Student: Ilie Razvan

Sociologie- Tema nr.2

Teme majore. Postulate şi principii teoretico-metodologice.

Obiectul şi temele majore ale sociologiei

Circumscrierea explicitã a obiectului şi temelor de studiu ale sociologiei. Definitii:

1. Eduard Shils in In The Social Science Encyclopedia (1985), considerã ca "sociologia este în
prezent un corp nesistematic de cunoştinţe dobândit prin studiul societãţii ca întreg şi a
pãrţilor sale" (p.799). Altfel spus, se indicã obiectul sociologiei (ansamblul societal şi pãrţile
sale), marcându-se faptul cã nu s-au acumulat încã cunoştinţe sistematice (unitare, coerente);
2. Achim Mihu, in Introducere în sociologie (1992) oferã urmãtoarea definiţie : "Sociologia
este în mod esenţial studiul explicativ şi comprehensiv al realitãţii sociale în totalitatea ei,
adicã a unei realitãţi sui-generis, precum şi a unor pãrţi fenomene şi procese ale acestei
realitãţi în legãturile lor multiple, variate şi complexe cu întregul" (p.11)
Dispare evidenţierea caracterului de nesistematicitate, menţionându-se, în schimb, distincţia
dintre explicativ şi comprehensiv. Se sublinieazã - prin "sui-generis" - cã e vorba de o
realitate specificã.
De retinut:
a) Realitatea socialã este studiatã şi de alte ştiinţe (istoria, economia, demografia, politologia
etc.)
Specificul sociologiei:
-sociologia este ştiinţa caracteristicilor generale ale comportamentelor sociale, ale
relaţiilor sociale, ale colectivitãţilor umane, ale organizãrii şi funcţionãrii instituţiilor,
conţinuturile variate ale acestora fiind studiate de discipline particulare (ştiinţele economice,
juridice, politice etc)( Zamfir, 1993);
- în acest înţeles, sociologia ar reprezenta o ştiinţã a formelor sociale - şi nu a realitãţii ca
atare - şi o metodologie generalã de investigare a comportamentelor societale. Pe de altã parte,
specificul ar rezulta din aceea cã sociologia se ocupã de felul în care diversele subsisteme ale
socialului (economic, politic, juridic etc) interacţioneazã între ele, şi cu sistemul societal global.
-Sociologia exploreazã aşadar deopotrivã nivelul microsocial (actorii sociali, grupurile
mici) cel de nivel mediu (grupuri mijlocii, organizaţii şi instituţii particulare) ca şi nivelul
macrosocial (clase şi straturi sociale, economia, politica, societatea în ansamblul ei)

1
Student: Ilie Razvan
Sociologie- Tema nr.2

b) Abordarea ştiinţificã a societãţii ca întreg - atât în stabilirea unor forme, modele generale de
comportamente şi activitãţi, cât cu precãdere în dezvãluirea interrelaţiilor dintre subsisteme şi cu
sistemul global - se situeazã undeva între aspiraţie şi rezultate efective;
c) Pentru sociologie, realitatea socialã este constituitã din structuri, forţe şi condiţii obiective -
existente înafara conştiinţei şi voinţei individului - dar şi din realitatea subiectivã. Iar aceasta din
urmã înseamnã, în principal, urmãtoarele actorii sociali acţioneazã în virtutea unei motivaţii, care
nu se reduce la nevoile bazale (hranã, somn, îmbrãcãminte, sex, comfort) ci cuprinde şi trebuinţe
superioare, cum ar fi realizarea plenarã a personalitãţii, ataşamentul faţã de valori (solidaritate,
dreptate, adevãr etc.).
d) ) Foarte importantã este în sociologie distincţia dintre formal şi informal. Primul termen
desemneazã instituţiile, structurile, organizaţiile, grupãrile recunoscute oficial, cu prescrierea
precisã a obiectivelor, regulilor, sarcinilor, privilegiilor şi obligaţiilor. In societãţile ce cunosc
scrisul, acestea sunt de regulã consemnate în legi, regulamente şi alte documente oficiale.
Informal se referã la ceea ce se petrece dincolo de cadrele stabilite prin legi şi reglementãri, la
organizare şi structurare a relaţiilor interpersonale, bazate de cele mai multe ori pe atracţii şi
respingeri de ordin psihosocial (afective, axiologice, de prestigiu s.a).
Sociologie generalã şi sociologii de ramurã
Teme majore tratate in sociologia generala
In Handbook of Sociology (ed.N.Smelser,1988) figureazã ca pãrţi mari : Probleme
teoretice şi metodologice; Bazele inegalitãţii în societate; Organizaţii şi instituţii majore;
Procesul social şi schimbarea.
In Traite de sociologie (ed. R.Boudon) capitolele sunt: Acţiunea (socialã); Grupurile şi
sociabilitatea; Stratificarea; Mobilitatea; Puterea; Conflictele; Mişcãrile sociale; Schimbarea
socialã; Organizaţia; Devianţa; Religia; Cultura; Cunoaşterea; Comunicarea.
Câmpuri de cunoaştere distincte constituite in sociologie( ramuri): sociologie
economicã, sociologie politicã, sociologie juridicã, sociologie medicalã, sociologia ştiinţei,
sociologia religiei, sociologia culturii, sociologia sportului, sociologia loisirului şi turismului.
Sigur, şi alte criterii opereazã: sociologia vârstelor, sociologia urban-ruralã etc
Postulate şi principii teoretico – metodologice

