John Cariani

Almost, Maine

PROLOG
E decembrie. Acasă la Pete.
Răzvan și Karina
Ginette se uită la televizor alături de Pete care pictează un globuleț din polistiren
GINETTE: (se uită la televizor așezată pe spate lângă el pe canapea) Pete, te…
(Pauză. Ar vrea să-i spună „Te iubesc”)
PETE: Ce? (concentrat la pictură)
GINETTE: (Nu prea poate să zică) Te… te informez că mă simt foarte bine
PETE: (Pete se uită spre ea) ...Mă bucur, Ginette. (continuă să picteze)
GINETTE: (învârte agitată telecomanda în mână) Tot timpul mă simt aşa cu tine.
PETE: (foarte concentrat la un detaliu) Măăă bucuur!.
GINETTE: (se ridică în capul oaselor aproape de el) Habar n-am avut că te pricepi la ...ne
ştim de atâta timp şi habar n-am avut că te pricepi !
PETE: Păi nu e... Numa’ câteva chestii….
GINETTE: Pete...
PETE: (întorcându-se către Ginette) Da?
GINETTE: Te iubesc.
PETE: Şi... eu te iubesc.
GINETTE: Oh !!! Mă simt aşa de aproape de tine în noaptea asta. Pete, mi-e bine să fiu
aproape de tine (Vine mai aproape de el. În cuprinde cu brațele. Pauză.) Mă simt protejată.
Îmi place să fiu aproape. Aşa. Adică, pot să mă gândesc la alte… feluri de a fi aproape de
tine (Adica sex, şi îl pictează cu degerul pe nas cu roșu) dar nu asta e… Acum îmi place aşa.
Genul ăsta de aproape. Chiar lângă tine. (se lipeşte de el. Pauză.) Ştii, în clipa asta mă
gândesc că nici nu se poate să fiu mai aproape de tine decât sunt. (E foarte fericită.)
PETE: Păi… nu chiar.

1
GINETTE: Ce?
PETE: ( explicitează imaginea pe globuleț cu pensula)
Nu chiar. Adică, dacă te uiţi din alt unghi, nu eşti deloc aproape de mine. De fapt, cred că
nici nu se poate să fii mai departe de mine decât eşti. Dacă zicem că pământul e rotund ca
asta, ca un globuleț, cel mai departe o să fii de cineva dacă stai exact lângă el. Vezi, dacă eu
sunt aici (Arată un loc pe globuleț unde s-ar afla el.) şi tu eşti aici (Arată un loc pe globuleț
unde s-ar afla ea şi e exact lângă el – practic acelaşi loc pe care-l arătase înainte.) atunci…
(Pete demonstrează acum că dacă o iei în jurul lumii în CEALALTĂ parte – că el şi Ginette
sunt de fapt cât se poate de departe unul de celălalt. Pauză scurtă.) … e ceva.
GINETTE: (Încasează. Ce Dumnezeu o vrea el să zică?) Da. (Pauză. Demoralizată, Ginette
se desprinde de Pete)
PETE: (Încasează îndepărtarea ei. Observaţia lui „interesantă” pare a fi mutat lucrurile pe
un făgaş cu totul nedorit. Apoi, încercând să salveze seara, prinde speranţă:) Dar… acum
suntem mai aproape.
GINETTE: (Încurcată.) Da.
PETE: Şi mai aproape…(Ginette îl priveşte pe Pete, apoi se mută mai la stânga) Şi mai
aproape… (Ginette este la margine de cadru şi priveşte spre Pete, Şi mai aproape. (Ginette
iese din cadru) Şi mai aproape, şi mai aproape (Pete urmărește cu privirea deplasarea ei) ...
şi mai aproape, şi mai aproape….
INIMA
BĂRBATUL și FEMEIA
O femeie strânge la piept o pungă maro, de hârtie. Bate la o ușă, răspunde un bărbat.
Mircea și Diana
Mircea și Cristiana
BĂRBATUL: Bună.
FEMEIA: (Către el) Bună.
BĂRBATUL: Mi s-a părut că văd pe cineva.
FEMEIA: Am venit să văd aurora boreală.
BĂRBATUL: Ok. Ok. Doar că… e cam târziu şi sunteţi în curtea mea…
FEMEIA: Oh, sper că nu vă deranjează! Nu stau decât noaptea asta. O s-o văd în noaptea
asta. Aurora boreală. Şi pe urmă plec. Sper că nu vă deranjează…

2
BĂRBATUL: (Privind peste umărul ei) Ăla-i cortul dumneavoastră? V-aţi pus cortul…
FEMEIA: Ca să am unde să dorm
BĂRBATUL: În curtea mea…
FEMEIA: După ce o văd, sper că nu vă deranjează.
BĂRBATUL: Păi, nu e că mă…
FEMEIA: Vă deranjează?
BĂRBATUL: Păi nu ştiu ce să zic …
FEMEIA: Oh nu, dacă vă deranjează...
BĂRBATUL: Nu, nu e că mă deranjează…
FEMEIA: Ba da! Vă deranjează! Oh, îmi pare atât de rău! Nu m-am gândit c-o să vă
deranjeze! Nu m-am gândit… Vedeţi, în broşura dumneavoastră scrie
BĂRBATUL: Broşura mea?
FEMEIA: că pe oamenii din Maine nu-i deranjează. Scrie (Scoate o broşură turistică despre
Maine) că oamenii din Maine sunt altfel, că ei trăiesc „aşa cum ar trebui trăită viaţa” şi că,
„conform tradiţiei comunităţilor rurale din regiunile nordice, ca şi în Scandinavia,” că vor
permite oricăror străini, cum ar fi schiori sau biciclişti sau turişti, veniţi din celălalt capăt al
ţării, să-şi pună cortul în curtea lor, dacă au nevoie, pe gratis, pur şi simplu. Eu sunt o turistă.
E adevărat?
BĂRBATUL: Păi…
FEMEIA: că te lasă să stai în curtea lor dacă ai nevoie? Fiindcă eu am nevoie. Să-mi pun
cortul. Fiindcă ăsta-i cel mai departe loc unde am călătorit vreodată
BĂRBATUL: Ăăăă…
FEMEIA: Da!
BĂRBATUL: Păi…
FEMEIA: Aţi lăsa un turist să-şi pună cortul în curtea dumneavoastră pe gratis?
BĂRBATUL: Păi…
FEMEIA: adică, dacă cineva chiar are mare nevoie să...
BĂRBATUL: Păi…
FEMEIA: mare mare nevoie să…
BĂRBATUL: păi, dacă cineva chiar are nevoie să, normal, dar…
FEMEIA: (Mare uşurare) Oh, atunci sunt atât de fericită! (plânge)

