MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI

INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN PRAHOVA

LICEUL TEHNIC SI ADMINISTRATIV DE SERVICII ,, Victor Slavescu ,,PLOIESTI

PROIECT

EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENTELOR PROFESIONALE NIVEL 4

COORDONATOR: ABSOLVENTA:

Prof. Madalina Ionita Marin Ligia Mirela

Cls. a – XII – a F

- 2018 -
 TEMA LUCRARII

Modalitati de imbunatatire a ambalajelor tip PET

 CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOL – I – Tipologia ambalajelor

II.1 Terminologie

II.2 Clasificarea ambalajelor

CAPITOL- II – Materiale utilizate pentru confectionarea ambalajelor

CAPITOL – III – Ambalajele din plastic tp -PET

BIBLOGRAFIE
 ARGUMENT

          Istoria cartonului ondulat se intinde pe o perioada de peste 100 de ani, iar aparitia acestui
material a fost impulsionata de nevoia unui nou tip de ambalaj superior celor existente pana atunci.
        Hartia ondulata printr-un mijloc mecanic, intre doua valturi canelate, a fost obtinuta prima
data in Anglia, in anul 1856 si a fost utilizata in premiera ca ambalaj de catre un american, in
1871. Cartonul ondulat propriu-zis a aparut in 1874, in America, cand s-a adaugat, prin lipire, un
strat neted de hartie peste hartia ondulata.
       La inceputul secolului XX, apar primele masini de carton ondulat, iar acest produs se impune
in industria ambalajelor, in America si Europa. In timp, productia de carton ondulat si ambalaje se
dezvolta in ritm alert, largindu-se gama sortimentala si imbunatatindu-se calitatea acestui produs.
Ambalajele din carton ondulat capata functii noi, devenind promotoare ale desfacerii marfurilor,
prin aspectul lor tot mai atragator.
      In tara noastra, cartonul ondulat s-a produs prima oara in anul 1957, in fabrica existenta la
Ghimbav, localitate aflata la 10 km de municipiul Brasov. In anii urmatori, acest sector a cunoscut
o dezvoltare apreciabila, cererea acestui produs pe piata fiind in continua crestere.
         Produsele de ingrijire a pielii reprezinta una dintre cele mai dinamice piete in ultimii ani.
Statele Unite, care sunt considerate cea mai mare piata, cifra de afaceri cifrandu-se la zeci de
miliarde de dolari, sunt considerate a fi barometrul cel mai bun in ce priveste tendintele si
schimbarile.
            Incepand cu
anii ’80, pe piata
americana a
cosmeticelor au aparut
presiuni din partea
consumatorilor care au
inceput sa solicite
produse cu actiune
certa si persistenta in
timp impotriva
imbatranirii. Motivul?
Inaintarea in varsta a
generatiilor “nebune”
ale anilor ’50 - ’60. Este vorba de ceea ce sociologii si psihologii numesc “baby boomers”,
generatiile rezultate in urma exploziei de nasteri de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aceste
generatii sunt cele care au schimbat mentalitatile in lumea occidentala in cea de-a doua jumatate a
secolului douazeci.
            Sunt generatiile responsabile de explozia rock’roll-ului la sfarsitul anilor ’50, de fenomenul
“flower power” dublat de revolta tinerilor in anii ’60 si, in general, de schimbarea mentalitatilor
puritane care au constituit baza societatii americane traditionale. Anii ’80 au adus la maturitate
primele valuri de baby boomers si au impus o noua categorie – yuppies, adica noua generatie de
succes, care da o mai mare atentie si cheltuie mult mai mult pe imbracaminte si produsele de
ingrijire.
            Anii ’90 I-au adus pe “baby boomers” la deplina maturitate si chiar dincolo de ea. Cei care
odinioara rascoleau America, generatia lui Elvis Priestley si a rock’roll-ului, generatia hippy, purtand
camasi inflorate, barbi, si scandand “make love not war” impotriva razboiului din Vietnam, au
trecut de granita celor 40 de ani, iar unii de 50. Odata cu schimbul de generatii, cei care odinioara
declansau revolutia libertatilor sexuale in Statele Unite si ulterior in vestul Europei, au acces la
putere si au definitivat ceea ce incepusera in prima tinerete. Astfel, pilulei contraceptive, i s-au
alaturat dreptul la avort si fecundarea in vitro.
            Miscarea feminista a iesit invingatoare si, ceea ce parea de neconceput la sfarsitul anilor
’40, a devenit realitate: femeile au dobandit o egalitate deplina cu barbatii.
            Generatiile “baby boomers” sunt cele care “fac legea” acum. Bill Clinton este exemplul
tipic. Fostul contestatar al anilor ‘70, care a plecat in Marea Britanie pentru a se sustrage
incorporarii in trupele combatante din Vietnam, care a protestat impotriva razboiului pe strazile
Londrei, a ajuns presedintele Statelor Unite pe care le-a adus la cel mai inalt nivel de prosperitate
si cel care a intervenit decisiv in ordinea mondiala. Bill Gates si Paul Allen reprezinta aceasta
categorie, la fel ca si Tony Blair, Michael Jordan si Michael Jackson; Tom Hanks este un boomer,
Tom Cruise este un boomer, George W. Bush este un boomer.
            Ce legatura au toate acestea cu piata produselor de ingrijire a pielii? Daca din punct de
vedere biologic generatia “baby boomers” a imbatranit, acesta fiind un dat al firii, din punct de
vedere a mentalitatilor s-a produs o mutatie. Fostii tineri furiosi ai anilor ’50 - ’60 refuza sa
imbatraneasca. Sau mai bine spus, sa accepte imbatranirea. In secolul al XIX-lea si in prima
jumatate a secolului XX, varsta de 30 ani reprezenta un prag critic pentru femei, generator de crize
existentiale. Astazi, in Occident, o femeie la 30 de ani abia se considera matura. Demi Moore,
Madonna si Sharon Stone, toate nascute in anii ’60, cunosc un succes incomparabil mai mare decat
al celor mai multe din starurile aflate la prima tinerete.
            Pentru prima data, limitele cosmeticelor clasice au devenit evidente, spre dezamagirea
celor care doresc sa isi pastreze aspectul tanar. Si, de ce nu, si-au spus, atata timp cat batranetea
nu si-a pus amprenta asupra modului lor de viata. Dar cosmeticele clasice, indiferent de
rafinamentul si intensitatea campaniilor publicitare, de stilul si eleganta ambalajelor, de faima
celebritatilor care s-au angajat in promovare, nu au resit sa faca prea mult. Curatare, tonifiere,
hidratare si protectie – nu s-a putut obtine mai mult decat atat de la cosmeticele clasice. Iar
ridurile au continuat sa apara.
            Apoi, pe la jumatatea anilor ’80, au intrat in actiune medicii dermatologi si cercetatorii
farmacologi. Rezultatul a fost o noua abordare a produselor de ingrijire a pielii care imbina tehnicile
de aplicare ale cosmeticii clasice cu actiunea reparatorie certificata stiintific a unor componenti
activi ce apartin medicinii. Noile produse rezultate au constituit baza unui nou trend pe piata
produselor de ingrijire a pielii in masura sa satisfaca noile cerinte ale pietei.
            Ecuatia suna astfel: cosmetica + farmaceutica = cosmeceutica. Acest concept
desemneaza, prin urmare, actiunea combinata a substantelor cu efect terapeutic demonstrat si
certificat prin metode stiintifice – substante apartinand medicinii si farmacologiei – cu principiile
cosmetice clasice. Si, spre deosebire de clasicele „color cosmetics” (cosmetice decorative, care nu
actioneaza in profunzime), produsele din clasa respectiva sunt certificate medical, cu efecte
durabile in timp. Conceptul a fost lansat prin anii 80 de catre medicul dermatolog american Albert
Kligman, cercetator la Universitatea din Pennsylvania. Klingman este cel care a descoperit Retin A,
sau acidul retinoic, care a declansat o adevarata revolutie in terapiile de ingrijire a pielii
 CAPITOL – I – Tipologia ambalajelor

