Agricultura Eco

AGRICULTURA ECOLOGICĂ
NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND AGRICULTURA ECOLOGICĂ
În ziua de azi, marea majoritate a produselor alimentare parcă sunt desenate

pe computer: dimensiuni mari, forme perfecte, culori încântătoare, foarte
aspectuoase şi apetisante. Aceasta este imaginea comună pentru produsele
agroalimentare care se comercializează azi în magazinele din toată lumea. Însă,
dincolo de aceste aspecte exterioare, de formă, plăcute ochiului, mai există ceva
care este pe cale de dispariţie, de care unii dintre noi, probabil, chiar am uitat
complet. Este fondul, esenţa, conţinutul şi materia, care încântă şi celelalte simţuri.
Dar oare câţi dintre noi se mai bucură de gustul alimentelor naturale, cele din
grădina bunicilor, nealterate de cercetările ştiinţifice şi de goana după recorduri în
randamente de producţie şi câştiguri mari?
Foarte multe firme din ziua de azi încearcă să îşi atragă clienţii prin reclame,
unele destul de agresive la produsele alimentare pe care le comercializează şi
despre care afirmă că sunt „ca la mama acasă”. Sunt aspecte din viaţa de zi cu zi
care demonstrează faptul că revenirea la o agricultură naturală, în care nu se
utilizează chimicale este prioritară, pe măsură ce consumatorii sunt tot mai exigenţi
cu calitatea produselor.
Uniunea Europeană pune accent pe obţinerea produselor vegetale sau
animale prin procedee ecologice şi îi încurajează pe cei care doresc să practice o
astfel de agricultură. Trecerea la aceste procedee nu este chiar simplă, deoarece
regulile sunt foarte stricte, în așa fel încât produsul final să fie într-adevăr complet
ecologic. În România, agricultura ecologică a fost recunoscută oficial prin
Ordonanţa de Urgenţă privind produsele agroalimentare ecologice nr. 34/17
Aprilie 2000, urmată de alte acte normative specific.
Agricultura ecologică, o agricultură neconvențională, similară cu agricultura
organică sau biologică, este un procedeu “modern” de a cultiva plante, de a îngrăşa
animale şi de a produce alimente, care se deosebeşte fundamental de agricultura
convenţională.
Agricultura intensivă sau convenţională se bazează pe folosirea în mod
special a principalilor factori de creştere a producţiei agricole şi anume:
 chimizare (îngrăşăminte şi substanţe de protecţie fitosanitară),
1
 irigare, sub cele mai moderne forme: irigarea prin picurare, irigarea prin
scurgerea la suprafață folosită pentru terenurile nivelate, irigarea prin
scurgere gravitațională, irigarea prin aspersiune, irigatia subterană.
Irigarea este unul din cele mai vechi mijloace de intensificare a agriculturii,
care a determinat transformarea unor veritabile deşerturi în paradisuri ale
agriculturii (ex. Israel, SUA). Însă, folosirea intensivă neraţională a irigaţiei a
determinat degradarea terenurilor agricole prin levigarea elementelor nutritive,
modificarea necorespunzătoare a activităţii microbiologice, eroziunea de suprafaţă,
tasarea solului etc.
Sursele de apă pentru sistemele de irigații sunt diverse. Aceasta poate fi
extrasă din râuri, canale, rezervoare sau chiar din pânza freatica, însă nu fără
consultarea în prealabil a unui specialist în geologie care va verifica structura
solului înainte de forare și va evalua eventualele riscuri. De exemplu, atunci când
produsele agricole urmează să fie comercializate, sunt necesare avize pentru
atestarea calității apei folosite.
Irigarea prin picurare este metoda de udare modern, considerată cea mai
eficientă, în care apa este furnizată direct în zona de rădăcină a plantelor cultivate
și este reglată în porții mici folosind un dozator-dropper. Sistemul permite
economii semnificative de apă, precum și îngrășăminte. Reduce costurile forței de
muncă, scurtează consumul de energie și lungimea conductelor. Irigarea prin
picurare oferă și alte beneficii, cum ar fi prevenirea eroziunii solului, reducerea
probabilității răspândirii bolii și a buruienilor. Inițial a devenit larg răspândită în
producția de seră, mai târziu a devenit pe scară largă utilizată pe terenul deschis
pentru cultivarea legumelor, fructelor și strugurilor. Cel mai mare efect pe care îl
are utilizarea irigării prin picurare în zonele de umiditate insuficientă.
Irigarea prin scurgere gravitațională necesită construirea unui bazin
colector, unde se va aduna apa de ploaie și de unde se va scurge, ulterior, conform
principiului gravitațional. Aceasta metodă este foarte economică, având în vedere
că cele mai mari costuri pe care le implică irigarea terenurilor sunt cele pentru
consumul de apă.
Irigarea prin aspersiune este una dintre cele mai vechi metode de irigare la
suprafată a terenurilor si este potrivita pentru toate tipurile de culturi, de la
pepiniere floricole la culturi de cereale. Aceasta metoda presupune montarea unor
aripi de ploaie de lungimi de pana la 300-400 m, pe care se monteaza aspersoare;
raza de actiune a aspersoarelor poate ajunge pana la 38 m.
2
Irigația subterană. Sistemele subterane se montează în pământ, la o

adancime de 30-35 cm și nu sunt deloc vizibile la suprafata decât în momentul
activării, când aspersoarele se ridică la câțiva cm deasupra solului. Printre
principalele sale avantaje se numără longevitatea - poate rezista până la 20-25 de
ani fără reparații majore, costurile operaționale sunt minime, reducerea costurilor
pentru întreținerea culturilor și economia de apă pentru udarea terenului. În plus,
fertilizanții pot fi incluși în procesul de irigare. Metoda subsolieră prin picurare are
însa și un dezavantaj: fiind montat destul de superficial, sistemul împiedică
lucrările de arătură, permițând doar discuirea terenurilor unde este montat.
 mecanizare (lucrări de pregătire a terenului, înfiinţarea culturilor, îngrijirea
culturilor şi recoltarea). Degradarea solurilor se produce şi printr-o excesivă
mecanizare a terenurilor agricole, care afectează calităţile fizico-mecanice
ale solului şi apoi pe cele biologice ale acestuia.
 folosirea soiurilor moderne (mai ales hibrizi – pentru cantitate mare și
calitate scăzută).
Aceşti factori de intensivizare asigură realizarea unor producţii agricole
eficiente. În felul acesta s-a realizat, începând cu anii 60, binecunoscuta “revoluţie
verde”, menită să asigure hrana întregii omeniri şi să pună punct foametei de pe
glob.
Într-adevăr, meritul agriculturii intensive şi al revoluţiei verzi este
incontestabil, dar odată cu folosirea tehnicilor intensive ale agriculturii a apărut şi
reversul medaliei: degradarea ecosistemelor agricole începând cu scăderea
potenţialului de fertilitate, până la distrugerea completă (deşertificarea) a
terenurilor cu destinaţie agricolă.
Poluarea chimică a terenurilor agricole determină poluarea plantelor
cultivate şi a recoltei, precum şi poluarea apelor subterane şi de suprafaţă. Aşadar,
chimizarea, factorul cu cea mai mare eficienţă asupra creşterii recoltelor, s-a
dovedit şi factorul cel mai distructiv, mai ales în cazul unei folosiri neraţionale a
substanţelor chimice utilizate.
„Sănătatea omului este reflexia sănătăţii pământului”, este un adevăr spus
de Heraclit cu 500 de ani î.Hr., care se confirmă şi astăzi prin corelaţia dintre starea
de sănătate a oamenilor şi „sănătatea solurilor şi a celorlalte componente ale
mediului înconjurător.
Trebuie să recunoaştem că toţi suntem beneficiarii acestei agriculturi
intensive şi probabil, pentru o lungă perioadă de timp. Problema care se încearcă
3
soluţionată este de a stopa degradarea ecosistemelor sau măcar de a reduce rata

degradărilor, în special a celor cauzate de poluarea chimică. Sistemele de
agricultură care nu poluează mediul, culturile şi recoltele se numesc sisteme de
agricultură durabilă. Se cunosc 4 tipuri de agricultură durabilă, neconvenţională:
a. Agricultura biodinamică: este prima agricultură integrate cu mediul și
lansată în 1924 de Rudolf Steiner. Aceasta presupune folosirea preparatelor
biodinamice organice din gunoiul de grajd și anumite plante cu efecte
specific. Limbajul naturii este observat cu atenție pentru a înțelege faptul că
există o serie de factori naturali care stimulează creșterea culturii. În afară de
faptul că se evită utilizarea îngrășămintelor și pesticidelor chimice, la
planificarea lucrărilor se ține cont de ritmurile cosmice și de calendarul
însămânțărilor, în functie de poziția lunii. Toate tratamentele se fac cu
preparate biodinamice pregătite în coarne de vacă si care sunt îngropate în
pamant.
Biopreparatele se administrează în doze homeopate și optimizează la
PLANTE (germinația, întrădăcinarea, rezistența la boli și dăunători, fructificarea),
iar la ANIMALE (fertilitatea și rezistența la boli).
Efectele acestor biopreparate sunt următoarele:
 Cornele de vacă și gunoiul de grajd stimulează activitatea

rădăcinilor și încurajează creșterea microorganismelor din sol
 Mușetelul stabilizează azotul din compost și stimulează creșterea
plantelor;
 Urzica oferă nutriție compostului;
 Cornele de vacă și dioxidul de siliciu îmbunătățește fotosinteza
plantelor de viță de vie;
 Scoarța de stejar combate bolile ce pot apărea în compost;
 Păpădia atrage influențele cosmice benefice;
 Valeriana stimulează compostul;
 Coada-calului previne formarea de ciuperci pe vița de vie etc.
4
Agricultura biodinamică a fost adaptată vremurilor noastre și astfel au apărut

celelalte sisteme de agricultură neconvențională.
b. Agricultura organică: se bazează pe fertilizarea solului cu composturi

organice, inclusiv cu dejecţii animaliere sau reziduuri urbane;
c. Agricultura biologică: presupune păstrarea materiei organice la suprafaţa
solului, care nu trebuie încorporată decât după fermentare, iar cu ajutorul
microorganismelor se menţine un nivel corespunzător de humus.
d. Agricultura ecologică: presupune folosirea exclusivă a materialelor organice
degradabile care să asigure echilibrul biologic al sistemului agricol.
Cele 4 tipuri de agricultură au acelaşi scop şi aceleaşi obiective, unii

consideră că au elemente comune care se confundă şi că rezultatul practicării lor
este acelaşi: o agricultură curată (nepoluată şi nepoluantă), regenerabilă
(sustenabilă), cu produse agroalimentare sănătoase pentru societatea umană.
Denumirea de “agricultură organică” este folosită în Marea Britanie, SUA,
Canada; “agricultura biologică” – în Franţa, Italia, Olanda, Portugalia; “agricultură
ecologică” – Spania, Danemarca, Germania. La noi în ţară s-au folosit toate cele 3
denumiri, dar oficial (conform legislaţiei) s-a adoptat termenul de agricultură
ecologică.
Produsele agroalimentare ecologice cu denumirea curentă de ecoproduse
alimentare pot fi încadrate în următoarele grupe:
 produse vegetale primare neprocesate;
 produsele animaliere neprocesate;
 produsele de origine vegetală şi animală procesate, destinate consumului
uman, preparate din una sau mai multe ingrediente de origină vegetală şi/sau
de origine animală.
Produsul alimentar ecologic este considerat acel produs agroalimentar
încadrat în grupa produselor ecologice care a fost obţinut în urma unor practici (sau
tehnologii) agricole nepoluante prin care se respectă condiţiile referitoare la:
 interzicerea utilizării de produse chimice de sinteză (în acest fel,
ecomarketingul promovează şi oferta de produse alternative nepoluante în
combaterea bolilor şi dăunătorilor în agricultură);
 utilizarea de tehnologii pentru obţinerea produsului care protejează mediul
şi animalele;
5
 acceptarea formelor de control şi inspecţie pentru condiţiile de producţie

nepoluante;
 respectarea regulilor impuse de regulamente şi standarde în producerea şi
distribuţia acestor produse.
Agricultura ecologică nu utilizează fertilizanţi şi pesticide de sinteză,
OMGuri, stimulatori şi regulatori de creştere, hormoni, antibiotice şi sisteme
intensive de creştere a animalelor.
6
PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE PRODUCŢIEI AGROALIMENTARE

ECOLOGICE
Agricultura ecologică se bazează pe un număr de reguli şi principii, la fel ca

şi pe bunele practici create să minimizeze impactul omului asupra mediului
înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că sistemul agricol operează pe cât de
natural posibil.
Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt:
a- Eliminarea oricărei tehnologii poluante;
b- Susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului;
c- Integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi
produselor din plante;
d- Utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea
acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor
secundare refolosibile;
e- Aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor, cât şi pentru
creşterea animalelor, care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor şi
raselor.
Agricultura ecologică se bazează pe o serie de practici menite să asigure

sănătatea produselor finite obținute, astfel:
 Rotaţia culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei;
 Limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice şi a
îngrăşămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor
alimentari şi a altor substanţe folosite pentru prelucrarea produselor agricole;
 Interzicerea folosirii organismelor modificate genetic;
 Valorificarea resurselor existente la faţa locului, ca de pildă folosirea ca
fertilizator, a gunoiului provenit de la animale şi a furajelor produse la
fermă;
 Alegerea unor specii de plante şi animale rezistente la boli şi dăunători,
adaptate condiţiilor locale;
 Folosirea materialului săditor obţinut prin metode de producţie ecologică;
 Creşterea animalelor în libertate şi adăposturi deschise şi hrănirea acestora
cu furaje ecologice;
7
 Dezinfectarea adăposturilor pentru animale cu produse premise în

agricultura ecologică.
Rotația culturilor în agricultura ecologică

Rotația în agricultura ecologică constituie un element tehnologic de bază
prin care trebuie să se realizeze un echilibru între culturi. Obiectivele rotației
culturilor:
 menținerea fertilității solului;
 reducerea gradului de îmburuienare;
 prevenirea şi reducerea atacului de boli şi dăunători;
 asigurarea bazei furajere pentru animalele din fermă.
În cadrul rotației culturilor trebuie să fie incluse leguminoasele perene şi
anuale, dar şi gramineele perene (pajiști temporare). Leguminoasele au capacitatea
de a trăi în simbioză cu bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium. Ca atare,
plantele leguminoase (mazăre, fasole, soia, năut, linte, bob, lucernă, trifoi ş.a.) au
capacitatea de a-şi asigura necesarul de azot prin această simbioză, iar după
recoltarea lor rămâne în sol o cantitate apreciabilă de azot. În cadrul asolamentului,
culturile perene (lucernă, trifoi, graminee) de 2-4 ani sunt urmate de 3-4 ani de
culturi anuale.
Semințele și materialul de înmulțire vegetativ

Operatorul trebuie să folosească seminţe, material vegetativ de înmulţire sau
răsaduri ecologice. În caz de indisponibilitate, se pot utiliza seminţe sau materiale
vegetative de înmulţire în conversie sau chiar convenţionale sub anumite condiţii.
Condiții de folosire a semințelor sau materialului de înmulțire vegetativ
convențional:
- Varianta ecologică a seminței respective să nu fie disponibilă (vezi site-ul
MADR);
- Acordarea unei autorizații înainte de însămânțare.
- Semințele convenționale folosite să nu fie tratate cu produse fitosanitare
interzise
- Semințele să nu fie modificate genetic.
Autorizația este valabilă pentru un singur sezon de producție!
Tipurile de seminţe disponibile pentru agricultura ecologică sunt listate în baza de
date a semințelor ecologice ce poate fi consultata pe site-ul MADR:
8
http://www.madr.ro/agricultura-ecologica/bazade-date-seminte-ecologice.html.
Politica agricolă din România

În continuare se pune problema elaborării unei strategii privind politica
agricolă din România care pentru sectorul agriculturii ecologice poate fi redată
prin următoarele obiective:
o dezvoltarea producţiei şi a unei pieţe interne de produse
agroalimentare;
o armonizarea regulilor de producţie şi de inspecţie;
o crearea unui disponibil pentru export pe tipuri de produse;
o includerea României pe lista ţărilor terţe emisă de Comisia Europeană
pentru ca România să poată face export de produse agroalimentare cu
siglă românească;
o informarea şi sensibilizarea consumatorilor români de a se orienta
către consumul de produse agroalimentare ecologice (această
campanie fiind susţinută de Ministerul Agriculturii, Asociaţia de
Protecţie a Consumatorilor, asociaţiile producătorilor "bio" etc.).
Deoarece agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă,
prin sporirea biodiversităţii, protecţia mediului şi creşterea fertilităţii solului,
producătorii din acest sector sunt sprijiniţi prin programele de agromediu ale
Comisiei Europene. Astfel, începând din anul 2007, producătorii din agricultura
ecologică, beneficiază de prime compensatorii pe unitatea de suprafaţă şi de
cultură, în vederea acoperirii pierderilor de venit pe durata perioadei de conversie
şi pentru producţia certificată, prin Planul naţional de Dezvoltare Rurală, din
Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, nerambursabil.
Conversia la producţia ecologică

