Sunteți pe pagina 1din 5

ETAPELE PROCESULUI DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ECONOMICĂ

1. STABILIREA TEMEI DE CERCETARE


2. DOCUMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ
3. CULEGEREA DATELOR
4. PRELUCRAREA DATELOR
5. INTERPRETAREA DATELOR ȘI VERIFICAREA IPOTEZELOR
6. FUNDAMENTAREA CONCLUZIILOR
7. REZULTATELE CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
8. DISEMINAREA REZULTATELOR

2. Documentarea științifică
Documentarea este activitatea de căutare, culegere, sortare și verificare a informațiilor
din mediu sau dintr-o bază de date, într-un anumit domeniu.
Scopul documentării este de a crea imaginea cât mai veridică a realității, stării sau
nivelului unui proces, unui fenomen sau unui domeniu la un moment dat, luând în considerare o
anumită perioadă de timp.
Documentarea înseamnă nu doar a afla despre apariția într‐o revistă sau într‐un volum a
unui articol, ori a unei cărți care se referă şi la aspecte din problematica temei de cercetare, ci a
studia conținutul sursei respective, presupune o informare amănunţită şi temeinică.
Rolul documentării în cercetarea științifică este:
- de a crea un punct de reper la care să se raporteze în ceea ce se intenționează a se realiza în
continuare;
- de a se determina ce s-a întamplat sau ce s-a cercetat până în momentul respectiv în domeniul
cercetat;
- de a se cunoaște concluziile cercetătorilor anteriori cu privire la obiectul cercetărilor;
- de a identifica problemele rămase neclare, nerezolvate sau greșit interpretate;
- de a identifica căile de soluționare a problemelor posibil de abordat dintre cele identificate
anterior.
Instrumentul cu care se realizează documentarea este cercetarea bibliografică.
Cercetarea bibliografică reperezintă activitatea de determinare a surselor și de studiere a
datelor cuprinse într-o bază de date.
Sursele de cercetare bibliografică se clasifică astfel1:
a) după conținut și mod de prezentare:
- cărți, tratate
- monografii
- articole în reviste sau buletine
b) după forma de prezentare:
- biblioteci în sistem clasic - format hârtie
- biblioteci virtuale/digitale - format electronic
c) dupa gradul de prelucrare inițială a datelor:
- documente primare, care conțin ideile sub formă de documente periodice sau
neperiodice;
- documente secundare, periodice sau neperiodice, rezultate din prelucrarea
documentelor primare: reviste de referate, reviste de titluri, sinteze documentare, ghiduri
bibliografice;
- documente terțiare, periodice și, mai ales, neperiodice, rezultate din prelucrarea
documentelor secundare sub formă de: bibliografii, culegeri de traduceri, sinteze de referate etc.;
- microformate: benzi, discuri, imagini, CD-uri etc.
Totodată, nu trebuie omis rolul pe care rețeaua Internet îl are în realizarea documentării.
În general, Internet‐ul are două utilizări: una se referă la comunicarea de la persoană la
persoană, iar cealaltă se referă la traficul de informații.
Internetul este atât o rețea imensă de calculatoare prin care pot conversa milioane de
persoane, cât şi o resursă, un depozit uriaş de informații din aproape toate domeniile imaginabile.
Unul din elementele cele mai importante care au marcat evoluția Internet-ului a fost apariția
și dezvoltarea tehnologiei World Wide Web, cu ajutorul căreia s-a realizat unificarea modului de
accesare și prezentare a oricărei resurse puse la dispoziție în această rețea. Punctul de plecare în
căutarea informațiilor pe Internet poate fi un motor de căutare, o bază de date sau un director
specializat.