3
BĂRBATUL: Cu plăcere. (Pauză.) Ok… ok… (Pauză) Deci, tot ce căutaţi e un loc de
unde se vede aurora boreală?
FEMEIA: Da. Doar în noaptea asta.
BĂRBATUL: Păi, ştiţi, s-ar putea să n-apară în noaptea asta, fiindcă...
FEMEIA: Oh nu. O s-apară. Fiindcă aveți ditamai cerul.
BĂRBATUL: Înainte era o fermă de cartofi.
FEMEIA: Chiar vroiam să zic – nici urmă de pomi. Şi e plat! Deci… sunteţi fermier?
BĂRBATUL: Nu. Înainte era fermă. Mă ocup cu reparaţii. Repar chestii.
FEMEIA: Oh. (Râde)
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: (Îi place de el) Vă mulţumesc că mă lăsaţi să stau. Am avut parte de destule
chestii nasoale în ultima vreme ca să nu mai am nevoie de aşa ceva şi aici… (Bărbatul,
inexplicabil atras de ea)
BĂRBATUL: Îmi pare rău, pur şi simplu… cred că vă iubesc.
FEMEIA: Pe bune?
BĂRBATUL: (Siderat.) … vă iubesc.
FEMEIA: Păi… e foarte drăguţ… da’ cred că trebuie să ştiţi ceva: nu pentru asta sunt aici.
BĂRBATUL: Oh, nu! Nici nu m-am gândit c-aţi fi!
FEMEIA: Sunt aici ca să aduc un ultim omagiu. Soţului meu.
BĂRBATUL: Oh…
FEMEIA: Da: soţul meu. Wes. Am vrut să-mi iau la revedere de la el, pentru că a murit de
curând. Marţi, de fapt. Şi, vedeţi, aurora boreală – ştiaţi chestia asta? – aurora boreală e
alcătuită din făcliile pe care cei care au murit de curând le poartă cu ei ca să-şi găsească
drumul către rai, şi, vedeţi, unui suflet îi ia trei zile ca să ajungă acasă, în rai, şi azi e vineri!
E a treia zi, deci, vedeţi, o să apară, aurora boreală, fiindcă e el: el o să poarte una din făclii.
Şi, vedeţi, nu ne-am despărţit tocmai bine, aşa că speram să pot să vin aici şi să-i spun la
revedere şi să nu fiu deranjată, dar ce-aţi făcut acum o clipă, m-a deranjat, cred, şi nu pentru
asta sunt aici, aşa că probabil ar trebui să plec şi să găsesc altă curte…
BĂRBATUL: Nu! NU! Îmi pare rău dacă am… dacă nu m-am purtat cum trebuie…
FEMEIA: (Plecând) Nu, cred că…
BĂRBATUL: Nu! Chiar nu-mi dau seama ce s-a întâmplat.

4
FEMEIA: Eh, eu îmi dau, eu îmi dau seama ce s-a întâmplat!
BĂRBATUL: Nu sunt genul care face chestii d-astea. Te rog. Nu pleca. Doar… fă ce trebuie
să faci. N-o să te mai deranjez. Poate… consideră că ce-am zis e un fel de bun venit
călduros, tradiţional aici, în Maine.
FEMEIA: (Se opreşte; fermecată) Bine. Bine. (Pauză) Eu sunt… Mă cheamă Glory.
BĂRBATUL: Eu sunt East. De la localitatea Easton.
GLORY: (Amuzată) Ău, îmi pare rău…
EAST: Nu…
GLORY: deci, (Referindu-se la loc) Easton,
EAST: Da…
GLORY: da! Am trecut pe lângă el pe drum încoace şi, de fapt, unde e „încoace” ăsta, unde
sunt? N-am putut să-l găsesc pe hartă.
EAST: Ăăăă… Almost.
GLORY: Ce?
EAST: Te afli într-un teritoriu neorganizat, districtul 13, zona 7. (Glory caută pe hartă.) N-o
să-l găseşti pe hartă pentru că nu-i propriu-zis un oraş.
GLORY: Ce vrei să spui?…
EAST: Păi, ca să fii oraş trebuie să te organizezi. Şi noi niciodată n-am reuşit să ne
organizăm, aşa că suntem doar… Almost.
GLORY: Oh… (Amândurora le place treaba asta. Pauză. Glory constată acum că-i
lipseşte punga. O strângea la piept, şi uite că a dispărut. Când a arătat harta punga a ajuns
la East care a preluat punguța pentru a putea să deschidă Glory harta. Treaba asta pare s-o
supere atât de tare încât pare că-i afectează respiraţia.) Oh! Oh!
EAST: Ce-i? Ce s-a întâmplat?
GLORY: (Pare să nu poată respira bine.) Inima!
EAST: Ce? Ţi-e rău?
GLORY: Inima! (Vede că punga e la el; arată spre pungă.)
EAST: Ce?
GLORY: Inima mea e la tine!
EAST: Ini… ?
GLORY: În punga aia, e în punga aia!

5
EAST: Oh.
GLORY: Te rog dă-mi-o înapoi, te rog! Inima. Am nevoie de ea. Te rog!
EAST: Ok, ok, ok. (Îi dă punga. )
GLORY: Mulţumesc!. (Respiraţia ei revine la normal. )
EAST: Cu plăcere!. (O pauză lungă, în care East reflectează la ceea ce tocmai a auzit. )
Iartă-mă, tocmai ai spus că… inima ta e-n pungă?, asta ai spus?, că inima ta… ?
GLORY: Da.
EAST: (Reflectează) E grea.
GLORY: Da.
EAST: (Pauză) De ce e în punga aia?
GLORY: Aşa o port.
EAST: De ce?
GLORY: E frântă.
EAST: Ce s-a întâmplat?
GLORY: Wess mi-a frânt-o.
EAST: Soţul tău?
GLORY: Da. A plecat.
EAST: Oh.
GLORY: Cu alta.
EAST: Oh, îmi pare rău.
GLORY: Da. Şi când a făcut asta, am simţit că inima o să mi se frângă. Şi exact asta mi s-a
întâmplat. S-a frânt: s-a întărit şi s-a crăpat în două. Piatră. S-a transformat în piatră.
(Scutură cu blândeţe punga, care ar trebui să fie umplută cu 2 bucăţi de piatră – inima unui
om e de mărimea pumnului)
EAST: (Încasează toate astea. Pauză. Singurul lui răspuns la ce a auzit este: ) Stai puţin,
dar cum respiri? Dacă inima ta e-n punga aia, cum de eşti vie?
GLORY: (Arătând spre inima care e acum în pieptul ei. ) Artificială…
EAST: Pe bune.
GLORY: Da. Fiindcă aia bună e frântă.
EAST: Şi-atunci… de ce o cari cu tine?
GLORY: E inima mea.

6
EAST: Dar e frântă.
GLORY: Da.
EAST: Pentru că te-a părăsit soţul.
GLORY: Da.
EAST: Păi, de ce vrei să-i aduci un ultim omagiu dacă te-a părăsit?
GLORY: Pentru că asta faci când cineva moare, îi aduci un ultim omagiu…
EAST: Dar te-a părăsit,
GLORY: Da, dar…
EAST: Şi mie mi se pare că un bărbat care părăseşte pe cineva nu merită nici un omagiu.
GLORY: (Încercând să scape.) Da, dar nu ne-am despărţit în termeni buni,
EAST: ?...
GLORY: şi simt nevoia să-i cer iertare.
EAST: Dar te-a părăsit !
GLORY: Ştiu dar…
EAST: De ce să-i ceri iertare?
GLORY: De-aia!
EAST: De-aia de ce?!?
GLORY: Fiindcă l-am omorât!
EAST: Oh. (Asta îl opreşte pe East; dă înapoi un pic.)
GLORY: Şi vreau să îi cer iertare. (Pauză. Apoi, admite: ) Ştii, a venit să mă vadă când
eram la recuperare de la când mi-au pus inima artificială – eram mai bine, şi erau şi gata să-
mi dea drumul acasă – şi el mi-a zis că mă vrea înapoi. Şi eu am zis „Wes, acum am o inimă
nouă. Îmi pare rău… Ea nu te vrea înapoi…” Şi asta pur şi simplu l-a ucis.
EAST: (Uşurat.) Oh dar, nu l-a ucis, nu l-ai ucis…
GLORY: Ba da, asta am făcut! Fiindcă s-a întristat atît de tare că inima mea nu-l vrea înapoi,
încât s-a năpustit afară din spital, şi… o ambulanţă care venea în viteză nu l-a văzut şi pur şi
simplu… l-a spulberat, şi, dacă aş fi fost capabilă să-l primesc înapoi...
EAST: Glory…
GLORY: nu s-ar fi năpustit afară în felul ăla
EAST: Glory!

