Modul 4

VÂRSTA A TREIA

Scopul modulului: Prezentarea unei imagini cât mai exacte despre modificările fizice,
cognitive şi sociale care sunt specifice vârstei a treia.

Obiectivele modului:

La finalul acestui modul, cursanţii trebuie să:

 distingă principalele mituri şi prejudecăţi legate de vârsta a treia în raport

cu ceea ce sunt "în realitate" bătrânii
 prezinte principalele tipuri şi teorii biologice ale îmbătrânirii
 prezinte principalele schimbări de ordin fizic, caracteristici ale abilităţilor
cognitive şi modificări la nivel social care apar la persoanele de vârsta a treia

În acest modul sunt prezentate şi discutate principalele prejudecăţi despre bătrâneţe şi

bătrâni, prejudecăți care creează de multe ori o imagine distorsionată despre această perioadă din
viaţă. De asemenea, se vor prezenta modelele explicative ale procesului de îmbătrânire şi se vor
puncta cele mai importante modificări care apar în această perioadă.
În cultura occidentală, vârsta a treia este valorizată preponderent negativ, în mare parte
datorită prejudecăţilor. A fi bătrân echivalează astfel cu a fi slab, incompetent, senil, îngust la
minte, rigid.

1. Cine sunt de fapt bătrânii?

Momentul de început al vârstei a treia este considerat în mod convenţional vârsta de 65 ani,
deoarece pentru majoritatea indivizilor ea coincide cu pensionarea. Această limită este însă doar
aproximativă.
 Statisticile afirmă că populaţia de peste 65 de ani reprezintă în prezent cam 10% din
populaţia Globului (în condiţiile în care în 1950 reprezenta doar 7%), preconizându-se o creştere
a procentajului în următoarele decenii. Dacă la începutul anului 2000 în SUA erau 34.5 milioane
persoane de peste 65 ani, se estimează că în anul 2030 vor fi aproximativ 70 milioane.

Un alt lucru notabil este reprezentat de creşterea numărului celor cu vârste "foarte
înaintate". De exemplu, comparativ cu 1990, în 1999 erau de 16 ori mai multe persoane cu vârste
între 75 şi 84 ani şi de 34 ori mai multe persoane de peste 85 ani. În ţările dezvoltate procentul
celor de peste 85 ani atinge deocamdată 1% şi pare a fi de asemenea în creştere.

Aşadar, dacă la începutul secolului 20 vârsta maximă la care putea ajunge un individ părea
a fi, în medie, cea de 49 ani, la începutul secolului 21 ea a crescut, în ţările dezvoltate, până la 80
ani.

Dintre cei de peste 85 ani, femeile deţin majoritatea. Această "supravieţuire prelungită" îşi
are însă avantajele şi dezavantajele ei. Întrucât bărbaţii ating doar o vârstă medie de aproximativ
70 ani, 82% dintre femeile în vârstă sunt văduve. Mai mulţi ani de viaţă înseamnă adesea mai
multe probleme: de sănătate, financiare, sociale. Aşadar, aceşti ani suplimentari nu reprezintă un
bonus, ci dimpotrivă, cel mai adesea vin cu un plus de boală, sărăcie, dependenţă de ceilalţi şi
însingurare.

Chiar dacă în SUA sau Japonia, de exemplu, persoanele de peste 80 ani par a se menţine
într-o formă fizică bună, asigurarea unei veritabile calităţi a vieţii presupune rezolvarea unor
probleme neurologice sau psihiatrice, care sunt generate adesea de boli vasculare sau tulburări
degenerative ale creierului.

Acesta este şi motivul pentru care, de exemplu, revista "Geriatrics" și-a propus să abordeze
extensiv în 2002 problematica creierului, a tulburărilor care survin la vârste înaintate: epilepsie,
delir, anxietate, tulburări de somn, tremur, durere neuropată, abuz de substanţe. Multe dintre aceste
tulburări au un impact masiv asupra calităţii vieţii la vârsta a treia (Weinberger & Marin, 2002).

Accidentele vasculare cerebrale • Principala cauză a handicapurilor fizice şi

intelectuale, a treia cauză de mortalitate
 • Contribuie la declinul cognitiv chiar şi atunci
când nu există semne evidente de deficit
neurologic

Demenţa • Produc un declin cognitiv masiv

• Subminează independenţa, relaţiile familiale şi
Boala Alzheimer sociale, nutriţia, activităţile zilnice, starea
generală de bine

Anxietatea • Amplifică singurătatea, pierderea identităţii şi

dependenţa
Depresia

Delirul

Abuzul de substanţe
Problemele motrice • Limitează activităţile zilnice
• Descurajează contactele sociale
Handicapurile fizice

Tremurul

Boala Parkinson
Tulburările de somn • Interferează cu calitatea vieţii şi funcţionarea
cognitivă

Sindromul neuropatic al durerii • Cauzat în principal de traumele fizice resimţite

pe parcursul vieţii, are un efect negativ asupra
stării de bine a persoanei

Temă de reflecţie nr. 1

Faceţi o listă cu acele cuvinte care vă vin în minte atunci când vă gândiţi la
“bătrâneţe”. Încercaţi să separaţi cuvintele de pe lista obţinută în cuvinte cu
conotaţie pozitivă şi cuvinte cu conotaţie negativă. Ce observaţi?

