socialistă românească. Apare acum
o literatură scrisă de pe poziţiile socialiste, ca lucrările lui Ilie Moscovici :
Probleme actuale ale României Socialiste, Probleme ale vremii (1919);
Socialismul şi intelectualii, traducere de I. N. Armaşu după Paul Lafargue;
Cine sînt comuniştii ? de Steclov sau studiile lui D. Fabian (1920).
Demn de remarcat este faptul că publicistica se îmbină cu propaganda
prin conferinţe ; multe din lucrările publicate sînt chiar conferinţele teoretice

77
expuse în cercurile socialiste. Aşa se face că^teoria sociologica marxistă este
chemată să întemeieze acţiunea politică menită să ducă la transform area radi­
cală a societăţii. Aceasta este perioada în care apar ^lucrările lui Lenin
Problemele puterii sovietice, traducere din limba franceză de către cercul de
editură socialistă (în 1920), Democraţia burgheză şi dictatura proletară, 2n
cadrul cercului de literatură socialistă (în 1920), dar şi Stm gism ul — boala
copilăriei comunismului (1921), cu o introducere de Ion Pas. Traducerile din
lucrările lui Marx, şi mai ales ale lui Engels, se intensifică. Amintim dintre
acestea, după traducerea de către C. Racovski a lucrării lui Engels Originile
socialismului ştiinţific (1916), lucrarea Originea familiei, a proprietăţii private
şi a statului, tradusă de S. Emil (1920). Avem în fond de-a face cu o efer­
vescenţă a literaturii socialiste în procesul de clarificări teoretice şi de
căutări organizatorice ale mişcării proletariatului. Este greu de precizat
ce rol a jucat fiecare din lucrările apărute în acea vreme. C ert este ca
numărul lor este din ce în ce mai mare, iar circulaţia lor este intensă', in­
fluenţa fiind foarte puternică asupra unei părţi a intelectualităţii progresiste
româneşti, care era în contact direct cu proletariatul ce se organiza. Ideologia
socialistă, care făcea parte directă şi integrantă din sociologia marxistă,
concepea mişcarea de reorganizare socială ca o mişcare de masă şi deci ca
un element care ducea la organizarea unui partid al proletariatului. Sub
acest aspect socotim că literatura socialistă a jucat un rol deosebit de im­
portant în clarificarea ideologică care a dus la constituirea Partidului
Comunist Român. Văzută în acest context, sociologia marxistă se manifestă
ca o teorie militantă, ce constituie călăuza în acţiune a celei mai' înaintate
clase sociale : proletariatul.
în cadrul respectiv trebuie înţeleasă şi schimbarea poziţiei diferiţilor •teore­
ticieni, care, într-un fel sau altul, în perioada precedentă se încadrau în
ceea ce este cunoscut sub numele de „Poporanism" sau „Semănătorism". în
aceste condiţii avem de-a face nu cu sociologii pure, nu cu teorii sociologice
în general, ci cu teorii sociologice ale unor partide politice, în fond cu con­
cepţii politice care se încadrau în concepţii de filozofie socială. Nici nu poate
fi vorba de altceva în condiţiile în care are loc o efervescenţă politică şi
socială deosebit de puternică, în care clasele sociale, reprezentate de partidele
lor, se confruntă într-o luptă deosebit de aprigă. Niciodată mai mult ca la
răscrucea dintre deceniile doi şi trei ale secolului nostru, cînd se produce cea
mai mare revoluţie socială a istoriei umanităţii — revoluţia socialistă, con­
cepţiile filozofice sociale nu se exprimă mai clar şi nu impregnează programe
ale partidelor sociale.
Dacă am avea în vedere nenumăratele conferinţe ţinute în sala cercului
„România muncitoare" din Bucureşti, în deceniul prim al secolului nostru,
conferinţe publicate în cel de-al doilea deceniu al secolului, sau traducerile
care s-au făcut în această perioadă, am vedea că se îmbină acţiunea de pu­
blicare a textelor clasicilor marxism-leninismului cu textele care făceau popu­
larizarea ideilor socialismului ştiinţific. Lucrarea lui C. Racovski, care repre­
zenta conferinţa ţinută în sala cercului „România muncitoare", în Bucureşti,
la 25 iunie 1906, dar publicată de către cercul de editură socialistă în 1920,
sau lucrarea lui Karl Kautsky Patriotism şi social-democraţie, o schiţă bio­
grafică şi portretul autorului, publicată de Editura revistei „Viitorul social",
sau lucrarea lui Gălăţeanu Chestiuni sociale, Socialismul, Naţionalismul„

78
Democratismul, Le galişmul, Sindicalismul, Problema feminina, Bolşevismul,
Capital şi munca£ Dreptul la viaţă, tipărită în colecţia „Pagini libere",
publicaţie periodică, nr. 4 — 1919, sau lucrarea lui Kropotkin, Marea Revo­
luţie Franceză, în româneşte de Panait Muşoiu, în cadrul bibliotecii „Revista
Ideea", sau R olul sindicatelor muncitoreşti din revoluţia rusă de N. Glebov,
în cadrul „Bibliotecii proletariatului", nr. 13, tot în cadrul „Librăriei socia­
liste". La acestea am putea adăuga lucrarea lui Petre Constantinescu-Iaşi
Unde duce colaborarea f Pagini de istorie contemporană, publicată de cercul
socialist în 1917. Sînt lucrări care nu fac altceva decît să întregească imaginea
asupra activităţii ideologice din epocă, urmărind să realizeze un climat în
care sociologia marxistă avea să se dezvolte în mod deosebit. Este perioada
în care apar nuanţe diferite în problemele care privesc socialismul în
România ; de aici cele două mari tendinţe în interpretarea sociologiei marxiste
la noi, dar şi referitoare la condiţiile şi formele în care se poate ajunge la
societatea socialistă în România.
Tematica problemelor româneşti, analizate de pe poziţiile marxiste, duce,
pe de o parte, la Şerban Voinea, Lothar Rădăceanu şi Ilie Moscovici, iar
pe de altă parte, la Constantinescu-Iaşi, cu „Socialismul", la Lucreţiu Pă-
trăşcanu, prin problemele tratate în „Viaţa românească" şi în teza lui de
doctorat, la Timov cu Antineoiobăgia şi, bineînţeles, la o serie întreagă de
aspecte care sînt abordate diferenţiat în funcţie de influenţele suportate de
mişcarea muncitorească românească în perioada interbelică. In revista mar­
xistă „Era nouă" (1936) apar cîteva studii sociologice importante semnate de
Ştefan Voicu şi Andrei Şerbulescu; în revistele „Viaţa românească* şi
„Societatea de mîine“ apar de asemenea cîteva cercetări sociologice. Atît
„Era nouă" cît şi „Korunk" au criticat de pe poziţii marxiste sistemul
sociologic elaborat de Dimitrie Guşti şi de colaboratorii săi. O interesanta
polemică îm potriva concepţiei apologetice burgheze a lui Ştefan Zeletin
este desfăşurată în lucrarea lui Şerban Voinea, Marxismul oligarhic — con­
tribuţie la problema dezvoltării capitaliste a României (1926), cu orientare
gheristă.
Lothar Rădăceanu, dr. L. Ghelerter, H. Sanielevici examinează critic
poziţiile sociologiei burgheze tradiţionaliste.
U n grup de tineri marxişti, Miron Constantinescu, Silvian Iosifescu,
Alexandru Tudor Stoianovici, Mircea Tiriung (Sergiu Ludescu), Roman Mol-
dovan, Nicolae Djamo, Mihail Levente, Eugen Sohileru, George Meniuc,
încearcă, în perioada 1937— 1940, atît o afirmare a poziţiilor marxism-
leninismului în sociologie cît şi o regrupare a forţelor progresiste din socio­
logia românească în scopul combaterii curentelor fasciste, mistice şi reacţionare
reprezentate de Traian Brăileanu, Nicolae Roşu, Traian Herseni, Emest
Bernea şi alţii.
Folosind revistele „Sociologia românească" şi „Viaţa românească", avînd
sprijinul lui Mihai Diaciuc Dăscălescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, această acţiune
obţine rezultate remarcabile şi de rezonanţă în epocă.
Aceiaşi tineri marxişti editează sub conducerea Uniunii Tineretului
Comunist, în anii 1939—1940, revista „Cadran", care publică atît lucrări
literare cît şi articole şi studii de interpretare sociologică.
Perioada interbelică este una dintre cele mai fecunde perioade din istoria
sociologiei româneşti, este perioada în care confruntarea de idei dă naştere

79
unor tendinţe care reflecta drumul ascendent în dezvoltarea gîndirii social-
politice şi filozofice din România. Nu ne propunem să analizăm aici locul
pe care-1 ocupă studiile referitoare la poziţiile conservatoare. Era şi firesc ca
o serie de teoreticieni, legaţi prin multiple fibre de structuri social-politice
şi economice depăşite, să încerce să elaboreze teze şi teorii care să vină în
sprijinul instituţiilor social-politice şi economice ale unei orînduiri perimate.
Subliniem doar faptul că în această perioadă în care teoriile sociologice erau
suibordonate unor scopuri politice, presa a jucat un rol deosebit. în acest
cadru este folosită presa de stînga pentru a fi propagate poziţiile sociologici
marxiste. Se realizează, în fond, o continuitate de preocupări, în care se
accentuează critica unor curente de idei din epocă, cum ar fi cele referitoare
la doctrina ţărănească, la doctrinele fasciste, la liberalismul burghez, dar, în
acelaşi timp, avem de-a face cu o poziţie politică clară, care vizează aspectele
concrete de viaţă, ca salarizarea şi alte probleme muncitoreşti, dar şi anchete
în legătură cu starea social-economică etc. Important este faptul că studiile
scrise de pe poziţiile marxiste apar în publicaţii de prestigiu ca „Viaţa româ­
nească", „Societatea de mîine", „Adevărul literar şi artistic", „Cu vin tul liber",
„Reporter", în care se afirmă punctele de vedere ale sociologiei marxiste ce
intra din ce în ce mai mult în circuitul de idei al României. în acelaşi
context merită să fie amintită şi revista „Independenţa economică", care,
prin articole semnate de A. Şerbulescu sau Ştefan Voicu, apără — în dome­
niul concepţiilor economice — puncte de vedere ale materialismului marxist
în opoziţie cu punctele de vedere ale ţărănismului >şi neoliberalismului. Din
optica sociologiei economice merită să fie amintite şi articolele semnate de
Vasile Malinschi şi Alexandru Bîrlădeanu, care, ocupîndu-se de o serie de
aspecte economice, întregesc curcubeul abordărilor materialist-dialectice ale
fenomenelor social-economice din acea vreme.
Revista „Dacia Nouă" marchează un moment important atît ca varie­
tate problematică cît şi ca modalitate de tratare. Este vorba de articolele
semnate de Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Mircea Biji, oameni de specia­
lităţi şi pregătiri diferite, dar toţi aflaţi pe aceeaşi platformă materialist-
dialectică. De asemenea, am putea să amintim şi revista „Secolum", dar şi
„Ţara noastră", ziarul în care Mircea Biji, Tudor Bugnariu, Valeriu Novacu,
Mihai Beniuc, Bucur Şchiopu publică materiale ce vizează modalităţi diferite
de abordare a fenomenelor social-economice, avînd însă ca bază fundamentală
o aprofundare materialist-dialectică a fenomenelor societăţii româneşti.
Un aspect deosebit de important, care priveşte .şcoala sociologică româ­
nească, este cel referitor la sociologia culturii. Avem de-a face cu o desprindere
categorică faţă de tot ceea ce însemna conservatorism şi de o abordare înnoi­
toare avangardistă a fenomenelor culturii. N u este vorba doar de o abordare
strict materialist-dialectică, ci şi de o încercare de a vedea lucrurile într-o dia­
lectică a lor, de a elabora studii şi articole care să reflecte condiţiile de loc şi
timp, aşa cum fac Miron Radu Paraschivescu, Gheorghe Dinu sau Alexandru
Sahia, şi în acelaşi timp de o apropiere de această poziţie a lui Silvian Iosi-
fescu, Eugen Schileru, cînd este vorba de unele articole din „Era nouă", în
care aceştia încearcă sa trateze aspecte sociologice care privesc cinematograful
şi cultura, de George Ivaşcu, care, în condiţiile vremii, la Iaşi, încearcă
— influenţat de George Călinescu »— să fie pe cît posibil realist şi dialecti­

80
cian, sau de o afirmare deosebit de nuanţată în articolele iui Petre Constan-
tinescu-Iaşi, care începe cu „Arta bizantină", dar care vădeşte un mod origi­
nal, inspirat de concepţia materialist-dialectică, de analiză a fenomenului
cultural-artistic.
Revistele şi ziarele epocii sînt tribune de afirmare a poziţiilor de stînga,
în care comuniştii îşi apărau punctele de vedere, sînt foruri ce influenţau tot
ceea ce însemna cultură românească de avangardă.
„Era nouă", revistă condusă de partidul comunist, în cele cîteva numere
ce au apărut, reuşeşte să demonstreze o capacitate deosebită de anab'ză şi
sinteză a fenomenului contemporan. Colaboratorii acestei publicaţii dovedesc
nu numai informare, ci şi capacitate de înţelegere a epocii în ansamblul ei.
„Cuvîntul liber" este o tribună în care mulţi democraţi şi patrioţi şi-au
spus cuvîntul. N u este vorba doar de aportul lui Athanase Joja, sau al altor
comunişti care au fost martorii a două etape diferite (cea a luptei împotriva
burgheziei şi cea a construcţiei societăţii socialiste), d de propagarea în ge­
neral a unor idei şi sentimente care au animat tot ce-a fost mai înaintat în
poporul român.
Deceniul al patrulea al secolului nostru a fost frămîntat de lupte ideo­
logice. Fenomenele derulate au impus apariţia multor publicaţii de stînga,
cum sînt „Reporter", „Frontul evenimentelor culturale şi sociale", „Clopotul",
„Dacia N ouă", „Ecoul", „Manifest", „Bluze albastre", în care se făcea şi
creaţie de pe poziţiile de stînga, dar şi o cercetare teoretico-filozofică şi
sociologică a realităţilor româneşti şi internaţionale.

2. Lucreţiu Pătrăşcanu

Cea mai marcantă figură a sociologiei marxiste româneşti din perioada

interbelică este L. Pătrăşcanu.
începîndu-şi activitatea politică militantă şi cea publicistică imediat după
primul război mondial, Pătrăşcanu s-a afirmat de-a lungul anilor ca o per­
sonalitate complexă şi multilaterală ale cărei disponibilităţi erau — toate —
consacrate luptei politice. întreaga sa activitate teoretico-filozofică şi
sociologică a subordonat-o luptei politice. Sub stindardul partidului comunist,
pentru dreptate şi egalitate socială, paralel cu activitatea militantă, Lucreţiu
Pătrăşcanu a desfăşurat un neobişnuit de bogat travaliu publicistic. în arhi­
tectonica acestor preocupări s-a integrat în chip firesc şi strădania de a oferi
o replică, ştiinţific fundamentată, unor puncte de vedere sociologice, econo­
mice sau filozofice afirmate în epocă la unii dintre exponenţii ideologiei
burgheze.
Opera lui Lucreţiu Pătrăşcanu (Un veac de frămînţări sociale 1821—
1907, Sub trei dictaturi, Probleme de baza ale României, Curente şitendinţe
în filozofia românească) contribuie esenţial la fixarea în conştiinţa cititorului
de azi a semnificaţiei sociologiei marxiste româneşti în deceniile interbelice,
stabilindu-i cu rigoare ştiinţifică locul şi rolul în istoria sociologiei româneşti.
întreaga operă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu e o meditaţie asupra problemelor
socio-politice româneşti, cărora s-a străduit să Ie descifreze semnificaţiile
în perspectiva dialecticii materialiste.

81
 Cel care în 1924 îşi luase doctoratul la Leipzig cu o teză despre Chestiunea
Agrară în România şi care beneficia şi de o temeinică form aţie m arxistă, şi-a
pus de la început problema studierii procesului com plex al ivirii şi devenirii
României moderne, al naşterii şi dezvoltării capitalismului în Rom ânia.
Aceasta era determinată şi de raţiuni politice, pentru că în funcţie de clari­
ficarea teoretică a stadiului în care se afla ţara şi raportul de fo rţe social-
politice, dar şi direcţia necesară a evoluţiei lucrurilor, trebuia să se stabilească
şi linia strategică şi tactică a partidului comunist. Deci raţiu n i întem eiate
impuneau abordări teoretice care să ducă la acţiuni practice ce p riveau tactica
şi strategia partidului, programul de activitate al acestuia, sistemul de
alianţe etc.
Lucreţiu Pătrăşcanu. socoteşte că trebuie să căutăm cauzele reale a ii
schimbărilor în structurile social-economice româneşti. „Im p o rtan ţa şi rolul
jucat de capitalismul apusean asupra aşezărilor şi evoluţiei poporului rom ân
au fost, fără îndoială, însemnate* scrie Pătrăşcanu. „C u toate acestea,
pentru înţelegerea şi explicarea fenomenelor sociale care s-au desfăşurat în
secolul trecut în Principate, este necesar, în primul rînd, să fie puse în lum ină
forţele interne — economice şi sociale — care ele, înainte de toate, au 'deter­
minat cursul pe care l-a luat poporul român în ultim a sută de ani. N um ai
îmbrăţişînd acest punct de vedere este posibilă desluşirea adevăratelor cauze
ale mişcărilor sociale şi revoluţionare din to t acest tim p“ K
în lupta de idei a celui de-al patrulea deceniu (lucrarea citată fiind p u ­
blicată în parte în anii 1937—1938), Lucreţiu Pătrăşcanu aduce o contribuţie
principală în ceea ce priveşte modalitatea de abordare a unor fenomene
Tomâneşti de o asemenea importanţă, făcînd multe corecturi în ceea ce p ri­
veşte cunoaşterea şi interpretarea unor momente bine determinate.
Lucrările lui Lucreţiu Pătrăşcanu îmbracă o arie vastă de problem e —- de
la cele economice pînă la cele filozofice —, toate fiind însă subordonate unor
necesităţi politice. Capitolul „Clasa muncitoare din Rom ânia şi sarcinile ei“,
cu care se încheie volumul Probleme de bază ale României, scris în 1942, în
timpul domiciliului forţat, demonstrează cu prisosinţă acest lucru. P rivite
astfel, unele din tezele susţinute de teoreticianul marxist sînt discutabile.
Pentru aprecierea dreaptă a valorii opiniilor lui Pătrăşcanu, trebuie să se
ţină întotdeauna seama de momentul elaborării, de semnificaţia lor în tim pul
respectiv, de elucidările operate într-o vreme cînd ceea ce a devenit astăzi
adevăr comun era un punct de vedere nou şi realmente original. Ba chiar
se poate spune fără a greşi că unele dintre aceste idei actuale de largă cir­
culaţie au undeva, la origine, bine sedimentate şi asimilate, clarificările lui
Lucreţiu Pătrăşcanu formulate în anii de luptă ideologică şi politică din pe­
rioada interbelică.
în ansamblul sociologiei noastre din perioada dintre cele două războaie
— pentru că, de fapt, în acest perimetru se înscrie creaţia sa, chiar dacă, strict
cronologic, scrierile sale au apărut în 1944 şi după aceea — lucrările lui
Lucreţiu Pătrăşcanu şi-au ocupat locul de prestigiu pe deplin m eritat în istoria
societăţii româneşti, în literatura teoretică marxistă rom ânească.2

1 Lucreţiu Pătrăşcanu, Un veac de frămîntări sociale, 1821—1907, Ed. Cartea

rusă, 1945, p. 19—20.
* Vezi studiile lui Ştefan Voicu, Simion Pop, Z. Omea.

S2
 3. A c tiv ita te a de ce rcetare m onografica în perioada interbelica

D u p ă p rim u l răzb o i m ondial, în cercetarea socială cu caracter m onografic

din R o m ân ia se m a n ifesta o te n d in ţă nouă. Este vorba de investigarea orga­
nizată, sistem atică a rea lită ţii sociale de către cercetători în arm aţi şi călăuziţi
de o d o c trin ă sociologică. In iţia to ru l acestei opere a fost D im itrie G uşti
(1880— 1955) *, care, întem eind şi conducînd între cele două războaie m on­
diale Ş coala m o n o g rafică sau, cum i s-a m ai spus, Şcoala sociologică de la
Bucureşti, a pus p e n tru p rim a d a tă bazele cercetării sociologice concrete,
com plexe — m u lţi- şi interdisciplinare — folosind mijloace m oderne de
investigare.

A. ŞCOALA MONOGRAFICA DE LA BUCUREŞTI

a) în c e p u tu rile cercetării. D in prim ii ani de pro feso rat la Iaşi, G u şti

organizează u n sem inar sociologic, em brionul a ceea ce m ai tîrziu, în alte
p ro p o rţii şi cu ţe lu ri m ai precise, a fost Institu tu l social rom ân (ISR). Rezul­
tatele a c tiv ită ţii acestui sem inar au fost expuse în 1911 de G uşti într-o prele­
gere, care a fo st p u b lic ată în 1912 sub titlul E in Sem inar fiir Soziologie,
P o litik u nd E tb ik an der U niversităt Y assy , ein Beitrag zu r Universit'dts-
pădagogik, în rev ista „V ierteljahrschrift fiir wissenschaftliche Philosophie
und Soziologie* a fostului său profesor P aul B arth, precum şi în volumul
S tu d ii sociologice şi etice. în volum ul seminarului de sociologie şi etică al
F acu ltăţii de litere şi filozofie d in Iaşi, ap ă ru t în 1915 şi p refaţat de G uşti,
sîn t cu prinse şi studii sem nate de foştii săi s tu d e n ţi: P etre Andrei, I. Setlacec,
N , G hiulea, C o rin a Leon. C u sprijinul unor intelectuali şi oameni politici ai
vrem ii, el izbuteşte, în 1918, să creeze A sociaţia p en tru ştiinţa şi reform a
socială, care, o d ată cu transferarea piofesorului la Bucureşti, în 1921, s-a
tran sfo rm at în In stitu tu l social rom ân, trecînd la cercetarea directă şi orga­
n izată a rea lită ţii sociale în 1925. Acesta, precum şi organul teoretic în fiin ţa t
şi condus d e el tim p de două decenii, „A rhiva p e n tru ştiinţa şi reform a so­
cială**, indică scopurile iniţiale u r m ă r ite : încercarea de a afla — la capătul
unor cercetări sociale concrete — mijloacele p o trivite cu ajutorul cărora să
realizeze unele reform e.
în apelul care vesteşte înfiinţarea asociaţiei se spune, prin tre a lte le :
„V iaţa publică rom ânească trebuie organizată din nou, pe alte temelii. întâm ­
p larea norocoasă ori nenorocoasă, sim pla o p o rtunitate ori simpla chibzuiala
şi a firm a re a nepregătiţilor şi adesea a interesaţilor trebuie definitiv în lă­
tu rate p rin introducerea unei pozitive cunoştinţe a lucrurilor, p rin tr-o siguranţă
cît mai m are în în treb u in ţarea m ijloacelor disponibile p e n tr u atingerea celor
mai nim erite scopuri, în sfîrşit, p rin sistem atizarea diviziunii muncii în aşa
chip ca fiecare să facă ceea ce se pricepe**. Ia r în studiul R ealitate, ştiinţă şi

* A se vedea monografia Dim itrie Guşti. Contribuţii la cunoaşterea operei şi activităţii

sale de Ovidiu Bădina, Bucureşti, Ed. ştiinţifica, 1965,
De opera şi activitatea lui Dimitrie Guşti s-a mai ocupat şi prof. univ. Erno G alî
( v e z i: Sociologia burgheză din România, Studii critice, capitolul «Şcoala sociologică a lut
D. Guşti- , Bucureşti, Ed. politică, 1963, ed. a Il-a).

83
 reformă socială, publicat în primul număr al revistei „A rhiva pentru ştiinţa
reforma socială" (apărut în 1919), organul asociaţiei, preşedintele acesteia
insista asupra nevoii de a se cunoaşte realitatea socială pentru a putea între­
prinde reform e: „Un proiect de reformă nu poate fi ceva arbitrar, punctul
lui de plecare trebuind să fie acela de a corecta şi perfecţiona realitatea, nu
de a-i impune în mod artificial un plan de organizare pentru o societate
abstractă".
în legătură cu perioada începuturilor activităţii monografice, unul din
primii colaboratori din Bucureşti ai lui Guşti, G. Vlădescu-Răcoasa, pe atunci
asistent universitar al profesorului, relatează următoarele : „într-o seară, fiind
la D. Guşti acasă şi discutînd asupra subiectelor ce ar urma să mai dezbatem
în seminarul de sociologie, i-am amintit de o fericită idee a d-sale, enunţată
în prelegerea inaugurală ca şi în programul de activitate elaborat şi publicat
la Iaşi. Şi anume, facerea de monografii sociologice prin cercetarea directă
a vieţii sociale concrete. Urmarea a fost că am fost autorizat să lucrez
într-un seminar special, cu colaborarea studenţilor care ar fi d o rit să participe
la o astfel de cercetare, planul unei monografii rurale. Străduinţele noastre au
dus la un plan foarte general, întemeiat pe concepţia sociologică a profe­
sorului. Anul următor, 1923/1924, am reluat problema planului de monografie
spre a-1 desăvîrşi şi completa cu chestionarele speciale necesare cercetării
fiecărui grup de chestiuni. Am pregătit chiar mergerea la ţară şi verificarea
planului nostru de teren. împrejurările însă ne-au împiedicat chiar în ultimul
moment să plecăm. Ceea ce nu ne-a descurajat. în cursul anului şcolar 1924
şi 1925 am revăzut planul nostru, am mai pregătit unele chestionare, am
constituit echipa care trebuia să meargă pe teren, am pus la cale chestiunile
practice de şedere în sat, şi de duminica Tomii (1925) * am fost tot grupul
de 12 persoane, fireşte, cu profesorul nostru în frunte, în satul Goicea Mare,
din judeţul Dolj". Din acest moment avem de-a face cu transformarea ac­
ţiunii — seminariile iniţiate de Guşti în 1910/1911 la Iaşi — într-o activitate
de cercetare sociologică directă, permanentă şi organizată, adică în ceea ce
mai tîrziu a fost numit Şcoala monografică.
b) Sistemul sociologic al întemeietorului Şcolii monografice. De-a lun-
•gul anilor, după oscilări, căutări şi multe renunţări, Dimjtrie Guşti, care a
început să lucreze în sociologie ca un teoretician, a reuşit să închege un sistem
sociologic. Scheletul doctrinei sale sociologice poate fi rezumat astfel : el a
conceput realitatea socială ca fiind un ansamblu de „manifestări" (economice,
spirituale, juridice şi politice) care s-ar realiza sub înrîurirea cadrelor vieţii
sociale înăuntrul unor „unităţi sociale" concrete (satul, oraşul, familia, bise­
rica, stîna etc.). Aceste „manifestări" — susţine Guşti — sînt condiţionate
de acţiunea simultană a patru factori („cadrul cosmologic", „biologic",
„psihologic" şi „istoric") şi sînt guvernate de „legea paralelismului sociologic"
ca lege de b ază1.
Conţinutul acestor termeni este o îmbinare de elemente idealiste, în care
rolul diriguitor îl are voluntarismul. De fapt, acesta este aspectul teoretic
a ceea ce crede Guşti că se manifestă în mod concret prin „unităţi sociale".
* In text este 1915, eroare evidenta.
1 Vezi şi Dimitrie Gusţi. Contribuţii la cunoaşterea operei fi activităţii sale, de Ovidiu
Bădina, Bucureşti, Ed. ştiinţifică, 1965, p, 54—55.

84
 Cadrele, sau mediul — compuse din patru elemente ce formează doua
categorii : 1) o categorie permanentă, socotită „categorie naturală*, compusă
din „cadrul cosmic" şi din „cadrul biologic" şi 2) o „categorie socială", alcă­
tuită din „cadrul istoric" şi din „cadrul psihic" — acţionează continuu asupra
voinţei sociale p en tru ca aceasta» reacţionînd, să creeze valorile sociale, eco­
nomice, spirituale, politice şi juridice. Societatea este produsul „manifestărilor'1
în care „valorile economice şi spirituale" (ştiinţa, arta, religia) constituie
conţinutul „existenţei socialului", fiind categorii sociale constitutive. Pentru
a se putea menţine, au nevoie de alte două categorii sociale, juridicul şi poli­
ticul, destinate organizării şi ordonării faptelor şi a vieţii sociale. Aceste
„categorii sociale regulative" (manifestările sociale, juridice şi cele politice)
sînt cerute de însăşi realitatea socială în care activităţile economice şi spi­
rituale, numeroase şi contradictorii, ar putea duce la un dezechilibru social.
P rezintă im portanţă faptul că elemente de bază din doctrina lui Dimitrie
Guşti au fost dezvoltate de elevi şi colaboratori de-ai săi *. Tezele sistemului
sociologic la care ne referim, precum şi cele amplificate de către elevii şi
colaboratorii săi sînt prin esenţă voluntariste, dar întîlnim şi multe elemente
pozitiviste.
c) în ce constă „m etoda monografică* ? în lucrarea Sociologia mono­
grafica — ştiinţă a realităţii sociale, Guşti a subliniat că noutatea cercetă­
rilor întreprinse nu constă atît în contactul direct cu realitatea, ci mai ales-
în faptul că cercetările au la bază — după părerea sa — un sistem sociologic
adecvat, adică în „posibilitatea oferită de un sistem de sociologie care, fără
să prejudicieze cu ceva realitatea, îi asigură, dimpotrivă, o cercetare siste­
matică şi integrală". Precizîndu-şi această idee, Guşti notează că cercetarea
e necesar să înceapă cu analiza „cadrelor unităţilor sociale" — adică să stu­
dieze întîi factorii „cosmici", „biologici", „istorici" şi „spirituali" —, apoi să
se înregistreze „manifestările spirituale, economice, politice-administrative şi
juridice" prin com pararea fenomenelor, fapt ce ar permite determinarea tipu­
rilor structurale. în cercetările sociologice întreprinse, scheletul doctrinei este
aplicat ca metodologie în cercetarea directă a realităţii sociale. Totodată, so­
ciologul rom ân preconizează ca în analiza integrală a unei unităţi să se insiste
în mod egal asupra tuturor laturilor şi raporturilor existente în momentul
cercetării, respingînd orice încercare de ierarhizare a factorilor constitutivi ai
vieţii sociale sau vreo relaţie de subordonare între fenomenele studiate. Aşa­
dar, teza paralelismului sociologic devine principiu metodologic de bază aî
cercetărilor monografice.
întemeietorul Şcolii monografice se împotriveşte practicilor sociologiei din
acea vreme, care-şi procura materialul de cercetat din realitatea sociala cu
ajutorul chestionarelor completate de nespecialişti şi folosite apoi de sociologi.
Cercetarea concretă multilaterală a realităţii sociale în mod direct de către
specialişti, iată singura cale justă pentru sociologie. Şi el consideră observaţia
directă ca singura metodă care promovează cunoaşterea. „întrucît socotim
monografiile sociologice ca mijloace perfecţionate de observaţie, care îmbină
intuiţia, trăirea şi înţelegerea cu măsurătoarea, cu statistica şi reconstituirea
* M, Vulcănescu, de exemplu, a dus mai departe teoria şi sociologia vieţii economice;*
R â u l C ă l i n e s c u , Problemele şi bibliografia cadrului cosmologic, T r a i a n H e r s e n i,
Realitatea socială. încercare de ontologie regională.

85-
 trecutului, nu ne-am gîndit să înlăturăm prin ele nici una din metodele exis­
tente, ci trebuie să legam pe acestea mai strîns de realitate şi să dăm întiietate
observaţiei directe, cît mai amănunţită şi cît mai precisă, într-o nouă ordine
metodologică, pentru scopurile cele mai înalte ale cunoaşterii” — spunea
Guşti în 1940, corectîndu-işi sau, în unele cazuri, justificîndu-şi unele exagerări.
Originalitatea fondatorului Şcolii sociologice de la Bucureşti constă şi în
principiile puse la baza cercetării realităţii sociale, cercetare ce trebuia să
aibă o bază teoretică-filozofică (în speţă doctrina sa). Aceasta, respectînd o
ordine raţională, păcătuia însă grav, de vreme ce teoria sociologică (scheletul
ei folosit ca metodologie du cercetare) nu reuşea să reflecte esenţa realităţii
sociale, legitatea şi procesualitatea sa. Tocmai în aceasta „aplicare practică"
constă superioritatea punctului său de vedere doctrinar faţă de alte cercetări
sociologice similare, contemporane lui, dar şi viciul metodei „monografice".
De aici izvorăsc limite însemnate cînd se procedează la alegerea unităţii de
studiat, a modalităţii de concepere şi tratare a unităţii sociale.
Ce se înţelege prin observaţie directă, ca esenţă a „metodei monografice" ?
înţelesul ce-1 acordă observaţiei ca metodă este foarte la rg : cercetare, inves­
tigare, culegere de fapte etc. Scopul urmărit era ca — printr-o varietate de
procedee de investigaţie aplicate în anchete etno- şi antropologice, folclorice,
lingvistice etc., bazîndu-se pe chestionări detaliate, la care se primeşte răspuns
fie prin convorbirea cu persoanele din grupul studiat, fie prin observaţii şi
cercetări directe — sociologul să se apropie de ceea ce are realitatea socială
mai intim, pentru a rupe cu tendinţele abstracte, speculative din sociologie.
Se preconizează folosirea mijloacelor fono- fotocinematografice, iar pentru
înţelegerea şi .mai adecvată, multilaterală, a realităţii se recomandă formarea
de echipe complexe, care să cerceteze toate domeniile vieţii sociale corespun­
zătoare diverselor „cadre" şi „manifestări" ale socialului. Activitatea echipelor
formate din specialişti în diverse domenii trebuia coordonată şi apoi sinteti­
zată în vederea întocmirii unor lucrări de ansamblu. Datele culese, după o
serie de operaţii, sînt explicate prin confruntarea „manifestărilor" vieţii so­
ciale cu „cadrele" ei, stabilindu-se totodată determinismul interi or-voluntar
şi exterior-condiţionat.
Folosirea unor mijloace tehnice moderne de înregistrare, precum şi abor­
darea simultană a diferitelor aspecte ale subiectului cercetat de către aceste
echipe sînt idei valoroase. Guşti sesizează neajunsul principal al şcolii lui
Frederic le Play, şi anume că ea se mărgineşte la studiul familiei, iar din
activitatea acesteia cercetează mai mult viaţa economică oglindită în bugete.
Pentru a evita acest unilateralism trece la analiza integrală a unei unităţi
sociale.
Metoda monografică se realizează în mod concret în analiza integrală a
unui sat, „cu toate manifestările pe care le depune şi toate cadrele care-1
condiţionează". în prelucrarea materialului, această metodă „respectă o ordine
sistematică, prin care nici cadrele nu se confundă între ele şi cu atît mai
puţin cadrele cu manifestările".
Crezînd că „metoda monografică este singura ce ar putea scoate socio­
logia burgheză din impasul teoretic în care se afla, Guşti enunţă „regulile
unei bune cercetări monografice". Acestea ar f i : 1) pregătirea teoretic» ;
2) sinceritatea şi obiectivitatea faţă de fapte ,* 3) observaţia să He exactă şi
completă; 4) observaţia să fie controlată şi verificată ; 5) cercetătorul trebuie

86
 să fie docum entat şi informat asupra fenomenului pe care îl cercetează;,
6) cercetarea trebuie să fie făcută de echipe de specialişti, deci sa fie colec­
tivă ; 7) fenomenele cercetate trebuie sa fie comparate cu alte fenomene.
„Regulile unei bune cercetări monografice* prezintă pentru noi un interes-
deosebit cînd ne propunem analiza şi valorificarea trecutului în teoria şi
practica sociologiei *. Aplicînd aceste reguli, putem obţine rezultate pozitive-
Este ştiut că observaţia făcută de un cercetător după criterii ştiinţifice, precum-
şi discutarea în colectiv a datelor înregistrate — lucru făcut de cercetătorii
monografiei sociologice — duc la o mai adîncă înţelegere a esenţei fenome­
nelor cercetate.
N u putem fi de acord cu sociologul român cînd cere ca pregătirea teore­
tică a cercetătorului să fie făcută în spiritul doctrinei sale, iar efectuarea cer­
cetării să se facă în conformitate cu această doctrină. Planurile întocmite
pentru cercetarea monografică, în numele cerinţei „sincerităţii* şi „obiectivi-
tăţii* faţă de fapte, nu includeau analiza luptei de clasă, problemă sociologică
esenţială.
în legătură eu teoria monografiei sociologice apar teze şi puncte de vedere
diferite şi în lucrările unora dintre elevii lui Guşti.
Caracteristica unor asemenea lucrări constă în faptul că autorii lor por­
nesc la o dezvoltare a tezelor teoretice şi practice ale lui Guşti, dar adeseori
ajung — din motive diferite — la o interpretare proprie, uneori exagerata,
forţată, a unora din cele mai valoroase idei formulate de Guşti. Un exemplu
îl constituie „teoria" despre existenţa mai multor sociologii, corespunzător cu
diferitele cadre şi manifestări. în felul acesta, teza justă conform căreia „ob­
servaţia trebuie să fie colectivă", dar o observaţie asupra realităţii în toata
complexitatea ei de cadre şi manifestări (efectuate de „echipa cosmologica*,,
„echipa biologică", „echipa istorică”, „echipa psihologică*, „echipa econo­
mică", „echipa spirituală", „echipa etică-juridkă", „echipa politică-adminis-
trativă", „echipa de unităţi, relaţii şi procese sociale*) degenera în teze care
susţineau existenţa, la acest nivel, a mai multor sociologii.
Este adevărat că se poate vorbi de fiecare proces social în parte, dar
niciodată nu va fi posibilă înţelegerea la adevărata lui valoare dacă nu va
fi cercetat în conexiune cu celelalte procese şi fenomene sociale. în analiza
fenomenelor sociale — tocmai pentru că acestea sînt diverse şi complexe -—
este nevoie de o abordare diferenţiată, cu tehnici de cercetare adecvate, care
facilitează sesizarea unor aspecte noi, oarecum specifice. Există tendinţa reală
de a se merge spre cercetarea lor în adîncime. Aceasta poate duce — şi va
duce — la apariţia unor noi discipline sociologice, diferite între ele datorită
specificului fenomenelor sociale cercetate, care, la rîndul lor, cer tehnici spe­
ciale de înregistrare, procedee (proceduri) adecvate de prelucrare şi calcul.
Aşa cum s-a întîmplat în domeniul ştiinţelor economice — unde apariţia
unor noi discipline economice cu caracter particular n-a infirmat economia

* Qnd este vorba de tehnicile propriu-zise de cercetare monografică, merita o atenţie

specială lucrarea lui H. H. Stahl, Tehnica monografici sociologice, Editura Institutului social
român (1934), ce a servit drept manual după care s-au condus efectiv monografiştii de-a
lungul multor ani. Aici se arată în cele mai mici amănunte cum trebuie făcută .observarea
şi înregistrarea manifestărilor sociale* (cap. I), .tratarea problemelor sociologice- (cap. II),
«organizarea muncii colective pe teren* (cap. III) şi «îndrumări practice pentru alcătuirea-
monografiilor" (cap. IV).

