Baroc in Transilvania

 
Biserica Piariștilor, cunoscută inițial ca Biserica Iezuiților din Cluj, respectiv ca Biserica
Universității, situată pe strada Universității nr. 5, cu hramul Sfânta Treime, este prima
biserică catolică edificată în Transilvania după Reforma Protestantă, totodată primul
edificiu ecleziastic în stil baroc din provincie. Reprezintă unul dintre cele mai importante
simboluri clujene, prototip pentru numeroase alte biserici din Transilvania. Lăcașul de
cult prezintă un contrast puternic între o arhitectură monumentală și sobră în exterior, și
un interior foarte bine ornamentat, aproape exuberant, o bijuterie a stilului baroc.
Biserica este dispusă pe axa est-vest. Fațada principală (la vest) este deschisă înspre
strada Universității și este încadrată lateral cu două turnuri masive, cu ceas, cu o înălțime
de 45 de metri fiecare. Turnurile sunt articulate vertical cu câte două perechi de pilaștri
monumentali treptați, între care se află partea centrală, cea mai importantă din punct de
vedere compozițional, delimitată de o cornișă puternică. Pilaștrii au capiteluri ionice,
interpretate în manieră specific barocă. Cele două turnuri sunt unite printr-un fronton
triunghiular străpuns de o fereastră elipsoidală și introdus prin două volute.[5]

Cu un registru mai jos, fațada este prevăzută cu o altă cornișă, la fel de proeminentă, care
se sprijină pe alte două perechi de capiteluri ionice ale pilaștrilor monumentali.

O funcție lexicală caracteristică este dată de frontoanele situate deasupra celor trei
ferestre verticale din partea centrală a fațadei: cele laterale sunt triunghiulare și se
situează simetric în raport cu frontonul ferestrei centrale, care este în segment de arc
terminat în câte două volute suprapuse. Sub fereastra centrală se arcuiește cu grație înspre
exterior un mic balcon cu baluștri. Sub acest balcon se află frontolul despicat de deasupra
intrării principale.
Interiorul bisericii este în contrast cu simplitatea exteriorului, fiind decorat extrem de
bogat. Clădirea are o singură navă, cu o lungime de 45 de metri și lățime de 24 de metri.
La stânga și dreapta navei sunt trei capele, fiecare cu altar și decorate cu mai multe
tablouri.

Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Târgu Mureș este un lăcaș de cult romano-
catolic construit la începutul secolului al XVIII-lea de către iezuiți în centrul orașului
Târgu Mureș, în stilul baroc austriac.
Biserica este tipic barocă, cu două turnuri pe fațadă, turnuri care încadrează un fronton în
acoladă îmbogățit cu două volute. Coronamentele turnurilor sunt în formă de bulb de
ceapă. Turnurile sunt marcate fiecare cu câte doi pilaștri adosați, în rezalit, având fiecare
o cornișă puternică, în retrageri succesive. Acești pilaștri adosați îndeplinesc rolul
ornamental al unor platbande care accentuează verticalitatea fațadei. Coronamentele
turnurilor în formă de bulb de ceapă dau contrastul cu fațada masivă, efectul fiind acela
de îmbinare între static și dinamic, între calm și mișcare, între sobrietate și eleganță.
Biserica cu Lună, cunoscută și sub denumirea Catedrala Adormirea Maicii Domnului,
este o biserică creștin-ortodoxă aflată în Oradea, construită între anii 1784-1790. A fost
denumită astfel datorită unui mecanism unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care are
menirea de a pune în mișcare o sferă cu diametrul de 3 m, de forma lunii, vopsită
jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea de rotație
a Lunii în jurul Pământului și arată, prin rotirea sa, toate fazele Lunii.

Construit între 1774 și 1785 pe laturile unei curți rectangulare de către contele
Gheorghe (György) Banffy, este considerat a fi cea mai reprezentativă clădire în stilul
baroc din Transilvania. Frontispiciul rococo are blazonul familiei Banffy și statui ale unor
personaje din mitologia romană: Marte, Apollo, Diana, Perseu, Minerva și Hercule.
Palatul Bánffy este un important edificiu baroc din Clujul secolului XVIII (Piața Unirii
nr.30), operă a arhitectului german Johann Eberhard Blaumann.