2. Mituri şi prejudecăţi legate de vârsta a treia

 Această optimizare a vieţii vârstnicilor nu este posibilă în absenţa depăşirii unor mituri sau
prejudecăţi despre persoanele în vârstă, dintre care cele mai frecvente sunt următoarele :
• "Toate persoanele în vârstă au o slabă coordonare motorie"
• "Vârstnicii se simt obosiţi tot timpul"
• "Vârstnicii se infectează foarte uşor"
• "Persoanele de vârsta a treia au foarte multe "accidente", chiar pur şi simplu în casă"
• "Vârstnicii îşi petrec majoritatea timpului în pat"
• "Vârstnicii nu pot să-şi amintească nimic, ei uită totul"
• „Cei în vârstă nu mai sunt interesaţi de activitatea sexuală"
• "Persoanele de vârsta a treia se izolează de familie - simt nevoia să fie singuri"
• "Vârstnicii sunt pisălogi, indispuşi mereu, iritabili, plini de autocompătimire" - idee ce duce
la o infantilizare nejustificată
• "Persoanele în vârstă nu pot învăţa noi deprinderi"
• "Bătrânii nu îşi folosesc timpul în mod productiv"

Efectele acestor prejudecăţi pot fi identificate în diferite contexte. De exemplu, un medic care
e convins că o persoană cardiacă de 75 ani nu mai este interesată să aibă viaţă sexuală nici măcar
nu va deschide acest subiect. Un copil ultraprotector poate să ajungă să îşi domine şi chiar
infantilizeze părintele, în virtutea unor astfel de cogniţii. Un asistent social sau un psiholog care
acceptă că depresia este o realitate a vârstei a treia îşi abandonează cazul. Aşadar, modul în care
gândim despre ele afectează radical modul în care trăiesc şi simt persoanele în vârstă.

Există, mai rar, şi stereotipuri pozitive la fel de nerealiste legate de vârsta a treia, aceasta fiind
văzută ca "vârstă de aur" a păcii, mulţumirii, relaxării.

3. Tipuri de îmbătrânire

Gerontologii afirmă că mulţi dintre cei care au astăzi 70 ani gândesc şi acţionează aşa cum
o făceau cu 2-3 decenii în urmă persoanele de 50 ani. Din acest motiv se vorbeşte despre două
categorii de bătrâni (Neugarten & Neugarten, 1987):
 1. bătrânii "tineri" – majoritatea, indiferent de vârstă, caracterizaţi prin vigoare, vitalitate,
activism
2. bătrânii "bătrâni" – cei slabi, infirmi, care reprezintă o minoritate; problemele acestora sunt
mai puţin legate strict de vârstă şi mai mult de comportamentul alimentar defectuos, lipsa
exerciţiului fizic, prezenţa unor boli, inclusiv neurologice, etc.

În acelaşi spirit se face distincţia între mai multe tipuri de îmbătrânire:

• Îmbătrânire primară (Busse, 1987)
Aceasta se referă la procese intrinseci îmbătrânirii, ce se consideră a fi ireversibile:
· schimbări în modul de procesare a informaţiei
· modificări în registrul motor
· avantaj în procesarea informaţiei verbale în detrimentul celei spaţiale
· declin în ceea ce priveşte "inteligenţa fluidă" şi menţinerea la nivel constant a "inteligenţei
cristalizate"
· stabilitate în ceea ce priveşte personalitatea.
· funcţionarea organismului încă la parametri optimi.
• Îmbătrânire secundară (Busse, 1987)
Se referă la acele schimbări asociate cu boli, ce corelează cu vârsta, dar pot fi prevenite sau chiar
reversibile:
· prevalenţa crescută a bolilor cronice (cardiovasculare, gastrointestinale)
· incidenţă sporită a cataractei, arteriosclerozei
• Îmbătrânire terţiară
Schimbări foarte precipitate ce apar la vârsta a treia, pe măsură ce se prefigurează
momentul morţii – aşa-numitul "terminal drop" (Riegel & Riegel, 1972) - modificări ce
afectează atât funcţionarea cognitivă, cât şi tiparul de personalitate.
4. Teorii ale îmbătrânirii
A. Teorii ale îmbătrânirii programate
Acest grup de teorii sugerează faptul că îmbătrânirea este inevitabilă, întrucât ea este
"înscrisă" în genele noastre.
a. Printre primele teorii din această categorie se numără cea a lui Leonard Hayflick (1974),
care consideră că există un număr limitat de diviziuni celulare pe care le poate suporta corpul
nostru - maxim de 50-70 ori. Dacă celulele ar respecta acest număr maxim de diviziuni, se pare că
am fi "programaţi" să trăim aproximativ 120 de ani.
Acest fenomen, numit senescenţă replicativă, este caracteristic şi pentru celulele altor mamifere
studiate în mediu de cultură.
b. Mai recent, s-a stabilit faptul că celulele umane folosesc scurtarea telomerelor (capetele
cromozomilor) ca indicator al acestei senescenţe replicative: cu fiecare diviziune celulară acestea
se scurtează şi opresc procesul după 50-90 diviziuni. Ca urmare a acestui fapt, se produce fuziunea
capetelor cromozomilor şi apoptoza celulară. Doar o celulă din 10 milioane poate trece peste acest
"blocaj".
Se consideră că aceste mecanisme intrinseci ar avea rolul de a regla proliferarea celulară,
intervenind în controlul cancerului – mai precis al mutaţiilor progresive ce îl pot provoca. Dar
aceste mecanisme au şi o a doua rezultantă, ducând la aglomerarea de celule, la capătul vieţii
proliferative, ce pot fi responsabile de diferite aspecte ale îmbătrânirii.
c. O altă direcţie de cercetare este aceea care caută genele îmbătrânirii. În anii 1990
cercetările au arătat că, de exemplu, cromozomul 1 ar avea un rol în îmbătrânire, deoarece
transferul acestui cromozom uman la hamsteri duce la instalarea semnelor tipice ale îmbătrânirii.
Se vorbeşte si despre aşa-numita genă klotho, care ar avea o variantă a cărei prezenţă duce la
creşterea de 2.6 ori a mortalităţii înainte de 65 ani. Lerner (2000) sugerează că îmbătrânirea e dată
de schimbări dramatice ce au loc la nivelul genelor de control al calităţii celulei ("gene Cerber").
Există aproximativ 60 de astfel de gene, care nu mai funcţionează corect în cazul persoanelor de
70-90 de ani. Genele de control al calităţii sunt cele care decid, după ce a avut loc diviziunea
celulară, dacă o nouă celulă este suficient de bună pentru a continua să trăiască. Dacă acest
mecanism de control nu mai funcţionează, genele greşite se multiplică, cauzând deficite
funcţionale, şi în cele din urmă problemele tipice ale îmbătrânirii.
Detectarea acestor gene s-a făcut pe baza analizei probelor de ţesut provenind de la indivizi
între 9 şi 90 ani şi de la pacienţi suferind de progeria (boală ce determină îmbătrânirea şi moartea
prematură). S-a constatat că în cazul celor din urmă, celulele sunt similare celulelor din corpul
bătrânilor.
Îmbătrânirea ar consta deci: în transferul greşit de gene de la o celulă mamă la celulele
fiice; în erori ale genelor de control al calităţii privind corectarea acestor greşeli; sau în eşecul
eliminării celulelor "greşite". Celulele osoase suferă modificări ale genomului care pot să meargă
până la absenţa totală a cromozomilor, ceea ce duce la fragilitate osoasă. La nivelul epidermei
proliferează sub-seturi celulare, care sunt deficitare, dând aspectul de piele flască. Deci şi
îmbătrânirea este dată de alterarea funcţiei genice şi producerea de celule cu funcţie diminuată.
d. Alte teorii sugerează că administrarea hormonului de creştere poate inversa efectele
îmbătrânirii. De aici, ideea că o serie de efecte ale îmbătrânirii, cum ar fi aglomerarea grăsimilor,
degenerarea muşchilor şi atrofierea organelor sunt provocate de scăderea nivelului hormonului de
creştere.
e. Există şi puncte de vedere care sugerează că ar rămâne aceeaşi cantitate de proteine în
corpul persoanelor în vârstă, dar ele nu mai pot fi descompuse ca în anii tinereţii.
f. Alman (1993, 1996) sugerează că această programare biologică a îmbătrânirii se reflectă
în volumul creierului. Speciile cu creierul mai mare au o longevitate mai mare – probabil acesta
funcţionează ca buffer împotriva variaţiilor de mediu. Animalele cu o viaţă mai lungă sunt mai
expuse de-a lungul vieţii unor perioade critice severe mai frecvente. Mai ales cerebelul, amigdala,
hipotalamusul şi neocortexul corelează cu durata vieţii.

