lOMoARcPSD|8161290

Deficienta mentala - psihologie clinica

Psihologia educatiei (Universitatea din Oradea)

StuDocu nu este sponsorizat sau avizat de nicio universitate

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)
 lOMoARcPSD|8161290

Întârzierile în dezvoltarea mentală

Delimitare conceptuală
Cea mai utilizată definiție modernă este, se pare, cea folosită de Asociația Americană
pentru Deficiență Mentală (AAMD), care definește întârzierea mentală ca o „o funcționare
intelectuală generală semnificativ sub medie, care a început în timpul perioadei de dezvoltare
și se asociază cu o deficiență a comportamentului adaptativ” (Tudose și colab., 2002).
Esquirol (1843, apud Hoeksema, S.N., 1998) este considerat ca fiind primul care a
încercat o definiție în ceea ce privește întârzierea mentală nu ca pe o boală ci, ca pe o
tulburare de dezvoltare, concept menținut și în definițiile moderne.
Această tulburare este caracterizată printr-o funționare intelectuală semnificativ sub
medie (un QI sub 70, la unul sau mai multe teste de inteligență standard), cu un debut înainte
de vârsta de 18 ani și prin deficite sau deteriorări semnificative în funcționarea adaptativă.
Noțiunea de oligofrenie (gr.oligos – puțin; phrenos – minte) este întâlnită inițial în
studiile lui E. Kraepelin și ale lui E. Bleuler. Această noțiune simplă, dar cuprinzătoare și
edificatoare păstrează încă un rol dominant în studiile medicale asupra deficienței mentale.
La puțin timp după apariția noțiunii de oligofrenie, un alt psihiatru, Dupré (1990, apud
Hoeksema, S.N., 1998) formulează termenul de debilitate mentală pentru a prezenta formele
ușoare ale deficienței mintale: idioție, imbecilitate, debilitate mentală (Ionescu, 1985).
În ultima ediție al DSM – IV este folosită noțiunea de întârziere mentală care cunoaște
o largă răspândire. Cu toate că în aparență pare simplă diagnosticarea întârzierilor mentale
întâmpină mari dificultăți datorită faptului că nu depinde numai de psihometrice ci este în
mare măsură determinată de nivelul exigenței sau de gradul toleranței impuse de mediul
sociocultural.
O altă definiție:
Deficienţa mintală este un complex de manifestări foarte eterogene sub aspectul
cauzelor, gradelor sau a complicaţiilor. Trăsătura comună este incapacitatea de a desfăşura
activităţi ce implică operaţii ale gândirii la nivelul realizării lor de către indivizii de aceeaşi
vârstă, pentru că funcţiile psihice (în special cognitive) se dezvoltă într-un ritm încetinit şi
rămân la un nivel scăzut faţă de nivelul indivizilor normali de aceeaşi vârstă.

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

Cauzele deficienţelor mintale: în funcţie de momentul acţiunii lor sunt:

 genetice;
 în perioada prenatală;
 la naştere;
 postnatală;

a). genetice
- genetice nespecifice (poligenice, nu pot fi individualizate clinic); ex. cazuri
endogene, aclinice, subculturale, familiale. Există riscul să apară deficienţă mintală
la 40% din copii cu un părinte deficient mintal şi la 60% din copii cu ambii părinţi
cu deficienţe mintale. În aceste cazuri influenţele educaţionale sunt scăzute datorită
posibilităţilor neprielnice de dezvoltate afectivă, intelectuală.
- genetice specifice – sindroame individualizate clinic, aberaţii cromozomiale. Au
loc prin transmiterea genetică a unor deficienţe în metabolismul substanţelor:
tulburări în proteine, glucide sau lipide, sau din cauza unor influenţe genetice
transmise deficienţă structurală (microcefalia)
b) perioada prenatală
- factori infecţioşi (virotici): rubeola, gripa infecţioasă, hepatită virală. 45% din
cazuri au loc în prima lună de sarcină;
- factori bacterieni: sifilis congenital;
- infecţii cu protozoare: toxoplasmoza congenitală
- factori toxici: intoxicaţii cu substanţe chimice, alimentare, iradieri, spaime
puternice, neacceptarea sarcinii, incompatibilitatea Rh-ului
c) perioada perinatală
- traumatisme obstreticale: asfixierea la naştere (cauzată de ştrangularea cu cordonul
ombilical sau administrarea unor anestezice în doze prea mari), hipoxia.
d) perioada postnatală
- bolile copilăriei (meningită, encefalită, intoxicaţii cu plumb, subalimentaţia,
carenţe afective şi educaţionale, izolare de mediul social, îndepărtare de mamă)

