Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-metode de autocontrol
-metode de autostimulare
-metode de autoconstrangere
Autoeducatia – educatia prin sine insusi – este liantul dintre educatie si educatia permanenta. Ea
reprezinta sansa individului uman de a fi, in viitor.
Raportul educatie–autoeducatie depinde de factori interni si externi. 'Nu exista educatie fara
autoeducatie”. Educatia si autoeducatia trebuie sa aiba un raport echilibrat si continuu.
Autoeducatia nu este opusul educatiei si nu se identifica cu ea. Autoeducatia are aceleasi
elemente ca si educatia (scop,obiect,subiect,mijloace,metode).' Individul poate fi subiect al
educatiei la orice varsta, autoeducatia implica un anumit grad de maturitate(preadolesc, adolesc).
Autoeducatia si-a demonstrat necesitatea permanentei. Numai astfel se poate face fata
exigentelor dezvoltarii sociale, economice si cultural- politice a epocii in care traim.
Autoeducatia se realizeaza numai prin forte proprii, fara ajutorul sau apelul la factori educativi
externi. Autoeducatia este o urmare, dar si o conditie a eficentei educatiei, este o completare a
educatiei.
-pentru a facilita adaptarea la schimbare, educatia trebuie sa isi elaboreze un sistem de obiective,
continuturi si metode menit sa ajute oamenii si societatea in procesul de adaptare sociala,
profesionala si culturala;
-schimbarile survenite la nivel economic, social, stiintific, politic, cultural, familial si profesional
impun adaptari si readaptari rapide care necesita eforturi crescute si permanente din partea
tuturor persoanelor;
-avand mai mult timp liber la dispozitie, datorita tehnologizarii, oamenii se pot concentra asupra
activitatilor extraprofesionale si asupra propriei realizari, participand la activitati cu scop
educational mai mult sau mai putin explicit, cu atat mai mult cu cat educatia este un proces
multidimensional, care nu se limiteaza la acumularea de cunostinte si care nu cade exclusiv in
sarcina sistemului educational.
-la Conferinta Generala UNESCO de la Hamburg, din 1997 se defineste conceptul de educatie a
adultilor si se afirma obiectivele educatiei adultilor:dezvoltarea autonomiei si a simtului
responsabilitatii individului; abilitarea adultilor pentru a face fata transformarilor care afecteaza
economia, cultura, si societatea in ansamblul sau promovarea unei participari creative a
cetatenilor la viata colectivitatii.
Munca pentru autoeducatie trebuie inceputa la inceputul adolescentei, atunci cand s-au creat deja
conditiile psihologice necesare unei astfel de activitati. Autoeducatia are rolul de a dezvolta
capacitati intelectectuale, de a modela trasaturi fundamentale ale personalitatii elevilor, la varsta
la care se decide si se precizeaza idealul profesional si nivelul de aspiratii.
Incepand cu varsta de 11 ani elevii incep sa ia singuri decizii , desi pe la 13-14 ani ei revin la
profesor pentru a-i cere incontinuare ajutorul; pe la varsta de 13 ani numarul elevilor cu activitati
preferate este in crestere , acestia incep sa fie tot mai mult preocupati de organizarea timpului lor
liber ; pe la 14 ani tinerii isi propun multe, dar sunt incapabili sa-si sincronizeze actiunile in timp
si spatiu, in unele zile „nemaivazandu-si capul de treburi” , in timp ce in alte zile „nu au ce face”;
la 14 ani tanarul tine sa-si argumeteze deciziile insa simte lipsa unor informatii. La 15 ani el stie
ce vrea sa faca, este totusi mai putin capabil sa se automobilizeze la activitate , sa depuna un
efort sustinut; nevoia de cunostinte despre natura si comportarea umana devine mai acuta.
Obiectul preocuparilor de autocunoastere ale adolescentilor se schimba cu inaintarea in varsta;
daca la 13 ani il preocupa mai mult fizicul sau , la 15 ani il preocupa gandurile si ideile sale, iar
pe la 16-18 ani comportarea , normele morale, firea sa in comparatie cu ale altora . Profesorul
trebuie sa trezeasca elevilor sai interesul pentru autoperfectionare.
Ea este altceva faţă de educaţia primară, este ceva în plus faţă de educaţia primită de la
scoală sau părinţi, deci dacă este ceva în plus înseamnă că te îndrumă spre un nivel mai
evoluat de percepţie a lucrurilor, şi în acest fel vei fi mai matur şi vei face faţă situaţiilor
cu mai multă intelepciune.
Autoeducaţia înseamnă să ajungi cu timpul să poţi să te cunoşti mai bine şi să-ţi dezvolţi
puterile ce zac in tine, asta spre folosul tău dar şi a celor din jurul tău.
Ca să poţi să te autoeduci trebuie să iubeşti adevărul , cinstea şi să-ţi asumi tot timpul
responsabilitatea chiar dacă ţi-e frică sa faci asta, pentru că atunci când îţi asumi
responsabilitatea dai în primul rând dovadă de maturitate şi seriozitate dar eşti şi
propriul tău stăpân.
