RELAŢIA AFECTIVĂ PĂRINTE –COPIL

Fiinţa umană este inegalabilă datorită extraordinarei capacităţii de a crea şi întreţine

relaţii de diferite tipuri cu aparţinătorii aceleaşi specii .

Relaţia copil-părinte este o relaţie complexă care începe să se construiască din primele
zile de viaţă ale copilului.

Bazându-se pe comunicarea verbală cât şi cea nonverbală această relaţie solicită

atenţie,dragoste ,dăruire,răbdare,comunicare pentru a favoriza relaţii
armonioase,sănătoase între cele doua părți.

Ca orice relaţie necesită timp ,multă muncă şi efort susţinut pentru a fi o relaţie puternică
şi de succes.

Pentru că sunt adulţi,părinţii sunt cei care trebuie să gestioneze această relaţie cu mult
tact,multă atenţie şi dragoste având în vedere ca felul în care comunică cu copii lor să
genereze plăcere şi ţinând cont de momentele de nelinişte ,de îngrijorare ,nesiguranţă
,tristeţe pe care le pot avea copii.

Sprijinind deciziile lor,ţinând cont de opiniile lor,de ideile lor,părinţii vor da dovadă de
încredere, ceea ce duce la o bună comunicare şi o stare de bine a copilului.

Eficienţa comunicării părinte-copil şi climatul familial echilibrat realizează o dezvoltare

armonioasă a copilului ,creează siguranţă de care el are nevoie şi îi dă încredere în forţele
proprii.

I.DEZVOLTAREA EMOŢIONALĂ A COPILULUI

Potrivit unui model de dezvoltare afectivă care se practică la scară largă(Lewis,1997)din

primele săptămâni ,după naştere,copilul îşi exprimă emoţiile care sunt vagi la înceut.

După primele 6 luni emoţiile prind contur şi formă distingându-se .bucuria,

,tristeţea,dezgustul,furia şi frica urmând maturizarea biologică.

Unele emoţii cum ar fi :empatia,stânjeneala,invidia,care ţin de conştiinţa de sine apar

după ce copilul conştientizează ce este şi că alţii (părnţii,bonă)îi percepe ca fiind centrul lor.

Pentru ca ei să-și poată autoevalua emoţiile (ruşinea,mândria,vinovăţia) trebuie să aibă

deja conştiinţa de sine şi înţelegerea nivelului regulilor acceptate.

Ceea ce se întâmplă la nivelul stării afective este în concordanţă cu dezvoltarea

creierului( Malot,1998,Sroufe,1997) .Schimbările proceselor afective se realizează prin
patru transformări majore în organizarea creierului(Schore,1994,Sroufe,1997)

I.1.TEMPERAMENTUL
 Temperamentul este o latură afectivă care este durabilă şi diferenţiată faţă de emoţii ca
:frica,plictiseală, care sunt trecătoare.

Fiecare om se naşte cu un anume temperament care reprezintă felul cum îndeplineşte o

anumită activitate , cum îşi exprimă emoţiile şi cum comunică cu cei din jur.

În studiul longitudinal New York (New York Logitudinal Stuty –NYLS) asupra
temperamentului cercetătorii au demonstrat existent a trei categorii de temperamente:

-copii,,liniştiţi,, .veseli cu atitudine de, acceptare.etc.

-copii,,dificili,, iritabili,greu de mulţumiţi,etc.

-copii,,reţinuţi,,blânzi dar cu adaptare greoaie la oameni şi situaţii;

S-a mai constatat că temperamentul care îl are la vârsta de 3 ani este anticiparea
persnalităţii la vârste de 18-21 de ani(Caspi,2000 ş Silva ,1995).

Dezvoltarea temperamentului are loc fie pe măsură ce apar diferite emoţiişi capacitate de
autoreglare.

I.2.ATAŞAMENTUL

Legătura afectivă a copilului cu persoana care îl îngrijeşte (mama)legătura durabilă

,potrivit teoriei etiologice ,ataşându-se unii de alţii ,promovând astfel supravieţuirea
copilului. Ainsworth şi colegii săi în cercetările intreprinse au găsit trei tipare de ataşament:

-ataşamentul sigur:(copiii plâng când pleacă mama şi sunt fericiţi când se întoarce);

-anxios sau nesigur:(copiii devin anxioşi chiar înainte de plecare şi întoarcere,chiar dacă
caută contactul cu ea se împotrivesc dând din picioare şi zvârcolindu-se );

-ataşamentul inevitabil :(plâng rareori la plecarea mamei,dar o evită la întoarcere);

Conform teoriei ataşamentului siguranţa ataşamentului duce la formarea de relaţii bune

cu alţii. Părinţii prin felul cum socializează ,temperamentul copil au o contribuţie
importantă în socializarea copilului cu ceilalţi în diferite aspect ale vieţii.