1
www.rasfoiesc.com/educatie/
Motorul de căutare este un program disponibil pe Internet cu ajutorul căruia se pot căuta
diferite informații. Această căutare se realizează după un anumit cuvânt sau o anumită
combinație de cuvinte, având ca rezultat afișarea adreselor paginilor ce conțin cuvântul respectiv.
Cele mai cunoscute și utilizate motoare de căutare suntwww.google.com, www.yahoo.com,
www.bing.com.
De asemenea, odată cu dezvoltarea Internet-ului și-au făcut apariția mai multe surse de
informații –enciclopedii și dicționare virtual, cum sunt, de exemplu: Wikipedia, Britannica
Online Encyclopedia, Oxford Dictionaries, The Free Dictionary etc.
Documentarea este o operație de profunzime, axată mai ales pe surse primare: articole de
revistă, cărţi, brevete de invenţie, dar și pe resursele electronice.
Încă din faza de alegere a temei, mai ales cercetătorul debutant are nevoie să realizeze o
informare-documentare sumară care să-i permită să pună tema în relaţie cu unele din cunoştinţele
existente.
În faza de documentare, cercetătorul, trebuie:
• să cunoască conceptele, noţiunile şi categoriile corespunzătoare domeniului ;
• să cunoască bine întreaga teorie a domeniului în care se
circumscrie tema (opinii pro şi contra);
• să aleagă indicatorii şi metodele de măsurare şi analiză corespunzătoare.
Documentarea se poate realiza astfel2:
 Documentarea (învăţarea) bibliografică este obligatorie, deoarece nici o teză teoretică
nu poate apare pe loc gol, în afara cunoştinţelor existente (în ţară, în afara ţării, în cele mai
diferite epoci istorice); întotdeauna se cercetează problema despre care există mai multe sau mai
puţine cunoştinţe. Documentarea bibliografică începe cu consultarea manualelor, a tratatelor,
monografiilor, enciclopediilor şi dicţionarelor, a articolelor, studiilor şi comunicărilor etc., care
constituie în ansamblu literatura economică de specialitate. Fără îndoială, în prezent, modalitatea
cea mai modernă de informare este cea computerizată. Bibliotecile în general şi mai ales cele
universitare, oferă în sistem electronic, pe de o parte prezentarea tuturor lucrărilor pe care le
dețin, iar pe de altă parte, clasificarea acestora pe specializări, domenii şi tematici.
 Documentarea directă are rol distinct pentru că vizează învăţarea şi cunoaşterea
realităţii practice, a faptelor empirice proaspete, din zilele noastre. Ea se realizează sub forma
2
Răboacă Ghe., Comșa M ., Metodologia cercetării științifice economice, Editura Fundației România de Mâine,
București, 2004, pag.82
culegerii de date statistice şi alte informaţii privitoare la firmă, la o zonă geografică, o ramură, o
ţară sau mai multe, la întreaga lume. Dacă documentarea bibliografică vizează culegerea de date
şi informaţii, teorii şi teze din literatura de specialitate, documentarea directă vizează procurarea
datelor empirice din viaţa practică ce face obiectul cercetării temei. Aceste date procurate prin
documentare directă, cu prelucrările de rigoare asigură explicarea fenomenului economic
(formulare şi verificare de ipoteze ştiinţifice) şi care urmează să se confrunte cu rezultatele
documentării bibliografice, confirmând sau infirmând conţinutul de idei al literaturii consultate.
De aici rezultă marea importanţă ce trebuie acordată calităţii datelor şi informaţiilor.
 Consultarea specialiştilor este o altă componentă a documentării care poate să se refere
atât la specialişti din teorie, cât şi din practică. Aceasta poate uşura mult munca şi scurta
termenul de elaborare pentru orice cercetător, dar mai ales pentru cercetătorii debutanţi.
O documentare temeinic realizată apelează la mai multe tehnici:
 Conspectarea înseamnă extragerea dintr‐o singură sursă (carte, articol etc.) a
principalelor idei, şi notarea sintetică, schematică şi sistematică a datelor esențiale conținute de
lucrarea respectivă. Trebuie să reținem că este cu totul greşită intenția de a conspecta o sursă
bibliografică la prima vedere, deşi pentru economie de timp, pare tentantă. Aplicarea corectă a
acestei tehnici se face în două faze:
‐ în prima fază se face o primă citirea atentă a textului în integralitatea lui, marcând
pasajele importante, cu legătură directă cu problema în cauză, dar şi, mai ales, pe cele neînțelese,
aflarea cauzei neînțelegerii şi lămurirea lor, prin discuții (dacă este posibil, cu autorul, sau cu altă
persoană avizată în domeniu) sau prin consultarea altor surse, în care aspectele respective sunt
prezentate mai pe înțeles.
‐ în cea de a doua fază, la a doua lectură se realizează şi conspectarea care va conține o
analiză critică a textului, reformularea principalelor idei ale autorului, citate care se referă la
afirmații pertinente şi importante, demonstrate de autor şi care pot fi deci însuşite şi, în final,
concluziile proprii asupra materialului lecturat care pot să cuprindă şi ideile noi pe care lucrarea
prezentată le poate sugera cititorului.
Un conspect bine făcut poate fi de un mare ajutor, el fiind la îndemâna cercetătorului şi
putând fi consultat oricând este necesar, reactualizând în orice moment aspecte care altfel pot fi
uitate sau sunt mai dificil de “redescoperit” în sursa lecturată.
 Fişarea constă, în general, din extragerea unor însemnări din sursele lecturate; de cele
mai multe ori, pe aceeaşi fişă sunt trecute modalitățile de tratare a aceleiaşi idei (probleme) în
mai multe surse. De exemplu, se va putea întocmi o fişă pentru definirea unui proces, alta pentru
factorii care îl influențeză (sau pentru fiecare dintre ei), una pentru clasificări ale acestora, una
pentru condiţiile de testare a efectului influenței lor etc., obținând o imagine complexă şi
posibilitatea de a face comparații. Şi această tehnică se aplică respectând aceleaşi principii de
lucru menționate la întocmirea conspectelor: o primă lectură a fiecărei lucrări cu semnalarea
textelor referitoare la problema în cauză şi
fişarea efectivă (extragerea însemnărilor) la o a doua lecturare, cu comentarii, sublinieri,
comparații.
 Adnotarea se practică pe un text dintr-o sursă (carte, revistă etc.) proprietate personală;
pe marginea paginii se pot nota cu ajutorul unor semne convenționale anumite lucruri: „de
reținut”, „de verificat”, „de citat”, „fals”, „de acord”, „dezacord” etc. Este o tehnică rapidă
deoarece fără a fi transcris în conspect sau în fişă, se poate regăsi repede un pasaj ce conține o
idée interesantă sau care poate fi comentat. Evident, adnotarea are o eficiență mai scăzută pentru
documentare, deoarece nu conține şi o “prelucrare” a materialului ci doar localizarea aspectelor
respective şi aprecieri generale asupra acestora.

S-ar putea să vă placă și