1.

Încadrare

Este realist prin prezentarea veridică a evenimentelor, prin precizarea indicilor temporali şi

spaţiali, prin tehnica detaliului: „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de
orele 10”, Felix Sima soseşte în Bucureşti.

Este un roman  obiectiv prin utilizarea persoanei a III-a, prin prezenţa naratorului obiectiv,
omniscient, omniprezent, Perspectiva narativă este una heterodiegetică în principal, cu
viziunea „dindărăt” dar mai avem pasaje în care apare naratorul homodiegetic, Felix Sima, în
ipostaza de martor al evenimentelor. „Enigma Otiliei” este şi un roman de factură
balzaciană) prin utilizarea unor motive literare specifice creatorului francez: motivul moştenirii
(averea lui Costache Giurgiuveanu), ideea paternităţii (Moş Costache/ Moş Goriot), relaţiile
familiale conflictuale şi degradate, tehnica detaliilor: “Într-o seară, de la începutul lui iulie
1909, cu puţin înainte de orele 10, […] în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii
Apostoli….”.

2.Temă. Apărut în 1938, romanul prezintă, în manieră realistă, viaţa burgheziei bucureştene

de la începutul secolului al XX-lea, accentuând problematica familiei, moştenirii şi pe cea a
paternităţii.

O secvență ce surprinde tema familiei este cea inițială, cea a jocului de cărți, când Felix intră
pentru prima oară în casa lui moș Costache și întâlnește toate personajele, autorul folosind
acest prilej pentru o caracterizare inițială elementară a acestora. Tema moștenirii este firul
roșu al romanului, cuprinzând în jocul ei o mare parte din personaje (familia Tulea) și are ca
punct culminant secvența în care Stănică sustrage banii moșului de sub saltea, provocându-i
acestuia un șoc ce îl va ruina.

Viziunea despre lume a lui Călinescu este una realistă. Literatura este un document al
epocii, ea surprinde aspecte din viața cotidiană pe care încearcă să o reflecte cât mai
detaliat și mai nuanțat. Viziunea aceasta o depășește pe cea a realismului clasic, pentru
că  naratorul  obiectiv  evoluează într-un narator –comentator, care, “în loc să înfăţişeze
realitatea, o studiază pe probe de laborator”( Nicolae Manolescu).

3.Elemente de structură

Titlul. Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură balzaciană. El
a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a eroinei. Otilia este enigmatică
iar taina ei este interpretată în mod diferit de fiecare dintre personaje (relativizarea imaginii),
ceea ce conferă romanului o notă de modernitate.

Compoziţie. Romanul este alcătuit din 20 de capitole, acţiunea desfăşurându-se pe două

planuri narative: unul urmăreşte problema moştenirii lui Costache Giurgiuveanu iar celălalt
destinul tânărului Felix Sima. În  incipitul romanului sunt conturate bine detaliile spaţiale şi
temporale: într-o seară de iulie anul 1909, „cu puţin înainte de orele 10”, Felix Sima, „un tânăr
de vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean” soseşte pe strada Antim din Bucureşti. Aceasta
este descrisă minuţios, prin prezentarea amănuntelor arhitecturale din stiluri diferite, care o
fac să pară „o caricatură în moloz a unei străzi italice”. Mânat de amintiri, Felix revede casa lui
moş Costache, înnegrită de vreme, nelocuită şi curtea năpădită de scaieţi şi-i răsună limpede
în urechi cuvintele bătrânului din prima zi: „Aici nu stă nimeni.”

4.Statut personaje

Personaj realist şi modern, Otilia este o tânără de optsprezece ani, fata celei de-a doua soţii a
lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasă şi bogată care murise de supărare şi-i lăsase lui
toată averea, împreună cu îndatorirea creşterii Otiliei, rămasă de mică fără mamă. Costache
iubeşte „fe-fe-tiţa” dar avariţia îl împiedică s-o înfieze oficial şi astfel să-i asigure un viitor.
Otilia Mărculescu este un personaj principal  şi totodată un personaj eponim (care dă numele
operei). Ea este tipul feminităţii misterioase şi controversate, „eroina mea lirică” în viziunea
autorului.

5. Trăsături personaje

În conturarea personajului, Călinescu utilizează tehnica modernă a reflectării, imaginea ei fiind

relativă, privită din mai multe unghiuri de vedere. Astfel că personalitate ei este una
ambiuguă şi enigmatică. Moş Costache o sorbea umilit din ochi, iubind-o foarte mult pe „fe-
fe-tiţa” lui, Pascalopol o admiră şi o consideră o „fiinţă gingaşă”, „o ştrengăriţă”, „o artistă” sau
„o floare rară”. Pentru Aglae însă, ea e „o fată fără căpătâi”, „o dezmăţată”, „o stricată”,
catalogări izvorâte din răutate şi invidie. Tot admirativ o caracterizează şi Stănică Raţiu:
„Nostimă fată, Otilia”, „deşteaptă fată”, dar „şireată”. Aurica o urăşte şi o invidiază pentru că
are succes la bărbaţi. Otilia are capacitatea de a se autocaracteriza în mod lucid: „Sunt foarte
capricioasă, vreau să fiu liberă! Mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată … eu sunt o
zăpăcită…” Este deci o fire contrastantă cu alternanţe între teribile copilării (aleargă desculţă
prin iarbă) şi raţiune rece şi profunzime în gândire, între faptul că este împrăştiaţă şi
dezordonată dar totuşi înţelegătoare şi plină de tact în comportamentul faţă de moş Costache
şi faţă de răutăţile clanului Tulea. Otilia întruchipează şi misterul sufletului feminin: tânără
inteligentă, cu sensibilitate artistică, cu atracţie către lux şi călătorii, fascinantă şi imprevizibilă,
împrăştiată şi visătoare, matură prin felul în care judecă relaţia cu Felix. Cei doi bărbaţi
(Pascalopol şi Felix) sunt tulburaţi şi ei de această complexitate.