B. Teorii ale deteriorării

Îmbătrânirea e considerată de acest grup de teorii a fi expresie a consecinţei utilizării

continue a organismului, a acumulării factorilor stresori şi a consecinţelor acestora. Există celule
care, din punct de vedere tradiţional, nu se înlocuiesc, în creier şi inimă. Restul celulelor se pot
repara sau înlocui, deși din ce în ce mai greu. Stresorii interni şi externi acumulaţi, inclusiv
substanţele nocive, produşi critici ai metabolismului, agravează acest proces.

5. Modificări aduse de vârsta a treia

A. Modificări fizice
a) modificări morfologice ale sistemului nervos
Teoriile mai vechi considerau că la vârsta a treia volumul creierului scade cu 20%. Astăzi
este acceptat faptul că începând cu 60 de ani volumul creierului scade cu 2% în fiecare deceniu;
această reducere a volumului are la bază atrofierea substanţei cenuşii, "debranşarea" dendritică şi
distrugerea sinaptică, precum şi reducerea cantităţii de substanţă albă, datorită scăderii cantităţii
de mielină. Este interesant faptul că atât în cazul substanţei albe cât şi în cazul substanţei cenuşii
sunt afectate în principal zonele care se maturează mai târziu – cele supuse unei mielinizări tardive.
Se constată o pierdere neuronală neuniformă, care afectează puternic substanţa neagră din
mezencefal, ganglionii bazali, cortexul prefrontal. Sunt mediu afectate ariile temporale, parietale,
hipocampusul, cerebelul. Puţin afectate sunt regiunile senzoriale şi puntea trunchiului cerebral.
Pierderea mielinei se produce de asemenea mai ales în cortexul prefrontal.
Aceste modificări neuronale au ca efect rigiditatea posturală, tremurul, încovoierea,
tulburări de ordin motor, mersul dificil, precum şi particularităţile cognitive ale persoanelor de
vârsta a treia.

b) modificări neurologice microscopice

· Apariţia plăcilor senile (amiloide) – un material amorf constând din acumulări de polipeptide
formate din aproximativ 40 aminoacizi, ce se condensează în regiuni extracelulare; în jurul lor
există terminaţii astrocitare, microgliale alterate sau neuroni alterați. Aceste fenomene se
localizează mai ales în cortexul enthorinal, în aria temporală 20 şi în hipocamp.
· Degenerescenţe neurofibrilare: neurofilamente aberante, de formă helicoidală, sunt
împerecheate. Rare înainte de vârsta de 70 de ani, după acest prag apar aproape la fiecare
individ.
Aceleaşi modificări apar şi în boala Alzheimer, care reprezintă o formă de îmbătrânire
patologică. Diferenţa ar consta în faptul că în cazul bolii Alzheimer aceste modificări sunt
repartizate diferit (de exemplu, apar şi în amigdală şi alte regiuni din neocortex).
c) modificări neurochimice
Se constată deficite ale funcţiei dopaminergice, date în principal de scăderea numărului de
receptori dopaminergici D2. Aceste modificări, ce au loc în principal la nivelul cortexului
prefrontal, par să ducă la alterarea structurilor şi proceselor memoriei de lucru.

