Sunteți pe pagina 1din 2

Protecția fondului forestier național

Pădurile reprezintă cel mai important stâlp de rezistenţă al sistemului ecologic, având o
importanţă existenţială în viaţa oricărui popor, ca factor de geneză, conservare şi dezvoltare a fiinţei
naţionale. Funcţiile multiple (ecologice, sociale şi economice) ale pădurii presupun instituirea şi
existenţa unor mijloace de protecţie adecvate ale acesteia. În acest sens, se pot stabili următoarele
teze cu privire la rolul pădurii:
–          
pădurea asigură continuitatea poporului român în spaţiul său geografic;1
–          
pădurea contribuie la sănătatea fizică şi spirituală a omului;
–          
pădurea menţine o atmosferă sănătoasă;
–          
pădurea determină atenuarea hazardului climatic;
–          
pădurea contribuie la conservarea solului prin ecosistemele forestiere;
–          
pădurea are rol de reglare a sistemelor ambientale şi de conservare a biodiversităţii;
–          
pădurea contribuie la dezvoltarea economică a ţării, prin funcţia economică pe care o
îndeplineşte;
–          
pădurile sunt bunuri regenerabile.
Pentru realizarea funcţiilor pădurii este necesar un ansamblu de mijloace de protecţie care să
armonizeze sfera intereselor economice, sociale şi ecologice.
Fondul forestier naţional este constituit din totalitatea fondurilor, a terenurilor destinate
împăduririi, a celor ce servesc nevoilor de cultură, de producţie sau administraţie silvică, iazurile,
albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, indiferent de
natura dreptului de proprietate
Pentru ca pădurea să protejeze, ea însăşi are nevoie de protecţie, funcţiile ei fiind cele ce o
impun în grija ocrotitorilor naturii şi în afecţiunea caldă a omului. Indiferent de mijloacele prin care se
realizează protecţia pădurilor, acestea trebuie să garanteze ocrotirea mediului înconjurător şi
menţinerea echilibrului ecologic.
1.      Mijloacele de drept constituţional
2.      Mijloace juridice silvice
Protecţia pădurilor se realizează într-un mod special, prin instituirea obligaţiei de pază a acestora,
ce incumbă deţinătorilor de pădure,înţelegându-se prin aceasta, toate acţiunile şi diligenţele
întreprinse de către Regia Naţională a Pădurilor pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de
arbori, a furturilor, distrugerilor, degradărilor, păşunatului, braconajului şi altor fapte păgubitoare.
3.      Mijloacele de drept civil
Mijloacele de drept civil, servesc apărării dreptului de proprietate asupra pădurilor. Mijloacele
juridice civile pot fi directe şi indirecte, în funcţie de temeiul juridic ce le dă naştere, respectiv un
drept real sau un drept de creanţă.
Acţiunea în revendicare este cel mai energic mijloc civil de apărare a proprietăţii, prin care se apără
toate formele dreptului de proprietate, fiind o acţiune reală prin care proprietarul unui bun aflat în
posesia nelegitimă a altei persoane solicită instanţei de judecată recunoaşterea dreptului său de
proprietate şi obligaţia pârâtului la restituirea posesiei bunului.
4.      Mijloacele de drept administrativ
Fondul forestier în general, şi pădurea în special, îşi găsesc o apărare deosebit de eficientă prin
mijloacele de drept administrativ, în categoria cărora se încadrează normele juridice ce sancţionează
faptele ilicite ce constituie contravenţii silvice.
5.      Mijloacele de drept penal
Mijloacele de drept penal presupun cea mai severă sancţionare în ce priveşte răspunderea
juridică, datorită gradului mai ridicat de pericol social pe care-l prezintă unele fapte, calificate astfel
drept infracţiuni. 
6. Obligaţiile deţinătorilor de păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră
–          să nu reducă suprafaţa împădurită a terenurilor cu vegetaţie forestieră, a jneperişurilor şi
pajiştilor existente, decât în cazurile în care legea permite acest lucru;
–          să exploateze masa lemnoasă numai în limita posibilităţii pădurii, potrivit amenajamentelor
silvice;
–          să respecte regimul silvic;
–          să ia măsuri de conservare a pădurilor cu funcţii deosebite de protecţie;
–          să exploateze resursele pădurii, fondul cinegetic şi piscicol, în limitele potenţialului de
regenerare;
–          să exploateze păşunile în mod raţional, să ia măsuri de amenajare şi de refacere a acestora;
–          să sesizeze autorităţile competente cu privire la eventualele accidente sau activităţi ce
efectuează ecosistemele forestiere.