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

Clasificarea deficienţelor mintale

Criterii:
- după natura cauzei;
- gradul deficienţei mintale;

a) Dupa natura cauzei este un criteriu etiologic

Tredgold - Deficienţele mintale sunt:
- primare - provocate de factori genetici;
- secundare – provocate de factori de mediu şi mixte.
Strauss combină criteriul etiologic cu simptomatologia. Potrivit lui deficienţele sunt: de
natură endogenă determinate de un echipament nativ deficitar şi exogene provocate de infecţii
sau traumatisme înainte sau după naştere (apar tulburări de percepţie, gândire, impulsivitate şi
tulburări de comportament)
Lewis – clasifică deficienţele mintale în : întârziere mintală subculturală (dată de
moştenirea unui potenţial subnormal şi condiţii culturale insuficiente) şi întârziere mintală
patologică.
Pevzner – clasifică deficienţele mintale după particularităţile fiziologice.
Deficienţele sunt:
- deficienţe mintale cauzate de leziuni corticale difuze cu tulburarea proceselor nervoase
şi fără o disfuncţie masivă a echilibrului dintre excitaţie şi inhibiţie;
- deficienţe mintale cu tulburare masivă a neurodinamicii corticale: predomină excitaţia;
predomină inhibiţia; sunt slabe atât excitaţia cât şi inhibiţia.
Matty Chiva – împarte debilitatea în: mintală normală (subculturală, fără cauze
patologice şi mintală patologică (cauze din perioada de dinainte şi de după naştere).

b). După gradul deficienței se stabileşte prin măsurarea coeficientului de inteligenţă,

a posibilităţii de adaptare şi integrare, a autonomiei personale, a comunicării şi relaţionării
D.p.d.v. al gradului deficienţii sunt cu:
1. Intelect la limită – posibilitate intelectuală de adaptare socială se situează la
graniţa cu debilitatea mintală; dacă debilul mintal nu are capacitatea de a parcurge situaţiile
prevăzute în programa şcolii normale intelectul de limită are această posibilitate, dar nu în
ritmurile impuse. Intelectul de limită se caracterizează prin imaturitate afectivă, labilitate

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

emoţională şi are coeficientul de inteligenţă 70 – 90, neîncadrându-se în categoria

