Stanciu Maria-Isabela

AMG 1 G

1)Schimburile gazoase

Respiraţia este o funcţie vitală a organismului uman, care se desfaşoară continuu şi ciclic
şi are rolul de a asigura schimbul bidirecţional de gaze dintre organism şi aerul din atmosferă.
Prin respiraţie este adus O2 din mediul extern şi acesta este furnizat celulelor, iar CO2 rezultat
din metabolismul celular este eliminat în atmosferă. Se descriu două componente ale respiraţiei:
- respiraţia externă, care reprezintă schimburile de gaze dintre plămâni şi atmosferă; - respiraţia
internă sau tisulară care se referă la utilizarea oxigenului în reactiile de oxidoreducere de la
nivel celular. Respiraţia externă presupune desfăşurarea a trei procese: ventilaţia, perfuzia şi
difuziunea. Dintre aceste procese fiziologice, în aceste lucrări practice vom dezvolta ventilaţia.
Funcţia principală a sistemului respirator este de a elimina dioxidul de carbon (CO2 )
din sângele venos sistemic ce ajunge la plămâni şi de a adăuga oxigen (O2 ) acestuia.
Schimburile gazoase în sistemul respirator se referă la difuziunea oxigenului şi
dioxidului de carbon în plămân și în țesuturile periferice.
Difuziunea oxigenului şi a dioxidului de carbon între alveolă şi capilar se realizează prin
membrana alveolo-capilară, sub acţiunea gradientelor de presiune parţială a gazelor în aer şi
plasmă şi sunt favorizate de particularităţile membranei alveolocapilare.
Denumirea de membrană alveolo-capilară cuprinde structurile care separă aerul alveolar
de sângele din capilarele pulmonare şi constituie sediul principal al proceselor de respiraţie
pulmonară. Membrana alveolo-capilară are o structură ce trebuie să facă față unor
compromisuri:
• trebuie să fie puternică, pentru a menţine integritatea structurală și a face față modificărilor
presionale hemodinamice din capilarul pulmonar
• trebuie să tolereze tensiunea de suprafață și forțele de distensie din alveola pulmonară
• trebuie să fie suficient de subţire pentru a permite fluxul eficient al gazelor respiratorii prin
difuziune pasivă.
Membrana alveolo-capilară are o grosime variabilă cuprinsă între 0,2 și 0,6 microni şi
este constituită din mai multe straturi (dinspre lumenul alveolar spre sânge):
• surfactantul alveolar
• pneumocit tip I
• membrana bazală alveolară
• spaţiul interstiţial
• membrana bazală capilară
• endoteliul capilarului sanguin
 SCHIMBURILE GAZOASE ALVEOLO‐CAPILARE

1. Spațiul mort anatomic = căile respiratorii superioare, trahee şi bronhii

Aproximativ 150 ml din cei 500 ml de aer inspirat în timpul unei inspirații care nu
participă
la schimburi.Aproximativ 350 ml aer ajung în alveole
2. Spațiul mort alveolar
• alveole neperfuzate corespunzător
• alveole care nu permit o difuziune corespunzătoare
3. Spațiul mort fiziologic = aerul din spațiul mort anatomic + din spațiul mort alveolar
4. Ventilația alveolară
Compoziția aerului alveolar depinde de:
• rata ventilării alveolelor cu aer atmosferic
• ventilație
• rata de perfuzie a alveolelor
• vascularizație !
5. Perfuzia alveolară
‐ mai accentuată în alveolele bazale
‐ redusă în alveolele apicale
‐ mai sever afectată de gravitație decât ventilația
6. Raportul ventilație‐perfuzie( ideal = 1:1)
→ alveole apicale = 3:1 → predomină ventilația
→ alveole bazale = 0,6:1 → predomină perfuzia
7. Membrana respiratorie -pentru a ajunge la nivelul eritrocitelor, gazele respiratorii trebuie
să traverseze membrana respiratorie (= alveolo‐capilară) aprox. 0,5 μm
Are 6 straturi:
• surfactant
• epiteliul alveolar
• membrana bazală alveolară
• interstițiul pulmonar
• membrana bazală capilară
• endoteliul capilar
• stratul fin de plasmă care separă endoteliul de eritrocit
• membrana eritrocitară
 2)Sistemul olfactiv(caracterizare, segmente)

