Ciclul vietii de familie

Generalitati
Sus
Etapele emotionale si intelectuale prin care un om trece din copilarie pana la varsta pensionarii ca membru a unei
familii se numeste ciclul vietii de familie. In fiecare etapa, omul se confrunta cu provocari in viata de familie care il
ajuta sa isi dezvolte sau sa castige noi abilitati. Imbunatatindu-si aceste abilitati omul poate depasi schimbarile prin care
aproape fiecare familie (traditionala sau nu) trece.
Nu oricine trece prin aceste etape usor. Situatii ca boli severe, probleme financiare sau moartea unei persoane apropiate
pot avea repercursiuni asupra modului in care o persoana trece prin aceste etape. Din fericire, abilitati pierdute in una
din etape pot fi invatate in urmatoarele.

Etapele ciclului vietii de familie sunt:

- celibat
- cuplul sau mariajul
- parinti: copii pana la adolescenta
- indrumarea adolescentilor
- pensionarea sau varsta a treia.

Importanta intelegerii ciclului vietii de familie

Abilitatile imbunatatite si evenimentele importante din fiecare etapa permit trecerea cu succes la urmatoarele stadii de
dezvoltare. Daca nu sunt stapanite aceste aptitudini, trecerea la etapa urmatoare se poate realiza, dar este posibil sa se
intampine dificultati in relatiile si tranzitiile viitoare. Teoria acestui ciclu sugereaza ca tranzitiile facute cu succes pot
preveni boli si tulburari emotionale sau legate de stress.
Indiferent de statut parinte sau copil, frate sau sora, legat prin sange sau dragoste, experientele din acest ciclu vor
influenta ceea ce este sau devine o persoana. Cu cat se inteleg mai mult provocarile din fiecare etapa cu atat mai usor se
trece mai departe.

Intreruperea unui ciclu normal de viata

Stresul vietii cotidiene, confruntarea cu o boala cronica sau orice alte crize scindeaza ciclul normal. O criza sau un stres
in derulare poate intarzia urmatoarea faza a vietii, insa se poate merge mai departe, fara ca persoana sa fie pregatita
pentru tranzitie.

Imbunatatirea ciclului de viata al familiei

Cu siguranta orice persoana poate invata abilitatile neinvatate anterior si prin aceasta sa imbunatateasca calitatea vietii
personale si a familiei sale in oricare moment al vietii. Propria examinare, educatia si posibil consilierea sunt cai de
imbunatatire a vietii personale si de familie. De asemenea cu ajutorul acestor actiuni se poate trece mai usor peste
problemele aparute, ca de exemplu un divort sau cand persona in cauza face parte dintr-o familie destramata.

Cuprins articol
 1. Generalitati
2. Stadiul de celibat
3. Stadiul de cuplu
4. Parinti
5. Varsta a treia
Stadiul de celibat
Sus
Celibatul este cea mai critica perioada. La maturitate individul se separa emotional de familie. In cursul acestui stadiu,
oamenii incearca sa devina independenti din punct de vedere emotional, fizic, social si financiar. Incep sa dezvolte
calitati unice si caracteristici care ii vor defini ca individ.
Intimitatea este foarte importanta in dezvoltarea individului in etapa de precelibat. Intimitatea reprezinta abilitatea unei
persoane de a dezvolta si mentine relatii stranse care sa reziste in orice conditii. 

In relatiile apropiate se invata despre:

- incredere
- lucruri comune sau similare
- compatibilitate
- atasament
- dependenta de alta persoana care nu face parte din familie
- impartasirea emotiilor intr-o relatie.

Oamenii isi pot afla identitatea si in afara cadrului familial.

Abilitatea de a avea relatii apropiate cu alta persoana depinde si de succesul cu care s-a format identitatea sa anterior in
viata.
Urmarirea intereselor si scopurilor este parte importanta in dezvoltarea independentei.
In aceasta etapa a vietii de familie, omul devine responsabil de starea sa de sanatate, de nutritie, de nevoile fizice si
medicale. Dezvoltarea obiceiurilor sanatoase de viata (alimentatie sanatoasa, exercitii fizice si sex protejat) este
importanta pentru o sanatate indelungata si fericire.

De-a lungul vietii se invata noi aspecte ale independentei. Chiar si cand s-a trecut la un alt stadiu al vietii (de exemplu
viata de cuplu) tot se descopera noi aspecte ale independentei, dar in contextul acelui stadiu de viata.

In timpul acelui stadiu al independentei se doreste:

- vederea in mod separat in relatie cu familia (parinti, copii si alti membri ai familiei)
- stabilirea locului in cadrul carierei
- alte calitati descoperite de-a lungul respectivei faze:
- incredere
- principii morale
- initiativa
- constiinta
- etica
- identitate.
Stadiul de cuplu
Sus
Dupa independenta urmeaza stadiul de cuplu. Acum se descopera abilitatea de a forma o noua familie si un nou stil de
viata. In timpul unei relatii, dar fara a fi vorba de casatorie, se realizeaza un proces de adaptare si construire, pe cand
casatoria necesita anumite deprinderi.

Un nou sistem familial se va realiza prin casatorie. Schita familiala personala formata de idei personale, sperante si
valori formate de relatiile si experientele anterioare se combina cu schita familiala a partenerului. Aceasta presupune o
reconsiderare, din partea ambilor parteneri, a obiectivelor. In casatoriile care functioneaza, partenerii isi combina
credinta si comportamentul intr-un mod sinergic. 

Sinergia intr-un ciclu de viata familial inseamna posibilitatea de a lua doua pareri si de a creea o optiune la care
niciunul nu s-a gandit. Diferenta fata de compromis este prin faptul ca nu se renunta la ceva, ci dimpotriva energia
partenerilor se canalizeaza spre a forma o a treia idee, mai buna. Se va descoperi ca idei si sperante din trecut nu mai
sunt de actualitate in acest stadiu. 

Cateva din ariile comune de ajustare ar fi:

- finante
- stil de viata
- recreere si hobby
- relatiile de rudenie
- sexualitate
- prietenii
- acordarea de atentie nevoilor celeilalte persoane inaintea nevoilor personale.

Scopul suprem in acest stadiu este dobandirea interdependentei, care are loc in momentul in care se poate intra cu totul
intr-o relatie cu o alta persoana. Aceasta necesita de asemenea dezbaterea obiectivelor si uneori de a pune mai presus
nevoile persoanei de alaturi fata de cele personale. Totusi, inainte de a obtine interdependenta, e nevoie de a exista un
grad inalt de independenta.

Intr-un cuplu se pot invata:

- comunicarea avansata intre membrii cuplului
- posibilitatea de a trece impreuna peste greutati
- obiective spirituale si emotionale comune
- care sunt granitele relatiei
- cand pot fi puse nevoile partenerului deasupra celor personale.

Majoritatea cercetarilor indica faptul ca la inceput o casatorie reusita e marcata de pasiune si sexualitate, care devin mai
putin importante mai tarziu. O casatorie reusita in acest stadiu include politete sau acte de bunavointa intre parteneri (de
exemplu acela de a face ceva dragut pentru celalalt fara a il intreba).
Deprinderile de viata invatate in aceasta perioada sunt importante in dezvoltarea adevaratei interdependente si a
abilitatii de a avea o relatie sanatoasa si cooperanta. 

Cateva din provocarile acestui stadiu sunt:

- tranzitia spre un nou sistem familial
- includerea partenerului de viata in relatiile cu prietenii si familia
- obligatia de a face casatoria sa mearga
- punerea nevoilor partenerului deasupra nevoilor personale.

Daca trecerea spre un sistem familial nou e lina, atunci partenerii vor fi mai putin stresati, ceea ce va duce la
osanatate mai buna a partenerilor.
Scopurile specifice acestei perioade sunt:
- creearea unei noi familii cu partenerul de viata
- includerea in familia natala si grupul de prieteni apropiati a partenerului.
Parinti
Sus
Luarea deciziei de a avea copii
La un moment dat in casatorie, va veni momentul deciziei "copil - da sau nu", cu toate ca unele cupluri stiu ca nu vor
copii. Calitatea de a fi parinte este una din cele mai mari incercari a ciclului de viata familial.
Decizia de a avea copii va afecta dezvoltarea individuala, identitatea familiei si relatiile conjugale. Copii vor consuma
atata timp, incat deprinderile neinvatate in stadiile anterioare vor fi dificil de recuperat. Capacitatile de comunicare,
mentinere a relatiilor si de rezolvare a problemelor sunt des testate in cursul acestui stadiu.

Aparitia copiilor duce la schimbarea rolurilor intre membrii familiei. Fiecare parinte are trei roluri importante si
solicitante: ca si individ, partener de viata si parinte. Ca si noi parinti, identitatile se modifica in functie de felul in care
reactioneaza intre ei si cu alte persoane. Daca in celelalte stadii nu s-a invatat despre compromis si angajament s-ar
putea ca individul sa nu aiba deprinderile necesare tranzitiei in acest stadiu. 

Alaturi de bucuria de a avea copii parintele ar putea simti un stres sau o frica datorata schimbarilor aparute. Femeile ar
putea fi ingrijorate de faptul ca sunt insarcinate si ca vor trece prin durerile nasterii. Barbatii tind sa fie introvertiti ceea
ce ar putea cauza probleme medicale. Problemele emotionale sau medicale din cursul acestui stadiu trebuie discutate cu
medicul de familie si medicul obstetrician.
Indrumarea copiilor mici

Procesul emotional major al acestui stadiu este adaptarea copiilor in alte relatii, insa mai ales integrarea lor in familie.
Partenerii cuplului isi vor insusi rolurile de indrumatori si vor trece la stadiul de parinte. Astfel ca in timp ce
personalitatea individuala se va dezvolta, parintii vor fi si factorii de decizie in noua familie. De fapt o casatorie reusita
apare in momentul in care personalitatea individuala conlucreaza la realizarea unui cuplu armonios.
Dezvoltarea sanatoasa a unui copil depinde de abilitatea parintilor de a-i oferi un mediu inconjurator plin de afectiune,
sigur si organizat. Copii au de castigat atunci cand parintii au o relatie solida.

Grija pe care o poarta copiilor mici scurteaza timpul pe care o persoana il petrece singura sau cu partenerul. Daca nu s-
au invatat anterior lucruri precum compromisul pentru bunastarea familiei, mariajul poate avea de suferit. Divortul,
relatiile extraconjugale pot interveni in perioada de crestere a copiilor atunci cand parintii nu si-au insusit deprinderile
potrivite.

Pe de alta parte, pentru cei care s-au inarmat cu abilitatile potrivite aceasta perioada poate fi una fericita, rasplatita in
ciuda tuturor provocarilor. Astfel, o persoana se poate dezvolta atat individual cat si ca parte a unui cuplu sau a unei
familii.

Scopurile specifice in momentul in care in familie intra un copil sunt:

- crearea de spatiu pentru copil prin ajustarea sistemului conjugal
- preluarea rolului de parinte
- revizuirea relatiilor in familia marita incluzand rolurile de parinte si bunic.

Parinti de adolescenti
Perioada adolescentei poate fi una grea pentru o familie, o perioada care poate testa abilitatile membrilor de a relationa.
De asemenea poate fi o perioada de crestere si explorare creativa pentru intreaga familie. Familiile care trec cu bine
peste aceasta perioada au un mariaj solid, flexibil, cladit pe comunicare buna, rezolvarea problemelor, grija reciproca,
sustinere si incredere. Majoritatea tinerilor experimenteaza diferite ganduri, convingeri, stiluri care pot cauza un
conflict familial. 

Puterea unui om ca individ si ca parte a unui cuplu este critica pentru modul in care face fata provocarilor care intervin
atunci cand creste un adolescent. Se tinde spre o atmosfera echilibrata in care un tanar capata incredere, siguranta
emotionala si posibilitatea de a incerca noi comportamente. Importanta in aceasta etapa este flexibilitatea cu care se
incurajeaza un copil pentru a deveni independent si creativ. Stabilind granitele tanarului si in acelasi timp incurajandu-i
explorarea. 

Daca o persoana are o identitate individuala bine dezvoltata anterior aceasta va fi mult mai linistita in ceea ce priveste
schimbarile prin care trece copilul sau. In schimb, daca persoana nu are abilitatile necesare se simte amenintata de
evolutia copilului.
Flexibilitatea in rolurile pe care o persoana le joaca in sistemul familial este o deprindere esentiala in dezvoltarea
acestei etape. Responsabilitati ca serviciul sau grija pentru cineva bolnav pot cere unui om sa joace roluri variate,
schimbatoare. 

Este momentul in care unul sau mai multi membrii ai familiei simt depresie (stare psihica caracterizata prin tristete,
incetinirea ritmului ideativ, inhibitia activitatii) sau alta suferinta. De asemenea se pot plange de dureri fizice fara cauza
aparenta (tulburari somatice ca dureri de stomac sau de cap) alaturi de alte tulburari legate de stress. 

Toate acestea pot duce la o lipsa de grija pentru mariaj sau pentru dezvoltarea individuala. Spre sfarsitul acestei faze
atentia unui parinte se imparte intre maturizarea adolescentului si cariera si mariajul propriu. Neglijarea personala si a
cuplului face aceasta trecere dificila.
Omul trebuie sa inceapa sa se gandeasca la rolul pe care il joaca in ingrijirea propriilor parinti care imbatranesc.
Facand din propria sanatate o prioritate in aceasta faza este de mare ajutor in etapele ce urmeaza in ciclul familial de
viata.

Scopurile acestei faze sunt:

- schimbarea relatiilor parinte-copil pentru a permite acestuia evolutii inauntrul si in afara sistemului familial
- indreptarea atentiei asupra mariajului si carierei
- se incepe indreptarea atentiei asupra batranilor din familie.

