Cainele si catelul

de Grigore Alexandrescu
- fabula-

Tema.Fabula "Cainele si catelul" de Grigore Alexandrescu satirizeaza dorinta celor

care vor sa parvina prin orice mijioace, sa ajunga puternici prin ipocrizie, aroganta si
amenintari. Autorul pune in discutie prin intemnediul personajelor sale, intruchipate de
animale personificate, principiul egalitatii intre semeni.
Titlul subliniaza confruntarea in planul ideilor dintre cele doua personaje, cainele
si catelul. Ele se afla in antiteza si reprezinta niste tipuri umane generale, pe care le putem
intalni si astazi si totdeauna. Cainele este un simbol pentru omul nesincer, al carui tel
ascuns in spatele unor vorbe frumoase, dar ipocrite, este sa parvina, sa ajunga in randurile
celor puternici. Catelul intruchipeaza pe omul naiv, care da crezare cu usurinta cuvintelor
frumoase si promisiunilor nesincere.
Universul operei.Fabula incepe cu vorbele arogante ale dulaului Samson care isi
exprima indignarea fata de pretentia celor mai puternici, precum lupii, ca "pretuiesc ceva"
prin originea lor nobila. El considera ca acest aspect este o intamplare si apreciaza cu
falsa modestie: "si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place". In felul acesta, el critica
lipsa de modestie a celor mai puternici decat el.
In sprijinul afirmatiilor sale, aduce exemplul tarilor civilizate in care exista
egalitate. Cum societatea este in schimbare ("lumea se ciopleste"), asteapta ca progresul
sa se manifeste si in societatea noastra unde, din pacate, exista multa aroganta din partea
celor puternici: "Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste". Pentru a fi cat mai
convingator in ceea ce sustine, el aduce in discutie propriul sau exemplu. El afirma cu
tarie si cu falsa modestie ca ii face placere cand este considerat un om obisnuit si fiecare i
se adreseaza cat mai simplu: "fiestecine stie / C-o am de bucurie / Cand toata lighioana,
macar si cea mai proasta, / Caine sadea imi zice, iar nu Domnia voastra". In acest moment
intervine povestitorul care priveste scena din exterior, aducand cateva precizari legate de
timp si personaje: "Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare Samson, dulau de curte, ce
latra foarte tare". Prin cateva cuvinte, sunt portretizate sumar cele doua personaje
prezente: "un bou oarecare", fara identitate precizata, un animal puternic, dar tacut, care
nu intervine in discursul celuilalt. Samson este definit drept "dulau de curte", mai putin
puternic decat boul, dar mai zgomotos. El vrea sa atraga atentia asupra sa si asupra ideilor
pe care le sustine.

Scena este animata de interventia lui Samurache care, incurajat de cuvintele

promitatoare ale lui Samson, paraseste pozitia lui de "simplu privitor", intr-un elan de
fraternitate. El "S-apropie indata / Sa-si arate iubirea ce are pentru ei: / «Gandirea voastra,
zise, imi pare minunata, / si simtimentui vostru il cinstesc, fratii mei.»"
Incantat de ideile expuse de Samson, el isi arata admiratia fafa de mai puternicii
ograzii, tratandu-i de la egal la egal, ca pe niste frati. Afirmatia lui Samurache starneste
mania lui Samson, uimit de indrazneala bietului catel. Pe un ton jignitor, ii raspunde
amenintandu-l cu bataia: "Noi, fratii tai, potaie! / O sa-fi dam o bataie / Care s-o
pomenesti." El restabileste diferenta de rang si putere dintre ei, coplesindu-l pe
Samurache cu jigniri pentru lipsa de respect pe care le-o aratase: "Cunosti tu cine suntem,
1
si ti se cade tie, / Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?" incercarea sarmanului catel de
a se justifica este taiata cu autoritate si dispret, dulaul explicandu-i cu aroganta adevaratul
sens al cuvintelor sale: "Adevarat vorbeam / Ca nu iubesc mandria si ca uresc pe lei, / Ca
voi egalitate, dar nu pentru catei". Morala este simpla: dulaul dorea egalitate cu cei mai
puternici decat el, iar in fata celor slabi dorea sa mentina diferenta de pozitie sociala, ca o
certificare a puterii sale.

