Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-Suport de curs 8-
Scoarța terestră – suport al reliefului
Pământul are o structură zonar-concentrică. Aceasta este datorată diferenței de densitate a materiei,
forței gravitaționale și mișcării de rotație a Pământului în jurul propriei axe. Materia mai grea s-a
concentrat în interior, iar materia mai ușoară la suprafață.
1. Învelișurile Pământului-scoarța terestră, mantaua, nucleul- sunt separate de suprafețele de
discontinuitate¹.
1.1. Litosfera² sau Scoarța terestră- partea externă a Pământului. Este cel mai subțire dintre cele trei
învelișuri, fiind solid. Grosimea este de aproximativ 100 km. În zonele continentale ea variază între 20-80
km., iar sub oceane este de 5-10 km.
Litosfera (”sfera de piatră”) nu este unitară, ea este fragmentată în mai multe bucăți numite ”plăci
litosferice” sau ”plăci tectonice” care se sprijină (”plutesc”) pe materia topită a astenosferei. Deplasarea
și fragmentarea lor este datorată curenților de convecție.
Scoarța terestră este alcătuită din pături de roci, diferența fiind dată de rocile predominante:
a.Pătura bazaltică (sau oceanică)→ se găsește sub continente (10-20 km. grosime) și mai puțin sub
oceane;
b.pătura granitică (sau continentală)→ se găsește mai ales în continente (15-40 km.) lipsind pe o bună
parte din fundul oceanelor;
c.pătura sedimentară (sau stratisfera)→ este formată din materialele provenite din distrugerea rocilor
preexistente de către agenții exogeni-agenții de eroziune- (ex.: râuri, vânt, ghețari, etc. ). Grosimea
variază între 0-20 km.
Densitatea medie a materiei în scoarța terestră este de 3 g/cm³.
Trecerea de la scoarța terestră la manta se face prin discontinuitatea Mohorovičič sau Moho.
Relieful = totalitatea asperităților / neregularităților suprafeței scoarței terestre grupate (funcție de caracteristici)
în tipuri sau forme de relief.
Tipurile de relief major se diferențiază prin următoarele elemente: altitudine, adâncimea fragmentării de către văi
și înclinarea pantelor.
1. Muntele
-formă de relief ce trece de 1 000 m
-râurile s-au adâncit cu cel puțin 500 m în raport cu culmile interfluviale
-dominante sunt suprafețele puternic înclinate (versanți)
-petrografie complexă
-dominantă este vegetația forestieră
-activitate agricolă dominantă- creșterea animalelor
Tipuri de munți
1.1.Lanțul
muntos
-ocupă suprafețe foarte extinse
-lungimi de sute de mii de km.
-lățimi de zeci și sute de km.
-înălțimi între 1 000—8 848 m.
Ex.: lanțul alpino-carpato-himalaian(Alpii, Carpații, Balcanii, Caucazul, Himalaya)
2. Podișul
-reprezintă o asociere de terenuri plate, cu înălțimi de peste 300 m ( Podișul Tibet—altitudinea medie
4 785 m)
-adâncimea fragmentării reliefului depășește 100 m
-înconjurat de văi adânci și versanți abrupți
Ex.: Podișul Dekkan, Podișul Arabiei, Podișul Dobrogei, Podișul Getic,etc.
3. Dealurile
-înălțimi de 300—1 000 m
-adâncimea feagmentării trece de 100 m
-versanții sunt dominanți (>80% din suprafață)
-interfluvii rotunjite, uneori aproape ascuțite
4. Câmpia
-suprafață întinsă, plană
-altitudini de 0—300 m
-fragmentare redusă
-văile au maluri, nu versanți
-utilizare preponderent agricolă
Tipuri de câmpii
4.1. Câmpii de acumulare (marină, lacustră, fluviatilă). Câmpiile clădite de râuri la poala muntelui prin depuneri de
aluviuni se numesc câmpii piemontane(Câmpia Padului, Câmpia Gangelui, Câmpia Ploieștiului, Câmpia Târgoviștei,
etc).
4.2. Câmpii de eroziune (peneplene)-Câmpia Olteniei
Exemple de mari câmpii:Câmpia Mississippi, Câmpia Mesopotamiei, Câmpia Română
Geografie fizică
-Suport de curs 11-
Alcătuirea și structura substratului reliefului
Materialele care alcătuiesc suprafața scoarței terestre(rocile) și modul lor de aranjare(structura), influențează
formele de relief.
Rocile= asociație sau agregate de minerale(monominerale sau pluriminerale), care prezintă caractere omogene
pe mari întinderi și care compun scoarța terestră solidă.
După modul de formare, rocile se clasifică în:
GRUPA GABBROULUI
Gabbroul- consolidat în adâncime
Bazaltul- consolidat la suprafață
ROCILE DE PRECIPITARE-formate mai ales în golfurile, lagunele și lacurile din regiunile aride: evaporitele(formate
pe sare), gipsul, travertinul, dolomitele
ROCILE REZIDUALE-formate prin alterarea rocilor preexistente și acumularea reziduului insolubil: bauxita, terra
rossa, solurile
3. Rocile metamorfice-rezultate în urma transformării rocilor sedimentare și a celor magmatice în condițiile unor
presiuni și temperaturi ridicate: marmura, gnaisele, cuarțitele, micașisturile
Prof.Stoian Nicolae
Geografie fizică
-Suport de curs 12-
Agenți și procese
Relieful major este supus acțiunii agenților externi- apele curgătoare, valurile, mareele, curenții oceanici, ghețarii,
vântul, organismele(plante, animale, om)- care creează(în funcție de agentul extern care a acționat) diferite tipuri
de relief: fluviatil, litoral, glaciar, eolian, antropic, etc.
