1. Antreprenoriatul – factor de dezvoltare economică.

Activitatea de antreprenoriat este aceea  activitate desfășurată pe propiul risc, și care este orientată spre
obținerea unui profit în urma utilizării bunurilor, executării lucrărilor sau a prestării de servicii de către
persoane,care sunt înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege. Această activitate poate fi
desfasurata atât de persoanele juridice cât și de cele fizice.
Activitatea de antreprenoriat este o activitate independentă, desfăşurată pe propriul risc şi orientată spre
obţinerea profitului ca urmare a utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării
serviciilor de către persoanele înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege. Activitate de
antreprenoriat pot desfăşura atât persoanele juridice, cât şi cetăţenii (persoanele fizice). Potrivit legislaţiei
Republicii Moldova, „antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare
a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în
numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială în scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de
venituri” .
Cele mai des întâlnite forme de activităţi de antreprenoriat sunt: genurile de activităţi licenţiate şi companiile
comerciale. Principala diferenţă între cele două forme este cǎ un comerciant (persoană fizică) face afaceri pe
cont propriu şi are nevoie de autorizaţie comercială, în timp ce o companie (persoană juridică) face afaceri în
contul companiei, adică pentru toţi patronii săi. În acest caz, va fi nevoie de autorizaţia comercială a
fondatorilor şi de un contract legal încheiat între aceştia.
Cea mai frecvent întâlnitǎ formǎ de societate comercialǎ este societatea cu răspundere limitatǎ (SRL).
Fiecare partener este obligat sǎ facă o depunere de capital de bazǎ, din care vor putea fi plătite datoriile sau alte
angajamente financiare în cazul lichidării societăţii. Acesta este motivul pentru care răspunderea este limitatǎ:
societatea este răspunzătoare numai în limita capitalului de bazǎ. Partenerii încheie un contract de parteneriat,
în care se prevede, printre altele, suma investitǎ de fiecare partener şi modul în care se va face distribuirea
profitului comun. O societate cu răspundere limitatǎ poate fi înfiinţatǎ şi de către o singură persoană.

2. Micul business – formă de bază a activităţii de antreprenoriat.

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt predominante într-o economie de piață, având drept caracteristici
principale un număr de angajați sub o anumită limită și o cifră de afaceri de asemenea până la o anumită
valoare, acesta rămîînd criterul de bază.
Rolul şi importanta IMM-urilor decurg din următoarele trăsături ale acestora:
- oferă noi locuri de muncă;
- favorizează inovarea şi flexibilitatea;
- oferă personalului posibilitatea de a-şi spori calificarea şi de a putea aspira la posturi în întreprinderile
mari;
- stimulează concurenţa;
- ajută la buna funcţionare a întreprinderilor mari, pentru care prestează diferite servicii sau produc diferite
subansambluri;
- fabrică produse şi prestează servicii în condiţii de eficienţă.
Sectorul afacerilor mici şi mijlocii este prezent în toate ţările dezvoltate, ocupând o pondere însemnată în
economia acestora.
Micile afaceri contribuie în bună măsură la realizarea unor obiective fundamentale ale oricărei economii
naţionale. IMM-urile joacă un rol însemnat în economie din următoarele motive:
- supleţea structurilor le conferă o capacitate ridicată de adaptare la fluctuaţiile mediului economic;
- întreprinderile mici şi mijlocii se pot integra relativ uşor într-o reţea industrială regională, ceea ce contribuie,
pe de o parte, la dezvoltarea economică a regiunii respective, iar pe de altă parte, la reducerea şomajului şi la
creşterea nivelului de trai, pentru că oferă locuri de muncă;
- dimensiunea lor redusă permite evitarea birocraţiei excesive şi a dezumanizării;
- IMM-urile formează, la nivel individual, un ansamblu mult mai uşor de controlat/condus.
Pentru a fi considerată mică/mijlocie, o afacere trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În aprecierea
mărimii unei întreprinderi se au în vedere criterii cantitative şi calitative:
- cantitative: volumul vânzărilor, numărul salariaţilor, profitul;
- calitative: atingerea unui anumit nivel al productivităţii muncii, a unui anumit grad de integrare în mediul
economic etc.
În Uniunea Europeană criteriul principal în stabilirea mărimii întreprinderii este numărul de salariaţi, ceea ce
permite clasificarea acestora în 3 categorii:
- microîntreprinderi: 1-9 salariaţi;
-întreprinderi mici: 10-99 salariaţi;
- întreprinderi mijlocii: 100-499 salariaţi.
În Republica Moldova, la fel ca şi în Uniunea Europeană, criteriul de bază îl constituie numărul angajaţilor.
Astfel, Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii defineşte micul business ca pe o
activitate antreprenorială.
Este considerat întreprindere mică agentul economic ce respectă următoarele criterii:
-număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 49 de persoane,
-sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 25 milioane de lei
-valoare totală anuală de bilanţ a activelor ce nu depăşeşte 25 milioane de lei.
Astfel, o afacere trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi considerată mică şi, implicit, pentru a
beneficia de serviciile administraţiei micilor afaceri. Pentru a evita crearea de noi distorsiuni şi blocaje pe piaţă,
definirea întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie privită ca fiind la fel de importantă ca sprijinirea lor. Definiţiile
trebuie să fie obiective, sigure din punct de vedere juridic şi uşor de aplicat diverselor categorii de întreprinderi:
microîntreprinderi, întreprinderi mici şi întreprinderi mijlocii.

3. Evoluţia micului business în Republica Moldova.

Sectorul micului business în Republica Moldova, ca şi în majoritatea statelor în curs de dezvoltare, a apărut
ca urmare a reformelor structurale efectuate în procesul trecerii de la economia centralizată la cea de piaţă.
Potrivit datelor Proiectului BIZPRO Moldova astăzi cca. 90 la sută din totalul de agenţi economici ai ţării
reprezintă întreprinderile micului business, dintre care 73 la sută sînt micro-întreprinderi, iar 19 la sută sînt
întreprinderi mici.
Actualmente, structura micului business reflectă cu aproximaţie situaţia anului 2000: predomină activitatea
comercială – 45 la sută; urmată de industria de prelucrare a materiei prime agricole şi extractivă – 13 la sută;
tranzacţiile imobiliare – 11,8 la sută; transport şi telecomunicaţii – 6,5 la sută şi construcţii – 5,7 la sută.
Dezvoltarea micului business este sesizabilă, deocamdată, doar în mun. Chişinău, unde sînt concentrate 67 la
sută din numărul total de întreprinderi mici şi micro-întreprinderi. Alte 3,7 la sută din întreprinderi ale micului
business sînt înregistrate în mun. Bălţi, iar 2,7 la sută în UTA Găgăuz Yeri. De menţionat că întreprinderile
micului business din Chişinău sînt mai mari decît celelalte, atît după cifra de afaceri şi numărul de salariaţi, cît
şi după cheltuielile efectuate pentru întreţinerea personalului. Bunăoară, întreprinderile de acest tip din capitală
realizează 72 la sută din întregul volum al vînzărilor nete realizate de micul business din întreaga ţară, aici fiind
ocupaţi circa 57 la sută din toţi salariaţii întreprinderilor mici şi mijlocii.
Potrivit surselor oficiale, pe parcursul ultimilor doi ani se constată o ameliorare a situaţiei economico-
financiare a întreprinderilor micului business. În acest sens, cele mai bune rezultate au fost înregistrate de
întreprinderile comerciale, fiind urmate de cele ce practică tranzacţii imobiliare şi cele din industria de
prelucrare a materiei prime agricole. Totuşi, statistica atestă un număr de numai 10 mii de întreprinderi care au
obţinut profit (doar 36 la sută din totalul de întreprinderi a micului business), ceea ce ne face să tragem
concluzia că „coloana vertebrală” a economiei noastre este deocamdată foarte şubredă. Din cîte se ştie, cele mai
neprofitabile întreprinderi activează în agricultură, sector care necesită investiţii de lungă durată şi monitorizări
frecvente de piaţă. Profituri mici au înregistrat şi antreprenorile mici din domeniul industriei. Această situaţie,
într-o anumită măsură, este determinată de pregătirea profesională insuficientă a antreprenorilor, de multe ori
fiind uimitoare uşurinţa cu care unele persoane, iniţiind o afacere, se desemnează în funcţia de director fără a
avea cea mai elementară pregătire în domeniul managementului.
Cercetătorii din domeniu susţin că doar 5 – 10 la sută din populaţia unei ţări posedă aptitudinile necesare de
întreprinzător, dar mai există şi dificultăţile însuşirii relaţiilor de piaţă, absenţa culturii şi tradiţiilor
întreprinderilor mici şi o serie de alte piedici, mult mai grave, în calea dezvoltării  micului business în
Republica Moldova.
Altă piedică în calea dezvoltării micului business constă în insuficienţa mijloacelor financiare proprii ale
întreprinderilor, atît pe termen scurt (capital circulant), cît şi pe termen lung (pentru investiţii) şi accesul limitat
la sursele externe de finanţare.
 4. Susţinerea de stat a micului business.
Întreprinderile mici deseori se ciocnesc cu greutăţi în perioada demarajului şi creşterii extensive. Firma
trebuie să procure spaţiu şi utilaj, să creeze reţeaua comercială proprie şi sistemul de deservire a clienţilor.
Pentru o afacere mică, o importanţă deosebită îl are ajutorul financiar extern, serviciile de identificare a
partenerilor şi de stabilire a relaţiilor, precum şi asigurarea echilibrului necesar între datorii şi capitalul statutar.
Pentru etapa actuală de dezvoltare a sectorului antreprenorial din Moldova, experienţa mondială de susţinere de
către stat a afacerilor mici prezintă un interes deosebit.
În 2006 Republica Moldova a aprobat Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii,
care prevede direcţiile susţinerii de stat a IMM-urilor, subiectele şi obiectele susţinerii, fondurile specializate,
strategiile de stat etc.
Susţinerea de către stat a întreprinderilor mici şi mijlocii se efectuează diferenţiat, în funcţie de genul de
activitate, de perioada de funcţionare şi de numărul agenţilor economici, cu utilizarea diferitor forme şi metode
de susţinere şi surse de finanţare. Susţinerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii se efectuează
de către autorităţile publice, conform strategiilor şi programelor de stat aprobate de Guvern, şi de către
organizaţii nestatale. Subiecte ale susţinerii de stat a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt
ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, alte
organe autorizate. Subiecte ale susţinerii nestatale a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt
persoanele fizice şi juridice, inclusiv străine. Obiecte ale susţinerii de stat a dezvoltării sectorului
întreprinderilor mici şi mijlocii sunt întreprinderile micro, mici şi mijlocii.
În Republica Moldova a fost creată Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi
Mijlocii (ODIMM), care are statut de organizaţie necomercială pe lângă Ministerul Economiei, şi are drept scop
implementarea politicii de stat privind susţinerea dezvoltării întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, în
conformitate cu strategiile de susţinere a dezvoltării acestui sector şi cu alte strategii şi programe ale
Guvernului. Strategiile de stat de susţinere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt
documente de planificare strategică a politicii de stat privind susţinerea acestui sector, care definesc obiectivele
şi identifică priorităţile politicii statului în domeniu.
Strategiile de stat de susţinere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sunt aprobate prin
hotărâre de Guvern şi stabilesc:
a) scopurile şi obiectivele politicii de stat în domeniul susţinerii întreprinderilor micro, mici şi mijlocii;
b) grupurile-ţintă de întreprinderi micro, mici şi mijlocii vizate de direcţiile strategice de activitate ale politicii
de stat;
c) sarcinile şi acţiunile concrete de realizare a strategiilor, inclusiv costurile acestora;
d) sursele de finanţare;
e) instituţiile publice responsabile de implementarea strategiilor;
f) indicatorii de monitorizare a procesului de implementare şi impactului generat;
g) procesul de monitorizare;
h) termenele de implementare;
i) alte prevederi necesare implementării strategiilor.
Elaborarea şi coordonarea procesului de implementare a strategiilor sunt puse în sarcina Ministerului
Economiei. Finanţarea procesului de realizare a strategiilor se va efectua prin includerea în legea bugetară
anuală a resurselor financiare necesare, precum şi prin crearea unor fonduri speciale conform legislaţiei în
vigoare.

5. Definirea conceptului de antreprenor şi antreprenoriat.

Antreprenoriatul este o activitate de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor,
desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din propria iniţiativă, în numele lor, pe
riscul său propriu şi sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
Întreprinzătorul este persoana care îşi asumă riscul începerii unei afaceri proprii. Astfel, se maximizează
şansele de reuşită prin ridicarea nivelului de informare.
Fiind un concept multidisciplinar, studierea antreprenoriatului contemporan necesită cunoaşterea diversităţii
teoriilor referitoare la acesta. Dreptul roman cunoştea noţiunea de „antreprenor”, desemnând o activitate,
îndeosebi comercială. Antreprenor era considerat arendaşul, precum şi persoana care gestiona construcţia
proprie. În Evul Mediu noţiunea de „antreprenor” avea mai multe sensuri, indicând:
- persoanele care se ocupau cu comerţul exterior;
- organizatorii de parade, spectacole;
- responsabilii de obiecte industriale, şantiere.
Aceştia nu îşi asumau niciun risc, ci doar conduceau toate activităţile, utilizând resursele financiare,
materiale şi comerciale care li se alocau. Noţiunea „antreprenoriat de risc” cunoaşte o dezvoltare aparte în sec.
al XVIIlea, atunci când antreprenor era numită persoana care a încheiat cu statul un contract de îndeplinire a
anumitor lucrări sau de desfacere a anumitor produse. Deoarece valoarea contractului era prestabilită, mărimea
profitului sau a pierderilor era determinată în exclusivitate de norocul antreprenorilor.

6. Principii de conduită pentru antreprenor.

Un antreprenor este in primul rand un om cu o serie de atribute si calitati dar si cu posibilitatea de dezvoltare
personala continua.
1. Viziune: Prima si poate cea mai importanta calitate a unui antreprenor este aceea de a fi vizionar. Este
important de precizat ca un antreprenor vizionar nu este însa un magician cu un glob de cristal care sa aiba
„viziuni” despre orice: în general, viziunea lui este focalizata pe planul sau de afaceri si pe activitatea pe care o
desfasoara. In antreprenoriat viziunea este mai degraba capacitatea de a vedea lucrurile putin inaintea celorlalti.
2. Inteligenta si creativitate: Eu personal cred ca un antreprenor de mare succes este cel care nu este neaparat
inteligent în întelegerea standard a cuvântului, si nici cel care a avut cele mai bune note la scoala, ci acela care
are un nivel cât mai ridicat de inteligenta emotionala, pentru ca acela va fi cel mai potrivit lider, deci va putea
conduce mai bine echipa sa cãtre succesul de business.
3. Cunoasterea domeniului de activitate; Nu iti deschide o afacere in domeniul prelucrarii diamantelor daca
nu stii cum arata un diamant. Sa începi o afacere într-un domeniu pe care nu îl cunosti deloc ar fi un adevarat
paradox (de fapt, ar fi chiar o prostie!). Incearca sa alegi un domeniu in care sa ai o minima experienta
dobandita fie prin activitatea profesionala desfasurata pana in prezent, printr-un job part-time, fie mãcar printr-
un internship sau activitati voluntare.
4. Perseverenta si determinare; In special la început de drum, atunci când obstacolele sunt mai mari, greselile
sunt mai frecvente (din cauza lipsei de experienta), iar tentatia de a renunta este uneori uriasa (mai ales ca nici
miza nu pare foarte importanta, daca este vorba de un start-up tipic, care se dezvolta organic). Nu renuntati
decât atunci când puteti spune, cu maximã sinceritate, ca ati facut „tot ce se putea face”.
Evident, determinare nu înseamna însa ca nu trebuie sa ascultati nimic din ceea ce va spun ceilalti,
colaboratorii, consultantii sau investitorii. Determinare înseamna sa mergeti mai departe catre îndeplinirea
obiectivelor companiei folosind cele mai potrivite metode.
6. Responsabilitate; antreprenorii sunt oameni care trebuie sã dea dovadã de foarte multã responsabilitate.
Spre deosebire de cei care nu sunt antreprenori, acestia sunt raspunzatori nu doar fata de propria lor persoana si
de familia lor, ci si fata de toti cei implicati, direct sau indirect, in afacerea pe care un antreprenor o dezvolta.
7. Decision-maker (sa fie o persoana care ia decizii rapid si eficient); poate cel mai important lucru pe care îl
face un antreprenor zi de zi este sa ia rapid deciziile cele mai potrivite. Sunt oameni care asteapta aceste decizii,
atât cei de la vânzãri, cât si cei de la achizitii, de la financiar, de la productie.. Iar aici, în opinia mea, apare
marea „arta” a unui antreprenor valoros: mai bine iei o decizie gresita acum, decât sa iei o decizie mai buna mai
târziu. Uneori, întârzierea unei decizii poate însemna pierderea unei oportunitati sau chiar pierderi financiare
reale.8.
8.Problem-solver. Una dintre definitiile antreprenorului este „acea persoana care se uita la o problema si o
vede ca pe o oportunitate, iar apoi actioneaza asupra sa”. Niciodata, un bun antreprenor nu vine sa prezinte
probleme, ci solutii. El nu foloseste expresia „avem o problema”, ci mai întotdeauna spune „cred ca putem gasi
o solutie” sau „avem o solutie” sau chiar „iata o oportunitate”.
10.Gândire pozitivã . În activitatea antreprenoriala chiar nu au ce cauta pesimistii, negativistii, nihilistii sau
orice asemenea specii umane care au o gândire negativa. Daca nu poþi gândi pozitiv, nu poti fi un bun
antreprenor. Este o regula de baza, iar daca un om cu o personalitate negativista sau pesimista este interesat sa
devina antreprenor, este bine „sa lase la usa”, aceste caracteristici si sa îmbratiseze de la bun început una dintre
cele mai importante calitati antreprenoriale, aceea a unei gândiri pozitive
11.Pasiune pentru propria afacere . Orice antreprenor valoros este PASIONAT de ceea ce face în activitatea
sa zilnicã! De fapt, acesta este un autotest pe care fiecare antreprenor ar trebui sa îl faca: sunteþi cu adevarat
pasionati de activitatea pe care o desfasuraþi ca antreprenori? Daca raspunsul este „nu” sau chiar „nu stiu” si
sunteti în faza de start-up a unei afaceri antreprenoriale, cred ca ar trebui sa va gânditi de doua ori înainte de a
continua, pentru ca o dezvoltare antreprenoriala initiala (start-up) care nu este bazatã pe pasiune, are foarte
puþine sanse de reusita
 12.Eticã personal . Un antreprenor valoros nu încalcã niciodatã principiile etice în afaceri sau în viata
personala. Sau, cum ar spune un teoretician al eticii în afaceri, „winners never cheat”. Într-un fel, imediat ce ai
început sa înseli, sa minti, sa joci incorect, chiar daca în aparenta afacerea ar putea sa mearga foarte bine în
continuare, în realitate esti deja pe o panta descendenta, pentru ca asa cum minciuna are picioare scurte, nici
lipsa de eticã nu poate merge mult mai departe. In esenta, chiar daca ii convingi pe ceilalti, nu poti sa te
pacalesti pe tine, iar tu vei sti ca nu esti un succes, ci doar un „esec deghizat în succes”
13.Încredere în oameni . Nu poþi realiza o construcþie antreprenoriala durabila si scalabila fara a te baza pe
un concept foarte simplu si clar, numit „delegare”. Daca vrei ca businessul tau sa creasca peste nivelul la care l-
ai putea dezvolta tu, de unul singur, trebuie sa începi sa delegi tot felul de activitati si decizii importante, cu
impact în rezultatele afacerii. Iar ca sa poþi delega aceste decizii si prerogative, trebuie sa poti avea încredere în
oameni.
Problema cu încrederea este una general umana, cu o mica excepþie atunci când e vorba de acelasi sânge,
deci despre copii si pãrinþi, dar nimic mai mult). De aici apar uneori, în dezvoltãrile antreprenoriale, greseli
suplimentare, numite generic „familie”: antreprenorii cred ca, angajând oameni din familie, pot depasi
problemele de încredere care sunt genetic determinate, dar rezultatul este de multe ori contrar.