7
GLORY: şi n-ar fi fost spulberat aşa, şi-aşa că pur şi simplu simt că, nu ştiu, ca să încheiem,
cel mai bun lucru e să… (Atras inexplicabil de ea, East o sărută. Când ea se îndepărtează,
inima e din nou la el. Ea şi-o recuperează. ) Te rog nu mai face asta.
EAST: De ce?, te iubesc!
GLORY: Păi nu face asta.
EAST: De ce?
GLORY: Pentru că eu n-o să pot să te iubesc: eu am o inimă care poate să pompeze sânge şi-
atât. Aia care face şi alte chestii e frântă. Nu mai funcţionează. (Din nou, inexplicabil atras
de ea, East o sărută intenţionat. Glory se desprinde. Inima e din nou la East. Glory o
smulge; East i-o smulge înapoi.)
EAST: Te rog, lasă-mi-o mie.
GLORY: (Încercând cu disperare să-şi recupereze inima. ) Nu! E a mea!
EAST: (Nerenunţând la inimă) Pot s-o repar!
GLORY: Nu ştiu dacă vreau să faci asta!
EAST: Glory…!
GLORY: (Încercând să-şi recupereze inima) East, te rog dă-mi-o înapoi!
EAST: (Nu renunţă.) Dar e frântă, >
GLORY: Te rog…!
EAST: aşa nu-i bună de nimic.
GLORY: Dar e a mea, East, e inima mea!
EAST: Aşa e, e. Şi cred că e la mine. Asta o opreşte pe Glory. Pauză.) Şi eu pot s-o repar.
(Pauză) Cu asta mă ocup, cu reparaţii. Repar chestii. Asta fac.
GLORY: Oh! Oh! – Wes!! Wes!! La revedere! Îmi pare tare rău!... La revedere, Wes!
(se întoarce către East, care a scos din pungă o bucăţică din inma ei, şi o examinează

8
TRIST ŞI VESEL
JIMMY și SANDRINE
Tobiță și Mihaela
Jimmy sună pe Whats App cu video
JIMMY: Sandrine!
SANDRINE: Hmm? Jimmy!
JIMMY: Hei
SANDRINE: Hei
JIMMY: Hei!
SANDRINE: Hei!
JIMMY: Ce faaaci?!?
SANDRINE: Fac bine! Ce faci tu?!?
JIMMY: Bine, bine! Cum eşti?!?
SANDRINE: Sunt bine, fac bine, super! Tu?
JIMMY: Super, super! Cum eşti?
SANDRINE: Super, super!
JIMMY: Oh, asta-i super!
SANDRINE: Da!
JIMMY: Asta-i super!
SANDRINE: Eh…
JIMMY: Arăţi super.
SANDRINE: Mersi.
JIMMY: Pe bune. Arăţi de milioane.
SANDRINE: Mersi, Jimmy.
JIMMY: Atât de drăguţă. Atât de drăguţă.
SANDRINE: Mersi. (Pauză.)…
JIMMY: Ei, frate nu te-am văzut de… ce mai, luni de zile…
SANDRINE: Da.
JIMMY: … de luni şi luni şi luni şi luni şi luni şi luni şi luni, cum e posibil? Să trăieşti în
acelaşi oraş cu cineva şi să nu-l vezi o dată?
SANDRINE: Da, am…

9
JIMMY: Deci… Eşti cu cineva, sau…
SANDRINE: Da, cu fetele, facem chef.
JIMMY: Ah.
SANDRINE: Suntem, ăăă…O petrecere de fete! și...
JIMMY: Nu, da’ nu te-am văzut de-o veşnicie! Nu mor un minut fără tine! Deci, ce s-a
mai… stai! ce s-a mai întâmplat, ce mai faci?
SANDRINE: Păi…
JIMMY: Ai aflat c-am preluat afacerea lu’ tata?
SANDRINE: Da, super…
JIMMY: E-a mea acum,
SANDRINE: Asta am auzit.
JIMMY: E-a mea,
SANDRINE: Am auzit.
JIMMY: toată treaba-i a mea,
SANDRINE: Felici
JIMMY: Toată-i pe umerii mei
SANDRINE: Mă bucur pentru tine, mă bucur!
JIMMY: Facem tot instalaţii, căldură, frigo
SANDRINE: Da?
JIMMY: Și ne-am şi extins – covoare, spălătorie.
SANDRINE: Oh.
JIMMY: E foarte mult de lucru. Mult. Sunt de gardă-ntruna: week-end-uri, sărbători, ce vrei
tu, fin’că, înţelegi, s-a dus căldura, mor oameni, nu-i de joacă.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Da. Chiar nu mai am pe nimeni, pe bune.
SANDRINE: Corect…
JIMMY: Maică-mea şi taică-miu s-au retras, în sud.
SANDRINE: Da, am auzit.
JIMMY: Vermont.
SANDRINE: Ah.
JIMMY: Da, iarna e mult mai suportabil acolo. Şi pe urmă mi-a murit şi Scot…

1
SANDRINE: Jimmy, asta n-am ştiut…
JIMMY: Da. Era bătrân, i-a venit sorocu’, altfel băiat bun, da’, deci, cum ziceam, nu mai am
pe nimeni, pe bune, pe bune… da’, deci, ăăă, mă gândeam… nu vrei să treci pe la mine? De
fun! Bem ceva, ne hăhăim?
SANDRINE: Oh…
JIMMY: Deci ce zici? Treci un pic, un pic…
SANDRINE: Nu, Jimmy. Nu pot. Nu pot. Chiar trebuie să mă-ntorc la fete.
JIMMY: Nuuu…
SANDRINE: (hotărâtă, dar cu blândeţe) Ba da, Jimmy, ba da. Trebuie. Fin’că, vezi tu… am
vrut de ceva vreme să te-anunţ de chestia asta: e cineva, Jimmy. Am pe cineva.
JIMMY: Ah.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Păi… mă bucur pentru tine. Că ieşi din nou.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Ai trecut peste…
SANDRINE: Da, deci, Jimmy, de fapt e mai mult decât c-am trecut peste şi că ies. Ăăă… ce
se-ntâmplă aici e… petrecerea fetelor. Mă mărit.
JIMMY: Ah.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Uau.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Uau.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Uau
SANDRINE: Da.
JIMMY: Uau. Asta-i… Credeam că n-o să faci niciodată aşa ceva. Să te măriţi.
Credeam că nu-i de tine, aşa ziceai. (Pauză.) Cred că cu mine nu era de tine. (Pauză.) Deci,
cine-i… cine-i fericitu’?
SANDRINE: Martin Laferriere. (Se pronunţă „la-FAIRY-AIR”.) Îl ştii? E…
JIMMY: Salvamontist, în Ashland.
SANDRINE: Da, da, da!

1
JIMMY: Uau.
SANDRINE: Da.
JIMMY: E o legendă. Legendar. Adică, dacă te-ai rătăcit pe munte în Maine, p-ăsta l-ai vrea
să te caute.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Şi… te-a găsit.
SANDRINE: Da. Îmi pare rău că nu ţi-am zis – m-am gândit de fapt că ştii deja, m-am
gândit c-ai auzit…
JIMMY: De un’ s-aud?
SANDRINE: De… mă rog, lumea vorbeşte.
JIMMY: Da’ nu despre chestii de care ştie că n-ai vrea s-auzi, de astea nu vorbeşte lumea.
Şi, ca să zic drept… n-aş fi vrut s-aud de chestia asta… (Pauză.) Şi deci… când e marele
eveniment?
SANDRINE: Ăăă… mâine!
JIMMY: Pe bune.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Păi atunci…Tre’ să sărbătorim! Ai fost găsită! Şi meriţi! E chiar un tip ca lumea.
SANDRINE: Hai, Jimmy…
JIMMY: Şi şi tu eşti.
SANDRINE: Jimmy… (Apoi observă că pe braţul lui Jimmy, cu negru, e ceva scris.)
Jimmy! Hei! Ce-i aia?
JIMMY: Ce?
SANDRINE: Aia. (Se referă la scrisul de pe mâna lui.)
JIMMY: (Îşi acoperă braţul şi se foloseşte de celălalt braţ pentru a gesticula) Ah, nimic, un
tatuaj.
SANDRINE: Ce?!?
JIMMY: Un tatuaj.
SANDRINE: (intrigată) Ce… Când ţi l-ai făcut?
JIMMY: Ăăă… După ce-ai plecat
SANDRINE: Ia… ce-i aia, ce scrie?
JIMMY: Nimic, nimic, „Aliena”.

