VILIGA BIANCA-ALEXANDRA

ȘTIINȚE ȘI DIDACTICA DOMENIULUI ȘTIINȚE

PROFESOR COORDONATOR: CONF.DR.VASILE POP

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR ARAD

AN III

EVALUAREA ÎN DOMENIUL ȘTIINȚE

ARAD,

2021
 Evaluarea reprezintă totalitatea activităților prin care se colectează, organizează și
interpretează datele obținute în urma aplicării unor tehnici, metode și instrumente de
măsurare, elaborate în conformitate cu obiectivele și tipul evaluării, în funcție de conținutul și
grupul vizat, în scopul emiterii unei judecăți de valoare pe care se bazează o anumită decizie
în plan educațional.

În mod curent prin evaluare în învățământ se înțelege actul didactic complex integrat
întregului proces de învățământ care asigură evidențierea cantității cunoștiințelor dobândite și
valoarea nivelului performanțelor, dar și eficiența acestora la un moment dat oferind soluții
de perfecționare a actului de predare-învățare.

Evaluarea are rolul de a măsura și aprecia, în funcție de obiective, eficiența procesului

de predare-învățare, raportată la îndeplinirea funcțiilor ei, la cerințele economice și culturale
ale societății contemporane.

Dicționarul de evaluare și cercetare în educație descrie evaluarea în felul următor

: ,,Evaluarea, care intervine ,în principiu, în timpul fiecărei sarcini de învățare și având ca
obiect să informeze elevul și profesorul asupra gradului de stăpânire atins și, eventual, să
descopere unde și cum un elev întâlnește dificultăți de învățare, în scopul de a-i propune sau
de a-l face să descopere strategii care să-i permită să progreseze…” (M. Marin, București,
2002)

Activitatea instructiv–educativă, bazată pe ideile inovatoare ale teoriei pedagogice,

aduce inovaţii şi în domeniul evaluării. În acord cu prevederile Noului Curriculum Naţional,
strategiile de evaluare a rezultatelor pe care le obţin copiii în învăţare sunt mult mai obiective.

Ele propun modalităţi mult mai flexibile de apreciere a performanţelor în învăţare ale
copiilor care tind să adauge vechilor practici evaluative o paletă largă de noi posibilităţi, mult
mai atrăgătoare şi stimulative.

Idealul educaţional, aşa cum este formulat în Legea învăţământului, conferă stabilitate
proceselor educaţionale care duc la dezvoltarea armonioasă a individualităţii umane, la
formarea acelui tip de personalitate care corespunde aspiraţiilor sociale ale momentului
actual.
Evaluarea performanţelor de învăţare ale preşcolarului se realizează în modalităţi
specifice acestui nivel de instruire.

Studiul disciplinei Științe, conform actualei programe, implică studiul integrat al

științelor naturii, pornind de la o serie de teme adecvate capacității de înțelegere a copilului
de vârstă școlară mică, raportarea la mediul de viață cu mijloacele adecvate vârstei acestuia
și nu acumularea mecanică de fapte și informații științifice.

Demersul didactic a fost deplasat de la ce se învață la cum și de ce învață.

 ,, Abordarea integrată constă în multitudinea conexiunilor pe care profesorul le poate
face în dialogul său cu elevii și în implicarea acestora în activități multiple de observare,
aplicare și experimentare. ” ( M. Ion, R. Ion, Cluj – Napoca, 1995)

Pornind de la explorarea și investigarea lumii înconjurătoare către o realitate mai

îndepărtată elevii își dezvoltă cunoașterea, parcurgând calea de la cunoștințe preștiințifice la
înțelegerea unor legi universal prin care omul transformă natura în folosul său și își asumă
responsabilitatea pentru efectele acțiunii sale asupra mediului, asupra echilibrului natural.

Investigarea mediului înconjurător este una din competențele generale vizate și din
aceasta derivă o serie de competențe specifice care se formează pe parcursul unui an școlar.

