Tema: Politica de promovare și stimulare a exporturilor

Paralel cu sporirea participării statelor la schimburile comerciale internaționale și cu

accentuarea concurenței pe piața mondială au crescut preocupările nu numai pentru controlul și
limitarea importurilor ci și pentru impulsionarea exporturilor. Promovarea și stimularea exporturilor
a devenit în marea majoritate a statelor lumii o componentă de bază a politicii comerciale. Politica
comercială promoțională și de stimulare cuprinde totalitatea măsurilor și reglementărilor adoptate de
către stat și întreprinderi, care vizează impulsionarea globală a exportului țării respective. Din
analiza teoriei și practicii internationale în acest domeniu al politicii comerciale rezultă ca
instrumentele și măsurile folosite pentru dezvoltarea exporturilor pot fi împărțite în doua categorii:
măsuri promoționale și măsuri de stimulare.
Măsurile promotionale (de promovare).
Au drept obiectiv influențarea potențialilor clienți externi pentru a cumpăra anumite produse
care sunt disponibile sau care vor fi disponibile într-un viitor apropiat pentru export.
Acestea sunt, în general, măsuri care se iau la nivel macroeconomic și care îmbracă o multitudine de
forme concrete, cum sunt:
- negocierea și încheierea de tratate de comerț și navigatie,
- acorduri comerciale și de plăti, acorduri de cooperare economică internaționala, cu conditia că
acestea să cuprindă și unele clauze care să favorizeze schimburile comerciale (cum sunt: clauza
natiunii celei mai favorizate și clauza regimului național); aceste acorduri, creeaza baza juridica a
schimburilor comerciale si asigura o continuitate si silitate a acestora;
- participarea la târguri si expozitii internationale si organizarea de astfel de manifestari pe
teritoriul propriu, cu participare internationala; astfel de manifestari prilejuiesc o mai buna
cunoaștere intre agentii economici din diferite state ale lumii, o mai buna informare a acestora cu
privire la posibilitatile lor de export si nevoile lor de import, nivelul la care se prezinta concurenta in
ce priste competitivitatea produselor oferite pe piata internationala etc;
- reprezentarea comerciala in tarile partenere, altfel spus, organizarea de agentii si reprezentante
comerciale in strainatate. O astfel de masura permite o mai buna cunoastere a pietei tarilor partenere,
informând la timpul oportun agentii economici nationali atat pentru efectuarea unor operatiuni de
export cat si pentru import, pot contribui la o mai buna derulare a schimburilor comerciale cu tarile
in care activeaza aceste agentii si reprezentante etc;
- prestarea unor servicii de informare si orientare a clientilor externi, acordarea de consultanta si
asistenta de specialitate acestora; print-o astfel de masura clientii externi pot sa fie mai bine
informati cu privire la potentialul productiv și de export al țării care acorda astfel de asistenta, clienti
care pot deveni viitori parteneri comerciali;
- diverse modalitati de publicitate externa pentru a face cunoscute produsele destinate exportului,
publicitate care trebuie sa fie bine si corect facuta pentru a convinge potentialii clienti sa opteze
pentru produsele respecti, etc.
Măsuri de stimulare a exporturilor de natură bugetară
A doua mare categorie de instrumente care face parte din politica de promovare sunt cele de
stimulare a exporturilor. Masurile de stimulare au drept seop sporirea competitivitatii marfurilor
destinate exportului si cresterea gradului de cointeresare a producatorilor si exportatorilor in
vedederea impulsionarii exportului.
Aceste masuri pot fi luate atat la nivel microeconomic cat si la nivel macroeconomic.
La nivel micoroeconomie (la nivel de intreprindere) se actioneaza in general pe linia reducerii
costurilor de productie si a ridicarii performantelor tehnico-economice ale produselor destinate
exportului, in deosebi prin măsuri de natură organizatorica si de acordare a unor stimulente
materiale (financiare) personalului direct productiv si celui angajat in activitatea de export.
În general, specialistii in materie apreciaza ca. masurile de stimulare luate la nivel microeconomic
nu fac parte direct din politica comerciala a unui stat ci indirect, adica numai din punct de vedere al
cadrului legal creat pentru stimularea exporturilor. La nivel macroeconomic, masurile de stimulare a
exporturilor fac parte nemijlocit din politica comerciala a statului, si ele au in vedere impulsionarea
globala a exporturilor tinandu-se seama de structura si orientarea geografica a acestora. Prin astfel
de masuri de stimulare la nivel macro, statele urmaresc fie inițierea si promovarea de noi exporturi;
fie impulsionarea celor existente.
Măsurile de stimulare a exporturilor la nivel macro pot fi împărțite, dupa unii autori, în patru mari
categorii: măsuri de natura bugetară, de natura fiscală, de natura financiar-bancară, de natura
valutară. Măsuri de stimulare a exporturilor de natură bugetară. Aceste măsuri îmbraca trei forme