Vârsta a treia şi datele de neuroimagistică funcţională (Cabeza, 2001)

 Într-o meta-analiză recentă a studiilor efectuate asupra persoanelor în vârstă, Cabeza
prezintă principalele date legate de modul de funcţionare a creierului în diverse sarcini
cognitive. Astfel, diferite studii indică faptul că în sarcini de percepţie şi atenţie, la persoanele
de vârsta a treia apare o reducere a activării regiunii occipitale, cuplată cu intensificarea
activării în cortexul prefrontal. În ceea ce priveşte sarcinile de memorie, codarea pare să se
asocieze cu o activare mai redusă a regiunii prefrontale stângi şi a regiunilor medii temporale.
În ceea ce priveşte reactualizarea episodică, reducerea activităţii prefrontale stângi se asociază
cu creşterea activităţii regiunii prefrontale drepte. Amorsajul se asociază şi la bătrâni ca şi la
tineri cu activări sporite în regiunea occipitală dreaptă. În sarcinile de memorie de lucru,
persoanele mai în vârstă prezintă activări mai reduse în emisfera care este implicată în principal
în acest tip de sarcină la tineri, dar activări mai puternice în emisfera contralaterală. (De
exemplu, în sarcini de memorie de lucru spaţială este o activare mai mare a emisferei cerebrale
stângi, iar în cele de memorie de lucru verbală o activare mai intensă a memoriei de lucru
spaţiale). Această "lateralitate paradoxală" nu pare a fi eficientă, lucru demonstrat de reducerea
timpului de reacţie. O altă caracteristică sistematică pare a fi reducerea asimetriei emisferice.
În general, se consideră că acele reduceri ale activării observate reflectă procesări
neurocognitive ineficiente, în timp ce creşterile activării sunt interpretate ca fiind
compensatorii. Totuşi, această concluzie nu este deocamdată definitivă, întrucât există încă
"incertitudini metodologice" legate de selecţia subiecţilor, tipul de sarcină folosit, modul de
analiză a datelor etc.

d) modificări senzoriale
• vizuale
- Scade sensibilitatea la lumină
- Slăbeşte vederea de aproape
- Scade capacitatea de prelucrare a stimulilor în mişcare, a adâncimii, a culorilor
- Se reduc vederea diurnă şi capacitatea de căutare a unui stimul vizual
- Se reduce viteza de procesare a stimulilor vizuali
- Dintre afecţiunile caracteristice acestui analizator: cataracta şi glaucomul; ambele pot să ducă la
orbire
 • auditive
- aproximativ 3 din 10 persoane de 65 de ani si jumătate din cei de peste 75 ani au probleme în
detectarea sunetelor de frecvenţă înaltă
- probleme de identificare a stimulilor auditivi mai ales atunci când există un "zgomot de fond"
sau distractori
- doar un mic procent dintre bătrâni folosesc aparat auditive; acestea au însă dezavantajul de a
amplifica zgomotul de fond

Temă de reflecţie nr. 2

Care credeţi că sunt efectele problemelor vizuale şi auditive asupra vieţii de
fiecare zi a persoanelor de vârsta a treia?

• gustative
- scade numărul de receptori gustativi funcţionali
- sensibilitatea pentru dulce rămâne neafectată
- deoarece nu mai simt gustul sărat, acru, amar, mâncarea este mai puţin tentantă, ceea ce duce la
nutriţia lor deficitară; sau există tendinţa de a săra excesiv mâncarea, fapt care poate contribui la
hipertensiunea arterială

• olfactive
- şi aici un declin constant, între 60 şi 80 ani, posibil datorat atrofierii bulbului olfactiv
- 4 din 5 persoane de peste 80 ani au probleme majore în sfera olfactivă, sesizând doar mirosuri
de intensitate foarte mare
- mai mult de jumătate şi-au pierdut cu totul sensibilitatea olfactivă

• termice
- adaptare mult mai lentă la frig sau la cald, creşte riscul de îmbolnăviri

d) modificări psihomotorii
- lentoare, scădere a vitezei de reacţie

- reducere a forţei fizice per ansamblu

- deficitul se observă şi la nivelul reflexelor: se constată adesea o scădere a controlului sfincterian

(incontinenţă)

- mult mai ineficientă coordonare senzoriomotorie, ceea ce creşte riscul de accidente (de exemplu,
accidente rutiere)

Temă de reflecţie nr. 3

Cum credeţi că pot fi compensate aceste deficite psihomotorii chiar de către
persoanele de vârsta a treia ?

e) alte modificări fizice

- pielea e îngălbenită, mult mai subţire, lipsită de elasticitate (nu proliferează celulele sănătoase,
ci sub-seturi celulare "greşite").

