Tema 4.

ETICA ÎN
MANAGEMENT

4.1. Abordări generale ale eticii în management

4.2. Percepţiile şi obligaţiile etice ale
managerilor
4.3. Probleme morale în management
4.4. Modele de moralitate în management

1
 4.1. Abordări generale ale eticii în
management

 Etica managementului este o formă a

eticii aplicate, disciplină care studiază din
punctul de vedere al criteriilor de bine /
rău, corect / incorect, just / nedrept situaţii
concrete din practica socială şi
profesională (deontologică).

2
 Etica în management reprezintă un ansamblu
coerent de norme şi principii cărora trebuie să li
se subordoneze acţiunile şi deciziile cadrelor de
conducere din organizaţiile private sau publice,
norme care pot sau nu să fie sancţionate din
punct de vedere juridic şi care sunt impuse prin
forţa conştiinţei colective, a opiniei publice.
 Dimensiunea etică în organizaţiile care au
calitatea de agenţi economici constituie obiectul
eticii managementului afacerilor.

3
 Etica managementului, ca disciplină de studiu, se
caracterizează prin specificul multidisciplinar al abordării,
în sensul că, în analiza din punct de vedere moral a
activităţii cadrelor de conducere, se au în vedere
aspecte ce ţin de domenii variate, cum ar fi etica,
dreptul, antropologia culturală sau ştiinţa conducerii.
 Totodată, abordarea etică are un caracter intercultural,
ceea ce înseamnă că judecata morală trebuie să ţină
seama atât de criteriile etice universal valabile, cât şi de
specificul valorilor culturale dintr-o comunitate sau alta.
 O altă caracteristică a eticii managementului este faptul
că aceasta se prezintă atât ca abordare discursivă
(studiu despre comportamentul moral), cât şi ca practică
normativă (reguli de comportament moral).

4
 Etică în management vizează relaţiile şi
problemele de ordin moral care apar în cadrul
organizaţiilor de afaceri între managerii de la diferite
nivele şi cu diverse poziţii (cadrele de conducere),
pe de o parte, şi toate categoriile de interesaţi
(stakeholders), pe de altă parte (acţionarii/
proprietarii afacerii, consiliul director, angajaţii cu
diferite abilităţi şi experienţe, consumatorii sau
clienţii, furnizorii, creditorii, distribuitorii, comunităţile
locale şi cetăţenii lor, mediul de afaceri, organizaţiile
guvernamentale şi non-guvernamentale, opinia
publică etc.), iar beneficul unora poate reprezenta
negarea unei obligaţii faţă de un alt grup.

5
 Problematica centrală în etica
managementului este reprezentată de
conflictul continuu dintre performanţele
economice ale firmei – măsurate prin
venituri, costuri, profituri (datorate
acţionarilor) şi performanţele sociale ale
firmei – mult mai greu de evaluat
(reprezentate de obligaţiile faţă de
angajaţi, clienţi, furnizori, creditori,
distribuitori, membri ai societăţii, în
general).
6
 Astfel, soluţionarea dilemelor etice în
management nu reprezintă doar o
delimitare între bine şi rău, corect şi
incorect, ci vizează un raţionament mult
mai complex pentru obţinerea unui
echilibru optim între performanţele
economice şi cele sociale ale firmei, cu
luarea în considerare a tuturor variantelor
şi consecinţelor ce pot apărea în urma
unei decizii manageriale, atât pe termen
scurt, cât şi pe termen mediu şi lung.
7
 Problemele etice în management sunt deosebit
de complexe datorită consecinţelor extinse pe
care le pot avea, alternativelor multiple,
rezultatelor mixte, evenimentelor neprevăzute şi
implicaţiilor personale.
 Etica în management se bazează, în principal,
pe relaţia de încredere între cele două părţi care
interacţionează; încrederea înseamnă, de fapt,
micşorarea riscului asumat şi protejarea
drepturilor şi intereselor celor afectaţi.

8
 Literatura de specialitate a determinat
faptul că încrederea se află într-o relaţie
directă cu unele tehnici moderne de
management, printre care se remarcă:
- managementul prin obiective,
- managementul participativ,
- creşterea responsabilităţii sociale şi
discreţionare,
- cercurile de calitate etc.