Totalitatea mecanismelor și a modalităților prin care agenții exogeni (externi) modelează relieful se numesc
procese geomorfologice.
PROCESELE FIZICO-CHIMICE
1. Dezagragarea rocilor dure- are loc în deșerturile calde și reci, lipsite de vegetație.
Procesul care are loc în deșerturile calde este cel de dilatare/contractare a rocilor datorită diferențelor mari de
temperatură între zi și noapte.
În zonele reci, apa pătrunsă prin porii rocilor îngheață, își mărește volumul, conducând în final la desfacerea
rocilor în bucăți.
2. Descompunerea chimică și biochimică- are loc când apa încărcată cu diferiți compuși chimici, circulă prin roci.
Acest proces are loc și ca urmare a extragerii hranei din roci de către viețuitoare.
PROCESELE GRAVITAȚIONALE
1. Prăbușirile-sunt căderi bruște pe pante abrupte.
Tipuri: a.prăbușiri individuale/rostogoliri
b.prăbușiri cu caracter de masă
Procesul de cădere cât și formele de relief create poartă aceleași denumiri: prăbușiri, surpări, năruiri.
2. Alunecările de teren- sunt deplasări ale unor mase de roci pe suprafețe înclinate care sunt umectate¹ puternic.
Ele se produc acolo unde există argilă sau marne.
>Condițiile pregătitoare ale alunecării de teren: despăduriri, pășunat excesiv, cutremure, crăpături formate la
secetă, arături efectuate perpendicular pe curbele de nivel, tăierea unui drum în versant, etc.
>Cauze declanșatoare: cutremurele, topirea bruscă a zăpezilor, ploile îndelungate, explozii, etc.
>Elementele unei alunecări: râpa de desprindere, corpul alunecării, fruntea, pereții jgheabului de alunecare, patul
de alunecare.
Măsuri de prevenire a alunecărilor de teren: aratul în lungul curbelor de nivel, evitarea defrișărilor.
Sinonime: glimee, goarțe, borșituri.
3. Sufoziunea²- este un proces ce dă un aspect găunos în rocile afânate(loess, argile nisipoase, calcare, gips, sare).
Formele de relief create sunt: doline, pâlnii, hornuri, hrube. Prin îngemănarea dolinelor rezultă depresiuni mai
mari numite uvale/ polii (polje).
4. Solifluxiunea-este un proces de alunecare superficială, discontinuă și lentă pe versanți, ce ondulează ușor pătura
înierbată. Ea se produce din cauza procesului de îngheț-dezgheț.
.....................................................
¹umectat=umezit
²sufoziune=a săpa pe dedesubt
Geografie fizică
-Suport de curs 13-
Pluviodenudarea
Pluviodenudarea este un proces mecanic- de eroziune, transport și acumulare - ce are loc pe terenurile în pantă
dezgolite sau cu vegetație redusă, declanșat de apele provenite din ploile puternice. Acest proces se derulează pe
terenurile de pe care a fost înlăturată pătura vegetală de protecție a solului (prin suprapășunat, defrișări, etc.).
Rigola = șanț mic în formă de ” V ”, adânc de câțiva centimetri, realizat de apa de ploaie.
Ravenă = șanț de forma unei văi mici, cu aspect de ” V ” ascuțit, cu adâncimi de 0,5 – 5 m; acesta atinge roca din
substrat.
Ogaș = șanț alungit creat de apa de șiroire, adânc de 0,5 – 2 m și lungimi de zeci sau chiar sute de metri; acesta
este adâncit nu numai în sol, ci și în pătura de alterări, uneori până la roca mai dură.
Organism torențial = forma de relief modelată de un torent.
Torent = curs de apă scurt și efemer, vijelios, ce se formează pe pantele înclinate cu vegetație discontinuă, în
urma ploilor abundente sau a topirii zăpezii.
5. Măsuri preventive: menținerea vegetației forestiere pe pantele mari; pășunat rațional; arături în lungul curbelor
de nivel; terasări; construirea unor mici baraje pe profilul longitudinal care să reducă viteza de curgere a apei și
implicit eroziunea; împădurirea bazinului de recepție.
6. Dispariția torenților:
a.pe cale naturală- într-un timp foarte lung, când panta terenului pe care s-a instalat s-a redus, viteza de curgere a
apei este mică, eroziunea a încetat =˃ ”torentul s-a stins”, atingând ”profilul de echilibru”.
b.prin stingere artificială- baraje create de om pe profilul longitudinal al torentului.
Geografie fizică
-Suport de curs 14-
Relieful fluvial
Râurile și fluviile sunt cursuri permanente de apă,având izvorele în zona montană sau în zona deluroasă, curgând spre mare
sau ocean pe un ”drum” erodat permanent, creându-și văile. Odată cu apa, pe văi sunt transportate materialele erodate de pe
suprafața uscatului. Procesele geomorfologice executate de râuri și fluvii sunt cele de eroziune(liniară și laterală), transport și
acumulare.