Unul dintre primii paşi pe care trebuie să-i faci în spre autoeducare şi autocunoaştere, în
afară de acceptarea adevărului şi al responsabilitaţii, este să fi conştient de ceea ce simţi
şi să-ti poţi controla emoţiile.Trebuie să ştii să faci diferenţa dintre sentimente şi
resentimente, să-ţi controlezi frustrările, şi să-ţi stăpâneşti mânia.
Fară să faci asta, nu vei putea avea sentimente pozitive fată de tine insuti, nu te vei putea
respecta, şi într-un final nu numai că nu te vei putea autoeduca şi autocunoşte, dar poţi
să ajungi chiar sa te îndobitoceşti singur.
Totuşi, în viaţa, pentru a-ţi îmbunataţii relaţiile cu ceilalţi trebuie să fii şi o persoană
drăgută, să ştii să te faci placut pentru că altfel vei fi respins la orice pas.Să nu inţelegi
acum că trebuie să fi fals.NU! Trebuie să fi doar mai bun , peste medie, şi ca să ajungi
asa, trebuie să fii:
– receptiv la informaţii
– înţelegator şi cooperant
– asertiv, deschis
– mai prietenos
– atent şi politicos
Nu te culca niciodată pe-o ureche şi ce este foarte important şi trebuie să reti, este să nu
tratezi pe nimeni de sus crezandu-te din start mai destept.
”Un student se duce la cantina facultaţii şi singurul loc liber era langă un profesor.
Neavând unde sa ia loc in alta parte , se aseaza acolo. Profesorul puţin indignat îi
spune studentului:
– „Porcul nu-i este prieten porumbelului.” Studentul se uita la profesor şi îi răspunde:
– „Bine, atunci eu am zburat”.
Enervat la culme , la examen , profesorul îi pune studentului cele mai grele întrebări ,
dar acesta răspunde la toate.
În cele din urmă , profesorul îl întreabă:
-„ Vezi pe drum un sac plin cu minte si unul cu bani. Pe care îl iei?”
-„ Pe cel cu bani” răspunde studentul.
-„ Eu l-aş lua pe cel cu minte”, spuse profesorul.
-Elevul: „Fiecare cu ce n-are… „
Profesorul , furios de-a dreptul, îi scrie pe lucrarea elevului : “BOU”.
Studentul îşi ia lucrarea , citeşte ce a scris profesorul merge la el şi îi spune:
– „Domnule profesor , v-aţi semnat , dar nu aţi trecut nota!!”
Concluzia :
Nu contează cine eşti.Întotdeauna se va gasi altul mai deştept ca tine.Asa că de ce să
rişti să fi pus în situaţii jenibile care vor demonstra ca esti prost?
Comportamentul este ceea ce te defineşte în societate şi de aceea el trebuie să fie
exemplar.
Atitudinea este ceea ce transmiţi altora şi aceasta determină prima impresie pe care şi-o
fac ceilalţi despre tine.Contează foarte mult atitudinea pentru că ea ţine de conduita
morală si la rândul ei, conduita morală este practic activarea conştiinţei în fapte şi
actiuni.
Totul depinde de educatie, de mediul în care ai crescut, de felul în care stii sa-ti cultivi
respectul de sine, dar cel mai mult depide de atentia si autoeducatia pe care ti le acorzi.
Exprima-ti punctul de vedere in orice situatie si nu îti nega niciodata felul tau de a fi,
oricât de diferit/a pari fata de ceilalti.Fiecare are dreptul sa actioneze asa cum gandeste
(cu urmarile si consecintele de rigoare evident).
Nu sta in umbra parintilor indiferent cine ar fi ei.Cauta sa iesi din cercul pe care ti-l
creaza ei voit sau nu.Fa ce simti si crezi tu ca e ma bine pentru tine, NU neaparat ce
trebuie,ci ce vrei si crezi ca te implineste.Creaza-ti propriul drum in viata ca sa nu ai mai
tarziu regrete ca ai fi putut ajunge sau face alceva si nu ai putut din cauza altora.
3. Exprima-ti maretia prin exigenta si originalitate
Actorul irlandez Peter O’toole zicea :
“Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar”
Cu totii avem puterea de a deveni ceea ce visam.Daca visezi ca esti extraordinar, atunci
intr-o buna zi, vei ajunge asa.Totul tine de cat de aprinsa este dorinta din tine.
Fii asa cum esti în toate relatiile pe care le ai cu ceilalti si nu încerca sa fi fals/a doar de
dragul de a fi pe placul lor.Indrazneste de fiecare data sa spui ce simti si ce vrei.
Cauta sa deti lucruri diferite de ale altora, si poti incepe prin a avea propriul stil de
imbracaminte de exemplu.Cumpara-ti haine care îti plac fara sa ti cont de tendinte sau
moda si decoreaza-ti casa in asa fel incat sa te simti in largul tau.
Nu tine cont de cum au altii aranjate locuintele lor pentru ca acasa nu este un loc
anume, acasa este locul unde te simti ca acasa, locul unde simti ca aparti.
4. Fixeaza-ti obiective!
Ca sa ajngi sa faci lucruri mari mai intai trebuie sa le faci pe cele mici.La inceput esti mic
si apoi invatand si crescand, devi mare.