9
O analiză a problemelor de ordin etic care apar în
cadrul unei organizaţii de afaceri are în vedere cinci
dimensiuni:
1. Etica personală a managerilor şi angajaţilor;
2. Etica indivizilor ca membri ai organizaţiei şi etica lor
profesională;
3. Etica organizaţiei de afaceri (reguli, obiceiuri,
norme);
4. Etica întreprinderii în relaţiile sale cu mediul exterior
(furnizori, clienţi, concurenţi, mass-media, societatea
în ansamblul său, mediul natural);
5. Etica industriei din care face parte întreprinderea
respectivă.
10
 Aceste dimensiuni sunt interdependente şi se
influenţează reciproc, iar practica a demonstrat
că respectarea unor principii morale în interiorul
firmei se prelungeşte şi în relaţiile acesteia cu
mediul extern (ex.: angajaţi satisfăcuţi -
consumatori mulţumiţi - profituri maxime pentru
firmă).
 Astfel, etica în întreprindere este rentabilă, fiind
percepută ca o investiţie pe termen mediu şi
lung; ea nu se opune profitului, ci doar acelui
profit injust, ilegal sau imoral.

11
 Stadiul de dezvoltare morală al unei firme
internaţionale, la un moment dat şi într-un
anumit context, poate fi reflectat şi de
modul în care managerii abordează
problemele etice în procesul decizional,
de felul cum aceştia tratează „dilemele
etice” care apar la orice nivel al
managementului.

12
Factorii care influenţează comportamentul
managerial etic sunt:
 managerul ca persoană (influenţele familiei,
valorile etice şi religioase, nevoile şi standardele
personale);
 organizaţia de afaceri (cultura organizaţională,
politicile şi codurile de conduită, comportamentul
superiorilor şi al colegilor);
 mediul extern (reglementările guvernului,
normele şi valorile societăţii, climatul etic din
respectiva industrie).

13
Astfel, cele mai importante elemente ale climatului
etic al unei organizaţii includ:
Comportamentul şi sprijinul managementului de vârf;
Obiectivele realiste ale companiei;
Comunicarea eficientă în plan vertical şi orizontal;
Programele de etică;
Pregătirea şi instruirea în domeniul eticii;
Procesele care conduc la luarea unor decizii etice;
Impunerea de sancţiuni disciplinare pentru încălcarea
normelor etice;
Utilizarea anumitor mecanisme pentru a denunţa
existenţa unor practici corupte sau ilegale în cadrul
organizaţiei;
Codurile de conduită etică ale companiilor.
14
 În multe studii întreprinse în acest domeniu s-a ajuns la
concluzia că factorul cel mai relevant pentru climatul etic
al unei organizaţii îl reprezintă tocmai comportamentul
superiorilor; de aceea, este necesar ca toţi managerii să
fie conştienţi de acest aspect şi să îl integreze adecvat în
ansamblul elementelor etice ale unei corporaţii.
 Cu toate acestea, în prezent, managerii companiilor nu
cunosc încă, cu exactitate, cum să implementeze
strategiile şi sistemele care să încurajeze un
comportament etic şi care să ajute la crearea unei culturi
corporaţionale bazate pe moralitate.
 Principala provocare pentru stabilirea unei culturi
corporaţionale etice constă în utilizarea optimă a
tensiunii creatoare şi a interdependenţei dintre
autonomia individului şi autoritatea instituţională.
15
 De multe ori, conduita top managementului – mai mult
sau mai puţin morală – influenţează radical
comportamentul corporaţional, în ansamblul său (şi, în
particular, climatul etic organizaţional).
 Calitatea etică a companiei şi a personalului său
depinde, în mare măsură, de calităţile, activităţile,
politicile, deciziile şi capacitatea de conducere a
managerilor săi.
 Orice manager are o responsabilitate morală deosebită:
el trebuie să dea dovadă de un înalt profesionalism, să
conducă oamenii spre atingerea corectă a obiectivelor
firmei (are rol de leader), să fie un exemplu de conduită
pentru colaboratorii săi; mai mult, el trebuie să contribuie
la instituţionalizarea eticii în cadrul organizaţiei.