87
 politică ca ştiinţa, ci din contra, i-a furnizat material faptic —, şi în dome­
niul sociologiei au apărut şi apar noi discipline, care se referă la anumite
caracteristici, la specificitatea unor fenomene sociale analizate din punct de
vedere sociologic.
Teoria şi practica sociologiei gustiene au cunoscut însă şi o dezvoltare po­
zitivă, determinată de aplicarea şi verificarea ei practică, prin contribuţia
creatoare a unor cercetători aflaţi pe poziţii teoretice înaintate, poziţiile filo­
zofiei marxiste, adepţi conştienţi ai acesteia, iar alţii stimulaţi de poziţia
critică constructivă a cercetătorilor marxişti.
în cazul cercetărilor de teren, precum şi cu ocazia redactării materialelor
obţinute prin cercetare, toate monografiile Şcolii sociologice bucureştene au
păstrat, în alcătuirea lor, scheletul propus de Dimitrie Guşti. U rm ărind cu­
noaşterea monografică prin cercetarea sociologică multilaterală, Şcoala de la
Bucureşti a căutat să integreze toate forţele ştiinţifice în planul coordonat de
cercetare, care să ducă la întocmirea Atlasului sociologic al României, instru­
ment im portant care să ajute la constituirea a ceea ce Guşti socotea că trebuie
să fie „ştiinţa naţiunii".
d) G heorghe Vlădescu-Răcoasa (n. 1895), sociolog, economist şi om politic
rom ân. în anul 1923 este numit asistent al prof. D. Guşti la catedra de socio­
logie, iar în perioada începuturilor activităţii monografice a acestuia devine
unul din primii săi colaboratori din Bucureşti; este principalul iniţiator al
cercetărilor de teren (începînd cu echipa Goicea Mare-Dolj, 1925, şi Ruşeţu-
Brăila, 1926). D intre lucrările ştiinţifice mai importante pot fi menţionate
La sociologie en Roumanie, O schiţă de sociologie juridică, Consideraţii în jurul
unor lucrări recente, studii de istoria sociologiei româneşti (Schiţa istorică a
sociologiei în România) ş.a. Printre funcţiile deţinute pot fi citate cele de
director al Institutului Social Român, director al Centrului Român de înalte
Studii Internaţionale, director al Serviciului Social al Casei Autonome a
M onopolurilor. Pentru activitatea-i prodigioasă a fost ales membru al Socie­
tăţii Sociologice din Geneva şi vicepreşedinte al Institutului Internaţional
de Sociologie din Paris ş.a.
în perioada 1937— 1940 Gheorghe Vlădescu-Răcoasa păstrează o strînsă
legătură cu tineretul comunist din Universitatea Bucureşti şi desfăşoară o
largă activitate de răspîndire a concepţiei marxist-leniniste în sociologie;
publică numeroase studii şi articole sociologice în publicaţiile antifasciste
ale epocii ; la directivele P.C.R., organizează şi ţine prelegeri la Universi­
tatea Muncitorească din Bucureşti. în 1942, din însărcinarea Partidului, aflat
în ilegalitate, pune bazele organizaţiei antifasciste de rezistenţă Uniunea
Patrioţilor, în fruntea căreia se va afla pînă în 1946. La 15 decembrie
1943 este arestat de regimul militaro-fascist, judecat şi condamnat la 15 ani
muncă silnică. D upă 23 August 1944 se dedică în întregime activităţii politice,
A deţinut funcţia de ministru al N aţionalităţilor în primul guvern democrat al
•dr. Petru Groza, iar în anii care urmează şi alte funcţii de stat importante.
H . H . Stahl (n. 1901) ocupă un loc de seamă în sociologia perioadei
interbelice, nu .numai prin lucrările sale referitoare la tehnicile cercetării
monografice (Tehnica monografiei sociologice, 1934, şi Monografia unui sat.
C um se alcătuieşte, spre folosul Căminului Cultural, ediţia a Il-a, 1939),
dar şi prin interpretarea cercetărilor de teren (reprezentate magistral de
 Nerej, un village d'une region archaique\ Este unul dintre cercetătorii
monografişti cei mai înzestraţi sub aspectul mînuirii tehnicilor de înregis­
trare, al simţului muncii de teren şi al sesizării rapide a problemelor; a fost
unul dintre cei apropiaţi profesorului Guşti, încă din 1926 făcînd parte din
echipele monografice conduse de acesta. Prin lucrările sale de sinteză a re­
prezentat o tendinţă progresistă, care solicită în aceeaşi măsură sociologia
şi istoria, depăşindu-le cînd realiza arheologie socială. Această preocupare
L constantă este întîlnită în lucrări ca : Sociologia satului devălmaş romanesc,
voi. I, Bucureşti, 1946 ; Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti,
voi. I—III, Bucureşti, Editura Academiei, 1958—1965, Les anciennes com-
munautes villageoises roumaines. Asservissement et penetration capitaliste,
Bucarest, Editions de 1’Academie..., Paris, Editions du C.N.R.S., 1969, reluata
pe acest plan şi în culegerea de studii Controverse de istorie socială româ­
nească, Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1969, sau în Studii de sociologie istorică,
Editura ştiinţifică, 1972. în perioada de după 1944, H. H. Stahl şi-a lărgit
aria preocupărilor, el realizînd (în colaborare cu Şerban Voinea): Sociologie,
Manual unic pentru clasa a V II l-a a $coaielor secundare, ediţia I, Bucu­
reşti, 1945 (1946 ediţia a Il-a), Introducere în sociologie, Bucureşti, 1947,
Istoria doctrinelor sociologice (de la origini pînă la Manifestul comunist),
curs litografiat şi susţinut la Universitatea din Bucureşti, catedra de socio­
logie, în anii 1946—1948 (la care a lucrat începînd din 1929), iar în cola­
borare cu Ioan 1. Matei, Manual de prevederi şi asistenţă socială, volumul I :
Teoria şi tehnica prevederilor sociale (în colaborare şi cu Elena Florea şi
Mioara Constantinescu), voi. II : Metodologia investigaţiilor de prevederi
sociale, Bucureşti, Editura medicală, 1962. Preocupările sale s-au îndreptat
f şi în direcţia implicaţiilor sociologice ale organizării administraîiv-teritoriale.
Lucrînd în cadrul catedrei de sociologie a Universităţii Bucureşti, profesorul
H. H . Stahl, începînd din 1966, a condus lucrări de cercetări sociologice de
teren în problemele procesului urbanizării în judeţele Olt, Argeş, Neamţ şi
municipiul Bucureşti.
H. H . Stahl concepe cercetarea sociologică ca o sinteză a tuturor disci­
plinelor sociale particulare, inclusiv istoria, care trebuie să urmărească evo­
luţia fenomenelor în timp, pornind de la prezent spre trecut, în fond sa
realizeze o reconstituire a evoluţiei fenomenelor, ţinînd seama de punctul
final, care este prezentul.
Influenţat de concepţia materialist-istorică în perioada interbelică,
H. H . Stahl îşi întemeiază întreaga activitate postbelică pe principiile con­
cepţiei clasei muncitoare despre societate.
Traian Herseni (n. 1907) a lucrat în primii ani în cadrul şcolii profe­
sorului D. Guşti. Dintre lucrările sale reţin atenţia în primul rînd: Teoria
monografiei sociologice, cu Studiul introductiv, „Sociologia monografică,
ştiinţă a realităţii sociale", de D. Guşti (Bucureşti, 1934), Realitatea socială,
încercare de ontologie regională (Bucureşti, 1935), dar şi Curs de sociologie
rurală (rezumat după prelegerile din anul şcolar 1939—1940), Sociologia
românească. încercare istorică (Bucureşti, 1940), Probleme de sociologie pas-
1 Apărută în 3 voi., Bucureşti, 1939, prefaţată de Dimitrie Guşti, editată de Institutul
de ştiinţe sociale al României, în cadrul .Bibliotecii de sociologie, etică şi politică... Socio­
logia României*.

89
toralâ (Bucureşti, 1941), Drăguţ, un sat din Ţara Oltului (Făgăraş). Unităţi
sociale (Bucureşti, 1944).
Sub aspect teoretic, era adeptul sistemului sociologic al p ro f. G uşti, ac-
centuînd însă asupra laturii spirituale a acestui sistem ; în cep în d cu 1935
aderă la mişcarea fascistă legionară, devenind u n p rin cip a l ideolog al aces­
teia, iar în perioada dictaturii legionare ocupă fu n cţii im p o rta n te în adm i­
nistraţia de stat. în a doua jum ătate a deceniului p a tru , el p u blică lucrări
fasciste de esenţa ultrareacţionară K în anii de d u p ă eliberarea^ ţă rii de sub
jugul fascist, T raian H erseni se orientează în tr-o direcţie n ouă şi lucrează
ca cercetător în domeniul psihologiei sociale. Sem nificative sîn t lucrările :
Sociologia succesului (în colaborare cu M ihai R alea), Bucureşti, 1962, Intro­
ducere în psihologia socială, Bucureşti, 1966 (în colaborare cu M ihai R alea),
Industrializare şi urbanizare. Cercetări de psihosociologie concretă la B il-
deşti (sub redacţia lui T raian H erseni), E d itu ra A cadem iei, 1970.
e) In stitu tu l social rom ân — scop, stru c tu ră , evoluţie. în sta tu tu l asocia­
ţiei, ţelurile şi mijloacele de realizare erau fo rm ulate în felul u r m ă to r :
„a. Scopul acestei asociaţii este să studieze toate problem ele im puse de nece­
sitatea refacerii întregii vieţi sociale a R o m â n ie i; b. să p ro p u n ă , p e b aza
acestor studii, soluţiile practice şi mijloacele necesare p e n tru în fă p tu ire a operei
de reform ă so cială; c. să contribuie la educaţia socială a m aselor ; d. să lupte
pentru înfăptuirea reform elor propuse p rin u rm ătoarele m ijlo a c e : gruparea
membrilor asociaţiei în secţiuni pe specialităţi p e n tru studierea d iferitelo r
chestiuni, editarea unui organ al asociaţiei, vulgarizarea (p o p u larizarea — O . B.)
ideilor sociale izvorîte din cunoaşterea realităţii p rin : congrese, conferinţe,
adunări, cursuri şi publicaţii de propag an d ă".
întreaga activitate a Institutului de ştiinţe sociale al R om âniei sub to ate
formele evolutive a n te rio a re : A sociaţia p en tru studiul şi re fo rm a socială,
Institutul social rom ân, Institutul de cercetări sociale al R om âniei (denum ire
pe care o ia în 1938) a u rm ărit „cunoaşterea analitică şi sintetică a n aţiunii
române, pe calea cercetărilor de m onografie sociologică şi cunoaşterea reali­
tăţilor europene şi m ondiale, în care trăieşte şi trebuie să se integreze R om â­
nia" 2. Acestea s-au oglindit în două d ir e c ţii: 1) în acţiunea de cercetare a
realităţii româneşti şi 2) în acţiunea publicistică, realizată p rin periodicele
şi volumele editate sub egida institutului, unde îşi găseau locul rezultatele
cercetărilor de teren, expuneri de teorii şi teze sociologice, problem e de
politică internă şi internaţională etc. *.
U n rol im portant în organizarea acestor a c tiv ită ţi şi în fo rm area cadrelor
de cercetători l-au av u t O cta via n N e a m ţu şi A n to n G o lo p en ţia .
1 Vezi lucrările: Concepţia sociala a legiunii, în însemnări sociologice, anul IV, nr. 5,
p. 9 ; Mişcarea legionara şi muncitorimea; Mişcarea legionară şi ţărănimea ş.a.
* Prof. D. G u ş ti, Cuvînt înainte, în „Institutul de ştiinţe sociale al României, 25 de ani
de publicaţii, 1919—1944“, Bucureşti, 1944, p. 7.
* In această ultimă categorie se încadrează apariţia celor dintîi periodice româneşti
cu caracter sociologic: Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială (1919—1944), Sociologic
românească, revista secţiei sociologice a Institutului social român (1936—i943), „Affaires
Danubiennes, Revue de PEurope Centrale et du Sud-Est. Organe de l’Institut de Sciences
Sociales de Roumanie: Centre de Hautes Etudes Internationales, Bucarest" (1938—1944),
precum şi buletinele unor secţii ale institutului: Buletinul secţiei de studii cooperative
(1927-1930}; Buletinul seqiei economice (1932—1934)'; Buletinul secţiei bibliologice (1932).
Lucrările publicate de cei ce activau în cadrul institutului au fost grupate în cîteva colecţii,
a căror denumire indica genul preocupărilor: 1. „Biblioteca de sociologie, etică şi politica-.

90
 Dintre lucrările publicate de Şcoala monografică de la Bucureşti în
cadrul colecţiei „Biblioteca de sociologie, etică şi politică* merită atenţie în
primul rînd cele despre Nerej, Drăguş, Clopotiva, lucrări ce reflectă o anu­
mită arhitectonică realizată prin respectarea indicaţiilor doctrinare gustiene,
deosebindu-se doar prin unghiurile din care sînt abordate fenomenele sociale.
60 sate rom âneşti şi lucrările despre plasa Dîmbovnic se deosebesc structural
şi concepţional *.
S-ar da o imagine falsă asupra activităţii Institutului social român şi a
colaboratorilor săi dacă nu s-ar sublinia ideea că au fost întreprinse cercetări
variate, unele d in ele asupra mediului urban şi chiar muncitoresc, încă
înainte de Eliberare. Lucrările elaborate în urma cercetării au fost publicate
în revistele editate de Institutul social român **, lucrări ce ilustrează com-

2. Biblioteca Asociaţiei pentru studiul şi reforma sociala*. 3. .Biblioteca de politică socială".

4. Prelegeri şi comunicări publice*. 5. „Publications du Centre de Hautes Etudes Intema-
tionales*.
* Vezi „Nerej. U n village d’une region archai’que (Vrancea). Monographie Sociologique
dirigee par H . H . Stahl*, lucrare în trei volume (voi. I : „Les cadres cosmologique, biologique,
historiqne et psychique*, X X IV + 406 p . ; voi. I I : .Les manifestations spirituelles", 322 p .;
voi. III : „Les manifestations economiques, juridiques et administratives. Unites, proces et
tendances sociales*, 402 p . ) ; „Drăguş. Un sat din ţara Oltului (Făgăraş)", întocmit pe
schema: a) Cadrele : I. Cadrul cosmic ; II. Cadrul biologic; III. Cadrai istoric; IV. Ca­
drul psihic; b] M anifestările: V. Manifestări spirituale; VL Manifestări econo-nice;
VII. Manifestări juridice şi administrative; c) Unităţi, relaţii, procese; VIII. Unităţi şi
subunităţi sociale în s a t; IX. Relaţii; X. Procese; d) Caracterizarea sociologică a Dragu-
şului; „Clopotiva. Un sat din Haţeg. Monografie sociologică sub conducerea lui Ion Conea"
(XX -f V III + 574 p., în două volume), 1940, a avut ca obiect: voi. I cadrele, vot II ma­
nifestări. Lucrarea „60 de sate româneşti. Cercetate de echipele regale studenţeşti", ancheta
sociologică condusă de Anton Golopenţia şi dr. D. C, Georgescu. Cu un studiu introductiv:
.Starea de azi a satului românesc*, de D. Guşti, Bucureşti, 1941—1943, a abordat urmă­
toarele problem e: voi. I : Populaţia, 1941 (XVI + 146 p .); voi. I I : Situaţia econo­
mică, 1941, 296 p . ; voi. I I I : Starea sanitară şi starea culturală (n-a ieşit de sub tipar);
voi. I V : Contribuţii la tipologia satelor româneşti; sate agricole, sate pastorale, 1943,
182 p . ; voi. V : Contribuţii Ia tipologia satelor româneşti;sate cu ocupaţii anexe, 1942,
220 p. şi altele. In cadrul aceleiaşi .biblioteci* au apărut şi lucrări teoretice sau de îndru­
mare pentru cercetători. Dintre acestea amintim : în seria .Studii şi contribuţii" — Tr. Her-
seni. „Teoria monografiei sociologice* şi .Realitatea socială* — H. H. Stahl. «Tehnica mono­
grafiei sociologice*, D. Guşti. „Sociologia militans*, ed. I,1935, ed. a Il-a în două v
1946 ; .îndrum ări pentru monografiile sociologice...* etc. Cu ocazia^ organizării celui de-al
XlV-lea Congres internaţional de sociologie, care trebuia să se ţină la Bucureşti, au fost
publicate însă şi lucrări menite să contribuie la lămurirea unor probleme mult discutate
în sociologia burgheză a vrem ii; este vorba de Travaux du XlV-e Congres International
de Sociologie*; Serie A : „Les Unites Sociales*; Serie B : „Le Village (2 voi.); Serie C :
„La Viile* ; Serie D : „Le Village et la Viile*.
Lucrările publicate de Institut în cadrul celorlalte „biblioteci* prezintă interes prin faptul
că ele arată diversitatea aspectelor şi problemelor interne şi internaţionale care frămîntau
pe mulţi intelectuali români, iar pe Guşti ca un priceput organizator al unor dezbateri
publice în care se confruntau păreri. Materialele nu oglindesc însă poziţia Iui Guşti, ci
poziţia autorilor respectivi, în multe cazuri aceştia reprezentînd chiar interese, tendinţe şi
grupări social-politice diametral opuse. Spre exemplificare pot fiamintite volumele: .Noua
Constituţie a României* (1923), „Doctrinele partidelor politice* (1924), .Politica externă
a României* (1925), „Politica culturii* (1930) şi altele.
** Victor Tufescu. „Un oraş în declin: Botoşani*; Roman Cresin. .Ancheta socio­
logică asupra vieţii studenţeşti* ; Nattalia Popovici. .Influencc du travail <k la femme sur
la vie de familie* ; Dr. Anatole Cresin. .Starea fizică şi alimentaţia şcolarilor în România" ;
Ştefan Popescu. „Zidarii teleormăneni la Bucureşti"; Veturia Mănuilă. „Pauperismul şi
criza familiară într-un cartier mărginaş al Bucureştilor"; Mircea Tiriung. .Basarabeni
muncitori la periferia Bucureştilor"; Const. Ciulei. .Comasarea proprietăţilor agricole;

91
plexitatea aspectelor sociale studiate. Este necesar să subliniem contradicţiile
interne dinăuntrul şcolii Guşti, contradicţiile dintre stînga şi d reapta acestui
curent. Trebuie spus de la început că „în ansamblul ei“ activitatea „Şcolii
monografice" de la Bucureşti desfăşurată în anii regimului burghezo-moşieresc,
în condiţiile economico-sociale şi politice generate de acel regim, a purtat
pecetea acestor condiţii. De aici, o serie de limite de clasă şi carenţe în acti­
vitatea şcolii, care nu pot fi explicate pe deplin în mod ştiinţific decît dacă
se ia în consideraţie întregul context al împrejurărilor de atunci ca şi esenţa
de clasă a guvernelor oe s-au perindat la cîrma ţării în perioada de la sfîrşitul
primului război mondial pînă la încheierea celui de-al doilea.
*
* *

După anul 1938, cînd apare Legea Serviciului social al tineretului *, s-a
restructurat şi activitatea de cercetare a Şcolii monografice, conform artico­
lului 1, alineatul c al „legii", în care se preciza că se vor organiza comitete
monografice cu scopul de „a organiza şi conduce opera de cunoaştere a ţării
prin cercetări monografice, care vor forma temelia lucrărilor Serviciului social
al României". în aceeaşi lege se arată că se vor organiza „opere de cunoaştere
prin crearea unei noi instituţii încadrate în Serviciul social, denumită Insti­
tutul de cercetări monografice al României, ce va cuprinde institutele de
cercetări regionale, care, la rîndul lor, centralizează comitetele judeţene
Fostul Institut social şi institutele regionale sînt transform ate în Institute de
cercetări sociale la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Constanţa etc. şi sînt subordo­
nate Institutului de cercetări sociale al României, care avea menirea „de a
organiza, conduce şi coordona lucrările în toate domeniile sociale consacrate
cunoaşterii ştiinţifice a ţării şi a neamului" 2.
în urma suspendării (în 1939) a Legii Serviciului social şi a abrogării
(în 1940), Institutul de cercetări sociale al României pentru a-şi putea con­
tinua activitatea îşi schimbă denumirea în Institutul de ştiinţe sociale al
României.
în adunarea generală a institutului care a avut loc în 1940 s-a discutat
proiectul de program de activitate al secţiunilor3. într-o lucrare de analiză
consacrată Institutului de cercetări sociale, acestui program ar trebui să i se
acorde un spaţiu mai larg, chiar un capitol special — urmărindu-se şi impli­
caţiile sociale şi politice ale acestei activităţi —, pentru că el marchează un

I. Rădulescu, „Grădinarii români din Slobozia-Clinceni (Ilfov)* ; Viorel D . Trifa. „Economia

forestieră, mijloc de trai al moţilor din cătunul Capsea (C'm peni)*; Ion Chelcea. „Les
Rudari de Muscel*; Mircea Tiriung şi Constantin Dumitru. „Tîmava-Caraş, un sat de
plugari-muncitori industriali" ; Mircea Tiriung. „Plutăritul şi condiţiile de muncă şi viaţă
ale plutaşilor de pe Bistriţa" ; Sergiu Ludescu(Mircea Tiriung). „Moţii mineride la R
Montană" ; Gh. Atanasiu. „Şcolile primare de stat din Timişoara. Studii de igienă şcolară*;
C. Stoicănescu. „Situaţia economica şi problema naţionalităţii în oraşul Timişoara*.
* Legea prin care toţi cei ce aspirau la o diplomă care să le permită angajarea într-o
muncă ce presupunea studii superioare erau obligaţi să facă muncă socială în cadrul unor
comunităţi rurale,
1 Vezi: R o m u l u s S p i r e s c u , Comitetul judeţean în noua lege a Serviciului social,
în „Căminul cultural*, an IV, nr. 10, 1938, p. 519— 520.
2 Principiile sociale şi etice ale Serviciului social — lecţie la Facultatea de litere fi
filozofie, în „Căminul cultural*, an. IV, nr. 11— 12, 1938, p. 573—574.
* V ezi: „Sociologie românească*, an IV, nr. 7— 12, 1942, p. 570__ 599.

92
anumit stadiu la care ajunsese activitatea în domeniul cercetărilor sociologice.
Nu facem acest lucru aici, dar, ţinînd seama de problematica variata şi
complexă ce-şi propune s-o trateze în cadrul secţiunilor sale \ ne putem face
o imagine asupra a ceea ce-şi propunea institutul să analizeze pe baza cerce­
tării concrete a unor aspecte esenţiale ale realităţii sociale. Corelarea unor
tehnici de înregistrare şi procedee de prelucrare a materialului2 arata stadiul
avansat la care ajunsese cercetarea sociologică în România. Secţiunea de
istorie socială îşi p ro p u n ea să cerceteze, printre altele, factorii politici,
economici şi spirituali (generali şi locali) care au determinat transformări în
structura şi evoluţia societăţii româneşti", iar ca metodă de lucru recomanda:
„în afară de cercetarea obişnuită (cu mijloacele metodei istorice), se va avea
în vedere cercetarea pe teren a rămăşiţelor vechilor stări sociale păstrate
încă în unele regiuni ale ţării. Aceasta presupune colaborarea cît mai strînsă
cu secţiunea statistică şi cu echipele monografice ale institutului"3, se scria
în proiectul de program . La secţiunea culturală se propunea analiza analfabe­
tismului, „cauzele şi com baterile" lui, iar la secţiunea de economie socială şi
muncă se prevedea şi studierea „contribuţiei gîndirii româneşti la problemele
sociale teoretice fundam entale ale economiei", precum şi „cercetarea structurii
relaţiilor şi ideologiei economiei sociale în România" 4.
Acţiunea de cercetare monografică a întregii ţări era urmărită cu perse­
verenţă. în acest sens s-a întocm it un plan care prevedea coordonarea activi­
tăţii la toate n iv e lu rile : prin institut, prin regionale, prin comitetele mono­
grafice locale 5.
B. INSTITUTUL SOCIAL BANAT-CRIŞANA ŞI ALTE INSTITUTE SOCIALE

Paralel cu Institutul social român au desfăşurat o rodnică activitate de

cercetare şi Institutul social Banat-Crişana (începînd cu anul 1932), Institutul
social român din Basarabia (din 1934) şi Institutul de cercetări sociale,
1 Institutul de ştiinţe sociale al României cuprindea următoarele secţiuni: a) de geo­
grafie socială; b) de biologie socială şi sănătate; c) culturală; d) de limbă; e) agrară
şi a cooperaţiei; f) de comerţ, credit, monedă; g) industrială; h) cea a finanţelor publice;
i) secţiunea de ştiinţe politice şi administrative; j) de ziaristică şi de propagandă; k) a mi­
norităţilor şi a românilor de peste hotare; 1)secţiunea apărării naţionale; m) secţiunea
de politică externă ; n) secţiunea statistică; o)secţiunea sociologică.
2 Secţiunea statistică, de exemplu, trebuia să prezinte „un program de activitate, luînd
în acelaşi timp aspecte diferite : I. Ca organ deîndrumare şi asistenţă statistică a lucrărilor
Institutului de ştiinţe sociale al României. II. Ca organ de elaborare ştiinţifică de speciali­
tate. III. Ca factor de valorificare a statisticii aplicată la problemele statului român".
Secţiunea sociologică a institutului avea ca sarcină în această perioadă: I. Organizarea celui
de-al X lV -lea Congres internaţional de sociologie. II. Coordonarea activităţii secţiilor din
institut în vederea cercetărilor de teren. III. Conducerea birourilor ştiinţifice ale institutului.
IV. întocmirea unui plan de cercetare monografică a ţării. Această secţiune conducea ur­
mătoarele birouri ştiinţifice : 1. biroul arhivei; 2. biroul documentării ştiinţifice, care avea
ca sarcină întocmirea: a) bibliografiei sociologiei mondiale din 1938; b) bibliografiei satului
românesc ; c) bibliografiei studiilor sociale, ce trebuiau comunicate şi celorlalte secţii; 3. bi­
roul cercetărilor, ce se ocupă d e : a) monografia cartierului T ei; b) monografia Ţării
Oltului, a plăşii Dioşti-Romanaţi şi a plăşii Dîmbovnic-Argeş; c) volumul de planuri de
lucru: d) monografia model a unui s a t ; 4. biroul prelucrărilor statistice; 5. biroul publica­
ţiilor, care răspundea de : a) arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială; b) sociologia româ­
nească ; c) biblioteca de sociologie, etica şi politică.
3 Loc. cit., p. 571. Pe această linie se îndreaptă îndeosebi H. H. Stahl.
* Loc. cit., p. 588— 589.
5 Loc. cit., p. 599.

93
regionala Cluj. Institutul care îşi avea sediul la Chişinău a publicat valoroase
materiale în „Buletinul Institutului român din Basarabia" (voi. I, 1937, 418 p.,
cuprinde îndeosebi materiale despre problemele studiate la N işcani şi Iurceni,
iar volumul al II-lea, 1938, 662 p., cuprinde în special studii despre zona
Copanca. Datele din ultimul volum au fost luate ca date com parative în
cercetarea întreprinsa în 1960 sub îndrum area sectorului „N ivel de trai*
al Institutului de filozofie din Moscova). Regionala Cluj, condusă de d r. Iuliu
Moldovan, în prima sa campanie (1934), la care au participat dr. G r. Benetato,
dr. L. Daniello, dr, P. Rîmneanţu, dr, I. Făcăoaru, Aurel Gociman, N . Său-
lescu, E. Petrovici, Valeriu Puşcariu, Tiberiu Morariu, O. Boitoş, A. Pam pu
etc., a abordat fenomenele social-economice din satul M ăguri, judeţul Cluj.
A doua campanie s-a desfăşurat în tim pul cînd era în vigoare Legea
Serviciului social. Majoritatea cercetătorilor au fost concentraţi în echipele
antropologice şi biotipologice ale dr. I. Făcăoaru, P. Rîm neanţu, C. C. Vel-
leida şi Victor Preda. Concluziile, din care unele au suferit puternice influenţe
ale biopoliticii, au fost publicate în „Buletinul eugenie şi biopolitic" al Insti­
tutului de igienă şi biopolitică, Cluj-Sibiu, 1935, 1941, 1942, 1943.
O activitate mai constantă, plină de rezultate bune, a depus Institutul
social Banat-Crişana, care s-a integrat pe deplin în cercetarea realităţii sociale
din acea parte a ţării. Rezultatele cercetării au fost făcute publice a tît prin
intermediul „Revistei Institutului social Banat-Crişana", care şi-a desfăşurat
activitatea pe o perioadă ce a depăşit cu puţin graniţele unui deceniu (ianua­
rie 1933—august 1943), cît şi prin publicarea volumelor Ancheta monogra­
fică în comuna B elinţ1 şi Monografia comunei Sîrbova (jud. Timiş-Torontal) 2.
De la început se impun atenţiei cîteva aspecte (organizatorice şi metodo­
logice) ce trebuie cunoscute pentru a înţelege mai bine fenomenul de răspîn-
dire în ţară a concepţiei despre monografierea sociologică, d ar şi relaţiile
Institutului social român cu celelalte institute de cercetare, socotite filiale.
Guşti n-a impus niciodată cuiva aplicarea întocmai a schemei sale. Acest
lucru este pe deplin valabil în cazul tuturor institutelor mai sus arătate. Vom
ilustra aceasta cu Institutul social Banat-Crişana, institut care a luat fiinţă
— şi s-a menţinut multă vreme — ca instituţie de-sine-stătătoare, indepen­
dentă. îndrumarea lui Guşti s-a manifestat însă prin contactele personale ce
le-a avut cu conducătorii instituţiei bănăţene (ca şi ai celorlalte institute
regionale). Majoritatea cercetătorilor reţineau din concepţia lui ideea fun­
damentală despre necesitatea cercetării multilaterale, directe, cu echipe com­
plexe a totalităţii vieţii sociale. Şi în cazul cercetărilor întreprinse de I.S.B.C.
a fost folosită schema Şcolii monografice de la Bucureşti ca schemă m etodo­
logică de cercetare, fiind adaptată la necesităţile şi posibilităţile locale de
cercetare. Ea a suferit şi alte modificări, determinate de necesitatea punerii
de acord a acesteia cu preocupările personale mai vechi sau mai noi ale
cercetătorilor. în acest sens ni se par elocvente însemnările dr. Iosif Ne-
moianu, fost secretar general al Institutului social Banat-Crişana. D upă ce
arată cum l-a cunoscut pe D. Guşti şi cum a luat naştere Institutul social
Banat-Crişana, cum a ajutat la aceasta şi cum s-a interesat îndeaproape de

1 Timişoara, Ed. Institutul social Banat-Crişana, 1938, VI + 406 p.

* Timişoara; Ed, Institutul social Banat-Crişana, Regionala Institutului de cercetări
sociale al României din ţinutul Timiş, 1939, 392 p.

94
toate operaţiile întreprinse, dr. Nemoianu redă aspecte din discuţiile purtate
cu D. G u ş ti: „Problem a pe care am dezbătut-o la început mai pe larg a
fost axarea întregului program de activitate a Institutului social din Timi­
şoara, pe anul 1934, pe o singură problemă, considerată de noi ca principală,
aceea a depopulării Banatului, în care sens s-a desfăşurat atît ciclul de con­
ferinţe publice din sesiunea februarie—iunie 1934, cît şi ancheta monografică
a comunei Belinţ din vara aceluiaşi an, comună situată în centrul valului
nordic de depopulare, de-a lungul văii Timişului.
La întrebarea ce anum e ne-a determinat să ne concentrăm preocupările
asupra unei singure probleme, i-am spus (Iui Guşti — O.B.) fără înconjur
că, lipsindu-ne mijloacele materiale şi cadrele cu experienţă, nu putem copia
activitatea Institutului social din Bucureşti. în schimb captînd energiile locale,
atîtea cîte sînt şi aşa cum sînt, şi polarizîndu-le în jurul unei probleme care
este pe buzele tuturora, sperăm să răsară şi alte energii, să se alăture cheagu­
lui iniţial şi să se maturizeze pe parcurs. Institutul social din Timişoara nu
se va putea încadra cu adevărat în viaţa provinciei decît dacă se va inspira
în perm anenţă din necesităţile locale. Acestea îi vor arăta drumul ce are de
străbătut şi to t ele îl vor ajuta să-şi făurească o concepţie şi o metodă
proprie de lucru" (textul manuscris, datat 18.11.1965, ne-a fost pus la dispo­
ziţie de O ctavian N e a m ţu l:). In cadrul acestui context trebuie văzute con­
ferinţele, studiile, însemnările şi recenziile publicate în „Revista Institutului
social B anat-C rişana", materiale care oglindeau activitatea desfăşurată în
secţiile institutului *.
Lucrarea ce a reuşit să prezinte o imagine sintetică asupra realei stări
sociale dintr-o comună bănăţeană rămîne însă Ancheta monografică în co­
muna Belinţ. Acest studiu sociologic reuneşte rapoartele întocmite de specia­
liştii care au cercetat localitatea. Dacă primele 74 de pagini oferă date cu
caracter general, celelalte 332 de pagini din totalul de 406 pagini, cît însu­
mează volumul, cuprind rapoarte de specialitate ale cercetătorilor din echipa
monografică a institutului. Secţia medico-sanitară a prezentat rapoarte asupra
populaţiei infantile, asupra examinării populaţiei din punctul de vedere al

1 Sociolog român (n. 1910), a făcut pane din Şcoala sociologica a lui D. Guşti. A desfă­
şurat o activitate teoretică şi practică intensă, prin acţiuni şi scrieri, din care amintim:
Munca socială In România (1936), Propuneri pentru organizarea muncii obşteşti in România
(1937), Ţară noua (1939), învăţătorul şi şcoala in serviciul social (1939), Sociologia culturii
poporului (1947), Cunoaşterea sociologică şi acţiunile social-culturale în mediul rural (1970) ş.a.;
împreună cu Ovidiu Bădina şi Dumitru Dumitriu realizează ancheta sociologică Tineretul
rural ’68 (Editura Academiei, 1970), cercetarea socio-economică Buciumi — un sat din
Ţara de sub Munte (Editura Academiei, 1970), el conducînd şi colectivele ce au realizat
culegerea datelor. împreună cu Ovidiu Bădina, elaborează teoria şi practica domeniului
denumit Scienticax sistem de sociologia, etica şi politica ştiinţei (vezi: volumul Scientica,
contribuţii la teoria şi practica organizării cercetării ştiinţifice, Editura politică, 1970),
precum şi editarea operei Iui Dimitrie Guşti.
* Institutul avea următoarele secţii: 1. Secţia de politică socială şi sociologie; 2. Secţia
medico-socială; 3. Secţia culţural-artistică; 4. Secţia pentru probleme minoritare; 5. Secţia
culturală Arad etc. Dintre materialele publicate în .Revista Institutului social Banat-Crişana*
reţin atenţia cele care au abordat teme c a : Factorul economic in Banat, Bilanţul reformei
agrare în urma aplicării legii pentru libera circulaţie a bunurilor în jud. Timiş-Torontal,
Elemente juridice şi politice ale problemei dezarmării, Defecte în economia din Banat,
Aspectele depopulării Banatului sub prisma cercetărilor monografice ale Institutului social
Banat-Crişana, Urbanizarea ţăranului român, Influenţa industrială asupra ţăranului român
şi altele.