II.1 Terminologie

            Ambalarea este peratiunea prin care se realizeaza protejarea produselor in scopul

pastrarii calitatilor initiale in conditii igienice,in timpul manipularii ,transportului,depozitarii
si desfacerii lor(chiar si in timpul consumului).Aceasta usureaza si scurteaza durata de
aprovizionare a consumatorilor ,creand posibilitatea de autoservire,de informare a
consumatorilor asupra continutului ,a modului de pastrare si apreciere a produsului ,usurand
transportul catre consumatori si prezentarea produselor intr-o forma atragatoare.

             Operatiile principale de ambalare  sunt: dozarea produsului in vederea ambalarii;

umplerea ambalajului; inchiderea ambalajului; constituirea ambalajului colectiv sau de
grupare. Dintre operatiile auxiliare de ambalare amintim:pregatirea produsului pentru
ambalare ;formarea ambalajului sau preagtirea lui; conditionarea ambalajului (marcare,
etichetare, inscriptionare).

            Ambalarea ,ca notiune,insumeaza operatiile  de aranjare a produselor in spatii

delimitate prin pereti din diferite materiale numite ambalaje.

            Ambalajele ca insotitori ai produselor ,reprezinta corpuri confectionate din materiale

corespunzatoare avand o forma  potrivita,destinate a contine produse alimentare si
mealimentare pentru indeplinirea scopurilor mentionate anterior,precum si pentru:

            -facilitarea aplicarea procedeelor tehnice moderne de

transport,manipulare,refrigerare ,desfacere,etc.

            -cresterea vitezei de circulatie a produselor si reducerea costurilor de distributie;

            -asigurarea consumatorului cu produse de calitate definite si constanta,prezentate intr-

o forma  atragatoare;

            -ridicarea valorii produselor,inaintea de expedierea lor,si eliminarea din comert a

produselor de calitate mediocre.

            Datorita interactiunilor ambalajului cu mediul ambient care determina modificari ale

proprietatilor acestuia nu numai la suprafata ci si in profunzime ,influentand caracteristicile
produsului ambalat ,atat ambalajul cat si produsul trebuie private in ansamblu,ca un tot unitar,
si nu individual. 

            Sistemul de ambalare reprezinta metoda sau modul de realizare a operatiunilor de

ambalare a produselor ,indiferent de natural or.

            Accesoriile de ambalaj sunt materiale sau dispozitive care completeaza sau preiau
unele functiuni ale ambalajelor,cum ar fi:imobilizarea continutului ,amortizarea
socurilor,etansarea ,inchiderea,consolidarea sau identificarea ambalajului,fara a constitui insa
invelis de protectie a produsului.
            Materialul de ambalaj este materialul destinat pentru confectionarea ambalajelor si
accesoriilor de ambalaj,in timp ce materialul de ambalare este materialul destinat sa
inveleasca temporar produsul de ambalat.

            Prin produsul ambalat se intelege produsul care necesita o protectie temporara de la

locul de productie la locul  de cosum si a carui manipulare,transport,depozitare si desfacere
trebuie inlesnite prin ambalare.

            Produsul ambalat reprezinta unitatea din produsl de ambalat si ambalajul respective.

Multi economisti considera ambalarea ca pe un element important al politicii de

management al companiei deoarece pe langa calitatile sale intrinseci, care sunt de protectie a
bunului, ambalajul mai presupune si o serie de alte calitati deosebit de importante cum ar fi
promovarea produsului respectiv.

            Ambalajul transmite un mesaj promotional foarte puternic mai ales in cazul produselor de
marca.  Ambalajuleste un material (hartie, carton, masa plastica etc.) in care se impacheteaza ceva
pentru a fi pastrat sau transportat.

            Dar in spatele un astfel de ambalaj care sa aduca importante contributii la vanzarea

produsului respectiv se afla o munca imensa, care presupune cunostiinte bine stapanite de
management, curajul de ati asuma riscul si, nu in ultimul rand, multa imaginatie.

            La prima vedere pentru un cumparator oarecare ambalajul nu reprezinta mare lucru. El
uremeaza a fi oricum indepartat dupa folosirea produsului. Dar, de fapt lucrurile nu stau de
loc asa, ci, fara a exagera, lucrurile stau cu totul invers. De foarte multe ori ambalajul este
ales, el ofera informatii despre produsul pe care il contine, el ne ofera confortul utilizarii
produsului, el ne ofera o garantie a calitatii (de exmplu sunt considerate mai de calitate
bauturile imbuteliate in sticla, de cat cele in PET) etc.

In spatele producerii unui ambalaj viabil stau numeoase elemente de estetica si design  care
sunt deosebit de importatnte.

            Introducerea autoservirii a determinat o schimbare in modul in care consumatorii iau

deciziile de cumparare.Produsele, cu ambalajele lor atractive, au devenit adevarati
reprezentanti comerciali,  contactul direct dintre vanzatori si marfa expusa fiind eliminat.
Comercializarea cu amanuntul s-a maturizat sub forma supermarket-urilor, clientul acestora
fiind astazi individul cu cel mai studiat comportament comercial.