Cuibul gol: plecarea tinerilor

Aceasta etapa incepe atunci cand primul copil paraseste casa parinteasca si se termina cu "cuibul gol". Plecarea
copilului cel mare de acasa are consecinte pozitive si negative. Daca familia s-a dezvoltat semnificativ in cadrul
ciclului, copiii vor fi pregatiti sa plece si sa faca fata provocarilor vietii. Nefiind responsabili de indatoririle parintesti se
poate revigora propria relatie sau atingerea tintelor profesionale.

Stabilirea unor relatii mature cu copiii este cheia acestei etape. Parintii pot fi pusi la incercare prin acceptarea unor noi
membrii in familie datorita casatoriei sau altor relatii ale copiilor. Acum este momentul de a restabili prioritatile in
viata, de a ierta pe cei care au gresit (chiar cu mult timp inainte) si de a evalua convingerile proprii.

Daca nu s-a trecut peste etape cu mijloace si atitudini potrivite, copii pot avea nesansa sa nu-si fi insusit deprinderile
necesare pentru a trai bine pe cont propriu. Sotul si sotia trebuie sa faca tranzitia impreuna altfel pot deveni
incompatibili unul cu altul. Dar nu trebuie sa se uite faptul ca toate aceste abilitati se pot inca recupera. Viata unui
individ si tranzitia spre faza urmatoare poate fi imbunatatita prin educatie si examinarea proprie.
Acesta este perioada in care sanatatea si vitalitatea unei persoane se poate diminua. Unii sunt chiar diagnosticati cu boli
cronice. Simptomele acestor boli pot limita activitatile uzuale si cele indragite.  

Problemele de sanatate legate de varsta mijlocie pot include:

- hipertensiune (tensiune arteriala crescuta)
- probleme legate de greutatea corporala
- artrita (inflamatia elementelor componente ale unei articulatii)
- menopauza (incetarea activitatii biologice genitale caracterizata prin incetarea menstrelor)
- osteoporoza (decalcifierea oaselor)
- boli coronariene (boli ale inimii)
- depresie
- boli legate de stress.
Tot in aceasta etapa stressul legat de ingrijirea batranilor poate afecta starea de sanatate a individului.

Telurile specifice acestei etape includ:

- atentia asupra mariajului fara copii
- dezvoltarea de relatii mature cu tinerii
- regruparea relatiilor pentru a include aliantele de rudenie si nepotii atunci cand copii si-au intemeiat propria familie.
Varsta a treia
Sus
In cadrul acestei faze a ciclului familial intervin multe schimbari in viata omului. Primirea unor noi membrii in familie
sau plecarea altora pe masura ce copiii se casatoresc sau divorteaza, aparitia nepotilor sunt partea cea mai importanta a
etapei.
Poate fi o mare implinire cand, dupa ce s-a eliberat de responsabilitatea de crestere a copiilor omul se poate bucura de
roadele muncii lui de o viata. 

Provocarile la care o persoana face fata sunt intretinerea altor membrii ai familiei, urmarirea intereselor si activitatilor
proprii, concentrarea asupra cuplului. Majoritatea oamenilor au grija de parintii mai in varsta in acest stadiu. Astfel se
pot simti incercati de problemele emotionale, financiare, fizice ale acestora incercand sa-i ajute si sa-si mentina in
acelasi timp independenta. Se poate intalni si declinul in abiltatile fizice si psihice precum si modificari in statutul
social sau material. 

Exista de asemenea si posibilitatea mortii unora din membrii familiei, chiar si a partenerului de viata. Calitatea vietii va
depinde de capacitatea fiecaruia de a se adapta schimbarilor, dobandita in celelalte stadii. Depinde de asemenea si de
cat de bine fiecare individ a avut grija de propria sanatate pana in acel punct. Procesul normal de imbatranire va afecta
corpul uman prin scaderea densitatii osoase, riduri si dureri. 

Exista posibilitatea aparitiei de boli fizice sau psihice odata cu inaintarea in varsta; cu toate acestea imbatranirea nu
inseamna neaparat si sanatate proasta. Pensionarea poate fi si o perioada de fericire si implinire. Aparitia nepotilor va
aduce multa bucurie, fara a aduce si responsabilitatile aparute la cresterea unui copil. Totusi cei care nu au un sistem de
suport sau au dificultati materiale ar putea intampina dificultati in aceasta faza a vietii. 

Principalele scopuri necesare pentru a ajunge la acest stadiu final al vietii familiale sunt:
- mentinerea intereselor personale si sanatatea fizica alaturi de ale partenerului de viata, odata cu imbatranirea
 - explorarea de noi roluri familiale si sociale
- acordarea suportului moral copiilor mai mari si a altor membri ai familiei
- acceptarea in sistemul familial a inteligentei si experientei de viata a celor mai in varsta
- acordarea de suport generatiilor mai in varsta, fara depasirea limitelor
- trecerea peste moartea partenerului de viata, a unui frate, sora sau prieten apropiat precum si pregatirea pentru propria
moarte
- cugetarea si reflectarea asupra a ceea ce s-a invatat si experimentat in timpul vietii.

24904 vizualizari, 23 August 2009

 Pagina printabila

 1
Verifica-ti sanatatea
alegi zona afectata si primesti diagnosticul
Afla acum
 1
 2
 3
 4

MEDICI SPECIALISTIrecomandarile noastre
 S.C. psiholog Diana Balan
 Dr. Elisabeta Alexe
 Psiholog Corina Bacalearos
 Psiholog Catalin Andrei
Vezi lista completa

Clinici
 Centrul Medical Medicover Pipera Bucuresti
 Centrul Mindcare
 CLINICA AQUAMARIN
 Bio Medica International

Spitale
 Spitalul de psihiatrie TITAN Dr. Constantin Gorgos
 Ambulatoriul de specialitate - Spitalul de bolnavi cronici si geriatrie Sf. LUCA
 Spitalul clinic de psihiatrie prof. dr. OBREGIA
 Centrul de sanatate Medic Line
Vezi spitale din Bucuresti

Comunitate
Toate posturile

 Tradare14 zile, 4 ore, 24 min

Buna ziua. imi este foarte greu sa scriu aceste randuri, dar tocmai am avut parte de cea mai dureroasa experienta din...
 Obsesia de perfectiune a lucrurilor16 zile, 5 ore, 58 min
Buna! as vrea sa imi spuna si mie cnv cum as putea sa scap de obsesia asta pe care o am de ceva timp. de exemplu daca
am...
 Deceptie19 zile, 8 ore, 16 min
Buna ziua.de curand am trecut printr-o deceptie care pe mina m-a marcat si nu-mi pot revenii.as dori o consultatie sau
o...
 Cum sa procedez?1 luni si 4 zile
Nu stiu daca este grupul de discutie potrivit pentru problema mea, insa sper sa primesc niste sfaturi. de paste am fost
in...

Citeste si
Arhiva

 Necesitatile nutritionale ale femeii...

Generalitati Pentru prima decada din viata, din punct de vedere nutritional nu exista multe diferente intre
alimentatia fetelor si cea a baietilor de aceeasi varsta. Dar odata ce este atinsa varsta adolescentei, lucrurile
incep sa se schimbe. Necesitatile...citeste mai mult

 Metode contraceptive
Generalitati Metodele contraceptive (contraceptia) sunt acele metode care previn o sarcina. Acestea ii permit
unei femei sa aleaga momentul potrivit pentru a face un copil. Majoritatea femeilor pot ramane insarcinate
incepand cu varsta primei menstruatii si pana...citeste mai mult
CAPITOLUL 3

Caracteristicile vieţii de familie

         În acest capitol plec de la premisa că familia este un sistem dinamic, ea cunoaşte
transformări permanente. Membrii ei se dezvoltă, evoluează împreună şi adaugă noi elemente
care îmbogăţesc viaţa familială. Îţi voi prezenta câteva dintre concepţiile referitoare la ciclul vieţii
 familiale, câteva procese familiale semnificative şi mă opresc mai mult la abordarea
transgeneraţională a familiei (a lui Murray Bowen) pe care o consider extrem de interesantă şi de
utilă în înţelegerea psihologiei familiei. Mi-aş dori ca la finalul studiului acestui capitol să cunoşti:
-          care sunt principalele etape prin care trece o familie şi care sunt caracteristicile specifice fiecărei
etape;
-          să caracterizezi procesul comunicării în familie;
-          să înţelegi de ce este abordarea lui Murray Bowen atât de importantă;
-          să poţi defini şi pune în practică noţiunea de diferenţiere a sinelui şi toate celelalt concepte ale
orientării transgeneraţionale;
-          să poţi construi şi interpreta sumar o genogramă;

1.      Etapele vieţii familiale

Familia este un sistem deschis, viu, cu influenţe multe şi diverse din partea mediului şi
numeroase tipuri de interacţiuni cu acesta. Sistemul familial niciodată nu rămâne la fel; el se
schimbă de la un moment la altul în funcţie de evenimentele care apar în interiorul şi exteriorul
familiei. El trebuie să se restructureze şi reorganizeze în funcţie de:
         apariţia sau dispariţia unora dintre membrii ei (naşterea copiilor a nepoţilor, decesul, căsătoria
copiilor, revenirea după un divorţ a copilului în cuibul familiei de origine);
         creşterea şi dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul, conşietentizarea rolului parental
de către părinte, înaintarea în vârstă etc.,);
         apariţia unor evenimente aşteptate sau neaşteptate (intrarea copilului la grădiniţă sau şcoală,
divorţul, pensionarea părinţilor, obţinerea unui loc de muncă pentru părinte, o boală etc.);

Deci, o schimbare într-o generaţie determină schimbări şi în celelalte generaţii.

Transformările care au loc într-un susbsistem familial influenţează şi celelalte subsisteme.
Important este să reţii că schimbările prin care trece o familie nu se fac în mod lin, ci, dimpotrivă,
în salturi, unoeri presupunând chiar zguduiri, care pot fi plăcute sau dureroase, dar aproape
întotdeauna stresante.
De exemplu, atunci când copilul merge la şcoală, toţi ceilalţi membrii ai familiei îşi vor
schimba programul, atitudinile şi comportamentele unul faţă de altul. De asemenea, problemele
de comunicare şi relaţionale pe care o fată adolescentă de 15 ani le are cu părinţii săi se pot datora
interacţiunii mai multor factori: adaptării ei la adolescenţă; crizei de 40 de ani a tatălui;
îngrijorării mamei sale pentru o boală proprie sau a unui părinte. Sau, după plecarea copiilor de
acasă şi restabilirea echilibrului şi a vieţii în doi a părinţilor, ei pot fi confruntaţi cu întoarcerea
copilului în urma unui divorţ şi asta va presupune o nouă şi dificilă sarcină parentală.
         În felul acesta, a apărut ideea ciclului de viaţă familială, care presupune parcurgerea mai
multor stadii sau etape.
Salvador Minuchin identifică patru stadii de dezvoltare care apar în majoritatea familiilor:
1.                      Constituirea cuplului – diada maritală formează un sistem funcţional prin
negocierea graniţelor (interacţiunea cu socrii), reconciliind stilurile de viaţă diferite şi dezvoltând
reguli referitoare la conflict şi cooperare.
2.                      Familia cu copii mici – sistemul marital se reorganizează atunci când apar copiii
pentru a se adapta cerinţelor cerute de parentalitate.
3.                      Familia cu copii şcolari şi adolescenţi – familia interacţionează acum şi cu
sistemul şcolar. Pe măsură ce copiii devin adolescenţi, familia trebuie să se adapteze la probleme
ca influenţa prietenilor, pierderea parţială a controlului parental, emanciparea copiilor, etc.
 4.                      Familia cu copii mari – aceştia devin deja adulţi, astfel că relaţia dintre părinţi şi
copii trebuie modificată pentru a deveni relaţie de tip adult – adult.

Sociologii Evelyn Duval şi Reuben Hill au aplicat un cadru de dezvoltare familiilor din

anii 1940, prin stabilirea unor etape discrete ale dezvoltării grupului familial, cu sarcini ce trebuie
îndeplinite pentru fiecare dintre ele. Acestea sunt:
         Etapa cuplului fără copii
         Etapa familiei cu copii de vârstă şcolară
         Etapa familiei cu copii deveniţi adulţi;
         Etapa familiei omului singur (văduvia).

Terapeuţii de familie Betty Carter şi Monica McGregor(1980, 1999) au îmbogăţit acest

cadru; ei au apelat la orientarea multigeneraţională, recunoscând patternurile culturale diverse şi
având în vedere şi etape care nu sunt neapărat specifice, cum ar fi divorţul şi recăsătoria. Este de
altfel, considerată cea mai cuprinzătoare şi demonstrată clinic etapizare, organizată pe şase etape
distincte:
a)      iniţiativa tânărului adult
b)      căsătoria
c)      familiile cu copii mici
d)     familiile cu adolescenţi
e)      iniţiativele copiilor şi părăsirea căminului
f)       familia la bătrâneţe.

Te rog, studiază şi tabelul de mai jos în care sunt prezentate mai detaliat etapele conform
concepţiei autorilor menţionaţi mai sus (după Nichols şi Schwartz, 2005, p. 126- 127).
Evident, nu există nici o versiune standard a etapelor vieţii de familie. Nu numai că
familiile au o diversitate de tipuri, aşa cum ai văzut în capitolul anterior, dar aceste tipuri pot avea
norme şi reguli foarte diferite pentru etape diferite. Valoarea conceptului de ciclu de viaţă constă
în a recunoaşte că familiile, adesea, dezvoltă probleme la tranziţiile de la o etapă la alta datorită
inabilităţii sau temerilor membrilor şi a sistemului familial de a face tranziţia de la o etapă la alta.
De aceea, te-aş ruga să nu le foloseşti pentru a stabili şi a judeca ce este normal sau de aşteptat în
anumite etape într-o familie.