93
bolilor venerice şi vieţii sexuale, asupra m orbidităţii şi m ortalităţii de tuber­
culoză, asupra anchetei medico-sociale la femei, asupra exam inării populaţiei
sub raport oculistic sau din punct de vedere stomatologic, asupra examinării
populaţiei din punctul de vedere al vîrstei, em igrărilor şi igienei casnice;
Secţia culturală a prezentat rapoarte cu privire la viaţa religioasă, la folclor
şi şcoală; Secţia economică a abordat aspecte ce priveau economia, hidro­
logia şi lucrările hidrotehnice ; Secţia juridică s-a ocupat de aplicarea reformei
agrare şi de „manifestările juridice din sînul familiei" ; Secţia de sociologie
şi politică socială a abordat aspecte „etico-juridice*'. în lucrarea Monografia
comunei Sîrbova, se abordează aceeaşi problematică.
în cazul acestor lucrări * merită subliniat faptul că ele sînt rezultatul
unor acţiuni întreprinse începînd cu anul 1934, cînd au plecat pe teren echi­
pele studenţeşti. Faptul că s-a insistat o vreme mai îndelungată asupra unor
aspecte ale realităţii sociale din comuna ce a constituit obiectul cercetării a
fost pozitiv, pentru că a dat posibilitatea sesizării unor aspecte importante
şi a selectării unor date semnificative.
Relevînd că Institutul social Banat-Crişana, prin cercetătorii săi, a făcut
cunoscut opiniei publice grelele condiţii de trai din această regiune a ţării,
trebuie subliniat însă faptul că ei n-au formulat concluziile ce se impuneau,
n-au mers pînă la cercetarea cauzelor care au dus la aceste stări. O adevărată
înţelegere şi apoi o aplicare a celor constatate ar fi cerut dezvăluirea cauze­
lor. Numai în acest fel s-ar fi putut sugera şi soluţii adecvate.

C COMPOZIŢIA SOCIA1-POLITICA ŞI FACTURA IDEOLOGICA

. A ŞCOLII MONOGRAFICE

Şcoala sociologică de la Bucureşti trebuie analizată şi sub aspectul compo­

ziţiei sale ideologice şi al bazei sale social-politice. Participarea atîto r inte­
lectuali, specialişti din diferite domenii, la acţiunile de cercetare a realităţii
sociale n-a implicat acceptarea de către toţi a doctrinei fondatorului şcolii.
De asemenea, nu poate fi vorba de încadrarea tuturor acestora în ceea ce s-a
numit Şcoala sociologică de la Bucureşti. Dar chiar şi cei socotiţi ca facînd
efectiv parte din această şcoală erau foarte diferenţiaţi din punct de vedere
teoretic-filozofic şi politic-ideologic.
Cea mai mare parte din colaboratori erau membri ai diferitelor partide
politice, totuşi pînă spre jumătatea deceniului al patrulea s-a sim ţit în cadrul
şcolii mai ales izul politicii ţărăniste. Temeiul unei asemenea influenţe l-a
constituit numărul mare al colaboratorilor Institutului social român orientaţi
spre politica naţional-ţărănistă, dar şi o serie de influenţe poporaniste ce s-au
făcut simţite asupra acţiunilor lui Guşti încă de la începutul activităţii sale
teoretice şi practice. în a doua jumătate a deceniului al patrulea, cînd lupta
politico-ideologică pe plan naţional devenise deosebit de puternică, tendin­
ţele ideologice şi politice ale celor ce-şi desfăşurau activitatea sub egida
I.S.R. s-au conturat mai clar. între cei consideraţi „vîrfuri" ale şcolii începuse
să se contureze în linii mari o „specializare", o profilare.

* Vezi: op. cit., p. 130—133.

96
 Compoziţia politică a echipelor monografice era eterogenă, pentru că
eterogenă era însăşi instituţia ce organiza şi îndruma acţiunile acestor echipe.
La activităţile şi lucrările Institutului de ştiinţe sociale al României au
participat oameni de diferite orientări politice. în cadrul aceluiaşi institut
au luat parte la unele acţiuni şi o seamă de intelectuali valoroşi, oameni
progresişti, legaţi de popor prin toată fiinţa lor. Grupul de orientare marxistă
ce şi-a desfăşurat activitatea aici a reuşit să polarizeze în jurul său tocmai
elementele avansate, să le îndrepte atenţia spre probleme esenţiale, să le
influenţeze activ cercetările. Dacă în lucrarea de mai multe volume, intitu­
lată 60 sate romaneşti, această tendinţă este abia vizibilă, în monografia
despre plasa Dîmbovnicul influenţa lor este evidentă : problemele de conţinut
au, în această lucrare, altă orientare, tratarea nu mai încearcă să dovedească
existenţa unei iluzorii armonii sociale, ci un proces de diferenţiere la sate,
existenţa luptei de clasă.
Diferenţierea teoretică şi politică s-a manifestat foarte evident şi în rîndul
celor ce se aflau în fruntea şcolii şi constituiau „vîrfurilea ei. D. Guşti a
căutat să subordoneze toate tendinţele unui singur ţe l: cercetarea realităţii
sociale, concepută ca acţiune menită a cunoaşte totul în vederea luării unor
măsuri reformatoare în cadrul societăţii burgheze.
Chiar dacă am privi totul şi numai sub acest aspect, reiese că ar fi greşit
să se facă afirmaţii globale, cu valoare pentru toată „şcoala". Şi numai o
astfel de sumară schiţă a diverselor orientări teoretice şi social-politice ma­
nifestate în sînul „şcolii" arată că aceasta nu era un tot unitar, armonios, că
reflecta de fapt, la o scară redusă, lupta politică-ideologică de pe plan
naţional. Pentru a înţelege realitatea socială în adevărata sa lumină, unora
le-au fost necesare aproape două decenii. Alţii însă, tocmai pentru ca s-au
situat pe o poziţie opusă intereselor poporului şi ale patriei, au dispărut fără
să lase vreo urmă demnă de atenţie. De aceea socotim ca nefondată teza
conform căreia „Şcoala sociologică din Bucureşti, care a pornit de la o poziţie
teoretică idealistă, antrenată fiind într-o vastă cercetare a realităţii ^sociale
de la noi, a evoluat pe nesimţite, dar neîncetat, spre o astfel de viziune în
ştiinţa despre societate care i-a permis să adere, fără rezerve ideologice şi
fără ancorare sentimentală în trecut, la revoluţia socialistă din patria
noastră"1 (subl. nr. — O.B.). ; _ _
în analiza acestei probleme se impun atenţiei şi^ unele chestiuni care, deşi
par a fi de nuanţă, pun într-o lumina mai adecvată întreaga acţiune a şcolii.
Fără a se exagera, între sferele ce le reprezintă Şcoala sociologică a lui Guşti
şi Şcoala monografică — luată în sensul de activitate de cercetare mono­
grafică a realităţii sociale româneşti — nu există o deplină suprapunere, o
identitate. în cazul primei, accentul cade pe aspectul sociologic, doctrinar, în
al doilea caz accentul cade pe cercetarea concretă, pe acţiunea practica de
cercetare a realităţii sociale. Cînd se vorbeşte despre Şcoala sociologică, se
subînţelege mai ales contribuţia adusă la completarea şi desăvârşirea sistemu­
lui sociologic susţinut de Guşti şi doctrinarii ce şi l-au însuşit; în schimb,
cînd vorbim despre cercetarea monografică, în mod evident, lucrurile stau
altfel. La acţiunile Şcolii monografice de la Bucureşti de cercetare integrală

1 Prof. dr. T u d o r B u g n a r i u şi T r a i a n H e r s e n i , Şcoala sociologică de la

Bucureşti, în «Contemporanul* nr. 42 (940) din 16 octombrie 1964, p. 7.

97
 sau multilaterala a realităţii sociale a satului românesc au participat nu
numai elevi şi colaboratori apropiaţi ai lui Guşti, ci şi studenţi din diferite
institute ale ţării, intelectuali, tehnicieni şi specialişti din variate domenii de
cercetare a socialului; la acestea au luat parte şi învăţători, preoţi şi ţărani
din satele cercetate. Amintim dintre cei ce-au colaborat de-a lungul anilor,
mai mult sau mai puţin constant, pe dr. Fr. Rainer, Constantin Brăiloiu, folclo­
rist cu renume internaţional, prof. Tudor Vianu, economistul N . Cornăţeanu,
dr. Horia Dumitrescu, M. Beniuc1, Roman E. Moldovan 2, dr. Ştefan Milcu,
Mac Constantinescu3, arhitect Florea Stănculescu, Lena Constante, Floria
Capsali4, Margareta Sterian etc.5. Chiar şi numai aceste cîteva exemple pot
fi o dovadă că nu toţi participanţii la acţiunea de cercetare monografică
pot fi socotiţi ca făcînd parte din ceea ce este cunoscut sub numele de
Şcoala sociologică de la Bucureşti. Cu atît mai mult nu pot fi incluşi aici
adepţii învăţăturii marxist-leniniste, ai concepţiei materialist-dialectice despre
lume, comuniştii care, în anii dinaintea izbucnirii celui de-al doilea război
mondial, au luat parte la cercetarea realităţii sociale întreprinse de Institutul
social român (Institutul de cercetări sociale al României). Tinerii marxişti au
intrat în grup compact la revista „Sociologia românească" şi au participat la
cercetările sociologice conform dispoziţiilor conducerii Partidului Comunist
Român, pentru a contracara acţiunea fasciştilor. N u trebuie neglijat şi un alt
aspect: doctrinarii sistemului sociologic şi ai metodei monografice, în marea
majoritate a cazurilor, au fost şi conducători ai cercetării. îndrumînd cerce­
tarea conform unor teze şi concepţii sociologice limitate, ei au îngrădit,
într-un anumit sens, orizontul teoretic-filozofic al unor tineri monografişti,
au redus posibilităţile de a se ajunge la concluziile cele mai adecvate. Este
vorba aici de viciul fundamental al doctrinei gustiene (problema determinis­
mului, văzut prin prisma „paralelismului" sociologic), care şi-a pus pecetea şi
asupra cercetării, cînd aceasta a fost făcută conform schemei susţinute de
Dimitrie Guşti.
în analiza compoziţiei Şcolii monografice nu trebuie subestimat faptul că în
a doua jumătate a deceniului al patrulea se conturase aici şi un grup legionar,
ce cuprindea pe D. C. Amzăr, Emest Bemea, Ion I. Ionică, Gh. Samarineanu,
de la revista „Rînduiala", iar cînd era vorba de cercetarea faptelor sociale se
orientau spre aspectele sociale ce se pretau la o interpretare mistică. în cazul
lui Tr. Herseni se poate afirma că în acei ani, din punct de vedere teoretic,
adoptase tezele de bază ale doctrinei lui Guşti, dar şi-a alterat poziţia prin
propovăduirea „ideilor" codreniste.
O diferenţiere s-a observat şi în cadrul cercetării propriu-zise. Cei care
erau vîrfuri doctrinare au abordat în cercetare, de cele mai multe ori, aspecte

1 A participat la cercetare în comuna Albac din fostul judeţ Turda şi a scris lucrarea:
Albac. Exploatatori de poduri, publicată în „Sociologie românească", an. III, nr. 4—6,
p. 255—257.
2 In cercetarea comunei Suseni din Dîmbovnic. Viaţa economica a comunei Suseni, în
«Sociologie românească*, an. III, p. 7—12, 445—457). _
* La Drăguş (vezi: Ceramica populara, în «Arhiva...*, an. X , p. 405—412).
4 In Fundul Moldovei (Jocurile din comuna Fundul Moldovei Bucovina), în «Arhiva...*,
an. X, p. 413-427. . . .
5 Veri şi «Buletinul informativ, ştiinţific şi administrativ...*, voi. I, nr. 1, Bucureşti,
1948, p. 160.

98
ce puteau fi tratate de etnografie. (De aici şi problema etnografismului unor
activităţi de cercetare.) Cei ce au aparţinut grupărilor de extremă dreaptă
se aplecau îndeosebi asupra problemelor ce dădeau posibilitatea unor inter­
pretări mistice-filozofice.
Marea majoritate a cercetătorilor nu s-a orientat însă spre o asemenea
direcţie. Imensitatea materialului faptic cules, şi în mare parte făcut public,
dările de seamă şi referatele, scrisorile şi diversele însemnări rămase de la cei
ce au participat la cercetarea satelor dovedesc dragostea faţă de sat. După
cum se arăta însă în 1936, într-un studiu publicat în „Korunk" % grupurile
de cercetători nu s-au apropiat de sat arborînd un indiferentism ştiinţific,
ci cu căldură şi cu dragoste. Această dăruire activă faţă de popor plasează
— din punct de vedere social-politic — acţiunea condusa de Dimitrie Guşti,
în nici un caz la dreapta burgheziei, ci mai degrabă alături de elementele ce
se grupau de la centru spre stînga în cadrul orînduirii burgheze de la noi.
Dacă avem în vedere şi teoria privind civilizaţia rurală, teorie care fără
îndoială se înrudeşte cu teoria politică ce afirmă supremaţia ţărănimii, sur­
prindem un. alt element ce defineşte poziţia acesteia. în acea perioadă,
năzuinţele micii burghezii (şi majoritatea celor ce au participat la cercetare
aparţineau acestei categorii sociale), care fusese lovita prin încercarea de
asanare a capitalismului, s-au manifestat adeseori sub forma luptei pentru
înfăptuirea reformelor politice. Mica burghezie a încercat să-şi asigure prin
concesii poziţia sa contradictorie dintre două mari clase sociale. Pentru reali­
zare, ea avea nevoie de popor, de mase. Multe elemente ale respectivei cate­
gorii sociale erau pătrunse de un spirit iluminist. Factorii de ordin social-po­
litic împreună cu spiritul iluminist le îndeamnă să meargă la sate, să se
îndrepte spre mase, să ceară reforme social-politice. Cercetarea sociologică a
poporului, a populaţiei rurale, se încadrează şi ea în limitele programului
mişcării. în condiţiile dominaţiei regimului burghezo-moşieresc, cînd în Româ­
nia populaţia era constituită în proporţie de aproape 80% din ţărănime,
acţiunile întreprinse erau binevenite. Ele erau folositoare şi sub aspect ştiin­
ţific, dar şi sub cel social-politic.
Metoda folosită şi teoretizată de Guşti şi de colaboratorii săi reflectă, de
asemenea, esenţa acestei tendinţe. Empirismul sociologic a oglindit şi oglin­
deşte şi o concepţie social-politică ce nu are suficient orizont. Căutînd doar
realitatea pură, mica burghezie doreşte să vadă fapte, vrea să ţină seama
doar de ele, dar nu cercetează forţele ce stau în spatele faptelor, care este
resortul ce dinamizează s c h im b ă rile şi dezvoltarea lor.
în fond, deşi compoziţia şcolii era mic-burgheză, nu înseamnă că elemen­
tele ce au participat la acţiunea de cercetare şi ridicare a satului nu doreau
transfonmarea acestuia. Ele doreau să dezvolte satul, cultura lui, dar pe
bazele existente atunci, într-o (direcţie „populară", fără să-şi dea seama că
păstrînd cadrul îngust al ordinii burghezo-moşiereşti nu se poate realiza o
transformare radicală. Lipsiţi de o înţelegere profund ştiinţifică a fenome­
nelor, cercetătorii satului nu puteau determina care sînt elementele feudale
şi care sînt cele capitaliste, ce este vechi şi ce este nou, progresist în viaţa

1 Şcoala sociologica româna a lui D. Guşti, în „Korunk", nr. 6, iunie 1936.

99
satului cercetat, ce trebuie păstrat şi dezvoltat şi ce trebuie înlătu rat categoric
şi pentru totdeauna. Majoritatea cercetătorilor nu-şi propuseseră acest lucru
şi nici nu-1 puteau realiza de pe poziţia teoretică şi social-politică pe care se
aflau. După 1944, cei care au rămas alături de Guşti şi preocupările sale au
încercat să surprindă fenomenele aşa cum sînt, să sesizeze adevărul şi să
prezinte opiniei publice şi organelor de stat numai adevărul, pentru a se
putea lua măsuri concrete în vederea descătuşării forţelor noi.

Desfiinţarea „Serviciului social", condiţiile grele în care Institutul de

cercetări sociale al României trebuia să-şi desfăşoare activitatea de cercetare
a realităţii sociale, în anii cînd elementele cele mai reacţionare ajunseseră la
conducerea ţării, au fost obstacole puternice, dar nu de netrecut. A ria preo­
cupărilor se îngustează, numărul colaboratorilor se micşorează, dar cercetarea
este continuată fie sub îndrumarea directă a lui Guşti sau a colaboratorilor
săi, fie de specialişti care au aderat la spiritul Şcolii monografice. Selectarea
şi prelucrarea materialelor culese în campaniile din anii 1938 şi 1939, ma­
teriale făcute publice în special prin volumele 60 sate româneşti sau frag­
mentele despre plasa Dîmbovnicul, au fost publicate în 1942—1943 deşi unii
autori ai studiilor erau condamnaţi la ani grei de închisoare pentru activi­
tatea lor revoluţionară.
în anii războiului se întreprind cîteva campanii de cercetare monografică.
Dintre acestea amintim pe cele din satele Fîntîna Domnească din Mehedinţi
şi Cetea —■Alba de la poalele Munţilor Apuseni.
Satul Fîntîna Domnească a fost ales de către Regionala din Oltenia a
Fundaţiei pentru că în acele vremuri oferea o serie de posibilităţi de lucru,
dar şi pentru faptul că era un „sat moşnenesc pur... reprezentînd tipic viaţa
săracă din Oltenia” 1.
Echipa condusă de D. Papadopol cuprinde un număr destul de restrîns
de specialişti, şi mai ales dintre acei care participaseră la mai multe cercetări
anterioare; posibilităţile de lucru erau de asemenea limitate. Perioada cu­
prinsă între 20 iulie şi 26 august 1943, cînd echipa compusă din 15 persoane
şi-a desfăşurat activitatea, era o perioadă grea, deoarece efectele războiului
influenţau negativ asupra echipei şi acţiunii ca atare, atît din punct de vedere
material cît şi din punct de vedere moral. în aceste condiţii era şi firesc ca
echipierii să nu fie priviţi cu ochi buni. în primele zile după sosirea lor la
Fîntîna Domnească, ei au fost socotiţi „trimişi de stăpînire pentru investi­
gaţii noi în vederea impunerilor" 2. Fiind sezon de seceră, echipierii au luat
parte la secerat, au cunoscut cu această ocazie „o instituţie interesanta a
satului, «obiştea», sistem local de ajutorare reciprocă la praşilă, la îngropat
porumbul şi la seceră" 3.

1 Vezi: D. P a p a d o p o l , Campania monografică, din anul J943 in satul Fîntîna

Domnească (Mehedinţi), în „Sociologie româneasca", an. V, nr. 1—6, p. 270.
2 Loc. cit., p. 271.
3 Loc. cit., p. 271—272.

100
 în această campanie, problemele generale urmărite erau cele indicate în
schema sistemului sociologic a lui Dimitrie G uşti1. Relevînd însemnătatea
materialelor strînse din această cercetare, D. Papadopol scria: „în legătură
cu aşezările omeneşti în vatra satului s-a urmărit îndeaproape şi problema
locuinţei, problemă aşa de gingaşă în regiune, unde întregul ansamblu al gos­
podăriei arată starea de mare sărăcie a locului... într-o atare situaţie, inte­
rioarele locuinţelor sînt adeseori mizerabile. Problema locuinţei la Fîntîna
Domnească este una dintre cele mai serioase şi constituie cheia de boltă a
oricărei situaţii ce se caută pentru remedierea higienei satului...
Medicii monografişti au determinat bolile sociale (sifilis, tuberculoză,
paludism, alcoolism, pelagră, guşă etc.), întocmindu-se şi un fişier medical al
satului. în acelaşi tim p s-au cercetat fîntînile, cuptoarele de pîine, closetele,
platformele de gunoi (în legătură cu higiena locuinţei şi a gospodăriilor), pre­
cum şi alimentaţia".
T ot în vara anului 1943, o echipă formată din cinci cercetători, ajutaţi
de zece elevi, a cules material pentru întocmirea monografiei localităţii Cetea,
un sat aşezat la poalele Munţilor Apuseni, într-o regiune deluroasă, la 7 km
de şoseaua naţională Cluj—Alba Iulia. Şi în acest caz, călăuza teoretică a
fost doctrina după care se conducea Şcoala monografică de la Bucureşti şi
experienţa acumulată anterior de ea. Din materialul despre acţiunea de cerce­
tare a satului Cetea, publicat de P. Chitulea2, participant la această cerce­
tare, reiese că locuitorii părăseau satul pentru a se angaja la oraş „servitori,
meseriaşi sau să intre frînari la C.F.R.".
Au fost, de asemenea, sesizate şi alte aspecte social-economice: „De la
1893 şi pînă astăzi, proprietatea a fost în plin proces de pulverizare, şi în
afară de 15—20 de gospodării a căror rentabilitate este legată de numărul
mai mare de jugăre, celelalte îşi istovesc forţele între ^numărul prea mare
de parcele mici, fără să poată face o exploatare intensivă cu uneltele agricole
pe care le au...
Peregrinările între sat şi oraş, Între meserii şi agricultură au introdus
bolile sociale în sat, iar munca istovitoare, drumurile lungi şi rele, subali-
mentaţia şi într-o altă măsură alcoolismul au contribuit Ia irosirea capacităţilor
în căutarea sănătăţii pe la vraciuri, mănăstiri cu călugări, ori, mai rar pînă
acum, la doftor. Mortalitatea infantilă aşa cum se desprinde din registrele
stării civile este exagerată, ajungînd în medie pe 150 de am la 32°/o, fără a
considera mortalitatea infantilă pe anumite perioade de timp, unde trece peste
5O<>/0 din mortalitatea generală" 3.
în 1943 ia fiinţă „Asociaţia pentru studiul monografic al judeţului Ilfov".
Aceasta era concretizarea, ca fiinţă juridică, a unor acţiuni întreprinse de un
grup de tineri intelectuali entuziaşti timp de aproape un deceniu, după
metoda monografiilor sociologice, acţiuni ale căror rezultate au fost parţial
publicate în revista „Şcoala şi viaţa Ilfovului". Scopul acestei asociaţii era
astfel fixat în art. 2 al statutului său: „Studierea judeţului Ilfov din punct
de vedere geografic, istoric, biosocial, economic şi cultural, precum şi a aspec-

* V ezi: Ioc. cit,, p. 272—275. . . .

2 Cercetări monografice în comuna Cetea — Alba, in „Sociologie romaneasca , an. V,
nr 1—6, 1943, p. 282—284.
9 Loc. cit., p. 283.

101
tului social integral al judeţului, după metoda m onografică*1. Fondatorii
asociaţiei au cerut de la început afilierea acesteia la Institutul de ştiinţe
sociale al României, iar în statut s-a consemnat că în caz de lichidare toată
averea societăţii va reveni acestei instituţii.
Intre 8 şi 22 august 1943, asociaţia a întreprins cercetări monografice în
satul Măgurele-Oteteleşanu, după un plan detaliat, dinainte stabilit. La această
acţiune au participat specialişti grupaţi pe probleme, alese după tematica
Şcolii monografice.
In legătură cu „viaţa economică a satului", în plan au fost prevăzute, iar
pe teren s-au abordat cîteva chestiuni foarte importante, dintre care amintim :
mîna de lucru, rentabilitatea, distribuţia şi consumul etc. 2.
Spre regretul nostru, materialele integrale culese cu ocazia cercetării satelor
Fîntîna Domnească, Cetea — Alba, Măgurele-Oteteleşanu şi altele, precum şi
concluziile ce au fost trase atunci nu s-au păstrat, ele n-au fost publicate în
acei ani decît fragmentar, unele numai cu titlu informativ. D ar chiar şi din
puţinele date şi informaţii rămase se degajă concluzia că pentru acei ani grei
acţiunile erau pozitive, ele dînd posibilitatea unor intelectuali şi tineri entu­
ziaşti să cunoască realitatea sociala, iar prin articolele publicate — chiar şi
foarte sumare — să atragă atenţia marelui public despre starea grea a satelor
noastre, agravată de războiul nejust în care dictatura militaro-fascistă arun­
case România.

4. Ştefan Zeletin — reprezentant al sociologiei liberale

Doctrinar al burgheziei româneşti aflată în ascensiune, Ştefan Zeletin

(1882—1934) realizează o operă ce prezintă importanţă pentru sociologie,
teoriile economice, dar şi pentru filozofie. Lucrările sale, Neoliberalismul,
Burghezia româna, dar şi Istoria sociala, dau posibilitatea înţelegerii con­
cepţiei lui sociologice şi a modalităţii în care vede evoluţia trecută şi viitoare
a societăţii româneşti. Cu opera lui sociologică, aşa cum este realizată în
volumul Burghezia româna, Zeletin a pus bazele sociologiei statului românesc.
Ştefan Zeletin crede că ştiinţa modernă se dezvoltă sub egida istorismu­
lui, care ar izvorî din două id e i: a) ideea cauzalităţii şi b) cea a genezei sau
a evoluţiei. Pentru acest motiv el îşi intitulează istorismul ca fiind teoria şi
metoda „genezei cauzale". După părerea sociologului neoliberal, fenomenele
universului sînt nişte verigi dinainte determinate, exprimînd o strictă necesi­
tate, care, la rîndul ei, este hotărîtă de o forţă de natură spirituală. El are
convingerea că organizaţia socială se dezvoltă treptat, în mod „organic",
sarcina cercetătorului social fiind de a urmări fazele dezvoltării organice.
Ridicîndu-se împotriva celor care au susţinut înaintea sa că înţelegerea dez­
voltării sociale se poate realiza analizînd fenomenele în ordinea succesiunii
lor, scoţînd la iveală aşa-zisele „serii mecanice", Zeletin socoteşte că trebuie

1 Cf. S t a n c i u S t o i a n . Asociaţia pentru studiul monografic al judeţului Ilfov, în

«Sociologie românească", an. 1—6, 1943, p. 275.
2 Vezi: .Sociologie românească", nr. V, nr. 1—2, 1943, p. 277. In legătura cu cerce­
tarea sociologică întreprinsa sub îndrumarea .Institutului de ştiinţe sociale al României a se
vedea şi „Sociologia militans", I, 1946, p. 200—201.

102
 descoperite în primul rînd «seriile organice*, ele fiind într-o condiţionare
cauzală. Pentru a înţelege fenomenele sociale şi cele ale istoriei, afirma Zeletin,
este nevoie să pătrunzi în adîncimea întregului complex al vieţii sociale,
adică să înţelegi „seriile organice", care ar sta la baza dezvoltării societăţii
şi istoriei. Aceasta ar fi, în fond, menirea ştiinţei despre cauzalitatea istorică,
pe care Zeletin o denumeşte „istoria sociologizantă", şi care urmăreşte să se
ocupe numai de studiul socialului, al „marilor curente colective".
Ştefan Zeletin crede că „pentru istoricul social nu există individualităţi
creatoare ; istoria se creează ea însăşi prin acţiunea colectivă a societăţii,
ea se plămădeşte prin propria ei cauzaţie socială" *.
în afară de faptul că Şt. Zeletin nu-şi pune problema rolului personalităţii
în istorie, el crede că dezvoltarea socială are un caracter ciclic. După părerea
sa, istoria cunoaşte două tipuri de societate: a) societate fără clase, care se
bazează pe legături de sînge, şi b) societate împărţită în clase şi bazată pe
comunitatea teritorială. Acest ultim tip de societate ar fi foarte diversificat,
el prezentînd atîtea forme cîte clase dominante sînt în societatea respectivă.
Deci, clasele dominante fiind ori proprietari de pămînt, ori posesori de bani,
societăţile respective ar căpăta trăsături specifice, ele fiind a) ori aristocratice
sau nobiliare, în care clasele dominante sînt proprietare de pămînt, deci
societăţi agrare, b) ori societăţi burgheze, liberale, plutocratice, în care clasele
posesoare de bani (plutocraţia şi burgjhezia) ar fi clase dominante în societate.
Pe baza acestei clasificări simpliste, Zeletin ajunge la concluzia că în istoria
societăţii omeneşti s-ar fi manifestat patru faze de dezvoltare: 1) faza
agrară ; 2) perioada de trecere de la faza agrară la cea plutocratică; 3) faza
plutocratică şi 4) perioada de trecere de la faza plutocratică la cea agrara.
Fazele amintite ar fi forme sociale tipice, care, în circuitul istoric, s-ar
repeta în mod ciclic. Pornind de la această poziţie, el ajunge la o serie de
concluzii, după care s-ar echivala în fond gradul de dezvoltare al Greciei
antice din secolul VII î.e.n. cu Europa de după Renaştere şi cu România de
după 1829, pentru că — spune Zeletin — toate aceste stadii de dezvoltare ar
reprezenta, de fapt, trecerea de la faza agrară la cea plutocratică. în fond,
Zeletin preia de la Spengler o serie de teze, mai ales în ceea ce priveşte
concepţia asupra analogiilor dintre formele sociale tipice şi chiar şi pe cele
referitoare la teoria dezvoltării sociale ciclice.
Deşi Zeletin socoteşte că teoria sa se bazează pe istorism, în realitate el
foloseşte unele şabloane rigide în care vrea să introducă realitatea istoriei so­
cietăţii omeneşti, care este o realitate dinamică. Aplicînd teoria sa la reali­
tăţile româneşti, socoteşte că România, pînă în 1829, se găsea în faza agrară
a dezvoltării sociale. După această dată ea ar fi intrat în perioada de trecere
spre faza plutocratică, perioadă care s-a încheiat odată cu primul război
m ondial; în perioada interbelică România s-ar afla în faza dominaţiei ne­
ţărmurite a plutocraţiei, pe care Zeletin o prezintă într-o lumină favorabilă
în lucrarea sa Neoliberalismul.
Opera lui Şt. Zeletin reprezintă o teorie inconsistentă din punct de vedere
ştiinţific, drapată în mantia unei terminologii marxiste.

1 Ş t. Z e l e t i n , Istoria sociala, Bucureşti, 1927, p. 7.

103
 5. Constantin G. Stere (1865—1936)

La sfîrşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de al X X -lea îşi desfă­

şoară activitatea unul dintre cei mai remarcabili gînditori sociali români
— Constantin G. Stere — ideolog de bază al poporanismului. Lucrarea
sa Evoluţia individualităţii şi Noţiunea de persoană în Drept. Studiu socio­
logic şi juridic prezintă un interes cu totul particular pentru înţelegerea con­
cepţiei sale sociologice.
Semnificativ este punctul de plecare al teoriei sale sociologice. D upă pă­
rerea sa, „toate vieţuitoarele se luptă", deci şi societatea umană este rezul­
tatul unei lupte. Tocmai „în vîrtejul luptelor sociale neîncetate, formele de
raporturi sociale între oameni se fac şi se desfac, dar în fiecare moment se
poate găsi un echilibru oarecare, nestabil; şi acest echilibru se oglindeşte
în sistemul dreptului contemporan". De la această teză, Stere trage concluzia
după care „ştiinţa dreptului nu poate fi decît o ştiinţă specială subordonată
ştiinţei generale asupra fenomenelor sociale — sociologiei: ştiinţei asupra
structurii societăţilor (statica socială) şi evoluţiei lor (dinamica socială)",
obiectul sociologiei fiind studiul condiţiilor sociale şi formularea legilor sociale,
„după care se pot stabili în fiecare fază a evoluţiei sociale momentele de
echilibru al forţelor sociale"1.
Punînd accentul pe momentele de echilibru al forţelor sociale în cursul
evoluţiei sociale, C. G. Stere — spre deosebire de marxişti — nu a înţeles
rolul şi importanţa contradicţiei ca factor motor în dezvoltarea societăţii, în
determinarea progreselor e i ; acesta este dealtfel punctul nevralgic al doctrinei
sociale formulate de C. G. Stere, teza fundamentală care a dus în impas în­
treaga teorie.
Factorul determinant al dezvoltării sociale — afirmă C. G. Stere, aflat
sub influenţa lui W. Wundt — este „voinţa şi conştiinţa generală" care se
bazează pe fenomene reale şi se manifestă în orice grupare socială. în con­
trast cu adepţii lui H. Spencer, teoreticianul român crede că procesul evo­
luţiei sociale „n-a fost de la libertate şi independenţă individuală spre le­
gături sociale tot mai strînse şi mai apăsătoare..., ci de la o lipsă totală
de orice independenţă individuală, de la o lipsă totală de orice individuali­
tate, — înspre tot mai mare individualizare, înspre tot mai largă emancipare
a individului de sub jugul voinţei şi conştiinţei generale, înspre o libertate
tot mai hotărîtă de sub apăsarea evoluţiei impersonale şi inconştiente —
într-un cuvînt: de la gregarism înspre individualism“ 2.
Teoreticianul român susţine cu toată tăria că dacă vrem să găsim „un
principiu general care să ne lămurească pentru ce o grupare socială... trece
prin o anumită evoluţie, pentru ce în diferite momente se cristalizează în
anumite forme sociale, atunci trebuie să ieşim din sfera biologiei şi psiholo­
giei şi să intrăm în domeniul propriu sociologiei"3, ştiinţa care analizează
viaţa socială în evoluţia sa şi unde se manifestă „cooperaţia" în înţelesul
larg al cuvîntului.

1 Evoluţia individualităţii şi Noţiunea de persoana în Drept. Studiu sociologic si iuridic,

Iaşi, 1897, p. 11.
* Ibidem, p, 113—114.
* Ibidem, p. 94—96.

104
 După părerea sa „noţiunea de cooperaţie are pentru ştiinţa socială aceeaşi
însemnătate pe care o are, de pilda, noţiunea de atracţie pentru mecanica
cerească, astronomie, sau ideea conservării de energie pentru fizică; adică,
noţiunea de cooperaţie este... un principiu fundamental (al sociologiei), în
jurul căruia se grupează toate datele ştiinţei1. El are convingerea că „so­
cietatea este o cooperaţiune1*2, iar sociologia trebuie să studieze această
realitate în evoluţia ei.
C. G. Stere a rămas în istoria gîndirii social-politice româneşti însă ca
poporanist, sub influenţa poporanismului rus susţinînd idei sociologice agro-
romantice retrograde, făcfnd apologia midi producţii autonome, conside-
rînd-o stabilă şi durabilă, superioară marii agriculturi, dar şi noilor organi­
zări economice şi sociale pe care le aduce cu sine capitalismul.
Meritele lui C. G. Stere se găsesc în condamnarea oprimării exercitate de
marea proprietate funciară, în luptă pentru democratizarea vieţii sociale.
Revista „Viaţa Românească", editată de C. Stere, împreună cu Garabet
Ibrăileanu, a avut o mare influenţă în dezvoltarea literaturii noi, democra­
tice, în România.