Palatul Brukenthal este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din
România, construirea clădirii petrecându-se în etape, între anii 1778 –1788. Edificiul a
fost ridicat pentru a servi drept reşedinţă oficială a baronului şi sediu al colecţiilor sale.
Faţada principală a palatului, ieşită mai în faţă în comparaţie cu frontul celorlalte clădiri
din piaţă, este o realizare târzie, într-un stil Baroc auster. Elementul central al faţadei este
ancadramentul de piatră al portalului, susţinut de coloane deasupra cărora se ridică
antablamentul.
Ancadramentul este decorat cu elemente de plastică precum blazonul aurit al lui Samuel
von Brukenthal şi alte elemente decorative baroc: urne, rozete şi festoane.
Portalul principal se deschide spre pasajul de trecere (compartimentat în trei travee) prin
care se poate accede în curtea palatului.
Palatul construit de către Samuel von Brukenthal are un plan dreptunghiular, închizând
între laturile sale o curte interioară.
Un al doilea portal se află în fundalul primei curţi. Deşi are un concept similar cu cel al
primului portal, este susţinut de atlaţi iar nu de coloane.
Prin acest portal se face trecerea în curtea a doua, unde iniţial se aflau grajdul şi alte
anexe gospodăreşti.

Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, cunoscut și ca Palatul Baroc din

Oradea, este unul din cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul
României. Astăzi, Palatul Baroc găzduiește Muzeul Țării Crișurilor. Pe fațada principală
se detașează rezalitul central, decorat simetric cu pilaștri terminați în capiteluri ionice,
ghirlande și falduri, toate acestea punând în valoare, cu o distincție unică, porțile de acces
spre interior și ferestrele de la etajul I, rezalit terminat în partea superioară într-un fronton
triunghiular.

Interioarele palatului impresionează prin rigoarea organizării spațiale și sobrietatea

decorativă, caracteristici ce se regăsesc prezente în holul central și la nivelul etajului de
referință din configurația clădirii, spre care se accede printr-o scară monumentala. n ceea
ce privește restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizează prin soluții
decorative și de ambientare interioară în maniera barocului austriac: pilaștri terminați în
capiteluri corintice, stucaturi de o diversitate a formelor ornamentale remarcabilă, sobe de
faianță glazurată ce se disting prin proporții și rezolvari estetice aparte, șemineuri placate
cu marmură colorată.

Organizarea în plan și din punct de vedere decorativ al parterului și etajului II stă sub
semnul simplității și funcționalității. Palatul este un model de referință pentru barocul
european.

Stilul Brancovenesc
Palatul Brancovenesc se afla la Potlogi, jud. Dambovita si a fost construit de Constantin
Brancoveanu in 1698, pe locul unei curti boieresti. 004
Fatada orientata spre un elesteu are o dubla loggie. Pe fatada opusa, spre curte,
compozitia este dominata de foisorul cu scara exterioara, asemeni celui de la Mogosoaia.
Decoratia palatului cuprindea motive florale de inspiratie persana. In varianta de la
Potlogi, ele sunt realizate in stuc. 006
Principala caracteristica a acestui stil folosit la construirea Palatului de la Potlogi, este
tratarea peisagistica elaborata ce cuprinde gradini si zone cu apa, centrate pe un palat a
carui simetrie interioara este incadrata de peisajul inconjurator. 005

Palatul Mogosoaia a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil
arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinație de elemente
venețiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior și la un alt palat al domnitorului,
construit de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702,
conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcției nu este
cunoscută, dar se știe că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.007
Principala clădire a complexului de la Mogoșoaia este Palatul construit de Constantin
Brâncoveanu, având apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct
din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe fațadă. Parterul palatului
conține camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivniță cu un tavan format din patru
domuri. Fațada dinspre lac este și ea una aparte cu o logie de inspirație venețiană, cu trei
arcade. 008 – 009
Biserica „Sfântul Gheorghe” se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul porții.
Ctitorită de Constantin Brâncoveanu și terminată în 1688, cu puțin timp înainte ca ctitorul
ei să devină domnitor, ea adăpostește mormântul lui George-Valentin Bibescu, precum și
tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu și pe cei patru fii ai săi. 010

Din aceeasi ambianta a palatelor se cuvine mentionat vechiul palat mitropolitan

din Bucuresti, (1654-1708).