7. Caracteristicile antreprenorului de succes.

Antreprenorul este persoana care îşi asumă riscul de antreprenoriat şi caută mijloace pentru organizarea
întreprinderii. El trebuie să cunoască modul de efectuare a activităţii de antreprenoriat, mediul de afaceri,
problemele cu care se poate ciocni în activitatea sa şi posibilităţile de soluţionare. Pentru a lua decizii corecte,
antreprenorul trebuie să estimeze la justa valoare conjunctura pieţei şi poziţia sa efectivă.
Întreprinzătorul este un coordonator, un gestionar de resurse, capabil să îmbine resursele şi să le organizeze
pentru a dezvolta şi a pune pe piaţă inovaţia. Adesea organizaţia în cadrul căreia acţionează devine un obstacol
în procesul de inovare, de aceea el simte nevoia să se asocieze cu alte persoane. El este şi un “jucător” care
agreează şi chiar creează provocările. În secolele XIX-XX, antreprenorii erau deseori echivalaţi cu managerii
întreprinderilor. Numai în a doua jumătate a secolului al XX-lea noţiunea de antreprenoriat a fost legată de cea
de inovaţie.
Antreprenorul este considerat un promotor al ideilor noi, începând cu proiectarea unor mărfuri şi terminând
cu crearea de structuri organizatorice.
Potrivit primei concepţii, întreprinzătorul este persoana care îndeplineşte sarcina identificării şi obţinerii
resurselor necesare înfiinţării unei afaceri şi, în acelaşi timp, îşi asumă riscul utilizării resurselor alocate.
Întreprinzătorul, potrivit celei de a doua concepţii, este iniţiatorul unei afaceri care se concentrează pe inovaţie,
elaborând produse şi servicii noi şi creând o nouă piaţă şi un nou client.
Cercetătorii evidenţiază anumite caracteristici ale antreprenorilor, o atenţie deosebită meritând trăsăturile de
caracter precum independenţa, încrederea şi perseverenţa. Independenţa este extrem de râvnită de
întreprinzători, fiind, poate, cea mai de preţ trăsătură de caracter a acestora. Întreprinzătorii sunt de cele mai
multe ori siguri pe ei şi încrezători în viitorul afacerii create, iar perseverenţa acestora vine din convingerea că
succesul nu va apărea imediat, că trebuie să depună eforturi îndelungate pentru a ajunge la scopurile propuse şi
chiar să „lupte” cu timpul.
Se deosebesc două tipuri de întreprinzători:
-întreprinzătorul artizan – de regulă mai tânăr, care îşi creează afacerea fără a avea o experienţă suficientă, mai
ales în materie de gestiune, posedă în special competenţe tehnice şi se lansează în activităţi slab inovative;
-întreprinzătorul speculativ-oportunist – mai în vârstă decât primul şi mai experimentat îndeosebi în materie de
gestiune, el îşi iniţiază şi dezvoltă afacerea pe baza unei inovaţii, folosind atât capitalul propriu, cât şi un solid
sprijin extern.
După profilul conducătorului şi stilul de gestiune a afacerii, acelaşi savant clasifică întreprinzătorii în trei
categorii:
-întreprinzătorul specialist – care operează prioritar în domeniul tehnic sau informatic şi care se interesează
înainte de toate de condiţiile de fabricaţie a produsului sau serviciului, punându-şi în valoare competenţele
profesionale rezultate din specializarea şi cunoştinţele sale;
-întreprinzătorul manager, care se concentrează asupra problemelor de gestionare a resurselor, bazându-se pe
formaţia sa universitară sau pe experienţa profesională, punând accentul pe reducerea costurilor, pe investiţiile
adiacente producţiei şi pe informatizarea activităţilor; şi
-întreprinzătorul comercial, care este interesat în special de problemele de fabricaţie şi de gestiune.
 8. Reguli de aur pentru un antreprenor de succes.
Regulile de aur pentru un antreprenor sunt urmatoarele caracteristici :
1)Determinare şi perseverenţǎ. Mai mult decât oricare alt factor, dedicarea totalǎ pentru succes îl determină pe
antreprenor să depăşească toate obstacolele. Determinarea puternicǎ şi perseverenţa îl ajută sǎ facă faţǎ oricăror
greutăţi, pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile şi pot compensa, uneori, lipsa de experienţǎ şi de
îndemânare a personalului angajat.
2)Dorinţa de a câştiga. Antreprenorii examinează o situaţie, determinǎ cum îşi pot mǎri şansele de câştig şi
acţionează în consecinţă. Ca rezultat, riscurile considerate mari de persoanele obişnuite sunt uşor asumate de
antreprenori.
3)Căutarea feedback-ului. Antreprenorii eficienţi sunt adesea descrişi ca având capacitatea de a învăţa repede şi
dorinţa puternicǎ de a şti cât de bine se descurcǎ şi cum îşi pot îmbunătăţi rezultatele. Feedback-ul este
important, deoarece antreprenorul este dispus sǎ înveţe din greşeli şi din experienţele anterioare.
4)Rezolvarea problemelor persistente. Antreprenorii nu sunt intimidaţi de situaţiile dificile. Încrederea în sine şi
optimismul general îi fac sǎ vadă imposibilul ca pe ceva ce necesitǎ mai mult timp pentru a fi rezolvat, însă
nicidecum irealizabil. Problemele simple îi plictisesc, iar simţul realităţii îi ajută să aprecieze corect ceea ce pot
şi ceea ce nu pot sǎ facă şi unde au nevoie de ajutor pentru rezolvarea unor probleme dificile, dar de neevitat.
5)Iniţiativǎ şi responsabilitate. Antreprenorii au fost întotdeauna consideraţi persoane independente; ei caută şi
preiau iniţiativa, nu evită situaţiile în care sunt personal răspunzători pentru succesul sau eşecul întregii
operaţiuni. Le place sǎ se implice în probleme în care impactul lor personal poate fi măsurat.
6)Orientare spre oportunităţi. Ceea ce-i caracterizează pe antreprenori este concentrarea pe oportunitate mai
mult decât pe resurse, structurǎ sau strategie. Odată ce decizia a fost luată, ei acţionează în mod calculat,
încearcă sǎ obţină cât mai multe şanse de câştig, dar evitǎ sǎ-şi asume riscuri inutile.
7)Toleranţǎ pentru eşec. Antreprenorii consideră eşecul ca fiind o experienţǎ din care pot învăţa. Cei mai
eficienţi antreprenori sunt cei care se aşteaptă la dificultăţi şi nu sunt dezamăgiţi, descurajaţi sau deprimaţi de
un eşec.
8)Încredere în sine şi optimism. Deşi antreprenorii întâmpinǎ adesea obstacole majore, încrederea în abilităţile
personale îi determinǎ sǎ le depăşească şi îi face pe ceilalţi sǎ-şi menţină optimismul.
9)Clarviziune. Antreprenorii ştiu unde vor sǎ ajungă. Ei au o viziune clară despre ceea ce vor sǎ fie firma lor.
Nu toţi antreprenorii au concepte predeterminate pentru firmele lor, unii şi le dezvoltǎ în timp, conştientizând ce
este firma şi ce poate ajunge.
10)Nivel mare de energie. Munca enormă depusǎ de antreprenori presupune o energie enormă. Mulţi
antreprenori îşi dozează cantitatea de energie monitorizând cu grijǎ ce mănâncă, ce beau, fac exerciţii fizice şi
ştiu când sǎ se retragă pentru relaxare.
11)Creativitate şi spirit de inovaţie. Creativitatea a fost privitǎ timp îndelungat ca ceva genetic, cu care te naşti
şi pe care nu o poţi dobândi.
12)Independenţa. Frustrarea în faţa sistemelor birocratice, împreunǎ cu dorinţa de a schimba ceva, face din
antreprenori nişte persoane independente, care acţionează după concepţiile proprii. Totuşi trebuie să existe
limite şi decizii impuse de autorităţile statale, pentru a crea cadrul propice activităţii de antreprenoriat.
13)Lucru în echipǎ. Dorinţa de independenţǎ şi autonomie nu îl împiedică pe antreprenor sǎ lucreze în echipǎ.
De fapt, în timp ce antreprenorul se ocupă de viitorul firmei, personalul realizează activităţile curente, la fel de
necesare.
14)Abilitǎţi manageriale. Acestea nu sunt indispensabile, însă un antreprenor de succes are nevoie şi de acest
tip de cunoştinţe.

9. Surse de noi idei de afaceri.

Pentru fiecare persoană există o mulțime de posibilități de a-și exploata spiritul antreprenorial într-o anumita
afacere proprie. Aceasta poate alege între o mare diversitate de servicii pe care le-ar putea oferi potențialilor
clienți, sau s-ar putea orienta spre o activitate de producție. Esențial însa în alegerea obiectului de activitate al
unei firme, de către un antreprenor, consideram ca trebuie sa fie:
– aptitudinile pe care le are, în special în domeniul de activitate al firmei;
– resursele de care dispune;
– interesul pe care-l manifestă pentru un anumit domeniu;
 – cunoștințele și experiența acumulată într-un anumit domeniu;
– motivația de a realiza ceva anume.
Sursele pentru o idee bună de afacere sunt multiple. În primul rând acestea pot fi identificate pornind de la
abilitățile pe care le are antreprenorul, de la profesia acestuia, de la cunoștințele lui profesionale, de la interesele
și pasiunile, hobby-urile acestuia. Cele mai mari șanse de reușită există atunci când afacerea este inițiată într-un
domeniu în care antreprenorul are deprinderi și în care îi face plăcere să muncească.
Pentru a găsi o idee bună de afacere, un viitor antreprenor poate folosi următoarele recomandări:
1.În fundamentarea deciziei de a învesti într-un anumit domeniu, este bine să se pornească de la pasiuni,
interese și aptitudini. Pornind de la o înșiruire a pasiunilor, a intereselor, corelate cu aptitudinile pe care
potențialii antreprenorii le au se poate ajunge la câteva idei interesante de afaceri. De exemplu, dacă o persoană
îndrăgește foarte mult drumețiile, poate să se gândească la înființarea unei afaceri în domeniul turistic.
Există mai multe site-uri care pot să vă furnizeze o idee sau mai multe idei de afaceri.
2.Inspirați-vă din ideile de succes ale altor persoane. Afirmația că o afacere poate avea succes doar dacă se
bazează pe o idee nouă și originală este o mare eroare. De fapt, cu cât ideea a fost mai puțin încercată și
verificată de alți întreprinzători, cu atât riscul este mai mare. Pentru acesta, se recomandă să se realizeze o
inventariere a afacerilor apreciate ca având succes, urmând să se identifice cele care sunt considerate potrivite
profilului întreprinzătorului.
3.Identificați o nișă în cadrul pieței. Aceasta înseamnă identificarea unor cerințe din anumite segmente de
piață care nu sunt satisfăcute în prezent de produsele, serviciile oferite de firmele active pe acea piață. Acest
demers nu este deloc unul ușor. Se poate porni de la a identifica tendințele care se manifesta la nivel local și
național, apelând la diverse buletine de informare, la presă, la emisiunile economice, la știri, la ceea ce spun
cetățenii.
4.Achiziționarea unei francize. Franciza este o relație de afaceri între un francizor (deținătorul unei mărci sau
al unei metode de afaceri) și un francizat (un operator local al acelei firme). Francizatul se obliga să plătească
francizorului o anumită sumă de bani în schimbul dreptului de a utiliza marca sau metoda de afaceri sau pe
amândouă.
Amestecul francizorului în afacere se limitează la instruirea francizatului cu privire la gama de produse și
servicii, politica de prețuri, mărimea și arhitectura spațiilor, dotărilor, dar, uneori acesta poate impune până și
uniforma angajaților. De asemenea, se mai pot oferi sfaturi cu privire la management, instruirea angajaților,
politica de servicii post-vanzare, contabilitate, etc.
5.Cumpărarea unei firme deja existentă. Nu se poate apela la aceasta cale doar atunci când ideea de afacere
se referă la un produs sau serviciu complet nou. Principalul avantaj al cumpărării unei firme deja existente este
operativitatea. Astfel, nu mai este necesar să căutam un spațiu și nici dotările potrivite. Toate acestea există. De
asemenea, avem furnizori și clienți, iar afacerea se derulează din prima zi a achiziției. În cazul înființării unei
firme, nivelul veniturilor care să egaleze costurile, (pragul de rentabilitate) se obține numai după o perioada de
timp situată, de obicei, în intervalul de la trei pana la șase luni. Un alt avantaj este acela că există o bază pentru
dezvoltările ulterioare. Nu numai avantaje putem avea când decidem sa achiziționăm o firmă deja existentă.
Dezavantajele potențiale se referă la următoarele:
– uneori este mai ieftin să pornim de la zero și să achiziționăm exact ce spații și dotări dorim;
– este posibil ca situația financiară viitoare a firmei să nu mai fie identică sau măcar apropiată de cea trecută,
pe care am analizat-o la achiziție;
– este posibil să nu cunoaștem toate informațiile cu privire la dezvoltarea locală și să nu știm că în viitor se vor
construi noi magazine, chiar lângă cel achiziționat de noi, acest lucru afectând desigur nefavorabil cifra noastră
de afaceri.

10. Tehnicile de creativitate a noilor idei de afaceri.

1. Harta mentală
Această tehnică îmbunătățește modul în care o persoană generează idei creative de afaceri. Hărțile mentale ajută
în valorificarea abilității de a gândi logic, controlate de emisfera stângă a creierului și a creativității, controlată
de emisfera dreapta.
Hărțile mentale permit realizarea conexiunilor între o noțiune cheie și alte noțiuni secundare, fiind utile pentru:
• concentrarea informațiilor esențiale;
• organizarea informațiilor din diverse surse;
• prezentarea informației astfel încât să arate structura globala a unui subiect.
O hartă mentală se realizează în patru pași simpli:
1.Scrieți cuvântul pe care îl analizați în centrul paginii și încercuiți-l;
 2.Scrieți în exteriorul cercului cuvinte înrudite cu subiectul analizat și uniți-le prin linii;
3.Scrieți cuvinte legate de cuvintele înrudite pe care le-ați găsit și uniți-le prin linii;
4.Scrieți idei și aprecieri referitoare la cuvintele găsite la pasul 3.
2. Gândirea laterală
Edward de Bono a propus noțiunea de “gândire laterală” în anul 1967. Ideea principală este că identificarea
unei idei de afaceri necesită abordarea din mai multe perspective, până la găsirea celei care poate conduce la
succes.
De Bono a sugerat patru factori dominanți asociați gândirii laterale, care este strâns legată de creativitate.
Este, în primul rând, vorba despre identificarea obiectivelor pe care le urmărim prin construirea afacerii. În al
doilea rând, intervine necesitatea de a aborda acele elemente din perspective diferite, în paralel cu renunțarea la
gândirea rigida, mecanică (al treilea factor). Al patrulea factor este reprezentat de deschiderea față de orice idee,
chiar și față de cele care prezintă (la prima vedere) o probabilitate mică de reușită în practică.
Gândirea laterală și-a găsit aplicații în generarea de noi idei de afaceri. De la tineri antreprenori și până la
echipele manageriale de vârf, gândirea laterală a adus tuturor celor care au aplicat-o o nouă perspectivă asupra
felului în care funcționează propria minte și creșterea capacității de a propune idei noi, de a găsi soluții și de a
obține rezultate uimitoare. O dovedesc numeroasele companii care utilizează gândirea laterală pentru a găsi
soluții creative: 3M, DuPont, IBM, Intel, McDonald’s, Procter & Gamble, etc., sau miile de școli din întreaga
lume în care metodele gândirii laterale sunt instrumente de predare obișnuite.
3. Brainstorming
Cheia acestei tehnici este generarea unui întregi serii de idei dintre care o puteți alege pe cea mai bună. Se
recomandă participarea a 3 până la 10 persoane din domenii diferite.
Brainstorming-ul este o abordare simplă dar eficientă, alcătuită din patru pași poate fi utilizată pentru
generarea ideilor de afaceri:
1. Formulați problema în scris;
2. Identificați motivația personală;
3. Propuneți idei;
4. Alegeți una sau mai multe idei și puneți-o în practica.
Dintre ideile generate trebuie să o alegeți pe cea mai potrivită din punctul de vedere al aplicabilității,
resurselor necesare, și a riscurilor. Aveți grijă să evaluați idei prin prisma acelorași criterii și să acordați
punctaje fiecărei idei. În acest mod veți avea un top al celor mai bune idei de afaceri.