Ca sa poti intelege macrouniversul, trebuie mai intai sa
cunosti microuniversul.adica daca vrei sa-i intelegi pe ceilalti, mai intai trebuie sa te
intelegi pe tine.Asa e mersul.Pentru asta este nevoie sa îti cunosti puterile si sa îti fixezi
obiective clare si reale care pot firealizabile.Odata cu trecerea timpului, mareste-le
dificultatea, apoi analizeaza-ti greselile si învata ce schimbari sa faci pentru a trece la
urmatorul obiectiv.
“Orice vis poate fi transpus in viata de catre cei care sunt destul de puternici pentru a
crede in el.”
Alphonse Karr
Autosugestia influenteaza foarte mult încrederea în sine. Enunturi spuse in mintea ta,
gen : „Voi reusi orice imi propun!”sau „Voi trece cu bine peste orice problema!”, au un
efect miraculos si te vor ajuta sa înfrunti situatiile neprevazute.Cand vine vorba de
incredere, nimic nu este mai important decat sa crezi în puterea proprie de a trece peste
tot si de a rezolva orice.Incearca treptat sa fii mai deschis si mai receptiv la informatiile
noi si elimina din mintea ta gandurile rele ca sa faci loc pentru cele bune, pentru ca orice
este frumos si bun din ganduri pozitive este facut, nu din ganduri negative.
”Pastreaza-ti gandurile pozitive, pentru ca aceste ganduri vor devenii cuvinte.
Pastreaza-ti vorbele pozitive, pentru ca aceste vorbe se pot transforma in actiuni.
Pastreaza-ti actiunile pozitive, pentrru ca aceste actiuni pot deveni obiceiuri.
Pastreaza-ti obiceiurile pozitive, pentru ca acestea pot deveni modul tau de a trai.
Pastreaza-ti modul de viata pozitiv, pentru ca acest mod de viata poate deveni
destinul tau.”
Mahatma Gandhi
In felul acesta vei invata sa treci peste loviturile si greutatile de azi, dar vei putea sa te si
pregatesti pentru cele ce vor urma (si sigur vor urma).
Autocunoașterea sau Conștientizarea Sinelui este Calea spre Adevărul despre Viață.
Viața ne arată multe exemple de adulți sau vârstnici care deși au în folosință corpuri
marure fizic au un emoțional neadaptat la circumstanțele reale ale vieții, care
reacționează ca niste copii de gradiniță - și nu ca inocență ci ca lipsă a înțelegerii
situațiilor prin care trec, a nevoii de a schimba lumea care este defectă din punctul lor
de vedere în timp ce la ei nu ar schimba nimic - mai ales nu ochii privitorului.
De fapt lumea nu are nimic defect, noi am fost dresați să credem ca pentru a fi acceptați
este nevoie de doi indivizi, ca li cum am nevoie de aprobarea altuia care să spună
despre mine ca sunt valabilă. Dacă sunt în starea de observator detașat înțeleg imediat
că de fapt nu este nimic în neregulă nici cu lume nici cu Sinele meu, în neregulă sunt
lentilele prin care privesc lumea și pe mine.
Dacă ne dorim sincer să ajungem să nu mai fim sclavii convenției sociale și ai celor
care înțeleg Legile după care se guvernează Natura Umană și Multiversul, este nevoie
de schimbarea obiceiurilor: de a crede că ceilalți au mai multă dreptate descriind ce
suntem și ce nu suntem noi, de a crede că alții ar putea fi mai buni - valabil într-o
societate de consum nu în realitate, unde toți Suntem Unu, Suntem Copiii desăvârșițiai
lui Dumnezeu (Fiți dar voi desăvârșiți precum și Tatăl vostru desăvârșit este), obișnuința
de a ne externaliza controlul spre diverse instituții sau persoane care ar trebui să știe ce
avem noi nevoie să avem, să știm, să putem, să iubim, să lucrăm, să cuprindem cu
atenția noastră...
Obiceiurile noastre devin caracterul apoi destinul nostru pentru că ele ne mențin atenția
dispersată, de fapt ne țin mentalul și emoționalul într-o lipsă de atenție, într-o inerție din
care ne este foarte dificil să ne desprindem, mai ales când ne lipsește bucuria de Viață,
când nu mai avem motivație să experimentăm nimic deoarece credem că deja am
pătruns în Viață și am trăit, cand nici nu avem o vagă idee despre Adevăr, că de fapt
am fost trăiți de tot cee ce credem că noi am trăit.
Menținerea atenției concentrate pe noi face ca egoul să fie pus sub lupă și multe
dintre comportamentele indezirabile pot fi eradicate dacă ne-am privi și i-am privi cu
demnitate, cu altruism, cu iubire și detașare pe ceilalți...
Autoeducatia
Autoeducatia
De-a lungul secolelor, dar mai ales in ultimele decenii, au fost elaborate numeroase lucrari care
abordeaza aceasta problema, din numeroase unghiuri de vedere: sociologic, pedagogic, filosofic,
psihologic, etc.
Dificultatea definirii acestui concept rezida si in corelarea foarte stransa care exista intre acesta
si alte concepte fundamentale ale pedagogiei: educatie, instruire, autoeducatie, educatie permanenta,
ca sa le enumeram doar pe cele mai semnificative in acest context, ele reflectand procesul foarte
complex de formare si evolutie spre autodeterminare a fiintei umane.