- dispare grăsimea subcutanată

- se reduce volumul muscular

- apar o serie de vene varicoase

- părul e subţire şi albit; regiuni noi în care apare pilozitate – pe faţă la femei, în pavilioanele
urechilor la bărbaţi

- se înregistrează o scădere în dimensiune (datorită atrofierii discurilor intervertebrale şi a golirii

de conţinut a celulelor osoase)

- apar probleme dentare

- inima bate lent şi neregulat, creşte presiunea sangvină

- se reduce nevoia de somn; în timpul somnului mai puţine vise şi o reducere a perioadelor de somn
adânc

B. Modificări cognitive

Funcţionarea intelectuală este variabilă. La unii, declinul începe la 30 ani, la alţii la 70 ani,
iar aproximativ 1/3 din persoanele de 70 ani au performanţe mai bune decât adultul tânăr. Declinul
este foarte dependent de starea de sănătate (Poole, Warren, & Nunez, 2007).
Multidirecţionalitatea schimbării. Inteligenţa fluidă, abilitatea de a rezolva probleme noi
pare să sufere un declin, în schimb inteligenţa cristalizată, bazată pe experienţă, se menţine.
Relevanţa scăzută a rezultatelor la teste. A infera nivelul de funcţionare cognitivă globală
al persoanelor de vârsta a treia doar din rezultatele la teste reprezintă o eroare, deoarece adesea
acestea nu reflectă competenţele reale ale subiecţilor. Dacă persoanele în vârstă nu văd şi nu aud
bine, nu pot primi un instructaj corect. La aceasta se adaugă slaba coordonare şi lipsa de agilitate
motorie. Aceste particularităţi duc la dificultatea de a rezolva cu viteza cerută sarcinile ce trebuie
să se încadreze într-o limită de timp.
De altfel, accentul exagerat pus pe viteza de reacţie a dus la desconsiderarea persoanelor
în vârstă.
Situaţia de testare le induce o anxietate crescută, care adesea se suprapune peste lipsa de
încredere şi autoeficacitatea percepută negativ. Un argument puternic în favoarea acestei teorii îl
reprezintă faptul că persoanele de vârsta a treia sănătoase, care nu sunt obosite, care nu sunt
hipertensive, au rezultate mai bune la testele de inteligenţă decât celelalte; la fel se întâmplă şi cu
persoanele care au un stil de personalitate flexibil şi duc o viaţă intelectuală stimulativă.

Plasticitate şi modificabilitate cognitivă. Performanţa intelectuală a persoanelor de vârsta

a treia este mult îmbunătăţită într-un mediu suportiv, în care sunt lăsaţi să găsească singuri soluţiile
şi să înveţe singuri. Vârstnicii pot învăţa şi la această vârstă, cu condiţia ca gradul de complexitate
al materialului să fie redus, domeniu-specific.

Mecanica şi pragmatica. Mecanica inteligenţei, procesarea informaţiei şi rezolvarea de

probleme independente de conţinut suferă un declin. Pragmatica, adică gândirea critică, aplicarea
de cunoştinţe sau abilităţi acumulate, expertiza specializată, productivitatea personală continuă să
se dezvolte.

Declinul cognitiv pus mai ales pe seama încetinirii timpului de reacţie şi scăderii capacităţii
de procesare a materialului nefamiliar (mai ales nonverbal), precum şi a dificultăţilor în
manipularea materialului complex.

a) Atenţia

- se reduce capacitatea de mobilizare, comutare, ignorare a stimulilor irelevanţi.

- sarcini utilizate pentru testarea acestei capacităţi, la care au performanţă redusă: amorsajul
negativ, ascultarea dihotomică, execuţia simultană a mai multor sarcini (vizuală şi auditivă, de
exemplu)

b) Funcţiile executive

- are loc o reducere a comutării atenţionale, perseverări accentuate

- scade capacitatea de inhibiţie a răspunsurilor prepotente (care au fost exersate foarte mult în alte
sarcini)

c) Limbajul

- fonologia pare să rămână intactă (la nivelul expresiv şi comprehensiv)

- sintaxa nu se modifică în funcţie de vârstă
- lexicul este în schimb afectat, scade fluenţa verbală
O sarcină tipică de fluenţă verbală este cea de a "spune toate cuvintele care îţi vin în minte"
fie după un criteriu ortografic (ex: toate cuvintele care încep cu litera A), fie semantic (ex: o
categorie semantică – toate numele de animale). Se susţine totuşi că memoria semantică rămâne
intactă.
- după 70 de ani, apar probleme în definirea mai nuanţată a cuvintelor, în recunoaşterea unor noi
itemi verbali

d) Memoria
- senzorială: rămâne funcţională până târziu, mai ales cea vizuală
- memoria de scurtă durată: pare de asemenea intactă (până la 20 s), deşi creşte timpul de reacţie
- memoria de lungă durata (episodică): pentru activităţile relativ recente suferă un declin, pentru
evenimentele din trecut este destul de bună
Se poate considera că există o "curbă a reamintirii" evenimentelor din timpul vieţii.
Vârstnicii îşi amintesc cu dificultate prima copilărie (sub 3-4 ani), au un maxim al reactualizării
evenimentelor de la 20-30 de ani şi suferă un declin al amintirii informaţiilor foarte recente.
- deficit la nivelul memoriei de lucru: se reduce viteza de procesare a informaţiei, deci scade
considerabil capacitatea acesteia. Odată cu noile informaţii stocate, se constată o pierdere
accentuată a altor informaţii.
- deficite serioase în codarea informaţiei contextuale: dificultăţi în monitorizarea şi reamintirea
surselor de informaţie.