Q = m³ / s
Tipuri de debite: maxim maximorum(Qmax max), maxim(Qmax), mediu(Qmed), minim(Qmin), minim minimorum(Qmin min).
Qmax max- cel mai mare debit înregistrat până în prezent
Qmin min- cel mai mic debit înregistrat vreodată
Qmax- debit înregistrat la inundații
Qmin- debit înregistrat la secetă
b. Albia majoră = acea porțiune de vale pe care se scurg apele râului/fluviului la debite mari (la inundații). La debite foarte
mari sau la viituri, o parte din apă se revarsă peste maluri și se scurge prin albia majoră. Aceasta mai este cunoscută și sub
denumirea de luncă.
c. Canalul de etiaj = acea porțiune de vale pe care se retrage râul la apele sale cele mai mici (la secetă). Canalul de etiaj se
dezvoltă pe linia talvegului.
d. Talvegul² = linia care unește cele mai joase puncte dintr-o albie.
e. Terase³ = trepte pardosite cu pietrișuri, situate deasupra luncii (porțiuni dintr-o fostă luncă, abandonată prin adâncirea
râului).
f. Versanți = suprafețe cu pante mari, uneori chiar abrupte, care pot urca până în cumpăna apelor⁴.
...........................................................
¹ Mal- fâșie de teren îngustă, care separă albia minoră de albia majoră; malurile sunt situate deoparte și alta a cursului de apă
² Talveg- linia celor mai mici adâncimi din cadrul unei văi
³ Terasă- porțiune dintr-o fostă luncă, abandonată prin adâncirea râului
⁴ Cumpăna apelor- linia care delimitează bazine hidrografice vecine și de la care apele de suprafață curg în direcții opuse
g. Interfluviu = porțiunea de pe cumpănă situată între două văi.
Tipuri de interfluvii:
» ascuțite / sub formă de creste, în regiunile montane
» rotunjite / sub formă de coline, în regiunile deluroase
» plate / foarte extise, sub formă de ”câmpuri”, în regiunile de câmpie
a. b. c.
Interfluvii: (după N.Stoian,2000)
a.- ascuțite / sub formă de creste, în regiunile montane
b.- rotunjite / sub formă de coline, în regiunile deluroase
c.- plate / foarte extise, sub formă de ”câmpuri”, în regiunile de câmpie
Râurile transportă (în scurgerea lor) materialele de pe suprafața uscatului- nisip, pietriș, bolovani – cu care ”roade” prin
frecare fundul albiei. Procesul poartă denumirea de eroziune în adâncime. Cu cât panta este mai mare, cu atât viteza de
curgere a apei este mai mare și procesul de eroziune este mai intens. Se realizează astfel turbioane care formează în albie
excavațiuni numite marmite de eroziune.
Acolo unde apar rupturi puternice de pantă a talvegului¹ unui râu, se formează cascade- căderi verticale, sau aproape verticale
de apă.
La baza cascadelor eroziunea este foarte mare, determinând abrupturile să se retragă spre amonte- procesul de eroziune
regresivă.
Când eroziunea asupra fundului văii se reduce aproape complet, în albie se acumulează aluviuni (viteza de curgere a apei fiind
mică), iar la creșterea debitului (la viituri) se produce eroziunea laterală (eroziunea asupra malurilor). Prin eroziune laterală,
râul se abate spre dreapta și stânga, curentul apei fiind dirijat spre malurile concave unde procesul de eroziune este intens,
acumularea fiind activă în malurile convexe.
Această abatere a râului spre stânga și dreapta sub formă de bucle poartă denumirea de meandrare. Prin eroziune laterală
meandrele migrează către aval, deoarece eroziunea cea mai puternică se realizează în a doua jumătate a malului concav.
Meandrele Senei în apropiere de Rouen (după De Martonne Emm., 1920)
Cu timpul, se creează un fund larg de vale, suprapus, în mare , pe albia majoră, supus periodic sau întâmplător
inundațiilor→lunca. În luncă, meandrele continuă să se formeze - meandre libere (simple sau compuse—˃ în cadrul buclelor
mari apar și bucle mai mici). Când un meandru se lărgește puternic el se poate gâtui, iar râul își îndreaptă cursul, vechiul curs
fiind părăsit. La început se instalează un lac arcuit numit belciug , iar la mijloc rămâne un martor numit popină sau grădiște.
Meandrele se pot păstra și când o regiune se înalță formând un deal sau podiș, devenind astfel meandre încătușate sau de
vale.
Tipurile de climă de pe Glob determină acțiunile (diferențiate) prin care agenții exogeni (externi) modelează relieful.
A. Relieful deșertic- este specific regiunilor aride (Sahara, Peninsula Arabia, Asia Centrală, Australia).
1.Agenții morfogenetici sunt: schimbările termice; apa din precipitații; vântul.
2. Procesele geomorfologice dominante sunt: -dezagregarea fizică;
-descompunerea chimică;
-deflația (eroziune și transport eolian);
-acumularea eoliană;
-eroziunea torențială.
3. Formele de relief sunt:
3.1. Hamade—> platouri (deșerturi) pietroase, a căror suprafețe nu au deasupra nici sol, nici dezagregări fine, acestea fiind
spulberate de vânt.