deficienţilor mintali
2. Deficiență mintală uşoară (debilitate, oligofrenie de gradul I)- este forma cea
mai frecventă şi reprezintă gradul cel mai uşor al debilităţii. A fost introdusă de SEGUIN
pentru
a-l diferenţia de cel de idiot, ajunge până la o vârstă mentală de 7-11 ani, având IQ = 50, 70
A. Binet consideră subiectul ca având capacitate de comunicare orală şi scrisă cu cei
din jur, dar manifestă o întârziere de 2-3 ani în perioada şcolară fără ca aceasta să fie
determinată de carenţe educative. Debilul poate trece neobservat în perioada preşcolară dacă
nu prezintă tulburări de comportament şi anomalii fizice evidente.
R. Zazzo consideră că diferenţierea acestor forme apare la vârstă şcolară
manifestându-se prin dificultăţi de învăţare şi gândire inferioară. Debilul din şcoală nu va fi la
fel în profesie. În şcoală elevii sunt supuşi aceluiaşi ritm de înaintare, cei cu 2-3 ani întârziere
nu fac faţă, însă în societatea adultă ierarhiile se exprimă altfel prin foarte multe profesii.
Deficitul se manifestă numai în cazul solicitării intelectuale, se poate integra în activitate.
Deficiența mintală uşoară este prima zonă a deficienţei mintale, exprimându-se
printr-o insuficienţă relativă la exigenţele societăţii care sunt variabile de la o societate la alta
şi de la o vârstă la alta determinanţii sunt biologici, normali sau patologici şi au efect
ireversibil.
3. Deficiență mintală severă (oligofrenie de gradul II şi imbecilitate) – coeficient
intelectual cuprins între 25 şi 50 – vârsta mentală 3 – 7 ani. această categorie reprezintă 18-
20% din totalitatea deficienţilor mintali (Lewis).
Caracteristici: îşi însuşesc cu dificultate operaţiile elementare însă pot învăţa să scrie şi să
citească cuvinte scurte; au vocabular limitat, structuri gramaticale defectuoase; puţine
cunoştinţe despre lumea înconjurătoare; sunt incapabili să se întreţină singuri, dar au
deprinderi elementare de autoservire şi se adaptează la activităţi simple de rutină; au
capacitate de autoprotecţie normală nefiind nevoie de asistenţă permanentă şi putând fi
integraţi în comunitate în condiţii protejate.
4. Deficienţă mintală profundă (oligofrenie de gradul III, idioţenie) – IQ sub 25;
vârstă mentală 3 ani, este forma cea mai rar întâlnită, reprezentând 5% din totalul
deficienţilor. A fost introdusă de Pinel sub termenul de idiotism – boală care include afecţiuni
mintale profunde. Esquirol: idiotul este starea în care facultăţile mintale nu se manifestă
niciodată, nu este o boală, ci o stare.

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

Caracteristici: prezintă malformaţii fizice; mişcări fără precizie; paralizii; învaţă să

meargă târziu sau deloc; deficienţe de natură senzorială – slabă dezvoltare a mirosului sau
gustului şi prag al sensibilităţii algice scăzut; nu comunică prin limbaj ci prin sunete
nearticulate sau cuvinte izolate articulate defectuos; reacţionează la comenzi simple îndelung
executate fără să le înţeleagă; au nevoie de asistenţă permanentă fiind incapabili de
autoprotecţie.

Criterii de diagnostic și clasificare, conform DSM IV – R

A. Funcționarea intelectuală semnificativ sub medie: un QI de aproximativ 70 sau mai

puțin la un test individual (pentru sugari apreciere clinică).

B. Deteriorarea sau deficite concomitente în funcționarea adaptativă prezentă

(eficacitatea persoanei de a satisface standardele așteptate pentru vârsta sa de către grupul său
cultural) în cel puțin două din următoarele domenii: comunicare, autoîngrijire, viața de
familie, aptitudini sociale/interpersonale, folosirea resurselor comunității, autoconducere,
aptitudini școlare funcționale, muncă, timp liber, sănătate, siguranță.

C. Debut înainte de vârsta de 18 ani.

În funcție de gradul de severitate se codifică astfel:
1. Întârzierea mentală ușoară (Debilitate mintală) – QI de la 50-70.
Reprezintă forma cea mai frecventă din totalul întârzierilor mentale. Această deficiență trece
neobservată până la vârsta preșcolară sau școlară, când dificultățile de învățare atrag atenția
asupra dezvoltării deficitare a gândirii. Vârsta mentală a acestor subiecți este de 9-12 ani.
În cursul perioadei adulte ei achiziționează de regulă aptitudini sociale și profesionale
adecvate pentru un minimum de autoîntreținere, dar pot necesita supraveghere, îndrumare și
asistență, în special în condiții de stres economic sau social inhibitual. Cu suport
corespunzător, indivizii cu întârziere mentală ușoară pot trăi cu succes în comunitate, fie
independent, fie în condiții de supraveghere (DSM – IV).

2. Întârziere mentală moderată (medie, imbecilitate).