Toate fermele şi societăţile agricole, agroindustriale şi comerciale ecologice
parcurg o perioadă, mai lungă sau mai scurtă, de conversie, care este egală cu
timpul scurs între începerea managementului ecologic şi obţinerea certificatului de
fermă sau societate ecologică.
Conversia este un proces complex de trecere de la un sistem convențional
bazat pe o chimizare intensă la un sistem de agricultură ecologică (biologic,
9
organic, biodinamică) astfel încât să se creeze un sistem de exploatare durabilă a

terenului.
Această conversie se produce într-o perioadă suficientă de timp în care se
produce și o adaptare a ecosistemului, dar și a fermierului. În perioada de
conversie apar următoarele schimbări: dispar substantele poluante din sol, apă și
plantă; microflora și microfauna solului se află în echilibru; caracteristicile solului
(textura, densitatea, ph-ul, nivelul substantei organice) devin tipice unei exploatări
ecologice.
Trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică se face prin
respectarea perioadei de conversie. Aceasta durează 2-5 ani si de regulă nu
trebuie să depăşească un ciclu de rotatie al culturilor, fiind de 2 ani pentru culturile
de camp (anuale) si de 3 ani pentru plantaţii perene. Organismul de inspecţie poate
prelungi sau scurta acest termen, în funcţie de istoria fermei, susţinută de
documente justificative. În nici un caz, conversia culturilor agricole nu se poate
face în mai puţin de un an.
Conform legislației, produsele animaliere pot fi considerate ecologice numai
dacă se realizează conversia simultană a întregii unităţi de producţie, inclusiv a
păşunilor, fâneţelor şi/sau a oricărei suprafeţe de teren folosită pentru producerea
de furaje, precum şi a animalelor. Perioada totală de conversie pentru ansamblul
animalelor existente şi descendenţii acestora, pentru păşuni şi/sau pentru orice
teren utilizat pentru producerea de furaje se poate reduce la maxim 24 de luni şi
numai în cazul în care animalele sunt hrănite cu produse care provin din unitatea
agricolă în care sunt crescute.
Din punct de vedere tehnic, conversia este perioada în care o fermă
convenţională pune, în primul rând, bazele pentru aplicarea corectă şi profitabilă a
metodelor agro-ecologice. Această perioadă poate fi denumită "conversie
birocratică", deoarece în perioada de conversie se colectează informaţii despre
istoria gospodăriei, fermei sau/şi a unităţii de prelucrare a produselor agricole şi se
elaborează planul de conversie, precum şi "conversie agronomică”, deoarece unul
din obiectivele acestei perioade este optimizarea metodelor agricole ecologice de
cultivare a terenurilor, de creştere a animalelor şi de prelucrare şi comercializare a
produselor ecologice.
Certificarea produselor ecologice
10
Certificarea se face imediat ce toată unitatea economică sau o parte din

activitatea acesteia corespunde standardelor ecologice. Certificarea parţială se face
cu condiţia ca cele două sisteme (convenţional şi ecologic) să fie separate foarte
clar atât în documentaţii, cât şi în activitatea productivă.
Aşadar, agricultura ecologică admite, uneori, desfăşurarea în paralel a
producţiei convenţionale şi ecologice, dacă se iau toate măsurile de prevenire a
fraudelor.
Certificarea se face de către o organizaţie naţională sau internaţională
recunoscută de Autoritatea Naţională în domeniul agriculturii ecologice şi, pentru
mai multă încredere, de Serviciul Internaţional de Acreditare al Federaţiei
Internaţionale a Mişcărilor de Agricultură Organică (IFOAM), care este abilitată să
evalueze şi să garanteze în scris că sistemul de producţie agricolă sau de prelucrare
agroindustrială se desfăşoară în conformitate cu standardele agriculturii ecologice.
Prelucrarea şi distribuţia produselor ecologice

Prelucrarea este diferenţiată întrucât unele produse sunt vândute neprocesate
(legume şi fructe), iar altele sunt prelucrate de lucrătorii agricoli. Produsele cu
"imagine biologică" sunt distribuite prin pieţe de dimensiuni mari sau magazine
dietetice.
Canalele de distribuţie ale produselor ecologice sunt reprezentate de:
o magazinele destinate exclusiv comercializării unor astfel de produse,
o lanţul marilor magazine unde se găsesc standuri pentru aceste
produse,
o serviciile alimentare dezvoltate pe liniile aeriene, în hoteluri şi
restaurante etc.
Comercianţii se aşteaptă ca oferta mondială de produse agroalimentare
ecologice să crească în situaţia în care va fi amplificată şi grija pentru sănătatea
consumatorilor, precum şi subvenţionarea agriculturii ecologice.
Piaţa produselor agroalimentare ecologice este limitată, datorită unor

considerente ce se referă la:
a. poziţia nutriţionistă considerată nefavorabilă pentru majoritatea
consumatorilor,
b. numărul de consumatori încă redus datorită nivelului veniturilor acestora,
11
c. deocamdată nu există cele mai adecvate forme de distribuţie şi atracţie ale

consumatorilor.
Pe piaţa internă ajung între 5 şi 10% din produsele ecologice. Preţul acestor
produse este cu 30-50 % mai mare decât cel al produselor "normale", ceea ce
determină lipsa cererii pe piaţă a produselor certificate ecologic.
O condiţie esenţială pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă
acţiunile de promovare a conceptului de agricultură ecologică în vederea
conştientizării consumatorilor asupra importanţei produselor ecologice (calitate şi
sănătate), astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru produse de calitate
superioară.
Oferta produselor alimentare biologice se referă la două categorii de
produse:
 produse alimentare biologico-ecologice rezultate prin respectarea cu
stricteţe a unor tehnologii impuse de obţinere a acestor produse;
 produsele cu "imagine biologică" considerate intermediare care se interpun
între produsele alimentare biologico-ecologice şi produsele alimentare
curente (în cadrul acestor produse se pot încadra şi produsele de fermă sau
produsele fermierului). În această situaţie produsul trebuie să întrunească
următoarele trei condiţii cumulative: produsul să fie obţinut în cadrul
exploataţiei agricole; ingredientele transformării acestui produs trebuie să
provină tot din exploataţia agricolă; să fie un mod de fabricaţie artizanal
(prin practicarea unei tradiţii specifice în prepararea produsului).
Potenţialul productiv al agriculturii româneşti de a obţine produse ecologice
poate să ajungă, după estimările specialiştilor, până la 15-20% din suprafaţa
agricolă totală a ţării.
În sectorul vegetal din România se obţin în condiţii ecologice: cereale,
oleaginoase şi proteice, culturi furajere, legume, fructe (vişine, cireşe şi mere),
fructe de pădure. În sectorul zootehnic cresc după regulile şi principiile agriculturii
ecologice vacile pentru lapte, oile şi găinile, de la care se obţin laptele şi ouăle
ecologice. Laptele ecologic este materie primă pentru brânza şi caşcavalul
ecologic.
Cererea pentru ecoproduse variază pe diferite pieţe (în Franţa este 6-7%
pentru produsele cu "imagine biologică" şi de 2,25% pentru produsele "biologico-
ecologice"). Problema care se ridică în cazul pieţei ecoproduselor este aceea a
acceptării unor niveluri mai mari a preţurilor (ecopreţuri) de către consumatori.
12
Rezolvarea acestei probleme este posibilă numai prin atragerea unor segmente de
consumatori dispuşi să plătească acest preţ mai ridicat. Pentru aceste produse
consumatorii acceptă o suplimentare a preţului de 25-35%. Consumul de produse
biologice este la un nivel mai ridicat în Germania, Franţa, Danemarca, Austria,
Italia etc.
Nivelul ridicat al preţurilor produselor ecologice este justificat prin:
1. producţiile mai mici la hectar (nivelul randamentului se reduce cu 20-30%);
2. preţul ambalajelor speciale, din materiale reciclabile;
3. cheltuieli suplimentare cu certificarea ecologică, obligatorie pentru ca un
produs să poată fi vândut sub această marcă pe piaţa europeană, care
majorează costurile de producţie cu aproximativ 60%. Toate aceste elemente
privind preţurile se datorează faptului că, piaţa produselor "bio" se adresează
unui segment mic de consumatori, deşi se aşteaptă, ca în Europa şi în SUA
procentul produselor ecologice pe piaţă să crească de la 1-3% la 5-10%.
Etichetarea produselor ecologice
Pe eticheta produselor ecologice se indică în mod obligatoriu:

o numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
o denumirea produsului şi metoda de producţie ecologică utilizată;
o numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;
o condiţiile de păstrare şi termenul minim de valabilitate;
o interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice cu alte
produse (neecologice);
De asemenea, pe etichetă poate să apară o siglă specifică produselor
ecologice controlate, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, emisă
şi aplicată pe baza sistemului de certificare, indicând că produsul respectiv este
conform cu regulile de producţie ecologică. Sigla ,,ae” garantează ca produsul,
astfel etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism
de cotrol, permiţând consumatorului o identificare facilă a acestor produse pe piaţă.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele
produselor agroalimentare ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii
13
înregistraţi la M.A.P.D.R şi care deţin un contract, cu un organism de inspecţie şi

certificare aprobat de către M.A.P.D.R. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a
siglei „ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa
cererile de solicitare. Înregistrarea producătorilor în agricultura ecologică, este
obligatorie în fiecare an şi se face prin completarea Fişelor de înregistrare în
agricultura ecologică, disponibile la Direcţiile de Agricultură şi Dezvoltare Rurală
judeţene, în perimetrul căreia producătorul îşi desfăşoară activitatea.
Actorii principali în agricultura ecologică naţională
Producătorul de agricultură ecologică (principalul investitor, principalul

interesat şi beneficiar al promovării acestui sistem de agricultură);
Societatea (beneficiază de produsele ecologice şi de mediul înconjurător
sănătos);
Direcţia Generală pentru Implementarea Politicii Agricole şi
Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice: urmăresc promovarea şi
implementarea agriculturii ecologice
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, Direcţiile Generale de
Agricultură şi Dezvoltare Rurală – autorităţi care, prin intermediul
Oficiilor din fiecare judeţ, intervin în sprijinirea, promovarea, implementarea
agriculturii ecologice.
Academia de Ştiinţe Agricole, dar şi Universităţile de Ştiinţe Agricole şi
Medicină Veterinară, care oferă consultanţă şi sprijin în plan ştiinţific;
Firme de inspecţie şi certificare, fundaţii, asociaţii – care sprijină
producătorul din agricultura ecologică.
14
CONVERSIA LA PRODUCȚIA ECOLOGICĂ
Conversia este un proces complex de trecere de la un sistem convenţional

bazat pe o chimizare intensă la un sistem de agricultură ecologică (biologică,
organică, biodinamică) astfel încât să se creeze un sistem de exploatare durabilă a
terenului.
Conversia constă într-o serie de măsuri manageriale, tehnice, economice şi
administrative prin care ferma sau terenul sunt pregătite pentru exploatare în sistem
ecologic.
Scopul conversiei este de a realiza un agroecosistem echilibrat, în care
OMUL este factorul responsabil, integrator al tuturor mijloacelor, măsurilor,
metodelor aplicate pentru a se realiza conversia.
Obiectivele conversiei urmaresc: schimbarea elementelor, caracteristicilor şi
funcţiilor vechiului sistem. Conversia se realizează într-o perioadă suficientă de
timp, în care se produce şi o adaptare a ecosistemului, dar şi a fermierului.
Rezultatul conversiei îl constituie obţinerea certificatului de producţie
ecologică pentru ferma sau terenul ce este exploatat în sistem de agricultură
ecologică.
De ce este nevoie să facem conversia?
Conversia este necesară pentru a se face o trecere treptată de la un sistem la

altul. În perioada de conversie:
 dispar substanţele poluante din sol, apă şi plantă;
 microflora şi microfauna solului se află în echilibru;
 caracteristicile solului (textura, densitatea, ph-ul, nivelul substanţei
organice) devin tipice unei exploatări ecologice.
Cât durează conversia?
Perioada de conversie este cea mai dificilă perioadă din întreaga activitate de
obţinere a produselor ecologice. Conversia durează atât cât este necesar să se
producă trecerea de la un sistem la altul, adică până când solul, culturile şi recolta
capătă calităţile specifice producţiei ecologice.
15
Perioada de conversie durează 2-5 ani şi de regulă nu trebuie să depăşească un

ciclu de rotaţie a culturilor; de obicei, perioada de conversie este de 2 ani pentru
culturile de câmp (anuale) şi de 3 ani pentru plantaţii (perene).
Primul an în care se aplică principiile şi practicile agriculturii ecologice se
numeşte “anul zero”. Perioada de conversie durează de la “anul zero” inclusiv,
până la obţinerea autorizaţiei de acreditare şi certificare a producţiei.
Perioada de conversie poate fi redusă prin derogare. Aceasta derogare este
acordată de Ministerul Agriculturii. Reducerea perioadei de conversie este posibilă
cu următoarele condiții de acordare:
- Completarea unei cereri scrise;
- Transmiterea unor documentele justificative emise de către autorităţile locale,
care dovedesc faptul că pe parcelele pentru care se solicită reducerea perioadei de
conversie nu s-au utilizat substanțe interzise, pe o perioadă de 3 ani anteriori
conversiei (pentru suprafeţe agricole, cu excepţia pajiştilor naturale) sau 1 an
(pentru pajişti naturale);
- Prelevarea probelor de sol în vederea analizării acestora la un laborator
acreditat SR EN 17025;
- În timpul inspecției, inspectorul va face o evaluare a posibilității acordării
derogării.
ETAPELE CONVERSIEI
1. Informarea și consultanța
2. Formarea profesională
3. Aderarea la un grup de producători
4. Certificarea activității
5. Procedura de sancționare
6. Perioada de conversie
1. Informarea și consultanța
Agricultorul trebuie să se informeze asupra sistemului de AE de la următoarele

structuri:
16
ANPE –Autoritatea Națională a Produselor Ecologice (referitor la cadrul

legislativ)
FNAE – Federația Națională de Agricultură Ecologică (referitor la sistemul
de producție, transformare, distribuție, conversie,certificare)
Agenția Națională de Consultanță Agricolă
Organisme de inspecție și certificare
2. Formarea profesională
Pentru a putea reuș pasul de conversie, agricultorul trebuie să urmeze cursuri

de formare adecvate pe fiecare sector de producție sau transformare a unui produs
agricol (cultură mare, pomicultură, viticultură, zootehnie etc)
Cursurile sunt organizate prin programe naționale sau internaționale. La

cererea unui grup de agricultori, se pot organiza module de formare pentru
domeniul solicitat.
3. Aderarea la un grup de producători
Prin aderarea la un grup de producători, agricultorul va fi reprezentat în fața

instituțiilor publice în vederea accesării programelor de subvenții, programelor
europene, creditelor bancare.
4. Certificarea produselor ecologice
Procedura de certificare cuprinde o primă vizită de acreditare a întregului

sistem de producție (parcele, clădiri, loc de stocare, procesare, contabilitatea
materialelor, conformitatea rețetelor și produselor etc)
Inspecțiile sunt anunțate, dar și inopinate. După fiecare inspecție se elaborează
raportul de inspecție.
Certificarea se face imediat ce toată unitatea economică sau o parte din
activitatea acesteia corespunde standardelor ecologice. Certificarea parţială se face
cu condiţia ca cele două sisteme (convențional şi ecologic) să fie separate foarte
clar atât în documentaţii, cât şi în activitatea practică. Aşadar, agricultura ecologică
admite, uneori, desfăşurarea în paralel a producţiei convenţionale şi ecologice,
dacă se iau toate măsurile de prevenire a fraudelor.
17
Certificarea se face de către o organizaţie naţională sau internaţională

recunoscută de Autoritatea Naţională în domeniul agriculturii ecologice şi, pentru
mai multă încredere, de Serviciul Internaţional de Acreditare al Federaţiei
Internaţionale a Mişcărilor de Agricultură Organică (IFOAM), care este abilitată să
evalueze şi să garanteze în scris că sistemul de producţie agricolă sau de prelucrare
agroindustrială se desfăşoară în conformitate cu standardele agriculturii ecologice.
Organismul de inspecţie şi certificare solicită producătorului să facă o
descriere a unităţii de producţie, să identifice spaţiile de depozitare, zonele de
recoltare, precum şi spaţiile de ambalare. Odată ce acest raport a fost efectuat,
producătorul trebuie să anunţe Organismul de inspecţie şi certificare asupra
programului său anual de producţie.
Sistemul de certificare constă în audit şi aprobarea procesului de gestionare a
producţiei pus în aplicare de către operatorul care doreşte să obţină produse
ecologice, urmate de monitorizarea permanentă a conformităţii procesului de
producţie şi analizarea probelor luate, atât din producţie / prelucrare sau de la piaţă.
Certificarea are rolul de a oferi clienţilor o asigurare scrisă și demnă de încredere
cu privire la produsele din fermele ecologice.
Activitatea organismelor de inspecţie şi certificare este finanţată prin taxele
de inspecţie pe care operatorii trebuie să le plătească. Valoarea acestor taxe este în
funcţie de dimensiunea şi tipul afacerii, precum şi de numărul de specializări ale
unităţii de producţie. În toate cazurile, această taxă asigură acoperirea costurilor
pentru activităţile de inspecţie şi certificare.
Din punct de vedere administrativ, cea mai complexă însuşire a sistemelor
de agricultură ecologică este gama largă de angajamente ale producătorilor,
precum și documentaţia care trebuie prezentată cu ocazia inspecţiilor periodice ale
organismelor de certificare acreditate
Operatorul supus inspecţiei trebuie să respecte regulamentele naţionale şi
comunitare privind agricultura ecologică, să furnizeze documentaţia cerută de
sistemul de inspecţie, să permită accesul angajaţilor organismului de inspecţie la
locurile de producţie, la registrele de casă şi la alte documente (ex. Facturi,
registrele de TVA etc.).
De asemenea, operatorul trebuie să permită echipei de inspecţie accesul la
toate produsele şi ingredientele de origine agricolă şi neagricolă pentru a stabili
dacă sunt cele dorite şi să le notifice dacă s-au schimbat substantial.
18
5. Procedura de sancționare
În caz de nerespectare a legislației în vigoare pot fi acordate amenzi,
avertismente, suspendarea certificatului sau anularea lui. De asemenea, se poate lua
măsura prelungirii perioadei de conversie, se pot realiza noi controale sau analize
făcute pe cheltuiala agricultorului.
6. Perioada de conversie
- 2 ani (culturi anuale)
- 3 ani (culturi perene)
DOCUMENTELE OBLIGATORII care trebuie întocmite de agricultor

pentru realizarea conversiei:
1. Contractele cu Asociația de Agricultură Ecologică