Imaginea produsului din punct de vedere al inovatiei si al costului

determina  asteptarile consumatorului in materie de ambalare, noutatea ambalajului
fiind practic un semnal pentru consumator in ceea ce priveste: preocuparea pentru echilibrul
intre produs si ambalaj, grija pentru un aspect cat mai functional posibil, preocuparea estetica
in crestere, dorinta de a fi cat mai bie informat, preocuparea pentru echilibru ecologic etc

Ambalajele de prezentatre si desfacere a produselor, inclusiv ambalarea, constitue in

conditiile actuale un factor important in diversificarea sortimentala, contribuie la aprecierea
calitativa a produselor si stimularea vanzarilor.
            Aceste cerinte alaturi de elementele tehnico-functionale ale ambalajelor sunt, de
asemenea, studiate de estetica produselor.

           Forma ambalajelor are in vedere, in principal, cerinte de varietate sortimentala,

dozarea si proportionarea produselor conform cererii pe piata, eliminand in final
uniforminatea si monotonia sortimentala.

            Culoarea realizata in srtansa legatura cu forma si grafica acestora, are ca obiective:

        stimularea vanzarilor;

        continutul si ambianta estetica a spatiilor comerciale;

        personalitatea produselor;

        promovarea unor elemente cu specific national, zonal;

        crearea din punct de vederea psihologic a unui climat comercial;

        contributia direcata la crearea unei traditii a produselor, intreprinderii etc.

   Grafica adanceste aspectele legate de individualitatea bunurilor de consum, in raport

cu destinatia acestora, alaturi de celelalte elemente de estetica, fiind o contributie importanta
la cresterea desfaceriilor de marfuri, stimuland concurenta in conditii optime, sporind
cracteristicile merceologice ale mafurilor.

Forma, culoarea si grafica ambalajului – elemente de sinteza in cadrul esteteicii

produselor – realizate in conditii optime au contributii efective, cu eficienta majora, in cadrul
relatiilor competitive de comert interior si exterior, accelerand penetratia etc.

Dezvoltarea productiei si diversificarea sortimentala a produselor in conditiile

modernizarii continue a productiei, a largirii pietei interne si a schimburilor economice cu alte
tari, precum promovarea formelor rapide si eficiente de servire in comert impun ca o
necesitate obiectiva perfectionarea activitatii de ambalare si preambalare a produselor.

Ambalajul marfurilor, pe langa sarcina de a pastra sau maturiza insusirile calitative ale
produselor, constiuie un mijloc important de reclama, de imbunatatire a prezentatrii si, in
ultima analiza, o forma activa a vanzarilor.

Daca forma ambalajului reprezinta un element estetic subordonat formei produsului,

culoarea si grafica reprezinta calitati estetice proprii ambalajului.

Pentru produsele mai deosebite se remarca si folosirea unor ambalaje din carton, mase

plastice care confera produselor o eleganta si o tinuta estetica deosebita.

Se remarca rolul deosebit prin care forma ambalajelor pare sa varieze, din cauza
formei etichetelor, coloritul si modul interesant cum au fost rezolvate acoperirile pe capac si
gatul sticlei.
 I .2 CLASIFICAREA AMBALAJELOR

 Ambalajele se clasifica in functie de mai multe criterii, care sunt utilizate frecvent in practica:

 dupa modul de folosire:

o       de unica folosinta

o       refolosibile (returnabile)

 dupa materialul folosit in confectionarea ambalajelor:

o       ambalaje din hartie si carton;

o       ambalaje din sticla;

o       ambalaje din metal;

o       ambalaje din materiale plastice;

o       ambalaje din lemn, inlocuitori din lemn si impletituri;

o       ambalaje din materiale textile;

o       ambalaje din materiale complexe.

 dupa sistemul de confectionare:

o       ambalaje fixe;

o       ambalaje demontabile;

o       ambalaje pliabile.

 dupa tip:

o       plicuri;

o       pungi;

o       plase;

o       lazi;

o       cutii;

o       flacoane;

o       borcane etc.
 dupa domeniul de utilizare:

o       ambalaje de transport;

o       ambalaje de desfacere si prezentare.

 dupa specificul produsului ambalat:

o       ambalaje pentru produse alimentare;

o       ambalaje pentru produse nealimentare;

o       ambalaje pentru produse periculoase;

o       ambalaje individuale;

o       ambalaje colective.

 dupa gradul de rigiditate:

o       ambalaje rigide;

o       ambalaje semirigide;

o       ambalaje suple.

 dupa modul de circulatie al ambalajului:

o       ambalaje refolosibile;

o       ambalaje nerefolosibile – tip pierdut.

 dupa sistemul de circulatie:

o       sistem de restituire a ambalajelor;

o       sistem de vanzare – cumparare a ambalajelor.

 dupa sistemul de confectionare:

o       ambalaje fixe;

o       ambalaje demontabile;

o       ambalaje pliante.

 dupa caile de transport:

o       ambalaje pentru transport terestru;

 o       ambalaje pentru transport fluvial-maritim;

o       ambalaje pentru transport aerian.

 dupa destinatie:

o       ambalaje pentru piata externa;

o       ambalaje pentru piata interna.

CAPITOL- II – Materiale utilizate pentru confectionarea ambalajelor

Diversitatea materialelor folosite pentru ambalarea produselor este foarte mare.

Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul marfurilor este alcatuit dintr-un ansamblu
de materiale destinat protectiei calitatii si integritatii produselor, facilitarii operatiilor de
circulatie a marfurilor. De asemenea, calitatea produselor este influentata de calitatea
ambalajului prin faptul ca un ambalaj necorespunzator poate atrage dupa sine deprecierea
produsului, adica sa contribuie la diminuarea calitatii lui.

Daca privim ambalajul ca un produs finit oarecare, avand o destinatie precizata, in el

se pot identifica cheltuieli cu materiile prime si cheltuieli de obtinere.

Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori dintre care

am putea aminti:

         caracteristicile produsului ce urmeaza a fi ambalat;

         domeniul de utilizare a ambalajului;

         marimea factorilor care pot actiona asupra produsului pe timpul manipularii,

transportului si al depozitarii;

         tehnica de ambalare utilizata;

         destinatia produsului;

         nivelul de dezvoltare si puterea economica, etc.

Materialele celulozice

Ambalajele din materialele celulozice detin ponderea principala in totalul ambalajelor.

In functie de perioade si de tari, se inregistreaza sensibile fluctuatii. Materialele care pot in
viitor sa ia locul ocupat de materialele celulozice sunt materialele plastice.

Dintre materialele celulozice utilizate pentru confectionarea diferitelor tipuri de

ambalaje amintim: hartia, cartonul si mucavaua.