Această grupă cuprinde subiecții cu un QI între 35-49 și o vârstă mentală de 6-9 ani.
Deficiența este observată din mica copilărie și se caracterizează prin afectivitate elementară,

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

achiziții verbale posibile, însă vocabularul rămâne foarte sărac iar limbajul scris este redus la
câteva cuvinte scurte. Sociabilitatea este vâscoasă iar uneori manifestă amabilitate, alternând
cu faze de mânie și manifestări clastice.
Sunt incapabili să progreseze de nivelul clasei a doua în materie de școală. Pot învăța
să meargă independent în locuri familiare. În perioada adultă, majoritatea sunt capabili să
preteze o muncă necalificată sau semicalificată sub supraveghere. Ei se adaptează bine la
viața în comunitate dar de regulă în condiții de supraveghere.

3. Întârzierea mentală severă (idioția) – cuprinde un QI între 20-34, iar vârsta

mentală 3-6 ani.
Reprezintă o formă severă de deficiență psihică, asociată întotdeauna cu malformații
multiple, tulburări somatice diverse, neurologice (pareze, stereotipii), ale senzorialității
(surditate, cecitate) ale sensibilității.
În mica copilărie ei achiziționează foarte puțin sau deloc limbajul comunicativ. În
perioada școlarizării ei pot învăța să vorbească și pot fi antrenați în aptitudini elementare de
autoîngrijire. Sunt familiarizați cu alfabetul și număratul, iar în perioada adultă pot fi capabili
să efectueze sarcini simple, în condiții de supraveghere strictă. (DSM – IV).

4. Întârzierea mentală profundă (arierația) – cuprinde subiecți cu QI sub 20,

iar vârsta mintală mai mică de trei ani.
Ei sunt reduși la o viață vegetativă cu o incapacitate de formare a reflexelor
condiționate. Durata vieții este de obicei până la 20-30 de ani când decesul apare datorită
multiplelor complicații somatice. Ei necesită supraveghere și îngrijire continuă.
Subiecții cu un QI între 70-80 sunt integrați în categoria intelect liminar sau de limită.
Caracteristica principală care-l diferențiază pe subiectul liminar de debilul mintal este
capacitatea de învățare, precum și capacitatea de adaptare la colectivitate. La vârsta adultă,
după depășirea obstacolului școlar, acești subiecți se integrează destul de bine la viața socială
și profesională.

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

Evoluție, prognostic și factorii etiopatogenici

Evoluția întârzierii mentale este influențată de evoluția condițiilor medicale generale

subiacente și de factori ambientali: stimularea ambientală, oportunitățile de instruire etc. Rata
de prevalență a întârzierii mentale a fost estimată la aproximativ 1%. Diferite studii au
demonstrat rate diferite în funcție de definiția utilizată, metodele de indentificare și populația
studiată (DSM – IV, 2000).
Din cauza etiologiei sale heterogene, nici un pattern familial nu este aplicabil
întârzierii mentale ca o categorie generală.
Principalii factori etiopatogenici sunt ereditatea, factorii sociali și factorii de mediu.
Cele mai multe cazuri de întârziere mentală se datorează nu unei singure cauze, ci unei
interacțiuni de factori ereditari și de mediu.

Etiologia retardului mental

Stabilirea cauzelor retardului mental este o acțiune dificilă dar foarte necesară pentru
stabilirea unui prognostic și a unui sfat genetic corect. La etiopatogenia retardului mental
contribuie factori de mediu și/sau genetici.
Factorii de mediu sunt reprezentați de diferiți agenți traumatici (hemoragii
intracraniene), toxici (îndeosebi alcoolismul matern/ sindromul alcool fetal), infecțioși
(citomegalovirus, toxoplasma, rubeola, ș.a.), carențe nutriționale ale gravidei (iod, seleniu) .
Acești factori pot acționa atât în timpul sarcinii cât și după naștere. Prematuritatea și
complicațiile ei explică aproape 10 % din formele de retard mental ușor.
Dintre factorii nutritionali, cel mai ușor de prevenit este deficitul de iod.
Iodul participă la dezvoltarea SNC atât ca atare (iod elementar) cât și prin intermediul
hormonilor tiroidieni. Deficitul sever de iod al gravidei (gușa endemică), în special în primul
trimestru când tiroida fetală nu este încă dezvoltată, conduce la apariția cretinismului
produsului de conceptie. Organul lui Corti și tractul cerebrospinal sunt deosebit de vulnerabile
la deficitul de iod în primele săptămâni de viață intrauterine.
Cauzele genetice constau fie în anomalii cromozomiale fie în mutații monogenice cu
transmitere mendeliană. În determinismul multifactorial al retardului idiopatic sunt implicate
alături de factorii de mediu, mutații ale mai multor gene.