Fondatorul Mănăstirii Sinaia este Spătarul Mihail Cantacuzino împreună cu mama sa,
Elena și cu sora sa Stanca. 012 013 Deteriorată de mai multe ori, ea a fost parțial
reconstruită între anii 1893-1903 și renovată complet după planul arhitectului George
Mandrea. Acesta a realizat o sinteză a culturii arhitecturale religioase românești, o
biserică cu ziduri groase și contraforți puternici, caracteristice mănăstirilor din Moldova
pe care a grefat elementele specifice ale stilului brâncovenesc din Țara Românească. Un
brâu de ceramică smălțuită de culoare verde, format din trei linii răsucite din loc în loc,
înconjoară exteriorul bisericii.

Mănăstirea Horezu (1690-1702), unul din cele mai ambițioase proiecte ale epocii
brâncovenești. 014 Prin dimensiunile impozante și mai ales prin concepția unitară acest
proiect este revoluționar pentru artele vechi românești. Întregul complex este subordonat
principiilor de simetrie tipice renașterii italiene, denotate atât de organizarea volumelor
arhitectonice pe axa principală est-vest cât și de proporțiile echilibrate până în detaliu ale
arhitecturii. 015 Chiar în centrul incintei se înalță silueta zveltă a bisericii, care se
bazează planimetric și spațial pe modelul dat de Biserica episcopală a Curții de Argeș

Întreg ansamblul se remarcă prin conceptul unitar. El este structurat pe axa principală est-
vest, pe care sunt aliniate gradat patru lăcașe de cult, construite în etape diferite și de
ctitori diferiți.

Ansamblul monastic se compune din:

 Biserica propriu-zisă a mănăstirii, ctitorită de marele domnitor și cărturar

Constantin Brâncoveanu, aflată în centrul incintei cu hramul Sfinții Împărați
Constantin și mama sa Elena.
 Biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, la 1696.
 Schitul "Sfinților Apostoli", ctitorit de starețul mănăstirii Ioan Arhimandritul la
1698.
 Schitul Sfântului Ștefan, numit astfel după numele fiului cel mare al domnitorului,
ctitorit de acesta la 1703.

Incinta principală, pe plan dreptunghiular, este flancată la nord de corpul etajat al

chiliilor, cu fațada structurată în mod armonios de anfilada de arcade. La sud se află
reședința domnească, încununată de turnul clopotniță și având o impunătoare sală de sfat.
Pe latura de vest se află sala trapezei și, deasupra acesteia, paraclisul.

Construită între 1690 și 1693 pe un plan trilobat, biserica Sfinții Împărați Constantin și
mama sa Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș în
sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc,
cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii
târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri.
Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării
Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Drept constructori ai edificiului sunt
menționați Manea, "vătaf al zidarilor", Istrate lemnarul și Vucașin Caragea pietrarul. 017
Arhitectura modova

Manastirea neamt
Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activității
monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită
voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi
dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuță mai veche din lemn,
numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din
incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al
XV.-lea și are hramul Înălțarea Domnului.
Biserica ctitorită de Ștefan cel Mare este principalul monument istoric și de arhitectură
moldovenească din incinta mânăstirii.
monumentalitatea ansamblului au sporit prin introducerea în construcție a unor elemente
noi: pridvorul, situat în fața intrării și sala mormintelor, sau gropnița, amplasata între
pronaos și naos.

Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este boltit cu două calote sferice. Naosul, tot
dreptunghiular, de dimensiuni mari, are doua abside laterale, semicirculare în interior și
pentagonale în exterior, baza fiind formată din patru arce oblice sprijinite pe alte patru
arce mari. Turla se ridică în mijloc, iar nouă contraforturi masive susțin zidurile până la
nivelul bolților. Fațadele sunt frumos ornamentate în stil autohton moldovenesc, rezultat
din îmbinarea elementelor bizantine (ceramică smalțuită, cărămizi și discuri diferit
colorate, în verde, în galben, în brun) cu cele gotice (contraforturile și ancadramente de
uși și ferestre). Discurile smălțuite și nișele împodobesc și turla, de formă octogonală,
prevăzută cu patru ferestre. Pictura din absida principală, naos și sala mormintelor aparțin
ultimilor ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare, iar cea din pridvor și pronaos este din
timpul lui Petru Rareș.

Mânăstirea a suferit multe devastări și incendii distrugătoare, urmate de refaceri care au

distrus treptat zugrăveala inițială.

A doua biserică inclusă în complexul mănăstiresc este biserica Sfântul Gheorghe,

încorporată în zidul de incintă.

Manastirea putna
Mănăstirea se află la 33 km de orașul Rădăuți, în nordul Moldovei.
Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost
realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii,
manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.
Potrivit vechilor cronici moldovenești, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al
cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Incinta, turnul
de la intrare și fortificațiile au fost terminate în 1481. Potrivit vechilor cronici
moldovenești, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află
aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare și
fortificațiile au fost terminate în 1481.
Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile
arhitectonice inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi:
pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură
bizantine, gotice și renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale
pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în
pronaos are la partea superioară o pisanie care amintește de lucrările de reconstrucție ce
au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija. Din camera
mormintelor (gropnița) trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au
înlocuit, în secolul XVII, peretele desparțitor specific liniei arhitectonice ștefaniene. La
exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime,
motiv ce se regăsește și în ornamentația interioara.
Manastirea Moldovita
La 15 km. de satul Vama, înconjurată de munţii împăduriţi ai Bucovinei, se ridică
manastirea Moldovita cu hramul Buna Vestire.
Prima biserică de piatră a fost zidită sub domnia lui Alexandru cel Bun între 1402-1410,
cu un întreg ansamblu de construcţii, având hramul Buna Vestire.
Manastirea Moldovita a dăinuit până la sfârşitul sec.15, când s-a prăbuşit datorită unor
alunecări de teren. Ruine se mai pot vedea şi azi la 500m de actuala construcţie.
Voievodul Petru Rareş schimbă amplasamentul şi ridică noua biserică în 1532, tot cu
hramul Buna Vestire. Este împrejmuită cu ziduri şi turnuri de apărare, dându-i aspectul
de fortăreaţă
 plan triconc
 cu cinci încăperi despărţite de pereţi cu uşi pe mijloc
 sistem de boltire separată la fiecare încăpere
 chenarele ferestrelor şi uşilor sunt în arc frânt cu rozete în trifoi, de influenţă
gotică.
 zidul de incintă are metereze deasupra drumului de străjaşi.
 Turla: peste naos, înaltă, circulară in interior şi octogonală la exterior, aşezată pe
două baze în formă stelată

 Pardoseala din piatră rostuită

 La exterior biserica este ornată cu un rând de ocniţe şi firide alungite la abside,
acestea fiind încadrate de patru contraforţi până la bazele bolţilor.

 Acoperişul din sită de brad.

Dragomirna
Mănăstirea Dragomirna este un complex mănăstiresc fortificat din România, construit în
perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei din comuna omonimă (aflată în prezent
în județul Suceava) de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în
apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord de orașul Suceava. Biserica
mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh (sărbătorit în duminica de la 50 de zile
după Paști)
Biserica "Pogorârea Sf. Duh” este construită în formă de navă, fiind asemănătoare ca
plan, dimensiuni și împărțirea spațiului interior cu unele biserici construite în secolul al
XVI-lea. Totuși, ea se deosebește de acestea printr-o absidă poligonală în partea de vest.
[7]
Edificiul lăcașului de cult are o structură îngustă și alungită, înălțimea clădirii fiind
excesivă în raport cu lățimea sa. El se remarcă prin dimensiuni: lungime de 35 m, lățime
de aproximativ 9,5 m și înălțime de aproximativ 42 m.