Cartonul pentru ambalaje poate fi:

 1. carton duplex – este format din doua straturi diferite de material fibros, unite in
stare umeda prin presare. Cartonul duplex se fabrica in doua tipuri:

         tipul E - pentru ambalaje care se imprima prin procedeul ofset. De aceea
stratul superior (fata 1) este fabricat din pasta chimica inalbita a carei culoare
alba si netezire permit imprimarea ofset;

         tipul O (obisnuit) - pentru alte ambalaje, confectii si lucrari poligrafice

2. cartonul triplex – este format din minim trei straturi diferite de material fibros, unite
in stare umeda prin presare. Cartonul triplex are o rezistenta mare la plesnire, utilizat in
special pentru ambalaje de transport si grupare si mai putin pentru ambalaje de desfacere –
prezentare.

3. cartonul ondulat – este format din unul pana la patru straturi netede si unul sau trei
straturi ondulate din hartie inferioara sau superioara de ambalaj, unite intre ele printr-un
adeziv. Se obtine astfel un obiect de tip sandwich usor si stabil. Elementul de baza este
obtinut prin asocierea, prin lipirea, a unui strat plat cu un strat ondulat. Acoperirea unui astfel
de element sau a mai multor elemente suprapuse de obicei, marimea ondulelor folosite este
diferita cu un strat plat determina obtinerea cartoanelor ondulate cu unul, doua sau trei straturi
de ondule. Cartonul ondulat are o rezistenta si o elasticitate buna.

Materialele auxiliare pentru producerea ambalajelor

Numarul acestora este foarte mare: coloranti, pigmenti, cerneluri, adezivi, etc. Aceste
materiale influenteaza calitatea ambalajelor, atribuindu-le calitati estetice si functionale.

Un alt material auxiliar utilizat de aceasta data pentru consolidarea, adica cresterea
rezistentei ambalajelor sunt benzile de balotare si adezivii.

O alta grupa o constituie materialele pentru amortizare si protectie impotriva socurilor.

Aceste materiale protejeaza impotriva socurilor, a frecarilor si in unele cazuri chiar pentru
rigidizarea ambalajelor. Dintre materialele noi de amortizare putem aminti: cartonul ondulat,
lana minerala, materialele expandate si cele cu bule de aer.

O ultima grupa de materialele auxiliare o constituie lacurile si vopselele. Acestea, pe

langa contributia care o au la cresterea rezistentei ambalajelor la actiunea factorilor
atmosferici, maresc rezistenta la coroziune, la razele solare, la schimbarile de temperatura etc.
 CAPITOL – III – Ambalajele din plastic – PET-uri
Pentru a intelege mai bine ambalajul, trebuie sa aruncam o privire asupra istoriei sale
si a evolutiei materialelor inca din epoca preistorica si pana la transformarea in ceea ce
constituie astazi packaging-ul – „un veritabil prim suport media”[7].

Am mentionat la inceputul capitolului ca packaging-ul exprima stilul de viata si

reflecta cultura noastra materiala, constiuindu-se intr-un adevarat „sistem al
obiectelor”[8]. Potrivit antropologului Mary Douglas in „The World of Goods”, „toate
obiectele poarta o semnificatie, dar in relatie unele cu altele. A studia un obiect izolat
inseamna a-i reduce capacitatea de semnificare sau valoarea si de aceea, obiectul trebuie
analizat intr-un context cat mai larg care sa ii autentifice sensul”[9]. In cazul nostru contextul
este legat de evolutia conceptului de hranire, atat in sens metabolic, cat si economic.

Pentru a demonstra ca evolutia ambalajului este conditionata de dezvoltarea

obiceiurilor alimentare si culturale, il putem cita pe Bronislaw Malinowski cu una dintre
definitiile sale asupra culturii: „Este limpede ca satisfacerea nevoilor elementare sau organice
ale omului si ale rasei constituie ansamblul minim de conditii la care este supusa orice cultura.
Problemele ridicate de nevoia de hranire, de nevoia de reproducere si de nevoia sanitara
trebuie rezolvate si sunt, prin crearea unui mediu nou, secundar, sau artificial. Acest mediu,
care nu este altul decat cultura insasi, trebuie sa fie reprodus fara incetare, intretinut si
guvernat”[10].

La inceputurile epocii preistorice, mancarea era consumata acolo unde era gasita caci
oamenii traiau la nivel de subzistenta, preparand-si hrana doar atunci cand aveau nevoie sau
cand vanau. Cand oamenii s-au transformat in culegatori si producatori de hrana a aparut si
problema depozitarii. Dar natura oferea solutii precum scoicile, tigvele de dovleac, pieile de
animale sau frunzele. Mai tarziu, recipientele erau „fabricate” din materiale naturale, precum
trunchiuri de copac scobite, tesaturi sau organe de animale.

            Tesaturile proveneau din blanurile folosite pe post de imbracaminte primitiva. Fibrele

erau transformate in rogojini sau panzeturi prin impletire si legare, iar panzele astfel obtinute
erau folosite pentru a inveli diverse produse sau pentru a se croi din ele sacose. Datorita
procesului de impletire, ierburile si mai tarziu trestia, erau transformate in cosuri pentru a
depozita surplusul de hrana. Astfel, anumite alimente erau salvate pentru a fi consumate
ulterior si oamenii pierdeau mai putin timp pentru a-si cauta hrana.

Pe masura ce a inceput descoperirea minereurilor si a compusilor, s-au dezvoltat

metalele si olaritul, ducand catre noi forme de packaging.

Prezentam mai jos o cronologie aproximativa a aparitiei packaging-ului premodern

(preluare din articolul A history of packaging de Paula Hook si John E Heimlich,
Universitatea Ohio, 1998) urmand a relua pe scurt modul de constituire:

         cu mai bine de 20.000 ani in urma – materiale naturale modificate: ierburi, trestie,
piei;

         acum 8000 de ani – ceramice, amfore, dezvoltate in Orientul Mijlociu;

          acum 5000 de ani – lemn, butoaie, cutii, cosuri, cutii de lemn gasite in mormintele
egiptene;

         acum 3500 de ani – productie de ceramica, olarit , inventarea rotii olarului;

         acum 2000 de ani – recipientele de sticla, teava de suflat sticla inventata de

fenicieni si sirieni;       

  acum 2000 de ani – hartia si fibrele de celuloza (nu hartia autentica);

         1809 – Nicolas Appert descopera procedeul de conservare prin fierberea

alimentelor in borcane de sticla;

         1810 –  procedeul este aplicat cutiilor de tabla (cutiile de conserve);

         1895 – inventarea in SUA a cutiei din carton rabatabil;

         1926 – fabricarea foii de aluminiu menajer;

         1930 – comercializarea unei benzi adezive din celofan, sub denumirea de Scotch;

         1934 – American Can Company comercializeaza primele doze, pentru bere;

         1951 –  in Suedia se inventeaza stramosul lui Tetra Pak, ambalaj tetraedric din
hartie plastifiata, ce se poate arunca;

         1960 –  Lesieur comercializeaza uleiul in sticle P.V.C. (policlorura de vinil);

         1976 –  Pepsi vinde primele recipiente PET;

Ultimii 1000 de ani au produs transformari majore si progrese in ceea ce priveste

packaging-ul, iar un rol esential in acest proces l-a jucat expansiunea comertului. Hartia si
produsele de hartie.