Etapele ciclului Procesul emoţional alSchimbări de gradul doi în statutul

vieţii de familie tranziţiei: Principiul cheie familiei cerute pentru a continua
dezvoltarea
Părăsirea casei: Acceptarea responsabilităţii a) Diferenţierea sinelui în legătură cu
adulţii tineri emoţionale şi financiare familia de origine;
singuri b) Dezvoltarea relaţiilor intime egale;
c) Stabilirea sinelui în legătură cu munca
şi independenţa financiară;
Formarea Angajarea în noul sistem a) Formarea sistemului marital;
familiilor prin b) Realinierea relaţiilor cu familiile
căsătorie: extinse şi prietenii pentru a include
noul cuplu soţul/soţia;
Familii cu copii Acceptarea noilor membrii îna) Adaptarea sistemului marital pentru a
mici sistem face loc copiilor;
b) Împărţirea sarcinilor privind creşterea
copilului, a sarcinilor financiare şi
gospodăreşti;
c) Realinierea relaţiilor cu familia extinsă
pentru a include rolurile părinţilor şi
bunicilor;
Familia cu Mărirea flexibilităţiia) Schimbarea relaţiei părinte-copil
adolescenţi graniţelor familiei pentru apentru a putea permite adolescentului să
putea permite independenţase mişte în interiorul şi în afara
copiilor şi slăbiciunilesistemului;
bunicilor b) Refocalizarea asupra problemelor
maritale de la mijlocul vieţii şi asupra
carierei;
c) Începutul schimbării spre îngrijirea
generaţiei mai vârstnice. Lansarea
copiilor şi plecarea.
Lansarea copiilor Acceptarea multitudinii dea) Renegocirea sistemului marital ca o
şi plecarea lor de ieşiri şi intrări în sistemuldiadă;
acasă familiei b) Dezvoltarea relaţiilor adult-adult;
c) A face faţă dizabilităţilor şi morţilor
părinţilor (bunicilor);

Familii în viaţa Acceptarea schimbăriia) Menţinerea funcţionării şi intereselor

târzie rolurilor generaţionale proprii şi /sau ale cuplului în faţa
declinului psihologic: explorarea noilor
opţiuni ale rolului familial şi social;
b) Sprijin pentru un rol mai central al
generaţiei de mijloc;
c) Flexibilizarea sistemului familial
datorită înţelepciunii şi experienţei celor
mai în vârstă, sprijinind generaţia mai
vârstnică fără suprasolicitarea lor;
 d) Declanşarea mecanismelor de coping
pentru a face faţă pierderii soţului,
copiilor şi a altor perechi şi pregătirea
pentru moarte.

2.      Procesele familiei

În cadrul familiei au loc numeroase procese şi fenomene familiale, cum ar fi intercunoaşterea,

comunicarea, cooperarea, conflictul, competiţia, negocierea, formarea unor coaliţii, manipularea,
etc. M-am gândit să fac o prezentare succintă doar a intercunoaşterii şi comuniicării, pe care le
consider fundamentale, lăsându-te pe tine să le aprofundezi pe acelea care îţi stârnesc interesul,
folosind bibliografia suplimentară de la sfârşitul capitolului.

Intercunoaşterea

Alături de comunicare, acest proces de intercunoaştere stă la baza formării şi evoluţiei

cuplului şi familei. Cei doi parteneri se întâlnesc, se plac, se îndrăgostesc (de cele mai multe ori) şi
hotărăsc să se cunoască. După ce consideră că se cunosc suficient, dacă există şi dorinţa de a
forma un cuplu stabil, de a rămâne împreună, de regulă se căsătoresc. Dar procesul
intercunoaşterii nu s-a încheiat, ci dimpotrivă, abia acum se manifestă plenar. O dată ce
partenerii încep să locuiască împreună, să realizeze sarcinile casnice împreună, să facă faţă
influenţelor externe, ei se cunosc din ce în ce mai mult, pe diverse faţete ale personalităţii. Astfel
intercunoaşterea este un proces atât voluntar, conştient, cât şi involuntar, automat. Partea
voluntară constă în acţiuni directe de autodezvăluire şi dezvăluire reciprocă. Partea involuntară
constă în comportamentele obişnuite şi automate pe care fiecare pertener le realizează şi în urma
cărora partenerul poate culege informaţii reprezentative despre celălalt. Uneori, acest tip de
intercunoaştere este ignorat sau minimalizat în unele cuplui, partenerii bazându-se mai mult pe
ceea ce afirmă decât pe ceea ce fac. De exemplu, într-o familie cu un partener alcoolic sau
neimplicat emoţional, celălalt partener poate minimaliza comportamentele de abuz de alcool sau
cele lipsite de afecţiune, crezând că „într-o zi se va schimba”, pentru că „aşa spune”. Asta va duce
la o falsă intercunoaştere şi la un fenomen de autoiluzionare. Totuşi, aşa cum cred că ştii şi tu,
faptele caracterizează omul cel mai bine.
Autodezvăluirea şi dezvăluirea reciprocă ajută foarte mult la stabilirea intimităţii în cuplu şi
familie. Atât cei doi parteneri, cât şi părinţii şi copiii stabilesc relaţii mai bune, mai deschise şi mai
calde tocmai prin intermediul autodezvăluirii. Tot ea facilitează stimularea dragostei erotice, dar
mai ales cea profundă, matură.
Dar nu este uşor şi nici la îndemână să te dezvălui şi să asculţi dezvăluirea altei persoane, nici
chiar a soţului sau copilului tău. Iată care sunt câteva dintre barajele intercunoaşterii:
         Teama de a nu lăsa pe celălalt să afle presupusele defectele proprii;
         Teama de respingere sau pierdere care ar putea urma (în mod real sau doar fantasmat) dacă
celălalt cunoaşte ceea ce tu apreciezi ca fiind urât, nepotrivit, defect, etc.;
         Tendinţa de a judeca propria dezvăluire sau ceea ce dezvăluie partenerul(a);
         Tendinţa de a te arăta superior partenerului (ceea ce falsifică intercunoaşterea);
         Mitul conform căruia „partenerul trebuie să îşi dea sema cum eşti, dacă te iubeşte suficient de
mult”;
         Deprinderi greşite de comunicare (vezi mai jos, la blocajele comunicării)

Evident, însă, ceea ce facilitează intercunoaşterea esteautocunoaşterea şi încrederea în sine.

Ele ajută atât în primele momente ale dezvăluirii, cât şi mai târziu, la aprofundarea
intercunoaşterii. Ele ajută la gestionarea temerilor şi la eliminarea sau reducerea barajelor.

Comunicarea
 Comunicarea este foarte strâns legată de intercunoaştere, fiind mijlocul
prin care aceasta din urmă se realizează. De aceea, o bună comunicare va
stimula intercunoaşterea, care la rândul ei va contribui la satisfacţia şi
împlinirea comunicării.
Cred că deja cunoşti cele două forme fundamentale de comunicare umană,
cea verbală şi cea nonverbală, aşa că nu am să insist asupra lor. Menţionez
doar că ambele sunt folosite şi foarte utile în cuplu şi familie. Ele pot ajuta la
reglarea relaţiilor familiale şi la reechilibrarea sistemului familial.
O altă clasificare a tipurilor de comunicare, utilă celor care studiază familia
este cea a lui Gregory Bateson. El împarte comunicarea în:
         Comunicarea digitală;
         Comunicarea analogică.

În comunicarea digitală, fiecare mesaj are doar un referent, aparţine doar unui tip logic
şi constă în semne arbitrare (Bateson şi Jackson, 1968). De exemplu, cuvântul “masă” nu
desemnează nimic altceva decât o piesă de mobilier. Din punctul de vedere al comunicării
digitale, o durere de cap este o durere de cap şi nimic altceva.
În comunicarea analogică, mesajul are mai mult decât un referent, putând exprima
diferite grade. De exemplu, strângerea unui pumn este în acelaşi timp un  semn pentru un
anumit tip de comportament (ex. ameninţare, opoziţie, frustrare, agresivitate), dar, totodată,
este şi o parte a acestui comportament. În anumite culturi, manifestări ca plânsul, ţipatul,
ruperea hainelor, smulgerea părului, lovirea capului de un zid exprimă în mod analog diferite
grade de disperare. Un mesaj analogic poate fi decodificat doar prin luarea în considerare a
altor mesaje. Aşa de pildă, o durere de stomac nu este doar o durere de stomac, ci,
concomitent, exprimarea dezgustului, un mod de a te sustrage de la a face o treabă, sau o
cerere de afecţiune. “Durerea de stomac” comunicată cuiva ca mesaj analogic va depinde de
situaţia şi de contextul în care mesajul analogic a fost emis (Madanes). Astfel, simptomele
care apar în familie sunt de fapt mesaje comunicate celorlalţi membri cu scopul de a schimba
ceva în sistemul familial.
De exemplu, o soţie frustrată de lipsa de atenţie a soţului său preocupat de
alte probleme îi poate comunica brusc o durere de stomac, în timpul cinei.
Mesajul are mai multe semnificaţii. El poate însemna intenţia de a-l deturna
 pe soţ de la problemele lui, nevoia de a-i capta atenţia şi afecţiunea şi,
totodată, o stare fizică logică de disconfort epigastric.
Sau “Am o durere de cap…”, comunicată în momentul pregătirii de culcare poate însemna
mai mult decât o stare internă, deteriorarea relaţiilor sexuale sau refuzul acestora.
De asemenea, stilul şi modalităţile de comunicare se învaţă în primul rând în familie. Apoi ele
sunt modelate în grupuri şi societate. De aceea, inclusiv blocajele în comunicare vor fi preluate
din familie şi folosite în viitoarele relaţii de cuplu şi de familie ale copiilor.
Elementele care facilitează o bună comunicare sunt:
         Sentimentele de afecţiune autentică ale membrilor familiei;
         Abilităţile de gestionare ale sentimentelor care se nasc în procesul comunicării;
         Onestitatea şi promovarea adevărului în orice comunicare;
         Deschiderea la şi preţuirea mesajelor (verbale şi nonverbale) care vin de la ceilalţi membrii, ca
urmare a conştientizării faptului că acestea ajută la păstrarea echilibrului familial;
         Oferirea unui timp şi spaţiu special pentru comunicare, mai ales a ceea ce este important, delicat,
sensibil;
         Folosirea unui stil adecvat partenerului de comunicare, tocmai pentru a te asigura că ceea ce ai
transmis a şi fost recepţionat corect de către partener.

Cele mai frecvente blocaje ale comunicării în cuplu şi familie sunt:

         Deprinderile greşite de comunicare: lipsa ascultării, întreruperea discursului celuilalt, realizarea
unor alte activităţi în timpul discuţiei cu partenerul, aşezarea pe o poziţie superioară cum ar fi:
„ştiam asta”, „exact asta voiam să spun şi eu”, „eu ştiu mai bine, nu trebuie să îmi spui tu”,
ignorarea a ceea ce spune partenerul sau copilul, atitudinile de autoritate de genul „eu ştiu cel
mai bine ce e bine pentrun tine” etc;
         Timiditatea, jena de a spune, de a exprima propriile opinii;
         Teama de a se exprima, de reacţiile partenerului, părintelui sau copilului;
         Miturile – de exemplu „nu e frumos să vorbeşti despre sex/despre defectele celuilalt”, „nu
trebuie să îţi spun asta; ar trebui să îţi dai singur(ă) seama dacă stai cu mine şi spui că mă
iubeşti”, „dacă ne simţim bine în pat nu mai trebuie să şi vorbim” etc.

3.      Dimensiunea afectivă a familiei

Familia şi relaţiile familiale reprezintă principalul izvor al vieţii afetive a omului. Relaţia
afectivă a copilului cu mama şi tatăl său vor fi modelul de bază al dezvoltării sentimentelor faţă de
sine şi ceilalţi. Acest lucru este frumos şi foarte clar surprins de Dorothy Law Nolte în poemul său
„Copiii învaţă ceea ce trăiesc” (1954) pe care am să ţi-l ofer aici.

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;
Dacă triesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubescă;
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.

Te invit însă să îi citeşti cartea „Cum se formează copiii noştri” (Ed. Humanitas, 2001),
scrisă împreună cu Rachel Harris, pentru a putea afla mai multe şi înţelege mecanismele prin care
copiii asimilează tot ce se întâmplă în viaţa familială şi în special în viaţa afectivă. De asemenea,
ar putea să îţi lărgească şi cunoştinţele referitore la rolurile parentale.
Am decis să îţi prezint aici doar câteva lucruri despre iubire, cel mai important sentiment din
familie, care stă la baza dezvoltării noastre ca fiinţe umane şi despre intimitate care reprezintă
caracteristica funcdamentală a vieţii de cuplu şi de familie. Restul te provoc pe tine să cauţi în
bibliografia pe care ţi-o sugerez la finalul capitolului şi în alte cărţi la care eu nu m-am gândit sau
nu le-am citit sau nu au apărut încă!