Moduli de expunere.Naratiunea este realizata prin succesiunea de secvente care

tin de intamplarea petrecuta, transpusa in lumea animalelor.
Dialogul ramane modul de expresie dominant si prindpalul mijioc de caracterizare
a personajelor. Modul in care acestea vorbesc, tonul si atitudinea lor reflecta in chip
expresiv felul in care gandesc si sentimentele lor. Replicile vii dinamizeaza naratiunea,
transpunand intamplarea intr-o mica sceneta, plina de viata si umor.
Descrierea este utilizata putin, in cateva notatii legate de caracterizarea
personajelor, surprinzand plastic gesturi si atitudini: Samson, "dulau de curte", "latra
foarte tare"; Samurache "sedea la o parte / Ca simplu privitor".
Personajele

Samson simbolizeaza dorinta de parvenire vadita in discursul nesincer prin care

cauta sa-i impresioneze pe ascultatorii sai. Minciuna il ajuta sa-si sustina ideile si pozitia
pe care o doreste egala cu a celor mari, cei de rang boieresc. Afisand o falsa modestie, el
cauta sa atraga multimea de partea sa, iar prin tonul sforaitor, bazat pe argumente de ordin
social-politic ("lumea se ciopleste", "In tari civilizate / Este egalitate"), el vrea sa-i
convinga pe cei simpli, care nu cunosc bine situatia si pot fi usor manevrati si pacaliti de
falsii politicieni. El sustine egalitatea intre semeni, ceea ce se dovedeste a fi, in final, o
minciuna.
Samurache este cel care cade prada primul ipocriziei si falsitatii lui Samson. Naiv
si increzator, el este atras de cuvintele promitatoare ale dulaului "care latra foarte tare".
Credulitatea sa va fi sanctionata cu asprime chiar de Samson, care ii precizeaza pe un ton
jignitor ("potaie", "lichea nerusinata") si plin de amenintari ("O sa-ti dam o bataie / Care
s-o pomenesti") care este adevaralul sens al cuvintelor sale: "Ca voi egalitate, dar nu
pentru catei". El ii arata astfel ca ii dispretuieste pe cei mai slabi decat el, pe care vrea sa-i
mentina in starea lor de supunere fafa de cei puternici. Cand Samurache isi arata
sentimentele de admiratie si fraternitate fata de puternicul Samson, este repede pus la
punct pentru indrazneala lui de acela care doreste egalitatea cu cei "de neam mare".
Samurache, al carui nume sugereaza un om slab si naiv, greseste numai in masura in care
crede promisiunile mincinoase ale lui Samson si nu asteapta sa vada faptele acestuia, care
sa-i probeze cuvintele.
Al treilea persona este "un bou oarecare", un personaj neutru, care nu intervine in
discutie. El este un simplu martor al intamplarii. Prin puterea fizica pe care o are, el este
considerat de Samson ca facand parte din randul celor puternici, fiind un parvenit recent.
El asculta cu nepasare cuvintele lui Samson si faptul ca nu participa la discutie poate
demonstra ca reprezinta clasa nobililor, dar nu prin nastere, asa cum sunt vechii boieri:
"lupii, ursii si leii", pe care Samson ii dispretuieste. Faptul ca el nu sare nici in apararea
lui Samurache poate confirma ca este, in mod tacit, de partea lui Samson.

2
 Prozodia
Versurile cu o masura inegala poarta amprenta dialogului, transpun sentimentele
pe care le traiesc personajele: falsa modestie transmisa prin versuri ample, sforaitoare si
accesul de manie si uimirea redate prin versuri scurte.