Hartia este probabil cea mai veche forma a ceea ce numim astazi packaging flexibil.
Chinezii foloseau in secolele I-II i.Hr. coji de dud tratate ca sa acopere mancarea. In urmatorii
1500 de ani tehnica obtinerii hartiei a fost rafinata si transportata in Orientul Mjlociu, apoi in
Europa si in final a ajuns in Marea Britanie in 1310. In cele din urma aceasta tehnica a patruns
in America in Georgetown, Pennsilvanya in anul 1690.

Totusi aceasta hartie era cumva diferita de cea pe care o cunoastem astazi, fiind
obtinuta prin toarcerea firelor si apoi din carpele de in. Abia in 1867 hartia a fost obtinuta din
pulpa de lemn.

Ca diferite alte inovatii, cartonul a fost descoperit intamplator in 1870 de catre Robert
Garr, un tipograf din Brooklyn, in timp ce imprima un sac cu seminte.

Hartia si cartonul s-au dezvoltat ca materiale de ambalare a alimentelor la sfarsitul

secolului al XIX-lea. Totusi costurile erau foarte mari, uneori mai mari decat ale produselor in
sine, dar odata cu inovatiile tehnologice s-au descoperit si metode de ambalare mai ieftine,
care sa permita folosirea cartonului, dar nu si pentru produsele lichide. In 1880 in SUA,
cartonul a devenit impermeabil la grasimi si lichide prin acoperirea cu un strat de parafina.
Popularitatea hartiei si a cartonului a crescut mult in secolul XX, insa odata cu inventarea
plasticului, care a capatat un rol esential in industria packaging-ului, hartia si produsele sale
inrudite au inceput sa piarda teren.

O revolutie in domeniul pacakaging-ului a constituit-o aparitia Tetra Pak in 1952 in

Suedia, care a permis folosirea cartonului ca recipient pentru lapte, sucuri naturale si bauturi
acidulate. Aplicarea uni strat de polietilena pe carton a insemnat o adevarata amenintare
pentru sticla si cutiile de tabla.

Sticla

Desi fabricarea sticlei a inceput in anul 7000 i. Hr ca urmasa a olaritului, ea a fost

„industrializata” pentru prima data in Egipt in anul 1500 i.Hr. Obtinuta din materiale de baza
(calcar, soda, nisip si siliciu), toate ingredientele erau pur si simplu topite, apoi se modelau.
De la aceasta descoperire timpurie, procesul de mixtura si ingredientele au ramas aproape
nemodificate, dar tehnicile de modelare s-au schimbat foarte mult. Inventarea tevei de suflat
de catre fenicieni in anul 300 i.Hr, nu numai ca a crescut rapiditatea procesului, dar a facut
posibila aparitia recipientelor rotunde. Culorile au fost disponibile de la inceput, dar varianta
transparenta, clara a sticlei a fost descoperiaa abia la inceputul erei crestine. In urmatorul
mileniu procesul s-a extins constant, dar incet de-a lungul Europei.

In ciuda fragilitatii si a costurilor mari de productie, sticla are un avantaj asupra

cutiilor metalice, este inerta din punct de vedere chimic. Sticla a devenit o forma convenabila
de packaging in 1903 cand Michael J. Owen a inventat o masina semiautomata de productie
pentru borcane si sticle. In secolul al XIX-lea o mare problema a recipientelor din sticla era
gasirea unei metode de resigilare. In timp ce alte forme de packaging, precum metalele sau
plasticul castigau popularitate in anii ’70, sticla tindea a fi destinata produselor cu valoare
ridicata. Ca tip de packaging rigid, sticla are inca o mare intrebuintare astazi.

Metale

Stravechile cutii si cesti, confectionate din aur sau argint erau mult prea valoroase
pentru uzul comun. A trebuit sa se descopere aliaje mai puternice si alte metale, mai usoare si
mai practice. Procesul turnarii cositorului a fost descoperit in Bohemia in 1200, iar cutiile de
fier suflate in cositor erau cunoscute in Bavaria inca de la inceputul secolului al XIV-lea.
Totusi, procesul turnarii a fost un secret bine tinut pana in anii 1600. Multumita ducelui de
Saxonia care a furat tehnica, procesul s-a dezvoltat din Europa in Franta si Marea Britanie
pana la inceputul secolului al XIX-lea. Cand acest proces a fost exportat si in SUA, otelul a
inlocuit fierul, ceea ce a imbunatatit calitatea continutului. In 1764, in Londra se vindea tutun
in canistre de metal. Cu toate acestea, nimeni nu era dispus sa foloseasca metalul pentru
mancare, fiind considerat otravitor.

            Inceputurile tehnologiei moderne alimentare ii sunt atribuite experimentelor

bucatarului francez Nicolas Appert (1750-1841). In 1795, guvernul francez ofera un premiu
de 12.000 de franci oricui ar fi descoperit o metoda de conservare a mancarii pentru ca
Napoleon Bonaparte trebuia sa ofere armatei provizii sigure. (Cererile de asigurare adecvata a
hranei pentru armata au avut o mare importanta in istoria packaging-ului modern si a
conservarii alimentelor). Dupa 14 ani de experimente, Appert dezvolta o metoda de
conservare a hranei prin fierbere. Carnea sau legumele erau intai fierte in ibrice descoperite si
puse in borcane. Dupa eliminarea a cat mai mult aer posibil, borcanele erau sigilate cu grija cu
dopuri de pluta si introduse apoi in apa fierbinte.

            Appert a ales sticla drept recipient pentru ca el considera ca aerul este cauza
deteriorarii mancarii, iar sticla este un material mai putin penetrat de aer. Este de mentionat
faptul ca in vremea lui se stia ca microorganismele cauzeaza alterarea mancarii. Procesele
implicate in deteriorarea hranei au fost intelese abia la jumatatea secolului al XIX-lea datorita
rezultatelor muncii unor oameni de stiinta precum Louis Pasteur (1822-1895).

