Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ȘI COMPORTAMENTALE


SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ DE FARMACIE, ANUL III, GR. 531F
DISCIPLINA:ELEMENTE DE MANAGEMENT SI MARKETING FARMACEUTIC
STUDENT: ZAHARIA ANDREEA

Obiectivele terminologiei farmaceutice si relatia farmacist-pacient

Introducere

Terminologia farmaceutica si medicala este stiinta care studiaza notiunile elementare


privind cunoasterea limbajului specific si modern,farmaceutic si medical,utilizat in domeniul
stiintelor de ingrijire a sanatatii oamenilor.

Ea are ca obiect un program de studiu adecvat pentru a facilita intelegerea temenilor de


baza medicali si farmaceutici.

In lupta asidua si organizata pe care societatea umana o duce impotriva imbolnavirilor si


a bolilor,o arma deosebit de importanta o constituie medicamentul,iar farmacistul se afla alaturi
de medic in echipa primara de ingrijire a sanatatii oamenilor.

Istoria terminologiei medicale si farmaceutice se impleteste cu evolutia medicamentului.


Se considera ca boala este anterioara omului,medicina de asemenea siprin urmare si
farmacia,deoarece animalele au fost primele care utilizau plante atunci cand sufereau.

Medicamentul a aparut insa odata cu omul,care utiliza diferite forme farmaceutice ,din
materiile naturale-minerale,vegetale,animale-din mediul inconjurator,pentru tratarea si ingrijirea
bolnavilor.Aceasta practica este cunoscuta din cele mai vechi timpuri.Nu ne sunt cunoscute
referiri terminologice la remediile utilizate de omul primitiv in Preistorie.Galenus a dezvoltat
mult arta de a vindeca,punand bazele studiului prepararii medicamentelor.A compus mai mult de
500 de lucrari de medicina ,dintre acestea,14 carti de Ars magna au devenit un indrumator
pretios 40 sute de ani mai tarziu pentru prepararea medicamentelor .El ramane un precursor al
medicinei experimentale moderne,dar este socotit si „parinte al farmaciei”.

Adeptii medicatiei cu remedii si formule medicamentoase de origine vegetala,cunoscute


in cea mai mare parte din Antichitate,au fost numiti galenisti,iar medicamentele lor se numeau
galenica ,notiuni care azi sementin pentru toate medicamentele,indiferent de origine.

Multe forme farmaceutice si alti termeni folositi si astazi au denumiri din limba latina:
 capsula,de la capsula „cutie mica”
 comprimat,de la comprimere „a presa”
 pulbere,de la pulvis „praf”
 pilula,de la parva pilla „minge mica”
 decoct,de la decoctum „fiertura”

Odata cu aparitia primelor farmacii,profesia de medic se separa de cea de farmacist.Separarea


celor doua profesii a impus masuri juridice si deontologice si aparitia legislatiei specifice
activitatii farmaceutice privind:

 infiintarea farmaciilor -relatiile dintre medici si farmacisti


 reglementarea modului de functionare a farmaciilor
 prepararea,controlul medicamentelor si al materiilor prime
 modul de eliberare al medicamentelor
 pretul medicamentelor

Sunt preparate in stare pura,principii active de origine vegetala,principalii alcaloizi:

 morfina-denumire data actiunii sopoforice(somn adanc),din opiu


 emetina-alcaloid extras din Uragoga ipecacuanha,izolat in 1807
 cafeina-alcaloidul principal din cafea si ceai -cocaina,codeina,nicotina,stricnina

Obiective

Principalii termeni medicali si farmaceutici isi au originea in limba greaca si latina.Acesti


termeni vechi se afla la baza farmaciei moderne,pentru ca in Antichitate,stiintele s-au aflat sub
influenta greaca si latina,care sunt la originea limbajului stiintific universal.