2
Student: Ilie Razvan
Sociologie- Tema nr.2

Mediul social : constrângeri şi oportunitãţi ca mediul în care oamenii trãiesc determinã

în considerabilã mãsurã felul în care ei simt, gândesc şi acţioneazã este - dupã cum observã şi
E.Shils (1985) -postulatul cu cea mai mare consensualitate în comunitatea sociologilor.
Subpostulate mediului social:
- palierul structural-social propriu-zis (instituţii, poziţii de clasã şi profesionale etc.)
- polienul spiritual - simbolic (valori, norme, cunoştinţe etc.)
Principii:
1. Acţiunea actorului social:individualismul metodologic( IM)
Actorul social este reprezentat de persoane dar şi entitãţi grupale, cu condiţia ca ele în
desfãşurarea acţiunii, în cooperare, competiţie sau conflict sã se prezinte ca o unitate cu scopuri
şi strategii identice.
Individualism din sintagma IM se refera la faptul cã pentru a descrie şi explica socialul e necesar
a pleca de la cauze şi acţiuni individuale.
IM reprezintã actorul social într-un spaţiu social populat de alţi actori, cu care se intrã de regulã,
în cooperare, competiţie şi uneori, în conflict.
Clase mari de raţiuni suficiente care explicã conduitele actorilor sociali:
 raţionalitatea utilitaristã - adecvarea mijloacelor la atingerea unui scop pragmatic;
 raţionalitatea axiologicã - urmãrirea realizãrii unor valori umane;
 acţiunile se conformeazã tradiţiei;
 acţiunile se bazeazã pe afectivitate, pe ataşamente aproape necondiţionate faţã de
obiecte, persoane, idei.
2. Abordarea costuri-beneficii presupune cã în descrierea, explicarea şi predicţia acţiunilor
umane trebuie sã luãm în considerare costurile şi beneficiile pe care acţiunea în cauzã le
angajeazã, şi cã aşa fac în mare mãsurã şi actorii implicaţi.
3. Conexiunea micro-macrosocial: modalitatea în care structurile şi formele organizaţionale
societale se leagã cu acţiunile actorului, cum se face tranziţia de la macro la micro şi invers,
constituie o temă centrală a sociologiei.
4. Explicaţie versus comprehensiune: o falsã dilemã este aceea ca sociologia vizeazã şi
realitatea subiectivã, lumea interioarã, motivaţiile, simbolurile şi interpretãrile indivizilor şi
colectivitãţilor umane. Mulţi filosofi, sociologi, intelectuali de formulã speculativ-liricã

3
Student: Ilie Razvan
Sociologie- Tema nr.2

considerã cã descifrarea subiectivitãţii se poate face prin intuiţie şi empatie "punerea în

pielea" celuilalt, plonjarea în adâncimea psihicului uman.
Comprehensiune în accepţiunea gânditorilor germani, reprezentanţi ai curentului "filosofia
vieţii", de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în particular a lui
W.Dilthey, şi cea weberianã, se referã primordial la a regãsi şi retrãi sensul şi spiritul
instituţiilor, epocilor şi evenimentelor istorice, în a le recupera atmosfera, în a le înţelege
rostul şi semnificaţia în curgerea timpului istoric.
5. Dezideratul neutralismului axiologic. In studierea şi prezentarea realitãţii sociale, este
foarte probabil ca cercetãtorul sã-şi proiecteze propria subiectivitate. Distorsiuni datorate
subiectului cunoscãtor apar în orice arie de investigaţie, dar în fâşia ontologicã a
socioumanului ele sunt mai pronunţate şi mai greu de controlat. Ideal ar fi ca specialiştii în
domeniul socioumanului sã fie imparţiali în investigaţiile lor, sã prezinte lucrurile aşa cum
sunt, cu obiectivitate, sã facã abstracţie de propriile valori, sã realizeze adicã ceea ce de la
Max Weber încoace se numeşte neutralism axiologic (în englezã, value-free).