SINTAXA PROPOZIŢIEI

A. Definiţie: parte a sintaxei care studiază regulile îmbinării cuvintelor în propoziţii.

Ea se ocupă cu : - părţile de propoziţii;
- raporturile (relaţiile) sintactice din propoziţie;
- felul propoziţiilor independente.

B. Părţile de propoziţie: prin părţi de propoziţie se înţeleg cuvintele sau grupurile de cuvinte din
alcătuirea unei propoziţii care pot fi identificate ca unităţi sintactice aflate în anumite raporturi.
Ele se clasifică în:
I.Părţi principale de propoziţie: predicatul şi subiectul.
II. Părţi secundare de propoziţie: atributul, complementul, elementul predicativ suplimentar.
Părţile de propoziţie se recunosc cu ajutorul întrebărilor şi în funcţie de termenul regent
(cuvântul determinat). Partea de propoziţie poate stabili raporturi sintactice cu alte părţi de propoziţie.
Dintre părţile de propoziţie cu sens lexical de sine stătător numai substantivul, adjectivul, pronumele,
numeralul, verbul, adverbul cu sens autonom şi, în anumite situaţii, interjecţia pot avea statut de parte
de propoziţie.

C. Relaţiile sintactice în propoziţii:

Între părţile de propoziţie se stabilesc legături cunoscute sub denumirea de raporturi (relaţii)
sintactice. Mijloacele de exprimare a acestor raporturi la nivel de propoziţie sunt de 3 feluri:
- morfologice (flexiunea şi recţiunea sau regimul);
- sintactice (acordul, juxtapunerea, joncţiunea, topica);
- fonetice (intonaţia şi pauza) exprimate, în scris, prin semnele de punctuaţie.
La nivelul propoziţiei se stabilesc 4 tipuri de raporturi sintactice:
- raportul de interdependenţă (inerenţă) stabilit între subiect şi predicat;
- raportul de coordonare (nondependenţă) apare între părţi de propoziţie de acelaşi fel şi, mai
rar, între părţi diferite de propoziţie. Coordonarea între părţile de propoziţie poate fi:
copulativă, adversativă, disjunctivă, conclusivă;
- raportul de subordonare (dependenţă) se stabileşte între părţile secundare de propoziţie şi
regentul lor;
- raportul de incidenţă este specific frazei. Există totuşi construcţii incidente şi la nivelul unei
propoziţii. Ele nu sunt legate sintactic de propoziţia în care apar. Cuvintele incidente aduc o
explicaţie suplimentară şi nu fac parte din structura comunicării.

D. Clasificarea propoziţiilor independente se face în funcţie de următoarele criterii:

1. După scopul comunicării:
- enunţiative (oferă o informaţie, transmit o ştire, comunică o constatare):
Vorbeşte perfect limba engleză, fără s-o ştie. (propriu-zisă – prezintă acţiunea ca reală)
Aş merge în excursie (optativă – exprimă o dorinţă)
Veniţi cu noi! (imperativă – exprimă o poruncă, un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte)
Dacă învăţa, trecea clasa. (potenţială – exprimă posibilitatea realizării unei acţiuni)
Or fi crezut oamenii că ajung la timp. (dubitativă – exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranţă,
ori o bănuială)
- interogative (cer o informaţie prin adresarea unei întrebări):
Unde ai fost? (propriu-zisă )
Ai merge la film? (optativă )
Ce să mă fac, am pierdut totul. (potenţială)
Vei fi auzit ceva în acest sens? (dubitativă)
Tu ai învăţata? (directă – întrebarea este adresată direct interlocutorului)
Te-am întrebat ce faci acolo. (indirectă – vorbitorul reproduce o întrebare)
Dar cui i-ar trece prin gând?(retorică – la ele nu se aşteaptă un răspuns, presupunând răspunsul ca o
constatare, ca un adevăr incontestabil)

2. După gradul de participare afectivă:

- neexclamative sau nonafective (nu exprimă participarea afectivă a vorbitorului care transmite sau
cere o informaţie fără a exprima o stare afectivă ):
A venit primăvara.
- exclamative sau afective (când vorbitorul exprimă o dată cu comunicarea şi o parte afectivă):
Ce frumos este afară!

3. După forma predicatului:

- afirmativă sau pozitivă (acţiunea se îndeplineşte şi se confirmă):
Am fost la şcoală.
- negativă (acţiunea nu se îndeplineşte, iar verbul este negat):
El nu merge la şcoală.

4. După structură:
- analizabilă (li se pot distinge părţile componente din punct de vedere al funcţiei sintactice):
El scrie. (simplă – are în alcătuire numai părţi principale)
El scrie tema. (dezvoltată – are în alcătuire şi părţi secundare)
Scriem./El scrie. (bimembre- au în structură ambele părţi principale , chiar dacă una dintre ele este
subînţeleasă)
Se înserase bine. (monomembre – în structura lor nu există decât o singură parte principală de
propoziţie, fără ca partea cealaltă să poată fi presupusă)
Ah! zise unul. (neanalizabile – pot fi studiate din punct de vedere al organizării lor sintactice, fiind
alcătuite din adverbe de afirmaţie sau de negaţie , interjecţii sau substantive în vocativ).

5. După existenţa sau inexistenţa unui verb la un mod predicativ:

- verbale (au în structura lor un verb predicativ sau copulativ la un mod predicativ sau o interjecţie
echivalentă cu un verb predicativ):
Hai acasă! / Ei învaţă.
- nominale (nu au în structura lor un verb la un mod predicativ):
Deşteaptă fată!