Reprezentarea Maicii Domnului în icoane

De-a lungul secolelor Fecioara Maria a constituit obiectul devoţiunii şi un model de viaţă
dumnezeiască, aşa cum singură a prezis: „Că, iată, acum mă vor ferici toate neamurile”. Acesta este
unul din relativ puţinele pasaje din Noul Testament care, asemenea profeţiei lui Hristos că „această
Evanghelie se va propovădui la toată lumea”, pare să aibă în vedere o lungă perioadă de timp şi multe
generaţii ce vor veni. Ceea ce vor înţelege generaţiile succesive de creştini prin „mă vor ferici” va
diferi de la o epocă la alta, însă ceea ce va dăinui în conştiinţa oamenilor din toate timpurile va fi
sfinţenia Fecioarei Maria. Aceasta a făcut-o pe ea Femeia pentru toate timpurile.
Alături de Hristos, Fecioara Maria este personajul biblic cel mai frecvent reprezentat iconic,
de aceea icoana sa ocupă un loc deosebit în rândul icoanelor. După icoana Domnului Iisus Hristos,
icoana Maicii Domnului este cea mai cinstită, atât în ce priveşte varietatea tipurilor de reprezentare,
cât şi în intensitatea cu care este supravenerată.
Dacă în „Cultura Duhului” părintele Rafail Noica ne atenţionează că „suntem ceea ce citim”,
Sfântul Ioan de Kronstadt spune: „devenim ceea ce privim.”
Icoana la rândul ei ne priveşte, ne întreabă, ne cheamă, ne mângâie, ne încurajează, ne
îndeamnă la rugăciune şi pocăinţă, ne acordă atenţie tot atât cât de îndelung ne închinăm în faţa ei.
Priveşti icoana Maicii Domnului şi vezi că şi ea te priveşte cu ochi plini de duioşie, mai
strălucitori decât soarele. Îţi vede evlavia, răbdarea, râvna; fiecare gând şi cerere le primeşte, toate
suspinele şi temerile inimii tale le aude. Icoana este imagine şi înfăţişează ceea ce nu poate fi înţeles
decât prin credinţă. Credem că dincolo de imagine, însăşi Maica Domnului veghează asupra noastră
neîncetat, ne vede, ne aude în toate suferinţele şi împrejurările vieţii noastre. De aceea, trebuie să ne
rugăm la icoana Maicii Domnului ca şi cum ne-am afla în faţa ei şi să credem că ea ne vorbeşte în
felul ei.

Fig. 1 „Maica Domnului - Hodighitria” Fig. 2 „Madona cu pruncul şi doi îngeri”

Mănăstirea Govora, Vâlcea, sec. XVI (1468-1469) – pictată de Sandro Botticelli

1
 Imaginea Fecioarei Maria în icoanele ortodoxe (fig. 1) nu este o copie a unei femei întâlnite în
lumea concretă şi naturală, ci exprimă valorile etice supreme ale feminităţii generale: meternitatea
neafectată de păcat, adică atributele de Maică şi Fecioară în acelaşi timp, cum nu le putem găsi la
nici o altă femeie. Se înţelege că trăsăturile Născătoarei de Dumnezeu trebuie să fie calde ca ale lui
Iisus Hristos, pentru că maternitatea e afecţiune, iar puritatea – frumuseţe, pe când liniile ascetice nu
por exprima asemenea stări. Tocmai aceasta ne face să acordăm toată admiraţia stilului ortodox al
icoanelor Maicii Domnului, care, trebuind să redea asemenea însuşiri feminine şi materne, pline de
viaţă şi de căldură, totuşi n-a căzut în naturalismul iconografiei apusene (fig. 2) şi deci n-a confundat
chipul Maicii Domnului cu al unei femei oarecare, ci i-a păstrat înfăţişarea singulară şi cât mai
adecvată cu faţa ei reală.
În cartea „Cărţi de pictură bisericească bizantină”, Vasile Grecu o descrie pe Maica Domnului
astfel:
„Iată Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu mijlocie a fost cu vârsta; iară alţii o zic a fi
de trei coţi; de coloarea grâului, cu părul galben; cu vederi gălbuie; frumoasă la ochi; cu
sprâncenele lungi; cu nările mijlocii; cu mâini lungăreţe; cu degetele lungăreţe; cu îmbrăcămintea
cucerniceoasă; smerită, neprefăcută, fără de prihană; iubind ea haine numai cu un fealiu de văpseală
şi omoforul ei mărturiseşte care zace în biserica ei.”