Din punct de vedere etimologic, termenul de autoeducatie isi are originea in: autos(gr.),
semnificand (prin)sine insusi, si educatio (lat.) cu intelesul crestere, formare, ridicare, etc.
Atunci cand educatia se infaptuieste autodeterminat, sub forma autoeducatiei, cei doi poli ai
actiunii educationale – subiectul si „obiectul” - se suprapun, iar obiectul educatiei se transforma in
subiect al propriei sale formari/deveniri. Subiectul actiunii educationale isi (auto)propune scopuri si
obiective, isi (auto)organizeaza activitatea de invatare, isi (auto)evalueaza performantele obtinute.
Autoeducatia inseamna autodeclansarea actiunii de invatare/educare, este o actiune a individului
asupra lui insusi, astfel incat autoeducatia dobandeste urmatoarele note definitorii: este constienta,
sistematica, planificata, orientata spre scop, profund motivata. (I. Nicola, 1996, p. 38)
Autoeducatia vizeaza toate dimensiunile dezvoltarii personalitatii. Daca este vorba despre
invatare de cunostinte, atunci ea imbraca forma autoinstruirii (autoinformarii), daca conduce la
transformari in sfera de personalitate, atunci vorbim despre autoformare (morala, estetica, fizica, etc).
Preocuparile pentru autoeducatie pot sa apara si mai tarziu, in anumite momente-cheie ale
vietii:
intrarea intr-un nou grup, colectiv de viata sau munca
Astfel de momente pot determina autoreflectii, comparatii intre nivelul actual al activitatii,
conduitei si al pregatirii, cu cel impus de noua situatie. Acest proces autoreflexiv se manifesta numai la
un anumit moment al evolutiei constiintei de sine, cand se poate constientiza si accepta decalajul dintre
ceea ce este si ceea ce trebuie sa fie.
Problema care se ridica atunci cand analizam autoeducatia este aceea a momentului in care fiinta
umana incepe sa aiba preocupari in acest sens. Care este varsta la care apare, se manifesta tendinta
si/sau dorinta de autoeducatie? La ce varsta individul devine capabil sa transpuna in practica, sa
realizeze cerintele autoeducatiei, sa ia in stapanire procesul autoeducatiei? Luand in considerare cele
doua aspecte mentionate, si anume, dorinta/intentia, pe de o parte, capacitatea de realizare a ei, pe
de alta parte, majoritatea specialistilor plaseaza momentul aparitiei si intensificarii preocuparilor
vizand autoeducatia la sfarsitul preadolescentei si inceputul adolescentei. (I. Nicola, A. Barna, I.
Comanescu, s.a.) Este momentul in care se produce saltul transformator in sfera de personalitate (in
plan intelectual, afectiv-motivational, atitudinal), a constiintei de sine, conditii psihologice
indispensabile pentru declansarea preocuparilor de autoeducatie. Este debutul a ceea ce I. Comanescu
(1998, p. 71) denumeste a fi „inraurire autopropulsata”. Acest impuls spre autodeterminare in plan
educational va conduce la redimensionarea conceptului de educatiei, la considerarea ei ca act creator
sau autocreator. Autorul pune in relatie autoeducatia cu educatia permanenta, considerand
autoeducatia mijloc de realizare a educatiei permanente.
In lucrarea „In puterea noastra autoeducatia”, A. Barna prezinta numeroase exemple care
demonstreaza modul in care se poate proiecta un program de autoeducatie. Astfel, este ilustrat
programul de formare a caracterului al savantului si omului politic american B. Franklin. Redam acest
program pentru valentele formative pe care le poate avea si acum, dupa atatia ani de la conceperea si
aplicarea lui: (dupa A. Barna,1989, p. 74)
„Mi-am facut o cartulie de 13 pagini, purtand fiecare in cap numele unei virtuti. Am liniat apoi
pagina cu cerneala rosie, stabilind sapte coloane, una pentru fiecare zi a saptamanii, punand in capul
fiecarei coloane litera initiala a fiecarei zile. Am tras apoi treisprezece linii transversale, la inceputul
carora am scris litera initiala a fiecareia din cele treisprezece virtuti. Pe aceasta linie si in coloana fiecarei
zile, faceam un mic semn (plus sau minus) cu cerneala, pentru a nota greselile pe care, dupa opinia mea,
recunosteam ca le facusem impotriva acelei virtuti. (Tabelul nr. 3)
M-am hotarat sa dau, in mod succesiv, fiecarei virtuti o saptamana de atentie serioasa. Astfel,
marea mea grija, in timpul primei saptamani a fost sa nu fac cea mai mica greseala impotriva cumpatarii,
lasand toate celelalte virtuti sa mearga dupa voie, dar insemnand in fiecare seara greselile zilei. Daca
dupa prima saptamana ma credeam destul de intarit in practica primei virtuti si destul de departe de
influenta defectului opus, incercam sa extind atentia asupra celei de a doua; procedand asa pana la
ultima, puteam sa fac o cursa completa in treisprezece saptamani si sa o reincep de patru ori pe an.”