Iubirea

Iubirea este sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor doi parteneri care
formează cuplul (marital sau nu). Actualmente iubirea este principala motivaţie pentru
transformarea cuplurilor erotice în cupluri conjugale (căsătorie).
E. Wheat (1980, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177) descrie cinci forme de manifestare a
iubirii:
            1. Epithumia - se referă la dorinţa fizică puternică, reciproc exprimată prin dragoste
sexuală plină de satisfacţie. Satisfacţia sexuală este un indicator sigur al sănătăţii căsniciei, chiar
dacă, după Wheat, relaţiile sexuale nu sunt aspectul cel mai important al căsătoriei.
            2. Eros - este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul. Eros presupune mai
ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu fiinţa iubită, dar şi dorinţa de a o poseda total (fizic,
mental, spiritual). De aici - romantismul. Este o iubire pasională şi sentimentală şi reprezintă cel
mai adesea punctul de plecare în căsătorie.
            3. Storge - este o formă de dragoste, descrisă ca relaţie confortabilă, care înglobează o
afecţiune naturală şi sentimentul de apartenenţă reciprocă. Se bazează pe loialitate mutuală şi se
manifestă în relaţiile dintre soţi, părinţi şi copii, fraţi şi surori, realizând sentimentul de
apartenenţă la un grup unit.
            4. Fileo - este genul de iubire care preţuieşte pe cel iubit manifestând-se cu gingăşie, dar
aşteptând întotdeauna un răspuns. Se traduce prin prietenie, reciprocitate. Fileo creează prieteni,
în strânsă apropiere. Ei îşi mărturisesc şi împărtăşesc gânduri, planuri, sentimente, atitudini,
visuri, probleme intime, pe care nu le-ar putea încredinţa altcuiva. Ei îşi împart timpul şi
interesele, ceea ce conferă căsătoriei siguranţă, atractivitate şi recompense. Chiar dacă există
multă pasiune în sexualitate, absenţa lui Fileo înnegureazã căsătoria şi o face neinteresantă.
            5. Agape - este dragostea completă, lipsită de egoism, care are capacitatea de a se oferi
continuu, fără a aştepta nimic în schimb. Ea preţuieşte şi slujeşte necondiţionat, spre deosebire de
Fileo care presupune reciprocitate. Este modelul iubirii Christice, dincolo de emoţii şi sentimente
 pasionale, fiind profund infuzată spiritual, rod al unei opţiuni conştiente, al unei alegeri libere.
Este definită şi ca o dragoste a acţiunii, presupunând ajutorare, a face bine, a avea compasiune
pentru celălalt, fiind mai curând o atitudine şi un comportament motivat spiritual, şi aproape
deloc emoţie.

Dincolo de aceste modalităţi, putem diferenţia între o dragoste sau iubire imatură şi una
matură. Iubirea imatură se caracterizează printr-o intenistate mare, printr-un amestec de
dependenţe şi deci de aştepări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile personale; este de fapt
dragostea fuzională, despre care vorbeşte M. Bowen şi D. Schnarck, cel care a aplicat concepţia
boweniană la relaţiile erotice sexuale ale cuplurilor. Astfel, dragostea imatură este specifică
adolescenţilor şi tinerilor. O dată cu maturizarea emoţională, cu dezvăluirea reciprocă a
partenerilor şi dezvoltarea încrederii în sine şi în partener, apare şi drasgostea matură. Dragostea
matură este mai puţin intensă (nu îţi „dă fluturi în stomac”), dar este mult mai profundă; implică
încredere, respect şi acceptarea partenerului aşa cum este el (fără tendinţe de a-l schimba, a-l
controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener, în orice situaţie, indiferent dacă este
sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; ştii că este acolo şi te va ajuta în ceea ce faci;
presupune şi admiraţie şi valorizarea partenerului aşa cum este el. Binenţeles, la o astfel de
dragoste ajung persoanele care se iubesc şi pe sine, persoane cu un eu bine diferenţiat, care pot să
fie autonome şi totuşi să fie implicate emoţional în relaţia cu partenerul.
Multe relaţii de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se destramă în
această tranziţie din cauza incapacităţii unuia sau ambilor parteneri de a iubi matur. Trecerea nu
se face uşor, ci dimpotrivă cu conflicte, suferinţe adaptări. De altfel, Erich Fromm considera că
iubirea este o artă, un mod de a trăi în artă” şi milita pentru învăţarea acestei arte aşa cum se
procedează în oricare artă (muzică pirctură etc.). Ccea ce ajută însă la transformarea iubirii
imature în iubire matură, după Fromm sunt:
         Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului şi eu-lui personal;
         Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaşte şi înţelege;
         Răbdarea – e nevoie de exerciţiu, în timp şi treptat, pentru a învăţa să iubeşti;
         Sensibilitatea – legată mult de conştientizarea propriilor erori, fluctuaţii de sentimente şi auto-
control;
         Depăşirea narcisismului – ieşirea din propriul eu, din propriile plăceri, din egocentrism şi
egoism şi a manifesta modestie şi disponibilitate în relaţie.

De altfel, toţi cei care au ajuns la dragostea matură afirmă că satisfacţia maritală este mult
mai crescută, că intimitatea şi satisfacţia sexuală sunt incomparabil mai plăcute şi pline de
satisfacţii decât în timpul îndrăgostirii sau la tinereţe.

Intimitatea

Dennis Bagarozzi, doctor în psihologie şi consilier care a lucrat cu cupluri mai bine de 30
de ani, în cartea sa „Stimularea intimităţii maritale” publicată în 2001 pleacă în studiul său asupra
intimităţii în cuplu de la definiţia dată de Dicţionarul Random House al limbii engleze. Acesta
defineşte intimitatea ca „relaţie personală apropiată, familară şi de regulă afectuoasă sau de
dragoste cu o altă persoană care presupune o cunoaştere detaliată sau o înţelegere profundă a
celeilalte persoane, precum şi o exprimare activă a gândurilor şi sentimentelor ce oferă o bază
pentru familiaritate” (apud D. Bagarozzi, 2001, p. 5). Bagarozzi concluzionează că intimitatea
este „un proces interactiv care conţine o serie de componente bine structurate şi
interrelaţionate” în centrul acestora stau „cunoaşterea, înţelegerea, acceptarea celuilalt şi
aprecierea modului unic al partenerului de a vedea lumea” (D. Bagarozzi, 2001, p. 56).
Acelaşi autor menţionează ca intimitatea este o nevoie umană de bază, ce derivă din
nevoia fundamentală de supravieţuire, de ataşament. Acest lucru poate fi observat cu relativă
uşurinţă la persoanele care au fost private în perioada imediat după naştere de un ataşament bun
faţă de mamă şi care devenite adulte, au dificultăţi de dezvoltare a intimităţii (Ainsworth, Blehar,
Waters, Wall, 1978, Bowlby, 1969, 1973, 1988, Horner, 1984). Nevoia de intimitate poate fi
conceptualizată, din punctul de vedere al dezvoltării, ca o manifestare mai matură, mai
diferenţiată şi mai avansată a nevoii biologice universale de apropiere, de contact cu o altă fiinţă
umană. De aceea, această nevoie de intimitate va varia în intensitate de la o persoană la alta, astfel
încât, în fiecare cuplu, partenerii vor avea nevoi de intimitate diferite atât per global, cât şi pe
fiecare componentă a intimităţii în parte.

D. Bagarozzi (2001, p. 6-14) vorbeşte de nouă componente ale intimităţii:

1. intimitate emoţională
2. intimitate psihologică
3. intimitate intelectuală
4. intimitate sexuală
5. intimitate fizică (non-sexuală)
6. intimitate spirituală
7. intimitate estetică
8. intimitate socială şi recreaţională
9. intimitate temporală

Intimitatea emoţională reprezintă nevoia de a comunica şi împărtăşi cu partenerul toate

sentimentele, atât pe cele pozitive, cât şi pe cele negative. Există câteva limite care pot influenţa
manifestarea acestui tip de intimitate: credinţa că numai sentimentele pozitive trebuie
manifestate, sau dimpotrivă că, doar cele negative, pentru a şti ce trebuie să îmbunătăţeşti;
credinţa că doar anumite tipuri de sentimente pozitive sau negative pot fi exprimate, de ex, doar
bucuria şi iubirea, dar nu şi fericirea sau excitarea, sau doar tristeţea şi frustrarea, dar nu şi furia
sau ura.
Intimitatea psihologică reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi conecta cu o altă fiinţă
umană prin dezvăluirea caracteristicilor propriului sine, caracteristici semnificative şi foarte
personale, cum ar fi speranţele, visele, fanteziile, aspiraţiile, dar şi propriile îndoieli, nemulţumiri,
temeri, probleme, insecurităţi, conflicte interioare cu partenerul. Acest tip de intimitate necesită o
mare putere interioară a celui care împărtăşeşte, deoarece el devine în astfel de momente foarte
vulnerabil, dar şi o mare capacitate de susţinere a celui care ascultă pentru a nu-l răni pe
partenerul său. De aceea, încrederea reciprocă este foarte importantă pentru ca această formă de
intimitate să se manifeste.
Intimitatea intelectuală este nevoia de a comunica şi împărtăşi cu celălalt ideile importante,
gândurile, credinţele. Ea nu presupune intelectualizare sau raţionalizare (cele două mecanisme de
apărăre inconştiente), orgoliu sau demonstrarea superiorităţii, sau cererea de laudă, recunoaştere
sau adulaţie. Toate acestea vor crea distanţă între parteneri şi în nici un caz intimitate.
Dimpotrivă ea presupune capacitatea unui partener de a vedea lumea prin ochii celuilalt,
indiferent dacă este sau nu de acord cu această perspectivă. Putem spune că este varianta
cognitivă a empatiei.
Intimitatea sexuală reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi exprima cu partenerul
acele gânduri, sentimente, dorinţe şi fantezii de natură senzuală şi sexuală. Ea duce la trezirea
dorinţei sexuale, dar nu e obligatoriu să se ajungă la actul sexual. Acest tip de intimitate
presupune săruturi, îmbrăţişări, atingeri, dans, jocuri erotice, îmbăierea împreună etc. evident, ea
este conectată profund cu dragostea erotică, nu cu cea părintească, fraternă, amicală sau cea
narcisică. De asemenea, aşa cum spuneam şi mai sus, dragostea erotică trebuie să ajungă la
maturitate pentru a facilita intimitatea sexuală.
Intimitatea fizică (nonsexuală) reprezintă nevoia de apropiere fizică de
partener, fără a avea vreo tentă sexuală. Presupune atingere sau simple
îmbrăţişări, mersul de mână, dans, masaje nonsexuale etc.
Intimitatea spirituală presupune nevoia de a împărtăşi partenerului gândurile, sentimentele,
credinţele şi experienţele referitoare la religie, supranatural şi aspectele spirituale ale existenţei,
viaţă moarte, valori morale, etc. Spiritualitatea este o chestiune foarte personală. De aceea, este
nevoie de o mare deschidere din partea ambilor parteneri pentru a ajunge la acest tip de
intimitate, deoarece ea nu înseamnă că cei doi împărtăşeşsc aceleaşi valori, idei, practici.
Intimitatea estetică reprezintă nevoia şi dorinţa de a împărtăşi cu partenerul sentimentele,
gândurile, credinţele, valorile, experienţele pe care persoana le consideră frumoase, la care
sufletul rezonează sau inspiră. Minunile naturii, simple (un fulg de nea) sau complexe (cosmosul),
pot fi baza unei asemenea intimităţi. Alte exemple sunt muzica, poezia, literatura, pictura,
sculptura arhitectura si alte forme de expresie artistică. Acest tip de intimitate nu se asociază şi nu
 este preludiu pentru nici un alt tip de intimitate. Este o experienţă care se trăieşte, se împlineşte
prin ea însăşi.
Intimitatea socială şi recreaţională este nevoia de a se angaja în activităţi şi experienţe
plăcute şi de joc cu partenerul. Include activităţi precum: schimbul de glume şi povestiri haioase,
împărtăşirea evenimentelor curente de viaţă, luatul meselor împreună, practicarea de sporturi şi
jocuri, dansatul de plăcere etc. aceste activităţi pot include şi prieteni comuni sau rude.
Intimitatea temporală implică timpul pe care fiecare partener va dori să îl petreacă zilnic cu
celălalt pentru activităţi intime. Această cantitate de timp va fi diferită pentru cei doi parteneri.
Pentru unele persoane 15-20 de minute pot fi suficiente, în timp ce pentru altele două ore nu vor
fi suficiente.
            Comunicarea, cum spuneam şi mai devreme, poate stimula sau diminua intimitatea
cuplului. Stimulativă este comunicarea directă a nevoilor şi dorinţelor fiecărui partener, adică
atunci când mesajele sunt clare, directe şi sincere. Inhibitive sunt:
 mesajele mincinoase - partenerii pot minţi fie ca să se apere de eventualele refuzuri sau
conflicte, fie pot avea tulburări de caracter. În ambele cazuri însă minciunile erodează
sentimentele de încredere şi iubire dintre cei doi.
 mesajele confuze - când mesajele sunt neclare, putând avea mai multe înţelesuri. De
exemplu, dacă soţul îi spune soţiei sale într-o zi „În sfârşit mi-au dat o primă
consistentă. Acum ne permitem să ne facem de cap” – în acest caz, soţia nu va şti cu
exactitate dacă el se referă la mult-visata călătorie de la sfârşitul săptămânii despre care
au tot vorbit sau la a-şi cumpăra frigiderul de care au nevoie;
 mesajele paradoxale – sunt cele care exprimă două idei opuse în acelaşi timp. De
exemplu, un soţ dominator şi agresiv care îi cere soţiei să îşi exprime mai clar şi mai des
opiniile proprii sau o soţie care plânge în urma unei certe cu soţul îi spune acestuia să nu
ţină cont de plânsul ei.
 mesajele agresive – sunt cele care jignesc, ridiculizează, critică,
 mesajele incongruente

Gerard Leleu vorbeşte şi el clar şi pe înţeles despre intimitatea în cuplu, care de altfel se
constituie ca fundament pentru intimitatea familială; merită să menţionez aici ceea ce el
consideră condiţii pentru o bună intimitate psihică:
  autocunoaşterea;
  încrederea în sine şi intimitatea cu sine;
  a trăi în prezent, adică „aici şi acum”;
  îndepărtarea barierelor fizice (mirosuri neplăcute, atmosferă neprielnică, eliminarea sau
diminuarea complexelor corporale etc.);
  îndepărtarea barierelor psihice (în special temerile);
  crearea cadrului pentru dezvoltarea şi manifestarea senzualităţii.