6. Sociologia de catedra
Prin sociologie de catedra înţelegem acel gen de sociologie propovăduită
de diverse cadre universitare, care, deşi au îndeplinit şi funcţii importante
politice şi administrative, relaţia dintre aceste funcţii şi concepţiile lor so­
ciologice susţinute la catedră nu a fost evidentă. Acţiunea lor socială publică
a fost strict personală, chiar şi atunci cînd erau membri ai unor partide
politice, iar ideile lor sociologice profesate la curs puteau fi în neconcordanţa
cu activităţile concrete desfăşurate în mod practic. Este, în fond, vorba de
un gen de sociologie de cabinet, care nu înseamnă neapărat_ o sociologie
speculativă. Este un fel de sociologie întemeiată în primul rînd pe documen­
tare livrescă şi pe meditaţie, este genul de sociologie care în perioada in­
terbelică a circulat poate cel mai mult printre specialişti, dar care nu a avut
o largă audienţă la public. Aceşti sociologi, deşi au fost oameni de mare
prestigiu, n-au creat şcoli ştiinţifice şi, adeseori, au rămas figuri izolate în
istoria sociologiei româneşti. Printre ei amintim pe profesorul Petre Andrei,
pe Mihai D. Ralea, Nicolae Petrescu, Eugeniu Speranţia, Constantin Sude-
ţeanu, George Em. Marica ş.a.
Petre Andrei (1891—1940) a fost elevul lui Guşti şi, oricât ar părea
de paradoxal, a rămas de-a lungul activităţii ştiinţifice şi politice foarte
mult influenţat de acesta, chiar dacă — în unele momente — s-au aflat pe
poziţii teoretice opuse. După cum se remarcă într-un studiu recent, „Petre
Andrei şi-a însuşit şi a operat consecvent cu modelul sociologic gustian, pe
care s-a străduit să-l perfecţioneze. Acelaşi sistem al celor trei ştiinţe în­
rudite (sociologia, etica, politica), aceeaşi viziune integralistă despre unitatea
socială (căreia el îi spunea însă „grup"), aceeaşi „voinţă socială", aceleaşi
„cadre" (cărora le spune condiţii), aceleaşi „manifestări" (constitutive : eco­
1 Ibidem, p. 99.
2 Ibidem. p. 101.

105
nomice şi „psihice*, şi normative: politice şi juridice), acelaşi „echilibru**
social între aceste componente, aceeaşi critică a aceloraşi sociologii „parţiale"
care nu sînt capabile să cerceteze „realitatea socială", „întregul social*,
aceeaşi definire a sociologiei ca ştiinţă care studiază societatea ca „întreg", ca
totalitate de fenomene şi procese, acelaşi principiu al unităţii între teorie şi
practică, chiar cu acelaşi conţinut ideologic radical burghez ş.a.m.d. Nici
unul dintre elevii lui Guşti (fireşte, e vorba de aceia care nu s-au mulţumit
a fi inerte megafoane ale jprofesoidbi lor) mu şi-a integrat gîndirii lui so­
ciologice personale modelul sociologic gustian mai adînc şi mai organic decît
a făcut-o Petre Andrei" 1.
Petre Andrei s-a manifestat în domeniul sociologiei generale, dar a adus
şi contribuţii în domeniul sociologiei cunoaşterii. Pentru Andrei „societatea
e mediul în care se găsesc condiţiile de dezvoltare şi motivele care determină
forţa creatoare a individului", dar şi „un tot spiritual în care elementul for­
mativ şi dominant... este voinţa...*. în acelaşi context el socoteşte că „viaţa
socială este un raport între indivizi", un raport concretizat în instituţii so­
ciale, care au un rol determinant în schimbarea societăţii de la o epocă la
alta. Cît priveşte fenomenele sociale, ele sînt, de fapt, relaţii între oameni,
însă relaţii materializate, concretizate şi obiectivizate. Aceste relaţii con-
situie o realitate obiectivă.
Petre Andrei are convingerea că „toate creaţiile artistice, chiar atunci
cînd în parte sînt inspirate din motive pur subiective, în ultima instanţă,
aceste motive, înşile, sînt produse ale mediului social şi ale vieţii în care
este înglobat artistul". Aceeaşi idee o exprimă el şi cînd vorbeşte de pro­
cesul formativ-educativ, despre care crede că nu se poate realiza dacă edu­
catorul ar uita că se realizează într-un mediu social dat şi că, acest mediu,
precum şi schimbările care se produc în relaţia dintre individ şi mediu in­
fluenţează munca educatorului.
Deşi Petre Andrei neagă valoarea multor curente sociologice dinaintea
lui sau contemporane lui, socotindu-le unilaterale, şi pe această bază încearcă
să realizeze un sistem „integralist", el preia foarte multe elemente de la
alţi gînditori, însumîndu-le în mod organic într-o teorie proprie, lucrările
sale principale fiind de fapt cursuri, tratate cu expuneri largi ale altor
poziţii.
Petre Andrei acordă însă un rol important personalităţilor în istorie, cla­
selor sociale şi luptelor de clasă. El socoteşte că în explicarea sociologică a
evoluţiei societăţii trebuie să avem în vedere raporturile dintre diferitele
colectivităţi pe care el le numeşte clase sociale. După părerea sa, atunci
cînd „diviziunea de funcţiuni sociale e întovărăşită de deosebiri economice,
apar adevăratele clase sociale*. Existenţa claselor sociale generează lupta de
clasă, care este un fapt netăgăduit „oricum am aprecia-o noi*, „lupta de
clasă trece din domeniul economic în cel juridic şi politic, devenind o luptă
pentru punerea în valoare a funcţiunii sociale pe care o exercită clasa şi
pentru cucerirea de drepturi politice, o luptă pentru ascensiunea către un alt
nivel de viaţă socială şi politică".

1 P o m p i l i u Ca r ai o an, Retrospectivă, în .Sociologia românească azi*, Ed. ştiin­

ţifică, 1971, p. 47. Vezi şi T r a i a n H e r s e n i , Sociologia românească. Încercare istorică,
Bucureşti, 1940, p. 120—122, 140.

106
 Trecerea de la o orînduire socială la alta o explică numai prin cu­
cerirea puterii de către o clasă noua. El însă îşi limitează valoarea afirma­
ţiilor sale atunci cînd socoteşte ca lupta de clasă trebuie să se integreze unei
politici a statului, deci, clasele sociale să-şi subordoneze interesele statului,
iar în acest context lupta de clasă să nu piardă „niciodată din vedere in­
teresele generale ale întregului social şi să nu pericliteze prin lupte intestine
viaţa totului social". Or, aceasta înseamnă — în fond — neacceptarea luptei
de clasă, situarea lui Petre Andrei pe poziţiile reformist-iluministe.
Petre Andrei acceptă revoluţia pe care o socoteşte ca fiind „în genere
o manifestare activă, sub formă de luptă, a unei contradicţii, a unei valori­
ficări opuse celor predominante, a unei valori contrare celor deja realizate.
Din punct de vedere filozofic este deci numai accentuarea mai puternică a
contradicţiei". Deci el înţelege într-o manieră adecvată procesul dezvoltării
sociale şi nu se încadrează în rîndul acelora care se ridică împotriva revo­
luţiei, mai mult chiar, el admite că naşterea unei lumi noi poate sa ceară şi
sacrificii, revoluţia recurgînd la violenţă numai atunci cînd rezistenţa claselor
răsturnate face necesar acest lucru. După părerea teoreticianului român gra­
dul de intensitate al revoluţiei depinde de gradul de rezistenţă al claselor
răsturnate de unde şi teza că pentru răsturnarea unor clase dominante este
nevoie de folosirea violenţei în măsura în care clasa care deţine puterea po­
litică opune rezistenţă. Deci revoluţia devine violentă numai în măsura în
care are obstacole de înfrînt.
Petre Andrei a înţeles că în dezvoltarea societăţii apar fenomene con­
tradictorii. In acest cadru pune el şi problema raselor în societate. Dar,
Spune el, între rase nu se pot face delimitări precise. Abordînd criteriile
care stau la baza unor analize ce susţin deosebirile între rase, Andrei de­
monstrează că toate rasele se formează şi se schimbă sub influenţa diferitelor
condiţii ale mediului înconjurător.
Pornind de la aceste idei Andrei susţine că rasa nu trebuie niciodată cer­
cetată în sine, ci numai în legătură cu condiţiile de mediu şi cu condiţiile
naturale în care a apărut. El este în fond împotriva tuturor teoriilor care
ar putea duce la exaltarea unor tendinţe reacţionare. Sub acest aspect
P. Andrei reprezintă un om de ştiinţă curajos, sincer, ce încearcă să în­
ţeleagă contextul în care au apărut o serie de fenomene şi susţine cu tărie
punctul său de vedere.
Mihai D. Ralea (1896—1964), figură proeminentă a culturii româ­
neşti din perioada interbelică, care şi-a desfăşurat activitatea şi în anii
construcţiei societăţii socialiste în România, rămîne în istoria sociologiei nu
atît pentru lucrările realizate în domeniul sociologiei, cît mai ales pentru
ideile elaborate în unele lucrări publice în deceniile 3 şi 4 ale acestui secol.
Este vorba mai ales de volumul Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste,
apărut mai întîi la Paris, în 1923, apoi publicat în 19301 dar şi de In­
troducere în sociologie 2 şi Contribuţii la ştiinţa societăţii 3.

1 cu subtitlul „Studiu asupra evoluţiei tacticei revoluţionare”, Bucureşti, Ed. Casa Şcoalelor,
1930. Pentru prima dată a fost publicat în limba franceza, ca teză de doctorat la Sorbona,
după care s-a făcut şi traducerea în limba rusă, la sfîrşitul deceniului al şaselea.
2 Editată la Fundaţia Culturală „Principele Carol" (f.d.).
3 Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1927.

107
 Pentru el ideea de revoluţie este foarte clară. „Un corp social, un pro­
gram de valori şi un transport de putere — afirmă Mihai Ralea — iată cele
trei elemente fără de care o revoluţie nu mai e revoluţie. Dacă întrebuinţăm
metoda diferenţei înlăturînd necesar pe fiecare din aceste elemente, dar
păstrînd pe celelalte două, vom vedea că ori de cîte ori unul din ele lip­
seşte, conceptul de revoluţie e necomplet. L O mişcare care nu se sprijină
pe un corp social, pe o clasă ce nu a avut pînă atunci puterea, se va putea
numi reforma, o reformă mai îndrăzneaţă, dar cu toate acestea acordată de
bună voie de clasa dominantă. Dacă e vorba de luptă, ea se v a putea numi
război civil, luptă de partid, schimbare de ministere, dar nu va fi o revo­
luţie. 2. Fără un ideal, fără un tablou de valori, mişcarea va rămîne o
răscoală, o răzvrătire, uşor de potolit. 3. în sfîrşit, fără un transfer de
putere, ea va rămîne o conspiraţie, un complot îm potriva siguranţei Sta­
tului, o crima sancţionată de toate codurile". De unde această „definiţie
completă" : „Revoluţia este cucerirea puterii de către o clasă care nu a mai
ocupat-o niciodată mai înainte, cu scopul de a impune grupului întreg un
nou etalon de valori" K
După părerea lui Mihai Ralea, „Sociologia este studiul comparativ al
societăţilor : comparaţie în timp, între societăţile antice şi cele contempp-
rane, cu ajutorul metodei istorice; comparaţie în spaţiu, între societăţile
primitive şi cele complexe, cu ajutorul metodei etnografice. Din compararea
instituţiilor diverselor societăţi se pot scoate tipuri eomune, legi de forma­
ţiune, legi de evoluţie" 2. Pentru el însă, o societate este „o stare de mulţime
tipizată prin repetiţie în instituţiuni, sancţionată prin reguli de constrîngere
şi condusă de valori comune". Ralea pune accentul pe „starea de mulţime",
„instituţii" şi „valoare" 3.
Ideea cel mai mult repetată în lucrările sale este însă cea referitoare la
sancţiunile premiale în contextul succesului. Şi în teza sa de doctorat, şi în
Introducere în sociologie el insistă asupra acestei idei. în ultima lucrare amin­
tită el scrie : „Alături de sancţiunile penale, coercitive, emanate de la regula
instituţională, trebuie să alăturăm sancţiunile premiale, recompensatorii, pe
care le acorda societatea acelora care îi indică valori fecunde, utile, pentru
consolidarea vieţii colective. De aceea, ştiinţa sociologică, rămasă prin opera
lui Durktieim numai la studiul pedepsei..., trebuie întregită cu studiul succe­
sului, adică al felului cum societatea recompensează indivizii merituoşi. O
«Sociologie a succesului» — studiu pe care-1 vom întreprinde într-o lucrare
viitoare — ni se pare complementul necesar al cercetărilor sociologice actuale" K
în anii construcţiei societăţii socialiste el a reluat şi dezvoltat această
idee5. în această nouă etapă de dezvoltare social-economică, el devine un
militant social-politic de primă linie, iar sub aspect teoretico-filozofic se
situează pe poziţiile concepţiei materialist-dialectice despre societate.
Ideea care l-a pneoaupiast în mod deosebit pe M. Ralea a fost cea .a reali­
zării unei sociologii a succesului, idee preluată de la Emile Durkheim.

1 „Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste", p. 24.

2 „Introducere în sociologie”, p. 22.
3 Ibidem, p. 34.
4 Ibidem, p. 33—34.
5 In colaborare cu T. Hariton (Traian Herseni), în Sociologia succesului. Editura ştiinţi­
fică, Bucureşti, 1962.

108
 Alexandru Claudian (1898—1962), în lucrările sale: Cercetări filo­
zofice şi sociologice, Iaşi, 1935, Colectivismul în filozofia lui Platon, Iaşi,
1936, şi Originea sociala a filozofiei lui Auguste Comte, Bucureşti, 1936,
încearcă să pună în lumină determinantele sociologice şi psihologice ale dez­
voltării societăţii. Reţine atenţia faptul că Al. Claudian afirmă: „Substratul
social al ideilor filozofice, prin intermediul substratului lor sufletesc, iată ce
ne propunem să descoperim, în limita posibilului* 1. Pe această pistă merge
el cînd încearcă să demonstreze că „varietatea curentelor filozofice, altfel
greu de explicat, se explică uşor dacă nu uităm că filozofia este justificarea
teoretică a aspiraţiilor difuze ale unei epoci*. De aici şi ideea după care,
atunci „cînd se schimbă aspiraţiile colective, se schimbă şi filozofia* 2.
Pentru Al. Claudian este imperios necesar să se dea o semnificaţie socială
filozofiei pentru a o înţelege — întrucît ea este, în mare parte, un aspect
al vieţii sociale — sociologie, iar pentru a fi „integrală" ar trebui să aibă
în vedere rezultatele istoriei sociale a ideilor.
De asemenea, printre manuscrisele distinsului sociolog ieşean se află
cîteva lucrări de sociologia literaturii.

Nicolae Petrescu (1886—1954) îşi ocupă un meritat loc în sociologia

românească prin lucrările: Principiile sociologiei comparate, publicată la
Londra, în 1924, Anglia, publicată în Bucureşti în 1938, şi Primitivii, Bucu­
reşti, 1941. El a predat cursul de sociologie comparată la Universitatea din
Bucureşti. După părerea lui Nicolae Petrescu, sociologia comparată este ştiinţa
procesului diferenţelor sociale. El a încercat să elaboreze un model sociologic
evolutiv comparativ pe baza analizei procesului de diferenţiere naţională,
pentru că — afirma el — aceasta ducea la posibilitatea analizei procesului
de constituire a diferenţierii psihice şi culturale a unui spirit omenesc, acelaşi
în universalitatea lui. El este adeptul convins al sociologiei comparate, care
„este ştiinţa procesului diferenţierilor sociale" 3. După părerea sa, „sociologia
comparată se bazează pe diferenţierile determinate de natura psihică a feno­
menelor sociale şi pe diferenţierile naţionale recunoscute ca valori de judecată
în societate", urmărind să explice „conflictele şi contradicţiunile sociale în
timp şi spaţiu", problema „diferenţierilor care complică societatea"4.
Mecanismul explicării acestor fenomene sociologul român îl vede în
faptul că spiritul omenesc, văzut ca „sinteza tuturor motivelor care dau naş­
tere la condiţiile şi complicaţiunile societăţii", constituie substratul tuturor
manifestărilor sociale. De aici concluzia conform căreia „particularităţile unui
grup social sau ale unui popor" nu trebuie văzute ca „ceva în sine, absolut,
ci (ca) o formă a aceluiaşi spirit omenesc, care creează în continuu forme

1 Cercetări filozofice şi sociologice, p. 6.

2 Ibidem, p. 17.
3 Demne ae reţinut pentru înţelegerea concepţiei salesînt lucrările: Teoria statului U
Hegel, î n : „Revista de filozofie*, voi. XVI, Seria noua, nr. 3—4, 1931; Thomas Hobbes,
viaţa şi opera, în : «Societatea Română de filozofie”, Bucureşti, 1939; Fenomenele sociale
in Statele Vrute, Bucureşti, 1922.
4 V ezi: The Principles of Comparative Sociology,London,1924,şi TheInterpretation
of National Differentiations, London, 1929.

109
noi de viaţa socială"1. Nicolae Petrescu are convingerea că prin studiul
comparativ al societăţii ne apropiem de idealul cu ltu rii2, care este privit
ca un element de legătură între popoare, tinzînd să contribuie la realizarea
societăţii naţiunilor.
După opinia lui Nicolae Petrescu, „sociologia com parată este o disciplina
complementară a ştiinţei generale a societăţii. 'Ea izvorăşte din nevoia de a
explica şi interpreta diferenţierile infinite care se ivesc din natura psihica
a fenomenelor sociale şi din valorile naţionale în curs. D ar astfel de diferen­
ţieri sînt manifestările unui fond comun, care se află la baza oricărei orga­
nizări sociale*. Sociologia comparată e posibilă ca ştiinţă pentru că „...se
bazează pe un concept de unitate, spiritul omenesc, prin care fenomenele
sociale se explică în condiţiunile de evoluţie, rasă şi naţionalitate. Ca metodă,
sociologia comparată e utilă, pentru că ne dă un mijloc de a interpreta
fenomenele sociale dintr-un punct de vedere mai adecvat complexului de
condiţiuni pe care ni-1 oferă societatea. în sfîrşit, înfăţişată din punctul de
vedere al principiului pe care se bazează şi al scopului suprem pe care îl
urmăreşte, sociologia comparată este în acelaşi timp propedeutica unei ştiinţe
generale a spiritului omenesc" 3.
Ca şi la Petre Andrei, atunci cînd era vorba de reacţiile îm potriva teo­
riilor greşite în ceea ce priveşte rasa, şi la Petrescu ideile acestea veneau în
sprijinul combaterii rasismului şi şovinismului. N . Petrescu n-a reuşit să
realizeze însă o fundamentare ştiinţifică a tezelor sale şi nici să elaboreze
un model sociologic comparativ care ar fi dus, în condiţiile respective, la
îmbogăţirea ştiinţei sociologice.
Eugeniu Speranţia (1888—1972) aparţine universităţii clujene şi şi-a
început activitatea ca profesor de „enciclopedia dreptului". Pentru istoria
sociologiei remarcăm în primul rînd cele două volume editate în 1938 şi
1939, intitulate Introducere în sociologie. El este însă şi autorul unor lucrări
c a : Tradiţia şi rolul ei social — studii de sociologie biologică (Oradea, 1929),
Factorul ideal — studii sociologice cu aplicări la viaţa noastră naţională
(Oradea, 1929), Fenomenul social ca proces spiritual de educaţie (Oradea,
1930), Problemele sociologiei contemporane (Bucureşti, 1933), Perspectiva
istorică în viaţa socială (în „Cultură şi educaţie", Bucureşti, 1934) etc. Pozi­
ţia lui teoretică este spiritualistă. Speranţia defineşte societatea ca fiind „fac­
torul ideal" un „sistem de valori circulante", de unde şi preocuparea lui
pentru elaborarea unei sociologii axiologice. în multe studii de sociologie
Eugeniu Speranţia a încercat să dezvolte mai ales ceea ce se numeşte „circu­
laţia valorilor în societate".
în fond, Speranţia are convingerea că o sociologie a „factorului ideal*
— care ar lua locul filozofiei culturii — ar trebui să elucideze urm ătoarele:
1) problema culturii în genere, a esenţei şi structurii ei, a alcătuirii şi trans­
formării ei. E problema „factorului ideal" sau „axiologic" ; e problema
simplexiei şi corelaţiunilor reciproce ale „valorilor circulante" ; 2) problema

1 V ezi: Introducere in studiul comparativ al societăţii (Conferinţă de inaugurare a cursu­

lui de sociologie comparata), Bucureşti, 1922, p. 14 şi 15.
* Ibidem, p. 9—10.
3 Ibidem, p. 19.

110
repercusiunii „factorului ideal* asupra celui antropologic; problema dirijării
şi modificării manifestărilor individuale prin acţiunea „factorului ideal*. Dar
aceasta e, pe de o parte, tocmai problema „civilizaţiei* (ca educaţie a gru­
pului) şi de alta : a „educaţiei* (civilizarea individului). Unul dintre efectele
pe care această acţiune le implica este însăşi coeziunea socială a indivizilor.
Altul e contagiunea socială (cum sînt alcoolismul, sinuciderea) în ceea ce are
ca pur sufletesc şi abstracţie făcînd de factorul antropologic-individual.
Problema influenţei exercitate de către particularităţile raselor şi de toţi
factorii bio-fiziologici asupra „factorului ideal* (asupra structurii, naşterii şi
evoluţiunii lui). A p o i: repercusiunile împrejurărilor materiale asupra civili­
zaţiei şi educaţiei, deci asupra fizionomiei grupelor sociale. Considerentele
darvinismului social, cum s în t: lupta pentru existenţă, concurenţa, imperia­
lismul, selecţiunea şi ierarhia (stratificarea socială), în măsura în care pot fi
constatate în viaţa socială, urmează a fi tratate tot în cadrul celei de-a treia
probleme speciale. De asemenea, tot aici intră acţiunea individului omenesc,
prin particularităţile sale psihologice şi fiziologice, asupra vieţii sociale: în
special rolul „geniului*, rolul „inventatorului*, al „prestigiului personal*, al
„propagandistului*, al „agitatorului* şi al „criminalului* K
Daca în Problemele sociologiei contemporane aceste idei sînt doar schiţate,
în Principiile fundamentale ale sociologiei (1939) Eugeniu Speranţia îşi ex­
pune în liniile sale esenţiale sistemul său de sociologie axiologică.
Sociologia axiologică era concepută ca o metabiologie a vieţii sociale.
Eugeniu Speranţia era însă deplin convins (sub influenţa curentelor de idei
ale secolului al XX-lea) că „o interpretare biologistă a realităţilor sociale nu
se mai putea întreprinde (în epoca sa) decît în termeni dinamici* 2. Astfel,
el a conceput o statică socială şi o dinamică sociala, aceasta din urmă înţe­
leasă ca dublă tendinţă : 1) conformizarea cu valorile sau însuşirea lor şi
2) expansiunea valorilor sau propagarea lor. Ambele tendinţe sînt, după opi­
nia autorului, forţele „care pun în circulaţie valorile şi graţie cărora (prin
valori) ne legăm*.
Pentru el, „viaţa socială* nu poate fi concepută daca nu sînt avute în
vedere „motivaţiunile pe care oamenii le dau actelor lor“, de „caracterul
intenţional al acestor acte, semnificaţia (sau sensul) ce se atribuie lucrurilor,
precum şi valoarea lor*. El însă precizează că „menţiune, motivaţ'mne, sem­
nificaţie şi valoare sînt atribute exclusive ale conştiinţei şi tot ce e conştient
le presupune* 3. De aceea, „realitatea socială nu există decît dacă e gîndita,
ştiută de noi cei care participăm la ea* 4, lumea socială nefiind altceva decît
„lumea valorilor circulante, care, în manifestările lor caracteristice^ şi reci­
proce, se comportă în mod analog cu fiinţele organice* 5. Sistemul său socio­
logic însă nu este întemeiat din punct de vedere ştiinţific şi de aceea ramîne
doar la nivelul unor scheme speculative în sine, în care însă găsim foarte
multe elemente de detaliu cu caracter informativ ce se apropie de o încercare
de constituire a unei „sociologii axiologice*.

1 V ezi: Problemele sociologiei contemporane, p. 27—28.

2 E u g e n i u S p e r a n ţ i a , Resorturile psihologice ale evoluţiei umane (Sinteza de
filozofie a istoriei, muncii şi culturii), Cluj, 1947, p. 11.
3 Introducere în sociologie, I, II, p. 497.
4 lbidem, p. 500.
5 lbidem, p. 516.

111
 Virgil I. Bărbat (1879—1931), de la U niversitatea d in Cluj, rămîne
în istoria sociologiei româneşti prin cursurile sale universitare şi printr-o
serie de studii orientate mai ales spre sociologia culturii. Am intim dintre
lucrările sale Imperialismul american (scrisă în 1912 şi publicată în 1920)1
şi Sociologia — o schiţă istorică fi o definiţie2. Pentru întregirea imaginii
operei sale un interes deosebit prezintă manuscrisele 3.
Cercetările sociologice trebuie să se întemeieze — scria V irgil Bărbat —
pe realizările tuturor celorlalte ştiinţe sociale particulare. Ele vor trebui să
evidenţieze faptul că „omenirea în drumul său spre autonomie a început,
pe de o parte, prin a muta centrul de radiaţie al creaţiei umane din suverani­
tatea mitică a fenomenului în unele fragmente din omenire, fragmente tot
mai mari, sfîrşind prin a face din umanitate izvorul a to t ce este omenesc",
în fiecare moment, omenirea a introdus în ideea pe care şi-o făcea despre
om şi „achiziţiile culturale ale vremii" 4. Problemele cu adevărat sociologice
— crede el sînt cele care privesc diferitele culturi, problem a sociologică
principală fiind compararea, „pe de o parte, a diferitelor culturi, care apăru­
seră şi muriseră de-a lungul vremurilor", iar pe de altă parte, „culturile
existente şi variate, din diferitele părţi ale păm întului zilelor noastre", şi se
va întreba „care este, la urma urmelor, unitatea de măsură şi de judecată
a acestor culturi şi drumul care să o poată duce pe a noastră la o prosperi­
tate cît mai durabilă" 5. Avînd în vedere acestea, sociologia trebuie să con­
lucreze cu celelalte ştiinţe sociale, ea fiind în fond „ştiinţa celei mai vechi
preocupări omeneşti, ştiinţa creaţiei umane" 6.
Constantin Sudeţeanu (1885—1960) se înscrie în rîndul sociologilor
de catedră de orientare pozitivistă. Semnificative pentru poziţia sa sînt
lucrările : Introducere în sociologia lui A. Comte, Durkheim şi doctrina şcolii
sociologice franceze. Manuscrisele nepublicate ale cursurilor sale prezintă un
interes particular pentru înţelegerea concepţiei sale sociologice.
Articolele şi studiile sale, corespondenţele din străinătate etc., publicate
în periodicele timpului: „Noua revistă română" (de sub conducerea lui C. Ră-
dulescu-Motru) ce apărea la Bucureşti, „Societatea de mîine", de la Cluj,
„Luceafărul", seria nouă, de la Sibiu etc., ca şi manuscrisele cursurilor sale,
denotă — în pofida aprecierilor ce mai persistă şi azi — un gînditor profund
ce asimilase durkheimismul, dar şi alte curente sociologice, în străduinţa pro­
prie de a răspunde la problemele cercetării sociologice şi, în mod particular,
Ia cele mai acute chestiuni ale epocii, unele privind chiar destinul civilizaţiei
societăţii moderne. O dovedeşte cu prisosinţă lucrarea sa Corelaţia aspectelor
vieţii sociale, tipărită în 1943, în plin război, de Editura „C artea Româ­
nească", Cluj-Sibiu.

1 Cu subtitlul: Doctrina lui Monroe, Bucureşti, Cartea Românească, 1920.

* In „Revista de sociologie", I, aprilie 1931, Cluj,
* A căror listăa publicat-o Corina V. Bărbat în „Anuarul Universităţii dinCluj",
1931—1932,
4 V i r g i l I. B ă r b a t , Sociologia. O schiţă istorică şi o definiţie, î n t „Revista de
sociologie*, nr. 4, 1931, p. 33.
* Ibidcm, p. 26.
* Ibidcm, p. 33—34.

112
 în p refaţa acestei lucrări, el sc ria : „încercarea de faţă a ieşit numai din
convingerea care şi-a căutat verificarea de-a lungul acestor pagini, că fără
perspectiva satului, în care aspectele vieţii sociale sînt corelate, nu se poate
ajunge la o explicaţie cît de puţin satisfăcătoare a fenomenelor sociale. Nu­
mai astfel sociologia se poate socoti în drept să se aştepte la rezultate care
să arunce o lum ina din ce în ce mai vie pe întinsul cîmp al vieţii sociale...".
Iar în încheiere : „Daca mi-am permis astfel să arunc printre constatări
obiective şi unele consideraţii de valoare, am putea afirma nădejdea, sau
mai bine să dăm expresie acestei nădejdi că societăţile contemporane, după
ce au d at naştere la acest ansamblu, care este civilizaţia noastră, vor găsi
în ele însele prin conştiinţa din ce în ce mai clară a corelaţiilor sociale din
viaţa lor imboldul suficient spre a îndruma mai departe această civilizaţie/'1
George Em . M arica (n. 1904) şi-a adus contribuţia în domeniul istoriei
sociologiei prin lucrările despre Durkheim, publicate în limba germană 2 şi Pro­
blema culturii moderne în sociologia germana3, în care analizează sistemele
lui Tonnies, G. Simmel şi M. Weber. Ultima dintre acestea reprezintă tot­
odată un aport la sociologia cunoaşterii, întrucît ea urmăreşte să surprindă
coordonatele sociologiei germane din preajma primului război mondial, în ve­
derea desprinderii sîmburelui comun, a datelor permanente ale acestei disci­
pline. Tendinţa este continuată după 1944 într-o formă mai principială în
studiile Conceptul de social4 şi în Consideraţii critice asupra sociologiei bur­
gheze5. T ot acestei sfere de preocupări, cu un conţinut însă mai cuprinzător,
năzuind să constituie sociologia culturii unei epoci, îi răspunde şi lucrarea
Ideologia generaţiei române de la 1848 din Transilvania (în cea mai mare
parte opera sa) 6. Paralel cu aceste încercări privind o tematică mai largă,
G. Em. M arica şi-a îndreptat atenţia şi asupra unor probleme speciale, ca
aceea a p a trie i7, a conducerii la copii8, a t r a d i ţ i e i a mahalalelor10 şi în
special a satu lu i1;t. Cele mai multe dintre acestea din urmă au fost rodul unor
cercetări de teren. Pe aceeaşi linie se inserează şi preocupările sale după
cel de-al doilea război mondial, cînd întreprinde, împreună cu mi grup de
sociologi din Cluj, cercetări asupra exodului rural şi a urbanizării într-o

1 C o n s t a n t i n S u d e ţ e a n u , Corelaţia aspectelor vieţii sociale, Cluj-Sibiu, 1934,

p. 5—6, 152— 153,
2 Emile Durkheim, Soziologie und Soziologismus, lena, G. Fischer, 1932.
3 Problema culturii moderne în sociologia germana contemporană, Bucureşti, Cartea
Românească, 1935,
4 Cluj, 1946 (extras din „Revista de psihologie*, IX, 1946, nr. 1—2),
5 „Korunk*, X X , 1961, nr. 10. A apărut în limba maghiară.
6 Bucureşti, Editura politică, 1968.
7 Despre patrie. Studiu, sociologic, Sibiu, 1942 (extras din „Transilvania*, 73, nr. 1—3).
8 Conducerea la copii, Sibiu, 1942.
9 Fenomenul tradiţiei, Sibiu, 1945 (extras din «Revista de psihologie*, VIII, 1945, nr.4).
10 Psihosociologia mahalalei, Sibiu, 1945 (extras din „Revista de psihologie*, VIII, 1945,
nr. 3).
11 Încercare de definiţie a satului, Sibiu, 1942 (extras din „Revista de psihologie*, V,
1942; Satul ardelean. Premisele cercetării lui sociologice. Idem, 1944, nr. 2 ; Satul ca
structură psihică şi socială. Editura Universităţii din Cluj, 1948 (litografiat) ; Migraţia popu­
laţiei din mediul rural. Istoricul problemei la noi şi premisele sale, î n : „Studia Universitatis
Babeş-Bolyai*, Series Sociologia, 1971.

113
comună din judeţul Sălaj. în aceeaşi perioadă, G. ’£ m , M arica s-a preocupat
şi de istoria culturii ardelene din secolul al X lX -lea, publicînd mai multe
studii în această privinţă, toate purtînd amprenta opticii sociologice. K

7. Influenţa fascistă în sociologie

în această tendinţă se integrează A. C. Cuza, unul dintre fondatorii socio­

logiei fasciste române, Mihail Manoilescu, Nichifor Crainic şi Traian Brăi-
leanu, care desfăşoară o activitate teoretică subordonată u n o r interese politice
ultrareacţionare,. iar catedra imiversitară o folosesc drept tribună de la care
propagau idei fasciste.

