Management financiar – curs 3

S.l. Dr. Ec. Ing. Stoenoiu Carmen-Elena

Structura curs 3:

1. Controlul si evaluarea. Criterii de clasificare. Procedee de actiune in

exercitarea controlului.
3. Caracteristici manager/intreprinzator
4. Relatia managementului financiar cu alte discipline
5. Interdependenta cu celelalte functii
6. Trasaturi manager financiar
 Controlul si evaluarea
Controlul – evaluarea reprezintă ansamblul proceselor de urmărire a modului în care se
desfăşoară diferite acţiuni sau întregul proces de management cât şi de reglare a deficienţelor.
Această funcţie răspunde la întrebarea:
“Care sunt rezultatele finale date de munca depusă?”
Realizarea acestei funcţii presupune îndeplinirea a două cerinţe:
• existenţa unor planuri bine stabilite, clare, detaliate pe care se bazează controlul;
• existenţa unor structuri organizatorice bine definite, cu sarcini şi responsabilităţi de control
clare şi detaliate.
Procesul de control se desfăşoară prin parcurgerea următoarelor faze:
• 1. stabilirea standardelor sau criteriilor de performanţă prin prisma cărora se apreciază
îndeplinirea obiectivelor planificate;
• 2. măsurarea realizărilor sau evaluarea rezultatelor şi compararea acestora cu standardele
stabilite anterior;
• 3. identificarea cauzelor abaterilor de la standarde şi corectarea abaterilor.
• Funcţia de control constă în verificarea permanentă şi completă a modului în care se
desfăşoară activităţile, comparativ cu standardele şi programele, în sesizarea şi măsurarea
abaterilor de la aceste standarde şi programe, precum şi în precizarea cauzelor şi a măsurilor
corective pentru înlăturarea lor.

• Controlul nu este un scop în sine, ci este o verigă din lanţul managerial, o pârghie de bază a
acestuia care face legătura între pregătirea şi realizarea obiectivelor, contribuind la
eficientizarea şi optimizarea tuturor acţiunilor.

• Dreptul de control aparţine fiecărui cadru de conducere în virtutea autorităţii cu care este
investit. Acest drept de a controla activitatea compartimentelor şi a persoanelor aflate în
subordine este obligatoriu de exercitat pentru buna desfasurare a proceselor si a activitatii in
ansamblul ei.
 Cerintele controlului

Realizarea controlului presupune îndeplinirea următoarelor cerinţe:

• alegerea judicioasă a locurilor supuse controlului şi efectuarea acestuia direct la locul de
acţiune;
• obiectivul principal al controlului trebuie să-l constituie problemele de fond ale activităţii, nu
aspectele considerate formale;
• organizarea unui sistem informaţional care să permită vehicularea rapidă a informaţiilor;
• adaptarea continuă a controlului la schimbările care au loc în cadrul procesului de producţie;
• asigurarea retroacţiunii controlului prin care conducătorii reglează acţiunea viitoare în funcţie
de informaţiile obţinute în legătură cu acţiunile în curs de desfăşurare şi cele terminate;
• promovarea pe scară largă a formelor moderne de control.
 Trasaturile controlului financiar
Pentru orice entitate controlul financiar presupune existenta urmatoarelor trăsăturile:
• are un caracter preventiv;
• este general, permanent, complet şi aprofundat;
• se executa de persoane competente din interiorul organizatiei;
• trebuie realizat cu tact şi măsură;
• prin actiunile intreprinse trebuie să fie eficient.
Procesele de control-evaluare implică patru faze:
1. măsurarea realizărilor;
2. compararea realizărilor cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial, evidenţiind abaterile;
3. determinarea cauzelor care au generat abaterile constatate;
4. efectuarea corecturilor care se impun, inclusiv acţionarea, pe măsura posibilităţilor, asupra
cauzelor care au generat abaterile negative.
În efectuarea controlului trebuie să se ţină seama şi de aspectele psihologice, impunându-se
corectitudine şi obiectivitate.
 Importanta controlului
• Controlul presupune acţiuni de cunoaştere a realităţi şi de comparare a unei situaţii existente cu una dorită.
• Evaluarea se realizeaza ca o actiune post control, exercitandu-se ca o continuitate pentru a putea masura
actiunile intreprinse si presupune cantarirea cauzelor generatoare si implicatia sau contributia fiecarei
persoane responsabile.

• Controlul şi evaluarea financiara este necesara deoarece ne ajută să:

➢ identificam “punctele forte” şi “punctele slabe” ale firmei;
➢ promovăm fenomenele sănătoase, eficiente, de perspectivă şi să combatem aspectele negative.
• Fara informatiile furnizate de control conducerea unei organizatii (intreprindere, societate, etc.) nu-si
poate indeplini/realiza in conditii corespunzatoare nici unul din atributele sale;