2. Planul de conversie al fermei
3. Jurnalul de fermă sau jurnalul întreprinderii
1. Contractele cu Asociația de Agricultură Ecologică (ex. Bioterra)

- Contractul pentru parcurgerea anului Zero
- Contractul pentru perioada propriu-zisă de conversie
- Contractul pentru întreprinderile acreditate
2. Planul de conversie
Planul de conversie este prima dintre acţiunile concrete spre calea de

practicare a agriculturii ecologice. Un plan de conversie trebuie să cuprindă: etape,
obiective şi activităţi de realizat, dar şi rezultatele ce urmează să fie obţinute.
Aceste elemente sunt precizate într-un calendar care se desfăşoară pe întreaga
perioadă a conversiei.
Urmând recomandările IFOAM, planul de conversie trebuie să cuprindă
următoarele capitole:
• Istoricul parcelelor (culturi, fertilizări, tratamente fitosanitare);
• Situaţia actuală a întreprinderii la început de conversie şi comparaţia cu
situaţia standard (starea solului, vegetației, structura fermei, dotarea,
capital, condițiile de mediu etc.);
19
• Lista schimbărilor ce trebuie efectuate în cursul conversiei (rotaţia

culturilor, controlul bolilor, dăunătorilor şi buruienilor);
• Schiţa parcelelor în curs de conversie, convertite şi a celor neconvertite din
aceeaşi fermă.
• Măsuri de ameliorare a solului
• Structura culturilor și asolamentele
• Managementul îngrășămintelor, inclusiv planul de fertilizare pe parcele.
• Protejarea apelor de suprafață și a celor subterane
• Alegerea speciilor și soiurilor
• Mașini pentru lucrarea protectivă a solului
• Materialul săditor
• Controlul bolilor și dăunătorilor
• Organizarea muncii
• Valorificarea produselor
• Analiza rentabilității
Planul de conversie se va pune în practică cu asistenţa tehnică a experţilor
Asociaţiei de Agricultură Ecologică, iar toate activităţile menite să realizeze
conversia sunt notate într-un registru special denumit Jurnalul de fermă.
În jurnalul de fermă se trec zilnic, toate lucrările, acţiunile şi operaţiunile
care sunt efectuate la nivelul fermei sau parcelei supuse procesului de conversie.
Orice producător de agricultură ecologică trebuie să-şi înregistreze
activitatea la Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice şi să se supună
controlului unui organism de inspecţie şi certificare.
Producătorii din agricultura ecologică trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
 să fie înregistraţi în Registrul electronic al operatorilor din agricultura
ecologică, aprobat de Ministerul Agriculturii.
 să încheie un contract cu un organism de inspecţie şi certificare, aprobat de
Ministerul Agriculturii
 să deţină un document de confirmare a conversiei emis de organismul de
inspecţie şi certificare cu care producătorul se află sub contract;
 să semneze un angajament prin care se angajează ca pe o perioadă de 5 ani
să aplice în exploataţiile lor, regulile şi principiile agriculturii ecologice,
stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, iar în situaţia în
20
care ies din acest sistem, să înapoieze contravaloarea plăţii anuale

suplimentare primită.
3. Jurnalul de fermă sau jurnalul întreprinderii

Jurnalul de fermă este un registru oficial folosit atât pentru întreprinderile
aflate în conversie, cât și pentru cele acreditate. El este conceput încât să
îndeplinească și funcția de control.
În jurnalul de fermă se trec zilnic, toate lucrările, acţiunile şi operaţiunile
care sunt efectuate la nivelul fermei sau parcelei supuse procesului de conversie.
Jurnalul se întocmește pentru a se face confruntarea cu normativele
tehnologice.
Jurnalul nu înlocuiește evidența financiar-contabilă.
21
PRODUCŢIA ECOLOGICĂ
ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC
Organisme modificate genetic sunt plante sau animale crescute pentru a

oferi un randament sporit sau pentru a rezista la boli, prin modificarea structurii lor
celulare și genetice.
OMG-urile se obţin prin biotehnologii moderne. Biotehnologia modernă
este tehnologia prin care se modifică materialul genetic al unui organism. Aceasta
se poate aplica microorganismelor, plantelor şi animalelor, dar şi omului. Genele
transferate de la un organism la altul prin biotehnologia modernă sunt numite
transgene.
În conformitate cu legislaţia în vigoare în UE, “Un organism este modificat
genetic dacă materialul lui genetic a fost modificat într-un mod diferit de cel
natural altfel decât prin încrucişare naturală.”
Scopurile agriculturii OMG, aşa cum au fost rezumate la conferinţa despre
biotehnologia viitorului (Suedia, septembrie 2001) de către organizaţia ONU
pentru alimente şi agricultură (FAO) sunt următoarele:
 creşterea rezistenţei la dăunători şi viruşi
 amplificarea toleranţei la ierbicide
 încetinirea procesului coacerii
 mărirea durabilităţii produselor pe raftul magazinelor.
Metodele de producţie ecologică pot fi practicate pe acele suprafeţe de teren
pe care timp de cel puţin 3 ani nu au fost cultivate culturi modificate genetic sau
culturi tratate cu substanţe modificate genetic.
În creşterea animalelor după metoda ecologică, nu se admit:
folosirea nutreţurilor, furajelor, concentratelor, vitaminelor care conţin OMG-uri.
tehnicile de reproducţie care au la bază ingineria genetică (transfer de gene,
embrioni etc.).
folosirea medicamentelor şi a produselor pentru sănătatea animalelor care conţin
OMG. Administrarea medicamentelor care conţin OMG-uri este posibilă doar în
cazul în care nu există tratamente alternative, iar sănătatea animalului este pusă în
pericol. Această derogare trebuie să fie autorizată de Autoritatea Naţională sau
organismul de control.
22
În cadrul procesării produselor provenite din agricultură ecologică nu

este permisă:
 utilizarea ingredientelor și aditivilor care conţin OMG-uri. Furnizorii de
ingrediente vor întocmi o declaraţie care face referire la faptul că acestea nu
includ OMG. În caz de control, se pot face şi analize de laborator.
Crearea noilor organisme a declanşat dispute serioase între sustinătorii
“noului” şi cei care îndeamnă la prudentă, atrăgând atentia asupra unor posibile
efecte periculoase ale acestor organisme asupra mediului şi asupra fiintei.
Cu toate că impactul noilor organisme, create artificial de om, asupra
mediului şi îndeosebi asupra organismului uman, încă nu este pe deplin cunoscut
nici de către “creatorii” acestora, este impresionantă extinderea din ultimii ani a
suprafetelor cultivate cu astfel de organisme, la care, teoretic, rezistenta la boli şi
dăunători, precum şi capacitatea de productie, pot fi superioare, comparativ cu
organismele normale, nemodificate genetic. Principalii adepti ai OMG-urilor sunt
cercetătorii şi cultivatorii americani.
Organismele modificate genetic, create şi cultivate pe scară largă în Statele
Unite ale Americii, au pătruns şi s-au răspândit în mai multe tări din întreaga lume,
inclusiv din Europa, fiind considerate, de către propagatorii lor, drept una dintre
solutiile pentru rezolvarea problemei foametei în tările sărace.
Pe de altă parte, se constată conturarea unui curent tot mai ferm, promovat
îndeosebi de către organizatiile ecologiste, cărora li se alătură şi tot mai multi
oameni de ştiintă şi oameni politici, dar şi cultivatori de plante agricole,
consumatori, institutii publice etc, împotriva răspândirii unor astfel de organisme,
care sunt considerate periculoase şi greu de controlat.
Adeptii acestui curent apreciază că produsele ingineriei genetice sunt
organisme vii care nu ar fi evoluat niciodată natural şi care nu au un habitat natural
propriu. Aceste organisme, create în laborator, se pot reproduce şi încrucişa cu
organisme naturale, astfel răspândindu-se şi înmultindu-se într-un mod care nu
poate fi controlat sau prevăzut. Deoarece nu se ştie cum se vor dezvolta aceste
organisme noi în mediu şi deoarece ele se pot înmulti şi răspândi, efectele negative
ale OMG-urilor s-ar putea să fie descoperite doar când va fi prea târziu...
Conform legislației europene în vigoare, abordarea aleasă de UE în ceea de

privește OMG-urile se bazează pe principiul precauției și impune autorizarea
oricărui OMG înainte de a fi introdus pe piață și monitorizarea din punctul de
23
vedere al mediului a oricărui OMG autorizat după introducerea pe piață. Această

abordare asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și animale, precum
și a mediului.
Plantele modificate genetic se cultivă numai de către cultivatori autorizaţi de
MADR.
În România se cultivau în scop comercial, pentru consum propriu sau
producere de sămânţă, numai plantele modificate genetic autorizate pentru
cultivare în Uniunea Europeană.
Începând cu 2015, în România nu se mai cultivă porumb modificat genetic,
singura acceptată spre cultivare în UE, deşi consumăm OMG-uri din import. În
ultimii 21 de ani, s-a demonstrat că porumbul modificat genetic cultivat în Spania a
dus la creșterea randamentelor, reducând dependența de importuri a Spaniei.
Rezultate asemănătoare au fost obținute în România între 1999 și 2006, când soia
modificată genetic a fost interzisă pe fondul accederii în UE
Cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligaţi să utilizeze la semănat
numai sămânţă certificată. Sămânţa trebuie să fie însoţită de etichetă sau un
document oficial pe care să apară clar înscris "seminţe modificate genetic", precum
şi codul unic de identificare al organismului modificat genetic, în conformitate cu
prevederile legislaţiei în vigoare.
Furnizorii de seminţe certificate de OMG sunt obligaţi să înfiinţeze anual un
Registru de vânzare a seminţelor modificate genetic, care să includă date privind
identitatea cumpărătorului, cantitatea de sămânţă cumpărată şi locaţia culturii.
Registrul se păstrează timp de 5 ani de la data înfiinţării.
Cultivatorii sunt obligaţi să înfiinţeze, la domiciliul sau la sediul acestora, un
Registru de evidenţă a provenienţei seminţelor şi a destinaţiei producţiei obţinute
de la plantele modificate genetic, în care să păstreze, pentru o perioadă de 5 ani.
Pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legislaţiei în
domeniul organismelor modificate genetic, inspectorii au următoarele atribuţii:
a) efectuează controale oficiale tuturor cultivatorilor, până la nivel de solă;
b) verifică respectarea legislaţiei în vigoare privind organismele modificate
genetic, fiind abilitaţi să efectueze controale în cultură, să preleve probe şi să
verifice documentele cultivatorilor de plante modificate genetic;
c) verifică respectarea măsurilor de asigurare a coexistenţei culturilor
modificate genetic cu cele ecologice sau convenţionale
d) verifică distanta de izolare
24
e) participă la următoarele acţiuni care se întreprind pentru fiecare cultivator de

plante modificate genetic:
- evaluarea producţiei şi întocmirea fişelor de evaluare a producţiei;
- urmărirea recoltării şi întocmirea de procese-verbale de recoltare;
- urmărirea activităţii de depozitare a producţiei;
- urmărirea activităţii de livrare a producţiei, cu evidenţierea tuturor
cantităţilor livrate, a destinaţiei acestora şi a datelor de identificare ale
cumpărătorului;
- urmărirea stocurilor la cultivatori
În funcţie de specia cultivată, cultivatorii de plante modificate genetic sunt
obligaţi să ia toate măsurile pentru asigurarea coexistenţei plantelor modificate
genetic cu cele cultivate în sistem convenţional şi ecologic şi să evite prezenţa
accidentală a OMG în alte culturi, cum ar fi:
 asigurarea unor distanţe minime de izolare faţă de sursele de polen vecine, în
funcţie de specia cultivate - la porumb, o distanţă de 200 m;
 pe parcursul operaţiunilor de semănat, recoltare, transport, depozitare,
condiţionare şi ambalare a recoltei obţinute din culturile modificate genetic,
operatorii economici trebuie să acorde o atenţie deosebită şi să ia toate
măsurile necesare pentru a preveni amestecul fizic al produselor modificate
genetic cu cele ecologice sau convenţionale,
 folosirea la semănat, recoltare şi la transport a echipamentelor şi utilajelor
foarte bine curăţate pentru a preveni orice posibilitate de impurificare
mecanică.
 după încheierea semănatului, ambalajele în care au fost seminţe modificate
genetic vor fi colectate şi distruse, pentru a preveni eliberarea în mediu a
eventualelor boabe rămase în ambalaje;
 depozitarea separată a seminţelor din soiuri/hibrizi modificate genetic, în
vederea limitării/diminuării riscurilor de impurificare;
 curăţarea instalaţiilor de pe fluxul de prelucrare, condiţionare şi ambalare a
seminţelor modificate genetic. Este recomandat ca în staţiile de condiţionare,
seminţele modificate genetic să fie prelucrate/condiţionate ultimele, pentru a
evita orice impurificare mecanică ulterioară a seminţelor ce vor urma pe flux.
Conform prevederilor legale, cultivarea plantelor modificate genetic este
interzisă în perimetrul ariilor naturale protejate, legal constituite.
25
În cazul impurificării accidentale, dovedite cu OMG, a culturilor

convenţionale sau ecologice, cultivatorii afectaţi pot soluţiona pe cale amiabilă
situaţia creată ori pot depune plângere, în scris, la instanţele competente de drept
comun.
Analizele pentru stabilirea gradului de impurificare se efectuează contra cost
în laboratoare acreditate, din România sau din statele membre ale Uniunii
Europene.
În Uniunea Europeană, etichetarea este obligatorie pentru toate produsele
alimentare şi furajere care conţin sau sunt obţinute din plante MG, atunci când
ingredientul transgenic depăşeşte 0,9 %. Acest lucru le permite consumatorilor să
aleagă în cunoştinţă de cauză, atâta vreme cât o asemenea opțiune este oferită de
furnizori.
Produsele derivate din animale furajate cu alimente MG – o practică curentă
în U.E. – nu sunt etichetate. Pragul de 0,9% a fost stabilit politic şi nu este bazat pe
nici o constatare sau fapt determinate ştiinţific. În țările în care cultivarea plantelor
MG este permisă, agricultorii au opțiunea de a cultiva fie culturi organice, fie
transgenice sau convenționale, atâta timp cât sunt respectate măsurile de
coexistență. Spre exemplu, Spania cultivă cu succes porumb MG alături de culturi
convenționale și organice, de 17 ani. Măsurile le permit agricultorilor spanioli să
beneficieze de orice tehnologie sau metode de producție care le răspund cel mai
bine nevoilor lor.
Dependența de importuri a Uniunii Europene este deosebit de ridicată în
cazul soiei, la care producția internă a Uniunii nu acoperă decât 7 % din cerere.
Soia este una din cele mai bune surse de proteină și este folosită cu precădere în
furajarea animalelor de fermă, în timp ce lecitina din soia este utilizată în multe
produse alimentare procesate. La bumbac, UE depinde aproape total de importurile
de produse finite.
Organismele modificate genetic sau transgenice, creaţie ştiinţifică de ultimă

oră, nu sunt admise în fermele ecologice şi nici în vecinătatea lor, deoarece:
1. Agricultura ecologică exclude orice tehnologie poluantă
Tehnologiile de cultivare a OMG-urilor prevăd utilizarea unor cantităţi mari
de îngrăşăminte chimice, pentru a obţine recolte pe măsura investiţiilor tehnologice
(costul “pachetului” sămânţă+erbicid+îngrăşăminte chimice este relativ mare).
26
2. Agricultura ecologică este orientată către consumator, iar cea pe bază

de OMG-uri, către fermier
Din acest punct de vedere, Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică
sprijină orice activitate agricolă care are ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii
produselor agricole şi mai puţin, obţinerea de recolte mari.
3. Scopul agriculturii ecologice este sporirea sau conservarea fertilităţii
solurilor.
O sursă importantă de sporire a fertilităţii solurilor este materialul organic
provenit din descompunerea resturilor vegetale, inclusiv buruieni, descompunerea
insectelor şi a altor vietăţi care trăiesc în mediul agricol. Prin folosirea
tehnologiilor OMG, această sursă de materie organică se va epuiza destul de
repede, deoarece tehnologiile de acest fel au ca efect atât distrugerea completă a
speciilor de buruieni şi de insecte dăunătoare, cât şi a altor specii care nu sunt
dăunătoare.
4. Produsele ecologice sunt consumate în stare proaspătă sau cât mai puţin
prelucrate
5. Produsele ecologice sunt hrănitoare, sănătoase şi gustoase