Alti termeni de baza s-au format mai tarziu,in Evul Mediu,sub influenta ,desi limitata,pe care
a avut-o limba araba,mai ales in domeniul farmaciei si medicinei.Alte limbi precum
franceza,germana si slava veche,au influentat,de asemenea,termenii medicali si
farmaceutici,contribuind la formarea vocabularului specific medico-farmaceutic.Foarte multi
termeni farmaceutici sunt derivati din limba engleza si din engleza-americana,care a devenit o
limba universala,ce s-a impus in toate domeniile de activitate.

De asemenea o serie de termeni farmaceutici si medicali din diferite limbi straine au fost si
sunt si in prezent asimilati ca atare in limba de origine sau cu transcrierea lor in limba romana.
Ca orice limbaj,terminologia farmaceutica se afla intr-un permanent proces de modificare si
adaptare.Totusi,termenii de baza au ramas aceiasi.

Cunoasterea regulilor de formare a termenilor farmaceutici si medicali de baza va facilita


scrierea corecta si pronuntarea acestora.Un alt aspect il constituie faptul ca astazi,din ce in ce mai
mult,in domeniul farmaceutic cat si medical termenii de specialitate sunt utilizati atat in vorbire
cat si in documentele medicale,inclusiv in scrierea retetelor,sub forma de abrevieri.

Cunoasterea acestor abrevieri si existenta unor tabele cu principalele abrevieri folosite in


domeniul medico-farmaceutic a devenit astazi o necesitate stringenta

Farmacistul,ca specialist in domeniul medicamentului,participa astazi in echipe complexe la


productia industriala,in toate etapele de realizare,incepand cu crearea de substante
active,preformulare,formulare,studiu toxicologic,farmacologic si clinic,pana la eliberarea din
farmacie si la urmarirea efectului terapeutic. Din aceste considerente,farmacistul trebuie sa poata
comunica si dialoga cu medicul,chimistul,biologul si inginerul,in toate problemele privind
medicamentul,utilizant un limbaj comun,stiintific.

Componente de baza ale termenilor farmaceutici

In medicina si in farmacie exista cuvinte care au supravietuit in timp,chiar daca semnificatia


termenului s-a schimbat.De exemplu ,cuvantul soma,din vremea lui Hipocrate,reprezinta corpul
sub aspectul sau material.

Astazi el are un sens mai restrans:

a.in medicina:ansamblul organismului cu excluderea tesuturilor si celulelor care joaca un rol


direct in reproducere

b.in farmacie:

-formatiuni celulare:ribozom,lizozom

-forma farmaceutica:lipozomi(lipos-grasime +soma,corp)

-forme farmaceutice moderne:prolipozomi,proteozomi,pharmacozomi

Relaţia farmacist-diriginte – subordonat


O preconditie de baza pentru toate relatiile sociale o constituie comunicarea. Nici un
sistem social, organizat dupa legitatile unei societati nu se poate mentine,ori modifica fara relatii
de tipul comunicarii interumane. Numai participand la activitatile de comunicare, omul poate
deveni fiinta sociala – fapt, care a fost demonstrat de numeroase si adecvate cercetări.

Cu alte cuvinte, fiecare om, ca membru al societatii, trebuie sa dispuna de capacitati de a


se angaja si forma în activitatea sa anumite interrelatii cu alti membri ai grupului. Aceasta este
foarte important, mai ales, in relatia dintre conducator si subordonat, dat fiind faptul, ca in
structura ierarhica ei se afla pe pozitii diferite, si dispun de un statut diferit. In rezultatul a mai
multor cercetari au fost evidentiate cateva caracteristici care demonstreaza complexitatea
relatiilor conducator – subordonat si anume:

1. relatia superior – subordonat in munca este vazuta de majoritatea oamenilor ca plina de


conflicte si ca oferind putină satisfactie;

2. superiorul poate avea o considerabila influenta asupra sanatatii si satisfactiei subordonatului,


daca sunt intrebuintate corect abilitatile si talentul sau de manager;

3. superiorul are puterea de a recompensa si a pedepsi, ceea ce face din această interrelatie ca ea
sa nu fie foarte apropiata, sa nu se formeze legaturi permanente;

4. barierele create de diferentele de putere si de statut pot fi reduse prin utilizarea unor capacitati
ale superiorului dar mai ales printr-o atitudine de preocupare,de interes pentru subordonati;

5. intercomunicarea, stabilirea de relatii sociale, de legaturi puternice este o arta,este – dacă


putem afirma – “arta de a reusi in viata!”.