CUMPATAREA
D L M M J V S
CUMPATAREA
Tacerea X x X
Randuiala Xx x x x X
Hotararea x x X
Economia x x
Silinta x
Sinceritatea
Dreptatea
Stapanirea de sine
Curatenia
Seninatatea
Castitatea
Umilinta
Tacerea – Sa nu spui decat ceea ce poate folosi altora sau tie insuti, sa te
feresti de conversatia usuratica.
Randuiala – Sa-ti asezi fiecare lucru la locul lui, sa-ti indeplinesti fiecare
treaba la timpul ei.
„Dupa cum un om care vrea sa-si curete gradina – spune in continuare Franklin - nu incearca sa
smulga toate ierburile stricatoare dintr-o data, ci incepe mai intai cu o portiune limitata, pentru a nu
trece la alta decat cand a terminat lucrul la prima, tot asa speram sa gust placerea imbucuratoare de
a vedea in paginile mele progresul pe care il faceam intr-o virtute prin micsorarea succesiva a
numarului de semne, pana ce in fine, dupa ce incepusem de mai multe ori, am avut fericirea sa gasesc
carnetul alb de tot, dupa un examen continuu de treisprezece saptamani.”(Franklin, B.,1976, dupa A.
Barna, 1989, pp. 74-76)
Valoarea practica a unui astfel de sistem de lucru, de autoeducatie este evidenta. Nu este nevoie
decat de…. hartie, cerneala rosie si… un inventar de calitati!
Autoeducatia inseamna si invatare continua, centrata pe autoorganizare, pe reglari venite din interior,
pe cresterea autonomiei, a responsabilitatii celui care se educa. Invatarea trebuie sa devina un prilej
de autocreatie permanenta, „invatarea trebuie sa incorporeze in sine mijloacele prin care se va putea
perpetua, ramanand de-a lungul anilor eficienta si benefica”. (G. Vaideanu, 1988, p. 154) A. Barna
(1989, p.26) subliniaza ca „astazi se acrediteaza tot mai mult ideea ca nu exista educatie fara
autoeducatie, ca educatia facuta prin altii nu mai poate fi conceputa in afara educatiei prin sine insusi,
ca menirea educatiei consta in a pregati fiinta umana pentru continuarea vietii prin eforturi proprii pe
tot parcursul vietii”. Astfel, autoeducatia devine una din caile prin care se realizeaza educatia
permanenta.
Despre subiectul de fata trebuie sa recunosc ca a trebuit sa lucrez pentru cineva. Desi este un
eseu, acesta are cateva parti interesante cu care sunt si eu de acord si care mi-au trezit atentia
asupra subiectului, chiar daca in prima parte nu am avut puterea sa ma concentrez pentru a il
intelege.
Documentul este cam stufos, cam vreo 10 pagini de document word, si initial am vrut sa il
impart in mai multe parti, dar cum el ar putea starni interes pentru studenti care fac module de
pedagogie, am ales sa nu ii chinui si sa il pun pe tot aici.
Autoeducaţia
Autoeducţia reprezintă o direcţie de evoluţie a activităţii de formare –dezvoltare a personalităţii
umane care implică transformarea obiectului educaţiei în subiect al educaţiei capabil de
autoevaluare şi autoproiectare pedagogică.
Definirea autoeducaţiei, la nivelul unui concept pedagogic fundamental, presupune înţelegerea
funcţiei şi structurii specifice activităţii de (auto)formare – (auto)dezvoltare a personalităţii
umane.
Funcţia principală a autoeducaţiei angajează transformarea obiectului educaţiei în subiect al
educaţiei în urma unui proces care implică valorificarea unui ansamblu de acţiuni educaţionale
proectate şi realizate permanent la un nivel calitativ superior, într-o perioadă de timp
determinată. Aceasta presupune:
- (auto)proiectarea – (auto)realizarea unei “educaţii pentru sine”;
- Autoformarea individualizată (care implică valorificarea deplină a propriei experienţe , fără
interferenţa altor/altei medieri);
- “Autoformarea metacognitivă” (care vizează capacitatea de “a învăţa să înveţi”/ educabilitate
cognitivă independentă de conţinutul învăţării );
- Autoformarea permanentă (care angajează capacitatea de asumare a sarcinilor centrate
asupra propriei formări, specifice fiecărei vârste şcolare şi prescolare).
Structura autoeducaţiei evidenţiază existenţa unor elemente comune, aproape identice, situate
la nivelul structurii acţiunii educaţionale. Diferenţa specifică provine din poziţia diferită a
“obiectului educaţiei”, care în cazul “autoeducaţiei ” devine “subiect” al propriei sale activităţi de
formare – dezvoltare a personalităţii, respectiv “subiect” al procesului de autoformare –
autodezvoltare a personalităţii.
Saltul calitativ este marcat la nivelul structurii acţiunii educaţionale prin conexiunea inversă
internă realizată, care probează capacitatea , dobândită de “obiectul educatiei”, de autoevaluare
a rezultatelor şi de autocunoaştere a resurselor propriei sale activităţi.
Prin interiorizarea deplină a acţiunii educaţionale eficiente aceasta capacitate poate evolua în
direcţia autoproiectării pedagocice a unor mesaje educaţionale orientate spre (auto) formare –
(auto)dezvoltare permanentă a obiectului educaţiei.Este momentul în care obiectul educaţiei
devine efectiv subiect al educaţiei.