Științele naturii, ca disciplină de învățământ, vizează: observarea și perceperea lumii

în întregul său, cu componentele, procesele și fenomenele caracteristice;

Prin intermediul acestui obiect școlarul trece din lumea poveștilor în lumea faptelor
reale și a lucrurilor concrete, începe să cunoască mediul în care trăiește și procesele din jurul
său. Aceasta implică transformarea elevului din spectator , în actor al întregii activități
științifice. ( conform Ghidului metodologic de aplicare a programei școlare de științe ale
naturii , București, 2001 )

În acest fel se evidențiază necesitatea pregătirii elevului nu ca pe un cercetător și om

de știință, ci ca pe un cetățean care să utilizeze demestrul științific în vederea înțelegerii și
participării active la viața socială.

Științele naturii nu trebuie să reprezinte un studiu abstract al unor discipline departe

de interesele de cunoaștere ale elevului, ci mai mult un drum spre cunoaștere. Ea nu trebuie
să-i definească ceea ce el intuiește, ci trebuie să-l provoace pe elev să (re)descopere ce îț
înconjoară și ce se întâmplă în jurul său, pentru a găsi soluții problemelor cărora va trebui să
le facă față.

În cadrul lecțiilor de științe se pot folosi metode variate, cum ar fi: problematizarea și
descoperirea, metode clasice cu valențe participative (experimentul, observația și conversația
euristică); metode stimulative, competitive (jocul didactic, concursul, etc), vizita sau excursia
didactică.

Metodele active folosite pe parcursul lecțiilor ilustrează funcția lor

instrumentală:elevul însuși realizează obiectivele, le conștienzizează ca finalități proprii.
 În didactica actuală se pune accentul pe trecerea progresivă de la „a şti” la „a şti să
faci” şi „a şti să fii”. ,, Evaluarea prin probe practice constă în verificarea unor capacităţi sau
abilităţi. Probele sunt adaptate şi diversificate în funcţie de tipul domeniului de competenţă,
de conţinuturile acesteia, de obiectivele propuse. ” (N. Ioan, București, 2003)

Metodele alternative de evaluare presupun o investigare de mai lungă durată a

comportamentului preşcolarilor. Astfel, procedeuri tradiţionale, precum observarea curentă a
comportamentului copiilor, întrebări de evaluare, exerciţii, probe scrise şi practice, etc. sunt
completate de teste de diagnostic, fişe de evaluare, chestionare, studii de caz, interviuri
individuale, teste standardizate, teste de randament, de aptitudini, formative, fişe individuale
de progres, probe pentru evaluarea originalităţii şi creativităţii, elaborări şi eşantionări de
proiecte.
,,Un procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor
fenomene, în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează ;
observație provocată; experiență”. (P.P-Neveanu, București 1978).

Experimentul este calea fundamentală de predare a științelor, fiind considerat un pilon

de susținere al metodelor active, fiind metodă de investigație științifică, dar și de predare.
Experimentele se folosesc, de obicei, integrate , în număr mai mare sau mai mic, în diferite
etape ale lecțiilor.
De asemenea, observarea are o deosebită valoare euristică și participativă în
evaluarea în Domeniul științe , deoarece permite o percepție polimodară, pe baza a cât mai
multor simțuri.
Prin intermediul ei se urmărește explicarea, descrierea și interpretarea unor fenomene
printr-o sarcină completă de învățare, contribuind totodată la formarea și dezvoltarea unor
calități comportamentale, precum: consecvența, răbdarea, perseverența, imaginația; a gândirii
cauzale, a spiritului de observație și de colaborare. Elevii trebuie să învețe să-și înregistreze
observațiile. Acestea vor conține câteva puncte importante, precum:
- Data
- Tema, titlul experimentului
- Materiale folosite
- Ipotezele de lucru ( dacă sunt date anticipat)
- Secvențele, etapele experimentului, investigației
- Rezultatele, observațiile
- Concluziile proprii
 Printre alte activități cu caracter practic-aplicativ, enumerăm:
Excursia didactică – oferă elevilor posibilitatea să observe, să cerceteze și să
cunoască în mod direct o mare varietate de aspect din natură, de ordin biologic sau geografic,
despre mediul natural și factorii de mediu, să înțeleagă mai clar legătura dintre organism și
mediu , să colecționeze un bogat material didactic necesar pentru desfășurarea lucrărilor de
laborator;
- Contribuie la educarea și dezvoltarea simțului estetic , trezește dragostea și interesul
pentru natură și respectul pentru frumusețile ei;
- Ajută la cunoașterea spațiului geografic.
Vizita didactică- - contribuie la consolidarea unor cunoștiințe acumulate, la lărgirea
orizontului de cunoaștere al elevilor, îi pot educa pentru frumos și calitate, îi pot transforma
în prieteni ai unor instituții, muzee, grădini zoologice, parcuri,etc., îi ajută să observe anumite
corpuri, fenomene studiate.

