Regimul lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989)

– A reprezentat iniţial o schimbare, pentru că se anunţa continuarea procesului de liberalizare şi

de desprindere de Moscova.

1.  Perioada 1965-1971 s-a caracterizat prin acapararea unor funcţii importante, în
1967 Ceauşescu devine preşedintele Consiliului de Stat.

 Pe plan intern, în cadrul Congresului al IX-lea al PCR, se afirmă principiul conducerii

colective. Prin Constituţia din 1965, va fi proclamată Republica Socialistă România.
 Este promovată o politică de destindere şi susţinerea unor noi categorii sociale
(intelectuali, tehnocraţi).
 Pe plan extern, este continuată politica de independenţă faţă de URSS. Acest lucru va fi
exemplificat prin reluarea legăturilor cu Republica Federală Germania, păstrarea unor
bune relaţii cu Israelul în 1967. Probabil cel mai important moment al independenţei faţă
de URSS are loc în 1968, când se manifestă opoziţia faţă de invazia trupelor sovietice în
Cehoslovacia, pentru înăbuşirea Primăverii de la Praga. Consecinţele au fost
importante: creşterea prestigiului României şi a lui Ceauşescu pe plan extern,
consolidarea puterii în raport cu adversarii interni, statele democratice considerând
România o breşă importantă în blocul comunist.

2.  Perioada 1971-1989 aduce o schimbare radicală a atitudinii statelor occidentale faţă
de România, datorită faptului că Nicolae Ceauşescu a instaurat regimul personal, punându-
se accent pe cultul personalităţii, încetând astfel perioada de liberalizare. Schimbarea majoră
va avea loc după vizitele lui Ceauşescu în China şi Coreea de Nord.

– Prin Tezele din iulie 1971 era lansată „revoluţia culturală”, prin care se trece la ideologizarea
tuturor sectoarelor vieţii sociale. Măsuri luate în această perioadă: Ceauşescu va deţine toate
funcţiile importante în stat, devenind preşedinte al RSR, secretar general al PCR şi preşedinte al
Consiliului de Apărare Naţională; a fost introdusă cenzura absolută asupra sferelor politice,
culturale, ştiinţifice, sistemul rotirii cadrelor, cultul personalităţii, care atinge cote maxime, iar
măsurile economice falimentare afectează viaţa populaţiei (de exemplu raţionalizările la
alimente).

– După 1985 se petrec mai multe schimbări pe plan internaţional: la conducerea URSS vine
Mihail Gorbaciov, care promovează o politică reformistă respinsă de regimul de la Bucureşti.

Impactul regimului comunist asupra societăţii

Politica economică: Industrializarea şi colectivizarea

–   în economia românească a fost preluat modelul stalinist, axat pe industrializare şi

colectivizare. Acesta a reprezentat modalitatea de a controla toate resursele umane şi materiale
subordonate autorităţilor comuniste şi care funcţionau în favoarea Uniunii Sovietice.

– măsuri:
  Naţionalizarea, care a avut un caracter de confiscare. La 22 iunie 1948, a fost votata legea
naţionalizării întreprinderilor industriale, de transport, de asigurări şi bancare fiind
naţionalizate 1060 de astfel întreprinderi; au fost elaborate planurile cincinale (primul în
1951-1955) şi a fost înfiinţat Comitetului de Stat al Planificării, care se bazează pe
centralism economic, adică sistem de decizie al unei autorităţi centrale în economie.
 Industrializarea forţată – după modelul sovietic. Direcţiile procesului de industrializare:
electrificarea, mecanizarea complexă, automatizarea producţiei, dezvoltarea industriei
constructoare de maşini.

In ceea ce priveşte industrializarea, se poate vorbi de mai multe etape:

–  în perioada 1945-1964, se urmăreşte realizarea industrializării pe cale extensivă (trebuia să se

producă mult, dar nu conta calitatea). România devine membră a CAER (Consiliul de Ajutor
Economic Reciproc). Producţia românească este însă afectată de înfiinţarea sovrom-urilor
(întreprinderi mixte româno-sovietice).