Cea mai veche descriere, parţială, a Sfintei Fecioare, este împletită în descrierea lui Iisus,
făcută de Sfântul Damaschin. El zice că Hristos era de culoarea grâului, după asemănarea maternă.
Aşadar la Sfântul Damaschin nu aflăm altceva decât numai ce culoare avea faţa Fecioarei Maria.
Orice alt detaliu lipseşte. Mai târziu Nechifor Callist face unele destăinuiri cu referinţă la fizionomia
Maicii Domnului. Acestea ni le împărtăşeşte odată cu descrierea lui Iisus Hristos când zice că el
„fiind de culoarea grâului, nu avusese faţa rotundă sau ascuţită, ci cum era a mamei Sale, înclinată
puţin în jos şi puţin roşiatică; arătând seriozitate şi înţelepciune împreună cu bunătate şi blândeţe
(pace) lipsită de mânie. Şi în fine, întru toate a fost foarte asemenea divinei şi imaculatei Sale mame”.
Aşadar faţa Macii Domnului a fost ovală şi puţin roşiatică. Din cele zise că „întru toate a fost foarte
asemenea divinei şi imaculatei Sale mame”, putem conclude că ochii ei au fost albaştri, iar nasul ceva
cam lung, după cum se potriveşte unei feţe ovale. Părul capului a trebuit să fie blond. În legătură cu
statura ei, desigur că aceasta nu a fost mică, deoarece ar fi în contradicţie cu lungimea corpului lui
Iisus.

2
 I. D. Ştefănescu descrie înfăţişarea Fecioarei Maria astfel:

„Maria poartă tunică şi maforion. Acesta din urmă îi acoperă capul şi

umerii; cade, la spate, până jos şi se drapează, în faţă, după un anume stil, şi e de
culoare roşie, de o nuanţă sau alta (dictată de necesităţile picturale). O stea pe
marginea care acoperă fruntea, stele pe umeri şi , mai rar, şi pe piept, sunt
izvoarele lumii cereşti, de care a beneficiat Maria după adormirea sa. În picioare
poartă încălţămintea roşie a împărăteselor. Coroana care îi încununează uneori
capul, deşi menţionată de un pasaj din liturghie, rămâne un împrumut apusean
legat de o altă idee şi folosit în vremuri mai noi. (fig. 3)”

Cele mai vechi reprezentări ale Maicii Domnului, care au

supravieţuit timpului, sunt cele în frescă din catacomba Priscillei, în Roma.
Ele datează din secolul al II-lea şi o prezintă pe Maica Domnului în trei
ipostaze diferite: în momentul Bunei Vestiri, pe tron, primind darul magilor
şi alăptăndu-şi pruncul. Ulterior, s-au distins căteva tipuri iconografice
fundamentale în ceea ce priveşte reprezentarea Maicii Domnului cu Pruncul,
mai ales după recunoaşterea Fecioarei Maria ca Născătoare de Dumnezeu
(Theotokos) în cadrul Sinodului al III-lea Ecumenic (Efes, 431). Pururea
fecioria Maicii Domnului (înainte, în timpul şi după naştere) este
reprezentată în icoane prin cele trei stele de pe veşmănt (pe cap şi pe
umeri).

Prof. Șcarlii Ioana

Bibliografie

1. Iacob, Daniela, Dor de Maica Domnului: chipul Maicii Domnului în icoană, Piatra Neamţ, Ed.
Actual Consulting, 2006
2. Pelikan, Jaroslav, Fecioara Maria de-a lungul secolelor: locul ei în istoria culturii, trad. rom.
Silvia Palade, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2000
3. Stăniloae, Dumitru, O teologie a icoanei, postfaţă Adrian Matei Alexandrescu, volum îngrijit de
Ştefan Ionescu – Berechet, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Anastasia, 2005
4. Ştefănescu, I. D., Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti, Bucureşti, Ed.
Meridiane, 1973