3.2. Erguri—> câmpuri de dune foarte întinse (sute sau mii de km²), formate prin acumularea unor mari cantități de nisip mobil.
3.3.Dune—> acumulări (valuri și movile) de nisip, asimetrice, construite de către vânt.
3.4. Barcane—> dune de nisip în formă de semilună, cu partea convexă expusă vânturilor dominante (alizee, musoni). Au
înălțimi de 20-40 m. Sunt tipice în Deșertul Sahara, în Deșertul Gobi (Gov), etc.
Spulberarea continuă a nisipului de către vânt poartă denumirea de deflație. Acțiune de eroziune a rocilor de
către grăunții de nisip spulberați de vânt, poartă denumirea de coraziune.
3.5. Ueduri—> văi (de obicei seci) modelate de cursurile nepermanente de apă (torenți) din Africa de N și Peninsula Arabia.
Torenții transportă în părțile mai joase cantități foarte mari de material erodat, formând pe marginea sau în
interiorul depresiunilor închise, câmpiile de împrăștiere.
3.5.Pedimente—> suprafețe de eroziune locale, ușor înclinate și dezvoltate pe roci masive, rezistente.
B. Relieful glaciar- este specific zonelor unde temperatura medie anuală este sub -2°C și unde zăpada cade în cantități
suficiente, formându-se astfel ghețarii.
Tipuri de relief glaciar:
1. Montan
1.1. Agenții morfogenetici sunt: gheața; zăpada; îngheț- dezghețul.
1.2.Procesele geomorfologice dominante:-eroziunea glaciară;
-procesele nivale;
-acumularea glaciară;
-dezagragarea.
1.3.Formele de relief sunt:
a.văile glaciare
b.circul glaciar—>excavațiune rotundă unde se adună gheață și care se delimitează de névé¹ printr-o crăpătură rotundă numită
rimaye.
c.limba glaciară—>prelungirea ghețarului pe vale până la linia de topire; limba glaciară prezintă multe crăpături numite
crevase.
d.morenele—>materialele erodate, transportate și depuse de ghețari
Din ghețarii de calotă se desprind la intervale neregulate de timp iceberguri (aisberguri). Prelungirea ghețarului în apa
oceanului (fără a se mai sprijinii pe continent) sub forma unei platoșe, cu grosimi de la câțiva m până la 200—1 000 m, poartă
denumirea de banchiză.
C. Relieful periglaciar- este specific zonelor reci și la contactul zonei climatice polare cu cea temperată.
1.Agenții morfogenetici sunt: îngheț-dezghețul, zăpada, vântul, înghețul în sol.
2. Procesele geomorfologice dominante sunt:-dezagragarea;
-procesele nivale;
-transportul eolian;
-solifluxiunea.
3. Formele de relief sunt:
a.grohotișurile—>sfărâmături colțuroase de roci dure
b.relieful rezidual
Geografie fizică
-Suport de curs 17-
Relieful litoral
Agenții morfogenetici ai reliefului litoral sunt mișcările apelor oceanice și marine reprezentate de
valuri, maree și curenți litorali.
Procesele geomorfologice dominante sunt: abraziunea marină și acumularea litorală.
Eroziunea marină exercitată de agenții morfogenetici se mai numește și abraziune.
Delta—> gura de vărsare a unui fluviu sau râu (în mare sau lac), unde aluviunile acumulate generează o înaintare a
uscatului în mare.
Condiții de formare:
a.cantități mari de aluviuni transportate de fluviu și depuse la gura de vărsare a acestuia în mare sau ocean;
b.viteză mică de curgere a apei;
c.diferența de salinitate dintre apele sărate ale mării sau oceanului și apele dulci ale fluviului;
d.acțiunea curenților marini la gura de vărsare a fluviului.
Estuar—> gura de vărsare sub formă de pâlnie, a unui curs de apă ce se varsă într-o zonă de țărm afectat de maree
puternică.
Liman—> lac format prin bararea gurii de vărsare a unei ape curgătoare cu un grind fluviatil (liman fluviatil), sau cordon
marin (liman marin).
Prof.Stoian Nicolae
Geografie fizică
-Suport de curs 18-
Relieful petrografic și structural
d.Reliefurile dezvoltate pe granite și șisturi cristaline—˃ pe aceste roci dure, masive, relieful este în funcție de
altitudinea regiunii și de climă. În zonele joase relieful este neted, șters, în masive mici. În zonele înalte sunt
caracteristice crestele semețe, vârfuri ascuțite.
B. Relieful structural
Agenții morfogenetici sunt:
*structura geologică
*gravitația
*schimbările termice
*apa de precipitații, de șiroire și din râuri
Procesele geomorfologice dominante:
*pluviodenudarea
*dezagregarea
*eroziunea torențială și fluvială
*prăbușirile și alunecările
Prof.Stoian Nicolae
Geografie fizică
-Suport de curs 19-
Relieful antropic
Haldă—> formă de relief rezultată din depozitarea sterilului sau minereului cu conținut sub minimum extractibil,
provenit din lucrările miniere, prepararea cărbunilor, minereurilor.