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

Genele implicate în dezvoltarea proceselor cognitive la om sunt împărţite în patru

grupe:
1. Gene care codifică proteine membranare de la nivelul suprafeței celulare a sinapselor
(tetraspaninele, IL1 RAPL = IL1 receptor accessory protein like)
2. Gene care codifică proteine reglatori ai translației (proteina FMRP)
3. Gene care codifică proteine constituente ale căilor de semnalizare. Proteinele implicate
în semnalizare fac parte din două categorii : GTP-aze (oligofrenina 1, inhibitorul tip 1
al disocierii GDP –GDI1) și kinaze (componentele superfamiliei kinazelor RAS cum
ar fi kinaza PAK3, efectorul citosolic RSK2, kinaza LIMK1) .
4. Gene care codifică factori de transcripție (gena MECP2 situată pe cromozomul X,
gena FRM2 situată pe situsul fragil FRAXE, gena ATRX situată pe X psi gena
FOXP2 localizată pe cromozomul 7) .
Anomaliile cromozomiale reprezintă cauza cea mai frecventă de retard mental sever
(cca. 40% din totalul acestor cazuri). Sindromul Down reprezintă cca. 65 % din anomaliile
cromozomiale asociate cu retard mental. Microdeleții cromozomiale sunt întâlnite în
sindroamele Williams-Beuren, Angelman și Prader-Willi. Restul cazurilor îl constituie diferite
trisomii sau monosomii parțiale. În ultima perioadă, atenție deosebită este al anomaliilor
subtelomerice identificate la peste 5% dintre bolnavii considerați anterior ca având retard
mental idiopatic.
Mutatiile monogenice. În aceastĂ categorie sunt incluse sindroame cu anomalii
congenitale multiple (ACM) asociate cu retard mental (ACM/RM), boli metabolice (1-5%),
boli neuromusculare (distrofia musculară Duchenne), tulburări de dezvoltare
(holoprosencefalia)
Malformatiile SNC. Retardul mental presupune un creier anormal funcțional fără a
asocia obligatoriu existența unor anomalii anatomice. Cu toate acestea frecvența
malformatților cerebrale la pacienții cu retard mental variază între 7-17%. Cele mai frecvente
sunt lisencefalia, hipoplazia cerebeloasă, agenezia de corp calos, ș.a. În afară de acestea nu
este exclus să existe și alte erori mai subtile în migrarea neuronală, orientarea neuronilor și
mielinizarea axonilor care nu pot fi evidențiate prin tehnicile uzuale de investigație.

Deficienţa mintală şi dificultăţile de învăţare

Persoanele cu IQ de 50-70 reprezintă 80% din cei cu dificultăţi de învăţare. Există un
progres al limbajului, iar dificultăţile de învăţare apar numai în măsura în care procesul de
învăţare este în plină desfăşurare.

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

Majoritatea pot duce o viaţă independentă. Majoritatea persoanelor cu IQ 35-49 se pot