Aceste produse au valoare nutritivă ridicată, gust naural şi nu conţin nici o
urmă de nitriţi şi metale grele.
6. OMG-urile şi tehnologiile lor de cultivare nu sunt ecologice
Produsele ecologice intră pe piaţă numai dacă sunt însoţite de un certificat
care atestă că au fost produse şi se comercializează conform standardelor naţionale
şi internaţionale, precum şi de etichete care conţin toate informaţiile necesare
privind producătorul, compoziţia, termenul de valabilitate, organizaţia care a făcut
certificarea etc.
7. Fermele ecologice sunt în general, de dimensiuni mici şi mijlocii
Majoritatea fermelor ecologice ocupă suprafeţe mici şi mijlocii (între 5-2000
ha). În SUA, OMG sunt cultivate numai de către fermele mari şi bogate.
8. Fermele ecologice sunt mixte, de tip vegetal-animal sau integrate, de tip
agro-industrial sau comercial
Această structură este impusă, pe de o parte, de nevoia de a valorifica
superior (în totalitate şi cu cheltuieli minime) producţia agricolă şi pe de altă parte,
de grija permanentă pentru integritatea şi sănătatea pământului şi a celorlalte
componente ale mediului înconjurător.
27
9. Sistemele agricole ecologice sunt sisteme de lungă durată

Sistemele de tip OMG sunt de scurtă durată, deoarece se folosesc pentru a
soluţiona o anumită problemă a agriculturii, cum ar fi infestarea cu buruieni la
porumb şi soia, atacul de sfredelitor la porumb şi de gândac de Colorado la cartof.
După soluţionarea acestor fenomene, OMG-urile respective vor dispărea de pe
piaţă şi vor fi înlocuite cu altele, create pentru a soluţiona problemele apărute ca
urmare a tehnologiilor de tip OMG.
10. Sistemele agricole ecologice sunt multidimensionale
Spre deosebire de tehnologiile agricole ecologice, care au ca obiectiv
realizarea de recolte eficiente din punct de vedere economic şi ecologic, siguranţa
alimentară a populaţiei şi protecţia mediului înconjurător, tehnologiile OMG
urmăresc doar maximizarea eficienţei economice a sistemelor agricole.
Aceste argumente sunt prezentate pentru a se ştii că tehnologiile ecologice sunt
superioare tehnologiilor OMG (cu excepţia, deocamdată a costurilor şi a nivelului
producţiilor) şi că OMG-urile au o serie de puncte slabe, fiind chiar periculoase
pentru sănătate.
Diseminarea în mediu a OMG-urilor provoacă unele întrebări esenţiale:
 Care sunt categoriile de riscuri sanitare sau economice şi
pericolele provocate de acestea pentru mediu?
 Cine va fi responsabil?
Cel care poluează mediul şi aduce prejudicii sănătăţii oamenilor şi
animalelor trebuie obligat să achite daune. Instrumentul devine eficace numai dacă
cel care a poluat, poate fi şi identificat. Pagubele trebuie cuantificate şi stabilită o
relaţie de tip cauză-efect.
Potrivit companiilor de asigurări, impactul culturilor modificate genetic
asupra sănătăţii mediului, oamenilor şi animalelor, aparţin categoriei de “riscuri de
dezvoltare”. Ele se manifestă pe termen lung şi în mod difuz.
Cine va plăti pagubele agricultorilor ale căror plantaţii au fost contaminate?
Au fost demonstrate perturbaţii induse de organismele modificate genetic –
ca de exemplu, mortalitatea crescută a albinelor în apropierea culturilor transgene.
Din aceste motive ONG-urile din România, Bioterra şi EcoSens susţin
“principiul prudenţei”, condamnând în acelaşi timp atitudinea “aşteaptă să vezi ce
se întâmplă”. Conform “principiului prudenţei” nu este permisă nici eliberarea în
mediu a OMG-urilor şi nici folosirea acestora în alimentaţie. Faptul că nu poate fi
preconizat pe termen lung comportamentul acestor organisme intră în contradicţie
28
cu “principiul precauţiei”. În consecinţă, aceste asociaţii se opun oricăror eliberări

de OMG-uri în mediu.
Considerente etice privind utilizarea OMG
Ştiinţa este realizată de către cercetători, care în mod categoric nu sunt neutri
nici din punct de vedere etic şi nici moral. Din aceste considerente este aproape
imposibil să separăm ştiinţa, în esenţa ei, de aplicaţiile ei practice. În lumea
dezvoltată noi toţi trăim în societăţi modelate de tehnologie, care sunt aplicaţii
practice ale dezvoltării ştiinţifice, deci în consecinţă noi toţi va trebui să împărţim
responsabilitatea folosirii noilor tehnologii genetice.
În cele ce urmează vom prezenta câteva considerente etice legate de
biotehnologii şi organisme transgenice (modificate genetic).
a) Biotehnologiile industriale
Este un domeniu dificil de abordat pentru că are aplicaţii foarte diverse. Prima
problemă etică este cea legată de influenţa intereselor comerciale. Mulţi indivizi
văd aplicaţiile biotehnologice ca rezultate ale presiunilor comerciale. De asemenea,
întrebări etice în acest caz pot fi legate de procesele tehnologice de obţinere a
produselor respective şi de folosirea acestor produse. În acest sens un rol important
are opinia publică, deoarece aceasta poate determina succesul sau dispariţia unui
produs de pe piaţă.
b) Organismele transgenice
Organismele transgenice ridică cele mai multe probleme etice. În cazul
animalelor transgenice cele mai multe întrebări din considerente etice au fost legate
de bunăstarea acestora. Plantele transgenice au fost iniţial ignorate până în partea
a doua a anilor 90’ când au apărut reacţii publice puternice legate de hrana
modificată genetic. Reacţiile au cuprins două direcţii distincte, pe de o parte
problema sănătăţii oamenilor, iar pe de altă parte problemele de protecţie a
mediului înconjurător. Răspunsul simplu, la ora actuală, legat de aceste întrebări
este ca nu ştim care ar putea fi efectele ecologice pe termen lung.
Animalele transgenice nu au ridicat atâtea probleme etice precum plantele,
în primul rând datorită faptului ca ele nu se pot disemina atât de uşor în natură. De
asemenea animalele transgenice sunt folosite, de regulă, în context medical,
domeniu în care beneficiile sunt clare. Cele mai frecvente probleme legate de
animalele transgenice, aşa cum am menţionat sunt cele legate de bunăstare, dar
29
standardul de îngrijire a acestor animale este foarte ridicat şi atent monitorizat in

toate ţările care folosesc animale transgenice. Deasemenea, acceptarea şoarecelui
transgenic drept un model pentru evoluţia unor boli şi a animalelor transgenice ca
şi bioreactoare pare să pună mai puţine probleme etice decât biotehnologiile din
lumea plantelor.
EXEMPLE:
Obţinerea de animale transgenice:
 superşoarecele gigant, cu o genă de la şobolan;
 şoarecele verde luminiscent, cu o genă de la meduză;
 şoarecele cu speranţă de viaţă cu 30% mai mare decât normal;
 pui care conţin gena hormonului de creştere de la vite şi care le conferă o
creştere şi mai rapidă decât a celor din crescătoriile industriale;
 curci la care a fost blocată gena prolactinei, responsabilă pentru instinctul de
clocit;
 somon cu o creştere ultrarapidă (de 2 ori mai mare decât normal), i s-a
inserat o genă suplimentară de creştere provenind de la propria specie;
 somon rezistent la apele reci, prin inserarea unei gene de la o specie acvatică
de cambulă, ceea ce permite o extindere spre N a zonelor de creştere;
 crapi giganţi, care conţin gena hormonului de creştere de la păstrăv.
 Super-oaie: inserarea unei gene suplimentare pentru a mări producţia de lână
(această descoperire aparţine Australiei, ţară care este fruntaşă la exportul de
lână);
Posibilitatea xenotransplanturilor (transplanturi de organe de la animal la
om) oferă o speranţă, dar de asemenea ridică totodată şi multe întrebări, în special
în cadrul unor grupuri religioase care se opun categoric unui asemenea tip de
practici. Problema este că organul donat nu este transplantat singur. Odată cu
acesta, pot să fie transplantaţi pacientului uman şi agenţi patogeni animali,
herpesuri şi virusuri, care, teoretic, se pot adapta. Dacă lumea medicală şi cea a
cercetătorilor nu ar fi fost deja prevenită în legătură cu aceste probleme, umanitatea
ar fi putut fi confruntată cu noi forme de maladii care ar putea fi mai greu de
eliminat decât cele care au cauzat transplantul. În cazuri individuale, un pacient s-
ar putea confrunta cu următoarea dilemă apărută ca urmare a cedării unui organ: să
trăiască asemeni unei himere, cu o inimă de porc, sau să moară cu conştiinţa etică
30
intactă? Va pune el în prim plan posibilele pericole asupra fiinţelor umane sau
propria sa familie?
Cu alte cuvinte, noile oportunităţi, cum sunt xeno-transplanturile şi nu
numai, nu doar rezolvă anumite probleme, ci determină apariţia altora noi.
Opinii favorabile OMG...
Promotorii OMG-urilor, au argumentele lor pentru a promova propriilor
creații. Se apreciază că principalul scop al cercetărilor ce vizează crearea de OMG-
uri este acela de a obține organisme mai productive şi mai rezistente, asemănătoare
cu cele convenționale şi adaptate condițiilor cele mai diverse de cultură.
Pentru consumatori, depozitarea şi păstrarea fructelor cu maturizare tardivă
se realizează mai uşor şi cu pierderi minime. Se consideră că folosirea plantelor
modificate genetic poate duce la ameliorarea sănătății consumatorilor, prin
alimente îmbogățite în vitamine, în elemente minerale, în aminoacizi esențiali, prin
folosirea plantelor-vaccin, a orezului îmbogățit în provitamina A.
Pentru procesatori, prin noile calități obținute de plantele transgenice, se
ameliorează şi procesele de prelucrare industrială: amidon modificat, lemn sărăcit
în lignină (fabricarea pastei pentru hârtie devine mai puțin poluantă)
Pentru cultivatori, se amplifică procesul de combatere a buruienilor, prin
eliminarea utilizării ierbicidelor administrate înainte de răsărirea plantelor şi în
perioada de vegetație, folosindu-se doar un ierbicid total. În ciuda prețurilor mari
ale organismelor modificate genetic, cresc randamentul şi beneficiul realizate de
culturile transgenice.
Pentru mediul înconjurător, se apreciază o reducere a poluării
ecosistemelor prin pesticide, are loc o creştere a producției agricole sperându-se că
în viitorul apropiat va dispărea problema foametei, prin extinderea suprafețelor
agricole cultivate cu plante modificate genetic rezistente la salinitate, secetă,
aciditatea crescută a solului, la îngheț etc.
Opinii împotriva OMG...
Sunt oare nocive organismele modificate genetic pentru om şi pentru mediul
înconjurător? Dacă da, în ce măsură? Sunt întrebări esenŃiale, ale căror răspunsuri
pot să difere fundamental.
Cei interesați în promovarea OMG-urilor susțin că noile creații sunt
“prietenoase” cu omul şi cu natura. Curentul anti OMG pledează categoric pentru
stoparea experimentării şi, mai ales a promovării în producție a acestor organisme.
31
Grupul Internațional pentru Evaluarea Ştiințelor Agricole şi Dezvoltarea

Tehnologiei (IAASTD), care cuprinde mai multe sute de personalități din
cercetarea şi producția agricolă din întreaga lume, susțin că ingineria genetică este
o opțiune prea scumpă şi riscantă, care pune în pericol biodiversitatea naturală a
planetei într-un mod care nu poate fi prevăzut şi controlat.
In raportul elaborat de IAASTD, la solicitarea Națiunilor Unite se apreciază
că: ”Soluția la actuala criză financiară nu sunt plantele modificate genetic şi nici
mai multe chimicale. Trebuie să ne folosim de metodele agriculturii ecologice care
aduc recolte mai mari şi să realizăm un sistem mai just de distribuție...”
Tot mai multe analize şi studii, efectuate mai ales la inițiativa unor
organisme neguvernamentale ecologiste (cea mai importantă şi mai insistentă în
demersurile sale fiind Asociatia “Greenpeace”) demonstrează că, în realitate,
OMG-urile sunt dăunătoare atât pentru sănătatea oamenilor, cât şi a animalelor,
precum şi pentru mediul înconjurător.
Conform opozanților OMG, rezultatele cercetărilor în domeniu indică:
 cercetătorii australieni au demonstrat că mazărea modificată genetic are
efecte imunologice negative asupra animalelor, provocând serioase reacții
alergice.
 colectivul de cercetare multinațional de biotehnologii agricole “Monsanto”,
a demonstrat că şoarecilor hrăniți cu porumb modificat genetic le creşte
nivelul de globule albe din sânge.
 rozătoarele care au mâncat soia modificată genetic s-au ales cu o structură
schimbată a celulelor pancreatice şi ale ficatului.
 Un program finanțat de FSA (Food Standards Agency) din Marea Britanie, a
demonstrat că ingineria genetică provoacă un mare număr de modificări
chimice în plante, al căror impact, pe termen lung, asupra sănătății, este
complet necunoscut.
In Europa, unde organizațiile ecologiste sunt mai numeroase şi mai
puternice, rezultatele în “lupta” împotriva organismelor modificate genetic încep să
dea roade, mai multe țări ale Uniunii Europene interzicând sau limitând
promovarea acestor organisme în cultură.
Mai mult, în Uniunea Europeană, etichetarea corespunzătoare a alimentelor
modificate genetic este obligatorie, în acest fel consumatorul fiind prevenit şi
putându-şi alege în cunoştință de cauză alimentele. Aceasta ar trebui să fie o
măsură elementară de avertizare şi de protecție şi a consumatorului român, în
32
condițiile în care, iată, după mai bine de 20 de ani de cultivare a plantelor

modificate genetic, comunitatea ştiințifică internațională încă nu a stabilit cu
claritate dacă şi cât sunt acestea de nocive organismului uman.
Aproape că nu există categorie de aliment sau băutură procesată care să nu
conţină OMG. De cele mai multe ori, producătorii nu specifică acest lucru pe
etichete. OMG se regăsesc în cele mai cunoscute şi consumate mărci de ciocolată
şi bomboane, în supe, sucuri acidulate şi neacidulate, sosuri, ketchup, maioneze,
băuturi şi alimente pentru copii, iaurturi, lapte praf pentru sugari, chipsuri, cafea,
condimente şi alimente semipreparate.
De ce sunt susţinute OMG-urile?
 Miza economică extraordinară (monopol);
 Ambiţii, luptă pentru prestigiu şi putere.
Efectele consumului de OMG asupra sănătăţii, încă necunoscute