Mirosul este unul din cele cinci simțuri, care permite oamenilor să perceapă stimuli
parfumați. Chemoreceptorii sunt celule speciale, responsabile de recepția mirosurilor și
capabile să reacționeze la caracteristicile chimice ale substanțelor mirositoare; ele sunt situate
într-o anumită zonă a mucoasei nazale, cunoscută sub numele de mucoasă olfactivă, și sunt
caracterizate printr-o pigmentare gălbuie. Acești neuroni sunt foarte specializați, cu un cuib de
cili, și bazele lor sunt prelungite în fibrele nervoase, prin osul etmoid (osul care formează
acoperișul cavității nazale), ajungând la bulbii olfactivi; de aici, alți neuroni care ajung la
creier declanșează percepția mirosului. În interiorul mucoasei olfactive, moleculele
mirositoare sunt transformate în molecule solubile, înainte de a se așeza pe filamentele
neuronilor. Acesta este fenomenul care declanșează stimulul nervos și trimite un mesaj că
există o mireasmă. Acestea trec prin bulbii olfactivi, și ajunge în final la creier.
Simțul mirosului, cunoscut și sub denumirea de olfactiv, este simțul responsabil cu
percepția stimulilor parfumați. Acest simț este mediat de celulele senzoriale specializate ale
cavității nazale.
Pentru a percepe mirosurile, este esențială interacțiunea dintre nas (a cărui mucoasă
poate transpune stimulii olfactivi) și celulele responsabile pentru transportul acestor stimuli
către creier, care poate decodifica stimulii și astfel îi transformă într-o percepție. Mirosul
depinde de substanțele chimice din aer, la care răspund apoi receptorii senzoriali. Acești
chemoreceptori sunt localizați în epiteliul olfactiv, un pasaj de țesut localizat în partea de sus
în cavitatea nazală.
La om simtul mirosului este microsmatic, in comparatie cu animalele unde este
macrosmatic.
Mirosurile pot fi:
• Aromatice
• Eterice
• Balsamice
• De usturoi
• Respingatoare
• Fetidice
Epiteliul olfactiv este alcătuit din trei tipuri de celule: neuronii senzoriali (fiecare cu un
cil primar), celulele de susținere dintre ei, și celulele bazale, care se divid în mod regulat și,
prin urmare, produc o nouă recoltă de neuroni senzoriali, pentru a-i înlocui pe cei care mor.
Segmentul de conducere este reprezentat de axonii celulelor olfactive
care formează filetele olfactive ce fac sinapsă cu dendritele neuronilor din
bulbul olfactiv.
Segmentul central este situat în zonele corticale din circumvoluţiunea
hipocampului şi scoarţa lobului temporal.
 În funcţie de sensibilitatea olfactivă, mamiferele sunt:
♦ macrosmatice-simţul olfactiv este exagerat de dezvoltat datorită faptului că,
axonul unei celule olfactive realizează sinapse cu dendritele a 5-6 neuroni
mitrali (din bulbul olfactiv),astfel că, excitaţiile culese de o singură celulă
olfactivă determină excitaţia a 5-6 neuroni din segmentul central (de ex.
carnasiere, rozătoare, insectivore);
♦ microsmatice-sensibilitatea olfactivă este redusă datorită faptului că,
excitaţiile culese de celulele olfactive ajung, prin sinapse, la o singură celulă
mitrală şi la un singur neuron din segmentul central (de ex. cetaceele,
primatele, păsările);
♦ anosmatice-sensibilitatea olfactivă este aproape inexistentă (de ex. cetaceele
cu dinţi, delfinul).La păsări, numai cornetul nazal superior şi porţiunea
corespunzătoare a cavităţii nazale sunt acoperite de epiteliul olfactiv.
 3)Sistemul gustativ(caracterizare, segmente)

Simtul gustativ este bazat, ca si cel olfactiv, pe stimuli chimici. Senzatia gustului este
determinata de particulele ce se dizolva in apa (saliva). Informatiile sunt transmise catre creier
prin intermediul nervilor de catre mugurii gustativi in vederea identificarii gustului. Mugurii
gustativi sunt situati in tesuturile moi ale gurii (cavitatii bucale) si pe suprafata limbii, iar
sensibilitatea lor ne ajuta sa depistam gusturile alimentelor. In total exista aproximativ 10.000
de muguri gustativi la un om normal.