1
JIMMY: Alienat.
SANDRINE: Cine-i Aliena?
JIMMY: Alienat. Trebuia să scrie „Alienat”.
SANDRINE: Ce?
JIMMY: Trebuia să scrie „Alienat”.
SANDRINE: Păi nu scrie „Alienat.”. Scrie „Aliena”
JIMMY: Ştiu, au mâncat o literă…
SANDRINE: Ce?!?
JIMMY: E greşit. Lipseşte „t”-ul.
SANDRINE: Şi de ce trebuia să scrie „Alienat”? De ce să-ţi faci un tatuaj cu „Alienat”?
JIMMY: Fin’că…
SANDRINE: Fin’că…?
JIMMY: Fin’că.
SANDRINE: De ce?
JIMMY: Fin’că… dacă un tip are noroc de-o fată ca tine… Adică cred că să pierzi o fată ca
tine, s-alungi o fată ca tine…
SANDRINE: Jimmy, nu m-ai alungat…
JIMMY: e pur şi simplu demenţă. Nebunie. Că eşti alienat mintal! Şi că, dacă eşti nebun,
asta e, trebuie să-ţi porţi tichia! Care asta e! Semnu’! Ca fetele să stea deoparte. Ca să nu mai
trebuiască vreodată să trec prin… prin ce-am trecut cu tine.
SANDRINE: Se pot şterge, ştii?
JIMMY: Da. (Pauză.)
SANDRINE: Trebuie să închid.
JIMMY: Mă bucur că ai fost găsită!
SANDRINE: Mulţumesc.

1
ŢI-AM DAT UN INEL
Suntem în sufrageria unei căsuţe din… Almost! Maine! Un bărbat, Lendall, doarme pe
canapea. Deodată, auzim cum cineva bate la uşă și intră

GAYLE și LENDALL
Răzvan și Corina
GAYLE: Lendall! )
LENDALL: (deschide ochii) Gayle!
GAYLE: Lendall…
LENDALL: Ce s-a întâmplat?, care-i treaba? (Pauză. Gayle fierbe.) Ce-i?
GAYLE: (A fost gata să explodeze, dar se reţine.) O vreau înapoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: O vreau înapoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Toată dragostea pe care ţi-am dat-o?, o vreau înapoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Acum!
LENDALL: Nu înţeleg…
GAYLE: Pe a ta o am în maşină.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Toată dragostea pe care mi-ai dat-o?, o am în maşină.
LENDALL: Ce tot vorbeşti?
GAYLE: N-o mai vreau.
LENDALL: De ce?
GAYLE: M-am hotărât: gata.
LENDALL: Ce?!...
GAYLE: Gata. M-am hotărât. Şi, deci, ţi-am adus înapoi toată dragostea pe care mi-ai dat-o.
Aşa e cel mai bine.
LENDALL: (Siderat.) Ăăăă, am…
GAYLE: E în maşină.

1
LENDALL: Ai mai zis. ( încercând să-şi dea seama ce se întâmplă.)
GAYLE: (Aşteptându-l să treacă la fapte şi să plece să aducă dragostea.) Pot să ţi-o aduc
eu, sau… poţi să ţi-o aduci tu.
LENDALL: Păi… n-o vreau înapoi. Nu-mi trebuie…
GAYLE: Păi, nici eu n-o vreau. Ce să fac cu ea dacă n-o mai vreau?
LENDALL: Păi, nu ştiu…
GAYLE: Păi, având în vedere circumstanţele, nu mi se pare corect s-o păstrez, aşa că ţi-o
dau înapoi. (Iese.)
LENDALL: Care circumstanţe? (Strigă după ea.) Gayle… ce-i…? Nu înţeleg ce… Ce faci?
GAYLE: (Din off.) Ţi-am zis. Iau toată dragostea pe care mi-ai dat-o şi ţi-o dau înapoi.
LENDALL: (Strigând către ea) Da’… nu cred c-o vreau… Doamne! Ai nevoie de ajutor?
GAYLE: Nup. Am reuşit. Nu-i aşa grea. (Reintră cu o grămadă ENORMĂ de pungi
URIAŞE roşii pline cu dragoste. Pungile ar trebui umplute cu haine sau prosoape – pentru
senzaţia de greutate şi stabilitate – şi cu silicon sau puf de pernă pentru formă şi pentru
amortizarea sunetului. Trânteşte toate pungile pe podea.) Asta-i.
LENDALL: (Uluit cu adevărat, referindu-se la pungile cu dragoste.) Şi asta e…?
GAYLE: Toată dragostea pe care mi-ai dat-o, da.
LENDALL: Uau. (Pauză.) E ceva.
GAYLE: Da. (Se reîntoarce cu şi mai multe pungi. Lendall are acum în mijlocul livingului
un morman GIGANTIC de dragoste.)
LENDALL: Uau. Ce naiba mă fac cu toate astea? Adică… nu cred că am loc pentru…
GAYLE: (Supărată.) Sunt convinsă că o să găsesşti. (Adică altă femeie.) Eh, şi-acum cred că
cinstit ar fi să mi-o dai şi tu pe-a mea înapoi fiindcă… o vreau înapoi. (Pauză.) Toată
dragostea pe care ţi-am dat-o?
LENDALL: Da?
GAYLE: O vreau înapoi. (Pauză.) Deci du-te şi adu-mi-o. (Lendall nu se mişcă. Probabil
încearcă să-şi dea seama ce se întâmplă) Lendall, du-te şi adu-mi-o. (Lendall tot nu se
mişcă.) Te rog. (Lendall tot nu se mişcă.) Acum!!!
LENDALL: (Un pic zdruncinat, un pic abulic.) Ok. (Lendall iese. Gayle se aşază pe scaun
şi aşteaptă. Încă fierbe. Pauză lungă. Lendall se întoarce… cu o punguţă minusculă – o
trăistuţă roşie de mărimea unui portofel – şi o aşează pe măsuţa de lângă scaun. Amândoi