11. Evaluarea oportunităţilor de afaceri.

Numeroase idei de afaceri se pot desprinde din evaluarea oportunităților și tendințele macroeconomice de
evoluție. Cele mai importante oportunități sunt cele demografice, sociale, tehnologice și de afaceri.
Macromediul unei firme este format din șase forțe majore:
· elementul demografic
· elementul cultural
· elementul economic
· elementul natural
· elementul tehnologic
· elementul politic
a. Elementul demografic.
Mediul demografic se caracterizează prin modificări ale populației, schimbări în structura grupelor de vârstă,
etnice și educaționale, apariția unor tipuri de familii, deplasări geografice ale populației și segmentarea piețelor
de masă în micropiețe. Deci, mediul demografic caracterizează consumatorii. Firmele sunt extrem de interesate
de dimensiunea și ritmul de creștere a populației diferitelor orașe, regiuni și state, de repartizarea ei pe grupe de
vârstă și pe categorii etnice, pe niveluri de pregătire, pe tipuri de familii, pe caracteristici și evoluții regionale.
b. Elementul cultural.
Dintre tendințele sociale din care pot rezulta oportunități de afaceri mai importante sunt modificarea structurii
familiei, modificarea preferințelor religioase, schimbarea modelelor de coabitare datorită SIDA, creșterea
interesului pentru mediul înconjurător. În ultimul timp se pune un accent deosebit pe respectarea, reluarea și
preluarea unor tradiții și obiceiuri, cum ar fi Paștele, Crăciunul, Anul Nou, Mărțișor, Ziua Îndrăgostiților,
Halloween etc., evenimente sociale care pot furniza suficiente idei de afaceri producătorilor, comercianților și
prestatorilor de servicii.
c. Elementul economic.
 Mediul economic este alcătuit din ansamblul elementelor ce compun viața economică a spațiului în care
acționează firma. Elementele de mediu se oglindesc, direct sau indirect în situația pieței. Existența cererii,
presupune o anumită putere de cumpărare din partea populației, iar pe de alta parte o anumită oferta din partea
firmelor.
Într-o economie, puterea de cumpărare depinde de: veniturile curente, prețuri, mărimea economiilor, mărimea
datoriilor, mărimea posibilităților de creditare în vederea cumpărării.
d. Elementul natural.
Intră tot mai mult în considerație în perioada actuală, în proiectarea și desfășurarea activităților economice.
Mediul natural se caracterizează prin scăderea rezervelor de materii prime, variația costului energiei, creșterea
gradului de poluare și a amploarea mișcării ecologiste.
Deteriorarea calității mediului natural este una din problemele majore cu care se confruntă firmele și
consumatorii în momentul actual.
e. Elementul tehnologic.
Analiza mediului tehnologic pune în evidența accelerarea progresului tehnologic, existența unor posibilități
nelimitate de inovație, a unor bugete substanțiale destinate cercetării-dezvoltării.
Ritmul dezvoltării economice depinde de numărul descoperirilor tehnologice. Din păcate, acestea nu apar la
intervale de timp egale. Este deci posibil ca economia să stagneze în perioada dintre doua invenții majore. Unii
economiști considera că stagnarea actuală a economiei mondiale va continua până la apariția unor inovații
majore
În acest timp, golul existent este acoperit de inovații minore. Acestea au creat piețe noi și au generat noi
posibilități de investiții.
f. Mediul politic-legislativ.
Mediul politic se caracterizează printr-o îmbogățire a legislației de afaceri, creșterea atribuțiilor organismelor
guvernamentale și creșterea numărului grupărilor de acțiune publică.
Mediul politic are o mare influență asupra deciziilor din cadrul firmei.
Acesta se compune din:
· legi;
· organisme guvernamentale;
· grupuri de presiune care influențează și limitează acțiunile diferitelor organizații și membri ai societății.

12. Evitarea greşelilor comune.

Începerea și administrarea unei afaceri este dificilă, indiferent cine ești sau care este afacerea ta.
Dacă ești la început de drum în antreprenoriat, dezvăluie 10 dintre cele mai frecvente greșeli în antreprenoriat,
făcute de startup-uri și antreprenori.
1. Să intri într-o afacere fără oportunități
Să alegi un domeniu fără potențial, cu o piață mică, fără cerere constantă, este clar una dintre cele mai mari
greșeli în antreprenoriat, dacă nu poate cea mai importantă. În această categorie se încadrează și intrarea într-o
nișă de piață mult prea mică, mai ales dacă există acolo deja câțiva jucători.
2. Să nu-ți faci un plan de business.
Trebuie de înțeles din start că planul de afacere este esențial. Acesta este harta a ceea ce vrei să faci pe care o
vei prezenta ulterior investitorilor, finanțatorilor, angajaților, partenerilor de afaceri. De asemenea, este o
oglindă a ta ca antreprenor, este structura după care te poți ghida și verifica dacă ceea ce ți-ai propus ai și
îndeplinit. Planul trebuie să fie adaptat în funcție de specificul afacerii, producție, angajați, piața etc.
3. Să amâni luarea deciziilor.
Rolul cel mai important al unui antreprenor (al liderilor în general) este să ia decizii. Dacă pici în capcana
perfecționismului și amâni să iei decizii în speranță că vei găsi soluții mai bune ulterior este o mare greșeală.
Dacă azi nu iei o decizie, mâine amâni rezolvarea unei situații și tot așa, cel mai probabil procrastinarea va duce
într-un final la pierderea afacerii.
4. Faci estimări nerealiste.
În primele luni de după deschidere, antreprenorii trebuie să fie pregătiți să susțină activitatea, pentru că banii nu
vor veni atât de repede pe cât și-ar dori. Din păcate, mulți cad adesea în capcana estimărilor nerealiste pentru un
business: numărul clienților potențiali, costurile de producție, nivelul vânzărilor sau prețul la care pot vinde
produsele și serviciile.
În orice etapă a business-ului îți poți analiza datele folosind o aplicație Excel pentru planuri de afaceri care te
ajută să poți efectua previziuni financiare generând ulterior rapoarte financiar-contabile necesare evaluării
rentabilității unei idei de afacere.
5. Ignori competiția.
Fie o faci din neștiință, fie pentru că tu consideri că ai un produs sau serviciu mai bun, dar ignorarea competiției
este una dintre cele mai frecvente greșeli în antreprenoriat. În plus, trebuie să iei în calcul că, deși inițial erai
singur pe piață, este posibil să apară noi și noi competitori, iar acest lucru înseamnă inovație și îmbunătățirea
constantă a produselor.
6. Aștepți prea mult să angajezi.
Așteptarea îndelungată în a face angajări este una dintre greșelile comune ale antreprenorilor deoarece pot
afecta semnificativ creșterea afacerii. Dacă nu angajezi atunci când ai nevoie, nu vei face decât să suplinești
sarcini care îți vor ocupa timpul de a gândi în perspectivă.
7. Uiți de problemele reale ale clientului.
Deși pare simplu și evident, mulți mai fac această greșeală în antreprenoriat. Succesul nu vine pentru că tu ai o
pasiune, ci pentru că pasiunea ta rezolvă o problemă cu care se confruntă consumatorii. Așa că unul dintre
lucrurile cu care orice antreprenor ar trebui să pornească la drum în business este că rezolvă o problemă pe care
o are un grup specific de oameni, mai bine și mai ieftin decât concurența.
8. Nu iei în calcul riscuri.
Entuziasmul pentru un business nou te poate împiedica să omiți riscurile care pot apărea în derularea afacerii.
Deși este bine să gândești optimism, nu este de prisos să iei în calcul riscurile care îți pot amenința afacerea pe
viitor. Planurile de rezervă sunt asul din mânecă ale oricărui antreprenor.
9. Nu investești în marketing.
Marketingul trebuie privit ca o investiție, nu ca pe o cheltuială. În funcție de industria firmei tale, obiectivele și
stadiul activității, procentul bugetului pentru marketing poate varia de la 2% la 20%. Cercetează repere pentru
industria ta și fii dispus să investești. Dacă o campanie publicitară de 2.000 de dolari ar putea obține un client
de 20.000 de dolari, nu merită? Ține cont de publicitatea pe rețelele de socializare, de strategiile de optimizare
în motoarele de căutare (SEO) și de orice alte acțiuni care îți pot aduce o conștientizare a brand-ului.
10. Nu ții cont de e-commerce.
Într-o epocă digitală, această greșeală comună a întreprinderilor mici este ca și cum ai începe o afacere, dar nu
te deranjează să spui nimănui despre asta sau să nu pui un semn în afara magazinului tău. În contextul social-
economic de azi, majoritatea companiilor activează și în online sau în unele cazuri chiar și-au mutat de to
afacerea online. Chiar dacă ai puțină sau deloc experiență tehnică, există numeroase soluții disponibile care te
pot ajuta să începi rapid și ușor un site web site sau un magazin online la cheie.
Cu riscul de a te speria pe moment, vrem să-ți spunem un lucru important: dacă vrei să fii antreprenor
pregătește-te să faci greșeli. Și îți mai spunem ceva, niciun articol citit pe internet nu te va împiedica să le faci,
important este să înțelegi că a greși este normal, așa că treci peste frica de eșec și acționează cu încredere,
esențial este să înveti din propriile greseli și să nu renunți.

13. Criteriile de clasificare ale afacerilor.

Nu există o definiţie unanim recunoscută a IMM-urilor. Pentru a fi considerată mică/mijlocie, o afacere trebuie
să îndeplinească anumite condiţii. În aprecierea mărimii unei întreprinderi se au în vedere criterii cantitative şi
calitative:
- cantitative: volumul vânzărilor, numărul salariaţilor, profitul;
- calitative: atingerea unui anumit nivel al productivităţii muncii, a unui anumit grad de integrare în mediul
economic etc.
În Republica Moldova, la fel ca şi în Uniunea Europeană, criteriul de bază îl constituie numărul angajaţilor.
Astfel, Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii defineşte micul business ca pe o
 activitate antreprenorială. Se consideră întreprindere micro agentul economic ce corespunde următoarelor
criterii:
1. număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 9 persoane;
2. sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 3 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţa activelor
ce nu depăşeşte 3 milioane de lei;
Este considerat întreprindere mică agentul economic ce respectă următoarele criterii:
1. număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 49 de persoane;
2. sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 25 milioane de lei şi valoare totală anuală de
bilanţ a activelor ce nu depăşeşte 25 milioane de lei.
În cazul întreprinderii mijlocii, criteriile de definire sunt următoarele:
1. număr mediu scriptic anual de salariaţi de cel mult 249 de persoane;
2. sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 50 milioane de lei şi valoare totală anuală de bilanţ a activelor
ce nu depăşeşte 50 milioane de lei.
Mai simplu de de vizualizat aceste criterii putem în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Clasificarea companiilor

Tip companie Nr. Angajați V.mil.lei VBA mil. lei

Micro 0-9 <9 <9

Mici 10-49 <25 <25

Medii 50-249 <50 <50

Mari ≥250 ≥50 ≥50

După cum se poate observa, nu există o definiţie unanim acceptată a micilor afaceri, deşi acest fapt are nu
numai o importanţă teoretică, ci şi una practică. Astfel, o afacere trebuie să îndeplinească anumite condiţii
pentru a fi considerată mică şi, implicit, pentru a beneficia de serviciile administraţiei micilor afaceri.
Pe lingă clasificarea companiilor după numărul de angajați și venitul acesteia există mai multe criterii de
clasificare a întreprinderilor, însă în limitele prezentului referat ne vom rezuma la cele mai principale:
1. În dependență de forma de proprietate deosebim:
● întreprinderi de stat;
● întreprinderi private;
● întreprinderi cu proprietate mixtă;
2. În funcție de natura activității deosebim:
● întreprinderi agricole;
● întreprinderi industriale;
● întreprinderi prestatoare de servicii (bănci, asigurări, transport);
● întreprinderi de distribuție, care pun la dispoziția clienților diferite bunuri de consum;
3. În dependență de obiectul muncii, întreprinderile se împart în extractive și prelucrătoare. Cele extractive se
ocupă cu extracția obiectelor muncii din natură (petrolifere, carbonifere etc.), iar cele prelucrătoare —
transformă materiile prime în produse finite.
4. În raport cu destinația economică deosebim întreprinderi producătoare de mijloace de producție, iar după
caracterul producției finite — întreprinderi producătoare de bunuri de consum.
5. În dependență de continuitatea procesului tehnologic există:
● întreprinderi cu procese tehnologice continue;
● întreprinderi cu procese tehnologice discontinue;
6. După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic deosebim:
● întreprinderi ce activează tot anul;
● întreprinderi sezoniere;
7. În funcție de nivelul de specializare se diferențiază:
● întreprinderi specializate;
● întreprinderi universale;
● întreprinderi mixte;
8. În raport cu metoda de organizare a producției există:
● întreprinderi cu producția organizată în flux;
● întreprinderi cu producția organizată pe obiecte;
● întreprinderi cu producția organizată în unicate;
9. În raport cu statutul organizatorico-juridic există:
● societate cu răspundere limitată;
● societate pe acțiuni;
● societate în nume colectiv
● societate în comandită
● întreprindere individuală
● cooperativa de producție
● cooperativa de întreprinzători
10. După mărime (în raport cu numărul de angajați, cifra de afaceri și capitalul social) se poate vorbi de:
● microîntreprinderi;
● întreprinderi mici;
● întreprinderi mijlocii;
● întreprinderi mari;
14. Iniţiativa promovării unei afaceri.
Toţi dorim să fim independenţi, dar această dorinţă nu ne transformă pe toţi în întreprinzători. Un om de afaceri
îşi poate vedea împlinit visul de avea succes, putere, bani, dar îşi poate vedea şi averea irosită.
Psihologii au elaborat teste care încearcă să stabilească dacă o persoană are sau nu aptitudini de întreprinzător.
Testele îşi au rolul lor, dar nu este absolut necesar ca un individ să posede toate trăsăturile indicate de acestea
pentru a avea succes în afaceri. Majoritatea persoanelor pornesc într-o afacere fără a-şi testa aptitudinile de
potenţial întreprinzător, bazându-se pe experienţă şi motivaţie pentru reuşită și la fel pe resursele care sunt pe
piață.
Sectorul afacerilor mici şi mijlocii este prezent în toate ţările dezvoltate, ocupând o pondere însemnată în
economia acestora. În cele 12 ţări ale Comunităţii Europene, 91% din întreprinderi au de la 1 la 9 angajaţi
(întreprinderi mici), cca 8% au între 10-500 angajaţi şi 1% peste 500 angajaţi (întreprinderi mari).
Inițiativa promovării unei afaceri prosperă este influenţată şi motivată şi de alte cauze, cauze pozitive, care
indică o probabilitate înaltă de succes: independenţă, autorealizare, dezvoltare personală, independenţă
financiară prin posibilitatea de a lua decizii în mod independent, de a-ţi fi propriul şef. Deseori factorii de
impunere şi cei de motivare se combină, generând o energie dublă. Ambele grupe de factori de influenţă pot fi
blocaţi de anumite condiţii
La fel de ce anume inițierea promovării unei afaceri, și anume a unei întreprinderi mici, mai jos sunt enumerate
o parte a acestor avantaje
- O întreprindere mică poate constitui punctul perfect de pornire în lansarea unui nou produs sau serviciu;
- Întreprinderile mici pot prezenta avantaje faţă de cele mari atunci când se pune problema satisfacerii unor
nevoi locale. Adesea nevoile locale au anumite particularităţi, care nu ar putea fi satisfăcute adecvat de o
întreprindere mare;
- Mulţi consumatori sunt plictisiţi de produsele realizate în serii mari şi preferă produsele de serie mică sau
unicate, realizate de întreprinderile mici;
- În anumite domenii prestarea unor servicii de calitate presupune o relaţie personală, mai apropiată, între client
şi producător, avantaj oferit în special de întreprinderile mici;
- Întreprinderile mici sunt mai flexibile şi se acomodează rapid şi eficient la conjunctura pieţei şi la schimbările
în procesul de producţie.

15. Barierele în calea iniţierii unei afaceri.

Desigur că în inițierea oricărei faceri persită mereu riscuri și bariere. Ideea de afaceri se poate confrunta cu
următoarele riscuri:
Piaţa de desfacere este foarte mică sau există o concurenţă foarte puternică; chiar şi o parte mică de piaţă poate
aduce vînzări semnifi cative. De asemenea, produsul poate fi vîndut la un preţ care să aducă un profit
corespunzător. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, iar aspectele referitoare la evaluarea pieţei ridică
serioase semne de întrebare, este mai bine să se abandoneze ideea de afaceri în acest moment;
Saturaţia pieţei sau existenţa unei concurenţe puternice, care face dificilă afirmarea nou-venitului. Niciun
concurent nu va întâmpina nou-venitul cu braţele deschise. Pentru a reuşi, afacerea nou-creată trebuie să fie mai
bună, să propună produse şi servicii mai calitative.
 Nu se pot rezolva problemele legate de vinderea produsului sau prestarea serviciului, chiar dacă piaţa este
atractivă, ideea trebuie abandonată;
Nu este formată o echipă care să aibă calităţile manageriale necesare şi nici nu poate fi angajat personal
specializat pentru realizarea produsului sau prestarea serviciului respectiv, este mai bine să se abandoneze în
acest punct ideea de produs/serviciu sau să fi e revăzută.
Costul și timpul necesar pentru realizarea produsului este mare şi există riscul învechirii produsului, atunci
trebuie încercată o altă idee de produs/serviciu;
Suma necesară pentru lansarea afacerii este prea mare şi este greu de obţinut - şansa de intrare în afaceri pe cont
propriu va fi în acest caz foarte redusă şi trebuie să se renunţe la idee sau aceasta poate fi vîndută unei firme
mari.
Exces de birocraţie – in situaţia în care afacerea necesită obţinerea mai multor acte permisive şi coordonări cu
organele de stat. (i.e afacere cu comercializarea produselor petroliere).
De asemenea înafara barierelor de piața, juridice, financiare, mai sunt următparele riscuri ce țin direct de
antreprenor, și în cazul în care antreprenorul nu solicită ajutorul persoanelor competente într-un anumit caz,
făcînd economii sau supraevaluînduși potențialul acestea apar cu ușurință și pot crea un declin, și o barieră
destul de mare pentru mica afacere. Mai jos sunt plasate cîteva puncte din acestea:
. O singură persoană nu poate să posede toate calificările manageriale necesare pentru coordonarea întregului ciclu de
activitate. De exemplu, patronul sau întreprinzătorul poate fi foarte bine pregătit în tehnica promoţională a
vânzărilor, dar insuficient instruit pentru interacţionarea cu personalul angajat,pentru ţinerea unei evidenţe
riguroase, pentru gestiunea financiară a firmeisale şi pentru satisfacerea altor obligaţii administrative.
. Într-o afacere mică sistemul de control tinde să fie informal, direct şi personal.Dacă firma se extinde, evantaiul
responsabilităţilor poate deveni excesiv pentru întreprinzător.
. Preocuparea proprietarului pentru problemele zilnice presante îl determină deseori să ignore planificarea activităţii
pe un termen mai lung. Din această cauză, firmele mici reacţionează de obicei la schimbările deja realizate şi nu
au posibilitatea să le anticipeze sau să le genereze. Asemenea firme sunt, de cele mai multe ori, mai degrabă
afectate decât favorizate de transformările mediului concurenţial şi de fluctuaţiile economiei.
. Proprietarul unei afaceri mici este deseori lipsit de o educaţie managerială adecvată şi de experienţă în domeniul
managementului. Pentru micul întreprinzător este tipică insuficienţa planificării managementului firmei.
Dacă aceste riscuri şi probleme sunt mult mai mari în comparaţie cu recompensele ce se vor obţine, este mult
mai înţelept ca antreprenorul să se gîndească la o altă idee de afaceri. De asemenea, e important de reţinut că,
de obicei, lansarea în afaceri se face pe cont propriu, iar şansa de a obţine resurse financiare de la bancă sau de
la investitori este redusă şi destul de costisitoare uneori.

16. Motivarea iniţierii unei afaceri.

Întreprinderile mici şi mijlocii sunt considerate motorul activităţii de antreprenoriat şi joacă un rol important în
economia oricărei ţări. Pentru clasificarea acestor întreprinderi se aplică diferite criterii, atât cantitative, cât şi
calitative.
Multe persoane iniţiază afacerea proprie bazându-se pe calităţile şi abilităţile de care dispun, de experienţa sau
calificarea pe care au acumulat-o pe parcursul activităţii precedente ori pe un hobby. Deseori ele consideră că
angajatorul lor nu a identificat sau nu a valorificat cea mai bună oportunitate. Uneori ele au idei potenţiale de
îmbunătăţire, dar angajatorul nu le-a permis să le realizeze, de aceea vor să încerce singure să le pună în
practică în mod independent. Alteori, având relaţii cu terţii în virtutea responsabilităţilor de serviciu, ele speră
că vor putea explora aceste avantaje având propria afacere.
Categoriile de motivaţie Componente

1. Motivaţii profesionale● perspectiva unei munci atrăgătoare;

● perspectiva de a face descoperiri;
● perspectiva de a perfecţiona metode şi tehnici antreprenoriale;
● perspectiva obţinerii prestigiului.