A. C. Cuza (1857— 1947) este cel care a organizat prim ul p artid fascist
din România — Liga apărării naţionale creştine — (L.A.N.C.) adepţii
Tecrutîndu-i în special din rîndurile studenţilor. Concepţiile sociologice, însă,
A. C. Cuza şi le-a expus în lucrarea Despre poporaţie 2, care a servit ca bază
a cursului său universitar. Ideile de bază aparţin, în esenţă, şcolii biologice,
teoreticianul fascist însuşi declarîndu-se adept al lui Malthus, preluînd esenţa
teoriei acestuia, nu însă şi formele pe care le-a luat de-a lungul timpului.
Preluînd ideea lui Levasseurs, după care în evoluţia umană se disting
„cinci perioade sau faze istorice ale poporaţiei" — şi an u m e: perioada bar­
bariei, perioada pastorală, perioada agricolă, perioada industrială, perioada
comercială A. C. Cuza are rezerve doar asupra faptului că „această
împărţire... nesocoteşte momentul cel mai important al oricărei organizări
economice şi anume : relaţiunea dintre producerea bunurilor şi consumarea
lor“ 4.
Conckizia de principiu Ia care ajunge A. C. Ouza este : „principiul popora-
ţiei, cauză căreia îi putem atribui înmulţirea speciei umane, se confundă cu
principiul general al vieţii, oare se manifestă ca o năzuinţă oarbă de păstrare
şi de înmulţire nemărginită, în orice formă, sau organism, se prezintă. în
virtutea acestui principiu de care este stăpînită, poporaţia umană are ten­
dinţa constantă de a trece Ia limitele de pe urmă ale dezvoltării ei posibile,
limite pe care le lărgeşte necontenit, îngrămădindu-se în tot momentul la
extremitatea lor" 5.
Implicaţiile grave ce le-a avut doctrina sa nu pot fi pe deplin înţelese
dacă nu avem în vedere că preia o serie de teze din diferitele teorii rasiste

1 O discuţie sociologică-filozofică, în : «Foaie pentru minte* etc.; în «Revista de filo­

zofie*, XV, 1968, nr. 9 ; Preocupări filozofice, psihologice fi sociologice la G. Bariţ, î n :
«Revista de filozofie* Foaie pentru minte, inimă fi literatură, Bucureşti, Editura pentru litera­
tură, 1969. Sociologia naţiunii la Alexandru Mocioni fi Aurel C. Popovici, în : «Viitorul
social*, I, nr, 3, 1972.
2 Prima ediţie a fost publicata în 1899, iar în 1929 a fost publicată ediţia a Il-a, re­
văzută ;i adăugită.
3 Vezi: «Les causes et Ies limites de ta populadon dans le monde" (Seanccs et travaux
de PAcademie des Science morales et politiques, Mai 1892)*.
4 A. C. Cuza, op. cit., p. 417, nota 5.
5 Ibidem, p. 429.
(Gobineau, Chamberlain, Rosenberg ş.z.), pe care el, ca om politic care a
creat un partid reacţionar, le foloseşte în justificarea orientării sale „creştine"
şi antisemite, pe care o proclamă ca principiu al politicii de stat. Ca o
prelungire practică în domeniul politic A. C. Cuza a realizat inducerea în
eroare a unor elemente din rîndul păturilor mijlocii, dar şi a multor studenţi,
care au ajuns sub influenţa lozincilor sale reacţionare şi au fost antrenaţi
în acţiuni retrograde, condamnate definitiv de istorie.
Mihail Manoilescu (1891—1950) dezvoltă idei oe se integrează în ceea
ce el numea „sociologie corporatistă". Dacă sub aspect politic se poate afirma
că a trecut prin aproape toate partidele burgheze, oprindu-se la gruparea
cea mai reacţionară a anilor *40, din punct de vedere teoretic el se remarcă
numai după ce s-a erijat în apostol al corporatismului, sursele de inspiraţie
fiind ideologia corporatistă a fascismului italian.
Dacă A. C. Cuza pornea de la curentul biologist, inginerul Mihail Ma­
noilescu, profesor de economie politică la Şcoala Politehnică din Bucureşti,
încercînd să realizeze o bază „raţională" pentru o politică de dezvoltare,
a plecat de la o serie de principii ale economiei politice burgheze treptat
alunecînd pe făgaşul unei ideologii fasciste.
„Pentru corporatism — afirmă Manoilescu — colectivitatea naţională
reprezintă o entitate superioară şi o personalitate deosebită de suma indivi­
zilor care-1 compun. Această colectivitate naţională urmăreşte scopuri care-i
sînt proprii şi care depăşesc scopurile indivizilor particulari" 1. în statul în­
temeiat pe corporaţii, crede acest teoretician, „individul, în general şi dez­
brăcat de orice caracter funcţional, nu există**, ceea oe-1 ducea la negarea
personalităţii umane.
Marxiştii au fost cei care, în revista „Era nouă" (1936), au demascat cu
vigoare absurditatea acestor păreri, precum şi lipsa de originalitate şi pla­
giatul diferitelor teze din lucrările iniţiatorului corporatismului în România.
N ichifor Crainic (1889—1972), profesor de teologie şi publicist mistic,
prezintă o altă variantă a corporatismului şi anume cea cunoscută sub nu­
mele de corporatism etnocratic.
Ideolog al „gîndirismului" şi redactor şef al revistei „Gîndirea", Crainic
şi-a construit filozofia sa socială pe baza filozofiei religiei şi a culturii.
Opunîndu-se concepţiei materialist istorice despre societate, Crainic soco­
teşte societatea ca fiind un organism biologic, funcţiunile lui fiind îndepli­
nite de profesiuni. El încearcă să se deosebească şi de M. Manoilescu, în sensul
susţinerii etnicismului, singurul în stare să exprime „spiritul autohton româ­
nesc*. în esenţă Insă, între corporatismul lui Crainic, Manoilescu şi cel ita­
lian nu sînt deosebiri. Poate mai evident decît la alţii, tezele lui Crainic, gar­
nisite cu lozinca etnocraţiei, demonstrau cu claritate efortul îndreptat spre
teoretizarea exploatării sociale şi a asupririi naţionale, aţîţarea diversionistă
a urii contra naţionalităţilor conlocuitoare, şovinismul şi rasismul.
Traian Brăileanu (1882—1947), prin lucrările şi concepţia sa, se inte­
grează în ideologia fascistă. In volumul Teoria comunităţii omeneşti2 el încearcă
să expună sarcinile sociologiei, care trebuie să concure la elaborarea unor forme

1 M. M a n o i l e s c u , Le siecîe du corporatrsme, p. 75.

* Bucureşti, 1941.

115
sociale ideale. După părerea sa trebuie să existe o unitate între teoria sociolo­
gică şi practica socială. Dar în teoria sa sociologică el defineşte societatea ca
fiind „un sistem autonom sau o formă evolutiva", un organism alcătuit din
părţi, care însă nu sînt reprezentate prin indivizi, ci „prin ţesuturi sociale
în stare să creeze, pentru adaptarea societăţii la mediul împrejmuitor, orga­
nele necesare menţinerii echilibrului". Optica prin care vede Brăileanu socie­
tatea este biologistă, organicistă. După părerea sa, „toate formele sociale nu
sînt decît variaţii ale raporturilor între ţesuturile biologice, adică între sexe
şi vîrste. Structura fundamentală e dată din capul locului şi ea nu se poate
schimba: o anumită rasă sau varietate biologică omenească constantă într-un
mediu constant va da acelaşi tip social*.
După cum se vede, combaterea claselor sociale şi a luptei de clasă, rolul
acesteia în dinamica dezvoltării sociale, propovăduirea păcii sociale pentru
a „crea* naţiuni „moralmente unitare şi autonome", care apoi să se sfărîme
în războaie, pune de la început sub semnul îndoielii teza sa în legătură cu
relaţia dintre sociologie şi practica socială, în condiţiile în care Brăileanu
înţelegea acest raport subordonat creării statului totalitar, bazat pe ideea
electivităţii etnice. Traian Brăileanu nu numai că s-a inspirat în lucrările
sale de la sursele teoretice ale hitlerismului1 şi fascismului, dar face şi apolo­
gia acestor doctrine cînd afirmă că fascismul şi naţional-socialismul au resta­
bilit „ierarhia valorilor, ...primatul politicului asupra economicului" ; prin
politic înţelegem dictatura totalitară fascistă saiu hideoristă.
Concepţiile teoreticienilor fascişti şi legionari — printre aceştia mai pot
fi amintiţi şi Nicolae Roşu, gruparea de la „Rînduiala", D. C. Amzăr, Ernest
Bemea, Ilarie Dobridor ş.a. — urmăreau în primul rînd fundamentarea unei
teorii discriminatorii din punctul de vedere social, îmbibată de etnicism în
general şi antisemitism în special, de ideea teoriei elitelor, precum şi proiec­
tarea mitică a etnosului şi a naţiunii. Sub aspect politic, ei se încadrau în
diverse orientări fasciste, dar care serveau intereselor capitalului român,
grupurilor imperialiste ce aţîţau statele din răsăritul Europei la acte ostile, de
război împotriva primului stat socialist din lume, U.R.S.S. Această ideologie
era, în fond, nu numai o diversiune teoretică, ci şi una politică. Partidul
Comunist Român, prin publicaţiile sale: „Scînteia", „Lupta de clasă", „Era
nouă", „Orizont", „Clopotul", „Manifest", „Alte zări", „Korunk", „Repor­
ter", „Arena", „înainte", „Horia", „Dolgozo No", „Neplap", „Szkelyfoldi
Nepakarat* şi altele, a demascat ideologia şi substratul politicii fasciste,
precum şi a Gărzii de fier, şi a militat pentru realizarea unui larg Front
popular antifascist, care să fie capabil să înfrunte cu succes forţele ce militau
pentru fascizarea ţării. în urma acestor eforturi s-a realizat — în anii
1936-1937 — Frontul de luptă antifascist, care în judeţele Mehedinţi şi
Hunedoara, în alegerile parţiale din 1937, a învins forţele fascismului.

1 Tr. B r ă i l e a n u , Problema economică in statul naţional, î n : „însemnări socio­

logice", an. I, nr. 7.

116
 SOCIOLOGI MAGHIARI DIN ROMÂNIA

Primii reprezentanţi maghiari ai gîndirii, predării şi cercetării sociologice

pe teritoriul ţării noastre s-au afirmat la începutul secolului al XX-lea, în
acei ani în care contradicţiile sociale şi naţionale crescînde au atras atenţia
asupra ştiinţelor sociale. Un grup mai mare şi organizat de intelectuali pro­
gresişti s-a distanţat critic de ideologia oficială cu caracteristici feudale şi
a îmbrăţişat sociologia desprinsă de filozofia socială şi istorică. Pentru
aceşti intelectuali democraţi şi radicali, sociologia a devenit un „strigat de
luptă", o armă de idei pe care au dorit să o pună în slujba criticii structurii
anacronice a monarhiei habsburgice, precum şi a sistemului de oprimare
socială şi naţională. Tribuna lor era în primul rînd revista „Huszadik Sza-
zad" (Secolul X X ), iar drept cadru instituţional au servit Târsadcdomtudo-
mânyi Târsasâg (Societatea de ştiinţe sociale), Szabadgondolkodok Egyesiilete
(Asociaţia libercugetătorilor) şi Galilei-kor (Cercul Galilei), organizaţia stu-
denţimii radicale. Ideologia lor era eclectică; mentorii lor spirituali erau la
început Comte, Spencer, Durkheim, dar se observă de asemenea influenţa
lui Darwin, Mach, Le Dantec, Le Bon, Henry George, Oppenheimer şi
Bergson. Unii membri ai acestui grup au ajuns — în diferite momente şi
într-o măsură diferită — în contact şi cu marxismul.
Opoziţia intelectualilor cu preocupări sociologice s-a îndreptat mai ales
împotriva stărilor semifeudale maghiare. Rolul lor social a fost asigurat şi
de încrederea şi sprijinul unor pături ale muncitorimii organizate. Caracterul
fundamental al opoziţiei lor era reformismul, deşi în vederile, în poziţia lor
s-au ivit şi elemente revoluţionare. Ei n-au observat însă conjugarea feuda­
lismului cu imperialismul, iar cu ocazia remedierii tarelor sociale, adeseori
bine remarcate, au recurs mai ales la moralizări.
Activitatea lor a atras după sine reacţia furioasă a claselor dominante
şi a reprezentanţilor ideologiei lor, reacţie manifestată şi în rezistenţa acestora
faţa de introducerea sociologiei în învăţămîntul universitar.
în asemenea condiţii sociologia şi-a găsit locul şi recunoaşterea în învă­
ţământul universitar prin intermediul filozofiei, dreptului şi statului. Somlo
Bodog (1873— 1920), profesor la Academia de drept din Oradea, apoi la
Universitatea din Cluj, a jucat un rol important în predarea filozofiei drep-

117
xului şi statului de inspiraţie sociologică. Orientarea sa era caracterizată la
început de pozitivism. O influenţă mai însemnată a avut-o asupra sa con­
cepţia organicistă despre societate a lui Spencer. Cu toate că a criticat mate­
rialismul istoric, Somlo a recunoscut că socialismul s-a apropiat cel mai mult
de adevărul ştiinţific, iar caracterul de clasă al statului a fost observat numai
de marxism. în faza .iniţială a orientării sale teoretice pozitiviste, Soml6 a
depus o activitate socială radicală. A fost chiar atacat de către profesorii
reacţionari ai Academiei de drept din Oradea cu ocazia unei expuneri a sa
despre evoluţie. împotriva acestui atac clerical marele poet progresist Ady
Endre a luat atitudine.
Soml6 s-a distanţat mai tîrziu de pozitivism, apropiindu-se de neokantia­
nism ; concomitent s-a distanţat şi de radicalism, retrăgîndu-se de la asemenea
activităţi publice. Operele sale principale: A nemzetkozi jogbolcseletnek
alapelvei (Principiile de bază ale filozofiei dreptului internaţional), Buda­
pesta, 1898 ; Âllami beavatkozâs es individualizmus (Intervenţia statului şi
individualismul), Budapesta, 1903 ; Jogbolcseleti eloadâsai (Curs de filozofia
dreptului), Cluj, 1906, Fac. I—II.
Agoston Peter (1874—1925) a fost de asemenea profesor la Academia
de drept din Oradea. în marea sa operă intitulată A magyar vilâgi nagy-
birtok tortenete (Istoria marii proprietăţi seculare maghiare), 1912, a făcut o
încercare pretenţioasă de a aplica principiile materialismului istoric în analiza
feudalismului. Pe lîngă activitatea sa ştiinţifică Agoston Peter a desfăşurat
şi o largă activitate socială. La Oradea a organizat cursuri şi biblioteci mun­
citoreşti, a deschis un birou pentru sfaturi juridice gratuite. După victoria
revoluţiei burghezo-democratice din octombrie 1918, Agoston a devenit pre­
şedintele Consiliului Naţional din Oradea, iar mai tîrziu secretar de stat al
afacerilor interne. în timpul comunei a deţinut funcţia de locţiitor al comi­
sarului afacerilor externe. Contrarevoluţia l-a condamnat la moarte, dar cu
ocazia unei acţiuni de schimbare a unor prizonieri, a ajuns la Moscova, de
unde a plecat mai întîi la Londra, apoi la Paris. Operele sale principale s în t:
A magyar vilâgi nagybirtok tortenete (Istoria marii proprietăţi seculare ma­
ghiare), Budapesta, 1912; A munka rabsâga (Robia muncii), Budapesta,
1969; A jovo kerdesei (Problemele viitorului), Oradea, 1916 ; A hâboru
okozoi (Pricinuitorii războiului), Budapesta, 1919.
Activului de bază al revistei „Huszadik Szăzad* a lui Jăszi Oszkăr i-au
aparţinut şi acei doi sociologi a căror muncă de cercetare se referă mai ales
la realităţile din Transilvania. Este vorba despre Braun R6bert (1879—1936)
şi Aradi Viktor (1883—1937), ambii pionieri aâ cercetării sociale maghiare
modeme din Transilvania. Activitatea lor cuprinde şi perioada dintre cele
două războaie mondiale. Meritul lor principal este cultivarea unei sociografii
puse în slujba scoaterii în relief a realităţilor din ţară, sociografie care s-a
dovedit a fi un gen eficace al criticii sociale.
în 1909 a apărut oel mai original şi cel mai important studiu al lui
Braun R6bert despre muncitorimea din Tîrgu-Mureş (Date cu privire la
viaţa muncitorilor din provincie ; Muncitorimea organizată din Tîrgu-Mureş ;
Secolul XX). Realizînd această investigaţie Braun a deschis un drum nou ;

118
 de numele lui se leagă prima sociografie cu pretenţii ştiinţifice despre mun­
citorii din Transilvania.
O trăsătură caracteristică a sociografiei lui Braun Robert constă în apli­
carea metodei comparative, împrumutată probabil din metodologia lui
S. R. Steinmetz. Această metodă presupune, nu numai confruntarea sincronică
a două fenomene sau unităţi sociale, metodă utilizată, de exemplu, la cerce­
tarea paralelă a Lipovei şi a unui orăşel italian Sansepolcro (Lippa is Sansepol-
croy Budapest, 1908), dar necesită şi cercetarea în două timpuri diferite a
aceluiaşi aşezămînt sau a aceleiaşi categorii sociale. Cu investigarea repetată
(1913—1935) A fain lelektana (Psihologia satului), Budapesta, 1913; Maros-
Csiszir 1935-ben, Szâzadunk, Budapesta, 1936 a comunei Ţiţir, judeţul Arad*
Braun a demonstrat eficienţa acestei metode, iar pe baza experienţelor do-
bîndite la ancheta din Ţiţir a încercat să formuleze un „ghid al sociogra-
fului“, care este una din primele iniţiative întreprinse în literatura de spe­
cialitate din ţara noastră pentru o sistematizare a tehnicii sociografice.
Activitatea ştiinţifico-publicistică a lui Aradi Viktor este mai bogată,
mai vastă decît cea a lui Braun Robert. In opera acestui cercetător, scriitor,
redactor şi înainte de toate revoluţionar de profesie, sociografia şi sociologia
ocupă însă un loc central. O mare parte din studiile şi articolele sale publi­
cate în revista „Huszadik Szazad" (Secolul XX) tratează în mod analitic
interdependenţele social-politice ale problemei naţionale. Aradi urmăreşte
sistematic mişcările naţionale romaneşti faţă de care îşi exprimă simpatia şi
solidaritatea. încă în anii care au precedat primul război mondial a cutreie­
rat împrejurimile Bradului şi Zlatnei, relevînd aspecte ale mizeriei şi fră-
mîntărilor moţilor.
Activitatea de sociolog şi sociograf a lui Aradi Viktor se desfăşoară cu
preponderenţă în paginile revistelor „Jovo Tărsadalma" (Societatea viitoru­
lui) şi „Huszonegyedik Szazad" (Secolul XXI) editate la Cluj între 1925
şi 1930. Aici au ieşit de sub tipar două remarcabile reportaje sociografice
ale sale, unul despre Maramureş (1925), iar altul despre Ţara moţilor (1926),
în care continuă şirul investigaţiilor publicate în revista „Huszadik Szâzad“.
Moştenirea acestor doi pionieri (în domeniul sociografiei) conţine urmă­
toarele elemente valoroase: 1) încetăţenirea genului sodografic, precum şî
experimentarea metodologiei sale, caracterizată prin anchetă, observare di­
rectă şi utilizarea statisticii, care însă nu depăşeşte nivelul cercetării „manu­
facturiere". în reportajul sociografic se realizează o sinteză specifică între
metodele obiective şi atitudinea subiectivă, personală a cercetătorului faţă
de obiectul studiat; 2) solidaritatea cu clasele şi naţionalităţile oprimate şi
o pasionată angajare în slujba cauzei lor; 3) o atenţie deosebită acordată
problemei naţionale ; 4) un efort consecvent spre cunoaşterea realităţii po­
porului român, spre realizarea colaborării cu sociologii români. Braun Robert,
de exemplu, a prezentat cu multă căldură cartea lui C. Dobrogeanu-Gherea,
Neoiobagia, Secolul XX, 1911, iar cu ocazia celei de a doua deplasări
a sa la Ţiţir a avut prilejul să cunoască şi personal investigaţiile profe­
sorului Guşti pe care le aprecia în mod deosebit; 5) o informare temeinică
în literatura sociologică din străinătate; 6) orientare marxistă (aceasta se
referă mai cu seamă la Aradi).
*
♦ *

11»
 Cercetările sociologice maghiare din România de dinainte de Eliberare
devin în deceniul al patrulea al secolului nostru o adevărată mişcare, expri-
mînd radicalizarea generaţiei tinere. în locul orientării literaturcentriste ab­
stracte şi a iredentismului, ajunse la impas, această generaţie aşteaptă răspuns
.şi îndrumare în problemele sale arzătoare de la ştiinţele sociale. Tinerii inte­
lectuali grupaţi în jurul revistei intitulate »Erdelyi Fiatalok“ (Tinerii transil­
văneni) se orientează spre popor, pentru a elabora acea autocunoaştere de
inspiraţie poporanistă, din a cărei viziune lipseşte clasa muncitoare şi în
general oraşul, dar care i-a apropiat de realităţile complexe ale satului tran­
silvănean. Echipa revistei „HiteT (Credit) porneşte la drum de asemenea
cu programul cunoaşterii realităţii populaţiei magţhiare în sensul ridicării prin
forţele proprii. Acest program conceput ca o sinteză a statisticii şi a auto­
criticii sincere (Venczel Jozsef) s-a concretizat în numeroasele anchete şi
micromonografii. Statisticienii, economiştii, etnografii revistei precum şi spe­
cialiştii ei în domeniul igienei sociale au efectuat o muncă folositoare, însă
pe activitatea lor şi-a lăsat amprenta acea ideologie ale cărei surse se găseau
aproape de sfera teoriilor despre „elite* de nuanţă corporatistă.
Activitatea şcolii sociologice din Bucureşti a lui Dimitrie Guşti a exer­
citat o puternică influenţă asupra sociografiei maghiare din România. Poate
fi relevată apoi afinitatea dintre mişcarea tineretului din Slovacia, numită
Sarlo (Seceră), dintre mişcarea scriitorilor poporanişti din Ungaria şi cerce­
tătorii satului transilvănean. îi leagă şi influenţa lui Ady şi a romancierilor
Szabo Dezso şi Moricz Zsigmond. Acest curent înţelege prin investigaţii
•sociologice în primul rînd, ba mai mult, aproape exclusiv, dezvăluirea reali­
tăţilor satului şi ale ţărănimii.
în ordine cronologică activitatea de investigaţie a mediului rural apare
ca sarcină primordială în activitatea Tinerilor transilvăneni. La onii dintre
reprezentanţii acestei grupări se «resiimtie influenţa marxismului (Bănyai Lăszlo,
Demeter Jănos, Jancso Elemer). Dintre publicaţiile lor se remarcă cartea
intitulată A z erdelyi fain es a nemzetisegi kerdes (Satul transilvănean şi pro­
blema naţionalităţilor, Cluj, 1932) de Miko Imre, a cărei valoare solidă este
garantată de îmbinarea fericită a materialismului istoric cu cele mai bune
xezultate ale şcolii transilvănene de istorie locală. Cercetarea concretă a sate­
lor, viziunea istorică şi generalizarea teoretică asigură atingerea scopului
propus, şi anume: analiza problemei naţionale ca parte integrantă a dezvol­
tării sociale. Lucrarea lui Miko este demnă de atenţie şi din punct de vedere
metodologic. Metodologia sa este construită pe teza că problema naţională
poate fi diacronic elucidată prin analiza datelor de istorie a localităţilor
rurale. Trebuie să subliniem luarea de poziţie net antinaţionalistă a cărţii
lui Miko.
în ceea ce priveşte activitatea sociologică a grupării din jurul revistei
„Hitel" (Credit), este un fenomen nou aed rol crescut pe care l-a rezervat
•statisticii, precum şi extinderea cercetărilor asupra demografiei, alimentaţiei
şi igienei populaţiei rurale, a cooperativelor, a emigrării secuilor. Au văzut
lumina zilei în „Hitel" monografii de sate şi studii comparative ale fenomene­
lor economice, demografice ale mai multor comune. Este semnificativ faptul
•că pe coloanele revistei putea să apară şi monografia de factură marxistă a
unui sat. (Nonn Gyorgy, Telepes kozseg a hatârmenten, 1938. O comună
de colonişti din zona frontierei.) în cadrul diferenţierii interne, activitatea

120
unor colaboratori realişti (Venczel Jozsef, Szabo T. Attila) a fost de fapt
opusa, în domeniul sociologiei, ideologilor care au făcut concesii fascismului.
Slăbiciunile şi deficienţele muncii de investigare a satului maghiar transil­
vănean, afară de fundamentarea ideologică poporanistă, mai au şi alte cauze.
N -a reuşit să instituie un cadru organizatoric solid. Abia s-au găsit specia­
lişti competenţi. A lipsit şi pregătirea ştiinţifică corespunzătoare, planifi­
carea, corelarea muncii teoretice şi practice. Exemplul şcolii lui Guşti (în­
deosebi a aripii sale stîngi) n-a fost urmat deci întru totul. Cercetătorii
maghiari ai satelor puteau învăţa mult de la colegii lor români, chiar dacă
— din motive obiective — nu puteau aplica metodele lor exhaustive. Tre­
buiau să se mulţumească cu elaborarea unei tehnici pe măsura posibilităţilor
lor modeste.
între sociologii maghiari din România şi şcoala profesorului Guşti s-au
stabilit relaţii apropiate. Despre metoda monografică au apărut numeroase
studii şi articole în paginile „Tinerilor transilvăneni" şi ale „Creditului".
Profesorul Guşti a sprijinit campania şi cercetarea de sate de la Babon (1935).
La cursul de la Staneşti (1937) au luat parte şi sociologi maghiari, cercetă­
tori ai mediului rural. „Sociologia Românească" a publicat sistematic mate­
riale şî recenzii de autori maghiari din ţară, care i-au informat pe cititori
în special despre cercetarea satelor în Ungaria. Este cert faptul că sociologii
ardeleni au contribuit în mare măsură la popularizarea în rîndul scriitorilor
şi sociografilor din Ungaria a activităţii şcolii bucureştene.

*
* *
Vechiul „Korunk" este depozitarul tradiţiilor sociologice marxiste. Re­
vista redactată de Gaăl Găbor a consacrat spaţiu larg problematicii ştiinţelor
sociale, a făcut poate cel mai mult la noi pentru încetăţenirea — în limba
maghiară — a sociologiei modeme, în vederea abordării ştiinţifice a reali­
tăţii sociale româneşti. Dacă am vrea să caracterizăm succint materialul pu­
blicat în volumele compacte ale revistei „Korunk", am putea spune că această
moştenire valoroasă a realizat o sinteză între prezentarea curentelor socio­
logice modeme şi critica lor marxistă, între stimularea gîndirii teoretice
materialist-istorice şi cercetarea concretă a realităţii sociale. Este unul din
meritele concepţiei şi practicii de redactor a lui Gaăl Gabor acea consecvenţă
cu care a urm ărit evoluţia sociologiei române şi maghiare. Prin această
consecvenţă şi prin exigenţa teoretică şi critică care îl caracteriza, el a dat
cel mai mare ajutor posibil sociografiei care se desfăşura în paginile re­
vistei „Korunk".
U na din cele mai judicioase aprecieri critice ale şcolii lui Guşti efectuate
în ţară a apărut în revista „Korunk" (Bânyai Im re: A D. Gusti-fele român
szociologiai iskola, 1936 — Şcoala de sociologie românească a lui D. Guşti) ;
revista făcea regulat cronica evoluţiei şcolii, prezentînd critic şi aspecte ale
activităţii Serviciului Social pe care aceasta o patrona (Gali Erno, A româ-
niai târsadaîmi munkaszolgâlat, 1939 — Serviciul Social în România). Autorii
acestor articole menţionau realizările monografiştilor în relevarea realităţii

121
din ţară, dar bineînţeles nu scăpau din vedere nici lacunele şi erorile ideolo­
gice şi metodologice constatate. _ .w
Este notoriu acel merit al sociografilor revistei „Korunk", de a-şi extinde
sfera investigaţiilor la realitatea urbană, la cea a clasei muncitoare (Nagy
Istvân, Jordaky Lajos, Kovacs-Katona Jeno şi alţii). In „Korunk" a fost re­
luată după douăzeci de ani şi ancheta realizată de Braun Robert despre
muncitorii din Tîrgu-Mureş (Turnowsky Săndor, A datok a yideki munkâs-
sâg eletehez, 1929 — Date despre viaţa muncitorilor din provincie). în socio­
logia publicată în paginile revistei s-a impus şi principiul formulat de Gaăl
Găbor al „orientării în coordonatele României", în sensul că tindea spre re­
flectarea realităţii întregii ţări în dinamica ei şi în acest scop a realizat
colaborarea dintre cercetătorii, scriitorii sociologizanţi români şi maghiari.
Pe lîngă o tematică vastă, meritul sociografiei revistei „Korunk" şi prin­
cipala sa forţă rezidă în concepţia marxista a celor ce o practicau. Această
formare i-a făcut receptivi la sesizarea unor aspecte ale realităţii sociale,
care au rămas inabordabile cercetătorilor poporanişti ai satului. Desigur nici
activitatea lor nu era lipsită de carenţe. N u posedau, nici nu puteau poseda
o tehnică modernă a investigaţiilor. De obicei efectuau singuri investigarea
terenului, lipsiţi de mijloace materiale şi sfidînd adeseori persecuţiile sigu­
ranţei.
Revista „Korunk“ şi Gaăl Găbor personal au avut un aport considerabil
în editarea cărţii lui Bozodi Gyorgy, Szekely bânja (Regretul secuiului), Cluj,
1938. Această lucrare, abordînd istoria şi realitatea secuimii, este una din
cele mai remarcabile sociografii ale anilor dintre cele două războaie. N u se
încadrează perfect în nici unul din curentele cunoscute. Ca gen aparţine
acelei sociografii, care este mai mult sau mai puţin investigaţia ştiinţifică de
specialitate. Gaăl Găbor numea această unitate de compoziţie parţial literară,
parţial sociologică, un „centaur specific".
în concluzie putem afirma că mişcarea sociologica maghiară din Româ­
nia a fost deosebit de bogată, a promovat numeroase lucrări de valoare şi
s-a dezvoltat în sens progresist în strînsă legătură cu cea românească.

122
 Gîndirea sociologică
în România contemporană
 TRĂSĂTURI PRINCIPALE ALE NOII PERIOADE

Pentru a înţelege mai bine dezvoltarea gîndirii sociologice de la 23 August

1944 pînă în zilele noastre, vom marca mai întîi trăsăturile principale ale
înseşi perioadei şi marile transformări care s-au produs în acest sfert de veac.
23 August reprezintă o dată fundamentala în istoria României, este
cotitura de la vedhea orînduire capitalistă spre noua orînduire socialistă,
proces de transformare care s-a petrecut în mai multe decenii. Data însăşi
de 23 August marchează momentul insurecţiei naţionale antifasciste armate
conduse de Partidul Comunist Român, di răsturnării dictaturii antonesciene
şi al izgonirii armatelor hitleriste şi hortiste din România. Nu vom intra în
amănunte de ordin istoric, pentru că acestea sînt cunoscute din studiile de
istorie a României. Vom sublinia doar trei momente care caracterizează
23 August 1944 : răsturnarea dictaturii antonesciene, a dictaturii militare-
fasciste; izgonirea armatelor hitleriste şi hortiste de pe teritoriul României;
eliberarea întregului teritoriu naţional pînă la data de 25 octombrie 1944,
cînd s-a atins spre vest vechea frontiera de stat. După data de 25 octombrie
armata româna, în colaborare cu armatele sovietice, a continuat lupta pînă
în ultima zi a războiului, pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei, iar unele
unităţi militare române au pătruns şi pe teritoriul Austriei.
Care erau marile probleme ce se puneiu atonei în faţa poporului nostru ?
în primul rînd, formarea unui guvern democratic şi stabilirea unei orînduiri
democratice. Pentru înfăptuirea acestui ţed, s-a dus o luptă continuă în toata
perioada de după 23 August, pentru că în prianele guverne pînă la 6 Martie
1945 aveau preponderenţă reprezentanţii burgheziei reacţionare, ai burghe­
ziei şi moşierimii. Abia la 6 Martie 1945 s-a format primul guvern demo­
cratic sub conducerea doctorului Petru Groza. A doua mare problemă era
aceea a reorganizării mişcării muncitoreşti, a refacerii mişcării sindicale uni­
tare, hotărită încă în (perioada ilegalităţii — în aprilie 1944 — cînd s-a
hotărît colaborarea strînsă între Partidul Comunist Român şi Partidul Social
Democrat, în cadrul Frontului Unic Muncitoresc. Pe baza înţelegerii şi co­
laborării politice între cele două partide muncitoreşti s-a trecut la reorga­
nizarea sindicatelor unite. S-au reorganizat în întreprinderile şi instituţiile
din întreaga ţară sindicatele unite, acţiune de importanţă capitală pentru

125
că aceasta însemna realizarea unităţii organizatorice a clasei n o astre munci­
toare, încă înainte de înfăptuirea unităţii sale politice, oare s^a _o b ţin u t abia
în 1948, după unificarea Partidului Com unist R om ân şi a P artid u lu i Social-
Democrat. Gu sprijinul aioestor sindioaite, sub îndrum area p a rtid e lo r m unci­
toreşti, a partidului de avangardă a clasei m uncitoare, s-a in tro d u s sub dife­
rite forme un control muncitoresc în întreprinderi. S-a in tro d u s u n control
muncitoresc asupra desfăşurării producţiei, care trebuia să crească latît penitru
a sprijini acţiunile de front, adică lupta m ilitară de eliberare a teritoriului
naţional şi a teritoriului altor ţări subjugate de Hiitler, cat şi p e n tru a satis­
face nevoile interne ale economiei şi poporului nostru.
în acest scop, al măririi producţiei, al îm bunătăţirii organizării activităţii
productive şi după aceea al aprovizionării au m ateriale şi m aterii prime,
al controlului gestiunilor, şi pe latura socială, a sprijinirii aprovizionării m un­
citorilor în cadrul cantinelor, al economatelor, al u n ită ţilo r sanitare etc.,
sub itoate aceste aspecte şi laturi, organele create ide partidele m uncitoreşti
şi de sindicate au exercitat — în perioada de după 23 A ugust 1944, pînă la
naţionalizare (iunie 1948) -r%un adevărat control m uncitoresc.
O mare problemă care rămăsese nerezolvată, tim p ide u n secol, era p ro ­
blema reformei agrare democratice, adică exproprierea tu tu r o r m oşierilor
şi împărţirea pământului la ţăranii care îl muncesc. P en tru p rim a o ară această
problemă a fost ridicată de revoluţia fourgfaezo-democraitică d in 1848— 1849 ,*
domnitorul Al. Ion Cuza a înfăptuit în 1864 o reform ă agrară, diar lim itată.
La începutul secolului al XX-lea, după prim ul război m o n d ial s-a făcut o
nouă reformă agrară cu caracter burghez-moşieresc. în m o d revoluţionar
însă, reforma agrară n-a fost înfăptuită decît după 23 August, m ai exact în
lunile februarie-martie 1945, cu unele completări mai tîrziu (1949). Această
reformă agrară a avut iun caracter revoluţionar p entru că ia Început încă
înainte de instaurarea guvernului dr. Petru Groza, deci în perioada cînd
la conducerea ţării se afla guvemiul generalului Rădesou, guvern în care
predominau elemente retrograde şi conservatoare, apărătoare ale intereselor
burgheziei şi mo^ierimii, deşi în acest guvern intrau şi rep rezen tan ţi ai clasei
muncitoare. în aceasită situaţie, în lupta deschisă cu guvernul, a cărui pre­
ponderenţă era reacţionară, împotriva ordinelor generalului Rădescu, în
condiţiile cînd au avut loc şi ciocniri în care m ilitanţi ai mişcării m uncito •
reşti şi ai 'mişcării ţărăneşti democratice şi-au dait viaţa, s-a în făp tu it în
întreaga ţară reforma agrară care a dat peste 1.100.000 hectare păm înt
ţăranilor săraci şi muncitori, în primul Tind celor care erau pe fro n t şi luptau
împotriva fascismului, precum şi tuturor celor îndreptăţiţi.
Reforma agrară, înfăptuită revoluţionar de către clasa m uncitoare şi
ţărănimea -muncitoare sub conducerea comuniştilor, în plină lu p tă c u orga­
nele de stat care încercau să menţină starea de lucruri existentă, a fost con­
firmată şi legiferată de guvernul democratic dr. P etru G roza, im ediat după
luarea puterii, adică după 6 martie 1945. Prin acest act reform a agrară a fost
confirmată de către noul guvern democratic, d a r ea s-a produs încă înainte
de venirea la putere a acestui guvern şi în plină luptă cu organele de stai
care încercau să menţină starea de lucruri existentă.
în cursul luptelor, la foarte multe prefecturi şi prim ării, au fost impuse
prin forţa maselor populare noi conduceri, care reprezentau tocm ai partidele
muncitoreşti, Frontul Plugarilor, Uniunea Populară Maghiară, adică forţele

126
dem ocratice ale poporului. Aceasta răsturnare a vechilor conducători care
îndrum au şi dominaw organele judeţene, prefecturile şi primăriile — mulţi
d in tre di p ro fu n d legaţi de burghezie şi de moşkriime — şi înlocuirea lor
cu rep rez en ta n ţi ai clasei muncitoare şi ţărănimii muncitoare a avut un
co n ţin u t social şi politic p rofund democratic, pentru ca a asigurat noului
guvern p rezid at de d octorul P etru Groza o bază organizatorică în toate
judeţele, fo rm ată din oam eni devotaţi, care execuitau dispoziţiile, ordinele
noului guviem. D esigur, to a te acestea s-au petrecut în condiţiile unei lupte
înverşunate îm p o triv a elem entelor reacţionare şi duşmănoase noii guvernări
dem ocratice.
O problem ă fundam entală p entru statul rom ân era aceea a reunirii nor­
dului T ransilvaniei şi Crişamei cu restul ţării. Se ştie că prin Dictatul de la
Viena, o p a rte a Transilvaniei şi o parte a Giişanei fuseseră smulse din trupul
Rom âniei şi tre c u te în cadrul Ungariei honiste. Imediat duipă Dictat, Horthy
— d ictatorul m ilitar ultrareacţiosnar ai Ungariei — a şi ocupat cu armata
p artea de nord a Transilvaniei şi Crişanei. Teritoriul acesta, după patru ani
de zile, d upă o luiptă eroică a arm atelor rom âne an colaborare cu armatele
sovietice, a fost eliberat pînă la 25 octombrie 1944, dar reunirea lui oficială
cu R om ânia s-a îm p lin it abia după venirea la putere a guvernului Groza,
adică după 6 M artie 1945. în acelaşi tim p, noul regim democratic a asigurat
o egală în d re p tă ţire tu tu r o r naţionalităţilor conlocuitoare din România.
P en tru a putea înţelege cum au fost îndeplinite, cum a fost posibilă înfăp­
tuirea tu tu ro r acestor m ari transformări, trebuie subliniat faptul că ele au fost
realizate de masele m uncitoare, în prim ul rîn d de clasa muncitoare şi de
ţărănim ea m uncitoare, sub conducerea forţelor politice democratice şi mun­
citoreşti d in Rom ânia, în frunte cu Partidul Comunist Român. Ieşit din
ilegalitate în august 1944, conducînd insurecţia antifascistă armată şi în-
făptuind-o în colaborare cu alte forţe politice şi militare, P.C.R. a trecut apoi
la o acţiune de reorganizare, pe scara întregii ţări şi în mers, în luptă, în
toate judeţele şi în toate oraşele şi satele, a forţelor sale, a atras în partid noi
cadre antihitleriste, democratice, care s-au convins de justeţea luptei şi ho-
tărîrilo r partidului, în scurtă vreme apărînd ca forţa cea mai dinamică şi
conducătoare a luptei întregii grupări de forţe democratice din România.
T o t cu aju to ru l partidului s-au reorganizat sindicatele în toate între­
prinderile şi instituţiile, acţiune de im portanţă capitală, pentru ca aceasta
însem na u nitatea organizatorică a clasei muncitoare încă înainte de a avea
unitatea politică ; această Unitate s-a înfăptuit abia după unificarea Parti­
dului Com unist cu P artidul Social-Democrat (1948), dar unitatea sindicală,
pînă la acea dată, a av u t u n rol esenţial.
D e asemenea, P artidul Comunist Român a sprijinit reorganizarea, în
judeţele în care existase anterior, şi înfiinţarea în celelalte judeţe ale ţării,
a organizaţiei dem ocratice ţărăneşti Frontul Plugarilor, condusă de doctorul
P etru G roza. * Aceasta orientare este valabilă şi pentru organizarea ţară-

* Această organizaţie fusese înainte de război un front regional care avea bazele sale
în special în judeţul Hunedoara, în cîteva judeţe din Ardeal şi Banat, părtaşe ale Fron­
tului Popular Antifascist, După 23 August 1944, sub îndrumarea partidului şi cu sprijinul
permanent al militanţilor partidului, Frontul Plugarilor s-a extins şi a cuprins toate ju­
deţele ţării.