            In 1810 Appert publica eseul despre conservare si este premiat de imparatul Napoleon
cu cei 12.000 de franci promisi. Peste un an, o versiune in engleza este publicata la Londra si
noile metode de conservare a hranei in sticla se extind rapid in alte tari. Experimentul lui
Appert este imbunatatit de Peter Durand, care in 1810 patenteaza folosirea recipientelor din
metal, mult mai usor de confectionat si mai rezistente decat cele din sticla. El a suflat
interiorul cutiilor de fier cu un strat subtire de cositor. Pana in 1819, conservele ajunsesera in
SUA, dar nimeni nu dorea mancare conservata pana la inceperea Razboiului Civil. In 1821,
compania William Underwood din Boston incepe comercializarea pe scara larga a conservelor
in SUA. Pentru mult timp oamenii au privit cu suspiciune conservele si pe buna dreptate. La
jumatatea secolului XIX, mancarurile produse prin conservare se deteriorau din cauza
metodelor inadecvate de incalzire. Apoi, incepand cu 1868, in SUA si mai apoi in Europa,
conservele confectionate manual au fost inlocuite cu cele industrializate. Noua tehnologie a
facut posibila dezvoltarea unor firme gigant ca P.D. Armour, dar cu toate astea, produsul era
ambalat in conserve mari, rosii, neatragatoare.

            Razboiul Civil a avut o contributie semnificativa la popularizarea mancarurilor

conservate. Armata trebuia sa fie hranita si guvernul a contractat firme care sa asigure
proviziile necesare. In aceste situatii dificile, populatia a invatat ca mancarea conservata poate
fi gustoasa si hranitoare. Inventarea desfacatoarelor de conserve practice la sfarsitul secolului
al XIX-lea a facut manevrarea acestora mult mai convenabila pentru consumatori.

            Multi ani totusi, gustul majoritatii conservelor lasa mult de dorit. Pe de alta parte,
trebuie mentionat faptul ca produse precum mazarea si somonul conservate erau vandute cu
regularitate locuitorilor preeriilor americane si celor din suburbiile engleze, care nu mai
consumasera vreodata aceste produse proaspete. Cu toate acestea, pierderile cauzate de
microorganisme ramaneau mari. Abia la sfarsitul secolului XIX cercetarile desfasurate la
Institutul Tehnologic Massachusetts au adus o contributie importanta la imbunatatirea
calitatii, valorii nutritive si gustului mancarii conservate in metal si sticla.

            La inceputul secolului al XX-lea, conservele grele au fost inolcuite cu altele facute din
materiale mai usoare, iar producatorii mizau pe ideea ca produsele lor erau igienice si deci
mai sigure consumului decat cele neambalate vandute vrac.

            Plastic

            Plasticul este cel mai tanar in comparatie cu alte materiale de ambalare. Desi desoperit
in secolul XIX, cele mai multe tipuri de plastic erau destinate armatei si  perioadelor de
razboi. Stirenul a fost distilat dintr-un arbore din familia coniferelor in 1831. Dar aceste
produse timpurii erau faramicioase si se casau usor. Germanii au rafinat procesul in 1933, iar
in 1950 plasticul era disponibil la nivel mondial. Materialele izolatoare cat si cutiile din
plastic, cestile si tavitele pentru carne din industria alimentara au devenit foarte populare.

            Clorura de vinil, descoperita in 1835, a facut posibila dezvoltarea ulterioara a chimiei

cauciucului. Un alt plastic a fost inventat in timpul Razboiului Civil American. Din cauza
lipsei de fildes, un producator de bile de biliard a oferit o recompensa de 10.000 de dolari
pentru un substitut al fildesului. Inginerul new-yorkez John Wesley Hyatt, impreuna cu fratele
sau au experimentat cativa ani pana sa creeze noul material. Patentat in 1870, celuloidul nu
putea fi modelat, ci mai degraba cioplit, la fel ca si fildesul.

            Recipientele din polietilena (PET) au inceput sa se utilizeze incepand cu anul 1977, in

industria bauturilor. Pana in 1980 a inceput sa fie folosita si pentru produsele alimentare sau
pentru produsele care se ambaleaza fierbinti (de exemplu gemurile).

  Dupa parerea lui Roland Barthes, „plasticul reprezinta ideea transformarii infinite, asa cum o
indica numele lui popular, o ubicuitate devenita vizibila. De altfel, plasticul este o materie
miraculoasa: miracolul este intotdeauna o conversie bruta a naturii [] este mai mult urma a
unei miscari decat obiect, este un spectacol ce trebuie descifrat. Moda plasticului reprezinta o
evolutie in mitul imitatiei si incuviinteaza prozaismul”[11].

Etichete si marci

            O inovatie destul de recenta in packaging era etichetarea produselor cu numele

companiei si informatii despre continut.

            In anii 1660 in Anglia, importurile inselau adesea publicul, iar fraza „cumparatorul sa
se pazeasca” era foarte populara. Produse slab calitative si impure erau deghizate si vandute
clientilor neinformati. Comerciantii cinstiti, nemultumiti insa de aceasta inselaciune au
inceput sa-si marcheze marfa cu numele lor pentru a alerta potentialii cumparatori.

            Marcile oficiale au fost aduse in atentia publicului in 1866 de catre fratii Smith prin
vanzarea bomboanelor de tuse in borcane mari de sticla. Aceasta era o idee noua – utilizarea
packaging-ului pentru a marca produsul in beneficiul consumatorului.

            De la inceputul secolului XIX, packaging-ul alimentar a fost strans legat de urbanziare
si industrializare. Cateva spirite intreprinzatoare l-au inventat fara sa-si dea seama. Acesta a
fost si cazul domnului Lesiuer, care la inceputul secolului trecut, cand uleiul inca se vindea la
butoi, iar menajera se aproviziona de la magazin, a avut ideea revolutionara de a pune uleiul
intr-o sticla pe care sa lipseasca o eticheta cu numele sau.

Incet, incet, eticheta si mai apoi packaging-ul in sine au devenit mijloace de

promovare a produselor. Daca la inceput, ambalarea in sticla sau conserve avea doar rol de
protectie pentru alimente, in secolul XX, confortul si utilitatea au devenit aspecte esentiale in
domeniul packaging-ului alimentar. Revolutia retail a facut ca packaging-ul sa devina o parte
importanta a culturiii urbane alimentare, iar explozia societatii de consum din anii ’70,
conditionata de dezvoltarea masiva a ofertelor globale, a condus la intrarea zdrobitoare a
packagingul-ui in viata noastra cotidiana.