• Eficienta unui control se poate realiza numai atunci cand dupa exercitare se stabilesc masuri operative:
• de redresare a situatiei;
• de prevenire sau evitare a situatiilor nedorite;
• de sanctionare a vinovatiilor.
 Necesitatea controlului
• Controlul este o necesitate obiectivă şi subiectivă, dar nu este un scop, ci un mijloc de perfecţionare a
activităţii executive, inclusiv a procesului de conducere a acesteia.
• Controlul asigură perfecţionarea, creşterea profitului, în condiţii de concurenţă liberă şi loială.
• Controlul, ca formă de cunoaştere este lipsit de sens dacă nu se manifestă şi ca formă de perfecţionare
a modului de gestionare a patrimoniului şi de organizare şi conducere a activităţii agentului
economic.
Indiferent de nivelul la care se exercita controlul isi realizeaza menirea daca se parcurg urmatoarele etape
distincte:

• compararea,
• analiza si evaluarea,
• verificarea constatarilor,
Intre aceste elemente ale controlului se fac corelatii si ulterior se stabilesc legaturi directe si inverse.
Modalitatea de actiune a controlului
 Functiile controlului
Controlul isi realizeaza sarcinile sale prin intermediul a 3 functii:
• 1. functia constatativa;
• 2. functia constructiva;
• 3. functia coercitiva.
In practica aceste functii se realizeaza concomitent si succesiv, fiecare din aceste functii putand
avea o pondere mai mare sau mai mica dupa cum controlul este organizat (in interiorul sau in
afara organizatiei).
1. Functia constatativa = prin intermediul careia conducerea are posibilitatea sa cunoasca
realitatea si apoi sa ia masurile de rigoare. Aceasta functie este specifica controlului de
conformitate.
Pornind de la prezent (informarea sau cunoasterea starii de fapt din organizatie) si corectand
continuu actiuni sau fenomene nedorite se preintampina sau se micsoreaza riscul unor
tensiuni/probleme viitoare.
2. Functia constructiva = prin intermediul careia conducerea are posibilitatea:
• A) sa prevada evolutia viitoare a fenomenelor;
• B) sa previna fenomenele nedorite;
• C) sa perfectioneze activitatile controlate.
A). Sa prevada evolutia viitoare a fenomenelor = prin intermediul scenariilor posibile conducerea
poate sa stabileasca directii de urmat iar controlul va monitoriza permanent situatia pentru ca
organizatia sa se indrepte spre acele directii.
Prin control conducerea poate verifica si analiza:
• stilul de munca;
• calitatea deciziilor anterioare;
• nivelul de cunoastere si punere in practica a deciziilor si apoi fundamentarea mai buna in
viitor sau modificarea unora care sunt in curs de executare daca sunt gresite sau mai putin
coerente.
Toate acestea permit asigurarea unor premise pentru exercitarea in conditii corespunzatoare a
celorlalte functii in special a celei previzionale.
Fara a abandona trecutul, controlul trebuie sa influenteze pozitiv evolutiile viitoare.
B). Sa previna fenomenele nedorite = in situatia unor neconcordante semnalate in urma activitatii
de control conducerea va trebui sa ia masurile necesare.

Obligatii ale persoanelor care realizeaza controlul:

❑ sa colaboreze cu cei controlati, pentru prevenirea si sanctionarea neregulilor;
❑ sa acorde asistenta de specialitate celor controlati, pentru imbunatatirea activitatii acestora;
❑ sa indrume si sa sprijine pe cei controlati in cunoasterea legislatiei (care uneori este ambigua
sau interpretabila) in vederea folosirii metodelor eficiente de gestiune.

Cei controlati trebuie sa aiba posibilitatea sa-si exprime punctul de vedere, sa combata daca este
cazul concluziile controlorului; Vinovatia trebuie dovedita, ea nu este prezumata.
C). Sa perfectioneze activitatile controlate = sa gaseasca solutii pentru imbunatatirea permanenta a
activitatii si sa se asigure ca factorii responsabili inteleg necesitatea schimbarii.
Pentru atingerea acestui prerogativ trebuie acceptate urmatoarele:
❑ controlorii nu trebuie sa se transforme in vanatori de greseli ci doar in persoane care asigura
progresul, inteleg si impun cai de urmat care sunt necesare sau pe care schimbarea le impune;
❑ acestia trebuie sa stabileasca stadiul neajunsurilor si sa ia masurile de rigoare pentru
contracararea acestora; Uneori neajunsurile isi au sediul in afara compartimentului sau unitatii
controlate;
❑ prin interventiile facute, controlorii nu trebuie sa se substituie celor controlati, ei trebuie sa-si
pastreze independenta fata de operatiunile respective;
❑ atunci cand neajunsurile isi au sediul in interiorul compartimentului se impun masuri pt.
eliminarea neregulilor si sanctionarea vinovatiilor.
3. Functia coercitiva = prin care controlul este inteles ca fiind o actiune post-factum si consta in
masuri de tragere la raspundere a persoanelor vinovate, care nu si-au indeplinit corespunzator
sarcinile de serviciu. Exista urmatoarele forme disciplinare: mustrare, avertisment, sanctiune.

In Codul muncii la art. 247. avem definitia pt. răspunderea disciplinara:

“(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii,
sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere
disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau
inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale,
regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil,
ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.”
Inainte de aplicarea unei sanctiuni trebuie analizat cu tact explicatiile si apararile celor controlati astfel incat
sa existe certitudinea deplina a vinovatiei. Numai dupa aceasta sanctiunea aplicata are un caracter
constructiv si preventiv.