127
 nimii maghiare şi în general a oamenilor m uncii m aghiari în U niunea Popu­
lară Maghiara, pentru judeţele în care se află şi populaţie m aghiară. 4
Printr-o muncă stăruitoare Partidul Com unist R om ân a reuşit sa trans­
pună în practică rolul său de conducător al clasei m uncitoare. Această nece­
sitate teoretică cane se pune în faţa fiecărui p artid com unist din to a te ţările
în care se află la putere, a fost realizată de P.C.R. p rin tr-o m uncă extra­
ordinar de dîrză şi susţinută, în toată perioada de după 23 August şi cu
o profundă ancorare şi mobilizare în masele populare.
In fine, aş menţiona ca o sarcină deosebit de im portan tă — pentru ca
fără aceasta clasa muncitoare, chiar dacă e organizată <şi îşi asigură unitatea,
nu poate să înfăptuiască socialismul -^ r e a liz a r e a alianţelor cu ţărănimea
muncitoare, cu intelectualitatea, cu to ţi oamenii muncii. P utem afirma că
toată perioada de la 23 August 1944 pînă în decembrie 1947 a fost o bătălie
pentru aliaţii sociali şi politici. Aitît forţele retrograde în fru n te au regele
Mihai, cu generalul Rădesau, cu Iuliu Mânau şi cu alţii, oît şi — la polul
opus — forţele revoluţionare în frunte cu Partidul Com unist Român,
pentru a putea birui în luptă, trelbuiau să atragă de partea lo r ceea ce repre­
zenta în acea epocă marea majoritate a populaţiei ţării, în prim ul rund
ţărănimea, precum şi alte pături im portante ca intelectualii şi micii meşte­
şugari. Aici a fost tocmai im portanţa politică a reform ei agrare revolu­
ţionare, importanţa aictivităţii în rîndul naţionalităţilor conlocuitoare prin­
tre care se aflau mulţi ţărani. Printr-o muncă perseverentă şi bine chibzuită
Partidul Comunist Român şi forţele înaintate ale societăţii au reuşit să
atragă de partea lor marea masă muncitoare, reprezentată de ţărănime, de
intelectuali şi de micii meşteşugari. Aceştia au devenit aliaţi ai clasei munci­
toare. Realizarea alianţei dintre dasa muncitoare şi ţărănim ea muncitoare
||g - alianţă ale cărei premise fuseseră stabilite înainte de 23 August — a con­
stituit factorul decisiv care a asigurat victoria forţelor revoluţionare în
luptă cu forţele înapoiate, retrograde şi conservatoare.
In toată această perioadă s-a desfăşurat şi o luptă intensă ideologică în
societatea noastră. Mulţi dintre filozofii, sociologii, esteticienii, literaţii din
societatea veche împărţită în clase sociale antagoniste clamau atunci disperarea
lor în faţa unui' „cataclism" care îi aştepta. în fond, era vorba de revoluţia
socială. Se vorbea şi se scria foarte mjult despre aşa-numita „criză a culturii
româneşti". Faţă de toate aceste punate de vedere şi poziţii retrograde, mi­
litanţii forţelor înaintate, în primul rînd ai Partidului Comunist Român, au
răspuns ou claritate şi vigoare, afirmând valabilitatea şi permanenţa valorilor
culturale înaintate din România, demonstarînd nevalabilitatea tezelor ideo­
logice ale burgheziei şi moşierimii. N n era vorba de nici un cataclism, ct
se înfăptuia o mare revoluţie socială care ducea înainte Rom ânia şi nu era
vorba de „criza culturii româneşti", ci de criza culturii burgheze-reacţionare,
a culturii retrograde. în acelaşi timp, se desfăşura acel mare avînt foarte
puternic al culturii noi, democratice şi socialiste din România.
Noua cultură nu a apărut după 23 August, ci elementele acestei culturi
democratice şi socialiste existaseră încă înainte de 23 August, în perioada
dintre cele două războaie mondiale, cînd o mare parte din scriitorii, artiştii»
oamenii de artă, de litere ai României erau militanţi fie ai Partidului Co­
munist Român, fie ai altor formaţiuni democratice şi lucrau împreună, în
scopul înfrîngerii reacţiunii, împotriva fascismului. D ar după 23 August 1944

128
aceasta cultură a luat un mare avînt şi, prin lupta, a devenit pre­
ponderentă.
lin condiţiile de luptă ideologică foarte ascuţită, prima sarcină a militan­
ţilor partidelor m uncitoreşti era laioeea de a face cunoscută, de a acredita,
de a populariza, de a asigura 'însuşirea de către mase cît mai largi de oameni
ai miuncii a noii concepţii dialectice-marxiste, a concepţiei clasei muncitoare
şi a partidului clasei m uncitoare.
Sigiur că această acţiune de popularizare, de acreditare, de însuşire a noii
concepţii a ce ru t com baterea vechilor puncte de vedere idealiste sau eclec­
tice care dom inau în filozofie, în sociologie, m economia politică, în estetica
românească. Ceea ce a caracterizat această perioadă a fost tocmai o luptă
înverşunată pe plan ideologic, pentru a asigura victoria şi pe planul ideilor,
a concepţiei clasei muncitoare.
D ouă m ari evenimente politice au avut în perioada 1944—1948 o în-
rîiuirttre directă asupra dezvoltării ştiinţelor sociale şi implicit a sociologiei
în Rom ânia : C onferinţa Naţională a Partidului Comunist Român din
octombrie 1945 şi Congresul de unificare a partidelor muncitoreşti din
februarie 1948, care a făurit Partidul Muncitoresc Român. Aceste două mari
adunări ale avangărzii clasei muncitoare au dezbătut marile probleme sociale
şi politice ale epocii, au elaborat soluţii necesare, au hotărit linia generală
a partidului ; tem atica discutată de aceste conferinţe şi de Congresul al
Vl4ea a definit concom itent şi marile teme ale cercetării sociologice.

129
 L U P T A JM JM U N S 0 C1 0 M)GIE

în această perioadă au atpăsruft o seamă de lucrări importante, unde cu

caracter economic, aikele cu cairaicter istoric sau politologic, dar implicit cu
caracter sociologic. Astfel, Lucreţiu Pătrăşcanu a publicat importanta sa
lucrare Probleme de bază ale României, o încercare de analiză economică,
socială şi politică a dezvoltării şi perspectivelor României. Tot el a scris
lucrările de istorie socială şi politică: Un veac de frămîntari sociale 1821—
1907 şi Sub trei dictaturi; în domeniul filozofiei şi sociologiei, al istoriei
doctrinelor filozofice, sociologice, al istoriei gîndirii, a publicat cunoscuta carte
Curente şi tendinţe în filozofia românească.
în amiil 1945 se înfiinţează la Bucureşti Universitatea Muncitorească al
cărui director a fost atunci Barbu Lazăreanu, cunoscutul critic literar, isto­
ric şi sociologic al literaturii. La această universitate muncitorească s-au pre­
dat o seamă de cursuri de ştiinţe politice şi ştiinţe sociale pentru muncitori,
printre care şi un curs de sociologie istorică. Universitatea muncitorească s-a
dezvoltat mereu şi a stat la temelia academiei de învăţămînt politic, a fost
embrionul actualei Academii de învăţămînt social-politic „Ştefan Gheorghiu*
de pe lîngă C.C. al P.C.R. în perioada anilor 1946—1948 a îndeplinit o
sarcină foarte importantă în formarea concepţiei ideologice marxiste a cadre­
lor de partid.
în lupta pentru redresarea economică, pentru stabilizarea monetară o
însemnătate capitală a avut-o un document de partid de înaltă valoare
ştiinţifică : Propunerile Partidului Comunist Român pentru redresarea eco­
nomică şi stabilizarea monetară. De asemenea, au apărut lucrări cu semni­
ficaţie sociologică, ca : Lupta pentru stabilizare, sau Drumul lui Leon Blum,
în revistele „Lupta de clasa", „Probleme economice" şi „Studii*. în principal,
în aceste Teviste au apărut o seamă de analize, de cercetări, de studii asupra
desfăşurării vieţii sociale şi politice din România, scrise de Ştefan Voicu,
Miron Constantinescu, S. Emil, Lotihar Rădăceanu ş.a.
Toit atunci, o seamă de personalităţi o r e lucrau în domeniul sociologiei,
ca Alexandru Claudian, Henri H . Stahl şi alţii încearcă o apropiere de
marxism şi elaborarea onor lucrări de orientare materialist-istorici. Menţio­
năm în acest sens Manualul de sociologie pe care l-a elaborat Henri Stahl

131
împreună cu Şerban Voinea, în anii 1947—1948, şi lucrările de sociologie
a literaturii ale lui Alexandru Claudian.
în conducerea şcolii sociologice de la Bucureşti, după înlăturarea elemen­
telor fasciste, începe să prevaleze un curent de ajpropiere faţă de noul regim.
Dimitrie Guşti încearcă o reorganizare a Institutului de ştiinţe sociale şi se
adresează Comisiunii ministeriale pentru redresarea economică şi stabilizarea
monetară, care luase fiinţă în vara anului 1947, oerînd îndrulmări şi sprijin
în activitatea institutului. Aceste îndrumări şi sprijin i-au fost acordate. în
D. G u ş ti, Opere, volumul V, ediţie îngrijită de Ovidiu Bădina şi Octavian
Neamţu, a fost publicată scrisoarea de răspuns a Comisiunii ministeriale
pentru redresarea economică şi stabilizarea monetară, în care se exprima
noua orientare pe care o considera necesară acest important organ de înfăp­
tuire a politicii economice a Partidului Comunist Român şi a forţelor
democratice, deci şi noua orientare care trebuia imprimată sociologiei. S-a
atras atenţia în special asupra cercetării sociologice a unor mari zone in­
dustriale ca Reşiţa—Combinatul Siderurgic, Valea Jiului, Galaţi, Moineşti—^ îi
Comăneşti—Bacău şi altele, şi asupra procesului de organizare industrială
care trebuia studiat, fără a se subestima importanţa transformărilor care
se petreceau în societatea românească în legătură cu reforma agrară revo­
luţionară din 1945 *. Se recomandă institutului condus de Guşti să colaboreze
strîns cu organele Confederaţiei Generale a Muncii şi să-şi schimbe tematica
şi orientarea ideologică.
Din păcate, lucrări în aceste domenii nu au apărut. Institutul de ştiinţe
sociale a fost sprijinit de către guvern, s-au desfăşurat cercetări, dar nu au
apărut studii sau lucrări remarcabile pentru a schimba o orientare veahe.
Dimitrie Guşti, în cursurile pe care le-a ţinut în aceşti ani, a folosit o for-
muiă eclectică, în care a combinat propria sa concepţie cu elemente de
marxism ; însă pentru oricare cititor atent la acest curs, împletirea e vizi­
bilă. Faptul că un om care zeci de ani folosise anumite interpretări şi nu
reuşise să-şi restructureze total gîndirea explică de ce cursurile sale conţin
afirmaţii foarte discutabile, eronate şi lipsite de consistenţă cu privire la
marxism.
în legătură cu şcoala sociologică de la Bucureşti s-a arătat că în acest
important centru lucra o şooală marxistă, reprezentată de gînditorii marxişti
ai Partidului Comunist Român, aşa că nici pentru Bucureşti nu putem acorda
exclusivitate şcolii lui D.^ Guşti. Dar, folosind acest termen convenţional,
trebuie să spunem că înlăuntrul şcolii în momentul acela era o profundă
criză de reorientare; o serie de oameni căutau drumul spre stînga, o apro­
piere de Partidul Comunist Român şi de forţele democratice; alţii urmau
în continuare vechile concepţii retrograde, legate de burghezie şi moşierime.
Această situaţie critică s-a exprimat îndeosebi în anul 1948, după naţionali­
zarea mijloacelor de produoţie din industrie şi transporturi, după naţionali­
zarea băncilor şi societăţilor de asigurare, clînd — sub conducerea 'guvernului
instaurat încă din 1945, dar reînnoit în noiembrie şi decembrie 1947, s-a
trecut la înfăptuirea Republicii. D. Guşti fusese însă un apropiat colaborator
al ultimilor doi regi, Carol al Il-lea şi Mihai. înlăturarea dinastiei regale şi
instaurarea Republicii a msemmat şi sfârşitul politic — am spune ■ — al şcolii

* A se vedea Anexa 1+

132
ku Guşti. Roiul ei social era încheiat. Ea fusese o aliată cxedfcbcioasa, în
anumite limite, a dinastiei HohenzolJernilor. Odată ou dispariţia acestei
dinastii, odată cu dispariţia regalităţii, toate fundaţiile regale pe care le
conducea Guşti şi politica regală pe carie a introdus-o prin serviciul social
al instituitului ixu mai aveau nici obiectiv, nici obiect şi nici bază.
Am subliniat termenul politic pentru a face distincţie între contribuţia
ştiinţifică a şcolii Guşti şi orientarea ei politică.
în 1948 s-a înfăptuit cotitura fundamentală spre revoluţia socialistă şi
momentul capital al acestei cotituri pe plan politic a fose unificarea Parti-
diul/ui Comunist cu Partidul Sociai-Democrat în cadrul partidului unic al
clasei muncitoare, numit în acea epocă Partidul Muncitoresc Roman.
Pe plan economic sarcina principală era naţionalizarea prin care toate
întreprinderile importante industriale, de transporturi, de distribuţie, navi­
gaţie, toate băncile şi societăţile de asigurare trebuiau naţionalizate şi trecute
din proprietatea particulară a unor capitalişti în proprietatea de stat. La
11 iunie 1948 s-a înfăptuit marele act revoluţionar al naţionalizării princi­
palelor mijloace de producţie industriale, a transporturilor, băncilor şi socie­
tăţilor de asigurări. în scurt timp, tot acest sistem economic a fost revolu­
ţionat. Menţionăm că -printre altele s-a făcut atunci o interesantă experienţa
de organizare a centrelor industriale (spre pilda în locul zedior de societăţi
petroliere care existau sub regimul capitalist şi după război, s-an creat doua
centrale puternice în industria petroliera: centrala Muntenia, cu sediul la
Ploieşti şi centrala Moldova, cu sediul la Momeşti).
în domeniul transformării relaţiilor agrare, prin hotarîrea adoptată de
Plenara Comitetului Central din 3—5 martie 1949, ded la cîteva luni după
naţionalizare, s-a dat o nouă orientare în domeniul relaţiilor agrare, spre
cooperativizarea gospodăriilor agricole, adică pentru unirea micilor gospo­
dării ţărăneşti în mari gospodării agricole colective. Bineînţeles, aceasta se
referea în primul rînd ta pămîntul şi la vitele de producţie. Hotarîrea din
martie 1949 a fost o hotărîre fundamentală pentru înfăptuirea marii acţiuni
de cooperativizare începută acum două decenii, încheiată în linii mari în
1962 şi urmată de măsuri de consolidare a acestei cooperativizări, consolidare
care continuă şi astăzi (atragem atenţia îndeosebi asupra acordului global
care a stimulat mult organizarea socialistă şi disciplina muncii în coopera­
tivele agricole de producţie).
Pe plan cultural, respectiv în domeniul învăţămîntului, în această pe­
rioadă s-a făcut o profundă cotitură. Conţinutul acesta transformări în
cultură şi în învăţământ constă tocmai în victoria deplină a marxism-leni-
nismului, a noii concepţii istorice şi filozofice, susţinută de dasa munci­
toare, de partidul ei unic. învăţământul a fost reorganizat de la şcolile pri­
mare pană la universitate. în învăţământul superior s-au creat noi catedre,
printre care catedrele de materialism dialectic şi istoric, marxkm-leninism,
socialism ştiinţific, economie politică marxistă, catedre care nu existau pînă
atunci in universităţile de stat şi care au fost înfiinţate după revoluţie.
Desigur că în această profundă schimbare a vechii organizări a învăţă­
mântului, inclusiv a învăţămîntului universitar, s-au făcut şi unele greşeli,
printre care trebuie menţionat faptul că a fost lichidat învăţămmtul socio­
logic, ceea ce nu era nici justificat, nici necesar, confundindu-se şcoala idea­
listă de sociologie a lui Guşti cu întreaga sociologie. Ded, identifieîndu-se

133
şcoala idealistă a lui Guşti cu sociologia românească, s-a considerat că prin
crearea catedrelor de materialism dialectic şi istoric, de economie politică
şi de socialism ştiinţific nu mai era necesară o catedră de sociologie distinctă.
Socotim că acest lucru a fosit o greşeală. El nai a fodosdut nici ştiinţei, nici
învăţămîntului; sursa acestei greşeli nu e niumai de originie internă, pentru
că o astfel de cooaepţiie domina de fapt atunci în toate ţările socialiste, nu
numai în România, şi era iun produs al unui sectarism, al nanei viză,uni
sectare şi dogmatice au privire la sociologie.
Dar cercetările sociologice aiu continuat. Şi au continuat chiar sub în­
drumarea unor foruri foarte importante de stait : Comitetul de Stat al Plani­
ficării, care asigura coordonarea şi orientarea Direcţiei Centrale de Statistică;
or, în cadrul Direcţiei Centrale de Statistică, înoepîmd cu anii 1951—1952,
pînă în 1956 s-au desfăşurat în fiecare an cercetări sociologice, anchete
sociale — spre pildă anchete cu privire la bugetele de familie — anchete
foarte importante pentru Comitetul de Stat al Planificării şi pentru condu­
cerea economică a statului, pentru că din aceste anchete se putea avea o
imagine asupra situaţiei maselor populare, asupra nivelului lor de trai.
Din 1956 sarcinile de cercetări sociologice au trecut la Institutul de
cercetări economice unde a fost creată o secţiune importantă de cercetări
sociologice, a cărei activitate s-a desfăşurat îndeosebi in anii 1956—1958.
Aici au apărut o seamă de lucrări, orientate tocmai spre obiective noi de
cercetări sociologice industriale şi muncitoreşti, spre pilidă Cercetările de la
Uzinele 1. C. Frimu, sub redacţia lui Mircea Biji şi Vladimir Trebici, Cerce­
tări cu privire la Uzinele Reşiţa, sub redacţia lui Ion Desmireanu, Costin
Murgescu şi alţii. Au apărut deci o seamă de lucrări sociologice importante,
în conformitate cu indicaţiile ce fuseseră date încă din 1947, pentru exami­
narea unor relaţii industriale şi probleme urbane şi rurale. Un domeniu larg
de activitate al sociologiei a fost cel al lucrărilor de sistematizare teritorială
şi de urbanism. Pentru a realiza dezvoltarea unor noi oraşe şi centre indus­
triale, amplasarea, crearea şi dezvoltarea acestora, erau necesare lucrări de
cercetare pentru ca implantarea marilor focare de populaţie urbană pe teri­
toriu să fie realizată în mod corespunzător. In legătură cu aceste sarcini au
elaborat cercetări o seamă de sociologi, dintre care prof. Henri Stahl, arhi­
tectul A. Gheorgjhiu, geograful Vintilă Mihăilescu şi alţii.
O seamă de cercetări sociologice s-au făcut în cadrul Ministerului Sănă­
tăţii, mai ales la institutele sociale ale acestui minister, ca Institutul de
Igienă şi Protecţia Muncii, Institutul de Expertiză şi Recuperare a Capaci­
tăţii de Muncă, Institutul de Geriatrie.
In fine, o seamă de aerdedări importante s-au făcut în cadrul Academiei
Române, la Centrul de antropologie şi la Institutul de geologie-geografic.
Mai tîrziu, după 1959, în urma unor măsuri care erau legate de un com­
plex de acţiuni întreprinse în acea perioadă de Gheorghe Gheorghiu-Dej,
aceste cercetări au fost oprite. Un articol neinspirat a fost publicat
într-o revistă importantă, încancînd pentru un timp să stăvilească cercetările
sociologice. Ga urmare s-a produs o oarecare dezorientare, mai ales în rîndul
tinerilor cercetători, care cu miult entuziasm se apucaseră de studiile socio­
logice şi dintr-o dată s-au văzut în faţa unui veto inexplicabil pentru ei.
Dar viaţa socială în desfăşurare şi-a impus cerinţele şi obligaţiunile şi în
scurt timp cercetările sociologice au fost reluate pentru că erau necesare.
134
Au fost re lu a te şi la Institutul de filozofie al Academiei Române, unde s-a
creat în cadrul sectorului de materialism istoric un grup de cercetări socio­
logice, şi la Institutul de geografie al Academiei şi la institute din afara
Academ iei Rom âne.
M enţionăm că în această perioada au fost serioase dificultăţi în desfă­
şurarea cercetărilor sociologice, dificultăţi datorate pe pian teoretic unei
concepţii sectare cu privire la sociologie — o concepţie care nega caracterul
de ştiin ţă al sociologiei şi al învăţământului sociologic. Dar nu numai din
m otive teoretice, d şi din alte motive practice, pentru că într-o perioada
amum ite personalităţi nai doreau să li se prezinte tabloul real, rezultat dintr-o
cercetare directă a situaţiei sociale, nu doreau o prezentare ştiinţifica a rea­
lităţii sociale, ci căutau să o înfrumuseţeze intr-o viziune proprie care nu
corespundea în to td eau n a realităţii sociale.
 RENAŞTEREA SOCIOLOGICĂ

M om entul cruicial pentru renaşterea sociologiei în România a fost de­

cembrie 1965, cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu, Secretarul General al P.C.R.,
cu principialitatea şi aurajiul care îl caracterizează, a ridicat chestiunea re­
luării învăţăm ântului sociologic, a dezvoltării cercetărilor sociologice şi
concomitent a rezolvat şi problema de bază, problema principală a studiului
sociologiei, definind sociologia drept o ştiinţa socială. Din expunerea tova­
răşului Nicolae Ceaiuşescu ţin/ută în faţa Marii Adunări Naţionale se evi­
denţiază două paisaje în care sînt rezolvate, atît problema studiului sociolo­
giei, cât şi problem a cercetării şi învăţământului sociologic.
Această chestiune are o mare însemnătate pentru că şi în perioada actuală
sînit persoane, cadre didactice şi oamenii de ştiinţă care nu reuşesc să vadă
distincţia dintre filozofia marxistă şi sociologia marxistă, adică confunda
filozofia materialist-istorică ou sociologia marxistă.
Gu ani în urm ă am exprimat stăruitor punctul nostru de vedere pe care
l-am expus în prelegerile de la Universitate, l-am publicat în cursul Intro­
ducere în sociologie: pentru a ieşi din impasul teoretic care periclitase
studiul şi cercetarea sociologică nu există decât o singură cale, şi anume de
a face d a r distincţia între filozofie şi sociologie; aşa cum se face între
filozofia marxistă şi economia politică, aşa cum o facem între filozofia
marxistă şi ştiinţa politică a clasei muncitoare — socialismul ştiinţific.
Toate aceste ştiinţe — filozofice, economice, juridice, sociale şi politice —
au un fundament comun. Acest fundament comun este concepţia dialectica
materialistă, care e valabilă şi în politologic, şi în economia politică, şi în
etnografie, şi în antropologie, şi în sociologie, şi în multe alte ştiinţe sociale,
precum şi în ştiinţele filozofice, în ştiinţele juridice. Ded, pentru orien­
tarea noastră, în toate aceste ştiinţe concepţia călăuzitoare este concepţia
materialist-dialectică. Ea este fundamentul de gîndire marxistă în toate
aceste ştiinţe ; nu înseamnă însă că această concepţie călăuzitoare trebuie
sa fie substituită tuturor ştiinţelor. Niciodată Marx şi Lenin nu au gîndit
aşa ! Niciodată Marx nu a spus că din cauză că el a făurit concepţia mate-
ralişt-dialectică istorică trebuie să fie desfiinţată istoria universala, istoriile
naţionale, etnografia sau vreo ştiinţă specială, economică, socială sau juridică !

137
El a arătat întotdeauna că această concepţie a lui este o concepţie călăuzi*
toare în cercetările din toate domeniile.
Aceste principii metodologice, larg şi practic fundamentate, trebuie să le
aplicăm şi în sociologie. Concepţia călăuzitoare a sociologiei marxiste este
concepţia materialist-dialectic4stodjcă. Dar e o miopie naoonformă cu gin-
direa marxistă, să se afirme că din cauză că avem o concepţie călăuzitoare
perfect justă şi valabilă, trebuie să desfiinţăm toate ştiinţele şi să le înlocuim
cu această concepţie ; nici o literă din toată opera lui Mairx, Engels sau Lenin
nu exprimă această părere. A existat deci o interpretare dogmatică, care
Sha dat la un anumit moment şi acum este perimată.
De aceea şi sociologia trebuie considerată ca o ştiinţă socială, care are
propriul ei domeniu de cercetare; are propria sa problem atică; are pro­
priile sale metode şi tehnici, întemeiate pe metodologia generală marxistă
(aşa cum ştiinţele juridice au metode proprii, aşa cum ştiinţele economice
au metodele şi tehnicile lor proprii, aşa cum estetica marxistă are metode
şi tehnici proprii de cercetare —■ ancorate toate în metodologia generală
marxistă).
Singura cale justă — duipă părerea noastră — în a rezolva această pro­
blemă, care de aouă decenii creează multe dificultăţi sociologiei, este de a
recunoaşte că e necesară sociologia, aşa cum e necesară etnografia, aşa cum
sînt necesare ştiinţele economice, ştiinţele juridice, ştiinţele istorice şi oele-
lake ştiinţe sociale şi umane, la baza cărora stă concepţia materiailiiismiuluî
dialectic şi istoric, dar concepţia trebuind să fie considerată ca o concepţie
călăuzitoare de ordin teoretic şi metodologic în cercetare. în acest mod nu
mai apare vreo suprapunere sau coliziune între concepţia materialistă istorică
şi sociologia marxistă.
Astăzi, desigur mai puţini sînt cei care fac confuzia la care m-am referit.
Dacă am privi acum în Apuis, în Franţa, Anglia, am vedea că cei mai
mulţi sociologi francezi, englezi, germani-vestici evoluează în momentul de
faţă spre marxism. De ce ? Pentru că şi-au dat seama din cercetările şi prac­
tica lor *că marxismul e concepţia justă, dreaptă, aş spune chiar necesară,
şi nu pentru că vor să renunţe la sociologie, poliitoilogie, etnografie, antro­
pologie. Dimpotrivă, vor să apliae această concepţie materialist-dialectică
şi istorică, îsn fiecare domeniu special de cercetare !
Sociologia e o ştiinţă care a trecut prin multe peripeţii, ie o ştiinţă dra­
matică ; a cunoscut multe chinuri în existenţa iei. Dar drama ei o u a fost
*numai teoretică — a corelaţiei ou filozofia sau ştiinţele sociale, ci şi prac­
tică, derivînd din caracterul neapologetic al aaestei ştiinţe, carie vrea să redea
realitatea socială, să o prezinte şi să o interpreteze aşa cum este ea. Ttrebuie
să căutăm să înţelegem fenomenul istoric, politic şi ştiinţific care s-a produs
şi să asigurăm o dezvoltare continuă a sociologiei în România.
* * *
literatura sociologică românească, apărată în ultimii ani, reflectă atît
preocupările profesionale ale autorilor cît şi cerinţele societăţii noastre. în
acelaşi timp, studiată în desfăşurarea ei cronologică, bibliografia sociologiei
româneşti relevă constituirea treptată a corpului metodologic, mai întîi ge­
neral, apoi specificat şi teoretic. Studiată în desfăşurarea cronologică, biblio­
grafia sociologică relevă:

138
 1) pe de o parte, închegarea treptata a sociologiei marxiste ca disciplină
de-sine-stătătoare, întemeiată pe realitatea concretă a societăţii româneşti,
prin dezbaterea temelor, conceptelor, prin valorificarea critică a bogatelor
tradiţii sociologice româneşti şi, în mod decisiv, prin cercetarea, cu uneltele
sociologiei, a domeniilor sociale concrete;
2) delimitarea sferelor de preocupări ale sociologilor, îmbogăţirea expe­
rienţei lor în decursul anilor a contribuit la diversificarea teoretică a socio­
logiei noastre, la închegarea sociologiilor de ramură în care respectarea spe­
cificului realităţilor concrete, potenţarea lor, este hotărîtoare. Din nou, miş­
carea sociologică, ca proces social, apare ca izvorînd şi fiind determinată
de nevoile societăţii noastre, deci ca „produs al autsomişcării ei* ;
3) organizarea instituţională a sociologiei în acelaşi timp cu constituirea
colectivelor de muncă. Aceasta întrucât, alături de institutele, centrele, cate­
drele şi secţiile de sociologie, sintezele şi investigaţiile sociologice româneşti
sînt esenţiaknente rezultatul acţiunii colective a cercetărilor.
4) un rol deosebit i-a revenit, în ultima perioadă (1965—1973), învăţă­
mântului sociologic din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Petroşani, Timişoara, care a
pregătit cadrele tinere pentru cercetare şi acţiune.
5) în acelaşi timp s-a lărgit colaborarea dintre sociologii români, ma­
ghiari şi germani.
Bibliografia sociologiei româneşti, şi numai cea din ultimii ani, conţine
mii de pagini. Din acest motiv, sîntem obligaţi să ne rezumăm. Studii de
sociologie au fost publicate în revistele: „Viitorul social", „Lupta de clasă",
„Revue roumaine des scienoes sodales. Serie de sociologie*, „Revista de filo­
zofie*, „Forum. Ştiinţe sociale*, „The Romanian Journal of Sociology*. Lu­
crări, sociologice, în special de profil, au găzduit revistele: „Probleme eco­
nomice*, „Comerţul modern*, „Studii şi cercetări economice*, „Viaţa eco­
nomică*, „Revista învăţământului superior*, „Revista de pedagogie*, „Re­
vista de psihologie*, „Revista de statistică*, „Studii şi cercetări de antro­
pologie*, „Studii şi cercetări juridice*, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai.
Sociologie*, „Analele ştiinţifice ale Universităţii Bucureşti. Sociologie", „Ana­
lele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza" Iaşi*, „Analele Academiei
ÎLS.R.*, „Anale de istorie*, „Viaţa românească*, „Tînărul leninist*, „Munca
de partid*, „Revue roumaine d’histoire*, „Korunk*, „Milvelodes*, „Lucea­
fărul*, „Contemporanul*.
Există colecţii şi serii de cărţi de sociologie tipărite în cadrul editurilor
noastre. A stfel:
— colecţia „Sinteze sociologice", precum şi seria „Sociologia militans*
la Editura ştiinţifică î
— colecţia „Biblioteca de filozofie şi sociologie* şi seria „Teorie şi me<
todă în ştiinţele sociale* la Editura politică ;
— colecţiile „Tineretul şi societatea de mîine*, „Studii şi sinteze* şi
„Manifestări ştiinţifice*, editate de Centrul de cercetări pentru problemele
tineretului.
în domeniul sociologiei generale, Sociologia generală1 şi Introducere în
sociologie 2 ale lui Miron Constantinescu ; cele două volume ale lui Achim Mihu

1 Editura ştiinţifică, ediţia I, 1968, ed. a Il-a, 1970.

* Partea I, Note de curs. Universitatea Bucureşti, 1971.

139
 din A.B.C-ul investigaţiei sociologice1, precum şi Sociologia militans, voi. I
(Obiectul sociologiei)2.
Problemele de metodologie au fost larg abordate de unii sociologi români.
Se cuvine sa menţionăm aici volumele din Teorie şi metoda în ştiinţele so­
ciale, Editura politică, 1966, Sociometria. Eseu critic a lui Achim Mihu 3 şi
în special Metode şi tehnici ale sociologiei (sub red. Miron Constantinescu şi
Oct. Berlogea)4, volum de bilanţ al metodelor şi tehnicilor sociologice româ­
neşti. Consacrat metodelor şi tehnicilor sociologice este şi volumul II din
Sociologia militans 5.
Un loc deosebit în configuraţia actuală a sociologiei îl ocupă investigarea
structurii sociale a României. Printre volumele publicate menţionăm Dezvol­
tarea suprastructurii socialiste în România. Aspecte sociologice6, Structura
socială a României socialiste. Studii şi articole7, C. Ionescu — Omul, socie
tatea, socialismul8. Aceeaşi problemă au tratat, concomitent cu preocupările
complexe pentru alte fenomene, cercetările de teren, publicate în volumele
Procesul de urbanizare în România. Zona Slatina—Olt (sub red. Miron Con­
stantinescu şi H. Stahl)9 şi Procesul de urbanizare în România. Zona Braşov
(sub red. T. Bogdan, M. Cernea, Miron Constantinescu, P. C ristea)10. Cercetă­
rile de mai sus au abordat cadrul dinamic al schimbărilor sociale din două
zone ale ţării, dar care sînt tipice pentru întregul teritoriu al României. Din
acest motiv ele sînt şi cercetări de sociologie rurală, urbană, economică şi,
în primul rînd, de sociologie industrială. Printre contribuţiile româneşti la
sociologia industrială şi sociologia muncii putem menţiona pe M. Cernea,
M. Milcu, V. Dumitrescu, Mişcarea inovatorilor. Studiu sociologic %
Gh. Chepeş, E. Drob, M. Popescu — Sociologia muncii. Studiu sociologic12,
M. Cernea, M. Popescu, H. Ene : Resurse umane ale întreprinderii13 şi studiul
axat pe legăturile muncă—loisir al lui Fr. Albert Sociologia muncii. Dialog
cu timpul liber1*.
Sociologiile de ramiură, aflate într-un proces de elaborare şi de
extindere, sînt reprezentate printr-o serie de lucrări meritorii. Astfel, la socio­
logia dezvoltării sociale, sociologia ştiinţei, o contribuţie importantă a adus
Valter Roman cu lucrările Revoluţia industrială în dezvoltarea societăţii15,
Eseuri despre revoluţia ştiinţifică şi tehnică16 şi Ştiinţă şi marxism 11. Pro­
bleme de sociologie economică sînt abordate în Cercetări de sociologie eco­

1 «Dacia*, Cluj, voi. I, 1971; voi. II, 1973.

2 Editura ştiinţifica, 1968.
3 Editura politică, 1967.
4 Editura didactica şi pedagogică, 1970.
5 Editura ştiinţifică, 1969.
• Sub red. Al. Tănase şi O. Cheţan, Editura politică, 1966,
7 Sub red. I. Mitran, Editura politică, 1971.
8 Editura Academiei, 1973.
8 Editura Academiei, 1970.
10 Editura politică, 1970.
11 Editura politică, 1967.
w Editura politică, 1967.
11 Editura politică, 1971.
14 Editura politică, 1970.
15 Editura ştiinţifică, 1965.
18 Editura politică, 1970.
1T Editura ştiinţifică, 1973.