Packaging-ul intre revolutia industriala si soicetatea postmoderna

 Privind evolutia istorica a ambalajului putem desprinde cateva concluzii importante. In
primul rand, dezvoltarea ambalajului este strans legata de evolutia conceptului de hranire si de
dorinta omului de a pastra mancarea in conditii din ce in ce mai bune. Este o dovada a
cresterii gradului de cultura si civilizatie a umanitatii, inteleasa atat in dimensiunea sa
materiala, cat si simbolica.

Este bine sa ne oprim putin asupra notiunii de „cultura” pentru a o intelege mai bine in
abordarea packaging-ului. In primul rand, „o cultura este un concept operational. O cultura nu
exista ca o entitate fizica, ci este un construct social, este un termen compus care se refera la
un pattern dobandit social, sau la o integrare a diferitelor elemente intr-un sistem social.[] In
al doilea rand o cultura este constituita de si transmisa prin semne”[12].

Astfel primele forme de ambalare se constituie in elemente de cultura

materiala, deoarece cultura reprezinta o forma de adaptare la mediul natural (determinism
ecologic)[13]. Am vorbit si despre dimeniunea simbolica referindu-ne la packaging ca la un
„sistem al obiectelor”, dar mentionam aici si sensul artistic, prin satisfacerea simtului estetic.

„Ceea ce il separa pe om in mod fundamental de toate organismele vii este capacitatea

de simbolizare, prin care omul se adapteaza la mediu, inventand o noua dimensiune a
realitatii. Spre deosebie de toate celelalte fiinte vii, omul nu traieste intr-un univers pur fizic,
ci intr-unul simbolic – un univers alcatuit din parti interdependente, cum sunt limbajul, arta,
mitul, religia, stiinta”[14].

Si putem include in acesta clasificare simbolica si packaging-ul perceput ca obiect.

Aceasta afirmatie este intarita de doi antropologi americani care sustin ca „fiecare obiect
fabricat are o viata si o istorie a lui. In procesul de productie, fie manuala sau automatizata, se
naste un artefact, marcat de intentiile constiente si expresiile inconstiente ale creatorilor sai.
Apoi artefactul traieste intr-un spatiu si intr-un timp mai mult sau mai putin indelungat,
ambele devenind obiect in sine, semnificativ si expresiv, performerul unui ritual in viata
culturala si sociala. In final obiectul moare, iese din uz, se ditruge, ajunge la groapa de gunoi,
sau intr-un muzeu”[15]. Asa se intampla si in cazul ambalajelor.

            Am mentionat unele dintre primele forme de ambalare: amforele, obiectele ceramice
sau sticla folosite de populatiile din antichitate pentru a transporta si depozita alimentele.
Datorita arheologiei, care presupune combinarea izvoarelor de arhiva cu cele materiale,
provenite din excavari, suntem martorii stilului de viata a unor populatii stravechi.

Sa luam exemplul Greciei antice, a carei istorie o cunoastem mai mult prin intermediul
unor obiecte uzuale, cu rol casnic – amforele (vezi anexa 2). Ele sunt „produse industriale, dar
reprezinta o prima manifestare artistica a grecilor, caracterizata printr-o ornamentatie bazata
pe linii si combinatii de linii”[16]. Multe dintre aceste vase erau destinate ritualurilor funebre,
continand provizii care se credeau indispensabile vietii de apoi. Asa gasim vase mari, puse pe
morminte si menite a primi ramasitele mortuare sau prinoasele celor vii (vin, ulei, lapte,
miere), hydrii cu apa, cupe si cesti cu bauturi, vase mici si rotunde, sau mai mari si lunguiete
cu miresme si cosmetice. Majoritatea acestora servisera la activitatea cotidiana si la treburile
casnice ale celui decedat.

Fondul de elemente decorative este compus din linii paralele, unghiuri si triunighiuri,
zigzaguri, romburi, cruci, raze, stele, meandre sau cercuri, fiind regasit cu toate variatiile
locale, dar mentinand acelasi sistem unitar de pictura. Desigur exista si scene dramatice, cu
subiecte precum scenele funerare, coruri, curse de care, lupte pe mare sau batalii.

Se pare ca predilectia oamenilor pentru decorarea obiectelor cotidiene a fost remarcata

si de Socrate (469-399 i.Hr), care reducea frumosul la util, aratand ca toate lucrurile care
servesc oamenilor sunt deopotriva frumoase si bune, in masura in care ele pot fi folosite.

Este foarte interesant modul in care amforele sunt valorizate acum. Ele reprezinta
reperele culturale si artistice ale unei epoci istorice. In mod similar putem transpune acest
sistem de valorizare packaging-ului contemporan. Desi nu il putem declara inca obiect artistic
(cu exceptia anumitor creatii din Pop Art asupra carora vom reveni mai tarziu), packaging-ul
face parte din cultura noastra urbana, aducand-si contributia la „cartografierea culturala”[17] a
societatii umane contemporane.

In mod similar cu amforele grecesti, dominate de simt estetic si de simetria formelor,

ambalajele din zilele noastre sunt concepute in aceeasi maniera pentru a satisface nu numai
functionalitatea si utilul, ci si pentru a comunica „plus valoare” unui produs datorita design-ul
atractiv. Astfel in epoca industriala si postindustriala, design-ul reprezinta expresia stilistica
pe care o contin obiectele uzuale. Forma, grafica si culorile ambalajelor contemporane
continua preferinta pentru estetism inceputa in antichitate si se traduc in norme culturale.

Design-ul industrial a inceput sa se dezovolte cu adevarat spre sfarsitul secolului al

XIX-lea in Europa prin miscarea „Arts and crafts” infiintata in 1861 in Anglia de catre marii
ganditori, literati si omeni de stiinta ai epocii, care proclamau intoarcerea la valorile
traditionale si reactiile impotriva masinismului.

Pentru prima data termenul de design industrial a fost folosit oficial in 1913, cand
Oficiul American de Protectie Industriala propunea modificarea reglementarilor in vederea
protejarii design-ului industrial. Imediat a inceput sa se faca simtita diferenta intre conceptiile
americane si cele europene de design. La europeni, accentul este pus pe simplitatea
functionala conform principiului forma urmeza functia, pe cand in SUA, accentul s-a pus pe
aspectul exterior, utilizand design-ul ca pe un mijloc stilistic complementar publicitatii si
vanzarii.

