Sunteți pe pagina 1din 8

c  

    

Tema 3 Structuralismul şi funcţionalismul

3.1.Paradigma structuralistă

3.2. Principalii reprezentanţi: Brentano, Helmholtz, Wundt, Titchener, Piaget

3.3. Paradigma funcţionalistă

3.4. Principalii reprezentanţi: W. James, J. Dewey

3.5. Contribuţia funcţionalismului

3.1. Paradigma structuralistă

Relaţiile dintre fenomenele psihice ca şi cele dintre fenomenele realităţii obiective au fost sesizate încă din antichitate
de gânditorii preocupaţi de problematica cunoaşterii (conexioniştii şi asociaţioniştii).

Structura (în latina: struere = a clădi, a construi) = construcţie, totalitate organizată în care părţile sunt dependente de
întreg şi, în consecinţă, solidare unele cu altele.

Structura psihică

‡ Din punct de vedere psihologic, structura este o totalitate de relaţii, între anumite operaţii şi procese psihice, care
îndeplineşte o anumită funcţie.

‡ Structura şi funcţiile îndeplinite de ea sunt inseparabile.

‡ Organizarea structurilor psihice poate fi modulară sau ierarhică.

‡ Structurile psihice sunt sisteme organizate care provoacă comportamentele = structuri de cunoaştere, structuri de
personalitate. Ele explică relativa stabilitate în timp a comportamentelor, a căror organizare (ordonare a datelor) este
dictată de organizarea structurii
comportamentele depind de relaţiile dintre componentele structurii psihice.

Structura obiectului cunoaşterii

‡ Tot ceea ce constituie obiect al cunoaşterii are o organizare a raporturilor dintre elementele componente, dintre
caracteristici, organizare care este reflectată în plan psihic în cunoaştere.
‡ La ³cunoştinţa´ noastră despre acel ³obiect´(percepţie, noţiune, idee) contribuie nu numai structura lui (obiectivă), ci
şi structurile de cunoaştere (subiective) prin intermediul cărora are loc procesul de cunoaştere. (Nu cunoaştem
obiectul ³in sine´, ci ³pentru sine´).

‡ Structura obiectivă a unei cunoştinţe / fapt de cunoaştere este evidenţiată de faptul că indiferent de instrumentul cu
care este căutată o melodie, raporturile dintre sunete se păstrează de asemenea, indiferent cine (ca timbru, registru
de voce) citeşte un enunţ, înţelesul şi valoarea lui de adevăr rămân aceleaşi.

‡ Forma ³evoluată´ a structuralismului - gestaltismul - pune accentul pe relaţiile dintre elemente mai mult decât pe
elementele înseşi (vezi percepţia).

‡ Gestaltismul susţine că există un izomorfism între structurile realului şi structurile psihice. Problema cu care se
confruntă însă gestaltismul este aceea a ponderii intervenţiei structurilor subiectului în actul cunoaşterii.

Structuralismul ca paradigmă

‡ Obiectul cunoaşterii psihologice = psihicul omului adult normal (nu disfuncţii, nu diferenţe interindividuale)

‡ Metoda = studiu analitic prin introspecţie

‡ Postulate: - adevărurile ( psihologice ) sunt de natură empirică

- gândirea şi conştiinţa constituie domeniu de studiu experimental

- introspecţia este o metodă validă de studiu

- spiritul şi corpul sunt sisteme paralele, iar legile psihologice trebuie să remarce această distincţie

- experienţa (cunoaşterii) exprimă celor două sisteme de mai sus


paradoxul dualism // monism.

‡ Principii: - conexiunea prin contiguitate este esenţială în înţelegerea structurii

- sinteza - înţelegerea structurii este dată de modul în care sunt receptate/ prelucrate conexiunile

- selecţia informaţiilor şi a experienţelor este realizată prin atenţie (nativă / involuntară, secundară / învăţată =
voluntară şi postvoluntară = automatizată)

Structuraliştii aparţin şcolii germane de psihologie. Ambiţia lor era de a face din psihologie o ³Ştiinţă exactă´, cu o
organizare a sistemelor conceptuale şi de inferenţă similare cu cele din chimie sau fizică. În încercarea de a organiza
cât mai riguros studiul fenomenelor psihice, structuralismul a fost curentul care a pus bazele psihologiei
experimentale, pe care o considera calea spre cunoaşterea elementelor şi relaţiilor în procesul relaţionării cu lumea.

I. Kant (1724-1804) era de părere ca psihologia nu poate fi decât o ştiinţă empirică, deoarece ea se ocupă de studiul
fenomenelor psihice, dar nu poate transpune fenomenele studiate în relaţii matematice şi nu poate folosi metoda
experimentală. Ambiţiile structuralismului de a descrie fenomenele psihice la nivelul elementelor şi
interdependenţelor sunt o reacţie la această viziune kantiană.

