INFIRMITATE MOTORIE CEREBRALA (IMC)

Program de recuperare kinetoterapeutic :

Obiectivele tratamentului de recuperare:

IMC este o afecţiune provocată de o leziune a celulelor nervoase, şi din acest motiv nu este
reversibilă. Cu toate acestea, extinderea efectelor acestor leziuni poate fi limitată prin aplicarea
unui tratament adecvat cât mai timpuriu.
Primul pas în efectuarea acestui tratament este depistarea precoce a afecţiunii. Ea se realizează
prin controale sistematice ale noului născut de către medicul pediatru, ortoped şi neurolog, cu
verificarea stării sale generale şi a apariţiei la timp a principalelor reflexe motorii ale copilului. O
bună cunoaştere, de către părinţi a schemei de instalare a reflexelor motorii, reprezintă un
element important în depistarea la timp a IMC.
Tratamentul necesar include:
Tratamentul kinetoterapeutic este foarte important debutează cu o evaluare sistematică a
abilităţilor motorii ale copilului, continuând cu achiziţia treptată a mişcărilor complexe şi
ameliorarea controlului acestora: rostogolire, târâre, aşezare, mersul în patru labe, mersul în
genunchi, mers în picioare, etc.

METODA BOBATH
Metoda Bobath se adreseaza tratamentului asa-ziselor ,,paralizii spastice”. Mijloacele terapeutice
se bazeaza pe doua principii:
– Inhibitia sau suprimarea activitatii tonice reflexe, cu rezultatul reduceri si reglarii tonusului
muscular.
– Facilitarea integrarii reactiilor superioare de ridicare si echilibru in secventa dezvoltarii lor
adecvate, urmata de un progres in activitatile elementare.
Este esential ca in tmpul tratamentului sa dam pacientului cat mai multe senzatii posibile asupra
tonusului, posturii si miscarii.
Trebuie sa-l ajutam cu mainile noastre sa experimenteze senzatia mai multor posturi si miscari
normale diferite.
Pozitiile reflex-inhibitori sunt total sau partial opuse posturii initiale anormale a pacientului.
Asezarea pacientului intr-o pozitie reflex-inhibitorie nu reduce spasticitatea.
La inceput pacientul rezista si spasticitatea poate fi mai mare decit inainte.
Ajustarea pacientului la noua sa pozitie, este cea care da rezultatul dorit.
Odata cu descresterea spasticitatii prin mentinerea pozitiei reflex-inhibitorii, rezistenta cedeaza.
Kinetoterapeutul poate sa reduca in acest moment asistenta sa pasiva.
La sfirsit va fi posibil sa ia miinile de pe pacient, lasindu-l sa-si controleze singur noua pozitie.
in acest mod pacientul isi castiga treptat controlul asupra posturii sale spastice si invata sa iasa
din aceasta postura.
Pozitiile reflex-inhibitorii sunt variabile in functie de pacient, de forma spasticitatii lui si de
varsta.
La fiecare pacient va trebui cautata calea adecvaa de inhibitie, pozitia cea mai avantajoasa pentru
libertatea miscarilor.
Pentru cea mai autentica intelegere, oferim un citat de Bobath: ,,Secretul tratamentului consta in
alegerea cu grija si gradarea pozitiilor reflex-inhibitorii, avand in vedere ca pacientul va trebui
sa le adopte singur, fara dificultate. Perioada initiala de rezistenta este urmata de o perioada de
liniste si ajustare”.

METODA KENNY
Conceptia lui Eleonor Kenny se caracterizeaza prin:
– Spasmul muscular
– Disocierea neuro-musculara – ce apare in antagonistul muschiului in spasm, care este
considerat paralizat.
Prin nefunctionare, aces muschi paralizat ,,se sterge din constiinta pacientului” devine ,,instrainat
sau divortat de centrul sau cortical motor”.
– Incoordonarea
– Paralizia musculara Mijloace terapetice – se pune un accent deosebit pe confortul bolnavilor:
asezare, imoblizare, temperatura ambianta, zgomot, socotind ca cele mai mici abateri de la aceste
prescriptii, sunt conditii care agraveaza spasmul muscular.
Relaxarea pacientului este foarte importanta in tmpul procesului de stimulare.
Procesul de reeducare neuromotorie incepe de indata ce spasmul muscular a cedat mult din
intensitate.
In concluzie, metoda vine cu trei notiuni de folos practic:
– Participarea scoartei cerebrale in efectuarea miscarii.
– Necesitatea impiedicarii procesului de incoordonare.
– Lungimea de contractie utila a muschilor.
– Logopedia. Acest tip de intervenţie se concentrază pe reeducarea mişcărilor limbii şi a
aparatului fonator în general, pe probleme de articulare, dar şi pe cele legate de masticaţie şi
deglutiţie. Logopedul intervine ulterior şi în educarea sau re-educarea scris-cititului.