In Codul muncii la art. 250 avem definitia pentru sanctiunea disciplinara:

“Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite
de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
b) gradul de vinovăţie a salariatului;
c) consecinţele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.”
Concluzie: Daca se porneste din start sa se sanctioneze automat fara discernamant toate neregulile
considerand pe toata lumea vinovata atunci se creaza o bariera psihologica intre controlati si controlori. Prin
aceasta se anuleaza latura de indrumare, sprijin si colaborare a controlului care duce la ineficienta.
La art. 248. Codul Muncii ne stabileste ce trebuie sa intelegem prin sanctiuni disciplinare:

“(1) Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o
abatere disciplinara sunt:
a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus
retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;
c) reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;
d) reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3
luni cu 5-10%;
e) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
(2) In cazul in care, prin statute profesionale aprobate prin lege speciala, se stabileste un alt regim
sanctionator, va fi aplicat acesta.

(3) Sanctiunea disciplinara se radiaza de drept in termen de 12 luni de la aplicare, daca salariatului nu i se
aplica o noua sanctiune disciplinara in acest termen. Radierea sanctiunilor disciplinare se constata prin
decizie a angajatorului emisa in forma scrisa.”
Conform art. 252 din Codul muncii, angajatorul poate aplica o sanctiune disciplinara unui angajat
prin emiterea unei decizii in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la
cunostinta a abaterii savarsite, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Decizia trebuie sa contina in mod obligatoriu:
• descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
• precizarea prevederilor care au fost incalcate de salariat din: statutul de personal, regulamentul
intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil;
• motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii
disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a
fost efectuata cercetarea;
• temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
• termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
• instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.
Lipsa elementelor precizate poate atrage nulitatea absoluta a documentului.
 Modalitatea de exercitare a controlului financiar

Pentru a preveni eventuale fapte ilegale, a identifica deficiente si a corecta acolo unde este posibil.
Se poate realiza sub doua forme:
• controlul financiar preventiv
• controlul financiar de gestiune
Controlul financiar preventiv poate fi:
• propriu (printr-un angajat permanent din interiorul institutiei);
• prin delegat (printr-un angajat din exteriorul institutiei).
a) Controlul financiar preventiv propriu (C.F.P.P.):
- se exercită de către contabilul-şef prin viză de control financiar preventiv propriu (prin stampila
si semnătura persoanelor în drept).
- are drept scop identificarea proiectelor de operaţiuni care nu respectă condiţiile de legalitate sau
regularitate sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de
angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public sau fondurile publice.
- se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile sau patrimoniul.
- se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate operaţiunile patrimoniale înainte ca
acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularii de drept al competenţei sau
de către titularul unei competenţe delegate în condiţiile legii. Controlul financiar preventiv
propriu se organizează, de regulă, în cadrul compartimentelor de specialitate financiar-contabilă.
b) Controlul financiar preventiv delegat (C.F.P.D.) se exercita la ordonatorii principali de credite ai
bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si ai bugetului oricarui fond
special, la Fondul national si la agentiile de implementare a fondurilor comunitare, precum si la
alte entitati publice cu risc ridicat, prin controlori delegati ai Ministerului Finantelor Publice.
Controlorul delegat este un functionar public angajat al Ministerului Finantelor Publice.
Ordonatorul de credite este persoana imputernicita prin lege sau prin delegare, potrivit legii, sa
dispuna si sa aprobe operatiuni.
Controlul financiar de gestiune este un control ulterior care se exercita asupra actelor si
operatiunilor economico-financiare dupa ce acestea au fost executate, de organe din afara
societatii, cat si de organe proprii prin actiuni periodice.
Controlul financiar de gestiune se exercita cel putin o data pe an in toate spatiile in care
sunt depozitate bunuri sau valori apartinand organizatiei.
Acesta poate fi realizat:
- de persoane din exteriorul institutiei (organisme care au dreptul de a controla);
- de persoane din interiorul institutiei (din cadrul departamentului de control de gestiune).
Acesta urmăreşte respectarea dispoziţiilor legale cu privire la gestionarea şi gospodărirea
mijloacelor materiale şi băneşti pe baza documentelor înregistrate în evidenţa tehnic-
operativă şi în contabilitate.
 Obiectivele controlului financiar de gestiune

Obiectivele principale ale controlului financiar de gestiune sunt:

• respectarea normelor legale cu privire la existenţa, integritatea, păstrarea şi paza

bunurilor şi valorilor de orice fel şi deţinute sub orice titlu;

• utilizarea valorilor materiale, declasărilor şi casărilor de bunuri;