Pe de altă parte, Kant a opus viziunii empiriste a lui J. Lock ³³tabula rasa´) o concepţie radical diferită : mintea posedă
³structurii apriorice de cunoaştere´, care sunt scheme cognitive preexistente oricărui act de cunoaştere; rolul lor este
de a organiza informaţiile furnizate de organele de simţ. De fapt şi Lock admitea existenţa unui ³simţ intern´ cu rol în
organizarea mintală a informaţiilor, dar considera că acest ³simţ´ nu este aprioric, ci că el se constituie în procesul
interacţiunii cu mediul.

Suplimentar: Nicola, XI. Structuralismul, pp. 102-108.

Mânzat, IV. 5. Structuralismul genetic şi structura generativă, pp. 37-40.

3.2. Principalii reprezentanţi ai structuralismului

Fr. Brentano (1838-1917)

- face distincţia dintre fenomene şi acte

- celelalte ştiinţe studiază fenomene, psihologia studiază acte

- orice act de cunoaştere are un obiect (conţinut) şi o acţiune specifică cu actul conţinut; obiectul şi acţiunea sunt
solidare

- conştiinţa este un fenomen subiectiv de ³cunoaştere a cunoaşterii´, are ca obiect ceva real (psihicul ), dar, în acelaşi
timp, fenomenal (manifestările prin care îl cunoaştem) în sensul că subiectul cunoscător vede obiectul din
perspectiva abordării lui.

Helmholtz (1821-1894)

- a măsurat viteza influxului nervos

- consideră ca organele de simţ au o energie specifică

- senzaţiile sunt semne ale stimulilor din lumea externă, dar nu o copie / reflectare a lor.

- este întemeietorul psihometriei - tehnici de măsurare a percepţiei vizuale şi auditive


W. Wundt ( 1832- 1920)

- prin tehnicile de măsurare a fenomenelor psihice, create de el, este socotit părintele psihologiei experimentale

- considera că psihologia este o ştiinţă care studiază experienţa, trăirile şi principala să metodă trebuie să fie cea
experimentală

- avea următoarele obiective de cercetare:

‡ analiza proceselor conştiente ca elemente ale structurii (studiul experimental)

‡ descoperirea modului în care aceste elemente se leagă unele de altele în formaţiuni complexe - legi în psihologie,
deduse pe baza acestei analize

‡ determinarea mecanismelor fiziologice ale conexiunilor (aceste studii au dus la fondarea psihofiziologiei.

Concepţia lui despre psihologie a fost criticată de O. Külpe (1862- 1915), care a sesizat că în plan mintal există
³obiecte´, dar şi ³funcţiuni´, care nu se pretează la conştientizare şi analiză.

E. B. Titchener (1867-1927)

- a fost elevul lui Wundt, a plecat în SUA şi a fondat ramura americană a structuralismului. A publicat în 1898 ³The
Postulates of a Structural Psychology´

- considera că psihicul poate fi explicat prin elementele sale structurale şi funcţionale

- conştiinţa - definită ca sumă a experienţelor individului la un moment dat

- personalitatea = identificată cu ³mintea´, este o sumă a experienţelor persoanei pe parcursul existenţei sale (idei,
afecte, impulsuri); experienţele depind de persoană dar, intr-un moment ulterior, influenţează persoana

- făcea distincţia dintre stimul şi senzaţia produsă de el subiectului, subiectul nu-şi dă seama de relativitatea cogniţiei
(cunoaştere pentru sine / nu în sine), şi atribuie imaginii sale despre obiect o existenţă obiectivă şi nu subiectivă
(imaginea este în mintea noastră nu în afara ei)

- unităţile elementare de analiză: senzaţiile, percepţiile, afectele

- atributele elementelor: calitate, intensitate, claritate şi durată (a imaginii).

J. Piaget (1896 - 1980)

- Fondează structuralismul genetic al cărui postulat fundamental se referă la corelaţia şi interdependenţa dintre
structură şi geneză: ³orice structură împinge mai departe dezvoltarea şi orice dezvoltare înseamnă elaborarea unor
structuri superioare´.

- Structura = sistem de transformări, bazat pe legi proprii, care se conservă şi se dezvoltă prin însăşi transformările
pe care le generează.

- Considera că subiectul uman este un constructor de structuri mintale (sisteme de operaţii)

- Aportul său principal = viziunea dinamică asupra modului în care se formează sistemele de operaţii ale gândirii =
structuri fundamentale ale cunoaşterii umane.

- Anterior lui, viziunea psihologilor asupra acestor structuri era una statică: sistemele de operaţii erau considerate ca
raporturi şi interdependenţe între elemente, văzute în mod abstract şi atemporal.

- Meritul lui e acela că a depăşit opoziţia dintre empirismul lui Locke şi apriorismul kantian, demonstrând că sistemele
de operaţii (transformări) care fac posibilă reflectarea lumii în grade diferite de abstractizare şi generalizare, nu sunt
categorii apriorice (Kant), deşi se sprijină pe modalităţi prestabilite de funcţionare a creierului, ci se constituie stadial,
conform unor mecanisme de adaptare continua a sistemelor de operaţii la natura informaţiei procesate (asimilare -
acomodare).

