Sunteți pe pagina 1din 2

 

       Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe
când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul
Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care
se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi Bejenii.

        Ş-apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, nu erau numai aşa, un sat de oameni fără
căpătâi, ci sat vechi răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul
şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a învârti şi hora, dar şi suveica, de vuia
satul de vatale în toate părţile; cu biserică frumoasă şi nişte preoţi şi dascăli şi poporeni ca
aceia, de făceau mare cinste satului lor. Şi părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om
vrednic şi cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în ţintirim, care
era îngrădit cu zăplaz de bârne, streşinit cu şindilă, şi ce chilie durată s-a făcut la poarta
bisericii pentru şcoală; ş-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din
casă în casă, împreună cu bădiţa Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn,
frumos şi voinic, şi sfătuia pe oameni să-şi dea copiii la învăţătură. Şi unde nu s-au adunat
o mulţime de băieţi şi fete la şcoală, între care eram şi eu, un băiat prizărit, ruşinos şi
fricos şi de umbra mea. Şi cea dintâi şcolăriţă a fost însăşi Smărăndiţa popii, o zgâtie de
copilă ageră la minte şi aşa de silitoare, de întrecea mai pe toţi băieţii şi din carte, dar şi
din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la şcoală şi vedea ce se petrece…

        Şi ne pomenim într-una din zile că părintele vine la şcoală şi ne aduce un scaun nou
şi lung, şi după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puţin pe gânduri, apoi
a pus nume scaunului Calul Balan şi l-a lăsat în şcoală. În altă zi ne trezim că iar vine
părintele la şcoală, cu moş Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de şcoală nouă, un
drăguţ de biciuşor de curele, împletit frumos, şi părintele îi pune nume Sfântul Nicolai,
după cum este şi hramul bisericii din Humuleşti… Apoi pofteşte pe moş Fotea că, dacă i-or
mai pica ceva curele bune, să mai facă aşa, din când în când, câte unul, şi ceva mai grosuţ,
dacă se poate… Bădiţa Vasile a zâmbit atunci, iară noi, şcolarii, am rămas cu ochii holbaţi
unii la alţii. Şi a pus părintele pravilă şi a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieţii şi
fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învăţat peste săptămână; şi câte
greşeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greşeală
să-i ardă şcolarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprinţară şi
plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana!

S-ar putea să vă placă și

  • Ba Azi
    Ba Azi
    Document1 pagină
    Ba Azi
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Între Care Eram Şi Eu
    Între Care Eram Şi Eu
    Document1 pagină
    Între Care Eram Şi Eu
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creangă
    Ion Creangă
    Document1 pagină
    Ion Creangă
    Alexandra Negrianu
    Încă nu există evaluări
  • David Al Meu Are de Gând Să Mă Bage de Vie În Mormân1
    David Al Meu Are de Gând Să Mă Bage de Vie În Mormân1
    Document1 pagină
    David Al Meu Are de Gând Să Mă Bage de Vie În Mormân1
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Ian Taci
    Ian Taci
    Document2 pagini
    Ian Taci
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Strânge Repede Ce Mai Ai
    Strânge Repede Ce Mai Ai
    Document1 pagină
    Strânge Repede Ce Mai Ai
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Dar Şi Asta
    Dar Şi Asta
    Document1 pagină
    Dar Şi Asta
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga Povesti
    Ion Creanga Povesti
    Document1 pagină
    Ion Creanga Povesti
    ion
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creangă
    Ion Creangă
    Document1 pagină
    Ion Creangă
    Alexandra Negrianu
    Încă nu există evaluări
  • Aşă
    Aşă
    Document1 pagină
    Aşă
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Chiţigaie
    Chiţigaie
    Document1 pagină
    Chiţigaie
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Mama Însă Era În Stare Să Toarcă
    Mama Însă Era În Stare Să Toarcă
    Document1 pagină
    Mama Însă Era În Stare Să Toarcă
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Strânge Repede Ce Mai Ai
    Strânge Repede Ce Mai Ai
    Document1 pagină
    Strânge Repede Ce Mai Ai
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Nu
    Nu
    Document1 pagină
    Nu
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Oi
    Oi
    Document1 pagină
    Oi
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • A Doua Zi Însă A Venit Părintele Pe La Noi
    A Doua Zi Însă A Venit Părintele Pe La Noi
    Document2 pagini
    A Doua Zi Însă A Venit Părintele Pe La Noi
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • A Fost Odata Ca
    A Fost Odata Ca
    Document1 pagină
    A Fost Odata Ca
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • De Unde Nu
    De Unde Nu
    Document2 pagini
    De Unde Nu
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Ion Creanga
    Ion Creanga
    Document2 pagini
    Ion Creanga
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Cantecul Fusului
    Cantecul Fusului
    Document2 pagini
    Cantecul Fusului
    ro19948598
    Încă nu există evaluări
  • Cetatea Neamtului
    Cetatea Neamtului
    Document5 pagini
    Cetatea Neamtului
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Luceafarul 2
    Luceafarul 2
    Document2 pagini
    Luceafarul 2
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Biserica Ruinata
    Biserica Ruinata
    Document1 pagină
    Biserica Ruinata
    Casian Samer
    Încă nu există evaluări
  • Bordei Sarac
    Bordei Sarac
    Document3 pagini
    Bordei Sarac
    Stoica Adela
    Încă nu există evaluări
  • Departe Sunt de Tine Şi Singur Lângă Foc
    Departe Sunt de Tine Şi Singur Lângă Foc
    Document2 pagini
    Departe Sunt de Tine Şi Singur Lângă Foc
    Ion Madalina
    Încă nu există evaluări
  • Scrisoarea I
    Scrisoarea I
    Document5 pagini
    Scrisoarea I
    Bogdan Alexandru Militaru
    Încă nu există evaluări
  • Angelina
    Angelina
    Document3 pagini
    Angelina
    Alex Turcu
    Încă nu există evaluări
  • Aurora
    Aurora
    Document1 pagină
    Aurora
    Ana Abiatar
    Încă nu există evaluări
  • O Rămâi, Rămâi Cu Bine
    O Rămâi, Rămâi Cu Bine
    Document2 pagini
    O Rămâi, Rămâi Cu Bine
    Neaca Damian Dragos
    Încă nu există evaluări