Mai multe detalii găseşti citind cărţile sale apărute la Editura Trei (vezi bibliografia
suplimentară).

4.      Abordarea transgeneraţională a familiei

În cadrul acestor abordărilor transgeneraţionale, locul cel mai important îl ocupă teoria lui
Murray Bowen, denumită, după numele său, teoria (şi terapia) boweniană.

Murray Bowen, medic cu specializare în psihiatrie, şi-a făcut

rezidenţa la faimoasa clinică Menninger (Menninger Clinic),
recunoscută pentru orientarea sa psihanalitică. Aici, Bowen a
devenit din ce în ce mai nesatisfăcut de conceptele psihanalitice care
nu puteau fi validate prin metode ştiinţifice acceptate în mod
convenţional. Ca urmare, el a început să dezvolte o nouă teorie
„concepută să corespundă în mod precis cu principiile evoluţiei şi
cu omul ca fiinţă evolutivă” (Kerr & Bowen, 1988, p. 360). Bowen
şi-a perfecţionat teoria şi după mutarea sa la Institutul Naţional
pentru Sănătate Mentală (INSM) în Bethesda, Maryland, în 1954. La
INSM, Bowen a admis familii întregi în secţia de cercetare
psihiatrică. Cercetarea acestor familii a fost ghidată de teoria
boweniană, şi, astfel, teoria a fost extinsă şi modificată de fiecare
dată când specialiştii se confruntau cu informaţii noi sau
incompatibile. În timpul celor cinci ani la INSM, cercetarea lui
Bowen s-a centrat pe familiile cu copii schizofreni, şi în particular
pe relaţia simbiotică observată între mame şi copiii lor. În final,
teoria s-a dezvoltat pentru a include întreaga familie, adresându-se
şi altor tipuri de familii.

Esenţa teoriei boweniene este alcătuită din opt concepte fundamentale. Aceste concepte
interrelaţionate construiesc „piatra de temelie” (Walsh, 1996) a teoriei, şi anume  sistemul
emoţional.
Sistemul emoţional include „forţa pe care biologia o defineşte ca instinct,
reproducere, activitate automată controlată de sistemul nervos autonom, stări
emoţionale subiective şi sentimente şi forţele care guvernează sistemele de
relaţie… În termeni largi, sistemul emoţional guvernează «dansul vieţii» în toate
lucrurile vii”. (Bowen, 1975, p. 380).
Un alt termen-cheie de la începutul muncii lui Bowen este masa de ego
familial nediferenţiat. Acesta se referă la „unitatea emoţională intensă într-o
familie care produce emoţionalitate ce interferează cu gândirea şi împiedică
diferenţierea individului de familie”. (Bowen, 1978). Hall notează că Bowen
nu mai utilizează această terminologie, termenul de „fuziune” fiind cel
preferat în mod curent. Astfel, teoria boweniană face o distincţie între
indivizii care sunt fuzionaţi şi cei care sunt diferenţiaţi. Caracteristica
preferată este cea de diferenţiere. Prezentăm mai jos cele opt concepte
esenţiale ale teoriei boweniene, în care diferenţierea sinelui este considerată
foarte importantă.

1. Diferenţierea sinelui. În contextul unui sistem emoţional, diferenţierea sinelui

reprezintă gradul relativ de autonomie pe care un individ îl păstrează, în timp ce
rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi. Aceşti indivizi pot transcede nu doar
propriile emoţii, ci şi cele ale sistemului lor familial. De asemenea, astfel de
persoane diferenţiate sunt mai flexibile, adaptabile şi mai autonome. Ca urmare, ele
îşi trăiesc propriile emoţii şi, deşi nu sunt lipsite de conştiinţa emoţiilor celor din
jurul lor, sunt capabile să menţină un grad de obiectivitate şi distanţă emoţională
faţă de problemele emoţionale proprii sau ale altora. De aceea, se consideră că
indivizii înalt diferenţiaţi au un eu solid („solid self”), mai integrat.  Acesta
reprezintă pentru Bowenconceptul de eu care este ghidat în principal de intelect ,
adică persoana poate acţiona sau lua decizii pe baza unor judecăţi raţionale.

Indivizii cu nivele scăzute de diferenţiere  tind să fie mult mai rigizi şi mai dependenţi
emoţional de alţii, comportamentul fiind direcţionat mai degrabă de emoţii. Ei sunt ghidaţi
preponderent de pseudo-eul  („pseudo-self”) lor. Acesta este un concept de eu care este
negociabil cu alţii, sensibil la emoţii şi mai puţin la judecăţile raţionale. Astfel de persoane
vor lua decizii bazate pe sentimente, nu pe principii logice, raţionale. De aceea, deciziile
luate în momente diferite de timp vor fi inconsistente unele cu altele, dar indivizii cu
pseudo-eu nu sunt conştienţi de această inconsistenţă. Bowen (1976) descrie pseudo-eu-ul
ca un eu pretins, adică un eu fals, după cum ar spune Winnicott, pe care persoana îl poate
simţi ca fiind real, deşi nu este.
În terapia de familie boweniană se urmăreşte gradul diferenţierii sinelui la fiecare
membru al familiei, şi în special al copiilor (mai ales dacă aceştia sunt adolescenţi sau chiar
maturi). Este mult mai probabil ca persoanele cu un grad mic de diferenţiere a sinelui faţă
de membrii familiei care dezvoltă anumite simptome să prezinte şi ele, la rândul lor, alte,
sau chiar aceleaşi, simptome, comparativ cu persoanele cu un grad mare de diferenţiere. De
 aceea, unul dintre scopurile terapeutice va fi creşterea gradului de autonomie a membrilor
familiei, unii faţă de alţii.
Mai mult, conceptele de diferenţiere şi fuziune sunt foarte importante pentru Bowen (ca
şi pentru oricare alt terapeut) şi în ceea ce priveşte ipotezele intergeneraţionale sau
transgeneraţionale. Bowen consideră că persoanele care părăsesc familia de origine cu un
pseudo-eu sau cele care sunt fuzionate cu familiile lor de origine tind să se căsătorească cu
persoane cu care vor putea, de asemenea, să fuzioneze. Astfel, două persoane nediferenţiate
tind să se găsească unele pe altele. Rezultatul va fi separarea emoţională  de familia de
origine şi fuzionarea soţilor. Asta presupune că pseudo-eul unuia dintre soţi se va baza pe
pseudo-eul celuilalt, adică se vor uita unul la celălalt pentru a detecta diferite indicii pentru
a alege modul de reacţie emoţională şi de luare a deciziilor. În felul acesta, „ procesele
familiale neproductive trec de la o generaţie la următoarea prin astfel de mariaje ”.
(Becvar şi Becvar, 1996).

2. Procesul emoţional familial nuclear. Acest concept descriegama de pattern-uri

relaţionale emoţionale din sisteme, dintre părinţi şi copii. Există patru mecanisme
utilizate de familie pentru a face faţă anxietăţii când aceasta devine prea intensă în
familia nucleu. Toate cele patru mecanisme pot fi folosite, dar, de regulă, o familie,
mai ales dacă este fuzională, utilizează în mod predominant unul sau mai multe:

-            Distanţa emoţională. Într-un sistem familial fuzional cu nivele înalte de anxietate, un

membru al familiei poate mări distanţa interpersonală atunci când el sau ea nu mai poate
face faţă reactivităţii emoţionale  (Bowen, 1978). Frecvent, aceasta poate determina o
distanţă mai mare decât doreşte, de fapt, individul.
-            Conflictul marital. Cantitatea de conflict într-un mariaj este o funcţie a gradului de
fuziune din relaţie şi a intensităţii anxietăţii corespunzătoare. (Papero, 1991). Poate avea
loc un proces ciclic în care conflictul este urmat de distanţă emoţională, o perioadă de
apropiere caldă, apoi o creştere a tensiunii care precipită un alt conflict şi, astfel, ciclul se
perpetuează.
-            Transmiterea sau proiecţia problemei către copil. De multe ori, problemele dintre soţi şi
anxietatea acestora tind să fie evitate prin concentrarea lor pe unul sau mai mulţi copii .
Cel mai comun pattern este ca mama să-şi concentreze o mare parte din energia sa
emoţională pe un copil (ajungându-se chiar la fenomenul de fuziune simbiotică între mamă
şi copil), în timp ce tatăl se distanţează şi este evitat în acelaşi timp. Copilului pe care
 părintele se concentrează îi sporesc reactivitatea şi fuziunea sistemului intelectual şi
emoţional. De aceea, el este cel mai vulnerabil la dezvoltarea unor simptome.
-            Disfuncţia într-un soţ. În cazul unui cuplu cu un membru inadecvat sau disfuncţional, iar
celălalt în mod deschis adecvat cu scopul de a compensa, se pot dezvolta roluri reciproce.
Acest pattern poate lua amploare şi poate deveni solid dacă un membru al familiei dezvoltă
o maladie fizică sau mentală cronică.
3. Triunghiurile sau triangularea. Acest concept este mult legat de cel al proiecţiei
unei probleme asupra unuia sau mai multor copii. Un triunghi este  unitatea de
bază a interdependenţei în sistemul emoţional familial. Pentru Bowen, o diadă,
adică un sistem de două persoane, este stabilă atât timp cât ea este calmă. Dacă
apar factori stresori care determină creşterea nivelului de anxietate, diada poate
rămâne stabilă, dar când anxietatea într-o diadă atinge un nivel mai ridicat, o a
treia persoană va fi atrasă în câmpul emoţional al celor doi. De exemplu, naşterea
primului copil determină apariţia unui triunghi format din cei doi părinţi şi copil.
Sau, atunci când există un conflict între soţi, soţia poate apela la mama sa pentru a-
şi reduce anxietatea, implicând-o şi pe aceasta în conflictele cu soţul; în felul acesta
apare triunghiul format din soţ, soţie şi mama soţiei. Triunghiurile într-o familie
pot fi latente şi să nu se manifeste în mod deschis. Totuşi, aceste triunghiuri pot fi
activate (şi se activează frecvent) în timpul perioadelor de stres. Bineînţeles, nivelul
stresului sau al anxietăţii necesar pentru destabilizarea diadei este în strânsă
legătură cu gradul de diferenţiere al celor doi.
4. Procesul proiectiv al familiei. Acest proces se referă la faptul că nivelul de
diferenţiere al părţilor trece mai departe la unul sau mai mulţi dintre copiii lor . În
mod obişnuit, un copil dintr-o familie va avea o implicare emoţională crescută cu
unul dintre părinţi. Această supraimplicare poate varia de la părintele care e în mod
excesiv îngrijorat de ce se întâmplă cu copilul până la părintele care este extrem de
ostil acţiunilor copilului. Dinamica aceasta deteriorează capacitatea copilului de a
funcţiona eficient în contexte sociale. Gradul de diferenţiere al părinţilor şi nivelul
de stres în familie determină intensitatea procesului proiectiv al familiei.
5. Întreruperea (distanţarea) emoţională. În încercarea de a face faţă fuziunii şi
absenţei diferenţierii în relaţiile lor interne, membrii familiei sau segmente ale
sistemului extinsse pot distanţa unul de altul şi pot deveni separaţi
emoţional (Hall, 1981). Deşi individul care întrerupe poate părea că face faţă relaţiei
 cu familia, individul rămâne mai vulnerabil la alte relaţii intense. Kerr (1981)
sugerează căîntreruperea emoţională  indică o problemă - fuziunea dintre generaţii
-, rezolvă o problemă - scade anxietatea asociată cu contactul familial - şi creează o
problemă - izolează indivizii care ar putea beneficia de contact. Ca rezultat al
separării emoţionale, individul rămâne prins în sistemul emoţional al familiei şi
poate fi mai puţin capabil să răspundă eficient la situaţiile de rezolvare a
problemelor. Disfuncţia consecventă se poate manifesta şi în alte moduri, cum ar fi
relaţii superficiale, boală fizică, depresie şi comportamente impulsive (Walsh,
1980).
6. Procesul de transmitere multigeneraţională. Tendinţa puternică de a repeta
pattern-urile disfuncţionale ale conduitei emoţionale în generaţii succesive
culminează cu nivele scăzute de diferenţiere a eului pentru anumiţi membri ai
generaţiilor mai tinere  (Hall, 1981). Bowen consideră că indivizii la niveluri
echivalente de diferenţiere, deci fie diferenţiaţi, fie fuzionaţi, se găsesc unul pe altul
şi se căsătoresc şi pot avea unul sau mai mulţi copii cu niveluri mai scăzute de
diferenţiere. De aceea, ne putem aştepta ca aceste ataşamente sau distanţări să fie
mai accentuate la copii decât au fost la părinţii lor. Deoarece pattern-ul repetitiv
determină în mod succesiv nivele mai scăzute de diferenţiere la generaţiile
următoare, procesul culminează cu un ultim nivel de disfuncţie, adică ataşamentele
(adică fuziunile) sau distanţările emoţionale care determină apariţia diferitelor
simptome care fac ca persoana sau familia să recurgă la terapie.
7. Poziţia de frate sau soră. Vârsta mai mare şi distribuţia pe sexe între fraţi în aceleaşi
generaţii au o puternică influenţă asupra comportamentului (Hall, 1981). Cercetările lui
Walter Toman (1969) descriu roluri diferite pe care indivizii le manifestă ca rezultat al
poziţiei lor în familiile de origine, cum ar fi copilul cel mai mare, sora mai mică, cel mai
mic copil. De exemplu, într-o familie cu mulţi copii, ultimul copil, cel mai mic, poate să fie
cu totul ignorat din punct de vedere afectiv, din cauza preocupării şi stresului părinţilor
pentru asigurarea hranei şi securităţii familiei. Bowen sugera, de asemenea, că pattern-
urile interactive dintre cuplurile maritale pot fi legate de rolurile indivizilor din familiile
lor de origine.
8. Procesul emoţional al societăţii (regresia socială). Acest concept-cheie al lui Bowen are
în vedere faptul că procesele caracteristice familiilor pot fi observate şi în interacţiunile la
nivel social. De exemplu, deoarece există o anxietate crescută şi un stres continuu cauzate
 de crimă, şomaj şi poluare, există şi o tendinţă socială către reactivitate emoţională şi o
probabilitate scăzută a individului de a-şi utiliza eficient procesele emoţionale. Bowen
observa că istoria recentă a societăţii noastre pare să reflecte acest tip de regresie, adică
societatea poate face faţă cu succes unor factori stresori situaţionali acuţi, dar eşuează
când factorii stresori se cronicizează. Din pricina stresului cronic, atât societatea, cât şi
familia pierd contactul cu principiile sistemului lor intelectual şi vor acţiona în virtutea
sistemului emoţional, pierzându-şi obiectivitatea.

