Riga Crypto si Lapona Enigel 

Ion Barbu 
Menestrel trist, mai aburit    Se oglindi în pielea-i cheală. 
Ca vinul vechi ciocnit la  -Enigel, Enigel,   
nuntă,  Scade noaptea, ies lumine,  Şi sucul dulce înăcreşte! 
De cuscrul mare dăruit  Dacă pleci să culegi,  Ascunsa-i inimă plesneşte, 
Cu pungi, panglici, beteli cu  Începi, rogu-te, cu mine.  Spre zece vii peceţi de semn, 
funtă,    Venin şi roşu untdelemn 
  -Te-aş culege, rigă blând...  Mustesc din funduri de 
Mult îndărătnic menestrel,  Zorile încep să joace  blestem; 
Un cântec larg tot mai  Şi eşti umed şi plăpând:   
încearcă,  Teamă mi-e, te frângi curând,  Că-i greu mult soare să 
Zi-mi de lapona Enigel  Lasă. - Aşteaptă de te coace.  îndure 
Şi Crypto, regele-ciupearcă!    Ciupearcă crudă de pădure, 
  -Să mă coc, Enigel,  Că sufletul nu e fântână 
- Nuntaş fruntaş!  Mult aş vrea, dar vezi, de  Decât la om, fiară bătrână, 
Ospăţul tău limba mi-a  soare,  Iar la făptură mai firavă 
fript-o,  Visuri sute, de măcel,  Pahar e gândul, cu otravă, 
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,  Mă despart. E roşu, mare,   
Cu Enigel şi riga Crypto.  Pete are fel de fel;  Ca la nebunul rigă Crypto, 
  Lasă-l, uită-l, Enigel,  Ce focul inima i-a fript-o, 
- Zi-l menestrel!  În somn fraged şi răcoare.  De a rămas să rătăcească 
Cu foc l-ai zis acum o vară;    Cu altă faţă, mai crăiască: 
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,  - Rigă Crypto, rigă Crypto,   
La spartul nunţii, în cămară.  Ca o lamă de blestem  Cu Laurul-Balaurul, 
  Vorba-n inimă-ai înfipt-o!  Să toarne-n lume aurul, 
*  Eu de umbră mult mă tem,  Să-l toace, gol la drum să 
Des cercetat de pădureţi    iasă, 
În pat de râu şi-n humă unsă,  Că dacă-n iarnă sunt făcută,  Cu măsălariţa-mireasă, 
Împărăţea peste bureţi  Şi ursul alb mi-e vărul drept,  Să-i ţie de împărăteasă. 
Crai Crypto, inimă ascunsă,  Din umbra deasă, desfăcută,   
  Mă-nchin la soarele-nţelept.   
La vecinic tron, de rouă   
parcă!  La lămpi de gheaţă, supt 
Dar printre ei bârfeau bureţii  zăpezi, 
De-o vrăjitoare mânătarcă,  Tot polul meu un vis visează. 
De la fântâna tinereţii.  Greu taler scump cu margini 
  verzi 
Şi răi ghioci şi toporaşi  De aur, visu-i cercetează. 
Din gropi ieşeau să-l   
ocărască,  Mă-nchin la soarele-nţelept, 
Sterp îl făceau şi nărăvaş,  Că sufletu-i fântână-n piept, 
Că nu voia să înflorească.  Şi roata albă mi-e stăpână, 
  Ce zace-n sufletul-fântână. 
În ţări de gheaţă urgisită,   
Pe-acelaşi timp trăia cu el,  La soare, roata se măreşte; 
Laponă mică, liniştită,  La umbră, numai carnea 
Cu piei, pre nume Enigel.  creşte 
  Şi somn e carnea, se 
De la iernat, la păşunat,  dezumflă, 
În noul an, să-şi ducă renii,  Dar vânt şi umbră iar o 
Prin aer ud, tot mai la sud,  umflă... 
Ea poposi pe muşchiul crud   
La Crypto, mirele poienii.  Frumos vorbi şi subţirel 
  Lapona dreaptă, Enigel, 
Pe trei covoare de răcoare  Dar timpul, vezi, nu adăsta, 
Lin adormi, torcând verdeaţă:  Iar soarele acuma sta 
Când lângă sân, un rigă spân,  Svârlit în sus, ca un inel. 
Cu eunucul lui bătrân,   
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:  - Plângi, preacuminte Enigel! 
  Lui Crypto, regele-ciupearcă. 
- Enigel, Enigel,  Lumina iute cum să-i placă? 
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.  El se desface uşurel 
Uite fragi, ţie dragi,  De Enigel, 
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.  De partea umbrei moi, să 
  treacă... 
- Rigă spân, de la sân,   
Mulţumesc Dumitale.  Dar soarele, aprins inel, 
Eu mă duc să culeg  Se oglindi adânc în el; 
Fragii fragezi, mai la vale.  De zece ori, fără sfială,