Universitatea “Dunărea de jos”

Facultatea de Educație Fizica și

Sport

Plagierea Academica

Masterand :
Creteanu Denisa Veronica
Plagiatul este un fenomen deloc străin zilelor noastre, datând încă din antichitate, urmându-și cursul
prin Renascentism ca mai apoi să fie observat și în perioada interbelică, iar în cele din urmă să ne
surprindă” ca un tsunami, mai puternic și mai des întâlnit, în prezent.
Dar ce înseamnă mai exact acest termen?

Conform DEX Online, PLAGIÁT1, plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară,
artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.:
-gi-at] – Din fr. plagiat.

Conform Dicţionarului de neologisme, a plagia înseamnă„a lua, a fura ideile, expresiile, invențiile cuiva și
a le prezentadrept creații proprii; a publica pe numele său fragmente dinlucrarea altuia; a comite un furt
literar”. Cuvântul a pătrunsîn limba română prin intermediul franţuzescului plagier.

Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduităîn cercetarea ştiinţifcă, dezvoltarea tehnologică şi
inovare defineşte plagiatul drept „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în
format electronic, a unor texte,expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode
ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest
lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.

Originea termenului se regăseşte în latinescul plagium, care în dreptul roman desemna răpirea unui
sclav sau aunui copil. Plagiatorul ( plagiarius) era un răpitor, un jefuitor, un tăinuitor de obiecte furate,
cel care ajuta persoanele urmărite de lege să se ascundă.Primul care a utilizat termenul de plagiat în
accepțiunea lui actuală a fost poetul latin Marțial, în secolul I d.H., ppentru a denumi gestul rivalului
Fidentius de a-i fi recitat operele în public ca şi cum ar fi fost ale sale.

Conotaţiile negative ale termenului arată că Marţial a considerat fapta lui Fidentiusfoarte gravă,
deoarece era de natură să-i afecteze,să-i răpească prestigiul autorial.

Reacţia lui Marţial este una dintre puţinele de acest gen care au fost înregistrate înainte de apariţia
tiparului. Cum mesajele nu erau fixate pe un suport, proprietatea asupra cuvintelor nu era un subiect
foarte discutat în cultura orală.

Resentimentele faţă de plagiat şi plagiatori au începutsa apară în cultura scribală, dar fără ca
multiplicarea textelor sau protecţia acestora ca produse ale intelectului să fie reglementate.
Reproducerea manuscrisă a textelor era văzută cel mai adesea ca un pretext pentru a face adăugiri,
pentru a îmbogăţi textul la fiecare copiere, ca un proces cu final deschis, al cărui scop nu era imitaţia
fidelă.

Concepte precum „auctorialitate” (authorship) şi „originalitate” nu apăruseră încă, deoarece formularea

într-un mod original a unor idei cunoscute era mai apreciată decât exprimarea unor idei originale.

Multă vreme, imitaţia, pastişa, compilaţia au fost metodele preferate de elaborare a operelor scrise,
fără ca scriitori şi gânditori precum Aristotel, Virgilius, Shakespeare,Montaigne şi mulţi alţii să fie acuzaţi
de plagiat.
După apariţia tiparului, simţul proprietăţii asupra ideilor şi a formei lor de exprimare a devenit din ce în
ce mai puternic.

Una dintre cauzele cele mai importante ale acestei schimbăria fost interesul comercial asociat producţiei
de carte. Astfel,încă din epoca timpurie a tiparului, un editor putea obține un decret regal sau
privilegium pentru a interzice tipărirea de către altcineva a unei cărţi pe care el o publicase primul.

Dincolo de definiţii: ce este plagiatul?

Aşa cum am subliniat mai devreme, utilizarea informaţiilor în mod etic şi legal este o competenţă care
trebuie dobândită, implică un efort de asimilare a unor percepția cunoştinţe şi practici specifice.

Plagiatul ia multe forme şi nu toate sunt evidente pentru percepţia comună. Mai mult, legislaţia care
face referire la plagiat, în mod direct sau indirect, poate fi ambiguă.De pildă, dacă în legislaţia americană
se consideră plagiat utilizarea repetată a mai mult de 8 cuvinte, fără precizarea sursei originale, legea
românească menţionează dreptul dea utiliza „scurte citate” (?) dintr-o sursă, „în scop de
analiză,comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică
întinderea citatului”.

Cu toate acestea, putem vorbi de o cutumă unanim acceptată în societatea contemporană cu privire la
respectarea proprietăţii intelectuale asupra operelor scrise, de nişte puncte de reper la care putem să ne
raportăm chiar atunci când legislaţia lasă loc unor interpretări nedorite. Dincolo de aspectul legal,
plagiatul este și o problemă de etică ştiinţifică,iar lumea academică şi-a dezvoltat propriile metodologii şi
instrumente care o ajută să lupte împotriva acestui fenomen.

În opinia noastră, un autor de literatură ştiinţifică, pentru a nu fi acuzat de plagiat, trebuie să

îndeplinească două condiții esențiale.