Metode de evaluare în Domeniul științe:

-Fişe de evaluare – utilizate cu succes de către cadrul didactic în vederea aprecierii
performanțelor elevilor ;
-Jocuri didactice – reprezintă o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului, prin care
se realizează sarcinile intructiv-educative ;
-Completare de chestionare şi rebusuri tematice – îmbinate conduc spre învățarea prin
decoperire ;
-Referatul – reprezintă o comunicare scrisă care prezintă o expunere desfășurată a unei teme ;
-Portofoliul – este o modalitate de lucru prin care elevii își pot pune în valoare cunoștințele ;
-Expoziţie de desene – activitatate atractivă care ajută la fixarea cunoștințelor ;
-Activitate independentă, în grup sau în perechi;
-Compunere de texte cu diferite teme - activitate concepută pentru a ajuta elevii să dezvolte
idei de la un titlu dat ;
-Ciorchinele – este o tehnică de predare- învățare care îi încurajează pe elevi să gândească
liber ;
-Chestionare orala – dialog prin care profesorul urmărește volumul și calitatea cunoștințelor,
priceperilor și deprinderilor elevilor ;
-Macheta – are rolul de a stimula creativitatea prin intermediul cunoștințelor dobândite
anterior ;
-Concursuri cu tema data, trasee aplicative, realizarea unui album cu activităţile realizate –
fac parte din seria de activități extracurriculare la care elevii pot lua parte opțional sau după
recomandarea cadrului didactic corespunzător .

CHESTIONARUL este un instrument de autoevaluare din sfera domeniului cognitiv,

dar și afectiv. Există mai multe tipuri și scări de clasificare.
INVESTIGAȚIA reprezintă o metodă de evaluare cu puternice valențe de învățare
pentru elev. Îi permite acestuia să să rezolve o sarcină de lucru în mod creativ, în situații de
învățare noi, demonstrând în practică un întreg complex de cunoștințe și de capacități.

Urmărește formarea unor tehnici de lucru în grup și individual, stabilește sarcini

precise de lucru, are caracter sumativ, angrenând cunoștințe, priceperi, deprinderi, abilități și
atitudini dobândite într-o perioadă mai îndelungată de învățare.

CIORCHINELE-este o metodă grafică de organizare și integrare a informației pe

parcursul învățării. Această metodă solicită elevilor o analiză precisă a conținuturilor și le
permite completarea informațiilor pe care le dețin. Este o metodă brainstorming neliniară,
care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei.

JOCUL DIDACTIC este o metodă care reprezintă o activitate fizică sau mentală,
fără finalitate practică. Are o importanță hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului.
Reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea
înconjurătoare., un mod de explorare a universului, a realității. Prin joc, elevul se regăsește în
situația de actor și este un mijloc de formare și dezvoltare a personalității copilului.

REBUSUL poate fi, de asemenea, un joc didactic interdisciplinar, dacă în construcția

lor vom apela la cunoștințele acumulate de elevi la diferite discipline de învățământ.

REFERATUL
Referatul poate îmbrăca mai multe forme:
-sinteză tematică din mai multe lucrări (referat sintetic)
-analiza unei lucrări (referat analitic)
-prezentarea unei investigaţii stiințifice independente.
 Etapele elaborării unui referat sunt:
1. delimitarea temei;
2. documentarea (selectarea surselor de informaţie, parcurgerea materialelor,
3. prelucrarea informaţiilor);
4. formularea titlului;
5. conceperea planului lucrării;
6. redactarea referatului;
7. prezentarea şi valorificarea acestuia.
Dimensiunea referatului variază în funcție de complexitatea temei abordate (7-8
pagini). Elevii îşi însuşesc informații şi îşi exersează o multitudine de abilități intelectuale:
analiză, sinteză, argumentare şi interpretare etc.