1
privesc trăistuţa. Trăistuţa trebuie să fie între ei. Şi Gayle trebuie să fie între mormanul de
pungi cu dragoste şi trăistuţa cu dragoste.)
GAYLE: Ce-ai asta?
LENDALL: E toată dragostea pe care mi-ai dat-o.
GAYLE: Asta e…? Asta nu… Nu se poate… Asta nu… (Umilită.) Asta-i tot ce ţi-am dat?
LENDALL: E tot ce-am găsit.
GAYLE: Oh. Ok. (Evaluează trăistuţa) Ok. (Şi începe să plângă.)
LENDALL: Gayle, ce se întâmplă?
GAYLE: Ţi-am zis: gata.
LENDALL: De ce tot zici chestia asta?
GAYLE: Fiindcă… (E greu de spus, dar trebuie spus.) Fiindcă te-am întrebat dacă te-ai
gândit vreodată să ne căsătorim – ţii minte când te-am întrebat? (Lendall nu pare că vrea să-
şi aducă aminte.) În decembrie?... Ningea?
LENDALL: (Dar el îşi aminteşte.) Da.
GAYLE: Ei, da, când te-am întrebat… chestia asta, ai devenit atât de… tăcut, şi toţi mi-au
zis că încă de atunci... trebuia să-mi dau seama.
LENDALL: Care toţi?
GAYLE: Toţi!
LENDALL: Cine?
GAYLE: Marvalyn.
LENDALL: Marvalyn?!? Marvalyn a zis… e aşa expertă?
GAYLE: a zis – da, Marvalyn, da, a zis că tăcutu’ ăla al tău spune tot, şi are dreptate: nu mă
iubeşti.
LENDALL: Ce…? Gayle, nu!
GAYLE: Şşşşş! Şi-am încercat să repar chestia asta, am încercat să te fac să mă iubeşti,
oferindu-ţi şi ultimul strop de dragoste, şi-acum… nu mi-a mai rămas nici un pic de dragoste
pentru mine, şi asta e… asta nu e deloc bine pentru cineva… şi… de asta vreau înapoi toată
dragostea pe care ţi-am dat-o, pentru că vreau s-o iau cu mine.
LENDALL: Unde te duci?
GAYLE: Trebuie să mă rup de anumite chestii.
LENDALL: Ce…? Ce chestii?! Ce chestii-s în oraşul ăsta de care să te rupi? Nici una.

1
GAYLE: Ba sunt: Tu!
LENDALL: Eu?
GAYLE: Da. Tu eşti chestiile din oraşul ăsta de care trebuie să mă rup, fiindcă trebuie să mă
gândesc şi s-o iau de la capăt, şi deci: toată dragostea pe care ţi-am dat-o?, o vreau înapoi în
caz că am nevoie de ea. Fiindcă n-am cum să leg nimic folosind dragostea ta – fiindcă asta-i
tot ce am acum, e dragostea pe care tu mi-ai dat-o – nu pot pur şi simplu să dau dragostea ta
altor tipi, fiindcă pur şi simplu nu-i corect…
LENDALL: Altor tipi ? Există alţi tipi?!?
GAYLE: Nu, încă nu, dar presupun c-o să existe.
LENDALL: Gayle…
GAYLE: Şşşşş!!! Deci, mă gândesc… Mă gândesc că, din moment ce acum ştiu că tu NU
eşti pregătit să faci ce fac oamenii care au stat împreună destul de mult timp (Adică se
căsătoresc.), cred că trebuie s-o terminăm,
LENDALL: De ce? Gayle…!
GAYLE: şi deci, cred că cel mai bun lucru pe care-l putem face, acum, este să ne înapoiem
dragostea pe care ne-am dat-o unul altuia, şi putem spune că suntem…(Privind pungile –
trăistuţa cu dragostea pe care ea i-a dat-o şi mormanul cu celelalte care conţin dragostea
pe care el i-a dat-o.) … chit. O, doamne, Lendall, asta chiar e toată dragostea pe care ţi-am
dat-o? Adică, am crezut… Adică, ce fel de om oi fi dacă asta-i toată dragostea pe care ţi-
am… Nu… n-n-nu! (Feroce.) Ştiu, ştiu că ţi-am dat mai mult de-atât, Lendall, ştiu! (Se
gândeşte. Îşi revine) Ai pierdut-o?
LENDALL: Ce?!? Nu, Gayle, nu!
GAYLE: Ai pierdut-o, Lendall? Fiindcă ştiu că ţi-am dat mai mult de atât, şi cred că m-
acuzi de ceva, şi ăsta nu-i deloc un moment bun să m-acuzi de ceva!
LENDALL: Nu. Nu te acuz de nimic. Nu ţi-aş face aşa ceva… doar că… Cred că… O
doamne… (Fără răutate, pur şi simplu pierdut.) Cred că poate ar trebui să iei ce ai venit să
iei, şi ne vedem mai târziu.
GAYLE: Lendall… Lendall… (Acum Gayle e pierdută, dar asta e ceea ce vrea. Priveşte
trăistuţa, o ia, şi e gata să iasă. Dar curiozitatea o opreşte. Se aşază pe scaun, deschide
trăistuţa şi-i examinează conţinutul.) Lendall!? Ce-i asta? Lendall, ce naiba-i asta? Asta nu e
dragostea pe care ţi-am dat-o, Lendall, Lendall, ce-i asta?

1
LENDALL: E un inel, Gayle.
GAYLE: Ce?
LENDALL: (Reintră.) E un inel.
GAYLE: Ce? Şi ce…? (Scoate afară din trăistuţă ce e în trăistuţă.) Asta nu e… Asta nu…
Oh, Lendall, e un inel! E un… inel? Un inel pe care-l oferi cuiva cu care ai fost împreună
destul de mult timp dacă vrei să-i spui că eşti gata să faci ce fac oamenii care au fost
împreună destul de mult timp?
LENDALL: Dap.
GAYLE: Oh… (Deschide cutiuţa, vede inelul.) Oh! (Pauză) Dar… toată dragostea pe care
ţi-am dat-o? Unde e?
LENDALL: E acolo, Gayle. (Referindu-se la inel.)
GAYLE: Dar…
LENDALL: E chiar acolo.
GAYLE: Dar…
LENDALL: Este! Aia e! Chiar acolo! Era atât de multă… mi-ai dat atât de multă, de-a
lungul anilor…
GAYLE: Un’şpe.
LENDALL: … de-a lungul a unsprezece ani…
GAYLE: Un’şpe, da.
LENDALL: … da, mi-ai dat atât de multă că n-am ştiut ce să fac cu ea. A trebuit să pun o
parte în garaj, o parte în magazie. L-am întrebat pe tata dacă are vreo sugestie ce să fac cu
ea, şi el a zis „I-ai luat un inel?”, „Nu” - am zis, şi el a zis „Ia-i. E timpul. Când se-adună
atâta chestie d-aia, ăsta e cam singuru’ loc în care po’ s-o pui.” (Pauză.) A zis c-o să intre
toată. (Adică în inel. Pauză.) Şi a avut dreptate. (Pauză. Amândoi privesc inelul. Apoi,
simplu:) Chestia asta e mult mai mare decât arată. (Pauză.) Deci, asta e. Toată dragostea pe
care mi-ai dat-o. Doar că nu în aceeaşi… formă în care mi-ai dat-o.
GAYLE: Da. (Pauză.)
LENDALL: O mai vrei înapoi?
GAYLE: Da. O vreau.
LENDALL: Păi atunci… ia-o.

1
GAYLE: (Scoate inelul din cutiuţă, apoi referindu-se la toate pungile cu dragoste.) Pot să
păstrez toată asta?
LENDALL: E a ta.
GAYLE: Mulţumesc. (Lendall ia inelul şi i-l pune lui Gayle pe deget. Muzică. ) Lendall…
Nu trebuia să-mi iei un inel. Nu asta ţi-am cerut…
LENDALL: Ţi-am luat. Era timpul. Aşa-i cinstit.
GAYLE: Da… e foarte frumos. (Pauză) Lendall… îmi pare atât de rău. Doar că… e vineri
noaptea, şi stăteam acasă singură… nici măcar n-am ieşit undeva sau ceva, şi-am început să
mă gândesc că chiar nu e în regulă, şi…
LENDALL: Şşşşşşş. (Îmbrăţişare)