Acestea pot avea diferite aspecte: movilă, terasă, piramidă
1. Realizați o scurtă caracterizare (de cel mult o pagină) a relieful din orizontul apropiat (cel din zona în care locuiți),
precizând următoarele elemente: zona de domiciliu (oraș, comună, sat), altitudinea, alcătuirea și structura geologică,
tipuri și și forme de relief, agenții morfogenetici predominanți, procesele geomorfologice și modul de utilizare a
reliefului de societatea omenească.
2. Realizați o caracterizare a unui tip de relief, la alegere (diferit de cel de la subiectul 1), în cel mult ½ pagină, precizând:
a.denumirea tipului de relief;
b.agenții morfogenetici principali;
c.procesele geomorfologice predominante;
d.formele de relief;
e.exemple regionale unde se dezvoltă acest tip de relief.
Geografie fizică
-Suport de curs 20-
Atmosfera terestră
Atmosfera este învelișul gazos (de aer) al Terrei — este geosfera situată la exteriorul celorlalte, pe care le înconjoară sub
forma unui strat continuu. Atmosfera este indispensabilă vieții. Ea este menținută în jurul Pământului de forța
gravitației.
1. Limitele atmosferei
1.1. Limita superioară a atmosferei terestre este greu de stabilit, ea fiind stratul de tranziție către spațiul interplanetar.
Una din variantele acceptate este considerată a fi la înălțimea de 3 000 km.
1.2. Limita inferioară a atmosferei este considerată a fi suprafața planetei.
2. Masa totală a atmosferei reprezintă a milioana parte din masa Pământului.
3. Forma atmosferei este cea a unui elipsoid de rotație (participând cu Pământul la mișcările acestuia).
4. Compoziția atmosferei—> în componența aerului (uscat) sunt incluse 20 de gaze distincte:
4.1. Azot —> N₂ —> 78,09 % 4.11. Radon —> Rd
4.2. Oxigen —> O₂ —> 20,95 % 4.12. Iod —> I₂
4.3. Argon —> Ar —> 0,93 % 4.13. Metan —> CH₄
4.4. Bioxid de carbon —> CO₂ —> 0,03 % 4.14. Oxid de azot —> N₂O
4.5. Neon —> Ne 4.15. Apă oxigenată —> H₂O₂
4.6. Heliu —> He 4.16. Bioxid de sulf —> SO₂
4.7. Kripton —> Kr 4.17. Bioxid de azot —> NO₂
4.8. Hidrogen —> H 4.18. Oxid de carbon —> CO
4.9. Xenon —> Xe 4.19. Clorură de natriu —> NaCl
4.10. Ozon —> O₃ 4.20. Amoniac —> NH₃
Se observă că principalele patru gaze care compun aerul uscat (azotul, oxigenul, argonul și bioxidul de carbon)
reprezintă 99,997 % din volumul acestuia.
5. Structura atmosferei
În structura verticală a atmosferei au fost stabilite straturi concentrice, cu alcătuiri și proprietăți fizice diferite, al căror
nume se termină prin sufixul ”sferă”: Troposferă, Stratosferă, Mezosferă, Termosferă (Ionosferă), Exosferă.
Între straturile principale, au fost evidențiate substratele intermediare / de tranziție, al căror nume a fost obținut prin
adăugarea sufixului ”pauză” la numele stratului inferior: ex.: ”tropopauză”, ”stratopauză”, etc.
Troposfera: -stratul situat în apropierea suprafeței terestre, caracterizat printr-o continuă agitație¹
-concentrează peste 90 % din masa atmosferei
-bombată la ecuator (unde ajunge la 16-18 km înălțime), gros de 10-12 km în zonele temperate și mai
turtită la poli (unde are 6-8 km)
-în troposferă, temperatura aerului scade cu înălțimea, cu o valuare medie de 6,4°C la fiecare 1000 de m,
astfel că, la limita superioară a troposferei temperatura să fie în medie de — 60°C (la ecuator fiind mai
scăzută, —80°C, decât la latitudini medii, —55°C)
-este stratul cel mai poluat al atmosferei
-stratul în care are loc o mișcare neîncetată a maselor de aer pe verticală (mișcări convective: ascendente și
descendente) și pe orizontală (mișcări advective)
Stratosfera: -cuprinsă între tropopauză (12 km) și stratopauză (50 km)
-este mai rarefiată
-temperatura aerului crește de la baza stratului stratosferic (—60°C) la partea superioară a acestuia (—4°C)
-între 20 – 40 km este prezent stratul de ozon, gazul care protejează viața de pe Terra de radiațiile
ultraviolete absorbindu-le și reflectă radiațiile cosmice
D D
R A
15-20% T T T
20-30%
S U P R A F A Ț A T E R E S T R Ă
(după Gr.Posea, O.Mândruț, cu modificări)
Q = (S + D + A) — (R + T)
S = Radiația solară directă —˃ radiația primită în mod direct de la Soare, după ce aceasta a străbătut atmosfera;
D = Radiația difuză —˃ înlocuiește radiația directă când cerul este acoperit complet de nori;
A = Radiația atmosferei —˃ radiația emisă neîncetat și în toate direcțiile de către atmosferă și îndreptată către suprafața
terestră;
R = Radiația reflectată —˃ acea parte din radiația solară ajunsă la suprafața terestră, care este reflectată diferit de
aceasta;
T = Radiația terestră —˃ radiația emisă de suprafața terestră, ducând la scăderea temperaturii acesteia.