Conţinutul autoeducaţiei reflectă raporturile dintre activitatea de formare – dezvoltare şi
activitatea autoformare-autodezvoltare a personalităţii umane, raporturi mediate calitativ prin
intermediul “educaţiei permanente”. Astfel, “a educa în perspectiva educaţiei permanente
înseamnă, în esenţa, a determina un autentic proces de autoeducaţie” (Toma, Steliana).
Raportul educaţie – autoeducaţie construieşte practic un nou echilibru între factorii externi şi
factorii interni ai activităţii de formare – dezvoltare a personalităţii, factori situaţi pe o linie de
evoluţie ascendentă. Astfel educaţia, aflată iniţial alături de mediu în ipostaza unui factor extern,
devine treptat – prin educaţie permanentă şi autoeducaţie – un factor intern stabil , care reflectă,
la nivel funcţional şi structural , capacitatea intrinsecă a personalităţii umane de
autoperfecţionare continuuă a activităţii sale individuale şi sociale.
Educaţia asigură, la acest nivel atingerea scopului pedagogic fundamental al organizaţiei
şcolare moderne şi post moderne: “a face din obiectul educaţiei subiectul propriei sale educaţii,
din omul care capată educaţie, omul care se educă el insuşi” (Faure, Edgard şi colaboratorii.
1974, p. 220).
Conţinutul autoeducaţiei poate fi analizat din perspectiva procesului de dezvoltare a
personalităţii în diferite etape ale vieţii (Barna, Anrdrei. 1995). În acest context , autoeducaţia, în
calitatea sa de “activitate desfaşurată în scopul perfecţionării propriei personalităţii”, are
simultan :
- un caracter subiectiv, reprezentând un produs al educaţiei superior proiectată, organizată,
coordonată, autoperfecţionată;
- un caracter autoreglator, reprezentând saltul funcţional de la conexiunea inversă externă
(subiect - obiect), la conexiunea inversă internă (subiect-subiect);
- un caracter corelativ, reprezentând legătura structurală existenţa între autoinstruire –
autoinstruire permanentă – autoeducaţie – autoeducaţie permanentă;
- un caracter procesual, reprezentând linia de continuitate dintre etapa auto-educaţiei potenţiale
şi etapa autoeducaţiei reale, posibilă după dobândirea “conştiinţei de sine, în jurul vârstei de 16
ani”.
Metodologia autoeducaţiei avansează “un model filosofic al educaţiei ” bazat pe reflecţie, dar şi
“un model economic” bazat pe folosirea cu maximă eficienţa a timpului educaţiei. Aceste
modele dezvoltă la nivelul sistemului educaţional (şcolar, extraşcolar, postşcolar) patru categorii
de metode de cultivare a autoeducaţiei:
- metode de autocontrol: autoobservaţie, autoanaliză, introspecţia;
- metode de autostimulare: autoconvingerea, autocomanda, autocritica, autosugestia,
comunicarea prin interacţiune, exemplul, jocul individual şi colectiv, autoexersarea;
- metode de autoconstrângere: autodezaprobarea, autocunoaşterea, autorenunţarea şi
autorespingerea;
- metode de stimulare a creativităţii: strategii creative de tip didactic, lectura – scrierea creativă,
asocierea de idei, planul rezumativ, autovaluarea, autoaprobarea şi autoavertismentul.
Reactualizarea unui “model psihologic” de abordare a educaţiei permite avansarea următoarei
taxonomi a strategiilor angajate în autoformarea – autodezvoltarea personalităţii umane:
- metode şi procedee de stimulare a proceselor intelectuale (integrare pedagogic la nivel de:
autoconvingere, autosugestie); metode şi procedee de stimulare a proceselor afective (integrate
pedagogic la nivel de autostimulare, autocondamnare, autodepăşire); metode şi procedee de
stimulare a proceselor volitive (integrare pedagogică la nivel de autointeriorizare,
autocomandaăm autoaprobare).
Problematica autoeducaţiei abordabilă în condiţiile societăţii contemporane, angajează noi
reconsiderări conceptuale şi metodologice :
- calrificarea raportului dintre “etero educaţie” (educaţia prin alţii) şi “autoeducaţie” (educaţia prin
sine) în termeni de interacţiune educaţie eficientă , bazată pe autocunoaştere şi autoevaluare,
egal premisa autoeducaţiei.
- Eliminarea polarităţilor exclusiviste (între “eteroeducaţie” şi “autoeducaţie”) sau absolutiste
(ruperea educaţiei de autoeducaţiei) sau din contră trasarea educaţiei doar ca autoeducaţie,
egal condiţia autoeducaţiei;
- Conştientizarea importanţei “idealului de viaţa” pentru declanşarea şi desfăşurarea corectă a
procesului de autoeducaţie.
Autoeducaţia ca împlinire culturală şi morală de sine a omului ca fiinţă liberă şi creatoare,
animată de adevăr, de luciditate şi curaj, de bine şi frumos, omul se află în faţa uneia dintre cele
mai răscolitoare necesităti spirituale: ”să aibă conştiinţa ca ii lipseşte ceva, pentru ca să caute a
depăşi starea de fapt” (Rosca, D.D.)