exprima şi se pot descurca. În dificultăţile de învăţare severe (IQ 20-34) este posibilă o
activitate socială limitată. Necesită şcolarizare şi servicii medicale speciale, precum şi
îngrijire adecvată şi sfătuirea familiilor implicate.
Un IQ mai mic de 35 reprezintă un handicap grav.
Cauzele. Acestea constituie un domeniu foarte larg, iar multe sunt foarte rare.
Tulburările congenitale sunt foarte numeroase. Ele pot fi de natură cromozomială, de
natură metabolică.
Tulburările dobândite includ infecţiile perinatale, traumatismele la naştere, paralizia
cerebrală, traumatismele post-natale, meningita.
Expunerea la plumb este una din cauzele unei diminuări moderate a intelectului.
Expunerea la plumb poate fi prevenită. De exemplu, la copiii de 2 ani o creştere a plumbemiei
de 0,48 micromoli/l de plasma este asociată cu o reducere a IQ-ului cu 5-8 puncte pe Scara de
Inteligenţă Wechseler. Defectul persistă vreme îndelungată.
Defecte biochimice asociate cu retardare mintală. Acestea inculd:
- Homocistinuria este caracterizată prin paraplegie, convulsii, păr friabil, embolii,
cataracte.
- Boala cu urină “sirop de arţar” se prezintă cu hipoglicemie, acidoză, covulsii şi
moarte.
- Triptofanuria se manifestă prin aspectul aspru şi pigmentat al tegumentelor.

Trăsături de specificitate ale deficienţilor mintali. Tablou clinic

Trăsături de specificitate ale deficienţilor mintali sunt trăsăturile caracteristice pentru
toate formele deficienţei mintale şi care au un anumit grad de stabilitate, devin tot mai
accentuate pe măsura creşterii deficienţei, şi pe măsura înaintării subiectului în vârstă; nu
dispar prin instrucţie şi educaţie dar pot căpăta un caracter de mascare, accentuate fiind când
persoana desfăşoară activităţi intelectuale sau se află în situaţii problematice stresante.
Rigiditatea (Kounin) – este rezistenţa la schimbare incluzând ideea de fixare, de aici
dificultăţile în adaptare la situaţiile noi;
- la subiecţii normali apare o dată cu înaintarea în vârstă;
- la deficienţii mintali aceste regiuni sunt rigide şi schimbul nu se realizează

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

conform vârstei cronologice, deficientul mintal neputând aplica cele învăţate

într-o formă nouă, are un ritm de dezvoltare lent, curba de perfecţionare este
plafonată având loc blocaje psihice ;

Vâscozitatea genetică (Barbel Inhelder)

 dacă la copiii cu intelect normal dezvoltarea intelectuală se caracterizează prin
dinamism în trecerea de la un stadiu la altul, deficientul mintal se caracterizează prin lentoare,
plafonare, regresie, atunci când întâmpină dificultăţi în efectuarea operaţiilor formale datorită
neterminării construcţiei sale psihice;
 deficientul parcurge aceleaşi stadii dar în mod diferit; dezvoltarea se
caracterizează prin lentoare specifică şi printr-o stagnare de lungă durată instalată cu atât mai
repede cu cât deficienţa mentală este mai accentuată;
 la normal trecerea de la un mod de gândire la altul se realizează firesc, tinde
către un echilibru progresiv, cu o bună stabilitate a achiziţiilor care arată că noua structură
funcţionează satisfăcător; la deficientul mintal evoluţia gândirii tinde către un fals echilibru
caracterizat prin vâscozitatea raţionamentelor, fragilitatea achiziţiilor, incapacitatea de a
părăsi un punct de vedere pentru altul – şi când atinge un stadiu superior gândirea păstrează
amprenta nivelului anterior regresând când întâmpină dificultăţi;
 deficientul mintal oscilează între două niveluri de dezvoltare (între operaţii
concrete într-un domeniu, iar în altul este intuitiv – serieri după criteriul lungimii, dar nu după
cel al grosimii);

Heterocronia oligofrenică a dezvoltării (R. Zazzo)

 deficienţii mintali au o dezvoltare dizarmonică, se manifestă inegal la diferite
paliere. În timp ce la copilul normal există o concordanţă între viteză şi calitatea execuţiei, la
cel deficient există un decalaj foarte mare ( în executarea unei sarcini un deficient de 14 ani
are viteza unui copil de 12 ani şi calitatea execuţiei a unuia de 6,7 ani).

