Sunteți pe pagina 1din 2

Măsuri legate de protecția solului în țara noastră

Solul este o componentă importantă şi esenţială a biosferei, având o


ecologie vulnerabilă la influenţele negative naturale (inundaţii, furtuni,
contaminare, poluare atmosferică) sau artificiale asupra sa. Poluanţii acumulaţi în
sol pot tulbura puternic echilibrul ecologic al acestuia, cu consecinţe negative
asupra mediului.
Poluarea solului este rezultatul acţiunilor ce produc degradarea solului
(fizică, chimică, biologică), afectând negativ capacitatea sa bioproductivă.
Sursele de poluare a solului sunt: emisii din procese tehnologice, pesticidele,
deversările de petrol, rezidurile industriale şi deşeurile menajere, exploatările
de resurse minerale etc. Poluarea solului este un proces complex reprezentat de
acele fenomene negative care prin efectul lor duc la degradarea şi distrugerea
funcţiei sale ca suport şi mediu în acelaşi timp.
Principalele tipuri de poluare a solului sunt:
1) prin lucrări de excavare la zi, exploatări miniere, cariere
2) prin acoperirea solului cu depouri, depozite de gunoaie, depozite de steril
3) cu deșeuri și reziduuri anorganice, materii organice virgulă metale săruri acid
baze
4) cu substanțe purtate de aer hidrocarburi etilenă, amoniac, cloruri, floruri
5) cu materii radioactive
6) cu dejecții animale
7) prin eroziune și alunecare
8) in exces de apă
9) cu agenți patogeni contaminanți, infecțioși și alte asemenea.
Solul este în strânsă interdependenţă cu subsolul şi cu celelalte ecosisteme
terestre, fiind supuse atât regulilor comune de protecţie, cât şi celor specifice,
impuse de caracteristicile şi particularităţile fiecăruia.
Protecţia solului presupune următoarele tipuri de activităţi.:
–  activităţi de îmbunătăţiri funciare, care se adresează de regulă, poluării
naturale;
–   activităţi de prevenire şi combatere a poluării solului, ce se adresează, în
special, poluării antropice.
Protecţia juridică a terenurilor are ca scop atât protecţia cantitativă
(folosirea completă şi păstrarea destinaţiei acestor terenuri, a fertilităţii lor,
etc), cât şi protecţia lor calitativă (executarea de lucrări de conservare şi
ameliorare a solului pe bază de studii şi proiecte, prevenirea şi înlăturarea
degradării calităţii fizico-chimice şi biologice).
Legea privind protecţia mediului cuprinde dispoziţii care prevăd obligaţia pentru
toţi deţinătorii de terenuri de protecţie a solului, subsolului şi ecosistemelor
terestre prin măsuri de gospodărire, conservare şi amenajare a teritoriului
complexe şi adecvate.
Protecţia cantitativă a terenurilor agricole are ca scop folosirea completă şi
eficientă, precum şi păstrarea destinaţiei lor economice. Pentru a se evita
reducerea fondului funciar agricol, scoaterea din circuitul agricol (temporar sau
definitiv) este admisă numai în cazuri justificate şi excepţionale, conform legii.
Protecţia calitativă a terenurilor agricole are ca scop păstrarea
potenţialului productiv al acestora, prevenirea şi înlăturarea degradării calităţilor
fizico – chimice şi biologice, precum şi îmbunătăţirea calităţii solului terenurilor
agricole.
Deţinătorii de terenuri cu orice titlu au stabilite prin lege6, în scopul asigurării
protecţiei calităţii solurilor, următoarele obligaţii:
–          
să prevină deteriorarea calităţii solurilor;
–          
să respecte condiţiile stipulate în acordul/autorizaţia de mediu pentru
lucrările de amplasare, construire şi punere în funcţiune a obiectivelor de orice
fel, precum şi pentru schimbarea destinaţiei terenurilor;
–          
să nu ardă vegetaţia ierboasă, stuful, tufărişurile, fără autorizaţie eliberată
de autoritatea de mediu competentă;
–          
să respecte toate prevederile legii privind protecţia terenurilor.
Controlul respectării reglementărilor privitoare la protecţia şi conservarea,
precum şi la folosirea judicioasă a solurilor, subsolurilor, ecosistemelor terestre
se organizează şi se exercită de autorităţile pentru protecţia mediului, sau după
caz, de alte autorităţi ale administraţiei publice competente.