Întrucât OMG au fost introduse pe piaţă relativ recent, la începutul anilor
‘90, oamenii de ştiinţă nu au putut face o evaluare a efectului produs de consumul
acestora asupra sănătăţii. În timp ce producătorii şi fermierii susţin că aceasta este
soluţia viitorului în agricultură, contestatarii OMG spun, pe baza unor argumente
ştiinţifice, că ele pot cauza o serie întreagă de afecţiuni, de la alergii la diabet,
boala Alzheimer sau chiar cancer.
Drepturile de proprietate intelectuală asigură faptul că obținătorii publici sau

privați ai noilor tehnologii sunt remunerați pentru eforturile și investițiile lor. Acest
lucru le permite să continue să investească în tehnologii și produse noi.
Numeroasele avantaje pe care inovațiile biotehnologice le aduc economiei și
societății depind, așadar, în mare măsură, de existența unui sistem eficient al
drepturilor de proprietate intelectuală. Ca în orice alt sector de înaltă tehnologie,
sistemele de patentare asigură o recuperare a investițiilor realizate pe parcursul
procesului îndelungat și costisitor al cercetării și dezvoltării (R & D).
Culturile noi care oferă producții medii mai mari și/ sau necesită mai puțină apă
au la bază invenții unice. Pentru ca obținătorul să parcurgă întregul traseu – de la
invenție la producție și la accesul pe piață – este nevoie de un sistem de protecție
adecvat al invenției/invențiilor, prin care să se asigure faptul că investițiile realizate
pe parcurs pot fi recuperate, cel puțin parțial.
33
Cultura ecologică a ciupercilor comestibile
Cultura ciupercilor a început târziu şi datorita faptului că nu s-au cunoscut

căile de înmulţire ale acestora. Ciupercile nu prezintă rădăcină, tulină, frunze, flori
si seminţe şi nu pot fi înmulţite precum celelalte plante. Becker G., (1985) în
articolul său intitulat "Mic istoric al micologiei" arată că abia în anul 1729 italianul
Micheli a descoperit că ciupercile se înmulţesc prin spori. Dar adevăratul părinte al
micologiei este suedezul Fries E., a cărui operă cuprinde aproape 3000 de specii de
ciuperci.
În ţara noastră se cultivă în principal două specii de ciuperci: Agaricus
bisporus (ciuperca de strat sau de balegar, albă, crem sau brună) şi Pleurotus
ostreatus (bureţi sau păstravul de fag).
Ciupercile comestibile sunt considerate aliment, iar unele dintre ele chiar
medicament, având o valoare nutritivă ridicată şi unele virtuţi terapeutice de certă
valoare cum e cazul lui Pleurotus ostreatus. Compoziţia chimică a ciupercilor
diferă de la o specie la alta, în funcţie de stadiul de dezvoltare, de substratul
nutritiv pe care cresc, de partea componentă luată în considerare, perioada de
creştere, condiţiile de microclimat etc.
Agaricus bisporus contin apă (82-92 %), substanţe organice (6- 16,5 %), si
săruri minerale (0,5-1,5%). Ciupercile Agaricus prin conţinutul lor în vitamine şi
săruri minerale, sunt considerate energizante si mineralizante, recomandate în
perioada de convalescentă. Unii nutriţionişti mentionează că aceste ciuperci au si
virtuţi antialergice. Ciupercile proaspete conţin 28 calorii, comparativ cu tomatele
15 şi varza 19. Au de asemenea gust şi aromă deosebite şi de aceea pot fi
consumate ca aliment de bază pentru cei sănătoşi sau ca aliment dietetic pentru
diabetici, deoarece nu conţin amidon care în organism se transformă in zahăr.
Ciupercile prezinta mai multe avantaje astfel:
 au un ciclu de cultură scurt (2-3) luni,
 sunt plante cu talie redusă putând astfel fi cultivate pe mai multe nivele,
 de la ele se consumă toate părţile componente , procentul de utilizare fiind
de 99-100 %,
 pentru substrat sunt folosite materii auxiliare sau deşeuri de la alte ramuri
agricole sau industriale,
34
 ca spaţii de cultură se pot folosi şi cele dezafectate, subsoluri, tuneluri,

galerii goale etc.
O afacere bazată pe cultură de ciuperci va putea fi rentabilă şi sigură numai
dacă se vor respecta tehnologia şi condiţiile de microclimat specifice. De o mare
importanţa este şi calitatea miceliului folosit.
Fig. 1 - Agaricus bisporus
Norme privind cultura ecologică a ciupercilor
Obţinerea de produse ecologice este reglementată de Hotărârea nr. 917/13

septembrie 2001 pentru aporbarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele
ecologice. Această Ordonanţă prevede la art. 2 că persoanele fizice sau juridice
care produc, prepară, importă /exportă şi/sau comercializează produse
agroalimentare ecologice sunt obligate să respecte prevederile ordonanţei de
urgenţă şi ale prezentelor norme metodologice. Termenul ecologic utilizat în
Ordonantă este similar cu biologic, organic sau cu combinaţiile acestora organo-
biologic şi bio-organic.
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţa a
Guvernului nr. 34/2000, privind produselor alimentare ecologice, cu referire la
cultura ciupercilor comestibile, permit pentru dezinfecţie tratamente fitosanitare şi
corectarea valorii pH-ului cu urmatoarele produse:
 sulfat de calciu (ghips) numai de origine naturală

 sulfat de cupru (piatră vanată)
 carbonat de calciu
 perlită
35
 Formaldehidă
Igienizarea ciupercăriei după curăţare, reparare şi spălare se poate face ecologic

prin văruirea pereţilor, stelajelor, pardoselii, tavanului şi o dezinfecţie cu soluţie de
0,5% Formaldefidă (formol sau formalină), produs acceptat de Ordonanţa
mentionată.
Pentru substratul celulozic nutritiv sau pentru compost se pot folosi numai
materii prime şi auxiliare certificate ca biologice. Paiele de grâu sau de alte cereale
păioase, trebuie să provină din cultura ecologică, ce nu a fost îngrăşată cu
îngrăşăminte chimice, nu a fost erbicidată şi nici tratată cu fungicide sau
insecticide. La fel dacă se folosesc ciocălăi, tulpini, boabe de porumb sau orice
deşeuri de plante agricole. In mod asemănător se pune problema şi pentru gunoiul
de pasăre utilizat pentru formarea compostului.
Toate materialele auxiliare şi proteice trebuie să provină de la ferme certificate
ca ecologice. Amendamentul ce se recomandă va fi pe bază de calciu, carbonatul
de calciu natural sau sulfat de calciu tot natural. Miceliul folosit la însămânţare, la
rândul lui trebuie să fie produs pe un suport granulat ecologic, grâu, orz, porumb,
mei etc.
Cultura se va proteja astfel încât să se dezvolte într-o bună igienă culturală
pentru a nu fi nevoie de tratamente chimice cu pesticide.
Pentru combaterea dăunătorilor în incinta ciupercăriei se va arde tutun 30 g/mc
sau sulf elementar.
În ţara noastră sunt acreditate ca ecologice câteva ferme de cultură a cerealelor
păioase şi prăşitoare precum şi de crestere a păsărilor, informaţiile pot fi primite de
la Ministerul Agriculturii Pădurilor si Dezvoltării Rurale.
CULTURA ECOLOGICĂ A CIUPERCILOR AGARICUS
Primele lucrări avute în vedere la înfiinţarea unei ciupercării, după

documentare, constau în pregătirea, amenajarea şi dotarea spaţiului de cultură.
O ciupercărie cât de mică va trebui să fie prevăzută cu anumite utilităţi, şi
anume:
1) apă curentă şi canalizare,
2) instalaţie de iluminat,
36
3) instalaţie de încălzire şi răcire a aerului,

4) sistem de ventilaţie.
Pentru construirea unei ciupercării trebuie să se ţină seama de următoarele
aspect care contribuie la randamente ridicate:
 să prezinte o izolaţie hidrotermică bună, variaţiile zilnice de temperatură să
nu fie mai mari de 2-3 grade C
 pânza de apă freatică să fie la adâncime, pentru a nu crea condens pe pereţii
ciupercăriei
 încăperile să fie aşezate în linie, nu ramificat
 construcţia să nu cuprindă lemn sau acesta sa fie izolat (acoperit)
 se vor lăsa spaţii pentru admisia aerului şi refularea celui uzat şi se va
renunţa la ferestre
 să fie amplasată în apropierea unei şosele de acces
 să nu existe pericolul de inundaţii
 suprafeţele interioare să fie netede, din materiale dure, rezistente la umiditate
si coroziune, uşor de dezinfectat
 să prezinte pernă de aer între acoperiş şi plafon
 accesul să fie făcut dintr-o cameră tampon
 pereţii să fie construiţi din beton celular cu spaţii de aer între cele două
rânduri de zidărie. Materiile izolante pentru cultura ciupercilor sunt: vata
minerala, polistirenul expandat, pluta, aerul, pământul, rumeguşul etc.
 în interior pereţii se vor tencui cu ciment sau se vor proteja cu clor cauciuc
pentru o etanşeizare cât mai bună
 uşile vor avea înălţimea de 2-2,5 m cu izolaţie termică
 ciupercăria va fi prevăzută cu un culoar tehnologic, de-a lungul acestuia
fiind uşile de acces în camere precum şi panourile de comandă şi de
automatizare a instalaţiilor
 încalzirea ciupercariei să fie făcută pe bază de abur
 igienizarea, după curăţare, repararea şi spălarea se vor face ecologic prin
văruire cu adaos de sulfat de cupru 5% sau cu Formaldehidă in concentraţie
de 2%. Ambele produse sunt acceptate de Normele metodologice de aplicare
a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind
produsele agroalimentare ecologice.
Pregătirea compostului
37
Dupa pregătirea si amenajarea spaţiului de cultura urmează pregătirea

compostului. Este recomandată o reţetă de compost ecologic pe bază de paie de
grâu şi gunoi de pasăre de la pui pentru carne, dar ambele materii prime trebuie
să provină tot de la ferme ecologice. La o tonă de paie de grâu uscate se adaugă
o cantitate de 900 kg gunoi de pasăre și 40-50 kg borhot de la fabricile de bere
obţinut din orz sau orzoaică ecologică, iar la fiecare tonă de compost obţinut se
vor adăuga câte 20 kg ipsos. Din cantitatea de materii prime menţionată anterior
vor rezulta cca. 5 t compost. Nici chiar pentru cultura în sistem clasic nu se
recomandă pregătirea sub o tonă de compost, deoarece acesta nu se încălzeşte şi
nu fermentează. Compostul se pregăteşte pe o suprafaţă betonată, cu o pantă
uşoară şi cu posibilitatea de a se colecta apa ce rezultă în surplus de la udări
pentru a fi refolosită. Se preferă spații acoperite, hale, şoproane.
Prima fază a pregătirii compostului este faza anaerobă (fără aer). Prima
fază durează 10-12 zile şi constă în udări, tasări şi recircularea apei colectate de
la udări.
In faza a 2-a, faza aerobă (cu aer) se face aşezarea compostului în

platformă cu următoarele dimensiuni:
 lăţimea 1,8-2 m,
 înălţimea 1,7-1,8 m,
 lungimea în funcţie de cantitate
Fig. 2 – Platforma de compost
38
Aşezarea se face prin vânturare cu furca, afânat. Compostul in această fază

nu se mai udă şi nu se mai tasează. Se lasă astfel la încălzit 5 zile. Apoi i se aplică
4 întoarceri la interval de 3 zile, cu vânturare, adăugând la fiecare operatie câte un
sfert din cantitatea de ipsos calculată, de 20 kg/t de compost obtinut.
Pasteurizarea compostului
Pasteurizarea se va face pe bază de abur. Aceasta are loc în camere special
amenajate unde începe o intensă activitate a microorganismelor la o temperaturăde
58-60 grade C cu menţinere timp de la câteva ore la câteva zile, perioadă ce va
asigura distrugerea completă a larvelor, ouălor si formelor parazitare, în special
nematozii (viermii compostului).
Calitatea unui compost optim:
 culoarea brun, cu pete albe;

 textura moale, paiele să se rupă uşor;
 miros plăcut, nu de amoniac;
 pH-ul 7,2-7,4
 umiditatea 68-70%
Însămânţarea compostului
După pasteurizarea compostului, acesta se introduce în ciupercărie, în saci,

lăzi sau în strat plan, pe stelaje. Cantitatea de compost va fi de 80-100 kg/mp sau
cca. 15-20 kg/sac. Grosimea stratului plan poate fi de 25-30cm după tasare.
Adus de la pasteurizare şi pus în ciupercarie, compostul se mai poate lăsa 3-5 zile
pentru activarea actinomicetelor, după care se va însămânţa. Norma de miceliu va
fi de 0,5-1 kg/mp sau la 100 kg compost. Straturile sau sacii se acoperă apoi cu
hârtie absorbantă tip ziar sau cu folie de polietilenă.
După însămânţare se face curăţenie, se aplică un tratament preventiv cu soluţie de

Formaldehidă în concentraţie de 0,5 %, se pun termometre în aer şi compost şi se
asigură condiţiile optime pentru incubare.
Condiţii de microclimat la incubare
39
 temperatura în aer de 21-23 grade C (până începe incubarea poate fi şi 27-28

grade C)
 temperatura în compost 26-28 grade C
 umiditatea relativă a aerului (UR %) 95% prin udarea pardoselii
 ventilaţia 1-3 mc aer/h/mp de cultură cu recirculare 100%
 la 3-4 zile de la însămânţare se poate repeta tratamentul cu soluţie de
Formaldehida în concentraţie de 0,5%
Acoperirea cu turbă
La 12-15 zile de la însămânţare, după finalizarea incubării, se aplică pe

straturi un amestec de acoperire pe bază de turbă. Înainte de a fi utilizată, turba se
pregăteşte prin cernere, i se aplică amendament pentru a fi adusă la un pH optim de
7,2-7,6, se umezeşte la 67-70% şi se dezinfectează termic la 60 grade C. Se vor
îndepărta hârtiile sau folia de pe straturi şi se aplică turbă în strat de 5-6 cm netasat.
Gratajul sau scarificarea
Lucrarea se executa în a 6-a sau a 9-a zi de la acoperire, când miceliul a

urcat în turbă în proporţie de ¾ şi constă în mobilizarea amestecului de acoperire
pâna la compost. Prin scarificare se produce o rupere a cordoanelor miceliene, se
evită apariţia ciupercilor în buchete şi se accelerează apariţia butonilor de
fructificare.
Fig. 4 – Apariția butonilor
Şocul termic este obligatoriu pentru fructificarea ciupercilor Agaricus

bisporus. Şocul termic se începe la 3-4 zile după grataj, când miceliul a apărut la
40
suprafaţa turbei în proporţie de 80-90%. Acesta durează 3-4 zile şi se realizează

prin introducerea de aer proaspăt în proporţie de 30-50%, vara răcit.
Recoltarea ciupercilor
 începe la cca. 20 zile de la acoperire

 udarea reincepe când ciupercile sunt ca un bob de mazăre, cu apă la
temperatura din ciupercărie
 în timpul recoltării se aplică numai pulverizări fine cu apă pe ciuperci, apoi
se ventilează, ca ciupercile să nu stea umede o perioadă mai lungă de 1- 2
ore
 temperatura în aer se va menţine la 16-18 grade C în funcţie de mărimea
ciupercilor pe care doriţi să le obţineţi
 temperatura în compost 18-20 grade C
Valurile de ciuperci apar după cca. o săptămână. Producţia la primul val va fi de

8-9 kg ciuperci/mp; la al II-lea val – 8-9 kg ciuperci/mp; la al III-lea val, 4-6 kg
/mp; la al IV-lea val, 2-4 kg/mp; al V-lea val, 1-2 kg/mp. Producţia totala va fi de
25-30 kg/mp/ciclu de cultură.
41
LAPTELE ECOLOGIC
Laptele şi produsele lactate ocupă un loc important în alimentaţia raţională a

omului, fiind şi una din sursele accesibile de proteină de origine animală. Aceasta
se datorează compoziţiei chimice şi a gradului ridicat de asimilare.
Laptele este cea mai importantă sursă de calciu pentru dinţi şi oase, dar cu
rol esenţial în scăderea în greutate. Conform cercetărilor, laptele ecologic conține
nivele mai mari de nutrienți și vitamine comparative cu cel non-ecologic, de o
deosebită importanță fiind acizii grași esențiali omega-3, vitamina E și vitamina A.
În plus, cantități mai mari antioxidanți (luteina și zeaxantina) se găsesc în laptele
provenit de la vacile din fermele bio.
Beneficiile nutriționale ale laptelui bio pot fi explicate prin furajarea la care
au acces aceste animale. Alimentația naturală constă în iarba proaspătă sau furaje
verzi și uscate. Spre deosebire de acestea, vacile din fermele non-ecologice sunt
hrănite cu concentrate de cereale, în special porumbul și suplimente nutritive.
Convenţional, denumirea de “lapte” fără precizarea speciei animale de
provenienţă este rezervată laptelui de vacă. Pentru celelalte produse este specificată
provenienţa: de capră, de bivoliţă etc. Impactul produselor din prelucrarea laptelui
asupra sănătății noastre este următorul:
 brânzeturile speciale conţin conservanţi periculoşi pentru sănătate;
 laptele praf şi laptele condensat sunt dăunătoare deoarece sunt complet
denaturate;
 brânza dulce se încheagă prin acrirea naturală a laptelui.
 laptele prins este digerat mai uşor decât laptele crud
 proteinele din zer sunt benefice deoarece ajută la scăderea colesterolului,
stimulează imunitatea, reglează greutatea, combat anemia şi au efect
depurativ.
Laptele este unul dintre principalele produse agricole ale Uniunii Europene.
Este de menţionat că, deşi producţia de unt necesită o cantitate mai mare de lapte
decât producţia de alte sortimente, aceasta din urmă reprezintă pentru acest sector o
piaţă de desfacere mai interesantă, deoarece permite valorificarea atât a proteinelor,
cât şi a materiei grase din lapte.
Producţia de lapte joacă un rol important în menţinerea structurii economice
şi sociale a zonelor defavorizate. Producţia de lapte este una din activităţile cele
42
mai potrivite pentru a menţine familiile de agricultori în zonele defavorizate.