mai importante: subvențiile directe de export, primele directe de export și subvențiile indirecte
pentru impulsionarea exporturilor.
a) Subvențiile directe de export sunt sume de bani pe care statul le acorda unitatilor economice
(intreprinderilor) pentru a le face rentabila activitatea de export atunci cand preturile la care
se realizeaza marfurile pe piata mondiala se situeaza la nilul costurilor de productie sau sub
aceste costuri.
b) Subvenționarea de catre stat a exporturilor (într-o economie de piata) se face selectiv,
avându-se în vedere, în primul rând, ramurile care prezintă interes pentru economia națională
 (de importanță strategică, ramuri de "varf, ramuri în curs de formare) și care prin pierderea
unor piețe de export ar putea determina apariția unor dezechilibre economice și sociale
interne. Sunt și cazuri, relativ frecvente, cand unele state dezvoltate subventionează uneori
ramuri ale industriei în declin (carboniferă, siderurgică, textilă etc.) considerate sensibile sau
foarte sensibile la concurența straină. Un sector foarte subvenționat este agricultura, fapt care
stă și la baza puternicelor contradicții dintre principalele țări producatoare de produse
agricole (SUA, CEE, Australia, Noua Zeelanda, Argentina, Brazilia etc).
Activitatea de subvenționare a exporturilor poate avea efecte directe si variate atât asupra
balantei comerciale cat si asupra structurii productiei naționale. Pe termen scurt subventionarea
exportului poate duce la sporirea încasarilor din export și influentarea echilibrului balantei
comerciale și de plati. Pe termen lung, ea poate influenta pozitiv structura productiei nationale daca
au fost stimulate exporturile ramurilor moderne, dinamice, purtătoare de progres tehnic ale
economiei nationale si negativ daca au fost stimulate ramuri ale economiei nationale în declin.
b) Primele directe de export sunt mijloace de stimulare de natură bugetară care se acorda de catre
stat exportatorilor care realizează (și pentru a realiza) un volum mare de desfaceri pe pietele externe
sau exportă produse ale unor industrii de mare însemnătate pentru economia națională. Spre
deosebire de subventii, primele directe de export nu urmăresc revitalizarea activității unităților
exportatoare ci o sporire a volumului desfacerilor pe anumite piețe.
Pe langa acest obiectiv, primele directe de export pot influenta atat structura pe mărfuri a
exporturilor cât și orientarea geografica a acestora în functie de interesele statului respectiv.
c) Subvențiile indirecte de export se practică pe scara larga pe international si ele vizeaza indeosebi
stimularea intreprinderilor mici si mijlocii pe linia sporirii exporturilor acestora. Ele imbraca o
multitudine de forme: facilități oferite de stat exportatorilor în domeniul informational, asistenta
tehnica de specialitate oferita exportatorilor, efectuare de studii si cercetari de piata prin intermediul
unor institute de specialitate, care sunt puse la dispozitia firmelor la un pret redus sau gratuit,
facilitati acordate firmelor pentru participarea la targuri si expozitii internationale (statul suportand o
parte din cheltuielile ocazionate de participarea la astfel de manifestări), organizarea de campanii de
promovare în străinatate pentru produsele acestor firme etc. Statul suporta o parte sau chiar
totalitatea cheltuielilor ocazionate de astfel de manifestări și actiuni care, indirect, pot influența,
pozitiv exportul acestora.
Măsuri de stimulare a exporturilor de natură fiscală
Măsurile de natura fiscala urmaresc cresterea competitivitatii exporturilor pe seama reducerii sau
eliminarii acelor componente ale costurilor de productie datorate diverselor taxe sau impozite si
cointeresarea exportatorilor prin sporirea castigului net realizat la export.
Aceste masuri se impart în doua mari categorii: facilități fiscale pentru mărfurile exportate și
facilitati fiscale acordate exportatorilor.
a) Facilitatile fiscale pentru mărfurile exportate îmbraca forma scutirii, reducerii sau restituirii
impozitelor pe circulatia produselor. Ele se acorda selectiv, in functie de importanta
exportului pentru perfectionarea structurii productiei nationale sau pentru crearea de noi
locuri de muncă. De regula, aceste facilitati sunt direct proportionale cu gradul de prelucrare
al marfurilor exportate. În categoria acestor facilitati fiscale intra si importul cu scutirea
conditionata de plata taxelor vamale. Este vorba de importul acelor produse care urmeaza sa
fie încorporate in produsele destinate exportului, sau care urmeaza sa fie prelucrate in derea
obtinerii unor produse destinate exportului. Aceasta forma de stimulare se mai numeste și
drawback.
b) Facilitatile fiscale acordate exporturilor imbraca forma scutirii sau reducerii impozitului pe
nitul pronit de pe urma exportului (scutiri totale de plata impozitului, reduceri ale
impozitului pe nit, reduceri ale niturilor impozabile, silirea unor fonduri neimpozabile sau de