• efectuarea încasărilor şi plăţilor în lei şi valută, în numerar sau prin cont;
• întocmirea şi circulaţia documentelor primare, tehnic-operative şi contabile.
 Eficienta controlului si evaluarii
• Controlul este eficient atunci când decalajul în timp dintre intrări (inputuri) şi acţiunea corectivă este cât
mai mic posibil. Viteza efectuării controlului este influenţată de:
- structura organizatorică;
- perioada de raportare.
• Dacă o informaţie trebuie să parcurgă multe niveluri de ierarhie organizatorică pentru a se lua măsuri
corective atunci controlul devine ineficient. Deciziile trebuie luate la nivelul cel mai apropiat de locul
acţiunii.
• Există tipuri de control care se produc in funcţie de perioadele de raportare contabilă (lună, trimestru,
semestru). Aceste rapoarte sunt disponibile la mult timp după încheierea perioadei la care se referă, ceea
ce duce inevitabil la învechirea informaţiilor pe care le conţin.
• La nivelurile inferioare ale organizaţiei este nevoie de un feedback rapid pentru o gamă restrânsă de
probleme în timp ce la nivelurile superioare nu este nevoie de o atât de mare rapiditate.
• Procesul de control este costisitor motiv pentru care efortul trebuie concentrat în zonele unde el este cel
mai eficient: departamente vitale, zone cu cheltuieli ridicate, operaţii şi procese importante.
 Tehnici folosite in activitatea de control

În exercitarea funcţiei de control si evaluare managementul foloseşte anumite tehnici de

control:
1. Controlul bugetar tradiţional
Bugetul reprezintă un plan financiar sau nefinanciar întocmit pentru o perioadă viitoare.
Bugetele îmbracă mai multe forme:
• de venituri şi cheltuieli;
• de timp;
• de materiale;
• de cheltuieli de capital;
• al numerarului (încasări şi plăţi);
• de balanţă (active şi pasive).
2. Controlul nebugetar tradiţional foloseşte instrumente nebugetare ca de exemplu:
• datele statistice cu caracter istoric sau de previziune;
• rapoartele şi analizele;
• analiza punctului de echilibru (Prag de rentabilitate = venituri - cheltuieli = rezultat = 0);
• revizia contabilă operaţională a operaţiilor contabile şi financiare ale organizaţiei
efectuată de specialiştii organizaţiei (auditul intern);
• auditul extern efectuat de auditori din afara organizatiei;
• observarea personală.
3. Controlul financiar
• Se efectuează la nivelul conducerii superioare a organizaţiilor şi foloseşte analiza
financiară pe baza indicatorilor financiari. Aceştia se stabilesc utilizând informaţiile din
bilanţul contabil şi contul de rezultate.
4. Diagnosticul financiar
• Pentru identificarea neajunsurilor economice şi formularea măsurilor de redresare se
folosesc metode de control care se bazează pe diagnosticarea situaţiei organizaţiei la un
moment dat.
 Criterii de clasificare a controlului financiar
1) Dupa sfera de activitate, controlul poate fi :
- intern - pe baza dispozitiilor stabilite de conducerea entitatii in concordanta cu obiectivele acesteia,
si cu reglementarile legale, in vederea administrarii fondurilor in mod eficient.
- extern – pe baza documentelor existente la alti agenti economici.
2) Dupa organele care-l executa :
- control financiar ierarhic,
- control financiar de gestiune,
- control financiar de executie.
3) Dupa sectorul de activitate supus controlului :
- control de magazie (depozit),
- control de documente.
4) Dupa amploarea controlului :
- total,
- partial.
5) Dupa modul de desfasurare :
- periodic,
- permanent
 Procedee de acţiune in exercitarea controlului financiar

1. Controlul documentar contabil utilizează următoarele modalităţi sau tehnici de

abordare:
• controlul cronologic
• controlul invers cronologic
• controlul sistematic sau pe probleme
• controlul reciproc
• controlul încrucişat
• controlul total sau prin sondaj
• investigatia
• calculul de control
• analiza contabila (balanţele anuale de control)
2. Controlul faptic care foloseşte următoarele modalităţi şi tehnici de lucru:
• Inventarierea
• Expertiza tehnică şi analiza de laborator
• Observarea directă
• Inspecţia fizică

3. Analiza economico-financiară

4. Valorificarea constatărilor
 Definitii - tehnici de control al documentelor

• Controlul cronologic se exercita in ordinea intocmiri, inregistrarii si indosarieri

documentelor. Documentele sunt verificate practic pe fiecare zi la rand in ordinea in
care au fost indosariate. Este o tehnica de control simpla dar care are un volum de
munca mare si fara relevanta.
• Controlul invers cronologic care se exercita de la sfarsit spre inceputul perioadei
de control. Se incepe cu verificarea celor mai recente documente si se continua de la
prezent spre trecut. Este o tehnica de control folosita in cazul urmaririi momentului cand
s-a produs o abatere sau o omisiune.
• Controlul sistematic sau pe problema care presupune gruparea documentelor pe tipuri
de operatii (operatii de salarizare, de trezorerie, aprovizionari) si efectuarea controlului
in ordinea cronologica.
Controlul reciproc - verificarea si confruntarea la aceeasi firma a unor evidente sau
documente care se refera la operatii sau activitatii legate reciproc (exp. factura furnizorului
este verificata cu documentele de transport al bunului, inregistrarile din registru de casa
sunt confruntate cu datele din extrasul de cont primit de la banca).

