Soarele 

este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o sferă aproape perfectă din plasmă fierbinte,

[15][16]
 ținută de gravitație și modelată de un câmp magnetic.[17] Este de departe cea mai importantă
sursă de energie pentru viața de pe Pământ. Diametrul său este de aproximativ 1,39 milioane de
kilometri (sau este de 109 ori mai mare decât al Terrei), iar masa sa este de aproximativ 330.000 de
ori mai mare decât a Terrei. Reprezintă aproximativ 99,86 % din masa totală a Sistemului Solar.
[18]
 Aproximativ trei sferturi din masa Soarelui este formată din hidrogen (~ 73 %); restul este în mare
parte heliu (~ 25 %), cu cantități mult mai mici de elemente mai grele,
inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.[19]
Soarele este o stea cu secvență principală de tip G (G2V). Ca atare, este denumită în mod informal
și nu complet exact o pitică galbenă (lumina ei este mai aproape de alb decât de galben). S-a format
cu aproximativ 4,6 miliarde de ani în urmă[a][11][20] din colapsul gravitațional al materiei într-o regiune a
unui nor molecular mare. Cea mai mare parte a acestei materii s-a adunat în centru, în timp ce restul
s-a aplatizat într-un disc orbitant care a devenit Sistemul Solar. Masa centrală a devenit atât de
fierbinte și densă încât în cele din urmă s-a inițiat fuziunea nucleară în nucleul său. Se crede că
aproape toate stelele se formează prin acest proces.
În prezent, Soarele fuzionează aproximativ 600 de milioane de tone de hidrogen în heliu în fiecare
secundă, transformând 4 milioane de tone de materie în energie. Această energie, care poate dura
între 10.000 și 170.000 de ani să scape din nucleul său, este sursa luminii și a căldurii Soarelui.
Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până la punctul în care Soarele nu mai este în
echilibru hidrostatic, nucleul său va suferi o creștere însemnată a densității și temperaturii în timp ce
straturile sale exterioare se extind, transformând în cele din urmă Soarele într-o gigantă roșie. S-a
calculat că Soarele va deveni suficient de mare pentru a încorpora orbitele actuale ale
lui Mercur și Venus și va face Pământul de nelocuit – dar după aproximativ cinci miliarde de ani.
După aceasta, își va revărsa straturile exterioare și va deveni un tip dens de stea în răcire cunoscută
sub numele de pitică albă și nu va mai produce energie prin fuziune, dar va continua să strălucească
și va elibera căldură din fuziunea sa anterioară.
Efectul enorm al Soarelui pe Pământ a fost recunoscut încă din timpurile preistorice, iar Soarele a
fost considerat în unele culturi o zeitate.

Cuprins

 1Caracteristici generale
 2Structură
o 2.1Nucleu
o 2.2Zona radiativă
o 2.3Tahoclina
o 2.4Zona convectivă
o 2.5Fotosfera
o 2.6Atmosfera
 3Activitate magnetică
 4Etapele evoluției
o 4.1Formare
o 4.2Secvența principală
o 4.3După epuizarea nucleului de hidrogen
 5Compoziție chimică
 6Mișcare și amplasare
o 6.1Orbita în Calea Lactee
o 6.2Mișcarea în Sistemul Solar
 7Probleme teoretice
o 7.1Încălzirea coroanei
o 7.2Problema Soarelui slab timpuriu
 8Istoricul observațiilor
o 8.1În Antichitate
 o 8.2Dezvoltarea înțelegerii științifice
o 8.3Misiunile spațiului solar
 9Observații și efecte
 10Note
 11Referințe
 12Legături externe
 13Vezi și

Caracteristici generale[modificare | modificare sursă]