–  1964-1980, are loc accentuarea industrializării, dar şi reluarea schimburilor comerciale cu

statele occidentale, care investesc în economia românească, ceea ce va duce Ia creşterea nivelului
de trai.

–  1980-1989 – începe criza economică, caracterizată prin axarea investiţiilor în industria grea,
infrastructură şi proiecte grandioase: Canalul Dunăre-Marea Neagră, Hidrocentrala Porţile de
Fier. Efortul pentru plata datoriei externe va determina o accentuată scădere a nivelului de trai,
recurgându-se la raţionalizare. Aceste aspecte duc la izolarea economică a României.

–  Colectivizarea agriculturii a început în 1949 şi a fost declarată oficial ca încheiată în 1962,

când 96% din suprafaţa agricolă a ţării a fost inclusă în structuri colectiviste.

 consecinţele acesteia au fost deosebit de grave: a distrus structurile tradiţionale ale

statului românesc, a fost desfiinţată chiaburimea (ţărănimea înstărită), accentuarea
migraţiei de la sate la oraş;
 metode: brutalităţi, arestări, confiscări, izolare etc, iar rezistenţa ţăranilor s-a manifestat
prin: răscoale, revolte, mişcare de rezistenţă în munţi, refuzul de a preda recoltele;
 după realizarea confiscărilor se va trece la o politică de transformare graduală urmărindu-
se trecerea la gospodăriile colective (prin faza intermediară a întovărăşirilor);
 au fost înfiinţate GAC (Gospodării Agricole Colective, devenite CAP – Cooperative
Agricole de Producţie, şi GAS – Gospodării Agricole de Stat). Acestea erau conduse de
către stat, care indica tipurile de cultură şi fixa preţurile produselor agricole.

Impactul regimului comunist asupra culturii. Caracteristici:

– „realizările” culturale ale perioadei reflectă concepţiile materialiste asupra lumii (ideologia
dominantă a fost marxism-lenini smulj;

–  prin intermediul activiştilor se urmărea impunerea controlului asupra tuturor sectoarelor vieţii,
scopul fiind crearea „omului nou” de tip sovietic şi proslăvirea URSS.
Mijloace de realizare:

 impunerea prin forţă a noii direcţii în cultura română, întreruperea legăturilor

intelectualilor români cu Occidentul, desfiinţarea Academiei Române (iunie 1948)  şi
înfiinţarea Academiei RPR, subordonată partidului;

instituirea controlului asupra:

–   învăţământului prin noua lege din 1948, prin care învăţământul mediu şi superior era
organizat după modelul sovietic;

–   bisericii – astfel că în 1848, prin Legea cultelor, era desfiinţată Biserica greco-cato-Iică.

   cenzura – urmărindu-se scoaterea în afara legii a unui număr mare de scriitori (peste
8000 de titluri au fost trecute în Indexul Publicaţiilor Interzise).

– în ceea ce priveşte introducerea monopolului comunist asupra culturii, au existat şi aici mai
multe etape;

Perioada 1948-1958 – se caracterizează prin:

–  intensă campanie de rusificare a culturii române – caracterizată şi prin falsificarea ideilor

naţionale, a istoriei, relevant în acest sens fiind manualul de Istoria României scris de Mihai
Roller în 1947;

–  preluarea de către cultura română a aspectelor specifice culturii sovietice ca: introducerea
limbii ruse în şcoli ca şi limbă obligatorie, scoaterea religiei din şcoli şi înlocuirea ei cu istoria
PCUS (Partidul Comunist din URSS), economia, filozofia, sociologia fiind aproape desfiinţate,
în schimb au fost înfiinţate biblioteci, muzee, edituri româno-ruse;

–  proletcultismul – formă de negare a valorilor naţionale realizată prin politruci, elemente ale
intelectualităţii care proslăveau noul regim, ca Măria Banuş, Dan Deşliu.

Perioada 1958-1965 reprezintă:

– perioada când Dej impune „linia naţională” a comunismului, lucru reflectat şi în cultură; astfel,
are loc un aşa-numit proces de derusificare, Institutul „Maxim Gorki”, Muzeul Româno-Rus şi
unele edituri şi librării (Cartea Rusă) fiind închise în 1963.