(Studiu de caz – McDonalds).
Diferența între laptele ecologic și cel neecologic constă în hrana care le este
administrată vacilor. Laptele bio este acel lapte provenit de la vaci hrănite cu
produse netratate chimic, fără intervenții genetice, dar și verificate de un
organismul de inspecție și certificare. Așadar, fermierii care au culturi de porumb
și lucernă folosesc doar îngrășăminte naturale pentru a le ajuta să crească.
Fiecare fermă trebuie să treacă un test înainte să fie acceptată ca distribuitor
de lapte bio și abia după ce primește certificatul de furnizor ecologic, poate
valorifica laptele ca fiind ecologic. Procesatorii verifică dacă laptele produs de
acele ferme se potrivește cerințelor impuse de legislația în vigoare (standardul de
grăsime, cerințe de curățenie, adică cerințe de calitate)
Înca din 1991, directivele Uniunii Europene impun o cotă de 60% din dieta
zilnică a unei vaci care să fie compusă din iarbă proaspată sau conservată. În plus,
se recomandă, pe cât posibil, ca jumătate din acest furaj sa fie produs în ferma
respectivă sau în apropierea ei, pentru a asigura prospețimea alimentației.
Esenta unei ferme bio constă în legatura stransă dintre sănătatea solului,
sănătatea animalelor si sănătatea omului, aceasta din urmă ca o consecință a
primelor două.
Pentru ca o fermă să producă lapte atestat ecologic, trebuie sa fie ecologic in
totalitate: animale, pășune, culturi furajere, alte furaje administrate, fluxul
tehnologic și intervenții eco.
Creşterea bovinelor pentru lapte ecologic
Introducerea animalelor (vaci si juninci) din fermele neconventionale nu

trebuie să depaseasca 10% din efectivul total. Taurii de reproductie pot fi procurati
din gospodarie conventionale dacă după cumpărare sunt furajați conform regulilor
ecologice.
În fermele de producţie ecologică, înmulţirea animalelor trebuie să fie în
mod natural, se admite în anumite cazuri şi înseminare artificială. Sunt interzise
intervenţii chirurgicale, că de exemplu transplantarea de embrioni
Mulsul vacilor se face de două ori pe zi, la intervale precise, excepţie
făcând vacile cu producţii foarte mari (peste 25 litri/zi), care se mulg de trei ori pe
43
zi, precum şi vacile supuse regimului de înţărcare care se mulg odată pe zi. Ca
cerinţă fiziologică şi de producţie, intervalul între mulsori va fi de 10-12 ore.
În etapa de conversie, întreţinerea animalelor se face în adăposturile
existente, prin trecerea de la sistemul legat la întreţinerea în sistem liber. Perioada
de conversie este de 6 luni pentru animale de lapte.
Adăposturile trebuie să corespundă cerinţelor fiziologice, igienice şi de
producţie. Se vor respecta, în primul rând, normele de suprafaţă:
 6m2 /cap la vaci
 1,5-5m2 /cap la tineret
 10m2 /cap la tauri;
 normele de volum de aer: 25m3 /cap de animal
 indice de luminozitate 1/18 (1m2 de geam la 18 m2 de pardoseală).
Animalele trebuie să aibă acces liber în padoc, iar priponitul la păşune este
interzis. Pardoseala să fie întreagă, cu aşternut bogat. dar se admite şi pardoseala
din grătar, însă limitat, în zone de depunere a dejecţiilor.
Microclimatul adăposturilor trebuie să asigure confortul optim: temperatura
5-250C, umiditatea aerului 55-75%, curenţi de aer 0,1-0,5 m/s, gazele nocive în
limitele admise: dioxidul de carbon 0,04-0,15%, acceptabil între 0,10-0,25%
amoniacul optim-absent, limita maximă 0,02 mg/m; hidrogenul sulfurat optim -
absent, admisibil 0.01 mg/l; lumina cu o durată maximă de 16 ore pe zi; nivelul
fonic admis este maxim de 60 decibeli.
Ventilaţia naturală trebuie să asigure schimbul normal de aer curent,
aproximativ 120-150 m3/cap de vacă/oră.
La păşune animalele trebuie ferite de insolaţii, ploi reci cu vânt puternic şi
grindină.
Sănătatea animalelor
Lupta impotriva bolilor se face în principal prin metode fitoterapeutice si
homeopatice. Medicamentele de sinteza sunt limitate numai pentru a salva
animalele sau a evita suferintele lor. Sunt interzise mutilarile de orice fel dar pot fi
aprobate castrarea, ecornarea si taierea cozii.
Ameliorarea animalelor
Zootehnia ecologică nu agreaza materialul biologic excesiv de modelat
genetic, specializat si orientat spre productii epuizante. Se promoveaza rasele si
metisii autohtoni, cu mare rezistenta naturala, indici buni de reproductie, vitalitate
44
si productii mixte. Se acorda importanta maxima insusirilor calitative ale

productiei si nu celor cantitative. Este interzis orice manipulare genetica ca
transplantarea de embrioni ori clonarea.
Producția ecologică a laptelui

În faza de producţie ecologică este obligatorie respectarea riguroasă a
condiţiilor ce stau la baza zootehniei ecologice astfel:
- spaţiu corespunzător, unde animalul poate să-şi manifeste comportamentul
fără nici o restricţie;
- clădirea, prin structura şi construcţia ei, trebuie să asigure parametrii optimi
corespunzători;
- acolo, unde condiţiile climatice permit, animalele pot fi crescute libere,
fără adăpost, cu condiţia să fie asigurată suprafaţa necesară de păşune pentru
întregul efectiv.
Trebuie asigurată suprafaţa necesară pentru păşunat, adică 0,5 ha/cap de
vacă, care, în mod obligatoriu se tarlalizează şi se utilizează raţional deparazitarea
spaţiului şi eliminarea rozătoarelor, dar numai cu substanţe şi metode aprobate de
legile în vigoare.
În adăpost trebuie să funcţioneze adăpători automate, care nu îngheaţă iarna,
în număr corespunzător cu efectivul de animale. Evacuarea dejecţiilor, este indicată
să se facă direct în bazinele colectoare, iar la locurile de odihnă să se asigure
aşternut suficient.
Furajarea animalelor se face numai cu furaje ecologice, iar furajarea cu
furaje convenţionale se poate face cu maxim 10% din raţia furajeră. Furajele
folosite sunt:
 amestec de porumb, grâu, orz, floarea soarelui sau produse secundare ale
acestora
 furaje suculente formate din: siloz, sfeclă furajeră, sfeclă de zahăr, dovleac,
cartofi administraţi în întregime sau preparate
 furaje fibroase formate din: fân natural şi de leguminoase de bună calitate
 produse secundare formate din: tăiţei de sfeclă, borhot de spirt, borhot de
sfeclă, coceni de porumb, paie de cereale
Toate aceste furaje trebuie administrate în raţii furajere echilibrate.
45
În timpul păşunatului, cele mai importante principii ce trebuie respectate

sunt următoarele:
 parcelarea păşunii
 asigurarea cu apă pentru adăpat în permanenţă
 asigurarea locului de odihnă şi umbra
 asigurarea densităţii corespunzătoare a animalelor.
Păşunatul animalelor ecologice nu se poate face alături de alte animale din
aceeaşi specie dacă nu sunt crescute după norme ecologice.
Ambalarea produselor ecologice (în cazul nostru, laptele) trebuie să aibă

un impact negativ asupra produsului sau asupra mediului înconjurător cât mai
redus.
Ambalajul trebuie să fie din materiale biodegradabile, care nu contamineaza
nici produsele si nici mediul inconjurator.
Recomandări
Procesatorii produsului alimentar ecologic trebuie să evite materialele de
ambalare inutile. Laptele ecologic trebuie ambalat în ambalaje reutilizabile,
reciclate, reciclabile şi biodegradabile ori de câte ori este posibil.
Standardele
Materialul de ambalare să nu contamineze produsul alimentar ecologic.
Materialele de ambalare şi containerele de depozitare sau recipientele care conţin
fungicid sintetic, substanţe conservante sau fumigant sunt interzise.
Produsul ecologic nu trebuie ambalat în saci reutilizabili sau containere care
au fost în contact cu orice substanţă suspectă de a compromite integritatea
ecologică a produsului sau ingredientului care se află în acele containere.
Etichetarea produselor ecologice (în cazul nostru, laptele) se face în
conformitate cu reglementările legale în vigoare.
Eticheta indică în mod obligatoriu următoarele:
- numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
- denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;
- numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;
- condiţiile de păstrare;
- termenul minim de valabilitate;
46
- interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de

alte produse.
Etichetele vor cuprinde sigla specifică produselor ecologice controlate,
înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, emisă şi aplicată pe baza
sistemului de certificare, indicând că produsul respectiv este conform cu regulile
de producţie ecologică.
Exemplu:
Ferma Tera Moiad din județul Sălaj – media fermei 28l/zi.
Un exemplar deosebit-54 litri/zi
Bălțata Românească se pretează cel mai bine la ferma ecologică, deoarece
este rezistentă la condițiile pedoclimatice și la boli.
Prețul unei vițele gestante bio este cu 30% mai mare decât al uneia
convenționale, în timp ce costul laptelui ecologic este cu 33-40% mai mare decât al
laptelui convențional.
Costul laptelui bio este spre 1,8 lei/l, iar al celui convențional este de circa
1,2 lei/l.
47
Creşterea şi exploatarea bovinelor în fermele ecologice
1. Importanţa social-economică a creşterii bovinelor
Bovinele furnizează un volum mare şi divers de producţii şi produse

animaliere de mare importanţă pentru consumul populaţiei, dar şi materii prime
pentru industria prelucrătoare. Rolul principal al bovinelor este acela de asigurare a
mijloacelor de subzistenţă necesare omului. Astfel, bovinele furnizează 96% din
cantitatea totală de lapte ce se consumă pe glob, din cea de carne 33% şi 90% din
totalul pieilor grele prelucrate de industrie.
Bovinele furnizează materia primă necesară industriei laptelui şi a cărnii,
pentru realizarea produselor lactate şi carnate. Carnea şi produsele lactate
reprezintă surse importante de energie, proteine, minerale, vitamine – necesare
pentru buna funcţionare a organismului uman. În afară de carne, în alimentaţie se
foloseşte şi „cel de-al 5-lea sfert” (ficat, creier, inimă, splină, plămâni, limbă,
testicole, uger, urechi, buze şi seul alimentar). În plus, se foloseşte sângele, atât ca
atare pentru unele preparate de carne, dar şi pentru făină de sânge, plasmă uscată,
albumină alimentară etc. Pielea constituie o materie primă de neînlocuit pentru
industria tăbăcăriilor. Părul bovinelor serveşte realizării pensulelor, dar şi ca
material de umplutur. Copitele, coarnele şi oasele se utilizează în producerea făinii
furajere şi a cleiurilor.
Prin dejecţii, produc şi biogaz, care poate înlocui 0,15 m3 gaz metan sau 0,57
l benzină sau 0,53 l motorină.
Creşterea bovinelor oferă şi alte avantaje economice: valorifică şi transformă
eficient în lapte şi carne resursele naturale (păşuni, fâneţe, nutreţuri voluminoase,
reziduuri industriale etc.), iar continuitatea producţiei asigură folosirea raţională a
forţei de muncă.
2. Importanţa ecologică a exploatării bovinelor
În concepţia agriculturii ecologice, bovinele consumă din biomasă, în special

acea parte care nu poate fi consumată de către om, astfel că ele nu concurează omul
în alimentaţie. Bovinele valorifică o cantitate mare de subproduse şi deşeuri din
agricultură - paie, coceni, vreji, colete de sfeclă - şi le transformă în alimente de
primă necesitate pentru hrana omului.
48
Din unele cercetări a rezultat faptul că de la o bovină adultă se poate obţine

anual 20 tone gunoi, care pot restitui solului circa 100 kg azot, 30 kg fosfor, 90 kg
potasiu, precum şi o serie de microelemente. Pentru producerea unei tone de
îngrăşământ chimic se consumă 5 tone combustibil convenţional.
Prin cultivarea plantelor leguminoase, care este indicat să ocupe un procent
ridicat în totalul plantelor furajere cultivate, se contribuie la refacerea structurii
solului prin fixarea a 150 kg azot/ha, echivalent cu 450 kg azotat de amoniu.
Cultivând plante furajere leguminoase (lucernă, trifoi etc.) în procent de 40-50%,
producţia de lapte şi sporul în greutate la tineret vor creşte semnificativ.
Condiţiile necesare şi suficiente pentru ca într-o fermă să se obţină lapte
certificat ecologic sunt stipulate în Regulamentul UE 834/2007.
Provenienţa vacilor de lapte. Vacile trebuie să provină din gospodării care
practică agricultura ecologică. Introducerea animalelor (vaci şi juninci) din fermele
neconvenţionale, nu trebuie să depăşească 10% din efectivul total. Taurii de
reproducţie pot fi procuraţi din gospodăriile convenţionale, dar după cumpărare vor
fi furajaţi conform regulilor ecologice.
Conversia fermei de vaci la tehnologia eco
Conversia fermei la producţia ecologică se realizează în 2 ani pentru pajişti sau
culturi perene, 12 luni pentru bovinele de carne şi 6 luni la vacile de lapte.
Exigenţe generale. În fermele ecologice de creştere a vacilor de lapte,
tehnologia de creştere se realizează în regim extensiv. Vacile trebuie să aibă acces
obligatoriu la păşune, iar întreţinerea are loc în sistem nelegat. Mărimea fermei
depinde de resursele furajere.
Carnea ecologică de vită provine de la femele cu vârsta mai mare de 3 ani,
viţei hrăniţi în special cu lapte, tăuraşi şi vitele de 12-18 luni.
Carnea ecologică reprezintă 2% din piaţa cărnii, iar în viitor se estimează să
crescă la 20%.
Alimentaţia. Aceasta trebuie realizată în primul rând prin furaje şi
concentrate cultivate ecologic. Minim 50% din furaje trebuie să provină din fermă.
Tipurile de hrană frecvent administrate bovinelor sunt:
 Hrana verde de păşune;
 Hrana cultivată (porumb, lucernă, sfecla furajeră etc.);
 Hrana de completare (orz, grâu, ovăz – sub formă de şrot sau presate,
dar şi produsele secundare ale prelucrării acestora-tărâţele).
49
Hrana verde de păşune şi hrana cultivată se prezintă de obicei în formă