Civilizaţia secolului 21 a afectat natura umană , relaţia dintre oameni, echilibrul între creaţiile
materiale şi creaţiile spirituale, ceea ce înseamnă ca problematica autoeducaţiei ca împlinire de
sine nu poate fi privită în afara istoriei, ca realitatea concretă a omului, în afara istoricităţii
omului , ca trăsătura fundamentală a structurii lui, inclusiv în afara subiectivizării individului
văzuta din om. Spre exemplificare sunt alarmante pentru destinul omului, pentru sănătatea
mintală şi echilibrul său psihic :
- utilizarea greşită a ştiinţei şi tehnicii;
- poluarea neimaginabilă în proporţii şi care devorează mediul de existenţa al omenirii;
- subterfugiul drepturilor omului pentru pretenţii teritoriale şi tragediile pe care le generează etc.
Dimensiuni ale autoeducaţiei ca realizare de sine a omului
Într-un sens general acestea sunt dimensiunea individuală şi dimensiunea socială.
În dimensiunea ei individuală, realizarea de sine se prezintă ca acţiune de dezvoltare a
potenţialului creativ uman şi a acapacităţii omului pentru autodepăşire, pe seama unui scop de
viaţa care să fie simultan, binele individual şi binele colectiv. În această privinţă autoeducaţia
este în relaţie cu înţelegerea persoanei ca sistem al actualizării de sine în acitivtate, in
conformitate cu propria natură.
Potrivit lui Abraham Harold Maslow, această actualizare se prezintă în termeni uşor definiţi ca
trebuinţă “de a deveni tot mai mult şi mai mult ceea ce eşti, de a deveni orice eşti capabil să
devii” (Psychology, 1978 ).
În dimensiunea ei socială realizarea de sine a omului vizează integrarea în valorile unui sistem
social şi adaptarea la exigenţele comportamentale ce decurg din acestea.
Negarea consecventă a nerăbdării, a bruscheţii, repudierea exceselor absurdului agresiv este
semn de sănătate şi maturitate intelectuală care alimentează regăsirea şi împlinirea morală de
sine a omului, liniştea şi revărsarea în acţiune, străine fanatismului de orice fel şi criteriului unic
sau lipsei de criterii în viaţa. “Să ne lăsăm ispitiţi nu de ceea ce năzuim să fim – sublinia
Vulcănescu – ci de ceea ce suntem ”
Acestui “ceea ce suntem” îi atribuim câteva repere axiologice care deschid calea identificării
unor componente ale mecanismului realizării de sine a omului:
- un scop sau sens al vieţii, să fi tu însuţi, creindu-ţi un univers valoric;
- un plan al realizării şi recreeri de sine;
- un model de personalitate dintr-o multiplicare a acestora (nu se poate pleda pentru unul unic);
- o maniera statornica de realizare : nu prin conjunctural, ci prin munca şi competenţa.
Compononenţe ale procesului realizării de sine
Se poate vorbi de existenţa mai multor componenţe ale acestui proces: autoinvăţarea valorilor
culturii, legăturile cu semenii, autoperfecţionarea profesională, automodelarea motrică a
comportamentului etc.
Sunt componenţe intrinseci ale existenţei umane şi ale autoeducaţiei de înscriere a acesteia că
realizarea de sine în firescul dezvoltării personalităţii omului: să înveţi să traieşti creativ şi cu
inventivitate în armonia valorilor şi în solidaritatea acestora. Prin această linie de comportament
încercăm că oameni să ne afirmăm intelectual şi volitiv, prin a da în viaţă maximum din ceea ce
putem să oferim.
Componente ale realizării de sine
a) autoînvăţarea valorilor culturii
Trebuinţa de cultură se poate asocia în mediul şcolar şi în general cu rezultatele bune global la
învăţatura şi în profesiune, cu interesul elevilor pentru obiectele de învăţământ şi performanţele
în munca în profesie.
În mica măsura însă este cercetata componenţa morala a ănvăţarii ca acţiune pentru sine şi
pentru societate. Este o componenţa de o deosebită importanţa pentru că deţine o psiholiogie
morală orientată spre ceva, a cărei indicator principal, este calitatea conştiinţei de sine a celui
care învaţă. În acest sens realizarea sau neîmplinirea de sine în procesul învăţării este un
proces de valorificarea unor calităţi ale individualităţii (conştiinciozitate, aptitudini, talent etc) în
funcţie de nivelul său inegalitatea de receptare a sensului învăţării. Pentru sprijinirea unui astfel
de proces în locul nivelării sau egalizării capacitătilor de învăţare a elevilor este benefică
recurgerea la diferenţierea activităţii de învăţare (atât în ceea ce priveşte conţinuturile ei cât şi în
privinţa metodelor şi manierei de îndrumare şi realizare a învăţarii).
b) Legătura cu semenii.
Procesul construcţiei de sine nu este rupt de relaţia umană în general , de relaţia interpersonală
de influenţare intelectuală şi afectivă în special. În teoriile personalităţii relaţia interpersonală
este de natura psihologică şi socioculutrală, sursele ei fiind apropierea, asemenarea atracţia
fizică şi reciprocitatea exprimabile prin imitare sau modelare în sens de copiere a atitudinilor şi
valorilor comportamentelor altora prin obedienţa sau conformare la anumite valori şi norme
sociale.