Manastirea Sucevita
Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri,
cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, sec. XVI-XVII). Construit în
stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care
se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de
mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare,
cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați
prin arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență
"muntenești", ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se
mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe
baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) și groase (3
m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu
paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case
domnești și beciuri.
Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de
arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Pictura murală interioară și
exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și
Noul Testament.

Arhitectura in Tara Romaneasca

Primul monument reprezentativ este biserica domnească Sf. Nicolae din Curtea de Argeş
(terminată în 1352). 001
- aceasta face parte din vechea reşedinţă voievodală din secolul al XIII-lea
- Construcţia bisericii a început sub domnia lui Basarab I, ca să fie continuată
de Nicolae Alexandru (1352 - 1364) şi terminată o dată cu pictura murală,
păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vlaicu Vodă (1364 - 1377).
- Fata de tradiţiile constructive si de stadiul de dezvoltare a arhitecturii pe
teritoriul noului stat, meşterii locali cu greu ar fi putut concepe si realiza un
astfel de monument. De aceea, ctitorii au chemat la Argeş o echipa de mesteri
din ţinuturile de veche arta bizantina din preajma Constantinopolelui, cărora
le-au cerut sa zidească o biserica reprezentativa pentru noua situaţie
înfloritoare a Ţării Româneşti. Planul bisericii aparţine tipului cruce greacă
înscrisă, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit. 002
- În exteriorul bisericii se poate observa că aceasta este construită, după
modelul clasic bizantin, de tip “cruce greceasca înscrisă”, dreptunghiul in care
se încadrează conturul exterior având dimensiuni mari (14,5m/23,5m), cu o
înălţime de 23m. Impresia de mare simplitate este dată de alternarea rândurilor
de piatră de râu cu rânduri de cărămidă. 003
 - În interior caracteristica acestui plan determină apariţia unui turn lanternă, cu
cupolă, susţinută pe trompe (element constructi realizat din caramida sau
piatra in forma unui sfert de sfera sau a unei jumatati de con ) 004

Biserica mânăstirii Cozia A fost construită, conform legendei, în apropierea altei

mănăstiri construită de Negru Vodă. Este inaugurată la 18 mai 1388, conform hrisovului
voevodului Mircea cel Batrân, care este totodată și actul de atestare a localității
Călimănești, județul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află.

- Biserica este un monument în plan treflat, compus dintr-un naos foarte

spaţios, mult alungit, cu absidă centrală la răsărit şi două abside laterale.
Naosul este despărţit de pronaos printr-un zid gros de 1,4 m. Cozia nu este o
copie după vreo biserică sârbă, ci o variantă a monumentelor din această
şcoală (Kruşevăţ, Calenici, Veluce şi Rovaniţa). A fost executată de un
arhitect sârb chemat de Mircea Voievod în Ţara Românească. 005
- În interior, sistemul de boltire al turlei se realizează de asemenea prin
intermediul pandantivilor (porțiune triunghiulară a unei bolți sferice între
arcele mari care susțin o cupolă sau o turlă.) 008

Biserica mânăstirii Argeşului este situată în orașul Curtea de Argeș Biserica este
alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai
cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează
colțurile vestice ale pronaosului. 016 Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece
îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor
exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra
celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul - cu abside care îi
împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul
ansamblului se face prin bolți, rezultând un ansamblu arhitectonic cu proporţii zvelte. 017
Prin acest monument se stabileşte un nou tip de construcţie, cu pronaosul lărgit incluzând
o incintă interioară de coloane. Se adoptă acum o siluetă cu patru turle 016 şi o decoraţie
care, deşi inspirată după cea a bisericii mânăstirii Dealu, este cu mult mai fastuoasă.
Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri
paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care
se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor,
asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul
decorației acestui monument) se străvad, armonizate specific de meșterii băștinași, o
seamă de elemente de artă arabă și georgiană. 019 Acoperișul turlelor, bogat împodobit,
pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari
bijuterii lucind în soare. 018
Aceleasi influente georgiene sunt evidente si la decoratia baptisteriului.