Soarele este o stea cu secvență principală de tip G care cuprinde aproximativ 99,86 % din masa
Sistemului Solar. Are o magnitudine absolută de +4,83, și se estimează că este o stea mai
strălucitoare decât aproximativ 85 % din stelele din Calea Lactee, majoritatea fiind pitice roșii.[21]
[22]
 Soarele este o stea de populație I sau o stea bogată în elemente grele.[23]
Formarea Soarelui ar fi putut fi declanșată de unde de șoc de la una sau mai multe supernove din
apropiere.[24] Acest lucru este sugerat de o abundență mare de elemente grele în Sistemul Solar,
cum ar fi aurul și uraniu, în raport cu abundențele acestor elemente în stelele de Populație II, sărace
în elemente grele. Elementele grele ar putea fi cel mai plauzibil produse prin reacții nucleare
endotermice în timpul unei supernove sau prin transmutarea prin absorbție de neutroni în cadrul
unei stele masive de a doua generație.[23]
Soarele este de departe cel mai strălucitor obiect de pe cerul Pământului, cu o magnitudine
aparentă de -26,74.[25][26] Aceasta este de aproximativ 13 miliarde de ori mai strălucitoare decât
următoarea stea ca strălucire, Sirius, care are o magnitudine aparentă de -1,46. O unitate
astronomică (aproximativ 150.000.000 km) este definită ca distanța medie de la centrului Soarelui
până la centrul Pământului, deși distanța variază pe măsură ce Pământul se deplasează de la
periheliu în ianuarie la afeliu în iulie.[27] La această distanță medie, lumina călătorește de la orizontul
Soarelui la orizontul Pământului în aproximativ 8 minute și 19 secunde, în timp ce lumina din cele
mai apropiate puncte ale Soarelui și Pământului durează cu aproximativ două secunde mai puțin.
Energia acestei lumini solare susține aproape toată viața [b] de pe Pământ prin fotosinteză,[28] și
controlează clima și vremea Terrei.
Soarele nu are o graniță certă, cum au de exemplu planetele telurice, dar în straturile sale
exterioare, densitatea gazului scade exponențial pe măsură ce crește distanța de centrul său.
[29]
 Pentru a putea fi măsurat, raza Soarelui este considerată a fi distanța de la centrul său până la
marginea fotosferei, suprafața vizibilă aparentă a Soarelui.[30] Prin această măsură, Soarele este o
sferă aproape perfectă, cu o aplatizare estimată la aproximativ 9/1000000,[31] ceea ce înseamnă că
diametrul său polar diferă de cel ecuatorial cu doar 10 kilometri.[32] Efectul mareic al planetelor este
slab și nu afectează în mod semnificativ forma Soarelui.[33] Deoarece Soarele este format dintr-
o plasmă care nu este un solid, diversele sale părți se pot roti cu viteze diferite; acest comportament
este cunoscut sub numele de rotație diferențială. Într-un cadru de referință definit de stele, perioada
de rotație este de aproximativ 25,6 zile la ecuator și 33,5 zile la poli. Cu toate acestea, datorită
schimbării constante a punctului de observare a Pământului, pe măsură ce orbitează în jurul
Soarelui, rotația aparentă a Soarelui la ecuatorul său este de 28 de zile.[34]
Interiorul Soarelui nu este direct observabil, iar Soarele însuși este opac radiațiilor electromagnetice.
Cu toate acestea - la fel cum seismologia folosește undele generate de cutremure pentru a studia
structura internă a Pământului - helioseismologia folosește undele de presiune (infrasunete) care
trec prin interiorul Soarelui pentru a studia și vizualiza structura internă a stelei.[35] Modelarea
computațională este de asemenea folosită ca instrument pentru a testa compatibilitatea modelelor
teoretice ale straturilor sale mai profunde cu observațiile.

Structură[modificare | modificare sursă]
Nucleu[modificare | modificare sursă]
Structura internă a Soarelui

Articol principal: Nucleu solar.

Se crede că nucleul Soarelui se extinde de la centru până la aproximativ 20-25 % din raza solară.
[36]
 Are o densitate de până la 150 g/cm3[37][38] (de aproximativ 150 de orimai mare decât densitatea
apei) și o temperatură de aproximativ 15 milioane de grade Kelvin.[38] În schimb, temperatura
suprafeței Soarelui este de aproximativ 5.800 K. Analiza recentă a datelor
misiunii SOHO favorizează o viteză de rotație mai rapidă în nucleu decât în zona de radiație de
deasupra.[36] De-a lungul vieții Soarelui, energia a fost produsă prin fuziunea nucleară în regiunea de
bază printr-o serie de reacții nucleare numite lanțul p-p (proton-proton); acest proces
transformă hidrogenul în heliu.[39] Doar 0,8 % din energia generată de Soare provine dintr-o altă
secvență de reacții de fuziune numită ciclul CNO, deși se preconizează că această proporție va
crește pe măsură ce Soarele va îmbătrâni.[40]
Nucleul este singura regiune din Soare care produce o cantitate apreciabilă de energie termică prin
fuziune; 99 % din putere este generată în 24 % din raza Soarelui, iar la o distanță de 30 % față de
centru, fuziunea s-a oprit aproape în întregime. Restul stelei este încălzit prin căldură transferată din
nucleu către exterior.[41][42]
Soarele emite 384,6 jottawați (3,846 × 1026 W) energie,[2] ceea ce corespunde la