- Structurile anterioare stau la baza dezvoltării celor ulterioare (ex. operaţiile senzorio-motorii pentru cele
preoperaţionale), dar la trecerea în stadiul următor nu-şi pierd identitatea, ci sunt încorporate în structurile studiului
superior.

- orice structură implică două principii corelative

‡ conservare în cursul transformărilor

‡ construcţie transformatoare legata de însăşi echilibrarea ce asigura transformarea

- activitatea structurilor = funcţionare

- funcţia = ansamblul de structuri şi funcţionarea lor (funcţie cognitivă, funcţie simbolică).

Contribuţiile structuralismului la dezvoltarea psihologiei

- Şcoala structuralistă germană şi cea americana au dus la dezvoltarea metodelor experimentale în psihologie,
contribuind substanţial la consolidarea statutului său de ştiinţă.

- J. Piaget a deplasat accentul abordării structuraliste de la viziunea statica la cea genetica.

- J. Piaget are o contribuţie importanta în studiul dezvoltării structurilor cognitive

3.4. Paradigma funcţionalistă


Scopul abordării funcţionaliste este de a răspunde următoarelor întrebări:

1) Ce funcţie îndeplineşte comportamentul (uman şi animal )?

2) Cum se realizează adaptarea la mediu?

3) Care este funcţia conştiinţei?

Influenţe din alte domenii:

- biologie - teoria evoluţiei speciilor (Ch. Darwin)

- etologie (Ramanes şi L. Morgan )

- studiul diferentelor individuale (Fr. Gallton)

Concepţia funcţionalistă

Viziunea asupra psihicului

- funcţia psihicului este de a realiza adaptarea la mediu

- actul adaptativ este unitatea de baza a adaptării

- psihologia trebuie să studieze componentele actului adaptativ

- stimularea motivaţională

- situaţia senzorială

- răspunsul

Distincţia între - fiziologie - studiul activităţilor subiacente actelor psihice

- psihologie - studiul proceselor implicate direct în adaptare

‡ Funcţionalismul considera conştiinţa ca pe o abstracţie artificială şi inutilă, la fel ca alte concepte (inteligenta,
puterea voinţei)

‡ Functionaliştii au o viziune monista asupra raportului psihic-corp a orice modificare la nivelul psihic se reflecta în
procesele fiziologice.
‡ Postulatele funcţionalismului

- orice activitate este determinată de stimuli

- stimulii motivaţionali şi senzoriali sunt izofuncţionali

- comportamentul este intrinsec, adaptativ şi intenţional

- orice răspuns modifică situaţia-stimul, comportamentul fiind un proces continuu.

‡ Studiul experimental al adaptării

- studiul relaţiei stimul-răspuns // motiv-comportament în situaţii de învăţare şi rezolvare de probleme, stres, etc.

- cuantificarea datelor (analiza factorială).

‡ Explicarea dezvoltării comportamentelor complexe

- procesul de bază = învăţarea

- baza învăţării : conexiunile şi transferul

- comportamentele adaptative sunt selectate şi reţinute în funcţie de imperativul mediului

3.5. Principalii reprezentanţi ai funcţionalismului

W. James (1842-1910)

- abordare pragmatică în studiul fenomenelor psihice

- datele sunt validate în funcţie de consecinţe, valori, utilităţi.

- obiectul de studiu al psihologiei este comportamentul

- l-a criticat pe W. Wundt pentru ca este prea ´cantitativ´ ± ³reduce grandoarea psihicului uman la scale numerice´

- vede comportamentul ca pe o rezultantă a influenţelor interne şi exterioare


- s-a preocupat de studiul conştiinţei, a cărei funcţie majoră este în supravieţuire şi adaptare, conştiinţa realizează
unitatea psihica a individului; este întotdeauna subiectivă şi personală, este continuă, selectivă, fiind un proces
neîntrerupt (fluxul conştiinţei)

- considera că una din marile probleme ale psihologiei este studiul condiţiilor conştientizării.

J. Dewey (1859-1952)

- a fost filosof, pedagog, psiholog

- autor al primului tratat american de psihologie (1886)

- a introdus în psihologie conceptul de arc reflex

- a considerat că behaviorismul (din acea epocă), simplifică excesiv explicaţia adaptării, reducând-o la schema S-R,
pentru că este vorba, de fapt, de o coordonare globală a comportamentului, mult mai complexă decât un răspuns la
un stimul.

- finalitatea oricărui comportament este adaptarea, finalitatea ultimă a adaptării individului este perpetuarea speciei.

Contribuţia funcţionalismului

- accentul explicaţiei fenomenelor psihice este pus pe scop şi utilitate

- metodologia folosită este foarte diversă: de la metode experimentale riguroase la introspecţie

- domeniul psihologiei este redus la funcţiile psihice în procesul general al adaptării organismului la mediu

- a stimulat dezvoltarea psihologiei experimentale

- a pregătit alte şcoli (behaviorismul)

Suplimentar: Nicola, XII. Funcţionalismul, pp. 109-114.