1965-1974 este perioada când România este deschisă spre Occident, învăţământul cunoscând o
perioada de modernizare, revenindu-se la o relativă „normalitate”, istoria este rescrisă, sociologia
este reabilitată.

Perioada 1974-1989:
–  este cea mai grea perioadă cunoscută de cultura română, odată cu introducerea cultului
personalităţii de către Nicolae Ceauşescu;

–  este lansată revoluţia culturală (odată cu tezele din 1971) prin care se urmărea ideologizarea
tuturor sectoarelor vieţii sociale (de exemplu istoria este falsificată grosolan);

–  a fost înfiinţată Academia „Ştefan Gheorghiu” care monopolizează sociologia, ştiinţele

politice şi jurnalistica şi care creează noi activişti de partid (era un nou tip de intelectual), care
trebuiau să dedice toate activităţile culturale şi ştiinţifice clasei conducătoare şi cuplului
prezidenţial.

Impactul regimului comunist asupra vieţii private şi a valorilor umane s-a caracterizat

prin:

 planificarea tuturor aspectelor vieţii (de exemplu raţionalizările alimentare, ale apei,
gazului, căldurii, benzinei, electricităţii etc.);
 sistematizarea localităţilor (prin reconstrucţia oraşelor, dărâmarea bisericilor,
sistematizarea satelor);
 încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului prin măsuri ca: subordonarea vieţii
intelectuale directivelor de partid, legarea cetăţenilor de locul de muncă, interzicerea
avorturilor, rezolvarea problemei mâinii de lucru în agricultură prin folosirea elevilor,
studenţilor, soldaţilor, în aşa numita practică agricolă, închiderea caselor memoriale,
înregistrarea caracterelor maşinilor de scris (de teama manifestării unei opoziţii
anticeauşiste), intens proces de alfabetizare (teoretic!) etc.

Dizidenţa anticomunistă

– se manifestă în mod special în primii ani ai regimului, când membrii rezistenţei

sperau înlăturarea regimului comunist;

–  în perioada 1949-1956, se manifestă o puternică rezistenţă anticomunistă armată în munţii

Carpaţi, unde existau grupuri de rezistenţă ca: haiducii Muscelului, haiducii lui Iancu etc;

–  grupări active existau şi în marile oraşe ale României: Cluj, Timişioara, Craiova,
Piteşti, Braşov;

–  rezistenţa intelectualilor români din exil, care duc o intensă campanie împotriva regimului:
Paul Goma, Vlad Georgescu;

–  rezistenţa se manifestă în condiţiile destinderii şi a semnării Acordurilor de la Helsinki din

1975. Astfel, în 1977, grupul din jurul lui Paul Goma cerea alegeri libere şi avea şi alte
revendicări democratice. Tot atunci are loc o amplă acţiune de protest, manifestată prin greva
minerilor din Valea Jiului (tot în 1977);
–  mişcarea de rezistenţă a intelectualilor s-a manifestat şi în spaţiul românesc, remarcându-se
astfel protestele dizidenţilor: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Aurel Dragoş
Munteanu;

–  dizidenta a avut ca forme de manifestare: critici aluzive şi directe, idei ce scapă de cenzura
comunistă (apar în cărţi sau presă), apel la Europa liberă, BBC, Vocea Americii, texte ale
dizidenţilor religioşi (predicile părintelui Gh. Calciu Dumitreasa în 1979), demonstraţii ale
muncitorilor, cum a fost cea de la Braşov din 1987;

–  opoziţia s-a manifestat după 1971 şi în rândul unor foşti importanţi activişti de partid care
criticau măsurile luate de regim, sistematizarea, pierderea prestigiului câştigat de România pe
plan internaţional şi încălcarea drepturilor omului;

–  1989 – Scrisoarea celor 6 (Corneliu Mănescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Grigore
Răceanu, C-tin Pârvulescu, Ghe. Apostol) adresată lui N. Ceauşescu.

Bibliografie

https://enciclopediauniversala.wordpress.com/2013/02/08/romania-postbelica-stalinism-national-
comunism-si-disidenta-anticomunista/