2. Motive psihologice ● statutul şi respectul social ce decurge din poziţia de

întreprinzător;
● renumele ce se poate obţine;
● extinderea relaţiilor;
● statutul de a fi propriul tău stăpân.
 3. Motivaţii materiale ● posibilitatea de a obţine câştiguri mari;
● asigurarea unui nivel de trai ridicat pentru familie;
● siguranţa locului de muncă.

4. Motivaţii morale ● perspectiva de a realiza ceva deosebit;

● perspectiva de a participa la progresul societăţii.

17. Mediul antreprenoriatului.

Un mediu de afaceri dezvoltat și puternic inovativ reprezintă premisa de bază pentru avansarea unei economii și
prosperarea unei societăți. Cu cât mai multe activități economice productive se desfășoară, cu atât mai asigurată
este populația și cu atât crește bunăstarea acesteia. Astfel, totalitatea reglementărilor impuse la nivel de stat
asupra activității antreprenoriale poartă atât o povară, cât și o protecție în esența acestora. În mediul
antrprenorial, de asemenea există și numeroși factori care necontenit are o influentă asupra afacerilor.
Factorii de mediu antreprenorial: economia, sursele de finanţare, asistenţa consultativă, personalul de suport
etc.Un factor important al mediului antreprenorial, care reglementează şi influenţează asupra desfăşurării
activităţii întreprinderii, este cel juridic, de aceea întreprinzătorul:trebuie să cunoască şi aspectele legale ale
afacerii. Înfluența acestori factori diferă de la caz la caz, de aceea mai jos s–a făcut o clasificare ce ține de
influența pozitivă și cea negativă:
Influențe pozitive:
a. Influențele pozitive ale factorilor de natură legislativ-normativă: - crearea unui cadru normal de
desfășurare a activităților întreprinderilor mici și mijlocii, acordarea de beneficii pentru a stimula extinderea
mediului antreprenorial, consultanța gratuită în domeniul juridic și contabil, cursuri de perfecționare,
organizarea de evenimente special adresate comunității antreprenoriale, înlesnirea unei comunicări facile cu
autoritățile statului român și accesul la fonduri europene.
b. Factorii sociali pot aduce mediului antreprenorial următoarele beneficii: - putere creativă și diferențiere în
fața concurenților, “fața umană” a unei companii, contracte avanatajoase pe termen lung, pot reprezenta
subiecte de negociere în privința obținerii anumitor facilități de la statul român.
c. Factorii de ordin financiar: - contribuie în mod semnificativ la creșterea lichidităților unei companii,
dezvoltarea pe termen lung, bugetul de promovare a produselor/serviciilor oferite și la o îmbunătățire continuă
în relația cu clienții, atunci când se referă preponderent la atragerea de fonduri prin diferite modalități. Sunt
principalul suport pentru dezvoltarea companiei și un fond bine gestionat crește viteza de rotație a capitalului.
d. Factorii tehnologici: - îmbracă activitatea antreprenorială și îmbunătățește serviciile oferite, susțin evoluția
și competitivitatea mediului antreprenorial.
Influențe negative:
a. Factorii de natură legislativ-normativă: - aplicarea legilor constituie unuil dintre cele mai dese motive de
dispută între companie și statul român, multe articole de lege suferă lipsa cercetării sau a concordanței dintre
nevoile mediului antreprenorial și ceea ce se vor a fi aceste nevoi. Deși au existat inițiative din partea statului
pentru simplificarea procedurilor de înființare a unei firme, procesul este încă anevoios.
b. Factorii sociali: - sunt cei care reclamă cea mai mare atenție din partea antreprenorilor. Din cauza
caracterului subiectiv necesită resurse de motivare, perfecționare continuă și monitorizare. Influențele negative
pot fi evitate de antreprenori încă de la început prin planul de afaceri: dacă se proiectează numărul optim de
oameni de care firma va avea nevoie, un plan salarial care să nu aibă consecințe negative asupra cash-flow-ului
companiei, sarcini bine trasate și evaluare neîntreruptă la un anumit interval de timp. Astfel, pentru o companie
care a înregistrat o creștere a numărului de salariați peste media admisă, va fi destul de complicat să-și urmeze
planurile de dezvoltare în perioade economice de regres.
Este factorul cel mai sensibil la schimbările mediului antreprenorial și se formează într-un timp îndelungat. De
multe ori, cel puțin în cazul companiilor care activează în zona serviciilor, factorul uman este determinant în
stabilirea nivelului de calitate pentru produsele oferite.
c. Factorii de ordin financiar: - constituie punctul de atracție în mediul antreprenorial. În raport cu legile în
vigoare, atrag impozite mai mari, cereri nejustificate de sponsorizări (mai bine: cereri de sponsorizare
nejustificate), pretenții salariale. Cererea pentru un credit mai mare decât este capabilă structura financiară a
companiei să susțină, va amplifica lipsa de lichididate și nu-și va arăta eficiența.
d. Factori tehnologici: - sunt condiționați de pregătirea antreprenorilor, de bugetul alocat, de aceștia pentru
modernizare și retehnologizare și de modul cum angajații vor ști să profite de investiția făcută. Sunt factorii cu
cel mai înalt grad de perisabilitate, și din acest motiv întâmpină dificultăți din partea antreprenorului asupra
luării unei decizii ferme de modernizare a activității.
 18. Necesitatea planului de afaceri.
Planul de afaceri constituie un instrument indispensabil intreprinzătorilor ce construiesc o afacere sau caută
parteneri, managerilor ce propun proiecte noi altor persoane sau instituții de finanțare, instituțiilor ce
gestionează fonduri pentru proiecte de investiții, gestionarilor de proiecte în cadrul așa-numitelor „incubatoare
de afaceri” etc. El reflectă proiecte de investiții din toate domeniile de activitate. Termenul de plan de afaceri
(business plan) este un element ce deține un loc însemnat în limbajul finanțatorilor și investitorilor. Cea mai
mare parte a discuțiilor între întreprinzători și finanțatori se poartă asupra elementelor unui plan de afaceri.
Rolul planului de afaceri este nu numai de a demonstra că afacerea merită finanțată, ci și de a ghida
întreprinzătorul începând cu primul an de operare a afacerii. Implementarea lui înseamnă control și adaptare în
funcție de evoluția reală. Acest control exercitat de-a lungul derulării afacerii va viza toate elementele critice
ale entității economice (stocurile, costurile de producție, controlul calității, vânzările, plățile efectuate etc.).
Ceea ce este foarte important este ca documentul să nu sfârșească pe fundul unui sertar odată ce finanțarea a
fost primită și afacerea demarată.
Planul de afaceri este un document scris care descrie natura afacerii, piața-țintă, avantajele pe care afacerea
le va avea asupra competitorilor, precum și resursele și aptitudinile de care dispun proprietarii afacerii. Pentru
întocmirea lui este necesar să se analizeze cu atenție produsele/serviciile oferite, competiția, resursele financiare
necesare și alte detalii operaționale.
Totodată, planul de afaceri este un instrument de lucru ce îl folosim pentru a începe și derula o afacere care
necesită resurse materiale, financiare și umane. Prin intermediul său este valorificată experiența și realizările
din trecut, cu scopul de a proiecta viitorul prin cele mai adecvate metode de estimare și aproximare.Planul de
afaceri este un instrument al prezentului, elaborat prin aproximații succesive, utilizând experiența și realizările
din trecut ale firmei pentru a proiecta în mod realist calea spre viitor. El are drept scop cel mai avantajos și
realizabil compromis între ceea ce dorește și ceea ce poate să facă firma respectivă.
Dacă nu se acorda suficientă atenție planificării afacerii, redactării și prezentării rezultatului, atunci mai mult
ca sigur că destinatarii planului de afaceri vor trata de o maniera similară ceea ce li se prezintă drept plan de
afaceri.
În consecință, una dintre primele sarcini ce trebuie îndeplinite pentru a demara o afacere – și care este de
cele mai multe ori cea mai dificilă – este de a concepe un plan de afaceri. Pregătirea lui cere timp și efort – între
100 și 300 ore – în funcție de natura afacerii și de cantitatea de informație avută la dispoziție. Dar oricât de
înspăimântătoare ar părea realizarea unui plan de afaceri, ea este o necesitate absolută pentru orice afacere.

19. Etapele întocmirii planului de afaceri.

În vederea realizării planului de afaceri eficient este necesară cunoaşterea unor elemente caracteristice societăţii
comerciale (dacă afacerea urmează a se desfăşura în cadrul acesteia), respectiv a cât mai multor informaţii
aferente istoricului şi misiunii societăţii comerciale, strategiei, scopurilor şi obiectivelor urmărite, mijloacelor
de realizare a acestora etc.
Abordarea corectă a unui plan de afaceri trebuie să urmărească:
1. analiza-diagnostic a situaţiei economico-financiare a societăţii comerciale;
2. identificarea şi stabilirea poziţiei pe care doreşte să se situeze societatea comercială în mediul ambiant,
respectiv stabilirea misiunii, a obiectivelor urmărite şi a avantajului competitiv al produsului/serviciului nou
realizat;
3. determinarea modalităţilor concrete de a ajunge în situaţia dorită, respectiv stabilirea strategiei cea mai
adecvată pentru realizarea obiectivelor.
Specialiştii apreciază că elaborarea unui plan de afaceri pertinent presupune parcurgerea a două etape şi anume:
Etapa I : culegerea datelor şi a informaţiilor necesare;
Etapa a II-a: sistematizarea acestora.
În cadrul primei etape, se vor culege o serie de date şi informaţii referitoare la:
 afacere – determinarea, cu claritate, a ceea ce se doreşte a fi realizat;
 piaţă - căror clienţi li se va adresa viitoarea afacere (respectiv, nevoile şi doleanţele exprimate de
aceştia); care vor fi potenţialii concurenţi; care este cota de piaţă estimată; ce canale de distribuţie vor fi
utilizate; etc.;
 managementul afacerii -  descrierea detaliată a procesului de producţie (în cazul realizării unui produs
nou); cine va urmări şi conduce afacerea (manageri, specialişti, alte persoane din societatea comercială);
 fondurile financiare necesare – din punctele de vedere ale provenienţei, utilizării şi proiecţiei
recuperării acestora.
 În cadrul celei de-a doua etape, sistematizarea datelor şi a informaţiilor culese se va realiza în funcţie de scopul
şi/sau obiectivele pentru care se întocmeşte planul de afaceri. Spre exemplu, dacă afacerea propusă constă în
deschiderea unui mic magazin, planul de afaceri va avea o structură mult mai simplă, comparativ cu situaţia în
care afacerea va avea, ca finalitate directă, asamblarea şi comercializarea de computere pe piaţa internă şi
internaţională. Dacă planul de afaceri se elaborează în vederea obţinerii unui împrumut bancar, va fi necesară
furnizarea unor informaţii cât mai complete nu numai despre întreprinzător, ci şi despre echipa de conducere a
viitoarei societăţi comerciale.
În cazul în care vi se solicită prezentarea propriului dumneavoastră plan de afaceri, vă sugerăm să aveţi în
vedere, în special, următoarele elemente:
 planul de afaceri trebuie să fie cuprinzător, simplu şi concis;
 planul de afaceri trebuie să fie adaptat strict necesităţilor pentru care a fost elaborat;
 obiectivele stabilite trebuie să fie clare şi convingătoare;
 este recomandabilă prezentarea structurată a ideilor, în capitole distincte, care să surprindă aspecte
specifice ale afacerii;
 nu este suficientă numai cunoaşterea completă a unei afaceri; este foarte important şi modul în care
aceasta este prezentată partenerilor de afaceri, pentru a-i convinge;
 secretul reuşitei unui plan de afaceri constă în focalizarea eforturilor şi atragerea resurselor
disponibile (interne şi/sau externe) pentru atingerea scopului şi/sau a obiectivelor propuse.
Indiferent de forma sau de componentele alese pentru realizarea unui plan de afaceri, cea mai eficientă
modalitate de elaborare a acestuia prezintă şi oferă răspunsuri şi soluţii la o serie de întrebări şi probleme care
pot apărea în cadrul capitolelor şi/sau al subcapitolelor sale. Practic, pentru elaborarea conţinutului oricărui
plan de afaceri este necesară redactarea unor documente, în capitolele (secţiunile) distincte aferente
acestuia:
1. Sinteza planului de afaceri. Acest document reprezintă un element „vital” al planului de afaceri şi
include, în esenţă, declararea scopului pentru care a fost întocmit. De aceea, este recomandabil ca întocmirea
sintezei planului de afaceri să fie realizată numai după elaborarea întregului plan, deşi constituie prima
componentă a acestuia. Sinteza planului de afaceri nu trebuie să depăşească 3-5 pagini ca formă de redactare şi
maximum 5 minute ca durată de prezentare;
2. Prezentarea societăţii comerciale. Acest document inclus în planul de afaceri are o importanţă
deosebită, mai ales în situaţiile în care este utilizat pentru contactarea unor noi potenţiali parteneri de afaceri,
respectiv a: instituţiilor de creditare (pentru acordarea de împrumuturi); investitorilor (în vederea, spre
exemplu, a dezvoltării, retehnologizării sau fuzionării societăţii comerciale); viitorilor clienţi (pentru realizarea
unor contracte pe termene medii şi/sau lungi); etc.
3. Descrierea afacerii. În acest al treilea document component al planului de afaceri trebuie precizat, cât
mai sugestiv, ce doleanţe ale viitorilor potenţiali clienţi doreşte întreprinderea să satisfacă. De asemenea,
menţionăm faptul că descrierea afacerii poate fi abordată şi din perspectiva a două componente fundamentale
ale strategiei oricărei societăţi comerciale, respectiv: misiunea societăţii comerciale şi obiectivele strategice ale
acesteia.
Astfel, misiunea societăţii comerciale reprezintă o proiecţie a ceea ce îşi propune aceasta să devină, atât pe
termen mediu, cât şi pe termen lung. Declararea misiunii societăţii comerciale are rolul de a oferi salariaţilor,
clienţilor şi acţionarilor acesteia atât o identitate distinctă, cât şi o mai bună înţelegere a direcţiilor de evoluţie
deoarece pune, faţă în faţă, două aspecte fundamentale: ce este, în prezent, societatea comercială şi ce ar trebui
ea  să devină, în viitor.
Obiectivele strategice ale societăţii comerciale reprezintă totalitatea rezultatelor pe care aceasta doreşte să le
obţină prin realizarea misiunilor asumate. Din această perspectivă, ele se constituie în puncte de referinţă pentru
urmărirea evoluţiei activităţii societăţii comerciale;
4. Viitoarea echipă managerială şi resursele umane ale societăţii comerciale. Toate informaţiile
referitoare atât la viitoarea echipă managerială, cât şi, în general, la resursele umane sunt de o maximă
importanţă nu numai pentru viitorii parteneri de afaceri, ci şi pentru managerul societăţii comerciale. În primul
caz, instituţiile de creditare, investitorii etc. examinează, cu maximă atenţie, calităţile şi experienţa celor care
conduc În acest context, o afacere „slabă”, dar condusă de o echipă managerială foarte bună este mai sigură şi,
deci, preferabilă uneia promiţătoare, dar condusă de o echipă de manageri de „mâna a doua”. În cel de-al doilea
caz, planul de afaceri se va putea constitui într-un veritabil şi util ghid al acţiunilor întreprinzătorului.
5. Definirea stării de spirit Pentru orice plan de afaceri, definirea pieţei reprezintă componenta cea mai
importantă şi, totodată, cel mai dificil de elaborat. Aceasta trebuie să ia în considerare următoarele elemente:
 piaţa/ pieţele-ţintă; concurenţii actuali şi/sau cei potenţiali; strategia de marketing propusă; principalele avantaje
competitive ale produselor/serviciilor propuse.
6. Prezentarea produselor/serviciilor. În cadrul acestui capitol este necesară identificarea principalelor
caracteristici socioeconomice ale produselor/ serviciilor propuse.
7. Informaţii financiare. Unul dintre cele mai importante scopuri ale planului de afaceri este acela de a
prezenta rezultatele financiare prognozate pentru activitatea ce se va desfăşura. Planul de afaceri trebuie să arate
viitorilor investitori sau creditori de ce este eficient să investească în afacerea propusă, să le prezinte schema de
recuperare a fondurilor etc.