Marea criza a anilor ’30 a determinat numeroase firme, producatoare de articole de

larg consum, sa accentueze la maximum interesul pentru forma placuta a obiectului util,
uneori chiar in defavoarea calitatilor sale functionale. Americanii au practicat o cosmetica a
produselor greu vandabile, lucru ce a dus la reactii violente. Totusi producatorii incep sa fie
constienti ca design-ul se constituie ca principala motivatie de cumparare pentru produsele a
caror utilitate nu poate fi pusa in discutie. Incepe o perioada de consacrare definitiva a design-
ului industrial si de inscriere a acestuia printre prioritati. La crearea acestei situatii, se poate
spune ca au contribuit si agentiile de publicitate, care au inteles rapid ca prezenta si
prezentarea produsului in reclama publicitara va deveni determinanta in atragerea atentiei
cumparatorilor si de aceea au inceput sa promoveze produsele, mai ales cele care erau utile si
aratau bine.

Momentul urmator in dezvoltarea design-ului l-a reprezentat integrarea acestuia intr-o

conceptie unitara in procesul de concepere, producere si vanzare a produselor. „Se redefineste
design-ul ca o strategie globala despre nevoia de armonie, stil, eficienta si expresivitate a
lumii de obiecte, pe care o faurim, o perpectiva sistemica asupra colaborarii armonioase dintre
functional si estetic”[18]. Veridicitatea acestor noi conceptii este confirmata de numeroasele
firme care au pus in practica aceste idei si au inregistrat importante succese pe plan financiar.

O alta etapa in existenta packaging-ului o reprezinta epoca postmoderna cand anumite

forme ale sale au trecut granitele supermarketului si au ajuns direct in muzee datorita unor
artisti ca Andy Warhol[19].

In anii ’70 a inceput o larga promovare a estetizarii lumii, arta coborand in cotidian. Se
miza pe posibilitatea unei experiente senzoriale fara granite, iar criteriul estetic ce statea la
baza acestei experiente era aspectul comercial caci obiectul postmodern se cerea folosit.

Termenul pop art a aparut prima oara in Marea Britanie in anii ’50, fiind creat de catre
criticul Lawrence Alloway pentru a descrie interesul anumitor artisti in a imita imagini
stereotipe din mass-media, publicitate, benzi desenate sau bunuri de larg consum. Pop art este
o prescurtare de la popular art, opusa high-art-ului, identificata inainte cu kitsch-ulsau arta de
tip camp. Revista Life a semnalat faptul ca prin lucrarile unor artisti precum Andy Warhol, s-a
realizat fuziunea intre cele doua tipuri de arta, un pas in plus spre tranzitia spre
postmodernism. Arta nu mai era vazuta ca un domeniu separat si distinct, ca o mostenire
istorica, ce isi gasea expresia doar in muzee, ci era perceputa ca un continuu proces creativ
integrat procesului social, temele principale fiind acum consumerismul si cultura de masa

In 1960, artistul britanic Jasper Johns termina de pictat matritele din bronz ale dozelor
de bere Ballantine (anexa 3), atragand astfel si alti artisti sa renunte la picturile individuale, cu
titluri proprii in favoarea unor serii largi de lucrari care descriu acelasi obiect. Andy Warhol
duce aceste inovatii un pas mai departe, prin adaptarea tehnicii silk-screening (serigrafie),
proprie productiei de masa, reusind sa redea sute de imagini identice ale sticlelor de Coca-
Cola, ale conservelor de supa Campbell (anexa3) si ale altor obiecte familiare, printre care si
ambalajele de detergent Brillo tridimensionale (anexa 3).

Se pune in discutie raportul arta – viata, de unde se extrag diferite aspecte, pe care
artistii le modeleaza si apoi ni le ofera spre consum. Arta contemporana instituie o realitate
proprie prin care valorifica cotidianul. Motivatia acestui fapt se regaseste si in cuvintele lui
Warhol despre sursa lui de inspiratie: „O Coca-Cola este o Coca-Cola si cu nicio suma de
bani nu poti face rost de o Coca-Cola mai buna decat cea pe care o bea vagabondul din colt.
Toate tipurile de Coca-Cola sunt la fel si toate sunt la fel de bune. Liz Taylor o cunoaste,
presedintele o cunoaste, vagabondul din coltul strazii o cunoaste si tu o cunosti de asemenea”.

Atat Warhol cat si intregul curent pop art s-au canalizat pe sursele imediate de
inspiratie, pe elementele obisnuite si usor de recunoscut de oricine din societatea americana.
Consumerismul nu este vazut ca un lucru rau, ci din contra, el este perceput ca fiind elementul
ce ne uneste si pe care il avem cu totii in comun.

De altfel, dupa anii ’80 oamenii de arta vor merge dincolo de concepte si idei,
adaugandu-le spectaculosul, imaginarul, irationalul „De acum inainte publicitarii incearca sa
raspunda celor mai profunde dorinte de uitare, de metamorfoza, de contemplatie, de inflorire
ale consumatorului si cetateanului. Pentru asta vor cauta solutii intr-o noua dimensiune
artistica. Paleta grafica, punerea in pagina, noile tehnici de imprimare, culorile, computerul,
slujesc aceasta cautare a imaginarului”[20].
 Aceasta incursiune in arheologia packaging-ului a relevat cateva concluzii importante
si anume: evolutia sa este legata de evolutia comportamentelor de alimentatie si igiena si
deriva din predispozitia oamenilor de a crea cultura materiala. Putem observa acest aspect
prin corelarea formelor antice de packaging (amfore, vase ceramice) cu reprezentarile
postmoderne ale sticlelor de Coca-Cola (anexa 3), ambele fiind marturiile materiale ale unor
epoci istorice. Momentul hotarator in nasterea ambalajului comercial survine odata cu
revolutia industriala, iar etapa consacrarii in publicitate si marketing este datorata societatii de
consum si conceptului de autoservire.
 BIBLIOGRAFIE

[1] L. M Guss, art. L’emballage c’est aussi du marketing, rev. Emballage Magasin,

1985, apud Mariana Juganaru,Implictiile corelatiei dintre estetica si calitate la marfurile
alimentare pe plan european, A.S.E, Facultatea de Comert, conducator stiintific Prof. Univ.
Dr. Dumitru Dima, Bucuresti, 1996, p. 28.

[2] Eva Pongracz, The environmental impacts of packaging, Dissertation submitted for

the degree of Licentiate in Technology, Tampere, February 1998, p. 16.

[3] Art. Ambalaj, http://www.iqads.ro/dictionar/ambalaj.html.

[ 4] Mariana Juganaru, op. cit., p. 37.

[5] Bernard Dagenais, Campania de Relatii Publice, Ed. Polirom, Iasi, 2003, p. 148.

[6] Publicitate si societate, Ed. Trei, Bucuresti, 2005, p. 38.