STRADA SPERANŢEI
BĂRBATUL și FEMEIA
Vera și Tobiță
(Femeia formează un număr la telefon. Sună.)
BĂRBATUL: Mda..
FEMEIA: Ştiu că n-o să fie prea uşor, da’ m-am trezit singură cuc în lumea asta mare, şi mi
s-a făcut atât de frică, fin’că nu reuşeam să mă gândesc decât la un lucru, că n-am şi eu locu’
meu pe lumea asta, da’ pe urmă mi-am adus aminte brusc că am avut un loc pe lumea asta, şi
locu’ ăla era cu tine, aşa c-am sunat, pur şi simplu am simţit nevoia să te aud, slavă
Domnului că eşti… mmm ce zici?
BĂRBATUL: Ce să zic!
FEMEIA: Oh… Stai un pic… Scuze. Nu sunteţi… Am… (Verificând dacă a sunat bine) îl
caut pe Daniel Harding.
BĂRBATUL: Pe Daniel Harding…
FEMEIA:… ooooo… nu? Îmi pare foarte rău. Chiar am crezut că ăsta e numărul (Pauză.)
Îl cunoaşteţi? Un tip mare, înalt. Juca baschet, pivot. Solid. Nu-l ştiţi? Şi hochei Îl
cunoaşteţi? Un tip mare, înalt. Făcea box. Categoria grea. Solid. Nu-l ştiţi? Şi hochei
BĂRBATUL: Ăăăm…
FEMEIA: Nu, nici măcar nu trebuie să-mi răspundeţi. A fost… Ştiu că e o întrebare oribilă
pentru cineva care locuieşte într-un orăşel mic, ca şi cum într-un orăşel mic fiecare cunoaşte

1
pe fiecare, îh!, nu pot să cred c-am întrebat aşa ceva. Eu nu mai locuiesc aici, dar când
locuiam mi se părea îngrozitor când altora li se părea că trebuie să-i ştiu pe toţi, numai
pentru că e un oraş mic. Era mai rău chiar decât când întrebau dac-avem canalizare, fin’că,
să ştiţi, oamenii care trăiesc în orăşele mici nu se ştiu deloc mai bine între ei decât ăia din
nu-ştiu-ce metropole, aţi băgat de seamă chestia asta? Adică ştii pe cine ştii, şi nu ştii pe cine
nu ştii, ca peste tot. (Pauză.) Iertaţi-mă că v-am deranjat. Eram aşa de sigură că… Când au
murit ai lui, n-a vândut casa, aşa am auzit. Şi a rămas în ea. Aşa am crezut că numărul e bun
Era genu’ care nu pleacă, stă. (Pauză.) Eu n-am stat. Eu am plecat.
BĂRBATUL: Cei mai mulţi pleacă.
FEMEIA: Da. Şi se vede treaba că şi el. N-am crezut c-o s-o facă. Probabil că prea demult n-
am mai… Trebuie să ţii cu ghearele de oameni, altfel îi pierzi. Mi-ar plăcea să existe un loc
unde să-i pui, pentru când ai nevoie de ei…
BĂRBATUL: Da!
FEMEIA: Ultima dată când l-am văzut, m-a întrebat o chestie importantă, şi nu i-am
răspuns, şi nu-i prea frumos să faci aşa ceva cuiva.
BĂRBATUL: Da’ nici nu-i aşa o mare…
FEMEIA: M-a întrebat dacă nu vreau să fiu soţia lui.
BĂRBATUL: Ah. (Pauză.) Şi nu…
FEMEIA: Nu i-am răspuns. Nu. Da. Şi de-asta am sunat. Să-i răspund. Mă rog, adică atunci
nu i-am răspuns fin’că n-aveam un răspuns. Adică plecam la facultate, şi pe urmă… în
noaptea dinainte, dinainte să plec în lume să fac ce visam şi ce speram, mă-ntreabă: „Vrei să
fii soţia mea?” Adică, totuşi, a doua zi dimineaţă plecam… Ce era să fac?
BĂRBATUL: Nu ştiu.
FEMEIA: (Apărându-se.) Adică, i-am zis că trebuie să mă gândesc, c-o să mă gândesc peste
noapte şi că-n zori, înainte să răsară soarele, o să vin înapoi cu un răspuns. Şi pe urmă am
plecat. L-am lăsat exact… acolo… şi pe urmă… n-am venit înapoi cu un răspuns înainte să
răsară soarele şi… şi niciodată.
BĂRBATUL: Mie asta-mi sună a un fel de răspuns.
FEMEIA: Nu! Ăsta n-a fost răspunsul meu! Am… pur şi simplu am plecat în lume, şi ăsta
nu-i un răspuns, şi cred… (Scurtă pauză.)
BĂRBATUL: Ce?

2
FEMEIA: Cred că el a crezut c-o să spun „Da”.
BĂRBATUL: Păi, na, un bărbat nu prea întreabă chestia asta decât dacă crede că fata o să
zică „Da”.
FEMEIA: Ştiu, şi… Mă tem că el a aşteptat probabil toată noaptea, sperând să mă-ntorc, şi
vreau doar să-i spun că acum ştiu că nu poţi să faci aşa ceva, să nu răspunzi cuiva care ţi-a
pus o asemenea întrebare, că nu poţi să faci aşa ceva cuiva. Mai ales cuiva pe care-l iubeşti.
BĂRBATUL: L-aţi iubit?
FEMEIA: Păi… Nu ştiu dacă… Adică, eram copii. Da. L-am iubit. Îl iubesc. (Pauză.) Am
senzaţia că i-am spulberat toate speranţele şi visele.
BĂRBATUL: Ei, na. Vă supraestimaţi. Era tânăr. Dacă i-aţi fi răspuns „Nu”, asta ar fi
însemnat „i-am spulberat speranţele”. Dar nu i-aţi spus „Nu”. Nu i-aţi spus nimic. Pur şi
simplu nu i-aţi răspuns. Deloc. Şi asta-i… asta-i moartea speranţei la modul tacticos
FEMEIA: Da… (Pauză. Apoi, dezorientată:) Da… mulţumesc.
BĂRBATUL: Pentru ce?
FEMEIA: Nu ştiu. (Dă să închidă)
BĂRBATUL: La revedere, Hope.
HOPE: La revedere. (Oprindu-se.) Ah, îmi pare… scuze că v-am deranjat… Doar că, m-am
trezit singură cuc pe lume, fără un loc al meu, şi mi-am dat seama ce i-am făcut lui, lui
Danny, şi că locul meu pe lume era cu el… Stai aşa… Mi-ai spus Hope. De unde ai ştiut cum
mă cheamă? ...Danny?!?
DANIEL: Bună, Hope.
HOPE: Danny… Nu te-am rec… >
DANIEL: Ştiu.
HOPE: Nu te-am rec… >
DANIEL: Ştiu.
HOPE: Nu te-am recunoscut!
DANIEL: Şşş… E-n regulă. Fin’că, ştii ceva? Ai venit prea devreme.
HOPE: Cum?
DANIEL: Prea devreme! Ai zis că te-ntorci cu răspunsul înainte să răsară soarele, şi,
Doamne iartă-mă, soarele mai are mult până să răsară! De-abia a apus de câteva ore. Vezi ce
devreme ai răspuns?! Frumos din partea ta. (Pauză. Amândoi se bucură de bunătatea lui.)

2
HOPE: Da.
DANIEL: Sper c-o să-l afli. Locul tău în lumea asta mare. (Pauză.) Pa.
HOPE: Pa, Danny. (Danny închide. Hope – e confuză. Apoi, în fine după atâţia ani, îi
răspunde lui Danny. Ştie că el n-o poate auzi. Ştie că nu mai contează nici dacă ar auzi-o.
Cu toate astea, îi răspunde:) Da.