Biserica mare a Curţii din Târgovişte. Ctitorie a lui Petre Cercel (1583-1585), Biserica
mare Domneasca a fost zidita in acelasi timp cu Casa Domneasca si alaturi de aceasta, in
anul 1584. Lacasul poarta hramul "Adormirea Maicii Domnului" si a fost realizat dupa
modelul bisericilor de tipul cruce greaca inscrisa. 023
Monumentul se distinge de lacasurile ridicate la sfarsitul secolului al XVI-lea prin
proportiile sale nemaintalnite pana atunci, dreptunghiul in care se inscrie conturul
exterior masurand 14 x 30 m. 022
Fatade sobre
Inovatie care se pastreaza este pridvorul deschis

Sec XVI in Transilvania

Arhitectura civila si Militara in Transilvania XVI

Castelul Huniazilor.

Ridicat în sec. XV de către Ioan de Hunedoara pe locul unei cetăţi mai vechi este unul din
principalele monumente de arhitectură gotică din România, a servit atît ca reşedinţă
regală cît şi ca punct strategic întărit. Pe parcursul timpului avînd mai mulţi stăpîni,
castelul suferă mai multe transformări, fiind adăugate turnuri şi încăperi. Castelul are 42
de încăperi, două terase, două poduri şi o suprafaţă de 7000 de metri pătraţi. În prezent
castelul este monument muzeu, primind zilnic vizitatori din toată lumea (intrarea
10RON), şi cîteodată serveşte ca platou de filmare pentru filmele istorice sau alte
evenimente.
Loggia Matia se afla la iesirea din Turnul nou de poarta, in partea stanga, fiind
considerata cea mai timpurie manifestare, in domeniul arhitecturii, a Renasterii. La
etajul loggiei se mai pastreaza unica pictura laica in fresca din Transilvania acelei
perioade, precum si Camera de Aur, spatiu de adaposteste expozitia "Obiecte din
colectiile Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara”. 001-002

Capela Laszo Alba Iulia 003-005

Pe latura de nord a catedralei din Alba Iulia, a fost construită capela Lazo, cel mai
reprezentativ edificiu transilvănean în stilul renaşterii..
Cea mai importanta constructie din epoca Renasterii timpurii din Transilvania este fara
indoiala capela "Lazo", aflata pe latura nordica a catedralei, in interiorul acesteia se afla o
bolta cu nervuri gotice tarzii, avand cheia de bolta decorata cu blazoanele unor
personalitati transilvanene.

PAlatul Episcopal din Alba Iulia 006

Palatul Episcopal: A făcut parte din acelaşi complex de clădiri cu Palatul Princiar, în
1715 fiind restituit Episcopiei Romano-Catolice. Aici funcţionează Arhiepiscopia
Romano-Catolică de Alba Iulia. Interesantă este faţada, cu o fereastră dispusă total
asimetric faţă de celelalte
007

Castelul Lázár (în maghiară Lázár-kastély), este un castel construit într-o combinație de
stiluri: romanic, gotic și renascentist în același timp, situat în comuna Lăzarea, județul
Harghita, România. Cetatea poartă numele familiei Lázár, care a construit-o.

Ștefan al IV-lea Lazar, jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin a fost cel care a
demolat conacul medieval aflat pe proprietate, construind o clădire mai amplă refolosind
unele segmente ale vechii clădiri. Cel mai vechi corp al clădirii actuale datează din 1532,
restul fiind adăugate între 1631-1632. Vărul principelui a dorit încă de la început o
reședință demnă de un principe care să exprime o influență a vieții politico-administrative
a Principatului și a reușit să ilustreze acest aspect prin detaliile construcției: scara
monumentală, bastioanele decorate cu inscripții și blazoane și cornișa pictată după stilul
renascentist.

Recent, construcția a fost cercetată de către arheologi și au fost descoperite în fundațiile

conacului două tracturi și un ax orientat est-vest. În ceea ce privește fațada sudică, aceasta
a fost ocupată de o logie lungă de 4,6 m cu arcade, iar pereții sălilor erau pictați cu
diferite figure zoomorfe și antropomorfe. Ferestrele castelului de la primul etaj au
timpane triunghiulare, iar pereții sunt decorați cu bosaje de colț și frize pictate.