Înainte de toate, el are obligaţia de a delimita foarte precis propriile idei, interpretări şi formulări decele
care aparţin altor autori, ale căror opere le-a consultat în timpul procesului de documentare.

A doua condiţie este cea a originalităţii: lucrarea trebuie să reprezinte rezultatul uunubefort de sinteză şi
reflecţie inovatoare, nu doar formulări şi idei preluate din alte surse,chiar dacă acestea sunt citate
corect.

Iată o posibilă tipologie a plagiatului:

Plagiatul calificat (cvasitotal)

Autorul prezintă o lucrare(o carte, un articol etc.) elaborată de altcineva drept propria lui lucrare (l-am
numit plagiat cvasitotal deoarece, chiar şi în acest caz, apare un element care diferă față de
original:numele autorului...).

Plagiatul comis prin falsa parafrazare

Autorul modifică unele cuvinte dintr-o frază (de exemplu, înlocuindu-le cu sinonime), dar în rest o
copiază integral, fără a menţiona sursa din care a preluat-o.

Plagiatul comis prin nerespectarea obligaţiei de a cita

Autorul foloseşte ideile sau formulările altcuiva, fără a preciza cui aparţin şi de unde le-a preluat sau
utilizează citate din lucrările consultate, fără a le pune între ghilimele(de reţinut că sunt exceptate de la
regula citării cunoștințele comune, care ţin de cultura generală).

Plagiatul comis prin respectarea parţială a obligației de a cita

Autorul citează în mod adecvat sursele consultate,dar nu pentru toate ideile şi argumentele pe care le
preia din sursele respective: pe unele dintre ele doar le parafrazează,fără a le mai cita, şi în acest fel le
prezintă, incorect, drept rezultatul propriei sale analize.

Plagiatul comis prin citarea inexactă

Autorul furnizează informaţii incorecte sau incomplete cu privire la sursa consultată: de exemplu,
menţionează cine a elaborat-o, dar nu furnizează informaţii care să permită localizarea precisă a
pasajului folosit (nu precizează la ce pagină se găseşte, ceea ce face dificilă sau imposibilă identificarea
lui îninteriorul sursei) sau nu include referinţa imediat după citatul sau ideea pe care a preluat-o.

Plagiatul comis prin neîndeplinirea condiţiei de originalitate

Autorul copiază numeroase paragrafe sau idei din sursele consultate, astfel încât acestea alcătuiesc
majoritatea lucrării redactate.

Aici nu se mai ia în discuție citarea surselor consultate, deoarece ea este o condiţie necesară, dar nu
suficientă.

Întrebarea care apare, în această situaţie, este următoarea: care e contribuţia personală a autorului
lucrării? Se poate spune că a creat o operă originală? Acest tip de plagiat poate fi greu de descoperit,
deoarecese prezintă sub forma unei lucrări bine documentate.
De-a lungul timpului au fost demarate diverse studii pe tema plagierii, în țări precum China, Marea
Britanie, Australia și în America de Nord, în urma acestora constatându-se faptul că mai mult de 30%
dintre studenții universităților acestor țări, admit comiterea actului de plagiat fără să fie conștienți de
acest lucru, iar 20% dintre aceștia admit faptul că plagiază cantități semnificative de text (Enrich,
Howard, Mu și Bokosmaty, 2016).Enrich și colab. (2016), au realizat un studiu, comparând atitudinile
studenților australieni și chinezi asupra plagierii.

Participanții erau studenți aflați în programul de licență, dintre care australieni 131, preponderent femei
și chinezi 173, preponderent bărbați. Toți participanții australieni erau încadrați în specializarea
Educație, pe când cei chinezi erau încadrați atât în Educație cât și în Bussiness și Științe. Rezultatele
studiului au arătat trei mari divergențe între studenții australieni și cei chinezi. Prima ar consta în faptul
că 20% dintre studenții chinezi au considerat că plagierea lucrării unui alt student cu permisiune este
acceptabilă, în comparație cu doar 5% dintre studenții australieni care au fost de acord cu această
afirmație.

Cercetătorii consideră că aceste rezultate sunt datorate diferențelor cross - culturale, demonstrându-se
acest lucru și în alte studii anterioare. O a doua divergență, de asemenea cross - culturală, este dată de
comportamentul plagierii, mai exact, mai mult de o cincime dintre studenții chinezi au indicat faptul că
plagiatul poate fii justificat prin cantitatea mare de muncă pe care o au de făcut, comparativ cu doar 1%
dintre studenții australieni. Aceasta se poate datora diferențelor cross - culturale semnificative dintre
cantitatea mult mai mare de muncă pe care o au de făcut studenții chinezi față de studenții australieni.

Iar o a treia divergență, deși aflată în contrast cu atitudinile permisive asupra plagiatului ale studenților
chinezi, aceștia au considerat într-o proporție mai mare decât studenții australieni, că predarea unei
lucrări plagiate ar trebui pedepsită.Concluziile acestui studiu au constat în mare parte în atitudini
împotriva plagierii atât din partea studenților chinezi cât și din partea studenților australieni, dar o mică
parte dintre studenți au prezentat anumite percepții îngrijorătoare și neînțelegeri ale plagierii.