16
 Asigurând o conducere etică puternică
prin exemplul propriului comportament,
managerii firmelor şi, în special, cei de la
nivelul cel mai înalt, a căror vizibilitate şi
influenţă sunt cele mai mari, realizează
progrese esenţiale în obţinerea unui
comportament etic din partea angajaţilor.
 În general, managerii consideră că cele
mai importante valori pe care trebuie să le
promoveze în rândul angajaţilor sunt:
responsabilitatea şi onestitatea,
capacitatea, imaginaţia, logica, ambiţia. 17
 4.2. Percepţiile şi obligaţiile etice ale
managerilor
Mai multe studii realizate în SUA la sfârşitul deceniului
trecut au evidenţiat următoarele percepţii ale
managerilor cu privire la etica afacerilor:
1. Pentru majoritatea managerilor, cele mai importante
valori sunt responsabilitatea, cinstea, respectul
(inclusiv respectul de sine), securitatea familială,
libertatea;
2. Managerii mai în vârstă sau cei cu vechime mai
mare tind să se comporte mai moral decât ceilalţi;
3. Managementul de vârf stabileşte climatul etic în
firmă prin exemplul personal şi prin constrângeri;
18
4. Concepţiile privind natura etică a unor acţiuni
umane variază de la un manager la altul;
5. Răspunsul la o dilemă etică diferă în funcţie de
tipul problemei etice cu care se confruntă
decidentul;
6. Un cod de etică relevant, implementat adecvat
în organizaţie, va afecta pozitiv comportamentul
etic al decidenţilor;
7. Managerii americani consideră că ei sunt mai
morali decât subordonaţii lor;
8. Managerii americani cred că sunt mai morali
sau cel puţin la fel de morali ca şi superiorii lor;
19
9. Reputaţia şi moralitatea se numără tot mai des
printre obiectivele de bază ale organizaţiei;
10. Unul dintre cele mai importante aspecte etice
se referă la „balanţa” dintre nevoile organizaţiei şi
cele ale clienţilor săi;
11. Managerii pot identifica în mod real
comportamentul neetic, pe care îl consideră
reprobabil.

20
Obligaţiile etice ale managerilor pot fi grupate în mai
multe categorii, după cum ele exprimă:
 Responsabilităţi faţă de acţionari (gestiune corectă,
loialitate, confidenţialitate, informare, transparenţă);
 Responsabilităţi faţă de angajaţi (remunerare echitabilă,
dezvoltare profesională, respectul vieţii personale,
respectul dreptului de petiţie);
 Responsabilităţi faţă de clienţi (produse şi servicii
originale şi de calitate, garantarea siguranţei în utilizare,
informare, publicitate corectă); şi
 Responsabilităţi faţă de comunitate (protejarea mediului
înconjurător, contribuţii la soluţionarea problemelor
sociale, respectarea diversităţii culturale).

21
 Managerii trebuie să respecte şi să impună
respectarea normelor etice recunoscute şi
adoptate de firmă, indiferent dacă acestea se
întemeiază pe un cod scris sau sunt numai
cutume, „legi nescrise”.
 Motivele pentru care managerii trebuie să
dea dovadă de un comportament etic vizează
o gamă largă de aspecte, de la cele de ordin
normativ (societatea speră ca managerii să fie
etici, de unde rezultă că aceştia trebuie să fie
etici), până la cele pragmatice sau operative
(este în beneficiul propriu al managerilor să fie
etici).
22
Printre cauzele generatoare de practici imorale în rândul
managerilor se pot enumera:
Urmărirea intereselor personale şi dorinţa de câştiguri
imediate (rolul tentaţiilor în activitatea imorală este unul real:
atunci când nu se întrevede o pedeapsă suficient de dură,
anticiparea unui câştig consistent printr-o acţiune neetică este
de aşteptat să promoveze un comportament imoral);
Conflictul de roluri (multe dintre dilemele managementului
sunt, în realitate, forme ale conflictului de roluri, care
influenţează balanţa în favoarea deciziilor neetice; astfel, un
manager poate fi pentru un subordonat atât prieten – în viaţa
privată, cât şi superior – în relaţiile de la locul de muncă);
Conflictul de interese (valorile individuale şi scopurile
personale ale managerilor pot intra în conflict cu valorile şi
scopurile firmei);

23
 Concurenţa pentru resurse deficitare sau pentru câştigarea
de noi pieţe (în condiţiile existenţei resurselor economice
limitate sau ale declinului unei industrii, fixarea preţurilor
între competitori sau încălcarea prevederilor de monopol
sunt practici destul de frecvente; pe de altă parte, dacă nu
există concurenţă, tentaţia managerilor de a lua decizii
neetice este şi mai mare, deoarece şansa unor câştiguri
mari nu este contracarată de echilibrele de pe piaţă);
 Contradicţiile interculturale (se manifestă, cu precădere, în
cadrul societăţilor trans-naţionale: managerii expatriaţi
întâmpină dificultăţi de ordin cultural în momentul în care îşi
desfăşoară activitatea într-o ţară cu o cultură diferită de cea
a ţării de origine);