Albedo-ul (A) —˃ capacitatea de reflexie a diferitelor suprafețe, reprezentată de raportul dintre radiația reflectată și
radiația incidentă, raport exprimat în %.
R
A= x 100 (%)
Ri
Albedoul variază în funcție de caracteristicile suprafeței terestre:
Ex.: A – zăpadă —˃ 60 – 100 %
A – sol —˃ 8 – 20 %
A – nisip —˃ 25 – 45 %
A – vegetație —˃ 10 – 30 %
7.3. Factorii fizico-geografici influențează caracteristicile meteorologice și climatice pe spații întinse, determinând
formarea unei mari varietăți teritoriale a acestora.
a.Poziția geografică b.Localizarea unui teritoriu c.Oceanele d.Curenții oceanici
e.Masele continentale f.Altitudinea reliefului g.Ghețarii h.Vegetația
i.Lacurile și fluviile j.Dispunerea marilor unități de relief
Geografie fizică
-Suport de curs 21-
Atmosfera terestră - II
Atmosfera este învelișul gazos (de aer) al Terrei — este geosfera situată la exteriorul celorlalte, pe care le înconjoară sub
forma unui strat continuu. Atmosfera este indispensabilă vieții. Ea este menținută în jurul Pământului de forța
gravitației.
8. Principalele elemente și fenomene climatice ale Terrei
8.1. Temperatura aerului
a.Temperatura medie anuală: scade de la ecuator spre poli:
» 20° – 30°C în zona intertropicală
» 10° – 20°C în zona temperată
» 0° și – 20°C în zona rece (regiunile polare)
Temperatura medie anuală cea mai ridicată —> peste 28°C —> Sahara, vestul Peninsulei India, vestul Mexicului
Temperatura medie anuală cea mai scăzută:
○ Arctica —> – 15° – 20°C în zona de țărm —> Arhipelagul canadian, în jurul Polului Nord, nordul Siberiei
—> – 30°C în centrul Groenlandei
○ Antarctica —> – 15° – 20°C în zona de țărm
—> – 40° – 50°C în centrul continentului
Temperatura medie a lunii celei mai calde din an —> iulie
Temperatura medie a lunii celei mai reci din an —> ianuarie
Amplitudinea termică —> diferențele de temperatură dintre valorile maximă și minimă înregistrate
Ex.: □ amplitudinea anuală medie —> diferența între cea mai mare și cea mai mică medie lunară din cursul unui an
□ amplitudinea anuală absolută —> diferența între valoarea cea mai mare și cea mai mică din cursul unui an
□ amplitudinea diurnă —> diferența între cea mai ridicată și cea mai scăzută valoare din cursul unei zile
Temperatura aerului se modifică în cursul unei zile (amplitudinile diurne cele mai mari se înregistrează în Sahara) și
scade cu înălțimea (cu 6,4°C la 1000 m —> gradientul termic).
8.2. Precipitațiile atmosferice —> particulele de apă lichidă ori solidă care cad din nori atingând suprafața terestră.
(S.Ciulache, 1985).
Formarea acestora este o consecință a schimbărilor de fază ale apei și a circuitului apei în natură.
Apa se găsește simultan în natură în cele trei forme: vapori de apă , apă în stare lichidă și gheață.
Procesul de evaporare (etapă în cadrul circuitului apei în natură) duce la formarea norilor (momentul obligatoriu de
trecere), iar procesul de condensare la formarea precipitațiilor.
Pentru a cădea la suprafața terestră, particulele lichide și solide care alcătuiesc norii, trebuie să crească atât de mult
încât să depășească forța curenților ascendenți.
d.Locale: ○ Crivăţul (vara cald şi uscat, iarna rece şi provoacă geruri şi viscole puternice);
○ Vântul Mare (vânt cald, provoacă topirea bruscă a zăpezii);
○ Bora (vânt rece și uscat; bate iarna dispre NE în lungul coastei răsăritene a Mării Adriatice și în Italia nordică);
○ Mistralul (vânt rece și uscat caracteristic țărmurilor de nord-vest ale Mării Mediterane);
○ Băltărețul (acționează în sudul României, în Câmpia Română și Dobrogea, cu precădere în zona Bălților
Dunării)( M. Niculiță, C.Rusu);
○ Scirocco (vânt cald și uscat care bate dinspre Sahara, resimțit uneori și în Sicilia și în sudul Greciei);
○ Foehn (vânt cald și uscat care bate primăvara dinspre crestele Alpilor spre văi, grăbind topirea zăpezilor)
Clima
Definiție: Clima reprezintă situația medie a elementelor meteorologice pe o suprafață întinsă și pe un interval mare de
timp.
Aceasta este de fapt ”regimul multianual al vremii, care ia naștere în urma interacțiunii dintre factorii
radiativi, fizico-geografici și dinamici sub influența tot mai accentuată a activității societății omenești ”.
