Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dumitru Stăniloae (1903-1993)
Născut la 16 noiembrie 1903 în satul Vlădeni din judeţul Braşov, Dumitru Stăniloae (1903-
1993), a fost o personalitate marcantă a teologiei româneşti, fiind unul dintre cei mai importanţi
teologi ortodocşi ai secolului XX.
Şi-a început cariera academică în 1929, când a fost numit profesor de Dogmatică la
Academia Teologică „Andreiană" din Sibiu, pentru ca în 1947 să predea cursul de Ascetică şi
Mistică la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar din 1948 a fost profesor la Catedra de
Teologie Dogmatică şi Simbolică, până în 1973.
Între 1958-1963 a suportat detenţie, fiind condamnat ca făcând parte din grupul Rugul aprins,
deşi nu a fost niciodată membru, ci doar participase la câteva întâlniri de la Mănăstirea Antim.
Întreaga sa viaţă a fost o comunicare cu Dumnezeu, lucru reflectat din plin în scrierile sale,
caracterizate prin frumuseţea şi nobleţea duhovnicească, ca rezultate ale unei experienţe trăite.
Opera sa cuprinde sute de articole, recenzii, traduceri, lucrări în volum, lucrări cu caracter istoric
şi lucrări apărute în străinătate, dintre care amintim: Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie
Palama, Ortodoxie şi Românism, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Filocalia (voi. 1-12),
Teologia dogmatică ortodoxă (vol. 1-3), Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă.
Bogata sa activitate teologică i-a fost răsplătită prin decernarea titlului de Doctor honoris causa
din partea mai multor Facultăţi de Teologie din Europa.
Fie în operele sale, fie în cuvântări sau discuţii cu reprezentanţi ai diferitelor Biserici, Părintele
Stăniloae a subliniat importanţa trăirii credinţei şi comunicării cu Dumnezeu prin rugăciune, dar
şi a păstrării ca sursă şi punct de reper a scrierilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii: L-am căutat pe
Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a
dat nici pacea, nici iubirea. într-o zi, am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu
putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune.
Prin ţinuta morală de o constantă verticalitate, cu o încredere nelimitată în bunătatea oamenilor,
Părintele Dumitra Stăniloae, prin însuşi exemplul vieţii sale, a promovat virtuţile creştine: iubirea
faţă de Dumnezeu şi de semeni, cinstea şi corectitudinea, impunând respect prin vasta cultură
teologică şi prin transpunerea în faptă a cuvântului rostit.
Nicolae Steinhardt
Nichifor Crainic
Vasile Voiculescu
Nae Ionescu (1890 - 1940), născut pe data de 4 iunie 1890 la Brăila, a fost cunoscut
ca mentor al generaţiei de intelectuali români interbelici şi ca gânditor profund creştin. Timp de
20 de ani, cât a fost profesor de logică, metafizică, teoria cunoştinţei şi filosofia religiei, Nae
Ionescu a expus o filozofie creştină cu rădăcini în tradiţia ortodoxă.
Din cauza convingerilor sale politice, după 1934 a trecut printr-o perioadă de grea încercări, fiind
arestat şi apoi înlăturat de la Universitate.
Fiind cel mai influent om politic din acea perioadă, el a format elita intelectuală românească din
perioada interbelică: Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Constantin Noica, Mircea
Vulcănescu, Octav Onicescu.
Opera sa e bazată pe Tradiţia Bisericii, având rolul de a sublinia rolul important al Bisericii în
refacerea noului stat român după cele două Războaie Mondiale. El a susţinut ideea conform
căreia creştinismul face parte integrală din fiinţa noastră naţională.
Potrivit lui Nae Ionescu, omul nu e simplă existenţă trecătoare, înzestrată cu raţiune, ci o
persoană definită ca „chip a lui Dumnezeu". Iar Dumnezeu nu e, pentru acest mare profesor,
divinitatea anonimă a filozofiei theiste sau deiste, ci Tatăl nostru Cel din ceruri.
Opere reprezentative: Istoria logicii, Introducere în logică, Filosofia religiei, Soluţii filosofice în
problema Dumnezeirii (teism, panteism, deism, ateism), Psihologie a gândirii, Teoria cunoaşterii
metafizice, în toate simţindu-se profunda gândire creştină.
După mai multe arestări şi eliberări, pe 15 martie 1940, Nae Ionescu a murit la locuinţa sa de la
Băneasa, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Î.P.S Bartolomeu Valeriu Anania
Constantin Brâncuși
Constantin Brâncuşi (1876-1957) s-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa din judţul
Gorj, devenind unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai sculpturii moderne universale, fiind
comparat cu Michelangelo. Absolvent al Şcolii Naţionale de Arte frumoase din Bucureşti, va
intra, în 1905, la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris.