24
 Personalitatea indivizilor (unele studii au evidenţiat faptul că
indivizii orientaţi spre valori economice sunt mai expuşi la
comportamente neetice decât cei slab orientaţi în acest sens,
iar cei cu o mare nevoie de putere personală – „machiavelicii”
– sunt mai dispuşi la decizii neetice; în plus, fiecare manager
abordează într-o manieră proprie problemele de ordin moral,
ceea ce face ca deciziile acestora să difere substanţial în
situaţiile sensibile din punct de vedere etic);
 Cultura organizaţiei şi a ramurii industriale din care face parte
aceasta (dacă cultura firmei nu se bazează pe nişte valori
etice puternice şi pe nişte modele exemplare de
comportament etic sau dacă acestea nu sunt implementate
printr-un cod de etică cu un real impact decizional, organizaţia
poate cădea pradă culturii de tipul „succes cu orice preţ”,
ceea ce înseamnă că va fi dispusă la orice fel de
compromisuri de ordin moral pentru atingerea obiectivelor de
ordin economic). 25
 De aceea, în lucrările de specialitate se acordă
o atenţie din ce în ce mai mare problemelor
etice pe care le ridică managerii în
exercitarea funcţiilor lor (se pune un accent
deosebit pe conflictul de interese care se
manifestă la nivel personal: pe de o parte,
managerii caută să-şi îndeplinească propriile
obiective, iar pe de altă parte, ei trebuie să
urmărească interesele firmei şi pe cele ale
proprietarilor ei, în numele cărora ei acţionează).

26
 Problemele etice apar frecvent în
management; ele depăşesc problemele
comune cum ar fi corupţia, furtul sau cârdăşia,
atingând arii precum achiziţiile corporative,
politicile de marketing sau investiţiile de capital.
 Situaţiile complexe care obligă managerii să ia o
decizie pentru a asigura comportamentul etic,
atât în interiorul organizaţiei, cât şi în relaţiile
acesteia cu mediul extern, îi pun deseori în
dilemă (preponderenţa obiectivelor de ordin
economic versus preponderenţa obiectivelor de
ordin moral).

27
 4.3. Probleme morale în management
Cele mai frecvente probleme morale în management sunt
următoarele: mita, constrângerea, înşelăciunea, furtul,
discriminările şi poluarea mediului înconjurător.
Mita: este folosită pentru a manipula oamenii, prin
„cumpărarea” influenţei. Mita creează un conflict de
interese între persoana care primeşte mita şi organizaţia
sa, reducând libertatea de alegere a decidentului.
Principala raţiune pentru care mita (implicit, corupţia) este
intens condamnată este inerenta sa inechitate (anumite
plăţi sau influenţe secrete prevalează asupra meritelor
personale).

28
 Constrângerea: controlează oamenii prin forţa
ameninţărilor. Constrângerea este folosită pentru a
determina o persoană să acţioneze în interesul
alteia (al celei care apelează la constrângere),
împotriva propriilor credinţe şi a voinţei personale.
 Înşelăciunea: manipulează oamenii sau organizaţiile
prin inducerea în eroare, în mod intenţionat.
Comportamentul necinstit este cea mai frecventă
problemă etică. Înşelăciunea reprezintă actul de a
minţi, prin falsificarea unor fapte/dovezi, sau de a
susţine declaraţii false cu bună ştiinţă, în mod
expres sau implicit, despre un fapt prezent sau
viitor.

29
 Înşelăciunea în afaceri include distorsionarea
sau falsificarea cercetărilor şi datelor contabile,
crearea unei publicităţi mincinoase sau a unor
produse false, evaluarea incorectă a
performanţelor economice, prezentarea unor
indicatori financiari nereali sau a unor rapoarte
incorecte.
 Înşelăciunea poate atinge cote foarte mari,
producând pagube economice imense sau chiar
lezând sănătatea consumatorului.