(S.Ciulache,1985)
Zonele și tipurile de climă (climatele):
I. Zona polară și subpolară
1. Climatul polar extrem
2. Climatul polar cu vară foarte scurtă și rece
3.Climatul subpolar (tundra)
4. Climatul subpolar cu influență oceanică
II. Zona rece boreală (nordică)
1. Climat boreal cu tendință oceanică
2. Climat continental (iarnă rece și lungă cu precipitații
reduse) 3.Climat continental extrem (iarnă foarte rece)
III. Zona temperată
1. Climat cu iarnă rece sau răcoroasă
2. Climat de stepă și de deșerturi (vara caldă, iarna rece)
IV. Zona subtropicală
1. Climat mediteranean cu vară secetoasă și iarnă ploioasă
2. Climat de stepă (vară foarte caldă și uscată, iarnă cu ploi slabe)
3.Climat de savană și pădure (constant cald și umed)
4.Climat subtropical austral (vară australă caldă și secetoasă, iarnă ploioasă)
5.Climat al deșerturilor tropicale
V. Zona intertropicală
1. Climatul pădurilor veșnic verzi (umiditate și căldură permanente)
2.Climatul de savană (căldură constantă și ploi de iarnă)
3.Climat cu vară caldă și secetoasă, iarnă caldă și umedă
4.Climat cu vară caldă și umedă, iarnă caldă și secetoasă
5.Climat deșertic și semideșertic cu precipitații foarte reduse
VI.Climatul montan
Geografie fizică
-Suport de curs 22-
Hidrosfera – I
2.1.Oceanele și mările
Oceanul—> o întindere de apă mai mare decât un continent, care comunică cu oceanele vecine și care influențează
climatul uscatului.
Oceanele Terrei sunt: Pacific, Atlantic, Indian, Arctic (Înghețat).
Marea—> o întindere de apă mai mică decât oceanul, aflată în legătură cu acesta, dominată ca suprafață de continentul
/ continentele din jur și influențată de climatul acestora.
Tipuri de mări:
a.mări mediterane- între două continente: Mediterana europeană, Mediterana asiatică(desparte Asia de Australia),
Mediterana americană
b.mări mărginașe- apar ca niște golfuri ale oceanului, pătrunse în continent: Marea Nordului, Marea Chinei de Est,
Marea Arafura, Marea Timor.
c.mări continentale- înconjurate de continent și care comunică cu oceanul prin strâmtori¹: Marea Neagră, Marea Roșie,
Marea Baltică.
d.lacuri mari cu denumiri de mări(nu comunică cu oceanul): Marea Caspică, Marea Moartă.
e.golfuri mari cu denumiri de mări: Marea Adriatică, Marea Ionică.
f.mări cu denumiri de golfuri: golful Bangal, golful Hudson.
1.1.2. Dinamica apelor oceanice—> cauzele care provoacă mișcarea apelor (mai ales la suprafață) mărilor și
oceanelor sunt: vânturile, atracția Lunii și Soarelui, cutremurele, erupțiile vulcanice, diferența de salinitate și
densitate a apei. a.Valurile—> mișcări ondulatorii ale apei mărilor și oceanelor provocate de vântul care izbește
neuniform suprafața apei.
Elementele unui val
c.Curenții—> formați de vânturi (regulate sau priodice) și de diferența de densitate a apelor dintre două zone care
comunică între ele.
Curenții formați de vânturile regulate—> curenți de
deriva.
Geografie fizică
-Suport de curs 23-
Hidrosfera – II
Râurile și fluviile
1. Elementele unui râu:
a.izvorul-locul de unde începe cursul(materializat în relief printr-o albie);
b.cursul de apă;
c.gura râului(locul de vărsare)
2. Bazinul hidrografic—> suprafața de pe care un râu își adună apele. Un bazin hidrografic se delimitează de cele vecine
printr-o linie sinuoasă numită cumpăna apelor. Aceasta urmărește de obicei linia celor mai mari înălțimi ale reliefului.
Cumpăna apelor
Cumpăna apelor
3. Debitul—> cantitatea de apă măsurată în m³/s sau l/s ce se scurge printr-o secțiune transversală a văii râului timp de o
secundă→ Q=m³/s ; Q=l/s.
3.1. Tipuri de debite:
a.catastrofal (Qcat)-debitul cel mai mare, care nu s-a înregistrat încă, dar care se poate înregistra în viitor;
b.maxim maximorum (Qmax max)-cel mai mare debit înregistrat până în prezent;
c.extraordinar (Qmax ex)-cel mai mare debit înregistrat într-o perioadă de 30 de ani consecutivi;
d.maxim anual (Qmax an)-debitul cel mai mare înregistrat în una din cele 365 de zile;
e.maxim normal(Qmax norm)- debitul cu o durată de 10 zile pe an;
f.mediu anual(Qm an)-media aritmetică a debitelor zilnice din perioada unui an;
g.normal(Q0)-media aritmetică a debitelor medii anuale pe o perioadă cât mai mare de ani consecutivi;
h.mediu(Qm)-debitul pe o perioadă oarecare(ex.:decadă, lună, anotimp);
i.de etiaj(Qe)-debitul cu durata de 355 de zile(10 zile din an poate să existe un debit mai mic decât Qe);
j.minim anual(Qmin an)-debitul cel mai mic înregistrat în una din cele 365 de zile ale anului;
k.minim minimorum(Qmin min)-cel mai mic debit înregistrat vreodată.