METODA KABAT
,,Folosirea unor stimuli proprioceptivi variati, care se adauga la eforturile voluntare ale
bolnavului, are ca urmare facilitarea functiei si o contractie musculara mai puternica decat cea
care poate fi provocata numai prin efort voluntar”.
Facilitarea maxima se obtine prin exercitiu intens, cu maximul de efort si rezistenta. Autorul
subliniaza ca miscarea pasiva nu realizeaza nimic in mod direct in ceea ce priveste ameliorarea
functiei muschilor paralizati, intrucat nici-un fel de activitate voluntara nu este provocata in
grupurile motorii.
Mijloace terapeutice – procedeele de facilitare folosite in procesul de reeducare sunt:
1. Rezistenta maxima – se opune miscarii active a pacientului pana la anularea ei, obligand
muschiul respectiv sa se contracte izometric.
2. Intinderea (Elongarea muschiului) Autorul considera ca un muschi paralizat poate deveni activ
prin intinderea lui, daca i se aplica o rezistenta.
3. Schemele globale ale miscarii Kabat constata ca schemele de miscare globala pe diagonala si
pe spirala sunt de obicei mai eficace, in ceea ce priveste facilitarea, decat schemele de miscare pe
linie dreapta.
Schemele de exercitii globale prezinta avantajul ca implica in miscare un numar mare de grupe
musculare, tratamentul adresandu-se mai multor muschi interesati, obtinandu-se astfel rezultate
mai rapide.
4. Alternarea antagonistilor – reprezinta o tehnica de imbunatatire a metodei Kabat, care apartine
asistentei sale, Brisker:
,,Tehnica alternarii antagonistilor constituie o sursa puternica de facilitare”.
Ea se bazeaza pe legea de inductie succesiva a lui Sherrington: el a constatat ca la vertebrate,
imediat dupa provocarea reflexului de flexie, excitabilitatea reflexului de extensie este mult
marita.
Aceleasi fenomene se observa si in miscarea voluntara.
Aceasta tehnica consta in a excita contractia unui muschi si a facilita contractia lui, prin
contractarea in efort a anragonistului sau.

EXERCITII PENTRU TRUNCHI

Exercitiile pentru trunchi respecta aceleasi principii specifice metodei, ele se fac sub rezistenta
maxima, pe diagonale si asociate cu miscari de rotatie.
– Pacientul in decubit dorsal cu mainile deasupra capului, bratele sau trunchiul indeplinesc o
miscare de flexie in partea opusa, ca in activitatea de spart lemne.
– Decubit lateral, kinetoterapeutul asezat la spatele pacientului, cu o mana pe frunte si alta pe
genunchi, se opune flexiei totale a trunchiului (ghemuirii).
– Pacientul in sezand, kinetoterapeutul in fata lui, se opune cu ambele maini asezate pe umeri,
efectuandu-se aplecari inainte ale trunchiului.
Miscarea aceasta se executa si cu rotatia trunchiului.
Mana dreapta a kinetoterapeutului se opune in acest caz proiectiei anterioare a umarului sting in
timp ce mana stanga opreste umarul drept sa fie tras inapoi.
Miscarea pentru trunchi se executa din pozitiile – decubit dorsal, decubit lateral, sezand.

DIAGONALELE KABAT DE FLEXIE SI EXTENSIE PENTRU MEMBRELE

INFERIOARE
– Diagonala I Miscarea de jos in sus.
Pacientul este in decubit dorsal, cu membrul inferior extins, in abductie, cu usoara rotatie interna
a soldului, piciorul se afla extins in pronatie.
Kinetoterapeutul sta de partea membrului inferior respectiv mana omoloaga cuprinde piciorul
peste fata sa dorsala, astfel incat cele patru degete se aseaza peste marginea interna a piciorului,
cealalta mana se aseaza pe fata interna a coapsei.
Exercitiul se executa cu genunchiul in extensie si are loc gradat: extensia degetelor piciorului,
flexia dorsala a piciorului si supinatia sa, adductia, flexia si rotatia externa a coapsei.
Intreg ansamblul de miscari se executa sub rezistenta.
Miscarea de sus in jos.
Din pozitia de la sfirsitul miscarii de jos in sus se fac: flexia degetelor, extensia piciorului,
extensia, abductia si rotatia interna a coapsei.
– Diagonala a II-a Pacientul este in decubit dorsal, cu membrul inferior addus, dincolo de linia
mediana, usor rotat in afara, piciorul in extensie si supinatie, degetele flectate. Kinetoterapeutul
sta pe partea membrului inferior respectiv.
Mana omoloaga cuprinde piciorul peste fata sa dorsala, astfel incat cele patru degete se aseaza
peste marginea interna a piciorului, cealalta mana se aseaza pe fata externa a coapsei.
Miscarea: se efectueaza extensia degetelor, flexia dorsala si pronatia piciorului, flexia coapsei cu
abductie si rotatia interna a piciorului.
Miscarea are loc in amplitudinea sa maxima.
Variante pentru miscarile genunchiului se pot realiza in ambele diagonale.
– La sfirsitul miscarii de sus in jos a diagonalei, se continua extensia soldului cu flexia
genunchiului (in afara mesei de tratament).
In miscarea inversa se executa mai intai extensia genunchiului, apoi flexia coapsei cu rotatia
interna din momentul in care se ridica de la planul mesei.
– Se executa flexia genunchiului din partea finala a celei de a II-a diagonale.
– Din prima diagonala, flexia coapsei este asociata cu flexa genunchiului, astfel incat se atinge
cu calcaiul (piciorul in flexie) genunchiul opus.
In miscarea contrarie se incepe cu extensia genunchiului si se continua cu extensia coapsei.