30
 Furtul: poate acoperi o varietate largă de situaţii
în lumea afacerilor (aşa după cum proprietatea
furată poate fi fizică sau intelectuală).
 Discriminările: reprezintă tratamentul incorect
aplicat anumitor persoane funcţie de rasă,
vârstă, sex, naţionalitate, religie etc. şi care nu
este determinat de abilităţile sau calificările
respectivelor persoane.
 Poluarea mediului înconjurător: a devenit, în
actualitate, o problemă care atrage atenţia unor
grupuri cât mai eterogene de indivizi
(consumatori, firme, organizaţii naţionale şi
internaţionale, autorităţi publice, mişcări
31
ecologiste etc).
 Deşi eliminarea deşeurilor toxice este ilegală în multe
ţări ale lumii, există firme care continuă să polueze
mediul înconjurător, reprezentând un adevărat pericol
pentru toţi locuitorii planetei (gravitatea acestei probleme
este dată de faptul că ea are un caracter transfrontalier,
iar efectele poluării se pot resimţi la distanţe foarte mari
faţă de sursa care le-a emis).
 Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că
implementarea unor tehnologii nepoluante este foarte
costisitoare, iar cheltuielile ocazionate de asemenea
investiţii pot duce la creşterea preţurilor sau la reducerea
de personal (apare o dilemă de ordin etic).
 Deşi soluţiile nu sunt simple, această problemă necesită
o rezolvare imediată, deoarece fără o protecţie reală a
mediului înconjurător nimeni nu va avea de câştigat pe
termen lung. 32
 Acestea sunt cele mai des întâlnite
probleme de ordin moral din lumea
afacerilor; ele sunt prezente peste tot în
lume, chiar dacă cu intensităţi diferite. Pe
lângă cele şase probleme enumerate mai
sus, merită menţionate şi practicile de
marketing (acţiunile promoţionale şi
publicitatea), care aduc deseori în discuţie
necesitatea creşterii responsabilităţii şi a
moralităţii celor ce le susţin.

33
 Toate aceste probleme de ordin etic care
apar în activitatea profesională a
managerilor au în comun faptul că implică
un conflict de interese; în general,
conflictul apare între valorile sau etica
personală a managerului şi cea a
angajatorului său, a angajaţilor sau a
oricărui alt grup de persoane direct
influenţate de activitatea companiei.

34
 Rezolvarea dilemelor etice de către
manageri nu este deloc uşoară, iar decizia
va depinde întotdeauna de stadiul de
evoluţie morală şi de personalitatea
acestora, de educaţia, autocontrolul,
experienţa, sentimentele, atitudinile şi
valorile lor personale, precum şi de
caracteristicile organizaţiei pe care o
conduc.

35
Moralitatea în procesul decizional este susţinută de o serie
de factori, dintre care se remarcă în mod deosebit:
 comunicarea onestă şi tratamentul corect cu şi faţă de toţi
cei vizaţi de activitatea firmei,
 consideraţia specială (acordată unui vechi angajat, unei
persoane cu nevoi speciale sau unui furnizor loial, aflat în
impas),
 competiţia onestă (a se evita mituirea şi acordurile de preţ
cu competitorii),
 responsabilitatea faţă de organizaţie (trebuie urmărit binele
întregii organizaţii),
 responsabilitatea socială a companiei (evitarea poluării şi a
închiderii firmei, preocuparea pentru siguranţa şi sănătatea
angajaţilor),
 respectarea legii (contabilitate corectă şi plata obligaţiilor
fiscale). 36
 În luarea unei decizii etice de afaceri, managerii
nu trebuie să urmărească doar respectarea
literei legii (care oferă doar un nivel minim al
standardelor morale), ci mai mult decât atât.
 Etica trebuie să însoţească întregul proces de
luare a deciziei, în toate etapele sale
(identificarea problemei, stabilirea criteriilor
pentru elaborarea soluţiei, găsirea alterna-tivelor
decizionale, luarea deciziei propriu-zise şi
implementarea acesteia).

37
 4.4. Modele de moralitate
în management
 În general, se poate considera că există trei
modele (arhetipuri) de moralitate în
management – managementul moral, amoral
şi imoral – care servesc ca puncte de pornire
pentru o analiză etică comparativă.
 Dintre aceste trei modele, mediile de informare
în masă au evidenţiat cu preponderenţă
managementul imoral, managementul moral şi
amoral intrând într-un con de umbră.