De asemenea, au fost propuse unele reguli, respectarea carora permite ca relatiile intre
persoanele, care activeaza impreuna, sa aiba un impact pozitiv asupra realizarii obiectivelor
organizatiei.

A fi etic nu este o obligatie. A fi etic inseamna sa respecti anumite valori, care nu


reprezinta altceva decat binele oamenilor si anumite principii morale.

Relatia farmacist-pacient

In relaţiile de comunicare interpersonală dintre farmacist şi vizitatorul farmaciei (pacient)


o deosebită importanţă o are cunoaşterea de către farmacist a nevoilor pacientului, a tipurilor de
atitudine faţă de boală, a factorilor ce pot influenţa decizia pacientului şi altor caracteristici fizice
şi psihice în comportamentul omului bolnav.

Natura nevoilor pacientului, prezentate de către Maslow (citat după M. Voitcu) în formă
de piramidă corespunde ordinei importanţei lor pentru oameni:

1. Nevoile fiziologice - se află la baza piramidei, acestea sunt reprezentate de foame, sete,
somn; până când acestea nu sunt satisfăcute, oricare alte nevoi sunt fară semnificaţie pentru
individ.

2. Nevoia de siguranţă (securitate) - în societatea modernă, aceste nevoi sunt cel mai
adesea reflectate în nevoile de securitate economică şi socială, mai curând decât nevoi de
siguranţă fizică.

3. Nevoia de apartenenţă şi de iubire. Nevoia de relaţii de afecţiune cu indivizi şi


necesitatea de a ocupa un loc în societate, în diferite grupuri, cluburi, asociaţii etc. este atât de
importantă încât lipsa acesteia este o cauză comună de neacomodare.

4. Nevoia de apreciere (stima). Oamenii au nevoie de autoapreciere (evaluarea lor înşişi),


dar şi de stimă din partea celorlalţi, în cadrul social. împlinirea acestei nevoi generează un
sentiment de autoîncredere şi de utilitate în faţa lumii; deficienţe în împlinirea acestor nevoi
produc sentimente de inferioritate şi de neputinţă.

5. Nevoia de autoactualizare reprezintă dorinţa de realizare la maximum a posibilităţilor


şi, cu toate că este prezentă în fiecare individ, îndeplinirea ei depinde de îndeplinirea anterioară a
celorlalte nevoi de bază şi de condiţiile economico-sociale concrete.

6. Nevoia de cunoaştere se referă la procesul de căutare a semnificaţiei lucrurilor din


jurul nostru; în literatură se fac referiri la un anumit instinct al curiozităţii prezent în om.

7. Nevoi estetice. Aceste nevoi s-ar părea că nu sunt prezente la mulţi indivizi din jurul
nostru, dar aceasta se explică prin aceea că nu şi-au îndeplinit nevoile precedente; pentru alţi
indivizi, nevoia de frumos ocupă o poziţie prioritară, faţă de alte nevoi.

Atitudinea omului faţă de nevoile sale de sănătate (conştientizarea faptului de aşi păstra
sănătatea, siguranţa faţă de factorii ce influenţează nivelul sănătăţii, nevoia de a reveni la normal
în caz de îmbolnăvire etc.) este individuală şi depinde de o multitudine de factori.
Pentru farmacistul implicat în procesul de comunicare cu vizitatorul farmaciei este
important să cunoască caracteristicile psihologice ale pacientului precum şi tipurile de
personalităţi în dependenţă de atitudinea lor faţă de boală.

Principii ale comunicării farmacistului cu pacientul

Cunoaşterea de către farmacist şi aplicarea oportună a principiilor comunicării precum şi


luarea în vedere a statutului psihologic al pacientului asigură succesul eforturilor orientate spre
beneficiul de sănătate a pacientului.