20. Recomandaţiile la elaborarea planului de afaceri.

Un plan de afaceri bine pus la punct este esential pentru succesul afacerii dumnevoastra, indiferent daca
intentionati sa il utilizati pentru obtinerea unei finantari sau pentru managementul afacerii.
Planul de afaceri este ca o harta a intregii afaceri, fiind principalul instrument pe baza caruia veti stabili de ce
resurse aveti nevoie si care sunt pasii pentru a obtine profit.
Scrierea planului de afaceri va pune in situatia de a va analiza obiectiv propria afacere, iar procesul in sine va
poate deschide noi oportunitati si oferi noi strategii la care nu v-ati gandit anterior. Planul in sine va ramane ca
un reper la care veti apela pe parcursul dezvoltarii afacerii pentru a verifica daca sunteti pe drumul cel bun sau
daca trebuie sa operati modificari in strategia companiei.
Cele 10 sfaturi de mai jos va vor ajuta sa parcurgeti procesul realizarii planului de afacere si sa concepeti un
plan util si realist care sa va ghideze deciziile:
1. Stabiliti o viziune. Intotdeauna la inceputul unei afaceri este mai tentant sa intri direct in actiune si in
detaliile operationale de zi cu zi: sa evaluezi si sa creezi produsul, sa cauti clienti si sa te promovezi agresiv.
Dar acest tip de atitudine iti poate face mai mult rau decat bine pe termen lung.
Inainte de a va pierde in detalii, creionati o viziune clara si un set de valori pentru compania dumneavoastra.
Stabiliti care este misiunea companiei si pe baza ei, definiti-va obiectivele si prioritatile.
O data ce veti avea o imagine de ansamblu clara, veti putea trece mai usor la urmatoarea etapa de planificare.
2. Bugetul nu este acelasi lucru cu planul. Asta inseamna de fapt ca nu puteti crea un plan de afaceri solid si
realist fara un buget si niste previziuni financiare, dar ca bugetul trebuie obligatoriu sa reflecte toate celelalte
elemente ale planului.
Daca nu aveti o imagine clara asupra industriei in care activati, a clientilor, a concurentilor si a conditiilor
specifice pietei (marje de profit, termene de plata, preturi furnizori, etc.) exista sanse foarte mari ca cifrele
incluse in buget sa nu reflecte realitatea din piata.
3. Nu va ignorati clientii. Unul dintre riscurile antreprenoriatului este ca de multe ori intreprinzatorul are
senzatia ca stie cel mai bine ce isi doreste clientul, uneori chiar mai bine decat clientul.
Pentru a elimina riscurile de acest gen, asigurati-va ca faceti tot posibilul pentru a va cunoaste piata si clientii,
aflati care sunt nevoile si dorintele lor si construiti-va planul in jurul acestora.
4. Nu va subestimati concurenta. Increderea este importanta in afaceri, dar aroganta poate fi periculoasa.
Daca plecati de la ipoteza ca firma voastra va si singura care conteaza pe piata ignorand complet concurenta, va
expuneti la riscuri inutile.
Concurenta trebuie analizata asa cum va analizati si clientii: este important sa stiti care le sunt punctele tari si
punctele slabe, ce strategii adopta si ce oameni recruteaza. In acelasi timp, concurenta poate reprezenta o sursa
de inspiratie valoroasa pentru propriile strategii.
5. Fiti pregatiti sa va asumati riscuri. Dacaati trecut la realizarea planului de afaceri nu inseamna ca veti
elimina riscurile ci ca le veti intelege si veti avea niste planuri de management pentru acestea. De asta, rolul
unui plan de afaceri este acela de a anticipa provocarile care pot aparea pe parcurs si de a oferi scenarii
alternative pentru fiecare varianta. De asemenea, planul trebuie sa includa strategii atat pentru contracararea
amenitarilor cat si pentru exploatarea oportunitatilor. Mai multe detalii despre Analiza SWOT gasiti AICI. In
afaceri, ca si in viata, exista o diferenta majora intre asumarea unor riscuri calculate si imprudenta, iar planul de
afaceri va ajuta sa faceti aceasta distinctie.
6. Cereti o a doua (si a treia) opinie. Chiar si cei mai experimentati antreprenori stiu ca pot beneficia de pe
urma diferitelor puncte de vedere emise de persoane din afara afacerii lor. Asa ca o solutie este sa gasiti pe
cineva complet detasat de afacere, care sa va citeasca planul de afaceri si sa va expuna perceptia lui cu privire la
obiectivele stabilite, la punctele tari si punctele slabe, la anumite aspecte pe care ati omis sa le includeti in plan,
etc.
7. Fiti flexibili! Fiecare plan de afaceri trebuie sa lase spatiu de manevra pentru situatii neprevazute. Asta
inseamna ca planurile de marketing si bugetele trebuie concepute relativ flexibil sau ca uneori veti fi pusi in
 situatia de a renunta la anumite practici care s-au dovedit de succes in trecut si care acum nu mai corespund cu
realitatile pietei. Planul de afaceri este un instrument menit sa va ghideze, fara sa va incorseteze, asa ca fiti
mereu deschisi!
8. Nu pierdeti din vedere elementele care va fac unici. Unul dintre cele mai importante elemente in afacere
este abilitatea de a va diferentia, asa ca, chiar daca este intelept sa urmariti activitatea competitorilor, nu va
limitati la a copia strategiile lor. Vedeti care sunt punctele tari si punctele slabe ale concurentei si gasiti
modalitati de a exploata punctele lor slabe si de a va imbunatati planul de afaceri.
9. Stabiliti un sistem clar de recompense. Construirea unei afaceri implica multa munca si sacrificii si de asta
ar trebui sa includa si o serie de beneficii atat pentru dumneavoastra cat si pentru angajatii dumneavoastra. Nu
uitati ca oamenii sunt mai motivati atunci cand inteleg pentru ce lucreaza, asa ca asigurati-va ca angajatii
dumnevoastra cunosc obiectivele firmei si sistemul de recompense. Si nu in ultimul rand, respectati-va
promisiunile!
10. Puneti planul pe hartie! Indiferent cat de mult timp investiti in planificarea afacerii, cele mai mari sanse de
reusita le aveti atunci cand totul se concretizeaza intr-un plan scris pe care puteti sa il cititi si reviziuti constant.
Un plan de afaceri bun este cea mai inteleapta modalitate de a va transforma viziunea intr-o afacere coerenta si
concreta. Asa ca, nu este de ajuns sa va ganditi la el, ci trebuie sa il faceti si sa il puneti in practica.

21. Structura şi conţinutul compartimentelor de bază ale planului de afaceri.

Fiecare plan de afaceri are propria lui structură, în dependență de mai mulți factori, printre care cel mai
important este scopul pe care și-l propune antreprenorul în momentul elaborării business planului.
Structura planului de afaceri, adică compartimentele pe care le va conține, se determină după ce are loc
culegerea informațiilor din sursele interne și externe. Planul de afaceri trebuie să conțină mai multe secțiuni și
anume: descrierea afacerii, strategia și obiectivele acesteia, produsele și/sau serviciile, politica de marketing,
planul financiar, etc. Nu există un model standard de elaborare a planului de afaceri, însă totuși se recomandă
ca unele compartimente să se regăsească neapărat în conținut.
În general, un plan de afaceri ar trebui să conțină:
1. Pagina de titlu
Pagina de titlu a unui plan de afaceri este de obicei coperta acestui document și contează felul în care este
redactată. De obicei, o pagină de titlu ar trebui să conțină mai multe informații despre: denumirea completă a
firmei, adresa juridică, numărul de telefon, fax, e-mail, site-ul web, numele și prenumele directorului,
semnătura acestuia, precum și data întocmirii planului de afaceri.
În cazul în care planul de afaceri a fost întocmit de specialiști externi, atunci e nevoie de indicat numele
acestora sau denumirea companiei de consultanță care s-a ocupat de acest caz. Dacă planul de afaceri va fi
utilizat pentru a obține un împrumut, atunci pe pagina de titlu ar fi bine să fie precizată denumirea instituției de
la care se solicită împrumutul, dar și suma de care are nevoie antreprenorul pentru a-și demara afacerea.
Pagina de titlu nu ar trebui să fie încărcată, ci dimpotrivă, simplă, ordonată și atractivă. Experții recomandă
ca pe foia de titlu să fie inclusă și o trimitere în privința confidențialității datelor, spre exemplu: „Acest plan de
afaceri conține date confidențiale, care nu pot fi reproduse, distribuite sau utilizate fără consimțământul
conducerii întreprinderii”.
2. Scopul elaborării planului
Pe prima pagină a planului de afaceri trebuie să se regăsească scopul elaborării planului de afaceri, într-un
mod cât mai simplu, dar cu date concrete. În dependență de scopurile urmărite, conținutul acestei pagini poate
varia de la caz la caz. Spre exemplu, dacă obiectivul principal al planului de afaceri constă în obținerea unui
împrumut, atunci pe prima pagină a planului ar trebui să fie expuse răspunsuri la mai multe întrebări în privința
persoanei care solicită împrumutul, statutul juridic al companiei, suma solicitată, scopul acesteia, modul în care
vor fi utilizați banii împrumutați, cum va influența dezvoltarea afacerii banii împrumutați, dar și de asemenea,
când și sub ce formă vor fi restituiți aceștia. Este recomandat ca obiectivul principal al planului să nu
depășească o pagină.
E necesar de menționat că scopul elaborării planului de afaceri poate fi redactat doar după ce au fost
efectuate calculele necesare și s-a elaborat secțiunea privind informațiile financiare.
3. Cuprinsul planului de afaceri
În cuprins se regăsesc compartimentele de bază ale planului de afaceri cu indicarea paginilor unde se află
 acestea. Cu ajutorul cuprinsului, persoanele cointeresate în planul de afaceri, vor găsi informația necesară mult
mai ușor.
4. Sumarul (rezumatul sau sinteza planului de afaceri)
Sumarul este acel compartiment al planului de afaceri, care trebuie să fie scris în așa mod, încât să trezească
interes unui potențial investitor pentru a citi planul de afaceri în întregime. De obicei, sumarul se elaborează
după ce au fost scrise celelalte compartimente. În mediu rezumatul conține 1-4 pagini și include esența planului
de afaceri. De asemenea, sumarul trebuie să ofere informații clare despre întreprindere, produsele fabricate sau
serviciile prestate, date concrete cu privire la potențialul pieței, care sunt prioritățile produselor/serviciilor
propuse, volumul vânzărilor preconizate, nivelul rentabilității, calificarea personalului, etc.
Atunci când investitorul sau creditorul ia cunoștință cu sumarul planului de afaceri trebuie să-și creeze o
impresie favorabilă despre afacerea expusă în plan, de aceea rezumatul trebuie să fie concis, frumos redactat,
dar și convingător în același timp. Pentru investitori contează ca sumarul să conțină suma necesară pentru
îndeplinirea planului, direcțiile de utilizare a acestor bani, rezultatele economico-financiare care urmează a fi
atinse, dar și care va fi venitul său în urma acestui parteneriat.
5. Descrierea afacerii
În cadrul acestui compartiment se face o descriere detaliată a afacerii, care de obicei reflectă informația
despre întreprindere și obiectivele generale și specifice ale acesteia.
Descrierea firmei trebuie să conțină:
o Denumirea completă a întreprinderii;
o Data și numărul de înregistrare, codul fiscal;
o Statutul juridic al firmei și adresa acesteia;
o Numele, prenumele fondatorilor și cota fiecăruia;
o Domeniul de activitate al firmei (comerț, servicii, industrie), precum și o prezentare succintă a
produselor/serviciilor și a potențialilor clienți;
o Condițiile actuale (în caz în care planul se elaborează pentru o firmă deja existentă pe piață);
o Strategiile de diversificare și perspective de dezvoltare ale companiei;
o Poziția în ciclul de viață, adică în ce stadiu de viață se află domeniul de activitate pentru care s-a
elaborat planul de afaceri.
De asemenea, în acest compartiment se precizează obiectivele generale și specifice ale afacerii, se
demonstrează cum și când se va implementa planul de afaceri în realitate, dar și cine se va ocupa de aceste
sarcini. Tot aici se pune un accent deosebit pe strategiile care vor fi adoptate pe perioada desfășurării
activității companiei, dar și care sunt obiectivele concrete pe o durată de 2-5 ani.
În cazul în care planul de afaceri se elaborează pentru o întreprindere ce urmează a fi deschisă, atunci în
acest compartiment e posibil de adăugat informații cu privire la experiența fondatorilor.
6. Descrierea pieței
Descrierea pieței presupune o prezentare detaliată a produselor fabricate și/sau serviciilor prestate de către
întreprindere, analiza clienților și a concurenței, precum și specificarea segmentului de piață.
o Descrierea produselor/serviciilor
La acest compartiment trebuie să argumenteze care ar fi motivele pentru care consumatorii ar
alege anume produsele acestei companii. Tot aici pot fi anexate diverse broșuri, cataloage, poze
sau schițe ale produselor. Produsele/serviciile trebuie prezentate în așa fel, încât investitorii sau
creditorii să fie ferm convinși că oferta prezentată în acest plan este mai eficientă decât cea a
concurenței.
o Clienții
La elaborarea planului de afaceri trebuie să se găsească răspunsuri pentru o serie de întrebări,
care i-ar determina pe antreprenori să ofere clienților exact ceea ce vor aceștia.
o Segmentul de piață
Pentru a analiza segmentul de piață, e necesar să se studieze:
 Piața pe care se va realiza produsul sau se va presta serviciul și caracteristicile acesteia;
 Mărimea pieței respective și cota de piață a întreprinderii;
 Tendințele pieței, fie că piața este în creștere, staționară sau în descrește. Indiferent de
situație, este necesară o analiză detaliată în acest sens;
 Modalitățile prin care întreprinderea își va păstra poziția pe piață sau chiar o va mări;
o Concurența
La acest compartiment, persoana care elaborează planul de afaceri trebuie să fie cât se poate de
 sinceră în ceea ce scrie. Pentru a vedea în realitate care este situația pe piața concurențială este
nevoie de acumulat și de analizat mai multe informații despre:
 Produsele/serviciile concurente și firmele care le produc sau le prestează;
 Nivelul prețurilor pentru producția concurenților;
 Strategiile utilizate de către concurenți (reduceri de preț, bonusuri pentru loialitate,
creșterea calității, etc.)
 Părțile slabe și forte ale concurenților, precum și reputația acestora;
B. Activitatea de marketing
Este deja demonstrat că pentru a avea o afacere prosperă contează enorm de mult activitatea de marketing.
Acest compartiment nu ar trebui să lipsească din planul de afaceri. Este nevoie ca specialiștii să afle preferințele
și așteptările clienților, doar în acest mod e posibil de realizat o strategie de marketing care va permite
satisfacerea necesităților clienților. Contează foarte mult și strategia de stabilire a prețurilor, metodele de
distribuție și vânzare ale produselor, precum și publicitatea companiei.
o Strategia prețurilor
Există câteva modalități de calculare a prețurilor, iar antreprenorii își aleg varianta care le
convine și se potrivește produselor/serviciilor:
 Orientarea după costuri – este o metodă care permite antreprenorului să-și maximizeze
profitul și poate fi aplicată atunci când concurența lipsește sau este neînsemnată.
 Orientarea după cerere – poate fi aplicată în condițiile unei piețe nesaturate sau pentru
acele întreprinderi care dețin o poziție dominantă în domeniul respectiv;
 Orientarea după concurenți – este o metodă care se aplică în cazul când pe piață este o
concurență puternică. Evident că un antreprenor care va dori să-și comercializeze produsele, neapărat va ține
cont de prețurile concurenților.
La stabilirea prețurilor se poate selecta o singură metodă sau o combinație dintre acestea.
o Distribuția și vânzarea produselor
La acest compartiment de obicei se analizează canalele de distribuție utilizate de întreprindere,
studiindu-se cu atenție beneficiile și dezavantajele fiecăruia în parte. Printre canalele de
distribuție se poate de ales:
 Vânzarea directă consumatorilor;
 Vânzarea cu ridicata;
 Vânzarea cu amănuntul (prin intermediul propriilor magazine sau a rețelei de comerț).
o Publicitatea și promovarea întreprinderii
Cât de perfect și util nu ar fi un produs sau serviciu, în majoritatea cazurilor, fără publicitate
afacerea nu are șanse mari de reușită. Antreprenorul trebuie să stabilească metodele de reclamă
de care are nevoie și să evalueze impactul acestora. Spre exemplu presa – presupune un cost
modest, eficacitate bună, iar în timp, companiile de durată dau rezultate pe măsură. De
asemenea, ar fi cazul ca în planul de afaceri să fie reflectate concret ce mijloace de reclamă vor
fi utilizate în activitatea de marketing: presa, televiziunea, radioul, internet-ul, etc.
C. Organizare și conducere
Succesul unei afaceri se bazează nu doar pe idei, dar în mare parte pe angajații de rând și echipa managerială.
Anume din acest motiv, compartimentul respectiv va dezvălui care sunt cerințele față de personalul care va fi
angajat, calificarea acestora și la general obligațiile de serviciu pentru fiecare în parte.
o Procesul de producție
Acest compartiment se elaborează de către întreprinderile producătoare și conține următoarele
informații despre:
 Etapele procesului de producție, timpul și fondurile necesare;
 Echipamentul necesar pentru procesul de producție și furnizorii acestuia;
 Cerințele procesului de producție: materia primă, metodele de control al calității,
furnizorii, capacitățile de producție existente, etc.
În caz că există deja un prototip al produsului, acesta se anexează planului de afaceri, în caz că acesta lipsește,
se vor adăuga schițe, desene ale produsului, etc. De asemenea, pot fi adăugate copiile contractelor încheiate cu
furnizorii.
o Managementul și personalul
Angajații sunt cei care pun în aplicare ideea de afaceri a antreprenorului, de aceea contează
enorm calificarea acestora, motivarea și dorința continuă de a învăța și a se perfecționa în
activitatea de zi cu zi. Aici ar trebui să se analizeze:
 Organigrama generală a întreprinderii;
 Descrierea posturilor de conducere și aria de responsabilitate a conducătorilor;
 Metodele de angajare ale personalului;
 Componența personalului întreprinderii;
 Metodele de motivare, instruire și control utilizate pentru angajații companiei;
 Formele de salarizare ale angajaților;
o Finanțarea afacerii
Acest compartiment deține un rol foarte important în structura planului de afaceri, fiindcă demonstrează în baza
unor calcule exacte eficacitatea afacerii planificate. De obicei atunci când se fac calculele financiare, se
urmărește evoluția acestora pe un anumit interval de timp (3-7 ani).
Dacă se va solicita vreun împrumut, atunci în planul financiar trebui să fie reflectată suma concretă, destinația
acestor bani, dar și perioada de rambursare.
 Evaluarea riscurilor
Orice întreprindere, mai devreme sau mai târziu se poate confrunta cu o serie de riscuri, care de multe ori
creează dificultăți în activitatea întreprinderii. Anume din acest motiv, cu scopul de a preveni și a minimaliza
riscurile unei activități, la elaborarea planului de afaceri, se ține cont de aceste detalii.
Principalele riscuri la care ar fi cazul să atragem atenția sunt:
o Riscurile de producție – sunt acele riscuri legate nemijlocit de procesul de producție sau cele
care apar în procesul de aprovizionare cu materii prime. Pentru a reduce acest risc se recomandă existența unui
control eficient asupra procesului de producție;
o Riscurile comerciale – sunt riscurile ce au legătură cu piața, distribuirea produselor, diminuarea
cererii, apariția noilor concurenți, etc. Pentru a minimaliza apariția acestui risc ar fi bine ca periodic să se
analizeze piața, să fie creată o politică corespunzătoare a prețurilor și să se lucreze activ în secția de marketing.
o Riscurile financiare – de obicei sunt provocate de procesele inflaționiste, fluctuațiile cursurilor
valutare, neachitări generale, etc. Pentru diminuarea acestui risc se recomandă ca în cadrul întreprinderii să se
creeze un sistem efectiv al managementului financiar.
Alte riscuri la care ar fi cazul să atragem atenție sunt riscurile politice, riscurile de personal, riscurile provocate
de cazurile de forță majoră, etc.
o Cererea de împrumut
Acest compartiment se formulează doar în cazul în care planul de afaceri este întocmit pentru a obține finanțare.
Aici se prezintă scopul împrumutului, suma cerută, dar și perioada de restituire a împrumutului. Scopul
împrumutului trebuie să fie descris în mod detaliat, precizându-se modul în care mijloacele financiare primite
vor fi utilizate. Formularea scopului obținerii împrumutului trebuie făcută în mod detaliat, fiindcă ceva simplu
și concis nu este binevenit, spre exemplu: „Firma dorește un împrumut pentru modernizarea activităților”.
Creditorii sau investitorii nu vor fi mulțumiți de o astfel de atitudine. Ei ar putea să fie atrași mai mult de o
astfel de formulare: „Firma își propune modernizarea activităților de producție, iar în acest sens se dorește
procurarea a 2 mașini de cusut performante, de mare randament, care vor crește productivitate cu 15%, etc.” Un
alt element cheie al cererii de împrumut sau investiție îl reprezintă programul de rambursare a mijloacelor
financiare solicitate. Fără o astfel de dovadă, cererea de împrumut va fi cu greu acceptată.
o Anexe
Anexele de obicei pot conține documente care confirmă statul juridic al firmei. De asemenea, la acest
compartiment pot fi adăugate fotografii, desene sau schițe ale produselor.