008

Biserica Evanghelică, aflată în centrul orașului Bistrița, este un monument de arhitectură

reprezentativ pentru tranziția de la stilul gotic la cel al Renașterii în Transilvania.

Cu o înălțime de 75 m, se află pe locul al 5-lea între bisericile din România. Turnul ei

este însă cel mai înalt turn medieval din țară, deoarece singura biserică medievală dintre
cele patru care o întrec în înălțime - cea de la Cluj - are turnul din epoca modernă.

009

Castelul Bethlen (în maghiară Bethlen-kastély) din Criș a fost construit între sec XIV-
XVIII, în stilul Renașterii transilvănene, ca reședință nobiliară fortificată, de mică
amploare (cel mai frumos castel Renascentist din Ardeal). Are o incintă fortificată de
plan pătrat, cu bastioane circulare la colțuri și turn de intrare pătrat, structură tipică
arhitecturii militare medievale târzii, anterioară castelului de pe latura de sud. Reședința
are două nivele, un impozant turn circular (Turnul Arcașilor) și o logie cu deschideri
arcuite semicirculare, sprijinite pe coloane cilindrice scunde. După construirea castelului,
sistemul de fortificații a fost completat cu o semi-incintă cu bastioane pană.
012

Castelul Martinuzzi din Vintu de Jos este unul dintre cele mai frumoase monumente ale
Renasterii din Transilvania. El a fost construit sub forma de cetate, in a doua jumatate a
secolului al XVI-lea si era inconjurat cu santuri umplute cu apa pe timp de razboi, pentru
ca acesta sa fie mai greu de asediat. Castelul a fost ridicat pe fundatiile unei vechi
constructii. Pentru construirea acestuia, a fost angajat arhitectul Dominico de Bologna.

016 Cetatea Fagarasului

Construcția cetății a început în 1310,[1]pe locul unei mai vechi fortificații de pământ și
lemn din secolul al XII-lea. Scopul construirii cetății era eminamente strategic, mai precis
pentru apărarea sud-estului Transilvaniei de incursiunile tătarilor și otomanilor.

În 1526, devenit voievod al Transilvaniei, Ștefan Mailat, fiu al unui boier din regiune, a
intrat în posesia Făgărașului și a domeniilor din jur și a pornit lucrările de transformare a
cetății într-o adevărată cetate întărită. Zidurile de apărare au fost dublate în grosime
pornind din interior. Noi spații au fost amenajate în încăperi și săli boltite. În 1541,
otomanii conduși de Mustafa Pașa au atacat fortăreața.

În cursul secolului al XVII-lea, cu scurte întreruperi, Făgărașul a fost o adevărată capitală

a principatului Transilvania, cetatea devenind reședință a principilor Transilvaniei. Dieta
transilvăneană s-a reunit aici în 11 rânduri.[5]

În 1630 șanțul de apărare care înconjoară cetatea a fost lărgit și legat printr-un canal
secret de râul Olt. Un pod rabatabil a fost instalat la intrare. Mai târziu, pivnițele au fost
reamenajate în temnițe unde erau închiși șerbii care se revoltau.

După trecerea Transilvaniei în stăpânirea habsburgică, în 1696, Cetatea Făgărașului a fost

preluată de austrieci și a devenit cazarmă, începând din 1699, și închisoare militară

024
Jud Alba / Cetatea de Balta

Actualul castel datează de la sfârșitul sec. al XVI-lea – prima jumătate a sec. al XVII-lea.
Anul exact al începerii constructiei, la fel ca şi beneficiarul, sunt momentan
incerte. Construcția se încheie în jurul anului 1624, când domeniul îi aparține lui István
(Ștefan) Bethlen de Iktár, fratele principelui Transilvaniei, Gábor (Gabriel) Bethlen de
Iktár.

     Castelul are un plan tipic renascentist, constând într-un volum compact, rectangular,
fără curte interioară, cu 5 turnuri acoperite. Dintre ele, patru sunt circulare și amplasate la
colțuri, și prezintă la partea superioară guri de păcură. Al cincilea turn, alipit uneia din
fațadele secundare, are formă octogonală și adăpostește o scară secundară din lemn,
frumos conservată astăzi.