CHESTIA DIN TABLOU

RHONDA și DAVE
Mircea și Andu
(Rhonda deschide un cadou, sună telefonul pe Whatsapp, e Dave)
RHONDA: Hei!
DAVE: Hei! ce zici îți place?
RHONDA: Ce-i asta? un tablou…
DAVE: Da….
RHONDA: O pictură.
DAVE: Da.
RHONDA: De unde-ai luat-o? Parcă-i făcută de mână.
DAVE: Cum adică parcă-i făcută de mână?
RHONDA: Că-i chiar pictată de cineva, adică.
DAVE: Păi chiar e pictată de cineva.
RHONDA: (Descoperire.) Tu ai pictat-o?
DAVE: Da.
RHONDA: Pentru mine?
DAVE: Da.
RHONDA: Ah…De ce?!?
DAVE: Păi…
RHONDA: Nu, adică… mersi! Mulţumesc, da, mersi.
DAVE: În fine!, da, aşa se zice!, în fine! Cu plăcere.
RHONDA: Deci, Dave… Habar n-am avut că pictezi.
DAVE: Da. De fapt e… (Întoarce tabloul – Rhonda îl sprijinise greşit, cu susul în jos.
Apoi:) M-am înscris la un curs. Se ţine la liceu, seara. Cu Merle Haslem. E chiar frumos. Şi

2
asta mi-a ieşit mie după un exerciţiu d-ăla cu uită-te-la-el-până-l-vezi-de-adevăratelea. Ai
mai văzut de-astea? Au fost nişte pictori mai demult care făceau chestia asta cu puncte. Se
chema… (Încearcă să-şi amintească, dar termenul „pointilism” nu-i vine în minte.) …
cumva… da’ eu l-am făcut cu multe pete de culoare, şi dacă te uiţi la pete, zici că, ce?, culori
şi-atât, da’ dacă te uiţi de la distanţă şi vezi de-adevăratelea toată treaba, nu sunt numa’
culori, e ceva acolo.
RHONDA: Ce?
DAVE: Nu-ţi zic, trebuie să descoperi tu.
RHONDA: Hai, Dave!
DAVE: Nu, durează ceva, poa’ să fie un pic enervant.
RHONDA: Păi de ce să-mi dai ceva care să mă enerveze?!?
DAVE: Nu, nu, nu, am vrut să zic că nu trebuie să încerci să găseşti ceva, asta poa’ să te
enerveze. Trebuie cumva să te uiţi la el în aşa fel încât să nu se prindă că te uiţi la el.
RHONDA: Ce zici acolo?
DAVE: Trebuie să-l păcăleşti! (Exemplifică „să-l păcăleşti” – ține palma în față şi aruncă
câte o privire scurtă din când în când.) Pac! (Exemplifică în continuare.) Pac! Pac! Să nu-şi
dea seama. Şi poate pân’ la urmă vezi. Nu-i nimic fantastic, e ceva ce toată lumea ştie şi-a
văzut. (Rhonda încearcă „să-l păcălească” de câteva ori, după exemplul lui Dave. Faza
asta cu „păcălitul” ar trebui să fie foarte comică.) Aşa, aşa!
RHONDA: (Se satură de „păcălit” şi renunţă.) E-o tâmpenie. Nu văd nimic.
DAVE: Nu, făceai bine!
RHONDA: Dave!
DAVE: Bine, bine, atunci fă aşa: fă ce faci de obicei prin juru’ casei seara, noaptea, şi te mai
uiţi la el din când în când aşa, normal, (Arată.) şi…
RHONDA: De obicei beau o bere şi vorbesc la telefon, cu tine.
DAVE: Păi fă asta. Ia o bere, şi poţi să vorbeşti cu mine…
RHONDA: Nu mai am bere. Numa’ vin.
DAVE: Îți pui un vin, îl bei şi vorbeşti cu mine…
RHONDA: Nu! (Înapoi la tablou.) Trebuie să păcălim chestiunea, corect? Ia uite! Pac! Pac!
Pac! Şi pac!
DAVE: Rhonda, aşa fac oamenii, când se cunosc de ceva timp. Hei!! Gata!! Opreşte-te!!

2
RHONDA: Nu mă interesează cum e, vreau să păcălesc… Hei! Hei-hei-hei, DAVE!! Nu mai
vorbi tâmpenii!! Vreau să mă uit. La chestia aia. (Se aşează; priveşte fix tabloul, chestie
care îl enervează pe Dave.)
DAVE: Nu faci bine!
RHONDA: Şşş!
DAVE: Trebuie să-l păcăleşti!, să-l…
RHONDA: Hei-hei-hei!, ok, ok!! M-am prins!
DAVE: Eh!
RHONDA: Da! Da-da-da: Poteca Morţii.
DAVE: Ce?
RHONDA: Poteca Morţii. Un raton mort pe potecă.
DAVE: Ce? Nu! Nu-i niciun…
RHONDA: Bine, cerb. Un cerb mort, plin de sânge, pe poteca, de-a curmezişu’…
DAVE: Ce?!? Nici vorbă!! Rhonda! Nu-i nici un cerb mort pe nicio potecă!!
RHONDA: Bine, un elan.
DAVE: Ce?
RHONDA: Un elan mort, plin de sânge, pe potecă.
DAVE: RHONDA!!! Nu!!! Nu!!! Tu crezi că ţi-aş picta aşa ceva?!? Nici vorbă! Un elan
mort? Ce naiba!!!
RHONDA: Păi asta văd eu, habar n-am ce e, Doamne iartă-mă, ce te enervezi aşa?
DAVE: Nu vezi ce e?!?
RHONDA: Nu. Ce?
DAVE: Tu chiar eşti cum zice lumea că eşti!!
RHONDA: Ce? Cum adică?
DAVE: Un pic dusă, aşa zice lumea, da-da!!!
RHONDA: (Reintră în forţă.) Cine zice asta?!?
DAVE: Toţi.
RHONDA: Care toţi?
DAVE: Toţi, Rhonda. Asta zic toţi când…
RHONDA: Când?

2
DAVE: Când vine vorba de tine. Zic că eşti cam dusă, da, şi că deci tre’ să fiu un pic mai
insistent, da, aşa zic, şi aşa e!
RHONDA: Cine zice?
DAVE: Suzette.
RHONDA: Suzette?
DAVE: Da, şi Dan…
RHONDA: Suzette şi Dan Harding zic că eu sunt un pic dusă, şi că tu tre’ să fii mai
insistent…
DAVE: Da.
RHONDA: Mai cine?
DAVE: Marci…
RHONDA: Marci?!?
DAVE: Da, şi Phil
RHONDA: Marci şi Phil?!?...
DAVE: … da… şi Randy şi Chad,
RHONDA: Randy şi Chad?!?...
DAVE: Lendall şi Gayle
RHONDA: Gayle?...
DAVE: Marvalyn şi Eric
RHONDA: Marvalyn…?
DAVE: şi Jimmy, şi Sandrine, şi East
RHONDA: East??
DAVE: ca să-ţi zic doar câţiva…
RHONDA: Da’, de ce să…? Adică eu chiar îi iubesc. Şi mă port frumos cu ei. De ce să zică
aşa ceva despre mine? Asta-i bârfă. E răutate.
DAVE: Nu… Rhonda, eu nu cred că sunt răi. Eu cred că mi-au zis chestia asta ca să m-
avertizeze cumva în ce mă bag, cu tine. Fin’că de fapt le place de tine. Şi de mine. De noi.
Vor să ne facă lipeala, Rhonda.
RHONDA: Cine vrea să ne facă lipeala?
DAVE: Toţi! East şi Gayle şi Lendall şi Randy şi Chad şi…
RHONDA: Mie nu mi-au zis niciodată că vor să ne facă „lipeala”…