22. Formele organizatorico-juridice de bază. Avantajele şi dezavantajele.

Întreprinderile pot fi clasificare după mai multe criterii. În funcţie de forma organizatorico-juridică a
întreprinderii deosebim:
- întreprindere individuală;
- societate în nume colectiv;
- societate în comandită;
- societate pe acţiuni;
- societate cu răspundere limitată;
- cooperativă de producţie;
- cooperativă de întreprinzător;
- întreprindere de arendă;
- întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ
Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau
membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul întreprinderii individuale se formează
pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse care nu sînt interzise de legislaţie.
Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană
fizică întreprinzător individual. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile persoanele ale
antreprenorului.
SOCIETATEA ÎN NUME COLECTIV
Societatea în nume colectiv reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe persoane juridice şi (sau)
persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat,
sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între acestea.
Societatea în nume colectiv nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană
fizică.
SOCIETATEA ÎN COMANDITĂ
Societatea în comandită reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe persoane juridice şi (sau)
persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat,
sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între acestea.
Societatea în comandită are în componenţa sa cel puţin un comanditat şi un comanditar.
Societatea în comandită nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană
fizică.
SOCIETATEA CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată reprezintă întreprinderi fondate de două şi mai multe
persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei
activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului.
Societatea pe acţiuni sau societatea cu răspundere limitată poate fi înfiinţată şi de o singură persoană juridică
sau fizică.
În societăţile cu răspundere limitată numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de 50.
Capitalul statutar (social) subscris al societăţilor este divizat în cote (părţi) subscrise ale asociaţilor. Drept
documente ce confirmă drepturile asociaţilor asupra cotelor subscrise sînt: în cadrul societăţii pe acţiuni –
acţiunea, în cadrul societăţii cu răspundere limitată – adeverinţa cotei de participaţie.
Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru
obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul lor.
Acţionarii, precum şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată poartă răspundere pentru obligaţiile
întreprinderii numai în limitele valorii acţiunii (cotelor) care le aparţin.
COOPERATIVĂ DE PRODUCȚIE
Cooperativa de producţie este o întreprindere înfiinţată de către cinci sau mai multe persoane fizice în scopul
desfăşurării în comun a activităţii de producţie şi a altei activităţi economice, bazate preponderent pe munca
personală a membrilor ei şi pe cooperarea cotelor de participare la capitalul acesteia. Cooperativa de producţie
este o întreprindere de drept privat cu scop lucrativ (inclusiv comercial). Cooperativa de producţie este persoană
juridică şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul său.
COOPERATIVA DE ÎNTREPRINZĂTOR
Cooperativa de întreprinzător este o întreprindere fondată de cel puţin cinci persoane juridice şi (sau) fizice care
practică activităţi de întreprinzător, ce are scopul de a contribui la obţinerea de către membrii săi a profitului.
Prin derogare de la această prevedere, membri ai cooperativei agricole de întreprinzător de prestări servicii pot
fi persoanele care produc produse agricole în gospodăriile personale auxiliare. Cooperativa de întreprinzător
este persoană juridică şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul său.
ÎNTREPRINDERILE DE ARENDĂ
Întreprinderile de arendă sînt unităţi fondate de membrii colectivelor întreprinderilor de stat (municipale) sau
ale subdiviziunilor lor structurale, reorganizate în scopul desfăşurării în comun a activităţii de antreprenor, sub
aceeaşi firmă, pe baza statutelor şi contractului de arendare a bunurilor statului (municipiului). Întreprinderile
de arendă sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul său. Membrii
întreprinderii poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia în limita cotei (părţii) ce le revine din patrimoniul
întreprinderii.
ÎNTREPRINDEREA DE STAT ȘI ÎNTREPRINDEREA MUNICIPALĂ
Întreprinderea de stat se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de Guvern sau de organul administraţiei de stat
împuternicit pentru acest lucru.
Întreprinderea municipală se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de organul de autoadministrare locală.
Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile
asumate cu întreg patrimoniul lor.
Nu ar fi corect să afirmăm că o formă organizatorico-juridică ar avea vreun avantaj faţă de cealaltă, – fiecare
dintre ele este optimă de la caz la caz, dar din punctul de vedere a desfăşurării activităţii de antreprenoriat,
obţinerea licenţelor, autorizaţiilor şi a altor chestiuni similare, toate formele organizatorico-juridice sunt egale.
Prin urmare, pentru a alege cea mai potrivită formă organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat,
fondatorii trebuie din start să decidă ce sarcini şi-au propus, ce relaţii intenţionează să stabilească între ei pe
parcursul activității (în cazul în care vor fi mai mulți fondatori), cum vor împărţi responsabilitatea față de
creditori, care va fi modalitatea de administrare a companiei pe parcursul activităţii, care va fi modalitatea de
alegere sau numire a organelor executive, precum şi să identifice un şir de chestiuni nu mai puţin importante.

23. Pachetul de acte necesare pentru iniţierea unei afaceri.

Modalităţi de iniţiere a unei afaceri sunt:
- prin lansare de la „zero”,
- prin cumpărarea unei afaceri existente,
- prin contractul de franchising (franciză)
Acestea sunt cele mai accesibile modalităţi de iniţiere a unei afaceri, atît pentru diferite tipuri ale acestora, cît şi
pentru diferite caractere ale antreprenorilor în Republica Moldova.
Inițierea unei afaceri de tip SRL are loc în modul următor:
Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice se prezintă următoarele acte:
• actele de identitate ale fondatorilor sau reprezentanţilor acestora, împuterniciţi prin procură autentificată în
modul stabilit de lege, precum şi al administratorului persoanei juridice;
• cererea de înregistrare conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat;
• hotărîrea de constituire şi actele de constituire ale persoanei juridice, în funcţia forma juridică de organizare,
în două exemplare;
• actul care confirmă contribuţia fondatorilor entității juridice la capitalul statutar în în mărimea şi termenele
prevăzute de lege;
• dovada achitării taxei de înregistrare;
Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice cu investiţii străine, la cererea de înregistrare,
suplimentar, se vor anexa informaţii suplimentare după cum urmează:
– sediul (adresa poştală, numărul de telefon/fax, adresa de e-mail) al filialei sau reprezentanței;
– genurile de activitate desfășurate de filială sau reprezentanţă;
– mențiunea privind legislația statului sub incidența căreia se află persoana juridică străină;
– extrasul din registrul în care este înregistrată persoana juridică străină, tradus și legalizat notarial, precum și
numărul de înregistrare al persoanei juridice străine;
– forma juridică de organizare, sediul, genurile de activitate și mărimea capitalului social al persoanei juridice
străine, dacă informațiile respective nu sînt indicate în actul de constituire a persoanei juridice străine;
– denumirea persoanei juridice străine, denumirea filialei sau a reprezentanței, dacă aceasta este diferită de cea
a persoanei juridice străine;
– numele și prenumele persoanei care exercită funcții de administrare a filialei sau reprezentanței, numele și
prenumele administratorului persoanei juridice străine;
– împuternicirile persoanei care exercită funcții de administrare a filialei sau a reprezentanței;
b) copia actului de constituire a persoanei juridice străine, tradus în limba de stat, legalizată notarial;
c) situația financiară a persoanei juridice străine potrivit ultimei perioade de raportare.
Totodată, companiile străine sînt obligate să comunice Camerei de înregistrare informaţii suplimentare
privitor la :
Filialele și reprezentanțele persoanelor juridice străine au obligația să comunice organului de înregistrare de stat
informații privind:
a) dizolvarea persoanei juridice străine, identitatea și împuternicirile lichidatorului numit și încheierea
procedurii de lichidare;
b) intentarea procedurii de insolvabilitate împotriva persoanei juridice străine;
c) situația financiară anuală a persoanei juridice străine.
Actele de constituire ale persoanei juridice
Persoana juridică activează în baza contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a
statutului, sau doar în baza statutului. Contractul de constituire a persoanei juridice se încheie, iar statutul se
aprobă de către fondatorii (membrii) ei. Persoana juridică constituită de către un singur fondator activează în
baza statutului aprobat de acesta.
Actele de constituire ale persoanei juridice trebuie să conţină denumirea şi sediul ei, modul de administrare a
activităţii şi alte date prevăzute de lege pentru persoanele juridice de tipul respectiv. În actele de constituire ale
persoanei juridice cu scop nelucrativ se stabileşte obiectul şi scopurile activităţii ei.
Contul bancar provizoriu pentru capitalul social
După ce au fost prezentate toate actele necesare la Camera Înregistrării de Stat, înainte de finalizarea
înregistrării, fondatorii depun contribuţia la capitalul social. Aportul de capital este depus pe un cont bancar
provizoriu deschis special pentru acest scop de către fondatori. Ulterior, banca emite un certificat ce confirmă
depunerea integrală a capitalului social minim. Acest certificat este prezentat de către fondatori Camerei
Înregistrării de Stat.
Capitalul social
Capitalul social al societăţii se constituie din aporturile asociaţilor şi reprezintă valoarea minimă a activelor,
exprimată în lei, pe care trebuie să le deţină societatea. Începînd cu anul 2014, mărimea capitalului social al
societăţii nu mai reprezintă o valoare fixată prin Lege, ci se stabileşte de către fondatori în statut.
Nu pot constitui aport la formarea capitalului social bunurile consumptibile.
După efectuarea înregistrărilor în Registrul de stat administratorului ori împuternicitului său i se
eliberează, după caz, următoarele documente:
decizia Camerei Înregistrării de Stat;
actele de constituire;
extrasul din Registrul de stat;
ştampila.
Numărul unic de identificare de stat (IDNO) atribuit persoanei juridice este considerat şi cod fiscal.
Persoana juridică se consideră înregistrată la data adoptării deciziei de înregistrare.

24. Organele de control şi rolul lor în activitatea afaceri.

Organ de control Domeniul Domenii specifice de control
general

Inspectoratul Fiscal - Calcularea corectă, vărsarea deplină şi la timp la buget a sumelor

Fiscal obligaţiilor fiscale
Principal de Stat - Respectarea obligaţiilor pecuniare faţă de bugetul asigurărilor
sociale de stat
- Calcularea corectă şi virarea în termen a primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală
- Legitimitatea activităţilor filantropice şi de sponsorizare

Serviciul Vamal Vamal - Respectarea măsurilor de politică economică, a drepturilor de import

şi de export la introducerea şi la scoaterea bunurilor de pe teritoriul
Republicii Moldova
- Respectarea regimului de circulaţie civilă a mărfurilor la
introducerea şi la scoaterea
bunurilor din regim vamal

Administrarea şi Legalitatea şi conformitatea gestionării resurselor financiare publice

utilizarea şi a patrimoniului
mijloacelor public
Inspecţia financiare publice Utilizarea, conform legislaţiei, a fondurilor publice
financiară şi a Respectarea disciplinei preţurilor şi tarifelor reglementate de stat
bunurilor publice

Comisia Naţională Financiar Activitatea pe piaţa financiară nebancară, inclusiv activitatea

a Pieţei Financiare nebancar şi participanţilor
asigurări profesionişti
 Protecţia concurenţei pe piaţa financiară nebancară
Activitatea de asigurare/ reasigurare, inclusiv activitatea Biroului
Naţional al
Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova
Activitatea birourilor istoriilor de credit

Banca Naţională a Financiar bancar Activitatea instituţiilor financiare

Moldovei Funcţionarea sistemului de plăţi
Activitatea valutară

Casa Naţională de Asigurări sociale Calcularea şi plata indemnizaţiilor de asigurări sociale

Asigurări Sociale Autenticitatea actelor ce confirmă stagiul de muncă şi venitul asigurat
Veridicitatea dărilor de seamă referitoare la bugetul asigurărilor
sociale de stat şi
corectitudinea utilizării mijloacelor virate la bugetul asigurărilor
sociale de stat

Consiliul Protecţia Respectarea rigorilor legislative în privinţa concurenţei (prevenirea şi

Concurenţei concurenţei contracararea
Ajutor de stat practicilor anticoncurenţiale şi a concurenţei neloiale)
Publicitate Controlul realizării operaţiunilor de concentrare economică
Respectarea cerinţelor legislative cu privire la ajutorul de stat şi la
publicitate

Serviciul de Asigurarea Prevenirea şi controlul bolilor transmisibile la oameni

Supraveghere de sănătăţii Prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile şi cronice, generate
Stat a Sănătăţii publice prioritar de factori
Publice exogeni
Protecţia sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de
risc prezenţi în
mediul ambiant
Condiţiile sanitare în procesul producerii şi prestării serviciilor
Igiena şi siguranţa produselor alimentare
Siguranţa produselor nealimentare
Securitatea şi sănătatea ocupaţională
Securitatea şi igiena locuinţelor
Respectarea cerinţelor de acreditare pentru instituţiile şi
întreprinderile medico-
sanitare şi farmaceutice
Sănătatea şi igiena colectivităţilor

Inspectoratul Asigurarea Calitatea medicamentelor, produselor parafarmaceutice şi serviciilor

Farmaceutic din sănătăţii în acest domeniu (destinate uzului uman)
cadrul Agenţiei publice
Medicamentului

Comitetul Asigurarea Circulaţia legală a substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor

Permanent de sănătăţii
Control asupra publice
Drogurilor de pe
lîngă Ministerul
Sănătăţii

Agenţia Naţională Sanitar-veterinar Prevenirea şi controlul bolilor la animale şi al celor transmisibile de la

pentru Siguranţa Fitosanitar animale la om
Alimentelor Bunăstarea, protecţia şi sănătatea animalelor
Salubritatea şi calitatea furajelor pentru animale
 Protecţia mediului sub aspectul creşterii şi întreţinerii animalelor
Identificarea, înregistrarea şi trasabilitatea animalelor
Controlul respectării regulilor şi cerinţelor zootehnice
Controlul respectării cerinţelor sanitar-veterinare de testare,
omologare, înregistrare,
producere, depozitare, transportare, comercializare, utilizare, import,
export şi comerţ
cu produse farmaceutice de uz veterinar
Controlul respectării cerinţelor sanitar-veterinare în procesul de
acordare a asistenţei
medicale veterinare
Eradicarea focarelor de boli la animale
Controlul conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale,
privind produsele
alimentare şi cu normele de sănătate şi bunăstare a animalelor
Sănătatea plantelor
Executarea legislaţiei din domeniul fitosanitar de către agenţii
economici
Prevenirea introducerii şi diseminării pe teritoriul ţării a organismelor
nocive şi
lichidarea acestora
Controlul trasabilităţii produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor
pe lanţul import-
utilizare a acestora
Controlul şi monitorizarea reziduurilor de produse de uz fitosanitar şi
de fertilizanţi în
producţia de origine vegetală
Înregistrarea şi evidenţa operatorilor de plante, de produse de origine
vegetală şi de
alte bunuri conexe supuse controlului fitosanitar
Eradicarea focarelor de boli, dăunători şi buruiene la culturile agricole
Evidenţa cantitativă şi calitativă a cerealelor
Sporirea productivităţii şi îmbunătăţirea calităţii culturilor agricole şi
a produselor
derivate
Siguranţa alimentelor Monitorizarea şi verificarea respectării
cerinţelor relevante ale legislaţiei privind
siguranţa alimentelor de către operatorii din businessul alimentar şi
operatorii din
domeniul hranei pentru animale la toate etapele lanţului alimentar
Condiţiile sanitare şi de igienă în procesul producerii, depozitării,
transportării şi
comercializării produselor alimentare şi a materiei prime pentru
acestea
Trasabilitatea produselor alimentare şi a materiei prime pentru acestea
la toate etapele
lanţului alimentar
Supravegherea şi controlul utilizării organismelor modificate genetic

Inspectoratul Protecţia Prevenirea sau minimizarea unui eventual impact direct, indirect sau
Ecologic de Stat mediului şi cumulativ al
folosirea noilor activităţi economice asupra mediului şi componentelor lui,
resurselor asupra ecosistemelor
naturale şi sănătăţii oamenilor
Respectarea obligaţiilor pecuniare pentru poluarea mediului
Protecţia mediului şi supravegherea folosirii resurselor naturale
 Protecţia resurselor biologice acvatice, protecţia fondului forestier şi a
celui cinegetic
Modul de folosire a apelor
Asigurarea folosirii şi protecţia subsolului, precum şi asigurarea
documentaţiei tehnice
(tehnologice) de proiect
Protecţia excavaţiilor miniere şi a sondelor
Activitatea hidrometeorologică, precum şi respectarea standardelor de
efectuare şi
prelucrare primară a observaţiilor de către persoanele fizice şi juridice
care au
organizat staţii şi posturi de observaţii hidrometeorologice în baza
autorizaţiilor
eliberate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat

Inspecţia de Stat Urbanism şi Respectarea legislaţiei şi a disciplinei în urbanism şi în amenajarea

în construcţii teritoriului
Construcţii Respectarea cerinţelor de calitate în construcţii la toate fazele:
proiectare, execuţie,
recepţie, exploatare, postutilizare
Corespunderea serviciilor şi produselor de construcţii (materiale,
articole şi elemente),
plasate pe piaţă cerinţelor prescrise în documentele normative
referitoare la serviciile
şi produsele date
Corespunderea cerinţelor de calitate la producerea materialelor,
articolelor şi
elementelor de construcţii cerinţelor prescrise în documentele
normative
Corespunderea volumelor şi a genurilor de lucrări cu documentaţia de
proiect şi de
deviz la obiectivele de construcţii şi reparaţii capitale, finanţate de la
bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, Fondul rutier,
fondurile asigurărilor
obligatorii de asistenţă în medicină, fondurile speciale, din contul
creditelor acordate
cu garanţia statului, din mijloacele instituţiilor şi întreprinderilor de
stat şi societăţilor
pe acţiuni cu capital majoritar de stat, precum şi la obiectele finanţate
din mijloacele
proprii şi din cele asimilate ale societăţilor economice
Respectarea normativelor de formare a preţurilor la lucrările de
construcţii-montaj,
reparaţii capitale şi curente la obiectivele specificate mai sus

Inspectoratul de Calitatea şi Respectarea cerinţelor de calitate şi inofensivitate pentru fabricarea

Stat pentru conformitatea şi/sau păstrarea,
Supravegherea produselor şi şi/sau comercializarea angro a alcoolului etilic şi a producţiei
Producţiei serviciilor alcoolice
Alcoolice

Agenţia Calitatea şi Calitatea serviciilor turistice prestate consumatorilor

Turismului conformitatea
produselor şi
serviciilor
 Agenţia pentru Calitatea şi Corespunderea produselor şi serviciilor plasate pe piaţă cerinţelor
Protecţia conformitatea declarate şi/sau
Consumatorilor produselor şi prescrise în documentele normative referitoare la produsele şi
serviciilor serviciile date
Uniformitatea şi exactitatea măsurilor
Respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor

Instituţia publică Siguranţa şi Îndeplinirea condiţiilor acordurilor internaţionale în domeniul

Agenţia Naţională securitatea transportului auto
Transport Auto în transport Combaterea transportului ilicit de călători
Respectarea de către transportatori a cerinţelor de calitate şi securitate
în cadrul
prestării serviciilor de transport auto de pasageri şi de mărfuri
Respectarea procesului tehnologic de către agenţii transportatori,
organismele de
certificare, gările şi staţiile auto
Respectarea regulilor de exploatare a tractoarelor, a maşinilor
autopropulsate,
ameliorative, de construcţie a drumurilor, a altor maşini şi remorci