(după I.Pișota, I.Buta,1983)
3.2. Factorii care influențează debitele râurilor
3.2.1.Cantitatea de precipitații(care cade în bazinul lor)
Ex.:fluviile cu debitele cele mai mari-Amazon și Zair(Congo)-situate în zona ecuatorială, unde plouă aproape zilnic.
3.2.2.Temperatura aerului-determină ca o parte din apa ploilor să se evapore și să nu se mai scurgă în râu.
3.2.3. Vegetația-elimină prin transpirație(evapotranspirația) o cantitate de apă, micșorând debitele râurilor.
Diferența dintre cantitatea de apă căzută prin precipitații pe suprafața unui bazin și cea care ajunge să se scurgă prin
râuri se numește deficit de scurgere.
3.2.4. Relieful-influențează debitele prin precipitații (mai abundente la munte) și prin pante(cu cât sunt mai mari, cu atât
scurgerea apei este mai rapidă, reducându-se astfel evaporarea și infiltrarea în sol).
3.2.5. Suprafața
bazinală 3.2.6.Tipurile
de roci
4. Regimul râului—> reprezintă variațiile de debit într-un an, putând crește sau descrește în funcție de mai mulți factori:
a.variațiile sezoniere ale cantității de precipitații
b.variațiile sezoniere ale temperaturii
c.permeabilitatea rocilor
Tipuri de regim hidrologic:
4.1.regimuri simple(o singură creștere de debit în timpul unui an și o singură perioadă de ape minime)
4.2.regimuri complexe
4.2.1.regimul tropical(un maxim de vară și un minim de iarnă);
4.2.2.regimul mediteranean(un maxim de iarnă și un minim de vară);
4.2.3. regimul temperat-continental de câmpie(apele mari primăvara și apele mici vara-ex.: Volga);
4.2.4. regim temperat-continental de munte(apele mari primăvara și se prelungesc până vara-ex.: Rinul, Ronul).
Fluviile care trec prin mai multe zone climatice(ex.:Nilul) sau prin mai multe etaje de relief au de asemenea regimuri
complexe.
Caracteristici:
- cuprinde peste 1,5 milioane specii de animale şi 500.000 specii de plante
- primele vieţuitoare (unicelulare) au apărut în urmă cu peste 4 mld. de ani în oceane
- vieţuitoarele se dezvoltă în atmosferă până la 20 km înălțime, în hidrosferă până la -11.022 m,
în litosferă până la 4 km.
- între vieţuitoare există strânse relaţii
- totalitatea vieţuitoarelor –biocenoza- de pe un anumit teritoriu-biotop- formează un ecosistem
Factorii care determină răspândirea organismelor:
1. Radiaţia solară- determină diferenţierea zonală a vieţuitoarelor, deoarece reprezintă principala
sursa de energie a ecosistemelor.
2. Factorii climatici
a. Precipitaţiile : în funcţie de adaptabilitatea față de necesarul de apă, vieţuitoarele se
clasifică în 4 grupe:
-hidrofite- organisme ce trăiesc în mediul acvatic
-higrofite- organisme ce trăiesc într-un mediu umed
-mezofite(tropofite)-organisme ce trăiesc într-un mediu cu umiditate
alternantă
-xerofite-organisme ce trăiesc într-un mediu uscat
b. Temperatura: determină distribuţia zonală a vieţuitoarelor în funcţie de temperatură;
organismele prezintă anumite adaptări: pierderea foliajului arborilor, hibernarea,
migrarea, etc.
c. Vântul: determină răspândirea organismelor(anemocorie)
3. Relieful: determină diferenţierea regională în altitudine a vieţuitoarelor.
4. Factorii biologici: sunt reprezentaţi de totalitatea vieţuitoarelor şi a relaţiilor dintre ele.
5. Factorii antropici: reprezentaţi de om şi mai ales rezultatele activităţii sale: deşertificarea,
despăduririle( utilizarea iraţională a fondului forestier), vânatul intensiv etc.
6. Solul: este rezultatul interacţiuni dintre climă, faună şi vegetaţie, determinând în funcţie de
tipul de sol, diferenţierea ecosistemelor.
SOLUL – stratul superior afânat al litosferei, care se află într-o continuă evoluție sub
influența factorilor naturali și care, împreună cu atmosfera învecinată reprezintă
mediul de dezvoltare a plantelor, ce posedă ca însușire esențială
fertilitatea(N.Florea, 1963).
Fertilitatea- capacitatea solurilor de a asigura neântrerupt nevoile de apă și de substanțe
minerale nutritive ale diferitelor plante, precum și condițiile fizice, chimice și
biochimice necesare creșterii acestora.
(Geanana M.,1989)
Pedosfera- învelişul discontinuu de sol al Terrei, studiat de Pedologie²
.........................................................
¹Biogeografia-știința care studiază organismele vii,plantele și animalele de la suprafața Pământului, gruparea și
repartiția acestor organisme, precum și relațiile lor cu factorii mediului natural și cu societatea umană
(Pișota I.,1987,Biogeografie,T.U.B.)
²Pedologie-știință care se ocupă cu studiul solului sub toate aspectele sale(geneză, morfologie, proprietăți, clasificare,
răspândire, utilizare, ameliorare)/sin.știința solului.
Caracteristici:
a. Alcătuire- este format materie organică (rezultată din descompunerea
organismelor), materie anorganică (rezultată din descompunerea scoarţei terestre),
apă şi aer.