Controlul incrucisat care are ca obiectiv confruntarea tuturor exemplarelor unui

document existente la firma supusa controlului si la firmele cu care aceasta a efectuat
decontarile (a primit/livrat bunuri).
Exp:
1. verificarile originalului facturi emise si trimise la client cu copia existenta la furnizor.
2. copia chitantei din carnet se confrunta cu chitanta originala aflata la platitor.
3. confruntarea datelor din conturi curente intre conturile de clienti si debitori.
• Controlul total cuprinde toate operatiile de pe intreaga perioada supusa controlului.
Este cel mai cuprinzator control, volumul mare de munca nu permite aplicarea
acestuia numai firmelor mici.
• Controlul prin sondaj sunt verificate cele mai reprezentative documente si operatii
urmarindu-se a se trage anumite concluzii generale. Important este in acest caz alegerea
perioadei, operatiunile documentelor supuse controlului.

• Investigaţia este o altă tehnică a procedeului de control documentar contabil, dar

diferită de tehnicile prezentate mai sus atât prin sfera de acţiune, cât şi prin maniera de
exercitare a operaţiunii de verificare ce se realizează în cadrul acesteia. Investigaţia este
o modalitate de control care se efectuează atunci când controlorul financiar nu găseşte
în documentele şi evidenţele verificate toate elementele necesare susţinerii unor abateri,
dar nici elemente suficiente care să ateste efectuarea corectă a operaţiunilor controlate.
Calculul de control este una dintre tehnicile controlului documentar cel mai des utilizate
în activitatea de verificare financiar-contabilă. Tehnica presupune refacerea, de către
controlorul financiar, pe baza datelor înregistrate în documentele oficiale, primare sau
centralizatoare şi a procedurilor legal stabilite, a tuturor calculelor din care rezultă o
informaţie ce face obiectul controlului. Prin utilizarea acestei tehnici de control se
realizează o dublă verificare, atât a informaţiilor înregistrate în documentele primare, cât
şi a celor agregate, obţinute din acestea, înregistrate în documente centralizatoare sau de
sinteză.

Analiza contabilă este una dintre cele mai importante tehnici ale procedeului de control
documentar contabil. La utilizarea acesteia ca tehnică de control documentar trebuie să se
ţină seama de caracterul şi apartenenţa acesteia la metodele proprii disciplinei
contabilităţii, în cadrul căreia se utilizează cu caracter preventiv, în vederea realizării
corecte a înregistrării în conturile contabile a unei anumite operaţiuni economice.
 Definitii - tehnici de control faptic
⚫ Inventarierea - modalitatea principala de control faptic care consta in verificarea pe teren la
un anumit moment prestabilit a activelor si pasivelor unei firme, si apoi comparararea intre
faptic si scriptic si stabilirea rezultatului inventarierii.
⚫ Expertiza tehnica si analiza de laborator folosite ca tehnici pentru consumul de materii
prime si materiale sau pentru stabilirea calitatii continutului unor materii prime si materiale.
⚫ Observarea directa la fata locului presupune actiuni care au in vedere certificarea modului de
organizare si desfasurare a muncii (respectarea normelor şi prevederilor legale care
reglementează sarcinile personalului controlat).
⚫ Inspecţia fizică este o altă tehnică aparţinând procedeului de control faptic, prin care
controlorul, în urma efectuării acţiunii de verificare, stabileşte el însuşi starea unui post de activ
la un moment dat. Constatarea eventualelor abateri în legătură cu starea activului se va face
prin confruntarea rezultatului inspecţiei fizice cu datele privind situaţia acestuia în momentul
controlului, înregistrate în evidenţa contabilă a unităţii controlate.
 Finalitatea controlului
⚫ Valorificarea constatarilor presupune - stabilirea abaterilor şi a deficienţelor se realizează prin
raportarea activităţilor ce fac obiectul verificării, aşa cum au fost constatate de către controlorul
financiar, la normele şi prevederile legale prin care acestea au fost definite şi instituţionalizate.
⚫ O dată stabilite, abaterile şi deficienţele constatate se aduc la cunoştinţa persoanelor de
conducere sau de execuţie, cărora li se solicită explicaţii scrise în legătură cu împrejurările în
care aceste operaţiuni au fost efectuate şi înregistrate în evidenţele tehnico-operative, financiare
şi contabile.
– Explicaţiile scrise prezentate de persoanele făcute răspunzătoare sunt analizate de către controlorii care le-au
solicitat şi în funcţie de conţinutul acestora sunt combătute cu argumente legale, reale şi concrete sau sunt
acceptate.