Deşi lucrările sale n-au fost apreciate, la început, de criticii de artă ai timpului, totuşi, Brâncuşi a
avut expoziţii atât la Paris, cât şi la New York.
Ca forme de bază ale sculpturii, Brâncuşi a luat trei elemente: cercul, ovalul şi linia dreaptă. De
oval el s-a servit pentru portrete, păsări şi animale; linia dreaptă a întrebuinţat-o în compoziţiile
de inspiraţie din folclorul românesc, iar de forma cercului s-a servit în construirea anumitor
piedestale. Sculpturile lui Brâncuşi au fost lucrate în bronz, marmură şi lemn, pentru fiecare
material, artistul folosind tehnici diferite.
A avut expoziţii atât în Europa cât şi în America, iar dintre lucrările sale, cele mai cunoscute
sunt: Rugăciunea, Cuminţenia pământului, Sărutul, Domnişoara Pogany, Pasărea măiastră şi
Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu (Coloana infinită, Poarta sărutului, Masa Apostolilor sau
Sfânta Cină).
În multe din sculpturile sale, transpune credinţa în Dumnezeu. Prima dintre ele, Rugăciunea,
considerată mama artei moderne, transmite armonia comunicării cu Dumnezeu din timpul
rugăciunii. Despre această lucrare, Brâncuşi însuşi afirma: Am lucrat până atuncea ca toţi artiştii,
după model viu. Iar când am făcut femeia asta în rugăciune, doream ca ea să fie în adevăr
Rugăciunea; pentru aceasta am înţeles că trebuie să părăsesc modelul viu, fiindcă în faţa lui eşti
în sensualitate.
În arta lui Brâncuşi, orice simbol reprezintă un adevăr, care are legătură cu Dumnezeu. El n-a
făcut nimic la întâmplare, ci totul a pornit dintr-o chemare a sufletului său pe care a exprimat-o
într-o formă concretă.
Datorită geniului său artistic, a fost numit „profet al artei moderne", „părintele
sculpturii".
Virgil Gheorghiu
Născut în anul 1916 într-o familie de preoţi din Moldova, Virgil Gheorghiu (1916-1992)
a fost poet, teolog şi scriitor cu reputaţie mondială. Absolvent al Liceul Militar din Chişinău şi al
Facultăţii de Litere şi Filosofie, a desfăşurat o intensă activitate de secretar, poet şi gazetar.
În urma ocupaţiei sovietice a României, s-a refugiat în Occident, unde a fost arestat şi purtat prin
mai multe închisori şi lagăre din vestul Germaniei, în calitate de fost diplomat al unei ţări
inamice. După 16 luni de detenţie a fost eliberat şi s-a refugiat la Heidelberg unde s-a înscris la
Facultatea de Teologie, din 1948 stabilindu-se la Paris, unde, în 1963, a fost hirotonit preot la
Biserica Ortodoxă de acolo.
Părintele Virgil Gheorghiu a publicat opt cărţi în ţară, iar în Franţa peste 40 de volume, romane
şi pagini autobiografice, care constituie, de fapt, esenţa operei sale dintre care: Caligrafie pe
zăpadă, Viaţa de toate zilele a poetului, Ceasul de rugăciune, Ard malurile Nistrului, La seconde
chance, Les Immortels dAgapia, Le Peuple des immortels.
Celebrul roman, Ora 25, a cunoscut un succes mondial, fiind tradus în toate limbile de circulaţie.
în 1991, Academia româno-americană de arte şi ştiinţe i-a acordat The 1990 Awardfor Literature
pentru acest roman.
În 1998, soţia lui Virgil Gheorghiu, Ecaterina Burbea-Gheorghiu, a donat Bibliotecii Academiei
Române un fond de manuscrise, corespondenţe, fotografii şi cărţi ale scriitorului.
Cu puţin timp înainte de moartea sa, părintele Virgil Gheorghiu a evocat, într-un roman
intitulat Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer, amintiri dintr-o copilărie teologică, amintirea
casei parohiale şi a bisericii în care slujea tatăl său, preotul Constantin Gheorghiu. În altă
carte, Cum am vrut să mă fac sfânt, alte amintiri dintr-o copilărie teologică, autorul relatează
cum, dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, îşi propune la
vârsta de şapte ani, să devină el însuşi sfânt, însă, pentru aceasta, trebuia să-şi iubească duşmanii,
oferindu-ne, astfel, un exemplu de aspiraţie spre sfinţenie a fiinţei umane.
După o bogată activitate editorială, Virgil Gheorghiu a murit la Paris, pe data de 22 iunie 1992.
Material bibliografic: Biblia sau Sfânta Scriptură; Corneliu MUHA, Religie: clasa a XII-a –
auxiliar didactic pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iaşi, 2009, pp. 35-41 .