38
1. Managementul imoral: Managementul imoral este
un stil de conducere a afacerilor care nu numai că
este lipsit de cele mai elementare principii sau
precepte etice, dar care implică şi o opoziţie
hotărâtă şi activă împotriva a tot ceea ce este etic.
 Administraţia imorală contravine, în mod deschis,
tuturor principiilor etice.
 Această abordare susţine faptul că obiectivele
managerului aflat la conducerea unei companii sunt
pur egoiste (dacă acesta nu urmăreşte decât
obţinerea de profituri proprii) sau se bazează
exclusiv pe rentabilitatea şi succesul organizaţional
(dacă individul acţionează strict ca un agent sau ca
un reprezentant al angajatorului său).
39
 Datorită faptului că managerul se opune activ la
toate aspectele considerate drept etice, rezultă
că el este capabil să distingă între acţiunile bune
şi cele rele şi, cu toate acestea, alege să
acţioneze în mod incorect sau imoral.
 Managerul imoral consideră că legea sau
preceptele legale constituie impedimente pe
care trebuie să le depăşească pentru a-şi
îndeplini scopurile propuse. Strategia practică a
administraţiei imorale constă în utilizarea optimă
a tuturor oportunităţilor pentru a obţine, cu orice
preţ, beneficii organizaţionale sau personale.

40
2. Managementul moral: La extrema opusă faţă de
managementul imoral se află managementul
(administraţia) moral/ă, care îşi bazează întreaga
activitate pe principii înalte de comportament etic şi pe
norme profesionale de conduită.
 Administraţia morală se străduieşte să dea dovadă de un
comportament etic, concretizat în orientarea sa către
legalitate, strategia generală de funcţionare, interesul,
obiectivele, motivaţiile şi preocuparea sa pentru normele
etice şi principiile profesionale de conduită.
 În opoziţie cu principiile egoiste ale managementului
imoral, administraţia morală aspiră la obţinerea
succesului într-un cadru etic bine determinat (implică
respectarea unor principii etice precum imparţiali-tatea,
dreptatea şi ordinea legală predeterminată).
41
 Administraţia morală nu vizează obţine-rea profitului
ilegal sau imoral; în plus, abordarea morală nu
urmăreşte numai litera, ci şi spiritul legii (acesta este
principiul minim al unui comportament etic, dat fiind
faptul că managerul moral încearcă să activeze la un
nivel de moralitate mult superior celui cerut de lege).
 Administraţia morală implică şi o conducere morală,
corectă din toate punctele de vedere. Managementul
moral va adopta o strategie a integrităţii – caracterizată
de concepţia conform căreia etica este forţa motrice a
organizaţiei de afaceri. Valorile etice determină căutarea,
de către conducere, a oportunităţilor de afaceri,
desemnarea sistemelor organizaţionale şi procesul de
luare a deciziilor.

42
3. Managementul amoral: Există două tipuri de manageri
amorali: cei amorali în mod deliberat şi cei amorali în mod
involuntar.
 Managerii amorali în mod deliberat consideră că
aspectele de ordin etic vizează numai viaţa privată a
individului, nu şi activităţile de afaceri.
 Aceşti manageri sunt persoane care resping ideea
combinării afacerilor cu etica; ei sunt convinşi de faptul
că activităţile comerciale se desfăşoară într-un cadru
diferit de cel în care se aplică principiile, raţionamentele
şi normele etice. Deşi, în prezent, majoritatea
managerilor sunt amorali în mod involuntar, încă mai
există indivizi (într-adevăr, puţini) care consideră, pur şi
simplu, că etica nu îşi găseşte locul în activităţile
comerciale sau în procesul de luare a deciziilor
corporaţionale. 43
 Managerii amorali în mod involuntar nu sunt nici
morali, nici imorali, dar nici nu sunt conştienţi şi nici nu
se preocupă de faptul că deciziile lor de afaceri din viaţa
de zi cu zi pot produce efecte negative/nocive asupra
persoanelor direct relaţionate cu compania pe care ei o
conduc.
 Managerilor amorali involuntari le lipseşte cu desăvârşire
percepţia sau conştiinţa etică; ei acţionează pe plan
organizaţional fără să ia în calcul şi dimensiunea etică a
actelor lor sau, pur şi simplu, sunt neglijenţi şi insensibili
cu privire la efectele şi implicaţiile acţiunilor lor asupra
participanţilor la respectiva companie.

44
Vă mulţumim pentru atenţie !

45