⚫ Este necesar ca abaterile de la prevederile şi normele legale, ca şi deficienţele constatate să fie

analizate în aşa fel încât să poată fi individualizate, cât mai mult cu putinţă, pe fiecare persoană
care se face răspunzătoare de producerea acestora sau, dacă răspunderea are caracter colectiv,
pe toate persoanele vinovate.
Stabilirea răspunderilor în sarcina personalului vinovat de nerespectarea prevederilor legale se
poate realiza:
• operativ in timpul controlului,
• după încheierea acţiunii de verificare, datorită dreptului de contestare a abaterilor, care de cele mai
multe ori este valorificat de către persoanele făcute răspunzătoare prin actele de control întocmite.
• Răspunderea contravenţională se poate stabili şi aplica in timpul controlului dacă prin
săvârşirea contravenţiei nu s-a cauzat paguba si nici nu există bunuri materiale ce urmează a fi
confiscate ca urmare a abaterii săvârşite, dar numai dacă organele care efectuează controlul au
aceasta competenţă.
• Contravenţia este considerată fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilita şi sancţionată prin lege,
ordonanţă, hotărâre de Guvern sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei,
oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Sancţiunile contravenţionale se împart, conform prevederilor legale, în principale şi
complementare.
Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
• avertismentul;
• amenda contravenţională;
• prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
• confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
• suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei
activităţi;
• închiderea unităţii;
• suspendarea activităţii agentului economic;
• retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior,
temporar sau definitiv;
• desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
Principalele acte de control financiar care se întocmesc ca urmare a constatării unor abateri de la
prevederile legale sau de la alte norme prin care activităţile au fost definite şi instituţionalizate
sunt:
• procesele-verbale de control, de constatare şi sancţionare a contravenţiilor;
• notele de constatare şi
• rapoartele de control.
Procesul-verbal de control se compune din trei părţi:
▪ preambulul - care conţine înscrise datele de identificare: ale unităţii care organizează şi/sau
exercită controlul, ale controlorilor, ale unităţii controlate şi ale persoanelor care o reprezintă prin
semnătură, precum şi câteva elemente privind perioada la care se referă controlul şi obiectivele
acestuia.
▪ cuprinsul procesului-verbal - este formată din ansamblul abaterilor şi deficienţelor constatate,
prevederile legale nerespectate, persoanele răspunzătoare şi măsurile de remediere a abaterilor
efectuate în timpul controlului.
▪ referiri la numărul de exemplare în care a fost întocmit actul de control şi semnăturile
persoanelor ce au efectuat controlul şi ale persoanelor care angajează patrimonial, prin semnătură,
unitatea controlată.
⚫ Pe parcursul desfăşurării activităţii de control pot să apară situaţii în care starea unor
activităţi efectuate cu respectarea prevederilor legale să nu mai poată fi conservată până
la terminarea acţiunii de verificare.

⚫ De asemenea, la un moment dat, înainte de terminarea acţiunii de control, poate să

apară necesitatea consemnării unui fenomen aşa cum se derulează acesta în momentul
respectiv, deoarece reconstituirea sa ulterioară n-ar mai fi relevantă sau posibilă.

⚫ In aceste situaţii, surprinderea acestor fenomene se face prin întocmirea de către

controlori a documentelor cunoscute sub denumirea de note de constatare, care sunt tot
acte de control, cu aceeaşi valoare juridică ca şi procesele-verbale de control.
Conţinutul notei de constatare se valorifică ca atare sau o dată cu valorificarea
abaterilor consemnate în actul de control întocmit în formă finală.
⚫ Separat de aceste acte de control, în baza prevederilor legii de organizare şi funcţionare
a Curţii de Conturi a României, controlorii financiari ai acesteia „întocmesc rapoarte în
care prezintă constatările şi concluziile lor".
⚫ Actul de control se întocmeşte în conformitate cu prevederile privind procedura de
realizare a proceselor-verbale de control financiar, este semnat de controlorul financiar
şi de ordonatorul de credite care gestionează activitatea controlată şi are aceeaşi valoare
juridică cu acestea.
⚫ Ulterior, pe baza constatărilor înscrise în acest document, se întocmeşte raportul de
control în care se consemnează şi propunerea controlorului în legătură cu descărcarea
sau nu a gestiunii conduse de ordonatorul de credite.
Valorificarea constatărilor privind efectuarea defectuoasă a unor operaţiuni economice
si nerespectarea prevederilor legale se poate efectua:
⚫ în timpul controlului, prin remedierea operativă a acestora, sau
⚫ după încheierea verificării, prin dispunerea unui complex de măsuri tehnice şi
organizatorice care au drept scop instituirea stării de legalitate.

Recuperarea pagubelor se face prin obţinerea titlurilor executorii asupra sumelor de

încasat.
Cele mai uzuale titluri executorii sunt:
– angajamentul de plată scris,
– decizia de imputare,
– dispoziţia judecătorească,
– titlul executoriu notarial şi altele.
 Statutul managerului
Statutul managerului se referă la poziţia şi prestigiul pe care un individ il are în cadrul organizaţiei, aşa cum
sunt ele percepute de către componenţii săi. Statutul arată că o persoană este percepută ca fiind mai bună,
performantă şi influentă comparativ cu celelalte şi viceversa.
Expresia statutului unui manager este reprezentată de respectul, stima şi consideraţia pe care ceilalţi i-o arată
în mod obişnuit.
Majoritatea specialiştilor consideră că statutul unui angajat într-o organizaţie are o triplă determinare:
1. funcţională, ce reflectă profesia şi tipul de activitate realizat;
2. ierarhică, raportat la postul pe care angajatul îl ocupă, la sfera competenţelor şi responsabilităţilor ce-i
sunt atribuite;
3. personală ( informală), ce reflectă cunoştinţele, calităţile, aptitudinile şi deprinderile angajatului.
Statutul managerilor este simbolizat şi prin anumite elemente concrete, cum ar fi: birouri separate, mobilier
de calitate, secretară la dispoziţie etc. Rolul pe care efectiv îl exercită, indiferent de natura proceselor de
muncă realizate.
Resursa umană este cea mai preţioasă resursă a unei organizaţii şi de aceea managementul
acesteia este prioritar pentru managerul de la oricare nivel ierarhic.