Mediul natura al copilului care este FAMILIA are o deosebită influenţă asupra dezvoltării
copilului. Acest lucru diferă de la o familie la alta în funcţie de propria sa structură
interioară,de societatea în care trăieşte,dar ş ice experienţă au avut părinţii copilului în
copilăria lor

Primele repere de orientare în lume,primele informaţii,învăţături despre

oameni,lucruri,societate,norme şi reguli de conduită le oferă părinţii.
 Părintele trebuie să asigure dezvoltarea acestei relaţii în aşa fel încât aşteptările
comportamentului şi cerinţele să fie în concordanţă cu dezvoltarea fizică şi psihică a
copilului.

I.3.TIPURI DE FAMILIE ŞI STILURI DE COMUNICARE

După anumiţi cercetători s-a demostrat că familiile sunt de mai multe tipuri bazându-se pe
diferite obiceiuri şi comportamente.

1.FAMILIA PATRIARHALĂ,unde predomină regulile stabilite de tată,unde principiile stricte

şi unice duc la formarea unor personalităţi echilibrate şi valoroase din punct de vedere
social;

2.FAMILIA ,,EGALITATE ,, unde există un echilibru psihologic ,moral şi material.Aici

predomină relaţiile armonioase de colaborare ,iar conflictele au caracter constructiv. Copiii
se dezvoltă normal ,sunt independenţi cu spirit creativ şi voinţă.

3.FAMILIA ,,BASTION,, În aceste familii atmosfera din familie şi educaţie este prea severă
din partea unuia dintre părinţi și naşte la copil neîncrederea în forţele proprii ,lipsa de
iniţiativă,încăpăţânarea,reacţie de protest şi negativism.

4.FAMILIA,, VULCAN “unde relaţiile sunt instabile.Familia pare pozitivă ,dar ,, ierupţiile,, de
supărare ,ură,complică starea generală a climatului familial ia-l copii devin
vulnerabili,fricoşi,anxioşi.

5.FAMILIA DE TIP,, DESPOTIC “unde stabilirea relaţiilor se menţine prin exteriorizarea

emoţiilor negative.Exigenţele şi prescripţiile conducătorului devin scopurile familiei.

6.FAMILIA ,,TEATRU “aceste familii au un mod de viaţă teatralizat înscenându-şi

bunăstarea relaţiilor familiale.Educaţia copiilor este lăsată pe baza grădiniţei,şcolii.Membrii
familiei având relatii ori prea cordiale ,ori indiferente ce duc la dezvoltarea trăsăturilor
nefavorabile de caracter la copiii.Copii sunt negativişti,pesimişti,egoişti,etc.

Copilul poate avea o dezvoltare fizică ,afectivă şi intelectuală normală doar într-un climat
familial favorabil ,stabil şi afectiv.Afecţiunea dintre soţi şi relaţiile sănătoase duc la formarea
de personalităţi şi caractere frumoase ale copiilor.

Respectarea anumitor principia,reguli şi norme de viaţă duc la siguranţa şi încrederea în

forţelor lor proprii,la căutarea sprijinului în interiorul familiei şi nu în exterior,la încrederea
într-un viitor pozitiv şi ştiu că ce trebuie să întreprindă pentru a-şi realiza scopurile în viaţă.

În perioada şcolară nevoile copilului cresc,iar părinţii sunt tot mai solicitaţi în a gestiona
tot felul de situaţii cu care copilul,adolescentul se întâlneşte.

Părintele devine suportul constant de care copilul lor are nevoie pentru a trece prin
provocările şi incertitudinile care le întâmpină în această perioadă.
 În această perioadă în care ne aflăm cînd pe lângă problemele de zi cu zi ne confruntăm
cu această severă infecţie cu CORANOVIRUS 2019(COVID-19), familiile încearcă să se
adapteze găsind un echilibru între serviciu ,îngrijirea copiilor,a casei și asigurarea
mijloacelor electronice necesare desfășurării activităților școlare online pentru a respecta
regulile de protecție impuse.

Este o provocare majoră atât pentru părinţi cât şi pentru copii care sunt nevoiţi să-şi
desfăşoare orele online ,situaţie care este destul de dificilă şi stresantă ,dar căreia trebuie
să-i facem faţă cu toții :profesori, părinți, copii, gestionând cât se poate de bine
timpul,emoţiile şi banii.

Relaţia părinte- copil va fi eficientă în orice situaţie atât timp cât va exista o comunicare
eficientă, pozitivă ,o susţinere reciporocă între profesor-elev, părinte – copil,

respect, afectivitate şi dragoste necondiţionată.