Rezumatul capitolului

Acest capitol l-am dedicat câtorva elemente de viaţă familială. Am ales să îţi vorbesc despre:
         etapele vieţii de familie: etapa adultului tânăr, etapa cuplului nou, căsătorit, etapa familiei cu
copii mici, etapa familiei cu copii adolescenţi, etapa cuibului „gol” când copii părăsesc familia de
bază, etapa familiei cu părinţii în vârstă.
         procesele familiei, unde m-am oprit asupra a două dintre ele: intercunoaşterea şi comunicarea,
punând accent pe factorii facilitatori şi inhibitori ai lor şi pe importanţa lor în manifestarea şi
păstrarea intimităţii.
         abordarea transgeneraţională a lui Murray Bowen, una dintre cele mai cuprinzătoare abordări
psihologice ale familiei. Ţi-am prezentat conceptele fundamentale ale acestei orientări şi o să ne
folosim de ele şi când vom studia metodele de cercetare în psihologia familiei, unde genograma
reprezintă un instrument extrem de util. Aşa că te invit să dai mare importanţă acestui capitol.

Pentru a aprofunda ceea ce ţi-am prezentat îţi recomand cu căldură cărţile din bibliografia
suplimentară.

Glosar de termeni folosiţi

Coaliţie alianţă între două persoane împotriva unei a treia. Atunci când se
realizează între un părinte şi un copil, vorbim de coaliţie
transgeneraţională.
Comunicare comunicare în care mesajul are mai multe sensuri.
analogică
Comunicare digitală comunicare în care mesajul are un singur referent.
Diferenţierea sinelui gradul relativ de autonomie pe care un individ îl păstrează, în
timp ce rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi, capacitatea de
a-şi trăi propriile emoţii şi de a păstra obiectivitatea faţă de
problemele emoţionale proprii sau ale altora.
Etapă de viaţă perioadă din existenţa familiei caracterizată printr-un anumit tip de
familială organizare şi care se confruntă cu provocări specifice.
Fuziune stare a eului opusă diferenţierii. Estomparea graniţelor dintre sine şi
alţii, a celor dintre sistemele emoţional şi intelectual.
Intimitate relaţie personală apropiată, familară şi de regulă afectuoasă sau de
dragoste cu o altă persoană care presupune o cunoaştere detaliată sau
o înţelegere profundă a celeilalte persoane, precum şi o exprimare
activă a gândurilor şi sentimentelor.
 Iubire sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor doi
parteneri care formează cuplul, dar şi între părinţi şi copii.
Procesul proiectiv al transmiterea nivelului de diferenţiere de la părinţi la unul sau mai
familiei mulţi copii
Separare emoţională mecanism de distanţare fizică şi/sau emoţională prin care un membru
al familie face faţă anxietăţii crescute din familie
Transmitere tendinţa puternică de a repeta pattern-urile disfuncţionale ale
transgeneraţională conduitei emoţionale în generaţii succesive culminează cu nivele
scăzute de diferenţiere a eului pentru anumiţi membri ai
generaţiilor mai tinere (Hall, 1981)
Triangulare proces prin care o a treia persoană este atrasă în câmpul emoţional al
unei diade, pentru a diminua anxietatea, dar nu pentru a o rezolva.

Diana Lucia Vasile @  Introducere În Psihologia Familiei Şi Psihosexologie  

PUBLICAT DE VITALIE POPESCU LA 03:29 

TRIMITEŢI PRIN E-MAILPOSTAŢI PE BLOG!DISTRIBUIŢI PE TWITTER DISTRIBUIŢI PE

FACEBOOKDISTRIBUIŢI PE GOOGLE BUZZ

0 COMENTARII:

TRIMITEŢI UN COMENTARIU

Postare mai nouăPostare mai vechePagina de pornire

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

PERSOANE INTERESATE

ARHIVĂ BLOG

 ▼  2011 (4)

o ►  aprilie (1)

o ▼  martie (3)

 Capitol 3. Caracteristica vietii de familie.

 Capitol 2. Sistemul Familial

 Capitol 1. Introducere

DESPRE MINE
VITALIE POPESCU

VIZUALIZAŢI PROFILUL MEU COMPLET

Viata in cuplu - Osho - Farmacie pentru suflet

Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige.

Declaratii de dragoste · Poezii de dragoste
Citate despre dragoste · Versuri de dragoste
Povesti de dragoste · Mesaje de dragoste
Scrisori de dragoste · Idei despre
dragosteDespre Dragobete · Sfantul Valetin 
Colinde de Craciun · Spiritualitate /
IubireRugaciuni · Dumnezeu si
Iubirea · Download

Special dindragoste.ro - Dragoste si Pedeapsa 

Dragoste si Pedeapsa ep 57 
Dragoste si Pedeapsa ep 56 
Dragoste si Pedeapsa ep 55 
Dragoste si Pedeapsa ep 54 
Dragoste si Pedeapsa ep 53 
Dragoste si Pedeapsa ep 52
FORUMUL Din Dragoste 

Castiga premii lunare! 

Tot ce trebuie sa faci este sa fii activ pe forum! Mai
multe detalii aici.
Fotografii de dragoste · Video · Arta si
dragoste· Ma iubeste ? · Felicitari de dragoste · I
love you! · Oracol sabian · Horoscop
zilnic · Umor si dragoste · Poze
amuzante · Carte de oaspeti ·Site-uri
recomandate · Linkuri
In limba franceza:
Spiritualite et amour · Textes sur l'amour
Poesies d'amour · Films d'amour
Peintures et amour · Sculptures et amour
Photographies

In limba engleza:
Famous couples · Love poems · Love quotes
Love letters · Love advices · Rules for love
10 commandments
 Sursa: www.caricaturisai.ro

Viata in cuplu - Osho

fragment din cartea Farmacie pentru suflet de Osho

Noi traim unii cu altii, dar nu stim ce inseamna sa traiesti in cuplu. Putem trai ani de zile impreuna
fara sa aflam acest lucru. Priviti prtetutindeni in lume: oamenii traiesc impreuna, nimeni nu
traieste singur: sotii cu sotiile, sotiile cu sotii, parintii cu copiii, parintii cu prietenii. Toti traiesc
alaturi de alti oameni. Voata nu exista decat in asociere, dar stiti voi ce inseamna asocierea?

Traiesti alaturi de o sotie timp de 40 de ani si poate ca nu ai trait impreuna cu ea nici macar o
singura clipa. Chiar si cand faci dragoste cu ea te gandesti la alte lucruri. Nu esti prezent,. iar
dragostea devine un act mecanic.

Am auzit ca odata Mulla Nasruddin s-a dus la un film cu sotia. Erau casatoriti de cel putin 20 de
ani. Filmul la care s-au dus era un film de dragoste. La plecare, sotia i-a spus lui Mulla:
"Nasruddin, tu nu faci niciodata dragoste cu mine asa cum au facut actorii aceia. De ce?"

Nasruddin i-a raspuns: "Esti nebuna? Stii cu cat sunt platiti sa faca asemenea lucruri?"

Oamenii traiesc alaturi unii de altii, dar nu se iubesc. Voi nu iubiti decat atunci cand puteti obtine
anumite beneficii de pe urma iubirii voastre. Cum poti iubi pe cineva daca astepti sa obtii ceva de
pe urma lui? Iubirea a devenit o marfa. Ea nu mai este o relatie, o tovarasie, o celebrare. Voi nu
sunteti fericiti atunci cand sunteti alaturi de celalalt; cel mult va tolerati.
Sotia lui Mulla Nasruddin se afla pe patul de moarte. Doctorul i-a spus lui Mulla: "Nasruddin,
trebuie sa fiu sincer cu tine; in asemenea clipe, cel mai bine este sa fi sincer. Sotia ta nu mai
poate fi salvata. Boala a avansat prea mult, asa ca trebuie sa fi pregatit. Incearca sa nu suferi,
accepta fatalitatea. Acesta este destinul tau. Sotia ta va muri."

Nasruddin a raspuns: "Nu-ti fa probleme. Daca am suferit alaturi de ea atatia ani, mai pot indura
cateva ore!"

Cel mult, noi ne toleram unii pe altii. Iar atunci cand gandesti in termeniu de toleranta, viata
impreuna devine suferinta. Asa se explica de ce spunea Jean-Paul Sartre, ca celalalt inseamna
iadul... caci alaturi de el nu faci decat sa suferi, esti dominat. Celalalt iti face probleme, iar tu iti
pierzi libertatea si fericirea. Viata in cuplu devine o rutina, ceva ce trebuie tolerat. Daca va toerati
reciproc, cum ati putea cunoaste frumusetea vietii in cuplu? Este imposibil.

Voi nu stiti ce inseamna casnicia, caci acest cuvant inseamna celebrarea vietii in cuplu. Ea nu se
reduce la un certificat. Nici un oficiu de la primarie nu va poate darui o casnicie, nici un preot nu
va poate face acest dar. Casnicia inseamna o revolutie uriasa in planul fiintei, o imensa
transformare a modului de viata, care nu se poate petrece decat daca ajungeti sa celebrati statul
impreuna, daca celalalt nu mai e pur si simplu celalalt, daca dumneavoastra nu mai sunteti pur si
simplu dumneavoastra. Cei doi nu mai sunt doi, intre ei a aparut o punte, au devenit unul, dintr-o
anumita perspectiva. Din punct de vedere fizic raman doi, dar in ceea ce priveste fiinta lor
interioara, au devenit unul. Poate ca sunt cei doi poli ai existentei, dar existenta lor este una
singura. A aparut o punte.

Foarte rar se intampla sa dai de o casnicie adevarata. Oamenii traiesc impreuna pentru ca nu pot
trai singuri. Retineti: pentru ca nu pot trai singuri, acesta este unicul motiv pentru care traiesc
impreuna. Sa traiesti singur nu este deloc confortabil, cheltuiesti mai multi bani, este dificil. De
aceea traiesc oamenii impreuna. Motivatiile lor sunt in totalitate negative.

Un barbat urma sa se casatoreasca, iar cineva l-a intrebat: "Ai fost intotdeauna impotriva
casatoriei? Cum se face ca ti-ai schimbat parerea?"

Omul a raspuns: "Se apropie iarna si se pare ca va fi una foarte friguroasa. Costurile cu incalzirea
ma depasesc, iar o nevasta mi se pare mai ieftina."

Aceasta este logica. Traiti unul cu altii deoarece este mai confortabil, mai convenabil, mai ieftin.
Sa traiesti singur este intr-adevar dificil: o nevasta iti poate aduce atat de multe lucruri. Iti poate
face menajul, iti poate gati, poate fi o slujitoare, o ingrijitoare - atat de multe lucruri. Ea reprezinta
cea mai ieftina mana de lucru din lume. Face atatea lucruri fara sa fie platita deloc. Totul este
doar o forma de exploatare.

Casnicia este o forma de exploatare, nu un act de comuniune. De aceea, ea nu conduce in mod

normal la fericire. Nu are cum. Cum s-ar putea naste floarea necatarului din radacinile
exploatarii?

Mai exista si asa-zisii vostri sfinti, care afirma ca voi sunteti nefericiti deoarece traiti in familie,
deoarece traiti in lumea exterioara. Ei spun: "Renuntati la toate, parasiti totul!". Logica lor pare sa
fie justa, dar nu pentru ca este intr-adevar justa, ci pentru ca voi nu ati cunoscut comuniunea.
Daca ati fi cunoscut fericirea prin comuniune, i-ati fi luat pe toti in ras. Cine a cunoscut fericirea
prin comuniune, L-a cunoscut pe Dumnezeu; cine a cunoscut adevarata casnicie, L-a cunscut pe
Dumnezeu, caci iubirea este cea mai directa cale catre acesta.

Voi nu cunoasteti insa comuniunea si traiti impreuna fara a sti ce inseamna acest lucru; traiti in
acest fel timp de 70-80 de ani, fara a sti ce este viata. Rataciti fara a prinde radacini in solul fertil
al vietii. Treceti de la un moment la altul fara sa savurati vreunul. Aceasta stiinta de a trai viata nu
vi se daruieste la nastere; ea nu este ereditara.

Viata apare o data cu nasterea, dar intelepciunea, experienta, extazul - acestea trebuie sa fie
invatate. De aceea insist eu atat de mult pe meditatie. Savoarea vietii trebuie invatata, trebuie sa
cresteti, sa va maturizati pentru a o putea trai.

Viata nu poate fi cunoscuta decat la maturitate. Dar voi traiti si muriti ca niste copii. Nu cresteti
niciodata. Nu ajungeti la maturitate.

Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu inseamna a fi matur. Intrebati-i pe
psihologi: acestia afirma ca varsta mentala medie a adultului ramane pe la 13-14 ani. Corpul fizic
creste, dar mintea isi opreste cresterea pe la varsta de 13-14 ani. Nu-i de mirare ca va comportati
atat de prosteste, ca viata voastra este doar un lung sir de nazbatii! O minte care nu a crescut nu
poate face decat prostii.

O minte imatura va arunca intotdeauna responsabilitatea pe ceilalti. Va simtiti nefericiti si sunteti

convinsi ca sunteti asa din cauza ca cei alaturi de care traiti va fac viata un iad. "Celalalt este
iadul". Dupa parerea mea, aceasta aformatie a lui Sartre este foarte imatura. Pentru un om matur
celalalt poate deveni la fel de bine si Raiul. De fapt, el este ceea ce sunteti deja voi,caci el nu
este decat oglinda in care va priviti.

Cand spun maturitate, ma refer la o anumita integritate interioara. Aceasta nu va aparea decat
atunci cand veti inceta sa-i mai faceti pe altii responsabili pentru suferintele voastre, cand veti
incepe sa intelegeti ca voi sunteti singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas catre
maturitate: eu sunt responsabil. Orice s-ar intampla, eu sunt vinovat.

Daca va simtiti trist, puneti-va intrebarea: "a cui este vina?" Daca acceptati ca este vina voastra,
mai devreme sau mai tarziu vati inceta sa faceti foarte multe lucruri pe care le faceti la ora
actuala. In fond, aceasta este esenta stravechii teorii a karma-ei. Voi sunteti singurii responsabili.
Incetati sa mai spuneti ca societatea este responsabila, ca parintii vostri sunt de vina, ca situatia
economica v-a adus in aceasta stare; nu mai aruncati responsabilitatea asupra altora. Voi sunteti
singurii responsabili.

La inceput, vi se va parea o povara, caci acum nu veti mai putea arunca vina pe altcineva. Dar
trebuie sa v-o asumati...

Cineva l-a intrebat pe Mulla Nasroddin: "De ce esti atat de trist?"

Mulla a raspuns: "Sotia mea a insistat sa nu mai joc carti si alte jocuri de noroc, sa nu mai fumez
si sa nu mai beau. Am renuntat la toate aceste lucruri."

Omul a spus: "Sotia ta trebuie sa fie foarte fericita acum".

Nasruddin: "Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce sa se planga asa ca este foarte
nefericita. Incepe sa vorbeasca, dar nu are de ce sa se planga. Acum nu ma mai poate face
responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam ca daca o sa renunt la toate aceste luycruri o
voi vedea mai fericita, dar a devenit mai nefericita ca oricand. "

Daca ati continua sa aruncati responsabilitatea asupra altora si toti ar face ceea ce le spuneti sa
faca, mai devreme sau mai tarziu v-ati sinucide. In cele din urma, nu ati mai avea asupra cui sa
aruncati vina.

De aceea, este bine sa va pastrati cateva greseli; Asta ii ajuta pe ceilalti sa fie fericiti. Daca ar
exista un sot perfect pe lume, sotia lui l-ar parasi. Cum poti domina un sot perfect? De aceea,
chiar daca nu doriti acest lucru, faceti cateva greseli pentru ca sotia dumneavoastra sa va poata
domina si astfel sa fie fericita!

Daca exista undeva un sot perfect sigura solutie este divortul. Gasiti un barbat perfect si veti fi
automat impotriva lui, caci nu-l mai puteti condamna, nu-i mai puteti atribui nici o gresala. Mintile
noastra adora sa arunce responsabilitatea asupra celorlalti, sa se planga, caci in acest fel se simt
bine, intrucat nu se mai simt responsabili. Aceasta eliberare este insa foarte costisitoare. Ea nu
este reala, dimpotriva, povara devine din ce in ce mai mare, dar voi nu va dati seama.

Oamenii traiesc cate 70 de ani, vieti la rand, fara sa stie ce este viata. Ei nu ajung la maturitate,
nu se integreaza, nu sunt centrati. Ei nu traiesc decat la periferie.

Daca periferia voastra se intalneste cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de alta parte,
daca sunteti tot timpul preocupati de greselile altora, nu puteti trai decat la periferie. Daca veti
realiza ca "Eu sunt singurul responsabil pentru existenta mea. Orice s-ar intampla, eu sunt cauza
care a generat acest lucru.", atunci constiinta voastra trece brusc de la periferie in centru. Abia
acum incepeti sa deveniti centrul existentei voastre.

De acum inainte veti putea face foarte multe lucruri. Daca nu va place ceva, puteti renunta la el;
daca va place altceva, il puteti adopta. Daca vi se pare ceva adevarat, il puteti urma; daca simtiti
ca nu este adevarat, puteti sa-l evitati, caci acum sunteti centrat si inradacinat in sine.

Pentru a comanda cartea, vizitati site-ul editurii: www.edituramix.ro

Cititi si alte articole despre spiritualitate

Love, romance and relationship quotes for your soul: 

'To love and be loved is to feel the sun from both sides.'
~ David Viscott
'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'
~ Ralph Waldo Emerson
'I have been astonished that men could die martyrs for their religion - I have shudder'd at it. I
shudder no more.
I could be martyr'd for my religion. Love is my religion.
And I could die for that. I could die for you.'
~ John Keats
Copyright (c) 2005-2011 www.dindragoste.ro.
Contact

Atentie: Acest site nu este asociat in nici un fel cu emisiunea

omonima de la Antena 1.

     
 
csid.ro
 
Web
cauta
search by okidoki
 
 
 RSS |  Newsletter
Home
Health
Beauty
Diet
Sport
Sex
Family
Lifestyle
Evenimente
Blog
Forum

nr 63 | 05.2011
vezi arhivaaboneaza-te
 

Ho me  »   S ex    »  Prob le me in vi at a de cuplu ? Di sc ut ati , nu le tr ec et i sub ta ce re !

Probleme in viata de cuplu? Discutati, nu le treceti sub
tacere!

tipareste  |  trimite unui prieten   |  trimite prin Y!M

Discutand cu pesoana iubita despre ceea ce iti place si ceea ce iti doresti in materie de sex, iti poti conduce viata sexuala spre o
etapa plina de impliniri, relatia voastra devenind mai profunda.

Nimeni nu poate citi gandurile

In multe cupluri, unul dintre parteneri considera ca celalalt nu il poate satisface din punct de vedere sexual. Cea mai mare greseala este
aceea de a ne astepta ca persoana iubita sa stie ce ne place si ce ne dorim cu adevarat.

O alta problema este aceea ca de cele mai multe ori consideram ca stim deja cam totul despre sex. Mai ales dupa o relatie indelungata
avem impresia ca stim totul despre ceea ce ii face sau nu placere partenerului. De fapt, sexualitatea, ca si orice altceva in viata, se invata.
Un bun inceput este acela de a discuta cu partenerul care ii sunt asteptarile si cum pot fi acestea satisfacute.

Nu putem aplica ceea ce stim in general despre sex intr-un caz particular. Si asta pentru ca fiecare persoana raspunde diferit la stimulii
sexuali. Unora le plac atingerile delicate in timp ce altii prefera un contact mai ferm. Pentru a afla ceea ce ii place partenerului tau trebuie
sa intrebi si sa inveti sa citesti limbajul trupului.

Spune ce ti-ar placea sa incerci

A discuta despre ceea ce iti place si ce nu in materie de sex are mai multe avantaje. Nu numai ca iti vei simplifica viata sexuala, dar vei
avea mai multa incredere si vei reusi sa fii mai relaxata in relatia cu partenerul. De teama de a nu fi refuzati sau de a nu fi considerati
ciudati, multi oameni isi tin ascunse dorintele, ceea ce poate duce in timp la adevarate frustrari.

Cand vine vorba de sexualitate, oamenii pot fi reticenti. De aceea nu este recomandat sa te prezinti in fata partenerului spunand: "Vreau
asta!" Cel mai bine este sa spui intr-o maniera delicata ceea ce iti doresti. De exemplu, daca va uitati impreuna la un film ii poti sugera sa
experimentati ceea ce ati vazut impreuna. 

Indicii non-verbale
Comunicarea este esentiala, dar nu este nevoie de fiecare data sa comentati diversele atingeri sau senzatii. Nu numai ca poate fi jenant, dar
va distrage atentia de la ceea ce se intampla cu adevarat. De aceea incearca sa sesizezi miscarile si respiratia partenerului.

Vei putea descoperi din gesturile sale ceea ce ii place si ce nu. Acelasi lucru este valabil si in cazul tau. Ii poti arata cand te simti bine si
cand nu, cu ajutorul sunetelor si gesturilor. Daca ai de gand sa discuti cu partenerul tau despre ceea ce iti doresti in viata voastra sexuala,
tine seama de aceste doua sfaturi: 

Fii pozitiva! Nu-i spune iubitului tau ca este groaznic in pat. Poti spune ceea ce ai de spus fara a fi prea directa sau dura.
Fii sincera! Nu are nici un sens sa spui ceva ce nu este adevarat sau sa te prefaci. Din contra, poate face foarte mult rau relatiei voastre.
Toate problemele au rezolvare, insa cel mai important este sa stii ce afecteaza
relatia. Sunt rare cuplurile care pot spune ca nu se confrunta cu nici un fel de
problema legata de convietuirea in doi. Nici macar atunci cand viata amoroasa
e pe culmi, problemele nu contenesc.

Pasul 1: identifica suferinta

Ca sa stii ce tratament se impune, trebuie sa identifici problema. Tot ce ai de facut
este sa fii sincera cu tine - va certati din cauza banilor, a lipsei de incredere unul in
celalalt sau alta e cauza? Ia o foaie de hartie, imparte-o in doua pe verticala si trece
cu liniute in stanga minusurile relatiei si in dreapta plusurile. Trage linie si aduna!

Pasul 2: probleme si solutii

Lipsa increderii
Simptome - increderea devine o problema atunci cand unul din parteneri simte ca
celalalt ascunde ceva. Te poti insela usor mai ales cand e vorba de un cuplu cu
putina vechime
Solutia - discutia sincera. Intrebarile care cer exact acele raspunsuri de care te
indoiesti.
Sfat - nu termina niciodata aceasta discutie atata vreme cat mai exista intrebari fara
raspuns. Scopul este sa va deschideti unul in fata celuilalt.

Comunicarea defectuoasa
Simptome - singurele lucruri pe care le vorbesti cu el sunt despre cum impartiti
responsabilitatile. iar cinele voastre aduc a proveghi!

Solutia - alege momentul in care sa reaprinzi comunicarea - ceva care sa va placa

amandurora (la cumapraturi, la un pahar de vin in timp ce gatiti etc.), activitati pe
care de obicei le faceti impreuna.

Sfat - daca prima oara nu iese nimic, gandeste-te ca inceputul a fost facut. Si
continua, e ca intr-un inceput de relatie. daca te opresti o sa-ti vina foarte greu sa
reincepi.

Impartirea responsabilitatilor
Simptome - ati ajuns acasa si doar tu ai ramas in bucatarie, Ai de spalat vase, de
gatit, de pregatit pachetelele pentru a doua zi. 

Solutia - atunci cand vrei sa reglezi situatia, nu trebuie sa fii nici nervoasa, nici
irascibila, ci foarte linistita. Porneste o discutie despre asteptarile fiecaruia.

Sfat - odata deschisa discutia, nu te lasa pana nu schimbi regulile!

Scandalurile care dezbina

Simptome - ori de cate ori ai ceva sa-i comunici, o faci la cel mai inalt decibel. Tu
urli, el raspunde cu o octava mai sus ca sa te acopere.

Solutia - nu deschide o astfel de discutie cand sunt copiii prin preajma, cand el
tocmai a intrat in casa dupa o lunga zi la serviciu. Pastreaza-ti calumul si vorbeste-i
foarte hotarata: "ma simt absoult neglijata cand nu ma anunti ca vei intarzi.".

Sfat - asigura-te ca te asculta. Si nu uita sa tii deschisa linia de comunicare dintre

voi. Cere cu voce coborata, dar sigura.

`Banii, ochiul dracului`

Simptome - va certati mereu pentru ca banii nu ajung.

Solutia - o intrevedere financiara o data la trei luni. Adica stati de vorba si stabiliti
prioritatiile intregii familii.

Sfat - daca el e mai bun la capitolul cifre, lasa-l pe el sa se ocupe, cu conditia sa stiti
amandoi de bugetul casei.

Pasul 3: tine minte!

daca vrei ca relatia ta sa functioneze, nu uitati:
- sa va respectati reciproc
- sa va aratati aprecierea unul fata de celalalt
- sa fiti sinceri si realisti
- sa acceptati ca sunteti diferiti unul de celalalt
- sa radeti, sa va bucurati de realizari, sa sarbatoriti victoriile.
Frigiditatea - cu alte cuvinte, imposibilitatea femeii de a ajunge la orgasm, in urma unui contact
sexual normal cu un barbat.

"La femeile foarte tinere, anorgasmia vaginala este obisnuita. Chiar daca aceasta se prelungeste pana la
maturitate, specialistii nu o considera patologica decat in cazurile extreme, cand apogeul placerii nu este
niciodata atins, nici macar prinmasturbare. Numai si numai in acest caz putem vorbi de frigiditate - o
tulburare care, spre deosebire de anorgasmie, se caracterizeaza printr-o inhibare a dorintei si se refera la
viata sexuala in ansamblul ei. Nu ne nastem frigide, nicidecum... devenim pe parcurs. As numi frigiditatea
mai degraba o problema de dinamica si comunicare in cuplu decat o patologie de sine statatoare", vine cu
lamuriri Emilia Potenteu.