rezerva pentru impulsionarea exporturilor etc). Ele sporesc gradul de cointeresare al
producatorilor si exportatorilor pentru impulsionarea exporturilor, fiind un fel de prime
indirecte de export.
Masurile de stimulare a exporturilor de natura financiar-bancara
În general, finantarea exporturilor se realizeaza prin intermediul sistemelor nationale bancare sau
prin intermediul unor institutii publice sau private specializate pentru acordarea de credite si
pentru asigurarea sau garantarea acestora. Aceste masuri de stimulare a exporturilor au luat o
mare amploare odata cu accentuarea concurentei pe international. Parghiile principale utilizate
pe international in acest domeniu sunt: creditele de export si asigurarea si garantarea acestora.
a) Creditele de export joaca un rol insemnat in stimularea exporturilor cu valoare ridicata
(masini, utilaje, mijloace de transport, metale sau alte produse exportate in cantitati mari). Ele
imbraca trei forme: creditul cumparator, creditul furnizor si liniile de credit.
Creditul cumparator este creditul acordat direct importatorului de catre o institutie specializata
de creditare (o banca, un consortiu bancar) din tara furnizorului. in practica internationala acest
gen de credit este cel mai raspandit data fiind capacitatea mai mare de creditare a institutiilor
(bancilor) specializate, publice sau private.
b) Creditul furnizor este creditul acordat direct importatorului de catre furnizor (exportator). Este
folosit mai ales in cazul unor exporturi de valoare mai mica si pe termene mai reduse.
c) Liniile de credit sunt o forma mai complexa a creditului cumparator si de data mai recenta. in
general, o linie de credit poate fi deschisa de catre o institutie financiara din tara exportatorului
in favoarea unei banci, institutii financiare sau organizatii comerciale din tara importatorului. in
practica, liniile de credit sunt deschise in baza unor acorduri intergurnamentale incheiate intre
tara exportatoare si tara importatoare. in virtutea acestor acorduri, gurnele se angajeaza sa
garanteze creditele acordate importatorilor.
Liniile de credit prezinta anumite trasaturi caracteristice fata de celelalte tipuri de credite (se
acorda in general pe termene mai lungi; durata de utilizare a liniilor de credit este presilita;
pentru a se califica in derea utilizarii liniei de credit, fiecare contract de cumparare trebuie sa se
situeze ca valoare peste o anumita limita minima care difera de la o tara la alta etc). Tot in
categoria creditelor de export intra si asa numitele credite de asistenta, care, in general, se acorda
de anumite agentii gurnamentale din tarile dezvoltate (ex: Agentia Americana pentru Dezvoltare
Internationala). in general, aceste credite se acorda pe termene lungi si foarte lungi, in conditii de
favoare, (cu dobanzi foarte mici sau fara dobanda, cu perioada de gratie lunga etc.) unor tari in
curs de dezvoltare care prezinta un interes economic, politic si/sau militar deosebit pentru tara
creditoare. Ele sunt tot o forma a creditelor de export intrucat prin acordurile incheiate intre tara
creditoare si tara debitoare se precizeaza ca aceste credite vor fi consumate inetgral sau intr-o
proportie foarte mare, pentru cumpararea de bunuri sau servicii de pe piata tarii creditoare.
Creditele de export, indiferent de formele pe care le imbraca, pot fi acordate pe termene scurte (6
luni-2 ani), medii (2-5 ani), lungi (10-l5 ani) si foarte lungi (40 - 50 ani).
c) Asigurarea si garantarea creditelor de export. Experienta internationala arata ca asigurarea si
garantarea creditelor de export acordate importatorilor constituie o parghie importanta de
cointeresare a exportatorilor de a efectua vanzari pe credit in strainatate, dar si a
importatorilor. Asigurarea se face pentru creditele furnizor si urmareste acoperirea riscului
exportatorului de a nu incasa la scadenta contravaloarea marfurilor vandute pe credit.
Asigurarea se face de catre o institutie bancara din tara expoartatorului (furnizorului).
d) Garantarea se face pentru creditele cumparator de către o instituție bancara din tara
importatorului (cumparatorului) care, se obliga fata de banca creditoare din tara
exportatorului de a achita contravaloarea marfii livrate pe credit în cazul în care debitorul
(importatorul) devine insolvabil (se gaseste in incapacitate de plata). Asigurarea și garantarea
creditelor de export se practică în prezent în majoritatea țărilor lumii, în multe dintre acestea
 fiind create instituții specializate de asigurare și garantare a creditelor de export. Prin efectele
pe care le produc, creditele de export se deosebesc de celelalte măsuri de stimulare a
exporturilor intrucât, pe termen scurt, ele nu sporesc încasările valutare, ci dimpotriva. Pe
termen lung însă, efectele lor sunt favorabile atât pentru exportator cât și pentru importator.
Măsurile de stimulare a exporturilor de natură valutară