Acţiunile specifice pe care trebuie să le întreprindă un manager în munca cu oamenii:

• agent al schimbării
• monitorizează stări conflictuale
• rezolvă probleme şi ia decizii
• deleagă sarcini
• influenţează oameni convingand si determinand actiuni si opinii
• conduce (trebuie să fie lider)
• formează echipe
• inteligent emoţional
 MANAGER
Controleaza riscul
Este reactiv
Cauta si apoi urmeaza o directie
Impune, aplica regulile organizatiei
Coordoneaza si controleaza efortul
Face lucrul (sarcina) bine
Putere derivata din rolul formal
Munca de specialitate
Specialist in aspectele tehnice
Atent la continut
Accent pe tehnici
Succes bazat pe predictibilitate
Obiective
Planuri
Strategie de sus in jos
Accent pe rezultate imediate
Liniar, rational, analitic
Efort si recompense individualizate
Managementul stie ce este mai bine
Succesul este succes personal
Potrivit doar pentru organizatie
LIDER
Isi asuma riscul
Este proactiv
Furnizeaza ceva in care sa crezi
Schimba regulile organizatiei
Inspira realizarile, creatiile, rezultatele
Face ceea ce trebuie (componenta etica)
Putere derivata din rolul informal
Munca de adaptare, modelare
Specialist in relatiile sociale
Atent la proces
Accent pe principii
Succes bazat pe inovare si adaptare
Viziune si valori
Energie
Leadership la toate nivelurile
Accent pe rezultate pe termen lung
Intuitiv, vede in ansamblu
Efort si recompense de echipa
Doar impreuna stim ce este mai bine
Succesul este succesul celorlalti
Potrivit pentru organizatie in context social
Fiecare manager trebuie sa fie un bun intreprinzator.
• Se considera ca la baza actiunilor unui intreprinzator se afla trei caracteristici de baza ale activitatii
umane:
• sistemul de valori
• gradul de implicare
• natura actiunilor
• Un intreprinzator de succes este acela care:
• are putere sa lupte sa schimbe ceea ce se poate schimba;
• are rabdarea de a suporta ceea ce nu poate schimba;
• are suficienta intelepciune pentru a sti cand sa lupte si cand sa aiba rabdarea de a suporta cele ce nu
pot fi schimbate.
 Caracteristici intreprinzator

• din punct de vedere sociologic (al valorilor) = un grad ridicat de individualism, care
acorda atentie crescuta autonomiei si libertatii de decizie;

• din punct de vedere psihologic (al implicarii) = acesta isi asuma riscuri mari, legate
de cariera sa, de familie, de propria imagine, etc. Aceste riscuri sunt de regula
“calculate” deoarece el crede in capacitatea sa de a le influenta si in forta sa de a-si
dirija destinul;

• din punct de vedere operational = acesta poseda prin personalitatea sa puterea de a

actiona, asociata cu o abordare creativa, inovatoare, ce are ca scop valorificarea unei
oportunitati de afaceri.
 Manageri
Caracteristici Suport psihologic
INOVATORI Nevoia de a realiza
LIDERI Conştiinţa de sine
INCLINATI SPRE ASUMAREA DE Increderea de sine
RISCURI
INDEPENDENTI Capacitate de implicare pe termen lung
CREATORI Toleranţă faţă de ambiguitate şi incertitudine
ENERGICI Plini de iniţiativă
TENACI Disponibilitate pentru adaptare, perseverenţă
şi învăţare
ORIGINALI Dispuşi să introducă noutatea, să combine, să
experimenteze
OPTIMISTI Încrezători în forţele proprii şi în viitor
CENTRATI PE REZULTATE Spirit de luptător, dorinţă de finalitate
FLEXIBILI Dispuşi să se modeleze, să asculte oamenii
MATERIALISTI Modalitatea de măsurare a performanţei este
dată de bani
 Relatia managementului financiar cu alte discipline

Pentru indeplinirea cu succes a functiilor si obiectivelor sale managementul financiar

foloseste notiuni si elemente comune altor stiinte economice:
• Contabilitatea - cea mai apropiata/stransa legatura deoarece aceasta furnizeaza
informatii pentru adoptarea deciziilor financiare;
• Statistica economica - care prin metodele proprii permite determinarea
caracteristicilor dominante si tendintele de evolutie ale unor fenomene;
• Economia firmei - ii furnizeaza principii, concepte, teorii care s-au dezvoltat de-a
lungul timpului;
• Marketing - care prin studiul pietei ii ofera informatii legate de piata si de produs.
Organizarea si desfasurarea eficienta a activitatii financiar-contabile trebuie sa duca la
realizarea rolului de factor de echilibru aceasta fiind chemata sa tempereze solicitarile
exagerate de cheltuieli concomitent cu stimularea pentru cresterea productiei,
productivitatii, veniturilor unitare si totale, care sa asigure profitul asteptat de actionariat.