Există 5 senzaţii primare de gust:

• dulce,
• sărat,
• acru,
• amar,
• umami (gustul savorii). Cea mai recent descoperită senzație de către cercetătorii
japonezi, umami este specifică alimentelor bogate în aminoacidul L-glutamat: carne
afumată, sardine, brânzeturi, ciuperci, roşii cherry. Se discută şi de existenţa unui al 6-
lea gust, cel al grăsimilor.

1. Segmentul periferic sau receptorul

Limba este un organ muscular acoperit de o mucoasă din ţesut pavimentos stratificat.
Faţa sa inferioară este netedă, în timp ce faţa dorsală (care privește cerul gurii) este
neregulată din cauza prezenţei unor proeminenţe numite papile gustative. Papilele gustative
conţin mugurii gustativi, la nivelul cărora se află receptorii gustului.
Un adult are în jur de 10.000 de muguri gustativi, dar deşi majoritatea se află la nivelul
papilelor gustative linguale, există şi muguri gustativi dispersaţi la nivelul palatului moale, al
faringelui şi al epiglotei.

Papilele gustative care acoperă suprafaţa limbii sunt de 4 tipuri:

• Papile filiforme: Au o formă alungită şi sunt dispersate pe întreaga suprafaţă a limbii. Ele
nu au rol gustativ, fiindcă le lipsesc mugurii gustativi, însă conţin receptori tactili şi intervin
în procesul de masticaţie, favorizând contactul dintre alimente şi mucoasa linguală.
• Papile foliate: Au o formă asemănătoare unei frunze şi sunt localizate în porţiunile laterale
ale limbii. Sunt rudimentare la om, iar mugurii lor gustativi degenerează la adult.
• Papile fungiforme: Au o formă de ciupercă şi sunt dispersate pe întreaga suprafaţă a limbii,
la fel ca şi cele filiforme. Fiecare papilă fungiformă are aproximativ 5 muguri gustativi.
• Papile circumvalate: Sunt în număr de 12, sunt cele mai mari ca dimensiune (1-3 mm) şi
sunt dispuse în formă de V la baza limbii, chiar înaintea șanţului terminal. O papilă
circumvalată conţine între 100 şi 300 de muguri gustativi.

Mugurii gustativi Sunt structuri ovoidale formate din 3 tipuri de celule:

• celule senzoriale gustative (receptorii gustativi). Celulele gustative sunt în număr de

aproximativ 50 (jumătate din numărul total de celule) la nivelul fiecărui mugure gustativ.
 Ele sunt celule alungite care la polul apical prezintă prelungiri ciliate numite microvili, care
ies la suprafaţa linguală printr-o deschizătură a mugurelui gustativ numit por gustativ. La
polul bazal, celulele gustative vin în contact cu terminaţiile nervoase ale primului neuron al
căii gustative.
• celule de susţinere, cu rol suportiv pentru celulele gustative
• celule bazale, care sunt celule stem situate la baza mugurelui gustativ care au capacitatea
de a se diferenţia în celule de susţinere şi mai apoi în celule gustative.

Celulele gustative se regenerează repede, având o durată de viaţă de 7-10 zile. De aceea,
chiar dacă sunt distruse de băuturi sau alimente fierbinţi, senzaţia de gust revine destul de rapid.

2. Segmentul intermediar sau calea de conducere

Calea gustativă are 3 neuroni:

• Neuronul primar se găseşte la nivelul ganglionului de pe traiectul celor 3 nervi cranieni care
culeg informaţiile gustative linguale: nervul facial (VII), nervul glosofaringan (IX), nervul
vag (X). Nervul facial preia informaţiile de la cele doua treimi anterioare ale limbii, nervul
glosofaringial de la treimea posterioară, iar nervul vag de la faringe şi epiglotă.
• Axonii neuronului primar fac sinapsă cu cel de-al doilea neuron care se găseşte la nivelul
trunchiului cerebral, în punte, în nucleul gustativ.
• De aici axonii celui de-al doilea neuron se îndreaptă către talamus, unde fac sinapsă cu al
treilea neuron al căii gustative. Câteva aferenţe se îndreaptă şi către sistemul limbic şi
hipotalamus.

3. Segmentul central

Axonii celui de-al treilea neuron se vor proiecta la nivelul scoarţei cerebrale, în aria gustativă
primară (aria 43) situată în girul postcentral al lobului parietal.