Deci, daca ar fi sa vorbim despre cauze... "pot fi atat fizice (preludiu neadecvat, lipsa de umiditate a vagi-
nului, contactul sexual dureros, bolile genitale), dar mai ales psihologice (traumele emotionale, frica de a
ramane gravida, frica de a contacta o boala cu transmitere sexuala, stresul, rutina, rusinea, plictiseala, etc.).
Indiferent de ele, psihoterapia reprezinta o solutie viabila pentru depasirea starii de frigiditate . Cel
maiimportant lucru pentru tratarea frigiditatii consta in abordarea acesteia nu ca pe o problema grava sau ca
pe un complex, ci ca disfunctie pasagera, ce are intotdeauna rezolvare. Si de retinut: orgasmul se invata!" 

Complexele fizice - definitia cea mai comuna a unui complex este aceea de "sentiment de inferioritate care
cauzeazatimiditate si inhibitii". Din punct de vedere psihologic, complexul se traduce printr-o focalizare
excesiva asupra unui defect real sau imaginar, persoana complexata intretinandu-si astfel o imagine
deformata a propriilor trasaturi.

"De cele mai multe ori, complexele fizice (kilograme in plus, bust imperfect, posterior generos), din care
deriva automat si cele psihice, sunt cauza principala a unei vieti sexuale nesatisfacatoare. Psihoterapia ne
ajuta sa transformam diferentele fata de cei din jur in atuuri personale, sa avem in credere in noi insine, sa
renuntam la comparatii distructive sau inutile, dar mai ales sa intelegem originea complexului pentru a-l
putea elimina", este sfatul specialistei.
Infertilitatea - sau cum scrie la carte, inabilitatea de a ramane insarcinata dupa un an de raporturi sexuale
regulatefara a utiliza contraceptive. "Intotdeauna, problemele legate de infertilitate se reflecta mental, social
si psihologic in viata femeii. 

Imposibilitatea conceperii afecteaza identitatea cuplului - barbatul isi pune intrebari asupra propriei virilitati,
femeia se simte neimplinita. Astfel, ea se lasa coplesita de cerintele tratamentului (masurarea si
inregistrarea temperaturii, injectiile si nenumaratele teste), devine obsedata de sarcina, dezvolta depresia,
are o pofta sexuala tot mai scazuta din cauza tratamentului dur si a planificarii relatiilor sexuale in functie de
ovulatie, se confrunta cu o multitudine de sentimente care vin cu diagnosticul sterilitate.

Consilierea psihologica este absolut necesara. Ii ajuta pe parteneri sa inteleaga cum le poate afecta aceasta
problema relatia, reduce stresul si anxietatea care pot afecta inclusiv fertilitatea", este de parere Emilia
Potenteu.

Citeste si Revitalizeaza-ti viata sexuala!

Foto: Photoland, Northfoto
Tags: probleme intime, frigiditate, complexe fizice, act sexual, bts, orgasm
Care ar fi semnele unei relatii codependente? In zona de fictiune, Romeo si Julieta formeaza un cuplu a caror
sentimente au fost mai importante decat propriile vieti. In domeniul istoriei este prezentat cazul sotiilor lui Henry al
XIII-lea care se considerau nefericite in mariajul cu regele egocentric, daca nu ii oferau fiul mult dorit. Cele mai multe
dintre relatiile codependente nu au un sfarsit tragic, desigur. Totusi, o persoana codependenta nu permite deseori celor
din jurul ei sa se bucure, pe deplin, de viata.

Intr-o relatie, cel codependent considera partenerul si insasi relatia mult mai importanta decat propria persoana. Este un
fel ciudat de a privi lucrurile, caracterizat de lipsa de echilibru intre dependenta si independenta. Vestea buna este ca un
partener codependent ar putea gasi solutii prin propriile sale eforturi la problema pe care o are.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Codependenta
3. Cauze si tratament ale codependentei
4. Relatia dvs. este codependenta?
5. Revenind la codependenta
Codependenta
Sus
Conceptul de codependenta a fost exprimat, mai ales in cazul cuplurilor in care un partener era dependent de alcool sau
droguri. Totusi, chiar si in viata de cuplu pot exista probleme care pot stimula codependenta. Dificultatile pot sa apara
atunci cand unul dintre parteneri nu-si controleaza impulsurile, anumite reactii sau pur si simplu nu arata interes pentru
relatie. Celalalt partener - cel care este codependent - incearca sa faca tot posibilul sa rezolve lucrurile care nu
functioneaza. De exemplu, daca o persoana este alcoolica, partenerul va face tot posibilul si va incerca intr-un mod
personal, prin diverse modalitati, sa il ajute sa depaseasca aceasta dependenta. Deseori, acesta va incerca in mod repetat
sa-si salveze partenerul sau relatia. 

Codependenta poate sa apara intr-o relatie si atunci cand unul dintre parteneri este preocupat de sine sau dezinteresat,
iar celalalt este mai implicat si face multiple eforturi de a consolida relatia. Totusi, partenerul codependent gaseste
modalitati de recompensa pentru eforturile sale. Probabil ca explicatia are legatura cu detinerea controlului. Aceste
persoane joaca rolul celui lipsit de control, neajutorat si se transforma in persoane care detin puterea si astfel, considera
ca vor fi respectate, dar pierd din vedere faptul ca ar trebui sa aibe grija de sine in loc sa-si dovedeasca acest tip de
putere. 

Pur si simplu, pentru unii oameni, faptul ca se afla intr-o relatie - chiar daca nu e intotdeauna ideala - poate fi
reconfortant. Multi indivizi au o stima de sine scazuta si considera ca nu fac nimic bun, ca nimeni nu-i doreste ca
parteneri si ca atare se complac in diverse situatii. Aceste ganduri negative sunt frecvente si au un mare impact in cazul
justificarilor unor oameni privind implicarea lor in relatii care nu sunt tocmai potrivite pentru ei.
Cauze si tratament ale codependentei
Sus
Oamenii care sunt codependenti deseori au crescut in familii in care s-a manifestat aceeasi problema. De exemplu, o
tanara cu un tata alcoolic ar putea sa fie atrasa, mai tarziu, de barbati care consuma prea mult alcool. Definitia lor legata
de iubire presupune codependenta inca din faza de inceput a unei legaturi. Cei mai multi, dintre oamenii care nu s-au
dezvoltat intr-o atmosfera codependenta nu vor rezista prea mult timp intr-o astfel de relatie.

Persoanele codependente considera ca dragostea inseamna sacrificiul pentru partener, se multumesc cu orice le ofera
partenerul. Deseori, pur simplu acestea ajung sa ramana blocate in relatie, chiar daca aceasta nu le ofera nici o
satisfactie, la modul real.
Relatia dvs. este codependenta?
Sus
Raspunsurile la trei intrebari simple pot fi de ajutor pentru a identifica daca o relatie este sau nu codependenta:
1. Relatia este mai importanta decat mine? 
Dragostea implica sentimente altruiste, prin care un partener doreste sa-l faca pe celalalt fericit. Totusi ceea ce o
persoana ofera din dragoste, nu trebuie sa atinga limite extreme. Daca se ajunge la sacrificiu, e ceva in neregula.  

2. Ce pret am platit/platesc pentru a avea o relatie cu partenerul meu?  

Cei care sufera de tulburari de anxietate pot constientiza anumite aspecte doar atunci cand evalueaza rezultatele
actiunilor lor. De exemplu, cazul in care unul dintre parteneri nu se poate deplasa intr-o vacanta in strainatate pentru ca
sufera de rau de inaltime si nu poate zbura cu avionul, dar il incurajeaza pe partener sa petreaca singur vacanta. De
obicei, ar trebui sa se gaseasca o cale de mijloc. A fi pe ultimul loc, nu este un lucru deloc sanatos, pentru nici o
persoana. 

3. Sunt singurul care doresc ca aceasta relatie sa mearga? 

Daca partenerului nu-i place tenisul sau nu este interesat sa trimita mingea in terenul celuilalt, jocul nu va fi prea
distractiv. Acelasi lucru este valabil in cazul cuplului in care doar o persoana depune efort ca o relatie sa functioneze.
Revenind la codependenta
Sus
Daca se descopera ca acest aspect exista intr-o relatie, totusi, aceasta mai poate fi salvata? Acest lucru depinde de
modul in care vor fi abordate problemele: poate fi nevoie de ajutorul unui consilier de familie sau a
unuipsihoterapeut (uneori unul dintre parteneri poate avea nevoie de consiliere individuala). Este utila si implicarea in
diverse grupuri de suport si sprijin in cazul persoanelor afectate de diverse dependente (alcool, droguri, etc.).

Deseori, dupa ce redevine o persoana echilibrata, cel care a fost codependent decide sa renunte la relatie. Ajunge
deseori sa spuna: "te iubesc, dar trebuie sa am grija si de propria mea persoana". Iar in alte cazuri, relatia suporta
schimbari, pozitive, consolidandu-se
Cum mentinem o relaţie de succes
Postat in Cuplu   Tags: probleme in cuplu, relatie de lunga durata, viata de cuplu

Poate la început totul pare doar lapte şi miere, dar ce ne facem după cinci ani sau zece? Cum
menţinem o relaţie de succes, ce facem când lucrurile nu mai merg aşa de bine ca la început?
Iată nişte sfaturi grozave de la Dr. Phil.

O prietenie solidă
Întreabă-te ce fel de prietenă eşti pentru partenerul tău. Ţi-ar plăcea să fii cea mai bună prietenă
a lui? Să vă povestiţi (aproape) tot? Acum gândeşte-te despre ce vorbeşti cu prietenele tale,
pentru că trebuie să fii la fel de deschisă şi cu iubitul tău. Încearcă să vorbeşti cu el şi despre cele
mai neînsemnate lucruri, nu trebuie să discutaţi doar despre “încălzirea globală sau evoluţia
bursei”.

Nevoile

Într-o relaţie de succes trebuie “să faci cunoştiinţă” cu nevoile lui şi el cu ale tale. Poate tu ai
nevoie de cineva căruia să-i spui problemele tale, un umăr pe care să plângi. Poate el vrea să
stea câteva ore singur, retras cu gândurile lui. Aceste lucruri trebuie spuse – nu intuite – şi mai
ales respectate.

Cheia succesului

Doctor Phil ne sfătuieşte să scriem pe hârtie ce înseamnă pentru noi o

relaţie perfectă? După ce principii şi reguli funcţionează?

Gata lista? Perfect! Acum pune în practică tot ce ai scris pe ea.

Asumă-ţi responsabilităţi

Într-o relaţie de succes trebuie să-ţi asumi întotdeauna responsabilitate pentru ceea ce faci. Fie
că e vorba despre un lucru promis, o minciună sau chiar o banală listă de cumpărături, trebuie să
răspunzi pentru faptele tale.

Transformă răul în ceva bun

La sfârşit gândeşte-te care sunt lucrurile care îţi displac cel mai tare în relaţia ta şi transformă-le
în ceva pozitiv.

De exemplu: dacă nu te distrezi deloc cu partenerul tău, concepe un program de distracţie

intensivă. Ce zici de o comedie la MoviePlex, un stand-up Comedy, un concert sau chiar o noapte
de clubbing?

Dacă la baza unei relaţii se află o prietenie strânsă, atunci şansele de reuşită sunt mult mai mari.
Încearcă să fii tu în preajma iubitului tău, nu ai de ce să te forţezi să pari altceva. Poartă-te cu el
exact cum o faci şi când eşti cu cele mai bune prietene. Fii deschisă şi problemele de comunicare
vor dispărea!

Sursa articol: mayra.ro (c)

Dormiti separat sau impreuna?
Postat in Cuplu   Tags: avantajele dormitului impreuna, dezavantajele dormitului cu partenerul, intimitatea in
cuplu, parteneri de viata, viata de cuplu

“Ingredientul” secret al unei casnicii lungi si fericite este dormitul in camere diferite. La aceasta
concluzie a ajuns dr. Neil Stanley, expert in problemele somnului, care sustine ca o noapte
odihnitoare, petrecuta in liniste, are un impact urias asupra sanatatii noastre si asupra starii de
spirit, in timp ce privarea de somn creste riscul de a face infarct, atac cerebral sau de a ajunge la
… divort.

E bine sau nu sa dormim impreuna cu partenerul?

“Intimitatea este importanta pentru sanatatea noastra emotionala, dar un somn bun este mult
mai important pentru sanatatea noastra fizica si mentala. Ganditi-va la acest aspect deseara,
inainte de a merge la culcare”, a mai spus Stanley.

Tina B. Tessina, Ph.D., psihoterapeut si

autoarea cartii “Bani, Sex si Copii” sustine ca “dormitul separat poate contribui la deconectarea
relatiei dintre cei doi parteneri. E foarte usor sa-l evitam pe celalalt cand, de fapt, ce conteaza cu
adevarat este legatura ce se formeaza intre parteneri si contactul direct cu partenerul. Exista
destule solutii pentru sforait, insomnii si alte probleme ce ar duce la dormitul separat”.

Avantaje ale dormitului cu partenerul

* Crearea intimitatii de inceput in viata unui cuplu: la inceputul unei relatii, cei doi parteneri
doresc sa fie in fiecare secunda din viata lor cu persoana iubita, sa-si ofere momente de tandrete
si pasiune si acest lucru culmineaza cu dorinta de a dormi impreuna. Dormitul impreuna aduce
partenerii unul langa altul cu bune si rele, cu obiceiuri nocturne ce pot deranja sau nu.

Pentru a vedea întreg conţinutul acestui articol te rugăm să ne dai un like pe facebook! :)

Citeste dezavantajele pe mayra.ro

Sursa articol: mayra.ro (c)
Primeste articole prin email
Introdu adresa ta de email:
Horoscop zilnic