Aceasta relaţie este inseparabilă de explicarea organizării comportamentului în sensul orientării
către un scop şi de variabilitatea în interiorul persoanei umane, în sensul stabilităţii
personalităţii, în funcţie de timp şi situaţiile particulare de viaţă. Omul este o fiinţă care nu
trăieşte singuratic decât în situaţii limită. Singurătatea este un mod deficitat de existenţa
umană.
Esenţa socială a autoeducaţiei
Ca forţe motrice a dezvoltării psihicului uman, autoeducaţia propulsează individul spre o etapă
superioară într-o interacţiune cu lumea înconjurătoare spre o nouă treaptă în procesul devenirii
sale. Autoeducându-se individul iși deschide noi posibilitati de actiune asupra lumii
înconjuratoare, precum și de autocunoaștere. Prin transformarea lumii sale interne (aptitudini,
idealuri, motivații, aspirații etc), ființa umană devine capabilă de a își modifica și amplifica
cerințele față de lumea externa, de a influența chiar și caracterul relațiilor sale cu lumea
înconjurătoare.
Preocupându-se de autoeducație, omul urmărește atât scopuri sociale cât și individuale, se
afirmă nu numai pentru el însuși ci și pentru societate. El folosește condițiile create de societate
pentru a se perfecționa și totodată devine astel mai util societății.
Sociologii susțin că omul este cu atât mai om cu cât este mai ancorat în viața socială, este mai
deschis spre colectivitate cu cât da și primește mai mult, cu cât este subiectul mai multor relații
sociale, cu cât asimilează sau își însusește prin educație și autoeducației mai mult din avuția
culturală a societății și cu cât dă în schimb societății din sine însuși.
Arta autoeducației nu se însusește de unul singur, viața în colectiv, relațiile interumane oferă
modele , emulație, prilejuri de autor reciproc, de control. Este și motivul pentru care medicii
recomandă în cazul curei de slăbire, a regimului alimentar etc, constituirea unor grupuri de
prieteni care se întrec în respectarea programului a regimului stabilit.
Influența reciprocă a prietenilor, a membrilor micogrupurilor și colectivului joacă un rol important.
Renumitul om de știință german Max Delbruk remarca pe bună dreptate: “s-a scris de atâtea de
ori și atât de mult despre prietenie, dar nu cred să se fi stabilit îndeajuns faptul că trăsături
intelectuale, morale, ori de voință ale prietenilor apropiați, oameni de care te simți legate prin mii
de fire, se înscriu în structura personalității tale.”
Tendința spre autoperfecționare este strâns legată de nivelul dezvoltării intelectuale și morale a
individului, de gradul de instruire și calificare profesională a acestuia și îndeosebi de caracterul
relațiilor sale cu mediul socio-cultural.
Subiecții care neagă influența colectivului asupra autoeducației, fie că fac parte din categoria
celor introvertiți, izolați social, fie sunt integrați în colective insuficient de bine organizate, fie în
sfârșit nu conștientizează influența exercitată asupra lor de colectiv, cum este cazul
preadolescenților.
Fără a minimaliza rolul unor factori ca : familia, personalități cultural-știițifice, colegi, prieteni etc,
se constată că influența cea mai profundă asupra formării tineretului se exercită prin zona cea
mai apropiată a mediului social care pentru elevi reprezintă colectivul clasei, pentru studenți
grupa/anul de studii, iar pentru angajați formația de lucru .
Influența mai pronunțată a colectivului de muncă se explică atât prin timpul mai îndelungat
petrecut în cadrul acestuia cât mai ales prin rolul formativ deosebit al muncii care are un
caracter social mai pronunțat decât activitatea de învățare.
Tinerii, și nu numai, pasionați cu adevărat de autoeducație, doritori să își extindă orizontul de
cunoștiințe reușesc să învingă influența nefastă a celor care nu manifestă nici un interes pentru
pregătirea culturală, pentru autoperfecționare în ansamblu, așa cum se va desprinde și din
exemplul de mai jos.
“În cadrul colectivului în care lucrez, discuțiile, foarte rar au ca obiect probleme de știință, arta,
literatura. Sunt cazuri în care, ca să poți vorbi cu o colegă sau un coleg despre o carte citită de
curând, trebuie să te ferești de anumiți colegi (zeflemiști), care pot adresa doar o remarcă
ironică. Aceasta atmosferă ma face să perseverez și mai mult în a mă cultiva pentru că îmi dau
seama de anacronismul unor asemenea concepții.”
Influența colectivului asupra preocupărilor autoformative vizează mai multe directii, atât din
punct de vedere al conținutului autoeducației (imbogațirea cunoștiințelor, formarea unor calități
și trăsături de voința și caracter, înlăturarea deprinderilor și obișnuințelor negative), cât și sub
aspectul importanței sociale a obiectivelor urmărite.
Colectivul are un rol deosebit în stimularea preocupărilor autoformative ale tinerilor și nu trebuie
uitat că procesul de autoeducatie ține de resorturile intime ale personalității, fiind o problemă
delicată. Orice intervenție lipsită de tact, de ințelegere și chiar de delicatețe poate aduce daune
cu greu reparabile acțiunii de autoformare a tinerilor.
Autoeducația între posibilitate și realitate