Fragilitatea construcţiei personalităţii

 se manifestă atunci când solicitările depăşesc posibilitatea de răspuns;
 se înregistrează infantilismul în comportament, operaţiile logice de nivel scăzut
nefacilitând construirea raporturilor sociale stabile;
 poate fi:

10

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

- disociată – cu manifestări de impulsivitate, duritate, lipsă de control în condiţii

de mediu nesecurizat;
- mascată – la cei care trăiesc într-un mediu securizat;

Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale (E. Verza)

 neputinţa de exprimare logico-gramaticală a conţinuturilor, situaţiilor,
imposibilitatea de a-şi menţine conduita verbală la un progres continuu, de a o adapta
la diverse situaţii;
 se manifestă prin retard în limbaj sau tulburări frecvente ale limbajului.

Particularități specifice ale proceselor şi funcțiilor psihice în diferite forme de

activitate:
 activitatea psihică se caracterizează prin desfăşurarea ei în limite inferioare,
stagnarea în evoluţia unor funcţii, dezorganizarea altora;
 fragilitatea construcţiei personalităţii este valabilă şi pentru procesele şi
funcţiile psihice manifestându-se în raport cu gradul de deficienţă. La deficienţii
mintali severi aceste procese sunt foarte diminuate, evoluţia lor având loc doar la
debilul mintal.

1. În plan senzorial perceptiv:

 prezintă dificultăţi de analiză
 surprinde mai puţine detalii, face confuzii din cauza activismului scăzut şi din
cauza mascării unor elemente care se surprind mai uşor
 nu sesizează elementele periferice dintr-o imagine
 sărăcia vocabularului duce la o analiză perceptivă scăzută
 sinteza se realizează cu greutate, orice situaţie prea fragmentară este greu de
reconstituit (Mariana Roşca – o pisică desenată pe două cartonaşe – debilii văd
două pisici)
 durata analizei şi sintezei este mai bună dacă li se prezintă obiectele un timp mai
îndelungat
 îngustimea câmpului perceptiv – capacitate redusă de a stabili în plan intuitiv
relaţii dintre obiecte
 constanţa perceptivă este mai slabă datorită analizei şi sintezei deficitare

11

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

 iluziile perceptive apar mai rar decât la normali

 reprezentările sunt afectate, sunt sărace, incomplete, lipsite de fidelitate.

2. Gândirea: caracteristica esenţială pentru evaluarea gradului handicapului

 R. Zazzo: reprezintă cel mai scăzut ritm de dezvoltare dintre toate procesele
psihice;
 analiza şi sinteza la nivel mintal se realizează cu dificultate;
 stabilirea asemănărilor perceptive apare târziu (diferenţierea de cele categoriale);
 capacitatea de generalizare apare târziu; aceasta nu este absentă, dar se realizează la
un nivel scăzut, elementele descrise fiind legate de experienţa senzorială;
 definirea noţiunilor se face prin indicarea factorilor (ex. lingura – cu care s e
mănâncă);
 înţelegerea (integrarea cunoştinţelor noi în sistemul deja elaborat) de realizează cu
dificultate;
 zonă limitată a zonei proximei dezvoltări (L.S. Vîgotski) – debilii mintali rezolvă
mai greu o sarcină care le-a fost arătată de adult;
 nu ating stadiul operaţiilor formale; generalizările se desfăşoară cu dificultate, dar
nu sunt absente.
3. Limbajul – inerţiile de la nivelul gândirii îşi pun amprenta asupra limbajului
Caracteristicile limbajului:
 apariţie întârziată vorbirii; vocabular redus; menţinerea caracterului situativ;
 utilizare greşită a noţiunilor cu caracter abstract, dacă le utilizează în alt context
decât în cel învăţat;
 desprinde cu greutate sensul din context;
 frazele au un număr redus de cuvinte, sunt defectuos construite gramatical;
4. Memoria – inferioară copilului normal; hipermnezii în unele cazuri (idioţii
savanţi) – (A. BINET – 7 ani vârstă mentală – 45 cifre după o primă citire) datorită
heterocromiei, dar nu-i foloseşte la nimic (dezvoltarea unui proces nu influenţează
dezvoltarea în ansamblu a celorlalte procese)