Vârsta a treia şi ÎNŢELEPCIUNEA

Ce este înţelepciunea şi cum poate fi recunoscută o persoană înţeleaptă ? Îmbătrânirea

aduce în mod necesar şi un spor de înţelepciune ?
Răspunsul adus la aceste întrebări de Baltes şi colaboratorii săi (1990) este unul
intrigant.
Definiţia dată înţelepciunii de către acest grup de cercetători este aceea de « expertiză
în planificarea vieţii, managementul vieţii şi reconsiderarea/ privirea retrospectivă asupra
vieţii ». Acest tip de cunoştinţe ar permite o înţelegere superioară a dezvoltării umane, şi o
judecată de excepţie asupra problemelor de viaţă dificile. Un răspuns înţelept ar părea să fie
acela care ia în calcul multiplele aspecte ale situaţiilor de viaţă, recunoaşte că nu există o
soluţie care să fie cea mai bună, invariabil, pentru orice individ, şi acceptă că viaţa este
impredictibilă.
Studiind un grup de persoane cuprinse între 25 şi 81 ani, cercetătorii au ajuns la
concluzia ca numai un procent foarte mic, de 5% dintre indivizi pot fi consideraţi cu adevărat
înţelepţi. Interesant însă este faptul că înţelepciunea nu pare a fi un "dat" necondiţionat al
vârstei a treia; procentul de tineri a părut să fie egal cu cel de bătrâni şi nu toţi bătrânii au
putut fi integraţi acestei categorii. Aşadar, după cum spune Baltes, nu e suficientă experienţa
de viaţă, ci e necesară şi capacitatea de a extrage teorii şi concluzii valabile din aceasta.
C. Modificări sociale

a) Ieşirea la pensie
Acest eveniment se produce nu atât pentru că persoana respectivă este incompetentă, ci
mai ales din raţiuni economice - pentru că salariul pe care ar trebui să îl primească o persoană mai
în vârstă, mult mai calificată, ar fi prea mare.

Adaptarea la pensionare poate fi uşurată de o serie de factori:

· lipsa grijilor financiare
· utilizarea timpului, care pare acum nesfârşit, în activităţi legate de familie,
prieteni
· păstrarea unei "nişe" cu activităţi voluntare sau cu "jumătăţi de normă"
· dorinţa de a ieşi la pensie (a nu fi fost forţat)
· amânarea momentului pensionării cât se poate de mult
Pensionarea nu afectează sănătatea fizică, dar îşi pune amprenta asupra dezvoltării mentale
(putând provoca depresie, nevroze obsesiv-compulsive, simptome fizice).

b) Relaţiile personale
Familia rămâne sursa principală de suport emoţional. Se întâmplă, în cazul familiilor
extinse, tradiţionale, să coexiste mai multe generaţii (4-5), ceea ce bineînţeles creează nu doar
surse de satisfacţii ci şi o serie de tensiuni. O serie de probleme rămase deschise sunt provocări ale
acestei vârste.
Pentru persoana în vârstă, apariţia unor noi membri – nepoţi, strănepoţi – se însoţeşte de
pierderea altor fiinţe dragi (soţ, soţie, fraţi).
 RELAŢIILE · fericire maritală sporită față de perioada
anterioară şi ulterioară (mai mare între 63-69 ani
MARITALE
decât după 70 ani), rată scăzută a divorţurilor
· problemele pot să apară, de exemplu, dacă soţia
continuă să lucreze, iar soţul deja este pensionat
· supraviețuirea după moartea soțului/soției este
dificilă – aduce lipsa de structură a vieții,
convingerea că "nu mai ești important pentru
altcineva"
· bărbaţii se recăsătoresc într-o proporţie mult mai
mare, femeile rămân văduve
· în lipsa partenerului, cea mai bună ajustare se
face prin implicarea în noi roluri şi în
activităţi multiple
RELAŢIILE CU FRAŢII · sunt mai strânse, mai ales cele dintre surori

RELAŢIILE CU COPIII · majoritatea copiilor îşi văd părinţii în medie de

cel puţin 2 ori pe săptămână
· în multe cazuri locuiesc cu/ în apropierea a cel
puţin unuia dintre copii
· există relaţii de ajutor reciproc
· părinţii oferă ajutor copiilor divorţaţi, celor
retardaţi sau cu diferite tipuri de handicap fizic
sau contribuie la creşterea şi educarea nepoţilor
· copiii înţeleg nevoile celor în vârstă, oferă suport
emoţional, discută despre problemele
importante; oferă mai mult sentimente şi mai
puţin acţiuni concrete
RELAŢIILE CU · implicare în creşterea şi educarea lor
· cei în vârstă nu intervin în permanenţă, ci mai ales
NEPOŢII ŞI
în caz de probleme
STRĂNEPOŢII · rolurile asumate diferă în funcţie de sex
· apropierea este mai mare de bunicii materni

c) Ajustări majore la vârsta a treia

Din punctul de vedere al lui Erikson, vârsta a treia aduce cu sine un nou conflict care se
cere soluţionat – integritate versus disperare. Pentru a-şi putea accepta propria moarte, persoanele
în vârstă trebuie să îşi accepte viaţa aşa cum au trăit-o. Aceste persoane se luptă să dobândească
un sentiment de integritate, de coerenţă şi de completitudine a propriei vieţi. Cele care reuşesc să
găsească o ordine şi un sens în ceea ce au trăit ating mult dorita înţelepciune. După Erikson, aceasta
presupune a nu avea regrete majore în legătură cu ceea ce ai făcut sau ceea ce ai fi putut să faci. În
al doilea rând, a accepta că părinţii tăi au făcut tot ce au putut pentru tine şi te-au iubit, cu toate
imperfecţiunile lor. În plus, presupune a-ţi accepta moartea ca sfârşit inevitabil. Cu alte cuvinte, a
accepta imperfecţiunea ta, a părinţilor tăi şi a vieţii.

 Înţelepciunea în accepţiunea lui Erikson – adică acceptarea propriei vieţi şi a propriei morţi
iminente – diferă de accepţiunea lui Baltes – expertiză cognitivă în domenii precum
planificarea propriei vieţi.