însă aceste condiţii asigură succesul numai în cazul în care farmacistul manifestă un înalt nivel al
cunoştinţelor profesionale în domeniul medicamentului. Aceşti trei „piloni”: cunoaşterea
profesională a medicamentului plus comunicare eficientă şi plus cunoaşterea nevoilor pacientului
- asigură beneficii suplimentare în procesul de medicaţie

Există numeroase scheme conceptuale şi teoretice utilizabile de către cercetători în


studiile lor cu privire la comunicarea cu pacientul, dintre care amintim: teoria rolului, teoria
comportamentului şi complianţa, modelul obişnuit al maladiei, modele bazate pe comunicare,
etc.

Rezultatele acestor studii arată că farmacistul determină importanţa şi conţinutul


comunicării bazându-se pe familiarizarea pacientului cu medicaţia şi aprecierea profesională a
farmacistului asupra riscului pacientului, asociat cu tipul de medicaţie care este eliberat. De
exemplu, când farmacistul este confruntat cu o reţetă pentru un pacient care nu a mai primit
niciodată medicamente, cele mai importante trei elemente ale consultaţiei farmacistului, foarte
importante pentru pacient, sunt: instrucţiunile de utilizare, denumirea şi scopul medicaţiei şi
efectele secundare aşteptate. Dacă este cazul unei reţete repetate, pacientul fiind obişnuit cu
medicaţia, cele 3 elemente mai importante devin: instrucţiunile de utilizare, monitorizarea şi
informaţii despre contraindicaţii

Trebuie să ţinem cont de faptul că în farmacie intră şi oameni bolnavi din acest punct de
vedere, la care procentul de reţinere al informaţiilor este cu mult inferior. Aceasta face ca
farmacistul să acorde toată atenţia instruirii pacientului, întrebându-1 chiar ce a înţeles, pentru a
se asigura că tratamentul va fi respectat întocmai.

Interacţiunile dintre farmacist şi pacient de obicei pot fi clasificate, fie ca sesiuni de


emitere de informaţii, fie ca sesiuni de recepţie de informaţii, fie mixte. Culegerea de informaţii
este făcută de obicei în timpul interviului asupra istoricului bolii, care este o conversaţie cu mai
multe scopuri. Farmacistul începe interacţiunea pentru a investiga şi a culege date despre
medicamentele pe care le ia sau le-a luat bolnavul, despre experienţa bolnavului cu alte
medicamente; el încearcă să găsească o motivare a pacientului pentru a-1 convinge să respecte
indicaţiile terapeutice

Interacţiunea directă pacient-farmacist în timpul interviului legat de istoricul medicaţiei


poate oferi adesea farmacistului ocazia de a intra într-o relaţie profesională cu pacientul.
Informaţiile culese sunt mai rapid folosite spre binele bolnavului. De exemplu, farmacistul poate
afla din cadrul anamnezei faptul că pacientul nu a respectat regimul prescripţiei date de medic.
Pacientul ar putea să nu înţeleagă boala, terapia şi efectele medicaţiei, sau pacientul poate să nu
aibă motivaţia (complianţa) pentru a urma tratamentul.

Concluzii

Istoria terminologiei medicale si farmaceutice se impleteste cu evolutia


medicamentului.Se considera ca boala este anterioara omului,medicina de asemenea siprin
urmare si farmacia,deoarece animalele au fost primele care utilizau plante atunci cand sufereau.
Studentii de la farmacie cat si cei de la medicica trebuie sa-si insuseasca terminologia de
specialitate,in primul rand in timpul studiilor universitare,si apoi prin pregatire continua sa-si
completeze vocabularul cu noii termeni aparuti. Acest lucru nu va fi posibil fara construirea unei
baze solide de formare profesionala,care incepe prin cunoasterea termenilor de baza,din
domeniul medico-farmaceutic,cu descrierea originii acestora.

Bibliografie

1. Suport de curs Lector univ. Virgil Ioan Popovici


2. https://library.usmf.md/

S-ar putea să vă placă și