Caracteristicile memoriei:
 rigiditatea fixării şi reproducerii duce la dificultăţi în realizarea transferului de
cunoştinţe;

12

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

 nu are un caracter suficient de voluntar, nu-şi elaborează un plan de fixare

intenţionată a materialului;
 diferenţa dintre memoria voluntară şi cea involuntară este nesemnificativă.
 evocarea nu este suficient de activă – ca efect al întrebărilor debilul poate adăuga şi
alte elemente;
 lipsa de fidelitate – când povestesc adaugă elemente străine provenite din alte
situaţii , din experienţe anterioare asemănătoare;
 au nevoie de un număr mai mare de repetiţii pentru a reţine un material; de o
motivaţie adecvată, de stimulare a activismului;
 memoria este mai puţin afectată.

5. Activitatea voluntară
 prezintă deficienţe în toate momentele desfăşurării ei;
 scopurile fixate sunt apropiate, generate de trebuinţe imediate, se abat dacă
întâmpină dificultăţi şi execută altă sarcină mai uşoară;
 nu dau atenţie instructajului, trec la acţiune, nu cer lămuriri, nu prevăd dificultăţile
ceea ce duce la eşec;
 negativism la comenzi categorice (pentru a colabora trebuie să fie sugestionaţi,
reacţionează negativist la comenzile categorice datorită capacităţilor reduse);
 este bine să li se sugereze ceea ce trebuie să facă şi nu ceea ce nu trebuie să facă;
 a se evita tonul ridicat;

6. În plan emoțional – afectiv

 sunt imaturi afectiv;
 debilul mintal şcolar are manifestări afective specifice preşcolarului – manifestări
afective neconcordante cu cauza care le-a produs: supărarea –ia forma unei crize de
furie; manifestări agresive şi autoagresive; veselia – crize de râs nestăpânit;
manifestări de simpatie fără reţinere;
 unii debili sunt placizi, au capacităţi reduse de a stabili contacte, se caracterizează
prin unele note autiste;

13

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

7. În planul motricității – e în strânsă dependenţă cu nivelul de debilitate;

 forţa, precizia, viteza, coordonarea, prehensiunea sunt inferioare deoarece mişcările
sunt legate de psihismul individului (nu este suficientă forţa şi dezvoltarea fizică);
se manifestă şi la debilul mintal lejer;
 lateralitatea – este afectată; se fixează cu întârziere sau este încrucişată (dominantă
pentru mână, ochi, picior), rău afirmată şi duce la întârzieri în plan lexico-grafic;
 reglarea forţei mişcărilor este deficitară (insuficienţa senzaţiilor kinestezice);
 prezintă mişcări stereotipe (mai frecvente cu cât deficienţele sunt mai grave – sub
60 coeficient de inteligenţă sunt incapabili de mişcări de precizie);
 într-un mediu de viaţă stimulativ se pot elabora motivaţii gradate şi abilităţi pentru
stimula procesul educativ;

Bibliografie

14

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8161290

1. Collier, J.A.B., Longmore, J.M., Hodgetts, T.J., 1997. Manual de medicină

clinică, Ed. Medicală, Oxford University Press, USA.
2. Dindelegan, C., 2012. Psihopatologie si psihologie clinica (vol.I), Ed. a II-a,
Institutul European, Iasi.
3. Predescu, M., 1994. Psihopedagogie Specială. Partea I-Deficienţa mintală,
Timişoara: Tipografia Universităţii din Timişoara;
4. Rudolf, S., 2005. Cursul de pedagogie Curativă, Ed. Triade, Cluj-Napoca.
5. Vrăşmmaş, E., 2003. Set de instrument, probe şi teste pentru evaluarea educaţională
a copiilor cu dizabilităţi, Imprimeria Arta Grafică Libris, Bucureşti.
6. Zazzo, R., 1979. Debilităţile mintale, Editura Didactică şi Pedagogică, București.
7. www.1. http://www.romedic.ro/retard-mental, downloadat la data de 26.03.2013.

15

Desc?rcat de Claudia Gavriliu (claudia.gavriliu@yahoo.com)