Recomandarea cercetătorilor a fost, și consider că este valabilă oriunde în lume, ca profesorii/educatorii

să nu se axeze chiar atât de mult pe conținutul pe care îl predau, cât pe instruirea, învățarea efectivă a
studenților cum să preia idei, gânduri, texte, de la alte persoane, într-o manieră care să conducă la
inspirație mai mult decât la copiere, reproducere a aceleiași idei.

Studenții ar trebui învățați cum să utilizeze ideile altora, ar trebui învățați abilități academice și ce
constituie mai exact plagierea.

De asemenea, în România și în țările est - europene, nivelul plagiaturii este foarte ridicat, comparativ cu
țările din vestul Europei. Peste 50% dintre tezele și lucrările redactate în România sunt plagiate. În
special în domeniul educației se pot găsi exemple multiple, de la elevi și studenți care își plagiază
proiectele, eseurile, rezumatele, comentariile,tezele de licență/dizertație/doctorat până și testele
(copiind unii de la alții), până la învățători și profesori de gimnaziu/liceu/universitari care își plagiază și
autoplagiază propriile teze și cărți scrise, propriile publicații științifice.Pentru a susține această idee, a
fost realizat un studiu la sfârșitul anului 2018 despre percepțiile studenților asupra politicii plagiatului în
învățământul superior, implicând o comparație între Marea Britanie, Cehia, Polonia și România.

Studiul a explorat relația dintre cultura națională și percepția studenților privind accesul la politica de
plagiat, adecvarea suportului și a detaliilor, asigurând coerența implementării la universitatea lor. S-a
găsit o diferență semnificativă între Marea Britanie și celelalte trei țări est - europene, privind
conștientizarea politicii plagiatului/a lipsei de onestitate academica, procedurilor conexe și
disponibilitatea acestora.

S-a constatat faptul că studenții din Marea Britanie au un nivel de conștientizare mult mai ridicat asupra
politicilor si procedurilor de plagiat (83-93%), pe lângă studenții din Polonia și România, unde nivelul lor
de conștientizare a acestor politici este mai mic de jumătate (47%).România a avut cel mai scăzut scor
național pentru individualism și s-a anticipat că acest lucru ar însemna că studenții s-ar baza mai mult pe
instituție pentru a le oferi sprijin. Constatările au confirmat această ipoteză, cea mai mare parte a
studenților din România (86%) spun că ar dori mai multă instruire pentru a evita plagiatul. Pe lângă
nivelurile mai scăzute ale individualismului,poate că nevoia de instruire mai mare a studenților din
România ar putea fi atribuită nivelurilor ridicate de corupție percepută în România și practicile zilnice
asociate care, fără pregătire și modelare a practicilor adecvate, pot continua să se perpetueze
( Glendinning și colab., 2013, 2018 citat în Mahmud și colab., 2018).

În concluzie, elevii și studenții din România, ar trebui să fie învățați cum să învețe, cum să se inspire, cum
să creeze conținut propriu/original și cum să utilizeze în mod adecvat ideile altor persoane. Consider că
ar trebui implementate cursuri obligatorii de abilități academice încă din liceu, nu doar la facultate,
pentru ca elevii să se poată familiariza cu un anumit format de gândire, de utilizare a resurselor
academice, chiar și pentru a-și putea forma o gândire critică.Este știut faptul că, referitor la cantitatea de
informație pe care o învață/stochează elevii români, suntem cu mult înaintea celor din occident, dar cu
riscul de a mă repeta, avem nevoie să îi învățăm pe copii cum să învețe, cum să înțeleagă informațiile pe
care le memorează, cum să gândească mai degrabă decât cât și cum să memoreze informațiile date, fără
a le înțelege. Iar părerea mea este că, dacă se va ajunge la performanța aceasta, nivelul plagiatului și
autoplagiatului în România și în multe alte țări va scădea semnificativ pe viitor.
Bibliografie

1 DEXOnline

2 COSTESCHI, Virginia Lucian Dan Teodorovicidespre „Matei Brunul“, un roman excepțional inspiratdin
destinul unui fost deținut : [online]. [Citat 19 februarie2013]. Disponibil pe Internet la adresa:
http://www.elefant.ro/bookmag/lucian-dan-teodorovici-interviu/.3.

3 Educational tips on plagiarism prevention: [online].[Citat 19 februarie 2013]. Disponibil pe Internet la

adresa:http://www.plagiarism.org/plag_article_educational_tips_ on_plagiarism_prevention.html.

4 Ehrich, J., Howard, S. J., Mu, C. & Bokosmaty, S. (2016). A comparison of Chinese and Australian
university students’ attitudes towards plagiarism. Studies in Higher Education, 41 (2),231-246.

5 Saadia Mahmud, Tracey Bretag, Tomas Foltýnek (2018). Students’ Perceptions of Plagiarism Policy in
Higher Education: a Comparison of the United Kingdom, Czechia, Poland and Romania.

6 Journal of Academic Ethics. https://doi.org/10.1007/s10805-018-9319-0