proaspătă (hrană verde) sau conservată (fân, hrană însilozată) reprezentând baza
alimentaţiei vitelor.
Silozul este limitat la 50% din substanţa uscată a raţiei zilnice, iar
concentratele sunt limitate la 30% din raţie. Cel mult 10% dintre concentrate pot
proveni din fermele convenţionale, dar se exclud produse OMG (organismele
modificate genetic).
Se interzice utilizarea de radiații ionizante pentru tratarea alimentelor
ecologice sau a hranei ecologice pentru animale ori a materiilor prime utilizate
pentru producerea alimentelor ecologice sau a hranei ecologice pentru animale.
Sănătatea animalelor. Lupta împotriva bolilor se face în principal prin
metode fitoterapeutice şi homeopatice. Medicamentele de sinteză sunt limitate,
fiind administrate numai în ultimă instanţă, pentru a salva viaţa animalelor. Sunt
interzise mutilările de orice fel, sau suferintele pe parcursul vieţii animalului,
inclusiv în momentul sacrificării; dar pot fi aprobate castrarea, ecornarea şi tăierea
cozii.
Ameliorarea animalelor. Zootehnia ecologică nu agrează materialul
biologic excesiv de modelat genetic, specializat şi orientat spre producţii epuizante.
Se promovează rasele autohtone, cu mare rezistenţă naturală, indici buni de
reproducţie, vitalitate şi producţii mixte.
Selecționarea raselor contribuie, de asemenea, la prevenirea oricărei
suferințe și la evitarea oricărei necesități de a mutila animalele;
Se acordă importanţă maximă însuşirilor calitative ale producţiei şi nu celor
cantitative. Este interzisă orice manipulare genetică ca transplantarea de embrioni
ori clonarea.
Adăpostirea şi confortul animalelor. Principiul de bază în zootehnia
ecologică este apropierea animalelor de mediul natural, aplicarea de metode şi
tehnici care respectă tehnologia normală a animalelor. Adăposturile trebuie să
corespundă cerinţelor fiziologice, igienice şi de producţie. Se vor respecta normele
de suprafaţă şi de volum: 6 m2/cap de vacă; 10 m2/cap de taur; 2-5 m2/cap de
tineret.
Se interzice priponirea sau izolarea animalelor, cu excepția unor anumite
exemplare pentru o perioadă limitată de timp, dacă aceasta se justifică din motive
de siguranță, bunăstare sau veterinare. Se reduce la minim, durata transportului
animalelor.
50
Se preferă întreţinerea nelegată. Pardoseala trebuie să fie acoperită cu

aşternut bogat. Se admite şi grătar, dar pe zone limitate, pentru depunerea
dejecţiilor. Un bun aşternut trebuie să îndeplinească principalele cerinţe igienice:
termoizolant, să aibă o mare capacitate de absorbţie a lichidelor, să fixeze gazele
nocive, să fie moale, dar rezistent, să nu producă praf, să nu irite pielea, să nu adere
de păr, să mărească conţinutul bălegarului în azot şi să se manipuleze uşor.
Materialele ce se pot utiliza sunt de origine vegetală: paie de graminee, turbă,
pleavă de cereale, vreji de leguminoase, coceni de porumb, papură, trestie, frunze,
rumeguş etc. Întreţinerea igienică a aşternutului, eliminarea zilnică a celui umed şi
încărcat cu dejecţii, mai ales împrospătarea continuă a aşternutului pentru viţei,
sunt operaţiuni obligatorii şi de mare importanţă. Pentru a-i îmbunătăţi calităţile
igienice, aşternutul permanent poate fi tratat cu var.
Microclimatul adăpostului presupune:
 temperatură de 5-25 grade C
 umiditate 55-75%
 curenţi uşori de aer
 gazele nocive în limitele admise
 lumină suficientă, cu o durata maximă de 16 ore/zi
 ventilaţia naturală trebuie să asigure schimbul de aer curat
La păşune, animalele trebuie ferite de insolaţii, ploi reci cu vânt puternic şi
grindină.
Recoltarea laptelui. Laptele se recoltează în perfecte condiţii de igienă
incluzând sănătatea şi igiena glandei mamare, igiena mulgătorilor, igiena
aparatelor şi vaselor de muls, răcirea lui imediată. La igienizare se vor utiliza
numai mijloace şi procedee admise în zootehnia ecologică.
Calitatea globală a laptelui. Laptele bio trebuie să fie un lapte cu zero
defecte de calitate. Asta înseamnă că laptele corespunde pe deplin la toate criteriile
de calitate: nutriţional, sanitar, bacteriologic, tehnologic, senzorial şi psiho-social.
În zootehnia ecologică nu se admite aplicarea concomitentă a tehnologiei
convenţionale şi ecologice pe efective aflate în acelaşi adăpost.
51
AVICULTURA ECOLOGICĂ
Ştiinţa şi practica zootehnică mondială arată că în fermele ecologice se pot

creşte şi exploata foarte multe specii de animale (mamifere, păsări, peşti, insecte,
gasteropode etc). Important este ca mediul de viaţă al acestora să poată fi
monitorizat. Reproducţia animalelor în zootehnia ecologică este de regulă cea
naturală dirijată, cu utilizarea celor mai buni reproducători din rasă. Este admisă
însămânţarea artificială la vaci, bivoliţe, oi, capre suine, dar nu se admit metode
biotehnologice avansat, cum ar fi: transferul de embrioni, clonarea ori animale
obţinute prin inginerie genetică.
La păsări pot fi folosite ambele metode: incubaţia naturală la cloşcă sau
incubaţia artificială în incubatoare de diferite capacităţi, de la cele mai mici, până
la cele mai mari.
Imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, după modelul
american, Europa şi-a revoluţionat avicultura. Găina a fost transformată repede
dintr-o „scormonitoare în gunoi” şi ouat sezonier, într-o „fabrică” de exploatare. În
scurtă vreme s-a înfăptuit programul politic „hrană pentru Europa”. Indicatorii
tehnico-economici obţinuţi în avicultura industrială sunt excepţionali: 315-320
ouă/an/găină; consumuri specifice de 2 kg nutreţ combinat pentru 1 kg ouă sau 1,8
kg nutreţ/kg spor în greutate la puii de carne. În acest fel, produsele avicole (ouă şi
carne) au devenit accesibile pentru marea masă de consumatori ajungându-se chiar
la supraproducţie în UE.
Ca urmare a acestor situaţii, a apărut şi reversul medaliei. Producţiile s-au
dovedit a fi în continuă depreciere calitativă, iar marile complexe avicole prezentau
şi prezintă încă mari probleme de impact de mediu. La ouă, deprecierea calitativă
presupune:
- Scăderea grosimii şi rezistenţei cojii ouălor;
- Consistenţa albuşului;
- Culoarea şi însuşirile gustative ale gălbenuşului;
- Gustul specific al oului întreg;
- Mirosul oului;
- Rezistenţa şalazelor;
- Conţinutul în reziduuri diverse;
- Pretabilitatea la preparate culinare pretenţioase.
52
La carnea de pui, consumatorii acuză tot mai vehement, deprecierea gustului

şi a însuşirilor culinare:
 Frăgezimea exagerată a fibrelor musculare;
 Culoarea roşiatică a osului şi măduvei osoase;
 Carnea insuficient maturată, apoasă şi foarte perisabilă;
 Aroma puilor fierţi sau prăjiţi, dominată de unele mirosuri străine ca
urmare a nutreţurilor administrate şi ingredienţilor furajeri utilizaţi
(făină de peşte, făină de carne, antioxidanţi);
 Conţinutul în pesticide.
În ţările occidentale, paralel cu supraproducţia avicolă industrială, se
dezvoltă un sector avicol menit să furnizeze ouă şi carne asemănătoare calitativ cu
cele obţinute de micii crescători. Aşa a luat naştere în aceste ţări conceptul de
management Label Rouge – adică produs avicol „sub etichetă roşie”, produs de
calitate superioară, obţinut de la păsări de curte, în ferme mici, cu acces la aer liber
şi păşune. Mare parte din producţie se desface sub formă de produse tradiţionale
specifice, cu marcă: pastramă, jamboane, ficat gâscă etc. Cerinţa mare de astfel de
produse permite fermierilor să solicite preţuri de 3 ori mai mari decât ale
produselor tradiţionale.
Carnea de pasăre obţinută în gospodăriile ţărăneşti şi cele ecologice este
incomparabil mai gustoasă decât cea obţinută industrial. Ea are o frăgezime
accentuată, o maturitate a fibrelor musculare, osul alb, măduva osoasă cenuşie,
culoarea pielii albă sau galbenă, grăsimea galbenă.
Calităţile culinare ale produselor avicole ţărăneşti sunt unanim recunoscute
şi apreciate pe piaţa internă şi externă. Dar trebuie ştiut faptul că deşi se obţin în
condiţii apropiate de cele ecologice, aceste produse nu pot fi atestate ca atare,
deoarece condiţiile de obţinere nu sunt monitorizate în conformitate cu
Reglementările UE.
1. Identificarea şi alegerea locaţiei fermei ecologice

Alegerea locului pentru amplasarea unei ferme ecologice avicole şi aşezarea
construcţiilor în interiorul fermei sunt aspecte foarte importante pentru reuşita
investiţiei. În acest scop se va ţine cont de următoarele criterii:
53
- Ferma va fi amplasată în extravilan de preferinţă, în apropierea căilor e

comunicaţie şi a pieţei de desfacere a produselor, în apropierea sursei de
apă (izvor).
- Trebuie să fie asigurat spaţiul înierbat necesar pentru efectivul de păsări
din fermă.
- Zona să nu fie expusă poluării industriale; se evită văile strâmte, cu ceaţă
persistentă, terenuri expuse la vânturi dominante şi înzăpeziri;
- Se aleg terenurile unde riscul de inundaţie este de cel mult 2% (o dată la
50 de ani), terenul să fie salubru şi permeabil;
Biosecuritatea fermelor ecologice este de o importanţă majoră.
Biosecuritatea este un termen introdus în legislaţia românească, odată cu aderarea
la UE. Prin biosecuritate se înţelege un complex de măsuri tehnico-organizatorice
şi igienico-sanitare, care trebuie aplicate într-o fermă pentru prevenirea
introducerii, persistenţei şi răspândirii agenţilor patogeni, încât să se prevină
apariţia bolilor transmisibile.
Prin biosecuritatea fermelor ecologice de păsări se asigură:
- Menţinerea sănătăţii efectivelor de păsări;
- Garanţia salubrităţii produselor alimentare de origine animală;
- Protecţia sănătăţii consumatorilor;
- Prevenirea poluării mediului cu agenţi patogeni.
Responsabilităţile privind biosecuritatea revin: fermierilor, furnizorilor de
material biologic, furnizorilor de furaje, personalului angajat şi vizitatorilor.
Măsurile de biosecuritate a fermelor ecologice de păsări se referă la:
- Izolarea fermelor în spaţiu: izolarea zonei administrative de cea de
producţie, prin împrejmuire cu gard înalt de 1,5-1,8 m;
- Controlul circulaţiei persoanelor, furajelor, materialelor, vehicolelor;
- Filtru sanitar-veterinar la intrare, cu echipamente şi construcţii necesare
(vestiar, dezinfector etc.)
- Ritmul şi calitatea operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare,
modul de colectare, de neutralizare şi valorificare a reziduurilor
zootehnice (cadavrelor, dejecţiilor etc.).;
- Limitarea accesului vizitatorilor.
Lista medicamentelor de sinteză admise în avicultura ecologică este extrem
de limitată. Trebuie promovate cu prioritate remedii naturale, fitoterapeutice şi
54
homeopatice care nu poluează produsele alimentare (carne, ouă) şi nu au impact

negativ asupra mediului.
- Produsele fitoterapeutice conţin: extracte, esenţe, tincturi, macerate,
preparate din plante din flora spontană sau cultivată;
- Procedee homeopatice;
- Acupunctura;
- Bacterii lactice;
- Făinuri de rocă (zeoliţi, bentonită)
- Vitaminizări cu surse naturale: morcovi, boabe încolţite, extracte de
cătină albă etc.
Medicaţia cu medicamente chimice de sinteză este admisă dacă viaţa
animalelor este în pericol. Dacă un animal sau un lot de animale primeşte într-un
an sau într-un ciclu de producţie mai mult de 2-3 tratamente cu medicamente
chimice de sinteză sau cu antibiotice, cu excepţia vaccinurilor şi planurilor de
eradicare obligatorii, aceste animale sau produsele lor nu se pot vinde ca produse
ecologice. Ele vor parcurge perioada de conversie stabilită prin norme.
2. Adăposturile şi adăpostirea păsărilor în fermele ecologice

Un adăpost corespunzător pentru creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare în
sistem ecologic trebuie să dispună de următoarele amenajări şi echipamente:
- suprafaţă pentru aşternut permanent (paie tocate de cereale, cojile
deseminţe de floarea soarelui, rumeguşul de lemn, turba etc.). El trebuie
să fie uscat, curat şi sănătos (să nu fie mucegăit sau să conţină praf). Un
aşternut necorespunzător, determină afecţiuni respiratorii, reducerea
sporului în creştere la pui şi reducerea producţiei de ouă la găini;
- loc pentru hrănirea acestora şi loc pentru colectarea dejecţiilor;
- suprafaţă ocupată de cuibare, stinghii pentru odihnă, puncte amenajate
pentru băi de nisip, alei de circulaţie şi colectare a ouălor;
- Să dispună de sistem de ventilaţie artificială, naturală sau mixtă;
- Sistem de iluminare şi de încălzire (minim 16 grade).
Materialele de construcţie admise sunt:
- Lemnul;
- Structuri de rezistenţă din metal;
- Cărămida şi sticla ceramică;
- Fibra de sticlă;
55
- Chirpici şi stuf.
Materialele de construcţie interzise:
- Cărămizile şi plăcile din BCA;
- PVC-ul
- Vopsele toxice.
3. Alimentaţia păsărilor în sistemul ecologic de creştere şi exploatare

Alimentarea (furajarea) corectă a animalelor este cea mai importantă verigă
tehnologică care asigură sănătatea animalelor, calitatea şi salubritatea produselor
alimentare animaliere, deci biosecuritatea alimentară a omului. În conformitatea cu
regulile producţiei animaliere ecologice, ferma trebuie să fie „ecologică de la
furcă la furculiţă”. Toate ingredientele ce intră în structura nutreţurilor trebuie să
fie obţinute după regulile agriculturii ecologice, fapt ce trebuie atestat de către un
organism de inspecţie şi certificare.
În hrana păsărilor ecologice nu sunt admise următoarele produse:
- Furaje obţinute din plante sau animale modificate genetic;
- Furaje conţinând conservanţi chimici de sinteză;
- Hormoni de creştere;
- Antibiotice ca stimulenţi;
- Stimulatori sintetici pentru apetit;
- Făinuri proteice de origine animală;
- Vitamine şi enzime de sinteză.
În hrana păsărilor ecologice, cerealele ocupă o pondere de 65-80%, făinurile
proteice de natură vegeatlă 10-20%, săruri minerale 1-8% şi mixuri vitamino-
minerale bio de maxim 1%.
Este interzisă aplicarea stresului alimentar, de ordin cantitativ şi calitativ, pe
toată durata ciclului de producţie.
În fermele ecologice, se asigură un sistem de creşetere lentă a păsărilor,
astfel că vârsta minimă de sacrificare este de:
- 81 de zile la puiul de găină;
- 140 zile la raţă şi curcă;
- 7-11 luni la struţ;
- 49-92 zile la raţa (în funcţie de rase).
Găinile din ferma ecologică trăiesc în concordanţă cu mediul ambiant, sunt
sănătoase, îşi pot manifesta din plin comportamentul specific (cotcodăcit, cocoţat,
56
desfacerea aripilor, baie de nisip pentru îndepărtarea grăsimii vechi de pe pene,

baia de soare, alergare, zbor etc.), sunt păsări fericite, cu producţie bună şi de
calitate.
Deficienţele de alimentaţie, cazare, microclimat, densitate, se exprimă prin
aspectul penajului. Tulburările de dezvoltare a penajului constituie un important
indicator în aprecierea bunăstării păsărilor.
4. Provenienţa materialului biologic

În avicultura ecologică, păsările trebuie crescute şi exploatate în sistem
ecologic pe toată durata de viaţă. La popularea fermelor, păsările trebuie să provină
dein ferme ecologice. Prin derogare, păsările ce provin din ferme convenţionale,
fac obiectul conversiei, cu aprobarea organelor de inspecţie şi certificare. Cu
aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare, păsările provenite din ferme
convenţionale se introduc în ferme ecologice, în următoarele condiţii:
- Puicuţele pentru producţia de ouă vor avea vârsta cuprinsă între 12-18
săptămâni;
- Puii destinaţi producţiei de carne vor avea vârsta maximă de 3 zile la
ieşirea din ferma furnizoare.
În avicultura ecologică, durata conversiei este:
- 10 săptămâni la păsările exploatate pentru producţia de carne, cu condiţia
preluării puilor la vârsta de 3 zile;
- 6 săptămâni pentru păsările exploatate pentru producţia de ouă;
- În cazul păşunilor şi suprafeţelor utilizate pentru buna dezvoltare a
păsărilor, durata conversiei poate fi redusă la numai 6 luni faţă de
perioada normală de 2 ani, cu condiţia să existe date certe că nu s-a
utilizat nici un produs interzis pentru tratarea lor.
5. Identificarea păsărilor şi produselor alimentare

În agricultura ecologică, principiul trasabilităţii produsului alimentar (de la
furcă la furculiţă) este aplicat obligatoriu. Animalele şi produsele animaliere se
identifică în toate fazele de producţie, prelucrare, transport şi comercializare.
- Identificarea puilor de carne se face cu inele individuale, după vârsta de 5
săptămâni;
57
- Găinile ouătoare ce urmează a fi valorificate pentru carne bio, după

terminarea ciclului de ouat, se identifică tot cu inele ce se ataşează cel
mai târziu la vârsta de 5 săptămâni.
Inelele au marcate pe o faţă termenii AE (agricultură ecologică), precum şi
codul organismului de inspecţie şi certificare, iar pe cealaltă faţă, se trece numărul
de cod al producătorului.
6. Etichetarea ouălor ecologice

