Sunteți pe pagina 1din 4

„Hansca – sit arheologic și șantier-

școală (50 de ani de la începutul


cercetărilor)”
18 aprilie - 5 mai 2014

La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost pusă în circuit public o nouă expoziție cu genericul
„Hansca - sit arheologic și șantier-școală (50 de ani de la începutul cercetărilor)".

Expoziția reunește circa 300 de piese arheologice, cele mai reprezentative din colecția HANSCA,
care au valoare științifică documentară, istorică și estetică.

Piesele care fac obiectul expoziției sunt autentice și doar unele


dintre ele au fost supuse unor proceduri firești de restaurare și
conservare. Ele reflectă activitățile economice, reprezentate
prin unelte din metal, os, argilă sau piatră; gusturile estetice,
prezentate prin piese vestimentare și de podoabă;
reprezentările religioase, reflectate prin piese miniaturale,
antropo- și zoomorfe și prin „trusa magică", datând în secolele
IV-III î. Chr.

Credințele religioase din perioada evului mediu sunt


reprezentate de o cruciuliță modelată din sârmă și un
encolpion de tip bizantin. Relațiile de schimb și comerciale cu
lumea greco-romană, iar mai târziu, în evul mediu, cu cea
bizantină sau slavă, sunt documentate prin obiecte din sticlă,
din bronz sau argint.

Exponatele originale sunt însoțite de imagini fotografice


panoramice sau de detaliu, care reflectă activitățile de
investigare arheologică a cercetătorilor și participarea activă a
studenților.

Dedicată semicentenarului de la primele săpături arheologice din situl de la Hansca, expoziția este
și un omagiu celor care, prin abnegația și perseverența de care au dat dovadă, au contribuit
esențial la valorificarea patrimoniului arheologic național și la reconstituirea obiectivă a proceselor
istorice.

Unul dintre cele mai importante situri, cu obiective de o însemnătate


științifică aparte pentru arheologia și istoria spațiului românesc de la est
de Carpați, a fost descoperit și cercetat lângă localitatea Hansca, raionul
Ialoveni. Situl Hansca a fost identificat în 1959. Deja, în anul 1960 au
fost întreprinse primele sondaje, fiind depistate vestigii de locuire din
epoca geto-dacică și medievală timpurie.

Investigațiile arheologice sistematice, în cadrul sitului Hansca, au fost


demarate în anul 1964 și s-au desfășurat pe parcursul a 20 de campanii
arheologice. În rezultatul săpăturilor s-a dezvelit o suprafață de câteva
zeci de mii de metri pătrați. Au fost depistate vestigii aparținând epocii
bronzului tardiv (cultura Noua); Hallstattului timpuriu (cultura Tămăoani-
Holercani); culturii getice; culturii Sântana de Mureș-Cernjahov și evului
mediu timpuriu și dezvoltat.

Pornind de la dimensiunile suprafețelor cercetate, numărul și diversitatea


materialelor arheologice descoperite, situl de la Hansca este considerat, pe bună dreptate, a fi unul
dintre cele mai reprezentative monumente antice și medievale din spațiul Carpato-Nistrean.

Un rol cu totul deosebit l-a jucat situl de la Hansca în calitate de șantier arheologic - școală. Aici, în
toată perioada de investigare, s-au perindat zeci de generații de studenți, de la facultățile de
istorie, pentru a efectua practica arheologică obligatorie. La Hansca studenții, mulți dintre care au
devenit arheologi cu renume în Republica Moldova, au învățat și au practicat tehnici de săpătură,
metode și metodologii de gestionare a patrimoniului și a artefactelor.

S-ar putea să vă placă și