Castelul are subsol, parter și etaj. Camerele de la parter erau dependințe sau destinate
servitorilor, iar încăperile de la etaj erau destinate locuirii şi familiei nobiliare. Camerele
din subsol sunt acoperite cu bolte semicirculare din cărămidă, încăperile de la parter sunt
acoperite cu bolți cu penetrații, specific renascentiste, iar incăperile de la etaj sunt
acoperite cu bolți de cărămidă așezate între grinzi de metal, sistem de acoperire specific
secolului XIX, care a înlocuit, probabil, tavanele casetate din lemn sculptat, pictate de
Mathias Veress. Tot la interior se păstrează ancadramente de uși, realizate din piatră,
sculptate în manieră renascentistă.

026

Mures Castelul de la Iernut

Castelul actual, construit în prima forma în 1545, a fost modificat între 1650-1660 pentru
principele Gheorghe Rakoczi al II-lea, dupa planurile arhitectului venetian Agostino
Serena. Acesta, efectuând diferite lucrari, a introdus în constructia castelului elemente de
arhitectura în stilul Renasterii

Castelul este compus din doua corpuri de cladiri: castelul propriu-zis si cladirea portii.
Castelul propriu-zis nu era decât nucleul unui complex însemnat, fiind înconjurat cu
ziduri cu turnuri, depozite si grajduri, având de jur împrejur un sant larg, alimentat de apa
Muresului.

Cladirea se desfasoara în înaltime pe trei nivele, din care primul, în parte îngropat în
pamânt, este de fapt un subsol. Zidurile sunt construite din caramida arsa, dar la zidurile
subsolului se pot vedea si ziduri de piatra. Tavanele peste încaperile de la subsol si parter
sunt boltite din caramida. Etajul este în întregime tavanit, având tavane drepte, tencuite.

Elementul deosebit pe care îl aduce în compozitia planimetrica si în imaginea glo¬bala a

arhitecturii de castel aceasta cladire, este înlocuirea la etaj, de catre arhitectul venetian, a
unei aripi întregi –cea dinspre sud – cu o „loggia” deschisa atât catre exterior, cât si catre
curtea interioara.

Castelul a apartinut pe rând mai multor descendenti ai familiei Bethlen, pâna în 1885,
când Mark Bethlen l-a pierdut într-o noapte la carti.

Câstigatorul, contele Jeno Haller a trecut domeniul în proprietatea Bisericii Romano-

Catolice din Transilvania, de unde domeniul a fost transformat într-o ferma model si o
scoala agricola.
030

Casa Haller din Sibiu este cea mai importantă casă de locuit din piața principală din
Sibiu, construită în stil gotic și renascentist. Clădirea actuală păstrează multe elemente
din clădirea originală din sec. 15-16 cum ar fi portalul cu blazon, intrarea în arcade și
decorațiunile.

Casa a aparținut pe rând mai multor personalități locale. Î 1537 Michael Altemberger o
vinde lui Petrus Haller care a pastrat-o în familie timp de 354 de ani. Petrus Haller este
cel care a transformat clădirea gotică anterioară, dându-i aspectul actual renascentist.

032
Casa Hirscher Brasov

Casa Negustorilor, un valoros monument de arhitectura al orașului, a fost ridicată între

1541-1547 de Apolonia Hirscher, văduva cunoscutului jude al Brașovului, Lukas
Hirscher. De-a lungul vremii, clădirea a purtat denumiri diferite precum: Podul Bătușilor
sau Casa Hirscher. În perioada medievală aici era un loc de desfacere a mărfurilor
executate de diferite bresle, în special a cizmarilor și cojocarilor.

Clădirea ocupă primul loc între construcțiile civile ale Brașovului din secolul al XVI-lea,
având lungimea de 67,40 metri și fiind alcătuită din două pavilioane separate printr+o
curte interioară, unite la extremitățile frontale. Stâlpii de piatră, amintind stilul Renașterii,
arcadele de la parter și cele de la etaj, acoperișul abrupt acoperit cu țiglă roșie, coborât
până sub limita superioară a zidurilor, dau construcției un aspect, deși compact, foarte
masiv și bine întărit.