Pe international, masurile de stimulare de natura valutara sunt frecnt utilizate datorita

eficientei lor imediate. Prin intermediul lor se urmareste atat sporirea competitivitatii marfurilor de
export, prin reducerea preturilor externe, cat si cresterea gradului de cointeresare a exportatorilor in
majorarea exporturilor pe baza suplimentarii castigurilor in moneda nationala.Dintre masurile de
stimulare de natura valutara frecnt utilizate sunt: primele valutare si deprecierea monedei nationale
(denumita si dumping valutar).

a) Primele valutare sunt un gen de prime indirecte care se acorda cu prilejul conrtirii (preschimbarii)
valutei straine, obtinuta de exportatori, in moneda nationala la un curs de schimb mai avantajos
decat cursul oficial (curs cu prima). Primele valutare se pot acorda diferentiat, pe grupe de marfuri
sau zone geografice, urmarind sa incurajeze exportul acestor marfuri spre anumite tari sau grupe de
tari. Prin efectele lor, acestea pot fi puse pe acelasi cu primele directe de export.

b) Deprecierea monedei nationale stimuleaza, de asemenea, intr-o anumita masura exporturile de

marfuri atunci cand scaderea cursului monedei nationale (in raport cu celelalte valute) se produce
intr-un ritm mai accelerat decat scaderea puterii interne de cumparare a acestora. Monopolurile
folosesc inflatia si deprecierea monedei nationale ca mijloc de sporire artificiala a competitivitatii
exporturilor lor pe pietele experne. incasand valuta straina pentru marfurile exportate, firmele
exportatoare primesc in schimbul acestora o suma in moneda nationala cu atat mai mare cu cat este
mai mare deprecierea acesteia pe piata internationala in atie cu puterea ei de cumparare pe piata
interna. Aceasta intrucat, la deprecierea unei valute, de obicei, cursul ei fata de valutele altor tari
scade mai repede decat puterea ei de cumparare pe piata interna. Decalajul între gradul de depreciere
a unei valute pe piata externa si scaderea puterii ei de cumparare pe piata interna reprezinta un fel de
prima pentru exportatori. Monopolurile folosesc aceasta prima indirecta pentru reducerea preturilor
de export la marfurile lor pe piata internationala, fara a diminua castigurile in moneda nationala.
Acest fenomen mai este demunit in literatura de specialitate si dumping valutar. Evident, ca orice
dumping, el implica si contramasuri din partea tarilor importatoare (taxe antidumping). De aceea,
deprecierea monedei nationale are rezultate poziti pentru exportatori numai pe termen scurt. O astfel
de politica nu-si poate atinge intotdeauna scopul - impulsionarea exporturilor - intrucat la unele
produse de export cererea pe pietele externe este inelastica fata de pret, fapt ce are drept consecinta
scaderea volumului incasarilor la export. Practica interntionala a aratat ca deprecierea monedei
nationale in raport cu valutele straine stimuleaza exporturile numai atunci cand cererea pe pietele
externe este elastica fata de pret pentru marfurile exportate. Pe termen lung si la nivel
macroeconomic, deprecierea monedei nationale, ca instrument de stimulare a exporturilor, conduce,
de regula, la inrautatirea raportului de schimb al tarii care isi depreciaza moneda nationala si la
deteriorarea pozitiei acesteia in economia mondiala si în comertul mondial. Pe termen lung, o astfel
de măsura ar determina pentru tara exportatoare si o scurgere de nivel national in afara granitelor,
chiar daca firmele exportatoare nu pierd în moneda națională. De aceea, o astfel de măsura nici nu
este recomandabilă pe termen lung.