25. Problemele în funcţionarea micului business.

Desfăşurarea activităţii de antreprenoriat presupune un risc, deoarece există probabilitatea ca mediul economic
să se înrăutăţească, produsul sau serviciul să fie mai puţin solicitat cerut pe piaţă, echipamentul să se
deterioreze, întreprinderea să suporte cheltuieli şi pierderi etc. Riscul în afaceri reprezintă o incertitudine,
condiţionată de probabilitatea apariţiei pe parcursul derulării afacerii a unor evenimente inconveniente, care ar
putea afecta bunurile întreprinderii, volumul vânzărilor, situaţia financiară şi capacitatea de plată, inclusiv şi
capacitatea de muncă, viaţa ori sănătatea oamenilor.
Astfel, atît la etapa demarării afacerii, cît şi în procesul derulării acesteia, este necesar ca antreprenorul să ia în
considerare posibilele riscuri. Aceasta ar permite, dacă nu evitarea completă a riscurilor, atunci cel puţin
minimizarea lor.
Cele mai probabile riscuri antreprenoriale care pot apărea sunt:
a) Riscuri inovaţionale – sunt condiţionate de proiectarea greşită a produsului, obţinerea unor rezultate negative,
nerealizarea parametrilor tehnici planificați la etapa proiectării constructive şi tehnologice a inovaţiilor,
depăşirea devizului de cheltuieli în procesul implementării inovaţiei, pătrunderea dificilă pe piaţă etc.
b) Riscurile de fabricaţie apar în procesul de producere, aprovizionare şi deservire post realizare, ca urmare a
comercializării unui volum de producţie mai mic decît cel planificat, majorării cheltuielilor materiale,
respingerii de către consumator a producţiei propuse sau rambursarea acesteia, accidente şi defectări de utilaj,
obţinerea producţiei neconforme etc.
c) Riscurile comerciale – sunt riscurile care apar în procesul comercializării producţiei sau prestării serviciilor,
ca urmare a modificării preferinţelor consumatorilor, majorării preţului la produs, apariţiei noilor concurenţi
etc.
d) Riscurile financiare – sunt cauzate de neexecutarea de către întreprindere a obligaţiunilor financiare.
Riscurile date pot apărea ca urmare a fluctuației cursului monedei naţionale, evoluţiei dobânzilor bancare,
achitării creanţelor, penalităţilor contractuale etc.
e) Riscul de personal – fluctuația personalului ori lipsa acestuia, nivel scăzut de profesionalism, responsabilitate
(disciplină) scăzută, scurgerea informaţiei confidențiale privind afacerea.
f) Riscurile sociale - sunt cauzate de accidentele de muncă, majorarea salariilor etc.
g) Riscurile politice- pot apărea ca urmare a politicii de stat, instabilitatea politică din ţară, introducerea unor
restricţii etc.
h) Riscurile naturale– sunt cauzate de condiţiile climaterice nefavorabile (în special, pentru întreprinderile
agricole şi ale industriei alimentare).
i) Riscurile privind proprietatea – pot apărea ca urmare a deteriorării complete sau parţiale a bunurilor: clădiri,
construcţii gospodăreşti (garaje, depozite), încăperi separate (ateliere, laboratoare, cabinete), obiecte de
construcţii nefinisate; utilaj ingineresc, tehnologic sau de producere, inventar, echipament tehnologic, obiecte
ale interiorului, valori în mărfuri şi materiale (mărfuri, materie primă, materiale).
Modalităţi de diminuare și gestionare a riscurilor:
Din moment ce antreprenorul a identificat riscurile, va trebui să analizeze şi posibilele soluţii de depăşire a
acestora. Practic, toţi antreprenorii s-au confruntat cel puţin o dată cu una sau cu mai multe din aceste
probleme. De aceea este important să ţină totul sub control, să nu nu-și facă iluzii spunând că aşa ceva nu se
poate întâmpla. Măsuri organizatorice de reducere a riscurilor:
1. Evitarea riscului - Depunerea zilnică a banilor la bancă elimină pierderile cauzate de posibile furturi.
Investiţii în sistemul de irigare. Înlocuirea ori repararea utilajului învechit. o
2. Limitarea riscului - Stabilirea volumului maxim al cheltuielilor, o cotă anumită a produselor care vor fi
fabricate sau care pot fi comercializate în credit.
3. Diversificarea riscului - Repartizarea resurselor pe proiecte care nu sunt intercorelate. Extinderea pieţei.
Diversificarea produselor ori a domeniilor de activitate.
4. Transmiterea riscului - Asigurarea afacerii ori a bunurilor materiale. Contracte de păstrare şi transportare a
încărcăturilor, contracte de vînzare, deservire şi furnizare etc.
5. Asigurarea riscului - Transmiterea unor riscuri companiilor de asigurări. (ex. Casco, asigurarea bunurilor
întreprinderii, asigurarea recoltei, asigurarea animalelor, asigurarea de accidente, asigurarea creditelor,
asigurarea de furt, asigurarea de răspundere profesională)

26. Şapte greşeli tipice ale antreprenoriatului şi cum de evitat.

Cauze ce conduc la eşecul companiilor deja create. Iniţierea reuşită a unei afaceri
nu garantează succesul ei ulterior. Majoritatea afacerilor trec prin mari greutăţi
anume în primii 2-3 ani de la înfiinţare. În această perioadă, majoritatea greşelilor
decurg din cunoştinţele insuficiente şi lipsa de experienţă a tânărului antreprenor.
Specialiştii scot în evidenţă cele mai frecvente cauze ale eşecului în micul business:
- planificarea inadecvată a businessului;
- capitalul iniţial insuficient;
- estimarea eronată a cererii de piaţă;
- lipsa abilităţilor manageriale;
- incompetenţa de a selecta şi de a aplica sfaturile;
- lansarea ineficientă a produsului/serviciului;
- credulitatea excesivă (în forţele proprii sau în noroc);
- neînţelegerea necesităţilor de capital pentru dezvoltarea afacerii;
- graficul nepotrivit de efectuare a cheltuielilor;
- luarea de decizii pripite.
1. Lipsa unui business plan bine realizat . Deseori se intampla că afacerea se blochează și nu
supraviețuiește pe mult timp anume din motivul că antreprenoriatul nu a pus la capăt un plan bine stabilit.
Înainte de a porni o afacere este necesar de a structura un plan pentru a putea porni o afacere.
2. Cercetarea incorectă a pieței , nu se ține cont de dorințele clientului . Întâi de toate este necesar de
înțeles de a studia cererea și oferta pe piața. Odată ce antreprenorul înțelege ce se cere, se va putea orienta spre
client pentru ai satisface necesitățile.
3. Proiecte ireale. Înainte de a planifica cheltuielile, trebuie de evaluat potențialii clienți și termenele de
realizare. Este necesar de a stabili un scop și termene cât se poate de reale.
4. Capital inițial insuficient. Cel mai probabil, lansarea afacerii va costa și va dura mult. La etapa de
planificare este necesar de inclus în buget și cheltuieli pentru situații neprevăzute
5. Elaborarea unui program de marketing nepotrivit, care nu corespunde cu produsul sau serviciul
oferit . Este necesar de a studia piața și de a alege o variantă cât mai optimă pentru produsul sau serviciu oferit.
 6. Tratarea incorectă a angajaților. Este necesar de a înțelege ce îi motivează pe oameni , este necesar
de a comunica eficient cu angajații, de asigurat o delegare optimă a tuturor sarcinilor și responsabilităților . Este
necesar de format un stil individual de conducere
7. Contractele încheiate în formă orală. Toate contractele trebuie încheiate doar în formă scrisă pentru a
evita încălcările acestora.

27. Deschiderea unei noi afaceri – avantajele şi dezavantajele.

28. Procurarea unei afaceri existente – avantaje şi dezavantaje.

Cumpărarea unei afaceri existente reprezintă a doua modalitate de lansare în afaceri. Ca și în cazul deschiderii
unei afaceri de la zero, înainte de a lua decizia privind cumpărarea acesteia este necesară o analiză detaliată a
avantajelor și dezavantajelor pe care le va obține noul proprietar.
Avantajele cumpărării unei afaceri:
 Durata de lansare este relativ mai mică, deoarece o întreprindere existentă dispune de utilajele necesare,
de personal calificat, de relații stabilite cu furnizorii și clienții.
 Obținerea unor venituri imediate, deoarece nu se începe de la zero.
 Existența unei amplasări favorabile, care în cazul începerii afacerii de la zero ar fi dificil de obținut.
 Folosirea experienței și a relațiilor vânzătorului, deoarece întreprinderea are un nume cunoscut pe piață,
are stabilite relații cu furnizorii de materii prime și materiale.
 Existența personalului calificat, astfel nu va fi nevoie de a recruta și selecta personalul.
 Reducerea riscului, deoarece, în comparație cu întreprinderile nou-create, aceasta are o piață de
desfacere și experiență în domeniul respectiv.
Dezavantajele cumpărării unei afaceri:
 Posibilitatea procurării unei întreprinderi neprofitabile.
 Existența unui personal necalificat, pentru a cărui instruire sunt necesare cheltuieli atât financiare, cât și
de timp.
 Nedorința personalului calificat de a lucra pentru noul proprietar.
 Moștenirea unei reputații îndoielnice. Chiar dacă are loc schimbarea proprietarului, este nevoie de o
perioadă de timp pentru a schimba opinia clienților, furnizorilor etc. despre întreprindere.
 Existența unor fonduri fixe necorespunzătoare, de exemplu echipamentul uzat moral și fizic, spații care
necesită mari cheltuieli pentru reparație și întreținere.
 Amplasamentul nefavorabil.
 Dificultăți în efectuarea schimbărilor, ca urmare a costurilor ridicate pentru acestea și/sau a rezistenței
din partea personalului etc.

29. Problema alegerii (Paşii de comportare).

1)Alegerea nișei de activitate
Trebuie de ales nișa:producție,comerț,servicii,mixt. Pentru aceasta este necesar de a studia starea pieței,
posibilități de obținere a creditelor,posibilități și condiții de investire a banilor,legislația în vigoare,nivelul
impozitelor și înlesniri,etc. Trebuie să puteți asculta sfaturile altor specialiști în domeniu pentru a primi decizia
finală .
2)Alegerea nișei pieței
-Producție-ce bunuri veți produce-?
-Comrț-ce doriți să comercializați-?
-Servicii-ce servicii doriți să prestați-?,etc
Pentru aceasta trebuie de studiat piața mult mai riguros concurenții,viitorii consumatori,ponderea pieței pe care
doriți s-o ocupați,necesitatea resurselor financiare și căile de obținere,etc.Evident că prioritate vor avea
producerea acelor bunuri sau prestarea acelor servicii,care vor asigura succesul final .
3)Alegerea între activitatea individuală sau colectivă
Trebuie de ales-doriți să activați de unul singur sau să vă asociați cu cineva. Soluționarea acestei probleme
depinde de mai mulți factori,însă important este de a analiza toate momentele ”pro” și ”contra” de activitate. 
4)Alegerea strategiei și a tacticii firmei
Mult va depinde de nivelul de creativitate a bunului (serviciului) oferit pe piață,nivelul de saturare a pieței,etc.
Trebuie de decis dacă atacați piața s-au întrați pe poziția de apărare. Prin urmare,trebuie de ales o strategie,care
este potrivită la început de cale din cele existente
-strategia produsului nou
-strategia de diferențiere
-strategia de așteptare,etc
5)Alegerea prețului la bunuri (servicii)
Prețul trebuie să fie stabilit în așa mod ca:
-să acopere sheltuielile
-bunul (serviciul) să se comercializeze
-să-i asigure profit  antreprenorului
Pentru a stabili prețul,care să corespundă acestor criterii este necesar de determinat prețul minim posibil și
prețul de faliment, adică antreprenorul trebuie să facă niște calcule.
Alegerea surselor de finanțare
Orice activitate necesită bani.Pentru a-i împrumuta, finanțatorul trebuie sa aibă încredere în antreprenor .Prin
urmare,cînd este vorba de bani antreprenorul trebuie să-și pună întrebarea:
 “trebuie să aveți încredere singură în sine-?”. Răspunsul ar fi-trebuie permanent avînd îndoieli.Nu poate exista
o firmă de succes fără bani cîștigați cinstit .Este nesar de autocontroluri permanente.Ca surse de finanțare
sunt:proprii și echivalate cu proprii și împrumutate 
Alegerea căii de distribuție   
Antreprenorul trebuie să decidă:
-î-și va crea o cale de distribuție proprie
-va utiliza o cale de distribuție deja formată de firme specializate în domeniu
-va îmbina primele două
Evident,că antreprenorul va utiliza calea cu cheltuieli mai mici și vînzări mai mari

30. Alegerea statutului juridic.

Un factor important al mediului antreprenorial, care reglementează şi influenţează asupra desfăşurării
activităţii întreprinderii, este cel juridic, de aceea întreprinzătorul trebuie să cunoască şi aspectele legale ale
afacerii.
Una dintre primele decizii pe care trebuie să le ia întreprinzătorul în momentul lansării în afaceri este cea
referitoare la alegerea formei organizatoricojuridice a acesteia. Deoarece nu există o formă juridică bună şi alta
rea, pentru a lua o decizie corectă se va ţine cont de domeniul de activitate ales, de resursele disponibile,
precum şi de aşteptările întreprinzătorului de la afacere. La fel, întreprinzătorul trebuie să analizeze şi următorii
factori:
- Este pregătit să-şi asume responsabilitatea pentru desfăşurarea afacerii de unul singur sau doreşte să o împartă
cu altă persoană?
- Dispune de cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a gestiona afacerea de unul singur?
-Este capabil să lucreze în echipă sau preferă să se bazeze numai pe propriile puteri?
- În ce domeniu doreşte să se lanseze?
- Dispune de resurse financiare suficiente pentru a se lansa în afacerea respectivă?
- Ce venit planifică să obţină şi este gata să-l împartă cu cineva?
- Cum va fi ţinută evidenţa contabilă? etc.
În funcţie de răspunsuri, întreprinzătorul va alege statutul juridic care se potriveşte cel mai bine aşteptărilor şi
posibilităţilor sale. Potrivit legislaţiei Republicii Moldova, activitatea de antreprenoriat poate fi desfăşurată în
calitate de persoană fizică – întreprinzător individual sau în calitate de persoană juridică. Cel mai des întâlnite
forme organizatorico-juridice sunt: întreprinderea individuală, societatea cu răspundere limitată, societatea pe
acţiuni şi cooperativele.

31. Finisarea procedurii deschiderii unei afaceri.

Ultimul pas constă în semnarea documentelor de constituire a societății și primirea pachetului de documente
al firmei nou înregistrate. Aceasta este singura etapă care solicită implicarea dvs., astfel cum dvs. sunteți unica
persoană care poate semna documentele de înființare. Veți fi însoțit de către reprezentații noștri la Agenția
Serviciilor Publice unde veți semna actele. În cazul cetățenilor străini, această procedură este precedată de o
vizită la notar, unde un traducător va prezenta conținutul documentelor. De asemenea, vă putem asigura
transport și cazare, astfel încât călătoria dvs. în Moldova să fie o experiență productivă și plăcută.
Procedura inregistrarii urmeaza a fi finisata dupa obtinerea actelor de constituire prin inregistrarea acesteia
urmatoarelor organizatii de stat:
 Inregistrarea la casa nationala de asigurari sociale in calitate de platitor al cotei asigurarilor sociale, se
efectueaza in termen de 10 zile de la data de inregistrare a intreprinderii
 Inregistrarea intreprinderii la compania nationala de asigurari in medicina in calitate de platitor al
primelor de asigurari medicale in termen de 10 zile; CNAS; CNAM
 Transformarea contului provizoriu in cont curent ( la banca comerciala)
 Obtinerea licentei in cazul cind activitatea antreprenoriala este supusa licentierii.
 Obtinerea autorizatiilor
 Inregistrarea la departamentul sau oficiul teritorial sau a inspectoratului fiscal in calitate de contribuabil
de plaitor al taxelor si impozitelor in cadrul bugetului public national
 Inregistrarea la departamentul statistica.

32. Asigurarea activităţii ritmice a afacerii.

 Factorii de influență
                    1.Interni
 -competențele manageriale (profesionalismul echipei)
 -corectitudinea stabilirii strategiei
 -resursele financiare disponibile
 -cinci factori ai succesului în afaceri(oamenii,scopurile bine stabilite,procese bine organizate,resursele
disponibile clienții)
                     2.Externi
 -politica statului în domeniul ales (impozite,facilități,etc)
 -impactul macroeconomic (crize,etc)
 -calamități naturale
 -perturbații politice,etc

33. Lichidarea unei firme mici.

Insolvabilitatea(falimentul) reprezintă situația financiară a întreprinderii debitor care se caracterizează
prin incapacitatea de a-și onora obligațiile de plată .
 Temeiurile de intentare a procesului de insovabilitate
  -temeiul general(drept bază servește incapacitatea de plată a debitorului)
  -temeiul special (drept bază servește supraîndatorarea debitorului)
Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza depunerii unei cereri în instanța de judecată .
1.Insolvabilitatea intenționată-este îndatorarea intenționată a întreprinderii sau incapacitatea de plată
 2.Insolvabilitatea fictivă-situația cînd debitorul depune cerere de insolvabilitate,dar în realitate el dispune de 
  posibilități de a satisface integral creanțele creditorilor .
   Procedura de insolvabilitate
  - instanța de judecată numește un administrator provizoriu va dispune înlăturarea debitorului de la
gestionarea patrimoniului
-va pune sub sechestru toate bunurile debitorului și corespondența lui comercială
  -va suspenda executarea silită asupra bunurilor debitorului
  -va pune sub interdicție înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale (doar cu permisiunea administratorului)

34. Evoluţia şi definiţia franchisingului.

Prin franchising se înțeleg relațiile contractuale dintre vînzător (franchiser) și cumpărător (franchisee) privind
acordarea drepturilor de operare a afacerii și obținerea asistenței din partea vînzătorului în schimbul unei plăți.
1.A apărut în sec-l XIX-comp.americane Zingher,Interneișnl Harvester,au fondat în multe țări firme
împuternicite de a comercializa producția proprie
2.Începutul sec.XX –Coca-Cola,General Motors,Metropoliten,audezvoltat sistemul de franciză
3.Un salt important în dezvoltare a avut loc la finele anilor 1950, odată cu Apariția rețelei de Hoteluri Holidei
Inn,și bufeturi pentru mîncare Baschin-Robins,și Danchin Donats
4.În anii 1980-dezvoltare masivă a francisei în așa domenii ca-industria automobilelor,curățirea
chimică,autoservicii,spălătorii,procatul casetelor,etc

35. Tipurile de franchising. Avantajele şi dezavantajele lor.

1.Franchising comercial-franchisee-ul obține dreptul de a comercializa bunurile franchiserului pe un teritoriu
limitat
2.Franchisingul numelui-franchiserul oferă franchiseeului dreptul de a se foloși de marca sa de comerț
3.Franchisingul corporativ sau afacerii-franchiserul oferă franchisee-ului un pachet complet al afacerii care este
deja cunoscută pe piață.Cel mai răspîndit-McDonald’s

36. Evaluarea sistemului de franchising.

1.Avantaje pentru franchiser:
-posibilitatea rapidă de a-și extinde propria afacere
-obținerea veniturilor suplimentare (taxa inițială,roialty)
-reducerea cheltuielilor legate de distribuție și marketing (taxa pentru publicitate)
2.Dezavantaje pentru franchiser:
-acordarea unui sprijin tehnic (uneori și financiar)
-dificultăți în efectuarea controlului
-afectarea prestigiului franchiserului (în situații de faliment)
-dificultăți în păstrarea confidențialității informației,etc
3.Avantaje pentru franchisee:
-șansa de succes este mult mai mare
-asistență managerială și de marketing
-produse și servicii de calitate standard
-cheltuieli mai mici pentru promovare
4.Dezavantaje pentru franchisee:
-firma nu-I cu adevărat
-costul ridicat al francizei și contribuția la profit
-respectarea strictă a tuturor operațiilor standartizate
-sortiment limitat
-aria geografică limitată
-politica prețurilor și a reclamei este dictată,etc

37. Contractul de franchising.

Contractul de franchising este un document oficial în care sunt indicate:
-drepturile și obligațiile părților, inclusiv după expirarea contractului
-angajamentul franchiserului de a acorda asistenta părții denumite franchisee
-cuantumul și termenele efectuării plăților (plata inițială unică, royalty (plati permanente), taxa pentru reclamă)
-modul de soluționare a litigiilor
-teritoriul pe care va fi folosită marca franchiserului
-termenul de valabilitate a contractului și condițiile de modificare, prelungire sau reziliere a acestuia,etc

38. Noţiune de risc în activitatea de antreprenoriat.

Încă din momentul inițierii afacerii întreprinzătorul î-și asumă un anumit risc.Clar că scopul lui este să obțină
profit ,însă este posibil și să piardă banii investiți.Deci riscul are un caracter speculativ,însă întreprinzătorul
trebuie să aibă controlul asupra nivelului de risc acceptat Majoritatea afacerilor au doar două posibilități-să
cîștige sau să piardă.Așa riscuri sunt numite-speculative Însă odată cu inițierea afacerii,indiferent de modul cum
este gestionată ,ea poate fi distrusă de un incendiu,cutremur ,etc Așa riscuri sunt numite-pure. Prin urmare
întreprinzătorul trebuie să cunoască cum a-și proteja afacerea de riscul pur .