Cei care nu ating această stare de acceptare sunt copleşiţi de disperare, deoarece realizează
că le-a mai rămas foarte puţin timp de trăit. Dar deşi integritatea trebuie să fie mai "puternică"
decât disperarea, Erikson crede că o anumită doză din aceasta din urmă este inevitabilă. Oamenii
au nevoie să "jelească", să trăiască o stare depresivă, legată nu doar de propria lor nenorocire și de
șansele pe care le-au pierdut, ci şi de vulnerabilitatea şi caracterul tranzitoriu al vieţii umane.
Dar vârsta înaintată este şi un timp al jocului, al recâştigării copilăriei, în care creaţia, chiar
dacă nu biologică, ci doar mentală şi imaginativă îşi găseşte loc.

D. Din punct de vedere emoţional

În ciuda modificărilor în sens descendent de la vârsta a treia, bunăstarea emoţională
(respectiv raportul dintre emoţii positive şi negative) a indivizilor se menţine sau chiar creşte pe
măsură ce aceştia îmbătrânesc (Riediger, Schmiedek, Wagner, & Lindenberger, 2009). Odată cu
îmbătrânirea crește și stabilitatea, capacitatea de reglare a emoţiilor şi complexitatea emoţională
(indexată prin co-ocurenţa emoţiilor pozitive şi a celor negative; Carstensen et al., 2011). Teoria
selectivităţii socio-emoţionale explică acest traseu al bunăstării emoţionale prin prisma unor
modificări motivaţionale care apar la vârsta treia (Carsten, Fung, & Charles, 2003). Această teorie
stipulează faptul că perspectiva asupra timpului este esenţială în procesul de selectare şi conturare
a scopurilor. Astfel că, atunci când suntem tineri şi percepem că timpul pe care îl avem la dispoziţie
este nemărginit ne focalizăm pe scopuri expansive, scopuri pe care le urmăm pentru a obţine
experienţe sau informaţii noi şi pentru a ne pregăti pentru un viitor incert (de exemplu, a merge la
facultatea de psihologie pentru a dobândi cunoștințe pentru o profesie viitoare). Când îmbătrânim
şi percepem că timpul pe care îl avem la dispoziţie este limitat, ne focalizăm pe scopuri legate de
emoţii, scopuri pe care le urmăm în virtutea emoţiilor pe care le avem atunci când le atingem.
Aceste scopuri le urmăm pentru a ne optimiza bunăstarea emoţională (de exemplu, a merge la film
pentru că ne face să ne simţim bine). Aşadar, în funcţie de percepţia asupra timpului, ne focalizăm
pe una din cele două categorii de scopuri astfel încât să ne acomodăm dorinţele şi scopurile în
funcţie de punctul temporal în care ne aflăm în viaţă.
Modificările motivaţionale care apar odată cu înaintarea în vârstă sunt asociate cu o serie
de modificări care, mai departe, duc la îmbunătăţirea bunăstării emoţionale. Din punct de vedere
social, persoanele de vârsta a treia nu se focalizează pe a-şi crea noi relaţii, ci dimpotrivă se
angajează într-un fel de pruning social. Mai specific, ele se focalizează pe a păstra relaţiile
semnificative din punct de vedere emoţional şi pe a elimina relaţiile nesemnificative, ajungând
astfel la reţele sociale mai restrânse care oferă însă interacţiuni semnificative emoţional (Fung,
Carstensen, & Lang, 2001). Focalizarea pe a avea interacţiuni semnificative emoţional este
evidentă şi prin faptul că persoanele în vârstă categorizează indivizii în funcţie de dimensiuni
emoţionale (de pildă, îmi place vs. nu îmi place; Fredrickson & Carstensen, 1990). Legat de
gestionarea situaţiilor problematice, focalizarea pe scopuri şi schimbările motivaţionale asociate
cu înaintarea în vârstă duc la utilizarea mai frecventă a strategiilor de coping focalizate pe emoţii.
De asemenea, persoanele de vârsta a treia tind să se angajeze mai frecvent în comparaţii sociale
descendente (cu indivizi care funcţionează la fel sau mai rău) şi nu ascendente (cu indivizi care
funcţionează mai bine). Comparaţiile descendente ajută la optimizarea bunăstării emoţionale,
servind aşadar scopurilor legate de emoţii, pe când cele ascendente ajută la dezvoltare şi
optimizarea performanţei, servind unor scopuri expansive (Carstensen et al., 2003). De asemenea
persoanele în vârstă utilizează mai frecvent reconceptualizarea unei situaţii în termeni pozitivi şi
distanţarea de emoţiile şi experienţele negative (Carstensen et al., 2003).

Modalităţi de optimizare a calităţii vieţii

Pentru persoanele cu probleme de • vorbiţi mai tare decât în mod normal, fără a
auz striga
• exprimaţi-vă clar
• vorbiţi mai rar decât o faceţi de obicei
• staţi la aproximativ 1 m - 1.5 m de persoana în
vârstă, în lumină bună – astfel ea poate folosi
 mişcările buzelor şi gesturile dumneavoastră
drept "cheie" de descifrare a cuvintelor
• nu mâncaţi, nu mestecaţi şi nu vă acoperiţi gura
în timp ce vorbiţi
• nu lăsaţi să meargă simultan radioul sau
televizorul
• dacă cel care vă ascultă nu înţelege, reformulaţi
simplu şi scurt ceea ce doriţi să spuneţi

Pentru persoanele cu probleme • luminaţi puternic, mai ales scările, sau colţurile
vizuale coridoarelor
• încercaţi să vedeţi cum se poate face ca de
exemplu cartea sau ziarul să fie luminate optim
• nu acoperiţi cu nimic podeaua
• nu rearanjaţi mobila sau obiectele din încăpere
• renunţaţi la obiectele care nu sunt absolut
necesare
• marcaţi cu culori vii obiectele care sunt utilizate
des
• puneţi la îndemâna celor vârstnici o lupă sau o
lanternă mică

Pentru menţinerea condiţiei fizice • încurajaţi exerciţiul fizic regulat

Pentru persoanele cu deficite • oferiţi informaţiile în mai multe modalităţi (de

mnezice exemplu, vizual şi auditiv)
• aveţi răbdare, oferiţi suport şi susţinere în faţa
tulburărilor de memorie
• lăsaţi la îndemână un carneţel (de exemplu,
lângă telefon)
• folosiţi calendare, bileţele pentru mesaje, etc.