140
 nomică1 şi în Prognoza sociologică 2 Sociologia istorică este reprezentată de
Miron Constantinescu, cu lucrările Cauzele răscoalei lui Horia3, Despre
formaţia social-economică tribut ala 4 şi împreună cu Vasile Liveanu Problems
of History and Social Theory 5 şi H. H. Stahl, cu lucrările: Nerej, un village
d’une region archaique ®, Controverse de istorie sociala romanească7, Studii
de sociologie istorică 8 şi Civilizaţia vechilor sate romaneşti 9.
Larg reprezentată este sociologia tineretului; în acest domeniu au apărut:
„Integrarea socială a tineretului* (sub red. Miron Constantinescu)10, lucră­
rile în serie ale Centrului de cercetări pentru problemele tineretului, cuprin-
zînd aspecte ale educaţiei formării şi integrării socio-profesionale ale gene­
raţiei tinere. Dintre acestea amintim : Tineretul rural '68 (anchetă sociologică
condusă de Ovidiu Bădina, Dumitru Dumitriu, Octavian Neamţu)11; Bu­
ciumi — un sat din Ţara de Sub Munte (Ovidiu Bădina, Dumitru Dumitriu
şi Octavian N eam ţu)12; Tineret industrial. Acţiune şi integrare socială
(coord. Ovidiu B ădina)13; Tineret rural. Participare şi acţiune socială
(coord. Dan Atanasiu şi Ovidiu Bădina)14; Tineret industrial. Dinamica
integrării socio-profesionale (coord. Ovidiu Bădina, Cătălin Mamali)15;
Studentul şi societatea (coord. Fred Mahler, Achim Mihu, Constantin
Schifimeţ)16. Ca o problematică tangentă acestui domeniu sînt lucră­
rile de sociologie a educaţiei, publicate în cadrul Institutului de ştiinţe pe­
dagogice şi Laboratorului de sociologie a învăţământului ; au apărut Sociologia
pedagogică a lui L. Ţopa şi T. T ruţer17, Educaţie şi societate. Introducere în
studiul fenomenelor socio-educaţionale a lui Standtu Stoian18 şi Curs de
sociologie a educaţiei şi învăţămîntului de Aculin Cazaculă.
Studiile asupra mass-tnedia au produs: Contribuţii asupra culturii de
masă 20, Psihosociologia culturii de masă21, Tineretul şi mass-media ®.
între lucrările privind aspectele de suprastructură ale societăţii figurează :
N. Kallos Conştiinţa politică 23 şi M. Merfea Conştiinţa socialistă a ţărănimii
cooperatiste 24.
1 Editura ştiinţifica, 1972.
2 Editura ştiinţifică, 1973.
3 Institutul de ştiinţe sociale al României, 1940.
4 Probleme economice, 1973.
5 Editura Academiei, 1970.
6 Institutul de ştiinţe sociale al României, 3 voi-, 1939.
7 Editura ştiinţifică, 1969.
® Editura ştiinţifică, 1972.
9 Editura ştiinţifică, 1968.
10 Editura ştiinţifică, 1969.
11 Editura Academiei, 1970.
32 Editura Academiei, 1970.
13 Editura Academiei, 1972.
14 Editura Academiei, 1972.
15 Editura Academiei, 1973.
16 Editura Dacia, 1973.
17 Editura ştiinţifică, 1971.
18 Editura politica, 1971.
19 Facultatea de filozogie. Centrul de multiplicare al Universităţii Bucureşti, 1973.
20 Editura Academiei, voi. I, 1970; voi. II, 1971.
21 Editura ştiinţifică, 1968.
22 Centrul de cercetări pentru problemele tineretului, 1971.
23 Editura politică, 1968.
24 Editura ştiinţifică, 1971.

141
 Sociologia literaturii, cu vechi tradiţii în ştiinţa românească, începe
astăzi să se orienteze în orizonturile noilor opere: Probleme de literatură
comparată şi sociologie literară \ Paul Cornea, Originile romantismului ro­
mânesc2, precum şi lucrările lui Z. Ornea despre Sămănătorism 3 şi despre
Poporanism4.
Nu trebuie sa trecem cu vederea contribuţia sociologiei la perfecţionarea con­
ducerii societăţii, transformarea ei într-un instrument de lucru eficace al organe­
lor de partid. în acest sens sînt de menţionat lucrările Sociologia şi practica
socială ®şi Cercetări sociologice în activitatea de partid. Culegere de studii6.
De menţionat pentru munca lor stăruitoare, sociologii Centrului univer­
sitar Iaşi, a căror carte Sociologia în acţiune7 este, în felul ei, o sinteză
coordonată a preocupărilor despre sociologia forţei de muncă, care îi fră-
mîntă pe cercetătorii de azi.
S-a remarcat prin studiile sale asupra intelectualităţii ca element al
structurii sociale Emo Gali8.
Lucrări de istoria sociologiei, instructive prin datele furnizate şi profunde
prin dezbatere critică, au mai publicat: Stela Cernea : Structuralismul june-
ţionalist în sociologia americană9, Gitta Tulea : „C. W. Mills" 10, O. Bădina :
Cercetarea sociologică concretă. Tradiţii romaneştiu , volmele III şi IV din
Sociologia militans referitoare la Şcoala sociologică de la Bucureşti, M. Mâciu r
Sociologia lui Petre Andrei12 şi Z. Omea : Ţărănismul. Studiu sociologic13.
Cunoscutul istoric al filozofiei Nicolae Bagdasar a publicat o substanţială,
cercetare intitulată Teoreticieni ai civilizaţiei14.
Fără îndoială, această bibliografie nu este decît orientativă. Pentru com­
pletări recomandăm: Selected Romanian Bibliographyi C.I.D.S.P., 1970, şi
Sociologia românească azi, Editura ştiinţifică 1971, p. 161—198.
Trebuie menţionată totodată prodigioasa activitate universitară, concre­
tizată în cursuri şi prelegeri, unele editate. Pe acest plan se remarcă
prof. C. Nicuţă, I. Natanson, T. Bugnariu, I. Drăgan, Gitta Tulea, Şt. Costea,
Septimiu Krausz, Natalia Damian, Septimiu Gheloea.
Un loc aparte, prin rolul jucat în prelucrarea, coordonarea şi diseminarea
literaturii sociologice, îl ocupa Centrul de informare şi documentare în ştiin­
ţele sociale şi politice. Centrul editează sistematic o „Sociologie. Revistă de
referate şi recenzii", tui „Buletin de informare. Sociologie", precum şi o serie
de colecţii paralele de lucrări sociologice de p ro fil: „Colectivitate rurala",
„Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele sociale", „Urbanizare", „Forţa de
muncă", „Sociologia contemporană", „Metodologia şi sociologia informaţiei".

1 Editura Academiei, 1970.

2 Editura Minerva, 1972.
3 Editura Minerva, 1970.
4 Editura Minerva, 1972.
• Editura politica, 1970.
• Revista „Munca de partid", 1971.
7 Voi. I, 1972, voi. II, 1973.
8 Intelectualitatea în viaţa sociala, 1965 şi Idealul prometeic, Editura politica, 1970.
• Editura ştiinţifica, 1970.
18 Editura ştiinţifică, 1972.
11 Editura ştiinţifica, 1971. ‘
12 Editura politică, 1969.
13 Editura politica, 1966.
M Editura ştiinţifică, 1969.

142
 p r o b l e m a t ic a a c t u a l ă a so ciologiei
ÎN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA

Prima chestiune este: cum elaborăm problematica unei ştiinţe sociale?

După părerea ooastră aceasta se elaborează pornind de la datele realităţii
obiective, oidică de la da/tale realităţii sociale contemporane. Tematica socio­
logiei derivă dăm problem ele pe oare le ridică dezvoltarea societăţii contem­
porane româneşti. Această realitate obiectivă este studiată de oamenii de
ştiinţă came aleg — ţinând seama şi de importanţa problemelor, dar ţinînd
seama şi de anumite preferinţe sau preocupări personale — anumite teme
pe care le cercetează şi le elaborează.
Faptul cel mai im portant, faptul caracteristic este însă cel care rezultă
din iâniaOiiiZia colectivă a problem elor societăţii contemporane, analiză colectivă
came se face la conferinţele şi congresele acelui for sau organism care este
cea mai înaltă form ă a conştiinţei sociale, de reflectare a realităţii sociale şi
în acelaşi tâmp fonul conducător, forţa conducătoare în procesul de dezvol­
tare a so cietăţii: Partidul Comunist Român.
Congresul al X-lea al partidului a stabilit tematica, sarcinile pentru o
perioadă m ai Lungă de tim p ■— 5 and -— iar în vara anului 1972 a avut loc
Conferinţa N aţională a Partidului Comunist Român, la care s-au elaborat o
seamă de problem e şi saindni de mare însemnătate, unele imediate, altele de
lungă perspectivă.
Care sînt problem ele cele miatt importante ale societăţii româneşti con­
temporane ? Aceste problem e sînt strîns legate desarcinile importante care
exprimă cursul obiectiv al dezvoltării societăţii noastre. Prima şi cea mai
complexă este sarcina făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate
care rezultă din însăşi necesitatea obiectivă de dezvoltare a societăţii româ­
neşti contem porane. Ea n u este rezultanta unor dorinţe individuale sau co­
lective, subiective, ci este o necesitate obiectivă, de progres, de propăşire,
de dezvoltare m ultilaterală a societăţii româneşti pe făgaşul socialismului.
Este o sarcină generală în care sînt cuprinse nenumărate alte obiective
din care derivă anum ite sarcini speciale şi anum e: dezvoltarea forţelor pro­
ductive ale societăţii socialistie, pentru că o societate socialistă în general şi
socieitaitea socialistă m ultilateral dezvoltată în special trebuie să fie o socie­
tate m care înfloresc pe deplin forţele productive la nivelul cel mai în a lt;

143
aceasta presupune o dezvoltare a forţei de muncă, în primul rîmd, o creştere
a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice ale oamenilor muocii, o perfecţionare
a îndemînării şi experienţei tehnice ale oamenilor muncii, o creştere a for­
ţelor tehnice, a instalaţiilor, maşinilor, uzinelor în întreaga economie.
Oamenii, cu cunoştinţele lor tehnice şi ştiinţifice, trec înaintea tuturor,
pentru că ei sînt forţele decisive, 'hotărî,toare în procesul de dezvoltare a
forţelor productive. De cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice ale oamenilor, de
îndemînarea şi priceperea lor de a mînui instalaţiile, maşinile, depinde pro­
ductivitatea muncii individuale, productivitatea muncii sociale, factori hotă-
rîtori pentru dezvoltarea oricărei ţări.
In al doilea rînd e vorba de perfecţionarea relaţiilor de producţie. Rela­
ţiile de producţie sînt miezul, partea esenţială, a relaţiilor sociale. Relaţiile
de producţie sînt relaţiile ce se stabilesc între oameni în procesul de pro­
ducţie. Ele se perfecţionează neîncetat şi perfecţionarea lor e impusă pe de
o parte de dezvoltarea conştiinţei umane, a conştiinţei socialiste a oame­
nilor, şi, pe de altă parte, de însăşi dezvoltarea tehnicii, de dezvoltarea şi
perfecţionarea instalaţiilor, agregatelor şi maşinilor, pentru că această dez­
voltare a instalaţiilor, maşinilor şi agregatelor — acest progres tehnic —
impune şi oamenilor o ridicare a nivelului lor de pricepere tehnică şi de
îndemînare, de perfecţionare a relaţiilor dintre ei.
în legătură cu ambele probleme pe care le-am tratat pînă acum — adică
dezvoltarea forţelor productive şi perfecţionarea relaţiilor de producţie —
trebuie să subliniem că ele se produc în lumea contemporană în condiţiile
unei profunde revoluţii ştiinţifice şi tehnice. Ea se exprimă printr-un ex­
traordinar de rapid progres al cunoştinţelor ştiinţifice, tehmiloe — matema­
tice, fizice, chimice, biologice —, al cunoştinţelor economice, sociale şi al­
tele ; şi în acelaşi timp, printr-o creştere rapidă, accelerată, multilaterală a
pârghiilor pe care le foloseşte omul, pe care le foloseşte omenirea pentru
transformarea maşinilor şi — prin maşini — a naturii. Deci revoluţia ştiin-
ţifico^tehnică, ce a cuprins în ultimul sfert de veac întreaga omenire, este
puternic simţită şi în ţara noastră. în acest context mondial se dezvoltă şi
România. Bineînţeles că ea impune — ca să spunem cu un termen popu­
lar — o aooderare, ne impune să ţinem pasul cu dezvoltarea mondială. Nu
e uşor, cand ai pornit de k un nivel redus, să atingi culmea, să ţii pasul ou
nivelul mondial, cu nivelul unor ţări care au o tradiţie de sute de ani de
dezvoltare modernă. Mă gîndesc la Anglia, Germania, S.U.A., Franţa şi alte ţări.
Refarindu-mă la relaţiile de producţie, am subliniat că ele formează
miezul tuturor relaţiilor sociale, dar miezul nu coincide cu fructul. Miezul
este partea esenţială a unui fruct. Cînd ne referim la rdaţiile de producţie,
spunem că ele sînt numai o parte a relaţiilor sociale. Rdaţiile de producţie
sînt esenţiale, de exprimă rdaţiile dintre oameni în procesul social al pro­
ducţiei. Ele nu exprimă numai procesul tehnologic, ci reprezintă un com­
plex vast de raporturi între oameni, grupuri umane, colectivităţi, societăţi.
Simt relaţii variate, de la cde de familie, piînă la cde de comunitate, pînă la
cde de idd, de ordin politic. Deci există o multitudine de relaţii sociale.
De fapt, totalitatea acestor relaţii sociale, totalitatea relaţiilor şi acţiunilor
sociale, formează însăşi societatea.
în procesul făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, perfecţio­
narea relaţiilor de producţie duce şi la perfecţionarea relaţiilor sociale î«

144
 totalitatea lor. Adică* nu mai putem să despărţim relaţiile de producţie de
relaţiile sociale. Relaţiile de producţie cer o necontenita desăvîrşire; au
tendinţa de a desăvîrşi şi celelalte relaţii din societate. De aceea accentuăm
atît de m ult asupra problemelor echităţii sociale, ale eticii sociale. Toate
acestea sînt strîns legate de însuşi procesul de desavîrşire a relaţiilor socîalc.
Deci aceste relaţii de familie, de comunitate, relaţii juridice, de idei, politice
— ele însele sînt într-un proces de desavîrşire care se desfăşoară concomi­
tent cu procesul dezvoltării relaţiilor de producţie.
în procesul de desăvîrşire a relaţiilor de producţie o foarte mare impor­
tanţă o au relaţiile care sînt cuprinse în sfera democraţiei socialiste, adică
necesitatea de a spori necontenit rolul maselor populare în conducerea so­
cietăţii, în autoadministrarea societăţii. Democraţia socialistă este tocmai
forma în care se exprimă această activitate a maselor populare, este forma
în oare se exprimă rolul de conducător al propriului lor destin pe care îl
au masele populare într-o ţară socialistă. Democraţia socialistă se naşte în-
tr-o anumită formă, în procesul evolutiv care s-a desfăşurat în ani de după
Eliberare, dar ea trebuie necontenit dezvoltată, perfecţionată; este un proces
de dezvoltare, de perfecţionare a democraţiei socialiste în ţara noastră. Pro­
cesul acesta se cerc condus, el nu se desfăşoară în mod spontan. Este un
proces dialectic, condus de către partea cea mai avansată a societăţii. Şi
lucrul acesta este cu atît mai adevărat, cu d t, dacă partidul — din imposi­
bilitate sau presupunînd prin absurd — nu ar îndeplini acest rol, în mod
necesar societatea ar cădea sub influenţa unor forţe contrarii. Reamintim
situaţia din Ungaria (1956— 1957) şi din Polonia (1970). De aceea este atît
de im portant ca forţele avansate, conştiente, înaintate, să ghideze, să con­
ducă necontenit şi cu o mană forte societatea pe drumul desăvîrşirii, perfec­
ţionării democraţiei socialiste.
în aceasta constă rolul partidului, ca forţă conducătoare şi rolul statului
în societatea socialistă.
Lupta pentru pace. Despre pace s-a scris şi vorbit foarte mult în istoria
omenirii; nu există un subiect mai vast tratat ca problema păcii. Discursu­
rile politice ale marilor autori ai antichităţii se refereau totdeauna la pace.
în perioada Renaşterii a apărut Querela pacis de Erasm din Rotterdam,
care arată însemnătatea în acea epocă a problemelor păcii. însă, practic,
pentru pace s-a făcut destul de puţin. Şi ceea ce se poate realiza în epoca
noastră este tocmai să încercăm să ajungem la anumite acorduri colective,
Ia anumite forme organizatorice pentru a asigura pacea, la securitatea co­
lectivă.
în 1973 s-a desfăşurat Conferinţa europeană de la Helsinki. Conferinţa
pentru securitatea colectivă în Europa îşi propusese să dea o formă orga­
nizatorică luptei pentru pace, adică să găsească pe acest continent formele
unei păci durabile pe calea securităţii colective europene. în această proble­
mă mare, Rom ânia socialistă are poziţii dar definite prin documentele
P.C.R., prin auvîntările secretarului său general Nicolae Ceauşescu. ^
Iată deci — rezaumnd acum o seamă de probleme care rezultă din dez­
voltarea obiectivă a societăţii noastre socialiste, dezvoltare internă şi în ca­
drul in tern aţio n al: problema dezvoltării forţelor productive, problema per­
fecţionării relaţiilor de producţie, problema perfecţionării relaţiilor sociale,
întărirea, consolidarea democraţiei socialiste, întărirea rolului partidului, al

145
statului, ridicarea la un nivel tot mai înalt al rolului maselor populare, lupta
pentru pace în forme organizate adică găsirea unei forme organizate pentru
a asigura pacea pe continentul nostru şi în lume. Iată o probletm&tică impor­
tantă, oare rezidită pentru sociologie din însăşi viaţa reală.
în toate domeniile sociale dezvoltarea nsu se produce spontan, mu sie pro­
duce de la sine. Această dezvoltare se produice într-o necontenită luptă a
contrariilor: adică sînt tendinţe care duc înainte societatea şi sînt şi forţe
care caută să reţină, să oprească sau să frîneze —- mai bine-zis — dezvoltarea
societăţii. în consecinţă trebuite să constatăm că în societatea socialistă con­
tinuă să acţioneze contradicţiile sociale, adică dezvoltarea socială se petrece
în conidiţii contradictorii. Şi aoeste contradicţii se cer şi ele studiate şi
'— mai mult decît atît — se cer rezolvate, pentru că mu e vorba miumai die
studierea ştiinţifică, ci e vorba de a stabili formele, soluţiile oaine să ne per­
mită să mergem mai departe, adică să rezolvăm aoeste contradicţii şi să îna­
intam în viaţă.
Problemele contradicţiilor sînt legate de problema mare a progresului
societăţii, a programului de dezvoltare a societăţii, a prognozelor, fie mai
generale, fie mai speciale, pe termen mai îndelungat sau mai restrîns pentru
dezvoltarea sodială. Aş vrea să amintesc în aaeastă privinţă ceea oe spunea
secretarul general al Partidului Comunist Român la Conferinţa Naţionala
din iulie 1972, că „Obiectivul fundamental al partidului în etapa istorică
actuală... este făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Am putea,
deci, spune* că acesta constituie şi obiectivul strategic general al partidului
nostru în actuala etapă istorică". lanr în continuare, secretarul gieneral al
P.C.R. explică ce trebuie făcut: „Elaborarea prognozelor pe perioada
1976—1990—2000 reflectă preocuparea pentru asigurarea mijloacelor cores­
punzătoare .înfăptuirii obiectivului strategic. După cum am mai spus, avem
in vedere toate laturile activităţii economico-sodale, creşterea continuă a
bunăstării materiale şi spirituale a întregului popor. Se poate spune că prog­
nozele vor reprezenta în fapt o parte a programului general al Partidului Co­
munist Roman".
Iată ded, că, pornind de la datele realităţii obiective, ceroetînd în mod
ştiinţific această realitate, elaborînd problematica sociologiei pe baza proble­
melor sodale reale, ajungem la concluzia că ele trebuie să servească unor
prognoze, prevederi. Şi aoeste prognoze sînt necesare tocmai pentru a putea
călăuzi dezvoltarea societăţii noastre pe calea desăvîrşirii, perfecţionării ei
necontenite. Prognozele acestea nu sînt pe cîţiva ani, nu sînt planuri
anuale; ele sînt previziuni ştiinţifice pentru perioade mai mari, de 10—20—
30 de ani, deci pînă la începutul mileniului al treilea.
Prognozele trebuie să fie în primul rînd prognoze social-teoonomice ; ele
trebuie să se situeze pe tematica dezvoltării social-economice pe ramuri i
prognoza dezvoltării torţelor productive, prognoza transformărilor struc­
turilor sociale, prognoza dezvoltării industriale, prognoza dezvoltării coope­
raţiei agricole, prognoza folosirii pârghiilor stimulatoare pentru stimularea
forţei de muncă, prognoza creşterii economice generale. D ed, după ce am
examinat pe ramuri, examinăm dezvoltarea venitului naţional, a produsului
social, a nivelului de trai etc. Mai trebuie să facem prognoza în domeniul
dezvoltării culturale. Dar şi aid se pot elabora prognoze pentru dezvoltarea
bazei materiale a culturii, adică a şcolilor, a instituţiilor culturale ; prognoze

146
pentru dezvoltarea mijloacelor tehnice ale culturii (ale cinematografiei, tele­
viziunii, radioului) şi pentru alte părţi componente ale bazei materiale a cul­
turii. Totalitatea chestiunilor oe se referă la nivelul de trai, de cultură, la
viaţa spirituală şi morală formează ceea ce numim în sociologie calitatea
vieţii.
Iată şi partea finală a problematicii cane rezulta pentru sociologie nu
numai din dezvoltarea trecută şi actuală a societăţii noastre, ci şi din nece­
sitatea de a prevedea dezvoltarea viitoare.
în acelaşi tim p cu cercetările fundamentale, la care ne-am referit — care
se faic atît pe haza unor studii de documentare bibliografică sau documen­
tare socială — se desfăşoară o cercetare pe teren, adică în însăşi realitatea
obiectivă sociala. Iată câteva cercetări mai importante necesare pe teren: cu
privire la formarea şi asigurarea necesarului de forţă de munca ,* calificarea
şi perfecţionarea muncitorilor ; educarea tineretului prin muncă; legarea în­
văţământului de producţie ; atragerea în muncă a femeilor; cointeresarea
materială a celor ce muncesc; perfecţionarea formelor de stimulare a mun­
cii ; acordul global în agricultura socialistă; dezvoltarea comunelor. Toată
această problematică, în care intra şi economia şi altele, se studiază conco­
mitent.
O altă temă mare de cercetare asupra dezvoltării structura sociale a so­
cietăţii noastre : noua structură de clasă, clasele şi păturile sociale existente,
contradicţiile existente între categoriile sociale, schimbări în structura cla­
selor, afirmarea rolului conducător al clasei muncitoare, structura ţărănimii
oooperatiiste, rolul intelectualităţii în condiţiile evoluţiei tehnicii, organiza­
rea socială şi perspectivele dezvoltării societăţii româneşti, raportul dintre
interesele generale şi interesele personale în societate.
A treia mare tematică este aceea a dezvoltării conştiinţei socialiste a ma­
selor : cu privire la climatul social al întreprindem, contradicţii şi tendinţe
în dezvoltarea conştiinţei clasei muncitoare, conducerea activităţii sodai-
culturale.
în fine, sînt cercetările zonale în legătură cu diferite procese sociale : pro­
cesul de industrializare şi ^procesul de urbanizare, prooesiul de cooperativi­
zare, consolidarea cooperaţiei ţărăneşti şi meşteşugăreşti. Sînt o serie de pro­
cese în curs de dezvoltare care merită să fie studiate atent. S-au desfăşurat
pînă acum oercetări numeroase în judeţele Arad, Argeş, Braşov, Cluj, Dolj,
Iaşi, Timişoara, Vaslui, Vrancea. Aceste cercetări vor continua în judeţul
Tulcea, la Reşiţa, în Crişana, Maramureş, Hunedoara. în toate aceste judeţe
şi zone s-au făcut şi se vor face cercetări în continuare asupra realităţii
obiective sociale în legătură cu temele şi cu procesele pe care le-am amintit.
Importanţa cercetărilor zonale consta in faptul că ele pun sub reflector
desfăşurarea anumitor procese sociale în marile complexe ale ţării.
Desigur o zonă este delimitată geografic, adică ea cuprinde un teritoriu
şi o populaţie determinată cane trăieşte pe acest teritoriu. Dar semnificaţia
sociologică a termenului de zonă este mult mai complexă. în legătură cu
aceasta problemă, a avuit loc la Iaşi, la 10 decembrie 1971, o amplă dezbatere
organizată de Secţia de sociologie a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice
şi de Centrul de ştiinţe sociale din Iaşi, privitoare la conceptul sociologic de
147
zonă. Dezbaterea a exprimat tocmai complexitatea acestei noţiuni sociologice
şi necesitatea ca ea să fie cat mai larg delimitată şi definită.
Critica făcută de George Vîlsan (Opere alese, p. 622—623) concepţiei
sociologice a moraognaiftern satelor (D. Guşti) şi proiectul său de a studia
zone erau întemeiate.
Este necesar să subliniem faptul că într-o zonă sociologică sînt indisolubil
împletite mari colectivităţi, oraşe şi sate, mediul urban şi mediul rural, popu­
laţia urbană şi populaţia rurală ; economia unei zone cuprinde atît industria,
agricultura, creşterea vitelor, transporturile, comerţul cît şi probleme de
creştere a veniturilor populaţiei şi de nivel de t r a i ; viaţa socială a unei
zone este alcătuită din complexitatea relaţiilor sociale, ctaire cuprind, în pri­
mul rînd, relaţiile de producţie, dar inidiud, în acelaşi timp, relaţiile juridice,
relaţiile morale, relaţiile de familie, relaţiile culturale, relaţiile politice şi
altele.
în lucrarea noastră Cercetări sociologice 1938— 1971 subliniam faptul că
o zonă este o unitate dinamică în raport cu procesele care se produc în inte­
riorul e i; de asemenea că Jimitele, conturul, sfera, aria zonei sînt deter­
minate tocmai de mişcările corelate care se petrec înăuntrul acestei unităţi
teritoriale şi sociale".
Zonele sociologice considerate ca unităţi eocxnomioo-sociale şi geografice
exprimă intercondiţionarea tuturor trăsăturilor şi elementelor, interdepen­
denţa şi interacţiunea lor. O zonă cuprinde un complex de relaţii economice
şi sociale specifice, conturate şi corelate pe baza anumitor coordonate.
în viaţa socială a unei zone, concepută deci ca o unitate dinamică sooial-
eoonomică şi culturală, se petrec diferite procese de industrializare, de urba­
nizare, de cooperativizare, de ridicare a nivelului cultural, de ridicare a ni­
velului de trai, toaite aceste procese se împletesc şi se întrepătrund.
Studiul acestor procese sociale este de primă importanţă pentru investigaţia
sociologică. Cercetările se fac pe baza unui program stabilit de centrul care
conduce cercetarea şi de către un colectiv de cercetători care participă atît la
adunarea datelor cît şi la prelucrarea acestora şi la elaborarea studiului final.
Problematica socială are un caracter obiectiv şi se evidenţiază ea însăşi
în faţa cercetătorilor; dar formularea acestor probleme, modul cum ele sînt
exprimate depinde de puterea de pătrundere şi de înţelegere a realităţii obi­
ective, pe care o are fiecare cercetător. Din acest punct de vedere, pregăti­
rea teoretică şi epistemologică are o importanţă deosebită. De felul cum
cercetătorul înţelege problema pe care o ridică realitatea obiectivă, de modul
cum o formulează tematic, depinde în mare măsură calitatea, justeţea şi ni­
velul cercetării.
Desigur că acestea trebuie urmate de o temeinică şi multilaterală docu­
mentare, de o profundă analiză a problemelor, de o minuţioasă pregătire a
soluţiilor; dar toate au ca punct de pornire modul de înţelegere şi formu­
lare a problemei, pregătirea teoretică, epistemologică şi metodologică a omu­
lui de ştiinţă.
Referindu-ne la minuţioasa pregătire a soluţiilor nu înţelegem şi adopta­
rea deciziilor : „hcxtărîrea" este un drept al faiatoriului politic, ceea ce trebuie
însă să realizeze cercetarea sociologică este să pună la dispoziţia organelor
politice studiile finalizate, cu propuneri şi alternative, cu elaborare de solu­
ţii care să permită luarea hotărîrilor necesare.

148
 UNITĂŢILE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ
DIN ROMÂNIA ŞI MODUL CUM ACESTEA
RĂSPUND COMENZII SOCIALE

în ţara noastră există astăzi o reţea destul de puternica de unităţi de cer­

cetare sociologică. Deşi ele s-ap înfiinţat în ultimii opt ani, numărul aces­
tora este în creştere, iar activitatea lor se lărgeşte continuu. Este caracteris­
tic faptul că, în general, ele se oaupă de marile probleme pe care — după
cum am arătat — le creează, le formulează însăşi societatea.
în primul rînd, în centrul preocupării unităţilor de investigaţie este
chestiunea industrializării socialiste a ţării, privită însă nu sub aspectul tehno-
logic-economic, cd sub aspectul implicaţiilor sociale şi politice. Toate cerce­
tările care s-au făcut în ultimii ani de către Laboratorul de sociologie al Uni­
versităţii Bucureşti, unele din cercetările făcute de Centrul de cercetări pen­
tru problemele tineretului, multe din cercetările făcute de Centrul de socio­
logie al Academiei, în fine, investigaţiile însemnate făcute la Cluj, Iaşi, au
examinat această problemă nu nuimai sub latura sa generală — aş spune
aşa — de teorie socială, ci prin cercetări directe de teren şi prin concluzii
desprinse în urma cercetărilor concrete. Procesele sociale de industrializare
şi de cooperativizare socialistă s-au suprapus şi împletit în ultimul sfert
de veac.
Au apărut o seamă de lucrări ştiinţifice pe tema implicaţiilor sau conse­
cinţelor sociale ale industrializării şi am putea menţiona îndeosebi pe cele re­
feritoare la procesiul de urbanizare în diferite zone ale ţării şi la implicaţiile
sociale ale procesului de industrializare şi urbanizare.
Un al doilea grop de preocupări a fost legat de problema structurii so­
ciale a României. în ultimele două decenii şi jumătate, profundele transfor­
mări revoluţionare ce s-aiu produs în ţara noastră aiu avut serioase urmări
pozitive în ceea ce priveşte structura socială a ţării noastre. Au dispărut
clasele posesoare ale mijloacelor de producţie, inclusiv ale pămîntului, care fo­
loseau aceste mijloace de producţie pentru a exploata munca semenilor lor;
deci o trăsătură fundamentală a schimbărilor petrecute m structura socială
a României este tocmai dispariţia claselor exploatatoare. Dar schimbări im­
portante s-au petrecut în înseşi clasele şi păturile muncitoare. Folosesc acest
termen pentru a desemna pe toţi cei care trăiesc prin munca lor proprie în
cadrul unor relaţii socialiste de muncă ; în primul rînd muncitorii din fa-
149
brici, muncitorii cooperatişti, ţăranii cooperatişti, intelectualii salariaţi şi în
general pe toţi cei ce muncesc în unităţi socialiste şi îşi asigură existenţa
prin munca lor proprie. Şi în aceasta privinţă s-au petrecut schimbări pro­
funde, în special prin creşterea considerabilă a clasei muncitoare, nu numai
a rolului ei în societate — pentru că rolul ei este astăzi hotărîtor îin socie­
tate— dar şi în oeea ce priveşte numărul muncitorilor, în ceea ce priveşte
calificarea, pregătirea, profesionalizarea lor, în ceea oe priveşte nivelul cul­
tural, nivelul lor de viaţă; deci importante mutaţii cantitative şi calitative
care s-au produs în rîndurile claselor muncitoare. Ţărănimea muncitoare,
care înainte trăia din folosirea propriilor sale mijloace de producţie şi îşi
gospodărea unitatea economică individuală a trecut — îmcepînd din 1949
pe calea cooperativizării. Şi o foarte mare parte — peste 80% din ţărănime —
este cuprinsă astăzi în relaţiile cooperatiste de producţie agricolă şi aici o
transformare fundamentală înăuntrul acestei importante categorii sociale,
ţărănimea muncitoare. Faţă de plugarul individual dinainte, de acum un sfert
de veac, astăzi, ţărănimea este o dasă cooperatistă, o clasă care trăieşte pe
baza relaţiilor de producţie cooperatiste.
Sigur că aici s-a produs şi o interferenţă de procese şi de transformări
sociale, pentru că s-au suprapus procesul de industrializare şi procesul de
cooperativizare şi mecanizare a agriculturii. Interferenţa aceasta a dus prin­
tre altele şi la rezultatele organizării economice la care ne-am referit mai
înainte şi ale organizării, în general, sociale nu numai în sens zonal de tre­
cere de la sat la oraş, ci şi in sensul social al schimbării structurii sociale şi
profesionale. Interferenţa aceasta a avut efecte şi în legătură cu însăşi orien­
tarea tineretului din sate, adică tineretul care înainte se orienta spire mese­
riile agricole, în tot mai mare măsură s-a orientat spire activităţi industriale,
spre marile şantiere de construcţii, spre activităţi intelectuale. Deci tineretul
rural s-a reorientat în bună măsură, în legătură cu profundele transformări
de industrializare, urbanizare, mecanizare, cooperativizarea agriculturii. Este
ştiut faptul că procesul de cooperativizare — şi în general socialismul —
în agricultură eliberează forţa de muncă din sate şi o pune la
dispoziţia industriei şi activităţilor intelectuale ; luicrind cu mijloace tehnice
perfecţionate pământul, se poate asigura desfăşurarea muncilor agricole cu
un număr mai mic de oameni şi pe suprafeţe întinse. Ga urmare, un număr
important de tineri pot să se dedice altor activităţi: industriale, de con­
strucţii, de ordin intelectual, cultural, învăţămînt şi altele.
Deci, iată s-au ridicat o seamă de probleme în legătură cu orientarea
şi integrarea tineretului în diferite activităţi sociale. în această privinţă, uni­
tăţile de investigaţie sociologică au desfăşurat largi cercetări. A apărut o
instituţie specială pentru investigaţii multidisiciplinare au privire la proble­
matica tineretului, şi chiar de la întemeierea Laboratorului de sociologie al
Universităţii Bucureşti, în noiembrie 1965, pe prim plan — întrucît acest
laborator s-a născut chiar în Ministerul învăţămîntului — au fost puse pro­
bleme ale integrării sociale şi orientării sociale a tineretului. Dealtfel în
primii ani, Laboratorul de sociologie al Universităţii Bucureşti a purtat nu­
mele de Laborator al învăţămîntului şi s-a ocupat foarte îndeaproape — tipă­
rind şi două cărţi Cercetări sociologice contemporane, Integrarea sociala a
tineretului — de problema tineretului. Aceste cărţi au tratat tocmai chestiu­
nea noii orientări şi diferenţieri în orientarea tineretului din ţara noastră.