2
DAVE: Păi fin’că eşti un pic dusă, Rhonda, de-aia! Am… Îmi pare rău dacă te-am supărat.
RHONDA:În fiecare iarnă, la Carnaval, din clasa a cincea începând, iau primu’ loc la
concursu’ de skandenberg, şi lucrez la polizor, la buştenii lu’ Bushey, şi asta nu prea e ce
caută… bărbaţii.
DAVE: O, Doamne, cin’ ţi-a zis aşa ceva?
RHONDA: Păi, toţi.
DAVE: Atunci să ştii că… ai înţeles greşit, fin’că, dacă te interesează, eu cunosc o grămadă
de bărbaţi care-au pus ochii pe tine! (Pauză.) Sfinte Sisoe: deci tu niciodată… Tu
niciodată… nu… n-ai (avut o relaţie)…?
RHONDA: Nu.
DAVE: Uau. Clar, cumva. (Pauză.) Ştii ce?,
RHONDA: Nu… Nu… Hai să ne ocupăm de (Se reîntoarce la scaun pentru a se ocupa de
tablou.) ăsta: Mere? Cireşe? O plăcintă mare cu căpşuni şi rubarbă…
DAVE: Te iubbesc!
RHONDA: (pauză mare) Dave… văd! E o… O văd. E… E frumoasă. E chiar frumoasă.
Tare. Te pricepi! Da.
DAVE: O vezi?
RHONDA: Da, da, e o inimă
DAVE: Rămâi așa, vin la tine!

UNDE S-A DUS

PHIL și MARCI
Mircea și Claudia
Cei doi merg pe malul unui lac. Se opresc.
PHIL: Mie mi se pare că eşti supărată.
MARCI: Nu sunt supărată, n-am zis decât că aş fi vrut...
PHIL: Da’ ai fost, eşti,
MARCI: Să fi fost și tu un pic mai atent în ultima vreme.
PHIL: Eşti supărată!.
MARCI: Nu sunt supărată! M-am distrat, eu m-am distrat în seara asta. Tu nu?
PHIL: Ba da.

2
MARCI: Bun. (Zâmbeşte, Pauză.)
PHIL: (continuând să se apere) Adică, m-a sunat Chad, am avut de lucru.
MARCI: Phil, nu sunt supărată pe tine, ai avut de lucru, am priceput.
PHIL: Da’ chiar am avut!
MARCI: Nu sunt supărată. Am fost dezamăgită. Da’ acum mi-a trecut.
PHIL: Marce!...
MARCI: Eu m-am distrat în seara asta! Am crezut c-o să fie distractiv!,
PHIL: A fost…
MARCI: Să uităm toate…chestiile. Să fim un pic cum eram… prima dată când m-ai sărutat,
într-o vineri seara, o vineri exact ca asta de azi. Mai ştii? Exact aici. .. La mine…
MARCI: (Vede o stea căzătoare.) Oh-oh-oh!!! O stea căzătoare, o stea căzătoare! (Închide
ochii şi îşi pune o dorinţă.)
PHIL: Ce… Unde, unde?!? (Se uită la cer.)
MARCI: … nu mă mir
PHIL: Ce?
MARCI: Că n-ai văzut-o.
PHIL: Ce?
MARCI: Nu eşti atent, Phil. (Pauză.)
PHIL: Vezi, când zici chestii de-astea, mi se pare c-ai fi supărată.
MARCI: Nu sunt.
PHIL: Marce…
MARCI: Şi nici nu eram
PHIL: Ă? Mă… îmi puneam şi eu o dorinţă. C-o stea normală.
MARCI: Ah.
PHIL: Nu vrei să-ţi doreşti şi tu cu mine?
MARCI: Ba da. Ar fi frumos. Care stea?
PHIL: Ăăă… Vezi vârful Cârtiţei?
MARCI: Îhâm.
PHIL: Mai sus, fix deasupra.
MARCI: Aia strălucitoare?
PHIL: Da.

2
MARCI: Aia?
PHIL: Da.
MARCI: Acolo?
PHIL: Da.
MARCI: Phil:
PHIL: Ce?
MARCI: Aia e o planetă.
PHIL: Ce?
MARCI: E o planetă. Nu poţi să te uiţi la o planetă când îţi pui o dorinţă.
PHIL: Aia e o…?
MARCI: Da. Saturn.
PHIL: De unde ştii?
MARCI: A zis la vreme. Saturn e cel mai strălucitor corp ceresc luna asta. Şi-o să fie vizibil
deasupra vârfului Cârtiţei în următoarele săptămâni. De câteva zile tot zic. Şi dorinţa ta n-o
să se-mplinească în veci dacă te uiţi la o planetă.
PHIL: Eh…
MARCI: Trebuie să fii mai atent.
PHIL: De ce tot zici chestia asta?
MARCI: Care?
PHIL: Că trebuie să fiu mai atent.
MARCI: Fin’că nu eşti.
PHIL: Adică.
MARCI: Phil: La mulţi ani. (Pauză.)
PHIL: Ă?
MARCI: La mulţi ani. Despre asta vorbesc. (Pauză.)
PHIL: Îmi… (Nu prea îi vine să spună că îi pare rău. Pauză. Apoi, îl loc să se scuze: ) Ştiam
că eşti supărată.
MARCI: Nu sunt supărată, Phil!
PHIL: Ai draci pe mine, şi acuş-acuş, aşa, din senin, o să iasă scântei,
MARCI: Phil, n-am draci, am o…

2
PHIL: Hai, Marce, pe bune: îmi pare rău! Ştiu că mi-au scăpat câteva chestii, da’ am avut de
lucru! Tre’să iau două schimburi când mă cheamă Chad! El mă ajută pe mine – pe noi –
când îmi dă ceva peste program!
MARCI: Ştiu, ştiu…
PHIL: Ba nu, nu ştii: pentru noi trag, şi e destul de mult câteodată, şi mă dă peste cap!
MARCI: Phil! N-am nimic cu tine că munceşti. Trebuie să munceşti. Înţeleg. Ce nu-nţeleg,
Phil, e de ce mă simt singură. Nu mai…nu mai eşti atent. Eşti plecat. Şi nu ştiu unde eşti
plecat, da’ eşti plecat undeva de unde nu mai poţi să fii atent şi uiţi
PHIL: Echipamentu’ ăla de hochei costă bani!
MARCI: Și până şi de ziua ta! Adică te-am adus aici fin’că speram să-ţi aduci aminte de noi.
Da’ nu ţi-ai adus. Şi asta mă-nnebuneşte aşa de tare că nu ştiu ce să mai fac…
PHIL: Minţi.
MARCI: Ce?
PHIL: Minţi aşa de prost…
MARCI: Ce?
PHIL: Ai draci pe mine. Da’ nu-mi spui – deşi te-ntreb, iar şi iar…
MARCI: Fin’că nici n-ai fi înregistrat, dacă ţi-aş fi spus…
PHIL: Nu! Nu! Nu! Pentru că tu nu ştii cum să-mi spui ce simţi pentru mine, aşa că niciodată
nu ştiu cum stau, unde sunt! Poate de-aia plec! Ca să ştiu măcar pentr-o secundă unde sunt!
Şi, ştii ceva, şi eu mă simt singur acolo, unde plec. Şi tu m-ai trimis acolo. Tu ai plecat cu
mult înainte să plec eu. Şi acum nu faci decât să minţi.
MARCI: Nu mint!
PHIL: (furios) Ba minţi! Zici că n-ai draci, da’ ai! Zici că te-ai distrat, da’ nu te-ai distrat!
Nu te-ai distrat în astă seară, nu?
MARCI: Nu.
PHIL: Da’ ai zis că da, de multe ori.
MARCI: Nu. Nu m-am distrat, Phil. Nu prea mă mai distrez cu tine. (Pauză.) Tu te-ai
distrat?
PHIL: Nu. M-am simţit mizerabil. (Pauză)
MARCI: Păi atunci… (Scurtă pauză.) ce facem? Ce mai aşteptăm?

2
3