Pentru încurajarea activităţii • folosiţi jocuri de cuvinte

mentale • vizionaţi filme
• citiţi împreună cărţi, ziare
• puneţi întrebări legate de subiecte familiare
pentru persoana în vârstă
• realizaţi împreună albume foto, aranjamente
florale, ornamente de Crăciun, croşetaţi, coaseţi
sau faceţi un puzzle

Pentru încurajarea luării de decizii • oferiţi persoanelor în vârstă posibilitatea de a

opta singure pentru un anumit fel de mâncare, o
anume îmbrăcăminte, pentru cadoul pe care să îl
 ofere cuiva din familie, pentru faptul de a ieşi
sau nu la plimbare

Pentru menţinerea unei dispoziţii • încurajaţi contactele şi jocul cu copiii – nepoţi,

afective pozitive strănepoţi
• accentuați/ apelați la punctele tari ale persoanei
• cereţi sfatul în domeniile sale de expertiză
• nu faceţi economie de gesturi tandre,
îmbrăţişări, atingeri plăcute, strângeri ale
mâinilor

Pentru dumneavoastră • puteţi să vă îmbogăţiţi cu experienţa persoanelor

în vârstă, ascultând şi înregistrând de exemplu
amintiri din copilăria lor, experienţe de viaţă,
puncte de cotitură, realizări, opinii despre viaţă

Şi, în general, încercaţi să fiţi un bun ascultător. Dacă o persoană în vârstă doreşte să
vorbească, urmăriţi-l cu atenţie mare, chiar dacă aţi mai auzit povestea (chiar cu 5 minute
înainte...). Ascultaţi "dincolo de cuvinte", inclusiv lamentările. Şi nu vă simţiţi dator neapărat să
"faceţi ceva".

Sarcinile de dezvoltare ale adulţilor de vârsta a treia (după Chickering & Havighurst):
65… • Ajustarea la pensionare
• Ajustarea la declinul sănătăţii şi forţei
vârsta a treia • Afilierea la grupuri în vârstă
• Menţinerea integrităţii personale
• Suportarea pierderii celor dragi
 Rezumat

Cu cât o persoană îmbătrâneşte mai mult, cu atât ea este victima mai multor
stereotipuri negative. Totuşi, în ciuda prejudecăţilor existente, persoanele de vârsta a
treia sunt mult mai capabile și, în majoritatea cazurilor, active până foarte târziu.
Îmbătrânirea este un proces normal, fiziologic, inevitabil – îmbătrânirea primară - sau
se poate asocia unor boli – îmbătrânire secundară. Se consideră că există o "prăbuşire"
a abilităţilor cognitive care prefigurează momentul morţii – îmbătrânire terţiară.
Majoritatea teoriilor îmbătrânirii se împart în două categorii: teorii ale îmbătrânirii
programate şi teorii ale deteriorării. La vârsta a treia se produc o serie de modificări
morfologice, microscopice şi biochimice ale creierului; apare un declin al abilităţilor
senzoriale şi perceptive; se înregistrează deficite psihomotorii şi alte modificări fizice.
Din punct de vedere cognitiv este afectată mecanica sau inteligenţa fluidă, dar se
menţine pragmatica sau inteligenţa cristalizată. Scad viteza de reacţie şi capacitatea de
procesare a materialului nefamiliar sau complex. Atenţia, funcţiile executive, memoria
de lucru par a fi mai puţin funcţionale. Memoria episodică pentru evenimentele recente
suferă un declin, dar este foarte bună pentru evenimentele din deceniile 2 şi 3 ale vieţii
personale. Din punct de vedere social, pensionarea are un impact semnificativ, dar nu
fatal asupra vieţii personale. Relaţiile sociale continuă să funcţioneze şi să se
îmbogăţească, iar emoţionalitatea devine preponderent pozitivă. Există modalităţi de
optimizare a calităţii vieţii persoanelor în vârstă.

Exerciţii de autoevaluare
1. Îmbătrânirea primară desemnează:
a) modificările rapide de dinainte de moarte
b) simptomele unei boli cronice la vârsta adultă de mijloc
c) aspectele intrinseci îmbătrânirii
d) procesele ireversibile care apar o dată cu înaintarea în vârstă după vârsta adultă de mijloc
e) aspectele asociate cu boli, care pot fi prevenite

Răspunsuri corecte: 1 – c, d.
 Lucrare de autoevaluare

Identificaţi dintre persoanele pe care le cunoaşteţi o persoană pe care o consideraţi ca fiind

înţeleaptă. Descrieţi pe scurt în ce constă înţelepciunea din perspectiva lui Baltes şi a
colaboratorilor săi şi analizaţi oferind exemple comportamentale măsura în care persoana
identificată de dumneavoastră poate fi considerată ca manifestând înţelepciune din această
perspectivă. Nu oferiţi detalii despre identitatea persoanei pentru a-i proteja dreptul la anonimat.
Realizaţi această temă în maxim o pagină jumate.