150
 O preocupare permanenta a sociologilor români a fost p aceea de a con­
tribui la elaborarea planului de sistematizare administrativ-teritorială a Ro­
mâniei ; alături de economişti, arhitecţi, planificatori, statisticieni, demografi,
sociologii au un anum it rol în elaborarea acestui .plan de însemnătate naţio­
nala care va duce la o reaşezare a proporţiilor şi corelaţiilor dintre mediile
urban şi rural.
Am m enţionat deci cîteva preocupări centrale ale unităţilor de investi­
gaţie sociologică ; marile procese de industrializare, urbanizare, cooperativi­
zare, schimbările în structurile sociale în România, problema tineretului,
problemele sociale ale tineretului, sistematizarea administrativ-teritoriala a
României. Am putea adăuga numeroase alte preocupări, teme, care au fost
în centrul atenţiei acestor laboratoare şi unităţi de investigaţie, dar mă opresc
la enunţarea celor de importanţă mai deosebită.
Reluarea parţială a ceraet arilor sociologice m 1951 şi a învăţămîntului
sociologic în 1965 au impus şi o curăţire a terenului în domeniul teoretic
şi metodologic.
în perioada aceea, odată cu reluarea acestor studii, au apărut şi destui
diletanţi, improvizaţi sociologi, care fără nici o pregătire, fără nici o disci­
plină ştiinţifică prealabilă, au invadat cîmţpul de activitate, încercînd sa
facă — aş spune „negoţ" sociologic, adică să valorifice pentru interesele
lor personale faptul că sociologia era din nou în atenţia forurilor superi­
oare sociale şi politice, după cum s-au reactivizat cu sprijinul unor edituri
mai ales al Editurii ştiinţifice — urnele încercări ale sociologilor vechi,
care au încercat să prezinte surogatele lor drept sociologie marxistă. în spe­
cial unii din foştii membri ai Şcolii lui D. Guşti, care în cadrul acelei şcoli
intraseră în conflict cu profesorul tocmai din casuza orientării lor ideologice
şi politice de dreapta, au devenit extrem de activi după 1965 şi au început
să dea lecţii de marxism, de sociologie marxistă celor care au mers pe acest
drum şi celor care începeau să meargă pe acest drum, dacă mă refer la
tineri, în mod consecvent. Deci a trebuit să se dea o replica acestor ten­
dinţe şi replica urma să fie şi de natură teoretică prin apărarea ou fermi­
tate a poziţiilor, a tezelor, a punctelor de vedere marxiste împotriva acelor
alterări de ordin subiectivist sau individualist, nemarxist, şi in acelaşi timp
şi o replică metodologică, care să apere această ştiinţă renăscută de invazia
diletanţilor şi sociologilor improvizaţi.
în aceste condiţii, în 1969 a fost organizat un simpozion, o mare con­
sfătuire, a tuturor celor care se situau pe poziţii marxiste şi în acelaşi timp
căutau să exercite activitatea de sociolog cu conştiinţă şi rigoare ştiinţifica.
Acesit simpozion metodologic care a avut loc la Academia de Studii Econo­
mice — Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice nu fusese creată încă — a
jucat în condiţiile date un rol foarte important prin faptul că a întrunit
aproape 200 de oameni de probitate şi rigoare ştiinţifică, cercetători serioşi
şi conştiincioşi în diverse domenii ale sociologiei, care toţi se situau pe po­
ziţiile marxismului şi ale concepţiei materialist-istorice în ştiinţele sociale.
Rezultatul acestui simpozion a fost un volum intitulat Metode fi tehnici in
sociologie, dar — am putea spune — rezultatul de durată a fost faptul că
prin discuţiile oe s-au purtat la simpozion, prin lucrările acestui forum, frontul
unic al sociologilor înaintaţi, al sociologilor marxişti, a fost consolidat, şi au
fost înlăturaţi şi puşi în situaţia de a se ridiculiza cei care erau adepţii im-

151
provizaţiilor, diletantismului. Putem spune că momentul acesta din 1969 a
reprezentat o faza de serioasă consolidare a sociologiei ştiinţifice româneşti
şi în domeniul învăţămîntului şi în domeniile cercetării.
In fine, o a treia acţiune importantă desfăşurată în această perioadă de
opt ani a fost aceea de a sprijini apariţia unor centre zonale de cercetări
sociologice. Niciodată nu am fost adepţii punctului ^de vedere că sociologia
în România se reduce la Bucureşti şi că şcoala soiciologica există num ai la
Bucureşti; pentru noi important era ca atat cercetarea sociologică, cît şi
învăţănuntrud sociologic să se dezvolte în toate centrele universitare şi die
învăţământ ale ţării noastre ; nie referim în primul ^rînd la Cluj, Iaşi, Braşov,
Timişoara, Craiova, Sibiu, Bacău. Şi înitr-adevăr Ministerul Educaţiei şi învă­
ţământului a areait la Iaşi şi GLuj premisele necesare pentru o activitate sus­
ţinută prin înfiinţarea unor laboratoare de sociologie în aceste centre. De
asemenea, a fost sprijinită apariţia unor cursuri de sociologie la institute
specializate în probleme mai restrînse, dair legate direct de profesiunea res­
pectivă ; spre pildă la Instituitul de Mine din Petroşani, instiitiut care pregă­
teşte ingineri de mine, s-a constatat necesitatea să se înfiinţeze u n curs de
sociologie industrială, tocmai pentru a pune la dispoziţia acestor viitori
ingineri cunoştinţele sociologice necesare pentru activitatea lor în mine, în
uzine, în unităţile de producţie. A ju apărut şi cursuri de sociologie indus­
trială, de sociologia unor profesii, unor anumite ramuri de activitate, în di­
ferite institute specializate din ţară. Treptat, o amploare maa mare au luat
cercetările sociologice din GLuj, care —^ după Bucureşti — sie sitoează pe
primul loc. în ultima vreme se constată o înviorare a activităţii sociologilor
ieşeni; de asemenea, o îmbucurătoare activitate a sociologilor din Timi­
şoara, Braşov, Petroşani, Craiova, Bacău, Piteşti, Sibiu. începuturi în acest
domeniu există şi în alte centre c a : Reşiţa, Arad, Galaţi, însă sînt începu­
turi care nu au liuait o amploare mai deosebită încă, dar sîntetm convinşi că
in viitor se vor dezvolta. De fapt, în concepţia noastră va fi de dorit ca să
existe unităţi de cercetare sociologică în toate centrele de judeţ, în toate
reşedinţele judeţene din ţară : adică în fiecare judeţ — fie industrializat, fie
mai puţin industrializat — în centrul judeţean să existe o unitate de cerce­
tare sociologică, unitate care să poată lucra sub îndrumarea comitetului ju­
deţean de partid, a consiliului popular judeţean şi sa poată, prin unele din
investigaţiile sale, să schiţeze anumite propuneri şi soluţii pentru forurile de
decizie judeţene.
Dacă am face o rapidă examinare a situaţiei din ţară, am puitea spune
astăzi că din 40 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, noi avem în mo­
mentul de faţă nuclee sociologice în 12 judeţe — ded. o treime din t o ta l;
via trebui să stăruim în anii viitori ca să fie încadrate cu unităţi sociologice
toate judeţele ţării. Dar acest număr redus se explică şi prin faptul că în
primii ani după reluarea învăţământului sociologic tu i erau încă noi cadre
formate, pentru că ciclul de învăţămînt era de patru ani (chior dacă s-a
început învăţământul sociologic în 1966, prima promoţie de sociologi — care
a cuprins un număr foarte restrîns, numai 27 de sociologi — a ieşit de pe
băncile facultăţii abia în anul 1970, după patru ani). Deci nu am avut decît
puţine promoţii pînă acum. Odată cu sporirea numărului de intrări în fa­
cultatea de sociologie — se pare că numărul s-a stabilit la 70 pe an — deci,
odată cu promoţiile de ordinul a 70 de sociologi, vom putea să trecem la

152
o încadrare a tuturor judeţelor ţării cu sociologi. Faţă de situaţia din
1965— 1966 este fără îndoială un rezultat important faptul ca avem în afara
de Bucureşti un num ăr im portant de centre judeţene cu nuclee de cercetări
sociologice.
Trec acum la ^examinarea şi prezentarea cîtorva din aceste unităţi de
cercetare sociologică.
Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice are un Centru de cercetări so­
ciologice, care a studiat tocmai procesele la care m-am referit mai înainte,
şi anume : industrializarea, urbanizarea, transformările din mediul rural, mu-
taţiile din stru ctu ri sociale ; a realizat anumite cercetări în domeniul socio­
logiei industriale, al sociologiei ruirale, în problema bugetului de timp al
agricultorilor, problem a forţei de muncă din cooperativele agricole de pro­
ducţie. în preocupările acestui centru au intrat aproape toate marile pro­
bleme sociale, şi deci marile probleme sociologice; o atenţie deosebită va
trebui să aoorde lucrărilor legate de planul de sistematizare, în/trucît acesta
nu este num ai apanajul inginerilor şi arhitecţilor, că asupra lui va trebui
să-şi spună auvîntul foarte serios sociologii şi economiştii. E vorba de planul
de sistematizare a tît la nivelul naţional cît şi la nivel zonal, pe oraşe şi
comune.
In m om entul de faţă, tema prioritară la acest centru este „Structuri so­
ciale ale Rom âniei contemporane*, o altă direcţie de cercetare se realizează
prin tem a „Stim ulente materiale şi morale în agricultura cooperatistă" şi, in
fine, se continuă lucrările privitoare la sociologia industrială.
U n alt nucleu im portant de cercetări sociologice se află la Academia de
învăţământ social-politic „Ştefan Gheorghiu* de pe lîngă C.C. al P.C.R.,
unde lucrează cîţiva eminenţi sociologi, care dealtfel îşi desfăşoară activi­
tatea în strânsă legătură şi cu catedra de sociologie a Universităţii Bucu­
reşti. S-au desfăşurat împreună cu oamenii de ştiinţă de la Academia „Ştefan
Gheorghiu" cercetări privitoare la fluctuaţia forţei de muncă în unele între­
prinderi industriale, cercetări elaborate sub îndrumarea comitetelor de partid
din întreprinderi în anii 1970 şi 1971. Cercetătorii de la Academia „Ştefan
Ghieorghiu" aiu atacat apoi o temă interesantă — „Tipologia satului roma­
nesc contem poran", adică încercarea de a grupa tipologic transformările
satelor rom âneşti. S-au desfăşurat cercetări în domeniul ştiinţei conducerii
societăţii, în legătură îndeosebi cu experimentul de la Dolj, despre care voi
mai aminti.
La Academia „Ştefan Gheorgihiu", ca şi la Universitatea Bucureşti, cer­
cetările se desfăşoară de către cadrele didactice împreună cu studenţii. Acesta
este un mare avantaj şi pentru cei de la Academia „Ştefan Gheorghiu" ca^ şi
pentru U niversitate, pentnu că, în felul acesta, încă de pe băncile facultăţii
studentul e orientat spre cercetare.
La Institutul de filozofie al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a
existat şi continuă sa fiinţeze un sector de cercetare sociologica. Acest sector
cuprinde cîţiva cercetători de valoare, care au început, încă din 1961, a
studia anumite probleme ale ştiinţei sociologice în România ca „Profilul
spiritual al clasei muncitoare", lucrare tipărită în 1964, dar mai ales au
dezvoltat cercetările lor, în ultimii opt ani, pe teme de sociologie industrială,
în lucrări privitoare la : mişcarea inovatorilor, probleme ale structurilor

153
sociale, pe probleme ale integrării profesionale a muncitorilor, despre resursele
umane ale întreprinderii. Cercetătorii din sectorul menţionat au colaborat cu
catedra de sociologie a Universităţii, cu laboratorul de sociologie, în cercetarea
procesului de urbanizare la Braşov şi au adus o contribuţie foarte importantă
la simpozionul organizat în 1969, pe probleme de metode şi tehnici în
sociologie. în domeniul sociologiei rurale, acest sector de la Institutul de
filozofie a studiat sub titlul de „Două sate" probleme de structuri sociale,
de dezvoltare dinamică şi socială în dteva din satele României. De asemenea,
s-au continuat cercetările în domeniul conştiinţei sociale, al sociologiei culturii,
problemelor de comunicaţie şi cultură. Avînd în general o activitate susţinută,
mai ales în ultima vreme, cercetătorii de la Institutul de filozofie al Aca­
demiei de Ştiinţe Sociale şi Politice au atacat şi teme de ştiinţa conducerii
societăţii, din care se pot menţiona dteva lucrări: Teoria reglării sistemelor
sociale * şi Sociologia şi ştiinţa conducerii **.
Cel mai vechi (1965) şi cel mai activ laborator sociologic din Bucureşti
este cel al Universităţii care întruneşte în echipe activitatea profesorilor
Facultăţii de filozofie. Tematica sa a fost enunţată anterior.
O instituţie importantă de cercetare a fost şi este Centrul de cercetări
pentru problemele tineretului sub conducerea prof. Ovidiu Bădina, care este
nu numai un laborator de cercetări multidisdplinaire, ci >şi o instituţie ce se
ocupă în primul rînd cu marile probleme ale orientării, profesionalizării şi
socializării, ale educării socialiste a tineretului, domenii în care întreprinde
cercetări conjugate sociologice, psihologice, economice, etice şi altele. Fiind
şi subordonat ministrului pentru problemele tineretului, în directă legătură
cu Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, acest centru desfă­
şoară o activitate largă, susţinută nu numai în Bucureşti, ci şi în diferitele
judeţe ale ţării.
Poate fi menţionat, de asemenea, Laboratorul sociologic al municipiului
Bucureşti, sub conducerea tovarăşului Gheorghe Ghepeş, care şi-a propus o
lucrare deosebit de interesantă privitoare la sistematizarea şi transformarea
socialistă a Capitalei, temă indicată de Comitetul municipal de partid, în
sufoordinea căruia se află. Sociologii de la acest laborator au elaborat o
seamă de lucrări care au fost prezentate la Comitetul municipal de partid
Bucureşti şi au putut fi folosite în legătură cu anumite orientări şi direcţii
de dezvoltare a oraşului nostru.
Dintre laboratoarele de judeţ, se relevă, în primul rînd, cele din Cluj şi
Iaşi, înfiinţate acum patru ani. Sub formă embrionară atunci, acestea au
luat o rapidă dezvoltare. Centrul sociologic din Cluj studiază probleme de
sociologie industrială, rurală, probleme ale unor procese sociale importante
în ţara noastră, iar Centrul din Iaşi a organizat o dezbatere privitoare la
sociologia forţei de muncă, pe care a şi tipărit-o într^un volum intitulat
Sociologia în acţiune ***, precum şi cercetarea sociologică a unei zone sociale
din centrul Moldovei zona Bahluiului.
în legătură cu acest din urmă studiu s-a organizat în 1971 o dezbatere
foarte interesantă la Iaşi, despre conceptul sociologic de zo n ă ; ce înseamnă

* Haralambie Ene.
** Al. Tanase şi colectiv.
*** Coordonat de profesorul I. Natansohn şi alţii.

154
zonă în înţeles sociologic, nu geografic, pentru ca în înţeles geografic prin
zonă e vorba de teritoriu, cel m ult populaţia de pe un anumit teritoriu. Or,
în sensul sociologic, conceptul de zonă e m ult mai bogat, este un concept
extraordinar de com plex, înseamnă împletirea oralelor şi satelor într-o
unitate co nturată, este de fa p t un concept care prin însăşi esenţa sa arată
îmbinarea oraşului şi satului în socialism, arată cum se dezvoltă acest echilibru
al vieţii orăşeneşti şi săteşti, dispariţia treptată a contradicţiilor dintre viaţa
orăşenească şi sătească în drum ul spre comunism şi în acelaşi timp pe plan
teoretic şi ideologic nu separă unităţile, ci le priveşte din punctul de vedere
al îmbinării, al convieţuirii şi dezvoltării lor comune în cadrul zonal.
Chiar centre mai mici din judeţe — cum a r fi Petroşanii, care nu e
reşedinţă de judeţ — dezvoltă cercetări sociologice însemnate. M-am referit
mai sus la învăţâm întul industrial de la Petroşani, dar sociologii de acolo
nu se restrîng num ai la activitatea didactică, ci desfăşoară şi o activitate
de cercetare. R ecent a av u t loc u n simpozion referitor la fluctuaţia forţei
de m uncă din Valea Jiului * şi la modalităţile de a stăvili această fluctuaţie
şi a stabiliza fo rţa de muncă în Valea Jiului. D ar nu mai puţin şi alte centre
ale ţării — fie centre judeţene sau nu — Braşov, Timişoara, Craiova, Sibiu,
Arad, Piteşti, G alaţi — s-au dezvoltat sau sînt în curs de apariţie formaţiuni
de cercetare sociologică.
Este interesantă, de asemenea, experienţa oraşului Braşov, a judeţului
Braşov, care a creat un laborator multidisciplinar (deci nu numai sociologic),
un laborator care cuprinde 7 sau 8 secţii diferite. Fiecare secţie are planul
său de cercetare,. U n a din aceste secţii este aiceea de cercetări sociologice. Şi
această secţie a conlucrat cu reprezentanţii Laboratorului de sociologie şi ai
Universităţii Bucureşti. în decembrie 1972 Laboratorul Braşov a editat un
valoros volum de investigaţii economice, ergonomice, sociologice, finan­
ciare etc.
Acum se pregăteşte u n laborator multidisciplinar la Reşiţa şi — de
asemenea — la G alaţi. Este folositoare forma aceasta de laborator multidis­
ciplinar în care conlucrează economişti, sociologi, ingineri, psihologi, — oa­
meni cu preocupări diverse, dar care cu toţii îşi coordonează activitatea
pentru în faptuirea unor cercetări valoroase şi în acelaşi timp utile.
închei acest capitol cu o referire la experimentul sociologic şi politologic
de la Craiova ; la iniţiativa Comitetului judeţean de partid Dolj, a Aca­
demiei de în v ăţăm în t social-politic „Ştefan Gheorghiu* de pe lînga C.C. al
P.C.R. şi a L aboratorului sociologic al Universităţii Bucureşti, s-a hotărît
să se desfăşoare în m od conjugat un experiment care să nu fie numai cerce­
tare, ci în acelaşi tim p şi o experimentare de metode noi de conducere socială
şi ştiinţifică ; metode noi, care să folosească şi mijloacele materiale, mijloa­
cele moderne de c a lc u l; astfel mijloacele noi de informaţie şi de calcul să
fie puse în serviciul deciziei politice. Acest experiment a început în vara
anului 1972 şi se desfăşoară sub conducerea Academiei de Ştiinţe Sociale şi
Politice, Academiei de învăţăm înt social-politic „Ştefan Gheorgihiu* de pe
lîngă C.C. al P.C .R . şi a Comitetului judeţean de partid Dolj, cu sprijinul
Laboratorului sociologic al U niversităţii Bucureşti şi al cabinetului de ştiinţa

* Organizat de Comitetul judeţean P.C.R. Hunedoara, Comitetul munidpal Petroşani

al P.C.R., de conferenţiarul Septimiu Krausz şi alţi sociologi.

155
conducerii de la Academia „Ştefan Gheorghiuif. Se urmăreşte o modelare
socială şi politică, folosirea unor mijloace tehnice perfecţionate în primul
rînd în domeniul economiei, dar nu numai în domeniul economiei, funda­
mentarea deciziilor pe care le are Comitetul judeţean de partid, pe o baza
ştiinţifică. Au fost alese probleme de ordin industrial, probleme de ordin
agricol, de comerţ, toate acestea cercetîndu-se sub unghiul de vedere expe­
rimental, adică nu se realizează nulmai o investigaţie cu propuneri finale, ci,
concomitent, se face un experiment, se introduc în realitatea socială anumite
elemente noi a căror aplicare şi dezvoltare este urmărită sistematic. Şi pe
baza introducerii acestor noi elemente se tinde la o perfecţionare şi o mo­
delare a fluxului şi sistemului informaţional, care să servească sistemului
decizional, adică hotărîrilor judeţene. Este semnificativ faptul că nu s-au
mai făout astfel de experimente în ţara noastră şi chiar în lume sînt foarte
puţine ţări cu astfel de experimente. Ceea ce deosebeşte experimentul nostru
din România, din Craiova, este tocmai faptul că pornind de la o bază
teoretică, care este concepţia marxist-leninistă, nu rămînem în cadrul de
bibliotecă, bibliografie, ci trecem în viaţa reală; se încearcă un experiment
politic, adică pornim pe o pistă nouă, nebătătorită ; introducem în realitatea
socială şi politică anumite moduri şi mecanisme noi şi urmărim rezultatele
ce se pot obţine prin introducerea acestor metode şi mijloace noi.
în . al doilea semestru al anului 1972 s-au elaborat şi introdus la Dolj
două modele matematice noi ale activităţii sociale şi economice, iar în primul
semestru 1973 s-a organizat sistemul informaţional judeţean necesar acţiunii
•viitoare.

156
 ÎNCHEIERE

Cartea aceasta rămîne o carte deschisa. Gîndirea sociologica este in plină

desfăşurare în România servind cauza măreaţă a făuririi societăţii socialiste
multilateral dezvoltate. Vor trebui adăugate necontenit mereu noi pagini
acestei cărţi, noi interpretări ale doctrinelor trecutului, noi teze pentru acti­
vitatea viitoare.
Drumul spre marxism al gândirii sociologice româneşti n-a fost simplu,
dimpotrivă a întîlnit pe parcurs numeroase şi nu uşoare obstacole; a fost
contradictoriu şi accidentat, în luptă continuă cu concepţiile sociologice
adverse. Dar forţa adevărului, puterea ideilor lui Marx, Engels şi Lemn
servite cu devotament şi abnegaţie, adesea cu sacrificii, de lucrătorii în
domeniul sociologiei, au învins. Acest spirit nou şi această abnegaţie, acest
entuziasm şi acest devotament sînt chezăşia progresului viitor atît al gîndirii
cît şi al cercetării sociologice în ţara noastră.

157
 ANEXA l

Bucureşti, 5 noiembrie 1947,

Comisiunea Ministerială pentru
redresarea economica şi stabili­
zarea monetara.
Secretariatul General

Domnule preşedinte,
Ca răspuns la propunerile D vs. din oct. şi 4 noiembrie a.c. vă comunicăm:
„Acordul de colaborare“ dintre Consiliul Superior Economic, Institutul
Central de Statistică şi In stitu tu l Social Român la care vă referiţi. înseamnă
în concepţia D -lu i Preşedinte al Comisiei Ministeriale pentru redresare eco­
nomică şi stabilizare m onetară şi a noastră că I.C.S.: şi IS .R . îşi vor îndruma
activitatea şi lucrările conform directivelor primite de la Comisiunea
Ministerială şi C onsiliul Superior Economic.
Considerăm absolut necesară o stnnsă conlucrare a cercetătorilor IS.R .
cu organele C onfederaţiei Generale a Muncii. Intenţia Dvs. de a realiza
această colaborare o considerăm justă şi pozitivă.
în elaborarea lucrărilor sale I S . R va adopta dialectica materialista a
marxism-leninismului, singura care poate duce la o interpretare justă a rezul­
tatelor obţinute p rin cercetarea monografică şi statistică a realităţii.
Din program ul D v s . m inim al ne-ar interesa în prima urgenţă anchetele
asupra pierderilor în cîm pul m uncii şi asupra bugetelor familiilor muncitoreşti.
Din program ul m axim al care nu ne pare întocmit conform unei viziuni
de ansamblu şi a unui p lan care să serieze problemele, ne-ar interesa îndeosebi:
V II 23 e) Regiunea industrială Reşiţa cu privire specială asupra centrelor
de unde se recrutează m uncitorim ea.
IV IC O raşul G alaţi ca port, centru industrial şi comercial şi regiunea
jateşului cu privire specială asupra participării populaţiei săteşti la lucrările
e wdiguire, asanare şi fertilizare a luncii Prutului.
V i Bazinul carbonifer al V ăii Jiului.
IV Regiunea Comăneşti-Moineşti-Bacău.

159
 Considerăm de asemenea că sociologia românească, fostă unilateral socio­
logie rnralăy trebuie să devină în primul rînd o sociologie urbană a centrelor
industriale şi a populaţiei muncitoreşti.
Aceasta nu înseamnă părăsirea cercetărilor în sate. Dar ordinea de studiu
trebuie să se conformeze ordinei de importanţă.
Cu deosebită consideraţiune,
ss Miron Constantinescu

P.S. Vi se aprobă subvenţia de 60.000 lei din fondul C.S.E. cu obligaţia

justificării *.

* Din: D i m i t r i e Guş t i , Opere, voi. V. Fragmente autobiografice. Autosociologia

unei vieţi. 1880—1955. Texte stabilite, comentarii, note, documente, de Ovidiu Bădina şi
Octavian Neamţu, Editura Academiei R. S. România, Bucureşti, 1971, p. 418—419.
 an exa II

VIITORUL SOCIAL*

Ţinînd seama de dezvoltarea pe care a cunoscut-o în ultimii ani cerce­

tarea sociologică în ţara noastră şi pe plan mondial, faptul ca în cadrul
unor instituţii centrale se efectuează instituţionalizat investigaţii sociologice,
cît şi de rolul pe care sociologia îl are în fundamentarea unor acţiuni de
organizare şi conducere a vieţii sociale, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice
şi Comitetul Naţional de Sociologie au preconizat apariţia revistei de so­
ciologie „Viitorul social".
Orientarea revistei a urmat indicaţiile Congresului al X-lea al P.C.R.
şi ale Gomferinţei Naţionale a P.C.R. din iulie 1972.
Apariţia revistei „Viitorul social* a fost marcată prin Cuvtntd înainte,
publicat în primul număr, în care s-a arătat necesitatea acestei publicaţii,
rolul pe care-1 are, direcţiile de orientare precum şi structura unei asemenea
reviste.
Menită să participe activ la dezvoltarea mişcării sociologice din România,
să contribuie la ridicarea nivelului teoretic şi practic al cercetării sociologice
în vederea înfăptuirii, în cele mai bune condiţii, a complexelor programe de
dezvoltare economică, socială şi cultural-educatîvă a ţării noastre în etapa
făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, revista „Viitorul social*
s-a constituit într-o tribună care să realizeze o reflectare mai aprofundată
şi o prezentare mai exactă a realităţii sociale şi o stimulare a dezbaterilor
vii şi creatoare, să contribuie la lămurirea problemelor şi înţelegerea feno­
menelor actuale.
Astfel, între obiectivele şi funcţiile sale „Vatorul social* şi-a înscris şi
realizarea unei mai strînse legături a cercetării ştiinţifice cu practica socială
şi cu învăţămîntul, încurajarea dialogului ştiinţific intern şi internaţional,
exercitarea reală a spiritului critic cu privire la doctrinele sociologice, spri­
jinirea eforturilor de elaborare şi îmbunătăţire a metodologiei, a metodelor
şi tehnicilor utilizate în cercetarea sociologică din România, stimularea cerce­
tării sociologice zonale a judeţelor şi a comunelor, participarea la elaborarea
ştiinţei conducerii, a prognozelor economico-sociale, prezentarea de soluţii
privind dezvoltarea economică şi socială care să poata fi utilizată de factorii
161
 de decizie în cadrul procesului general de fundamentare ştiinţifică a conducerii
la toate nivelele şi în toate domeniile şi sferele vieţii sociale.
Revista şi-a înscris de la început obligaţia de a informa cititorii asupra
mişcării sociologice din România şi străinătate.
Considerăm că în direcţia acestor coordonate revista a obţinut unele reali­
zări importante. Numerele apărute pînă în prezent din „Viitorul social" evi­
denţiază, în primul rînd, potenţialul sociologic existent în ţara noastră.
Semnificative în această privinţă sînt teme ca :
1. Cercetarea sociologică generală a realităţii noastre sociale, luată în struc­
tura ei de ansamblu. Aici se includ studiile generale referitoare la prognoza
dezvoltării economice şi sociale a României socialiste (Manea Mănescu), struc­
tura socială şi procesul de industrializare (Constantin Ionescu), conducerea
de către partid a procesului de dezvoltare economică (Vasile Vîlcu), politica
în domeniul ştiinţei (Ştefan Georgescu), orientări şi sarcini actuale în socio­
logia politică (Ovidiu Trăsnea) ş.a.
2. Cercetarea unor procese miacroisodiale şi a laturilor structurii' sodale.
Avem în vedere studiile referitoare la ştiinţă (Valter Roman), democraţie
(Constantin Vlad), politică, conducere etc. cît şi a interrelaţiilor dintre acestea.
3. Perfecţionarea continuă a relaţiilor sociale, a cadrului organizatoric, a
formelor şi mijloacelor de participare a maselor la conducerea societăţii, a
democraţiei socialiste ne-a condus la iniţierea rubricii Ştiinţa conducerii so­
cietăţii, menită să sprijine organele centrale şi locale în problema deciziilor.
Un aport important la realizarea acestei rubrici l-a adus Laboratorul
pentru problemele ştiinţei conducerii societăţii socialiste al Academiei de
învăţămînt social-politic „Ştefan Gheorghiu" de pe lîngă G.C. al P.C.R.,
iniţat şi îndrumat de prof. Miron Constantinescu. Menţionam, în mod deosebit,
publicarea „Experimentului Dolj“ la care au colaborat: Sergiu Tamaş,
Paul Constantinescu, Ioan Velea, Elena Lungu, Ion Iordăchel.
4. Valorificarea critică a contribuţiilor de seamă în gîindirea sociologică
clasică şi contemporană, universală şi naţională. Aici avem în vedere stu­
diile : Retrospectivă şi perspectivă sociologică, Previziunea în concepţia
sociologică a lui A. D. Xenopol de Miron Constantinescu; Sociologia
retrospectivelor de Nicolae S. Dumitru ; Precizări preliminare la studiul siste­
mului sociologic al lui Dumitru Drăgbicescu de Virgil Constantinescu; For­
malismul concepţiei sociologice gurvitchiene asupra cunoaşterii de Haralamb
Culea ; 1848 în confruntarea de idei din România de Damian Hurezeanu ;
Aspecte din viaţa social-politică şi economică a României oglindite în revista
„Viitorul social(t (1907— 1908 ; 1913—1916) de Nicolae Copoiu etc.
5. Epistemologia sociologică ca o disciplină distinctă, cît şi depistarea
funcţionalităţii ei sociale — studiile referitoare la sociologie şi politică
(N. Kallos), la raporturile dintre sociologie şi scientică (I. Goliat), dintre
sociologie şi alte discipline (VI. Trebici), de metodologie sociologică, atît de
necesare pentru buna orientare pe tărîmul cercetării în această disciplina şi
datorate unor autori ca : Miron Nicolescu, Al. Bărbat, Mircea Maliţa, Dragoş
Vaida, I. Iordăchel, N. Racoveanu şi alţii.

162
 6. Gruparea materiale în rubrica „Cercetări de teren* vizează diferite
domenii ale realităţii sociale surprinse în sociologiile de ramura. Aici sînt
incluse investigaţii din domeniile sociologiei industriale şi urbane (Gh. Chepeş,
Septimiu Krausz, O. Hoffman, Honorina Cazacu, Petre Cristea, Maria Po-
pescu, I. Velea), sociologiei agrare şi rurale (H. H. Stahl, M. Cernea, Maria
Fulea, Maria Larionescu, A. Stănoiu, L Cauc, M. Merfea), sociologiei familiei
(Natalia Daimian, Em. Mesaroş), sociologiei culturii (Miron Constantinescu,
Paul Cornea, I. Zamfirescu, H. Culea, Silvian Iosifescu), sociologiei educa­
ţiei şi învăţământului (A. Cazacu, Ştefan Costea, Petre Burloiu, Dan Grin-
dea), sociologiei tineretului (C. Mamali) ş.a.
Tot aici se cuvin a fi menţionate interesantele rubrici „Din viaţa socială
a comunelor" şi „Prezentarea sociologică a judeţelor".
Astfel, în nr. 3, 1972, a apărut articolul Experienţa C.A.P. Stoicăneşti
în creşterea producţiei şi ridicarea nivelului de trai al ţăranilor cooperatori
de Dumitru Tudose, în nr. 3, 1973, articolul Judeţul Olt — realităţi şi per-
spective de A. Stănoiu şi I. Mihăilescu.
în nr. 3, 1972, al revistei a apărut în cadrul rubricii „Prezentarea so­
ciologică a judeţelor" o amplă şi sugestivă relatare asupra unei cercetări
complexe desfăşurată în zona montană „Vrancea", sub îndrumarea prof.
Miron Constantinescu. Un aport deosebit în desfăşurarea cercetării l-a avut
conf. dr. Nicolae S. Dumitru. Acest material poate constitui o ilustrare a
feluloii în care revista contribuie prin materialele pe care le cuprinde la
elaborarea unor soluţii sociologice care să fie prezentate forurilor de decizie
în plan local şi central.
7. Problematica vizînd prognoza şi planificarea socială a diverselor la­
turi ale ansamblului social este prezenta în mai toate materialele publicate
în revistă (Mihai C. Botez, Pavel Apostol, Silviu Brucan, M. C. Demetrescu).
Menţionăm rubrica „Paginile cititorilor" în care un număr important de
cititori şi-au exprimat opiniile lor în diverse probleme sociale (locale) sau
sociologice.
S-a acordat o atenţie deosebită, pentru o mai bună informare a cititorilor
asupra mişcării sociologice din ţară şi de peste hotare, rubricii „Viaţa ştiin­
ţifică internă şi internaţională".
Celei de-a IlI-a Conferinţe mondiale de cercetare a viitorului, care a avut
loc la Bucureşti între 3—10 septembrie 1972, i-a fost consacrat un număr
special, în limba engleză, al revistei „Viitorul social" dedicat ştiinţei condu­
cerii şi cercetării viitorului în România.
Revista „Viitorul social" a devenit, pe baza hotărîrii Secretariatului C.C.
al P.C.R., principala revistă de sociologie şi politologic din România (din
trimestrul IV /l973), înscriindu-se pe linia stimulării activităţii creatoare, de
elaborare a teoriei sociale, promovării tot mai largi şi mai competente a celor
mai diverse mijloace menite să sprijine afirmarea noului în ştiinţele sociale,
în cercetarea ştiinţifică sociologică şi politologica.

163
 AXEXA iii

Pe plan internaţional activitatea sociologica românească este în plina

dezvoltare. Dacă la Congresul A.I.S. din 1966 de la Evian participarea
noastră a fost modestă, dacă la Congresul A.I.S. din 1970 de la Vama parti­
ciparea delegaţiei române a fost masivă şi dinamica, la viitorul Congres de
la Torojito, Rom ânia va fi reprezentată la un nivel calitativ superior.
Tema centrală a Congresului de la Toronto constă în dezbaterea pro-
Jblemei „Ştiinţa şi revoluţia în lumea contemporana". Cele două plenare ale
Congresului vor examina „consecinţele sociale şi politice ale revoluţiei
ştiinţifice şi tehnice", precum şi „rolul sociologului în epoca noastră: obser­
vator sau participant ?**
în grupurile de lucru ale Congresului se vor discuta numeroase pro­
bleme ca :
,
Ştiinţă tehnologie şi noi forme de diferenţiere şi integrare sociala;
Funcţii şi schimbări în cadrul sistemelor de putere;
,
Ştiinţa tehnologia şi noile profesiuni;
,
Ştiinţa tehnologia şi probleme de învăţăm m t;
Sociologia politicilor ştiinţifice şi tehnologice;
Relaţiile sociale şi problemele de personalitate într-o societate tehnologica;
Conducerea industrială, antreprenorii şi dezvoltarea economică;
Sociologia bătrîneţii ;
Probleme ale tineretului ; ,
,
Clasele sociale pe cale de apariţie clase care există fi clase pt cak e
dispariţie;
Sociologia com parativă a civilizaţiilor;
Rolul sindicatelor în societăţile contemporane;
Schimbări ale rolului fem eii în profesiune şi in familie; ^
Probleme ale inovaţiei tehnologice în ţările neindastrializate >
Criza în sociologie ;
Construirea indicatorilor sociali; , nc$ fim
, Noi tehnologii si posibilităţi de schimbare m condiţii e *
industrie;
165
 Intelectualitatea culturală şi puterea ;
Calitatea vieţii;
Renaşterea identităţii etnice şi naţionale ;
Analiză comparativă a structurilor sociale din S.U.A. şt Europa Occi­
dentală ;
Tensiuni internaţionale şi dezarmare ;
Care sînt cauzele eficienţei scăzute a cercetărilor internaţionale f
Funcţiile sistemelor de învăţămînt;
Analiza comparativă a dezvoltării sociologiei ca disciplină ;
Epistemologia cunoaşterii sociologice;
Dependenţă şi independenţă naţională ;
Studiul proceselor de luare a deciziilor;
Formalizarea în sociologie;
Programe şi calculatoare în sociologie ;
Cercetări actuale privind societatea canadiană.
Se vor organiza, de asemenea, colocvii şi seminarii pe teme noi şi
actuale.
Comisiile de specialitate vor dezbate probleme specifice ale ramurilor
sociologice.
Tematica majora a Congresului din 1974 ne permite sublinierea unor
aspecte principiale şi a altora, concrete, ale cercetărilor noastre. Vom putea
susţine cu fermitate punctele de vedere marxist-leniniste ale şcolii româneşti
de sociologie întemeindu-le pe o amplă şi profunda cercetare de teren.
Concomitent cu pregătirea pentru Toronto sociologii români vor dez­
volta necontenit relaţiile bilaterale şi multilaterale cu toate asociaţiile de
sociologi din alte ţări. în acest sens colocviile sociologice roimâno-franceze
de la Bucureşti j(l 971) şi Paris (1973) au dat bune rezultate.
Se intensifică mereu relaţiile de colaborare cu sociologii din ţările socia­
liste de care ne leagă fondul comun' de idei al aplicării concepţiei dialectice
materialiste.