De fiecare dată când te văd plimbându-te într-o mulțime de oameni, nu văd pe

nimeni altcineva decât pe tine - chiar dacă ceea ce porți în acea zi este o
cămașă foarte urâtă. Chiar dacă trec pe acolo și mă prefac că sunt prea pietrată
ca să te văd, chiar sunt foarte fericit să te văd. Prietenii mei spun că nu ești
deloc bun pentru mine, dar există ceva la tine care mă face să fiu ciudat și
amețit înăuntru. Mă întind în iarbă la miezul nopții și mă gândesc la felul în care
ți-ai făcut o umilință completă în fața tuturor în anul trecut. Sau, mă gândesc la
toate acele vremuri în care ai fost un idiot complet și la faptul că, chiar și atunci
când încerci din greu, mă dezamăgești uneori. Mă gândesc la toate aceste
lucruri și zâmbesc. Ești un om și îmi place faptul că mă faci să mă simt infinit.
Fără să mă gândesc, am pus doar o copertă neagră peste fereastră pentru a-mi
face camera complet întunecată și când mi-am dat seama ce făceam, am rupt
plângerea. Mi-a fost atât de greu să plâng. Ancheta asta chinuitoare m-a
copleșit, mâncându-mă în viață. Bătăile inimii îmi stau în gât, dar parcă nu pot
să plâng. Nu pot să dorm. Vreau să dorm atât de prost. Vreau să dorm toată
ziua, să uit că exist. În fiecare zi îl împing, încerc să uit, dar încet îmi umple
capul. Trebuie să aud din prima ei că nu mă mai iubești, chiar ca prieten. Dacă
m-ai iubi, nu mi-ai fi făcut asta. Îmi întunecam camera pentru a-mi putea lua
medicamentele și a adormi. Nici măcar nu e prânz și caut o ieșire. Plânsul nu
era chiar atât de mult plâns, cât o lipsă copleșitoare de oxigen. Am intrat în
panică și nu am putut respira și nimic nu este real. Nimic nu este real și ai
dispărut. Nu știu ce să fac. Sincer, nu știu ce să fac și nu m-am speriat niciodată
mai mult în viața mea. Toată lumea crede că sunt ok, voi fi ok, dar pentru o dată
nu cred că o voi face. Cum ai putut? Cum ai putut? Nu mai pot respira. Ați plecat
cu toții. Niciunul dintre voi nu m-a iubit vreodată sau nu aș căuta o ieșire. De ce
nu vede nimeni vreodată semnele de avertizare? Sunt atât de obosit. Te-am
iubit. Doamne, te-am iubit atât de mult.

Bebe, nu stiu cum sa iti spun, nu stiu ce sa iti spun . Am gresit , am gresit mult,
am gresit enorm de mult. Te-am dezamagit, sunt o dezamagire pentru tine,
pentru toti. Nu am sa imi iert prostia pe care am facuto niciodata. Bebe stiu ca
sunt prost, stiu ca sunt un idiot, un handicapat dar vreau sa iti spun in toata
prostia mea ca te iubesc bebe, te iubesc cum nu am iubit pe nimenea
niciodata.Vreau sa fiu langa tine acum , dar am gresit ca am avut incredere in
cine nu trebuie. De cand te-am suparat nu am nicio stare nu pot, nu am stare,
am facut prostia vietii mele. Inima mea bate puternic pentru tine cand ma uit la
tine te vad ca prima data la fel de frumoasa, la fel de minunata. Fiecare clipa
petrecuta alaturi de tine si fiecare moment petrecut impreuna ma facut sa ma
atasez si mai mult de tine, amintirile care ma curpind imi fac sa imi bata inima de
fiecare data puternic bebe, pentur ca tu bebe m-ai invatat ce e iubirea si mi-ai
aratat cum e sa fii iubit. Bebe nu vreau sa te pierd te iubesc mult de tot, stiu si
am realizat cat de prost sunt uneori, ma distruge totul cand stiu ca te-am
dezamagit din cauza mea. Vreau sa plec de aici imi doresc sa fiu langa tine, imi
doresc sa te vad imbracata in mireasa, imi doresc sa avem copilasi nostri imi
doresc sa te sarut, dar stiu ca am gresit si ca ma vei ierta cu greu. Nu ma
intereseaza nimic altceva decat tu, decat sufletul tau , decat ca noi doi sa murim
impreuna. Nu ma intereseaza ce zice lumea despre noi , pot sa urlu in mijlocul
multimi ca te iubesc si ca sunt mort dupa tine, esti totul pentru mine si ma bucur
ca m-ai ales pe mine, prostul care te dezamageste mereu. Bebe mereu ti-am
promis ca nu o sa te mai dezamagesc dar uite ca totusi am facuto si nu situ cum
sa iti zic ca imi pare rau. Plang si palng mult daca as reusi ca fiecare lacrima pe
care o scot sa fie defapt zambetele pe care ti le dau. Fara tine simt ca mor, totul
parca e negru in jurul meu nu gandesc limpede nu ma pot concentra decat ca
sunt si am sa raman un prost ca te-am dezamagit, nu iti place sa imi cer scuze,
dar imi doresc sa ma ierti si sa ma inveti pentru ca sunt nebun dupa tine vreau
sa ma inveti cum sa nu iti mai gresesc. Te iubesc te iubesc enorm de mult

Prietenii mei spun că nu ești deloc bun pentru mine, dar există ceva la tine care
mă face să fiu ciudat și amețit înăuntru. Mă întind în iarbă la miezul nopții și mă
gândesc la felul în care ți-ai făcut o umilință completă în fața tuturor în anul
trecut. Sau, mă gândesc la toate acele vremuri în care ai fost un idiot complet și
la faptul că, chiar și atunci când încerci din greu, mă dezamăgești uneori. Mă
gândesc la toate aceste lucruri și zâmbesc. Ești un om și îmi place faptul că mă
faci să mă simt infinit. Fără să mă gândesc, am pus doar o copertă neagră peste
fereastră pentru a-mi face camera complet întunecată și când mi-am dat seama
ce făceam, am rupt plângerea. Mi-a fost atât de greu să plâng. Ancheta asta
chinuitoare m-a copleșit, mâncându-mă în viață. Bătăile inimii îmi stau în gât,
dar parcă nu pot să plâng. Nu pot să dorm. Vreau să dorm atât de prost. Vreau
să dorm toată ziua, să uit că exist. În fiecare zi îl împing, încerc să uit, dar încet
îmi umple capul. Trebuie să aud din prima ei că nu mă mai iubești, chiar ca
prieten. Dacă m-ai iubi, nu mi-ai fi făcut asta. Îmi întunecam camera pentru a-mi
putea lua medicamentele și a adormi. Nici măcar nu e prânz și caut o ieșire.
Plânsul nu era chiar atât de mult plâns, cât o lipsă copleșitoare de oxigen. Am
intrat în panică și nu am putut respira și nimic nu este real. Nimic nu este real și
ai dispărut. Nu știu ce să fac. Sincer, nu știu ce să fac și nu m-am speriat
niciodată mai mult în viața mea. Toată lumea crede că sunt ok, voi fi ok, dar
pentru o dată nu cred că o voi face. Cum ai putut? Cum ai putut? Nu mai pot
respira. Ați plecat cu toții. Niciunul dintre voi nu m-a iubit vreodată sau nu aș
căuta o ieșire. De ce nu vede nimeni vreodată semnele de avertizare? Sunt atât
de obosit. Te-am iubit. Doamne, te-am iubit atât de mult.