Dialogul nu este segmentat prin strofe, pentru a fi cat mai natural. Rima este in
general imperecheata, poetui nerespectand-o totusi in jocul firesc al replicilor. Versurile
care exprima cuvintele lui Samurache au rima incrucisata. parca pentru a fi in discordanta
cu spusele lui Samson. Intreaga prozodie devine un mijioc care se adauga in nuantarea
dialogului, in realizarea unei libertati de expresie. Ritmul fabulei este neregulat,
exprimand tonalitatea diferita a dialogului, a sentimentelor protagonistilor.
Aceasta poezie reprezinta o fabula, respectiv o creatie epica povestind o
intamplare prin intermediul unor personaje animaliere. Creatia satirizeaza ipocrizia si
parvenitismul, cu scopul de a le indrepta. Structura atesta existenta fabulei, poezia avand
doua parti: intamplarea si morala sau invatatura, existenta la sfarsit si separata de prima
parte printr-un spatiu. Aceasta creatie, bazata pe dialog, are caracterul unei mici scenete.
Alegoria reprezinta procedeui prin care ghicim ca oamenii se ascund in spatele mastilor
de animale pentru a critica idei si sentimente: falsitatea, minciuna, vorbele goale fara
acoperire in fapte, naivitatea etc. Personificarea ramane figura de stil centrala prin care se
realizeaza acest transfer dinspre lumea animalelor spre lumea oamenilor, cu toate
defectele care exista aid si pe care fabula ni le dezvaluie pentru a ne atrage atentia si a le
indrepta.

Realizarea artistica
Limba vorbita, cu accente populare ("dobitoace", "neam", "se ciopleste",
"fiestecine") sau neologice ("civilizate", "egalitate", "capritii", "nobil") subliniaza
alternanta de registre corespunzatoare oamenilor simpli sau celor puternici, boierilor.
Replicile personajelor, pline de naturalete, realizeaza un dialog viu, plin de umor, la care
concura constructiile exclamative ("Cat imi sunt de urate unele dobitoace, /[...] Care cred
despre sine ca pretuiesc ceva'"; "Noi, fratii tai, potaie!") sau interogative ("Noi, fratii
tai?", "Te-ntreb eu, ce ziceam?"). Formulele de adresare, depreciative, accentueaza
umorul: "potaie", "lichea nerusinata".
Figurile de stil utilizate in mod echilibrat confera si ele nota unui stil viu si natural
prin care animalele dobandesc insusiri umane, printre care si defecte pe care autorul le
critica. Samson este echivalentui omului ipocrit, Samurache reprezinta omul naiv, iar
boul arfi martorul nepasator.
Personificarea este figura de stil dominanta.
Epitetele evidentiaza sugestiv trasaturi ale personajelor sau ale actiunilor:
"Gandirea [...] imi pare minunata"; "capritii desarte"; "raspunse Samson plin de manie";
"lichea nerusinata", "caine sadea" etc.

3
 Comparatia accentueaza postura unor personaje: "sedea la o parte / Ca simplu
privitor".
Repetitiile scot in evidenta idei si sentimente cum ar fi egalitatea, fraternitatea:
"gandirea voastra... / si simtimentul vostru il cinstesc, fratii mei"; "Noi, fratii tai?", "Noi,
fratii tai, potaie!".
Enumeratiile accentueaza ipocrizia discursului: "unele dobitoace / Cum lupii,
ursii, leii si alte cateva"; "Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste".
Figurile de stil subliniaza si ele oralitatea stitului, naturaletea dialogului, care
sonfera fabulei caracteristicile unei scenete.
Ceea ce constituie esentialul acestei fabule a lui Grigore Alexandrescu este, in opinia
criticilor: "dubla atitudine si alternare de limbaje a lui Samson, "dulau de curte ce latra
foarte tare". Din atitudinile deosebite - amical deferenta fata de bou si aspra fata de catel -
din confruntarea frazelor sonore si insirate cu usurinta cu cele cateva vorbe repezite cu
care e pus la locul lui catelul, se deseneaza tipul. [...]

Dupa exemplul lui La Fontaine, Alexandrescu transforma fabulele in mici scenete,

nu numai intensificand dialogul, ci urmarind pas cu pas actiunea personajelor si
reprezentandu-le gesturile si mimica."