Aderarea la Uniunea Europeană atrage de la sine adoptarea de legislație
nouă care în multe cazuri este în favoarea protejării mediului, consumatorilor și a
bunăstării animalelor. Ouăle ecologice, conform Regulamentului 882/2004 al
Parlamentului European și al Consiliului, trebuie să conțină informații despre
modul în care au fost crescute găinile. Aceste informații se regăsesc codate pe oul
propriu-zis sub forma unei ștampile. Același cod însoțit de un text explicit trebuie
să se regăsească și pe ambalajele ouălor.
Cea mai importantă secțiune a ștampilei este prima cifră, care poate fi 0, 1, 2
sau 3.
“3” - este pentru ouă de găini crescute în baterii
Acestea conferă un spațiu total de 750 cm2 pentru fiecare gaină.
„2″ = ouă de găini crescute în hale la sol
În acest sistem de creștere, între 9-18 găini sunt crescute pe fiecare metru pătrat în
hale închise.
„1″ = ouă de găini crescute în aer liber
Găinile crescute în acest sistem pot petrece ziua în aer liber unde au fiecare un
spațiu de cel putin 4 metri pătrați, iar noaptea se pot retrage în hale. În acest sistem
de creștere condițiile sunt semnificativ mai bune decât cele din halele la sol și cele
din baterii. Găinile au la dispoziție cuibare pentru depunerea ouălor, locuri de
odihnă și o zonă de scormonit în pământ.
„0″ = ouă de găini crescute în aer liber cu hrană ecologică
Acesta este cel mai bun sistem de creștere a găinilor pentru ouă ce pune la
dispoziția fiecărei găini un minim de 4 metri pătrați. Țarcul unde sunt ținute
găinile poate adăposti un total de maxim 3000 de păsări. Folosirea de
medicamente, furaje modificate genetic și de alte substanțe pentru hrana găinilor
este interzisă. Nici iarba pe care găinile o mănâncă nu este tratată cu pesticide sau
58
fertilizatori sintetici sau chimici. Astfel, ouăle pe care acestea le produc sunt 100%
naturale și sănătoase.
Restul codului este format din alte două secțiuni care se referă la codul țării
de proveniență și la codul producătorului.
59
Particularităţile cultivării legumelor în sistemul de agricultură ecologică
Scopul sistemului legumicol ecologic este de a realiza produse alimentare

naturale, nepoluante, cu particularităţi organoleptice îmbunătăţite; în plus, valoarea
alimentară a lor este sporită prin conţinutul în elemente nutritive, fiind lipsite de
substanţe toxice provenite din produsele chimice de sinteză.
Culturile legumicole permit o bună folosinţă a terenului, au o agresivitate
mică la degradarea solului şi permit combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor,
fără utilizarea substanţelor chimice.
Legumele fiind considerate plante pretenţioase în privinţa fertilităţii solului
şi a regimului de irigare şi drenaj, precum şi mari consumatoare de substanţe
nutritive, terenurile agricole pentru culturile legumicole se aleg cu deosebită
atenţie, principalul criteriu fiind asigurarea apei.
În cadrul agriculturii ecologice, solul are un rol important. Acesta trebuie
lucrat în permanenţă şi ameliorat prin utilizarea gunoiului de grajd şi a
composturilor menajere, iar necesarul de apă este asigurat din pânza freatică de la
diferite adâncimi.
Producerea legumelor ecologice se poate realiza tot timpul anului în spaţii
adăpostite (sere, solarii, răsadniţe), cât şi în câmp deschis.
Exploataţiile legumicole ecologice trebuie să dispună şi de sector zootehnic.
Pentru producţia legumicolă ecologică, gunoiul de fertilizare trebuie să provină tot
dintr-o fermă care şi-a declarat opţiunea spre sistemul ecologic.
S-a observat că introducerea culturilor fără sol (saltele de vată minerală,
culturi pe film nutritiv, poliuretan etc) au avut impact ecologic deosebit de grav, în
special prin reciclarea materialelor inerte şi prin calitatea gustativă a produselor
legumicole obţinute.
Cele mai frecvent folosite sisteme de cultură neconvenţionale pe plan
mondial sunt: sistemul de cultură pe vată minerală şi sistemul de cultură pe
film nutritiv (NFT). Extinderea acestor sisteme de cultură prezintă unele
neajunsuri cum ar fi: sistemul de cultură pe vată minerală necesită cantităţi enorme
din acest material, material care ulterior se repune în circulaţie foarte greu, iar
sistemul NFT presupune reamenajarea spaţiilor de producţie prin instalarea de
jgheaburi, operaţie care este foarte costisitoare financiar. Având în vedere aspectele
mai sus menţionate se impune dezvoltarea unor tehnologii care să nu fie
60
costisitoare, să se poată realiza cu materiale ieftine şi la îndemână, dar în acelaşi

timp să asigure o productivitate ridicată atât cantitativ cât şi calitativ.
Pentru a răspunde dezideratelor de mai sus şi a le adapta potenţialului
economic al fermierilor din ţările cu o economie slab dezvoltată, se impune tot mai
mult aplicarea sistemului de cultură pe substraturi organice. Acest sistem de
cultură prezintă două mari avantaje: este foarte accesibil din punct de vedere
economic şi se încadrează tendinţei mondiale spre cultura cât mai ecologică. Între
speciile legumicole care se pretează unor astfel de sisteme de cultură se numără şi
ardeiul, care în spaţiile protejate ocupă locul al treilea în culturile de bază, după
tomate şi castraveţi.
În toate sistemele de cultură fără sol, funcţia solului de asigurare a
elementelor nutritive este înlocuită prin intermediul unei soluţii nutritive,
distribuită periodic la nivelul sistemului radicular al plantelor. Concentraţia
elementelor nutritive din soluţia administrată nu este constantă pe întreaga
perioadă de vegetaţie înregistrându-se variaţii mari chiar în perioade scurte de
timp. Aceste variaţii sunt determinate de condiţiile de mediu, de perioada din zi,
stadiul de dezvoltare al plantelor şi de cerinţele specifice de nutriţie a speciei.
Sistemul de cultură pe substrat organic oferă numeroase avantaje în
exploatare, avantaje care au făcut ca acest sistem să-şi găsească aplicabilitate largă
mai ales în ţările bogate în asemenea resurse. Substraturile organice se folosesc în
zonele în care turba sau alte resturi organice (talaş, rumeguş de lemn, scoarţa de
copac măcinată) rezultă ca deşeuri în cantităţi mari. Substratul asigură ancorarea
sistemului radicular şi aprovizionarea cu apă şi substanţe minerale a plantelor.
Principalele materiale organice folosite ca substrat în cultura ,,fără sol” sunt: turba
(nu e un material reciclabil), scoarţa de copac, rumeguşul şi alte deşeuri celulozice
lemnoase.
Practicarea unei legumiculturi ecologice urmăreşte în primul rând, alegerea
terenurilor sănătoase (nepoluate), a unor soiuri rezistente şi a unor tehnici speciale,
cu respectarea echilibrului agro-ecosistemului şi grija faţă de mediu.
a. Alegerea terenului
În agricultura ecologică, stratul de sol nu trebuie să fie deranjat, el trebuie
menţinut aerat, penetrat de rădăcini şi activ. Nu pot fi acceptate pentru practicarea
legumiculturii ecologice următoarele terenuri:
- Cu umiditate excesivă, cu nivelul apei freatice la 2-3 m, fără drenaj
61
- Cele grele, cu conţinut de metale grele, sau cele sărăturate, cu conţinut

mare de Cl, Na etc
- Terenurile cu remanenţă de pesticide şi erbicide
În scopul alegerii terenului, acesta va fi supus unor analize de calitate care
presupun:
 Analiza învelişului vegetal al terenului
 Analiza activităţii biologice a terenului (insecte, viermi etc.)
 Textura solului
 Conţinutul în calcar şi reacţia solului (pH: 6,5-7,5).
De asemenea este bine să se evite amplasarea unor ferme ecologice în zone
puternic poluate, deoarece de pe aceste ferme nu se vor putea niciodată obţine
produse nepoluate.
Conţinutul în humus este un indicator care determină vocaţia terenului
pentru practicarea legumiculturii. Humusul rezultă din descompunerea materiilor
de natură vegetală şi animală. Conţine mulţi hidraţi de carbon şi azot. Un teren
apreciat ca fiind corespunzător pentru practicarea legumiculturii trebuie să conţină
cel puţin 6% humus.
Activitatea biologică se poate cel mai uşor evalua prin cantitatea de râme la
hectar. La un hectar de sol se găsesc peste 600 kg de râme. Acestea pot produce
peste 12-15 tone excremente, iar în trei ani pot recircula întreaga cantitate de sol de
pe un hectar. În plus, în sol, cu cât sunt mai multe microorganisme, cu atât mai
fertil va deveni acesta.
b. Lucrările de pregătire a terenului

În concepţia agriculturii ecologice, arătura adâncă şi întoarcerea terenului
este o intervenţie distructivă pentru straturile de sol. Prin săpatul terenului, stratul
fertil, cu organismele vii şi microorganismele aerobe, este îngropat în întregime,
iar stratul cel mai puţin fertil şi microorganismele anaerobe sunt aduse la suprafaţă.
În felul acesta, numărul organismelor vii din sol se reduce an de an, iar humusul şi
fertilitatea solului scad.
Această lucrare este recomandată terenurilor grele, periodic, cu introducerea
de materie organică, deoarece aerarea activează viaţa din sol.
c. Rotaţia culturilor
62
Practicarea rotaţiei în legumicultura ecologică este o practică

indispensabilă, care pe lângă menţinerea şi îmbunătăţirea fertilităţii solului, are şi
efect favorabil asupra controlului agenţilor şi dăunătorilor.
Un exemplu de rotaţie de 4 ani în legumicultura ecologică, presupune:
- Anul 1: pajişte sau plante legumicole din grupa cepei
- Anul 2: plante legumicole din grupa verzei
- Anul 3: dovlecei
- Anul 4: cartof
d. Asocierea culturilor şi culturile successive

Asocierea reprezintă cultivarea pe aceeaşi suprafaţă şi în acelaşi timp a unor
specii cu perioade de maturare diferite. În acest mod, suprafaţa de teren este
complet şi constant acoperită, iar fiinţele din sol au un microclimat favorabil.
Asocieri funcţionale:
- Asocieri pentru protecţia faţă de boli:
morcov+ceapă; tomate+varză; varză+cartof; ceapă+căpşuni; praz+ţelină
- Asocieri care influenţează gustul:
pătrunjel +tomate; mentă+cartof
- Asocieri care influenţează microclimatul:
Porumbul+castraveţii; porumb+pepeni
Succesiunea culturilor: contribuie la îmbunătăţirea fertilităţii solului şi nu la
sărăcirea lui. Exemplu: spanac, cartofi timpurii, salată;
ridichi, fasole, salată;
e. Fertilizarea culturilor ecologice legumicole

În agricultura ecologică, baza fertilizării o reprezintă îngrăşămintele
organice naturale (dejecţii, resturi verzi). Distrugerea acestei mase organice prin
foc reprezintă o pierdere de substanţe nutritive şi o sursă de poluare a aerului.
Întroducerea materiilor organice la adâncime duce la descompunerea lor
anaerobă, cu producere de compuşi toxici pentru plante.
În perioada de vegetaţie este bine să se aplice macerat de urzici, de păpădie
şi scoarţă de stejar, în zona rădăcinilor, la interval de câteva săptămâni.
Alte îngrăşăminte:
- produse pe bază de alge
- Îngrăşământ de pasăre sub formă de pastile
63
- Preparat de coada şoricelului

- Preparat de muşeţel etc.
f. Compostarea – veriga esenţială în fertilizarea biologică

Avantajele utilizării compostului în agricultură:
• Conţine microelemente bogate şi variate;
• Asigură aerarea solurilor grele;
• Asigură corectarea pH-ului;
• Asigură sporirea conţinutului în humus, activitatea vieţii în sol;
• Materiile organice pierd până la 50% din greutate şi 30% din volum –
economii de transport;
• Maturat fiind, compostul nu prezintă mirosuri neplăcute, astfel poate fi
utilizat în apropierea gospodăriilor;
• Nu conţine agenţi patogeni şi paraziţi;
• Contribuie la protecţia mediului, prin valorificarea biologică a deşeurilor
verzi şi alimentare.
64

Agricultura Eco

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Agricultura Eco

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AGRICULTURA ECOLOGICĂ

NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND AGRICULTURA ECOLOGICĂ

În ziua de azi, marea majoritate a produselor alimentare parcă sunt desenate

Irigația subterană. Sistemele subterane se montează în pământ, la o

soluţionată este de a stopa degradarea ecosistemelor sau măcar de a reduce rata

 Cornele de vacă și gunoiul de grajd stimulează activitatea

Agricultura biodinamică a fost adaptată vremurilor noastre și astfel au apărut

b. Agricultura organică: se bazează pe fertilizarea solului cu composturi

Cele 4 tipuri de agricultură au acelaşi scop şi aceleaşi obiective, unii

 acceptarea formelor de control şi inspecţie pentru condiţiile de producţie

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE PRODUCŢIEI AGROALIMENTARE

Agricultura ecologică se bazează pe un număr de reguli şi principii, la fel ca

Agricultura ecologică se bazează pe o serie de practici menite să asigure

 Dezinfectarea adăposturilor pentru animale cu produse premise în

Rotația culturilor în agricultura ecologică

Semințele și materialul de înmulțire vegetativ

Politica agricolă din România

Conversia la producţia ecologică

organic, biodinamică) astfel încât să se creeze un sistem de exploatare durabilă a

Certificarea produselor ecologice

Certificarea se face imediat ce toată unitatea economică sau o parte din

Prelucrarea şi distribuţia produselor ecologice

Piaţa produselor agroalimentare ecologice este limitată, datorită unor

c. deocamdată nu există cele mai adecvate forme de distribuţie şi atracţie ale

Etichetarea produselor ecologice

Pe eticheta produselor ecologice se indică în mod obligatoriu:

înregistraţi la M.A.P.D.R şi care deţin un contract, cu un organism de inspecţie şi

Actorii principali în agricultura ecologică naţională

Producătorul de agricultură ecologică (principalul investitor, principalul

CONVERSIA LA PRODUCȚIA ECOLOGICĂ

Conversia este un proces complex de trecere de la un sistem convenţional

De ce este nevoie să facem conversia?

Conversia este necesară pentru a se face o trecere treptată de la un sistem la

Cât durează conversia?

Perioada de conversie durează 2-5 ani şi de regulă nu trebuie să depăşească un

Agricultorul trebuie să se informeze asupra sistemului de AE de la următoarele

ANPE –Autoritatea Națională a Produselor Ecologice (referitor la cadrul

Pentru a putea reuș pasul de conversie, agricultorul trebuie să urmeze cursuri

Cursurile sunt organizate prin programe naționale sau internaționale. La

3. Aderarea la un grup de producători

Prin aderarea la un grup de producători, agricultorul va fi reprezentat în fața

4. Certificarea produselor ecologice

Procedura de certificare cuprinde o primă vizită de acreditare a întregului

Certificarea se face de către o organizaţie naţională sau internaţională

DOCUMENTELE OBLIGATORII care trebuie întocmite de agricultor

1. Contractele cu Asociația de Agricultură Ecologică

1. Contractele cu Asociația de Agricultură Ecologică (ex. Bioterra)

Planul de conversie este prima dintre acţiunile concrete spre calea de

• Lista schimbărilor ce trebuie efectuate în cursul conversiei (rotaţia

care ies din acest sistem, să înapoieze contravaloarea plăţii anuale

3. Jurnalul de fermă sau jurnalul întreprinderii

Organisme modificate genetic sunt plante sau animale crescute pentru a

În cadrul procesării produselor provenite din agricultură ecologică nu

Conform legislației europene în vigoare, abordarea aleasă de UE în ceea de

vedere al mediului a oricărui OMG autorizat după introducerea pe piață. Această

e) participă la următoarele acţiuni care se întreprind pentru fiecare cultivator de

În cazul impurificării accidentale, dovedite cu OMG, a culturilor

Organismele modificate genetic sau transgenice, creaţie ştiinţifică de ultimă

2. Agricultura ecologică este orientată către consumator, iar cea pe bază

5. Produsele ecologice sunt hrănitoare, sănătoase şi gustoase

9. Sistemele agricole ecologice sunt sisteme de lungă durată

cu “principiul precauţiei”. În consecinţă, aceste asociaţii se opun oricăror eliberări

Considerente etice privind utilizarea OMG

standardul de îngrijire a acestor animale este foarte ridicat şi atent monitorizat in