39. Strategii de gestionare a riscului.

Există patru strategii de gestionare a riscului pur:
1.Evitarea riscului-presupune luarea acelor măsuri care să evite riscul
2.Reducerea riscului-dacă anumite riscuri nu pot fi evitate cele mai multe din ele pot fi apreciabil diminuate
3.Anticiparea riscului-promovează autoasigurarea
4.Transferul riscului-presupune asigurarea bunurilor la companiile de asigurări

40. Amplasamentul şi rolul lui în activitatea de antreprenoriat.

În amplasarea afacerii trebuie de ținut cont de umătorii factori:
-posibilitatea de asigurare cu brațe de muncă
-posibilitatea de asigurare cu materie primă și materiale
 -posibilități de transport
-posibilități de deservire (apă,gaz,en/el,utilizarea deșeurilor)
-apropierea de piața de desfacere (în enele cazuri)

41. Modalităţi de obţinere a spaţiilor în activitatea unei afaceri mici.

1.Închirierea spațiilor
Avantaje
-evitarea investirii unei sume mari
-reducerea riscului diminuării valorii proprietății
-evitare pierderii clădirii din cauza unor incendii
-mutarea în altă parte este mai ușoară
Dezavantaje
-nu se pot face adaptări ale clădirii potrivit cerințelor firmei
-proprietarul poate restricționa unele activități
-unii proprietari nu întrețin corespunzător clădirea
-posibilități de creștere a chiriei la reînnoirea contractului
-contracte pe termen lung fac imposibilă mutarea pînă la expirarea lui,etc
2.Cumpărarea spațiilor
Avantaje
-întreprinzătorul poate face orice modificări
-amortizarea și impozitele pe clădiri se includ în costuri
-întreprinzătorul nu poate fi expulzat din clădire
-costul clădirii crește de regulă în timp
-întreținerea clădirii în condiții bune
Dezavantaje
-capital inițial pentru cumpărare mare
-deținerea unei clădiri poate limita mobilitatea întrepr-lui
-toate cheltuielile de întreținere revin întreprinzătorului
-dacă zona începe să se deterioreze valoarea clădirii va scărea
3.Construcția spațiilor (dacă are bani suficienți)
Avantaje
-proprietate privată
-va corespunde tuturor exigențelor impuse
-evitarea defectelor ascunse
-interioarele pot fi proiectate cu cea mai înaltă eficiență

Dezavantaje
-costrucția este foarte costisitoare
-timp îndelungat pentru construcție
-birocratism în obținerea permisiunilor

42. Cheltuielile de iniţiere a afacerii.

Toate cheltuielile de inițiere a afacerii trebuie să fie incluse în investiția inițială calculată în planul de afaceri
-cheltuieli de înregistrare,licențe,certificate,autorizații,ștampilă
-cheltuieli imobile
-cheltuieli utilaje
-cheltuieli materii prime și materiale
-cheltuieli personal
- cheltuieli reclamă
- cheltuieli neprezăvute (depind de specificul afacerii)

43. Sursele de finanţare a unei afaceri.

1.Surse proprii și echivalate cu proprii:

-veniturile (economiile)personale
 -investițiile partenerilor
-investițiile prietenilor și ale rudelor
2.Surse împrumutate
-credite bancare
-fonduri de investiții
-diverse fonduri de dezvoltare și susținere a businessului mic
-proiecte (ODIMM)
-granturi
-procurarea bunurilor în lizing,etc
Nu se recomandă de a te lansa în afacere numai în baza împrumuturilor

44. Creditul bancar – procedura de obţinere şi determinarea costului acestuia.

1.Consultarea specialistului băncii despre posibilitatea de creditare,sume,termeni,scopul utilizării banilor,etc
2.Obținerea listei actelor necesare de a fi prezentate băncii
3.Prezentarea cererii de solicitare a creditului și a pachetului de documente (plan de afaceri,gaj,etc)
4.După evaluarea de un expert a gajului se ia decizia de creditare
Costul creditului (dobînda bancară) va depinde de politica de creditare a băncii,termenii creditului,etc

45. Leasingul – definiţie şi esenţa. Evaluarea leasingului.

Leasing-cuvînt englez-a lua și oferi bunuri în utilizare temporară.
Leasing financiar-prevede ca beneficiarul pe întreaga perioadă a contractului achită în rate suma care
recuperează integral valoarea echipamentului la momentul procurării lui plus dobînda si comisionul.
Leasing operațional-se utilizează pe o perioadă mai mică de cît termenul de amortizare a utilagului iar la
expirarea termenului contractului utilajul poate fi închiriat din nou sau returnat companiei de leasing .În lege
sunt prevăzute și alte tipuri de leasing care sunt rar practicate.
1.Avantajele leasingului
-obținerea mijloacelor de producție în lipsa resurselor financia-
re suficiente
-mijloacele fixe se află în bilanțul companiei de leasing pînă la
achitarea lor integrală
-plata pentru chirie se include în costul producției,etc
2.Dezavantajele leasingului
-beneficiarul nu este proprietarul mijloacelor fixe și nu le poate
pune în gaj (pînă la achitarea lor integrală)
-suportă riscul uzurii morale a mijloacelor fixe

46. Factoringul. Avantajele şi limitele.

Termenul factoring provine din latină de la cuvîntul factor ce semnifică o persoană,care activează în numele și
pentru altă persoană (cedarea datoriei terței persoane) Factoringul semnifică o înțelegere privind procurarea de
către bancă sau altă firmă-factor dela client,numit aderent,a creanțelor (facturilor) sale comerciale înainte de
scadență
Avantajele factoringului
- firma încasează bani necesari asigurării ritmicității activității în regim urgent (2-3 zile)
- se reduce riscul insolvabilității (fima-factor încasează banii)
Dezavantajele factoringului
-costul ridicat-deoarece aderentul trebuie să achite atît comisionul ,cît și dobînda penru plățile făcute anticipat
-aderentul poate pierde o parte din clienți,deoarece firma-factor este foarte exigentă cu debitorii

47. Codul etic al antreprenorului.

Despre etică prima dată a vorbit Aristotel,observînd profund că ea“ ajută ajută de a cunoaște ce trebuie de făcut
și de la ce trebuie de reținut”.Pentru noi etica mai întîi de toate este o ramură deosebită a cunoștințelor,care ne
permite să estimăm relațiile umane după cum și comportarea lor unor norme raționale stabilite.Sub etică noi
înțelegem și realizarea practică a acestor norme,determinînd comportarea oamenilor ori ca etică sau neetică.
De aici este util ca să diferențiem etica ca ideal și ca acțiune.Pe noi ne vor interesa ambele direcții însă în
limitele eticii profesionale,și anume eticii antreprenorului,adică normele de comportare ale lui și respectarea
cerințelor înaintate de societate
Savantul rus Vernadschii în picul de slavă și succes la întrebarea:“cu ce vă ocupați”a răspuns-”în momentul de
față pe mine mă preocupă cel mai mult întrebările eticii”.Prin urmare,această întrebare are o mare însemnătate
nu numai în activitatea de antreprenoriat dar în genere în comportarea indivizilor în societate.La întrebarea: “Ce
vă încurcă cel mai mult în activitate”aunui sondaj sociologic făcut în Rusia cu antreprenorii-70% de răspunsuri
au fost “necinstea în comportarea antreprenorilor”.Prin urmare-Un antreprenor civilizat:
-este convins în utilizarea muncii nu numai p/u sine,ci și p/u stat stat
-crede în business,îl apreciază ca o creativitate atrăgătoare,se atîrnă față de business ca la artă
-reiese din faptul,că oamenii ce-l înconjoară doresc să se realizeze împreună cu antreprenorul
-recunoaște necesitatea concurenței,dar și dorește să colaboreze
-se stimează ca personalitate,iar o altă personalitate ca pe sine însuși
-stimează orice formă de proprietate,puterea de stat,mișcările
-obștești,ordinea socială,legile

48. Sfaturi antreprenorului.

Iata citeva sfaturi care te vor ajuta sa devii un antreprenor de succes!
1. Fii mereu cu un pas inainte tuturor. Anticipeaza mereu ce sarcini vei primi, iar daca ai timp, rezolva-le
inainte sa devina o problema.
2. Fii cat mai organizat cu putinta. O viata organizata inseamna o minte organizata.
3. Fii respectuos si vei fi respectat.
4. Asculta-i pe ceilalti. Ascultandu-i vei dezvolta relatii business, iar asta inseamna networking, un element
cheie in atingerea succesului.
5. Nu procrastina! Elimina “Rezolv asta mai tarziu!” si “Acum nu am timp!” din vocabularul tau.

49. Eticheta antreprenorului.

Fiecare antreprenor trebuie să obțină deprinderi de comportare corectă,iar pentru aceasta să urmeze etichetei
omului de afaceri.
Eticheta include:
-reguli de prezentare și cunoștință
-reguli de comportare în relațiile de afaceri
-reguli de comportare la convorbiri (negocieri)
-cerințe față deaspectul exterior,maniere,îmbrăcăminte
-cerințe față de cultura vorbirii
-cultura documentelor de serviciu,etc

50. Organizarea contractelor de afaceri.

Accesul ușor la conducător nu asigură un climat normai în afaceri ci dinpotrivă duce la atitudine de
familiarizare.Limitați la maximum numărul persoanelor care au accesul liber fără preîntîmpinare în biroul
conducătorului.Se recomandă ca persoanele care necesită contactul direct să aibă timp fix de vizită.
Pe de altă parte,inaccesul la conducător poate duce la pierderea Infomației.Prin urmare trebuie de stabilit un așa
grafic ca orice colaborator într-un termen scurt și simplu să aibă accesul la conducător.Aici un rol deosebit îi
revine secretarei(dacă este). -orice persoană invitată la discuție să fie preîntîmpinată din timp
-unele discuții pot fi petrecute în biroul subalternului
-unele discuții trebuie să aibă loc în sală specială(mai mulți invitați)
-în afara încăperilor de serviciu nu se petrec discuții(persoane alese,secrete)
-birourile p/u discuții trebuie să asigure încredere și atenție față de oameni

51. Susţinerea convorbirilor de afaceri.

Regulile de amabilitate prescriu antreprenorului iscusința de a asculta oamenii fără a-i întrerupe,fără a se ocupa
în acelaș timp de alte chestiuni sau de alte persoane.Nu se recomandă ca în timpul convorbirii,fără necesitate să
răsfoiești hîrtiile demonstrînd ocupație,să te uiți la ceas,să discuți la telefon,etc.Nu vă exprimați părerea
grăbit,excludeți caracterul categoric.Antreprenorul ce întră în relații de afaceri trebuie să țină minte,că
cunoașterea specificului național și psihologic al partenerilor este o necesitate primordială în contactele de
succes.Trebuie să vă formați o gîndire și comportare de succes
Unele sugestii în acest sens:
-vă expuneți laconic și în esență
-foarte atent folosiți cuvintele “eu”
-vă bazați pe fapte reale
-nu vă abateți cu detalii-însă un detaliu ferm vă întărește poziția
-evitați caracterul instructiv
-căutați căi de soluționare a unei probleme complicate și nu ten-
sionarea ei
-evitați conflictele cu partenerii agresivi,etc

52. Corespondenţă de afaceri.

Către scrisori de afaceri se atîrnă nu numai mesaje de serviciu,dar și diferite
rugăminți,felicitări,invitații,condoleanțe,adică totul ce poate fi redat în scris și determină relațiile profesionale.
Rețineți,că scrisoarea de afaceri trebuie să fie scurtă și clară.Tonul sever îmbinat cu lecsiconul potrivit face
scrisoarea convingătoare.Orice mesaj trebuie de început cu cuvintele “stimate”,“multstimate”,etc.după ce
urmează cuvîntul “domnule”,apoi numele de familie.Adresîndu-vă folosiți cel mai înalt grad,post,titlu aceluia
cui vă adresați.Nu uitați de normele stabilite “poftim”,”fiți amabil”,”cu stimă”,”la revedere”,etc

53. Cultura convorbirilor telefonice.

Convorbirea trebuie să fie scurtă,cu politețe și să se refere la esența afacerii.Culegînd numărul și convingîndu-
vă că au luat receptorul,vă salutați,vă convingeți că a-ți luat legătura cu abonatul necesar,vă prezentați și
rugați,folosind cuvîntul “fiți amabil”,etc la receptor persoana necesară.Dacă ați greșit telefonul Vă cereți scuză
și după cuvîntul “poftim”întrerupeți legătura.Cînd mesajul este mai lung vă interesați dacă interlocutorul posedă
de timp pentru a vă asculta.În caz de sună cineva,ridicînd receptorul numiți firma D-stră numele de familie și
postul. Nici odată să nu discutați la receptor pe întrebări personale în prezența terților.De reținut,cînd se
întrerupe legătura telefonică,preia legătura cine primul a sunat.Termină convorbirea cine a sunat.Nu se
recomandă să sunați pe chestiuni de afaceri în zile de odihnă

54. Cartea de vizită.

Folosiți în relațiile de afaceri cărțile de vizită,care vă permit să evitați multe confuzii în adresare către
oameni.Înmînînd cartea de vizită unei persoane,demonstrați că și pe viitor doriți să contactați cu ea cum în
afaceri așa și personal.Pe cartea de vizită se înscrie numele și numele de familie,mai jos postul ocupat.În par-
tea stîngă de jos-adresa firmei iar în partea dreaptă telefonul de serviciu.În caz de necesitate,telefonul la
domiciliu se scrie de mînă.În unele cazuri,cartea de vizită poate servi și ca scrisoare,ilustrație de
felicitare,înscriind pe ea cuvintele (cele mai calde felicitări),etc

55. Protocolul de afaceri.

Protocolul de afaceri este ordinea de petrecere a întîlnirilor de afaceri,fiind important în cazul efectuării
convorbirilor.Este stabilit că înțelegerile pe marginea acestor întîlniri se fixează preventiv,minimum cu 2-3
zile,concretizînd întrebările destinate discuției și durata întîlnirii,materialele necesare,etc.Timpul începeRii
discuției trebuie să fie respectat strict de ambele părți.Întîlnirile de afaceri,de obicei se petrec într-o încăpere
specială și pregătită.Pe masă se recomandă să fie necesarul pentru a nota,după cum și băuturi răcoritoare.Toată
responsabilitatea este Asumată de inițiatorul convorbirilor.Lipsă de scaune,locuri în sală trebuie exclusă din
start.Toate normele stabilite trebuie respectate

56. Cadouri de afaceri.

A face cadouri,a dona suvenire sau obiecte cu sigla firmei este Prmit în lumea de afaceri.Aici trebuie sî fie
“măsură”și tact.Nu se recomandă de a dona obiecte foarte scumpe,care pot pune colegul într-o situație
incomodă.Nici într-un caz nu se recomandă să donați lucruri de tualetă personală cu excepția cravatei,care întră
în lista cadourilor admisibile.Ca cadouri pot fi obiecte de gravură,medalii speciale,cărți,discuri,băuturi
naționale,etc.Cînd sunteți invitat acasă cel mai bun cadou sunt florile vii.Nu se recomandă să donați lucruri
folosite cu excepția obiectelor de anticuariat,rarități,care pot fi donate numai de firme mari în cazuri
excepționale (jubileuri),etc.Să refuzi un cadou se recomandă în cazurile dacă e foarte scump și vă oblgă la ceva
 57. Cultura limbajului (graiului) antreprenorului.
Rețineți,că inteligența,logica,coloritul emoționat al graiului sunt condiții obligatorii în orice contact de
afaceri.Urmați folosirea corectă a cuvintelor,pronunțarea lor,accentul. Dacă nu sunteți convins în exprimarea
sau folosirea corectă a unui cuvînt adresațivă la dicționar,care trebuie să-l aveți permanent sub mînă.În contacte
de afaceri evitați cuvinte în plus ne literare,generale și fiți cît mai compact în vorbă.În dependență
de auditoriu alegeți corect tonul în discuție-să nu fie categoric,să nu vă supraapreciați personal și să formați o
impresie de negligență față de participanții discuției

58. Înfăţişarea exterioară, manierele.

Specificul activității de antreprenoriat înaintează cerințe serioase față de înfățișarea exterioară a
participanților.Un antreprenor trebuie să fie tot timpul îngrijit.Cravata neglijent legată sau pantofii murdari sunt
un argument de autocerințe joase,după cum și față de cei care-l înconjoară,lipsă de atenție și cultură.Nu se
recomandă să purtați haine de culori deschise sau pestrate.Conducătorului se recomandă conservatismul în
îmbrăcăminte,culori liniștite ale costumului și fasonul clasic-cămașe de culoare deschisă,cravată bine selectată
și nici o bijuterie.Nu se recomandă ca buzunarele exterioare să fie ocupate.La întîlniri oficiale trebuie de
respectat eticheta care-i stipulată în invitație