PROIECTUL
-Lucrare cu caracter teoretic şi/sau aplicativ, pe baza unei teme date;
-Activitate amplă, de durată, care implică muncă şi efort intelectual;
Există proiecte disciplinare sau pluridisciplinare care completează activitatea din timpul
orelor şi proiecte socioculturale (minipatrula de circulație, realizarea de expoziții, de
spectacole).

Etape de elaborare:
delimitarea temei de interes;
formularea de întrebări despre temă;
stabilirea unor obiective de informare;
identificarea şi consultarea surselor de informare;
realizarea unui plan al investigației;
colectarea datelor;
analiza şi prelucrarea informaţiilor;
elaborarea produsului final.

Produsul final poate fi:

elaborarea de referate sau articole;
construirea unei machete sau a unui mulaj;
alcătuirea unui mini-album;
 Profesorul planifică, organizează şi monitorizează activitatea din cadrul proiectelor
pentru a identifica progresele în abordarea temei, dificultățile întâmpinate, de a inventaria
alternative de soluționare, de a-i motiva pe elevi să continue munca în cadrul proiectelor.
Proiectele sunt evaluate de către profesor, dar şi de către elevi (interevaluarea şi
autoevaluarea) pe baza unor indicatori: cercetarea înansamblu, modul de lucru, calitatea
produselor, maniera de prezentare etc. Metoda proiectului prezintă avantajul că dezvoltă
deprinderile de documentare stiințifică, capacitatea de a structura şi sistematiza materialul,
încurajează asumarea responsabilității.

MACHETA poate fi considerată un proiect comun, ca metodă de evaluare, de

întindere mare ca timp, pe echipe, care încununează totalitatea cunoștințelor și deprinderilor
dobândite de către elevi de-a lungul unui curs. În cadrul acestui proiect sunt exersate
capacitățile de lucru individual și în echipă, colaborarea, cooperarea, respectarea spațiului de
lucru, mânuirea diferitelor materiale, cu texturi și din materiale diferite, problematizarea,
luarea deciziilor, asumarea, autoevaluarea, sistematizarea și punerea în practică a
cunoștințelor teoretice.

PORTOFOLIUL
Instrument complex de evaluare a rezultatelor elevului obținute pe durata unui program de
studiu (semestru, an şcolar sau chiar ciclu de învățământ).
Permite urmărirea progreselor înregistrate de elevi în achiziția cunostințelor pe parcursul
unui program de instruire, reflectă capacitatea de sistematizare şi ordonare a conținuturilor,
capacitatea de creație, stilul de lucru al elevilor.
Portofoliul este întotdeauna personalizat şi particular!
Acesta cuprinde mostre din probele de evaluare (lucrări de control, teste de evaluare,
probe practice etc), teme pentru acasă, răspunsuri la chestionare, comentariile profesorului
asupra rezolvării temelor, proiecte sau investigaţii individuale sau de grup, concluzii
desprinse în urma vizitelor, excursiilor, mostre ale activității elevilor (eseuri, postere,
organizatori grafici, cvintete), fişe de autoevaluare, referate etc. ( conform
http://www.didactic.ro )
 Cerințe de elaborare a portofoliului:
-tema propusă sau domeniul din care îşi pot alege subiectul;
-modalitatea de prezentare (dosar, CD, dischetă, casetă audio, video etc);
-mărimea portofoliului (limitele minime şi maxime de pagini, numărul de produse);
-structura cerută: obiective, motivația întocmirii, cuprins, tipuri de produse (recenzii, referate,
interviuri, copii după documente,
-studii de caz, chestionare, concluzii, bibliografie;
-ordonarea materialelor şi indicarea provenienței documentelor
În evaluarea portofoliilor este util ca profesorul să nu se limiteze la acordarea unei
note, ci să includă în aprecieri, comentarii care să reflecte atât punctele forte ale activităţii
elevului, cât şi aspectele care necesită îmbunătățiri. ( conform http://www.didactic.ro )

Exemple de itemi utilizați în scopul evaluării în Domeniul Științe:

Itemii reprezintă elementele constitutive ale unui text, chestionar, cu o notă specifică
în cadrul unei probleme, referindu-se la un fragment strict determinat și unic al acesteia. În
practica pedagogică itemii sunt părţi componente ale instrumentelor de evaluare, proiectate în
concordanţă cu scopul evaluării şi cu competenţele urmărite în procesul curricular.
În mod tradiţional termenul de „item” a fost utilizat doar ca parte componentă a
testelor de evaluare, însă în prezent acesta este extins la toate instrumentele de evaluare:
orală, scrisă, teme pentru acasă, evaluare practică, precum şi la cea realizată cu ajutorul
calculatorului.
Pentru ca itemii să fie eficienţi în procesul de evaluare, aceştia trebuie să răspundă
criteriilor referitoare la: claritatea formulării, precizie, concizie, concordanţă cu competenţele
stabilite de curriculum, adaptare la nivelul particularităţilor de vârstă ale elevilor şi, nu în
ultimul rând, valorificarea potenţialul optim al acestora.
Fiecare tip de item prezintă avantaje şi dezavantaje şi poate fi utilizat, aşa cum vom
arăta în continuare, în diferite momente ale evaluării la disciplina chimie studiată în
gimnaziu. O serie de proprietăţi semnificative pentru fiecare clasă de itemi se pot prezenta
astfel (conform Ghidului pentru profesori - „Evaluare curentă şi examenele”, 2001, p.97 ).
 I.ITEMI OBIECTIVI
A. Itemi lacunari, când copilul urmează să completeze lacuna.
Ex.:Vestitorul primăverii este….
B. Itemi cu alegere duală – îl solicită pe copil să selecteze unul din două răspunsuri
posibile, pe structura: adevărat/ fals sau corect/ incorect
Ex.: Veveriţa este un animal domestic?
C. Itemi tip pereche - solicita copiii sa stabilească unele corespondenţe şi asociaţii între
diferitele categorii de elemente dispuse pe două coloane, redate, de obicei, într-o manieră
picturală sau grafică.
D. Itemi cu alegere multiplă - constau in formularea mai multor soluţii credibile pentru
aceeaşi sarcină dintre care copilul trebuie să o aleagă pe cea corectă.

II. ITEMI SEMIOBIECTIVI - au câteva caracteristici fundamentale:

- răspunsul copiilor trebuie limitat prin structura întrebării;
- libertatea de a formula răspunsul în forma dorită este redusă;
- răspunsul trebuie elaborat, scurt şi clar.
Itemii semiobiectivi sunt de mai multe feluri:
A. Itemi cu răspuns scurt - propun o cerinţă redată printr-o întrebare directă şi pretind
formularea răspunsului sub forma unei propoziţii.
Ex.: Cum ai putea descrie, în cuvintele tale, pe scurt, anotimpul toamna?
B. Itemi de completare - solicită de obicei un răspuns format din unul sau două cuvinte.
Cerinţa prezentată copiilor este sub forma unei informaţii incomplete.

III. ITEMI SUBIECTIVI - constau in formularea unor sarcini pentru care copiii
emit aprecieri proprii. Răspunsurile nu pot fi valorizate cu ajutorul unor criterii standard.
Ex.. Să povestim după imagini .

Evaluarea la Domeniul științe se realizează aplicând specificul evaluării, această

disciplină învățând elevii să dezvolte propriile idei despre lumea care îi înconjoară.
 BIBLIOGRAFIE

1. Adrian Stoica, Evaluarea curentă și examenele, 2001, Editura Prognosis,

București.
2. Marin Manolescu, Evaluarea școlară – Un contract pedagogic, 2002, Editura
Fundația Culturală ,, D. Bolintineanu”, București.
3. Miron Ion, Radu Ion - Didactica modernă, Ed. Dacia, 1995, Cluj-Napoca.
4. Nicola Ioan - Tratat de pedagogie școlară, 2003, Editura Aramis, București.
5. Ghid metodologic de aplicare a programei școlare de științe ale naturii – 2001,
Editura Aramis Print, elaborat de C.N.C. București.
6. http://www.didactic.ro
7. Paul Popescu-Neveanu- Dicționar de psihologie, 1978, Editura Alabatros,
București.