Managementul financiar are scopuri multiple subordonate activitatii firmei:

❑ asigurarea rentabilitatii;
❑ cresterea activelor sau a patrimoniului si a cifrei de afaceri;
❑ asigurarea flexibilitatii, care sa permita adaptarea la conditii dificile sau sesizarea de
oportunitati.
 Abordarea sistemica
Întreprinderea ca sistem prezintă o serie de caracteristici:
• caracter complex – reuneşte factori între care se stabilesc multiple legături conferind
funcţionalitate întreprinderii;
• caracter dinamic – îşi adaptează activitatea sa sub impulsul progresului tehnico-ştiinţific, fiind
receptivă la influenţele din interior şi din exterior;
• caracter probabilistic – deoarece ansamblul întreprinderii este supus unor factori aleatori care-
i perturbă echilibrul;
• stabilitate – dispune de mijloace materiale şi financiare proprii, personal permanent de
execuţie şi conducere, este capabilă să-şi menţină funcţionarea între anumite limite;
• reglare proprie – permite întreprinderii să-şi organizeze singură activitatea, respectiv să se
autoconducă, autofinanţeze, autogestioneze şi în felul acesta să se integreze în ansamblul
economiei naţionale;
• finalitate – obiectivele stabilite, de fabricare a unor produse sau executare a unor
lucrări/servicii.
 Notiunea de sistem
• Sistemul poate fi definit ca un grup de elemente între care se stabileşte un ansamblu de relaţii.
Structura sistemului este dată atât de numărul elementelor ce formează sistemul, cât şi de
conexiunile respectiv relaţiile dintre acestea.
 Elemente definitorii
Întreprinderea – sistem compus din elemente diferite.
Privită ca sistem economic, întreprinderea cuprinde următoarele elemente:
- personalul, caracterizat prin diverse variabile de stare cum sunt: sexul, vârsta, calificarea,
funcţia;
- mijloacele de productie formate din: maşini, utilaje, instalaţii pentru care bilanţul contabil
reţine două variabile de stare: valoarea şi categoria de imobilizare. Alte variabile de stare se
pot referi la natura echipamentului, puterea instalată sau capacitatea de producţie;
- drepturile, obligaţiile şi mijloacele financiare ale întreprinderii care sunt cuprinse în bilanţ sub
formă valorică şi se referă la dreptul de proprietate asupra altor întreprinderi sub forma
acţiunilor deţinute, a creanţelor şi a lichidităţilor în bancă sau în casă;
- materiile prime, produsele finite, semifabricatele sau produse în curs de fabricaţie care se
găsesc în bilanţ sub denumirea de valori de exploatare.
Întreprinderea devine un sistem organizat prin descompunerea ei în elementele componente si
analiza acestora cu scopul recompunerii dupa anumite criterii: tehnice, economice si de personal.
Pentru prima dată problema funcţiunilor întreprinderii a fost abordată de francezul Henri Fayol
dar, indiferent de modul de împărţire a întreprinderii pe funcţiuni, activităţi, atribuţii sau sarcini,
acestea se regăsesc într-o formă sau alta în celulele organizatorice ce se integrează unele în altele.
Cea mai mică dintre acestea este postul care cuprinde totalitatea obiectelor, sarcinilor,
competenţelor şi responsabilităţilor desemnate pe anumite perioade fiecărei componente a
întreprinderii.
Compartimentele întreprinderii poate fi clasificate după mai multe criterii:
a) importanţa ierarhică: direcţia, serviciul, biroul, secţia sau atelierul;
b) activităţile specifice îndeplinite: compartimente de aprovizionare, vânzări, personal,
contabilitate;
c) modul de participare la acţiune: compartiment de conducere, de execuţie;
d) modul de exercitare a autorităţii: compartimente ierarhice sau funcţionale.
Întreprinderea este un – sistem condus
Conducerea unei întreprinderi presupune luarea de decizii, direcţia generală reprezentând centrul
de comandă ce priveşte întreprinderea în mod global şi care îşi asumă întreaga responsabilitate
pentru aceasta.
Ea este alcătuită dintr-un anumit număr de persoane în funcţie de mărimea întreprinderii. În cadrul
direcţiei generale sunt incluşi în primul rând conducătorii plasaţi la nivelul ierarhic cel mai înalt
care îndeplinesc şi funcţia de administratori.

Întreprinderea este un – sistem deschis

Întreprinderea este un sistem deschis pentru că funcţionează într-un mediu complex de la care
suferă influenţe şi pe care îl poate influenţa.
Privit în sens larg, mediul în cadrul căruia întreprinderea îşi desfăşoară activitatea cuprinde un
ansamblu de factori ce alcătuiesc o structură complexă, eterogenă. La rândul său, întreprinderea
poate fi considerată ca un subsistem al unor sisteme de nivel superior.
Funcţionarea oricărei economii se caracterizează prin existenţa schimburilor de bunuri şi servicii
între diferiţi indivizi şi/sau agenţi economici.
Va multumesc pentru atentie!